SEMNALUL GPS

STUDENTI: OROS ANDREEA

MALITA DENISA

MATI ALEXANDRU

PROFESOR: SUBA NORBERT MUTIU GEORGE

 SEMNALUL GPS

Global Positioning System (din engleză; în traducere liberă, Sistem de

Poziționare Globală; prescurtat GPS) este un sistem global de navigație prin
satelit și unde radio. Sistemul GPS este o retea de sateliți care orbitează în
jurul Pământului în puncte fixe deasupra planetei, transmițând semnale tuturor
receptorilor aflați la sol.

Aceste semnale conțin un cod de timp și un punct de date geografice care

permit utilizatorului să primească poziția exactă în care se află, viteza și ora din

orice regiune de pe planetă. GPS funcționează în orice condiții meteorologice,

oriunde în lume, 24 ore pe zi.

Principalul sistem de poziționare prin satelit de tip GPS este sistemul

militar american numit "Navigational Satellite Timing and Ranging"
(NAVSTAR). Acest sistem, inițiat și realizat de către Departamentul Apărării al
Statelor Unite ale Americii (DOD), poate calcula poziția exactă = coordonatele
geografice exacte ale unui obiect pe suprafața Pământului, cu condiția ca acesta
să fie echipat cu dispozitivul necesar - un receptor GPS. NAVSTAR utilizează
sistemul geodezic WGS84, la care se referă toate coordonatele geografice
calculate de sistem.

În prezent, sistemul GPS este utilizat în numeroase domenii, aviație și marină,

găsirea rutelor pentru șoferi, crearea hărților, cercetare seismică,
studii climatice. Obiectul poate fi și o persoană, care poate astfel să se orienteze
pe pământ, pe apă, în aer.

Cum functioneaza:

Semnalul GPS este alcatuit din trei segmente diferite:

Segmentul spațial

Segmentul spațial este format dintr-o constelație de sateliți, care emit semnale
modulate cu coduri și mesaje de navigație; fiecare satelit transmite semnale
radio sub forma a două unde, pentru utilizatorii civili și pentru utilizatori
militari.

Generațiile succesive de sateliți GPS sunt desemnați prin denumirea Block:

 Block I: au fost 11 sateliți prototip, concepuți pentru faza de testare și

dezvoltare (1978-1985). Greutatea lor era de 845 kg și durată de funcționare
de 5 ani. Primul satelit a fost lansat în februarie 1978, iar ultimul, în
octombrie 1985, cu ajutorul rachetelor de tip Atlas E/F. Sateliții din această
generație au îndeplinit durata de funcționare, ultimul satelit a funcționat până
la sfârșitul anului 1995.

 Block II: se deosebesc esențial de sateliții din generația precedentă, prin

faptul că aveau implementate tehnicile de protecție disponibilitate selectivă
(selective availability) și acces restrictiv (anti-spoofing). Durata medie de
viață a acestor sateliți era de 6 ani, fiind înlocuiți începând cu anul 1995.
Primul satelit din cei 9 inițiali, în greutate de cca. 1500 kg, a fost lansat în
 februarie 1989, iar ultimul în octombrie 1990. La bordul fiecărui satelit se
aflau patru ceasuri atomice, două cu cesiu și două cu rubidiu.

 Block IIA (Advanced): un număr de 19 sateliți dotați cu posibilitatea de

comunicare satelit-satelit; primul a fost lansat în noiembrie 1990, ultimul în
noiembrie 1997.

 Block IIR (Replenishment): au fost lansați 12 sateliți proiectați de

Lockheed Martin având o greutate de 2000 kg, iar durata de viață estimată la
10 ani. Cele trei ceasuri atomice cu rubidiu sunt cu un ordin de mărime mai
precise. Lansarea sateliților din această generație a început în iulie 1997.

