Sunteți pe pagina 1din 2

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre tema familiei, reflectată într-un text narativ studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere


următoarele repere:
- sublinierea trăsăturilor textului narativ care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent cultural / literar, într-o perioadă sau
într-o orientare tematică;
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea temei şi a viziunii despre lume a autorului / a
naratorului ( de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei,
perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );
- evidenţierea imaginii familiei, reflectată în textul narativ ales, prin referire la două scene / secvenţe narative / situaţii semnificative
pentru evoluţia conflictului / a conflictelor;
- exprimarea argumentată a unui punct de vedere despre imaginea familiei, reflectată în textul narativ ales, din perspectiva finalului / a
deznodământului.

Pentru a prezenta tema familiei aşa cum apare într-un text narativ studiat, trebuie să facem observaţia că familia este
una dintre principalele surse de inspiraţie a scriitorilor români. Familia ca păstrătoare a valorilor, a tradiţiilor, este una
dintre constantele romanelor româneşti ( Baltagul de Mihail Sadoveanu, Viaţa la ţară de Duiliu Zamfirescu ). La fel de
adevărat însă este că unele romane prezintă modelul degradat al familiei, în care relaţiile dintre membri sunt afectate de
imixtiunea banului şi a relaţiilor sociale modificate de interesele financiare ( Enigma Otiliei de George Călinescu, Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu ).
Roman obiectiv – realist, Mara de Ioan Slavici urmăreşte, în principal, destinele a trei personaje – Mara, Persida şi
Trică - , fiind şi un roman de familie. Autorul conturează câteva tipuri de familie: a Marei, rămasă văduvă şi având
singură grijă de copii, a lui Hubăr, familie de tip patriarhal, în care soţul reprezintă o autoritate necontestată, a lui
Bocioacă, în care Marta se bucură de o anumită libertate. Între aceste tipuri familiale modelate, într-o anumită măsură şi de
societatea în care personajele evoluează, se încadrează cuplul Persida – Hubărnaţl. De altfel, critica literară a considerat că,
„dacă urmărim linia de acces cea mai evidentă a cărţii, aceea a subiectului său, Mara e un roman despre iubire şi
căsătorie.” ( Magdalena Popescu, Slavici )
Acţiunea, amplă, urmăreşte, prin alternanţă, destinul Persidei şi al lui Trică, copiii văduvei Mara, precupeaţa şi
podăriţa de pe malul Mureşului. Evenimentele sunt plasate într-un târg de provincie ardelean de la sfârşitul secolului al
XIX-lea, într-o perioadă în care relaţiile sociale se formează prin raportare la ceea ce înseamnă individul în raport cu
normele. În această societate, valorile familiale sunt preţuite şi respectate, structurile închise nu permit accesul neiniţiaţilor
în anumite sfere ( meşteşugurile se transmit din tată în fiu sau prin alianţe familiale ), influenţa în societate se dobândeşte
cu sprijinul celor care sunt consacraţi ( Mara ia în arendă podul de peste Mureş cu ajutorul lui Hubărnaţl ). Perspectiva
narativă obiectivă, specifică romanului realist, îi permite naratorului accesul la toate compartimentele vieţii sociale şi
afective a eroilor al căror destin e urmărit detaliat.
Construcţia subiectului, respectând principiile clasice şi urmărind un fir narativ linear, evidenţiază mai ales destinul
Persidei, pentru că, aşa cum s-a remarcat ( Magdalena Popescu ), deşi romanul se intitulează Mara, personajul principal ca
frecvenţă a apariţiilor şi ca pondere în acţiune este Persida. Aşadar, evoluţia Persidei de la stadiul de tânără neştiutoare
până la stăpâna unei familii care e capabilă să-şi asume responsabilităţi majore este urmărită în toate momentele
subiectului, alcătuind unul dintre planurile narative principale ale romanului.
