TITLUL REFERATULUI:

ALCALOIZII

PROFESOR COORDONATOR:
STUDENT:

TIMIȘOARA 2017
 ALCALOIZII

1.Scurt istoric

Oamenii au cunoscut acţiunea fiziologică,toxică şi curativă a unor plante

sau extracte de plante încă din antichitate.Izolarea principiilor active din plante
a constituit o preocupare a ştiinţei chimice încă de la începuturile ei. Primul
succes în acestă direcţie a fost obţinut în secolul al XVII-lea de către Dan
Ludovici şi Robert Boyle care au izolat alcaloidul din opiu în stare
impură.Chimia alcaloizilor a început atunci când alcaloidul din opiu a fost
obţinut în stare cristalizată(1804-1806)
Noţiunea de alcaloid s-a stabilit la începutul secolului al XIX-lea,
(Meissner 1818). Prin alcaloizi se întelegea în trecut toate substanţele azotate cu
caracter bazic , care aveau acţiune fiziologică asupra organismelor animale . În
grupa alcaloizilor se gãseau astfel unele amine, amide, aminoalcooli,
aminoacizi, purine , etc.
Acţiunea toxicã sau curativã a plantelor medicinalea fost cunoscutã
din cele mai vechi timpuri, încã din vremurile preistorice, după cum consideră
arheologii Arlette Leroi Gourhan şi Ralph Salecki. Aceștia au descoperit într-o
zonă situatã la nord de Bagdad , alături de rămășițe umane , de tipul celor din
Neanderthal urme de plante cunoscute pentru proprietăţile medicinale. Omul
primitiv a separat substanțele toxice, de cele folositoare în alimentaţie ,el
întâlnindu-se la fiecare pas cu diferite acţiuni și a cãutat în jurul lui tot ceea ce îi
putea alina durerea când era bolnav .
Cucuta se cunoaște din vremea lui Socrate, și grecii administrau o
bãutura cu acest extract condamnaţilor la moarte. Efectul stimulant al frunzelor
de coca (Erytroxylon coca) era cunoscut de poporul incaş, care foloseşte aceste
frunze pentru mãrirea rezistenţei fizice. Amerindienii cunoşteau de multã vreme
rolul excitant al frunzelor mestecate de coca,dar si efectele dezastruose asupra
organismului în momentul când era introdusă în organism în doze prea mari.
 Din aceste motive ei mestecau frunze, în maniera indicată de
practicile tradiţionale ,spre a înfrânge foamea și în special oboseala dată de
distanţele imense.
Tot ei cunoșteau efectele antimalarice ale scoarţei de Chinchona
succirubra, după cum semnalează un cãlugar Calaugha care în 1639 publicat
într-o carte religioasã apãruta în Spania «În regiunea loxa creşte un arbore pe
care locuitorii îl numesc arborele de friguri, și a cărui coajã, de culoarea
scorţisoarei, transformatã în pulbere şi administratã într-o cantitate echivalentã
cu greutatea a două monede mici de argint și dizolvatã într-o bãutură, vindecă
febra și accesele ei ;ea a dat rezultate miraculoase în Lima».
Opiumul este un produs rãșinos obţinut din capsulele macului, și era
folosit din cele mai vechi timpuri. Nicondros este primul care lasã o descriere
sumarã a intoxicaţiei«cel care bea o bãuturã în care intrã și suc de mac ,cade
într-un somn profund; membrele se rãcesc ochii devin ficşi, o sudoare
abundentã apare pe corp, fața devine palidã…. Cu toate acestea nu trebuie să te
sperii de acest aspect, însã trebuie să îi administrezi repede bolnavului o bãutură
caldă, preparată din vin amestecat cu miere și să i se scuture capul cu energie
astfel ca bolnavul să vomite.»
Bãutura zeilor din Olimp, cunoscutã și sub numele de ambrozie, este
mai mult ca sigur că nu a fost altceva decât un obișnuit decoct de hașis. Aceeaşi
bãuturã se găseste şi in mitologia hindusã sub numele de amrita. O altă băutură
celebră a mitologiei elene -nephentes- şi care mult timp a fost considerată ca
fiind un produs al imaginaţiei prodigioase a lui Homer, există ca atare. Această
băutură dând uitare durerii şi necazurilor, după cum se precizează în Odiseea,
nu este decât un produs pe bază de opiu.
Plinius cel Bătrân descrie în celebra sa carte Istoria naturală efectele
seminţelor de mac, plantã pe care o așeazã în categoria ierburilor care« aduc
înaintea ochilor fantome și iluzii distractive și agreabil ».
Otrãvitorii de profesie din Evul Mediu întrebuinţau adesea plante
otrãvitoare ca belladona, pentru a produce un tip de intoxicaţie cu acţiune
prelungitã. Acest fapt l-a determinat pe Linne sa numească planta Atropa
belladona, dupa Atropis,una dintre cele 3 ursitoare ,cea care taie firul vietii.
 În anul 1817 farmacistul Serturner din Hanovra, atrãge atenţia asupra
principiului extras din opium, pe care îl denumeşte morphium dupa Morfeu
,zeul nopţii.