 Block IIR-M (Modernized): sunt 8 sateliți construiți de Lockheed

Martin ce includ un nou semnal pentru aplicații militare pe frecvențele L1 și
L2 și un semnal civil mai robust, cunoscut sub numele de L2C. Primul satelit
a fost lansat la data de 26 septembrie 2005, lansarea finală a avut loc pe 17
august 2009.

 Block IIF (Follow on): acești sateliți în număr de 12 au fost concepuți

de Boeing; prima lansare a fost în mai 2010, ultima în februarei 2016.
Durata lor de viață este de minim 12 ani. Sateliții transmit un nou semnal
civil pe frecvența L5.

 Block III: primii 10 sateliți vor fi construiți de Lockheed Martin

Corporation și vor emite un nou semnal civil L1C pe frecvența L1. Vor fi
lansați în perioada 2016-2017.

Segmentul de control

Segmentul de control este alcătuit din rețeaua de stații de control situată

la sol; este utilizată pentru supravegherea sateliților și actualizarea mesajelor de
navigație ale sateliților; aceste stații au rolul de a recepționa continuu semnalele
tuturor sateliților, de a calcula datele referitoare la poziția fiecărui satelit,
verificarea preciziei ceasurilor sateliților și de a retransmite aceste date fiecărui
satelit.

Segmentul utilizatori

Segmentul utilizatori este constituit din totalitatea utilizatorilor civili și

militari care folosesc un receptor GPS.

Principiul de funcționare al GPS-ului este folosirea câtorva sateliți din spațiu ca

puncte de referință pentru localizarea la sol. Sateliții GPS înconjoară Pământul
de două ori pe zi, pe orbite foarte precis determinate și transmit semnale către
stațiile terestre.

Sistemul NAVSTAR dispune la ora actuală (2016) în total de 31 sateliți, care se

afla la o înălțime de 20.183 km de suprafața Pământului. Printr-o măsurare
foarte exactă a distanței în linie dreaptă dintre receptor și cel puțin 4 sateliți se
poate determina poziția oricărui punct de pe Pământ (latitudine, longitudine,
altitudine), aceasta numindu-se "poziția calculată" (position fix în engleză), în
contrast cu "localizarea", termen dedicat poziției reale a receptorului. În mod
normal pentru determinarea poziției în 3D a unui punct de pe suprafața terestră
cu ajutorul poziției sateliților ar fi nevoie de doar trei distanțe (trei sateliți),
deoarece metoda care se utilizează este cea a triangulației. Totuși la GPS este
nevoie și de a patra distanță, pentru minimizarea erorilor de poziționare datorate
ceasurilor din receptoare, care nu sunt suficient de exacte în comparație cu
ceasurile atomice din sateliții utilizați.
Stabilirea poziției spațiale

Stabilirea poziției spațiale a unui punct se poate face prin determinarea

pseudo-distanței sau prin determinarea fazei.
 Determinarea pseudo-distanței - Distanța dintre satelit și receptor se
calculează prin cronometrarea timpului de care are nevoie semnalul radio să
ajungă de la satelit la receptor. Știind că semnalul radio se deplasează cu
300.000 km/s, dacă se cronometrează timpul lui de propagare de la satelit la
receptor, se poate deduce distanța dintre aceștia. Fiecare satelit are semnalul
propriu definit printr-un cod de zgomot aleator C/A (Pseudo Random Noise),
astfel încât receptorul știe exact despre ce sateliți este vorba.

 Determinarea fazei - Distanța satelit-receptor este împărțită într-un număr

întreg de lungimi de undă și o fracțiune de lungime de undă. Această metodă
necesită utilizarea unui receptor capabil să determine această valoare. Este
mult mai precisă (10-20 mm), dar necesită o staționare de cel puțin 10
minute într-un punct, timp în care receptorul trebuie să fie absolut imobil și
să nu fie perioade fără semnal GPS.

