Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea din Craiova

Facultatea de Științe
Departamentul de Chimie
Chimia compușilor biologic activi

COLAGENUL

Masterand: STANCEA ANCA GEORGIANA


CUPRINS

1. Introducere.......................................................................................3
2. Biosinteză .........................................................................................4
3. Structură ..........................................................................................6
4. Caracteristici.................................................................................... 8
5. Aplicații.............................................................................................9
6. Concluzii............................................................................................12

2
1. Introducere

Proteinele sunt compuşi organici macromoleculari, cu catene exclusive liniare, alcătuite


din aminoacizi proteinogeni. Ele reprezintă singurele specii biochimice sintetizate sub strict
control genetic, pe baza informaţiilor stocate în genomul fiinţelor vii. Drept consecinţă, în
condiţii fiziologic normale, organismele vii generează proteine perfect autosimilare, atât
compoziţional cât şi structural. În acest context, proteinele pot în deplini roluri de deosebită
însemnătate pentru sistemele vii, fiind practice cele mai versatile specii biochimice.
Din punctual de vedere al rolului lor în lumea viului, proteinele se pot clasifica în 4
supraclase şi respective în 11 clase. Supraclasele grupează proteinele din punctual de vedere al
sediului în care acestea îşi exercită rolul. În acest sens se disting proteine:
- cu existenţă şi funcţionalitate exclusive intracelulară;
- cu funcţionalitate la nivelul membranelor celulare;
- cu funcţionalitate în mediul extracelular extins, în zone îndepărtate de celula în care au
fost biosintetizate;
- cu funcţionalitate în mediul extracelular proxim, la nivelul matricei extracelulare a
ţesutului gazdă;
Speciile colagenice reprezintă fundamentul organizării pluricelulare, începând cu
spongierii (bureţii marini şi de apă dulce), apăruţi în urmă cu 540…600 milioane de ani. Într-un
interval de timp atât de îndelungat, colagenele s-au diversificat structural, pentru a răspunde
exigenţelor funcţionale ale ţesuturilor, din ce în ce mai complexe morfologic şi mai sofisticate
fiziologic ale animalelor. Astfel, până la ora actuală, au fost identificate 28 de specii colagenice
distincte, aparţinănd unui număr de 6 subfamilii.
Colagenul este cea mai abundentă proteină care se regăseşte în organismele mamiferelor.
Aproximativ un sfert din întreaga cantitate de proteine din corpul uman, este colagen. Acesta are
o mare putere de întindere şi este principalul component al ligamentelor şi tendoanelor. Este
responsabil pentru elasticitatea pielii iar degradarea sa duce la apariţia ridurilor odată cu
înaintarea în vârstă

3
2. Biosinteză
Ca oricare altă proteină, colagenul este biosintetizat sub strictul control al informaţiei
genetice.
Figura următoare rezumă evenimentele generice, intracelulare şi extracelulare, care
contribuie la biosinteza si agregarea supramoleculară a colagenelor fibrilare.

Figura 1: Biosinteza colagenului

Etapele 1, 2 şi 3 au loc în interiorul celulei. Odată format triplul-helix în etapa a 3-a, el


este expulzat din celulă sub forma unui precursor cu structură şi spaţialitate complexă, denumit
procolagen care este apoi “procesat” extracelular, în etapa a 4-a, pe cale enzimatică, pentru a fi

4
transformat în tropocolagen, unitatea structurală ce joacă rol de scleroproteină în matricea
extracelulară.
În continuare, agregatetele fibrilare de tropocolagen sunt supuse reticulării. Aceasta se
realizează prin intermediul lisinei şi lisil-oxidazei conform diagramei de mai jos.

Figura 2: Etapele biosintezei colagenului

5
3. Structură
3.1. Structură macromoleculară
Caracteristicile comune şi definitorii ale celor 28 de specii colagenice distincte, sunt
legate, pe de o parte, de un aspect compoziţional, prezenţa în moleculă a unui aminoacid rar
regăsit în alte proteine, respectiv hidroxiprolina, iar pe de alta, de un aspect conformaţional,
prezenţa în macromoleculă a unuia sau mai multor tronsoane triplu-helicale.

