BIRSAN Corneliu, Consideraţii privitoare la modurile de dobândire a drepturilor reale

principale în noul Cod civil*

Publicaţie: Revista Romana de Drept Privat 6 din 2015

Autor:
BIRSAN Corneliu
Tip:
Doctrina

Consideraţii privitoare la modurile de dobândire a drepturilor reale principale în noul

Cod civil*
* Extras din articolul publicat în colecţia Le colloque international "Le nouveau Code civil
roumain: Vu de l’interieur - Vu de l’exterieur" (coord. Flavius-Antoniu Baias, Răzvan
Dincă), vol. I-II, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, Ed. Universităţii din
Bucureşti, 2014.
Prof. univ. dr. H.C. Corneliu Bîrsan
Considerations sur les methodes d’acquisition des droits reelles principales dans le
nouveau Code civil
Resume
Dans la conception de l’auteur, toute discussion concernant les modes d’acquisition des
droits reels principaux a comme point de depart deux notions: la notion de circuit civil
et la notion de patrimoine. Le circuit civil, dans un sens large, comprend les moyens
juridiques par lesquels peuvent naître et etre mis en valeur aussi bien le droit de
propriete publique, avec son regime juridique special, que le droit de propriete privee,
avec ses demembrements. Dans le cadre du circuit civil se produit la «circulation» des
droits reels principaux. A partir de la, on peut dire que les modes d’acquisition des
droits reels principaux sont les moyens juridiques par lesquels naissent, sont acquis et
sont transmis de tels droits. De meme, tous ces moyens operent dans le cadre d’un
patrimoine qui appartient a un sujet de droit. Par rapport aux dispositions des articles
644-645 de l’ancien Code civil, l’article 557 du nouveau Code civil contient une
enumeration bien plus systematique et plus rigoureuse des modes d’acquisition des
droits reels principaux; ces modes ont vocation a s’appliquer aussi bien en matiere de
propriete publique, qu’en matiere de propriete privee et pour tout sujet de droit,
personne physique ou personne morale. La communication presente egalement une
classification des modes d’acquisition des droits reels et contient quelques precisions
concernant le moment auquel les droits reels principaux naissent en cas d’usucapion
(art. 930-931 NCC) et d’acquisition de la propriete des biens meubles par la possession
de bonne foi (art. 937-940 NCC).
Mots-cles: le nouveau Code civil; droits reels principaux; modes d’acquisition; circuit
civil; patrimoine.
Considerations regarding the ways of acquiring main real rights (in rem) in the new
Civil Code
Abstract
In the author’s view, any debate regarding the ways in which the main real rights (in
rem) are acquired, takes as a starting point two concepts: the concept of civil circulation
and that of estate. In a broad sense, civil circulation comprises the legal means through
which both the public property right, with its special legal regime, and the private
property right, with its dismemberments, may arise and be capitalized. Starting from
this point, we can state that the ways of acquiring main real rights (in rem) represent
the legal means by which such rights arise, are acquired and assigned. Likewise, all
these means operate in relation to an estate which belongs to a subject of law. As
compared to the provisions of articles 644-645 of the old Civil Code, article 557 of the
new Civil Code contains a much more systematic and rigorous enumeration of the ways
of acquiring the main real rights (in rem); these ways are intended to apply also in the
matter of ownership and in the matter of private ownership, for any subject of law, a
natural person or legal entity. This communication represents also a classification of the
ways of acquiring real rights and comprises certain specifications related to the moment
when the main real rights arise in case of usucaption (art. 930-931) and in case of
acquiring the ownership over movable assets by possession in good faith (art. 937-940).
Keywords: new Civil Code; main real rights (in rem); ways of acquiring; civil
circulation; estate.
I. Precizări introductive
1. Orice discuţie privitoare la modurile generale de dobândire a drepturilor reale principale în
dreptul civil presupune, în concepţia noastră, raportarea la cel puţin două noţiuni cu care
acestea prezintă o strânsă legătură, şi anume: noţiunea de circuit civil şi noţiunea de
patrimoniu. Cu privire la prima noţiune, s-a reţinut în literatura juridică de specialitate că ea
apare ca fiind expresia unui anumit "spaţiu juridic" în cadrul căruia se realizează operaţiile
juridice de dobândire sau de naştere, de transmitere ori de înstrăinare a drepturilor reale
principale.
