Sunteți pe pagina 1din 7

PROIECT DIDACTIC

Unitatea de învățământ: Școala Profesională ”Emil Drăgan”, Grădiștea


Profesor: Hogea Laura – Diana
Data:
Clasa a II-a
Aria curriculară: Om și societate
Disciplina : Religie, cultul ortodox
Unitatea de învățare: Omul este fiul iubitor al lui Dumnezeu
Subiectul lecţiei: AJUTORUL OFERIT CELORLALŢI , SEMN AL IUBIRII FAŢĂ DE DUMNEZEU
Tipul lecţiei: transmitere și însuşire de noi cunoştinţe

Competenţe specifice:
1.1 Explicarea unor aspecte specifice propriei credinţe religioase;
1.2 Evidenţierea caracteristicilor comportamentale ale unor modele de credinţă;
1.3. Aplicarea în mod autonom a unor reguli de comportament moral-creştin în diferite contexte de viaţă reale sau imaginare;
2.1. Asumarea în mod explicit a unor responsabilităţi în cadrul grupurilor din care face parte;

Competenţe derivate :

La sfarsitul orei elevii:

C1 – definesc milostenia ca ajutor oferit aproapelui;


C2 – enumera modalitati, exemple prin care ei pot oferi ajutor semenilor;
C3 – identifica solutii privitoare la cei aflati in suferinta;
C4 – formuleaza indemnuri pentru cei din jur, pornind de la tema abordata.

Strategia didactică :

 metode de învăţământ utilizate la lecţie : conversaţia, explicaţia, expunerea, observarea dirijată, povestirea, studiul de caz, problematizarea, exercitiul,
meditatia religioasa, jocul didactic.
 mijloace de învăţământ: laptop, video-proiector, coli flip-chart, fise de lucru, planşa “ Samarineanul milostiv”, imagini care ilustreaza aspecte ale
milosteniei.
 forme de organizare : activitate frontală, individuală şi pe grupe

Bibliografia:
1. Biblia, Editura Institutului biblic si de Misiune al B. O. R., Bucureşti, 1982.
2. Muha, Camelia: Caiet de religie creştin-ortodox, clasa a II-a, Ed. Sf. Mina, Iaşi, 2014.
3. Pr. Prof. Univ. Dr.Şebu, Metodica predării religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia,2000.
4. Sava, Valentina; Aelenei, Simona; Neptun, Rafail Ovidiu, Primii paşi: culegere de exerciţii şi jocuri creştin –ortodoxe pentru copiii mari şi mici, Ed.
Transilvania Expres, Braşov, 2007.

SCENARIUL DIDACTIC

Nr. Comp. Timp Metode şi mijloace Forme de


Etapele lecţiei Activitatea profesorului Activitatea elevului Evaluare
crt. derivate de învãţãmânt organizare
- Salutul
- Rugaciunea
- Notarea absentelor
- Pregatirea pentru inceperea
- Salutul
lectiei Conversaţia Activitate
Momentul - Rugaciunea
1 2’ Explicaţia frontalã/
organizatoric -Pregatirea pentru
Caietul de religie individuală
inceperea lectiei

- 5 elevi vin in fata


- Ofer elevilor 5 baloane ce clasei si, la indicatiile Conversaţia Activitate Aprecieri
contin inscriptionate silabe si colegilor, se aseaza Explicaţia frontalã verbale
Pregãtirea elevilor ii invit sa descopere cuvantul astfel incat sa afiseze Jocul didactic
2 pentru receptarea 3’ format: MILOSTENIA. cuvantul descoperit –
noilor cunoştinţe MILOSTENIA.

Anunt titlul lectiei „


AJUTORUL OFERIT Activitate
Precizarea
CELORLALŢI Explicaţia frontalã
titlului şi a
3 2’ ( MILOSTENIA), SEMN - asculta si noteaza
competenţelor
AL IUBIRII FAŢĂ DE
derivate ale lecţiei
DUMNEZEU” şi
competenţele.
4 Comunicarea 15’ Activitate
noilor cunoştinţe frontalã
- Pentru a descoperi ce - lectureaza, privesc şi individualã
inseamna milostenia si plansa, initiaza discutii Fişa de lucru, planşa
pentru a oferi un exemplu in pe baza acesteia, “ Samarineanul
acest sens, solicit elevilor sa identifica solutii si milostiv”
lectureze un rezumat al formuleaza indemnuri. Laptop, video-
„ Pildei samarineanului proiector
C1 milostiv” si sa initieze
C2 discutii pe baza textului si Lectura Aprecieri
C3 imaginilor . Explicaţia verbale
C4 (ex. Ce ai face daca ai Conversaţia
intalni un caz asemanator? ) Problematizarea