De aici începe studiul cu adevãrat al alcaloizilor: Runge gãseşte

chinina în scoarţa dequinquina și cofeina în cafea, Sricnina izolatã din nuca
vomica (Nux vomica). Passell și Reinmann separã nicotina 1828 din frunzele
(Nicotina tabacum), iar in 1831 Mein obţine atropina prin tratarea beladonei.

2. Principalii alcaloizi
Principalii alcaloizi și datele descoperirilor acestora se află în tabelul de
mai jos:

Alcaloidul Anul descoperirii Descoperitorii

Morfina 1803 SeguinCourtois(simultan),Der

osne:Izolata in 1804 de
Serturner
Narcotina 1817 Robiquiet
Stricnina 1818 Pelletier,Caventou:formula de
Sir Robert Robinson 1964
Chinina 1818 Pelletier,Caventou
Brucina 1818 Pelletier,Caventou
Cafeina 1820 Rugent,Robiquet
Coniina 1827 Gieseke
Nicotina 1827 Passelt,Reinmann
Atropina 1831 Mein,Geiger,Hessh
Narceina 1832 Pelletier
Codeina 1832 Robiquet
Teobromina 1842 Woskressenski
 Papaverina 1848 Merck
Cocaina 1862 Wohler
Apomorfina 1870 Matthiesen,Wright
Pilocarpina 1875 Gerard,Hardy
Arecolina 1881 Jahns
Teofilina 1888 Kassel
Scopalamina 1892 Shmidt
Yohimbina 1896-1897 Spiegel si Thomas
Platifilina 1935 Konovalova,Orehov
Reserpina 1954 Schlihler si Colab

3.Definiția și clasificarea alcaloizilor

Sunt substanţe organice azotate complexe, produse doar de către

organismul vegetal, ce prezintă o reacţie alcalină mai mult sau mai puţin
importantă. Se cunosc aproximativ 5000 de alcaloizi naturali diferiţi.
Denumirea alcaloizilor se face astfel:
 se formează prin adăugarea sufixului „inã” la numele genului: atropina
-gen Atropa,berberina-gen Berberis,sufixul „inã” la denumirea speciei:
beladonina-Beladona, cocaina-cocae.
 Dacă alcaloizii sunt deshidrataţi se adaugã prefixul „apo”:apomorfina,
apoatropină;
 Alcaloizii dimetilaţi la atomul de N „nor” noratropinã, normorfinã;
 Alcaloizii dimetilaţi la alţi atomi „deme”demecolcinã.
În general alcaloizii acţioneazã toxic asupra sistemului nervos şi
parenchimelor şi în mică masurã asupra pielii. Sunt absorbiţi cu uşurinţã de
cãrbune.
În mod curent alcaloizii se clasifică atât pe criteriul structurii chimice, cât
și pe cel al originii lor.
 Astfel, alcaloizii cunoscuți se împart în următoarele categorii:

Grup Reprezentanți
Derivați de piridină piperină, coniină, trigonelină, arecaidină,
guvacină, pilocarpină, citizină, nicotină,
sparteină, peletierină
Derivați de pirolidină higrină, cuscohigrină, nicotină
Derivați de tropan atropină, cocaină, ecgonină, scopolamină
Derivați de chinolină chinină, chinidină, dihidrochinină,
dihidrochinidină, stricnină, brucină, veratrină,
cevadină
Derivați de izochinolină Alcaloizii din opiu: morfină, codeină, tebaină,
papaverină, narcotină, sanguinarină, narceină,
hidrastină, ,berberină
Derivați de fenetilamină mescalină, efedrină
Derivați de indol  Derivate de triptamină: dimetiltriptamină
(DMT), NMT, psilocibină, serotonină,
melatonină
 Ergoline: alcaloizii din ergot: ergină,
ergotamină, acid lisergic, etc.; derivați ai
acidului lisergic (LSD)
 Beta-carboline: harmină, yohimbină,
reserpină, emetină
Derivați de purină Derivați de xantină: cofeină, teobromină,
theofilină
Terpene Din aconit: aconitină
Steroli: solanină, samandarină
Derivați de betaină (cu muscarină, colină, neurină
azot cuaternar)
 4.Răspândirea alcaloizilor
Plantele producătoare de alcaloizi sunt dicotiledonatele, iar în măsură mai
mică monocotiledonatele şi criptogamele. Alcaloizii mai importanţi sunt:
coniina, nicotina, tropanul, atropina, cocaina, chinina, papaverina, morfina,
codeina, stricnina, cofeina etc. În majoritatea cazurilor, alcaloizii au fost izolaţi
din Angiospermae,10-15%din aceste plante putând sintetiza alcaloizii, unele
familii având chiar,tendinţa,pronunţată de biosintezã: Annonaceae,
Apocytroxylaneae, Asteraceae, Berberidaceae, Boraginaceae, Convolvulaceae,
Erytroxylaceae, Loganiaceae, Magnoliaceae, Papaveraceae, Solanaceae,
(Dicotiledonate), Amarylidaceae și Liliaceae (Monocotiledonate). Conţinutul în
alcaloizi depinde de vârsta plantei, regiune, climă şi anotimp. Algele şi
muşchii nu au alcaloizi. Ei sunt rari la ciuperci (ergotamina), la pteridofite
(nicotina de la Equisetum, conina sporilor de Lycopodium) şi la gimnosperme
(efedrina de la Ephedra). Cantitatile în care se gãsesc alcaloizii variază în
limite largi, de obicei în plante se găsesc amestecuri de alcaloizi în care un
alcaloid este majoritar.
Alcaloizii au o rãspândire inegală în organele plantelor:
 atropina -0,30% în frunză ,
 0,45% în rădãcină,
 chinina prezentã numai în scoarţă,lipseşte în frunze.
Speciile cele mai bogate în alcaloizi se găsesc în regiunile tropicale şi
subtropicale.În dependenţă de geografia răspândirii plantelor, alcaloizii se
caracterizează prin diferite constante fizice. De exemplu, temperatura de topire
a alcaloizilor, răspândiţi în plantele tropicale se află între 200-250°C, iar în
plantele răspândite în zona temperată de la 100°C până la 150', de la tropice la
regiunile temperate se micşorează şi masa moleculară a alcaloizilor.
Deşi majoritatea alcaloizilor sunt izolaţi din regnul vegetal, s-a constatat
şi existenţa în regnul animal: ordinul Urodales (salmonelide) Anourales
(broaşte) genurile Buffo, Phyllobates (potential neurotoxic) ,Artropode
,Coleoptere, Neuroptete, Myriapode, Spongieri.
 5.Localizarea alcaloizilor