Figura 3: Structura colagenului


Colagenele sunt specii macromoleculare modulare, alcătuite din trei catene polipeptidice,
identice sau diferite, agregate spaţial după reguli précis respectate în cel puţin unul dintre
module. Astfel, în cel puţin unul dintre module, catenele α-polipeptidice se asociază într-o
structură terţiară triplu-helicală, compactă şi rigidă comparativ cu celelalte module. O astfel de
“împachetare” este posibilă în virtutea unei secvenţe monoton repetitive, caracteristice
colagenelor. Unitatea repetitivă este formată din tripletul aminoacidic –Gly-X-Y-. Cel mai
frecvent, aminoacidul notat cu X este prolina (Pro). Atunci când aminoacidul notat cu Y este
prolina, el este supus hidroxilării, transformându-se în hidroxiprolină (Hyp), care aduce un plus
de stabilitate helixului. Prezenţa pe fiecare a treia poziţie a celui mai puţin voluminos aminoacid,
glicina (Gly), permite ca în triplul helix, catenele α-polipeptidice să se asocieze regulat şi

6
compact, iar abundenţa aminoacizilor cu structură iminică ciclică, prolina şi hidroxiprolina,
conferă ansamblului o rigiditate conformationala extremă, intrinsecă, accentuată prin stabilirea
unor numeroase asocieri intracatenare şi intramodulare, prin punţi de hidrogen.

Datorită diversităţii structurale, definiţia colagenelor nu este, încă unitară şi nici universal
acceptată. Se consideră totuşi că, pentru a fi considerată ca aparţinând familiei colagenelor, o
macromoleculă scleroproteică trebuie:
- să conţină cel puţin un modul triplu-helical;
- să poată forma agregate supramoleculare extinse, ori să se poată asocia unor astfel de
agregate;
- să se regăsească în matricea extracelulară ori în compartimente similare acesteia, la
nivelul ţesuturilor;
Majoritatea speciilor colagenice întrunesc simultan toate cele trei condiţii . Excepţie fac
tipurile colagenice XIII, XVII, XXIII şi XXV, care nu pot forma şi nu se pot asocia liber unor
agregate supramoleculare din matricea extracelulară.
3.2. Structura primară
La modul general, structura primară a proteinelor exprimă numărul, tipul şi secvenţa de
încatenare a aminoacizilor în lanţurile polipeptidice constituente. Ea este definitorie pentru
speciile proteice şi dictează, în mare măsură, spaţialitatea şi capacitatea de interacţie fizico-
chimică a bucăţilor polipeptidice. Modul cel mai corect de specificare a structurii primare a
proteinelor este cel care porneşte de la informaţia stocată în genomul vietăţilor.
3.3. Structura secundară
Structura secundară a proteinelor defineşte conformaţia spaţială, locală sau extinsă, pe
care fiecare lanţ polipeptidic o adoptă spontan, ca urmare a restricţiilor de rotire liberă în jurul
legăturilor chimice care compun catena principală, precum şi datorită împiedicărilor sterice
generate de către catenele aminoacidice laterale dintr-o vecinătate oarecare. De regulă, această
conformaţie este suplimentar stabilizată prin interacţii fizice, mai ales prin legături de hidrogen
care implică atât atomii catenei principale, cât mai ales pe cei din catenele laterale ale
aminoacizilor.
Există mai multe clase de structuri secundare spaţiale regulate pe care lanţurile
polipeptidice le pot adopta. Două dintre ele sunt frecvent întâlnite, respective clasa structurilor