- Îndemn elevii să Exerciţiul


urmarească un scurt metraj : -Urmaresc prezentarea Observarea dirijata
„ Pantofii mei” şi să si formulează pareri si Studiul de caz
formuleze păreri, sfaturi . sfaturi. Meditatia religioasa

5 Fixarea şi Indeamna elevii sa lucreze


sistematizarea pe grupe in vederea fixarii Aprecieri
cunoştinţelor C1 18’ cunostintelor si a verbale
C2 sistematizarii lor, oferind - Organizati pe grupe,
C3 fiecarei echipe in parte rezolva sarcinile de Activitate pe
C4 sarcini de lucru si lucru, colaborand grupe
explicatiile necesare pentru pentru descoperirea
rezolvarea lor : solutiilor. Conversaţia
- Descifreaza mesajele Explicaţia
ascunse, ordonând cuvintele! - Prezinta in fata clasei Observarea dirijata
- Povesteste cum poti ajuta rezultatul muncii lor Studiul de caz
un coleg bolnav care lipseste Problematizarea
de la scoala, un batran Jocul didactic
bolnav, un copil de la casa Aprecieri
de copii, un vecin verbale
nevazator ! coli flip-chart, fise de
- Împodobeste bradul cu lucru, imagini care
fapte de milostenie! ilustreaza aspecte ale
- Rezolva un PUZZLE si milosteniei, puzzle
ofera solutia! etc.
- Labirintul faptelor de
milostenie;
- Saculetul cu daruri.
- Ce Sfant, sarbatorit in
curand, este model de - Raspund la intrebari
Asocierea şi Activitate
6 C4 2’ milostenie pentru noi? si formuleaza Conversaţia
generalizarea frontalã
Ce sfaturi puteti oferi celor indemnuri. Explicaţia
din jur, pornind de la
discutiile purtate astazi?
Fac aprecieri generale/ - Asculta aprecierile
Aprecierea Aprecieri
7 1’ individuale, oferind buline facute
activitãţii elevilor verbale
vesele si calificative
Activitate
Indeamna elevii sa
frontalã
memoreze 2 strofe din Explicaţia
8 Tema pentru acasã 1’ - Noteaza
poezia „ Îndemn” –
Demostene Botez
- Rugaciunea - Rugaciunea
Încheierea
9 1’ - Salutul - Salutul
activitãţii
Pilda samarineanului milostiv
Si iata, un invatator de lege s-a ridicat, ispitindu-L si zicand: Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?

Iar Iisus a zis catre el Ce este scris in Lege? Cum citesti?

Iar el, raspunzand, a zis: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea
ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti.

Iar El i-a zis: Drept ai raspuns, fa aceasta si vei trai [vei fi viu].

Dar el, voind sa se indrepteze [sa se indreptateasca] pe sine, a zis catre Iisus: Si cine este aproapele meu?

Iar Iisus, raspunzand, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, si a cazut intre talhari, care, dupa ce l-au dezbracat
si l-au ranit, au plecat, lasandu-l aproape mort.

Din intamplare, un preot cobora pe calea aceea si, vazandu-l, a trecut pe alaturi.

De asemenea si un levit, ajungand in acel loc si vazand, a trecut pe alaturi.

Iar un samarinean, mergand pe cale, a venit la el si, vazandu-l, i s-a facut mila.

Si, apropiindu-se, i-a legat ranile, turnand pe ele untdelemn si vin, si punandu-l pe dobitocul sau, l-a dus la o casa de
oaspeti si a purtat grija de el.

Iar a doua zi, scotand doi dinari i-a dat gazdei si i-a zis: Ai grija de el; si ce vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi
da.

Care din acestia trei ti se pare ca a fast aproapele celui cazut intre talhari?

Iar el a zis: Cel care a facut mila cu el. Si Iisus i-a zis: Mergi si fa si tu asemenea.

(Luca 10, 25-37. Duminica a 25-a dupa Rusalii)

S-ar putea să vă placă și