DINAMICA GEOCHIMICĂ A SISTEMELOR NATURALE Formele de Evaluare

DINAMICA GEOCHIMICĂ A SISTEMELOR NATURALE 2017-2018 / Curs I
DINAMICA GEOCHIMICĂ A SISTEMELOR NATURALE

Formele de evaluare
 Evaluarea pe parcurs (practic) = 75 % din nota finală, din care:

 probe practice de laborator = 50 %
 seminar (dezbateri; problematizare) = 25 %
 Examen (scris / grila) = 25 % din nota finală
Nota finală = 0,75 x Nota evaluare pe parcurs + 0,25 x Nota examen final
Evaluarea pe parcurs:
● Fişe de lucru = 9
► Aplicaţii numerice (70 %)
► Interpretarea datelor (30 %)
● Evaluarea pe parcurs = Media notelor pe fişele de lucru
● Penalizare: 0,5 puncte / absent LP
Examen
● test grilă
● tematica – din curs şi laborator
Materiale DGSN
● curs (prezentarile pdf)
● referate de laborator
● fisele de lucru
1. Documentarea în domeniul geostiinelor:

1.1. Principii generale
1.1-1. Documentarea bibliografică
1.1-2. Documentarea directă
1.2. Sursele de documentare
2. Elaborarea materialele ştiinţifice
2.1. Prezentarea materialelor ştiinţifice
2.2. Publicarea materialelor ştiinţifice
2.3. Structura generală a unui material ştiinţific
1. DOCUMENTAREA ÎN GEOŞTIINŢE
 Orice informaţie trebuie să fie verificabilă, atât din punct de vedere a sursei, cât şi
din punct de vedere a calităţii.
 Nu este admis sub nici o formă plagiatul.
 Cu cât documentarea este consistentă, cu atât se reduce şi volumul de lucru.
1.1. Principii generale
Concepte:
 Informaţia ştiinţifică considerată ca produs specific al cercetării ştiinţifice.
 Informarea ca proces de procurare a surselor care conţin informaţiile ştiinţifice
necesare documentării.
Procurarea informaţiilor ştiinţifice – dificultăţi:

 creşterea foarte rapide a volumului de informaţii ştiinţifice;
 accentuarea disparităţilor terminologice;
 perisabilitatea informaţiei ştiinţifice;
 un volum important de date ştiinţifice sunt inaccesibile;
 multe lucrări de specialitate, fie nu pot fi publicate, fie sunt publicate doar parţial.
Documentarea - forme de bază:

1. Documentarea bibliografică (livrească)
2. Documentarea directă
3. Documentarea prin consultarea specialiştilor.
Documentarea ştiinţifică - etape:

1. Informarea asupra surselor purtătoare de informaţii ştiinţifice:
 identificarea şi localizarea surselor de informare.
2. Colectarea surselor purtătoare de informaţii ştiinţifice:
 procurarea şi obţinerea surselor;
 notarea şi fişarea surselor;
 examinarea sumară a conţinutului surselor etc.
3. Studierea surselor – forme de realizare:
 gruparea surselor;
 evaluarea utilităţii ideilor şi fişarea acestora;
 analiza ideilor din toate sursele consultate şi stabilirea valorilor lor, în general, şi în
raport cu tema cercetată, în special etc.;
4. Utilizarea surselor, a ideilor utile, în elaborarea unei lucrări, interpretării
informaţiilor (idei, ipoteze, metode, modele etc.) etc.
1.1-1. Documentarea bibliografică (livrescă)

Rolul: de a asigura informarea şi cunoaşterea patrimoniului ştiinţific, adică a ceea ce a
fost creat anterior într-un anumit domeniu (fie într-o anumită perioadă de timp, fie
exhaustiv „de la începuturi până în prezent”), atât pe plan naţional, cât şi pe plan
internaţional.
Surse de documentare bibliografice - categorii principale:
1. Documente primare:
 conţin informaţii (date) sub formă de documente periodice sau neperiodice.
2. Documente secundare (periodice sau neperiodice):
 rezultate din prelucrarea documentelor primare: reviste de referate; reviste de
titluri; sinteze documentare etc.
3. Documente terţiare (periodice şi, mai ales, neperiodice):
 rezultate din prelucrarea documentelor secundare sub formă de: bibliografii;
culegeri de traduceri; sinteze de referate etc.
4. Microformate: benzi, discuri, imagini etc.
1.1-2. Documentarea directă
Rolul: cunoaşterea aprofundată a sistemelor şi fenomenelor reale, aşa cum se prezintă ele în
practică sau în natură, în totalitatea însuşirilor şi trăsăturilor lor concrete.
Surse de documentare: articole ştiinţifice, rapoarte de cercetare, monografii, tratate, studii de
caz etc.
 Esenţială = etapa culegerii datelor statistice, dinamice şi statice, de structură, a indicatorilor

cantitativi şi calitativi, a variabilei dependente şi a variabilelor „cauze - factori independenţi”.
Datelor culese şi sistematizate:
 să aibă relevanţă;
 să asigure comparabilitate perfectă;
 să aibă completitudine;
 estimările să fie corecte;
 statisticile să fie coerente.
 Studierea surselor:
 observarea corectă a datelor;
 calculul parametrilor şi indicatorilor să aprofundeze observarea sistemului sau fenomenului;
 ierarhizarea, agregarea, dezagregarea datelor să asigure corelare, măsurarea cantitativă şi
calitativă a sistemului sau fenomenului studiat.
1.2. Sursele de documentare
 Sursele primare de documentare:
 articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate şi în volumele de lucrări ale

manifestărilor ştiinţifice (congrese, conferinţe, simpozioane etc.) cu apariţii (în
variantă printată şi / sau electronică) periodice sau neperiodice;
 recomandările metodologice ale instituţiilor şi organizaţiilor profesionale
naţionale şi internaţionale;
 patente şi brevete de invenţii;
 standardele naţionale şi internaţionale referitoare la metodologiile de analiză
(STAS-uri);
 rapoartele de cercetare ştiinţifică ale granturilor şi proiectelor de cercetare;
 tezele de doctorat, abilitare, disertaţie şi licenţă;
 cataloagele de prezentare ale firmelor producătoare de reactivi, ustensile şi
aparatură de laborator.
 Revistele ştiinţifice de specialitate:

 reviste Web of Science cu factor de impact (formal, reviste cotate ISI);
 reviste fără factor de impact (reviste non-ISI):
a) revistele indexate în Baze de Date Internaţionale (reviste BDI)
b) revistele non-BDI.
 Datele scientometrice referitoare la revistele de specialitate – Baze de Date:

