Metoda supramentala Nr 21

Oprirea agitatiei mentale prin atingerea unei stari de totala neutralitate launtrica, pace si
liniste interioara care este inseparabila de experienta existentei pure a Sinelui Suprem,
ATMAN
Fluxul aproape neintrerupt al gandurilor care agita mintea ne impiedica accesul la
inefabila lume a pacii si linistii interioare, care este inseparabila de experienta purei existentei
divine.
Se vorbeste adeseori, in diferite lucari care ofera recomandari si metode cu privire la
transformarea interioara, despre necesitatea inducerii unei stari de liniste mentala, stare in care sa
nu mai existe absolut deloc ganduri. In realitate, aceasta realizare interioara poate fi atinsa mult
mai usor daca intelegem cu adevarat un aspect esential, si anume ca: ABSENTA GANDURILOR
ESTE PUR SI SIMPLU O CONSECINTA FIREASCA A ATINGERII NIVELULUI
SUPRAMENTAL. Tocmai de aceea, metodele in care se dau diferite strategii ce vizeaza
obtinerea acestei stari printr-un control mental impus in mod egotic, nu pot sa aiba cu adevarat
eficienta. Prin urmare, absenta gandurilor este o consecinta si nu trebuie sa fie privita precum un
deziderat la care sa poti ajunge printr-o impunere volitiva strict egotica. De fapt, este de
asemenea esential sa realizam faptul ca tacerea, nemiscarea si echilibrul perfect la care
aspiram nu apartin mintii, ci naturii noastre divine, Sinelui Suprem, ATMAN. Chiar daca in
continuare vom vorbi uneori despre „pacea mintii” este totusi necesar sa nu uitam, mai ales in
practica noastra spirituala, ca sursa tacerii si a linistii interioare este Sinele Suprem , ATMAN
si nu mintea.
Mentalul reprezinta un instrument a carui functie principala este aceea de a traduce intr-un
„limbaj” propriu si de a exprima toate tendintele constiintei noastre individuale, tendinte care se
manifesta atat in raport cu obiectele exterioare, cat si in raport cu ea insasi (cu constiinta
individuala).Atat timp cat ne mentinem in dualitate, nenumaratele ganduri pe care le avem
exprima diversitatea relatiilor si a raporturilor care se stabilesc intre noi insine si lumea
exterioara a „obiectelor”. De asemenea, atunci cand nu exista starea de centrare in natura noastra
divina, in Sinele Suprem, ATMAN, gandurile se refera adesea si la diferitele relatii care se
stabilesc intre aspecte sau niveluri ale propriei noastre fiinte, cu care noi ne identificam mai mult
sau mai putin in acele momente, si universul exterior. Uneori, in anumite momente ale existentei
noastre, mintea poate cunoaste in mod spontan linistea ce emana din Realitatatea Suprema a
Sinelui Divin, ATMAN. In starea de somn profund fara vise, SUSHUPTI, precum si in starile de
resorbtie totala in natura noastra suprema (stari de NIRVIKALPA SAMADHI), mintea ajunge sa
intre intr-o stare de liniste absoluta. Prin urmare, putem spune ca mintea nu este altceva decat un
instrument a carui functionare este caracterizata de discontinuitati: faze de activitate, urmate de
faze de liniste. Totusi, mintea, prin insasi natura si functionalitatea sa este dinamica. Pacea
absoluta a Constiintei Supreme a Sinelui, ATMAN, nu este supusa niciodata unor asemenea
discontinuitati, iar agitatia mintii, chiar daca oculteaza adeseori realitatea Sinelui Suprem,
ATMAN, nu poate tulbura totusi niciodata pacea desavarsita a acestuia, asa cum norii, chiar daca
acopera cerul, nu vor putea niciodata sa-i afecteze existenta pura. Agitatia mentala, privita in
opozitie cu starea de echilibru interior si de totala neutralitate, ne dezvaluie aproape intotdeauna
o stare de „tensiune” interioara sau, altfel spus, o tendinta de a ne indrepta spre „ceva” anume,
care va naste intotdeauna ganduri corespunzatoare acelei predispozitii launtrice. Cauza ultima a
iesirii constante din starea de echilibru interior si implicit de pace mentala este asumarea unei
individualitati limitate si separate de Tot. Prin urmare, constiinta egoului este sursa
fundamentala a nenumaratelor tendinte interioare, care reprezinta in realitate tot atatea forte de
dispersie a energiei mintii. Exact asa cum un pendul ajunge sa fie pus in miscare de orice impuls
exterior aplicat asupra lui, tot astfel, mintea poate fi cu usurinta scoasa din starea de echilibru si
pace de nenumaratele porniri si inclinatii ale egoului. Directia si amplitudinea impulsului (sau,
altfel spus, in cazul nostru, spre ce anume se indreapta mintea si cat de puternice sunt gandurile
asociate respectivului scop) sunt niste sui generis parametrii interiori care depind de educatie,
prejudecati, obisnuinte etc.
