7.

CINEMATICA DE GENERARE
ŞI PARTICULARITĂŢILE
LEGATE DE PROCESUL DE
AŞCHIERE, DE SCULELE ŞI
MAŞINILE-UNELTE FOLOSITE
LA PRELUCRAREA PRIN
ABRAZIUNE
7.1. Generalități
Așchierea prin abraziune se realizează de către tăișurile foarte mici
ale unor granule abrazive libere sau încorporate într-un corp solid (Fig.
7.1.1) sau în lichide sau paste abrazive.
Pe figură am notat cu 1 discul abraziv, cu 2 piesa, cu 3 adaosul de
prelucrare și cu 5 granula abrazivă. Figura 7.1.1, a) prezintă rectificarea unei
suprafețe plane, în timp ce în Figura 7.1.1, b) este prezentat cazul rectificării
unei suprafețe cilindrice exterioare.
Structura discului abraziv este dată în Figura 7.1.2, în care 1 este
granula abrazivă, 2 este liantul, iar 3 este porul.
Caracteristică procedeelor de prelucrare prin abraziune este viteza
foarte mare de așchiere (de ordinul zecilor de metri pe secundă).
Granulele au duritate mare și o bună stabilitate la temperaturi ridicate.
Procedeul de prelucrare prin abraziune are loc prin detașarea din
material a unor așchii foarte mici și la o frecvență foarte mare. În plus,
suprafețele elementare de pe care are loc fenomenul de detașare sunt foarte
apropiate între ele.

1
3 ns

a)

1 3

b)
Fig. 7.1.1.

Prelucarea prin abraziune se folosește la așchierea metalelor cu

durități mari, care nu pot fi prelucrate prin alte procedee sau la generarea
unor suprafețe calitativ superioare.
În urma prelucrării prin abraziune se obțin suprafețe cu rugozitatea de
la Ra  6,3 m până la zecimi de micron.
În general, adaosul de prelucrare la prelucrarea prin abraziune este
unul mic (de ordinul zecimilor de milimetru).

7.2. Scula așchietoare

O caracteristică foarte importantă a sculelor folosite la prelucrarea
prin abraziune este aceea că particulele abrazive au o geometrie nedefinită.
Materialele folosite pentru particulele abrazive pot fi:
 2
1

Fig. 7.1.2.

