Compilație de texte din 2 dintre lucrările lui Soren Kierkegaard

„Se vorbește așa de des despre o viață ratată, dar ratată ar fi doar viața acelui om care, lăsându-se
înșelat de bucuriile sau grijile vieții, ar trăi astfel încât n-ar ajunge niciodată în mod veșnic și
decisiv să fie conștient de spiritul și de sinele său; sau - ceea ce este același lucru - el n-ar acorda
niciodată atenție și n-ar fi mișcat în sensul cel mai profund de faptul că există un Dumnezeu și că
„el”, el însuși, sinele său, stă în fața acestui Dumnezeu, ca o cucerire a infinității, care nu poate fi
niciodată atinsă decât trecând prin disperare. Ah, și ce mizerie că atâția oameni trăiesc astfel,
înșelați în legătură cu cea mai sublimă dintre idei, ce mizerie că omul se ocupă sau, în cazul unei
mulțimi de oameni, că sunt ocupați cu orice altceva, că sunt folosiți pentru a-și angaja forțele în
spectacolul vieții, însă nu li se amintește niciodată de beatitudine, sunt îngrămădiți și înșelați, în
loc să fie despărțiți unul de altul în indivizi, pentru ca fiecare individ să dobândească lucrul cel
mai important, singurul pentru care merită să trăiești și singurul care te poate mulțumi să trăiești
o veșnicie cu el: mi se pare că aș putea deplânge o veșnicie existența acestei mizerii!" Søren
Kierkegaard, „Boală de moarte”, pp. 73-74.

„Această boală nu este spre moarte” (Ioan 11,4). Și totuși Lazăr a murit; atunci când discipolii au
înțeles greșit ceea ce a adăugat ulterior Cristos: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit; dar merg să-l
trezesc” (11,11), el le-a spus de-a dreptul: „Lazăr a murit”(11,14). Așadar Lazăr este mort și
totuși maladia sa un era fatală; el era mort și totuși maladia sa un era fatală…Când Cristos intră
în mormânt și strigă cu voce tare: „Lazăre, vino afară!” (11,43), este cât se poate de sigur că
„această” boală un este fatală…Și la ce i-ar fi ajutat lui Lazăr să fie înviat din morți dacă tot
trebuuie să moară în cele din urmă - la ce i-ar fi ajutat lui Lazăr de n-ar fi fost El, El care este
învierea și viața pentru oricine crede în El?!
Dar din perspectivă creștină, moartea un este nicidecum sfârșitul absolut, ea este doar o
întâmplare măruntă în cadrul întregului care este - întregul unei vieți eterne - și tot din
perspectivă creștină, în moarte se află infinit mai multă speranță decât este de găsit, gândind
„Când el a urcat în vârful muntelui eu m-am rostogolit în