În perioada contemporana interventia statului in economie este extrem de complexa.

în toate
ţările cu economie de piaţă, statul a devenit în timp un agent economic important. Statul apare atăt
ca consumator cât și ca producător într-o economie. Locul şi rolul statului în economiile
contemporane vine din capacitatea sa de a influenţa economia, din bunurile pe care le produce,
din serviciile pe care le prestează, locurile de muncă pe care le oferă, banii pe care îi gestionează
etc.

Crizele economice, războaiele, precum și necesitatea susținerii unor lucrări de mari proporții
în domeniul infrastructurii au făcut necesară reconsiderarea rolului statului. Aceasta a constat în
sprijinirea dezvoltării industriei, protecția economiei nationale, dezvoltarea comerțului exterior etc.
Dupa primul razboi mondial, rolul statului în economie crește. Statul se implică tot mai mult în
coordonarea și monitorizarea economiei naționale în ceea ce ține de sprijinirea reconstructiilor,
susținerea diverselor programe de dezvoltare economică , ceea ce conduce la sporirea cheltuielilor
publice. La fel putem menționa implicarea statului în subventionarea transporturilor, influențarea
mediului de afaceri,creșterea numarului de societăți comerciale, subventionarea exporturilor etc.

Toate acestea determină o schimbare a situației în economie și a mentalității. Statul preia și

atribuții legate de protecția socială, redistribuirea veniturilor și susținerea activității
economice. Interventia statului in economie se realizeaza prin intermediul politicilor economice.

§1. CARE ESTE ROLUL STATULUI ÎNTR-O ECONOMIE NAȚIONALĂ?

Această problemă dificilă şi controversată s-a discutat încă la crearea statelor şi aprobarea
constituţiilor. Nu este surprinzător faptul că dilema a persistat mereu ca substrat al istoriei diferitor
naţiuni şi rămîne actuală şi astăzi. Întrebarea fundamentală a fost şi este „Ce putem decide fără
implicarea statului şi ce decizii este mai bine să luăm de comun acord în cadrul guvernului?"
Fiecare modalitate de luare a deciziilor îşi are avantajele şi dezavantajele ei. Pentru a determina
eficiența deciziilor trebuie să evaluăm costurile şi beneficiile acestora. Mai mult decât atît, fiecare
alegere poate fi bună doar în anumite condiţii. De exemplu, o politică promovată în Germania
poatea avea un alt efect în Republica Moldova, sau o decizie care a generat procese deflaționiste
în Spania poate genera în Molodova procese inflaționiste. Securitatea ţării precum și a produselor
și serviciilor pe care le consumăm poate fi asigurată doar de către stat și nu putem asugura acest
fapt în mod individual.

Economia ne poate sugera o idee despre rolul propriu-zis al guvernului, precum şi

eventualele consecinţe ale unui rol exagerat sau prea diminuat al lui în economie. În pofida
diversităţii de opinii, cu toţii suntem de acord că guvernul trebuie să joace un anumit rol în
economia de piaţă.

Iată unele dintre sarcinile principale, a căror realizare revine statului:

 Stabilirea şi implementarea drepturilor de proprietate, inclusiv
proprietatea intelectuală sau proprietatea privată;
 Reglementarea dreptului de proprietate prin legislaţia respectivă;
 Administrarea și evaluarea externalităților;
 Asigurarea unei concurenţe loiale de piaţă;
 Monitorizare producerii de bunuri şi servicii publice;
 Asigurarea securităţii economice;
 Asigurarea stabilității economice;
 Asigurarea creșterii economice sustenabile.

 Stabilirea şi implementarea drepturilor de proprietate, inclusiv proprietatea intelectuală

sau proprietatea privată; Reglementarea dreptului de proprietate prin legislaţia respectivă

Pieţele nu stabilesc şi nu asigură de sine stătător funcţionarea „regulilor de joc" într-o

economie, cum ar fi dreptul la proprietatea privată sau proprietatea intelectuală. Însă, fără drepturi
clar definite și legiferate cetățenii nu pot activa, nefiind siguri că cineva i-ar putea deposeda de
averea lor sau de ideile care le aparțin. Ar avea mai puţine motive să gestioneze sau să investească
resursele proprii. Dacă ar presupune că contractele ar putea fi reziliate fără temei, nici nu s-ar
încumeta să le încheie, dacă ar presupune că invenția care au făcut-o o poate folosi altcineva nici
nu ar oferi-o publicului larg. Cu alte cuvinte, drepturile asupra proprietăţii private sunt esenţiale
pentru activitatea eficientă şi creşterea economiei sustenabile, bazate pe lege. Doar prin intermediul
statului se pot stabili regulile şi reglementările necesare, precum şi respectarea acestora.

 Administrarea și evaluarea externalităților

Ce sunt externalitățile :
 Externalitatea este efectul indirect al unei activități de consum sau de
producție asupra altor agenți economici (indivizi, comunități sau
întreprinderi) decât cel aflat la originea activității respective de consum
sau producție. Rezultatele evaluate deseori reflectă doar efectele private
(directe) și nu cele sociale (directe și indirecte) ale activității economice.

Externalitate este diferența dintre costurile sau avantajele economice,

înregistrate la nivel de agent economic, si costurile sau avantajele sociale,
manifestate în plan social.

Atfel spus, externalitățile se produc de câte ori acțiunile unui agent economic influențează
mediul în care acționează alt agent economic fără a afecta sistemul de prețuri. Externalitățile pot
fi pozitive sau negative. Cele pozitive se definesc prin acțiunea unui agent economic ale cărui
efecte se extind sub forma generării de avantaje asupra altor agenți economici sau societăți, în timp
ce externalitățile negative reprezintă acțiunea unui agent economic ale cărui efecte se extind sub
forma generării de cheltuieli suplimentare altor agenți economici sau societăți. Apariția
externalităților corespunde de cele mai multe ori cu o alocare ineficientă a resurselor. Pentru
corectarea acestei deficiențe a pieței se pot utiliza cel putin următoarele modalități: politici de
impozitare și de subvenționare, politici și legislația care delimitează drepturile de proprietate,
producerea si administrarea bunurilor si a serviciilor publice, administrarea eficientă a cheltuielilor
statului, asigurarea echității, etc.

O situatie economică implică o externalitate de consum dacă un consumator se preocupă

direct de producția sau consumul unui alt agent economic și este o externalitate de producție, cand
posibilitățile de producție ale intreprinderii sunt influențate de alegerile altor întreprinderi sau de
un consumator.

Un exemplu celebru de externalitate pozitivă, introdus de J. Meade este cel al apicultorului

și proprietarului unei livezi. Albinele vor da mierea din florile livezii, iar pomii vor fi polenizați
de către albine și vor da mai multe fructe.

Externalitățile negative se întâlnesc în cazul activităților ce generează costuri private mai

reduse decât costurile sociale. Aici se incadrează toate activitățile de consum și de producție care
generează poluare atmosferică și fonică. De exemplu, zgomotul unei petreceri la miez de noapte
cu muzica la maxim, deranjează vecinii. Somnul pierdut este unul din costurile acestei petreceri,
dar este suportat de vecini, nu de participanţii la petrecere. Un alt exemplu este o întreprindere
chimică care emite substanţe poluante în procesul tehnologic și în consecinţă, locuitorii
comunităţii sunt lipsiţi de aerul curat, pot fi intoxicați și suportă costuri adiționale ce țin de
tratamente sau alte urmări asupra sănătății. Iar întreprinderea pare să ignore acest cost, acest fapt
poate avea loc nu din cauză că proprietarul este iresponsabil. Este posibil ca acesta să deţină prea
puţine informaţii despre mărimea acestui cost. Acest lucru se întîmplă din cauza că nimeni nu
deţine drepturile de proprietate asupra aerului pe care îl poluează întreprinderea chimică,
pe care ea îl foloseşte gratis. în schimb, întreprinderea ignoră costurile aerului curat şi nu-1 include
în preţul plătit de client. Internalizarea externalitatilor negative consta in incorporarea costurilor
externe in prețul pieței. Pentru estimarea costurilor externe ale poluării au fost dezvoltate metode
complexe de evaluare a efectelor acesteia. In cazul productiilor poluante, guvernul poate interveni,
introducănd un impozit pe vanzări care să reflecte dimensiunile costului extern , astfel încăt costul
privat să se deplaseze la nivelul celui social.