 Thomson Reuters Web of Science (formal, ISI Web of Science);
 Scopus (Elsevier);
 SpringerLink;
 Oxford Journals Collection;
Wiley-Blackwell – Journals;
 Directory of Open Access Journals;
 Gate of Open Access Journals etc.
 Sursele secundare de documentare:

 reviste de referate;
 reviste de titluri;
 sinteze documentare;
 ghiduri bibliografice etc.
 Sursele terţiare de documente:

1. Monografii [Carte cu caracter ştiinţific sau un tratat pe un singur subiect sau un grup de
subiecte comune; studiu ştiinţific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat şi
multilateral; studiu ştiinţific care tratează amplu şi aprofundat o singură problemă; cf. DEX].
2. Tratate [Lucrare cu caracter special, în care sunt expuse metodic problemele fundamentale
ale unei discipline; cf. DEX].
3. Enciclopedii [Tip de lucrare lexicografică de proporţii diferite care tratează sistematic
termeni de bază, noţiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunoştinţe, fie în
ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri. Carte ce însumează cunoştinţele din diverse
domenii care se particularizează din următoarele puncte de vedere: al subiectului abordat; al
scopului; al metodei de organizare a conţinutului; al metodei de realizare; cf. DEX].
4. Cărţi universitare [Carte care cuprinde elementele fundamentale ale unei discipline,
ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; instrument de instruire sau o carte
standard într-un domeniu de studiu; cf. DEX].
5. Atlase; culegeri de tabele cu date; sinteze de referate; bibliografii, culegeri de
traduceri, dicţionare etc.
 Internetul – este în acest moment principala sursă de documentare datorită vitezei

de căutare şi a volumului mare de informaţii care poate fi stocat într-un volum foarte
mic.
Find: Abiotic
Document
Nu
Activ ?
DA
Click !
2. ELABORAREA MATERIALELOR ŞTIINŢIFICE
Materialul ştiinţific: „un mijloc prin care un autor sau un grup de autori prezintă
elemente de noutate, originale, într-un domeniu specific, cu o anumită întindere,
împreună cu argumentatele care confirmă originalitatea, valoarea şi valabilitatea lor
ştiinţifică” [DEX].
Materialele ştiinţifice:
 nu sunt de uz general;
 sunt elaborate şi se adresează unui grup de cititori / unei audienţe dintr-un
domeniu specific;
 stilul şi modul de redactare sunt adaptate specificului auditoriului sau cititorilor;
 sunt elaborate după anumite reguli;
 trebuie să fie originale şi să contribuie la dezvoltarea cunoaşterii unor probleme.
Diseminarea materialelor :
 Prezentare:
 manifestări ştiinţifice (congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, mese rotunde,
dezbateri, workshop-uri etc.);
 oferă posibilitatea diseminării rapide a rezultatelor cercetărilor (frecvenţa
manifestărilor ştiinţifice fiind relativ ridicată);
 formatul prezentării: poster sau comunicare.
 Publicare:
 cea mai comună şi mai preferată metodă de diseminare a materialelor ştiinţifice;
 forme de publicare:
 referate;
 rapoarte (de lucru / tehnice);
 teze (de licenţă, disertaţie, doctorat, abilitare);
 articole în reviste de specialitate;
cărţi sau capitole de carte.
2.1. Prezentarea materialelor ştiinţifice
Comunicare: prezentare într-un cerc restrâns de specialişti a unor contribuţii personale
într-o problemă ştiinţifică; lucrare care face obiectul unei comunicări [DEX].
Comunicarea ştiinţifică (prezentarea orală) - susţinerea în faţa unui public avizat a
conţinutului unei lucrări ştiinţifice, pe o anumită tematică.
 Planificarea conţinutului prezentării:

 în funcţie asistenţă, cunoştinţele în domeniu ale autorului, locul în care se
desfăşoară evenimentul şi alte cerinţe particulare;
 trebuie să se aibă în vedere şi încadrarea în timpul alocat pentru expunere.
 Elaborarea conţinutului prezentării:
 sublinierea clară şi concisă a scopului şi obiectivelor, procedeelor de studiu
aplicate, rezultatelor obţinute şi a concluziilor;
 extinderea uneia sau alteia dintre aceste părţi se stabileşte în funcţie de
profunzimea analizei problemei care face obiectul prezentării.
 Expunerea:
 trebuie să fie simplă şi clară;
 se realizează într-un interval limitat de timp (10-15 minute) accentuându-se
aspectele esenţiale ale lucrării.
Poster - mod de prezentare a unei comunicări sub formă de afişe în cadrul sesiunilor, al
congreselor ştiinţifice etc. [DEX].
Prezentarea rezultatelor cercetării la manifestări ştiinţifice - etape:

 cercetătorii trimit organizatorilor conferinţei un rezumat al prezentării;
 în urma evaluării, referenţii ştiinţifici stabilesc dacă materialul trimis poate fi inclus
sau nu în programul manifestării;
 se stabileşte modul de prezentare;
 rezumatele prezentărilor pot fi publicate într-un jurnal de specialitate sau în volumul
cu rezumate / lucrări al conferinţei.
2.2. Publicarea materialelor ştiinţifice
 Referat:
 dare de seamă, scrisă sau orală, asupra unei cărţi (lucrări) sau a unei activităţi.
 Raport:
 comunicare (orală sau scrisă) prezentată în faţa unei adunări sau a unei autorităţi,
cuprinzând informaţii despre activitatea personală sau colectivă;
 pot fi: de laborator, de cercetare, de fezabilitate, de consultanţă etc.
 Articol:
 expunere scrisă cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, ştiinţifică
etc.
 pot fi publicate în reviste de specialitate sub formă de scurte comunicări (short
letters), lucrări de cercetare ştiinţifică, sinteze de literatură (review).
 Eseu:
 lucrare scurtă care tratează un subiect din punctul de vedere personal al autorului,
având în vedere experienţele subiective şi reflecţiile personale ale acestuia privind
tematica abordată; studiu de proporţii restrânse asupra unor teme filosofice,
literare sau ştiinţifice, compus cu mijloace originale, fără pretenţia de a epuiza
problema;
 conţine de regulă 1.500 – 6.000 de cuvinte;
 eseul academic este în mod obişnuit convenţional şi prezintă un subiect din
perspectiva autorului ca o analiză profundă, cuprinzătoare a ceea ce el a scris, a
citit sau a lucrat în legătură cu un anumit subiect.
 Licenţă. Disertaţie:
 expunere în care se tratează o problemă în mod ştiinţific şi amănunţit; lucrare
ştiinţifică susţinută în public de autor, pentru dobândirea unui grad ştiinţific;
expunere în care se tratează o problemă în mod ştiinţific pe baza argumentelor şi
datelor dobândite prin studiu;
 prezintă cercetările autorului, este elaborată şi evaluată ca suport (argument)
pentru o candidatură, pentru un grad ştiinţific sau calificare profesională (de
exemplu, titlul de master în ştiinţă);
 conţine între 6.000-20.000 cuvinte.
 Teză (de doctorat):

