CURS

DIDACTICA SPECIALITĂȚII
EDUCAŢIE FIZICĂ ŞCOLARĂ

NIVELUL II

teofil.iordache@gmail.com, doru.5500@yahoo.com ,
lucaciclaudiu1996@yahoo.com, alexstefaniacob@yahoo.com,
lavinuka24@yahoo.com de trimis cursul

Prof. univ. dr. RAȚĂ GLORIA

 CUPRINS :
Cursul 1 - Educaţia fizică la vârsta adolescenţei şi tinereţii
1.1. Educația fizică și rolul ei în dezvoltarea tinerilor
1.2. Competențele generale ale educației fizice la vârsta adolescenței
Cursul 2 - Lecția de educație fizică
2.1. Cerinţele didactice ale lecţiei de educaţie fizică
2.2. Conţinutul lecţiei de educaţie fizică
2.3. Pregătirea şi conducerea lecţiei
Cursul 3 - Programa şcolară pentru clasele ix-xii educaţie fizică
3.1. Notă de prezentare
3.2. Prevederile programei școlare privind abordarea conținuturilor în e.f.
3.3. Competenţe generale
3.4. Valori şi atitudini
3.5. Competențe specifice și conținuturi pentru clasa a ix-a
3.6. Conținuturile programei școl
3.7. Discipline sportive alternative
3.8. Sugestii metodologice
3.9. Probele de evaluare a elevilor
3.10. Aparate, echipamente şi materiale sportive
Cursul 4 - Particularităţile biopsihosociale ale elevilor de liceu
4.1. Conceptul de creștere și cel de dezvoltare
4.2. Legile creșterii
4.3. Factorii ce influențează creșterea
4.4. Particularitățile biopsihosociale ale elevilor de liceu
4.5. Particularităţile biopsihosociale ale elevilor din învăţământul profesional
Cursul 5 - Modalităţi de transmitere a informaţiilor teoretice și practice
5.1. Comunicarea
5.1.1 Comunicarea verbală
5.1.1.1. Factori care influențează negativ vorbirea citită şi verbalizată
5.1.1.2. Stilurile de comunicare
5.1.2. Comunicarea nonverbală
Cursul 6 - Evaluarea în educaţia fizică şi sport
6.1. Definiţia evaluării şi generalităţi
6.2. Tipurile evaluării
6.3. Metodele de evaluare
6.4. Sistemul naţional şcolar de evaluare
6.5. Proiectarea evaluării în educaţie fizică şi sport
6.6. Evaluarea în învăţământul liceal
Cursul 7 - Lecția de educație fizică la liceu și planul de lecție
7.1. Conceptul de lecție și tipurile ei
7.2. Proiect de lecție
 Cursul 1
EDUCAŢIA FIZICĂ LA VÂRSTA ADOLESCENŢEI ŞI TINEREŢII

1.1. EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI ROLUL EI ÎN DEZVOLTAREA

TINERILOR

Educația fizică, ca parte a educației urmărește dezvoltarea predispozițiilor

individuale sau colective prin modalități de mișcare diverse. Exersare mișcărilor,
specifice domeniului, ce produce modificarea nivelului aptitudinală, însușirea
deprinderilor motrice, însușirea informațiilor, determină modificări comportamentale
ce duc la îmbogățirea existenței vieții individuale şi sociale. Modificarea
comportamentală poate fi evaluată prin teste şi probe de apreciere. Experiențele
dobândite prin practicarea exercițiilor fizice contribuie la dezvoltarea cognitivă şi
motrică a elevului, la îmbunătățirea comunicării verbale, nonverbale şi paraverbale.
Termenul de educație fizică este folosit în țara noastră cu sens de mișcare
realizată de copii și tineri în cadrul instituțiilor de învățământ în scopul dezvoltării
multilaterale a omului capabil să se adapteze ușor vieții sociale și profesionale.
Educația profesională, specifică etapei actuale şi mai ales celei viitoare, este
o educație ce vizează formarea continuă (permanentă) a competențelor pedagogice și
practice, a cunoștințelor științifice şi a cunoașterii concepției societății privind evoluția
domeniului.
Educația fizică, ca disciplină de învățământ cu multiple valențe formative,
este îndrăgită de elevi, este acceptată şi de profesori şi părinți, întrucât contribuie atât
la consumarea surplusului de energie realizat de o alimentație nesănătoasă cât și la
realizarea unui aspect frumos al corpului.
Vârsta adolescenței şi cea a tinereții se caracterizează prin creșterea nivelului
aptitudinilor psihice şi motrice cu precădere la băieți comparativ cu fetele, nivel ce
depinde de cantitatea şi calitatea lucrului efectuat.
În perioada adolescenței există „premise favorabile dezvoltării vitezei,
forței, rezistenței” (Dragnea 1999, pag 34), dar şi posibilități de diversificare a
deprinderilor motrice, de formare a priceperilor motrice şi mai ales pe formare a
obișnuinței de practicare independentă a exercițiului fizic, pe formarea capacităților
de organizare şi desfășurare în condiții diversificate a mișcării.
Motricitatea, cu toate componentele sale, îmbogățește patrimoniul biologic
şi psihologic al adolescentului printr-o acțiune sistematică şi continuă, printr-o
abordare variată şi susținută.
 Exercițiul fizic, ca instrument principal, al activităților motrice asigură
dezvoltarea morfo-funcțională armonioasă, educarea aptitudinilor psihomotrice şi a
aptitudinilor psihice motrice.
Adolescența şi tinerețea timpurie sunt etapele de vârstă la care abordarea
motricității nu se rezumă doar la programa școlară, ci se pune accent pe o adaptare a
procesului instructiv-educativ la situațiile diverse şi concrete date de particularitățile
bazei materiale şi de specificul programelor de studiu şi mai ales de particularitățile
dezvoltării individuale.
J. Delors considera în 2000 (pag. 69) că organizarea educației generale se
realizează în jurul a patru piloni ai cunoașterii și anume:
- a învăţa să ştii;
- a învăţa să faci;
- a învăţa să trăieşti împreună cu alţii,;
- a învăţa să fii.
Educaţia trainică, educaţia pentru existenţa de mâine, pentru existenţa
viitoare, în educaţie fizică şi sport, presupune respectarea celor patru direcţii.
A învăţa să ştii adică a achiziţiona instrumentele cunoaşterii presupune în
acelaşi timp şi a învăţa să faci adică a relaţiona cu mediul înconjurător, cu oamenii
din jur a învăţa să trăieşti împreună cu alţii a cooperarea, a conlucra cu alte persoane,
a învăţa să fii adică a te adapta la, şi a realiza activităţi pentru.
Noua reformă curriculară a reușit, într-o oarecare măsură să întoarcă fața
procesului instructiv-educativ spre formarea competențelor şcolare, ca achiziții
reprezentate de capacități şi aptitudini, abilități şi comportamente înregistrate de
elevi în urma aplicării sistematice a exercițiilor a informațiilor.
Elevul, practicant al educației fizice școlare, trebuie să dobândească pe
parcursul activității sale (clasa I – XII) capacitatea de a evalua distanțele, timpul,
precizia, amplitudinea, direcția, orientarea spaţio-temporală, capacitatea de a se dirija
şi a dirija practicarea exercițiilor fizice, capacitatea de a adapta exercițiul fizic la
particularitățile condițiilor de mediu.
Aceste atribute asigură formarea obişnuinței de practicare independentă a
exerciţiilor fizice, de întreținere şi de recreere.
Ca disciplină obligatorie, cuprinsă în planul de învățământ, în toate instituțiile
cuprinse în sistemul educațional, educaţia fizică sau educația mișcării este definită în
multiple moduri. O modalitate amplă şi explicită a fost realizată în dicționarul
specific domeniului numit Terminologia Educației Fizice şi Sportului ce a apărut în
1974. La pagina 112, este definită ca fiind „activitatea care valorifică ansamblul
formelor de practicare a exercițiilor fizice în scopul măririi, în principal a
potențialului biologic al omului în concordanță cu cerințele sociale”. Ea este
„fiziologică” prin natura exercițiilor sale, pedagogică prin metodă, biologică prin
efectele sale şi socială prin organizare şi activitatea în centrul căreia stă omul,
morală prin obligația de a respecta reguli, cerințe norme.
Educația fizică se constituie ca o categorie de bază a domeniului, care
valorifică extensiv exercițiul fizic în scopurile amintite”.
În Enciclopedia Educației Fizice şi Sportului din România, volumul IV,
2002, la pag. 155, este prezentată ca fiind o componentă a educației generale care
acționează ca „proces pedagogic cu implicații biologice, psihice, estetice, morale şi
sociale în viața individului”. Ea se constituie ca o „categorie fundamentală a
sistemului de practicare a exercițiilor fizice
Educația fizică, este inclusă în procesul instructiv-educativ, pe toată perioada
școlarității, de la învățământul preșcolar (grădiniță) la învățământul universitar, și are
obiectiv principal creșterea potențialului fizic și psihic al omului, atât în plan
personal, cât și social.

1.2. COMPETENȚELE GENERALE ALE EDUCAȚIEI FIZICE LA

VÂRSTA ADOLESCENȚEI

La nivelul liceal educația fizică presupune formarea următoarelor

competențe generale, prevăzute de programa școlară :
- utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare;
- valorificarea informațiilor, metodelor şi mijloacelor specifice educației
fizice şi sportului, în vederea optimizării stării de sănătate şi a dezvoltării fizice
armonioase;
- utilizarea cunoștințelor, metodelor şi mijloacelor specifice educației fizice
şi sportului, în vederea dezvoltării capacității motrice;
- aplicarea sistemului de reguli specifice organizării și practicării activităților
de educație fizică şi sport şi adoptarea unui comportament adecvat în cadrul relațiilor
interpersonale şi de grup;
- valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea și înțelegerea ideilor,
stărilor afective și a esteticului.
Alături de competențele generale, programa școlară prevede formarea
următoarelor valori şi atitudini:
- formarea interesului pentru îmbogățirea vocabularului cu terminologia de
specialitate înțeleasă și reținută la această vârstă;
- educarea disponibilității spre colaborare în relațiile cu profesorul şi
colegii;
- îmbunătățirea preocupării pentru dezvoltarea capacității motrice proprii;
- formarea respectului față de regulile impuse de organizarea și desfășurarea
activităților de educație fizică și sport;
 - întărirea opțiunii pentru o viață sănătoasă şi echilibrată, prin adoptarea
unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual,
solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber
- formarea disponibilității și obișnuinței de practicarea independentă a
exercițiilor
fizice;
- educarea spiritului competitiv și fairplay;
- formarea interesului constant pentru fenomenul sportiv;
- formarea simțului estetic, deschidere pentru frumos;
- formarea responsabilității personale;
- formarea responsabilității față de aproapele/colegul/prietenul.
 Cursul 2

LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ

2.1. Cerinţele didactice ale lecţiei de educaţie fizică

Desfăşurarea, în bune condiţii, a lecţiei de educaţie fizică, în sensul de

realizare a obiectivelor instructiv-educative presupune respectarea următoarelor
cerinţe:
- precizarea clară a obiectivelor didactice, a obiectivelor operaţionale care
marchează etapa în care se găsesc elevii şi scopurile urmărite;
- alegerea exerciţiilor şi activităţilor adecvate obiectivelor instructiv-
educative pentru care se precizează structura motrică şi efortul;
- realizarea legăturii între sarcinile instructive şi cele educative;
- alegerea metodelor, procedeelor şi tehnicilor didactice corespunzătoare
temelor şi scopurilor didactice pentru fiecare lecţie, dar și în funcție de nivelul
elevilor, pe grupe valorice.
- dozarea corectă şi în mod progresiv a efortului se face pe baza dirijării
volumului şi intensităţii efortului, în mod individualizat;
- folosirea eficientă a timpului alocat lecţiei prin crșterea timpului alocat
exersării.

2.2. Conţinutul lecţiei de educaţie fizică

Conţinutul lecţiei de educaţie fizică se stabileşte de către profesorul ce

desfăşoară lecţia şi este compus din:
 exerciţiile pentru realizarea conținuturilor prevăzute în programa şcolară, dar
şi de cele preferate de către profesor ;
 dinamica, efortul stabilit în concordanţă cu destinaţia influenţelor și
posibilitățile elevilor;
 metodele, procedeele metodice, formele de organizare a activităţii elevilor,
conform posibilităților lor de înțelegere;
 alte măsuri didactice stabilite pentru realizarea obiectivelor instructiv-
educative.
Conţinutul lecţiei de educaţie fizică este determinat de:
 temele şi scopurile didactice;
  baza materială;
 prevederile programei;
 de măiestria profesorului de a planifica, organiza şi de a dirija activitatea.

2.3. Pregătirea şi conducerea lecţiei

Având în vedere diferenţa faţă de celelalte obiecte de studiu prevăzute de

planul de învăţământ, în educaţia fizică, pregătirea trebuie să se facă mult mai
minuţios. Măsurile ce stau la baza pregătirii activităţii ce urmează să se desfăşoare
constau în:
 cunoaşterea programei, a planificării semestriale, a modalităţii de alcătuire a
sistemelor de lecţie, denumite și „unităţi de învăţare”;
 cunoaşterea bazei materiale şi a colectivului de elevi;
 alegerea exerciţiilor şi metodelor;
 stabilirea măsurilor pentru dirijarea efortului;
 pregătirea locului unde se va desfăşura lecţia: terenuri, materiale, instalaţii.
În proiectarea conţinutului lecţiei trebuie respectate următoarele etape:
- precizarea temelor şi scopurilor didactice;
- stabilirea structurii lecţiei;
- alegerea exerciţiilor pentru fiecare verigă;
- precizarea dozării efortului;
- precizarea metodelor şi procedeelor metodice;
- precizarea inventarului necesar;
- repartizarea timpului pentru fiecare verigă a lecţiei, pentru fiecare exerciţiu
şi activitate.
Conducerea lecţiei la liceu trebuie să urmărească formarea obișnuinței
de practicare independentă a exercițiilor fizice ceea ce presupune :
 implicarea elevilor în dirijarea activităţii desfăşurată şi urmărirea comportării
lor;
 obișnuirea elevilor cu darea comenzilor, dispozițiilor, indicațiilor;
 Solicitarea elevilor în compunerea exerciţiilor, organizării și desfășurării
activităţilor şi respectarea succesiunii lor.
Gândiți, meditați și spuneți-vă părerea privind răspunsul la ântrebarea
Cum considerați că trebuie organizată lecția la liceu ??????
- pe verigi?
- pe părți?
- pe ce se pune accent ?
 Cursul 3

PROGRAMA ŞCOLARĂ PENTRU CLASELE IX-XII EDUCAŢIE

FIZICĂ

La baza revizuirii programelor de educație fizică pentru clasele IX-XII s-a

avut în vedere adaptarea acestora la prevederile planuri cadru în vigoare.
Programa şcolară la educație fizică și sport are următoarea structură:
- nota de prezentare;
- competenţele cheie europene;
- competenţele generale;
- valori şi atitudini;
- competenţe specifice şi conţinuturi, pentru fiecare clasă;
- sugestii metodologice;
- normativ de dotare minimală/ unitate de învăţământ.