Memoria, care reprezinta o parte importanta a mintii, functioneaza in special pentru a
mentine continuitatea constiintei individuale, deci a conceptului de Eu sau, altfel spus, a egoului.
In cazul fiintei umane obisnuite, peste 80% din timpul alocat activitatilor mentale specifice starii
de veghe este petrecut de fapt pentru a cocolosi si „rasfata” egoul. Cel mai adesea, aceasta se
realizeaza prin reverii si jocuri imaginative in care fiinta umana isi elaboreaza strategii, isi
proiecteaza actiuni, se disperseaza in stari inutile de asteptare anticipativa etc. etc..
Fiinta umana ignoranta a fost adeseori comparata cu o masina tocmai datorita
nenumaratelor automatisme mentale. Acestea fac sa apara framantari interioare, suferinta si
induc sentimentul acut al limitarii si conditionarii destinice.
Pe de alta parte, inspiratia si gandirea cu adevarat creatoare izvorasc intotdeauna din
tacere, din constiinta vidului beatific. Atunci cand gandurile se insiruie intr-o ordine mai mult
sau mai putin logica, plecand de la un concept si orientandu-se catre un altul, gandirea nu poate
fi cu adevarat creatoare, ci doar repetitiva. Un gand care se naste dintr-un alt gand nu poate
aduce inspiratii divine si, prin insasi natura sa, el nici nu are capacitatea de a produce translatia
de la nivel mental la nivel supramental. Inspiratiile creatoare si revelatiile autentice izvorasc din
tacerea tainica a Sinelui Suprem, ATMAN, si sunt adeseori precedate de o stare de minunare, de
abandon, de deschidere in fata misterelor divine ale creatiei. Prin urmare, este important sa
intelegem ca mintea este deschisa, prin nenumaratele sale „porti” nu numai spre lumea
exterioara, ci are disponibilitatea de a se deschide, prin insasi linistea care apare in ea, la
realitatile spirituale profunde.
Modalitatea cea mai directa prin care putem ajunge cu usurinta la revelatii divine, pentru a trai
stari de libertate si fericire specifice nivelurilor profunde ale constiintei nu consta in a ne impune
in mod egotic o stare de nemiscare a mintii (deoarece, asa cum am aratat anterior aceasta
strategie este in cele mai multe cazuri lipsita de eficienta), ci se refera la eliminarea convingerii
eronate ca suntem o constiinta individuala limitata si separata de Tot. De fapt, aceasta convingere
eronata reprezinta singurul obstacol care ne impiedica sa fim in mod fundamental liberi si
fericiti. Aceasta credinta limitatoare apartine unei personalitati care a fost de fapt „inventata” si
edificata de societate, educatie, dogme si de informatiile preluate inca din copilarie de la fiinte
umane aflate si ele in aceeasi stare de iluzionare. Identificarea cu egoul face ca fiinta umana sa
traiasca prin raportare constanta la punctul limitat de vedere al egoului. Astfel, intreaga activitate
mentala ajunge sa se circumscrie acestei conceptii, iar mintea, la fel ca un computer sofisticat
care este programat intr-un anumit mod, isi va indeplini foarte bine functiile, respectand insa
intotdeauna limitele care i-au fost impuse (inoculate). In definitiv, personalitatea individuala,
egoul, nu este in realitate nimic altceva decat un obiect, la fel ca toate celelalte obiecte. Prin
urmare, daca privim dintr-o perspectiva profunda, supramentala, relatia dintre personalitatea
individuala egotica, limitata si orice alt aspect al manifestarii nu este nimic altceva decat o
banala relatie intre doua obiecte, care nu are cum sa aduca inspiratii si revelatii divine. Exista
insa momente de Gratie Divina, in care devenim cu adevarat constienti de limitarea viziunii
egotice si de nenumaratele consecinte aducatoare de suferinta pe care aceasta le incumba. Trairea
plenara in momentul prezent si accesul la starea supramentala reprezinta oportunitati