– naturale, ca de exemplu:
i) gresie,
ii) piatră ponce,
iii) cuarț,
iv) corindon;
– sintetice:
i) electrocorindon. Se obține din bauxită și cărbune și, în funcție de
impurități, poate fi negru, cărămiziu, roz sau alb. Este folosit la prelucrarea
metalelor care dau așchii de curgere și au rezistențe mari, cum ar fi oțeluri
aliate sau nealiate, durificate sau nu, bronzuri cu tenacitate mare etc.,
ii) carbură de cuarț. Se elaborează în cuptoare electrice pe baza
reacției dintre SiO2 (oxid de siliciu sau cuarț pur) și cărbune. Este folosită la
prelucrarea materialelor cu rezistență mică sau care dau așchii de rupere
(fonte cenușii, fonte dure, oțeluri rapide tratate termic, materiale nemetalice,
materiale neferoase etc.),
iii) carbură de bor. Este un material mai dur decât carbura de cuarț și
este folosit la lepuirea materialelor dure. Utilizarea carburii de bor se face
sub formă de granule abrazive libere,
iv) nitrură cubică de bor. Este o sare a acidului azotic cristalizată în
sistemul cubic printr-un tratament termic însoțit de presare. Are duritatea
apropiată de cea a diamantului, este stabilă termic până la temperatura de
13000 C și nu are tendeința de a reacționa chimic cu fierul. Se folosește la
prelucrarea oțelurilor rapide cu conținut bogat de carbură,
v) diamantul. Este cel mai dur material, are modulul de elasticitate
ridicat, dar prezintă tendința de a grafitiza la temperaturi de 700... 8000 C .
În plus, are și tendința de a reacționa chimic cu fierul.
 O altă componentă a sculei așchietoare este liantul. Acesta trebuie să
asigure legăturile grăunților abrazivi, dar să și permită eliminarea ușoară a
acestora când aceștia s-au uzat. În acest mod se asigură reascuțirea sculelor
așchietoare.
După natura lor, lianții pot fi:
– organici:
i) lacuri,
ii) rășini sintetice,
iii) lianți pe bază de cauciuc;
– anorganici:
i) ceramici pe bază de silicați,
ii) minerali pe bază de magneziu.
Foarte utilizați sunt lianții ceramici. Acești lianți se caracterizează prin
posibilitatea erodării durității, porozitate crescută, insensibilitate la apă, ulei,
temperatură sau diverse elemente chimice, sensibilitate la sarcini dinamice,
fragilitate mare, timp de fabricație lung și preț de cost ridicat. Cei mai des
întâlniți lianți ceramici sunt bachelita și vulcanita.
Bachelita este o rășină sintetică fabricată din acid fenic și formalină.
Sculele care au ca liant bachelita au rezistență, elasticitate, suportă viteze
periferice mari, dar nu rezistă la acțiunea lichidelor de răcire alcaline.
Vulcanita este un compus al cauciucului în benzină cu sulf. Sculele
care au ca liant vulcanita nu sunt atacate la umiditate, rezistă la viteze
periferice mari, dar se îmbâcsesc repede, fapt ce face ca ele să fie mai puțin
utilizate.
Liantul definește duritatea sculei, rezistența acesteia, elasticitatea
(fragilitatea) sculei, structura și refractaritatea termică a sculei.
Duritatea sculei este definită ca fiind rezistența opusă de liant la
smulgerea granulelor abrazive. Este definită comparativ. Corpurile abrazive
sunt împărțite în grupe de duritate, iar în cadrul unei grupe în grade de
duritate, astfel:
– grupa extrem de moale cu gradele A, B, C, D;
– grupa foarte moale cu gradele E, F, G;
– grupa moale cu gradele H, I, J, K;
– grupa mijlocie cu gradele L, M, N, O;
– grupa dure cu gradele P, Q, R, S;
– grupa foarte dure cu gradele T, U, V, W;
– grupa extrem de dure cu gradele X, Y, Z.
În general, liantul ceramic conduce la scule cu duritate mare, bachelita
la scule cu duritate mijlocie, iar cauciucul la scule cu duritate mică.
Structura sculei abrazive este dată de modul de repartizare a
granulelor în liant sau de distanța dintre granule. Există 13 clase de structură
de la 0 la 12, în fiecare clasă fiind specific un anumit procent volumic de
granule.
 Rezistența (fragilitatea) sculei este dată de capacitatea acesteia de a
rezista forțelor centrifuge foarte mari și presiunii de contact cu piesa. Lianții
pe bază de cauciuc conferă corpurilor abrazive o tenacitate mare. Lianții
ceramici conduc la o fragilitate mare, fapt care îi face utili la viteze
periferice mici (sub 35 m s ).
Refractaritatea termică este proprietatea corpului abraziv de a propaga
căldura de la periferie spre interior și de a nu se încălzi în toată masa sa. În
acest fel se evită dilatările excesive ale sculei și, implicit, se obține o
precizie ridicată a piesei. Cea mai mare refractaritate termică este dată de
lianții ceramici.
Granulația este o măsură a mărimii granulelor abrazive. Aceste
granule sunt trecute prin site succesive. Există trei grupe de mărimi:
– granule cu dimensiuni de la 160 m la 2500 m ;
– pulbere cu granule de dimensiuni de la 30 m la 160 m ;
– micropulberi cu granule de dimensiuni de la 3 m la 40 m .
Granulația este dată printr-un număr căruia îi corespunde o
dimensiune medie a granulei abrazive.

