Cina Domnului

W.M. Branham
18.04.1957 JEFF. IN.

Ştiu că ne-am întâlnit pentru un scop: să promovăm cauza

lui Hristos şi să găsim pace în sufletele noastre, să fim bărbaţi şi
femei mai buni, slujitori mai buni ai Domnului. Iar dacă am venit
pentru orice alt scop, atunci nu vom fi binecuvântaţi. Noi am venit
pentru ajutor. Am venit să privim spre Dumnezeu. Aici este casa
corecturii, unde Dumnezeu ne dă din binecuvântările Sale, şi ne
corectează.
Înainte de a deschide Cuvântul şi de a cere ajutorul Duhului
Sfânt, să ne plecăm capetele.
Tată ceresc, venim în prezenţa Ta divină ca ascultători ai
Evangheliei; iar ca vorbitori ai Cuvântului, taie împrejur buzele care
vorbesc şi urechile care ascultă, şi inimile care primesc. Fie ca
Duhul Sfânt să ne împartă fiecăruia adevărurile harului etern. Ca
atunci când vom pleca din această clădire, să spunem ca aceia care
veneau de la Emaus: „Nu ardeau inimile în noi când El ne vorbea?”
O cerem în numele lui Isus. Amin.
Aş vrea să citesc din evanghelia lui Matei 26:27-29: „Pe
când mâncau ei, Isus a luat o pâine, şi, după ce a binecuvântat, a
frânt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este
trupul Meu. Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui
Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este
sângele Meu, sângele legământului cel nou, care se varsă pentru
mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că de acum încolo nu voi
mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi
nou în Împărăţia Tatălui Meu.”
Vom vorbi despre Împărtăşire sau Cina Domnului.
Prima împărtăşire a avut loc în Egipt, când mielul de Paşte a fost
junghiat, - o preumbrire a lui Hristos. Multora dintre noi le este
cunoscută acea istorisire străveche, cum au serbat ei Paştele acolo şi
au umblat prin pustie 40 de ani. Şi când au ieşit, n-a fost niciunul

1
slab între ei. Nici hainele nu li s-au uzat. Dumnezeu i-a păzit timp
de 40 de ani. Ce garanţie binecuvântată avem noi în seara aceasta!
Dacă aceea era umbra, Hristos este realitatea.
La împărtăşire era o problemă de viaţă şi de moarte. Cei care
erau înăuntru, sub sângele vărsat, au participat. Oricine era în afara
sângelui vărsat, nu putea să se împărtăşească. Mai întâi a fost vărsat
sângele Mielului, şi apoi a fost uns pe uşiorii uşii şi pe pragul de
sus. Apoi mielul a fost fript şi mâncat cu ierburi amare. Şi ei erau
pregătiţi de plecare. După ce sângele a fost vărsat, iar ei au trecut pe
sub sângele vărsat, s-au încins şi au fost gata de drum. Este o
asemănare foarte frumoasă cu aceia care se împărtăşesc şi care nu
mai sunt în legătură cu lucrurile lumii. Ei trebuie să vină mai întâi
sub sângele vărsat şi să fie curăţiţi de tot păcatul (care este
necredinţa) şi apoi să fie încălţaţi cu râvna evangheliei păcii, să aibă
toată armătura lui Dumnezeu, fiind oricând gata pentru ceasul
chemării.
Era semnul – Îngerul morţii nu putea intra sub sângele acela.
Trebuia să treacă peste sânge. De aici şi-a primit inspiraţia acel poet
care spune „Voi trece pe lângă voi, când voi vedea sângele.” Când
ei au serbat Paştele, era aproape de ora eliberării. Înainte de a pleca
au mâncat mielul şi ierburile amare. Aceste lucruri de atunci, au
fost o umbră a ceea ce noi cunoaştem azi ca fiind Cina Domnului.
Isus urma să le vorbească ucenicilor Săi. Chiar înainte de a pleca, El
a vrut să vorbească cu ei. Au avut o cameră pregătită. Era un timp
de părtăşie. Cina Domnului, împărtăşirea, înseamnă cu adevărat
a avea părtăşie. Multe din biserici au îngrădit această împărtăşire.
Au împărtăşirea doar pentru biserica lor. Dar aici, noi nu suntem un
cult. Avem o împărtăşire deschisă pentru toţi, căci credem că fiecare
credincios are un drept la masa Domnului şi la părtăşie, indiferent
de crez, culoare, sau altceva, căci toţi au fost făcuţi ca să bea din
aceeaşi binecuvântare: Hristos.
Acest ceas se apropia de Domnul nostru. Una dintre cele mai
mari încercări din timpul călătoriei Sale pământeşti era aproape:
timpul marii încercări. Isus a trebuit să treacă prin încercări, la fel ca