7
helicale (notată cu litera grecească alfa) şi clasa structurilor pliate (notată cu litera grecească
beta). În cadrul fiecărei clase se definesc tipuri ce diferă prin distanţele între planuri şi prin plaja
de variaţie admisă pentru unghiurile diedre.
În porţiunea lor helicală, colagenele adoptă o conformaţie de un tip special, din clasa
conformaţiilor alfa. Astfel, în timp ce, cu foarte puţine excepţii, în proteinele animale sensul de
rotire în jurul axei helixului este spre dreapta, colagenul adoptă o rotire spre stânga, cu pasul de
0,96nm, care include 3,3 aminoacizi per spiră.
3.4. Structura terţiară
Ca şi structura secundară a proteinelor, cea terţiară defineşte conformaţia spaţială pe care
catenele polipeptidice componente o adoptă. În timp ce, însă, structura secundară se referă la
relaţiile sterice care se stabilesc între aminoacizi adiacenţi sau imediat învecinaţi pe lanţ (în
structura primară), structura terţiară ia în considerare aranjamentul spaţial general al moleculei
proteice, precum şi relaţiile între diversele regiuni sau domenii caracterizate prin structuri
secundare proprii, bine definite. Dată fiind distincţia vagă dintre cele două definiţii, de regulă se
consideră că structura terţiară face referire la proteine cu existenţă de sine stătătoare şi cu
funcţîonalitate bine definită, alcătuite dintr-o singură catenă polipeptidică divers “împachetată”,
în care se pot identifica domenii distincte, având propriile regularităţi de tipul celor descrise prin
structura secundară (domenii helicale, pliate sau neregulate). La nivelul structurii terţiare se iau
în considerare şi asocieri de catene polipeptidice, atunci când acestea sunt reunite prin legături
covalente.
3.5. Structura cuaternară
Nivelul structural cuaternar al proteinelor este definit doar pentru acele proteine care, în
starea lor funcţională, include cel puţin două lanţuri polipeptidice de sine stătătoare (codificate
genetic şi biosintetizate independent), legate între ele doar prin interacţii fizice, ori prin legături
chimice de alt tip decât cele covalente. Forţele care stabilizează componenţa şi conformaţia
proteinelor la nivel cuaternar sunt în special legături de hidrogen, dar o contribuţie importantă o
au şi legăturile ionice şi interacţiile hidrofobe. Unităţile constituente ale proteinelor caracterizate
prin conformaţie cuaternară poartă denumirea de protomeri.
4. Caracteristici
Caracteristici fizice:
- colagenul este un polimer cu o structură triplu-helicală formată din trei monomeri;

8
- aceşti trei monomeri aminoacizi sunt atât de bine legaţi unul de celălalt încât dau impresia ca ar
fi un singur monomer;
- colagenul prezintă numeroase legături de hidrogen care odată cu creşterea presiunii, pot fi
distruse;
- fiacare fibră de colagen (acesta având o structură fibrilară) este alcătuită din mai multe fibrile
care la rândul lor sunt formate din domenii triplu-helicale alcătuite din monomeri colagenic
Caracteristici chimice:

- există reticulări covalente înăuntrul triplului-helix ceea ce determină ca agregatele să fie bine
organizate;
- datorită oxigenului din macromoleculă, puternic electronegativ, lanţurile α-polipeptidice sunt
puternic legate între ele;

5. Aplicaţii
Formele colagenice se deosebesc între ele şi prin prisma utilizării lor. Ele acoleră o gamă
largă de aplicaţii, care pot fi grupate în trei categorii:
 aplicaţii de vârf (numite şi high-tech):
 bazate pe proprietăţi piezoelectrice şi de cristal lichid ale macromoleculelor cu
triplul helix intact,
 bazate pe capacitatea de agregare monotonă şi reproductibilă a macromoleculelor
cvasi-native;
 aplicaţii avansate:
 în inginerie tisulară,
 în sfera biomedicală,
 în farmaceutică
 aplicaţii uzuale:
 în medicina estetică şi reconstructivă,
 în cosmetică în tehnologiile alimentare,
 în sfera tehnică

Între formele colagenice, soluţiile coloidale ocupă primul loc din punct de vedere al
multitudinii şi versatilităţii aplicaţiilor, stand şi la originea realizării majorităţii formelor obţinute

9
pe cale inginerească şi bioinginerească. Pe următorul loc în această clasificare se situează
gelatinele şi apoi la o dispanţă apreciabilă, hidrolizatele colagenice.

Cantităţi suficiente de soluţii coloidale, care să permită utilizarea colagenului în


aplicaţiile mai sus citate, se pot obţine doar prin tehnici de solubilizare protejată, ce pornesc de la
ţesuturi animale. Principala deficienţă a acestor tehnici rămâne însă faptul că furnizează soluţii
coloidale colagenice cu variabilitate accentuată a caracteristicilor fizico-chimice. Această
variabilitate îşi are originea atât în caracteristicile surselor tisulare, cât şi în alterarea inevitabilă a
morfologiei, structurii şi compoziţiei macromoleculelor solubilizate. Din acest motiv, în cazul
aplicaţiilor de vârf şi avansate, se impune aplicarea unor tehnici sofisticate de purificare a
soluţiilor colagenice.

Aplicaţiile în domeniul medical ale colagenului au apărut la începutul secolului 20.

Folosit ca material biomedical, colagenul îndeplineşte criterii esenţiale ca: rată controlată
de degradare, rezistenţă mecanică corespunzătoare, biocompatibilitate excelentă, din punct de
vedere imunologic, nu este respins de organism.