Prin luarea în considerare a unui sistem naţional de drept, în special de drept continental, într-
un sens larg, circuitul civil cuprinde modurile specifice în care pot lua naştere şi au a fi puse
în valoare atât dreptul de proprietate publică asupra unor categorii de bunuri, drept ce are un
regim juridic specific, cât şi, în special, dreptul de proprietate privată, cu dezmembrămintele
sale. Este foarte adevărat însă că bunurile proprietate publică au ca trăsătură esenţială
inalienabilitatea lor, spunându-se adesea că ele sunt scoase din circuitul civil general. Nu mai
puţin însă, în esenţă, de regulă, titularii drepturilor de proprietate publică asigură punerea în
valoare a bunurilor care formează obiectul acestui drept prin transmiterea acestora pe calea
unor acte de autoritate, de subordonare, către anumite subiecte de drept ce vor executa
prerogative specifice drepturilor astfel constituite. Pe această bază, în literatura noastră de
specialitate s-a subliniat, pe drept cuvânt, că, în cea mai generală accepţiune, noţiunea de
circuit civil apare ca reprezentând cadrul juridic în care sunt apropriate bunurile şi circulă
juridic drepturile reale principale prin mijloace de drept public şi prin mijloace de drept
privat1. În acelaşi timp, se poate reţine şi o accepţiune mai restrânsă a noţiunii de circuit civil,
prin aceea că acesta reprezintă cadrul juridic în care sunt apropriate bunuri în forma privată şi
circulă juridic, prin mijloace de drept privat, dreptul de proprietate privată şi
dezmembrămintele acestuia2.
2. Este de observat că noţiunea de circuit civil presupune, prin ea însăşi, că, în cadrul unui
spaţiu juridic determinat, de regulă, naţional, dar şi internaţional, are loc circulaţia juridică a
drepturilor reale principale şi, pe cale de consecinţă, a bunurilor care formează obiectul
acestor drepturi. În sens larg, circulaţia juridică a drepturilor reale principale cuprinde toate
operaţiunile juridice de drept public ori de drept privat prin care se nasc, se dobândesc, se
transmit, se înstrăinează ori chiar se sting asemenea drepturi3. În sens restrâns, după cum s-a
spus, "sfera noţiunii de circulaţie juridică include numai operaţiile juridice realizate prin acte
juridice de drept privat prin care se transmit sau se înstrăinează, respectiv se dobândesc
dreptul de proprietate privată şi dezmembrămintele sale"4.
3. Atunci când vorbim despre spaţiul juridic în care se desfăşoară raporturile juridice ce ţin de
circulaţia juridică a drepturilor reale principale, cu deosebire a dreptului de proprietate,
considerăm că, în condiţiile mondializării accentuate, specifică epocii contemporane, nu
trebuie pierdută din vedere împrejurarea că acest spaţiu este adesea şi internaţional. Expresia
juridică a operaţiunilor economice de comerţ internaţional este dată de contractele comerciale
internaţionale prin care se realizează transmiterea ori dobândirea dreptului de proprietate
asupra multor categorii de bunuri şi valori. Desigur, specificul acestor raporturi juridice este
dat de faptul că ele sunt reglementate nu numai de norme naţionale de drept, determinate prin
aplicarea dispoziţiilor naţionale de drept conflictual - drept internaţional privat -, dar şi de
norme internaţionale, de regulă, convenţii ori tratate, precum şi cutume şi uzuri
internaţionale. În acest sens, este suficient să amintim Convenţia de la Viena privind vânzarea
internaţională de mărfuri, din 1980, sau reglementările UNCITRAL, respectiv Principiile
UNIDROIT, aplicabile contractelor de comerţ internaţional din 2004, ori Regulile
INCOTERMS.
4. Noţiunea de circuit civil presupune luarea în consideraţie şi a regimului juridic al acestor
categorii de bunuri prin raportare la posibilitatea juridică a aproprierii lor sau la condiţiile în
care poate fi exercitată prerogativa dispoziţiei juridice privitoare la asemenea bunuri. Din
acest punct de vedere, se face distincţie între bunurile care sunt în circuitul civil general, în
sensul că asemenea bunuri pot fi înstrăinate sau dobândite în mod liber, fără nicio restricţie
legală ori voluntară, şi bunuri în privinţa cărora, deşi aflate în circuitul civil, transmiterea sau
dobândirea dreptului de proprietate este supusă îndeplinirii unor condiţii legale restrictive,
fiind vorba, de regulă, despre autorizarea administrativă a înstrăinării lor. Astfel, cu referire la
posibilitatea efectuării de diverse operaţii contractuale privitoare la bunuri, inclusiv
dobândirea dreptului de proprietate ori constituirea unor drepturi reale principale pe cale
contractuală, art. 1.229 NCC dispune că numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face
obiectul unei prestaţii contractuale. Dimpotrivă, se ştie că sunt scoase din circuitul civil
bunurile inalienabile, adică acele categorii de bunuri ce nu pot fi înstrăinate fie pentru că
legea le declară astfel, cum sunt bunurile proprietate publică a statului ori a unităţilor
administrativ-teritoriale, fie pentru că ele formează, în condiţiile legii, obiectul unor convenţii
de inalienabilitate încheiate de părţile unui raport juridic civil. Evident că nu sunt în circuitul
civil acele elemente ale naturii fără de care nu este concepută viaţa pe planeta noastră,
precum aerul, marea liberă etc., deoarece acestea nu sunt susceptibile de apropriere publică
sau privată5.