2
şi noi. Şi Biblia spune că fiecare fiu care vine la Dumnezeu trebuie
să fie mai întâi încercat, pregătit, corectat.
Mulţi oameni îşi dau arama pe faţă când vine timpul
încercării. Iar Biblia spune că dacă nu putem rezista încercării
suntem copii din curvie. Pretindem că Dumnezeu este Tatăl nostru,
dar El nu este. Căci dacă noi L-am primit pe Isus ca Mântuitorul
nostru personal într-un mod corect şi cu toată inima, nu există nimic
care să ne poată despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în
Isus Hristos.
Întotdeauna am fost şocat să văd cum cei care pretindeau a
fi creştini, cădeau de la prima încercare. Asta arată că acolo era doar
o concepţie intelectuală despre Hristos. De aceea sunt astăzi aşa
mulţi care nu rezistă – este o concepţie intelectuală. Voi credeţi din
punct de vedere intelectual, dar nu mergeţi mai mult de atât. A-L
primi pe Hristos înseamnă a primi persoana lui Hristos.
Mulţi dintre noi acceptă creştinismul pe baza învăţării
crezurilor. Alţii acceptă doctrinele botezului. Alţii cred că sunt
creştini pentru că au avut o emoţie, au vorbit în limbi, au dansat în
duh, au strigat sau au putut manifesta vreun dar minunat. Toate
aceste lucruri sunt bune la locul lor. Dar a-L primi pe Hristos
înseamnă a primi persoana Lui, şi atunci aceste lucruri urmează de
la sine.
Dacă Dumnezeu nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu de la o
încercare atât de dureroasă, atunci El nu ne va cruţa nici pe noi. Isus
se confrunta aici cu cea mai mare încercare pe care a avut-o
vreodată. Înaintea lui era Ghetsimani, trebuia să vină încercarea
totală, când poverile întregii lumi să fie puse pe umerii Săi
binecuvântaţi. Nimeni din cer sau de pe pământ, în afară de El, nu
ar fi putut rezista. Toate păcatele, trecute, prezente şi viitoare
depindeau de această decizie. A fost una din cele mai mari victorii
pe care Hristos le-a câştigat vreodată şi care au dovedit că El era
Mesia, atunci când El a zis lui Dumnezeu: „Nu voia mea să se facă,
ci a Ta.” Aceea a fost cea mai mare biruinţă a Lui. Toţi demonii
torturii erau în jurul Lui ca să-L ispitească şi să-L încerce.

