Suport Curs Economie Sociala GR

PRO BRIK Societate Cooperativă
Societate cooperativă de gradul I – structură de economie socială

Comana, România, Str. Bujorului nr. 689, judetul Giurgiu, cod postal 087055, Romania
Tel: 0744601086 email: progres.proiect@gmail.com
CUI: 34346395
ANTREPRENOR ÎN ECONOMIA SOCIALĂ
SUPORT DE CURS
CUI: 34346395
CUPRINS
Introducere… .......................................................................................................... 2
1. Economie socială. Repere istorice și definire… ...............................................6
1.1. Repere istorice .......................................................................................................... 6
1.2. Definire și circumscriere în spațiul legislativ ......................................................... 8
2. Afaceri în economia socială. Clarificări conceptuale. Definiri......................... 17
2.1. Economie socială. Afacere. Marketing. Fezabilitate ................................................ 17
2.2. Metode și instrumente… .......................................................................................... 20
3.Întreprinderea socială. Scop. Repere.Definiri .................................................... 22
3.1. Noțiuni introductive .................................................................................................... 22
3.2. Paşii înființării unei întreprinderi sociale ...................................................................23
3.3. Temele Orizontale si Secundare din POCU 2014-2020……………………………….36
Resurse ........................................................................................................................ 39
CUI: 34346395
Programa pentru ”Antreprenor în economie socială” cod COR 112032 a fost elaborată în scopul
asigurării dobândirii la un nivel corespunzător a competențelor necesare desfășurării activității în
această ocupație conform Standardului Ocupațional.
Conținutul programei urmărește pregătirea profesională în ocupația de ”Antreprenor în economie
socială” cod COR 112032, astfel încât la sfârșitul cursului absolventul să cunoască și să poată
executa activitățile corespunzătoare competențelor din standardul occupational. Ocupația
presupune o sferă largă de competențe pentru desfășurarea activității de antreprenoriat în sfera
economiei sociale.
CUI: 34346395
Introducere
Criza economică mondială şi disponibilizările masive au impus evaluarea eficienței
măsurilor active de promovare a inserției profesionale. Strategia „Europa 2020 pentru o creştere
inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii” a devenit expresia eforturilor europene comune
pentru asigurarea locurilor de muncă şi pentru reducerea şomajului.
În acest context, a crescut interesul pentru ES, datorat „atât recunoaşterii limitelor sectoarelor
tradiționale public şi privat în a răspunde provocărilor actuale de pe piața muncii, cât şi calității şi
cantității serviciilor de interes colectiv”. ES pare să reprezinte una dintre soluțiile cele mai
vehiculate datorită capacității sale de a crea şi asigura locuri de muncă. De-a lungul timpului, ES şi-
a consolidat poziția de formă alternativă de dezvoltare economică bazată pe un set de valori şi
principii socioeconomice diferite atât de economia de piață, cât şi de statul bunăstării universalist:
voluntariat, democrație, scop nepatrimonial, dezvoltarea profesională a membrilor şi autonomia
față de stat. ES oferă un mod de dezvoltare a afacerilor bazat pe principiile echității,
responsabilității sociale şi transparenței, care încurajează participarea democratică la luarea
deciziilor. Aşadar schimbările produse de criză pot fi considerate şi „oportunități” a căror
valorizare revine şi domeniului ES.
De la originile sale, ES a fost menită să răspundă problematicii sărăciei. Întreprinderile de
inserție profesională ca formă de organizare specifică ES răspund eficient dificultăților de inserția
pe piața muncii a persoanelor expuse riscului de excluziune socială. De-a lungul timpului, ES şi-a
demonstrat capacitatea de adaptare la contexte economice şi sociale dificile şi a creat noi forme
de intervenție care răspund în mod esențial cerințelor activității economice şi contribuie astfel la
incluziunea activă a beneficiarilor. Un rol important în consolidarea domeniului îl are parteneriatul
public – privat, prin implementarea inițiativelor de ES de către ONG-uri, cu sprijin din partea
statului, în special din partea autorităților locale.
Pentru o mai bună înțelegere a ES şi a conceptelor în foarte strânsă legătură cu domeniul,
clarificăm în continuare termeni precum: al treilea sector, sectorul nonprofit, întreprinderile
sociale, incluziunea activă şi ocuparea forței de muncă.
Al treilea sector şi sectorul nonprofit
Dacă în mod clasic societatea era împărțită în două sectoare (public şi privat), în societățile
moderne se vorbeşte despre cel de-al treilea sector ca „un domeniu intermediar între sectorul de
afaceri, sectorul public şi sectorul personal care cuprinde familia şi prietenii”. Diferențele dintre
CUI: 34346395
cele trei sectoare sunt evidente din punct de vedere al scopului urmărit, al criteriilor de stabilire a
succesului, al surselor de finanțare şi al modului de luare a deciziilor.
În pofida lipsei unei definiții unanime pentru cel „de-al treilea sector”, există o serie de
caracteristici comune ale organizațiilor din acest sector: un grad relativ de instituționalizare,
autonomie față de sectorul public şi cel privat precum şi restricții sau interziceri privind
redistribuirea profitului . Organizațiile celui de al treilea sector sunt „întreprinderi şi organizații
care nu sunt parte nici a sectorului privat tradițional, nici a sectorului public”. Identificarea lor
variază atât în funcție de disciplina care tratează subiectul, cât şi în funcție de contextul social şi
economic la care facem referire. În definirea celui de „al treilea sector” se observă o importantă
diferențiere între accepțiunea europeană a termenului şi cea de origine americană. Abordarea
americană a devenit modelul internațional dominant pentru al treilea sector prin definiția
sectorului nonprofit sau al „celui de al treilea sector”. Sectorul nonprofit este compus din diferite
organizații cu următoarele caracteristici: entități legale (persoane juridice) sau sociale, formal
organizate, structure private şi independente în sensul că au propriile norme şi mecanisme de
decizie, create cu scopul de a produce bunuri sau servicii, însă al căror statut nu le permite să fie o
sursă de venituri, de profit sau să genereze altecâştiguri financiare. Implică participare voluntară.
Abordarea europeană este mai analitică şi accentuează dezvoltarea ES, modul de generare
şi dezvoltare a diferitelor structuri, modul de acțiune şi de transformare de-a lungul timpului. Utilă
este distincția Rețelei Europene de Cercetare (EMES) între indicatorii preponderant economici şi
cei preponderent sociali. Criteriile economice sunt: activitatea continuă de producere sau
comercializarea de bunuri şi servicii, gradul mare de autonomie, gradul ridicat de risc economic şi
nivelul minim de muncă plătită. Indicatorii relevanți social includ: scopul (vizează beneficiul
comunității), calitatea de inițiativă lansată de un grup de cetățeni, principiul „un om, o voce” ca
modalitate de stabilire a puterii de decizie indifferent de proprietatea asupra capitalului,
participarea la distribuția profitului şi, totodată, distribuția limitată a profitului. Criteriul de
diferențiere a organizațiilor celui de-al treilea sector față de alte organizații productive se referă la
limitele de redistribuire a profitului. În 2007, Comisia Europeană (CE) a propus termenul de „al
treilea sistem” pentru includerea organizațiilor care stabilesc o limită de distribuire a profitului.
Înțelesul termenului de „al treilea sector” este aşadar împărțit între două curente internaționale:
primul de sorginte americană în sensul de sector nonprofit şi al doilea, de origine franceză, în
sensul de ES, concepție adoptată şi de instituțiile UE.
CUI: 34346395
Mediul economic, social şi politic a suferit transformări în ultima perioadă. În acest cadru
dominat de stabilirea unor noi raporturi economico-financiare, au apărut provocări noi în ceea ce
priveşte stabilirea unui climat al bunăstării precum şi a identificării unor noi strategii de rezolvare
a problemelor sociale.
Actorii sociali prezenți pe scena strategică contemporană au devenit conştienți de
necesitatea asigurării unui climat propice dezvoltării unor sectoare care să preia o serie de
problematici ale sectorului protecției sociale.
În acest cadru, s-a dezvoltat, la toate nivelele decizionale, interesul pentru forme
alternative, cu o oarecare tentă neconvențională în ceea ce priveşte mijloacele utilizate pentru
atingerea scopurilor sociale, recunoscându-se „limitele sectoarelor tradiţionale public şi privat în a
răspunde provocărilor actuale de pe piaţa muncii”.
Astfel, Economia Socială a început să reprezinte una dintre soluțiile cele mai vehiculate în
special în ceea ce priveşte capacitatea sa de a genera şi asigura locuri de muncă.
În acest context se remarcă faptul că, de-a lungul timpului, economia socială şi-a evidențiat
statutul de formă alternativă de dezvoltare economică cu un set de valori şi principii socio-
economice diferite atât de economia de piață, cât şi de statul bunăstării universalist. Economia
socială s-a remarcat prin voluntariat, democraţie, scop nepatrimonial, dezvoltarea profesională a
membrilor şi autonomia faţă de stat. Totodată, economia socială oferă un mod de dezvoltare a
afacerilor bazat pe principiile echităţii, responsabilităţii sociale şi transparenţei, care încurajează
participarea democratică la luarea deciziilor.
Schimbările produse în mediul economic, social şi politic pot fi considerate şi oportunităţi a
căror valorizare constituie o provocare pentru domeniului economiei sociale, mai ales că de-a
lungul timpului, economia socială şi-a demonstrat capacitatea de adaptare la contexte economice
şi sociale dificile şi a creat noi forme de intervenție care răspund în mod esențial cerințelor activității
economice şi contribuie astfel la incluziunea activă a beneficiarilor.
Economia socială este un concept încă în curs de clarificare în disputa de interes european
care priveşte o anumită strategie a politicii economice şi sociale a Uniunii Europene.
Astfel, la anumite nivele ale factorilor de decizie europeni, se aşteaptă ca activitățile ce țin
de domeniul economiei sociale, începând cu reducerea şomajului, promovarea egalității de şanse,
asigurarea securității migrației forței de muncă şi a asistenței sociale pentru persoanele
CUI: 34346395
defavorizate, crearea unor noi locuri de muncă, promovarea cetățeniei europene într-o economie
a comunităților locale, să genereze soluții pentru rezolvarea urgentă a schimbărilor intervenite în
mediile politic, economic și social.
Importanța diferitelor sectoare ale economiei sociale este ilustrată prin utilizarea rețelelor
de solidaritate ale comunităților locale sau regionale în crearea unor noi locuri de muncă pentru
persoanele marginalizate. Organizațiile din cadrul sistemului cooperatist, sectorul de asociere,
asociaţiile mutuale, inclusiv asociaţiile voluntare de bunăstare sunt doar câteva dintre exemplele
privitoare la cum se pot dezvolta şi poziționa anumite principii de organizare, idei de funcționare
ale unor instituții sau proiecte modelate de filozofia modernă a unei economii sociale de tip
nediscriminatoriu. La acestea se adaugă şi accentul deosebit pus pe problema motivației
cetățeneşti, fără de care nu ar fi posibilă o economie comunitară locală ca obiectiv strategic al
procesului de euroregionalizare, într-un spirit de competitivitate, dar şi de cooperare şi
întrajutorare.
La nivel european, interesul pentru economia socială, îşi are ca principale argumente
opțiunea pentru o economie bazată pe principiul incluziunii sociale, susținută de o rețea de
solidaritate la nivel familial, comunitar şi regional.
În acest context, se remarcă faptul că, începuturile economiei sociale sub forma mişcărilor
cooperatiste au la bază modelele de inovație şi antreprenoriat din secolul XIX, influențate de
ideologii socialiste, liberale şi neoliberale, dar şi de principii creştine.
Primii „socialişti utopici” francezi, Claude Henri de Saint Simon (1760-1825) şi Charles Fourier
(1772-1837), au criticat sistemul cooperatist al epocii şi au propagat ideile unei reconstrucții totale
a sistemului statal şi a stabilirii de noi structuri sociale şi de noi raporturi de munca; noua societate
trebuia să se bazeze pe asociații voluntare productive ca „falansterele” lui Fourier. Falansterul este
o celulă social- economică primară, creată să funcționeze ca o asociație de producție şi consum
bazată îndeosebi pe îndeletniciri agricole.
Principiile organizării asociative, în optica lui Fourier se refereau la atracția dintre oameni,
dotarea proporțională cu capital, muncă şi talent, reducerea ponderii grupurilor sociale
neproductive şi inactive. Aceste principii puteau fi materializate prin asocierea voluntară a
membrilor societății în colectivități cuprinzând 1500-3000 de persoane numite falanstere. Membrii
acestor comunități urmau să se îndeletnicească, potrivit propriilor aptitudini şi dorințe, cu
agricultura, activități industriale, ştiința şi arta. Aceştia îşi puteau schimba frecvent sarcinile, după
CUI: 34346395
pofta inimii, în aşa fel încât să li se îndeplinească toate dorințele şi pentru a face munca atractivă.
Proprietatea tuturor bunurilor ar fi colectivă. Programul activităților zilnice era reglementat,
oamenii bucurându-se de avantajele muncii şi vieții în comun. Capitalul urma să provină atât de la
membrii comunității, cât şi de la unii filantropi, convinşi de utilitatea acestui mod de organizare.
Discipolii conceptelor socialismului utopic, regăsiți ulterior în mişcările socialiste şi
muncitoreşti şi promotori ai ideilor marxiste, au mai reliefat faptul că scopul suprem al tuturor
acțiunilor sociale, inclusiv activitățile cooperativelor şi sindicatelor, era transformarea întregii
societăți, socotită ca trebuind să răspundă intereselor şi nevoilor, nu individuale, ci ale clasei şi ale
grupurilor sociale în mod colectiv. Fără a neglija rolul economic al cooperativelor în ajutorarea
grupurilor cele mai sărace ale societății, în căutarea bunăstării, ei au subliniat mai mult rolul lor
educativ şi alte beneficii colective noneconomice în raport cu membrii lor. De asemenea, prin
asociere voluntară s-a vizat schimbarea conştiinței sociale şi pregătirea viitoarei revoluții proletare.
Liberalismul nu avea aceeaşi ambiție de a reconstrui total societatea existentă, înțelegând
să-i păstreze structurile, probabil îmbunătățite şi mai bine adaptate nevoilor tuturor straturilor
sociale. Potrivit conceptelor liberalismului (şi mai târziu ale neoliberalismului), societatea în
ansamblul sau (şi chiar grupurile sociale mai restrânse) nu există ca entitate distinctă, ea nu este
decât o adunare de simpli indivizi legați de o vasta legătură şi relații diverse. Bunul suprem al
umanității este deplină autonomie a tuturor indivizilor şi dreptul lor de a-si satisface interesul
personal, şi îndeosebi de a se îmbogăți. Deoarece o societate nu există ca atare nu există nici „bine
social general” în raporturile dintre indivizi, iar profitul economic joacă rolul cheie.
Solidaritatea creştină împărțea câteva particularități cu cele doua doctrine prezentate mai
sus. Astfel, potrivit Enciclicei„Rerum Novarum” din 1891 a Papei Leon al XIII-lea, societatea umană
este o comunitate reală de indivizi (cum este şi cazul aderenților la socialism) care combină
aspectele fizice şi spirituale ale ființelor umane, şi este legată prin diverse obligații naturale.
Familiile sunt unitățile fundamentale ale structurii sociale, rolul cheie în organizarea socială îl joacă
divizarea muncii. Acest lucru poate fi atins prin „corporații ”diverse, adică mici grupuri bazate pe
solidaritatea creştină şi care permit inserția socială şi economică a indivizilor şi a familiilor în
curentul dominant al societății. Cooperativele sunt una din formele unor asemenea corporații.
Astfel, activitățile economice ale cooperativelor, asociațiilor şi fundațiilor au fost centrate
pe interesele şi nevoile colective, urmărind realizarea nu numai a unor obiective strict economice,
dar şi a unor beneficii noneconomice, de tip educativ- formativ, moral şi social.
CUI: 34346395
Prin crearea unor rețele comunitare de solidaritate, de sprijin activ a celor în dificultate, cu
risc crescut de marginalizare socială pe piața muncii, se urmăreau schimbări în planul conştiinței
individuale care să ducă la formarea unei culturi a muncii.
Se poate dobândi, astfel, o autonomie profesională şi economică de natură a elimina forme
ale dependenței de ajutorul social. Structurile organizaționale de tip întreprindere socială, precum:
cooperativele, asociaţiile, fundaţiile, asocieri de ajutor mutual în comunitate etc., au la bază forme
specifice de antreprenoriat cu actori economici şi sociali proprii, care au scopuri centrate atât pe
dezvoltarea producției cât şi pe efectele sociale şi umane ale acesteia. Se vizează, astfel, creşterea
calității vieții a persoanelor/grupurilor vulnerabile.
Capitalul economic nu reprezintă, în sine, o țintă de bază a actorilor implicați în economia
socială. Acesta este acceptat doar prin rezultatele lui asupra schimbării vieții celor în dificultate,
prin integrarea lor pe piața muncii, sau prin dezvoltarea unui profit social centrat pe bunăstarea
individului şi/sau a comunității. Printr-un management specific economiei sociale, se ajunge, în timp,
la o îmbinare armonioasă a interesului individual cu cel general al comunității, capabilă să asigure
autonomia şi independența formelor de organizare după principiile economiei sociale şi
recunoaşterea lor de către autoritățile publice. Orice profit al instituțiilor de economie socială este
reinvestit pentru dezvoltarea întreprinderii, a serviciilor pentru membrii săi sau a serviciilor centrate
pe bunăstarea colectivă. Asocierea, liber acceptată de persoanele motivate pentru întreprinderi ale
economiei sociale, la care se adaugă şi acțiunile comunitare pe bază de voluntariat sunt o constantă
în definirea procesului economiei sociale.
Domeniile de bază în care economia socială şi-a dezvoltat interesul de a deschide
întreprinderi sociale sunt cele care, explicit, se leagă de sfera politicilor de incluziune socială a
populației cu risc de marginalizare socială. Aceste domenii vizează direct serviciile sociale de tip
sanitar şi medical/sănătatea, asigurările sociale şi de securitate socială, educaţia şi formarea
profesională, servicii în agricultură, mediu bancar şi cultural, activităţile de timp liber, serviciile de
proximitate pentru cei săraci şi cu risc de marginalizare sau pentru cei care doresc o afacere
profitabilă sigură pentru ei şi comunitate.
CUI: 34346395
1. Economie socială. Repere istorice și definire.