5. Pornind de la cele arătate mai sus, putem defini modurile de dobândire a drepturilor reale
principale ca fiind acele mijloace juridice prin care se nasc, se dobândesc şi se transmit
asemenea drepturi. Ca operaţie juridică, naşterea drepturilor reale principale, în special a
dreptului de proprietate privată, se regăseşte atât în cadrul circuitului civil în sens larg, cât şi,
mai ales, în privinţa circuitului civil în sens restrâns. Prin definiţie, ea apare ca efect al unei
aproprieri originare a unui bun într-o formă anumită de proprietate, pentru că se consideră fie
că bunul nu trece dintr-un patrimoniu ce are un anumit titular într-un alt patrimoniu ce are alt
titular, cum este cazul ocupaţiunii, fie că bunul în discuţie a făcut parte din patrimoniul unei
persoane sub forma dreptului de proprietate privată, dar, de exemplu, prin expropriere, el
devine proprietatea publică a statului6, cu regimul juridic corespunzător. Cât priveşte
transmiterea drepturilor reale principale, aceasta ţine de noţiunea de circuit civil în sens
restrâns, ea cuprinzând operaţii juridice pe temeiul cărora se realizează circulaţia juridică a
dreptului de proprietate privată şi a dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice de drept
privat7. În sens strict tehnic, transmiterea dreptului de proprietate semnifică trecerea acestuia
de la un titular la un alt titular, care dobândeşte, la rându-i, dreptul astfel transmis. De
asemenea, tot în cadrul circuitului civil în sens restrâns se poate ajunge la naşterea unui drept
care nu a existat anterior, cum este situaţia în care proprietarul unui bun constituie, prin
convenţia încheiată cu o altă persoană, un dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Împrejurarea că, spre exemplu, potrivit dispoziţiilor art. 752 NCC, dreptul de uz şi dreptul de
abitaţie nu pot fi cedate nu semnifică altceva decât o limitare legală a exerciţiului acestor
drepturi.
6. Noţiunea de moduri de dobândire a drepturilor reale principale are a fi raportată şi la o altă
noţiune specifică de drept civil, respectiv la aceea de patrimoniu. Desigur, patrimoniul apare
ca fiind o noţiune ce ţine oarecum de statica dreptului civil, deoarece el reprezintă ansamblul
drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic ce aparţin la un moment dat unui anumit
subiect de drept, persoană fizică ori persoană juridică. Nu mai puţin, patrimoniul este supus
în mod continuu unor modificări şi transformări care se realizează, în cadrul circuitului civil,
cel mai adesea prin acte juridice de drept privat de înstrăinare (transmitere) ori de dobândire a
unor drepturi reale principale, indiferent de obiectul acestora, respectiv bunuri corporale ori
incorporale. Tot astfel, şi prin dobândirea de drepturi de drepturi reale principale se asigură
îndeplinirea funcţiilor patrimoniului de a asigura gajul general al creditorilor chirografari şi
de a permite şi explica subrogaţia reală universală şi cu titlu universal, care operează la scara
unui întreg patrimoniu ori în cadrul unei mase patrimoniale determinate, cu un regim juridic
distinct. Dimpotrivă, operaţiile juridice cuprinse în cealaltă funcţie a patrimoniului, anume
transmisiunea universală sau cu titlu universal, reprezintă, prin ele însele, alături de legatul cu
titlu particular, moduri de dobândire a drepturilor reale principale, astfel cum dispune art. 557
alin. (1) NCC.
7. După ce am făcut aceste precizări preliminare şi înainte de a pune în discuţie reglementarea
modurilor de dobândire a drepturilor reale în noul Cod civil, considerăm că se impune să
reamintim pe scurt reglementările în materie ce erau cuprinse în fostul Cod civil din 1864, în
prezent abrogat expres prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil.
8. Cartea a III-a a fostului Cod civil era intitulată "Despre diferitele moduri prin care se
dobândeşte proprietatea". Prin acest titlu general erau cuprinse însă materii variate, de la
succesiuni până la materia obligaţiilor civile.
În art. 644 şi art. 645 C. civ. se arăta că dreptul de proprietate se putea dobândi prin
succesiune, prin legate, prin convenţie, prin predare (tradiţiune), prin accesiune sau
incorporare, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune. La aceste moduri a fost adăugată şi
hotărârea judecătorească. Enumerarea nu era în afară de critică. Ea era imprecisă şi
incompletă. Era imprecisă pentru că, pe de o parte, textele vorbeau despre succesiune şi
legate, or, succesiunea este noţiunea care cuprinde şi legatele, acestea reprezentând
succesiunea testamentară, alături de cea legală. De asemenea, unele dintre modurile de
dobândire erau prezentate de sine stătător, deşi ele puteau fi cuprinse în alte moduri generale
dintre cele prevăzute de lege. Este cazul, de exemplu, al succesiunii testamentare şi al
prescripţiei achizitive, care puteau fi cuprinse în modul general de dobândire care este legea.