7.3. Particularitățile procesului de așchiere prin

abraziune
Fiecare granulă abrazivă poate fi văzută ca un element de tăiș cu o
geometrie specifică.
Muchiile așchietoare sunt dispuse aleator. Se poate considera că tăișul
format de granulă este un vârf piramidal (Fig. 7.3.1) cu fețele dispuse în
direcția mișcării principale de așchiere. pe figură am notat: 1 – granula
abrazivă, 2 – discul abraziv, 3 – piesa, t – adâncimea de așchiere, s –
avansul,  – unghiul de degajare.
Specific prelucrării prin abraziune este faptul că unghiurile de
degajare  ale granulelor sunt unele negative.
Muchiile piramidei sunt muchiile tăietoare și au inițial o anumită rază
de bontire rn  4...14 m . În timpul prelucrării, raza de bontire atinge valori
de 20... 30 m .
Tăișurile granulei abrazive pot fi asimilate tăișurilor unei freze cu
foarte multi dinți, astfel că traiectoria unui vârf de granulă abrazivă este o
cicloidă alungită. Înfășurătoarea acestor cicloide este directoarea teoretică a
suprafeței prelucrate.
Din Figura 7.3.1 mai rezultă și variația elementelor geometrice ale
așchiei. Deoarece numărul granulelor situate pe periferia discului este foarte
mare, deducem că grosimea așchiei este mică și variabilă.
 s


ns

ap
al 3
t

III II I

Fig. 7.3.1.

Prelucrarea poate fi împărțită în trei zone (Fig. 7.3.1):

– zona I. Este faza intrării în contact a granulei abrazive cu materialul
piesei. Teoretic, există o grosime foarte mică a așchiei, însă, practic, are loc
doar o ecruisare a materialului piesei;
– zona II. Se caracterizează prin faptul că grosimea așchiei este mai
mică decât raza de bontire. Granula începe să pătrundă în material și
produce o zgârietură acestuia însoțită de o refulare a materialului în față și în
lateral;
– zona III. Este zona așchierii propriu-zise.
Pe figură am notat cu ae și a p grosimile așchiilor la sfîrșitul zonei I (a
deformațiilor elastice) și zonei II (a deformațiilor plastice).
Vitezele de așchiere mari, ca și forțele de frecare cu valori ridicate
care apar în timpul procesului de prelucrare prin abraziune conduc la
creșterea semnificativă a temperaturii de lucru și la apariția unor
transformări fizice în stratul superficial de grosime până la 0,1 mm .
Uzura sculei așchietoare este un fenomen complex (Fig. 7.3.2). Pe
figură sunt reprezentate diferite tipuri de uzuri în funcție de viteza de
așchiere:
 uzura
6
1

2 3

5
va

Fig. 7.3.2.

P
F

C B
A
g
II III
l
I

O d.c.a.
l < g g < l
Fig. 7.3.3.

– 1 este zona ruperii punții de liant;

– 2 este zona înmuiată sau plastifiată;
– 3 este zona în care apare fragmentarea granulei;
– 4 este zona de desprindere a granulelor în grupuri;
– 5 este zona uzurii datorate frecării și temperaturii;
– 6 este curba uzurii totale.
Rezistența  g a granulei este independentă de duritatea corpului
abraziv (linia AB în Figura 7.3.3), iar rezistența liantului l este
dependentă de această duritate (linia OP în Figura 7.3.3).
Cele două axe din Figura 7.3.3 semnifică duritatea corpului abraziv
(d.c.a.), respectiv forța F . Se pot defini astfel două zone caracteristice:
prima zonă (notată cu I și II) în care l   g și a doua zonă (notată cu III și
IV) în care l   g . În prima zonă forțele de așchiere produc uzura prin
ruperea punților de liant, iar în cea de a doua zonă prin fragmentarea
granulelor.
De-a lungul liniei frânte OCB se produce o uzură combinată.
În domeniile I și II durabilitatea corpurilor abrazive este dată de
duritatea lor, iar în domeniile III și IV de caracteristicile granulelor.
Durabilitatea sculelor de prelucrare prin abraziune este mai mică decât
cea a sculelor așchietoare obișnuite fiind de ordinul 5... 15 min , funcție de
diametrul discului abraziv și de precizia prelucrării.
Uzura tăișurilor granulelor duce la mărirea razei de bontire și la
creșterea forțelor de așchiere care tind să smulgă granula din liant.
Funcție de rezistența liantului putem avea două fenomene:
– granula este smulsă din liant fapt care conduce la reascuțirea sculei.
Fenomenul are loc la discuri abrazive de duritate redusă;
– îmbâcsirea discului abraziv. În acest caz se impune o reascuțire a
discului, altfel apar arsuri sau suprafețe rugoase cu aspect de gripaj pe piesă.
Rugozitatea suprafeței finale se îmbunătățește prin creșterea
numărului de treceri, micșorarea vitezei de avans, mărirea vitezei de
așchiere, micșorarea granulației și porozității discului. În plus, materialele
dure și fragile conduc la suprafețe mai netede decât cele moi și ductile.