1.1. Repere istorice.
Economia socială a luat naştere în urmă cu aproximativ două secole, în principal având la
bază dorința oamenilor de a lupta împotriva evenimentelor neprevăzute, de a coopera în muncă,
de a se susține reciproc în momente de dificultate (în special în cazul riscurilor profesionale) şi de
a plasa banii fără să uite că sunt solidari.
Cum am văzut anterior, deşi această constelație de întreprinderi (asociative, cooperative şi
mutuale) este puțin cunoscută, ea propune valori solide, născute din creştinismul social, din
eficacitatea economică, democrația şi solidaritatea socială.
În mod uzual Economia socială constă într-o paletă largă de activități care au potențialul de
a oferi oportunități pentru comunități locale de a se angaja în toate stadiile procesului de
regenerare economică locală şi creare de locuri de muncă, de la identificarea nevoilor de bază până
la operaționalizarea inițiativelor. Sectorul acoperă potențialul economic şi activitățile de
întrajutorare şi mişcările de natură cooperatistă, cum sunt inițiativele care vizează satisfacerea
nevoilor sociale şi economice ale comunităților locale şi ale membrilor săi. Sectorul include
cooperative, proiecte mutuale, cooperative de credit, asociații familiale, parteneriate,
întreprinderi comunitare şi economice. Economia socială este sectorul care de dezvoltă cel mai
rapid în Europa şi acest context reprezintă un pământ fertil pentru crearea, în plan local, a unui
mare număr de întreprinderisociale.
Activitățile subsumate economiei sociale sunt conduse şi gestionate de obicei de
organizații din al treilea sector şi acoperă o gamă largă de servicii, printre care formare, dezvoltare
de abilităţi antreprenoriale, înfiinţarea de adăposturi, activităţi subsumate bunăstării, servicii şi
protecţia mediului.
Jaques Delors afirmă că a folosit pentru prima dată termenul de al treilea sector (secteur
tertiaire) într-un studiu pe care l-a realizat în 1978 pentru Comisia Europeană, intitulat Crearea de
locuri de muncă în sectorul terţiar: al treilea sector în Franţa, în care a analizat un mare număr al unor
întreprinderi de natură cooperatistă sau voluntară.
În timp ce organizațiile sunt conduse ca afaceri eficiente, interesul lor primar nu este
maximizarea profitului ci construirea capacității sociale (de exemplu prin angajarea sau formarea
grupurilor dezavantajate social) şi satisfacerea unor nevoi (de exemplu protejarea mediului,
oferirea unor servicii gratuite de îngrijire a copilului sau construirea de adăposturi pentru familiile
CUI: 34346395
cu venituri mici), concomitent cu crearea de noi forme de muncă.

Astfel, economia socială îşi pune amprenta asupra activității economice (comerciale şi ne-
comerciale) printr-o componentă socială.
Inițiativele economiei sociale sunt bazate pe principii care se preocupă, în primul rând, de
nevoile oamenilor. Succesul este judecat prin prisma beneficiilor pe care proiectele le aduc
comunității în termeni precum numărul de locuri de muncă create, numărul de oameni implicaţi într-
o activitate voluntară, beneficii aduse producătorilor şi utilizatorilor, prin prisma capacității sau
abilității proiectului de a genera venit pentru şi în interiorul comunităţii. Avem în vedere o cooperare
efectivă, interdependență şi participare activă a cetățenilor în scopul bunăstării comunității locale
din punct de vedere social şi economic. Economia socială are în atenție crearea unei societăţi
democratice, egalitaristă şi inclusivă care să promoveze justiţia socială, drepturile fundamentale şi
egalitatea de şanse.
Având în vedere cele prezentate mai sus putem să afirmăm că economia socială se găseşte
peste tot în orice moment, având în vedere că întreprinderile şi organizațiile sociale sunt active în
toate domeniile, cu precădere în protecţie socială, servicii sociale şi de sănătate, servicii de asigurări,
serviciu bancare, servicii locale, educaţie, formare şi cercetare, turism social, energie, servicii
consumatori, producţie industrială şi agricolă, artizanat, construcţii, mediu rezidenţial şi societăţi
cooperative de locuinţe, activităţi culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber. Economia
socială este prezentă în multiple forme, la toate nivelele – naționale şi europene – dar rădăcinile
sale sunt locale.
1.2. Definire și circumscriere în spațiul legislativ.