 lucrare ştiinţifică prezentată de un candidat pentru obţinerea titlului de doctor (în
ştiinţe);
 ca structură este asemănătoare cu o teză de disertaţie, cu deosebirea că include
mult mai mult de 20.000 de cuvinte şi se elaborează pe parcursul a câtorva ani.
2.3. Structura generală a unui material ştiinţific
Recomandări generale pentru elaborarea materialelor ştiinţifice:

 urmaţi-vă maestrul;
 documentaţi-vă din literatură ştiinţifică de calitate;
 dezvoltaţi un stil personal propriu;
 mergeţi la esenţa lucrurilor;
 fiţi direcţi, concişi şi obiectivi;
 gândiţi şi elaboraţi ca un viitor om de ştiinţă;
 scrieţi la nivelul secolului XXI şi nu pentru secolul XVIII.
Principalele condiţii pe care ar trebui să le îndeplinească un material ştiinţific:

 caracterul original;
 concordanţa cu metodele şi obiectivele propuse;
 includerea elementelor obligatorii (impuse de reglementări naţionale şi
internaţionale);
 includerea elementelor opţionale, în funcţie de tipul lucrării şi stilul propriu a
autorului.
Materiale ştiinţific - elemente generale:

 Elemente pentru identificare (elemente „pre-text”).
 Textul propriu-zis:
 este prezentat şi dezvoltat conţinutul şi sunt prezentate concluziile
 includ analize asupra studiilor realizate de autor, descrise clar, concis şi obiectiv;
 trebuie să evidenţieze scopul cercetării, aspectele care trebuie urmărite şi
analizate, etapele necesare pentru atingerea scopului propus.
 punctul final al textului propriu-zis  concluziile:
 trebuie să sublinieze elementele de noutate;
 să fie formulate într-o manieră logică şi clară, având ca suport argumentele,
rezultatele şi discuţiile din text.
 sunt subliniate în formă rezumativă esenţa materialului şi aspectele
importante din text care răspund obiectivelor propuse.
 Partea finală a lucrării (elemente „post-text”):
 referinţe bibliografice;
 anexele.
Structura generală a unui material ştiinţific obişnuit
 Titlul şi autorii:
 în cazul lucrărilor ştiinţifice pregătite pentru prezentare sau publicare trebuie precizate:
 apartenenţa instituţională şi datele de contact ale autorilor,
 autorul corespondent.
 Rezumatul (abstract):
 are o extindere redusă (de obicei 20–35 rânduri);
 se redactează după elaborarea lucrării (deşi în lucrare apare la început);
 trebuie să includă într-o prezentare sintetică următoarele aspecte (care se regăsesc şi în
conţinutul lucrării):
 problematica (explicarea titlului lucrării; ipotezele iniţiale care au fost urmărite, pentru
validare / invalidare pe parcursul lucrării),
 obiectivele propuse şi metodologia de lucru şi rezultatele obţinute (la ce rezultate
concrete s-a ajuns în urma realizării studiului; modul în care au fost atinse obiectivele
propuse).
 Cuvinte cheie (key words):
 includ 4–7 cuvinte cheie (sintagme) din întreaga lucrare (care se regăsesc obligatoriu şi în
rezumat) pentru indexarea uşoară a lucrării.
 Introducerea
 sinteza datelor din literatura de specialitate referitoare la problematica abordată
în lucrare;
 obiectivele urmărite şi strategia urmată pentru atingerea acestora.
 Materiale şi metode - include descrierea concisă, exactă şi obiectivă a:
 materialelor utilizate pentru studiu;
 localizarea zonelor / punctelor de prelevare a probelor;
 metodelor experimentale şi modelelor teoretice aplicate;
 modului de prelucrare a datelor obţinute, a referinţelor şi aproximaţiilor utilizate
la exprimarea rezultatelor numerice.
 Rezultate şi discuţii:
 prezentarea clară şi obiectivă a rezultatelor obţinute, interpretările şi punctele de
vedere care rezultă din datele prezentate;
 datele pot fi prezentate sub formă de tabele şi grafice (diagrame; fotografii;
schiţe), cu condiţia ca acestea să fie originale:
 antetul tabelelor şi figurilor trebuie să precizeze clar conţinutul acestora,
semnificaţia notaţiilor şi unităţile de măsură (în Sistemul Internaţional de Unităţi
şi Măsuri) pentru mărimile fizice;
 în tabele şi în figuri se vor trece (marca) sintetic numai elementele originale
concordante cu obiectivele lucrării.
 Concluziile:
 trebuie să evidenţieze rezumativ, într-o manieră clară şi concisă esenţa materialului şi
aspectele importante din text care răspund obiectivelor propuse.
 Bibliografia:
 include numai referinţele bibliografice citate în text şi care au fost consultate de autor;
 referinţele bibliografice sunt trecute fie în ordine alfabetică după numele primului autor, fie
în ordinea citării în text;
 pentru referinţele bibliografice se vor trece toate elementele de identificare: numele
autorului / autorilor, titlul lucrării, anul apariţiei, volumul, numărul şi paginile revistei în care
a apărut, editura care a publicat materialul citat.
 Anexele:
 includ de obicei datele experimentale „brute” cu extinderi relativ mari şi relativ numeroase
din care derivă direct datele prezentate în tabelele şi figurile din text şi care se constituie ca
bază pentru argumentaţia şi interpretările din capitolul „rezultate şi discuţii”.
I. NOŢIUNI ŞI CONCEPTE DE BAZĂ