Când pieţele nu reuşesc să acopere astfel de costuri, guvernul poate lua măsuri pentru a face
oamenii să ţină cont de costurile involuntar impuse altora. De exemplu, administraţia locală ar
putea percepe o taxă pentru fiecare metru cub de deşeuri evacuate în atmosferă. Acest fapt ar fi o
atenţionare pentru proprietarii întreprinderilor chimice asupra costurilor poluării, care ar putea
mări preţurile pentru serviciile oferite sau ar putea întreprinde anumite acţiuni pentru reducerea
degajărilor în atmosferă.Se poate întîmplă ca factorii de decizie să ignore nu doar costurile, dar şi
beneficiile externe. De exemplu, atunci cînd o clinică vaccinează oamenii împotriva unor boli
contagioase, oamenii vaccinaţi obţin beneficii directe, pe cînd cei care au rămas nevaccinaţi
beneficiază indirect prin riscul redus de îmbolnăvire. Din cauza că oamenii deseori recunosc doar
beneficiile directe, nu şi cele externe, guvernul poate înainta anumite cerinţe faţă de beneficiari şi
poate subvenţiona activitatea instituţiilor de acest gen. Economiştii numesc astfel de servicii
beneficii externe.

 Asigurarea unei concurenţe loiale de piaţă

Libera iniţiativă nu asigură întotdeauna o concurenţă corectă și loială pe piaţă. Se întîmplă
că companiile dintr-o anumită piaţă convin asupra unor condiții, diminuează concurenţa între ele
şi ridică preţurile. Dacă procedează astfel, consumatorii au mai puţine opţiuni, iar producătorii nu
simt nevoia de a reduce costurile de producţie şi de a mări eficienţa.
 Pentru a asigura concurenţa de piaţă, în mai multe ţări există legi antitrust sau anti-monopol.
în Statele Unite ale Americii legile antitrust au fost denumite după „trusturile" din secolul al XlX-
lea, care au absorbit companiile concurente de pe unele pieţe. Gradul de eficienţă al legilor antitrust
este un subiect de discuţii interminabile între economişti. De exemplu, în 1890, Congresul a
adoptat Legea Antitrust Sherman. Alte legi adoptate în sec. al XX-lea sunt Legea Clayton, Legea
Comisiei Federale a Comerţului şi Legea Antifuziune Celler-Kefauver. În unele cazuri, legile pot
preveni sau reduce considerabil eventualitatea unor înţelegeri de stabilire a preţurilor, în alte cazuri
însă, pot împiedica creşterea firmelor pînă la atingerea punctului de maximă eficiență.

În Republica Moldova este creat Consiliul Concurenţei prin Legea Concurenţei Nr. 183 din
11.07.2012. Formarea mediului concurențial loial este o misiune importantă, pentru că doar cu
eforturi comune ale mediului de afaceri, ale autorităților statului, mass-mediei, societății civile și
evident a Consiliului Concurenței poate fi menținut un mediu concurențial loial. Consiliului
Concurenței este o autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, ce
asigură aplicarea şi respectarea legislaţiei din domeniul concurenţei, ajutorului de stat şi
publicităţii în limitele competenţei sale.

Scopul activităţii Consiliului Concurenţei este asigurarea respectării legislaţiei în domeniul

concurenței, prin acţiuni de preîntîmpinare a practicilor anticoncurențiale, înlăturarea încălcărilor
concurențiale, promovarea și creșterea culturii concurențiale.

Consiliului Concurenţei are următoarele atribuţii și competențe principale:

a) promovează cultura concurenţială;
b) elaborează actele normative necesare pentru implementarea legislaţiei din domeniul
concurenţei, ajutorului de stat şi publicităţii, în limitele competenţei sale;
c) avizează proiectele de acte legislative şi normative ce pot avea impact anticoncurenţial;
d) investighează practicile anticoncurenţiale, concurenţa neloială şi alte încălcări ale
legislaţiei din domeniul concurenţei, ajutorului de stat şi publicităţii, în limitele
competenţei sale;
e) constată încălcări ale legislaţiei din domeniul concurenţei, ajutorului de stat şi publicităţii,
impune măsuri interimare în vederea încetării încălcărilor denunţate, impune măsuri
corective şi aplică sancţiuni pentru comiterea încălcărilor, în limitele competenţei sale;
f) autorizează, monitorizează şi raportează ajutorul de stat.
  Monitorizarea producerii de bunuri şi servicii publice
Economia de piaţă nu asigură de la sine toate bunurile si serviciile. Cauza rezidă în diferenţa
dintre așa-numitele bunuri şi servicii publice şi cele private.

bunuri şi servicii publice , fiind oferite, sunt disponibile tuturor fără

costuri suplimentare.

bunuri şi servicii private sunt consumate doar contra unui cost, deoarece
consumul lor de către unele persoane reduce posibilitatea consumului de
către alte persoane.

Pentru a înţelege diferenţa, să reflectăm asupra unui bun privat – o plăcintă cu dovleac. Dacă
mîncați această plăcintă înseamnă că altcineva nu o mai poate mânca. Mai mult decât atât, dacă
refuzaţi să plătiţi pentru ea, magazinul nu vă va vinde această plăcintă. Deci dacă doriți să o
mîncați o cumpărați. La fel procedează și alți consumatori. Dacă consumul de plăcinte crește în
aşa fel, producătorilor le este profitabil să producă plăcinte, precum şi alte bunuri şi servicii private.

Altfel stau lucrurile în cazul unui bun public cum ar fi securitatea naţională. Bunul sau
serviciul public este un bun care, odată oferit, devine disponibil și accesibil pentru fiecare persoană,
fără cheltuieli suplimentare. De exemplu, fiind creat sistemul de apărare, nu mai există căi de a
împiedica cetăţenii să beneficieze de el. Guvernul creează și oferă bunuri și servicii publice,
deoarece nu există stimulente pentru companiile private s-o facă. Puţine bunuri şi servicii sunt pur
publice sau pur private. Unde este linia de delimitare între bunurile şi serviciile care trebuie să fie
oferite de stat şi cele care trebuie să fie oferite de firmele private? De exemplu unele bunuri şi
servicii sunt oferite atît de guvern, cît şi de companiile private. De exemplu, administraţia locală,
de regulă, oferă serviciile poliţiei, deşi există şi multe companii private care oferă servicii de pază
şi securitate, în ultimii ani organele puterii de stat în mai multe ţări au renunţat la unele servicii pe
care le ofereau odată și aceste servicii sunt oferite de către companii private.. Acest lucru a fost
realizat prin vînzarea sau privatizarea proprietăţii de stat, cum ar fi terenurile de depozitare a
deşeurilor, instalaţiile de purificare a apelor, aeroporturile, terenuri sportive, servicii de telefonie,
ş.a.

 Asigurarea securităţii economice

 Securitatea economică este o componentă a securităţii naţionale şi rezidă într-o stare a
economiei, manifestată prin legalitate, echilibru şi dezvoltare. Principalele segmente ale securităţii
economice, monitorizate şi protejate, sunt securitatea energetică, financiară, bancară şi nebancară,
securitatea ramurilor strategice ale economiei naţionale şi a întreprinderilor de importanţă vitală,
inclusiv prin prevenirea situaţiilor excepţionale.