3.1. NOTĂ DE PREZENTARE

Ca parte a învățământului preuniversitar, ciclul liceal trebuie să asigure

pregătirea elevilor pe linia competențelor cheie, stabilite ca finalități ale sistemelor
educaționale şi de formare profesională din țările Comunității Europene, în care
fiecare disciplină de învățământ este chemată să-şi aducă contribuția specifică la
realizarea acestora.
Obiectivul general al disciplinei Educaţie fizică constă în dezvoltarea
aptitudinilor bio-psihomotrice şi formarea capacității elevilor de a acționa asupra
acestora, în vederea menținerii permanente a stării optime de sănătate, asigurării unei
dezvoltări fizice armonioase şi manifestării unei capacități motrice favorabile
inserţiei profesionale şi sociale.
Disciplina Educație fizică, la clasele IX-XII este prevăzută, conform planului
de învățământ, în aria curriculară Educație fizică şi sport şi are menirea să-şi aducă
contribuția specifică la realizarea dezvoltării complexe a personalității autonome şi
creative a elevilor – finalitate prevăzută în Legea învățământului.

3.2. PREVEDERILE PROGRAMEI ȘCOLARE PRIVIND ABORDAREA

CONȚINUTURILOR ÎN E.F.
 În afara orelor obligatorii prevăzute pe săptămână, în Planul cadru de
Învățământ, pentru Educație fizică, există posibilitatea alocării încă unei ore, prin
CDŞ, destinate extinderii/ aprofundării conținuturilor prevăzute de programă.
Pentru asigurarea unui proces didactic modern, bazat pe o ofertă educațională
optimă, care să asigure instruirea diferențiată a elevilor, pe baza unor trasee
particulare de învățare, individuale sau de grup, este necesar, corespunzător realității
practice, ca în clasele IX-XII să se asigure dobândirea de către elevi a cunoştințelor
necesare acționării asupra dezvoltării fizice şi a calităților motrice, cât şi
inițierea/ consolidarea în practicarea unor discipline/ probe sportive.
Programa școlară prevede pentru clasa a IX-a abordarea a:
- două probe atletice, de preferat din grupe diferite;
- elemente acrobatice statice şi dinamice din gimnastica acrobatică (din
cele făcute în clasele V-VIII) și variante de legări de elemente;
- o săritură la aparatul de gimnastică, la alegerea elevilor, din cele
prevăzute de programă;.
Programa prevede pentru clasa a X-a, abordarea a :
- celor două probe atletice făcute în clasa a IX-a;
- gimnastică acrobatică;
- săritura la aparatul de gimnastică prevăzută de programă;
- două jocuri sportive, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă.
Programa prevede pentru clasa a XI-a, abordarea a :
- trei probe atletice, din grupe diferite, dintre cele ofertate de către profesor,
conform programei;
- gimnastică acrobatică;
- o săritură la aparatul de gimnastică, la alegerea elevilor, din cele învățate
- un joc sportiv, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă.
Programa prevede pentru clasa a XII-a, abordarea a :
- trei probe atletice, din grupe diferite, dintre cele ofertate de către profesor,
conform programei;
- gimnastică, la alegere: aerobică, ritmică sportivă, artistică sportivă;
- un joc sportiv, la alegerea elevilor, din cele prevăzute de programă.
Ce părere aveți ?? De ce atletism, de ce gimnastică, de ce un joc sportiv,
de ce o astfel de abordare.
………….
……………
Disciplinele sportive alternative sunt predate, cu aprobarea directorului
unității de învățământ, pe perioade precizate, numai în situații speciale determinate
de factorii de mediu şi de baza tehnico-materială, cu condiția existenței materialelor
didactice necesare pentru toți elevii clasei şi abilitarea profesională a cadrului
didactic în disciplina sportivă respectivă. Conținuturile şi criteriile de evaluare
aferente fiecărei discipline sportive alternative se elaborează de către profesorul
clasei şi se avizează de către inspectorul școlar de specialitate.
Programa de educație fizică, document reglator al procesului de învățământ,
stabilește şi permite fiecărui cadru didactic formarea competențelor specifice,
utilizând, ca mijloace, categoriile de conținuturi pe care le consideră eficiente,
corespunzător particularităților clasei şi condițiilor concrete de activitate, specifice
fiecărei școli.
Ea are un caracter concentric, în sensul reluării conținuturilor pentru
întărirea deprinderilor şi pentru a preciza fenomenul de transfer în învățarea noilor
deprinderi, în dezvoltarea capacităților, contribuind astfel la formarea competenţelor.
Ca urmare, conținuturile predate într-un an de studiu vor fi reluate în anul de studiu
ulterior, ca elemente de bază în predarea noilor conținuturi.
Conținuturile marcate cu asterisc (*) se predau în cadrul orelor de extindere/
aprofundare. În abordarea diferențiată a instruirii, în cadrul orelor din trunchiul
comun, profesorul poate utiliza aceste conținuturi în cazul elevilor cu nivel de
pregătire superior.
Conținuturile marcate cu dublu asterisc (**) se constituie într-o alternativă
oferită elevilor nevăzători, cu cecitate totală sau foarte slab văzători. Este obligatorie
prezența profesorului de educație fizică şi sport la orele de educație fizică în
echipament sportiv.
Păreri de consemnat cu privire la posibilitățile de abordare a sporturilor
alternative din școli unde predați :
…….
……

3.3. COMPETENŢE GENERALE

Programa școlară prevede, a fi îndeplinite, în urma practicării educației fizice

la sfârșitul ciclului liceal următoarele competențe generale:
1. Utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare;
2. Valorificarea informaţiilor, metodelor şi mijloacelor specifice educaţiei
fizice şi sportului, în vederea optimizării stării de sănătate şi a dezvoltării fizice
armonioase;
3. Utilizarea cunoștințelor, metodelor şi mijloacelor specifice educaţiei fizice
şi sportului, în vederea dezvoltării capacităţii motrice;
4. Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării și practicării
activităților de educaţie fizică şi sport şi adoptarea unui comportament adecvat în
cadrul relațiilor interpersonale şi de grup;
 5. Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea și înțelegerea ideilor,
stărilor afective și a esteticului.

3.4. VALORI ŞI ATITUDINI

Programa școlară prevede, a fi realizate următoarele valori și atitudini:
• interes pentru îmbogățirea vocabularului cu terminologia de specialitate
• disponibilitate pentru colaborare în relaţiile cu profesorul şi colegii;
• preocupare pentru dezvoltarea capacităţii motrice proprii;
• respect faţă de regulile impuse de organizarea ți desfățurarea activităților de
educație fizică ți sport;
• opţiune pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată, prin adoptarea unui regim de
activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea
cu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber;
• disponibilitate pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice;
• spirit competitiv ți fairplay;
• interes constant pentru fenomenul sportiv;
• simţ estetic, deschidere pentru frumos.
Păreri de consemnat cu privire la posibilitățile de realizare a valorilor ce
asigură ATITUDINICOMPORTAMENTALE POZITIVE
…….
…….

3.5. COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI PENTRU CLASA A

IX-A STAREA DE ĂNĂTSATE ŞI DEZVOLTAREA
COMPETENŢE SPECIFICE
CONŢINUTURI
Grupa 1
1.1.Operarea corectă cu noțiunile specifice
domeniului;
2.1. Utilizarea mijloacelor electronice pentru
selectarea informațiilor privind elementele
definitorii ale dezvoltării fizice;
2.2. Utilizarea mijloacelor recomandate pentru
dezvoltare fizică;
5.1. Exprimarea estetică a atitudinii corporale;
FIZICĂ
• Măsurători specifice: înălţime, greutate, perimetre,
diametre, anvergură;
• Indicatori specifici: de nutriţie, de proporţionalitate;
• Indicii funcţionali şi determinarea acestora
• * Modelul dezvoltării fizice armonioase;
• Atitudini corporale deficiente: cifoze, lordoze, scolioze,
asimetrii, picior plat;
• Profilaxia şi *corectarea fiecărei atitudini corporale
deficiente;
• Complexe de dezvoltare fizică: cu exerciţii libere, cu
obiecte portative, pe fond muzical etc.;
• * Programe adaptate de: culturism, fitness, sport aerobic,
stretching.

Grupa2 PROTECŢIA INDIVIDUALĂ

2.1Utilizarea mijloacelor electronice - tehnici de reechilibrare;
pentru selectarea informațiilor privind elementele - modalităţi de atenuare a
definitorii ale dezvoltăriifizice. șocurilor;
2.2. Utilizarea mijloacelor recomandate pentru - cunoștințe teoretice despre:
dezvoltare fizică. - importanța „încălzirii”
4.3. Rezolvarea diferitelor sarcini în - rolul respirației în efort și
cadrul acșiunilor tactice de atac și refacere, tehnicile de acordare reciprocă
apărare a ajutorului/ sprijinului în execuții.
 Grupa 3 DEZVOLTAREA TRĂSĂTURILOR DE
4.1. Integrarea activă în PERSONALITATE
grupuri diferite - activități practice cu specific de conducere, de subordonare și
4.3. Rezolvarea de colaborare
diferitelor sarcini în - situațiile „conflictuale” care pot interveni în activitățile
cadrul acțiunilor tactice practice
de atac și apărare - modalitățile de prevenire si aplanare/rezolvare a situațiilor
5.1. Exprimarea estetică conflictuale
a atitudinii corporale - comportamentele integrate în noțiunea de fair-play
- regulamentele disciplinelor sportive
1.2. Utilizarea terminologiei de
specialitate în transmiterea mesajelor.
3.1. Aplicarea mijloacelor specifice CALITĂŢI MOTRICE
dezvoltării calităților motrice. - Probe de determinare a nivelului calităților
3.2. Utilizarea deprinderilor motrice în motrice
acțiuni motrice complexe. - Procedee metodice specifice dezvoltării
3.3. Aplicarea procedeelor tehnice de bază în fiecărei calități motrice
forme adaptate de întrecere.
- Procedee și mijloace de dezvoltare specifică și
4.2. Aplicarea prevederilor
regulamentare ale disciplinelor sportive combinată a calităților motrice
practicate în forme adaptate de DEPRINDERI MOTRICE
întrecere/concurs. - deprinderile motrice de locomotie
4.3. Rezolvarea diferitelor sarcini în - deprinderile motrice de stabilitate
cadrul acțiunilor tactice de atac și - deprinderi motrice de manipulare
Apărare.

Programa școlară are un caracter concentric, în sensul reluării conținuturilor

pentru întărirea deprinderilor şi pentru a preciza fenomenul de transfer în învățarea
noilor deprinderi, în dezvoltarea capacităților, contribuind astfel la formarea
competenţelor. Ca urmare, conținuturile predate într-un an de studiu vor fi reluate în
anul de studiu ulterior, ca elemente de bază în predarea noilor conținuturi.
Conținuturile marcate cu asterisc (*) se predau în cadrul orelor de extindere/
aprofundare. În abordarea diferențiată a instruirii, în cadrul orelor din trunchiul
comun, profesorul poate utiliza aceste conținuturi în cazul elevilor cu nivel de
pregătire superior.
Conținuturile marcate cu dublu asterisc (**) se constituie într-o alternativă
oferită elevilor nevăzători cu cecitate totală sau foarte slab văzători. Este obligatorie
prezența profesorului de educație fizică și sport la orele de educație fizică în
echipament sportiv.

3.6. CONȚINUTURILE PROGRAMEI ȘCOLARE

Ce urmărim prin conținuturi concrete???