Enumerarea era incompletă pentru că, pe de o parte, dată fiind, practic, lipsa unor
reglementări specifice pentru dreptul de proprietate publică în fostul Cod civil din 1864, cele
două texte evocate nu făceau vreo referire la modurile de dobândire a acestui drept. De
asemenea, nu erau menţionate alte moduri de dobândire a proprietăţii, precum hotărârea
judecătorească, dobândirea proprietăţii unui bun mobil corporal ori a fructelor produse de un
bun de către posesorul de bună-credinţă.
II. Modurile de dobândire a dreptului de proprietate în noul Cod civil
9. Într-o sistematizare mai riguroasă şi mai clară, art. 557 NCC, cu marginala intitulată
"Dobândirea dreptului de proprietate", dispune, în primul său alineat, că dreptul de
proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, moştenire legală ori moştenire
testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor
mobile şi al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească,
atunci când aceasta, prin ea însăşi, este translativă de proprietate. De asemenea, textul arată
că, în cazurile prevăzute de lege, dreptul de proprietate se poate dobândi prin efectul unui act
administrativ [alin. (2)] şi că prin lege pot fi reglementate şi alte moduri de dobândire a
acestui drept [alin. (3)]. În sfârşit, potrivit art. 557 alin. (4) NCC, cu excepţia anumitor situaţii
prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândeşte prin
înscriere în cartea funciară, cu respectarea dispoziţiilor art. 888 NCC, care dispune că
înscrierea dobândirii unui drept în registrul de publicitate imobiliară se efectuează în baza
înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, a certificatului de
moştenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile administrative, în cazurile în care legea
prevede aceasta. Totuşi, potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 privind punerea în
aplicare a noului Cod civil, dispoziţiile art. 557 alin. (4) (în prezent: "dispoziţiile Codului
civil privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în
cartea funciară" - N.R.) se vor aplica numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru
fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor
funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996 a
cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
10. În recenta noastră carte, consacrată drepturilor reale principale în reglementarea noului
Cod civil, am arătat că dispoziţiile art. 557 NCC impun câteva precizări. Astfel, în primul
rând, este de observat că textul evocat este aşezat într-o secţiune distinctă a Capitolului I din
Titlul II al Cărţii a III-a a Codului - "Despre bunuri" -, titlu consacrat dreptului de proprietate
privată8. Primul capitol al acestui titlu cuprinde dispoziţii generale în materie, iar prima lui
secţiune se intitulează "Conţinutul, întinderea şi stingerea dreptului de proprietate privată".
Or, nu se poate susţine că modurile de dobândire a drepturilor reale enumerate de art. 557
NCC se aplică numai privitor la dobândirea dreptului de proprietate privată. Dimpotrivă, ele
au a fi aplicate, în general, în mod corespunzător, şi în privinţa dreptului de proprietate
publică, în măsura în care, prin operarea vreunuia dintre ele, s-ar ajunge la dobândirea unui
bun care ar fi destinat apoi uzului ori utilităţii publice. Nu este mai puţin adevărat însă că noul
Cod civil reglementează moduri specifice prin care pot fi dobândite atât dreptul de proprietate
publică, cât şi drepturile reale principale cunoscute, corespunzătoare acestui drept. Însă, dacă
este de conceput aplicarea circumstanţiată cel puţin a unora dintre modurile de dobândire a
dreptului de proprietate enumerate de art. 557 NCC în privinţa dreptului de proprietate
publică, este de neconceput aplicarea lor referitor la drepturile reale corespunzătoare acestui
drept, dată fiind natura juridică de drept public a modalităţilor pe baza cărora ele se pot naşte.
Astfel, nu este posibilă dobândirea dreptului de administrare, a dreptului de concesiune ori a
dreptului de folosinţă gratuită, de exemplu, prin succesiunea legală ori testamentară, prin
uzucapiune etc. De asemenea, este de reţinut faptul că enumerarea modurilor de dobândire a
dreptului de proprietate cuprinsă în art. 557 alin. (1) NCC cuprinde moduri care sunt efecte
ale posesiei, respectiv dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, dobândirea
dreptului de proprietate a unui bun mobil prin posesia de bună-credinţă, precum şi dobândirea
proprietăţii fructelor de către posesorul de bună-credinţă.
11. În al doilea rând, modurile de dobândire prevăzute de art. 557 NCC se aplică în privinţa
tuturor subiectelor de drept, persoane juridice de drept public ori de drept privat şi persoane
fizice. Nu mai puţin, anumite discuţii au a fi făcute şi pe acest plan. Astfel, în privinţa
persoanelor fizice, este evident că au aplicaţie numai aceste moduri de dobândire a
proprietăţii private. Dar, dacă este vorba despre persoane juridice, lucrurile trebuie să fie
nuanţate, în sensul că, într-adevăr, în principiu, modurile de dobândire a proprietăţii
reglementate de noul Cod civil se aplică şi în privinţa lor. Ele trebuie însă corelate, în primul
rând, cu principiul înscris în art. 187 NCC, potrivit căruia orice persoană juridică are o
organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit
şi moral, în acord cu interesul general. Este foarte adevărat însă că, în comparaţie cu
reglementările anterioare în materie, noul Cod civil are o concepţie mult mai largă despre
cuprinsul patrimoniului persoanelor juridice, deoarece, potrivit art. 206 alin. (1) NCC,
persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, deci şi drepturi reale principale,
afară de acelea care, prin natura lor ori potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanelor fizice.