În acelaşi timp, sunt realizate activităţi de prevenire şi combatere a crimei organizate

transfrontaliere şi a finanţării mişcărilor cu caracter extremist-terorist. Manifestările de corupţie
de asemenea pot constitui obiect de investigaţie, dacă afectează direct sau indirect securitatea
naţională.

Guvernului îi revine rolul de asigurare a securităţii economice a statului și a cetățenilor.

Pentru persoanele defavorizate statul elaborează diferite programe de finanţare, sunt programe care
acordă asistenţă pensionarilor, altele vizează persoanele cu venituri mici şi au ca scop creșterea
calității vieții pentru aceste persoane. Multe dintre aceste proiecte, de fapt, transferă banii
acumulaţi la buget de la un grup social la altul. Spre exemplu, salariaţii plătesc taxele de asigurare
socială şi asistenţă medicală, care sunt transferate pensionarilor şi altor categorii sociale sub formă
de pensii şi indemnizaţii. În Republica Moldova deasemenea guvernul îşi asumă responsabilitatea
privind acumularea veniturilor la Fondul Social şi achitarea pensiilor şi a altor plăţi sociale.

De regulă, programele de ajutorare a populaţiei se împart în două grupe:

 Programe care au ca scop mărirea veniturilor. Programul de asigurare socială şi alte

programe pentru pensionari, alocaţiile, tichetele de produse alimentare, îndemnizațiile pentru
şomeri,etc.;

 Programe de eliminare a cauzelor sărăciei şi a dezavantajelor economice. Strategii

de reducere a sărăciei ,susţinerea programelor de instruire, recalificare şi perfecţionare
profesională, care contribuie la încadrarea în muncă a unor categorii dezavantajate ale populaţiei.

 Asigurarea stabilității economice

Stabilitatea economică poate fi definită ca situația în care sistemul economic, format din
actori financiari, piețe și infrastructuri de piață, are capacitatea de a face față șocurilor economice
și corecțiilor dezechilibrelor. Aceasta reduce posibilitatea apariției unor perturbări de o severitate
capabilă să genereze un impact nefavorabil asupra activității economice reale.

Oricare economia de piaţă este supusă fluctuațiilor ciclice. În perioadele de criză guvernul
face eforturi pentru a reduce şomajul, a stabiliza nivelul preţurilor, pentru asigurarea creşterii
economice. Nu este o sarcină uşoară, deoarece unele măsuri au efecte adverse, toate deciziile costă
și uneori trebuie de făcut alegerea, determinănd care este la moment este cea mai eficientă, ca de
exemplu de redus rata şomajului sau de redus rata inflației și de menţinut stabilitatea preţurilor.
Mulți economişti pun în discuţie capacitatea guvernului de a asigura stabilitatea economică. Unii
dintre ei susţin că eforturile guvernului de a stabiliza economia adesea generează un efect invers
dacă nu sunt sincronizate, evaluate sau au nu doar scopuri economice, dar și politice.

 Asigurarea creșterii economice sustenabile

Creşterea economică este una dintre cele mai importante probleme ale umanităţii. Atât în
economiile naţionale, cât şi în economia mondială, perioadele de recesiune şi de prosperitate se
succed regulat şi cu anumite amplitudini. Însă, dincolo de aceste fluctuaţii şi efectele lor,
rezultatele cele mai importante sunt: performanţa şi creşterea economică.
Creşterea economică constă în sporirea cantitativă a activităţilor şi
rezultatelor acestora pe ansamblul economiei naţionale, în strânsă
legătură cu factorii care contribuie la această sporire.

Creşterea economică este un proces macroeconomic pe termen lung,

considerat o expresie sintetică a evoluţiei ascendente a economiei şi
motorul principal al creşterii standardului de viaţă al populaţiei.

Creşterea economică se exprimă prin dinamica indicatorilor macroeconomici ai rezultatelor

activităţii în termeni reali, respectiv prin produsul intern brut (PIB), produsul naţional brut (PNB)
şi venitul naţional (VN), corectaţi cu mărimea deflatorului. Deoarece dinamica macroeconomică
este corelată cu dinamica demografică, frecvent variaţia indicatorilor macroeconomici se
raportează la variaţia populaţiei totale. În practică, creşterea economică se măsoară sintetic prin
ritmul de creştere al PIB, PNB sau VN, pe total şi pe locuitor.
 Creşterea economică este sustenabilă atunci când nu generează și nu
adâncește alte dezechilibre economice

Creşterea economică este condiţionată de resursele potenţiale existente şi de modul cum sunt
utilizate acestea.

Factori ce determină creşterea economică:

 Factori direcţi
• resursele umane (oferta de muncă, educaţie, disciplină, motivaţie)
• resursele naturale (pământul, resursele subsolului, combustibili, condiţii climatice etc.)
• stocul de capital (maşini, echipamente, clădiri, căi de transport etc.)
• tehnologia (știinţă, inginerie, organizare, management, antreprenoriat, inovare).
 Factori indirecţi (mediul economic şi instituţional)
• dimensiunea cererii agregate, respectiv capacitatea de absorbţie a pieţei interne
• eficienţa sistemului financiar-bancar privită prin prisma modului de orientare a activităţii
economice prin intermediul creditului
• rata economiilor şi rata investiţiilor
• mediul internaţional
• competitivitatea produselor
• exportul și importul
• politici fiscale, etc.

Creşterea economică, ca proces macroeconomic, nu surprinde modificările calitative ale

economiei naţionale, reflectate în structura economiei şi nivelul de trai, aceste aspecte fiind puse
în evidenţă prin conceptul de dezvoltare economică.

Dezvoltarea economică constă în creșterea calitativă a economiei

naționale, creșterea nivelului de trai al populației și creșterea calității
vieții. Dezvoltarea economic este creșterea economic racordată la
numărul populației.
 Autoritățile publice pot interveni în viața economică prin forme directe și indirecte.

Intervenția directă a statului se realizează prin următoarele instrumente: politica preturilor, a

salariilor și a veniturilor; influențarea balanței de plăți, politicile comerciale; investiții ale statului,
menite să asigure o creștere economică sustenabilă și să sprijine unele domenii cum ar fi: industria,
transporturile, telecomunicațiile, protecția mediului ambiant, anticiparea unor conflicte generate de
lipsa locurilor de munca, de concurență, in vederea diminuarii posibilitatilor de abuz, mai ales in
ceea ce privește calitatea bunurilor sau a unor domenii de activitate.

Interventia indirecta se realizează prin politici economice și prioritar prin politica bugetara si
fiscala. Prin intermediul politicii bugetare statul poate influența economia modificând volumul si
structura veniturilor și al cheltuielilor din buget.

§2. CE REPREZINTĂ BUGETUL DE STAT?

Ansamblul deciziilor adoptate de către autoritățile publice, cu scopul orientării activității

economice în direcția considerată rațională pe întreg teritoriu al țării reprezintă politicile
economice ale acestui stat. Una din cele mai eficiente politici de influențare a economiei naționale
este politica bugetar-fiscală. Obiectvele acestei politici sunt:
 Utilizarea deplină a forței de muncă
 Stabilitatea prețurilor
 Asigurarea creșterii economice
 Asigurarea echilibrului extern

Instrumentul principal al politicii bugetar-fiscale este Bugetul de stat.

Bugetul de stat plan financiar anual în care sunt reflectate cheltuielile

planificate a fi efectuate şi veniturile anticipate a fi obţinute de către
administraţiile publice centrale.