3
 Şi când noi suntem în regulă cu Dumnezeu şi inimile noastre
au fost curăţite, iar Duhul Sfânt şi-a ocupat locul în inima noastră,
atunci cel mai glorios lucru este să fii încercat. Biblia ne spune că
încercările noastre sunt mai preţioase decât aurul şi argintul acestei
lumi. Ar trebui să fim mulţumitori atunci când suntem
încercaţi.
Îmi aduc aminte de marea încercare pe care am avut-o în
viaţa mea de creştin. Soţia mea zăcea în spitalul din Spring Hill, la
morgă, era un cadavru – tocmai trecuse din această viaţă ca să fie cu
Dumnezeu. Erau încercări adevărate, nu ca cineva să spună „Billy,
tu eşti un pocăit – un fanatic”. Nu erau mari încercări acelea din
partea oamenilor cu care lucram şi care mă criticau. Ceasul marii
încercări a venit când doctorul Adair a coborât în holul spitalului ca
să ne întâlnim, m-a luat de mână şi a spus: „Billy, fetiţa ta este pe
moarte – n-are nici o şansă. Are meningită tuberculoasă.” Eu am
spus: „Nu se poate, doctore.” Iar mama ei era deja un cadavru.
El a spus: „Vino cu mine.” Şi am mers în laborator, a luat un
tub de sticlă şi l-a agitat, apoi a spus: „Este germenele meningitei şi
acesta este în copil. L-am luat din şira spinării ca s-o scăpăm de
convulsii. Este meningită tuberculoasă. Îl are de la mama sa. Dacă
acel copil ar trăi, ar fi infirm. Dar prin mila lui Dumnezeu copilul
merge să fie cu mama lui.” Eu am spus: „Doctore, vreau să văd
copilul.” El a spus: „Nu se poate, Billy. Ai duce germenul şi la Billy
Paul.”
Şi după ce el a încercat să mă încurajeze cum ştia mai bine,
când a părăsit clădirea, eu m-am furişat la subsol. Şi când am ajuns
acolo - spitalul pe atunci nu era pus la punct ca acum - fereastra era
deschisă şi nişte muşte intraseră în ochii copilului. Am îndepărtat
muştele şi m-am uitat la trupuşorul ei chinuit şi i-am spus: „Sherry
scumpo, îl cunoşti pe tati?” Părea că încerca să-şi mişte mânuţa spre
mine. Avea opt sau nouă luni. M-am uitat la ea. Suferise atât de
mult, un copil nevinovat, până ce unul din ochişorii săi albaştri se
încrucişase. Atâta durere…aş fi vrut să fiu luat eu locul ei.
Am îngenuncheat acolo, cu uşile închise şi am spus: „O
Dumnezeule, Tată, acolo la morgă zace soţia mea, mama acestui

4
bebeluş. Billy Paul este bolnav, în pat. Şi aici este bebeluşul meu, pe
moarte. Cu siguranţă Doamne că n-o vei lua. Eu o iubesc. Seamănă
cu mama ei. Vreau s-o cresc. Te rog, Dumnezeule, vei cruţa viaţa
copilaşului meu?”
Şi cum ştiţi cu toţii, am fost întotdeauna expus vedeniilor. Se
părea că o pânză neagră se desfăşoară, ca şi cum Dumnezeu ar fi
luat rugăciunea mea şi mi-ar fi aruncat-o înapoi în faţă. Iar eu am
spus: „Ce-am făcut, Dumnezeule? Am călcat legile Tale, de am fost
pedepsit astfel? Dacă este aşa, descoperă acest lucru şi mă voi
pocăi. Voi face orice, dar nu-mi lua fetiţa.” Vedeam că ea se stinge.
M-am ridicat.
Şi atunci a venit Ispititorul. Pot spune că a fost singura dată
în viaţa mea când aş putea numi acel moment crucial Ghetsimani al
meu. Când abia mă ţineam pe picioare, Diavolul a spus: „Asta este
răsplata pentru că ai încercat să-L slujeşti? Vrei să spui că El va lua
acea mamă de 22 de ani şi va lăsa un cadavru în morgă şi va lua
acest bebeluş scump care este din carnea şi sângele tău, şi-ţi va
trânti în faţă rugăciunea ta? Şi apoi vrei să spui că-L vei mai sluji?”
Eu eram frământat de îndoieli. Trebuia să mă decid. Apoi mi-am
pus mâna pe căpşorul ei şi am spus: „Domnul a dat, Domnul a luat,
binecuvântat să fie numele Domnului.” M-am simţit uşurat. Am
spus: „Sherry dragă, tati nu poate veni acum acolo unde eşti tu, dar
va veni într-o zi. Te voi pune în braţele mamei tale şi te voi îngropa,
dar te voi revedea odată.”
Domnul Isler, care probabil este acum în adunare aici, fostul
senator de Indiana – cred că vă amintiţi. Eram cu mâinile la spate,
mergând la cimitir după inundaţii, plângând. Mergeam acolo, seara.
O turturică se aşezase într-un pom şi-mi cânta. Parcă adierea acelor
copaci…cântecul foşnea zicând:
„Dincolo de Râu este o Ţară
Pe care o numim veşnicie.
Ajungem la ţărm numai prin credinţă.
Unul câte unul cucerim intrarea,
Să locuim acolo cu nemurirea.
Într-o zi vor suna clopotele de aur