Totuşi, art. 206 alin. (2) NCC dispune că persoanele juridice fără scop lucrativ nu pot avea în
patrimoniu decât acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului
stabilit de lege, de actul de constituire ori de statutul acestora. Actul juridic încheiat cu
încălcarea ambelor principii arătate este lovit de nulitate absolută [art. 206 alin. (3) NCC]. Tot
astfel, nu are a fi exclusă ideea existenţei, prin reglementările legale aplicabile categoriilor de
persoane juridice, a unor moduri specifice de dobândire a dreptului de proprietate privată,
după caz. Astfel, numai statul şi unităţile administrativ-teritoriale, ca subiecte de drept public,
pot dobândi în proprietate privată bunuri din domeniul public ce le aparţine, prin declasarea
acestora şi trecerea lor în proprietatea privată a aceloraşi subiecte de drept, după cum
subiectele colective de drept de tip asociativ pot dobândi dreptul de proprietate asupra
bunurilor din patrimoniul lor şi prin contribuţia, sub diferite forme, a celor care se asociază,
ceea ce nu este cazul pentru persoanele fizice. Şi exemplele ar putea continua.
12. În al treilea rând, modurile de dobândire a proprietăţii reglementate de noul Cod civil se
aplică, în linii generale, nu numai în privinţa acesteia, dar şi cu privire la celelalte drepturi
reale, cu excepţia, aşa cum arătam mai sus, a drepturilor reale ce derivă din proprietatea
publică - dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosinţă gratuită. În
sfârşit, este de reţinut că art. 557 alin. (1) NCC nu enumeră printre modurile de dobândire a
drepturilor reale şi tezaurul, acesta fiind reglementat, alături de ocupaţiune, în materia
efectelor posesiei. Or, ni se pare că nici tezaurul (comoara) şi nici uzucapiunea nu au a fi
privite ca efecte ale posesiei. Este adevărat că ocupaţiunea şi tezaurul pot fi invocate de către
cel ce pretinde dobândirea unui bun mobil prin unul dintre ele din momentul în care acea
persoană a intrat în posesie, în stăpânirea bunului "ocupat" sau a comorii; totuşi, credem că
legea este cea care conferă efectul dobândirii dreptului de proprietate în asemenea situaţii,
pornind de la faptul juridic al ocupaţiunii ori al descoperirii tezaurului. Suntem în prezenţa
"altor moduri" de dobândire a dreptului de proprietate, menţionate de art. 557 alin. (3) NCC.
13. Clasificarea modurilor generale de dobândire a drepturilor reale. În general, în literatura
juridică de specialitate, aceste moduri pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere9.
a) După întinderea dobândirii, se deosebeşte între:
- moduri de dobândire universale sau cu titlu universal, când dobânditorul primeşte o întreagă
universalitate ori o fracţiune din aceasta, deci primeşte atât activ, cât şi pasiv, cum este
succesiunea universală sau cu titlu universal,
şi
- moduri de dobândire cu titlu particular, când dobândirea poartă asupra unui bun singular,
cum sunt convenţia, tradiţiunea etc.
b) După momentul când operează transmisiunea, există:
- moduri de dobândire între vii, cum ar fi convenţia,
şi
- moduri de dobândire pentru cauză de moarte (mortis causa), cum este cazul succesiunii
legale şi al legatului.
c) După situaţia juridică a bunului la data dobândirii, distingem între:
- moduri de dobândire originare, caracterizate prin aceea că nu comportă o transmisiune
juridică a dreptului de proprietate de la o persoană la alta, cum ar fi în cazul ocupaţiunii, al
uzucapiunii, precum şi al dobândirii proprietăţii unui bun mobil corporal prin posesia de
bună-credinţă,
şi
- moduri de dobândire derivate, care presupun un transfer al dreptului real de la o persoană la
alta; este cazul, de exemplu, al convenţiei, al succesiunii legale şi al legatului.
d) După caracterul transmisiunii, putem deosebi între:
- moduri de dobândire cu titlu oneros
şi
- moduri de dobândire cu titlu gratuit.