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor
3.1. Aplicarea mijloacelor specifice dezvoltării calităților motrice
3.2. Utilizarea deprinderilor motrice în acțiuni motrice complexe
3.3. Aplicarea procedeelor tehnice de bază în forme adaptate de
întrecere/concurs
4.1. Relaționarea optimă în grupuri diferite, preconstituite sau constituite
spontan
4.2. Aplicarea prevederilor regulamentare ale disciplinelor sportive
practicate în forme adaptate de întrecere/concurs
4.3. Rezolvarea diferitelor sarcini în cadrul acțiunilor tactice de atac și
apărare
5.1. Exprimarea estetică a atitudinii corporale
5.2. Selectarea modelelor de reușită din lumea sportului
Programa școlară prevede conținuturi pe discipline sportive.
La atletism programa prevede:
- probe de alergare:
- alergarea de viteză - alergarea de rezistență
- alergarea de ștafetă -*alergarea peste obstacole
- probe de sărituri:
- săritura în lungime cu elan
- *săritura în înălțime
- *triplusaltul cu elan redus
probe de aruncări:
- aruncarea greutății
La gimnastică programa prevede:
a) gimnastică acrobatică
- elemente acrobatice statice și dinamice
- variante de legări de elemente și *linii acrobatice
- *modele de exerciții liber alese, la sol
b) sărituri la aparate
- sărituri la capră: în sprijin depărtat, în sprijin ghemuit printre brațe,
*în sprijin depărtat cu întoarcere
 - sărituri la lada de gimnastică: cu rostogolire pe lada situată
longitudinal; cu sprijin (în depărtat, ghemuit) pe lada situată
transversal urmată de săritură cu extensie
- * sărituri la cal: în sprijin ghemuit printre brațe, în sprijin ghemuit
urmat de săritură cu extensie
c) * programe de gimnastică de tip aerobic
La jocuri sportive programa prevede:
La baschet
- Procedee tehnice folosite în atac:
- pasare și prindere;
- driblingul alternativ cu înălțimi și ritmuri variate;
- procedee de aruncare la coș de pe loc și din deplasare;
- oprirea și pivotarea;
- Procedee tehnice folosite în apărare:
- poziții și deplasări specifice;
- *scoaterea mingii din dribling.
Acţiuni tactice folosite în atac: Acţiuni tactice folosite în apărare:
• demarcajul; • marcajul adversarului cu şi fără minge,
• pătrunderea; • urmărirea la panou;
• depăşirea; • intercepția;
• apărare „om la om” în propria jumătate de teren.
• recuperarea;
Joc bilateral:
• „dă şi du-te”; • la un panou și la două panouri;
• contraatacul; Regulile jocului:
• *atacul „în potcoavă”. • pași, dublu dribling, fault, semnalizările arbitrilor
La fotbal Informații din baschet.
Procedee tehnice folosite în atac:
- lovirea mingii cu laba piciorului şi cu capul, de pe loc şi din deplasare
- preluarea mingii cu piciorul şi pe piept
- oprirea mingii (stopul)
- conducerea mingii, liber şi în prezenţa adversarului
Procedee tehnice folosite în apărare:
- deposedarea din faţă şi *din lateral
- respingerea mingii cu capul şi cu piciorul
Acțiuni tactice folosite în apărare:
Acțiuni tactice folosite în atac:
marcajul adversarului cu și fără minge
demarcajul
intercepția
pătrunderea
sistem de apărare om la om
depășirea
Joc bilateral
„un-doi”-ul
pe teren redus și/sau normal
*încrucișarea
Regulile jocului: fault, henț, auturile laterale și de poartă,
*așezarea pe posturi în atac.
repunerea mingii în joc, semnalizările arbitrilor.
Informaţii din fotbal.
 La handbal
Procedee tehnice folosite în atac:
- prinderea și pasarea mingii de pe loc și din deplasare
- driblingul simplu și multiplu, cu variații de ritm și
schimbări de direcție
- aruncarea la poartă de pe loc și din deplasare
• *structuri tehnice complexe
Procedee tehnice folosite în apărare:
• pozițiile și deplasările specifice pe semicerc
• blocarea mingii aruncate de adversar
• culegerea mingii de pe sol
Acţiuni tactice folosite în apărare:
Acțiuni tactice folosite în atac: • replierea
• marcajul adversarului cu şi fără minge
demarcajul
• intercepţia
pătrunderea
• sistemul de apărare 5 + 1
depășirea Joc bilateral
contraatacul direct și * cu Regulile jocului: fault, paşi, călcarea semicercului,
intermediar schimbarea de jucători, repunerea mingii în joc,
sistemul de atac cu un jucător pivot semnalizările arbitrilor
Informații din handbal

La Torball – Goalbal
Procedee tehnice în atac:
• lovitura de atac de pe loc
• lovitura de atac din deplasare
• lovitura de atac pe centru şi diagonală
• lovitura de atac paralelă cu linia de margine
• aruncare din poziții fixe (lovituri de pedeapsă)
Procedee tehnice în apărare:
• plonjonul spre stânga/ dreapta cu brațele
• plonjon stânga/ dreapta cu picioarele
• plonjon cu dublarea la distanță optimă între apărători
Acţiuni tactice în atac: Acţiuni tactice în apărare:
atac prin surprindere din poziție • poziţionare corectă în poziţie fundamentală, cu aşezare
fundamentală pe covoarele de poziţionare (torbal) (jucătorul central
pasarea mingii spre dreapta/ stânga la retras)
cei 2 coechipieri, ultimul atacă • poziţionare cu jucătorul central avansat
pasare la coechipier, reprimire și atac • schimbarea locului jucătorului central
ieșire cu mingea (fără zgomot) spre • schimbarea locului jucătorilor de margine
partea opusă locului stabil și atac Regulamentul de joc.
Joc bilateral cu aplicarea regulamentului.
Informaţii locale, naţionale, internaţionale din jocurile de
Torball-Goalbal.
3.7. DISCIPLINE SPORTIVE ALTERNATIVE

În categoria disciplinelor alternative intră:

1. Badminton
2. Cicloturism
3. Dans sportiv
4. Dans folcloric specific zonei
5. Gimnastică ritmică
6. Înot
7. Korfball
8. Oină
9. Orientare sportivă
10.patinaj pe gheaţă/patinaj cu role
11. Sanie (obişnuită sau de concurs)
12. Schi alpin
13. Schi fond
14. Sport aerobic
15. Şah
16. Rugby
17. Tenis de masă
18. Trânta
Disciplinele sportive alternative sunt predate, cu aprobarea directorului
unității de învățământ, pe perioade precizate, numai în situații speciale determinate
de factorii de mediu și de baza tehnico-materială, cu condiția existenței materialelor
didactice necesare pentru toți elevii clasei și abilitarea profesională a cadrului
didactic în disciplina sportivă respectivă. Conținuturile și criteriile de evaluare
aferente fiecărei discipline sportive alternative se elaborează de către profesorul
clasei şi se avizează de către inspectorul școlar de specialitate.
Programa de educație fizică, document reglator al procesului de învățământ,
stabilește și permite fiecărui cadru didactic formarea competențelor specifice,
utilizând, ca mijloace, categoriile de conținuturi pe care le consideră eficiente,
corespunzător particularităților clasei și condițiilor concrete de activitate.

3.8. SUGESTII METODOLOGICE

În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la
nivelul activității educaţionale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în
predarea disciplinei educație fizică să pună accent pe:
 - construcția progresivă a cunoașterii;
- flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat;
- coerență și abordări inter- și transdisciplinare.
Venind în completarea numeroaselor variabile oferite de programele școlare,
lecţia de educaţie fizică rămâne o creație a fiecărui profesor, ce trebuie să reflecte
cunoștințele şi competențele sale profesionale, capacitatea, deosebit de importantă,
de a se adapta condițiilor concrete de desfășurare a activității didactice şi
particularităților elevilor, ajutându-se de o serie de îndrumări/ sugestii metodologice,
oferite de programă.
Programa școlară prezintă următoarele sugestii metodologice:
- necesitatea prezentării, la începutul anului școlar și semestrului, de către
profesor a locului de desfășurare, în interior şi în aer liber, a cerințelor privind
echipamentul;
- obligativitatea reglementării participării la orele de educație fizică, prin
adeverința medicală, a fiecăruia dintre elevi;
- importanța prezentării de către profesor a conținuturilor care vor fi
abordate, a cerințelor şi criteriilor de evaluare şi a repartizării acestor conținuturi pe
semestre;
- necesitatea realizării evaluării predictive a nivelului de pregătire a elevilor;
- eliminarea din relația profesor-elev a oricărei forme de agresare verbală sau
fizică asupra elevului;
parcurgerea ciclurilor de inițiere/ consolidare a deprinderilor specifice
practicării tuturor probelor atletice prevăzute în programe, în perioadele de lucru în
aer liber;
- constituirea şi parcurgerea unor cicluri de inițiere/ consolidare a
deprinderilor specifice unui joc sportiv dintre cele prevăzute în programa școlară,
pentru care există condiții de practicare în unitatea de învățământ respectivă, atât în
aer liber, cât şi în sală;
- proiectarea unor cicluri de inițiere/ consolidare a ramurilor gimnasticii, care
pot fi practicate în unitatea de învățământ respectivă, dintre care nu vor lipsi
gimnastica acrobatică şi săriturile.
Pe lângă abordarea conținuturilor noi, vor fi valorificate şi cunoștințele,
deprinderile, priceperile, capacitățile şi atitudinile dobândite în anii școlari anteriori,
în activități de învățare care să determine formarea competențelor specifice prevăzute
de programă. Pentru formarea capacității de organizare, asigurarea dezvoltării
fizice armonioase, consolidarea şi extinderea fondului de deprinderi motrice de bază
şi utilitar-aplicative, dezvoltarea calităților motrice, se vor folosi conținuturi
specifice şi unitare pentru toţi elevii clasei. Pe parcursul semestrului al II-lea, având
la bază observațiile şi datele înregistrate, se poate acționa diferențiat, pe grupe de
nivel valoric deschise, pentru dezvoltarea calităților motrice.
În finalul semestrului al II-lea, cadrul didactic va prezenta elevilor oferta sa
de instruire pentru clasa următoare şi va solicita elevilor precizarea opţiunilor.
În acest sens, profesorul va prezenta elevilor şi va realiza practic cu aceștia
modele variate de „încălzire”, de influenţare selectivă şi globală a aparatului
locomotor, de dezvoltare a calităţilor motrice (izolate şi combinate), de prevenire şi
corectare a atitudinilor corporale deficiente, angrenându-i şi pe elevii care le
manifestă în conceperea, conducerea şi organizarea exersării. Aceste componente ale
instruirii se vor realiza cu întreaga clasă. Pe baza opțiunilor exprimate de elevi, la
finalul unei clase, cadrul didactic va organiza în clasa ulterioară instruirea în
probele/disciplinele sportive pe grupe de opţiuni, după caz, separate după criteriul
sexului sau mixte. La nivelul acestor grupe, instruirea va urmări aprofundarea şi
extinderea cunoştințelor şi a componentelor pregătirii fizice şi tehnico-tactice,
dându-se o pondere crescută activităților de exersare globală, inclusiv sub formă de
întrecere, în regim de autoorganizare, cu îndeplinirea de către elevi (prin rotație) a
rolurilor de arbitru, căpitan de echipă, șef de grupă.
În aceste domenii de instruire opţională, cadrul didactic, spre deosebire de
varianta de lucru frontal cu întreaga clasă, va îndeplini rolul de organizator, mediator,
consiliind alternativ fiecare grupă şi pe componenţii acestora.
După caz, în cadrul fiecărei grupe opționale, se pot constitui subgrupe de
nivel valoric, periodice şi deschise, pentru care se stabilesc trasee particulare de
instruire.
Sub aspect organizatoric, lecțiile vor trebui să asigure cadrul necesar de
desfășurare a activității, corespunzător opțiunilor elevilor, individuale şi de
grup, nivelului diferențiat de pregătire, particularităților de sex, interesului şi
motivației acestora.
Ca urmare, în lecții vor căpăta prioritate activitățile pe grupe valorice, pe
grupe de opțiuni şi particularități de sex, pe microgrupuri de afinitate şi interese
comune şi exersările individuale.
Va fi mărită ponderea exersării şi a întrecerilor în regim de autoorganizare
şi auto-arbitrare, cât şi organizarea clasei pe formații/echipe constante.
Pentru valorificarea optimă a timpului destinat instruirii, se impune
acționarea cu mijloace a căror influență este polivalentă, realizând atât consolidarea
structurilor tehnico-tactice, cât și dezvoltarea calităților motrice.
Privind calitățile motrice, va predomina, în funcție de natura
deprinderilor prin care se exersează, solicitarea manifestării combinate a
acestora.
 Soluţia optimă pentru respectarea particularităţilor de sex o reprezintă
organizarea exersării demixtat, asigurându-se conținuturi, volume şi intensități
specifice ale efortului pentru fiecare categorie de elevi.
PRECIZAȚI
Pentru lucru mixt și demixtat aspectele:
Pozitive și negative
- -
3.9. PROBELE DE EVALUARE A ELEVILOR

Se prevăd de către programa școlară minimum două probe semestrial care vor
viza:
1. dezvoltarea forţei segmentare – exprimată printr-un cuplu de două probe,
vizând două segmente corporale diferite, altele decât probele susţinute în clasa anterioară;
2. abilitatea realizării unei probe atletice aleasă dintre cele două practicate
opțional;
3. abilitatea realizării unui exercițiu liber ales la una dintre ramurile gimnastici
sau unei săriturii la un aparat de gimnastică;
4. randamentul în jocul sportiv practicat opţional sau efectuarea unei structuri
tehnico-tactice stabilite de către profesor.

3.10. APARATE, ECHIPAMENTE ŞI MATERIALE SPORTIVE

1. Aparate pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază Buc. 1 1
2. Bancă de gimnastică Buc 1 6
3. Bârnă echilibru Buc 1 1
4. Capră pentru sărituri Buc. 1 2
5. Ladă de gimnastică Buc. 1 2
6. Masă de tenis (palete şi fileu) Buc. 1 6
7. Palete Buc. 1 24
8. Fileu Buc. 1 6
9. Panouri de baschet cu stâlpi şi inele Buc. 1 4
10. Poartă de handbal Buc. 1 2
11. Spalier Buc. 1 10
12. Stâlpi pentru volei Set. 1 2
13. Saltea Buc. 1 10
14. GGantere Buc. 1 10
15. Trambulină dură Buc. 1 2
16. Instrumente de măsură - cronometru cu 10 timpi Buc. 1 4
17. Instrumente de măsură – ruletă de 10m Buc. 1 4
18. Joc de şah Buc. 1 14
19. Greutăţi 4 kg – 7 kg Buc. 1 3+3
20. Mingi pentru jocuri sportive - fotbal Buc. 1 14
21. Mingi pentru jocuri sportive - handbal Buc. 1 14
22. Mingi pentru jocuri sportive - volei Buc. 1 14
23. Mingi pentru jocuri sportive - baschet Buc. 1 14
24. Mingi de oină Buc. 1 14
25. Mingi medicinale - 1-2 kg Buc. 1 6
26. Plase pentru jocuri sportive - handbal Buc. 1 2
27. Plase pentru jocuri sportive - baschet Buc. 1 2
28. Filee pentru jocuri sportive - volei Buc. 1 1
 Măiestria profesională este egală cu capacitatea de creație
PROFESORUL / ANTRENORUL DE EFS
POATE CREA
un întreg arsenal de mijloace și de modalități de a realiza lecțiile de educație
fizică și de antrenament sportiv.
DEPINDE DOAR DE EL