Încercările definirii economiei sociale au fost multiple şi au suscitat interesul cercetătorilor,
mai ales că de-a lungul timpului şi datorită marilor schimbări care au avut loc în lume, economia
socială a îmbrăcat diverse forme şi a suferit profunde transformări, specifice de la o țară la alta.
Una dintre cele mai interesante definiții ale economiei sociale a fost oferită în 1925 de Charles
Gide: „Economia socială studiază mai degrabă relaţiile voluntare pe care le creează oamenii între ei –
sub formă de asociaţii, de legislaţie sau de instituţii – în vederea îmbunătăţirii condiţiilor lor. Ea îşi
propune să caute şi să aleagă cel mai bune mijloace pentru atingerea acestui scop. Prin aceasta se
apropie mai curând de caracterul ştiinţelor morale, căutând ceea ce trebuie să fie, şi de caracterul
artelor, căutând ceea ce trebuie să facă, şi ea e desemnată uneori, mai ales de economiştii germani cu
CUI: 34346395
numele de Politică socială. Economia politică aplicată arată cele mai bune mijloace practice de a mări
bogăţia unei ţări, în timp ce Economia socială, caută mai ales să-i facă pe oameni mai fericiţi,
procurându-le nu numai mai multă îndestulare ci mai multă siguranţă, mai multă independenţă, mai
multe plăceri şi, prin urmare, vizează mai ales clasa muncitoare. Aceste două surori trăiesc în lumi
diferite şi nu se simpatizează deloc: una în lumea afacerilor şi alta în comitetele de reforme sociale”.
Din definiție propusă de Charles Gide se relevă caracterul profund social, orientat înspre
satisfacerea unor nevoi ale oamenilor, care să-i facă pe aceştia mai
„fericiți”. Totodată remarcăm opoziția dintre sfera socialului şi politica statului, autorul francez
considerând că acestea nu se întrepătrund, aflându-se în opoziție una față de cealaltă. De
asemenea, Gide remarcă una dintre esențele economiei sociale care va deveni ulterior
caracteristica principală a economiei sociale, şi anume orientarea înspre păturile defavorizate ale
societății, în acest caz „clasa muncitoare”.
Ulterior, odată cu evoluția societății, economia socială a început să fie un domeniu de
interes major, context în care, în 1980 reprezentanții sectoarelor cooperatist, mutual şi asociativ
au adoptat în Franța Carta Economiei Sociale.
Carta Economiei Sociale
Articolul 1: Întreprinderile de economie socială funcţionează în mod democratic fiind
constituite din membri solidari egali în drepturi şi obligaţii.
Articolul 2: Asociaţii, consumatorii sau producătorii membri ai întreprinderilor de economie
socială, se angajează de bunăvoie conform formei de activitate alese (cooperative, de întrajutorare
sau asociative), să preia responsabilităţile care le revin în calitate de membri cu drepturi depline ai
acestor întreprinderi.
Articolul 3: Toţi asociaţii fiind proprietarii mijloacelor de producţie, întreprinderile de
economie socială se angajează să stabilească, în cadrul relaţiilor sociale interne, noi legături prin
intermediul unei activităţi permanente de formare şi informare pe baza respectului reciproc şi a
consideraţiei.
Articolul 4: Fiecare întreprindere de economie socială îşi revendică dreptul la şanse egale
afirmându-şi dreptul la dezvoltare cu respectarea libertăţii depline de acţiune.
Articolul 5: Întreprinderile de economie socială se plasează în cadrul unui regim special de
însuşire, distribuire sau repartizare a profitului. Excedentul exerciţiului financiar nu poate fi utilizat
decât pentru propria dezvoltare economică a întreprinderi şi pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite
CUI: 34346395
asociaţilor, aceştia fiind cei care asigură controlul acestor servicii.

Articolul 6: Întreprinderile de economie socială se angajează, prin promovarea cercetării şi
experimentării permanente în toate domeniile activităţii umane, să participe la dezvoltarea
armonioasă a societăţii în perspectiva promovării intereselor individuale şi colective.
Articolul 7: Întreprinderile de economie socială îşi proclamă scopul final de a se pune în slujba
omului.
După cum se putem observa în articolele prezente în Carta Economiei Sociale sunt reiterate
valorile şi modalitatea de organizare a acestei forme de activitate, fiind evidențiate principiile ce
stau la baza acestui sector, şi anume:
• solidaritate;
• responsabilitate;
• libertate;
• şanse egale pentru toți membrii organizației şi
• respect reciproc (toți asociații fiind şi proprietari).
De asemenea, semnatarii s-au angajat să susțină îmbinarea armonioasă între rigoarea
economică şi provocările sociale.
Ascensiunea economiei sociale a fost recunoscută şi în cercurile politice şi juridice, atât la
nivel național, cât şi la nivel european.
La nivel european, în 1989, Comisia Europeană a publicat Comunicarea
„Întreprinderile din sectorul economiei sociale şi realizarea pieţei interne fără frontiere”. În acelaşi
an, Comisia a sponsorizat prima Conferinţă europeană privind economia socială (Paris) şi a creat
Unitatea economie socială în cadrul DG XXIII Întreprinderi, Comerț Distributiv, Turism şi Economie
Socială. În 1990, 1992, 1993 şi 1995, Comisia a promovat conferințe europene privind economia
socială la Roma, Lisabona, Bruxelles şi Sevilla. În 1997, summitul de la Luxemburg a recunoscut
rolul întreprinderilor din economia socială în dezvoltarea locală şi în crearea de locuri de muncă şi a
lansat acţiunea-pilot „Al treilea sistem şi ocuparea forţei de muncă”, luând domeniul economiei
sociale ca domeniu de referință.
Şi în Parlamentul European, Intergrupul pentru economie socială a devenit operațional din
1990. În 2006, Parlamentul European a solicitat Comisiei „să respecte economia socială şi să prezinte
o comunicare privind această piatră de temelie a modelului social european”.
CUI: 34346395
La rândul său, Comitetul Economic şi Social European (CESE) a publicat numeroase

rapoarte şi avize privind contribuția întreprinderilor din economia socială la realizarea diferitelor
obiective ale politicilor publice.
Un document esențial în înțelegerea Economiei Sociale este Carta principiilor Economiei
Sociale redactată în anul 2002 de către rețeaua CEP-CMAF.
Conferința Europeană Permanentă a Cooperativelor, Societăților Mutuale, Asociațiilor şi
Fundațiilor (European Standing Conference of Co-operatives, Mutual Societies, Associations and
Foundations) a fost creată în noiembrie 2000 de către cele mai reprezentative instituții din
domeniul economiei sociale din cadrul Uniunii Europene, şi anume: ACME – Association of
European Co-operative and Mutual Insurers; CCACE - Co-ordinating Committee of European Co-
operative Associations; CEDAG - European Council for Voluntary Organisations; EFC, European
Foundation Centre. Scopul CEP-CMAF a fost de a oferi o mai bună vizibilitate cooperativelor,
societăților mutuale, asociațiilor şi fundațiilor pentru probleme comune la nivel european pentru
a consolida recunoaşterea lor politică şi juridică şi pentru a demonstra importanța structurilor
economiei sociale în domeniul economic şi social european. În prezent rețeaua CEP-CMAF este
cunoscută ca şi Social Economy Europe.
Carta principiilor Economiei Sociale include principiile fundamentale ale economiei sociale:
• prioritatea acordată individului şi obiectivelor sociale față de capital;
• asocierea voluntară şi deschisă;
• structuri private;
• controlul democratic al membrilor (nu se referă la fundații, deoarece acestea nu au
membri);
• combinarea intereselor membrilor/utilizatorilor şi/sau a interesului general;
• apărarea şi aplicarea principiului solidarității şi responsabilității;
• gestionarea autonomă şi independența față de autoritățile publice;
• majoritatea excedentelor sunt utilizate pentru atingerea unor obiective de dezvoltare
durabilă şi pentru prestarea unor servicii de interes pentru membri sau de interes general.
O analiză atentă a Cartei principiilor Economiei Sociale ne arată că activitățile subsumate
economiei sociale cuprind două sub-sectoare majore ale economiei sociale: sub-sectorul comercial
sau de afaceri şi sub-sectorul necomercial. Deşi cele două sub-sectoare par a fi independente unul
CUI: 34346395
de celălalt, din punct de vedere socioeconomic, există, în mod evident, o permeabilitate între
acestea şi legături strânse între sectorul comercial şi cel necomercial în economia socială, ca
rezultat al unei caracteristici comune tuturor organizațiilor economiei sociale: acestea sunt
organizaţii ale celor care desfăşoară o activitate al cărei scop principal este satisfacerea nevoilor
persoanelor, şi nu remunerarea investitorilor capitalişti.
Totodată, potrivit documentului menționat anterior, obiectivele economiei sociale sunt
ocuparea forței de muncă, dezvoltarea serviciilor sociale şi consolidarea coeziunii sociale. Astfel,
economia socială se regăseşte în orientările majore ale politicilor publice, atât politici sociale de
incluziune socială şi de inserție pe piața forței, cât şi politici de dezvoltare locală şi creare de locuri
de muncă.
Definiția dată de rețeaua CEP-CMAF economiei sociale a avut în centru actorii acestui
domeniu, astfel: Organizaţiile Economiei Sociale sunt actori economici şi sociali activi în toate
sectoarele care se caracterizează în principal prin scopurile şi prin forma lor specifică de
antreprenoriat. Economia socială include organizaţii cum sunt cooperativele, organizaţiile de într-
ajutorare, asociaţiile şi fundaţiile. Aceste întreprinderi sunt deosebit de active în anumite domenii
cum ar fi protecţia socială, serviciile sociale, sănătatea, băncile, asigurările, producţia agricolă,
serviciile de proximitate, educaţie şi formare, cultură, sport şi activităţi recreative.
Plecând de la principiile fundamentale enunțate în Cartă, în 2006, Centrul Internațional de
Cercetare şi Informare privind Economia Publică, Socială şi Cooperatistă – CIRIEC a încercat o
definire a economiei sociale prin prisma actorilor implicați şi a modalități de distribuire (ne-
distribuire) a profitului obținut din derularea activitățile. Astfel, CIRIEC a propus o definiție a
Economiei Sociale care arăta că în acest concept se înscrie „setul de întreprinderi private organizate
formal, dotate cu autonomie decizională şi libertate de asociere, create pentru a întâmpina nevoile
membrilor prin intermediul pieţei, prin producerea de bunuri şi furnizarea de servicii, asigurări şi
finanţare, în care procesul decizional şi orice distribuire a profiturilor sau a excedentelor între membri
nu este direct legată de aportul de capital sau de cotizaţiile plătite de membri, fiecare dintre aceştia
dispunând de un vot”.
Totodată, în aceeaşi definiție sunt cuprinse şi informațiile privind sectorul necomercial,
astfel că potrivit enunțului CIRIEC, „economia socială include şi organizaţiile private organizate
formal, dotate cu autonomie decizională şi libertate de asociere, care prestează servicii necomerciale
pentru gospodării şi ale căror excedente, dacă există, nu pot fi însuşite de agenţii economici care le
CUI: 34346395
creează, controlează sau finanţează.