Buget de Stat reprezinta totalitatea veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor de finanţare

destinate pentru realizarea funcţiilor autorităţilor publice centrale, cu excepţia funcţiilor
proprii sistemului public de asigurări sociale şi sistemului de asigu rări obligatorii de
asistenţă medicală, precum şi pentru stabilirea relaţiilor cu alte bugete. Bugetul de stat se
administrează de către Ministerul Finanţelor.

Niciodată rolul guvernului nu este mai evident decît în procesul anual de planificare şi
adoptare a bugetului de stat. Ca şi bugetul personal, fiecare buget al guvernului este un plan
financiar care estimează veniturile şi cheltuielile anticipate (aşteptate) pentru viitorul an fiscal.
Cînd cheltuielile anticipate corespund veniturilor anticipate, bugetul este echilibrat. Cînd veniturile
anticipate depăşesc cheltuielile anticipate, diferenţa reprezintă un excedent. Cînd cheltuielile
anticipate depăşesc veniturile anticipate, diferenţa reprezintă un deficit, iar bugetul este unul
deficitar.
În Republica Moldova ca și în ţările cu economie de piaţă, la începutul fiecărui an
calendaristic, guvernul prezintă spre aprobare organelor legislative (parlamentului sau
congresului) proiectul de buget pentru următorul an. De regulă, legislativul face schimbări con-
siderabile în proiectul prezentat de organele guvernamentale. Potrivit articolului 26 al Legii nr.
181 privind finanţele publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale, bugetul public național al
Republicii Moldova include bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile
obligatorii de asigurări sociale de sănătate, bugetele locale (Figura 11.1). Analizați această
figură.
Ministerului Finanțelor este responsabil pentru elaborarea bugetului, prin contribuția
ministerelor de resort și a altor agenții. Acest exercițiu este gestionat, în mod obișnuit, de
către Direcția Generală de Sinteză Bugetară a Ministerului Finanțelor. Bugetul de Stat se
aprobă de către Parlamentul Republicii Moldova la sfărșitul anului curent și intră în vigoare la 01
ianuarie anul viitor. Dinamica bugetului public național este prezentată în tabelul 11.1.
Analizați evoluția bugetului public național.

Figura 11.1. Structura Bugetului public național

 Tabelul 11.1. Evoluția Bugetului Public Național 2012-2018 (mil.MDL)

Bugetul de stat în Republica Moldova pentru anul 2019 este aprobat la venituri în sumă
de 42125500,0 mii de lei şi la cheltuieli în sumă de 47664200,0 mii de lei, cu un deficit în sumă
de 5538700,0 mii de lei, deficit bugetar estimat la 2,7% din PIB.
 Cum cheltuieşte guvernul banii?

Beneficii directe plătite persoanelor fizice. În bugetul Republicii Moldova, ca şi în

bugetele din ţările occidentale, o mare parte din cheltuieli revine asigurărilor sociale, ocrotirii
sănătăţii, educaţiei ş.a. în efortul de a asigura un nivel de trai cît mai înalt, guvernul face eforturi
sporite de a mări în permanenţă aceaste cheltuieli din buget.

Apărarea naţională. Altă categorie de cheltuieli care ocupă o parte destul de mare din
cheltuielile totale bugetare sunt destinate apărării naţionale.

Care sunt sursele de venituri în bugetul de stat?

După cum se vede din tabelul 11.2, cea mai mare sursă de venituri o constituie venitul din
impozite: impozitul pe venitul persoanelor fizice, impozitele pe venitul persoanelor juridice, taxa
pe valoarea adăugată (TVA), accizele, taxe vamale şi alte taxe de import. Accizul reprezintă un
impozit general de stat pentru limitarea producției, importului și consumului unor produse (din
alcool, tutun, a unor obiecte de lux , etc).

Tabelul 11.2. Componența veniturilor bugetului de stat și sursele de finanțare a soldului

bugetar 2019
Denumirea Cod Suma, mii lei
Venituri, total 1 42125500,0
Impozite și taxe 11 37337373,0
Impozite pe venit 111 7189400,0
Impozit pe venitul persoanelor fizice 1111 1472700,0
Impozit pe venitul persoanelor juridice 1112 5716700,0
Impozite pe proprietate 113 55000,0
Impozite pe proprietate cu caracter ocazional 1133 2000,0
Alte impozite pe proprietate 1136 53000,0
Impozite și taxe pe mărfuri și servicii 114 28181273,0
Taxa pe valoarea adăugată 1141 20129000,0
Accize 1142 6729493,0
 Denumirea Cod Suma, mii lei
Taxe pentru servicii specifice 1144 10900,0
Taxe şi plăţi pentru utilizarea mărfurilor şi pentru practicarea
unor genuri de activitate 1145 391400,0
Alte taxe pentru mărfuri şi servicii 1146 920480,0
Taxa asupra comerțului exterior și operațiunilor externe 115 1911700,0
Taxe vamale şi alte taxe de import 1151 1282600,0
Alte taxe asupra comerţului exterior şi operaţiunilor externe 1156 629100,0
Granturi primite 13 1960259,6
Granturi primite de la guvernele altor state 131 46333,1
Granturi curente primite de la guvernele altor state 1311 46333,1
Granturi capitale primite de la guvernele altor state 1312
Granturi primite de la organizațiile internaționale 132 1913926,5
Granturi curente primite de la organizațiile internaționale 1321 1562732,0
Granturi capitale primite de la organizațiile internaționale 1322 351194,5
Alte venituri 14 2804915,2
Venituri din proprietate 141 388070,4
Dobînzi încasate 1411 295702,4
Dividende primite 1412 89500,0
Renta 1415 2868,0
Venituri din vînzarea mărfurilor și serviciilor 142 1870182,9
Taxe şi plăţi administrative 1422 695708,9
Comercializarea mărfurilor şi serviciilor de către instituţiile
bugetare 1423 1174474,0
Amenzi și sancțiuni 143 463764,3
Donații voluntare 144 11343,9
Alte venituri și venituri neidentificate 145 71553,7
Transferuri primite în cadrul bugetului public național 19 22952,2
Transferuri primite între bugetul de stat şi bugetele locale 191 22952,2
Surse de finanțare, total 5538700,0
Active financiare 4 -876645,2
Creanțe interne 41 228050,0
Acţiuni şi alte forme de participare în capital în interiorul
ţării 415 -164450,0
Alte creanţe interne ale bugetului 418 392500,0
Împrumuturi recreditate interne între bugete 46 43838,0
Împrumuturi recreditate între bugetul de stat și bugetele
locale 461 43838,0
Împrumuturi recreditate interne instituțiilor nefinanciare și
financiare 47 -1149684,5
Împrumuturi recreditate instituțiilor nefinanciare 471 -654386,6
Împrumuturi recreditate instituțiilor financiare 472 -495297,9
Creanțe externe 48 1151,3
Garanţii externe 484 1151,3
Datorii 5 6729396,4
Datorii interne 51 2490000,0
Valori mobiliare de stat, cu excepția acțiunilor 513 2540000,0
Valori mobiliare de stat emise pe piaţa primară 5131 1570000,0
Valori mobiliare de stat emise pentru alte scopuri 5134 970000,0
 Denumirea Cod Suma, mii lei
Garanții de stat interne 514 -50000,0
Garanții de stat interne 5141 -50000,0
Împrumuturi externe 59 4239396,4
Împrumuturi externe 595 4239396,4
Primirea împrumuturilor externe 6444264,4
Rambursarea împrumuturilor externe -2204868,0
Modificarea soldului de mijloace bănești 9 -314051,2
* Monitorul Oficial Nr. 504-511

Analizați componența veniturilor bugetului de stat .

Care sunt sursele de finanțare a soldului bugetar?