I.1. Sisteme si procese naturale
I.1-1. Ierarhia sistemelor naturale
I.1-1.1. Consideratii preliminare
I.1-1.2. Conceptia integralist-sistemica
I.1-2. Sisteme naturale – conceptii; clasificari
I.1-3. Procese naturale – conceptii; clasificari
Bibliografie (selectivă)
Adriano D.C., 2001–Trace Elements in Terrestrial Environments: Biogeochemistry,
Bioavailability and Risks of Metals, 2nd edn., New York, Springer.
Albu M., 1984–Termodinamica crustei terestre, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Anderson G.M., Crerrar D.A., 1993–Thermodinamics in Geochemistry. The Equilibrium
Model, Oxford University Press.
Cox P.A., 1995–Inorganic Chemistry in the Environment. The Elements on Earth, Oxford
University Press.
Dean A.J., 1995– Analytical Chemistry Handbook, McGraw-Hill, NY.
Isac V. et al., 1995–Chimie fizică. Lucrări practice, I.E.P. „Ştiinţa” Chişinău.
Kabata-Pendias A., Pendias H., 1992–Trace Elements in Soils and Plants, CRC Press. Inc.,
Boca Raton
Navrotsky Al., 1994–Physics and Chemistry of Earth Materials, Cambridge University Press.
Pansu M., Gautheyrou J., 2006–Handbook of Soil Analysis. Mineralogical, Organic and
Inorganic Methods, Springer-Verlag, Berlin
Rankama K., Sahama Th. G.,1970 - Geochimia, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Sîcev V.V., 1982–Sisteme termodinamice complexe, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti
Şeclăman M., 1981 - Introducere în termodinamica sistemelor şi proceselor minerale, Ed.
Academiei Române, Bucureşti.
Weber A.J. Jr., 2001–Environmental System and Processes. Principles, Modeling, and
Design. Wiley, N.Y.
I.1. SISTEME SI PROCESE NATURALE

I.1-1. Ierarhia sistemelor naturale
I.1-1.1. Consideratii preliminare
Fiecare corp există ca o entitate de sine stătătoare legat prin

„câmpuri” de toate celelalte corpuri din jurul său.
Un „sistem fizic” este format dintr-o mulţime de „subansambluri”;

Teoria în relaţiile sale cu „mediul” se comportă unitar.
generală
a Un sistem nu poate exista şi nici nu poate fi înţeles în mod separat;
sistemelor orice sistem este rezultatul interacţiunii tuturor celorlalte sisteme
din mediu.
Orice sistem fizic posedă proprietatea de ierarhie = capacitatea

unui sistem de a fi în acelaşi timp suprasistem pentru elementele
sale componente şi subsistem în raport cu alt sistem în
componenţa căruia intră ca element.
Noţiunea de sistem
● Orice obiect sau fenomen poate fi considerat sistem cu condiţia ca acesta să poată
fi separat de celelalte obiecte sau fenomene şi a-l defini univoc şi riguros.
● Sistem (obiect; fenomen) = unitate complexă şi organizată, formată dintr-o
mulţime de elemente.
Sistemele fizice pot fi încadrate pe mai multe niveluri organizatorice

 forme specifice de interacţiune, coordonare şi subordonare, legi şi principii ce
descriu procesele, anumite forţe şi energii implicate în geneza şi dinamica
sistemelor;
 serii de organizare formate din sisteme cu grade de complexitate structurală
apropiate şi care posedă o serie de caracteristici generale comune.
Biosfera
Bionomul
Ecosisteme
Increngatura
Familia
Biocenoza Comunitati
Genul Populatii
Specia - Populatii
Colonii
Biotip
Diverse Familii
Nivel galactic
Trepte intrapop
Agregari
Nivel stelar
Geosisteme Sistem biologic*
Nivel planetar Organ
Nivel geologic Tesut
Complex geologic Celule
Complex petrografic Organite celulare
Roci Biomolecule
Minerale Macromolecule
Reprezentarea simplificată a structurilor

Cristale Asociatii moleculare
Agregate ionice Molecule şi relaţiilor ierarhice ale materiei

ATOMI [adaptare după N. Botnariuc, 1985 –
Particule elementare
citat din D. Bulgariu et al., 2014].
*Organism individualizat.
Nivel subcuantic
NIVEL GEOLOGIC / BIOLOGIC

Nivelul chimic de organizare
MACROMOLECULE
Caracter corpuscular
MOLECULE Forţe electromagnetice
ATOMI
PARTICULE ELEMENTARE Caracter dual

Forţe nucleare
NIVEL SUBCUANTIC (??)
Limitele aproximative ale nivelului chimic de organizare şi seriile organizatorice corespunzătoare

acestui nivel.
Reprezentarea simplificată a relaţiile dintre sistemele nivelului chimic de organizare

conform teoriei atomo-moleculare şi teoriei generale a sistemelor.
MACROMOLECULE ASOCIATII MOLECULARE
Legături covalente Legături fizice
MOLECULE AGREGATE IONICE
Legături covalente
Forţe electrostatice
ATOM
Dezintegrare
NUCLEU ATOMIC ÎNVELIS DE ELECTRONI
radioactivă
NUCLEONI
Alte particule
elementare: neutrin, NEUTRONI PROTONI ELECTRONI
mezoni etc.
QUARKURI (?)
 proprietăţile sistemului sunt rezultatul modului în care sunt organizate

elementele sale componente;
 organizarea face ca sistemul să fie mai mult decât suma părţilor sale
componente; prin organizare sistemul devine o unitate cu proprietăţi noi;
 sistemele se comportă ca entităţi distincte cu proprietăţi noi care nu se
regăsesc la nivelul „subansamblurilor” din care sunt formate
Ierarhia sistemelor chimice  ideea divizibilităţii materiei, în sensul „obţinerii” unor

particule ultime, numite particule fundamentale (elementare).
NUCLEU
MOLECULA ATOMUL ATOMIC NUCLEON QUARK
Protoni
Electroni u ?
Atomi d Prequarkuri
s
Nucleu Quarkuri ?
Neutroni
10-10 m 10-14 m 10-15 m < 10-18 m