Concepeți cel puțin două modațități de evaluare noi

-
-
 Cursul 4

PARTICULARITĂŢILE BIOPSIHOSOCIALE ALE ELEVILOR DE

LICEU

4.1. CONCEPTUL DE CREȘTERE ȘI CEL DE DEZVOLTARE

Creşterea şi dezvoltarea organismului uman sunt două procese ce se produc

în timp și se caracterizează prin acumulări fizice și psihice ce modifică
comportamentul individului.
Creșterea, ca și concepte reprezintă o mărire a dimensiunilor corporale ale
corpului omenesc. În DEX termenul de creștere are înțelesul de ”mărire treptată,
sporire, mărire a numărului, volumului, intensității, duratei etc. unui lucru, unui
fenomen” etc.
Termenul de dezvoltare este prezentat, în DEX, ca fiind ”trecerea de la o stare
calitativă veche la alta nouă, de la o treaptă inferioară la alta superioară, de la simplu
la complex” sau ca fiind capacitatea de ”a se extinde, a crește, a se mări, a evolua
treptat”.
Creșterea și dezvoltarea organismului uman sunt produsul unui complex
proces de acumulare și transformare fizică, motrică, psihică, educațională, culturală,
socială și morală ce se desfășoară pe bază legilor de creștere.
https://dexonline.ro/definitie/crestere 10.04. 2017, ora 10,00
https://dexonline.ro/definitie/dezvoltare, 10.04, 2017, ora 11,00.
Creșterea și dezvoltarea umană, în ontogeneză, are loc conform următoarei
opinii:
”- ritmul de crestere accelerat în primul si al doilea an de viata, scade ulterior,
se accentueaza prepubertar si scade din nou la stabilirea maturitatii sexuale;
- creșterea și dezvoltarea nu se fac simultan în aceleași proporșii în întreg
organismul, diferite segmente cresc inegal;
- variațiile de creștere oscilează în cadrul unor limite fiziologice, fiind
condiționate pe de o parte de substratul ereditar, iar pe de altă parte de influența
factorilor de mediu;
- ritmul de creștere scade odată cu înaintarea în vârsta”.
http://www.scritub.com/gradinita/copii/Perioadele-Dezvoltării-
Creșterii2151513813.php , 10.04.2017, ora 10,30
Diferitele segmente ale corpului cresc variat de la naștere până la vârsta adultă.
Fiecare are un așa zis ciclu de schimbări care formează așa-zisa direcție de
dezvoltare. Aceste schimbări apar inițial în regiunea cervicală și progresează către
extremitatea toracelui, spre zona osului sacru. La membre sensul dezvoltării este de
la tălpi spre palme. Aceste schimbări determină o importantă creștere a părții
inferioare a corpului, mijlocul acestuia rămâne mereu coborât în partea de jos.

4.2. LEGILE CREȘTERII

Conform lui Donos Ala, legile creșterii sunt: ”legea alternanței, legea
0proporției, legea pubertății, legea asimetriei”.
Legea alternanței care subliniază faptul că osul lung crește în lungime și
grosime prin alternanță. și de asemenea când un osul lung (humerusul sau femurul)
al unui membru crește în lungime, celelalte două (cubitus și radius sau tibia și
peroneul) cresc în grosime și invers.
Legea proporției: evidențiază cele trei perioade de creștere între 4-6 ani; 6-15
ani şi după 15 ani în care apar variația proporțiilor dintre lungimea şi lățimea corpului
comparativ cu corpul adult. În perioada cuprinsă între naștere și vârsta adultă, fiecare
segment al corpului ase dezvoltă diferit faţă de înălțime. Creșterea în lungime este
urmată de creșterea în grosime.
http://usmf.md/uploads/Downloads/Medicina%202/Departament%20pediat
rie/puericultura /Donos%20dezv.%20fizica.pdf , 10.04.2017, ora 10,30, pag. 7
Legea pubertății subliniază faptul că înainte de pubertate copilul crește în
înălțime, mai mult pe baza creșterii membrele inferioare și după pubertate mai mult
pe baza creșterii trunchiului și ,de asemenea, înainte de pubertate corpul crește mai
mult în lungime (oasele se alungesc), iar după pubertate mai mult în grosime (crește
masa musculară și stratul adipos).
Legea asimetriei arată că dezvoltarea la copii este apreciată prin măsurători
ale taliei (culcat, pe șezute, în picioare), greutății, perimetrului cutiei toracice,
perimetrul craniului, capacității vitale, țesutului adipos subcutanat. Între dezvoltarea
sistemului osos, a proceselor de creștere şi a maturizării organismului la copil există
o sistemă strânsă de corelare. Este o interacțiune strânsă dintre procesele de osificării
şi activitatea funcțională a glandelor endocrine, interacțiune ce permite cunoașterea
vârstei osoase și vârstei biologice. Vârsta cronologică nu corespunde întotdeauna
vârstei biologice și invers. Există tabelele cu valori ce apreciază corespondența dintre
vârsta biologică cu cea calendaristică.

4.3. FACTORII CE INFLUENȚEAZĂ CREȘTEREA

Creșterea este influențată de factorii de creștere de tip: endogen, exogen și

patologic.
Factori endogeni, de tip hormonal influențează în mod diferit creștere. În
prima parte a copilăriei, hipofiza si timusul au activitate preponderentă, în a doua
parte, tiroida devine preponderentă iar în a treia parte crește activitatea gonadelor
suprarenale.
Factorii genetici sunt factori de tip endogen. Creșterea si dezvoltarea pare
a fi hotărâtă genetic, iar factorii care intervin ulterior nu pot decât să le devieze în
plus sau în minus, într-un mod mai mult sau mai puțin reversibil.
Astfel, acest patrimoniu ereditar anunță o creștere frumoasă la un copil a cărui
ascendenți prezintă o talie frumoasă de-a lungul mai multor generații și invers.
Influența factorilor genetici mai poate fi constatată în:
- diferențe de rasa: negrii își alungesc mai repede membrele inferioare
decât albii;
- diferența de sex: fetele sunt în avans fata de băieți cu 2 ani la pubertate.
Factori exogeni de creștere
Creșterea și dezvoltare fătului este mult influențată de raporturile umorale
mamă-fat.
PTH-ul, gluco și mineralo-corticoizii trec ușor prin placenta, trec greu prin
placenta hormonii tiroidieni și insulina.
Placenta secreta gonado-stimuline care acționează asupra gonadelor fetale.
Prolactina secretata de placenta are acțiune asemănătoare cu STH.
Influenta organismului matern asupra fătului are loc si prin principiile
alimentare care trec trans-placentar. Prin placenta trec aminoacizii, glucoza, unii
acizi grași. Calciul, potasiul, fosforul si magneziul au o trecere selectiva prin placenta
prin transport activ.
Factorul alimentar
Rația alimentară trebuie să cuprindă caloriile necesare atât pentru asigurarea
activității zilnice de uzură, cât și pentru creșterea care se produce până la 17-18 ani
la fete și 21-22 ani la băieți. Rația trebuie să cuprindă alimente bogate în glucide,
grăsimi, albumine, săruri minerale, vitamine, aminoacizi esențiali, acizi grași
esențiali într-o proporție ce depinde de tipul de efort realizat.
Proteinele au rol important plastic și trebuie sa reprezinte 12-15% din
valoarea calorică a regimului alimentar. Ele trebuie să fie într-o proporție de 50% de
origine animală deoarece acestea conțin toți aminoacizii esențiali și influențează
creșterea normală o corpului.
Acizii grași esențiali, trebuie să reprezinte cel puțin 1% din totalul caloriilor,
necesarul optim fiind de 5%.
Sărurile minerale au rol plastic și rol reglator, iar lipsa sodiului și potasiului
împiedică creșterea. Importante sunt și oligoelementele: Zn, Cu, Fe.
Vitaminele – acționează ca bio-catalizatori. Carența în vitamina A duce la
încetarea creșterii, la apariția osteoporozei și oprirea osteogenezei. Absența
vitaminelor B1 si B2 duce la încetarea creșterii.
 Apa intra în compoziția tuturor celulelor corpului - cu cât celulele sunt mai
tinere, cu atât sunt mai bogate în apa.
Vitamina D intervine în metabolismul fosfocalcic, prin acesta în procesul
creșterii osoase.
În experiențe pe animale, dar se pare ca si la om, influenta factorilor
alimentari la începutul vieții determina numărul celulelor care iau naștere. Astfel,
numărul celulelor adipoase este hotărât în primele luni de viața prin regimul
alimentar, iar dacă numărul lor este mic nu sunt temeri ca individul să devina obez.
Numărul celulelor nervoase se hotărăște prin alimentație în primele săptămâni de
viața.
Mediul fizic influențează creșterea.
Creșterea ar fi mai mare primăvara și mai mică toamna. Lumina influențează
favorabil creșterea, razele X în doze mici stimulează, iar în doze mari inhiba
creșterea. Creșterea în greutate este mai mare toamna, iar în talie mai mare
primăvara. Exercițiile fizice efectuate cu regularitate, șederea în aer liber și
expunerea la razele ultraviolete stimulează creșterea.
Factorii socio-economici - influențează creșterea prin modul de viața,
obiceiuri alimentare, copii sunt unici, copii din mediu social mai favorizat sunt mai
mari decât cei din mediu defavorizat.
Stresul psihic provocat de mediul ambiant nefavorabil influențează negativ
procesul creșterii până la starea de "nanism psiho-social".
Factorii patologici
- endocrinologici infantili: mixedem, nanism hipofizar, etc;
- factori care acționează asupra gravidei:
- infecții acute, cronice (lues, malarie)
- intoxicații cronice (alcoolism, saturnism, tabagism);
- tulburări de nutriție: sub-alimentație, pelagra;
- factori care acționează asupra copilului:
- tulburări cronice de nutriție si digestie (nanism intestinal)
- afecțiuni organice ale SNC;
- boli congenitale de cord (nanism cardiac);
- boli congenitale renale (nanism renal);
- rahitism, acondroplazie.
http://www.scritub.com/gradinita/copii/PERIOADELE-DEZVOLTRII-
CRETEREA2151513813.php, 10.04.2017, ora 12,30.

4.4. PARTICULARITĂȚILE BIOPSIHOSOCIALE ALE ELEVILOR DE

LICEU
 Etapa vârstei liceale este etapa postpubertate şi a adolescenței în care se
desăvârșește şi se încheie perioada de creștere. A., Dragnea, A., Bota, S.,
Teodoreascu, M., Stănescu, S., Şerbănoiu şi V., Tudor ( 2006, pag. 48), consideră că
”această perioadă pe care unii autori o împart în 3 sub-etape – pre-adolescența (14-
16 ani), adolescența propriu-zisă (16-18 ani), adolescența prelungită (18-25 ani), este
legată de dobândirea statutului de adult şi este caracterizată de intensa dezvoltarea a
personalității, toate acestea în contextul ieșirii treptate de sub tutela familiei şi a
școlii”. La sfârșitul acestei etape organismul ajunge la maturitatea somato-
vegetativă, caracterizată printr-o serie de transformări ce accelerează procesul de
maturizare din toate punctele de vedere.
Morfologic se observă o accentuare a creșterii dimensiunilor transversale
prin mărirea diametrului bitrohanterian și biacromial, a perimetrului toracic, a
brațului, a coapsei, a gambei atât pe baza hipertrofiei musculare, cât și pe baza
acumulării țesutului adipos.
Oasele, în această etapă, continuă să crească în lungime, lățime şi grosime.
Creșterea coloanei vertebrale se apropie de faza finală, caracterizată prin sudarea la
nivelul osului sacral, prin formarea discurilor epifizare la nivelul vertebrelor.
Mobilitatea coloanei atinge valori maxime la începutul acestei etape, după care se
stabilizează și începe să scadă după 18 ani. Înălțimea crește cu 1-2 cm pe an și se
stabilizează în jurul vârstei de 18 ani la fete şi 20 ani la băieți. Pe parcursul vieții talia
crește de 3,3 ori față de cea înregistrată la naștere.
Structura oaselor se apropie de cea a adultului, iar proporțiile dintre segmente
se apropie ca valoare de cele ale oamenilor maturi.
Musculatura corpului se dezvoltă mai ales în ceea ce privește grosimea
fibrelor musculare. Tonusul muscular necesar pentru menținerea unei poziții corecte
și frumoase nu este suficient, ceea ce necesită acțiunea de dezvoltare a forței
musculare. Dezvoltarea musculaturii corpului este însoțită de acumularea de țesut
gras, subcutanat, acumulare ce se poate continua dacă nu este controlată și stopată.
Greutatea corpului crește de la an la an cu 1-2 kg, atunci când este bine controlată și
ajunge să fie de 20 ori mai mare decât era la naștere. Organele de simț, la această
vârstă, se apropie ca dezvoltare de nivelul adultului, mai puțin din punct de vedere
funcțional.
Dezvoltarea aparatului cardiovascular este lentă dar continuă, atât morfologic
cât și funcțional, pe toata această perioadă (15 – 19 ani). La fete acest proces se
termină mai repede în comparație cu băieți. Dezvoltarea morfologică a inimii și a
vaselor periferice se reflectă în creșterea capacitații funcționale a întregului aparat
cardiovascular.
Volumul și greutatea miocardului crește odată cu creșterea rețelei vasculare
a mușchilor scheletici și a celorlalte organe periferice. Inima în această etapă
realizează o apropiere de procesul de finalizare a dezvoltării, inima fetelor ajungând
la un volum mediu de 150 cm³ și la băieți de 200 cm³.
Asigurarea unei capacități de efort ridicate este dependentă și de dezvoltarea
și buna funcționare a aparatului respirator și de factorii dimensionali ai acestuia:
capacitatea vitală, capacitatea funcțională reziduală, capacitatea pulmonară totală,
precum și de anumite capacități funcționale: capacitatea ventilatori (debitul
respirator maxim pe minut) și capacitatea de difuziune a plămânilor. In perioada de
pubertate se produce o dezvoltare susținută a aparatului respirator care e urmată în
perioada adolescenței de una lentă pană la maturizare.
Funcţional se constată o mai bună adaptare a sistemului circulator şi
respirator la eforturile de lungă durată. Pe plan fiziologic se obţine o sporire continuă
a capacitaţii funcţionale a miocardului, se îmbunătăţeşte economia funcţională a
întregului aparat cardiovascular, principalii indici termodinamici apropiindu-se mult
de cei ai adulţilor tineri. Aparatul cardio-vascular al adolescenţilor funcţionează
aproape de capacitatea adulţilor, mai ales prin creşterea volumului sistolic. Debitul
cardiac ajunge între 3,2 - 3,7 l/minut la fete şi între 4,3 - 4,7 l/minut la băieţi.
Frecvenţa respiratorie şi cardiacă se apropie ca valori de cele ale adulţilor. Etapa
adolescenţei este o etapă foarte favorabilă dezvoltării capacităţii de efort maxim
aerob, transportul şi schimbul de gaze fiind foarte aproape de valorile adulţilor.
Sistemul nervos central devine mai stabil, puternic, cu mari posibilități de
formare de noi engrame. Alternarea dintre excitație și inhibiție contribuie la formarea
deprinderilor motrice complexe și rapide. Se amplifică funcțiile sistemului nervos
central, se îmbunătățește memoria și capacitatea intelectuală, spiritul critic,
capacitatea de evaluare, capacitatea de exprimare plastică și nuanțată și se dezvoltă
imaginația. Adolescența e marcată de îmbunătățirea capacității funcționale a
aparatului respirator care e oglindită prin creșterea capacității maxime de efort aerob,
ceea ce face ca elevii sa facă fată cerințelor impuse de eforturile bazate pe rezistență.
Este perioada cea mai favorabilă dezvoltării capacității de efort maxim aerobic.
Din punct de vedere psihologic se poate sublinia că are loc o maturizare a
proceselor cognitive, afective și volitive. Crește motivația, responsabilitatea și
preocuparea pentru cunoașterea “de sine” pe baza analizei critice a activității proprii,
dar și a activității colegilor. Crește capacitatea de gândire, raționalizare, analiză și
decizie. În perioada adolescenței apare, pentru a doua oară, etapa întrebărilor legate
de filozofia vieții și existenței.
În ceea ce privește motricitatea se observă că execuția deprinderilor motrice
este cursivă, naturală și coordonată. Se îmbunătățesc indicii de dezvoltare a vitezei,
rezistenței, forței, coordonării ca urmare a maturizării atât a sistemului muscular,
ligamentar și osos, cât și a sistemului nervos central. Indicii de manifestare a
mobilității articulare sunt mai scăzuți la băieți decât la fete, dar băieții se mișcă cu
mai multă ușurință, forță și rapiditate decât fetele. Adolescentele se mișcă cu mai
multă grație și armonie decât băieții. La probele de control, performanțele
înregistrate sunt mai bune la băieți decât la fete. Creșterea performanțelor la probele
de control de la un an la altul sunt semnificative la băieți și nesemnificative la fete.
La această vârstă relațiile se realizează ușor între subiecți de același sex, cât
și între subiecți de sex opus. Se realizează relații de prietenie, ce pot dura toată viața.
Încep să se aprecieze și să se respecte reciproc în adevăratul sens al cuvântului, se
respectă se apreciază și se evidențiază liderii. Apar grupuri bine sudate ce au la bază
obiective comune. Apar și manifestări neprincipiale și de dominație, de impunere,
care sunt rapid înlăturate.
Așa cum arată studiile lui Armstrong - Davies, citați de Weineck, J., în 1997,
pag. 170, „se înregistrează adesea la copii factorii de risc caracteristici instalării
bolilor cardio-vasculare, datorită modificării deprinderilor de viață”.

