PROCEDURA LEGALA DE RECUPERARE A CREANTELOR COMERCIALE

Pentru recuperarea banilor datorati in baza unei relatii comerciale, legea romana prevede urmatoarele
cai:

1. Procedura de drept comun

Legea romana (codul de procedura civila) stipuleaza ca un creditor trebuie sa aleaga aceasta procedura
daca debitul datorat de debitor nu este evident si judecatorul trebuie sa aprecieze daca pretentiile sale
sunt intemeiate sau nu. Daca judecatorul hotaraste ca pretentiile sunt intemeiate, el va pronunta o
hotarare prin care va obliga debitorul sa achite debitul, in numerar sau in natura.

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.58/2003 care a modificat Codul de procedura civila

mentioneaza ca litigiile in pretentii se judeca de doua instante, astfel:
Judecatoria, care are competenta sa judece litigii al caror obiect are o valoare de pana la 1 mld. ROL
(100.000 RON);
Tribunalul, care are competenta sa judece litigii al caror obiect are o valoare de peste 1 mld. ROL
(100.000 RON), precum si litigii al caror obiect este neevaluabil in bani.

2. Procedura speciala “somatia de plata”

Pentru incasarea unei creante comerciale, poate fi initiata si o procedura legala speciala numita
“somatia de plata”. Legea romana (Ordonanta de Guvern nr.5/2001 privind procedura somatiei de
plata) permite creditorului sa inceapa procedura somatiei de plata pentru a-si recupera creanta numai
daca aceasta rezulta dintr-un contract commercial constatat printr-un inscris, legal incheiat si daca
debitele sunt certe, lichide si exigibile.

Astfel, in cadrul acestei proceduri speciale judecatorul nu face aprecieri privind incalcarea
contractului sau vinovatia uneia din parti, acestea facand obiectul procedurii de judecata de drept
comun, conform punctului 1 de mai sus. Judecatorul va verifica numai daca debitul indeplineste
conditiile prevazute de lege (contract scris, debit cert, lichid si exigibil) si daca apreciaza ca aceste
conditii nu sunt indeplinite, va respinge irevocabil cererea de somatie de plata. In acest caz,
creditorul va avea dreptul sa porneasca procedura de drept comun pentru recuperarea
debitului.
Obtinerea rapida a titlului executoriu pentru recuperarea
creantelor. Avantajele cererii privind somatia de plata si ale
cererii privind creanta de plata
12 June 2009 - Andreea Dumitrescu 9157 citiri

1. Este binecunoscut faptul ca alaturi de regulile consacrate de Codul de procedura civila, aplicabile
intr-o masura mai mare sau mai mica tuturor cererilor de chemare in judecata adresate instantelor,
exista domenii juridice speciale care se bucura de reguli si proceduri specifice.

Astfel, pornind de la importanta si marimea sferei dreptului comercial, in cele ce urmeaza vom analiza
procedurile litigioase cu privire la solutionarea unor cereri in justitie, intemeiate pe raporturi juridice
apartinand acestei materii, in lumina unor reglementari specifice.

2. In domeniul dreptului comercial, de cele mai multe ori obiectul cererilor de chemare in judecata il
constituie debitele pe care reclamantul (creditor) le solicita de la parat (debitor).

Cum Codul de procedura civila reprezinta reglementarea generala in materia introducerii cererilor de
chemare in judecata si a judecarii cauzelor, prevederile sale pot fi cu succes aplicate si in cazul
litigiilor izvorate din raporturi juridice de drept comercial. “Oricine pretinde un drept impotriva unei
alte persoane trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente.” [1] Creditorul sau reclamantul
“pretinde” satisfacerea debitului pe care paratul (debitorul) i-l datoreaza si urmareste obligarea
acestuia din urma, de catre instanta de judecata, la achitarea sumei respective.

3. In materia recuperarii de creante pe cale judecatoreasca, pe langa binecunoscuta actiune in

pretentii reglementata de Codul de procedura civila, legiuitorul roman a introdus si anumite proceduri
speciale care au ca scop obtinerea intr-un interval de timp mai scurt a unui titlu executoriu in baza
caruia creditorul sa isi poata recupera debitul cuvenit.

Aceste proceduri sunt reglementate de prevederile Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 privind
procedura somatiei de plata [2] si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind
masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte
comerciale [3]. Prima introduce asa numita procedura a “somatiei de plata”, iar cea de-a doua
introduce notiunea de “cerere privind creanta de plata” [4].