5
 Pentru tine şi pentru mine.”
Domnul Isler conducea maşina, a sărit din ea şi m-a
îmbrăţişat. A spus: „Billy, te-am auzit predicând la colţul străzii, te-
am văzut la Tabernacol, te-am auzit cântând cum Îl înălţai pe
Hristos, cum spuneai ce era El. Acum El ţi-a luat tatăl, fratele, soţia,
copilul. Ce are El de gând cu tine?”
Eu am spus: „Domnule Isler, dacă m-ar trimite în ţinuturile
celor pierduţi, încă L-aş mai iubi. Pentru că într-o zi, într-o
magazie de cărbuni, s-a întâmplat ceva în inima mea şi nimic nu
poate şterge acest lucru. A fost harul veşnic al lui Dumnezeu
care m-a ţinut în ceasul marii hotărâri.”
Când Domnul nostru a fost respins la Ierusalim şi soborul
urma să-i ia viaţa, acolo, în Ghetsimani, destinaţia veşnică a fiecărui
suflet care a fost sau care va fi vreodată pe pământ atârna de decizia
Lui. Ce lucruri mici întâmpinăm noi comparativ cu acelea!
Suntem de compătimit atunci când nu putem rezista la astfel de
lucruri minore. În acel ceas crucial, El a suferit până când apa şi
sângele s-au separat în trupul Său, iar de pe fruntea lui a curs
sudoarea ca nişte picături de sânge. În Ghetsimani El a avut o
moarte mai dureroasă decât cea de pe cruce.
El era chiar înainte de începutul marii lupte şi a serbat
paştele, împărtăşindu-Se cu ucenicii Lui. Şi-a adunat ucenicii la El
ca să discute cu ei.
În acelaşi fel procedează El cu noi. Înainte de începutul
marii lupte a vieţii, înainte ca în noi să înceapă lupta dintre bine şi
rău, Dumnezeu ne aduce la un Ghetsimani. Ne aduce la o
împărtăşire şi discută cu noi.
În Phoenix, Arizona, era un trio care cânta pentru mine: „Aş
vrea să vorbesc cu Isus. Aş vrea să spun: „Isuse, Tu m-ai iubit când
calea mea s-a îngustat. Când s-a întunecat de nu mai vedeam
înainte, Tu m-ai iubit.” Şi este un lucru bun atunci când bărbaţi şi
femei de pe acest pământ se opresc în călătoria lungă a vieţii şi stau
de vorbă cu Isus, se împărtăşesc cu El într-o părtăşie. Apoi începe
lupta încercărilor. „Fiecare fiu care vine la Dumnezeu trebuie
încercat.”