exceptionale care ne permit, printre altele, sa realizam si felul in care mintea noastra functiona
anterior acestor stari. Astfel, modul obisnuit de gandire, axat si structurat pe credinta iluzorie a
existentei egoului ca instanta suprema a fiintarii (a vietii) colapseaza in constiinta iluminatorie a
momentului prezent, ceea ce va produce o regenerare a intregii noastre fiinte si o reorchestrare
armonioasa a energiilor mentale. In noua stare de constiinta specfica nivelului supramental,
starea de pace profunda si echilibru interior va fi experimentata in mod spontan, iar gandurile
care acum vor fi pline de inspiratie nu vor mai avea caracterul dispersant si haotic ci vor genera,
din contra, claritate si intelegere profunda, plina de discernamant autentic, VIJNANA. La
inceput, chiar daca atingem aceasta faza superioara, vechiul reflex al afirmarii constiintei
individuale este inca atat de adanc inradacinat si puternic incat ne poate scoate cu usurinta din
echilibrul fragil, dar fascinant, in care ne-am stabiliyat pentru un timp. Totusi, viziunea
supramentala, fiind impregnata de forta tainica a Adevarului Divin, are puterea de a indeparta
gradat iluzia viziunii limitate care este specifica egoului. Astfel, survine in mod spontan o noua
atitudine fata de viata si implicit fata de ego, prin intermediul careia invatam gradat sa ne
detasam de multiplele „capcane” pe care personalitatea individuala le creeaza cu scopul de a-si
mentine cu orice pret existenta. Constiinta momentului prezent si starea supramentala neajuta sa
iesim din inchisoarea individualitatii limitate pentru a trai sentimentul totalitatii si
completitudinii.
La fel cum pentru un calator experimentat din regiunile calduroase desertice fenomenul
numit „fata morgana” este inteles ca atare, (drept o forma de miraj in care imaginile unor obiecte
situate cu mult dicolo de linia orizontului apar ca fiind mai aproape), deoarece el isi da imediat
seama ca ele sunt rasturnate, ca reflectate intr-o apa, si prin urmare in acest caz obiectele iluzorii
care sunt vazute nu mai sunt considerate reale, tot astfel, cel care are acces la starea supramentala
nu mai poate fi pacalit de tendintele constiintei individuale. In primul caz, mirajul este de fapt o
iluzie optica, pe care o numim „fata morgana”. In cel de-al doilea caz, este vorba despre o iluzie
existentiala, si anume egoul. Ceea ce este insa important de inteles, in ambele cazuri, este ca
aceste aparitii sunt doar iluzorii, iar credinta in realitatea lor poate avea adeseori consecinte
negative, aducatoare de suferinta.
Trairea plenara a momentului prezent, a clipei ACUM, induce prin ea insasi o linistire
profunda a mintii. In momentul ACUM nu exista anticipare si nici gandire cu privire la trecut, nu
exista asteptare anticipativa pasiva si nici incrancenare in legatura cu desfasurarea
evenimentelor, ceea ce face sa traim in mod spontan stari de echilibru launtric si de vid mental.
Spontaneitatea nu se exprima niciodata prin intermediul mintii rationale, discursive. De
asemenea, spontaneitatea nu poate fi confundata cu impulsivitatea care doar in aparenta nu este
conditioanata de mental. In realitate, impulsivitatea nu este o pornire spontana si libera ci doar o
reactie care se bazeaza intotdeauna pe moduri rigide de comportament induse de-a lungul
timpului si pe manifestari specifice unei structuri mentale inflexibile. Pe de alta parte,
spontaneitatea, care este de fapt o expresie vie a constiintei momentului prezent, apare in mod
natural atunci cand traim experienta perceptiei pure, suoramentale, eliberata de conceptualizari,
sau atunci cand traim stari de abandon constient si detasat in fata Vointei Divine, sau atunci cand
inceteaza trairea sincopata si exteriorizanta a asteptarii anticipative.