4.5. PARTICULARITĂŢILE BIOPSIHOSOCIALE ALE ELEVILOR DIN

ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL

Învățământul profesional se adresează acelei categorii de elevi care se

pregătesc pentru a deveni muncitori calificați, maiștri, tehnicieni, care urmează să se
încadreze, imediat după absolvire, în activitatea socială. Durata învățământului
profesional este de 1-3 ani și 1-2 ani.
Vârsta acestei categorii de elevi se suprapune în mare parte pe vârstele
elevilor de liceu. Din această cauză putem să subliniem că din punct de vedere:
- morfologic, se observă, la fete, o accentuare a creșterii dimensiunilor
transversale pe baza creșterii masei musculare și a țesutului adipos, fapt ce determină
o creștere ponderală mai mare la fete decât la băieți. Dezvoltarea musculaturii este
mai evidentă, reprezentând, din greutatea corporală, la băieți 44,2 %, și 37 % la fete
din greutatea corporală. Creșterea în înălțime este mai pronunțată la băieți, în timp
ce la fete se observă o stagnare. Proporțiile dintre segmente se apropie ca valoare de
cele ale adulților, dar osificarea încă nu este completă;
funcțional se constată o mai bună adaptare la eforturile de lungă durată, o
îmbunătățire a capacității de inhibiție şi a funcțiilor sistemului nervos central. Se
continuă îmbunătățirea activității centrilor motorii, a glandelor cu secreție internă şi
maturizarea glandelor sexuale;
- psihologic se poate sublinia că are loc o creștere a motivației,
responsabilității, preferințelor, însoțită de o maturizare a proceselor cognitive,
afective și volitive și o creștere a capacității de gândire, raționalizare, analiză și
decizie;
 - motric se observă o îmbunătățire a indiciilor de dezvoltare a forței și
îndemânării ca urmare a solicitărilor produse de specificul activităților (dominația
pregătirii tehnice din planurile de învățământ) și a maturizării activității sistemului
muscular, ligamentar, osos și nervos central. Se observă o scădere a mobilității
articulare mai mult la băieți decât la fete, dar și o ușurință în execuțiile exercițiilor
de forță mai mare la băieți decât fetele.

Bibliografie:
1. CIOBANU, M., 2005, Sănătatea optimă de-a lungul vieţii,
Adolescenţii, vol.3, Editura Accent Print, Suceava.
2. DEMETER, A., 1981, Bazele fiziologice şi biochimice ale calităţilor
fizice, Edit. Sport – Turism, Bucureşti.
3. DRAGNEA, A., BOTA, A., TEODOREASCU, S., STĂNESCU, M.,
ŞERBĂNOIU S., şi TUDOR V.,, 2006, Educaţie fizică şi sport – teorie
şi didactică -, Edit. FEST, Bucureşti.
4. DUMITRIU,GH., 1995, Psihologia Educaţie, Universitatea din Bacău,
Bacău.
5. RAŢĂ, GLORIA: 2004, Didactica educaţiei fizice şcolare, Edit. Alma
Mater, Bacău.
WEINECK, J., 1997, Manual d'entrainamen sportiv, Edit Vigot Ediţia 4,
Paris.
 Cursul 5

MODALITĂŢI DE TRANSMITERE A INFORMAŢIILOR TEORETICE ȘI

PRACTICE

5.1. COMUNICAREA

Comunicarea interpersonală în educație fizică și sportul de performanță este

un proces care are loc permanent între factorii implicați (elevi, profesori, sportivi,
antrenori, medici, kinetoterapeuţi, organizatori de competiţii etc.) şi care creează,
susține, dezvoltă şi uneori chiar distruge relațiile interpersonale.
Comunicarea interpersonală este susținută la rândul ei de cele două mari
forme ale acestui proces şi anume de comunicarea verbală şi cea nonverbală. Alături
de acestea în comunicarea interpersonală un factor important este reprezentat de
stimulii paralingvisticii.
Comunicare în toate formele ei este compusă, conform surselor din literatura
de specialitate, din mai multe elemente fiecare având un roluri diferite.
Elementele comunicării sunt formate din:
 comunicatorul (transmiţătorul) este elementul de la care pornește informaţia.
Acesta la rândul său poate fi format dintr-un singur element sau din mai multe;
 mesajul este următorul element al comunicării. Acesta poate avea forme şi
conţinuturi diferite, poate fii verbal sau practic;
 codul respectiv codarea este un alt element al procesului de comunicare;
 receptorul este ultima verigă a procesului de comunicare, care are de
asemenea un rol fundamental.
Alături de aceste elemente care reprezintă un model clasic, mai putem adăuga
două elemente derivate care contribuie la formarea totului unitar al procesului de
comunicare şi anume: sursa de zgomot şi efectul mesajelor.
În opinia autoarei V. M. Cojocariu (2004) identificarea elementelor comune
ale comunicării, indiferent de domeniul în care se realizează (deci, şi în sportul de
performanță) ne evidenţiază:
 nu se poate existență fără comunicare – ea este un proces esenţial;
 comunicarea este întotdeauna un proces cu finalitate (explicită, implicită sau
inconştientă - Abric, J., 2002: 15);
 şi dacă nu vrem, tot comunicăm, deci comunicarea este inevitabilă (Abric, J.,
2002: 15-17) şi continuă;
 în orice situație comunicarea este proces tranzacţional, presupunând un
schimb între agenții săi;
  contribuie, în diferite proporții, la asigurarea „punților” interumane, prin
contact, legătură, unire sau comuniune între parteneri;
 ceea ce se comunică poate fi informație şi/sau relație;
 comunicarea este un proces inter şi/sau intra-personal;
 comunicarea presupune interacțiune, dinamicitate, influnțe reciproce,
conexiune inversă;
 este realizată prin mesaje, apelând la un limbaj, constituit din semne care sunt
purtătoare de sensuri şi semnificații, implicit de valori (existente în mod
obiectiv sau acordate de emițător şi/sau receptor);
 este, finalmente, un proces de modelare axiologică.
 Comunicarea este verbala sau non-verbala, efectiva sau virtuala. Exista
suficiente studii asupra comunicării corespunzătoare intereselor pentru care au
fost făcute.

5.1.1. Comunicarea verbală

Comunicarea verbală reprezintă unul dintre principalii vectori ai

comunicării interpersonale. Procesul de comunicare se realizează bazându-se pe
funcția semiotică care este definită astfel: „Funcția semiotică desemnează
capacitatea indivizilor de a utiliza semne şi simboluri ca substitute ale obiectelor,
respectiv acțiunilor şi de a opera cu acestea în plan mintal” (I. Radu, P. Iluţ, L.
Matei, 1994:186), și acest lucru se obișnuiește în lecția de educație fizică și
antrenament sportiv.
Comunicarea verbală:
- se bazează pe cuvântul vorbit (orală) sau scris (comunicare în scris);
- se sprijină pe funcția semiotică = capacitatea indivizilor de a opera cu semne
şi simboluri ca substitute ale obiectelor, respectiv acțiunilor şi de a opera cu
acestea în plan mintal;
- mai este denumită şi comunicare codată;
- include şi comunicarea simbolică (cu ajutorul calculatoarelor, internetului
etc.).
Exprimarea verbală se realizează în baza a două sisteme de operare:
- sistemul vorbirii – gândite;
- sistemul înţelegerii – auzind.
Vorbirea se realizează cu ajutorul propozițiilor şi al frazelor. Există două
posibilități de elaborare a propozițiilor şi al frazelor:
a. când știm de la început ce vrem să spunem;
b. când nu știm decât pe parcursul frazei ce vrem să spunem și atunci putem face
dezacorduri.
 Vorbirea liberă se confruntă cu cinci probleme fundamentale:
- controlul din timpul comunicării atât al vorbirii cât şi al gândirii;
- în timpul vorbirii nu reușim întotdeauna să despărțim paşii cu sens;
- folosirea de construcții mentale prea complicate îngreunează percepția,
reținerea cuvintelor și a sensului acestora;
- disfuncţionalități între gândire, vorbire şi respirație;
- eliminarea involuntară din vorbire a verbelor şi creșterea numărului de
substantive.

5.1.1.1. Factori care influențează negativ vorbirea citită şi verbalizată

Factori care influențează negativ vorbirea citită şi verbalizată:
 prea multe intonații fără sens;
 tempoul prea ridicat;
 citirea mecanică în necunoştință de cauză;
 insuficiența respiratorie;
 melodicitate monotonă;
 accentuarea părților finale ale frazelor;
 folosirea acelorași tonalități pentru sensuri diferite;
 dorința de a părea interesant;
 lipsa pauzelor;
 pauze prea scurte;
 ton ridicat;
 citirea „fără putere, fără viaţă”.

5.1.1.2. Stilurile de comunicare

Conform opiniei lui M. Joss (1962, adaptată de D. Săucan, 2002: p.71),

comunicarea verbală se poate caracteriza printr-o diversitate de stiluri, dintre care
cele mai relevante sunt:
- stilul rece caracterizează formele de comunicare lipsite de cooperativitate,
în care emițătorul nu-şi cunoaște receptorul iar acesta nu este în măsură să îi
influențeze în vreun fel discursul;
- stilul formal corespunde adresării unui auditoriu numeros ale cărui reacții
sunt perceptibile pentru vorbitor; crește gradul de coerență, frazele sunt construite cu
grijă dintr-un material lexical variat, evitându-se repetițiile, expresiile argotice sau
prea familiare;
stilul consultativ e caracteristic discuțiilor de tip profesional, de afaceri, de
tip negocieri şi tratative; participarea interlocutorului la dialog e activă; nu putem
vorbi de un plan detaliat al comunicării ci numai despre o informație de bază
îmbogățită pe parcurs conform solicitărilor partenerilor de discuție, discursul nu mia
e pre-elaborat, apar elemente lexicale parazite, ezitări, reluări, unele exprimări semi-
gramaticale şi chiar dezacorduri;
- stilul ocazional specific conversațiilor libere între prieteni; dispare chiar şi
baza informațională minimală pe care ar putea să se construiască dialogul, se trece
ușor de la un subiect la altul într-o formă mai relaxată dar şi mai neglijentă, se
întâmplă ca unul dintre parteneri să acapareze discuția, monologând, fără ca
interlocutorul să se simtă jignit sau discriminat;
- stilul intim în care se recurge la un cod personal care are drept obiectiv
comunicarea unor informații despre stările şi trăirile proprii subiectului; funcția
expresivă este foarte bine reprezentată prin bogata încărcătură afectivă a mesajului.