6
 Împărtăşirea nu este o greşeală. Nu este dată pentru scopul la
care se gândesc mulţi oameni. O anumită biserică învaţă că
împărtăşirea ţine de mântuire – o numesc „ultima ceremonie”.
Împărtăşirea nu ţine de mântuire, nu vă mântuieşte. Indiferent că o
iei înainte de a muri sau altcândva, nu are nimic de-a face cu
mântuirea voastră. Este o comemorare. Isus a spus în evanghelie
„să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Se ia în amintirea unei
lucrări terminate, care s-a făcut în voi prin Duhul Sfânt. Este o
comemorare.
Mulţi care se împărtăşesc nu sunt mântuiţi. Mulţi au mâncat
mielul pascal şi au murit în pustie. Şi astăzi mulţi din cei care se
împărtăşesc nu-L vor vedea niciodată pe Dumnezeu. Dar voi nu
puteţi fi mântuiţi şi să nu-L vedeţi, pentru că mântuirea este un dar
al lui Dumnezeu. Iar împărtăşirea este amintirea jertfei depline care
a fost făcută pentru acea mântuire. Este cu scopul ca oamenii să
vadă că noi credem în moartea, înmormântarea şi învierea
Domnului Isus Hristos. Reprezintă o lucrare terminată.
Mântuirea n-a fost desăvârşită prin jertfele ţapilor, oilor,
viţeilor din vechiul testament, pentru că sângele din vechiul
testament nu ispăşea păcatul. Putea doar să acopere păcatul. Arăta
spre un timp al desăvârşirii. Mâine seară ne vom ocupa de asta. Era
doar o preumbrire.
Dar când a venit Isus şi sângele Lui a fost vărsat la Calvar,
atunci a fost o despărţire totală de păcat. A îndepărtat păcatul. Nu
există o aderare la biserică sau scrisori de recomandare sau botezuri
rituale sau alte ritualuri sau vreun articol de la Dumnezeu, ori
articole aparţinând de mântuire. Totul este în amintirea unei lucrări
încheiate.
Botezul în apă nu te mântuieşte, deşi uneori oamenii cred
asta. Botezul este o amintire a morţii, îngropării şi învierii
Domnului. Nu vă mântuieşte. Împărtăşirea este în amintirea agoniei
Sale, a trupului său frânt şi a sângelui Său care a fost vărsat. Nu este
sângele în mod literal. Nu este nici trupul Său. Dar se face în
amintirea trupului şi a sângelui Său preţios. Şi noi facem aceasta ca

7
o poruncă din partea lui Isus. Noi trebuie să luăm aceasta atâta timp
cât El nu este prezent. (fizic – n.tr.)
În capitolul 7 din Evrei avem un tablou frumos. Aş citi doar
puţin din Evrei 7, ca să avem un context. „În adevăr, Melhisedec
acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, care
a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul
împăraţilor, care l-a binecuvântat, care a primit de la Avraam
zeciuiala din tot, care după însemnarea numelui său, este întâi,
"Împărat al neprihănirii", apoi şi "Împărat al Salemului", adică
"Împărat al păcii",…”
Pavel se referă aici la un personaj din vechiul testament. Să
ne ocupăm de viaţa lui Avraam cum este descrisă în cap.12 din
Geneza: Dumnezeu i-a dat lui Avraam făgăduinţa şi prin el urma să
vină Sămânţa neprihănită. Iar Avraam nu a fost un evreu, aşa cum
cred mulţi. Era dintre neamuri, un caldeu din oraşul Ur. Şi el a
devenit slujitorul lui Dumnezeu, nu din cauză că era deosebit de
altcineva, ci din cauza alegerii lui Dumnezeu.
Voi nu sunteţi mântuiţi pentru că sunteţi oameni buni.
Sunteţi mântuiţi pentru că Hristos v-a ales. Nici un om nu-L
caută pe Dumnezeu: Dumnezeu îl caută pe om. Isus a spus:
„Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-L atrage Tatăl” Şi dacă ne-
am putea opri doar câteva momente şi să înţelegem marea
importanţă a faptului că Dumnezeu v-a ales, nevoind ca voi să
pieriţi. Ci v-a dat şansa, şi v-a chemat, şi v-a ales ca să fiţi slujitorii
Lui. Ce ar putea fi mai preţios de atât? Ar fi imposibil pentru orice
om să-L caute pe Dumnezeu. Prin natura lui, omul este un păcătos şi
nu este nimic în el care să-i dea dorinţa de a-L sluji pe Dumnezeu.
Poţi să-i spui unui porc că este greşit? Natura lui este de
porc. Poţi să-i spui că mănâncă ce nu trebuie? Cu siguranţă nu.
Natura lui este de porc. Poţi să-i spui că ar fi un miel, dar el este
satisfăcut cu felul lui de a fi ca porc. Un păcătos este satisfăcut cu
natura lui.
Toţi suntem născuţi în păcat, venim în lume spunând
minciuni, suntem prin natură fii ai neascultării, fără Dumnezeu, fără
speranţă, cu mânia lui Dumnezeu peste noi. Şi prin harul iubitor al