14. Nu toate modurile de dobândire a dreptului de proprietate reglementate de fostul Cod
civil, precum şi de noul Cod civil aveau şi au aceeaşi importanţă practică. Aceasta pe de o
parte. Pe de altă parte, convenţia este cercetată, sub toate aspectele sale, la teoria generală a
obligaţiilor, iar succesiunea în cadrul dreptului succesoral. De asemenea, noul Cod civil
consacră un întreg titlu al Cărţii a V-a, "Despre obligaţii", contractelor speciale,
reglementând, printre altele, contractul de vânzare, de schimb, de furnizare, de locaţiune, de
antrepriză, contractul de societate, de depozit, de asigurare etc., iar Cartea a IV-a, "Despre
moştenire şi liberalităţi", reglementează moştenirea legală şi pe cea testamentară în dreptul
nostru civil. Aceste materii sunt cercetate în lucrările privitoare la contractele speciale,
respectiv în cele consacrate dreptului succesoral.
De asemenea, noul Cod civil consacră un întreg titlu al Cărţii a V-a, "Despre obligaţii",
contractelor speciale, reglementând, printre altele, contractul de vânzare, de schimb, de
furnizare, de locaţiune, de antrepriză, contractul de societate, de depozit, de asigurare etc., iar
Cartea a IV-a, "Despre moştenire şi liberalităţi", reglementează moştenirea legală şi pe cea
testamentară în dreptul nostru civil. Aceste materii sunt cercetate în lucrările privitoare la
contractele speciale, respectiv în cele consacrate dreptului succesoral.
15. O altă problemă pe care vrem să o supunem discuţiei în comunicarea de faţă este aceea a
determinării momentului la care operează dobândirea dreptului real principal de către noul
titular al acestui drept. Este evident că acest moment are a fi determinat în mod distinct în
fiecare dintre modurile de dobândire a drepturilor reale enumerate în art. 557 NCC. Înţelegem
însă a ne referi în cele ce urmează numai la momentul la care se dobândeşte dreptul de
proprietate de către noul său titular prin uzucapiune şi prin posesia de bună-credinţă a
bunurilor mobile corporale, pe temeiul art. 937-940 NCC.
Privitor la uzucapiune, regimul ei juridic este substanţial modificat prin dispoziţiile în materie
cuprinse în noua lege civilă fundamentală. De aceea, o prezentare cât mai cuprinzătoare a
problemei puse în discuţie trebuie să aibă în vedere şi dreptul tranzitoriu în materie. Astfel,
potrivit art. 82 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil,
dispoziţiile art. 930-934 NCC privitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile
în care posesia a început după data intrării lui în vigoare, adică după data de 1 octombrie
2011. Pentru cazurile în care posesia aptă să conducă la dobândirea unui drept real principal
imobiliar prin uzucapiune a început înainte de această dată, rămân aplicabile dispoziţiile
referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. De asemenea, pentru imobilele
pentru care, la data începerii posesiei (înainte de intrarea în vigoare a Codului civil - N.R.),
nu erau deschise cărţi funciare, rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din
fostul Cod civil român din 1864. Aceste prevederi ale legii speciale sunt în deplină
concordanţă cu dispoziţiile noului Cod civil privitoare la aplicarea legii civile în timp. Într-
adevăr, art. 6 alin. (4) NCC dispune că prescripţiile (extinctive), decăderile şi uzucapiunile
începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse
dispoziţiilor legale care le-au instituit.
16. În sistemul fostului Cod civil român din 1864 se admitea şi, în măsura în care, aşa cum
am arătat mai sus, dispoziţiile acestuia în materie rămân aplicabile, se admite că efectul
uzucapiunii este retroactiv, astfel că uzucapantul are a fi considerat că a dobândit dreptul de
proprietate asupra bunului uzucapat nu din momentul împlinirii termenului uzucapiunii, ci
chiar din ziua în care a intrat în posesia acelui bun.
Uzucapiunea poate fi invocată atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie10. Instanţa
supremă a decis că, din moment ce uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de
proprietate asupra unui imobil, reprezintă, în mod indirect, şi o sancţiune a fostului proprietar,
care, prin pasivitatea lui, a lăsat timp îndelungat ca bunul să se afle în posesia altei persoane,
ce s-a comportat ca un adevărat proprietar, este necesar ca acţiunea în constatarea dobândirii
dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii să fie soluţionată în contradictoriu cu fostul
proprietar11, în fapt, este vorba despre fostul adevărat proprietar.
Ea nu se poate invoca din oficiu, ci trebuie să fie cerută de către cel interesat (art. 1841 din
vechiul Cod civil); efectul uzucapiunii nu se produce de drept12. De aceea, s-a spus că
"uzucapiunea, ca mod de dobândire a drepturilor reale principale, are o structură complexă, în
care se reunesc faptul juridic în sens restrâns al posesiei, cu toate determinările cerute de lege,
şi un act juridic unilateral, adică manifestarea de voinţă a celui interesat de a dobândi un
anumit drept real principal"13.
