ELABORAREA METODICĂ N.

5
TEMA: Determinarea relațiilor intermaxilare, poziționarea modelelor în articulator.

1. Scopul determinării și înregistrării relațiilor intermaxilare.

Pentru a determina poziția centrică a mandibulei față de maxilă în plan vertical, sagital și
transversal și pentru ca tehnicianul dentar să monteze modelele în simulator în aceeași
relație.

2. Etapele determinării relațiilor intermaxilare.

a) Modelarea curburii vestibulare a șablonului cu bordura de ocluzie la maxilă (pentru
aprecierea poziției țesuturilor moi peribucale (buza, obraji) pentru restituirea aspectului
fizionomic individual);

b) Stabilirea înălțimii bordurii de ocluzie la maxilă (se determină odată cu determinarea

nivelului și direcției planului de ocluzie; este individual dar, de regulă, marginea bordurii la
maxilă este situat cu 1-1,5mm mai jos de marginea buzei);

c) Stabilirea nivelului și a direcției planului de ocluzie la maxilă (mai întâi frontal, apoi cel
lateral):
ᵜ frontal: șablonul este introdus în cav. orală, pacientul închide buzele; pe linia de
închidere a buzelor (printre buze se introduce bisturiul) se trasează o linie pe bordură,
ea trebuie să coincidă cu marginea bordurii șablonului; suprafața orizontală a bordurii
este planul de ocluzie în zona frontală, care trebuie să fie paralel cu linia bipupilară (se
verifică cu două rigle: una pe linia bipupilară, (când pacientul are privirea îndreptată
spre infinit) și a doua așezată pe suprafața orizontală a bordurii (în zona frontală));
ᵜ lateral: se face cu două rigle: una ce unește mijlocul tragusului urechii cu spina nazală
anterioară și alta așezată pe suprafața orizontală a bordurii din stânga/dreapta; riglele
trebuie să fie paralele; se mai poate folosi dispozitivul Fox sau aparatul Larin.
Urmează adaptarea bordurii de ocluzie pentru maxilă, care se face după suprafața bordurii
superioare.
Se face controlul gradului de contact între borduri: pacientul ține maxilarele strâns închise
iar medicul încearcă să pătrundă cu vârful spatulei reci între borduri (dacă nu poate străbate,
șablonul are un contact satisfăcător cu suprafața câmpului protetic, dacă apare un spațiu,
înseamnă că undeva șablonul nu are contact intim cu câmpul protetic (simptomul spatulei));

d) Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie (DVO): se face pe baza a două puncte

constante: punctul subnazal la maxilă și gnation la mandibulă; se face prin metoda
antropometrică sau anatomofiziologică:
ᵜ antropometrică: se bazează pe egalitatea dintre cele trei etaje ale feței și pe canonul
numit ”secțiunea de aur”;
 se poate face cu ajutorul compasului Appenrodt-Gheringher compus din două
compase care formează trei brațe: două extreme și unul intermediar; pacientul
deschide maximal gura, brațele extreme se aplică pe menton și pe vârful nasului,
 apoi pacientul închide gura până în momentul când brațul intermediar ajunge la
vârful nasului, unde era brațul extrem; această înălțime corespunde poziției de
repaus fiziologic relativ al mandibulei; DVO este mai mică cu 2-3mm);
 metoda Vodsvord-Uayt: distanța dintre centrul pupilelor și linia de închidere a
buzelor este egală cu distanța dintre baza nasului și marginea inferioară a
mandibulei.
ᵜ anatomofiziologică: la baza nasului și pe menton se pune aplică câte un punct, apoi
pacientul este implicat într-o conversație, la finele căreia mandibula ia o poziție de
repaus fiziologic relativ, iar buzele contactează ușor între ele; se determină distanța
între puncte și se micșorează cu 2-3mm (asta și va fi DVO); apoi șabloanele sunt
introduse în cav. orală și pe bordura mandibulară se fac așa retușări ca în momentul
contactului cu bordura maxilei între cele două puncte să fie distanța înregistrată
anterior (poziția de repaus minus 2-3 mm). pentru a verifica corectitudinea manoperei
se face proba vorbirii: în momentul pronunțării diferitor litere (i,o,z,p,f ș.a.) între borduri
trebuie să fie un spațiu de 5-6mm.