8
lui Hristos, Dumnezeu în harul Său suveran şi în omnipotenţa Lui
bate la inima ta, îţi dă şansa binecuvântată şi te întoarce şi te trimite
pe Cale. Cum ai putea refuza aşa ceva? Îţi schimbă toate dorinţele,
te întoarce şi începi un alt drum. O, lumea te va considera absurd.
Dar în ochii lui Dumnezeu vei fi fericit. „Ferice de cei flămânzi şi
însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi.”, a spus Domnul
nostru Isus.
Observaţi, este vorba despre ceea ce a făcut Dumnezeu,
despre chemarea lui Dumnezeu. Voi n-aţi fi putut avea dorinţa
aceasta, pentru că natura voastră era total contrară acestui lucru. Dar
Dumnezeu v-a chemat prin alegere, v-a întors, şi v-a îndrumat
sentimentele spre Hristos şi spre lucrurile de sus. Cum am putea să
respingem asta?
Apoi Dumnezeu a arătat în Avraam ceea ce va face pentru
toţi. Această făgăduinţă binecuvântată a învierii şi a vieţii veşnice
nu i-a fost dată numai lui Avraam, ci şi seminţei sale după el, cei
chemaţi, aleşii lui Dumnezeu. Şi observaţi pe Avraam şi pe Lot. Lot
era nepotul lui, fiul fratelui său. A venit timpul încercării. Şi puterile
lui Lot au slăbit în încercare. El este un exemplu perfect al
credinciosului firesc din timpul acesta. Când a venit încercarea de a
sta pe un teren arid, Avraam l-a lăsat să aleagă. Şi Lot a privit
câmpiile, valea şi era iarbă din belşug. Erau şi multe case
frumoase. Era şi multă veselie. Era şi mult păcat. Dar Lot fiind
firesc, iubind această lume mai mult decât lucrurile care urmau
să vină, a ales mai degrabă să aibă o viaţă de lux în această
viaţă, decât să aibă Viaţă după aceea.
Avraam, un exemplu desăvârşit al credinciosului adevărat
care a fost spălat în sângele Mielului, ale cărui sentimente sunt
îndreptate spre lucrurile de sus, a spus: „Voi lua calea celor
dispreţuiţi ai Domnului, chiar de mă va costa popularitatea sau orice
altceva.” Şi în timpul încercării a ales să rămână în locul în care l-a
aşezat Dumnezeu.
Eu mă întreb dacă în seara asta vorbesc unor oameni care au
început odată să meargă cu Dumnezeu, iar când a venit încercarea
aţi ales mai repede să mergeţi înapoi în lume şi să faceţi lucrurile