Receptor-ul GPS:

O sarcină a receptorului GPS constă în localizarea a patru sau mai mulți

sateliți, a stabili distanța față de fiecare și folosiți acestă informațe pentru a
deduce propria locație. Această operație se bazează pe un simplu principiu
matematic numit trilaterare.

Pentru a face acest calcul simplu, receptorul GPS trebuie să știe două lucruri:

 Amplasarea a cel puțin trei sateliți deasupra dvs.

 Distanța dintre tine și fiecare dintre acești sateliți

Receptorul GPS descrie ambele lucruri prin analizarea semnalelor radio de

înaltă frecvență și de putere redusă de la sateliții GPS. Unitățile mai bune au mai
multe receptoare, astfel încât să poată recepționa simultan semnale de la mai
mulți sateliți.
Undele radio sunt energii electromagnetice, ceea ce înseamnă că acestea se
deplasează la viteza luminii (aproximativ 186.000 mile pe secundă, 300.000 km
pe secundă într-un vid). Receptorul își dă seama cât de departe a parcurs
semnalul prin momentul în care a luat semnalul să sosească. În următoarea
secțiune, vom vedea cum receptorul și satelitul lucrează împreună pentru a
efectua această măsurare.

Durata întârzierii este egală cu timpul de deplasare al semnalului.

Receptorul înmulțește acest timp cu viteza luminii pentru a determina cât de

departe a fost parcurs semnalul. Presupunând că semnalul parcurs într-o linie
dreaptă, aceasta este distanța dintre receptor și satelit.

Pentru a realiza această măsurare, receptorul și satelitul au nevoie atât de ceasuri

care pot fi sincronizate până la nanosecundă. Pentru a face un sistem de
poziționare prin satelit care utilizează doar ceasuri sincronizate, ar trebui să
aveți ceasuri atomice nu numai pe toți sateliții, ci și în receptorul în sine. Dar
ceasurile atomice au costat undeva intre 50.000 si 100.000 de dolari, ceea ce le
face un pic cam prea scumpe pentru consumul de zi cu zi al consumatorilor.

Sistemul global de poziționare are o soluție inteligentă și eficientă la această

problemă. Fiecare satelit conține un ceas atomic scump, dar receptorul în sine
folosește un ceas cuarț obișnuit, pe care îl resetează în mod constant. Pe scurt,
receptorul privește semnalele primite de la patru sau mai mulți sateliți și își
măsoară propria inexactitate. Cu alte cuvinte, există o singură valoare pentru
"ora curentă" pe care receptorul o poate utiliza. Deci, receptorul își stabilește
ceasul la acea valoare de timp, și apoi are aceeași valoare de timp ca toate
ceasurile atomice din toați sateliții.

Când măsurați distanța până la patru sateliți localizați, puteți desena patru sfere
care se intersectează într-un singur punct. Trei sfere se vor intersecta chiar dacă
numerele dvs. sunt în mod clar oprite, dar patru sfere nu se vor intersecta la un
moment dat dacă ați măsurat incorect. Deoarece receptorul face toate
măsurătorile de distanță folosind propriul ceas încorporat, distanțele vor fi
proporțional incorecte.

Receptorul poate calcula cu ușurință ajustarea necesară care va face ca cele

patru sfere să se intersecteze la un moment dat. Bazat pe aceasta, se resetează
ceasul pentru a fi în sincronizare cu ceasul atomic al satelitului. Receptorul face
acest lucru constant ori de câte ori este pornit.