4. Daca dispozitiile Codului de procedura civila se refera la toate cererile de chemare in judecata,
constituind “norma generala”, sfera de aplicare a celor doua acte normative citate mai sus este
speciala, fiind strict determinata. Observam ca atat prevederile Ordonantei Guvernului nr. 5/2001, cat
si cele ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 se aplica doar creantelor “certe, lichide si
exigibile”. Din interpretarea textelor de lege [5], putem stabili care sunt conditiile in care se aplica
cele doua proceduri: creanta trebuie sa aiba o existenta neindoielnica (sa fie certa), creanta trebuie sa
aiba un cuantum precis determinat (sa fie lichida) si creditorul sa poata cere executarea acelei creante,
la nevoie chiar silita (sa fie exigibila). Aceste conditii sunt cumulative, neindeplinirea uneia dintre
cele trei ducand la respingerea cererilor introduse in temeiul celor doua acte normative speciale.

Insa, adancind analiza prevederilor celor doua acte normative, putem observa ca domeniul de aplicare
al Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 este mai intins decat cel al Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr. 119/2007. Desi ambele proceduri pot fi incidente atunci cand ne aflam in situatia unei creante
“certe, lichide si exigibile”, se impun mai multe precizari.

5. Procedura somatiei de plata se poate aplica ori de cate ori este vorba de creante (certe, lichide
si exigibile) reprezentand “obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract
constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris,
insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii
privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii” [6].

Din interpretarea acestor prevederi rezulta in mod neechivoc faptul ca aplicabilitatea procedurii
prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 nu se limiteaza doar la cauzele de natura
comerciala, ea putand fi utilizata si in scopul solutionarii unui litigiu care nu are caracter comercial si
care izvoraste din raporturi juridice de drept civil, de exemplu.

6. Pe de alta parte, prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 statueaza in mod
expres ca procedura cererii privind creanta de plata se aplica in situatia “creantelor certe, lichide si
exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale
(s.n. – A.D.)” [7]. Prin urmare, pentru ca prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
119/2007 sa fie aplicabile, pe langa faptul ca datoria trebuie sa fie “certa, lichida si exigibila”,
este necesar sa fie indeplinita si conditia existentei unor contracte comerciale. Aceasta ultima
conditie diferentiaza procedura cererii privind creanta de plata de procedura pentru emiterea somatiei
de plata, care, dupa cum am constatat, poate fi aplicata atat in cauzele comerciale cat si necomerciale.

7. Cu privire la instantele care sunt in masura sa judece cererea pentru emiterea somatiei de plata sau
cererea privind creanta de plata, art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 si art. 5 alin. (1)
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 statueaza in mod explicit competenta in sarcina
instantelor competente pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta. Din punctul de vedere al
competentei teritoriale, de cele mai multe ori fiind in situatia unor raporturi comerciale, instanta
competenta va putea fi “cea a locului unde obligatia a luat nastere sau aceea a locului platii”, conform
dispozitiilor art. 10 C.pr.civ.

8. Continutul cererii privind emiterea somatiei de plata si al cererii privind creanta de plata, ca si
continutul intampinarii, nu comporta cerinte speciale, aplicandu-se practic normele generale prevazute
de Codul de procedura civila.

9. S-a pus intrebarea daca in situatia judecarii unor astfel de cereri, debitorul are posibilitatea
introducerii si a unei cereri reconventionale. Unele instante de judecata au opinat in sensul ca atat timp
cat posibilitatea introducerii unei astfel de cereri nu este prevazuta expres de legea speciala, o astfel de
cerere ar fi inadmisibila.
Cu toate acestea, pornind de la premisa ca tot ceea ce nu este interzis de lege este permis si tinand
cont de prevederile Codului de procedura civila si de cele ale celor doua acte normative speciale, se
poate concluziona ca in situatia judecarii unei cereri privind emiterea somatiei de plata sau privind
creanta de plata, debitorul are posibilitatea introducerii si a unei cereri reconventionale, prevederile
legislatiei speciale completandu-se cu cele de ordin general.