In general, starea de agitatie, manifestata pe orice nivel al fiintei, actualizeaza si intareste
constiinta egoului. Din acest motiv, starile de echilibru interior si liniste mentala sunt foarte putin
familiare si sunt cu greu intelese si acceptate de o fiinta umana obisnuita, care le va considera
drept momente stranii si derutante de absenta, de uitare, de pasivitate. In plus, deoarece in mod
obisnuit nu suntem familiarizati cu linistea, care in realitate este totusi substratul ultim al oricarei
activitati si agitatii mentale, atunci cand urmarim sa meditam sau cand aspiram sa traim
constiinta momentului prezent, in cazul in care nu am primit inca o initiere sau o inductie
spirituala cu privire la aceste trairi, este foarte posibil sa apara o stare de confuzie in ceea ce
priveste atitudinea mentala corecta. Stradania de a nu gandi, incercarea de a ne goli mintea
complet de ganduri, in efortul de a crea astfel o stare constanta de pace, se dovedesc adeseori a fi
doar pierderi inutile de timp si energie, sau chiar mai rau decat atat, eforturi egotice incrancenate,
care, datorita frustrarilor legate de faptul ca telul dorit nu poate fi atins, nu fac decat sa amplifice
si mai mult starea de agitatie mentala. Mintea, daca se bazeaza numi pe mijloacele si
disponibilitatile ei, nu se poate auto-transcende, iar „lupta” launtrica pentru a atinge o stare de
liniste mentala se va dovedi la fel de lipsita de sens precum deviza ipocrita si contradictorie care
era vehiculata in mod obsesiv in perioada comunista: „lupta pentru pace”. Cei doi termeni
„lupta” si „pace” sunt intr-o totala opozitie, si de aceea primul nu poate fi niciodata un mijloc
eficient pentru a se ajunge la starea de pace. Impunerea unei stari de liniste mentala, efortul de a
atinge pacea interioara sau orice tendinta de acest gen care include o implicare incrancenata,
egotica sunt toate forme mai mult sau mai putin dure de „lupta” interioara si de aceea nici ele nu
ne voe putea ajuta sa atingem libertatea si spontaneitatea starii de vid mental. Apropierea de
acest tainic si inefabil echilibru interior, care la inceputul practicii spirituale se dovedeste a fi
foarte fragil, trebuie sa se faca, cel putin in aceasta prima faza, intr-un mod asemanator celui in
care ne apropiem de o fiinta pura, foarte sensibila sigingasa, de exemplu, de o caprioara. Initial,
invatam ca orice gest brusc, orice miscare neatenta o poate speria. Dupa ce gasim o armonie a
gesturilor, realizam ca este foarte importanta puritatea intentiilor noastre, calmul si starea de
iubire. Atunci cand toate aceste conditii sunt indeplinite in mod firesc, se produce un veritabil
miracol si vedem cum caprioara, care pana atunci fusese atat de sperioasa, se apropie ea insasi de
noi, plina de incredere.
In mod similar, observarea lucida si detasata a activitatii mentale nu trebuie sa se asemene
cu concentrarea agresiva a unui caine de vanatoare care isi pandeste victima, ci cu o privire
detasata si plina de iubire, eliberata de orice intentie personala, egotica. Asa cum precizam
anterior, mintea nu poate gasi metode prin care sa se poata auto-transcende, iar lipsa de eficienta
a mintii in aceasta directie se dovedeste a fi valabila si in cazul in care, in relatiile cu ceilalti
oameni, s-ar dori o inductie, prin intermediul fortei si mijloacelor specifice mintii, a anumitor
aspecte de natura spirituala. Din acest motiv, un om care se bazeaza in mod exclusiv pe
cunostinte teoretice, nu va fi capabil sa induca unei alte fiinte umane o cunoastere spirituala
autentica. Pe de alta parte insa, tacerea, linistea profunda, pacea unei fiinte realizate din punct de
vedere spiritual, pot trezi starea inefabila de tacere adanca in mintea discipolului care se deschide
astfel fata de maestrul sau. Civilizatia contemporana a ajuns sa conditioneze fiintele umane sa
traiasca intr-o veritabila foame de informatii. Mass media propaga adeseori, deloc intamplator,
printr-o vicleana conspiratie satanica, concepte, modele si idei care polueaza si agita foarte mult
mentalul celor care le recepteaza fara discernamant. Din pacate, aceste tendinte de manipulare si
dispersare launtrica pot fi remarcate si in domeniul spiritualitatii, unde se constatat aceeasi
aviditate dupa informatii teoretice, care sunt insa lipsite de fundamentul esential al trairii
revelatorii directe. Astfel, ajung sa fie vehiculate la nivel mental nenumarate concepte si notiuni
care, desi exprima realitati inefabile, divine, daca sunt transpuse doar la nivelul mintii, nu mai
pot transmite emotia divina si fiorul tainic pe care il contin la origine. Astfel se creeaza, tot din
cauza limitarilor mintii, doar o iluzie a spiritualitatii autentice. Intuind acest aspect, evreii din
perioada Vechiului Testament, considerau rostirea numelui lui Dumnezeu, Iehova, daca aceasta
era facuta de altcineva decat un preot autorizat si altundeva decat intr-un cadru ritualic, drept un
pacat de moarte. Prin urmare, desacralizarea tainei existentei lui Dumnezeu si reducerea Acestuia
la un simplu nume sau concept mental era pedepsta in acele vremuri cu moartea. Dincolo de
rigiditatea specifica dogmelor religioase, putem intelege un mesaj pe care anumite religii