Tabelul 11.3. Cheltuielile bugetului de stat conform clasificației funcționale

Denumirea Cod Suma, mii lei
Servicii de stat cu destinatie generală 01 8244641,8
Autorități legislative și executive, servicii bugetar-fiscale, afaceri
externe 011 2315824,7
Servicii generale 013 642428,3
Cercetări științifice fundamentale 014 203873,4
Cercetări științifice aplicate legate de servicii de stat cu destinație
generală 015 32462,9
Servicii de stat cu destinație generală neatribuite la alte grupe 016 988905,5
Serviciul datoriei 017 1944592,4
Raporturi între nivelele administrației publice 018 2116554,6
Apărare națională 02 636165,9
Forțe de apărare națională 021 392427,6
Alte servicii în domeniul apărării neatribuite la alte grupe 025 243738,3
Ordine publică și securitate națională 03 4743336,7
Afaceri interne 031 2534146,2
Servicii de protecție civilă și situații excepționale 032 346143,7
Justiție 033 983414,2
Sistemul penitenciar 034 720833,7
Cercetări științifice aplicate în domeniul ordinii publice și securității
naționale 035 1818,3
Alte servicii în domeniul ordinii publice și securității naționale
neatribuite la alte grupe 036 156980,6
Servicii în domeniul economiei 04 7811218,8
Servicii economice generale, comerciale și în domeniul forței de
muncă 041 381791,6
Agricultură, gospodărie silvică, gospodărie piscicolă și gospodărie de
vînătoare 042 1723850,5
Combustibil și energie 043 704039,5
Minerit, industrie și construcții 044 18842,7
Transport 045 4527396,7
Comunicații 046 5980,3
 Denumirea Cod Suma, mii lei
Alte activități economice 047 242925,7
Cercetări științifice aplicate în domeniul economiei 048 206041,8
Alte activități economice neatribuite la alte grupe 049 350,0
Protecția mediului 05 226338,0
Colectarea și distrugerea deșeurilor 051 35441,6
Protecție împotriva poluării mediului 053 121136,1
Protecție a biodiversității 054 10050,0
Alte servicii în domeniul protecției mediului neatribuite la alte grupe 056 59710,3
Gospodăria de locuințe și gospodăria serviciilor comunale 06 406608,2
Gospodăria de locuințe 061 57621,8
Aprovizionarea cu apă 063 348986,4
Ocrotirea sănătății 07 4316216,3
Produse, utilaje și echipament medical 071 44350,0
Servicii de ambulator 072 39416,5
Servicii spitalicești 073 269341,4
Servicii de sănătate publică 074 707375,2
Cercetări științifice aplicate în domeniul ocrotirii sănătății 075 36393,4
Alte servicii în domeniul sănătății neatribuite la alte grupe 076 3219339,8
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă 08 789133,5
Servicii de sport, tineret și odihnă 081 352605,6
Servicii în domeniul culturii 082 294009,8
Servicii tele-radio și de presă 083 140795,6
Alte servicii în domeniul culturii, tineretului, sportului, odihnei și
cultelor neatribuite la alte grupe 086 1722,5
Învătămînt 09 10610115,1
Educație timpurie și învățămînt primar 091 63908,3
Învățămînt secundar 092 346311,8
Învățămînt profesional tehnic 093 1052310,3
Învățămînt superior profesional 094 997872,2
Învățămînt nedefinit după nivel 095 7966009,9
Servicii afiliate învățămîntului 096 12003,7
Alte servicii din domeniul învățămîntului neatribuite la alte grupe 098 171698,9
Protecție socială 10 9880425,7
Protecție în caz de boală sau incapacitate de muncă 101 146826,7
Protecție a persoanelor în etate 102 153500,0
Protecție a familiei și a copiilor 104 155094,1
Protecție în caz de șomaj 105 34446,4
Protecție în domeniul asigurării cu locuințe 106 29500,0
Protecție împotriva excluziunii sociale 107 90097,9
Alte servicii în domeniul protecției sociale neatribuite la alte grupe 109 9270960,6
TOTAL 47664200,0
* Monitorul Oficial Nr. 504-511
 După cum se vede din tabelul 11.3, cele mai relevante direcții de cheltuieli din buget sunt
cheltuieli pentru ordine publică și securitate națională, servicii în domeniul economiei, învătămînt
și protecție socială.

Analizați cheltuielile bugetului de stat conform clasificației funcționale.

Care sunt direcțiile prioritare de cheltuieli din bugetul de stat?

§3. CE REPREZINTĂ DEFICITUL BUGETAR ŞI CUM POATE FI

FINANȚAT?

În majoritatea țărilor bugetul de stat este aprobat cu un deficit, important este ca acest deficit
să fie asigurat cu surse de finanțare. Finanţarea deficitului bugetului public naţional este efectuat
din surse interne şi externe, în special prin valorificarea împrumuturilor pentru finanţarea
proiectelor din surse externe şi pentru susţinerea bugetului, acțiuni în formă de participare în
capital (venituri din privatizare), creanțe interne ale bugetului, precum şi din mijloacele
bănești din solduri la conturile bugetelor componente ale bugetului public național. Pentru a
asigura echilibrul economic și o creștere economic sustenabilă, ponderea deficitului bugetar în PIB
trebuie să se afle în limita 3% din PIB. Republica Moldova se încadrează în acest parametru.

Deficit bugetar – situația în care cheltuielile statului depășesc veniturile

acestuia. Opusul deficitului bugetar este excedentul bugetar. (Ultimul an
când Moldova a înregistrat excedent bugetar a fost anul 2005. Atunci, veniturile
statului au depășit cheltuielile cu 578,4 milioane lei).

Tabelul 11.4. Ponderea deficitului Bugetului Public Naţional în PIB pentru Republica
Moldova (2012-2019)
2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019

Deficitul BPN (mln. lei) 1843.1 1751.8 1946.3 2714.7 4272 4289.6 4713.9 5538.7

PIB (mln.lei) 88228 100510 112050 122563 134937 142986.6 190016.0 205000.0 *

% deficitului BPN în 2.09 1.74 1.74 2.21 3.17 3 2.5 2,7 *

PIB
http://statistica.gov.md/ *estimativ
Analizați dinamica ponderii deficitului Bugetului Public Naţional în PIB .
Care sunt sursele de finanțare a deficitului bugetar?

§4. CE REPREZINTĂ POLITICA FISCALĂ?

Organele de stat şi cele locale, evident, joacă un rol important în economia de piaţă. în
structurile guvernamentale sunt angajaţi mii de oameni, precum politicieni, poliţişti, pompieri,
militari, medici, profesori, silvicultori, contabili, funcţionari publici, ș.a., care sunt asigurați cu
locuri de muncă și cu toate cele care le asigură o activitate eficientă, de la clame pentru hîrtie pînă
la automobile și avioane, magistrale, aeroporturi, protecţie din partea poliţiei, apărare naţională,
cercetări ştiinţifice, asigurarea socială,etc.

Politica fiscală – stabileste sursele, metodele de prelevare și de formare

a veniturilor bugetare.

Politica fiscală:

 Desemnează concepția, măsurile și acțiunile statului privind impozitele și rolul lor în

formarea veniturilor bugetare și finanțarea cheltuielilor bugetare, tipurile de impozite,
perceperea și folosirea lor ca instrument de stimulare a creșterii economice.

 Are la bază criteriul eficienței fiscale, adică necesitatea de randament cât mai mare.

 Trebuie să asigure mobilizarea unor venituri bugetare cât mai mari, în condițiile încurajării
afacerilor economice, a investițiilor, concomitent cu promovarea echității în contribuția
fiecăruia la venituri, cu asigurarea protecției sociale.