7.4. Rectificarea
7.4.1. Generalități

Rectificarea este procedeul de prelucrare prin abraziune a suprafețelor

care se execută cu scule sub forma unor corpuri de revoluție numite pietre
(discuri) de rectificat pe mașini-unelte de rectificat.
Prin rectificare se obțin piese cu precizie deosebită (de ordinul
micronilor) și o rugozitate Ra  0,63...1,6 m .
Generarea se face cu ajutorul unei mișcări principale de așchiere
executată întotdeauna de discul abraziv și al unui număr de mișcări de avans
rectilinii sau circulare executate de piesă sau de sculă. Mișcările de avans
sunt impuse de forma suprafeței piesei.
Directoarea este realizată pe cale cinematică, fiind înfășurătoarea unor
curbe cinematice.

7.4.2. Rectificarea rotundă exterioară

Se folosește pentru rectificarea suprafețelor exterioare de revoluție.

 Directoarea teoretică este circulară și este înfășurătoarea pozițiilor
succesive ale unei curbe cinematice (cicloidă alungită). Cicloida alungită
este compunerea mișcării principale de rotație a arborelui cu discul abraziv
cu mișcarea de avans circular făcută de piesă.
Generatoarea poate fi realizată pe cale cinematică (cazul folosirii
avansului longitudinal) sau poate fi materializată pe discul abraziv (cazul
folosirii avansului radial (transversal)).

I IV
sr
np

II
III s l
Fig. 7.4.1.

ns
sR
np G

Fig. 7.4.2.

Rectificare cu avans longitudinal a suprafețelor cilindrice exterioare

este dată în Figura 7.4.1 și necesită următoarele mișcări:
– mișcarea principală de așchiere I care este o mișcare de rotație cu
turația ns efectuată de discul abraziv;
– mișcarea de avans circular a piesei, notată cu II, și care este o
mișcare de rotație cu turația n p efectuată de piesă;
– mișcarea rectilinie de avans longitudinal sl , notată cu III, cu caracter
continuu alternativ, executată de piesă;
– mișcarea rectilinie de avans radial sr , notată cu IV, cu caracter
intermitent, executată de sculă la sfârșitul fiecărei curse longitudinale cu
rolul de a se realiza adâncimea de așchiere impusă.
Rectificarea cu avans longitudinal poate fi făcută:
 – în mai multe treceri (Fig. 7.4.2), în care avansul sl este unul
continuu intermitent, G fiind generatoarea materializată pe suprafața
discului. Se folosește la arbori netezi de dimensiuni mici. În general, se
adoptă avansul longitudinal sl  0,2... 0,7 B , unde B este lățimea discului
în milimetri, iar sl se obține în mm rot ;
sl

ns
G
np

sl

Fig. 7.4.3.

ns
sr
G np

Fig. 7.4.4.

– într-o singură trecere (Fig. 7.4.3). În această situație nu mai există

avansul radial sr (scula se poziționează de prima dată la cotă). Pe desen am
notat cu G generatoarea cinematică realizată de sculă. Se folosește la
prelucrarea arborilor scurți de rigiditate mare.
Rectificare poate fi făcută și cu avans radial sr , în acest caz
eliminându-se avansul longitudinal (Fig. 7.4.4). Avansul radial este realizat
continuu, pe toată durata prelucrării. Metoda este folosită la prelucrarea
arborilor de dimensiuni reduse în producția de serie mare și masă. Lățimea
discului abraziv trebuie să fie mai mare decât lungimea suprafeței de
rectificat.
Metoda se extinde și la suprafețe cilindrice în trepte (Fig. 7.4.5), caz în
care se folosesc seturi de discuri abrazive.
Tot cu avans radial se prelucrează și suprafețele de revoluție profilate
(Fig. 7.4.6).
Suprafețele conice exterioare se generează:
 ns
sr

G
np

Fig. 7.4.5.

ns
sr

np
G

Fig. 7.4.6.

ns

sl
np 

Fig. 7.4.7.