stravechi autentice, in instinctul lor de conservare, ni l-au transmis cu foarte multa claritate: Nu
poti aborda cu eficienta spirituala, de la nivel strict mental sau psihologic, ceea ce se afla in
realitate dincolo de constiinta individuala, egotica. Acesta este de altfel si motivul unei alte
porunci religioase care a starnit mari controverse: sa nu te inchini unui chip cioplit sau, altfel
spus, sa nu reduci misterul inefabil divin la ceva conceptibil, la ceva pe care mintea sa-l
integreze si sa-l circumscrie in mod banal in sfera sa de influenta. De aceea, atitudinea cea mai
inteleapta pe care un discipol o poate avea este sa se deschida, dincolo de cuvinte, stari frumoase,
teorii metafizice complex elaborate, fata de realitatea divina si pura a Sinelui Suprem, ATMAN,
pe care maestrul sau si l-a revelat in propria fiinta, si care radiaza in mod tainic o misterioasa
forta de cunoastere directa si de aspiratie catre Dumnezeu, si care nu poate fi inteleasa cu mintea,
dar care isi gasste ecoul in Inima spirituala a discipolului. Astfel, intr-un mod care nu poate fi
explicat in cuvinte si nici inteles de catre minte, ceea ce este etern in maestrul spiritual, trezeste
ceea ce este etern in discipol. Vidul beatific din mintea si din Inima spirituala a maestrului
trezeste vidul beatific din mintea si Inima spirituala a discipolului. A avea o minte cu adevarat
linistita este de fapt consecinta unei profunde convingeri interioare ca in realitate nu exista nimic,
nici un scop care sa fie atins sau dobandit in mod egotic. Atunci cand mentalul se linisteste,
survine o senzatie de destindere si relaxare la nivel mental. Astfel, mintea poate fi folosita mult
mai eficient, ca un instrument necesar pentru a face fata diferitelor situatii si interactiuni cu
mediul inconjurator.
Atunci cand marele JNANA YOGHIN NISARGADATTA MAHARAJ a fost intrebat cu
privire la modul in care functioneaza mintea sa, el a afirmat ca mintea sa are o activitate
independenta, oarecum similara felului in care functioneaza toate celelalte organe ale corpului
sau fizic. Prin acest raspuns pe care NISARGADATTA MAHARAJ l-a dat nu trebuie sa
intelegem ca mintea acestuia ar avea o activitate complet autonoma si inconstienta, asa cum
este ,de exemplu, functionarea ficatului in cazul unui om obisnuit. Functionarea independenta a
acesteia se refera de fapt la libertatea pe care mintea sa o are in raport cu constiinta individuala
(egoul) si cu toate conceptele asociate acestuia. Modul sau de observare a mintii si de raportare
la activitatea acesteia, la fel ca fata de oricare alta functie organica, exprima de asemena o
suverana detasare, in comparatie cu tendinta omului obisnuit de a se identifica cu mentalul. Atata
timp cat actionam sau gandim ca si cum am considera ca exista ceva care poate fi obtinut numai
cu ajutorul si prin intermediul unei activitati mentale care sa fie coordonata de constinta
individuala, egotica, nu vom fi capabili sa accedem la starea de liniste profunda si pace a mintii,
iar existenta se va circumscrie intr-un spatiu limitat, profan. Atunci cand suntem insa capabili sa
ne detasam de minte si de activitatea acesteia, realizam ca exista o realitate tacuta, mult mai
profunda, dincolo de minte si de agitatia ei. Astfel se obtine accesul la nivel supramental, ca
urmare a unei intelegeri intuitive realizatoare. O minte linistita nu este insa in mod absolut
necesar o minte lipsita de ganduri. O fiinta umana care are mintea aproape mereu linistita este o
fiinta inteleapta care a inteles cu adevarat ca mintea isi are limitele ei, limite pe care ea
(respectiva fiinta) le cunoaste foarte bine si tocmai de aceea este complet deschisa fata de diferite
alte modalitati mai elevate de perceptie si interactiune cu intreaga creatie. Fiinta umana care
realizeaza cu claritate care sunt limitele functionale ale propriei sale minti, poate transforma, prin
constientizare si printr-o stare de abandon transfigurator tocmai aceste limite in veritabile porti
prin care poate patrunde lumina infinita si eterna a Constiintei Divine. Intr-o minte confuza si
inerta sau intunecata de orgolii nu poate patrunde lumina realitatii divine. Maturitatea spirituala
aduce intotdeauna o intelegere profunda a Realitatii, care induce la randul sau pace adanca si
lumina in minte. Aceasta intelegere profunda exprima accesul la nivel supramental, o deschidere
totala fata de Realitatea Divina, precum si absenta dorintelor si a tendintelor egotice. Linistea
profunda ce caracterizeaza constiinta divina se afla precum un substrat al intregii creatii si exista
in mod continuu. Constiinta momentului prezent si accesul la starea supramentala, ne permit sa
ne mentinem in pacea profunda a Constiintei Divine chiar si atunci cand realizam diferite
activitati si interactionam cu mediul inconjurator. Pentru a deosebi aceasta forma de gandire
luminoasa, spontana si plina de pace, de gandirea obisnuita, caracterizata de agitatia aproape
continua generata de diferitele tendinte egotice, unii jnana yoghini au numit-o „gandire
functionala” sau „gandire non-psihologica”. De asemenea, trairea plenara a clipei prezente, a
momentului ACUM, nu implica anularea totala sau renegarea gandirii si a memoriei noastre.