10. Judecata in sine a celor doua cereri se supune reglementarilor cu privire la judecarea
pricinilor urgente, iar introducerea cererilor nu trebuie sa fie precedata de efectuarea
procedurii prevazute de art. 7201 C.pr.civ. (chemarea paratului la conciliere), nici macar in
situatia cauzelor comerciale, legiuitorul incercand astfel sa simplifice procedura litigioasa. Asadar o
trasatura importanta a procedurii de judecata in materia cererilor privind emiterea somatiei de plata
sau a cererilor privind creanta de plata o constituie celeritatea, instantele investite fiind obligate sa tina
cont de aceasta regula, atat cu ocazia citarii partilor din proces, cat si pe tot parcursul judecatii.

11. Cu privire la administrarea dovezilor cu ocazia judecarii unei cereri pentru emiterea somatiei de
plata sau a unei cereri privind creanta de plata, trebuie precizat ca singurele probe admise sunt
inscrisurile: contract, factura etc. De obicei, caracterul “cert, lichid si exigibil” al creantei trebuie sa
reiasa in mod explicit din inscrisurile depuse la dosar, orice dubiu al instantei de judecata ducand la
respingerea cererii. In practica este intalnita in mod frecvent situatia in care debitorul invoca si alte
mijloace de proba in apararea sa (cum ar fi de exemplu expertizele), punand astfel sub semnul
intrebarii caracterul cert al debitului pretins de catre creditor. De multe ori aceasta metoda nu
constituie decat un “tertip juridic” menit sa induca judecatorului aprecierea ca debitul datorat este
incert, demersul avand drept consecinta respingerea cererii introduse de creditor.

12. Mergand mai departe cu analizarea consecintelor deschiderii procedurii de judecata in temeiul
celor doua acte normative amintite mai sus, consideram necesar sa ne referim si la solutiile pe care le
poate da instanta de judecata in urma judecarii unor astfel de cereri.

Astfel, ca urmare a admiterii cererii pentru emiterea somatiei de plata sau a cererii privind
creanta de plata (cu alte cuvinte, ca urmare a admiterii actiunii formulate de creditor), instanta
va pronunta o ordonanta, prin care il va obliga pe debitor la plata sumei datorate.

Impotriva ordonantei debitorul poate introduce cerere in anulare, in termen de 10 zile de la data
inmanarii sau comunicarii acesteia, cererea fiind solutionata chiar de catre instanta care a emis
ordonanta respectiva. Atat in cazul admiterii cererii in anulare, cat si in cazul respingerii acesteia,
instanta va pronunta o hotarare irevocabila.

Daca instanta de judecata constata ca pretentiile creditorului nu sunt intemeiate, ea va respinge

cererea introdusa de acesta, emitand o ordonanta irevocabila de respingere a cererii (in cazul
cererii pentru somatia de plata) sau o incheiere irevocabila (in cazul cererii privind creanta de
plata). In aceste situatii creditorul caruia i-a fost respinsa cererea are la indemana procedura
introducerii unei cereri de chemare in judecata impotriva debitorului, pe baza dreptului comun.

Aceasta constituie de fapt si ratiunea pentru care ordonantele pronuntate in temeiul reglementarilor de
mai sus nu au autoritate de lucru judecat privitor la fondul raporturilor juridice dintre parti, ele
constituind insa titlu executoriu. Se observa ca lipsa acestei caracteristici ofera creditorului caruia i-a
fost respinsa cererea introdusa, posibilitatea de a introduce impotriva debitorului o actiune civila in
pretentii. In eventualitatea introducerii unei actiuni pe baza dreptului comun, debitorul nu se va putea
apara prin invocarea exceptiei autoritatii de lucru judecat.

13. Un punct forte al procedurilor introduse de Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 si Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 119/2007 il constituie faptul ca investirea instantelor de judecata cu
solutionarea cererilor introduse pe baza acestor reguli speciale presupune niste cheltuieli minime din
partea creditorilor.

Astfel, daca in materie civila, in eventualitatea introducerii unei actiuni in pretentii, reclamantul este
obligat sa plateasca o taxa de timbru costisitoare, calculata in functie de cuantumul pretentiei
solicitate, taxele de timbru care se platesc pentru investirea instantei cu judecarea unei cereri privind
emiterea somatiei de plata sau a unei cereri privind creanta de plata sunt fixe si au un cuantum foarte
redus. De exemplu, la nivelul actualizarii taxelor de timbru pentru anul 2008, pentru introducerea unei
cereri privind emiterea unei somatii de plata, suma care trebuia platita se ridica la valoarea de 39
RON, indiferent de catimea creantei pretinse de creditor.