Se gãsesc în vacuolele plantelor, sub formã de sãruri cu difetiţi acizi

(acid benzoic,citric,tartric ect) sau în combinaţii tanice, însă se mai pot gãsi şi
sub formã de baze cuaternare sau terţiare.
Alcaloizii au cel puţin un atom de azot heterociclic ,acesta fiind de
cele mai multe ori terţiari, mai rar cuaternari. Heterociclurile se pot condensa
între ele sau cu alte cicluri astfel încât moleculele alcaloizilor pot deveni de tip
policiclic sau monociclic. Datoritã grefãrii de nucleu a numeroaselor grupări
funcţionale, unii alcaloizi pot prezenta caracter fenolic (morfina) , altii de tipul
atropinei, reserpinei pot forma esteri, eteri (codeina) sau alcaloizi glicozidati
(solanina din cartof).
De obicei au activitate optică, fiind levogiri (cel mai des întâlnită şi cu
mai mare activitate farmacologică) sau dextrogiri, activitate imprimată de
atomii de carbon ai acizilor cu care se esterifică:acidul tropanic, în cazul
hiosciaminei si scopalaminei. Și orientare substanţelor în poziţii S sau R
conferã modificarea acţiunii farmacologice.

6.Proprietăți fizice
Proprietăţile diferã în funcţie de prezenţa sau absenţa oxigenului în
structura lor, dar și de forma în care se gãsesc. Alcaloizii oxigenați sunt
cristalizați , incolori ,cu excepţia berberinei (colorata în galben) sanguinarinei
(culoarea rosie). Au gust puternic amar si sunt optic active. Sunt solubili în
solvenţi apolari (eter,benzen,cloroform) ,sunt insolubili sau parţial solubili în
apă.
Alcaloizii cuaternari și pseudoalcaloizii sunt solubili în apă și în alcool,
insolubili în solvenţi organici apolari. Alcaloizii sub forma de sãruri sunt
substanţe solide, cristalizate, fãrã miros, cu gust foarte amar și puncte de topire
nete, solubile în apă și în alcool.
 În general alcaloizii se caracterizează prin structuri heterociclice.
Datorită azotului din moleculă, prezintă caracter bazic. Sunt substanţe
insolubile în apă şi solubile în solvenţi organici. Reacţionează cu acizii minerali
şi formează săruri solubile.
În plante se găsesc sub formă de săruri ale acizilor oxalic, citric, malic,
fumaric etc. Dau reacţii caracteristice de precipitare cu numeroşi reactivi
(iodura de potasiu, clorura de platină, acid picric, acid sulfuric etc.).
Exercită efecte fiziologice considerabile asupra omului şi asupra
animalelor. Alcaloizii sunt folosiţi în terapeutică ca narcotice şi calmante. Unii
alcaloizi sunt otrăvuri puternice, spre exemplu curara, ce are capacitatea de a
paraliza sistemul nervos. Se consideră că alcaloizii constituie mijloace de
apărare ale plantelor împotriva insectelor. Unii alcaloizi, de exemplu nicotina,
joacă rol în procesele enzimatice de oxido-reducere.