Memoria care permite inlantuirea cronologica a evenimentelor sau amintirea situatiilor, a
numelor, a cunostintelor acumulate etc., este foarte utila si poate fi adeseori o baza trainica
pentru revelatii si trairi de natura spirituala. Problema care apare aproape intotdeauna in cazul
omului obisnuit este ca ea se amalgameaza cu „memoria psihologica” ce intervine in evocarea
oricarui eveniment intr-un procent mult mai mare decat cel in care este prezenta prima. Memoria
psihologica face ca evenimentele si situatiile obiective sa fie „colorate” intotdeauna in nuante
personale. Trecutl, asa cum este el filtrat si redat de memoria si „gandirea psihologica” are drept
consecinta mentinerea si reactualizarea constiintei individuale, a egoului. Aceste asa numite
amintiri si „ganduri psihologice”, care au cea mai mare pondere in activitatea noastra mentala,
au ca rol principal mentinerea si protectia egoului, chiar daca aceasta consecinta nu este
constientizata ca atare. Atunci cand realizam, ca urmare a evolutiei noastre spirituale, ca egoul
are o existenta efemera, ca este un concept, la fel ca oricare altul, se produce o veritabila
revolutie interioara, care are drept consecinta detasarea gradata si completa de intreaga memorie
si gandire psihologica. Aceste transformari interioare sunt in unele cazuri atat de bruste si de
intense incat pot soca pe cei nepregatiti si pot genera veritabile crize existentiale. Asa cum fizica
cuantica a adus revelatii tulburatoare cu privire la natura nonponderala si discontinua a
universului fizic, ce parea pana atunci a fi atat de material, tot astfel, dar intr-un mod mult mai
profund, deoarece este vorba despre o experienta interioara si directa, revelatia efemeritatii
egoului iti creeaza sentimentul ca intreaga viata de pana acum a fost cladita pe nisipurile
miscatoare ale unei existente iluzorii, lipsite de repere stabile. Renuntarea la memoria si
„gandirea psihologica” elibereaza nenumarate tensiuni interioare si genereaza o energie imensa
care fusese irosita pana acum in structurarea egoului (cu bucuriile sau frustrarile lui, cu dorintele,
temerile, geloziile si suferintele sale). Eliberati de povara egoului, impreuna cu gandurile si
amintirile care poarta fiecare pecetea nenumaratelor chipuri si tendinte ale sale, (care adeseori
sunt chiar contradictorii), ne deschidem total fata de perceptia supramentala si incepem sa
operam la nivel mental numai cu ajutorul memoriei si „gandirii functionale”, non-psihologice,
ce este capabila sa ne puna cu usurinta in stare de rezonanta oculta cu mentalul Macrocosmic. In
momentele in care traim plenar constiinta plenara a momentului prezent, a clipei ACUM,
„gandirea psihologica”, impregnata de conceptele si tiparele specifice egoului nostru dispare si
survine astfel o spontana sublimare a energiilor mentale. Daca vom mentine starea de liniste
interioara si echilibru mental o perioada suficient de lunga de timp, transformarea ajunge sa se
reflecte in mod foarte evident si la nivelul corpului fizic care pare a se umple de lumina si care
isi pierde concretetea materiala pentru a deveni mult mai pur si translucid, exact asa simtim in
cazul realizarii cu succes a tehnicii de YOGA NIDRA Claritatea luminoasa (Atentie Pisu Mic !!!!