Definiția economiei sociale furnizată de CIRIEC relevă şi ea cele două sub- sectoare majore
ale economiei sociale, respectiv sub-sectorul comercial sau de afaceri şi sub-sectorul necomercial.
În acest cadru, conform definiției amintite, putem extrage câteva elemente privind caracteristicile
comune ale acestor două sub- sectoare ale economiei. Astfel, observăm următoarele:
• sunt private, adică nu fac parte din sau nu sunt controlate de sectorul public;
• au o formă de organizare, adică au, în general, personalitate juridică;
• au autonomie decizională, ceea ce înseamnă că au deplina capacitate de a-şi alege şi revoca
organele de conducere, precum şi de a-şi controla şi organiza toate activitățile;
• se bucură de libertate de asociere (asocierea la acestea nu este obligatorie);
• orice distribuire a profiturilor sau excedentelor între membrii utilizatori, în cazul în care are
loc, nu este proporțională cu aportul de capital sau cu cotizațiile plătite de membri, ci cu
activitățile sau tranzacțiile acestora în cadrul organizației;
• desfăşoară o activitate economică în sine, pentru a satisface nevoile unor persoane,
gospodării sau familii. Din acest motiv, organizațiile economiei sociale sunt considerate
organizaţii ale oamenilor, nu ale capitalului. Acestea lucrează cu capitalul şi alte resurse
decât cele monetare, dar nu în favoarea capitalului;
• sunt organizații democratice. Cu excepția unor organizații voluntare care prestează servicii
necomerciale gospodăriilor, organizațiile de nivel primar sau de prim rang din economia
socială aplică principiul „o persoană, un vot” în procesele lor decizionale, indiferent de
aportul de capital sau cotizațiile plătite de membri. Organizațiile de la alte niveluri sunt, de
asemenea, organizate democratic. Membrii dețin controlul majoritar sau exclusiv în
procesul decizional alorganizației.
Importanța economiei sociale a fost observată, la momentul respectiv, de Preşedinția
belgiană a Consiliului Uniunii Europene, context în care, în octombrie 2010, în cadrul Concluziilor, a
fost abordată şi problematica privind Economia socială şi Strategia Europa 2020. În cadrul
documentului a fost subliniat faptul că economia socială se regăseşte în mai mult de 10% din
întreprinderile europene şi oferă locuri de muncă stabile pentru mai mult de 11 milioane de
persoane. În acest context, reprezentanții Consiliului Uniunii Europene au considerat că economia
socială este un mijloc important pentru atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020. Strategia se
CUI: 34346395
axează pe promovarea industriilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon, pe încurajarea elaborării

de noi produse, pe dezvoltarea unei economii digitale şi pe modernizarea sectorului educației şi
formării. Strategia fixează cinci obiective precise, printre care se numără creşterea ratei de ocupare
a forței de muncă până la cel puțin 75% (de la nivelul actual de 69%) şi creşterea cheltuielilor în
domeniul cercetării şi dezvoltării până la 3% din PIB - în prezent, bugetul alocat acestui sector
reprezintă doar 2% din PIB, fiind mult mai scăzut decât cel din SUA şi Japonia. Planul reia şi obiectivul
„20/20/20” în materie de schimbări climatice - unul dintre cele mai ambițioase obiective din lume -
şi propune o reducere cu 25% a nivelului sărăciei, procent care s-ar putea traduce prin îmbunătățirea
condițiilor de trai pentru circa 20 de milioane de persoane.
În ceea ce priveşte educația, Comisia recomandă amplificarea eforturilor menite să conducă la
reducerea ratei abandonului şcolar sub nivelul de 10% (față de 15%, cât este în prezent) şi creşterea
numărului absolvenților de studii superioare cu vârsta sub 30 de ani (de la 31% la 40%).
Documentul invită guvernele să stabilească obiective naționale care să țină cont de
condițiile existente în fiecare țară şi să contribuie, în acelaşi timp, la realizarea obiectivelor globale
ale UE. Comisia va monitoriza derularea acțiunilor propuse şi va emite avertismente în cazul
eventualelor „reacții neadecvate”.
Strategia identifică şapte inițiative-pilot menite să consolideze creşterea economică şi ocuparea
forței de muncă. Acestea includ programe vizând ameliorarea condițiilor de finanțare şi a accesului
la fonduri în domeniul cercetării şi dezvoltării, facilitarea accesului la internet de mare viteză şi
utilizarea pe scară mai largă a surselor regenerabile de energie.
În acest cadru, referindu-se la prioritățile în ceea ce priveşte economia socială, Preşedinția
belgiană (2010) a accentuat parteneriatele pe care le presupune economia socială, precum şi
contribuţia importantă pe care actorii din economia socială o aduc în ceea ce priveşte politica de
coeziune. Totodată, a fost subliniată capacitatea economiei sociale de a crea locuri de muncă, precum
şi rezolvarea pe care o dă incluziunii grupurilor vulnerabile. O importanță deosebită a fost acordată
modului în care actorii economiei sociale identifică nişe de piaţă în domeniul dezvoltării durabile.
Este relevant faptul că, în cadrul conferinței s-a accentuat importanţa economiei sociale în
ceea ce priveşte îndeplinirea a trei obiective ale Strategiei Europa 2020: economia bazată pe
cunoaştere, dezvoltarea durabilă şi incluziunea.
De asemenea, Preşedinția belgiană şi-a afirmat convingerea că economia socială poate să
ofere răspunsuri valoroase provocărilor societății europene.
CUI: 34346395
În România, potrivit articolului 6, litera l) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, economia
socială reprezintă un sector ce cuprinde activități economice care, în subsidiar şi cu condiția
menținerii performanței economice, includ obiective de tip social. Potrivit aceleiaşi Legi, în cadrul
acțiunilor multidimensionale ale procesului de incluziune socială se înscriu şi activitățile din
domeniul economiei sociale, orientate spre generarea sau asigurarea de locuri de munca pentru
persoanele vulnerabile.
Organizarea şi funcționarea sectorului economiei sociale se reglementează prin lege
specială, așa cum precizează legea asistenței sociale.
Domeniul economiei sociale este reglementat prin LEGE Nr. 219 din 23 iulie 2015 privind economia socială și
HOTĂRÂRE Nr. 585/2016 din 10 august 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Legii nr. 219/2015 privind economia social.
Proiectul Legii privind economia socială (Proiect legislativ nr. 571/4.XI.2013) s-a aflat în
dezbatere încă din 2013.
Legea are ca obiect reglementarea domeniului economiei sociale, stabilirea măsurilor de
promovare a economiei sociale și stabilirea competențelor autorităților central și locale în
domeniu.
Definiția economiei sociale este reglemetată în art.2, astfel:
ART. 2
(1) Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul
public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau
interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor
aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii
şi/sau execuţia de lucrări.
(2) Economia socială are la bază iniţiativa privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de
autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a profitului către asociaţi.
Legea precizează principiile și obiectivele economiei sociale, definește termeni specifici și

precizează care sunt formele juridice prin care se realizează activitățile de economie socială. Un
capitol distinct reglementează organizarea instituțională, precizând instituțiile cu atribuții în
domeniul economiei sociale la nivel central și local.
Astfel, activitățile de economie socială sunt realizate de
CUI: 34346395
1. întreprinderi sociale – certificate prin acordarea unui atestat

2. întreprinderi de inserție socială – certificate prin acordarea mărciisociale
Întreprinderea socială
Conform legii sunt recunoscute ca întreprinderi sociale:
a) societățile cooperative de gradul 1;
b) cooperativele de credit;
c) asociațiile şi fundațiile;
d) casele de ajutor reciproc ale salariaților;
e) casele de ajutor reciproc ale pensionarilor;
f) orice alte categorii de persoane juridice.
ART. 8
(1) Statutul de întreprindere socială se recunoaşte prin acordarea unui atestat de întreprindere
socială, denumit în continuare atestat.
(2) Atestatul se acordă la solicitarea persoanelor juridice prevăzute la art. 3 pe baza actelor de
înființare şi funcționare.
(3) Atestatul certifică scopul social al întreprinderii sociale şi conformarea acesteia la principiile
enunțate la art. 4.
(4) Atestatul se acordă acelor întreprinderi sociale care dispun prin actele de înființare şi
funcționare respectarea următoarelor criterii:
a) acționează în scop social şi/sau în interesul general al comunității;
b) alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe
întreprinderi sociale;
d) aplică principiul echității sociale față de angajați, asigurând niveluri de salarizare
echitabile, între care nu pot exista diferențe care să depăşească raportul de 1 la 8.
(5) Atestatul se eliberează de către agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă,
respectiv a municipiului Bucureşti, denumită în continuare agenție de ocupare, prin
compartimentul pentru economie socială, prevăzut la art. 24 alin. (2).
(6) Atestatul se acordă pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii, dacă se face
dovada că sunt respectate condițiile care au stat la baza acordării acestuia.
(7) Procedura de acordare a atestatului, precum şi condițiile de suspendare sau retragere a
CUI: 34346395
acestuia se reglementează prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Fiecare dintre aceste forme de organizare juridică este reglementată prin legi speciale, norme
metodologice de aplicare a acestora.
Întreprinderi de inserție socială
ART. 10
(1) Întreprinderea socială de inserție este întreprinderea socială care:
a) are, permanent, cel puțin 30% din personalul angajat aparținând grupului vulnerabil,
astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajați să reprezinte cel puțin 30% din totalul
timpului de lucru al tuturor angajaților;
b) are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserția
socioprofesională a persoanelor defavorizate.
(2) Procedura de verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se reglementează
prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
ART. 11
(1) Întreprinderile sociale de inserție au obligația de a asigura, pentru persoanele angajate,
care fac parte din grupul vulnerabil, măsuri de acompaniament care să asigure inserția
profesională şi socială.
(2) Măsurile de acompaniament pot fi: informarea, consilierea, accesul la formele de
pregătire profesională, adaptarea locului de muncă la capacitatea persoanei, accesibilizarea
locului de muncă în funcție de nevoile persoanelor, precum şi alte măsuri care au ca scop
sprijinirea inserției profesionale şi sociale.
(3) În vederea asigurării măsurilor de acompaniament, întreprinderile sociale de inserție
colaborează cu serviciile publice de asistență socială de la nivel județean şi local, agențiile de
ocupare, centrele de furnizare de servicii integrate de asistență medicală, psihologică şi
socială pentru consumatorii şi consumatorii de droguri dependenți, cu specialişti în domenii
precum psihologie, asistență socială, adicții, pedagogie, formare profesională, ocupare,
medicină, medicina muncii, economie socială.
ART. 12
Statutul de întreprindere socială de inserție se certifică prin acordarea mărcii sociale.
Expunem în continuare, fără însă a considera exhaustivă înșiruirea acestora, legislația specifică a
CUI: 34346395
acestor forme de activitate de economie socială:

- LEGE Nr. 219 din 23 iulie 2015 privind economia socială
- HOTĂRÂRE Nr. 585/2016 din 10 august 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială
- LEGE Nr. 1 din 21 februarie 2005, privind organizarea şi funcționarea cooperației
- LEGE Nr. 122 din 16 octombrie 1996, privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc
ale salariaților şi al uniunilor acestora
- LEGE Nr. 540 din 27 septembrie 2002, privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor
- LEGE Nr. 566 din 9 decembrie 2004, Legea cooperației agricole
- LEGE Nr. 31 din 16 noiembrie 1990, Legea societăților
- LEGE Nr. 93 din 8 aprilie 2009, privind instituțiile financiare nebancare
- ORDONANŢĂ Nr. 26 din 30 ianuarie 2000, cu privire la asociații şi fundații
- ORDIN Nr. 1372 din 29 septembrie 2010, privind aprobarea Procedurii de autorizare a
unităților protejate
Întreprinderea socială de inserție are obligația de a asigura, pentru persoanele angajate care fac
parte din grupurile vulnerabile, măsuri de acompaniament social care să asigure inserția
profesională a angajatului.
Grupul vulnerabil
Legea asistenței sociale (Legea nr. 292/2011) definește grupul vulnerabil ca fiind constituit din
persoane sau familii care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de
trai din cauza unor situații de boală, dizabilitate, sărăcie, dependență de droguri sau alcool ori a
altor situații care conduc la vulnerabilitate economică și socială.
Din perspective legii privind economia socială, din grupul vulnerabil fac parte următoarele
categorii de persoane:
a) persoane cu dizabilități fizice şi/sau mentale;
b) persoane provenind din familii numeroase sau monoparentale;
c) persoane fără educație sau pregătire profesională;
d) persoane toxico-dependente, după efectuarea tratamentului de dezintoxicare;
e) victime ale violenței în familie;
f) persoane afectate de boli care le influențează viața profesională şi socială;
CUI: 34346395
g) imigranți, refugiați;
h) persoanele beneficiare de ajutor social potrivit prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul
minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
i) persoane vârstnice ( c a r e a u î m p l i n i t v â r s t a d e 6 5 d e a n i ) ;
j) persoane care au depășit vârsta de 50 de ani și nu beneficiază de prevederile Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, dar nici a altei legi
de protecție socială;
k) persoane care trăiesc în comunități izolate;
l) persoane de etnie romă;
m) victime ale traficului de persoane;
n) persoane afectate de boli ocupaționale;
o) tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului;
p) persoane eliberate din detenție;
q) persoane fără adăpost;
r) șomeri de lungă durată, înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.
Angajarea unei persoane aparținând grupului vulnerabil definit de legea economiei sociale oferă
întreprinderii sociale marca de întreprindere socială de inserție
Afaceri în economia socială. Clarificări conceptuale. Definiri.