I.1-1.2. Concepţia sistemică integralistă
Stadiul actual:
 Nu există o metodologie de lucru general acceptată
 Aproximaţiile utilizate în evaluarea dinamicii sistemelor naturale (in particular, a
factorilor şi proceselor de risc naturale şi / sau antropice) nu sunt totdeauna cele
mai adecvate.
 Exemplele pozitive ale aplicării modelor de prognoză sau metodologii de studiu, în
anumite cazuri particulare → insuficiente pentru a permite o serie de generalizări.
Noile teorii şi modele de evaluare şi prognoză presupun:

 identificarea interacţiunilor sistemice dintre
condiţii – factori - impact - consecinţe
 studii riguroase asupra relaţiilor spaţio-temporale dintre procesele şi fenomenele
distructive naturale şi antropice, atât a celor rapide, cât şi a celor lente;
un rol esenţial în direcţionarea noilor studii → aspectele de ordin metodologic:
(i) strategia de lucru;
(ii) modul de selecţie, organizare şi generalizare a datelor.
Deocamdată, acestor problemele extrem de complexe nu li se pot da decât soluţii
aproximative.
Studiile existente pentru estimarea şi evaluarea riscurilor
Au la bază una dintre variantele modelelor geodinamice, cu care se operează în

baza unor restricţii impuse de caracterul particular al fiecărui tip de proces şi
localizarea spatio-temporală a acestuia
Modelele se aplică în baza mai multor tipuri de aproximaţii: mecanice,

geologice, geotehnice, geologice-geochimice, termodinamice, cinetice etc.
In cazul sistemelor naturale cu extindere spaţială relativ redusă şi

cu grad de omogenitate ridicat, prognozele bazate pe modelele
cinetice duc la rezultate satisfăcătoare [R.M. Lobatskaya, 1997;
W.J. Weber Jr., 2001]
Modele actuale de evaluare a dinamicii sistemelor naturale (a riscurilor naturale şi antropice)

se bazează pe o serie de aproximaţii termodinamice, cinetice şi geomecanice - principalele
elementele de noutate ale acestor modele sunt:
Modelul interactiv de
concepere a interacţiunilor
Considerarea factorului
dintre subsisteme
Considerarea rolului jucat de antropic în modificarea
(minerale, organice, biotice
procesele biogeochimice mecanismelor de evoluţie
etc.), atât la scară
naturală a proceselor de risc
macroscopică, cât şi la scară
microscopică
În modelarea proceselor de risc, legile termodinamice şi cinetice se aplică în forme

aproximative dependente de complexitatea procesului, datele existente despre acel
proces şi scopul urmărit
Modelele bazate pe aproximatii termodinamice si cinetice

Prognozele privind Evaluare
tendinţele de evoluţie satisfăcătoare a Concordanţă bună
sunt afectate de un „stării” sistemelor cu observaţiile de
grad de imprecizie geologice- teren şi datele
semnificativ – geochimice experimentale
integrate
principalele cauze
Complexitatea şi evoluaţia neliniară a proceselor naturale
Elementele de hazard cauzate de simultaneitatea a două sau mai multe

procese în acelaşi context spaţio-temporal
Nivelul de aproximaţie a modelului de lucru cu care se operează la evaluarea

potenţialului de risc
Cauze ce ţin de particularităţile locale a sistemelor naturale care, în anumite,

circumstanţe pot deveni determinante pentru evoluţia globală a fenomenelor
- microheterogenitatea chimico-mineralogică şi procesele fizico-chimice care
apar totdeauna în sistemele naturale, au un rol foarte important
 Conceptul de „mediu” (geosistem)  spectru foarte larg de sisteme naturale extrem de
complexe sub aspectul compoziţiei şi structurii şi foarte dinamice.
Structura
interactivă
schematică a
implicaţiilor
(elemente, procese)
geologice /
geochimice /
biotice în geosistem
Zonele de
interferenţă
ale geosferelor
 Se desfăşoară cele mai multe secvenţe ale ciclurilor elementelor chimice şi ale altor forme
de transfer material, energetic, informaţional natural.
● Coexistenţa sistemică  procese cu sensibilitate specifică, atât faţă de influenţele directe
(interne sau externe), cât şi faţă de cele indirecte (atât de factură naturală, cât şi
antropogenă)
Ca efect al interacţiunilor multiple, sistemele naturale (geologice, geochimice şi

biotice) suferă de cele mai multe ori transformări atipice
Accelerarea proceselor naturale cu evoluţie lentă
Reactivarea proceselor naturale stagnante sau latente
Iniţierea unor procese noi cu caracter nespecific
Forţa motrice a acestor procese (cu potenţial de risc) nu este numai de ordin
fizico-mecanic (dezechilibrul gravitaţional, diferenţe de presiune litostatică /
hidrostatică, forţe şi tensiuni mecanice etc.), chimic sau biologic  forţă cu
caracter mixt (acţiunea simultană, a unor forţe mecanice, chimice,
electromagnetice, superficiale)
Delimitarea zonelor de acţiune a diferitelor procese (de risc), cu arii de influenţă

relativ determinate, evaluarea factorilor de risc, modelarea prognozelor, necesită
corelarea mai multor categorii de informaţii:
structurile geologice în care au loc procesele
caracterele chimico-mineralogice
contextul geotectonic al sistemelor geologice-geochimice în care se iniţiază

/ propagă
dinamica proceselor din litosferă
factorii predeterminanţi ai acestora (factorii de iniţiere naturali /

accidentali)
 Sistemele naturale au un grad relativ ridicat de heterogenitate structurală şi chimico-

mineralogică  în apropierea suprafeţelor de separaţie dintre straturi apar eforturi
de sens contrar care pot iniţia fenomene de cutare, microfisurare, alunecări ale
stratelor sau colapsări.
 În cazul multor sisteme naturale poluate (puternic perturbate antropic) procesele de
colapsare evoluează mai rapid, accelerarea proceselor în acest caz se datorează mai
ales proceselor geochimice de alterare, solubilizare şi transport ale componenţilor
minerali
Intervenţia proceselor fizico-chimice în mecanismele de evoluţie a proceselor

naturale
• Accelerarea fenomenelor de risc (alunecări de teren, fracturări ale

scoarţei, colapsări)
I
• Pot activa o serie de fenomene de risc care la un moment dat sunt

latente
II
• Pot iniţia o gamă largă de fenomene noi cu o evoluţie extrem de
rapidă şi greu de prevăzut
III
 Poziţia pe curba de stabilitate a microsistemelor naturale, a momentelor de start

pentru fenomenele de risc natural, mecanismele şi vitezele lor de desfăşurare, sunt
mai greu de prevăzut cu precizie acceptabilă.
 De obicei, sub influenţa acestor factori sunt accelerate şi / sau activate diferite
fenomene de risc la valori ale eforturilor mai mici decât valorile critice naturale.
Curbele teoretice de stabilitate ale microsistemelor naturale după modelul cinetic