7.Proprietaţi chimice

Însãși denumirea de alcaloizi care derivă din arabul al-kaly (soda) ,aratã
principala lor proprietate, bazicitatea. Această variazã în limite foarte largi și
este imprimatã pe perechea de electroni ai atomului de azot, de sistemul
heterociclic, de prezenţa unor duble legãturi și de grupele electrofile adiacente
azotului. Dacã în jurul atomului sunt grupe alchil (grupe respingătoare de
electroni) bazicitatea creşte.
Grupările atrăgãtoare de electroni (carboxil) reduc disponibilitatea
electronilor de la atomul de azot,implicit reducând bazicitatea sau chiar
anulând-o. Datorită bazicitãţii ,soluţiile apoase de alcaloizi sunt instabile, fapt
de care trebuie ţinut cont la extracția lor.
Pentru extracţia , purificarea și conservarea lor, se utilizeazã acizi
minerali (azotic,clorhidric,sulfuric), iar din aceste soluţii sunt deplasaţi prin
intermediul unor baze (amoniac,sau hidroxizi alcalini).
Extracţie, identificare, dozare: Trebuie ținut cont de natura și de structura
lor astfel:
- Antrenarea cu vaporii de apă (alcaloizii volatili)se aplică pe coniina,
nicotina, sparteina
- Extracţia cu solvenții apolari (benzen,cloroform,eter) se aplică
alcaloizilor terţiari. Această operație cuprinde doua etape:
1.deplasarea alcaloizilor sub forma de baze;
 2.extracţia propriu-zisă și purificarea (se efectueazã la rece, prin agitare
și extracţie repetatã, în aparat Soxhlet, iar la alegerea solventului trebuie ţinut
cont de toxicitatea acestuia, inflamabilitatea, ușurința recuperării acestuia
pentru o refolosire ulterioară.

 Extracţia cu solvenți polari (alcool concentrat sau 40-70%)

se efectueazã la rece (macerarea ,percolarea) sau la cald
(refluxarea) .
Purificarea alcaloizilor: are loc prin mai multe procedee :
-Ușurinţa de deplasare a alcaloizilor bazã în alcaloizi sare (cu
ajutorul acizilor anorganici sau organici) ,sau din alcaloid-sare și alcaloid baza
(prin alcalinizare la pH 8-9 ) și extracţie cu solvent apolar.
-Reţinerea pe rãșini schimbãtoare de ioni;
-Precipitarea sub formă de iodomercuraţi , reineckaţi ,picraţi.
Analiza toxicologica : Izolarea alcaloizilor din material biologic se face
prin extracţie cu solvenţi organici din mediu bazic ,după metoda clasică Stas-
Otto-Ogier. Reziduul rezultat după evaporarea extractului organic serveşte la
identificarea și determinarea cantitativã.
Pentru identificare alcaloizilor se folosesc în practica de laborator
curent reacţia de precipitare a alcaloizilor cu reactivii generali(de precipitare) și
teste de culoare cu reactivi de culoare ai alcaloizilor:
1. Reacţia de precipitare se execută pe o soluţie de clorhidrat sau
sulfat de alcaloid; principalii reactivi de precipitare sunt : reactivul
Bouchardat(iod iodurat) , reactivul Dragendorff (tetraiodobismutatul de
potasiu), reactivul Mayer (tetraiodomercuratul de potasiu) , reactivul Bertrand
(acidul silicowoltframic soluție 5 %) sarea Reinecke,reactivul Sonnenschein
(acidul fosfomolibdic) reactivul Heger (acid picric solutie 1%).
2.Reacţiile de culoare sunt caracteristice pentru un alcaloid sau pentru
un grup. Ele se executã asupra reziduului dupã stabilirea prezenţei alcaloizilor
cu ajutorul reactivilor de precipitare. Majoritarea reactivilor de culoare conţin
acid sulfuric concentrat care poate masca sau interfera coloratia specifica prin
carbonizarea impurităţilor. Principalii reactivi de culoare: acidul sulfuric conc.,
acidul azotic conc., reactivul Frohde, reactivul,
Lafon(sulfoselenic),Marquis(sulfoformolat),Erdmann(acid sulfuric conc. cu
urme de acid azotic conc.)
3.Proprietăți fizico-chimice pentru determinarea alcaloizilor:
 a) Spectrofotometria în UV pentru identificarea și dozarea alcaloizilor;
b)Spectrofotometria în vizibil permite dozarea pe baza unor reacţii de
culoare caracteristice.

c)Metodele cromatografice: pe hârtie sau în strat subţire, metode

cromatografice performante (HPLC,GC) pentru identificarea și determinarea
cantiativã a alcaloizilor prezenţi în cantităţi foarte mici in medii biologice.
d)Teste fiziologice executate pe animale de laborator.