Cred ca asa se numeste prima tehnica de yn in care ne umplem de lumina).
Aceste senzatii sunt resimtite cel mai pregnant in zona capului unde fiecare celula
cerebrala pare a se umple de lumina. Treptat, sentimentul dizolvarii in mediul inconjurator
devine atat de pregnant incat la un moment dat ajungi sa traiesti sentimentul ca nu mai ai o
existenta individuala, ca nu mai existi (cel putin, asa cum considerai pana acum existenta. Astfel
starea inefabila de transparenta translucida se manifesta in legatura cu toate structurile corporale.
De exemplu, vantul care bate pare atrece fara obstacole prin corpul fizic, perceptiile senzoriale
ajung in mod spontan sa inglobeze obiectul perceput, ideile luminoase si inspiratiile divine se
manifesta liber in mediul expansionat al unui mental pe care nu il mai simtim a fi individual, ci
macrocosmic. Astfel, in acesta stare supramentala de pace launtrica profunda in care nu mai esti
nimic, simti, in mod aparent paradoxal, ca esti Totul.
Atunci cand ne eliberam de „gandirea psihologica”, care este bazata numai pe sabloane si
reactii personale, sau atunci cand intram pur si simplu in stari de vid mental, asa cum speram ca
se produce adeseori in cazul multora dintre cei care au ajuns in anul 16 al cursului nostru de yoga
integrala, ori in momentele in care traim plenar constiinta clipei prezente, constatam absenta
Timpului. Asa cum stim, in cazul timpului se considera ce exista o dimensiune asa-zis obiectiva,
specifica timpului cronologic, si una asa-zis subiectiva, specifica timpului subiectiv, care se afla
in stransa legatura cu activitatea mentala si cu „memoria noastra psihologica”. Totusi, cercetarile
fizicii contemporane sugereaza din ce in ce mai clar ideea ca nici timpul asa-zis obiectiv, pe care
il masoara orice ceas, nu este nicidecum omogen si ireversibil, si nici macar nu este atat de
obiectiv pe cat se credea pana acum. Energia timpului se afla intr-o tainica legatura cu energia
mentala. Insa natura noastra reala se afla dincolo de minte. Din Realitatea Eterna si Suprema
aflata dincolo de timp, se naste timpul. In aspectul nostru divin, in Realitatea Sinelui Suprem,
ATMAN, noi suntem eterni. Noi traim in eternitate ACUM. Altfel spus, noi suntem de fapt
PREZENTA PURA, in MOMENTUL PREZENT. Noi nu putem sa ne gandim la prezent,
deoarece noi insine suntem prezentul. Atunci cand incercam sa ne gandim la prezent, acesta a
devenit deja trecut, iar noi am iesit din farmecul inefabil al constiintei clipei prezente, a
momentului ACUM. Din acest motiv, noi nu putem sa ne gandim decat la trecut si la viitor.
Timpul se exprima printr-o succesiune de ganduri, perceptii si trairi interioare, dar cand suntem
total in momentul ACUM, suntem in mod constant scufundati in eternitatea Subiectului ultim, a
Sinelui Suprem, ATMAN. Prin urmare, liniste absoluta, totalitatea atotcuprinzatoare, eternitatea
sunt expresii directe ale Constiintei Divine, pe care mintea noastra, eliberata de tirania
personalitatii egotice le poate intui ca fiind substratul ultim al existentei. Prezentam in continuare
o relatare spirituala foarte sugestiva cu privire la transcenderea mentalului si a gandirii
psihologice, urmata de o detasare de constiinta individuala egotica. Marturia apartine unui
yoghin occidental, DOUGLAS HARDING. In cazul acestuia, fascinantele experiente spirituale
pe care le-a trait s-au tradus si printr-o experienta fiziologica neobisnuita, aparent paradoxala,
aceea ca nu mai are cap. Aceasta confesiune exceptionala este si un exemplu de perceptie
supramentala si de gandire „non-psihologica”. In plus, ea ne poate ajuta sa intelegem si mai
profund semnificatia simbolica a Marii Puteri Cosmice CHINNAMASTA, care, asa cum stim,
este reprezentata cu capul retezat:
„Cea mai frumoasa zi di viata mea – a renasterii mele, intr-un anumit sens - a fost ziua in
care am descoperit ca nu aveam cap. Acesta nu este un joc de cuvinte sau vreo farsa mentita sa
exercite cu orice pret interesul. O afirm cu o maxima seriozitate: Eu nu am cap.