2.1. Economie socială. Afacere. Marketing. Fezabilitate.
Noțiunea de economie socială se înscrie parțial în noțiunea de economie în sens larg.
Etimologic, cuvântul/conceptul de economie provine din limba greacă veche: oikos,-ou = casă,
locuință; oikoumene = pământ locuit, lume; oikonomos, -ou
= administrator, intendent; oikonomia, -as = administrarea treburilor unei case, organizare,
gospodărire.
Organizare, administrare, gospodărire presupun toate actiune și activitate umană. Acestea
la rândul lor presupun scop. Nu există acțiune sau activitate umană dezinteresată, fără scop. De
multe ori sau de cele mai multe ori scopul sau interesul este subconștient, dar ele nu dispar
vreodată. Dacă ne propunem totuși, să urmărim aplicarea eticii în activități vom descoperi faptul
că există scopuri sau interese egoiste și/sau altruiste. În interiorul sau în spatele oricărei acțiuni
există o dorință, o voință care tinde spre realizare. Dorințele și/sau voințele umane conțin o
CUI: 34346395
multitudine de scopuri, de la plăcere până la mântuire sau salvare spirituală. Tipul de interes sau
de scop, calitatea lor sunt cele care dau moralitatea unei acțiuni. Așa numitele acțiuni
dezinteresate vor să afirme de fapt acțiuni cu interes sau scop altruist, moral sau spiritual. Absența
scopului nu este posibilă. Raportat la cele enunțate anterior economia socială își propune să fie o
activitate în care primează scopul/interesul altruist.
Afacerea este o facere. Este o făptuire, o activitate cu scop clar precizat. De aici pot fi
desprinse următoarele întrebări:
Ce facem ? (se referă la produsele si/sau servicile noastre) Unde ? (vizează spațiul geografic,
social, economic, politic)
Pentru cine ? (se referă la grupul/rile țintă, la cei care cumpără produsele sau servicile
noastre)
Cu cine ? (colaboratorii, angajații)
Cu ce ? (instrumente, resurse, tehnici)
Felul în care gândim/abordăm răspunsurile la întrebările Pentru cine? și Cu cine? diferențiază
afacerile economice clasice (în care primează scopurile/interesele financiare) de afacerile în
domeniul economiei sociale (care conțin ca principal scop/interes binele socioeconomic al întregii
comunități).
Cuvantul/conceptul de marketing provine din limba engleză: Market = piață, târg, afaceri,
cerere și ofertă, cumpărare și vânzare, preț.
Sufixul ing in limba engleză formează participiul continuu. Prezența acestui sufix arată că
semnificațile acelui cuvânt sunt în activitate, în desfășurare, în funcțiune, în funcționare. Deci
marketing este o activitate a pieței, în piață, pentru piață. În piață ne întâlnim cu scopul de a vinde
și/sau cumpăra produse sau servicii. Marketul/piața în sens foarte larg cuprinde toate resursele și
manifestările fizico- geografice (solul și subsolul), economice, sociale și politice. Principala resursă
și principalul factor economic este omul întrucât el este cel care folosește și transformă realitatea
(ceea ce este dat), într-un sens foarte larg, din punct de vedere economic, întreaga realitate poate
fi interpretată ca o piață, intrucât este locul de întâlnire al fiecăruia cu fiecare.
Funcțiile marketingului
Specialiştii americani Joel Evans şi Barry Berman consideră următoarele funcții de bază
ale marketingului, care, de fapt, determină conținutul activității:
1. Analiza şi cercetarea de marketing a mediului firmei, adică, urmărirea şi cercetarea acelor
CUI: 34346395
factori externi care pot influența succesul sau eşecul firmei cum sunt: sistemul economic,
concurența, furnizorii etc.
2. Analiza consumatorului prin examinarea şi evaluarea caracteristicilor acestuia (nevoile,
procesele de cumpărare etc.)
3. Programarea produselor şi a producției de bunuri, idei, servicii, care are în vedere:
dezvoltarea şi apărarea produselor şi sortimentelor, apărarea poziției mărcii, ambalajului,
eliminarea produselor vechi, promovarea noului etc.
4. Programarea distribuţiei prin activități ce cuprind: stabilirea canalelor de distribuție,
logistica distribuției,depozitarea mărfurilor,transportul,vânzările etc.
5. Programarea promovării prin acțiuni combinate de reclamă, publicitate, promovarea
vânzării personale, vânzării prin intermediari, a relației firmei cu publicul etc.
6. Programarea preţului, adică stabilirea unei politici în domeniul categoriilor de prețuri, a
nivelurilor acestora, a termenelor de plată, utilizarea prețului ca factor activ sau pasiv.
7. Responsabilitatea socială. Orice firmă are obligativitatea de a oferi bunuri, servicii şi idei
sigure, folosibile, corespunzătoare din punct de vedere etic, moral, ecologic.
8. Managementul marketingului – funcție integratoare care se referă la luarea deciziilor
privind elaborarea, aplicarea, controlul planurilor/programelor de marketing, evaluând implicațiile
organizaționale, financiare, umane.
Aceste funcții se regăsesc în orice domeniu de activitate şi la orice nivel. Ele nu sunt entități
distincte, ci sunt intercondiționate cu celelalte funcții ale firmei/organizației. Marketingul trebuie,
deci, integrat cu/în toate funcțiile întreprinderii.
Marketing social
Putem pleca de la premiza că orice activitate umană trebuie să îşi găsească finalitatea/scopul, astfel
încât putem reformula ca o lege de bază a vieții economice “O afacere (organizație) există doar
pentru că există beneficiari (cumpărători, utilizatori, clienți) care îi solicită rezultatele.”
În actualele condiții ale unei piețe globale tot mai competitive, organizațiile economice, firmele nu
mai pot supraviețui decât printr-o activitate de cel mai înalt nivel. La rândul lor consumatorii şi
utilizatorii se confruntă cu o ofertă tot mai mare, cu un număr tot mai mare de furnizori care caută
să le satisfacă cele mai mici nevoi. Marketingul îşi are originea tocmai în faptul că oamenii, agenții
CUI: 34346395
economici manifestă nevoi, trebuințe, dorințe, iar alegerea bunului sau serviciului necesar este
foarte grea. Un management al marketingului eficient va pune accentul tocmai pe depistarea
acestor nevoi, pe evaluarea lor, pe categorisirea lor şi apoi pe satisfacerea lor.
Conținutul conceptului de marketing, funcțiile şi trăsăturile lui sunt diferit prezentate în literatura
de specialitate. Termenul semnifică: organizarea procesului de concepţie a produselor, producţia,
desfacerea şi activitatea de comunicare, pornind de la ideea de cunoaştere a cerinţelor
consumatorilor sau utilizatorilor, în scopul satisfacerii celor mai exigente cerinţe ale acestora.
Marketingul este deci un concept organizațional, o organizare de metode, de procedee, de tehnici
de cercetare, de calcul şi analiză, de previziune şi control, dar şi de organizare şi promovare în
întreprindere a unui spirit de cunoaştere şi anticipare a conduitei, comportamentului de cumpărare
şi de consum a cumpărătorilor, a preferințelor, dorințelor şi aspirațiilor lor.
Asociația Americană de Marketing defineşte marketingul ca fiind: „Ansamblul dinamic al tuturor
activităţilor comerciale care dirijează fluxul de mărfuri şi servicii de la producător la consumator sau
utilizatorul final.” Dar această definiție rămâne încă tributară vechii concepții care punea pe primul
plan produsul ce trebuia valorificat şi de aceea, i se vor aduce unele completări. Profesorul Mc
Carthy adaugă la definiția de mai sus „ ... în vederea satisfacerii cumpărătorului şi îndeplinirea
obiectivelor întreprinderii”.
Profesorul Stanton adaugă: „Marketingul este un întreg sistem de activităţi economice referitoare
la programarea, preţurile, promovarea şi distribuirea produselor şi serviciilor menite să satisfacă
cerinţele consumatorilor actuali şi potenţiali”. Philip Kotler – unul dintre părinții marketingului
ştiințific - susține că:
„Marketingul este analizarea, programarea şi controlul resurselor diferitelor întreprinderi
producătoare, politica şi activitatea lor de producţie şi desfacere în vederea satisfacerii cerinţelor
diferitelor grupe de consumatori şi a obţinerii de profituri.”
Observăm astfel, accentul pe elementul consummator, pe nevoile acestuia, precum și
rolul marketingului în toate domeniile întreprinderii.
Fezabilitate înseamnă faciabilitate. Sufixul ,,bilitate,, provine din limba latină unde bilis
adăugat unui cuvânt exprimă posibilitatea. Faciabilitate deci, înseamnă
posibilitatea/capacitatea/abilitatea de a face ceva. Un studiu de fezabilitate cuprinde:
- analiza condițiilor și resurselor
- analiza metodelor, instrumentelor, tehnicilor
CUI: 34346395
2.2. Metode și instrumente

Cuvântul/conceptul metodă provine din limba greacă veche și conține două cuvinte: meta
= cu, după; hodos, - ou = cale, drum. Deci, a avea o metodă, a urma o metodă înseamnă a avea și a
urma un drum. Avem un drum, nu în sensul posesiei sale private ci în sensul în care am optat pentru
unul, fie că acesta exista anterior fie că l-am gândit noi și l-am adaptat conform scopurilor noastre.
Instrumentele sunt o prelungire a noastră, ele ne ajută să acționăm în lume conform
scopurilor pe care ni le propunem. Instrumentele pot fi împărțite în două mari categorii:
1. instrumente filosofice, filologice, psihologice, sociologice (idei,
gânduri,cuvinte, intuiții, sentimente, emoții, acțiuni/comportamente)
2. instrumente fizice (de la un simplu băț până la cea mai avansată tehnologie).
În prima categorie intră organizarea, planificarea, proiectarea, conducerea, comunicarea,
controlul, strategia și orice altceva presupune activitatea eficientă a unei organizații.
Acum urmează să gândim cum putem aplica cele enunțate mai sus în domeniul economiei
sociale. Care sunt cele mai bune, mai eficiente metode (drumuri/căi) și care sunt instrumentele
optime în acest domeniu?
Studiul de prefezabilitate
Studiul de prefezabilitate reprezintă privirea de ansamblu asupra potențialului real de
materializare a ideii deținute. Primul pas în elaborarea unui studiu de prefezabilitate este
elaborarea unei descrieri clare a produselor sau serviciilor care urmează a fi produse sau furnizate.
Aşa cum se va detalia în studiul de fezabilitate, în această etapă este folositor şi un succint studiu
de piață care să aibă în vedere identificarea potențialilor clienți, a concurenței şi a prețului optim.
Mai presus de aceşti indicatori se va avea în vedere evaluarea potențialului impactului social.
Studiul de fezabilitate
Studiul de fezabilitate reprezintă garanția succesului sau prezicerea nereuşitei, aşadar este
foarte important să se efectueze atent, profesionist şi intensiv. Capacitatea de a previzualiza
afacerea pe termen lung este strâns determinată de acuratețea studiului de fezabilitate. Odată ce
s-a ajuns în acest stadiu însemnă că studiul de prefezabilitate a fost încheiat cu o concluzie favorabilă
investirii de resurse umane şi materiale în analiza atentă şi consistentă a aspectelor relevante
CUI: 34346395
pentru deschiderea unei întreprinderi sociale.