Cuplul alcătuit din fiica Marei şi fiul măcelarului Hubăr ia naştere dintr-o întâmplare: într-o dimineaţă oarecare,
încercând să închidă fereastra mănăstirii în care locuieşte pentru că Mara a hotărât că acolo fiica ei poate să primească o
educaţie aleasă cu o cheltuială minimă, Persida îl zăreşte pe Naţl, iar iubirea se naşte brusc în sufletul ei, fără avertisment,
şi îi copleşeşte sufletul. În ciuda voinţei de a-l face să dispară, sentimentul se amplifică. Încercând să scape de obsesie,
Persida pune bariera distanţei între ea şi Naţl. În absenţa lui însă, dragostea ei devine mai puternică, iar când îl revede la
nunta uneia dintre fiicele negustorului Calici, de la Arad, iubirea ei izbucneşte, în ciuda interdicţiilor pe care raţiunea ei le
impune. Comparând ceea ce simte pentru Codreanu cu ceea ce simte pentru Naţl, Persida înţelege că iubirea ei pentru Naţl
este prea puternică pentru a fi învinsă şi fata sfârşeşte prin a o accepta ca atare.
Însufleţită de atmosfera căminului de tineri căsătoriţi în care locuieşte o vreme, Persida trece pe nesimţite către o nouă
etapă a sentimentului său ascuns, pe care nu îl mărturiseşte nimănui. Când Naţl revine la Arad, găseşte o iubire cristalizată
lent prin aşteptare. Persida îl iubeşte şi ştie că îl va iubi întotdeauna. Drumurile lui prin faţa casei în care locuieşte ea, la
ore precise, creează în sufletele amândurora un reflex al sentimentelor complexe, care cuprind iubirea şi suferinţa,
aşteptarea, dar şi teama de respingerea celorlalţi. Persida e dureros de conştientă de barierele care îi despart. Sunt bariere
etnice, naţionale, religioase: „Persida ştia când şi dincotro vine şi când şi dincotro se întoarce, ştia că el, sărac în sufletul
lui, numai la ea se gândeşte, numai de dragul ei trăieşte şi rabdă zi şi noapte ca să poată trece în patru rânduri pe zi în faţa
casei în care se afla ea.” Cuplul lor se va definitiva însă în pofida tuturor interdicţiilor, chiar împotriva propriilor voinţe.
Întâlnirea din lunca Mureşului este definitorie pentru relaţiile care se vor stabili în cuplu şi apoi în căsnicie. Persida îi cere
apărare şi protecţie împotriva sentimentului care o copleşeşte tocmai celui care nu ar fi trebuit să ştie nimic despre
intensitatea acestui sentiment. Fata îşi dezvăluie sufletul, dar Naţl reacţionează vulgar, nedemn de frumuseţea celei care i
se dezvăluie:
„ – Aşa nu pot pleca, grăi dânsa deschisă.
- Ştiam eu că nu poţi pleca, zise el râzând.”
Naţl se dovedeşte slab şi, mai ales, rău, pentru că cinismul cu care întâmpină mărturisirea Persidei este o dovadă de
imaturitate, o încercare de a arunca asupra ei toată responsabilitatea alegerii şi a susţinerii sentimentale a cuplului. Persida
e contrariată – „ << Urât om! >> zise ea după ce sosi acasă, apoi îşi acoperi faţa cu amândouă mâinile şi lacrămile o
năpădiră, plânsul o îneca.”
Reacţia ei e, iniţial, una de respingere – se întoarce acasă, respinge toate cererile de căsătorie, se izolează pe parcursul
unui an - , dar toate aceste acţiuni nu distrug sentimentul de dragoste pe care îl trăieşte pentru Naţl. În acelaşi timp, Naţl îşi
împlineşte „anii de călătorie”, se întoarce ca să obţină învestitura de maestru, se maturizează. Îi propune Persidei să fugă
împreună, dar fata îl respinge, dat fiind faptul că a fost educată într-o societate care nu acceptă răzvrătiţii.