14. Cu privire la modalitatea in care poate fi pusa in executare ordonanta de admitere a cererii
creditorului, se impun cateva precizari.

Dupa cum am constatat, cererile privind emiterea unei somatii de plata sau cererile privind creanta de
plata sunt pronuntate de cele mai multe ori in cauze apartinand materiei comerciale. Pe de alta parte,
prevederile art. 7208 C.pr.civ. statueaza ca “Hotararile date in prima instanta privind procesele si
cererile in materie comerciala sunt executorii (s.n. – A.D.) (…)”. Tinand cont de aceste aspecte,
rezulta in mod neechivoc ca in eventualitatea punerii in executare a unei ordonante irevocabile de
admitere a cererii creditorului (cerere facand obiectul unei cauze comerciale), investirea cu formula
executorie a acesteia nu va mai fi necesara, creditorul putand incepe direct executarea silita [8].

Regula instituita de textul de lege citat mai sus constituie si ea inca un mijloc prin care legiuitorul
urmareste sa asigure celeritatea solutionarii cauzelor de natura comerciala.

Vor fi exceptate de la aceasta regula ordonantele emise ca urmare a introducerii unor cereri pentru
somatie de plata care au ca obiect plata unor creante, certe, lichide si exigibile, dar care nu izvorasc
din raporturi comerciale. Mai putin numeroase decat ordonantele pronuntate in materie comerciala,
aceste ordonante, devenite irevocabile, vor fi mai intai investite cu formula executorie si ulterior se
va proceda la executarea silita.

15. Asadar, putem conchide ca principalul atribut al celor doua proceduri descrise mai sus ramane
posibilitatea obtinerii unui titlu executoriu (ordonanta emisa de instanta de judecata) intr-un interval
de timp mult mai scurt decat acela al obtinerii unei hotarari judecatoresti pe calea dreptului comun si
cu costuri minime, riscul asumat de creditor in eventualitatea respingerii cererii sale fiind minim, atat
timp cat acesta poate uza oricand si de prevederile dreptului comun, introducand o actiune clasica in
pretentii.

Efectul pozitiv al aplicarii acestor proceduri speciale il constituie recuperarea mai rapida a debitelor
de catre creditori (persoane juridice – societati comerciale care gestioneaza sume importante de bani -,
dar si persoane fizice) si valorificarea continua a lichiditatilor, circulatia banilor constituind
mecanismul principal al economiei de piata.

Reversul beneficiilor aduse de prevederile Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 si ale Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 119/2007 il reprezinta faptul ca datorita accesibilitatii procedurilor
simplificate prevazute de acestea, s-a ajuns la o supraincarcare a instantelor de judecata cu
solutionarea cererilor privind emiterea somatiei de plata sau privind creante de plata. Din acest motiv
nu putine sunt cazurile in care cererile introduse de creditori sunt tratate cu superficialitate de catre
instantele de judecata, ajungandu-se in situatii in care, solicitari care se intemeiau in mod vizibil pe
creante certe, lichide si exigibile sunt respinse.
_____

[1] Art. 109 alin. 1 C. pr. civ.

[2] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001

[3] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007

[4] Pentru analiza procedurii somatiei de plata a se vedea si V. M. Ciobanu, G. Boroi, Drept
procesual civil. Curs selectiv. Teste grila, editia a 3-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 471 si
urm., I. Les, Procedura de solutionare a litigiilor comerciale, in Juridica nr. 3/2001, p. 122 si urm., I.
Les, Tratat de drept procesual civil, editia a II-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 139 si urm.

[5] A se vedea art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 si art. 2 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 119/2007

[6] A se vedea art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001

[7] A se vedea art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007

[8] Interpretarea prevederilor art. 7208 C.pr.civ., in sensul ca hotararile judecatoresti in materie
comerciala pronuntate in prima instanta nu mai trebuie investite cu formula executorie, este
imbratisata si de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 38/2007 privind examinarea
recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de
Casatie si Justitie, cu privire la chestiunea daca trebuie investite cu formula executorie hotararile date
in prima instanta privind procesele si cererile in materie comerciala care sunt executorii potrivit art.
7208 din Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 764 din
12 noiembrie 2007.

un singur aspect, de altfel, foarte important in aceasta expunere. hotararea care cuprinde soamtia de
plata trebuie comunicata debitorului cu confirmare de primire (sub semnatura). comunicarea nu se
poate face prin afisare ca in dr. comun. in lipsa acestei counicari somatia valoreaza ZERO.