Reprezentanți

Alcaloizii tropanici

Alcaloizii tropanici sunt alcaloizi-esteri derivaţi ai tropanolului ca

atropine, hiosciamina și ai pseudotropanolului ,precum cocaina și derivaţi, sau
convolvina,din specii de Erythroxylaceae și Convolvulaceae.Alcaloizii se
gãsesc in proporţie de 0,2-0,5% în frunzã şi 0,35% în rãdãcinã; deşi alcaloidul
principal este hiosciamina (78-98%din totalul de alcaloid), scopalamina fiind
prezentã doar 0,01-0,09%, acest alcaloid levogir racemizeazã în timpul uscãrii,
dar, mai ales, al extracţiei alcaloizilor in (+/-)hiosciaminã, cunoscutã sub
numele de atropina
Atropina este un alcaloid natural extras din planta Atropa belladonna
sau mătrăgună – o plantă foarte toxică ce face parte din familia Solanaceae şi se
găseşte în Europa, Africa de Nord sau vestul Asiei. Ingestia frunzelor de
mătrăgună este în general fatală.Fructele de Atropa belladonna sunt foarte
toxice, pot provoca moartea prin otrăvire.
Atropina- este un racemic, ester al tropinei cu acid (+/-) şi rezultã
prin racemizarea hiosciaminei.
Atropina are o acţiune fiziologică caracteristică: în cantităţi mici
provoacă o dilatare a pupilei ochiului, în doze mari este foarte toxică, deoarece
poate acţiona asupra sistemului nervos central, paralizându-l.
Intoxicaţia acută cu atropină este mai frecventă la copii şi se produce,
în general, după ingestia accidentală a fructelor de mătrăgună care pot fi
confundate cu cireşele negre. Se cunosc cazuri când la doze de 1000 de mg, la
adult, intoxicaţia s-a ameliorat fără tratament, iar la doze de 100 de mg, tot la
adult, s-a soldat cu decesul pacientului.

Intoxicaţia acută cu atropină se caracterizează prin tegumente şi

mucoase uscate şi creşterea temperaturii corporale. Dozele mai mari produc
stări confuzionale, delir, halucinaţii, agitaţie psihomotorie, comă sau chiar deces
prin paralizia centrilor respiratori centrali. Antidotul intoxicaţiei cu atropină
este Neostigmina sau Pilocarpina.
Atropina este indicată în tratarea tulburărilor de ritm cardiac, în
tratarea unor simptome ale bolii Parkinson şi a astmului bronşic sau a
miasteniei-gravis. Mai este folosită ca antidot în intoxicaţia cu organofosforate
(unele insecticide sau gazele toxice folosite în războaie).

ATROPA BELLADONA

Popular în unele regiuni este denumitã și mãtrãgunã, Cireaşa lupului,

doamna mare, doamna codrului ).
Denumirea acestei plante a fost datã de Linnë:Atropos, în mitologia
greacã este zeiţa destinului, cea care poate tãia firul vieţii muritorilor,
belladonna vine din italianã și înseamnã «doamnã frumoasã» aluzie la folosirea
în secolele trecute a picãturilor din sucul acesteia pentru a mãrii şi a da
strãlucire ochilor. Este o planta înaltã, viguroasã, de 0,5-1,5 m. Mãtrãguna este
prezentã în luminişurile de pãdure zone de fagi la limita inferioarã a
coniferelor, de multe ori alãturi de zmeurã şi mure. 5-6 fructe consumate pot fii
fatale pentru om.

Alcaloizii derivați din opium

Alcaloizii din opium sunt derivati izochinolinici și sunt extrași din
Papaver Somniferum :
 Morfinani(2,7-20%): MORFINA, CODEINA, TEBAINA
PAPAVERINA, LAUDANINĂ
 Tetrahidroizochinoline: NOSCAPINA (NARCOTINA)
 Aporfine: IZOBOLDINA
 Protopine: PROTOPINA; CRIPTOPINA
 Protoberberine: BERBERINA; COPTISINA

Papaver somniferum

Macul de grădină (Papaver somniferum) este o plantă perenă,

cunoscută pentru frumusețea florilor sale de culoare roșie, violet, albă, sau roz.
Pe lângă aspectul decorativ, macul este cultivat atât pentru semințele
sale bogate în ulei, care au întrebuințare industrială și alimentară, dar și pentru
seva produsă, din care se extrage opium.
 Opiul se obține numai pe cale manuală. Recoltarea are loc la circa 12
zile de la căderea petalelor florilor, atunci când capsulele ajung la dimensiunea
maximă; ea se face prin intermediul scarificării (capsulele de mac sunt incizate
cu niște lame speciale numai până la jumătatea capsulei), operație desfășurată
numai pe timp frumos.

Datorită inciziilor, latexul din capsulele de mac, alb la început se

brunifică și se coagulează. Astfel coagulat, se raclează cu ajutorul unui răzuitor
din lemn sau din metal. Latexul rezultat se usucă la soare cu atenție până când
capătă consistența unei paste foarte dense și este brunifiact complet. Este strâns
în bucăți de dimensiuni variabile și presat în forme variabile.
Din punct de vedere chimic, opiumul este un amestec complex de
glucide, lipide, proteine, alcaloizii reprezentând între 10% şi 20% din
compoziţie. Din cei 40 de alcaloizi descoperiţi, doar 5 se găsesc în cantitate mai
mare, aceştia fiind: morfina, noscapina, papaverina, codeina şi tebaina.
Alcaloizii sunt folosiţi în terapeutică drept narcotice şi calmante.
Genele care permit macului de opiu să producă codeina şi morfina au fost
identificate de cercetătorii canadieni de la Universitatea Calgary. "Enzimele
codificate de aceste două gene le-au dat de furcă biochimiştilor vreme de peste
jumatate de secol", a comentat Peter Facchini, şeful echipei de cercetare, într-un
articol apărut în revista Nature Chemical Biology.