După a doua plecare a lui Naţl şi după conflictul cu Hubăr, fiul este obligat, însă, să se îndepărteze din cercul social în
care se integrau el şi Persida. Din acest moment, Persida îi va fi alături pentru totdeauna. Îl urmează pe Naţl la Viena,
căsătoriţi în secret de Codreanu, impresionat el însuşi de puterea sentimentului fetei, suportă alături de el lipsurile, acceptă
să se întoarcă la Radna şi să trăiască din veniturile unei cârciumi modeste de pe malul Mureşului, supusă oprobriului
pentru că nimeni nu ştie că e căsătorită. Mai mult decât atât, Naţl se schimbă radical, începe să bea, să o lovească şi să o
facă de râs în faţa tuturor, chiar şi a slugilor. Îndeplinindu-şi datoria de stăpână a cârciumii de pe malul Mureşului, Persida
are, permanent, în minte, sentimentul responsabilităţii faţă de familie.
Chiar dacă ambianţa familială decade în scurt timp la nivelul cel mai jos al vulgarităţii, Persida îşi asumă această nouă
condiţie cu acelaşi devotament cu care îşi asumase şi respingerea comunităţii care bănuia că legătura ei cu Naţl este
nelegitimă, deoarece, pentru ea, în familie trebuie să stăpânească: iubirea, ordinea, conştiinţa datoriei. După ce pierde
prima sarcină din cauza bătăilor lui Naţl, Persida pleacă acasă la Mara, hotărâtă să nu se mai întoarcă la căminul de pe
malul Mureşului. După câteva zile numai, hotărârea ei îşi pierde intensitatea, iar ea se întoarce la Naţl, ceea ce, paradoxal,
stârneşte admiraţia mamei, care o înţelege, chiar dacă nu o aprobă. Maternitatea accentuează vocaţia sacrificiului pe care o
are Persida. Primind demn şi răbdător suferinţa, Persida împrăştie tandreţe îngăduitoare faţă de familia ei şi faţă de
prieteni. Pe Naţl, îl iubeşte tolerant, înţelegând că el nu poate fi schimbat, ci numai acceptat aşa cum e. Recăpătându-şi
respectul pentru sine, Persida dobândeşte puterea de a rezista, de a răbda tolerându-l pe cel de alături: „Persida se uită
zâmbind senin la el. Ce-i păsa ei acum, dacă el se va îndrepta ori nu?! Da, mai-nainte, când toată gândirea, toată simţirea,
toată puterea ei de grijă asupra lui şi numai asupra lui se îndrepta, ea ar fi voit să nu mai fie om ca dânsul, şi-l scotea din
răbdare, îl îndârjea prin neîncetatele ei silinţe. Acum însă nu mai vedea păcatele lui şi-i era, aşa cum îl ştia, destul de bun.”
De altfel, naşterea copilului îl determină şi pe Naţl să-şi revizuiască atitudinea faţă de propria-i familie. Cei doi se vor
reintegra în comunitatea în afara căreia sunt străini şi nu-şi au rostul, acceptaţi şi de Hubăr şi de Mara. Respectând valorile
şi parcurgând etapele purificării morale, Persida întemeiază o familie pe care o introduce în ordinea generală şi, astfel,
vechile convenţii interdictive sunt anulate. Ea este înconjurată de admiraţia tuturor, care o consacră ca model şi ca
exemplu. Deznodământul acţiunii reliefează intenţiile moralizatoare ale autorului, care transmite ideea că numai cei care
respectă valorile familiale sacrificându-şi interesele personale au şansa la fericire. De aceea, Hubărnaţl e ucis de fiul
nelegitim şi neglijat, fiind pedepsit, în acest mod, pentru că şi-a neglijat datoria. Prin evoluţia antitetică, Naţl descoperă
valorile familiei şi îşi asumă rolul patern prin sacrificiile Persidei.
Evoluţia familiei Persidei se subsumează normelor comunităţii în care ea şi Naţl se integrează. Persida luptă pentru
Naţl numai pentru că ea crede cu tărie în frumuseţea idealului pe care îl reprezintă familia. Chiar dacă acest ideal este
raportat de Ioan Slavici la canoanele unui anumit tipar social, familia pe care o ilustrează Persida şi Naţl este una cu
valoare de model, prin modernitatea acestui cuplu care reuşeşte să depăşească barierele etnice, economice şi ale suferinţei
morale, reuşind să-şi stabilească un parcurs existenţial propriu.