Ordonanta pronuntata in temeiul OUG nr. 119/2007 se bucura de autoritate de lucru judecat. OUG nr.
119/2007 nu contine nicio dispozitie similara celei din art. 11 ind. 1 din OG nr. 5/2001. Din punctul
meu de vedere, este principala diferenta intre cele doua proceduri. Faptul ca, in cazul respingerii
cererii prin incheiere sau al admiterii in parte, creditorul poate formula o cerere intemeiata pe
dispozitiile dreptului comun nu schimba cu nimic situatia, deoarece situatia de fapt si de drept transata
prin ordonanta prin care s-a admis cererea, ramasa irevocabila, nu mai poate fi repusa in discutie.
Creditorului ii este mult mai favorabila obtinerea unei ordonante in temeiul OUG nr. 119/2007,
tocmai din aceasta cauza. Parerea mea este ca, in conditiile in care OUG nr. 119/2007 transpune
Directiva 2000/35/CE privind combaterea intarzierii platilor in tranzactiile comerciale, normele sale
inlatura aplicabilitatea OG nr. 5/2001 in materie comerciala, deoarece dispozitiile OUG nr. 119/2007
stabilesc un regim juridic mai favorabil creditorului decat normele nationale anterioare, cuprinse in
OG nr. 5/2001.
De altfel, inainte de adoptarea Legii nr. 118/2008, OG nr. 5/2001 constituia legea generala in materie
de procedura sumara, iar OUG nr. 119/2007 constituia o norma speciala in aceeasi materie, cu
aplicabilitate doar in ceea ce priveste contractele comerciale, fiind astfel aplicabil principiul specialia
generalibus derogant (de exemplu, OG nr. 5/2001 stabilea termenul de exercitare a cererii in anulare,
in timp ce OUG nr. 119/2007 continea doar o prevedere referitoare la calea de atac a cererii in
anulare, fara a stabili termenul de exercitare a caii de atac).

Proceduri de recuperare a creantelor potrivit legislatiei romane

de Rubin Meyer Doru & Trandafir HotNews.ro
Marţi, 19 mai 2009, 12:50 Economie | Finanţe & Bănci

Introducere
Recuperarea creantelor se poate dovedi a fi un proces dificil aproape pentru orice afacere, indiferent de
domeniul de activitate; insa, pe langa nelinistile produse de sistemul juridic roman, precum si pe langa lipsa
unei intelegeri adecvate a protectiei juridice acordate creditorilor in baza legilor in vigoare, a face afaceri si,
mai mult, a avea creante in Romania devine mult prea intimidant pentru cele mai multe societati – in
special in vremuri tulburi din punct de vedere economic. Din fericire, sistemul juridic romanesc ofera un
cadru ce instituie proceduri urgente privind recuperarea creantelor de catre creditori, iar prezentul articol
descrie tocmai instrumentele juridice aflate la dispozitia creditorilor pentru recuperarea creantelor lor.

Proceduri diferite privind recuperarea creantelor

Potrivit legii romane, in cazul in care un debitor nu si-a platit datoria pana la data scadenta, creditorul sau
poate initia o procedura in fata instantei pentru recuperarea creantei sale, in termenul de prescriptie de trei
ani. In plus, desigur, creditorii pot utiliza si prevederile stabilite de Legea 85/2006 (“Legea Insolventei”),
acolo unde acestea sunt aplicabile.

Incepand din octombrie 2007, cand a intrat in vigoare Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 119/2007
(“OUG 119”), ca parte a responsabilitatilor asumate de Romania in procesul de integrare in Uniunea
Europeana, coexista doua proceduri urgente privind recuperarea creantelor – procedura somatiei de plata,
stabilita prin Ordonanta Guvernului nr.5/2001, si procedura ordonantei de plata, stabilita prin OUG 119. In
functie de cazul lor concret, creditorii pot opta pentru oricare dintre cele doua procedure urgente, dar pot,
de asemenea, utiliza si procedura generala prevazuta de Codul de procedura civila, care necesita insa mai
mult timp pentru o implementare integrala.