Studiul de fezabilitate introduce antreprenorii sociali în ceea ce va urma să devină pentru
ei un mod de viață (efort, inovație, disponibilitate, flexibilitate şi loialitate față de cauza susținută)
fiind important ca aceştia să fie implicați activ în efectuarea lui. Studiul trebuie efectuat astfel
încât:
- să prezinte informații privind organizația sau grupul de inițiativă din care să reiasă clar
cine sunt, care este misiunea, care este viziunea, dacă sprijină sau chiar participă la deschiderea
întreprinderii sociale
- definirea produsului sau a serviciilor să urmărească adaptarea definiției la parametrii
clari, în aşa fel încât să ajute inițiatorii și investitorii să cunoască îndeaproape ce presupun acele
produse sau servicii din punct de vedere al resurselor umane, material, tehnologice, financiare etc.
- cercetarea pieței este esențială pentru determinarea previziunilor
financiare (număr de clienți, prețuri utilizate, afinitățile clienților,
posibilitățile de livrare). Această etapă trebuie să ofere un răspuns clar la
întrebarea: Vor cumpăra clienții suficiente produse astfel încât afacerea să merite a fi susținută?
Totodată trebuie să fie edificatorie pentru a cunoaşte bine clienții
şi concurența.
- management şi operațiuni. Această etapă se referă la determinarea abilităților,
expertizei, echipamentului, facilităților, proceselor şi sistemelor ce sunt necesare pentru a
dezvolta, desfăşura şi conduce o întreprindere socială; este vitală selectarea resursei umane
potrivite care să corespundă solicitărilor aferente fiecărei funcții.
- analiza financiară implică evaluarea costurilor inițiale (de pornire), strategia de preț,
analiza pragului de rentabilitate şi previziunile financiare. Este necesar alcătuirea unui buget
pentru costurile inițiale şi stabilirea unui preț pe produse sau servicii care să maximizeze în
favoarea afacerii raportul cost- beneficii; p ragul de rentabilitate reprezintă volumul de vânzări
necesar pentru a acoperi costurile.
- previziuni asupra vânzărilor, costurilor, şi prețurilor; a ceastă etapă presupune o
apreciere a surselor de risc şi estimarea ratei de creştere în aşa fel încât să se poată efectua un
plan de afaceri realist şi de succes.
CUI: 34346395
3. Întreprinderea socială. Scop. Repere. Definiri.

3.1. Noțiuni introductive
Economia socială apare și se dezvoltă ca un răspuns la o nevoie socială sau economică a
celor ce o fondează, nevoi cărora celelalte sectoare ale vieții economice (public și economic
capitalist) nu reușesc să le răspundă. Întreprinderile sociale pot umple golul lăsat de celelalte
sectoare identificând o oportunitate de piață în căutarea unui răspuns la o nevoie socială.
Dezvoltarea economiei sociale, prin întreprinderile şi instituțiile ce
funcționează după principiile acesteia, are un rol foarte important în eradicarea sărăciei, în
incluziunea categoriilor vulnerabile, oferirea de locuri de muncă şi combaterea altor probleme
socio-economice specifice fiecărei comunități în parte. Întreprinderile economiei sociale
reprezintă un pilon important în dezvoltarea sustenabilă a comunităților
unde activează.
Expunem mai joscâteva motive și argumente în sprijinul opțiunii pentru economia socială:
• sunt alternative la întreprinderile tradiționale luând naştere din inițiativele indivizilor
cu scopul de a genera proiecte de afaceri colective şi democratice, viabile economic şi competitive,
cu un interes social şi scop colectiv;
• sunt, de cele mai multe ori, singurele posibilități economice pentru determinarea
dezvoltării şi pentru păstrarea serviciilor sociale în arii slab industrializate sau fără alte resurse;
• lucrează în favoarea solidarității şi coeziunii sociale;
• furnizează locuri de muncă stabile şi cu un înalt grad de calitate;
• sunt responsabile social şi susțin dezvoltarea sustenabilă a spațiilor unde sunt
localizate determinând astfel bunăstarea în acele regiuni lispite de resurse şi acordând un punct
de plecare comunităților învecinate;
Economia socială este un factor fundamental în articularea şi organizarea teritoriului,
acționând la nivel local în concordanță cu nevoile şi interesele comunităților de apartenență.
În dezvoltarea unei întreprinderi sociale s-a ridicat tot mai des problema sustenabilității de
mediu. Acest aspect trebuie avut constant în vedere încă de la primii paşi, indiferent de natura
produselor/serviciilor. Atenția acordată impactului social specific întreprinderii sociale, include şi o
abordare sustenabilă, responsabilă față de starea de sănătate atât a beneficiarilor actuali, cât şi a
generațiilor viitoare. Întreprinderile sociale prin esența lor trebuie să fie responsabile social.
CUI: 34346395
Responsabilitatea social, într-o întreprindere social nu este o politică adoptată, ci este chiar
inerentă naturii acestei organizații.
3.2. Pașii înființării unei întreprinderi sociale

Din momentul identificării unei oportunități pașii necesari pentru a ajunge a o întreprindere
socială sunt parțial identici cu cei necesari pentru orice întreprindere. Întreprinderea socială, însă,
reprezintă o nouă formă antreprenorială, care diferă atât de sectorul privat, cât și de sectorul
public.
Evaluarea capacităţii organizaţionale

Înființarea unei întreprinderi sociale este un demers important din punctul de vedere al impactului
local, al efectului sistemic în piața locală şi, cel mai important, al efectelor sociale determinate.
Anvergura acestuia trebuie atent observată pentru a determina necesarul de resurse de investit
într-o întreprindere socială. Mai simplu expus, trebuie ca înainte de a începe o asemenea
întreprindere să se cunoască bine potențialul propriu şi să se decidă dacă forma de întreprindere
socială este cea potrivită pentru a servi intențiilor şi afinităților proprii. Aspectele care trebuie
urmărite sunt:
- gradul de sustenabilitate organizațională,
- gradul de sustenabilitate financiară
- posibilitățile de autofinanțare.
Întreprinderile sociale, începând de la ideea inițială şi până la efectul produs asupra indivizilor sau
comunității, urmăresc o matrice doar parțial identică cu cea după care funcționează întreprinderile
capitaliste clasice. Devierea de la modelul clasic al desfăşurării unei afaceri apare încă de la primele
demersuri, regăsindu- se mai ales în structura şi regulamentul de organizare internă, în statutul
celor implicați, dar mai ales în angajamentul social şi/sau de mediu care este asumat.
Scopul esențial al întreprinderii sociale este de natură socială şi nu comercială, iar acest postulat
trebuie să reprezinte reperul în jurul căruia are loc dezvoltarea unei astfel de entități. Planul de
dezvoltare presupune administrarea, monitorizarea şi evaluarea activității desfăşurate, nu pentru
folosul unui grup restrâns de beneficiari precum fondatorii, ci, mai întâi de toate, pentru
demonstrarea obiectivelor enunțate şi mai departe pentru sublinierea mecanismelor ce urmează
a fi utilizate în acest sens şi a modului în care se va evalua succesul acestui proces (succesul
CUI: 34346395
îndeplinirii scopului social).

Inițiatorii unei întreprinderi sociale vor urmări să precizeze misiunea şi valorile pe care îşi
fundamentează acest demers şi să-l justifice raportându-se la nevoia la care s-a răspuns (la
vacuumul socioeconomic pe care urmează să-l completeze). Această justificare se construiește
utilizând statistici relevante, studii referitoare la gradul de ocupare a forței de muncă, categoriile
vulnerabile cele mai excluse social, studii de impact care să prefigureze scenariul post-
implementare.
a) Motivația
Putem susține că în ceea ce privește întreprinderea socială există motivație economică
(scopuri/interese economice) și motivație socială (scopuri/inerese sociale).
Dimensiunea economică este axată pe obținerea de profit (profit financiar/material), iar
motivația socială are în centru, în primul rând, nevoile grupului vulnerabil (putem vorbi și aici de
profit financiar doar că în acest caz în armonie/echilibru cu profitul moral/spiritual). Economia
socială realizează conexiunea dintre aceste două componente, punând oamenii (persoanele
aparținând grupurilor vulnerabile) pe primul loc și apoi câștigul financiar. Economia socială
propune un model care să răspundă într-un mod mai echitabil nevoilor oamenilor și comunităților
din care aceștia fac parte. Astfel, toți oamenii, indiferent de câți bani au adus, au un cuvânt de spus.
Membrii au dreptul să- și exprime opiniile privind deciziile care se iau în organizație.
Principiile de bază care guvernează entitățile economiei sociale sunt enunțate atât în
documentele europene, cât și în cele naționale, acestea fiind:
• prioritatea acordată individului şi obiectivelor sociale şi nu capitalului;
• structuri private;
• asociere voluntară şi deschisă;
•control democratic asupra activităților exercitat de membriiorganizației/întreprinderii;
• îmbinarea intereselor membrilor/utilizatorilor şi/sau a interesului general;
• apărarea şi aplicarea principiului solidarității şi responsabilității;
• gestiunea autonomă şi independența față de autoritățile publice;
• majoritatea excedentelor să fie folosite pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă şi
prestarea unor servicii de interes pentru membri sau de interesgeneral.
CUI: 34346395
b) Identificarea ideii de afaceri

În puține cazuri Ideile de afaceri sunt rezultatul unei revelații sau al unui lung proces de analiză. De
cele mai multe ori putem urma idei de afaceri practicate déjà cu success în țară și/sau în străinătate.
O idee de afaceri se poate dezvolta dintr-o afacere existentă, îmbogățită cu elemente inovatoare
sau care se adresează altor tipuri de consumatori.
Dintre ideile de afaceri trebuie selectate acele idei care sunt cele mai potrivite pentru
antreprenor și care răspund cel mai bine nevoilor și oportunităților locale. Evident este important
și aspectul financiar – un volum ridicat de vânzări.
Ideile de afaceri pot avea ca surse: experiența proprie, experiența comunității locale,
experiența membrilor comunității locale sau ai altor comunități, discuții cu părți co-interesate.
Din experiența afacerilor de succes au fost extrase câteva caracteristici ale unei idei de afaceri
bune:
- Rezolvă o problemă
- Există piață pentru această afacere
- Poate aduce profit
Pentru a genera idei de afaceri este indicat să identificăm nevoile comunității, resursele
comunității, disponibilitatea utilizării resurselor comunității. Pe baza rezultatelor obținute se
formulează obiectivele întreprinderii sociale, rezultatele anticipate. Obiectivele economice se
referă la rezultatele care țin de afacerea antreprenorului (de exemplu, tipurile produselor sau
serviciilor, valoarea vânzărilor, tipul pieței etc.).
Obiectivele sociale reprezintă rezultatele de dorit a fi obținute la nivel social (de exemplu: numărul
persoanelor care trăiesc în situație dificilă în comunitate care vor fi sprijiniți, angajați sau care vor
beneficia de serviciile întreprinderii sociale; obiectivele de dezvoltare a comunității etc.).
Obiectivele trebuie să fie specifice, măsurabile, să poată fi atinse, relevante şi încadrate în timp.
c) Evaluarea
În această etapă trebuie să evaluăm dacă avem cui să oferim produsele/serviciile. Astfel, specialiștii
recomandă să fie luate în considerare următoarele aspecte:
• Produsele şi serviciile întreprinderii sociale vor avea prețuri şi caracteristici mai atractive față
de cele de pe piață? Clienții vor renunța la un produs similar pe care îl cumpărau anterior ca să
CUI: 34346395
cumpere de la dumneavoastră ?
• Care este piața pe care veți comercializa produsele / serviciile? Care este loculpe care îl veți
ocupa pe piață?
• Care sunt persoanele cu care întreprinderea socială va interacționa direct sau indirect? Dar
instituțiile?
• Cine sunt viitorii consumatori?
• Ar fi cineva interesat de produsele / serviciile dumneavoastră?
• Cine vă face concurență?
• Cum veți promova produsele / serviciile? Cum vor ajunge la clienți?
Pentru a determina în ce măsură produsele/serviciile se vor vinde, afacerea trebuie gândită în
contextul pieței pe care va funcționa.
Cum să analizăm piaţa?