Aceasta revelatie survenita spontan a venit totusi ca raspuns la o cautare ardenta. Timp
de mai multe luni m-am adancit in intrebarea: „Cine sunt Eu?”. Faptul ca aceasta revelatie a
survenit atunci cand ma aflam in Himalaya, consider ca nu este atat de important, desi se spune
ca acesta este un loc sacru, favorabil inducerii unor stari de constiinta superioara. Acea zi era
foarte linistita, iar peisajul pecare il contemplam era sublim si cu siguranta demn de cele mai
inalte si profunde viziuni.
La un moment dat mi s-a petrecut un lucru incredibil de simplu si absolut deloc
spectaculos: am incetat sa mai gandesc. M-a cuprins o stare neobisnuita, caracterizata de un
dinamism alert si in acelasi timp de o usoara amortire. Mentalul discursiv, imaginatia si intregul
dialog interior au incetat. Pentru prima data, cuvintele nu mai aveau nici o semnificatie pentru
mine. Trecutl si viitorul disparusera, uitasem cine sunt, faptul ca exist, numele meu, natura mea
umana, organica, tot ceea ce as fi putut numi anterior „al meu”. Era ca si cum in acel moment
tocmai m-as fi nascut, fara ganduri, eliberat de orice amintiri. Exsta doar momentul ACUM,
acest moment prezent si ceea ce el imi revela in toata claritatea sa. A vedea, aceasta era
suficient. Si, ce anume a vedea? Doua picioare, acoperite de pantaloni de culoare kaki, care se
terminau cu o pereche de bocanci maro, doua maneci de culoare kaki, care se sfarseau de o
parte si de alta cu maini de culoare rosiatica, un pieptar kaki, care ducea in sus spre.... absolut
nimic! Cu siguranta, nu ducea spre un cap. Am descoperit imediat ca acest nimic, aceasta gaura
in locul carei ar fi trebuit sa se gaseasca un cap, nu era o vacuitate obisnuita, un simplu neant.
Din contra, acest vid era foarte „populat”. Era un vid enorm, umplut din belsug, un vid care
inlocuia totul, pasunea, arborii, dealurile umbroase din departare si dincolo de ele, varfurile
inzapezite ale muntilor.
Pierdusem un cap si castigasem o intreaga lume.
 Toate acestea mi-au taiat pur si simplu rasuflarea. Imi parea de altfel ca am incetat sa
mai respir, absorbit fiind de acest „Ceva caruia m-am daruit”: acest peisaj mirific, ce radia
intens lumina, in claritatea aerului pur, era solitar si lipsit de sustinere, suspendat in mod
miraculos in vid si (iar in acesta consta adevaratul miracol, minunea si incantarea) era total
lipsit de „mine”, independent de orice observator. Prezenta sa totala era totodata si absenta
mea totala, a trupului si a mintii. Mai usor decat aerul, mai translucid decat sticla, complet
detasat de mine insumi, nu mai eram nicaieri.
Totusi, in pofida caltatii magice si surprinzatoare a acestei perceptii vizuale, nu era vorba
despre nici un vis si nici despre vreo revelatie ezoterica. Din contra: era o trezire brusca , ce m-
a scos din somnul vietii obisnuite, era sfarsitul unui vis, o realitate care radia propria sa lumina
si care era pentru prima data purificata de gandirea rationala care de obicei intuneca. Era
evident ca era insasi revelatia atat de asteptata pana acum, momentul de clarviziune in povestea
confuza a vietii mele. Am incetat sa mai ignor un lucru care (cel putin inca din frageda
copilarie) nu l-am putut vedea cu adevarat deoarece fusesem scufundat in nenumaratele
preocupari si subterfugii ale vietii curente. Era o atentie pura, fara analize rationale, o realitate
care nu a incetat de atunci sa ma „urmareasca”: absenta totala a personalitatii mele. Pe scurt,
tot ceea ce era absolut simplu, obisnuit si direct, deasupra gandirii rationale si a cuvintelor. In
afara experientei in sine nu aparea nici o intrebare, nici o referinta, doar pacea, fericirea senina
si senzatia ca am lasat sa cada, si m-am eliberat, de o insuportabila povara.”

La exemplificare vei urma ca de obicei toate etapele preliminare, iar in faza finala, dupa intrarea
si stabilizarea in starea supramentala, se va realiza:
Oprirea agitatiei mentale prin atingerea unei stari de totala neutralitate launtrica, pace si liniste
interioara care este inseparabila de experienta existentei pure a Sinelui Suprem, ATMAN.