Somatia de plata si ordonanta de plata

In cazul in care creditorul detine informatii suficiente privind solvabilitatea debitorului sau, iar creanta sa
este atestata prin inscrisuri, atunci cea mai buna optiune pentru creditor este sa utilizeze una dintre cele
doua procedure urgente. Atat procedura somatiei, cat si cea a ordonantei de plata se refera la creante
certe, lichide si exigibile. O creanta este certa, atunci cand existenta sa este dincolo de indoiala; este
lichida, atunci cand cuantumul sau este determinat sau determinabil; si este exigibila, atunci cand a devenit
scadenta.

Procedura somatiei este o procedura speciala si urgenta, ce poate fi utilizata numai pentru recuperarea
creantelor reprezentand sume de bani, rezultand din contracte sau din alte inscrisuri, semnate de ambele
parti. Ordonanta de plata detine o arie mai restransa de aplicare, in sensul ca ea reglementeaza
recuperarea creantelor reprezentand sume de bani, ce decurg din contracte comerciale, definite drept acele
contracte incheiate intre comercianti, ori intre comercianti si autoritati contractante.

In timp ce, in procedura somatiei de plata, facturile semnate de debitor reprezinta dovada de baza utilizata
in fata instantei, procedura ordonantei de plata permite o mai mare flexibilitate in ceea ce priveste
furnizarea dovezilor in instanta. Astfel, un creditor ce utilizeaza aceasta procedura poate depune cu success,
pe langa facturi, si alte documente care sa ateste creanta sa fata de debitor, cum ar fi corespondenta cu
acesta.

Acesta este un aspect important in aceasta procedura, ce transforma ordonanta de plata intr-o procedura
mai avantajoasa pentru creditori, comparativ cu somatia de plata.
Un alt avantaj al ordonantei de plata este faptul ca, in cadrul acestei proceduri, debitorul isi poate
recunoaste partial datoria, in timp ce procedura somatiei nu permite o asemenea recunoastere partiala.
Astfel, judecatorul poarte emite o decizie in acest sens, iar creditorul isi va putea recupera o parte a
creantei sale, in timp ce, pentru restul creantei pretinse, poate introduce o cerere in instanta in temeiul
procedurii generale prevazute de Codul de procedura civila.

Procedura generala
Potrivit Codului de procedura civila, care instituie procedura generala privind recuperarea creantelor, inainte
de initierea unei actiuni in instanta, creditorul trebuie sa incerce sa solutioneze problema in mod amiabil cu
debitorul. In acest sens, creditorul trebuie sa comunice o notificare scrisa debitorului, prin care sa-l invite in
scopul solutionarii amiable a problemei. Notificarea trebuie sa includa, drept anexe, toate documentele ce
atesta creanta creditorului, si trebuie transmisa cu cel putin 15 zile inainte de data propusa pentru intalnire.
Daca partile reusesc sa rezolve problema in mod amiabil, atunci debitorul va plati suma datorata si nicio
actiune nu va mai fi introdusa in instanta.

Insa, in cazul in care partile nu ajung la o intelegere, sau daca partile ajung la o intelegere, pe care
debitorul o incalca, atunci creditorul poate introduce o actiune in instanta, la care va anexa toate
documentele ce atesta faptul ca partile au incercat sa solutioneze problema amiabil inainte de introducerea
respectivei actiuni. In lipsa unor asemenea dovezi, actiunea va fi respinsa de instanta.

La fel ca si in cazul procedurilor somatiei si ordonantei de plata, instanta competenta in cadrul procedurii
generale este judecatoria sau tribunalul, in functie de cuantumul creantei ce face obiectul litigiului.

Avantajele si dezavantajele principale intre procedura generala si procedurile urgente

Un avantaj al procedurilor urgente este faptul ca taxa de timbru ce trebuie platita de creditori are un
cuantum de doar 39 lei, reprezentand echivalentul a aproximativ 10 euro, in timp ce, in cazul procedurii
generale, creditorii trebuie sa plateasca o taxa de timbru avand un cuantum ce reprezinta un anumit
procent din cuantumul creantei si, in consecinta, cu cat este mai mare cuantumul creantei, cu atat mai
mare va fi si taxa de timbru pe care creditorul va trebui sa o plateasca.

Cel mai mare avantaj al procedurilor urgente este tocmai acest caracter urgent, ce permite judecatorului in
cauza sa dea o solutie intr-un termen de aproximativ 2-3 luni – textul OUG 119 solicita instantei sa dea o
solutie in 90 de zile. In plus, procedurile urgente nu solicita partilor sa incerce solutionarea amiabila a
chestiunii, ceea ce scurteaza intregul proces.