5.2.2. Comunicarea nonverbală

Comunicarea nonverbală se numește şi limbajul trupului. O serie întreagă de

experimente au vrut, în decursul timpului, să prezinte cât la sută din conținutul unui
mesaj se transmite prin comunicare verbală şi prin cea nonverbală. Experimente în
acest sens au fost realizate de R.L. Birdwhistell, E. Mehrabian şi Rime (citaţi de
Makay,J., 1984). S-a constatat în final că o pondere mai mare o are comunicarea
nonverbală deoarece e susținută de către mai mulți analizatori.
Comunicarea nonverbală este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin
cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înțelesuri. Aceste semnale pot repeta,
contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.
A. Mehrabian si M. Weiner (1967) au fost primii care au studiat limbajele
neverbale și au constatat că proporția în care folosim limbajul verbal şi
limbajele neverbale este, în comunicarea orală, următoarea
- 7% cuvinte;
- 38% paralimbaj (în principal intonaţia şi inflexiunile vocii);
- 55% alte elemente de limbaj neverbal (în principal expresia feţei, gesturile şi
postura corpului).
Doar 7% din comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul fiind
nonverbal (D.Chiribucă, 2005:14).
De câte ori comunicăm, noi trimitem în exterior mesaje şi prin intermediul
altor mijloace. Chiar atunci când nu scriem sau vorbim, noi totuși comunicăm ceva,
uneori neintenționat.
Conform literaturii de specialitate (Pease, A., 1995) putem utiliza imagini
pentru a ne comunica mesajul, fie pentru a înlocui cuvintele sau, mai important,
pentru a întări mesajul verbal. Dar, voluntar, sau involuntar, când vorbim,
comunicăm, conform specialiştilor, prin
 expresia feţei - un zâmbet, o încruntare (sunt cel mai ușor de controlat. Acestea
trebuie citite în relație atât cu cuvintele spuse, cât şi cu alte mișcări ale
corpului);

 gesturi – mișcarea mâinilor şi a corpului pentru a explica sau accentua mesajul

verbal (gestica reprezintă una din cele mai cunoscute metode de comunicare
non-verbală: mână ridicată pentru salut, semnul “V” al victoriei, pumni
încleștați, arătarea cu degetul, mâna dusă la gură atunci când suntem surprinși,
aplaudarea, sublinierea înţelesului cuvintelor. Conform literaturii din
psihologia comportamentală, foarte des suntem tentați să adoptăm sau să
copiem “în oglindă” gesturile şi mişcările corporale ale interlocutorului.);
 orientarea şi poziţia corpului - dacă stăm cu fața sau cu spatele către
interlocutor; în picioare sau aşezați (Conform specialiștilor, persoanele care
doresc să coopereze sunt tentate să stea jos sau de aceeași parte. Dacă sunt
situate în opoziție, pentru a coopera ele trebuie să stea în picioare sau se vor
poziționa în fața persoanei cu care vorbesc);
 proximitatea – distanța la care stăm față de interlocutor, în picioare sau așezați
(fiecare dintre noi avem spații personale în funcție de care comunicarea este
mai eficientă sau nu. Proximitatea este reprezentată de apropierea pe care ne-
o putem permite față de alții. Există o distanță considerată comodă pentru
realizarea unei conversații sau pentru alte forme de interacțiune socială,
denumită spațiu personal. În spațiul personal fiecare se simte în siguranță, de
 aceea încălcarea acestuia poate reprezenta o formă de agresiune. Acest spațiu
variază de la o persoană la alta, de la un popor la altul şi de la o cultură la alta);
 contactul vizual - dacă privim interlocutorul sau nu, cât şi intervalul de timp
în care îl privim (este cel mai puternic indiciu nonverbal. Ochii transmit cel
mai fidel şi exact semnale, deoarece ocupă un loc focal pe trup, iar pupilele
funcționează în mod independent. Contactul vizual este o modalitate de
exprimare a emoțiilor. În general, evităm contactul vizual cu o persoană care
ne displace, iar dacă îl avem, adoptăm mai curând o privire lipsită de emoție
decât una prietenoasă);
 contactul corporal (atingerea) - o bătaie ușoară pe spate, prinderea umerilor.
Atingerea reprezintă un mod de a comunica prin contact fizic (este un semnal
foarte puternic ce poate produce reacții emoționale inconștiente).
 mișcări ale corpului - pentru a indica aprobarea/dezaprobarea sau pentru a
încuraja interlocutorul să continue;
 aspectul exterior – înfățişarea fizică sau alegerea vestimentației;
 aspectele nonverbale ale vorbirii – variații ale înălțimii sunetelor, tăria lor şi
rapiditatea vorbirii, calitatea şi tonul vocii (“paralimbaj”);
 aspectele non-verbale ale scrisului - scrisul de mână, așezare, organizare,
acuratețe şi aspectul vizual general;
îmbrăcămintea reprezintă o altă cale de comunicare fără cuvinte. Ea concură
la cristalizarea unei prime impresii despre o persoană şi care poate influența
comunicarea ulterioară cu aceasta. Modul în care cineva se îmbracă este transmițător
de mesaje şi ne poate sugera cum să interacționăm cu el.
Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicării este uneori denumit
“metacomunicare” (cuvântul grecesc “meta” înseamnă “dincolo” sau “în plus”).
“Metacomunicarea” este deci ceva în plus faţă de comunicare şi trebuie să fim
totdeauna conștienți de existența sa. Trebuie să subliniem că metacomunicarea, care
însoțește orice mesaj, este foarte importantă (N. Stanton, 1995:2-3).
Alţi autori (R. Birdwhistell, A.A. Pease, M. Dinu) vorbesc despre
limbajul tăcerii, limbajul spațiului şi limbajul corpului. Astfel:
 limbajul trupului: primele 90 de secunde ale unei întâlniri reprezintă 90%
din impresia care o produceți asupra celorlalți.
 limbajul tăcerii: momentul, locul şi durata tăcerii într-o discuție pot fi
semnificative.
Comunicarea non verbală constă în utilizarea oricărei modalități de
comunicare ce nu conține cuvinte sau simboluri care le înlocuiesc.
Componenta nonverbală a comunicării este critică în schimbarea de
atitudini. Studiile de specialitate arătă că numai 7% din efecte s-au obţinut datorită
conţinutului verbal al mesajului, în timp ce 38% s-au datorat caracteristicilor vocii
(inflexiuni, ton, calitate, viteza de vorbire) şi expresiei faciale şi 55% limbajului
trupului. Analizând literatura de specialitate am descoperit, din punct de vedere al
comunicării nonverbale, 3 tipuri de limbaj nonverbal (www.inm-lex.ro ) care apare,
în opinia noastră, şi în educație fizică și sport fiecare fiind caracterizat prin anumite
însușiri, astfel, putem avea:
- un limbajul non-verbal pozitiv, caracterizat prin:
 comportament asertiv, deschis, cooperant;
 zâmbet;
 poziție deschisă:
 expresie a feței interesată;
 contact vizual moderat;
 brațele susțin ceea ce spune;
 volum al vocii suficient şi variat.
Un limbajul non-verbal negativ - defensiv – închis realizat prin:
 voce tremurată; vorbit rar;
 expresie de îngrijorare;
 privire evazivă;
 brațele defensive;
 gura acoperită cu mâna;
 distanță excesiv de mare.
- UN limbajul non-verbal negativ - Agresiv – închis realizat prin:
 voce puternică;
 vorbit rapid;
 expresie de furie;
 contact vizual permanent;
 postură dominantă;
 degetul flutură prin aer;
 invadarea spațiului personal.
Prin împletirea formelor verbale, nonverbale şi paralingvistice ale
comunicării ia naștere comunicare interpersonală care este influențată de o serie de
factori:
 gradul de apropiere sau proximitatea spațială;
 limitele şi întinderea contactelor fizice în aceste relaţii;
 stilul cald sau autoritar în comunicare;
 schimbul de priviri ca formă de comunicare;
 volumul şi ritmul interacţiunilor.
Comunicarea gestuală în sport are rolul principal în cadrul interacţiunilor
multiple dintre elevi, profesori, sportivi, antrenori, arbitri, spectatori, însăşi esenţa
sportului fiind de natură kinetică. Complexitatea comunicării prin limbaj corporal în
domeniul sportului face necesară o clasificare a tipurilor de gesturi motrice, astfel
(Neagu, N., 2007, p. 100):
 gesturi tehnice, care aparţin bagajului motric al fiecărui sport, recunoscut ca
sistem de elemente şi procedee tehnice ce diferenţiază o ramură de alta;
 gesturi tehnico-tactice, care conţin informaţii despre elementele sau
procedeele tehnice integrate într-un program tactic prestabilit sau elaborat ad-
hoc şi despre eficienţa acestora în cadrul programului;
 gesturi regulamentare, care constituie limbajul în care conducătorii de joc,
arbitrii şi asistenţii acestora comunică cu sportivii, asigurând transmiterea
informaţiei între adversari, în limitele unor regulamente;
Neagu, N., 2007b, op. cit.
 gesturi acceptate prin consens sau limbaj convenţional, ce se adoptă în cadrul
grupurilor sportive, cu deosebire în jocurile sportive în care comunicarea
verbală dintre antrenori şi sportivi devine dificilă, din cauza distanţelor mari
dintre protagonişti;
 gesturi motrice complementare limbajului verbal. Această categorie de semne
gestuale are caracter arbitrar sau motivat, interpretarea ei fiind diferită de la o
cultură la alta;
 gesturile de reglaj controlează şi întreţin comunicarea.
 Cursul 6

EVALUAREA ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORT

6.1. DEFINIŢIA EVALUĂRII ŞI GENERALITĂŢI

Evaluarea ca operaţie a activităţii instructiv-educative este definită ca fiind

un proces de eşalonare valorică a rezultatelor activităţii desfăşurată de către un
individ. Scopul esenţial al evaluării constă în evidenţierea modificărilor, înregistrate
sub forma stărilor de adaptarea determinate de influenţele procesului de instruire de
durată scurtă, medie şi lungă.
Ea presupune desfăşurarea operaţiilor de:
- măsurare şi înregistrare;
- analiză şi comparare a datelor;
- încadrare a acestora pe o anumită scară valorică exprimată în
note/calificative.

6.2. TIPURILE EVALUĂRII

Evaluarea după timpul în care se realizează poate fi:

- predictivă sau iniţială - se realizează la începutul anului/ semestrului/
sistemului tematic de lecţii şi are scop de cunoaşterea nivelului de pregătire;
- curentă sau continuă - se poate realiza în fiecare moment al lecţiei, şi are scop
formativ, stimulativ;
- sumativă (cumulativă) sau finală - se realizează la sfârşitul anului/
semestrului/ sistemului tematic de lecţii şi are scop de constatare a achiziţiilor
şi schimbărilor înregistrate.

6.3. METODELE DE EVALUARE

Evaluarea ca operație a procesului instructiv–educativ s-a perfecționat şi şi-a

creat propriile metode, ce pot fi grupate în:
-
1.-metode tradiţionale au la bază - verbală
verificarea, sunt reprezentate de - scrisă
-
aprecierea: - practică
-
2. metode complementare - observaţia sistematică a activităţii şi comportării elevilor;
sunt reprezentate de : - investigaţia;
- proiectul;
- portofoliul;
- autoevaluarea.
 Forma superioară de evaluare a rezultatelor realizate în procesul instructiv-
educativ, specific educaţiei fizice şi sportului este examenul sau concursul.
Examenul în educaţia fizică şi sport poate fi de admitere, pentru ocuparea
unui loc într-o instituţie ce pregăteşte sportivi de performanţă (clase, şcoli, licee cu
program sportiv) sau instituţie ce pregăteşte specialişti în domeniu (şcoli de
antrenori, colegii de antrenori, facultăţi de educaţie fizică şi sport), absolvirea unei
astfel de instituţii.
Concursul este considerat ca cea mai înaltă formă de evaluare, dar şi cea mai
realistă. El presupune confruntarea directă dintre participanţii la procesul de
evaluare, în condiţii impuse de regulament şi clasificarea (integrarea) acestora pe
scara valorică în ordinea rezultatelor, locurilor înregistate.

6.4. SISTEMUL NAŢIONAL ŞCOLAR DE EVALUARE

Începând cu anul şcolar 1999-2000, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin

Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, a elaborat şi introdus în reţeaua
învăţământului “Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare la disciplina Educaţie Fizică
şi Sport”, valabil pentru toate etapele de învăţământ. Acest sistem este în corelaţie
directă cu planurile cadru de învăţământ şi programele şcolare şi asigură prin
conţinutul şi metodologia de aplicare, posibilitatea determinării obiective, pe de o
parte a efectelor demersului didactic şi pe de altă parte evoluţia indivizilor, indiferent
de condiţiile variate în care se predă această disciplină.
Sistemul de evaluare este centrat pe verificarea şi aprecierea modului în care
elevii îşi formează deprinderile şi priceperile motrice, îşi asimilează cunoştiinţele
specifice, îşi dezvoltă capacităţile şi atitudinile stabilite prin obiectivele cadru, de
referinţă şi standardele curriculare de performanţă.
Caracteristica noului sistem de evaluare este posibilitatea de susţinere
opţională a probelor de control, posibilitate introdusă cu scopul de a diminua efectele
negative determinate de folosirea în mod permanent a unei exersări unitare şi
identice, dar şi pentru a respecta particularităţile individuale, de creştere şi dezvoltare
a elevilor. Se impune deci tratarea diferenţiată a elevilor şi “parcurgerea în lecţii a
traseelor individuale de execuţie”, ceea ce implică stabilirea grupurilor de lucru,
stabilirea diferenţiată a sarcinilor de exersare care să asigure însuşirea conţinuturilor
fundamentale în funcţie de posibilităţile şi predispozițiile elevilor.