Atât firmele, cât şi gospodăriile şi consumatorii plătesc impozite statului. Aceste impozite,
care formează veniturile din buget, sunt „reciclate". Statul plăteşte menajelor pentru resursele lor
prin salarii, dobânzi pe investiţii sau împrumuturi şi plăţi pentru închirierea sau arendarea
proprietăţilor, se transferă bani sub formă de asigurare socială, subvenţii pentru ocrotirea sănătăţii
şi îndemnizații pentru şomaj. Din venituri provenite din impozite se procură bunuri şi servicii
pentru necesitățile Guvernului, se repară drumuri, se procură uniforme pentru armată și poliție,
etc. Dacă politica fiscală nu este eficientă și nu este în intereselul cetățenilor ea demotivează efortul
economic și investiţiile și duce la creşterea ponderii economiei tenebre şi a evaziunii fiscale, la fel
putem vorbi despre migraţia capitalurilor spre ţări cu fiscalitate mai scăzută.

Ce este impozitul? Care sunt impozite progresive, proporţionale şi

regresive?

Într-o scrisoare, către Jean-Baptiste Leroy, trimisă în anul 1789, Benjamin Franklin scria ca
„In lumea noastră nimic nu e sigur, în afară de moarte și impozite.” («Ici bas, rien n'est certain à
part la mort et les taxes ». Nimic nu s-a schimbat cu trecerea anilor. )

Puţine aspecte ale economiei generează atîtea controverse ca impozitele. După cum a
observat cu ani în urmă Benjamin Franklin, impozitele sunt o realitate şi trebuie să le cunoaştem
esenţa.

Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu

nerambursabil, datorată, conform legii, statului de către persoanele fizice
şi juridice pentru veniturile care le obţin sau pentru averea pe care o
posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi termenul precis
stabilit prin lege.

Impozitul este cea mai veche resursă

financiară. Originile sale aparţin perioadei de
statornicire a organizaţiei statale. Iniţial, s-a recurs la
prelevări asupra bunurilor private, iar odată cu
introducerea monedei se practică impozite în bani.

De ce statul percepe impozite?

 Deşi principalul rol al impozitelor este de a furniza banii necesari statului, aceasta nu este
singura lor funcţie. Uneori guvernele colectează impozite pentru a proteja anumite activități sau
industrii, protejîndu-le de concurenţii din străinătate.

Ce tipuri de impozite plăteşte familia ta? Întocmeşte o listă a

acestora şi calculează rata impozitelor din venitul familiei tale.

Impozitele sunt folosite şi pentru a descuraja anumite acţiuni pe care guvernul le consideră
dăunătoare. De exemplu, impozitele pe ţigarete sau pe băuturi alcoolice, se stabilesc atît pentru a
obţine venituri, cît şi cu scopul reducerii numărului fumătorilor şi a consumului de alcool.
Impozitele sunt folosite şipentru a încuraja anumite activităţi. De exemplu în Republica Moldova
afost redus impozitul pentru activitățile în agricultură, a fost reus impozitul pentru profitul
reinvestit în activitate, în perioada crizelor de combustibil, guvernul Republicii Moldova a acordat
facilităţi fiscale importatorilor de resurse energetice. Guvernul poate folosi impozitele pentru a
regla nivelul activităţii economice. Prin creşterea sau reducerea impozitelor, guvernul poate
influenţa în mod indirect consumul şi producţia.

Deşi oamenii sunt de acord că unele impozite sunt necesare, nu există o părere unanimă care
impozite anume şi în ce mărime sunt indispensabile. Pentru a evalua un impozit, este necesar să
cunoaştem cine îl va achita în realitate. Incidenţa impozitelor se referă la persoana sau compania,
care suportă povara fiscală.

Este util să ştim câte ceva despre principiile impozitării. Să ne concentrăm asupra
următoarelor întrebări:

 Cine ar trebui să plătească impozite?

 Ce tipuri de impozite există?

Cine trebuie să plătească impozitele?

 Să știți că impozitele şi taxele au o varietate largă atât în țara noastră, cât și în alte țări. În
Moldova se achită 20 taxe și impozite. Să vedem ce tipuri de plăți sunt în Republica Moldova:
impozit pe venit, taxa pe valoarea adăugată, taxele rutiere, impozitul pe bunurile imobiliare, taxa
pentru parcare și multe, multe altele. Toate tipurile de impozit enumerate fac parte din două
categorii mari de impozite şi anume de stat şi locale, adică părinţii achită o sumă de bani care
ajunge în bugetul ţării şi o altă sumă care e prevăzută pentru localitatea în care trăim. Dacă locuim,
de exemplu, în oraşul Ungheni, vom achita un impozit pentru bugetul ţarii şi unul destinat pentru
bugetul oraşului Ungheni. Din banii achitaţi de fiecare cetăţean se repară drumuri, se face ordine,
se procură alimente pentru cantina de la şcoală etc., adică banii din impozitele plătite se investesc
la fel pentru noi. Suma impozitului nu este permanent aceeaşi, ea se modifică.
Dacă vă întrebaţi cine trebuie să achite impozite și ce mai înseamnă şi contribuabil, atunci vă
explicăm în felul următor: contribuabilii sunt persoanele care sunt obligate să achite la buget orice
impozite şi taxe. Însăşi cuvântul provine de la verbul a contribui.

Dar oare există vreo țară care să nu aibă impozite?

Există așa țări. De exemplu, în Monaco, care este un mic stat de pe Riviera Franceză, oamenii
nu plătesc impozite la stat, grație succesului cazinoului din Monte Carlo. O altă țară, care este
exportatoare de petrol – Kuweit, la fel nu percepe impozite, dar oamenii sunt obligați să contribuie
cu 7,5% din salarii pentru asistența socială. În Emiratele Arabe Unite, una dintre țările cu cel mai
ridicat nivel al venitului pe cap de locuitor, de asemenea, nu se percepe impozit pe venit.
În general, trebuie să ştiţi că achitarea impozitelor face parte din obligaţiile cetăţenilor. Eşti un
cetăţean responsabil dacă contribui prin impozite la bugetul ţării. Să ştiţi că nu doar în Republica
Moldova există această practică, ci în întreaga lume cetăţenii statelor plătesc impozite. Altfel nici
nu poate fi, doar nimeni nu poate oferi gratis serviciile pe care le utilizăm zi de zi. Doar prin
contribuţia fiecăruia dintre noi reuşim să avem acces la multe lucruri.

DIN ISTORIA GÎNDIRII ECONOMICE

Doua opinii asupra rolului guvernului în economie
Paul Samuelson şi Milton Friedman sunt doi dintre cei mai distinşi economişti ai secolului al XX-lea. Ca
recunoaştere a realizărilor lor, lui Samuelson i s-a acordat premiul Nobel în economie în 1970, iar lui
 Friedman în 1976. Ambii şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii lor profesionale în facultăţile marilor
universităţi (Samuelson la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, iar Friedman la Universitatea din
Chicago). Datorită acestor asemănări a modului de viaţă, unii ar crede că opiniile lor economice sunt la fel
de asemănătoare. Nimic nu poare fi mai departe de adevăr. Cele mai tranşante diferenţe se referă la
subiectele ce țin de rolul guvernului în economie.

Economiştii clasici, în special Adam Smith, recunoşteau necesitatea guvernul cu

scopul de a oferi bunuri şi servicii care nu sunt sau nu pot fi oferite de sectorul
privat, dar cu condiţia că această participare trebuie să fie minimă. Samuelson
susține că multe dintre problemele pe care economiştii clasici doreau să le lase
pe seama pieţei, reprezintă externalităţi care nu pot fi reglementate de legile
cererii şi ofertei. El susţine că anume guvernul trebuie să stabilească
obiectivele economice şi să se implice în așa domenii, precum sănătatea publică,
învăţămînt, reducerea nivelului de poluare a mediului.