e) Determinarea și înregistrarea relațiilor intermaxilare centrice:

ᵜ test funcțional: edentații au tendința să propulseze mandibula, de aceea, timp de 45-50
secunde pacientul realizează propulsia maximă a mandibulei, după care urmează
retropulsia; cât se relaxează mușchii pterigoidieni, mandibula este repoziționată în
poziție centrică;
ᵜ metoda Hickey: pacientul este rugat să împingă maxila înainte, apoi să închidă gura pe
zona posterioară a bordurilor; încercând să împingă maxila, pacientul automat va
deplasa mandibula posterior;
ᵜ Sears, reflexul molar: Lejoyeux susține că dacă medicul ține indecșii pe bordura
inferioară iar pacientul încearcă să închidă gura și să exercite presiune asupra bordurii în
locul unde ține medicul degetele, se va restabili vechiul reflex de ocluzie molară, ce
aduce mandibula în poziție centrică;
ᵜ test de deglutiție: pacientul realizează o deglutiție, apoi fixează mandibula în poziția
dată;
ᵜ test la linia a: pacientul încearcă să atingă cu limba mucoasa bolții palatine în zona A,
concomitent închizând gura; sau pe baza șablonului se modelează o biluță de ceară în
acea zonă;
ᵜ test de retroflexie: pacientul mișcă capul posterior închizând totodată gura (mușchii
suprahioidieni deplasează mandibula posterior, în poziție centrică);
ᵜ Betelman recomandă poziționarea indexului și a policelui mânii stângi pe bordura
inferioară la nivelul primilor molari iar mâna dreaptă pe menton; apăsând cu degetele
pe bordura de ocluzie, pacientul închide gura pe când cu mâna dreaptă dirijează
mandibula spre poziția centrică.
Fixarea poziției se face prin metoda fierbinte sau cea rece:
ᵜ fierbinte: se apreciază DVO mai înaltă cu 1-2mm; pe bordura superioară pe suprafața
orizontală se fac niște adâncituri de 2-3mm în formă de clin în zona caninilor și a
molarilor I; se ramolește suprafața orizontală a bordurii inferioare; șabloanele sunt
 introduse în cav. orală și cât ceara este plastificată, se face unul din testele de
determinare a relației intermaxilare centrice; ceara plastificată pătrunde în lăcaș și se
lipește, fixând poziția determinată a mandibulei. Un mare dezavantaj este că șablonul
de poate deforma.
ᵜ rece: între bordurile reci se plasează o bandoletă de ceară încălzită; o porțiune va
pătrunde în lăcaș iar resturile se vor zdrobi;
Șabloanele se mai pot fixa cu ajutorul clemelor în formă de ”U”, știfturilor de 3-4mm
lungime și 1,5mm grosime introduse în șablonul superior, care intră în cel inferior în timpul
testului.

f) Determinarea liniei mediane; (p. 4)

g) Determinarea liniei caninilor; (p. 4)
h) Determinarea liniei surâsului; (p. 4)

i) Determinarea culorii dinților artificiali: să fie în armonie cu culoarea feței, părului și să

corespundă vârstei (la bătrâni mai închiși, la tineri mai deschiși la culoare) și sexului (la
femei mai deschiși, la bărbați mai închiși la culoare);

j) Determinarea formei dinților artificiali conform tipului facial: după tipul feței; sunt dinți
rotunzi, pătrați, triunghiulari.

3. Metodele determinării relațiilor intermaxilare.

a) cu ajutorul șabloanelor cu borduri de ocluzie;
b) cu ajutorul arcului facial sau înregistrarea pantomografică a poziției condililor
mandibulari în cavitatea articulară.