Pentru ca informațiile despre distanță să fie de orice folos, receptorul trebuie de

asemenea să știe unde sunt efectiv sateliții. Acest lucru nu este deosebit de
dificil deoarece sateliții călătoresc pe orbite foarte înalte și previzibile.
Receptorul GPS stochează pur și simplu un almanah care spune locul in care ar
trebui să fie un satelit la un moment dat.
Surse de erori pentru semnalul GPS

Factorii care pot degrada semnalul GPS și astfel pot afecta precizia sunt:

 întârzierile la trecerea prin ionosferă și troposferă

 reflexia semnalului - intervine atunci când semnalul GPS este reflectat de
clădiri înalte sau suprafețe dure înainte de a ajunge la recepto
 erori datorate ceasului receptorului - pot apare erori minime datorate
decalajului de timp deoarece ceasul incorporat al receptorului nu este atât de
precis ca ceasurile atomice de la bordul sateliților GPS.
 erori orbitale - numite și erori efemeride, sunt datorate inadvertențelor dintre
pozițiile raportate ale sateliților.
 numărul sateliților vizibili - precizia receptorului este cu atât mai mare, cu
cât numărul de sateliți recepționați este mai mare
 geometria sateliților - reprezintă poziția relativă a sateliților la un moment
dat; geometria ideală este atinsă atunci când sateliții se găsesc sub unghi cât
 mai mare unul față de celălalt, iar geometria nesatisfăcătoare apare atunci
când sateliții se găsesc în linie sau sunt grupați.

Receptoarele GPS din prezent sunt foarte precise, datorită tehnologiei

„parallel multi-channel”. Differential GPS (DGPS), GPS Diferențial, este o
tehnologie care corectează semnalul GPS până la o precizie de 3-5 metri.

GPS-ul diferențial (DGPS):

Ajută la corectarea acestor erori. Ideea de bază este de a evalua inexactitatea

GPS la o stație de recepție staționară cu o locație cunoscută. Deoarece
hardware-ul DGPS de la stație își cunoaște deja propria poziție, poate calcula cu
ușurință inexactitatea receptorului. Stația transmite apoi un semnal radio tuturor
receptoarelor echipate cu DGPS din zonă, furnizând informații de corecție a
semnalului pentru zona respectivă. În general, accesul la aceste informații de
corecție face receptoarele DGPS mult mai precise decât receptoarele obișnuite.

Odată ce receptorul face acest calcul, vă poate indica latitudinea, longitudinea și

altitudinea (sau o măsură similară) a poziției sale curente. Pentru a face
navigarea mai ușor de utilizat, majoritatea receptoarelor cuprind aceste date
brute în fișiere de hărți stocate în memorie.

Istoric:

Primul sistem GPS, „Jones Live Map”, a fost inventat de J.W. Jones, în 1909.
Dispozitivul a fost primul sistem de ghidaj pentru automobiliștice consta din
mai multe discuri imprimate cu hărți care îi arăta șoferului direcția prin
manevrarea unor cadrane speciale. Discurile acopereau 100 de mile de drumuri
cunoscute, cartografiate de The Touring Club of America. La fiecare 100 de
mile, discul trebuia schimbat. Până în 1919, sistemul inventat de Jones,
acoperea peste 500 de rute din S.U.A., de la New York la Los Angeles.

Doi fizicieni americani, William Guier și George Weiffenbach, de

la Applied Physics Laboratory (APL), au decis să monitorizeze transmisiile
radio ale satelitului Sputnik. Aceștia au realizat că, datorită efectului Doppler,
puteau localiza punctul satelitului în orbită, precum și locul utilizatorului
cunoscându-l pe cel al satelitului.

Primul sistem de navigație prin satelit, Transit, folosit de Marina SUA, a fost
testat cu succes în 1960. Alcătuit dintr-o constelație de cinci sateliți, putea
furniza o poziționare ce se actualiza o dată pe oră.

Satelitul GPS NAVSTAR

Sistemul GPS NAVSTAR a fost lansat în 1974 de către Departamentul Apărării

al Statelor Unite ale Americii.
 BIBLIOGRAFIE

1. https://gpsmaps.ro/index.php?page=gps
2. https://www.google.com/search?q=poze+navstar&rlz=1C1CHBF_enRO8
18RO818&source=lnms&sa=X&ved=0ahUKEwiRhui9uebfAhUKGewK
HbeiD34Q_AUICSgA&biw=1366&bih=608&dpr=1
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Global_Positioning_System