Morfina
Morfina este o substanţă alcaloidă derivată din opiu, acesta fiind extrasă
dintr-o specie de mac Papaver somniferum. Ajunsă în organism, morfina
stimulează receptorii opioizi, producând o gamă variată de efecte. Termenul de
„morfină” provine de la numele lui Morpheu, zeul visurilor în mitodologia
greacă.
A fost izolată în 1804 de farmacistul german Friedrich Wilhelm Adam
Sertürner, care a numit-o „morphium”. După dezvoltarea acului hipodermic în
anul 1853 utilizarea sa a început să fie din ce în ce mai răspândită în special ca
analgezic și sedativ dar și ca tratament al depresiilor și al dependenței opiu.
Morfina se prezintă sub forma unei pulberi pufoase, cu gust amar, având
o culoare ce variază între alb murdar, galben şi maroniu fiind puțin solubilă în
apă și eter, solubilă în alcool amilic, etanol, benzen, cloroform, apă de var și
mai putin solubilă în amoniac.
 MORFINA este un alcaloid ce conține în structura sa un nucleu de
piperidină și unul de dihidrofuran, o grupă fenolică, o grupă alcoolică secundară
și o grupare aminică terțiară care conferă proprietăți bazice.Se utilizează sub
formă de săruri solubile în apă, care se obțin prin tratarea morfinei cu soluții
acide,concentrarea amestecului obținut și cristalizarea produsului prin racire.
Principalele saruri cu utilizari practice sunt : clorhidrat, bromhidrat, sulfat,
acetat,lactat,oxalate mecanat si salicilat de morfina. Modificările chimice aduse
moleculei morfinei au avut drept scop obţinerea unor compuşi cu structuri mai
simple, care să păstreze proprietăţile analgezice ale morfinei şi să fie lipsite de
efectele ei secundare. Din păcate, înlocuitorii de sinteză ai morfinei deşi au
molecule uşor de obţinut păstrează caracterul stupefiant al acesteia într-o
măsură mai mică sau mai mare. De exemplu, Metadona este un analgezic
semănător morfinei cu proprietăţi narcotice şi depresive asupra respiraţiei mai
reduse ca aceasta. Se poate utiliza şi prin administrare orală, spre deosebire de
morfină care este mult mai eficace parenteral (prin injecţie). Produce adiţie şi
toleranţă si este supusă aceloraşi restricţii ca morfina.
În țară, MORFINA se obține la Viseul de Sus, prin extractive din
macul indigen, utilizând atât capsule cât și lujerii. Conținutul de morfină este
cuprins între 0,2-0,4% .
Extracția se face în baterie extractare cu soluție de bisulfit de sodiu
2%. Extractul obținut se concentrează la vid, iar rezidul se extrage din alcool .
Solutia alcoolica se amesteca cu benzenul si se precepita morfina cu amoniacul
20%.
Morfina are acțiune analgezică intensă și electivă, bazată pe mecanisme
ce implică sistemele peptidelor opioide, serotoninergic si noradrenergic, ce
intervin în controlul central al senzației de durere. Morfina deprimă centrul
respirator prin stimularea unor receptori miu de la acest nivel și îi scade
reactivitatea la acțiunea excitantă a CO2.Morfina are toxicitate acută mare,
manifestată prin deprimarea profundă a SNC, coma, relaxare musculara,
mergând până la colaps, midriazaralizia respiratiei. Morfina este folosită ca
analgezic de către bolnavii de cancer sau alte dureri cronice, inclusiv pentru
infarctul de miocard sau în anestezie. Administrarea morfinei la bolnavii cu
dureri intense produce efect analgezic – elimină senzaţia dureroasă şi creşte
pragul de durere.

Efectul analgezic durează până la 7 ore, în funcţie de calea de

administrare. La persoanele agitate şi anxioase, morfina produce efect sedativ
cu o uşoară stare de euforie.
Doza maximă de morfină prevăzută de Farmacopeea Română este de
20 mg pentru o singură administrare, dar nu mai mult de 60 mg/24h. Există
posibilitatea apariţiei de fenomene toxice la doze de 30 mg. O doză de 120 mg
administrată oral poate fi letală, iar la copiii mai mici de 3 ani, doza de 1 mg
este potenţial mortală.
Intoxicația acută se tratează prin injectare intravenoasă de
naloxona, care este un antidot specific.

Codeina
Codeina, cel mai utilizat derivat al opiului graţie efectului ei analgezic,
poate fi extrasă direct din plantă, dar cea mai mare parte din ea este sintetizată
de morfina prezentă în cantităţi mai mari în macul de opiu. Şi în plantă, codeina
este ulterior convertită în morfină de o enzimă.
Codeina, numită şi metilmorfină, este un alcaloid natural din opiu.
Este eterul metilic (la gruparea fenolică) a morfinei. Concentraţia sa în extractul
de opiu (meconat) variază între 0,7% şi 2,5%. Sinteza industrială a codeinei se
face prin O-metilarea morfinei. Are proprietăţi analgezice mult mai slabe decât
morfina, dar este mai avantajoasă decât aceasta în privinţa acţiunii antitusive şi
antidiareice. Prezintă acţiune destul de redusă, însă acţiunea asupra sistemului
nervos central este intensă. Mascarea grupării fenolice cu gruparea metal îi
măreşte efectul convulsivat în raport cu morfina. Este mai puţin constipantă
decât morfina. Inhibă reflexul de tuse. Dozele mari tind să stimuleze trunchiuul
cerebral.Nu se administrează la copii până la 3 ani. Doza letală este minim 0.8
g.