Pentru început este necesar să fie adunate cât mai multe informații despre piață. Chiar dacă nu
există resurse financiare pentru această etapă, se pot obține informații sau date utile fără costuri
sau cu costuri reduse. Pot fi utilizate ca și surse/resurse:
• Discuții cu organizații, firme sau persoane care lucrează în acelaşi domeniu;
• Dacă există deja produsul, se poate testa cu potențiali clienți;
• Observarea cererii şi ofertei pentru produsul respectiv în zonă;
• Obținerea de informații despre categoria de consumatori pe care o vizați;
• studierea presei în domeniul de interes;
• Studierea publicațiilor sau materialelor promoționale ale competitorilor şi acordarea atenției
cuvenite politicii de preț practicate de aceştia.
Cui vrem să vindem? (consumatorii)

Este necesar a fi identificat segmentul de piață (persoane, instituții) cărora le va fi vândut produsul
sau serviciul întreprinderii sociale. Răspunsul de tipul „oricui vrea să îl cumpere” nu este suficient.
Pentru a ști cum se ajunge la clienții produsului sau serviciului este necesar să se deșină informații
relevante despre aceștia.
CUI: 34346395
Cine mai oferă produsul sau serviciul întreprinderii sociale ? (competiţia)

Pe baza informațiilor privind concurența întreprinderii sociale se alege strategia potrivită pentru
ca produsul/serviciul să aibă success pe piață.
Cu cine va colabora întreprinderea socială ? (colaboratorii)

Pentru o afacere viabilă este necesar să fie identificați partenerii/colaboratorii. Aceștia pot fi
angajați, parteneri de afaceri, furnizori de materie primă, distribuitori care/prin care se vor vinde
produsele.
Modelul de afaceri
După depășirea etapelor enumerate trebuie clarificate activitățile prin care întreprinderea socială
va ajunge la scopul urmărit. Cu alte cuvinte este necesar a fi definit procesul pe care îl va parcurge
produsul/serviciul de la idée la furnizare de materie primă, la producție,vânzări și distribuție. În linii
mari modelul de afaceri respect următorul traseu: cercetare și dezvoltare; producție; marketing și
vânzări; distribuție; serviciipost- vânzare.
Echipa, personalul
Orice activitate, cu atât mai mult o activitate economic și specific de economie socială presupune
existența unei echipe. Aceasta e indicat să aibă sarcini complementare, corespunzătoare
competențelor fiecăruia și să fie redusă la maximum situația în care o singură persoană să facă
totul.
Organizaţia
Este necesar a fi clarificate aspect referitoare la organizarea internă a organizației: managementul
resurselor umane, sediul organizației, parteneriate, identificarea punctelor tari și slabe ale
întreprinderii sociale.
Analiza pieţei din perspective mediului politic, economic, social și tehnologic
Factorii menționați sunt cei care pot influența activitatea întreprinderii sociale, prin urmare sunt
elemente de luat în calcul.
Pașii parcurși până la acest moment oferă informații utile pentru întocmirea Planului de afaceri.
Astfel, planul de afaceri înglobează detalii referitoare la:
CUI: 34346395
- consumatorii serviciului sau produsului oferit, cum se ajunge la ei

- care este piața în momentul analizei, cine vinde și cât de satifăcuți sunt consumatorii țintă
- principalii colaboratori, angajați, parteneri, furnizori
- echipa de management și organizarea internă
- puncte tari și slabe ale afacerii
- contextual politic, economic, social și tehnologic al întreprinderii sociale
d) Testarea
În această etapă se vor reformula aspectele anterioare într-o manieră mai tehnică, corelată cu
piața, relevant din punct de vedere al succesului economic.
Produsul
Produsul/serviciul furnizat de întreprinderea socială trebuie delimitat clar. Pentru aceasta este
necesar a ști căror nevoi ale consumatorilor răspunde produsul/serviciul întreprinderii sociale.
Preţul
Succesul întreprinderii sociale depinde de stabilirea unui preț pentru produsul / serviciul oferit.
Pentru aceasta trebuie studiate mai multe aspecte: Ce preț poate fi cerut de la consumatori? Prețul
trebuie să fie cel pe care consumatorul este pregătit să îlplătească.
Prețul nu este exclusiv determinat de cost. Desigur, şi costul de producție este important, pentru că
diferența dintre preț şi cost rezultă în profitul întreprinderii sociale. Stabilirea prețului unui produs/
serviciu ține cont în primul rând de valoarea pe care o are acesta pentru consumator. În
componența prețului de vânzare intră atât elemente mai uşor de măsurat (costul de producție),
cât şi unele care sunt mai greu de evaluat dar care sporesc valoarea acelui produs(de exemplu,
unicitatea în cazul produselor de artizanat) povestea, raritatea, ineditul combinațiilor
ingredientelor etc.). În cazulîncare prețul de vânzare este mai mic decât prețul pe care consumatorul
este pregătit să îl plătească este posibil ca produsul / serviciul să nu fie considerat atractiv de către
viitorii clienți.
Care este experiența consumatorilor, din punct de vedere al prețului, cu produse / servicii similare?
Dacă o persoană este obişnuită să plătească un anumit preț pentru un astfel de produs, este puțin
probabil să fie dispus să cheltuiască mai mult pe produsul dumneavoastră. Excepția este dată de
cazul în care consumatorul percepe produsul ca având o valoare superioară. Aceasta poate fi dată
de imagine, de moda perioadei respective, de felul în care comunicați imaginea produsului /
CUI: 34346395
serviciului, de promovare etc.

Ce prețuri au produsele / serviciile care pot înlocui produsul / serviciul oferit de întreprinderea
socială? Este posibil ca, în cazul în care consumatorii au acces la multe produse cu rol de înlocuitor,
prețul acestuia va fi tras în jos. Este un aspect decaretrebuie săseținăcontatunci când se stabilește
prețul.
Care va fi strategia de preț pe care o va adopta întreprinderea socială? O variantă este să intrați pe
piață cu un preț mai mic față de competitorii dumneavoastră. Astfel veți atrage atenția mai multor
clienți pentru că puteți produce la costuri mai mici decât concurența. Sau dimpotrivă, există situații
în care veți prefera să intrați pe piață cu un preț mai mare, pentru că produsul/ serviciul
dumneavoastră este clar poziționat ca fiind mai bun decât al competitorilor.
Pentru exemplificare menționăm o strategie de stabilire a prețului:

preţ premium – preț ridicat pentru un produs sau un serviciu de foarte bună calitate (produse de
lux, branduri deja cunoscute)
preţ de penetrare – preț scăzut pentru a-şi crea o cotă de piață; odată câştigată piața se poate
creşte prețul (ex. servicii de telefonie mobilă)
preţ economic – preț scăzut pentru produse standard (fără valoare adăugată) (ex. alimente –
mărci economice)
preţ de smântânire – prețuri ridicate la lansarea produsului / serviciului, pentru ca mai apoi să
coboare (ex. filme, albume muzicale)
Există și tactici de stabilire a prețului

preţul psihologic – pentru a determina o reacție emoțională mai mut decât rațională (ex. 9,90
RON, în loc de 10 RON)
preţul de volum – preț mai avantajos pentru o cantitate mai mare (ex. ciocolată 4 RON, pachet de
4 bucăți 15 RON)
preţul variabil – valabil pentru produsele şi serviciile de extrasezon (ex. vacanțe extrasezon sau
“early booking”)
preţul geografic – prețuri diferite ale aceluiaşi produs în funcție de zona de vânzare; diferența
este dată în principal de costurile de transport
(ex. lanțuri renumite de magazine din industria modei)
CUI: 34346395
Canale de distribuţie
Trebuie stabilit prin ce „canale de distribuție” se asigura accesul consumatorilor la produsele /
serviciile întreprinderii sociale? Răspunsul la această întrebare este important pentru succesul
afacerii şi este diferit în funcție de o serie de decizii cu privire la caracteristicile şi numărul
consumatorilor, preferințele lor în ceea ce priveşte locul în care în care achiziționează produsul /
serviciul, nivelul de preț etc.
Modalităţi de promovare
Consumatorii trebuie să cunoască produsul/serviciul înainte de a-l cumpăra. Se realizează o
estimare privind nevoia de publicitate/perioadă de timp. Evident, publicitatea are costuri associate
care trebuie luate în calcul. Publicitatea trebuie să fie vizibilă, să ofere informații, să fie
convingătoare. Clienții trebuie să identifice care sunt avantajele produsului şi care este beneficiul
lor în urma cumpărării. Ei trebuie să se convingă de faptulcă produsul/serviciuleste mai bun decât
concurența.
Costuri
Calcularea costurilor și a rentabilităţii
Înainte de a calcula costurile, se stabilește care este unitatea în funcție de care se calculează. În
funcție de tipul de produs/serviciu oferit, aceasta poate fi, de exemplu: o cămaşă, un kilogram de
fructe de pădure, un borcan de miere, o oră de îngrijire a copilului mic etc.
Precizăm că există costuri fixe și costuri variabile.
Costurile fixe sunt suportate în mod regulat şi care nu depind de nivelul vânzărilor (de exemplu,
chiria, utilitățile, echipamentele, salariile etc.). Indiferent cât de mult vinde într-o lună
întreprinderea socială, va trebui să plătească chirie, utilitățietc.
Costurile variabile sunt direct legate de numărul de produse sau servicii vândute (de exemplu,
costul materialelor, al livrarii produselor respective). Pe baza acestor informații se definește
costul variabil asociat fiecărei unități de produs (de exemplu, costul asociat cu producerea unei
singure mese, nu al tuturor meselor).
Calcularea veniturilor
Bugetul de venituri și cheltuieli Fluxul de numerar
Analiza riscurilor
CUI: 34346395
Această etapă are rolul de a clarifica posibilele obstacole și astfel, preîntâmpinarea sau
rezolvarea acestor situații.
Riscurile pot fi interne (insuficienți angajați calificași, plecarea unui membru cheie al echipei) sau
externe (vânzarea doar a unei jumătăți din cantitatea preconizată, retragerea unui furnizor cheie,
un client important nu plătește la timp facturile etc.
e) Planul de afaceri
Succesul este urmărirea firească a unui plan. Planul presupune scop, organizare, strategie,
etapizare, conducere, coordonare, control.
Planificarea afacerii este u n proces de identificare, culegere, analiză şi interpretare a
informațiilor legate de activitatea unei întreprinderi sociale în scopul definirii misiunii, obiectivelor,
strategiilor şi planurilor de acțiune ale acesteia pentru
o perioadă determinată.
Repere în planul de afaceri pot fi:
- stabilirea numelui
- stabilirea sloganului
- stabilirea emblemei
- stabilirea scopurilor (reprezintă țintele de atins) ca şi afacere (redactate şi din
perspectiva impactului social)
- stabilirea calității/drumului - răspunde la întrebarea Cum?; exprimă cum face
întreprinderea sau cum intenționează, calitatea, tipul de abordare asupra problemelor
- stabilirea strategiei şi a planurilor de acțiune.
Un plan de afaceri este implicit un document de lucru pentru management dând
posibilitatea de a planifica creşterea firmei şi de a anticipa schimbările ei structurale.
Mai dificil decât a ajunge la punctul de deschidere efectivă a întreprinderii sociale este de a
menține afacerea auto-sustenabilă financiar. Evoluția şi dezvoltarea întreprinderii este suma
deciziilor luate la nivel managerial față de presiunile inerente: calificarea continuă a personalului,
operațiuni zilnice, asigurarea materiilor prime, asigurarea unui plan de marketing eficient etc. În
acest context, continua formare a personalului managerial şi accesarea pârghiilor de sprijin
(traininguri constante, formarea de rețele) sunt nu doar utile, ci, de mult ori, vitale.
Adaptarea la cererea pieței şi un bun management pot determina dezvoltarea afacerii. Deşi nu
CUI: 34346395
este un scop în sine, acest rezultat trebuie privit prin prisma lărgirii gradului de solicitare a
întreprinderii sociale (în termeni de răspuns la nevoi) şi încurajat odată ce această creştere este
proporțională cu eficiența impactului social dorit.
CUI: 34346395
TEMELE ORIZONTALE SI SECUNDARE DIN POCU 2014-2020
EGALITATE DE ȘANSE ȘI DE TRATAMENT
Tematica EGALITĂŢII DE ȘANSE ȘI DE TRATAMENT, reunește următoarele principii de bază, așa