(linia întreruptă) şi modelul sistemelor geologico-geochimice integrate (cu linie
continuă)
Momentul critic pentru declanşarea proceselor de risc.
Zona critică - la valori ale

sarcini active > limita de
echilibru sistemele devin
instabile; procese ireversibile
Limita de echilibru
Domeniul de metastabilitate
pe termen scurt (domeniul
de „stabilitate negarantată”)
Limita de stabilitatea
Domeniul de stabilitate
relativă pe termen lung;
procese reversibile
I.1-2. Sisteme naturale – conceptii; clasificari
Orice obiect sau fenomen poate fi considerat sistem cu condiţia ca acesta să poată fi
separat de celelalte obiecte sau fenomene şi a-l defini univoc şi riguros.
Unitate complexă, formată Unitate organizată  Proprietatea de ierarhie 
proprietăţile sistemului sunt capacitatea unui sistem de a
dintr-o mulţime de elemente
rezultatul modului în care sunt fi în acelaşi timp suprasistem
organizate elementele sale pentru elementele sale
componente; organizarea face componente şi subsistem în
ca sistemul să fie mai mult raport cu alt sistem în
decât suma părţilor sale componenţa căruia intră ca
componente  prin organizare element
sistemul devine o unitate cu
proprietăţi noi
• un sistem macroscopic aflat în schimb de căldură şi / sau lucru mecanic cu

Sistem mediul extern
termodinamic
• Sisteme fizice care satisfac următoarele condiţii [G. Mosil, 1988]:
• (i) Conţin un număr de microsisteme (atomi; molecule etc.) suficient de mare
Sistem
pentru ca, la echilibru, fluctuaţiile parametrilor microsistemelor să fie
termodinamic
neglijabile;
• (ii) Sunt limitate spaţial şi conţin un număr finit de microstări.
• sistem fizic care satisface principiul general al termodinamicii

Sistem
termodinamic
Principiul general al termodinamicii [G. Moisil, 1988]: un sistem izolat adiabatic, menţinut la
coordonate generalizate constante, ajunge totdeauna la o stare de echilibru pe care nu o
poate părăsi decât printr-o variaţie a coordonatelor generalizate
Clasificarea sistemelor după relaţiile sistem - mediul extern:
închise - nu efectuează schimb de substanţă cu mediul extern.
izolate adiabatic - nu realizeaza schimburi

izolate - care pot efectua termice cu mediul extern
Sisteme schimburi de substanţă /
energie cu mediul extern izolate diaterm - nu realizează schimburi de
substanţă cu mediul extern, însă nu sunt
excluse schimburile termice
deschise - schimbă cu mediul, atât substanţă, cât şi energie
Mediu
Substanţă Mediu
SISTEM
Energie
Energie Substanţă
SISTEM
(a) (b)
(a) Sistem deschis – poate schimba substanţă şi energie cu mediul său exterior. (b) Sistem închis – poate
schimba energie cu mediul său exterior, dar nu poate schimba substanţă sau să sufere o modificare de
compoziţie.
Clasificarea sistemelor după după compoziţie:
Omogene (monofazice) - formate dintr-o singură fază; proprietăţile

macroscopice sunt constante (invariante) pe toata extinderea sistemului.
Sisteme
Heterogene (polifazice) - formate din mai multe faze; proprietăţile lor
macroscopice prezintă variaţii bruşte la limita de separare dintre faze.
Sistem monofazic, omogen şi izotrop (A), respectiv sistem polifazic, heterogen în care fiecare fază
componentă este izotropă (B). În cazul slidelor policristaline, fiecare granulă componentă
(monocristalină) reprezintă faze omogene anizotrope (C)
 In accepţiunile curente: sistem geologico-geochimic  desemnează ansamblul

substanţelor minerale considerate în condiţiile reale de apariţie şi evoluţie.
Fazele minerale = sisteme minerale omogene din punct de vedere chimic, separate de
restul fazelor prin suprafeţe de discontinuitate. Indiferent de compoziţia lor, fazele
minerale în medii naturale apar fragmentate în subsisteme individuale, ceea ce le
conferă un anumit grad de dispersie şi de amestec reciproc.
Rocă  un ansamblu de faze minerale în starea lor de dispersie naturală.
Faze „Asociaţii naturale de roci”

minerale Roci Scoarţa terestră
(complex petrografic)
Ierarhia formală a sistemelor geologico-geochimice [adaptare după M. Şeclăman, 1981]

Un sistem geologico-geochimic (natural):

 nu este doar un sistem termodinamic;
 variabilitatea compoziţională, structurală şi a parametrilor de stare 
sistemele geologico-geochimice pot fi descrise doar aproximativ prin metode
termodinamice clasice;
 condiţiile de închidere sau izolare sunt practic imposibil de realizat în mod real
 aproape fără excepţie desfăşurarea proceselor fizico-chimice la nivelul
sistemelor geologico-geochimice implică invariant un interschimb de substanţă
şi / sau energie cu celelalte sisteme din mediu.
6
dV   dVi
i 1
Reprezentarea simplificată a unei secţiuni prin mantaua superioară şi prin crusta terestră
f era Bi
p os o sf
ro er
t a
An M
rse or ate
esu ga rie
ni
R ca
SOL
.)
2 ..
(Pedosfera)
2 ; CO
Hid
Aer
a
H2O
sfer
ro
2 N
sfe
(O ;
o
Atm
ra
Material
parental
Litosfera
Reprezentarea simplificată a interrelaţiilor dintre învelişul de sol (pedosfera) şi celelalte geosfere

[adaptare după N. Florea, 2013].
ECOSISTEM ECTOTERESTRU
Microbocenoza
Biotop
Fitocenoza Zoocenoza
Climatop (vegetatia) (animale)
BIOCENOZA ECTOTERESTRA
BIOCENOZA INTERNA A SOLULUI