Milton Friedman vede lucrurile altfel. Ca şi economiştii clasici, el consideră

cererea şi oferta ca fiind cea mai elocventă forță economică. În viziunea lui
Friedman, cel mai bun lucru pe care î-l poate face guvernul pentru a ajuta
economia este să permită pieţei să funcţioneze de la sine fără a se implica.

Legea referitor la salariului minim constituie doar un mic exemplu, în timp

ce Samuelson consideră că legea salariului minim trebuie să ajute
lucrătorilor de la baza piramidei de venituri, Friedman încearcă să argu-
menteze că legea loveşte tocmai în cei pe care ar fi trebuit să-i ajute. El
susţine că prin creşterea costurilor forţei de muncă, legea salariilor minime
generează situaţia în care, pentru multe firme, angajarea muncitorilor cu un
salariu minim devine prea costisitoare. în consecinţă, mulţi dintre potenţialii
angajaţi devin şomeri în pofida faptului că ar fi de acord să muncească pentru
un salariu mai mic.

Samuelson susţine conceptul de programe sponsorizate de guvern, cum ar fi aziluri publice şi tichetele de masă
gratuită, care ar reduce sărăcia. Friedman, pe de altă parte, ar prefera să dea săracilor venituri suplimentare şi să
le permită să folosească fondurile pentru a-şi rezolva problemele fără implicarea guvernului. Pentru aplicarea
acestui concept, Friedman a sugerat „impozitul negativ pe venit". Impozitul progresiv prevede perceperea
unei sume crescînde ca impozit, pe măsură ce veniturile cresc. Impozitul negativ pe venit ar folosi o scară ajustabilă
de plăţi pentru cei ai căror venit din muncă se află sub nivelul minim.

TIPURILE DE IMPOZITE: PROPORŢIONALE, PROGRESIVE ȘI REGRESIVE

Nu este de mirare că oamenii au păreri diferite despre ratele de impozitare care reflectă cel
mai bine capacitatea lor de a plăti. De exemplu, unii sunt de părerea că ratele de impozitare trebuie
să fie egale pentru toţi, pe cînd alţii susţin că ele trebuie să fie diferențiate:mai înalte pentru oamenii
mai bogaţi și mai mici pentru cei mai nevoiași. Dezacordul ţine de diferenţa între forma de impozit:
proporţional, regresiv saul progresiv.

Impozitul proporţional este o manifestare directă a principiului egalităţii

în faţa impozitelor. Conform acestei impuneri se aplică aceeaşi cotă de
impozit indiferent de mărimea obiectului impozabil, păstrându-se în
permanenţă în aceeaşi proporţie între impozit şi volumul venitului (
valoare averii).

Cu toate avantajele faţă de impunerea în cote fixe impunerea proporţională are şi unele
neajunsuri, deoarece nu respectă echitatea în materie fiscală ( nu se i-a în consideraţie că puterea
contributivă a diferitor categorii sociale este diferită în funcţie de mărimea absolută a veniturilor
şi mărimea absolută a averii pe care o posedă).

Exemplu:
Veniturile realizate de doi subiecţi de impozit sunt de 1000 lei şi respectiv 5000 lei.
Presupunem că cota impozitului stabilită de lege este egală cu 5%.
Impozitul de plată este:
 pentru primul contribuabil 1000*5% = 50 lei
 pentru al doilea contribuabil 5000*5%=250 lei.

După cum se vede, fiecare din cei doi contribuabili participă la constituirea fondurilor
statului proporţional cu mărimea veniturilor obţinute, dar contribuția este diferită.

În prezent impunerea proporţională se foloseşte atât în cazurile impozitelor directe (12% pe

venit), cât şi în cazurile impozitelor indirecte (TVA, taxe vamale, taxe de timbru etc.)

Impozitul progresiv constă în următoarele: odată cu creşterea obiectului

impozabil creşte şi cota impozitului astfel încât impozitul creşte mai
repede decât obiectul impozabil.
 În exemplul prezentat anterior tranşa de până la 1000 lei reprezintă minimul neimpozabil,
ceea ce înseamnă, că pentru toţi contribuabilii prima sută de lei nu este supusă impozitării. Şi dacă
ne referim la exemplul precedent, insă utilizăm această metodă de impunere, atunci avem că
persoana care are venit de 5000 lei plăteşte un impozit de 300 lei [(3000-1000)*5% + (5000-
3000)*10%], iar persoana ce realizează venit de 5001 lei va plăti un impozit de 300,15lei [(3000-
1000)*5% + (5000-3000)*10% + (5001-5000)*15%].

Prin urmare, în cazul impunerii respective numai 1 leu va fi impozitat cu cotă mai mare şi
nu întreaga sumă.Astfel de impozitare este eficientă în cazul unei expansiuni economice cănd este
nevoie de stoparea activității economice.

Impozitul regresiv constă în următoarele: cei care obţin venituri mai mari
achită un impozit mai mic, iar cei ce obţin venituri mai mici achită un
impozit mai mare.

Împozitul regresiv înseamnă un procent mai mic pe un venit mai mare şi un procent mai
mare pe un venit mai mic. Astfel de politică este folosită pentru stimularea activității economice.

Economiştii nu pot răspunde la întrebarea: care impozit este cel mai eficient? Deoarece nu
pot măsura valoarea subiectivă pe care fiecare persoană o atribuie sumei de bani care revine pentru
achitarea impozitelor. Răspunsurile diferite la această întrebare provoacă dezacordul economiștilor
asupra subiectului care anume impozit este mai acceptabil: cel proporţional sau cel progresiv. Mai
mult decît atît, dezacordul persistă şi în întrebarea: ce tip de impozit ar contribui la creşterea
economică.Totul depinde de situația reală și faza ciclului economic ăn care se află economia
respectivă.

§5. CE ESTE DATORIA PUBLICĂ ȘI CUM NE POATE AFECTA PE FIECARE

DIN NOI?
 Datoria publică este datoria pe care o are statul față de terți, precum
persoane private, persoane juridice, bănci, intreprinderi, din țară sau din
străinătate, care au contribuit sau au cumpărat obligațiuni emise de stat
pentru a acoperi nevoile financiare ale statului.

Datoria publică este formată din datoria de stat, datoria BNM, datoria întreprinderilor din
sectorul public și datoria UAT (Unitate administrativ-teritorială).

Datoria de stat obligațiile contractuale ale statului și dobânzile datorate și

neonorate, apărute din calitatea statului de debitor, fiind contractate, în
numele Republicii Moldova, de către Guvern, prin intermediul
Ministerului Finanțelor, în monedă națională sau în valută străină.

Datoria de stat externă parte integrantă a datoriei de stat, care reprezintă

totalul sumelor obligațiilor neonorate și dobânzilor datorate și neonorate,
contractate, în numele Republicii Moldova, de către Guvern, prin
intermediul Ministerului Finanțelor, de la nerezidenții Republicii
Moldova.

Problema de fapt nu constă în mărimea datorie publice, dar în capacitatea economiei de a o deservi.

Deservirea datoriei – plata sumei principale, a dobânzii și a altor sume

aferente, prevăzute în contractele din care rezultă datoria.