cum sunt ele promovate în cadrul regulamentelor Fondurilor Europene Structurale și de Investiții
2014-2020 , respectiv: egalitatea de șanse și tratament între bărbați și femei (egalitatea de gen);
nediscriminarea. Egalitatea de şanse și de tratament are la bază participarea deplină și efectivă a
fiecărei persoane la viața economică şi socială, fără deosebire pe criterii de sex, origine rasială sau
etnică, religie sau convingeri, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală. Egalitatea de șanse și de
tratament reprezintă un drept fundamental și o valoare de bază a Uniunii Europene, stipulată în
articolul 8 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (versiunea consolidată). Totodată,
egalitatea de gen, nediscriminarea, precum și asigurarea accesibilității reprezintă o condiție
necesară pentru o creștere inteligentă, sustenabilă și incluzivă. Fondurile Europene Structurale și
de Investiții reprezintă principalul instrument financiar al Uniunii Europene menit să sprijine
implementarea acestor obiective.
DEZVOLTARE DURABILĂ
Cea mai cunoscută definiție a conceptului de dezvoltare durabilă este cea adoptată în raportul
intitulat „Viitorul nostru comun”, elaborat de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare din
cadrul Națiunilor Unite în anul 1987: „dezvoltarea care răspunde nevoilor din prezent, fără a
compromite capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi”.
Concret, există trei dimensiuni majore ale dezvoltării durabile: economică, socială şi de mediu.
Integrarea dezvoltării durabile în cadrul proiectelor finanțate din FESI exprimă angajamentul de a
pune în practică prevederile legale și orientările cuprinse în strategiile în domeniu, ținând cont de
impactul pozitiv pe care implementarea acestor proiecte îl pot avea asupra mediului.
Tematica DEZVOLTĂRII DURABILE, vizează următoarele obiective specifice, așa cum sunt ele
promovate în cadrul regulamentelor Fondurilor Europene Structurale şi de Investiții 2014-2020,
respectiv:
• protecția mediului- În sensul conceptului de dezvoltare durabilă, domeniul „protecția
CUI: 34346395
mediului” vizează: a) controlul şi reducerea poluării aerului, apei şi solului; b) protecția resurselor
naturale; c) gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase.
• utilizarea eficientă a resurselor;
• atenuarea și adaptarea la schimbările climatice- Prin schimbări climatice se înțeleg acele
schimbări ale climatului pe glob generate de activitățile umane, în principal datorită emisiilor de
gaze cu efect de seră (CO2, metan, monoxid de azot etc.), al căror efect principal este încălzirea
globală a atmosferei.
• conservare şi protejarea biodiversității-În vederea protejării acestui valoros capital natural
şi asigurării unei stări favorabile de conservare a habitatelor naturale, este importantă
implementarea măsurilor privind conservarea şi protejarea biodiversității în orice proiect de
dezvoltare viitoare. Biodiversitatea implică patru niveluri de abordare, respectiv diversitatea
ecosistemelor, diversitatea speciilor, diversitatea genetică şi diversitatea etnoculturală. Din punct
de vedere conceptual, biodiversitatea are o valoare intrinsecă, acesteia asociindu-i-se însă şi
valorile ecologică, genetică, socială, economică, ştiințifică, educațională, culturală, recreațională şi
estetică.
• dezvoltarea capacității de a rezista la producerea dezastrelor;
• prevenirea și gestionarea riscurilor.
Principiul „poluatorul plătește”. Acesta este un principiu de bază în politicile de mediu și care
prevede ca plata costurilor cauzate de poluare să fie suportată de cei care o generează. Astfel se
urmărește internalizarea costurilor de poluare la nivelul celor responsabili, principiul având scopul
de a încuraja operatorii economici care poluează să îmbunătățească procesele de producție astfel
încât impactul negativ asupra mediului înconjurător să se diminueze. Acest lucru implică
conștientizarea implicațiilor de mediu ale produselor/ serviciilor pe parcursul întregului „ciclu de
viață”, altfel spus, costul acestor măsuri va fi reflectat de costul de producție al bunurilor şi
serviciilor ce cauzează poluarea.
CUI: 34346395
Pro Brik
Societate Cooperativă
Structura de economie socială Pro Brik
Societate Cooperativă s-a înființat în aprilie 2015, în sat Vlad Ţepeș, comuna Comana, județ Giurgiu,
prin care au fost create 9 locuri de muncă, dintre care 7 pentru persoane aparținând grupurilor
vulnerabile.
Societatea desfășoară activități cu scop lucrativ, dar folosește profitul obținut pentru crearea de
noi locuri de muncă destinate persoanelor vulnerabile sau pentru activități ale economiei sociale,
fiind o investiție semnificativă la nivel local.
Pro Brik Societate Cooperativă achiziționează deșeuri de lemn, rumeguș etc. şi le prelucrează
pentru obținerea de peleți și bricheți. Peleții pot fi folosiți pentru centrale de încălzire speciale, iar
bricheții pot fi folosiți în locul lemnului de foc simplu, fiind o soluție mai ieftină, cât și ecologică
pentru centrale și sobe tradiționale.
Componenta socială a cooperativei constă în desfășurarea de activități igienico-sanitare și
caritabile pentru persoanele aflate în evidența Direcției Asistență Socială din cadrul primăriei
Comana, cât și oferirea de informații cu privire un stil de viață sănătos, prevenirea riscurilor de
îmbolnăvire, reguli de protecția mediului și promovarea responsabilizării şi implicării comunității în
procesul incluziunii sociale.
CUI: 34346395
Resurse
1. Amin, Ash, Cameron, Angus, Hudson, Ray, 2002, Placing the Social Economy, Routledge, London;
2. Barna, C.; Ionescu, C.; Mişu, S.; Vameşu, A, 2012, Ghidul managerului de întreprindere socială,
Râmnicu Vâlcea;
3. Delors, Jaques, 2004, The European Union and the third sector, în Evers, Adalbert şi Laville, Jean-
Louis (ed.), The Third Sector in Europe, Edward Elgar Publishing Limited, Great Britain;
4. Eurostat, 2008;
5. Gide, Charles, 1925, Curs de Economie politică, ediţia a 8-a, vol. I, Cap. Ştiinţa economică, Bucureşti;
6. LEGE Nr. 1 din 21 februarie 2005, privind organizarea şi funcționarea cooperației;
7. LEGE Nr. 122 din 16 octombrie 1996, privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale
salariaților şi al uniunilor acestora;
8. LEGE Nr. 540 din 27 septembrie 2002, privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor;
9. LEGE Nr. 566 din 9 decembrie 2004, Legea cooperației agricole;
10. LEGE Nr. 31 din 16 noiembrie 1990, Legea societăților;
11. EGE Nr. 93 din 8 aprilie 2009, privind instituțiile financiare nebancare;
12. LEGEA nr. 292/2011 a asistenței sociale;
13. ORDONANŢĂ Nr. 26 din 30 ianuarie 2000, cu privire la asociații şi fundații;
14. ORDIN Nr. 1372 din 29 septembrie 2010, privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităților
protejate;
15. Robert, Virginie, 2007, L’irresistible montee de l’economie sociale – un project, une culture, des
valeurs, Paris;
16. Stănescu, S.M.; Ionescu, C.; Mişu, S.; Vameşu, A., 2013, Modele de
întreprinderi sociale pentru beneficiarii de venit minim garantat, Bucureşti;
17. ***Suport de curs - Formarea antreprenorilor sociali în economia socială, 2012, Fundația
Unimpresa Formazione, Bucureşti;
18. ***Suport de curs – Mecanisme funcţionale ale economiei sociale, 2011, Fundația Civitas pentru
Societatea Civilă
19. Vădean, Alexandrina Florina; Vădean, Mihai Romulus, 2013, Economia socială – temă de interes a
Filosofiei politice, vol.3-4, Anuarul Școlii doctorale de Filosofia Politicii
20. Vlăsceanu, Mihaela, 2010, Economie socială şi antreprenoriat: o analiză a sectorului nonprofit,
Polirom, Iaşi;
CUI: 34346395
21. Zamfir, Elena, Fitzek, Sebastian, 2010, Economia socială o soluţie la

incluziunea socială pe piaţa muncii, Revista Inovația Socială, nr. 2, pp.2-19;
22. ***Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă europeană comparată,
2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecției Sociale;
23.***Raport privind economia socială, 2009, Parlamentul European;
24.***The Social Economy in the European Union, 2007, CIRIEC;
25. http://www.proactiv-org.ro/files/buletin_informativ_nr_1_ianuarie_2010.pdf;
26. http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/di_ces96-2007_di_ro.pdf;
27. http://www.socialeconomy.eu.org/IMG/pdf/20101012_conclusions_presidence
_EN.pdf;
28. http://ec.europa.eu/news/economy/100303_ro.htm.
29. http://www.ces.es/TRESMED/docum/S_E_Mediterranean.pdf
30. http://www.nesst.org/contact_us.asp
31. http://www.rubinian.com/planafaceri_ghid_0.php
32. http://www.profitpentruoamnei.ro
33. http://mmuncii.ro

Suport Curs Economie Sociala GR

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs Economie Sociala GR

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PRO BRIK Societate Cooperativă

Societate cooperativă de gradul I – structură de economie socială

ANTREPRENOR ÎN ECONOMIA SOCIALĂ

1. Economie socială. Repere istorice și definire.

cu venituri mici), concomitent cu crearea de noi forme de muncă.

1.2. Definire și circumscriere în spațiul legislativ.

asociaţilor, aceştia fiind cei care asigură controlul acestor servicii.

La rândul său, Comitetul Economic şi Social European (CESE) a publicat numeroase

creează, controlează sau finanţează.

axează pe promovarea industriilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon, pe încurajarea elaborării

Legea precizează principiile și obiectivele economiei sociale, definește termeni specifici și

1. întreprinderi sociale – certificate prin acordarea unui atestat

acestuia se reglementează prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

acestor forme de activitate de economie socială:

Afaceri în economia socială. Clarificări conceptuale. Definiri.

2.2. Metode și instrumente

pentru deschiderea unei întreprinderi sociale.

3. Întreprinderea socială. Scop. Repere. Definiri.

3.2. Pașii înființării unei întreprinderi sociale

Evaluarea capacităţii organizaţionale

îndeplinirii scopului social).

b) Identificarea ideii de afaceri

Cum să analizăm piaţa?

Cui vrem să vindem? (consumatorii)

Cine mai oferă produsul sau serviciul întreprinderii sociale ? (competiţia)

Cu cine va colabora întreprinderea socială ? (colaboratorii)

- consumatorii serviciului sau produsului oferit, cum se ajunge la ei

serviciului, de promovare etc.

Pentru exemplificare menționăm o strategie de stabilire a prețului:

Există și tactici de stabilire a prețului

TEMELE ORIZONTALE SI SECUNDARE DIN POCU 2014-2020

EGALITATE DE ȘANSE ȘI DE TRATAMENT

Tematica EGALITĂŢII DE ȘANSE ȘI DE TRATAMENT, reunește următoarele principii de bază, așa

21. Zamfir, Elena, Fitzek, Sebastian, 2010, Economia socială o soluţie la

S-ar putea să vă placă și