9
lumii sau aţi luat calea aspră şi veche a mântuirii? Aţi făcut ca
Moise când a fost încercat? Când a avut piciorul pe tronul Egiptului,
el a socotit bogăţiile lui Hristos mai de preţ decât bogăţiile
Egiptului. El a renunţat la Egipt, nu i-a păsat de aur, de popularitate,
L-a luat pe Dumnezeu pe cuvânt şi a renunţat la comorile Egiptului,
socotind ocara lui Hristos mai de preţ decât bogăţiile Egiptului.
Când vin încercările grele, ce facem noi? Vin apăsările atunci când
ei spun că eşti un fanatic pentru că te-ai separat de lucrurile lumii?
Trebuie să vină. Iar tu trebuie să alegi.
Dar eu aş rămâne mai degrabă la umbra CELUI
ATOTPUTERNIC. Mai repede aş lua o piatră drept căpătâi, ca
Iacov. Decât să am toate bogăţiile şi binecuvântările pe care le poate
oferi lumea, mai bine să mă considere lumea dereglat. Căci
binecuvântările lui Dumnezeu sunt mai mari decât aurul şi argintul
acestei lumi.
Observaţi acum. Când au venit încercările cele mari, Lot a
mers în păcat. Aduceţi-vă aminte că el a mers de la munte la
câmpie. Un exemplu perfect, reprezentativ pentru creştinismul
firesc din timpul acesta, care alege mai repede drumul uşor, cu flori,
decât să reziste credincios în timpul încercării. Iar în final a ajuns în
necaz. Şi voi veţi ajunge. Când alegeţi calea uşoară, să ţineţi minte
că odată veţi avea probleme. „Păcatele tale te vor descoperi.” Şi
Dumnezeu te va ajunge din urmă într-o zi.
Şi într-o zi împăraţii neamurilor dimprejur au venit şi l-au
luat şi pe Lot şi pe copiii lui, şi soţia lui, şi tot ce-au avut. Într-o zi,
prietene uşuratic, dacă nu stai sub Sânge, împărăţiile lui Satan te vor
birui.
Şi Avraam, un exemplu de om neprihănit, a fost atât de
preocupat de nepotul său … – un exemplu al creştinului adevărat,
încercat…Acum…femeia a avut o mare legătură aici. Soţia lui Lot
era firească, foarte firească. Ea stă azi în câmp ca un stâlp de sare,
ca o ruşine pentru cei ce trec pe-acolo. Sara, o femeie frumoasă, a
vrut să facă ceea ce Dumnezeu dorea ca ea să facă. Ea şi-a respectat
soţul, aşa cum am spus explicit seara trecută. Şi în ciuda a ceea ce a

10
venit, ea a rămas cu Avraam. Ea a rămas cu el, pentru că el a rămas
cu făgăduinţa. Asta este!
Apoi când Lot a fost luat prins de război, inima lui Avraam a
mers după el. El a adunat o armată din slujitorii săi şi a mers după
fratele lui. Şi un exemplu foarte frumos, ei şi-au luat săbiile şi i-au
tăiat pe acei regi până nu a mai rămas niciunul. Aşa este şi
predicatorul care vede că păcatul a prins biserica lui şi oamenii.
El ia evanghelia cea veche şi binecuvântată, sabia Duhului, şi
taie şi taie până ce retează păcatul afară din biserică – dacă este
un slujitor adevărat al lui Dumnezeu. El suprimă toate
absurdităţile, bârfele, calomniile. El îndepărtează toate
lucrurile şi caracterul lumesc care s-a strecurat în biserică.
Dacă el este un slujitor adevărat al lui Dumnezeu, va lua
Cuvântul şi va tăia dintr-o parte în alta, până ce retează totul.
Şi apoi, când l-a luat pe Lot, fratele lui căzut şi pe copii lui,
şi i-a adus înapoi la împăcare,…Observaţi, acest Împărat mare a
coborât de la Ierusalim şi l-a întâmpinat: Melhisedec. Ce fel de om
a fost acela? Era numit Rege al Salemului. Orice învăţat ştie că
Salemul era Ierusalimul. Înainte de a se numi Ierusalim, s-a numit
Salem. Cine era acest OM care l-a întâmpinat, pentru că făcuse
pasul corect? Priviţi cine este: Împăratul Ierusalimului şi Împăratul
păcii: al treilea verset: „Fără tată, fără mamă, fără început al
zilelor sau sfârşit al vieţii.”
Cine a fost acest Mare Prinţ care l-a întâmpinat după ce
lupta a luat sfârşit? Să mergem în Geneza 14:18: „Melhisedec,
Împăratul Salemului a adus pâine şi vin: el era preot al
Dumnezeului Cel Prea Înalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram,
şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt,
Ziditorul cerului şi al pământului.” După ce lupta a luat sfârşit,
victoria a fost câştigată, Melhisedec l-a întâmpinat pe Avraaam în
şes şi a adus pâine şi vin şi l-a servit. Nu era altcineva decât Acela
care l-a întâlnit pe Avraam un an mai târziu, aşezat sub copac şi i-a
vorbit. Şi acelaşi Melhisedec a spus: „Nu voi mai bea din rodul
viţei până când îl voi bea nou cu voi în Împărăţia Tatălui meu.”
După ce lupta este încheiată şi câştigată, îl vom bea din nou în