Se prezintă sub formă de cristale incolore sau pulbere cristalină albă, fără
miros, cu gust amar, uşor solubil în alcool şi cloroform, solubil în eter, foarte
puţin solubil în apă.
 Este un calmant al tusei şi al durerii de stomac. Faţă de morfină,
codeina prezintă unele avantaje:
 Acţiunea inhibatoare asupra centrului respiraţiei este mai mică,
 Nu afectează motilitatea cililor mucoasei bronşice,
 Efectul constipant este mai slab,
 Nu în ultimul rând eufomania se înregistrează rar;
Dintre toţi receptorii pentru opioide, codeina are cea mai mare afinitate
pentru receptorii μ (miu), subtipul μ2 (responsabili de efectul antitusiv).
Legarea la subtipul μ1, ceva mai slabă, este responsabilă pentru efectele
analgezice. Este metabolizată în ficat la 6-glucuronid-codeină prin conjugare cu
acid glucuronic în proporţie de 80%. Restul trece în norcodeină (2%), morfină
(0,5%), 2-glucuronid-morfină (2%), 6-glucuronid-morfină (0.8%) şi normorfină
(2.5%).

Papaverina

Este un alcaloid cu structura izochinolinica, izolat din opiu, dupa separarea

morfinei si codeinei.Spre deosebire de morfina si codeine, papaverina nu
contine un nucleu fenantrenic.Cantităţi mari se obţin pe cale de sinteză.
Papaverina este un derivat al benzil-izochinolinei. Este o substanţă cristalizată,
cu p.t.=147o C, insolubilă în apă, solubilă în cloroform. Este optic inactivă.
Are acţiune narcotică, similară morfinei, şi acţiune paralizantă, similară
codeinei, dar în măsură mai redusă.

Heroina

Heroina este cel mai puternic alcaloid al opiului. Din punct de vedere
chimic, heroina este: 3,6-diacetoxi-7,8-dehidro-4,5-epoxi-N-metil morfinan. Se
găsește atât ca bază, cât și sub formă de sare cu HCl (monoclorhidrat). Alte
denumiri: acetomorfina, diacetilmorfina. Heroina sau diacetilmorfina este un
derivat semisistemic opoid. Heroina a fost sintetizată prima oară în 1874 de
către C. R. Alder Wright, un chimist englez care lucra la spitalul St Mary. El a
combinat morfina cu diferiți acizi sau derivați ai acestora, iar atunci când a
încălzit morfina în prezența anhidrideei acetice timp de mai multe ore a obținut
un produs pe care el l-a numit diacetilmorfina(heroina). Felix Hoffmann de la
Bayer, a sintetizat heroina la 11 zile de la obținerea aspirinei. Temându-se de
eventualele efecte adverse ale aspirinei, Bayer înregistrează compusul sub
denumirea de Heroin ca trademark (marca fabricii). Din anul 1898 pînă în 1910
a fost etichetată ca fiind un derivat substituit al morfinei, utilizat pentru tratarea
tusei iritative la copii.
În 1914 Legea produselor narcotice, introdusă în Congresul American
de Harrison stipulează că este ilegală producerea și posesia heroinei în SUA.
Spre deosebire de SUA și în alte state, heroina are încă indicații legale în Marea
Britanie (sub denumirea de diacetilmorfină), pentru tratarea durerilor acute, a
infarctului de miocard, a edemului pulmonar si a durerii cronice.
Heroina este catalogată ca un drog foarte puternic, ce poate produce
euforie. Senzația de euforie dispare și se instalează toleranța. Asemănător cu
morfina, are tot acțiune agonistă asupra receptorilor µ (miu), determinînd din
această cauză aceleași efecte ca morfina, dar cu o viteză mult mai rapidă.
Heroina este cel mai puternic alcaloid al opiului și se prezintă sub formă
unei pulberi albe, extrem de fine, cristaline. Are un gust amar și este solubilă în
apă și alcool. Acest produs indispensabil fabricarii heroinei – este un lichid
incolor, cu miros înțepător. Pe piata ilicita a drogurilor pot fi întălnite patru
sortimente de heroina, codificate cu numerele 1, 2, 3, 4 având aceleași
proprietăți fizice ca și heroina de baza .

-Heroina nr.1- drogul de culoare bej până la maro, are un conținut scăzut
de heroină și o mare cantitate de morfina neconvertită chimic.
-Herina nr. 2 – conține diacetilmorfina, care se afla într-un stadiu
intermediar de transformare, înainte de a fi transformată în clorhidrat și înainte
de adăugarea de aditivi și diluați, care vor forma Heroina nr. 3.
 Heroina nr. 2 este un produs solid care poate fi făcut pulbere între degete,
iar culoarea sa merge de la gri clar la brun inchis.Nu este solubilă în apă .
Heroina nr. 1 si nr. 2 având puritatea mai scăzută în substanța activă, nu
mai sunt căutate nici de traficanți și nici de către consumatorii acestui drog.