Pe scurt, dezavantajele procedurii generale sunt reprezentate de cuantumul ridicat al taxei de timbru si de
durata intregii proceduri (prima instanta, apel si recurs), ceea ce face ca un asemenea proces sa dureze
uneori 2-3 ani inainte ca instanta sa dea o decizie definitiva si irevocabila. Pe de alta parte, procedura
generala ar trebui utilizata, in locul somatiei ori ordonantei de plata, atunci cand creditorii au nevoie de mai
mult decat inscrisuri pentru a-si dovedi creanta (de exemplu, depozitii ale martorilor ori ale expertilor).
Totusi, atunci cand exista dovezi suficiente privind faptul ca respectiva creanta este certa, lichida si
exigibila, creditorii pot recurge la una dintre cele doua proceduri urgente, in locul procedurii generale
greoaie si indelungate, prevazute de codul de procedura civila.

Procedura insolventei
Statisticile arata ca in anul 2008 au fost introduse in instanta intre 12.000-14.000 de cereri de insolventa,
iar prognoza pe anul 2009 estimeaza ca numarul acestor cereri se va dubla. Intr-adevar, creditorii recurg
mult prea des la procedura insolventei, chiar si atunci cand nu detin informatii suficiente privind
insolvabilitatea debitorilor lor, unicul lor scop fiind acela de a pune presiune pe debitori, astfel incat acestia
sa-si achite datoriile. Din pacate, in cele din urma, aceasta strategie se intoarce deseori impotriva lor.
Creditorii indreptatiti sa solicite deschiderea procedurii insolventei

Legea Insolventei impune conditii permisive pentru creditorii ce intentioneaza sa introduca cereri de
insolventa impotriva debitorilor lor. Acestea se refera la existenta unei creante certe, lichide si exigibile, mai
veche de 30 de zile, si avand o valoare ce depaseste pragul de 10.000 de lei, in cazurile obisnuite, si pragul
reprezentat de sase salarii medii pe economie, pentru salariati. Salariul mediu pe economie stabilit pentru
2008 a fost de aproximativ 350 euro.

Odata indeplinite aceste conditii ce privesc creantele, creditorul poate introduce cererea de insolventa in
fata instantei. Legea Insolventei nu solicita creditorului sa demonstreze insolvabilitatea debitorului sau, ceea
ce face ca initierea procedurii insolventei sa fie destul de simpla. Totusi, la solicitarea debitorului,
judecatorul sindic il poate obliga pe creditor sa faca un depozit ce reprezinta maxim 10% din valoarea
creantei. Un asemenea depozit va fi returnat creditorului, in cazul in care cererea sa de insolventa este
admisa, sau poate fi utilizat pentru a acoperi pierderile suferite de debitor, in cazul in care cererea
creditorului este respinsa.

Initierea procedurii
Atunci cand este introdusa o cerere de insolventa, debitorul poate solicita instantei aprobarea unui plan
potrivit caruia debitorul sa se poata reorganiza, intr-un efort de a-si plati datoriile. Judecatorul poate
confirma sau respinge acest plan. Daca judecatorul considera ca cererea creditorului sau a debitorului este
temeinica, daca debitorul nu propune un plan de reorganizare, sau daca un asemenea plan de reorganizare
este respins, atunci judecatorul va deschide procedura insolventei si va desemna un administrator judiciar,
pentru debitorul persoana juridica.

Consecintele principale ale deschiderii procedurii insolventei sunt:

- suspendarea termenului de prescriptie pentru toate creantele creditorilor;
- faptul ca nicio penalitate ori dobanda nu se poate adauga creantelor dupa deschiderea procedurii
insolventei;
- debitorul nu isi mai poate administra activitatea, aceasta fiind incredintata administratorului
judiciar, desemnat de catre judecatorul sindic.
Debitorul trebuie sa depuna toate informatiile si documentele ce atesta situatia societatii, precum bilant,
lista a creditorilor, lista a activelor, a conturilor si bancilor utilizate de debitor, precum si orice alte
asemenea informatii, catre administratorul judiciar.

