Fișă recapitulativă

Arhaismele sunt forme fonetice, sensuri sau construcții gramaticale care aparțin, în
evoluția limbii, unei perioade depășite ori pe cale de dispariție, dar sunt folosite în perioade
ulterioare. Se disting mai multe tipuri de arhaisme:
- Fonetice: îmbla(umbla), rumpe(rupe);
- Morfologice: aripe(aripi), palaturi(palate), văzum(văzurăm);
- Lexicale: polcovnic(colonel), chezaș(garant), logofăt;
- Semantic(arhaisme de sens) – al cărorsens a evoluat: a săuta=a saluta;
cuvânt=motiv.
Regionalismele sunt forme specifice unei regiuni, ținând de forma fonetică/
gramaticală, de sensul și de circulația pe arii determinate a unor termeni caracteristici. Felul
regionalismelor:
- Fonetice: chiatră(piatră), hire(fire), să prinză(să prindă);
- Gramaticale: oi merge, îs, lucră, mâncă, aiestea;
- Lexicale: omăt, colb, sfadă;
- Semantice: mereu=încet(Banat), mășîni=chibrituri(Crișana).
Neologismele sunt cuvinte care au pătruns recent într-o limbă: seism, frontieră,
altitudine, promisiune, locație, bormașină.
Sinonimele sunt cuvinte cu formă diferită șiînțeles asemănător, deci pot fi înlocuite unul
prin altul într-un context, fără ca mesajul să se schimbe: plumburiu-sur-cenușiu.
Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită și al căror sens este diametral opus: drept-
stâng, sus-jos.
Omonimele sunt cuvinte care se scriu la fel și au înțeles total diferit: sare(sare de
bucătărie, verbul „a sări”)
Paronimele sunt cuvinte aproape identice ca formă, dar diferite ca sens:
original/originar.
Cuvintele polisemantice sunt cuvintele care au mai multe întelesuri, în funcție de
context: masă-obiect de mobilier, mulțime, instrument de măsurat etc.
Ploeonasmul este o abatere de la exprimarea corectă, ce constă în repetarea sensului
unui cuvânt prin alt cuvânt/structură: a revei din nou, a conviețui împreună, averse de ploaie,
epilog final, avalanșă de zăpadă.
În unele texte literare, scriitorul le folosește intenționat pentru a ridiculiza anumite
tipologii sociale (în schițele și comediile lui I.L. Caragiale), de asemenea, pot dobândi
valoare poetică, de accentuare a unei idei. (Cobori în jos , Luceafăr blând!)
Sensurile unui cuvânt:
1) Propriu de bază. Reprezintă sensul obișnuit al cuvântului, fiind primul desemnat
într-un dicționar: Pe mine mă doare umărul drept din cauza curentului.
2) Propriu secundar. Este derivat din sensul de bază și se bazează pe o analogie cu
acesta: Umerii obrajilor săi erau delicați.
3) Figurat. Creează o figură de stil și are o expresivitate deosebită: M-am sprijinit de
umărul versului și am ajuns la stele.

SEMNELE DE PUNTUAȚIE

1) Punctul este semnul de punctuație ce marchează finalul unor enunțuri de tipul:

a) Propoziții independente: Am văzut un dalmațian pe strada mea.
b) Fraze formate din propoziții enunțiative coordonate prin juxtapunere,
principale sau subordonate; fraze formate din propoziții enunțiative
subordonate: Îmi aduc aminte ce zarvă a fost, când într-un rând, s-a zvonit
că pe Domnu nostru are să-l mute într-o altă comună, peste Siret. (Mihael
Sadoveanu)
c) Fraze conținând propoziții interogative indirecte: Am întrebat cine va veni
mâine.
d) Propoziții formate dintr-un singur cuvânt cu valoarea unei propoziții
enunțiative, independente.
Ex: M.: Nu-mi pasă de nimic...dar sunt curios să văz până unde merge
mișelia omului... Zici că mi-e amic.
L.:Bun.
M.:Amic de-aproape?
L.:Da. (I.L.Caragiale)
e) Fraze fragmentate în propoziții principale: -Unde pleci?- întrebă iritat
George.
f) In fraze în care apar propoziții interogative directe, propozitii imperative sau
exclamative, în relație cu subordonate care le atenuează acest caracter.
Ex: Codrule, codruțule,
Ce mai faci, drăguțule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme a trecut
Și e când m-am depârtat,
Multă lume am îmblat. (Mihai Eminescu)