4. Liniile de referință trasate pe șabloane cu bordura de ocluzie.

a) Linia mediană: trebuie să fie într-un plan cu linia mediană a feței; pe borduri se trasează
o linie verticală ce pornește de la frenul buzei superioare (sau, dacă acesta nu corespunde
liniei mediane, mijlocul liniei interpupilare); lateral de această linie vor fi montați incisivii
centrali superiori și inferiori;

b) Liniile caninilor: pe bordura superioară de la marginea aripilor nazale în jos; de

asemenea vârful caninilor coincide cu comisura gurii;

c) Linia surâsului: se trasează conform marginii libere a buzei superioare, atunci când
pacientul zâmbește; indică nivelul coletului dinților artificiali frontali superiori și limita
până la care va coborâ gingia artificială;

5. Montarea modelelor în simulatoare.

Diferă după tehnică și după simulatorul folosit (ocluzor/articulator):

 într-un timp – se gipsează în același timp ambele modele;
 în doi timpi – se gipsează mai întâi modelul inferior, apoi cel superior (la articulatoare se
fixează mai întâi acel superior, apoi cel inferior).

În ocluzor într-un timp: se pregătește ocluzorul, se solidarizează modelele împreună cu

șabloanele, se depune pastă de gips peste rama inferioară și se așează modelele, se depune
pastă de gips pe soclul modelului superior și se așează rama superioară; surplusurile sunt
eliminate cu spatula iar gipsului de pe rama superioară i se redă forma de calotă sferică;
În ocluzor în doi timpi: se pregătește ocluzorul, se solidarizează modelele împreună cu
șabloanele, se depune pastă de gips peste rama inferioară și se așează modelele; se elimină
surplusurile de gips; după priza gipsului se prepară o altă pastă de gips și se gipsează modelul
superior;
În articulator se gipsează în doi timpi: mai întâi pe soclul modelului superior se trag trei linii
paralele (una pe planul median și două lateral pentru orientare), se montează planul de
orientare protetică de care se solidarizează modelul superior; se gipsează modelul superior
(se depune gips și se apropie rama articulatorului); după priză se înlătură planul de ocluzie și
modelul, se solidarizează modelele și se fixează modelul superior înapoi de ramă; se prepară
pastă de gips și de depune pe plăcuța de pe rama inferioară; în pasta de gips se înglobează
soclul modelului inferior până când se cuplează articulatorul.

6. Reguli de montare a modelelor în ocluzor.

 modelele sunt fixate în ocluzor în poziție de relație centrică;
 între rama superioară și soclul modelului trebuie să fie un spațiu de 1cm;
 părțile distale ale modelelor se orientează către axa balama a ocluzorului;
 planul de ocluzie (suprafața ocluzală a dinților restanți, linia de contact a bordurilor
ocluzale) să fie paralel cu planul orizontal al ramei inferioare a ocluzorului și cu planul
mesei de gips;
 distanța dintre punctul incisiv și axul articular al ocluzorului să fie de 10-10,5cm;
 planul mediosagital al modelelor să se suprapună cu același plan al ocluzorului și să fie
perpendicular pe axul articular al ocluzorului;
 după gipsare se fixează poziția modelelor cu ajutorul piuliței cu contrapiuliță.

7. Reguli de montare a modelelor în articulator.

 modelele sunt fixate în poziție de relație centrică;
 părțile distale ale modelelor se orientează către pintenii de suport;
 planul mediosagital al modelelor să se suprapună cu același plan al ocluzorului și să fie
perpendicular pe axul articular al ocluzorului;
 pe soclul modelului superior se face o linie pe planul medio-sagital și două paralele
acesteia, de orientare;
 linia de pe model trebuie să coincidă cu linia de pe planul de orientare protetică și cu
bisectoarea triunghiului Bonwill;
 linia mediană de pe bordură să coincidă cu linia mediană de pe plan și cu vârful tijei
orizontale;
 după gipsare tija verticală trebuie să facă contact intim cu plăcuța de pe rama inferioară;