– cu avans longitudinal. Există următoarele variante:

i) rotirea mesei superioare în raport cu cea inferioară cu un unghi 
egal cu semiunghiul conului (Fig. 7.4.7). Se aplică pentru unghiuri   150 ,
ii) rotirea păpușii portsculă cu unghiul  (Fig. 7.4.8),
iii) rotirea păpușii portpiesă cu 900 și a păpușii portsculă cu 900  
(Fig. 7.4.9);
– cu avans radial în următoarele variante:
i) rotirea mesei superioare în raport cu cea inferioară cu unghiul 
(Fig. 7.4.10),
ii) rotirea saniei portsculă cu unghiul  (Fig. 7.4.11).
 ns
sl

np


Fig. 7.4.8.

np
ns

sl


Fig. 7.4.9.

ns
sr

np

Fig. 7.4.10.

ns

sr

np

Fig. 7.4.11.
 3 1 2
ns sl

np
nc

h
a)
3
1

2
b) c)
Fig. 7.4.12.

Rectificarea cilindrică exterioară fără centre (Fig. 7.4.12) se folosește

în cazul arborilor cilindrici de lungime redusă, al arborilor în trepte la care
lungimile tronsoanelor sunt mai mari decât lățimile corespunzătoare ale
discului abraziv, al arborilor cu suprafețe profilate și al tuburilor cu pereți
subțiri.
Sistemul se compune din piesa 1, discul de antrenare (control) 2,
discul abraziv 3 și suportul 4. Discul de control se rotește cu turația nc
antrenând piesa în mișcare de rotație cu turația n p . Mișcarea principală de
așchiere este asigurată de discul abraziv 3, care se rotește cu turația ns .
 ns 3

np

nc

Fig. 7.4.13.

sr
ns

np

Fig. 7.4.14.

Pentru a asigura antrenarea piesei 1, precum și avansul acesteia discul

de control are un profil hiperboloidal (Fig. 7.4.12, b)), este înclinat față de
axa piesei cu un unghi   1... 60 și are axa sub axa piesei la mărimea h .
Metoda este rapidă, se pretează foarte ușor la automatixare, dar
prezintă dezavantajul că, din cauza vibrațiilor, piesa capătă o formă
poligonală, în general triunghiulară (Fig. 7.4.12, c)).
Metoda se aplică și la arbori profilați, avansul fiind acum unul radial
(Fig. 7.4.13). Pe figură am notat cu 1 piesa, cu 2 discul de control și cu 3
discul abraziv.
 Pentru menținerea piesei în poziția corectă se înclină discul de control
cu un unghi   0,5...10 .
Există situații în care se combină rectificarea suprafeței cilindrice
exterioare cu o suprafață frontală prin înclinarea direcției avansului radial
(Fig. 7.4.14).

7.4.3. Rectificare rotundă interioară

Se folosește în cazul rectificării alezajelor cilindrice, conice sau

profilate.
Cinematica de generare (Fig. 7.4.15) este întru totul asemănătoare
cazului rectificării cilindrice exterioare. În figură, 1 este scula și 2 este piesa.
Mișcarea de avans circular sc este realizată fie de piesă (cazul din
Figura 7.4.15 în care sc se confundă cu rotația piesei de turație n p ), fie de
discul abraziv (Fig. 7.4.16) în cazul pieselor mari și grele, piesa 2 rămânând
fixă.
Se poate face și acum o rectificare fără centre (Fig. 7.4.17). Pe figură
s-au notat piesa cu 1, discul abraziv cu 2, discul de control cu 3 și rigla de
sprijin cu 3.
2 1

ns

sr

sl
nc np

Fig. 7.4.15.