(ENDOFAN)
Edafotop Fitocenoza Zoocenoza
(flora) (fauna)
Microbocenoza
ECOSISTEM INTRATERESTRU
(SOL)
Reprezentarea simplificată a ecosistemului terestru [V.N. Saukacev şi N.V. Dylis, 1964 – citat din
N. Florea, 2013].
I.1-3. Procese naturale – conceptii; clasificari

Proces termodinamic = evoluţia (trecerea) unui sistem termodinamic de la o stare la alta. În
timpul unui proces termodinamic, sistemul efectuează schimburi energetice (căldură, lucru
mecanic) şi / sau substanţă cu mediul extern
 Clasificarea proceselor după mărimea variaţiilor parametrilor de stare:

 Procese termodinamice diferenţiale (elementare) - la trecerea sistemului dintr-o stare în alta
foarte apropiate între ele, variaţiile parametrilor de stare sunt foarte mici.
 Procese termodinamice integrale - sunt concepute ca o succesiune de procese elementare; la
trecerea sistemelor dintr-o stare în alta parametrii de stare suferă variaţii finite.
 Clasificarea proceselor după natura schimburilor dintre sistem şi mediu:

adiabatice - sistemul nu schimbă căldură cu mediul extern.
Procese
termodinamice Izoterme - au loc la T = const.
neadiabatice Izobare - au loc la p = const.
Izocore - au loc la V = const.

Clasificarea proceselor după „traictoria” urmată de proces:
 Procese reversibile - din starea finală sistemul poate fi readus în starea iniţială
urmând calea transformării directe, dar în sens opus:
 în procesele reversibile sistemul este conceput în echilibru permanent cu mediul extern;

 un proces reversibil trebuie să aibă loc cu o viteză foarte mică;
 o cerinţă esenţială pentru ca un proces să fie reversibil: readucerea sistemului din starea
finală în starea iniţială trebuie să aibă loc astfel încât să nu lase modificări în mediul
extern
 procesele reversibile sunt asimilate cu procesele cvasistatice.
 Procese ireversibile - din starea finală sistemul nu mai poate fi readus în starea
iniţială pe aceeaşi traictorie a transformării directe parcurse în sens invers:
 variabilele ce caracterizează sistemul nu mai sunt total echilibrate prin factori

externi adecvaţi;
 procesele se desfăşoară cu o viteză finită;
 caracteristica esenţială a proceselor ireversibile: readucerea sistemului din
starea finală în starea iniţială lasă în mediu modificări necompensate
 sunt prin excelenţă nonstatice
Procese nonstatice → cuprind numai stări de nechilibru; nu este neapărat necesar ca

stările de neechilibru să fie şi nestaţionare.
Procese cvasistatice → se desfăşoară cu o viteză foarte mică (infinit de lente) astfel

încât stările intermediare să poată fi riguros stări de echilibru:
 nu se poate realiza decât dacă sistemul considerat este cuplat cu un alt sistem,
între acestea realizându-se un transfer de „proprietate” astfel încât la interfaţa
dintre sisteme să aibă loc doar o variaţie elementară a „proprietăţii” transferate
 sunt în cea mai mare parte procese idealizate, practic imposibil de realizat practic.
1 1
(1) (2)
A A
2 2
a a
Reprezentarea grafică a proceselor cvasistatice (1) şi a proceselor nonstatice (2). Notaţii: a –

parametru de stare extern, A – parametru de stare intern a sistemului; 1 – starea iniţială a
sistemului, 2 – starea finală a sistemului. Fiecare stare de echilibru se poate figura printr-un
punct în planul (a, A), iar un proces cvasistatic se poate figura printr-o curbă continuă în acest
plan deoarece constă dintr-o succesiune continuă de stări de echilibru (1). Un proces nonstatic,
care se desfăşoară între o stare iniţială de echilibru şi o stare finală de echilibru, dar pentru care
stările intermediare nu sunt stări de echilibru nu se poate figura printr-o curbă în planul (a, A)
deoarece în stările de neechilibru parametrii nu mai au o valoare unică pentru întreg sistemul –
formal astfel de procese se figurează prin curbe discontinue
● Un proces poate fi reversibil numai atunci când, atât starea iniţială, cât şi starea
finală sunt stări de echilibru, iar în cursul desfăşurării procesului orice stare
intermediară este tot o stare de echilibru  un sistem poate trece reversibil numai
dintr-o stare de echilibru într-o alta stare de echilibru → reversibilitatea acestei
tranziţii poate fi asigurată numai la limită, atunci când procesul este totodată şi
cvasistatic.
● In natură nu pot avea loc niciodată procese perfect reversibile, însă, în anumite
condiţii, procesele naturale se pot apropia de cele reversibile.
● Procesele naturale sunt aproape fără excepţie ireversibile, originea ireversibilităţii

fiind rezultatul proceselor de la interfaţă şi / sau cuplajul dintre două sau mai multe
procese.
● Un caz particular - procesele ciclice: un sistem termodinamic parcurge un proces

ciclic când, după un schimb de lucru mecanic şi căldură cu mediul extern, sistemul
revine la starea iniţială cu condiţia ca partea a doua a ciclului să nu reprezinte
simplul parcurs în sens invers a primei părţi  in urma efectuării transformării
ciclice starea mediului extern poate suferi transformari ireversibile
„Procesul natural” ar putea fi asimilat cu dinamica globală a sistemelor naturale

în spaţiul terestru şi / sau extraterestru. Pentru sistemele naturale, esenţială este
modificarea compoziţiei, configuraţiilor şi poziţiilor relative ale acestora în cursul
evoluţiei sale (în timpul unor procese natural)
Clasificarea proceselor geochimice în funcţie de modificările pe care le produce la nivelul unui

sistem geologico-geochimic [M. Şeclăman, 1981]:
A. Procese care produc modificarea compoziţiei sistemului prin modificarea numărului şi / sau
„calităţii” fazelor constituente:
A.1. modificarea compoziţiei chimice a fazelor ca urmare a modificării conţinutului