Datorită efectului său rapid de vindecare a rănilor, acesta este folosit in chirurgia de
reconstrucţie, făcându-se astfel uz de abilitatea sa de regenerare. Acesta induce proliferarea
celulelor sănătoase din jurul rănii, determinănd astfel regenerarea ţesutului afectat.

Colagenul este utilizat pe scară largă în chirurgia estetică, în tratarea rănilor provocate de
arsuri, în reconstrucţia oaselor, în domeniul ortopedic şi stomatologic.

Figura 4 :Comprese pe bază de colagen pentru vindecarea rănilor

10
Folosit în obţinerea pielii artificiale, colagenul poate proveni de la bovine, porcine, ecvine şi
uneori utilizat în conbinaţie cu silicon, glicozaminoglicani, factori de creştere sau alte substanţe.

Figura 5 : Grefe din colagen pentru oase


Se ştie că odată cu înaintarea în varstă, elasticitatea si fermitatea pielii scade. Pe lânga
aceasta o serie de alţi factori determină îmbătrânirea pielii: fumatul, razele soarelui, factori de
mediu. Pentru a rezolva aceasta problemă, din ce în ce mai multe personae apelează la serviciile
chirurgiei plastice pentru a-şi imbunătăţi aspectul pielii.

Figura 6 : Aspectul pielii cu o concentrație mica de collagen, respective concentrație mare

De asemenea, colagenul este utilizate în scop estetic, în chirurgia plastică: injecţie în


buze, lifting facial.

11
6. CONCLUZII

Colagenul este cea mai abundentă proteină care se regăseşte în organismele mamiferelor.
Aproximativ un sfert din întreaga cantitate de proteine din corpul uman, este colagen. Acesta are
o mare putere de întindere şi este principalul component al ligamentelor şi tendoanelor.
Colagenele sunt specii macromoleculare modulare, alcătuite din trei catene polipeptidice,
identice sau diferite, agregate spaţial după reguli précis respectate în cel puţin unul dintre
module.
Colagenul este un polimer cu o structură triplu-helicală formată din trei monomeri. Aceşti
trei monomeri aminoacizi sunt atât de bine legaţi unul de celălalt încât dau impresia ca ar fi un
singur monomer. Colagenul prezintă numeroase legături de hidrogen care odată cu creşterea
presiunii, pot fi distruse. Fiecare fibră de colagen (acesta având o structură fibrilară) este
alcătuită din mai multe fibrile care la rândul lor sunt formate din domenii triplu-helicale alcătuite
din monomeri colagenici.
Colagenul este folosit în aplicații de vârf ( bazte pe proprietățile pizoelectrice și de cristal
lichid ale colagenului), aplicații avansate ( inginerie tisulară, sfera biomedicală, industria
farmaceutică) și aplicații uzuale( medicina estetică și recosntructivă, cosmetică, tehnologii
alimentare).

12
BIBLIOGRAFIE

 http://en.wikipedia.org/wiki/Collagen
 http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.3dchem.com/imagesofmolecules/C
ollagen2.jpg&imgrefurl=http://www.3dchem.com/molecules.asp%3FID%3D195&h
=310&w=349&sz=16&tbnid=4Xo0Q0tinCoDcM:&tbnh=107&tbnw=120&prev=/im
ages%3Fq%3Dcollagen&hl=ro&usg=__cMD0E8rHcL4S7TnOHxYyelPyU80=&ei=
34dYS_f7FdfD_gbIm6HvAw&sa=X&oi=image_result&resnum=4&ct=image&ved=
0CB0Q9QEwAw
 http://www.google.ro/imgres?imgurl=https://chempolymerproject.wikispaces.com/fi
le/view/collagen_(alpha_chain).jpg/34235269/collagen_(alpha_chain).jpg&imgrefurl
=https://chempolymerproject.wikispaces.com/Collagen%2B-%2BB-
%2Brgam&h=345&w=326&sz=31&tbnid=A7nfIhxV7lIvnM:&tbnh=120&tbnw=11
3&prev=/images%3Fq%3Dcollagen&hl=ro&usg=__llqpIkET_j0C5emr3lbfP_s02r
M=&ei=34dYS_f7FdfD_gbIm6HvAw&sa=X&oi=image_result&resnum=7&ct=ima
ge&ved=0CCMQ9QEwBg
 www.sciencedirect.com

13