1 2

ns

sc

Fig. 7.4.16.
 1 2 nc
3

np

ns

4
Fig. 7.4.17.

7.4.4. Rectificare suprafețelor plane

Funcție de poziția axei sculei, suprafețele plane pot fi rectificate cu

discuri abrazive cu axa paralelă cu suprafața prelucrată sau cu discuri
abrazive cu axa perpendiculară pe suprafața prelucrată.
Cel mai folosit procedeu este cel cu axa sculei paralelă cu suprafața
piesei deși are o productivitate mai mică decât celălalt procedeu.
Procedeul la care axa sculei este paralelă cu suprafața prelucrată mai
este denumit și procedeul orizontal (Fig. 7.4.18).
Scula 1 execută mișcarea principală de așchiere I care este o rotație cu
turația ns . În cele mai multe cazuri, tot scula execută și mișcarea de avans
vertical sv , notată cu II pe figură, dar este posibil ca această mișcare de
pătrundere să fie executată și de piesa 2.
Piesa execută mișcările de avans longitudinal sl (notată cu III) și
transversal st (notată cu IV).
După îndepărtarea primului strat de material se execută din nou
mișcarea de avans vertical sv pentru îndepărtarea celui de al doilea strat de
material și așa mai departe până la atingerea cotei finale. Dacă piesa are
dimensiuni mari comparativ cu cele ale sculei, atunci numărul de treceri este
foarte mare și productivitatea procedeului este una redusă.
Procedeul la care axa sculei este perpendiculară pe suprafața
prelucrată poartă numele de procedeu vertical (Fig. 7.4.19).
Scula 1 execută mișcarea principală de așchiere I care este o rotație cu
turația ns și mișcarea de avans vertical sv , notată cu II.
 I
ns
II 1
sv
2 IV
III
sl st
IV
1
st

III ns
sl 2
Fig. 7.4.18.

II
sv ns
I 1

III
sl 2
Fig. 7.4.19.

II
sv
ns
I 1



IV

sl
III 2
sl
Fig. 7.4.20.

Piesa 2 execută mișcarea de avans longitudinal sl , notată cu III. Există

situații când mișcarea de avans III este înlocuită cu o mișcare de avans
circular (vezi și Fig. 7.4.21).
Metoda se folosește pentru suprafețe de dimensiuni mici. Prezintă
dezavantajul unei eliminări dificile a așchiilor și al pericolului îmbâcsirii
sculei. Pentru eliminarea acestor inconveniente, scula este înclinată cu un
unghi  mic (sub 10 ), dar apar erori de planeitate (fig. 7.4.20).
 I
ns
II
sv
3
1
2
4
III ns

Fig. 7.4.21.

a) b) c) d) e)

f)

g)

Fig. 7.4.22.

Dacă suprafața de prelucrat este mare, atunci se folosesc capete de

rectificat la care sculele 1, sub forma unor segmenți abrazivi, sunt montate
pe capul de rectificat 3 (Fig. 7.4.21). Piesele 2 sunt așezate pe masa rotativă
4 care execută mișcarea de avans circular sc . Capul de rectificat execută
mișcarea de așchiere I dub forma unei rotații cu turația ns și mișcarea de
avans vertical sv , notată cu II. În această situație, așchiile sunt eliminate
ușor prin spațiile dintre segmenții abrazivi.

7.4.5. Tipuri constructive de pietre de rectificat

Există o varietate foarte mare de astfel de pietre abrazive:

– discuri abrazive cilindrice (Fig. 7.4.22, a));
– discuri abrazive profilate (Fig. 7.4.22, b));
– discuri abrazive tip taler (Fig. 7.4.22, c));
– piatră oală cilindrică (Fig. 7.4.22, d));
– piatră oală tronconică (Fig. 7.4.22, e));
– bare abrazive (Fig. 7.4.22, f));
– pietre cu tijă pentru rectificări interioare (Fig. 7.4.22, g)).

7.5. Vibronetezirea (superfinisarea)

Vibronetezirea este procedeul de prelucrare prin așchiere care se
execută cu ajutorul unor bare abrazive de granulație fină, care efectuează
mișcarea principală de așchiere constând într-o vibrație (Fig. 7.5.1).

Fe II II Fe
5 sl
I 4
sl 3
III
2

sc 1
1 sc III

Fig. 7.5.1.

Piesa 1 execută mișcarea III de avans circular sc .