componenţilor fără intervenţia unor reacţii chimice - cazuri limită:
 Solubilizare - proces fizic de preluare de către fazele unui sistem geochimic a unor
componenţi aflaţi în stare de „soluţie”
 Exsoluţie - un proces fizic de eliminare de către fazele unui sistem mineral a unor
componenţi, de obicei, în stare de „soluţie”.
In literatura de specialitate, cele două procese limită ,,solubilizare” si ,,exsolutie” apar definite
prin termenul de „amestec” şi „dezamestec”:
 amestecul tinde spre reducerea, sau limitarea, numărului de faze şi la o complexificare a
chimismului fazelor;
 dezamestecul tinde la o multiplicare a numărului de faze, la o diversificare numerică şi
calitativă; in acelaşi timp, dezamestecul tinde la o simplificarea a chimismului fazelor (o
„purificare” a acestora).
A.2. Transformări de fază - grupuri limită:

echilibre solid / solid (ex.- transformarile polimorfe);
echilibre solid / lichid (ex. - cristalizarea; solubilizarea etc.);
echilibre lichid / gaz (ex.- vaporizarea; condensarea; lichefierea).
A.3. Procese chimice - înţelese ca procese complexe ce presupun succesiunea mai

multor reacţii elementare - grupuri limită:
 Procese chimice în sisteme omogene (sunt reversibile);
 Procese chimice în sisteme heterogene (sunt ireversibile).
0oK
SOLID
(Structurile tuturor formelor polimorfe
stabile la diferite temperaturi şi presiuni)
PRECIPITARE
CRISTALIZARE
DIZOLVARE
EVAPORARE
TOPIRE
SUBLIMARE
Transformarea unei
LICHID (TOPITURA) SOLUŢIE substanţe în diferite stări
(Modificări structurale în faza lichidă) (Structura speciilor chimice în soluţie) de agregare şi
transformările de fază
CONDENSARE
VAPORIZARE
corespunzătoare.
VAPORI
Specii chimice la temperaturi Specii chimice la temperaturi

coborâte ridicate
Diferenţierea între stările de agregare → pe baza constanţei volumului şi a formei 

pentru fiecare stare de agregare există posibilitatea exprimării dependenţei volumului
(formei) de parametrii termodinamici presiune (p) şi temperatură (T) prin intermediul
ecuaţiilor de stare.
B. Procese care produc modificări configurative sau / şi structurale la nivelul

sistemelor geologico-geochimice, fără a modifica şi compoziţia chimică a acestora:
 modificarea formei şi dimensiunilor cristalelor dintr-un sistem mineral;
 modificarea gradului de dispersie a fazelor minerale într-o rocă;
 modificarea spaţială a poziţiei cristalelor într-o rocă, sau a unei roci într-un sistem
petrografic etc.

DINAMICA GEOCHIMICĂ A SISTEMELOR NATURALE Formele de Evaluare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DINAMICA GEOCHIMICĂ A SISTEMELOR NATURALE Formele de Evaluare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DINAMICA GEOCHIMICĂ A SISTEMELOR NATURALE 2017-2018 / Curs I

DINAMICA GEOCHIMICĂ A SISTEMELOR NATURALE

 Evaluarea pe parcurs (practic) = 75 % din nota finală, din care:

 Examen (scris / grila) = 25 % din nota finală

1. Documentarea în domeniul geostiinelor:

1.1. Principii generale

Procurarea informaţiilor ştiinţifice – dificultăţi:

Documentarea - forme de bază:

Documentarea ştiinţifică - etape:

1.1-1. Documentarea bibliografică (livrescă)

Surse de documentare bibliografice - categorii principale:

 Esenţială = etapa culegerii datelor statistice, dinamice şi statice, de structură, a indicatorilor

1.2. Sursele de documentare

 Sursele primare de documentare:

 articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate şi în volumele de lucrări ale

 Revistele ştiinţifice de specialitate:

 Datele scientometrice referitoare la revistele de specialitate – Baze de Date:

 Sursele secundare de documentare:

 Sursele terţiare de documente:

 Internetul – este în acest moment principala sursă de documentare datorită vitezei

2. ELABORAREA MATERIALELOR ŞTIINŢIFICE

 Planificarea conţinutului prezentării:

Prezentarea rezultatelor cercetării la manifestări ştiinţifice - etape:

2.2. Publicarea materialelor ştiinţifice

 Teză (de doctorat):

2.3. Structura generală a unui material ştiinţific

Recomandări generale pentru elaborarea materialelor ştiinţifice:

Principalele condiţii pe care ar trebui să le îndeplinească un material ştiinţific:

Materiale ştiinţific - elemente generale:

Structura generală a unui material ştiinţific obişnuit

I. NOŢIUNI ŞI CONCEPTE DE BAZĂ

I.1. SISTEME SI PROCESE NATURALE

Fiecare corp există ca o entitate de sine stătătoare legat prin

Un „sistem fizic” este format dintr-o mulţime de „subansambluri”;

Orice sistem fizic posedă proprietatea de ierarhie = capacitatea

Sistemele fizice pot fi încadrate pe mai multe niveluri organizatorice

Geosisteme Sistem biologic*

Nivel planetar Organ

Nivel geologic Tesut

Complex geologic Celule

Complex petrografic Organite celulare

Reprezentarea simplificată a structurilor

Agregate ionice Molecule şi relaţiilor ierarhice ale materiei

NIVEL GEOLOGIC / BIOLOGIC

PARTICULE ELEMENTARE Caracter dual

NIVEL SUBCUANTIC (??)

Limitele aproximative ale nivelului chimic de organizare şi seriile organizatorice corespunzătoare

Reprezentarea simplificată a relaţiile dintre sistemele nivelului chimic de organizare

MACROMOLECULE ASOCIATII MOLECULARE

Legături covalente Legături fizice

MOLECULE AGREGATE IONICE

 proprietăţile sistemului sunt rezultatul modului în care sunt organizate

Ierarhia sistemelor chimice  ideea divizibilităţii materiei, în sensul „obţinerii” unor

10-10 m 10-14 m 10-15 m < 10-18 m

I.1-1.2. Concepţia sistemică integralistă

Noile teorii şi modele de evaluare şi prognoză presupun:

Studiile existente pentru estimarea şi evaluarea riscurilor

Au la bază una dintre variantele modelelor geodinamice, cu care se operează în

Modelele se aplică în baza mai multor tipuri de aproximaţii: mecanice,

In cazul sistemelor naturale cu extindere spaţială relativ redusă şi

Modele actuale de evaluare a dinamicii sistemelor naturale (a riscurilor naturale şi antropice)

În modelarea proceselor de risc, legile termodinamice şi cinetice se aplică în forme

Modelele bazate pe aproximatii termodinamice si cinetice