Raportul dintre Produsul Intern Brut și datoria publică constituie un indicator important al
solidității financiare și economice într-un stat. Plafonul gradului de îndatorare care ne vorbește
despre o stabilitate în economie este de cca 60% din PIB, ceea ce demonstrează faptul că Republica
Moldova se încadrează în acestă limită (Tabelul 11.5).
 Tabelul 11.5. Dinamica datoriei de stat ca procent în PIB

Anii Datoria de stat totală Datoria de stat externă Datoria de stat internă
% % %

2014 24,5 18,3 6,3

2015 27,4 21,5 5,9
2016 38,3 22,1 16,2

2017 38,4 22,7 15,7

2018 39,7 24,2 15,5

2019 39,9 23,2 16,7

* Sursa: Rapoartele privind situaţia în domeniul datoriei sectorului public, garanţiilor de stat şi recreditării de stat pe
anii 2009-2016, CBTM 2018-2020.

Sunt țări (cum ar fi Japonia, SUA,Italia, ș.a.) datoria cărora este peste 100% din PIB, dar
aceste economii au capacitatea de a face față situației economice și a deservi acestă datorie în
conformitate cu contractele semnate și obligațiunile asumte (Tabelul 11.6).

Tabelul 11.6. Datoria de stat, % din PIB (raportul BM 2016)

ȚARA LOCUL %

JAPONIA 51 237.3

GRECIA 50 179

PORTUGALIA 49 138.7
ITALIA 48 132,6

SUA 47 127.6

36 STATE ....

MOLDOVA 11 38.3

PARAGUAY 5 20.4

LUXEMBOURG 4 20.0

NIGERIA 3 13.4

ESTONIA 2 13.1

FILIPINE 1 10.5

Un important indicator de relevanță în acest context este datoria per capita (Tabelul 11.7).
 Tabelul 11.7. Datoria pe cap de locuitor în Republica Moldova
pentru ultimii ani
Anul MDL USD

246 USD
2007 4209 LEI

978 USD
2016 16713 LEI

1028 USD
2018 17384,18 LEI

Ceea ce ne vorbește despre faptul că fiecare dintre noi la naștere deja este dator cca 1000$
în contul datoriei de stat.
De mai mulţi ani durează o dispută economică: unii economişti susţin că o datorie naţională
administrată corect poate fî benefică economiei, iar alţii – că povara datoriei naţionale depăşeşte
avantajele.

PRO ŞI CONTRA DEFICITULUI BUGETAR ŞI DATORIEI DE STAT

Cei care apără faptul existenței datoriei naţionale şi a deficitul bugetar, de obicei, recurg la
următoarele argumente:

 Datoria de stat a ţărilor înalt dezvoltate nu este atît de mare pe cât pare.

La o familie cu un venit săptămînal de 400 de lei, o datorie de 20 000 de lei reprezintă venitul pe
un an întreg. Rambursarea unui astfel de împrumut ar putea să-i depăşească. Dar pentru o altă
familie, care cîştigă, să spunem, 200 000 de lei pe an, o datorie de 20 000 lei restituită în cîţiva ani
nu reprezintă o povară prea mare.

 Atunci când economia stagnează sau evoluează în declin, deficitul bugetar

poate mări cheltuielile pentru econoia unei ţări.

Acest lucru se poate întîmpla atunci cînd guvernul împrumută şi cheltuieşte banii economisiţi
pentru politici și proiecte sociale, ceea ce firmele private nu-și pot permite să facă.

CRITICILE LA ADRESA DEFICITULUI BUGETAR ŞI DATORIEI PUBLICE

 Deficitul bugetar nu este doar problema economiilor în tranziţie. Majoritatea țărilor se
confruntă cu acest fenomen. Existenţa deficitului îi îngrijorează pe mulţi economişti din
următoarele motive:
 Achitarea dobânzilor la datoria publică consumă o mare parte din bugetul de stat.

 Deficitele mari pot condiţiona creşterea ratelor dobînzilor. Pentru a acoperi aceste
deficite, guvernul poate împrumuta banii din aceleaşi surse de unde împrumută şi firmele: bănci,
corporaţii, creditori străini. Costul împrumuturilor (dobânda) reprezintă un preţ ca şi oricare alt
preţ. Dacă împrumuturile luate de guvern contribuie doar la creşterea cererii pentru mijloacele
financiare sau la creșterea creditelor de consum, ca rezultat am înregistra o creştere în rata dobînzii.

 Deficitele şi investiţiile private. Dacă guvernul împrumută cu scopul de a-şi finanța

deficitul, el foloseşte mijloacele pe care firmele le-ar putea investi în activitate productivă. Mai
puţine investiţii în producţie şi utilaj înseamnă mai puţine locuri de muncă. Investiţiile nerealizate
vor dece la diminuarea ritmului de creştere a productivităţii muncii, ceea ce prin urmare stopează
creşterea venitului personal. Are loc aşa-numitul „efect de substituire” a sectorului privat de către
cel public.Se mai numește acest efect Efect de evicţiune (crowding – out).

 Deficitul bugetar şi inflaţia. Pentru a-și plăti datoriile Guvernul poate pur şi simplu să
tipărească banii de care are nevoie. Ca rezultat ritmul de creștere a masei monetare va depăși

productivitatea muncii. Ca rezultat, va creşte rata inflaţiei. REZUMAT

Rolul guvernului constituie un aspect controversat în economia liberei iniţiative. Guvernul

are, însă, funcţii importante, deoarece economia, de cele mai multe ori, nu face față următoarelor
sarcini:

 Stabilirea şi implementarea drepturilor de proprietate, inclusiv proprietatea intelectuală sau

proprietatea privată.
 Reglementarea dreptului de proprietate prin legislaţia respectivă.
 Administrarea și evaluarea externalităților.
  Asigurarea unei concurenţe neloiale de piaţă.
 Monitorizare producerii de bunuri şi servicii publice.
 Asigurarea securităţii economice.
 Asigurarea stabilității economice.
 Asigurarea creșterii economice sustenabile.

Guvernul trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru soluționarea acestor probleme. El

asigură elaborarea şi respectarea legislaţiei privind drepturile de proprietate privată. Stabileşte
procedurile de ajustare a externalităţilor negative, şi, respectiv, de multiplicare a beneficiilor
externe, precum sănătatea publică, educaţia etc. Guvernul, pe de o parte, încearcă să promoveze
concurenţa de piaţă, iar, pe de altă parte, asigură serviciile publice, cum ar fi apărarea naţională.
În sfârşit, guvernul întreprinde acţiuni pentru promovarea securităţii economice a cetăţenilor şi
poate contribui la stabilizarea economiei în ansamblu.

La nivel de luare a deciziilor guvernul, deasemenea, se confruntă cu multe deficienţe.

Adesea deciziile statului oferă mai puţine stimulente pentru utilizarea eficientă a resurselor sau se
bazează pe informaţii insuficiente despre preferinţele oamenilor, iar uneori favorizează anumite
grupuri de interese.

Pe măsura creşterii economice, cresc şi cheltuielile din buget, care constau în oferirea de
ajutoare directe cetăţenilor, asigurarea apărării naţionale, achitarea dobînzilor la datoriile de stat şi
altele. Statul acumulează veniturile din impozite și în dependență de acestea planifică cheltuielile
la nivelul economiei naționale cât şi pe plan local.

Impozitele sunt percepute conform principiilor politicii bugetar-fiscale. Impozitele pot fi

proporţionale, progresive sau regresive. Impozitele pe venit sunt, de obicei, progresive, impozitele
de asigurare socială sunt proporţionale, iar impozitele pe vînzări sau taxa pe valoarea adăugată
sunt, în esenţă, regresive.

Majoritatea guvernelor se confruntă an de an cu deficitul bugetar. Din cauza deficitelor

bugetare cresc împrumuturile externe şi interne şi, respectiv, creşte datoria fiecărei ţări în parte.
Deficitul continuu şi creşterea datoriilor rămăne a fi o problemă a economiilor contemporane. Între
timp, există multe instrumente de reducere și finanțare a deficitului bugetar – deşi problema rămîne
pe agenda zilei şi în continuare.