6.5. PROIECTAREA EVALUĂRII ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

 Proiectarea evaluării presupune acţiunea de formulare a unor întrebări
clasice, şi a unor răspunsuri ce asigură constituirea demersului de apreciere a actului
instrucţional şi a posibilităţilor elevilor.
a. Pe cine evaluăm?
Evaluăm elevii cuprinşi în reţeaua şcolară şi primim informaţii privind
eficienţa procesului instructiv-educativ realizat de profesor.
b. Ce evaluăm?
În mod direct randamentul şcolar exprimat prin: niveluri de performanţă,
competenţe acţionale, abilităţi, capacităţi, atitudini, interese, motivaţii etc.,
manifestate de către elevi şi de profesor.
c. Cu ce scop facem evaluarea?
Cu scopul de a constata predispoziţiile, de a depista evoluţia şi schimbările
comportamentale şi de personalitate a elevilor şi cel de a valida eficienţa modalităţii
de predare a profesorului.
d. Când evaluăm?
La începutul procesului educaţional pentru a depista nivelul posibilităţilor
elevilor, pe parcursul actului educaţional pentru a stimula dorinţa elevilor de
progres, afirmare şi formarea unei motivaţii pozitive, la sfârşitul actului educaţional
pentru a depista schimbările comportamentale produse şi a certifica eficienţa sau
noneficienţa procesului I.- E.
e. Cum realizăm evaluarea?
Prin stabilirea clară a demersului evaluativ: scopuri, obiective, date de
susţinere, instrumente de evaluare.
f. Ce sunt instrumentele ce ne ajută să realizăm evaluarea?
Instrumentele de evaluare sunt reprezentate de probe practice aptitudinale
sau tehnice, însoţite de descriptorilor de performanţă.
g. Cine sunt beneficiarii evaluării?
De rezultatele evaluării beneficiază în mod direct elevii, care sunt apreciaţi
pentru munca lor, şi în mod indirect profesorii care îşi validează sau invalidează
modalitatea de abordare a procesului I- E, şi îşi verifică măiestria.

6.6. Evaluarea în învăţământul liceal

La clasa a IX-a, sistemul de evaluarea se realizează astfel:

- aptitudine psihomotrică de forţă se evaluează printr-un cuplu de
câte două probe, vizând segmente diferite, conform opţiunilor elevilor, se
trece în catalog media obţinută din cele două note;
 - aptitudinea psihomotrică de viteză se evaluează prin proba de
alergare de viteză pe 50 m, cu start de jos, sau proba de navetă 5 X 10m.
- din atletism, elevul va opta pentru una din probe;
- la gimnastică, conform opţiunii elevilor, aceştia vor fi apreciaţi
cu o singură notă pentru una din variantele: gimnastică (artistică)
acrobatică / săritură la aparat; / acrobatică (artistică) şi săritură cumulativ.
(Elevii pot opta pentru executarea elementelor izolate şi vor fi apreciaţi
din nota maximă 9, iar cei ce optează pentru exerciţiu la sol vor fi apreciaţi
din nota maximă 10);
- la jocurile sportive, conform opţiunii comune elev/profesor se
poate preda un singur joc sportiv pentru întreaga clasă sau două jocuri
diferite. Elevii care optează pentru executarea separată a procedeelor
tehnice de bază vor fi apreciaţi din nota maximă 8, cei care optează pentru
executarea structurii tehnico-tactice din maxim 9, iar cei ce optează pentru
joc din n maxim 10.
- dintre probele noi ce se susţin la clasa a IX-a fac parte:
o fandările laterale ;
o trei sărituri succesive, cu desprindere pe ambele picioare
(trei “broscuţe”, se înregistrează lungimea în metrii),
o naveta 16 X 50 m la fete şi 20 X 50 m la băieţi;
o flotări cu picioarele sprijinite pe bancă.
 Sistemul de evaluare pentru clasa a IX-a

Capacităţile, Instrumentele de evaluare Baremul minimal

competenţele (Probele opţionale) pentru nota 5
evaluate
Clasa a IX-a, An
şc……
B F
- Tracţiunile din atârnat 4 -
- Flotările cu picioarele
sprijinite pe bancă 6 -
- Flotările cu mâinile sprijinite
pe bancă - 5
- Ridic. băncii cu două mâini de
la piept
- 4
- Ridic. simultane tr. şi picioare 3 -
Forţa - Ridic. genunchilor la piept din
atârnat - 4
- Fandările laterale 8(4+4)
- Trei săr. suc. cu desp. de pe
două pic. 4,50
- Sărituri peste banca de - 8
gimnastică
- Împing. pe un pic. sprijin la sc.
- 6(3+3)
fixă
Viteza/ - Naveta 5 X 10 m 20”-2 22”0
Rezistenţa
- Naveta fete 16 X 50 m, băieţi 5 min 5 min
20 X 50 m
 - Alerg. de viteză 50 m cu start 8”2 9”2
de sus
- Alergare de rez. 800 m F,
4.50 4.50
Atletismul 1000 m B,
- Săritura în lungime cu elan 2.80 2.50
- Săritura în înălţime cu păşire 0.70 0.60
(m).
Gimnastica - Elemente acrobatice izolate 3 3
- Exerciţiu la sol x x
- Săritura la un aparat de x x
gimnastică
Jocul - Procedeele tehnice izolate 3 3
sportiv
- Structura tehnico-tactică x x
- Jocul bilateral x x

Sistemul de evaluarea la clasa a X-a prevede pentru:

- aptitudinea psihomotrică de forţă se evaluează prin cupluri de două probe,
vizând segmente diferite, conform opţiunilor elevilor, în catalog fiind trecută media;
- din probele din atletism elevul va alege o singură probă, iar proba de
alergare de viteză pe 50 m, se înlocuieşte, când nu există spaţiu corespunzător prin
proba de navetă 5 X 10 m;
- la gimnastică vor fi apreciaţi cu o singură notă, fetele pentru complexul de
dezvoltare fizică pe fond muzical şi băieţii pentru săritura la aparat;
- la jocurile sportive, elevii care optează pentru executarea unei structurii
tehnico-tactice vor fii apreciaţi din nota maximă 9, iar cei ce optează pentru joc vor
fi apreciaţi din nota maximă 10.
 Dintre probele noi ce se susţin la clasa a X, şi la care se înregistrează numărul
de repetări fac parte:
- flotările cu desprindere de pe sol şi lovirea palmelor);
- coborârea şi ridicarea trunchiului din aşezat pe banca de gimnastică;
- ridicarea trunchiului din culcat dorsal cu îngreuiere (de 2 kg);
- extinderi din culcat facial pe bancă;
- aruncarea mingii din culcat facial;
- împingeri pe un picior sprijinit pe banca de gimnastică.

Sistemul de evaluare pentru clasa a X-a

Capacităţile, Instrumentele de evaluare Baremul minimal

competenţele (Probele opţionale) pentru nota 5
evaluate
Clasa a X-a, An şc……
B F
- Tracţiunile din atârnat 5 -
- Flotările cu desp. de pe sol
2 -
şi lov. palmelor
- Flotările cu mâinile
sprijinite pe bancă - 5
- Ridic. băncii cu două
mâini de la piept - 5
- Cob şi ridic. tr. din aşezat 8 -
pe banca de gimn.
Forţa - Ridic. tr din culcat dorsal - 6
cu îngreuiere
- Extensiile din culcat facial 8
- Aruncarea mingii din
culcat facial 5
- Împin. pe un pic. sprijin pe 8 (4+4) 4 (2+2)
banca de gim.
- Împin. pe un pic. sprijin la
sc. fixă - 8(4+4)
 - Săritura pe verticală din
4 -
ghemuit în ghemuit

Viteza/ - Naveta 5 X 10 m 20”0 21”5

Rezistenţa
- Naveta fete 16 X 50 m, 5 min 5 min
băieţi 20 X 50 m
- Alerg. de viteză 50 m cu 8”1 9”1
start de sus
- Alergarea de rez. 800 m
4.54 4.45
F, 1000 m B,
Atletism - Săritura în lungime cu 2.90 2.60
elan
- Săritura în înălţime cu 0.80 0.65
păşire (m).
- Aruncarea greutăţii 6 4
Gimnastică - Complexul de - X
dezvoltare fizică x -
- Exerciţiul la sol
- Săritura la un aparat de x x
gimnastică
Jocul - Structura tehnico- x x
sportiv tactică
- Jocul bilateral x x

Sistemul de evaluare pentru clasa a XI-a – şi a XII-a prevede:

 - aptitudine psihomotrică de forţă se evaluează prin cuplu de două
probe. Fiecare probă se apreciază cu o notă, în catalog fiind trecută
media.
- la atletism băieţii primesc o singură notă pentru proba de triatlon
(din cele 4 aleg doar trei), iar fetele o notă pentru una (la alegere) din
cele patru probe.
- la gimnastică, fetele vor susţine probe sub forma unui complex
de dezvoltare fizică pe fond muzical, iar pentru băieţi, săritura la
aparat;
- la jocurile sportive, elevii care optează pentru executarea unei
structurii tehnico-tactice vor fii apreciaţi din nota maximă 9, iar cei ce
optează pentru joc bilateral vor fi apreciaţi din nota maximă 10.
Sistemul de evaluare pentru clasa a XI-a şi a XII-a
Gimnastica
Capacităţile, Instrumentele de evaluare Baremul minimal
competenţele (Probe opţionale) pentru nota 5
evaluate
Clasa a Clasa a
XI-a XII-a
B F B F
- Rid. gen. la piept cu îngreuiere - 5 - 6
- Ridic. picioarelor întinse din 5 - 6 -
atârnat
Forţa
- Triplusaltul de pe loc 5m - 6m -
- Săritura pe verticală din ghemuit
- 4 - 6
în ghemuit
Viteza - Naveta 5 X 10 m 19”4 22”0 18”2 20”0
- Alerg. de viteză 50 m cu start de 8”4 9”0 8”2 9”0
sus
Atletismul
- Alergarea de rez. 800 m F, 1000 m
(Triatlonul) 4.50 4.40 4.50 4.40
B,
- Săritura în lungime cu elan 3.00 2,65 3,00 2,65
 - Aruncarea greutăţii 6,50 4,50 7,00 4,50
Gimnastica - Complexul de dezvoltare fizică - x - x
- Săritura la un aparat de gimnastică x - x -
Jocul sportiv - Structura tehnico-tactică x x x x
- Jocul bilateral x x x x
Întrebări recapitulative
1. Ce este evaluarea?
2. Ce este caracteristic sistemului de evaluare după 1999?
3. Care sunt tipurile de evaluare?
4. Care este metodologia de evaluare procesului I-E?

Cursul 7

LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ LA LICEU ȘI PLANUL DE LECȚIE

7.3. CONCEPTUL DE LECȚIE ȘI TIPURILE EI

Cerghit, I., 1983, o consideră “unitate dialectică funcţională centrată pe

obiective, care implică conţinuturi didactice, strategii de desfăşurare şi evaluare bine
determinate. Reprezintă cadrul în care se realizează interacţiunea factorilor
procesului instructiv-educativ: profesor-elev, scop, conţinut, metode, tehnologii
didactice”.
Ce este lecția? Este o modalitate de a realiza activitate instructiv-educativă.
Măiestria de a realiza modalități de mișcare cu elevii, cu bucurie și eficiență se
formează în timp.
Prin ce se caracterizează lecția de educație fizică ? Lecția de educație fizică
se caracterizează :
- este obligatorie atât pentru profesor cât şi pentru elevi;
- se realizează sub conducerea unui specialist cu studii superioare;
- se desfășoară într-un timp bine determinat (durata de 50 min.);
 - prevederile, conținutul lecţiei sunt stabilite prin programa şcolară;
- permite realizarea permanentă e unităţii dintre predare - învăţare –
evaluare;
- necesită spaţiu şi echipament special;
- realizează obiectivele educaţiei fizice;
- presupune mișcare permanentă șub diferite forme;
- presupune relaționare și colaborare;
- presupune efort psihic și fizic;
- presupune dorință de mișcare/deplasare;
- resupune înțelegere și apreciere.
Lecţia după obiectivele urmărite, poate fi:
- de acomodare sau de introducere;
- de învățare, de consolidare , de perfecționare a deprinderilor motrice;
- de dezvoltare a aptitudinilor psihomotrice;
- de evaluare (control şi apreciere);
- de bilanț sau de încheiere.
Lecția mai poate fii:
- cu o temă sau cu mai multe,
- monosport, bi sau trisport . În învățământul liceal lecția de educație fizică
urmărește asimilarea de noi deprinderi motrice și formarea de priceperi motrice, dar
și consolidarea și mai ales perfecționarea celor însușite anterior.
În lecția de educație fizică, profesorul va prezenta elevilor şi va realiza practic
cu aceștia modele variate de „încălzire”, de influenţare selectivă şi globală a
aparatului locomotor, de dezvoltare a calităţilor motrice (izolate şi combinate), de
prevenire şi corectare a atitudinilor corporale deficiente, angrenându-i şi pe elevii în
conceperea, conducerea şi organizarea exersării. Aceste componente ale instruirii se
vor realiza individual și cu întreaga clasă, urmărind să realizeze în final capacități de
dirijare și autodirijare a exercițiilor în scopul dezvoltării personale, în scopul întăririi
și menținerii stării de sănătate.
Pe baza opțiunilor exprimate de elevi, la începutul fiecărui an de studiu,
cadrul didactic organizează elevii în grupe de opțiuni și niveluri, fie separat fetele,
separat băieți, fie în grupe mixte. În funcție de nivelul grupelor, profesorul va urmări
în procesul instructiv-educativ aprofundarea şi extinderea cunoştinţelor şi a
componentelor pregătirii fizice şi tehnico-tactice. Se pune accent pe exersarea
globală, pe exersarea sub formă de întrecere, se pune accent pe formarea capacității
de autoorganizare, cu îndeplinirea de către elevi (prin rotație) a rolurilor de: șef de
grupă căpitan de echipă, arbitru etc.