2) Virgula
La nivelul popoziției, virgula delimitează:
- Părți de propoziție de același fel aflate în raport de coordonare, când nu sunt
legate prin și, ori, sau: Copiii erau veseli, activi, creativi.
- Atribut apozițional: Maria, fata cea mai deșteaptă, a luat premiul întâi.
- Construcțiile grunziale și participiale cu sau fără determinări, așezate la
începutul propoziției: Terminând primul, a predat lucrarea.
- Interjecțiile, dacă nu sunt folosite alte semne de punctuație: Hei, ce faci acolo?
- Un complement circumstanțial așezat înainte de locul pe care îl ocupă în
ordinea normală a complementelor: În liniște, așa, a plecat Andrei.
- Comlementele circumstanțiale așezate între subiect, însoțit sau nu de
determinări și predicat, dar numai când subiectul se află înaintea predicatului:
Trenul, la Galați, pleacă.
- Cuvintele și construcțiile incidente: Vino, zise ea, nu vrei să participi la
întâlnire?
- Adverbele de afirmație sau de negație când sunt echivalentele unor propoziții:
nu, eu voi pleca mâine.
- Adverbul cu valoare conjuncțională așadar și locuțiunea conjuncțională prin
urmare, așezate în interiorul enunțului: Devenise, așadar, cel mai popular din
liceu.
- Vocativele de restul enunțului: Ce faci, fată dragă?

3) Două puncte delimitează:

- vorbirea directă de cea indirectă, după un verb al zicerii prezent sau
subînțeles: Marius m-a întrebat încet: -Unde pleci?
- o propoziție independentă care anunță un text citat, un proverb, un principiu
etc.: S-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de câini nu mă tem. (Ion
Creangă)
- o propoziție independentă care anunță un fapt, o idee: Iată ce s-a întâmplat:
Marius s-a împiedicat de piciorul lui, a căzut și a spart geamul.
- stilul indirect liber (poate fi folosită și linia de pauză): Își ceru iertare:
exagerase.
-o enumerație: Și-a cumpărat mai multe haine: pantaloni, o fusta și două
bluze.
- o explicație: A înțeles, în sfârșit, mesajul: trebuia să fi rămas acasă.
- un enunț aflat în raport adversativ, conclusiv, cazual, concesiv cu restul
enunțului: Ai greșit: vei fi pedepsit!
- marchează lipsa predicatului: Fata: o frumusețe, băiatul- mai urâțel.

4) Ghilimelele marchează:
- Reproducerea întocmai a unui cuvânt/ grup de cuvinte/ enunț spus sau scris de
către cineva: Și mama a zis: „Aveți grijă de voi, copii!”
- Reproducerea în frază a titlurilor operelor literare, științifice ale publicațiilor
etc.: Romanul „Ion” a fost publicat în anul 1920.
- Atragerea atenției în mod deosebit asupra anumitor cuvinte: „Se consumă” e
un fel de a spune.
- precizarea sensului unor cuvinte în lucrările științifice: Cuvântul „inefabil”
desemneaza ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte(DEX)

5) Linia de dialog semnalează:

- Începutul vorbirii directe: -Vino aici, Mihai!

6) Semnul întrebării este folosit pentru a desemna:

- Intonația unor cuvinte sau grupuri de cuvinte: JUPÂN DUMITRACHE: Ei!
Iac-așa m-afiert fără apă toata seara...
IPINGESCU: În sfârșit? (I.L. Caragiale)
- Cuvinte sau grupuri de cuvinte cu funcție de propoziții interogative directe: E
cu adevărat imposibil?
- Sfârșitul unei propoziții incidentă interogativă intercalată: A fost impresionată
de vorbele și de purtarea lui – de altfel, cum să nu iubești un asemenea om?-
încât a acceptat imediat propunerea lui.