Ar fi însă total eronat să se considere ca aceste sortimente au ieșit din

circuitul traficului ilicit.
-Heroina nr. 3- este drogul, care se prezintă în general, sub formă de
granule cu aspect neregulat, alteori sub forma de pudră. Culoarea sa merge de
la maro-clar la gri-închis. Principalul său diluat este cafeina, dar uneori se mai
adiționeaza și barbituricele, chinina, stricnina sau scopolamina.
Heroina nr. 3 conține în general, 25-45% diacetilmorfina, iar proporția de
cafeina variază între 30-60%. Este cunoscută sub diverse denumiri: ,, Hong-
Kong Rocks’’, ,,Pietre de Hong-Kong”, ,,Brawn Sugar’’, ,, Zahar maro’’,
,,Vogelfutter’’, ,,Hrana pentru pasarele’’s.a.
-Heroina nr. 4 – heroina de injectat.
Se prezintă sub formă unei pulbere fine, de culoare albă sau crem,
continand pana la 98% clorhidrat de diacetilmorfina. Fiind supusă unei
purificari foarte mari la stadiul de fabricatie, nu conține, în general, decât puține
impurități. Când este vândută cu amănuntul, este diluata cu lactoza, cafeina, ori
cu orice altă substanță inertă, din punct de vedere farmacologic.
În ultima vreme, Heroina nr.3 si nr. 4 au apărut în traficul ilicit sub
diferite culori: brună, galbuie, roz și chiar roșie, pentru a deruteza pe cei care
vin în contact cu astfel de substanțe. Abaterea de la culoarea obișnuită a
heroinei se datorează fie impurităților ce apar în procesul de fabricație, fie
măsurile de prevedere pe care le iau traficanții, pentru a induce in eroare
organele judiciare. Pentru a înșela vigilenta autoritatilor traficanții, ca de altfel
și consumatorii amestecă heroina cu lactoza, zahăr pudră, lapte condensat ori
alte ingrediente.
Efectul căutat de consumatorii de heroină este "flash"-ul sau rush-ul
("caldura ce urcă din corp în cap", "fericirea intensă"), o senzație brutală și
efemeră de plăcere intensă, de bine fizic si psihic, care apare în momentul
injectării. Totalitatea efectelor resimțite de către cei care consuma heroina este
de energie, de putere mobilizatoare. Termenii sugerează funcția puternică de
amplificare a senzațiilor prin care heroina poate domina comportamentul
persoanei dependente, mai ales dacă este administrata injectabil. Administrarea
heroinei este însoțită de un sentiment plăcut de relaxare, senzație de securitate și
protecție totală, înlăturarea durerii, fricii, foamei, tensiunii sau anxietății.
Euforia cufundă subiectul într-o stare de relaxare si vis.

După valul de euforie intensă urmează o perioada de"liniște", ce poate

dura până la o ora. Subiecții care își injectează câteva doze de heroina pe zi
oscilează în mod tipic între starea de rău - "sick" și cea de euforie - "high", spre
deosebire de metadona, în cazul căreia subiectul, după administrarea, rămâne în
perioada de normalitate. Efectele heroinei dispar în 3-5 ore în funcție de doză.
Subiecții iși administreaza între 2-4 doze pe zi (de obicei 3 doze) consumând
zilnic 0,5 - 3 g heroină de concentrație medie.
Supradozările sunt frecvente, deoarece potența produsului cumpărat de
pe piața drogurilor este imprevizibilă sau heroina se afla în amestec cu agenți
opioizi mai potenți, cum ar fi derivatii fentanilului sintetizați în laboratoare
clandestine. Preparatele care conțin heroina în asociere cu fenciclidina ("Angel
Dust") sunt răspunzătoare de multe cazuri letale înregistrate în rândul
heroinomanilor. De asemenea, supradozările sunt frecvente ăi la toxicomanii
care utilizează heroina concomitent cu alcoolul , benzodiazepinele, cannabisul
si amfetaminele.
Intoxicația acută cu heroină poate surveni și la așa numiții "body
packers" sau "mules" ("catari") - traficanți de heroină care transportă heroina
inghițând pachetelele cu drog sau introducându-le în rect sau vagin, în
momentul în care aceste pachetele se rup și sunt absorbite doze letale de heroina
in organism.
"Body-stuffers" sunt persoanele care inghit pachetele cu droguri, de
obicei pentru a evita arestarea.
 Bibliografie

1.https://biblioteca.regielive.ro/licente/medicina/alcaloizi-folositi-in-
farmacie-364040.html

2.https://biblioteca.regielive.ro/referate/biologie/alcaloizii-118637.html
3.https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/chimie-organica/retrosinteza-
papaverinei-168618.html
4.https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/industria-alimentara/codeina-
hidrocodona-312910.html
5.https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/industria-alimentara/heroina-
chimie-generala-268927.html