17. Modificarea profundă a regimului juridic al uzucapiunii imobiliare în noul Cod civil se
reflectă, printre altele, în distincţia pe care dispoziţiile acestuia o fac între uzucapiunea
extratabulară şi uzucapiunea tabulară. Fără a intra în amănunte, arătăm numai că uzucapiunea
extratabulară operează în condiţiile prevăzute de art. 930 NCC, potrivit căruia dreptul de
proprietate asupra unui imobil şi dezmembrămintele sale pot fi înscrise în cartea funciară, în
temeiul uzucapiunii, în folosul celui care a posedat acel imobil timp de 10 ani, dacă: a)
proprietarul persoană fizică înscris în cartea funciară a decedat sau persoana juridică astfel
înscrisă şi-a încetat existenţa; b) a fost înscrisă în cartea funciară o declaraţie de renunţare la
proprietate făcută de proprietar; c) imobilul nu era înscris în cartea funciară. Potrivit art. 930
alin. (2), în toate cazurile, uzucapantul poate dobândi numai dacă şi-a înregistrat cererea de
înscriere în cartea funciară înainte ca o terţă persoană să-şi fi înregistrat propria cerere de
înscriere a dreptului în folosul său, pe baza unei cauze legitime, în cursul sau chiar după
împlinirea termenului de uzucapiune.
Aşa fiind, aceasta înseamnă că, spre deosebire de soluţia reţinută în sistemul fostului Cod
civil, când se considera că la împlinirea termenului prescripţiei achizitive posesorul dobândea
dreptul de proprietate retroactiv, din momentul intrării în posesie, în sistemul noului Cod
civil, dată fiind cerinţa expresă a legii în sensul că, în privinţa uzucapiunii extratabulare,
uzucapantul dobândeşte dreptul real principal numai prin înregistrarea cererii sale de înscriere
a dobândirii dreptului în cartea funciară, ajungem la concluzia că această înscriere are efect
constitutiv de drepturi; posesorul-uzucapant nu mai dobândeşte dreptul real principal asupra
bunului ce formează obiectul unui asemenea drept în mod retroactiv, ci numai din momentul
înscrierii dreptului său în cartea funciară; la acest moment se produc atât efectul extinctiv, cât
şi cel achizitiv al uzucapiunii extratabulare.
18. Cât priveşte uzucapiunea tabulară, aceasta operează în condiţiile art. 931 NCC, care
dispune că drepturile celui care a fost înscris, fără cauză legitimă, în cartea funciară, ca
proprietar al unui imobil sau ca titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate în
condiţiile în care cel înscris cu bună-credinţă a posedat imobilul timp de 5 ani după momentul
înregistrării cererii sale de înscriere şi dacă posesia sa a fost neviciată; este suficient ca buna-
credinţă să existe în momentul intrării în posesie, ceea ce înseamnă că şi în această materie îşi
va găsi aplicarea principiul potrivit căruia mala fides superveniens non impedit usucapionem.
Efectul esenţial al uzucapiunii tabulare este acela al validării cauzei nelegitime care a afectat
titlul pe baza căruia s-a făcut înscrierea dreptului real principal imobiliar în cartea funciară,
neavând a fi luată în considerare data la care posesorul a intrat în stăpânirea bunului obiect al
dreptului înscris. Aşadar, privitor la uzucapiunea tabulară, nu se mai poate vorbi despre un
efect extinctiv şi un efect achizitiv al acesteia; temeiul dobândirii dreptului real imobiliar va fi
chiar titlul nevalid care a fost deja înscris în cartea funciară, iar momentul dobândirii acestui
drept va fi acela al înregistrării cererii de înscriere a titlului pe baza căruia el a fost
dobândit14.
19. Noul Cod civil reglementează, pentru prima dată în sistemul drepturilor reale, dobândirea
dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile prin uzucapiune. Efectul esenţial al
uzucapiunii în discuţie este acela al dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului mobil
stăpânit de posesor timp de 10 ani, în condiţiile prevăzute de art. 937-940 NCC, asupra cărora
nu insistăm. Problema care se pune totuşi este aceea de a şti la ce moment va fi dobândit
acest drept în temeiul uzucapiunii mobiliare. Am arătat mai sus că, în privinţa uzucapiunii
imobiliare, necesitatea publicităţii transmisiunii şi a dobândirii drepturilor reale principale
asupra bunurilor imobile pe baza cărţilor funciare, precum şi efectul constitutiv de drepturi al
înscrierilor în cartea funciară au determinat luarea în considerare, prin voinţa legiuitorului, în
situaţia uzucapiunii extratabulare, ori pe cale de interpretare, în ipoteza uzucapiunii tabulare,
ca moment al dobândirii dreptului real principal asupra bunului uzucapat, a celui la care
uzucapantul şi-a înscris dreptul astfel dobândit în cartea funciară. Din acest punct de vedere,
situaţia bunurilor mobile este total diferită; pentru aceste bunuri, legea nu reglementează nicio
modalitate de realizare a unei publicităţi formale a circulaţiei lor juridice. Aşa cum se afirmă
adeseori, publicitatea dobândirii unui bun mobil este realizată prin însăşi stăpânirea acelui
bun. De altfel, art. 935 NCC dispune că oricine se află la un moment dat în posesia unui bun
mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului
respectiv.