7.2. PROIECT DE LECȚIE

Liceul ……………..
Profesor: …….
Datа: 20..
Clаsа а IX-а
Efectivul: 18 elevi;
Loc de desfăşurаre: Sаlа de sport / Teren de sport
Materiаle didаctice: fluier, cronometru, bănci de gimnаstică, greutаti

Teme şi obiective:
Educarea vitezei de deplаsаre și reаcție
Consolidarea tehnicii de execuție а săriturii în lungime de pe loc
Obiective operаționаle:
Psihomotrice: T1.Să reаcționeze într-un timp cât mаi scurt lа semnаlele sonore și
vizuаle аle profesorului
T2. Să coordoneze bаlаnsul brаțelor cu impulsiа picioаrelor.
Cognitive: T1.Să înțeleаgă pozițiа corectă а corpului în timpul executării
deprinderilor motrice.
T2.Să evаlueze execuțiile.
Аfective: 1.Să se bucure de reușitа proprie și а colegilor.
2.Să fie cаpаbil să își exprime sentimentele.
3.Să prezinte interes pentru temele din cаdrul lecției.
Sociаle: 1.Să își încurаjeze colegii.
2.Să își аjute colegii.
 Strаtegii didаctice
Verigа Conţinuturi, mijloаce, sisteme de
Dozаre Indicаţii Obs.
şi durаtа аcţionаre, exerciţii Forme de lucru Metode
metodice
V.1. - аdunаreа; 15’’
Orgаnizаreа - аliniereа; 40’’ - în linie pe un rând: - conversаţiа; - să răspundă lа
colectivului de - sаlutul 10’’ - exersаreа. comenzi;
- controlul ţinutei și а stării de 
elevi 15’’ -observаtie - să păstreze
2 min. sănătаte; distаnţа
- аnunţаreа temelor şi 30’’
obiectivelor lecţiei
- exerciții de аtentie,întoаrceri lа
10’’
comаndă
V.2 - аlergаre ușoаră; 2t - în coloаnă câte doi;
Pregătireа - аlergаre cu joc de glezne 1L  - exersаreа; - să răspundă lа
orgаnismului - аlergаre cu genunchii sus 1L  - descriereа; comenzi;
pentru efort - mers fаndаt 1l  - observаţiа. - să păstreze
5min. - аlergаre cu pendulаreа 1L  ritmul de
gаmbelor înаpoi  execuţie
- аlergаre lаterаlă cu pаs аdăugаt 
1L -să păstreze
- pаs săltаt
1L distаnțа de 1m
- pаs sărit
1L între elevi

V.3. Ex. 1 P.I. Stând depărtаt cu mâinile pe

Influenţаreа șolduri: 3x8T - în coloаnă de - exersаreа; - să păstreze
selectivă а T.1-2 – аplecаreа cаpului înаinte cu gimnаstică, în trepte - demonstrаţiа; locul în
аpаrаtului аrcuire câte 3 - descriere; formаţie;
locomotor T.3- 4 аplecаreа cаpului inаpoi cu - аpreciereа. - să execute lа
10 min. аrcuire comаndă;
T5-6 аplecаreа cаpului lаterаl spre
dreаptа cu аrcuire
T. 7 – 8 аplecаreа cаpului lаterаl spre
stаngа cu аrcuire
51
Ex.2 P.I. Stând depărtаt - se urmărește
T.1,5 – ridicаreа brаțelor sus 3x8T ritmul de
T.2,6- coborаreа brаtelor lаterаl - exersаreа; execuție
T.3,7-ducereа brаtelor inаinte - demonstrаţiа; - să execute lа
T.4,8– revenire in P.I. - descriere; comаndă
Ex.3 P.I Stând depărtаt cu picioаrele - аpreciereа. -se execută cu
indoite 3x8T аmplitudine
T.1-4 Rotаreа brаțelor înаinte
T.5-8 Rotаreа brаțelor înаpoi -să mențină
Ex.4 P.I. Stând depărtаt spаtele drept
T.1-2 îndoireа trunchiului lаterаl -să păstreze
dreаptа cu аrcuire si ducereа mаinilor 3x8T locul și distаnțа
lа ceаfа; între ei
T.3-4. îndoireа trunchiului lаterаl
stângа cu аrcuire si ducereа mаinilor
lа ceаfа;
T.5-6 răsucireа trunchiului spre
dreаptа cu аrcuire si ducereа mаinilor
pe solduri;
T.7-8 răsucireа trunchiului spre
stângа cu аrcuire si ducereа mаinilor 3x8T
pe solduri
Ex. 5P.I. Stând depărtаt
T.1-indoireа trunchiului inаinte
T.2,4,6-rаsucireа trunchiului spre
dreаptа cu ducereа mаinii stаngi lа
piciorul opus
T.3,5,7-rаsucireа trunchiului spre
stаngа cu ducereа mаinii drepte lа
piciorul opus
T.8- revenire in P.I. 3x8T

52
Ex. 6 P.I. Stând :
T1,5-sаriturа in depаrtаt si ridicаreа
brаtelor lаterаl
T2,4,6,8-revenire în P.I prin sаriturа - exersаreа;
T.3- sаriturа in fаndаre înаinte cu - demonstrаţiа;
piciorul drept si ridicаreа brаtului - descriere;
stаnd sus - аpreciereа.
T.7-sаriturа in fаndаre inаinte cu
piciorul stаng si ridicаreа brаtului
drept sus
Ex.7 P.I. Stând 3x8T
T.1,2,5,6-sаriturа pe loc cu
desprindere pe douа picioаre
T.3- fаndаre lаterаlă cu piciorul drept
si ridicаreа brаtelor sus cu percutiа
pаlmelor
T4,8- revenire în P.I.
T.7-fаndаre lаterаlа cu piciorul stаng
si ridicаreа brаtelor sus cu percutiа
pаlmelor
Ex. 8 P.I. Stând
T.1,2,3,4-Sărituri pe piciorul drept cu 3x8T
percuție din pаlme
T.5,6,7,8-Sărituri pe piciorul stâng cu
percuție din pаlme
Ex.9 P.I. Stаnd
T.1,3,5,7-sаriturа inаinte in depаrtаt cu
desprindere de pe douа picioаre cu
ridicаreа brаtelor sus si percutie din 3x8T
pаlme
T.2,4,6,8-revenire lа P.I prin sаriturа

53
V.4 Dezvoltаreа Temа 1. Educarea vitezei de
vitezei și deplаsаre și reаcție (10 min)
-аlergаre ușoаră, lа semnаl sonor trei 2x40 m -în linie pe 2 rânduri -descriere -să păstreze
coordonării sаrituri cu genunchii sus, urmаtă de -exersаreа distаnțа între ei
10 min аlergаre de viteză până lа un nou -demonstrаtiа -să fie аtenți lа
semnаl -аprecieri comenzi
- repetаreа stаrtului din diferite poziții 1x30m -în linie pe 2 rânduri -corectаreа
de plecаre: cu spаtele spre direcțiа de pozițiilor
deplаsаre, din ghemuit, din аșezаt, din elevilor
culcаt și аlergаre аccelerаtă lа semnаl
- fiecаre linie este numerotаtă cu un
numаr ; lа comаndа profesorului, 2’30’’ - în linie pe trei -exersаreа
elevii cu nr. indicаt din cele trei echipe rânduri lа distаnțа de 2 - demonstrаţiа;
аleаrgа 20m si revin lа locurile m - explicаţiа;
initiаle. - аpreciereа
Joc: „Crаbii si crevetii!”
Elevii sunt impаrtiti in 2 grupe "crаbii"
si "crevetii". Ei sunt аsezаti spаte in 2’30’’ -în linie pe 2 rânduri
spаte de-а lungul unei linii trаsаte pe
sol cu cretа. Conducаtorul jocului
strigа: "Crаbi!".Cei cаre sunt crаbi
trebuie sа-i prindа pe cei cаre sunt
creveti pаnа аcestiа nu аjung in cаsа.
Cаsа fiecаrei echipe se аflа dupа o
linie pаrаlelа cu ceа lа cаre stаu copii
pregаtiti. Regulа este cа un elev аtins
trebuie sа treаcа in cаsа celor din
echipа аdversа. Jocul se incheie cаnd
rаmаne cel putin jucаtor intr-o echipа.
Ceаlаltа echipа este аstfel cаstigаtoаre.

54
V.5 Învăţаreа, Temа 2. Perfecționаreа tehnicii de
consolidаreа, execuție а săriturii în lungime de pe - în coloаnă câte doi -exersаreа -să păstreze
loc (18 min) - demonstrаţiа; distаnțа între ei
perfecţionаreа şi - de pe un obstаcol(bаncа de 3x  - explicаţiа; - să аștepte
evаluаreа gimnаsticа sаu lаditа) sаriturа inаine si  - аpreciereа până ce colegul
in jos, cu аccent pe flexiа membrelor  reаlizeаzа
deprinderilor 
inferioаre pаnа cаnd se аjunge in exercitiul
motrice. ghemuit. -corectаreа
17 min -sаrituri in lungime de pe loc peste un 3x pozițiilor
obstаcol elevilor
-sаrituri in lungime de pe loc cu 3x
аterizаre peste semne trаsаte pe sol
-sаrituri in lungime de pe loc cu 3x
greutаti tinute in mаini
-succesiuni de 2-4 sаrituri in lungime 2x
de pe loc, legаte
Concurs:”Cine sаre cel mаi mult din 2x
sаriturа in lungime de pe loc?”
V.6 -аlergаre uşoаră; 1L - exersаreа
Revenireа -mers cu exerciţii de relаxаre. 1l - în coloаnă câte unul; - demonstrаţiа -să păstreze
orgаnismului -mers cu exerciții de respirаție 1L  distаnțа între ei
după efort profundă 
4min. Joc: „Nаvodul” 2’ 
V.7 - reorgаnizаreа colectivului de elevi; - în linie pe un rând; -conversаţiа -să păstreze
Concluzii şi - аprecieri pozitive şi negаtive аsuprа  -аprecieri linișteа
аprecieri аctivităţii desfăşurаte;
2min. - recomаndări
- sаlutul.

55
 BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAFIE
1. *** (1974). Terminologia educaţiei fizice şi sportului, Edit. Didactică și Pedagogică
Bucureşti, pag.149, 138
2. *** (1996). Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Ed. A II-a, Edit. Universul
Enciclopedic, București, pag. 203
3. *** (2002). Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România, Volumul IV, Edit.
Aramis, București, pag. 155, 142-143, 248
4. ***, Curriculum naţional; Programe şcolare pentru clasele I- IV, M.E.N. C.N.C. Bucureşti,
2006;
5. ALBU C., ALBU, A., VLAD, T.L., IACOB, I., (2006), Psihomotricitatea, Edit. Institutul
European Iași, pag. 16; 10; 58
6. CÂRSTEA GH., (2000). Didactica educaţiei fizice –Note de curs. A.N.E.F.S.,
Bucureşti,
7. CÂRSTEA GH., (2001). Didactica educaţiei fizice –Note de curs. A.N.E.F.S.,
Bucureşti,
8. CERGHIT, I., Perfecționarea lecției în școala modernă. Editura: Didactica Si Pedagogica
Anul: 1983. Numar volume: 1. Numar pagini: 228
9. CÎRSTEA, Gh., (2000). Teoria şi Metodica Educaţiei fizice şi sportului, Edit. AN-DA,
Bucureşti.
10. DRAGNEA A (COORD), BOTA A., IANCU H., STĂNESCU M., ŞERBĂNOIU S.,
TEODORESCU M.,S., TUDOR V., (2000). Teoria educaţiei fizice şi sportului, Ediţia a
doua, Editura Fest, Bucureşti, pag. 6.
11. DRAGNEA, A., BOTA, A., TEODORESCU, S., STĂNESCU M., ȘERBĂTOIU, S.,
TUDOR, V., (2006). Educație fizică și sport- Teorie și didactică, Edit. FEST, București,
pag.4, pag.151,
12. Dragomir Şt., Barta A. ,1993, Eeducaţie fizică.Manual pentru clasa a IX-a, şcoli normale,
Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică r.a.;
13. DUMITRIU,GH., (1995) Psihologia Educaţie, Universitatea din Bacău, Bacău, pag. 70.
14. FARCAŞ, V., (2003). Didactica Educaţiei Fizice şi Sportului. Edit. Universităţii Petru
Maior, Târgu-Mureş.
15. FIDLER, P., (1994). Metodica educaţiei fizice şi sportive. Edit. Universitatea Al. I. Cuza,
Iaşi,
16. FIREA, E., (1979). Metodica educaţiei fizice şcolare. vol. II, FEFS Bucureşti.
17. HERCZEG, L., (1972). Teoria şi metodica educaţiei fizice şcolare, vol. I şi II. Edit.
Universitatea de Vest, Timişoara,
18. IFRIM, M., (1986). Antopologie motrică, Edit. Științifică și Enciclopedică, Bucurețti, pag.
27
19. MEN, Programa școlară pentru disciplina EDUCAȚIE FIZICĂ CLASELE a III-a – a IV-
aAnexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 5003 / 02.12.2014 , pag. 4-8.
20. MEN.(1999). Sistemul Naţional de Evaluare la educaţie fizică şi sport , București. p. 9
21. MITRA, GH. ȘI MOGOȘ, A., (1977). Dezvoltarea calităților motrice, Edit. Sport –
Turism, București, pag. 188
22. MITRA, GH., MOGOŞ, AL., (1980). Metodica educaţiei fizice şcolare. Ediţia a III-a,
Edit. Sport – Turism, Bucureşti.
23. ORDIN nr. 3.371 din 12 martie 2013 privind aprobarea planurilor-cadru de învățământ
pentru învățământul primar si a Metodologiei privind aplicarea planurilor-cadru de
învățământ pentru învățământul primar EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI
NATIONALE PUBLICAT iN: MONITORUL OFICIAL nr. 192 din 5 aprilie 2013 Data
Intrării in vigoare: 05 Aprilie 2013.

56
24. Programa şcolară pentru EDUCAŢIE FIZICĂ, Clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a,
Aprobată prin ordin al ministrului, Nr.3418/19.03.2013, pag.4-5
25. RAŢĂ G., (2004). Didactica educaţiei fizice şcolare, Edit. Alma-Mater, Bacău.
26. RAŢĂ, G., (2004) Didactica educaţiei fizice și sportului, Ed. Alma Mater. Bacău,
27. RAȚĂ G., (2008). Didactica educației fizice și sportului, Edit. PIM, Iași, Romania, pag.
27
28. RAȚĂ, G., RAȚĂ, B.C., (2006). Aptitudinile în activitatea motrică, Edit. EduSoft, Bacău,
România, pag. 17
29. RAŢĂ, G., RAŢĂ, GH., (2008). Educația fizică și metodica predării ei. Edit. Alma Mater,
Bacău, România, pag.13.
30. SION G., (2007). Psihologia vârstelor, Ediția a IV-a Bucuresti, Edit. Fundației România
de Mâine, București, pag. 13, 67, 77.
31. ŞCHIOPU, U., (1995). Psihologia vârstelor, ciclurile vârstelor. Edit. Didactică şi
Pedagogică Bucureşti, pag. 100.
32. UNGUREANU, A., (2013). Metodica educației fizice și sportului, ediția a II-a, Edit.
PROUNIVERSITARIA, București, pag. 5.

57