7) Semnul exclamării este folosit:

- Pentru a marca grafic intonația enunțurilor exclamative sau imperative: Să fie
lumina!
- În interiorul enunțurilor, după interjecții: Ei! Ziceți voi cum știți.
- După vocative exclamative: -Goe! Puișorule! Goe! Goe! (I.L. Caragiale)
- După propoziții incidente pentru a sublinia caracterul exclamative sau
imperativ: Iar vizitiul – ptiu ferească Sfântul de-așa creștin! – în loc de ochi
avea sticle negre, ca orbii… (Ionel Teodoreanu)
- După anumite imprecații, injurii sau invocații: Cât de frumoasă te-ai gătit,
nature, tu! (G. Coșbuc)

8) Cratima este folosită:

- Între cuvinte repetate, care constituie o unitate: Fata era frumoasă-frumoasă.
- Între numerale, pentru indicarea aproximației: Au venit 3-4 oameni.
- Între substantive sau numerale ce precizează limita de spațiu și de timp: pe
ruta București-Craiova.
- Ierarhia într-un clasament: Elevii au ocupat locurile 2-4.

9) Punctul și virgula delimitează:

- Propoziții și fraze, diverse observații referitoare la același obiect: …ea cu
adevărat că știa a face multe și mari minunății: alungă nourii cei negri de pe
deasupra satului nostrum și abătea grindina în alte părți, înfigând toporul în
pământ, afară, dinaintea ușii; închega apa numai cu două picioare de vacă,
de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau păretele… (Ion
Creangă)
- Adverbele de negație și de afirmație de restul propoziției: Să-mi poruncești,
firește; nu-mi esti stăpână? (I.L. Caragiale)
- Construcții incidente: Na-ți mă, bani! zise dracul trimis; și să te cărăbănești
de aici; că, de nu, e rău de tine! (Io Creangă)
- O anumită consecință sau explicație cazuală: Nu m-au iertat; nu-i iert nici eu.

10) Linia de pauză este folosită cu rolul de a:

- Delimita cuvintele, construcțiile incidente: -Te aștept oricât vrei, citesc ceva –
și brusc, ca și când ar fi călcat strâmb – sau poate trebuie să vie cineva…
(Camil Petrescu)
- Delimita apozițiile explicative: Prietena mea – Maria Popescu – fusese prima
pe lista celor admiși la facultate.
- Marca lipsa predicatului sau a verbului copulativ: El a cumpărat un caiet, iar
eu – două.
- Marca o comparație căreia îi lipsește adverbul compartiv: Dan era înalt – un
catarg în toată regula.
- Marca semnul întrebării sau exclamării, când acestea se pun după un pasaj în
vorbirea direct si sunt urmate de intervenția autorului: -Unde pleci? – întrebă
iritat George.

SEMNELE DE OROGRAFIE

1) Cratima leaga:
- Cuvinte pronunțate împreună: dă-l, las-o, n-am
- Cuvinte compuse: Piatra-Neamț, Roșu- Împărat
- Compomemtele unor locuțiuni: treacă-meargă, hodoronc-tronc
- Articolul hotărât enclitic de unele cuvinte împrumutate a cor terminațîe
prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: show-uri
- Elemental -lea, -a la numeralul ordinal și -ime de numeralele cardinale scrise
cu cifre romane sau arabe: a VIII-a, 17-imi
- Cuvinte care se repeat identic sau ușor modificat: ușor-ușor, singur-singurel
- Sufixe și prefixe de cuvântul de bază: ex-ministru, pro-NATO
- Substantive ce denumesc grade de rudenie de adjective pronominale posesive:
maică-mea, soacră-sa
- Anumite secvențe ce marchează omiterea unor sunete: p-ța, d-ta
- Forme abbreviate ale unor cuvinte: Lt-major, S-V
- Leagă derivatele cu prefixele ne- și re- de la cuvinte de bază care încep cu îm-,
în-: ne-ncetat, re-mpărți
- Forme verbal inversate: venit-au
- Pronumele neaccentuat l- de un verb care începe cu vocală: l-am ascultat
- Forma scurtă a verbului a fi (-s-) de cuvinte care se termină în vocală:
Câțiva-s atleți

2) Punctul este folosit:

- În abrevieri, dacă acestea păstrează una sau mai multe litere din partea inițială
a cuvântului, nu și cea finală: etc., dl., invar., C.F.R.
ATENȚIE!!!
Nu se pune punct după:
- Abrevierile care contin finala cuvăntului: d-ta, d-ei
- Punctele cardinale: N,S,E,V
- Simbolul unităților de măsură: cm, mm, mg
- Simbolurile din diverse domenii științifice: L(lungime), O(oxigen)
- Abrevieri împrumutate: HIV