Şi atunci care va fi momentul la care se dobândeşte dreptul de proprietate prin uzucapiunea
mobiliară? Două momente pot fi luate în considerare: momentul intrării în posesia bunului de
către uzucapant ori momentul împlinirii termenului posesiei de 10 ani, exercitată în condiţiile
legii. Nu există nicio dispoziţie în noul Cod civil de natură a indica vreo preferinţă a
legiuitorului privitoare la determinarea acestui moment. În ceea ce ne priveşte, considerăm că
în situaţia discutată se impune a se recunoaşte caracterul retroactiv al dobândirii dreptului de
proprietate asupra unui bun mobil prin uzucapiune, astfel încât momentul la care acest drept a
fost dobândit urmează a fi momentul la care uzucapantul a intrat în posesia bunului
uzucapat15, cel puţin pentru două argumente. Un prim argument credem că este acela ce poate
fi desprins din dispoziţiile art. 935 NCC, text care poate fi considerat că asigură o adevărată
publicitate posesiei bunurilor mobile, publicitate bazată pe prezumţia de validitate a titlului cu
care posesorul stăpâneşte un bun mobil. Un al doilea argument poate fi cel care constă în
luarea în considerare a principiului echităţii: adevăratul proprietar s-a dezinteresat de bun
timp de cel puţin 10 ani, perioadă în care acesta a fost pus în valoare de către posesor. De
aceea, firesc pare a fi să i se recunoască acestuia însăşi calitatea de proprietar în mod
retroactiv, în momentul în care a intrat în posesia acelui lucru.
Publicat în Revista Română de Drept Privat cu numărul 6 din data de 31 decembrie 2015
1
A se vedea V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. II, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 2006, p. 169.
2
Ibidem.
3
Ibidem.
4
Ibidem, p. 170.
5
De altfel, privitor la aceste elemente ale naturii, s-a observat că, din moment ce nu sunt
susceptibile de apropriere în forma publică sau privată, ele sunt denumite în doctrină - a se
vedea, bunăoară, G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 77 - în mod impropriu bunuri, ele sunt lucruri comune, res
communis, communia omnium - lucruri ce aparţin tuturor; a se vedea: D. Alexandresco,
Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, ed. a 2-a, vol. III, partea a II-a,
Bucureşti, 2009, p. 11; V. Stoica, op. cit., p. 170, nota 2.
6
A se vedea şi V. Stoica, op. cit., pp. 171-173.
7
Ibidem, p. 174.
8
A se vedea C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod
civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 354 şi urm.
9
Cu privire la modurile generale de dobândire a drepturilor reale şi la clasificarea acestora, a
se vedea, în special: L. Pop, L.M. Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 265 şi urm.; E. Chelaru, Drept civil. Drepturile reale
principale în reglementarea noului Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 397 şi urm.;
O. Ungureanu, C. Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 372 şi urm.; V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 323 şi urm.; M. Nicolae, Tratat de publicitate imobiliară,
vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 51 şi urm.
10
A se vedea C. Ap. Timişoara, dec. civ. nr. 140/1996, în Dreptul nr. 11/1996, p. 125. A se
vedea, de asemenea, C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 286.
11
A se vedea ICCJ, s. civ. propr. int., dec. nr. 356 din 13 ianuarie 2006, în Dreptul nr. 1/2007,
p. 262.
12
Privitor la aplicarea acestui principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că acţiunea
în constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune nu este o simplă acţiune în
constatare a existenţei sau inexistenţei unui drept, în sensul art. 111 din fostul Cod de
procedură civilă (art. 35 NCPC), ci o acţiune cu caracter complex, care se înfăţişează ca o
veritabilă acţiune în realizare, deoarece hotărârea judecătorească pronunţată în materie are
efect constitutiv de drepturi, chiar dacă retroactiv, posesorul devenind titular al dreptului de
proprietate asupra bunului posedat în tot timpul prevăzut de lege. Aşa fiind, Înalta Curte a
statuat că o astfel de hotărâre are un caracter mixt, deoarece întruneşte atât elemente
declarative, cât şi elemente constitutive, efectele sale producându-se atât pentru trecut, dând
eficienţă juridică unei situaţii anterioare, cât şi pentru viitor, ca mod de dobândire a dreptului
de proprietate; a se vedea ICCJ, s. I civ., dec. nr. 7086 din 12 octombrie 2011, nepublicată.
13
A se vedea V. Stoica, op. cit., vol. II, p. 371.
14
Privitor la unele discuţii în această materie, a se vedea C. Drăguşin, Comentariile Codului
civil. Posesia. Uzucapiunea, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 183 şi urm.
15
În acelaşi sens, a se vedea C. Drăguşin, op. cit., pp. 229-230.