Capul de vibronetezit 4 este apăsat cu o forță elastică controlată Fe
peste piesa 1.
 Barele abrazive 2 au forma corespunzătoare suprafeței prelucrate și,
cu ajutorul arcurilor 3, apasă pe suprafața piesei 1. Forța dată de aceste
arcuri, împreună cu forța Fe trebuie să asigure o presiune de contact de
0,05... 0,35 MPa (valori mai mici pentru materiale mai moi).
Amplitudinea mișcării vibratorii I, care este mișcarea principală de
așchiere este de ordinul a 2... 5 mm la o frecvență de 3... 200 Hz .
Prin duza 5 se aduce în zona de lucru lichidul de răcire-ungere, în
general un amestec de 90% petrol și 10% ulei de turbină.
Prin vibronetezire se obțin rugozități de ordinul Ra  0,5... 0,025 m ,
dar nu se corectează erorile de formă.

7.6. Honuirea
Este un procedeu de netezire a suprafețelor cilindrice interioare care se
realizează de o sculă numită cap de honuit sau hon (Fig. 7.6.1).

sa

sl sc
5

1
2
sr sr 3

Fig. 7.6.1.

Scula propriu-zisă este formată din barele abrazive 1, în număr de 3

până la 12, care pot fi apăsate elastic pe suprafața de prelucrat a piesei 2, sau
pot fi conduse forțat de penele 3 ca în figură. De obicei, este preferată
varianta cu conducere forțată deoarece, pe lângă îmbunătățirea rugozității
suprafeței la valori Ra  0,4... 0,025 m , se mai și corectează unele erori de
formă ale suprafeței.
Conul de acționare 4 asigură, prin deplasarea sa axială sa , atât poziția
radială a barelor abrazive (deplasarea sr ), cât și presiunea de contact dintre
acestea și suprafața piesei.
 Capul de honuit 5 are o mișcare complexă rezultată dintr-o mișcare de
avans longitudinal sl  5... 20 m min și o mișcare de avans circular
sc  20... 75 m min . În general, se caută să se respecte raportul
sc
 3... 5 . (7.6.1)
sl
Frecvențele celor două mișcări ( sl și sc ) trebuie să nu fie un multiplu
întreg, în caz contrar pe suprafața prelucrată apar niște elice elicoidale.
Presiunea de contact are valori de ordinul 0,35... 1,4 MPa .
Lichidul de răcire-ungere este un amestec de 90% petrol și 10% ulei în
cazul oțelurilor sau este petrol în cazul fontelor.
Adaosul de prelucrare are valori între 0,01 mm și 0,25 mm și
determină numărul fazelor honuirii (între 1 și 3). dacă prelucrarea se face în
mai multe faze, atunci la fiecare fază se folosesc bare abrazive cu granulație
diferită.

7.7. Lepuirea
Este un procedeu de netezire foarte fină, realizată cu ajutorul unor
scule specializate.
Mediul activ este o pastă sau un lichid care conține pulberi sau
micropulberi abrazive.
Adaosul de prelucrare are valori de 5... 20 m , iar suprafața obținută
are o rugozitate Ra  0,012 m .
Construcția capului de lepuit este specifică fiecărei prelucrări în parte.
Viteza de lucru are valori de până la 100 m min , presiunea de contact
fiind de 0,07... 0,35 MPa .
Figura 7.7.1 prezintă un dispozitiv de lepuit pentru suprafețe plane.
Fe
I
2 n1

e
3

4 1
n2 II

5
n3 III
Fig. 7.7.1.
 Piesele de prelucrat 1 sunt așezate între discul de lepuit superior 2 și
cel de lepuit inferior 4. Inițial, aceste două discuri sunt unse cu un strat de
pastă abrazivă. Cele două discuri au mișcările de rotație I și II cu turațiile n1
și n2 , în sensuri contrare.
Piesele sunt montate în colivia 3. Arborele 5 are o anumită
excentricitate e , fapt care conduce la traiectorii complexe (cicloide) ale
particulelor abrazive.

7.8. Rodarea
Este asemănătoare lepuirii, cu precizarea că scula este tocmai piesa
conjugată.
Se folosește la roți dințate etc.

7.9. Lustruirea
Este operația de netezire fină cu scop decorativ.
Se aseamănă lepuirii, pasta fiind aplicată pe un disc moale din pâslă
sau piele.
Lustruirea poate fi efectuată manual sau mecanic.