Efectele deschiderii procedurii insolventei asupra altor litigii

Incepand cu data initierii acestei proceduri, toate actiunile judiciare ori extrajudiciare privind satisfacerea
creantelor impotriva debitorului sau impotriva activelor sale sunt suspendate. Decizia privind deschiderea
procedurii trebuie comunicata tuturor instantelor in jurisdictia carora se afla sediul debitorului, asa cum este
acesta inregistrat la registrul comertului, precum si tuturor bancilor la care debitorul detine conturi
deschise. Mai mult, dupa deschiderea procedurii, administratorul judiciar trebuie sa-i notifice pe toti
creditorii care sunt inregistrati in documentele contabile ale debitorului si sa-i informeze pe acestia in
legatura cu termenele pana la care ei trebuie sa-si inregistreze propriile creante impotriva debitorului in fata
instantei.

Efecte asupra actelor incheiate de debitor

Toate actele si corespondenta emise de debitor, de administratorul judiciar oride lichidator trebuie sa
includa, in limbile romana, engleza si franceza, urmatoarea expresie: “in insolventa”, “in insolvency”, “en
procédure collective”. Judecatorul sindic poate decide ca administrarea debitorului sa nu mai fie efectuata
de catre debitorul insusi, ci de catre administratorul judiciar, care poate sa solicite judecatorului anularea
actelor incheiate de debitor, daca acestea au fost incheiate in frauda drepturilor creditorilor intr-o perioada
de 3 ani anterioara datei la care a fost initiata procedura insolventei.
Riscuri privind deschiderea procedurii insolventei, in scopul recuperarii de creante
Asa cum este mentionat mai sus, unii creditori utilizeaza aceasta procedura a insolventei, chiar daca nu
detin informatii suficiente privint insolvabilitatea debitorilor lor, insa doar in scopul de a-i determina pe
acestia sa-si plateasca datoriile. Totusi, dupa o analiza temeinica a situatiei economice a debitorului, se
poate dovedi in cele din urma ca debitorul se afla totusi in insolventa si este deci incapabil sa-si achite toate
datoriile, existand astfel riscul pentru creditori ca acestia sa nu-si mai poata recupera creantele de la
debitorii lor.

Astfel, dezavantajul major al procedurii insolventei este faptul ca sumele de bani colectate din vanzarea
activelor debitorului sunt deseori insuficiente spre a acoperi creantele tuturor creditorilor. Administratorul
judiciar va efectua un inventar al tuturor activelor debitorului si poate, in baza deciziei creditorilor aprobata
de judecator, sa vanda aceste bunuri, iar incasarile rezultate vor fi distribuite creditorilor si vor fi utilizate
spre a acoperi costurile determinate de aceasta procedura.

Legea Insolventei stabileste ordinea in care sunt satisfacute creantele creditorilor. De exemplu, sumele
obtinute prin vanzarea activelor ce fac obiectul unor garantii vor fi achitate catre creditorii in favoarea
carora respectivele garantii au fost constituite si, numai dupa satisfacerea acelor creante, sumele ramase,
daca acestea mai exista, vor fi distribuite catre ceilalti creditori. De asemenea, creantele apartinand
institutiilor publice ori creantele salariale au prioritate fata de cele ale altor creditori. Un alt dezavantaj este
durata mare a procedurii insolventei, care poate fi si de cativa ani.

Creditorii ar trebui sa fie constienti de faptul ca Legea Insolventei nu a fost creata ca un instrument juridic
in scopul recuperarii creantelor. Dimpotriva, o cerere de insolventa ar trebui introdusa in instanta numai
atunci cand exista suficiente informatii privind incapacitatea debitorului de a plati creante certe, lichide si
exigibile ale creditorilor sai. Creditorii ar trebui sa aiba in vedere faptul ca interesul lor direct este acela de
a-si recupera creantele si, in cazul in care ei deschid procedura insolventei, aceasta poate obstructiona
capacitatea debitorului de a-si continua activitatea si, in consecinta, poate face imposibila recuperarea
creantelor de catre creditori.

Concluzii
Intr-o economie in rapida schimbare, in care blocarea resurselor financiare ale unei societati in incercari
esuate de recuperare a creantelor pe cale amiabila inseamna de fapt blocarea intregii activitati a unei
asemenea societati, cele doua proceduri urgente prevazute de legislatia romana instituie mecanisme rapide,
in baza carora creditorii isi pot recupera creantele in mod eficient si efectiv. Astfel, creditorii sunt cei care
trebuie sa efectueze alegerea adecvata intre procedurile diferite reglementate de legea romana, in baza
circumstantelor ce particularizeaza cazul lor, dar si pe baza unor informatii corecte si a unei consilieri
adecvate.