11
Împărăţia Lui. Când are loc ultima luptă, când ultima sabie a biruit
ultimul rău din lume şi Biserica Dumnezeu Celui Viu este
triumfătoare, Hristos îi va întâmpina în văzduh, din nou cu pâine şi
vin, împărtăşirea, şi vor fi pentru veşnicie în prezenţa Tatălui.
O, pelerin obosit, întoarce-te în casa Tatălui. Ieşi din
Sodoma. Ai fost împăcat prin sânge. Duhul Sfânt cheamă în seara
asta pe cei nemântuiţi – dacă eşti fără Hristos în seara asta. Iar când
lupta este gata, dacă vrei să-L întâlneşti în pace şi să te împărtăşeşti
cu El, şi ai promis că-L iubeşti, şi te-ai despărţit de lucrurile lumii,
ai luat evanghelia aspră şi calea aceea aspră de modă veche, şi ai
băut potirul amărăciunii persecuţiei lumii... Bând amărăciunea
persecuţiei lumii, Biblia ne promite că vom bea cândva vinurile
dulci ale cerului, când ÎL vom întâlni în pace între ceruri şi pământ,
când vine să servească la Cina de nuntă.
Să medităm la acest lucru. „Îl voi bea din nou cu voi în
Împărăţia Tatălui Meu!” Dacă El ar veni înainte ca noi să mai
apucăm un Paşti sau dacă aţi muri înainte de a mai prinde un alt
Paşti, acest lucru nu va împiedica acel mare eveniment. Căci eu
spun prin Cuvântul Domnului că aceia care dorm în Hristos vor
învia mai întâi. Iar noi cei care trăim şi rămânem până atunci, vom
fi răpiţi împreună cu ei în văzduh ca să-L întâmpinăm pe Domnul.
Şi marele Melhisedec al cerurilor, Împăratul Ierusalimului ceresc,
nu al celui firesc, ne va întâmpina, şi vom fi serviţi din nou cu pâine
şi vin.
În seara aceasta vom lua simbolurile acestor lucruri. Noi
urmează să facem acest lucru până ce El vine din nou. Fie ca noi să
fim credincioşi. Să ne plecăm capetele pentru un moment de
rugăciune.
Fiecare să stea în linişte. Cât de uşor este ca în acest moment
solemn, aceste lucruri să treacă pe lângă noi şi să ne scape. Biblia a
spus: „Cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire
aşa de mare…” Este aşa uşor să uităm. Noi nu venim la biserică
pentru a fi văzuţi. Nu venim ca să ascultăm nişte cântări frumoase
sau ca să auzim o predică bună. Venim ca să ne închinăm înaintea
lui Dumnezeu. Şi fiecare dintre noi are un suflet care trebuie să-L

12
întâlnească pe EL într-o zi. În seara asta, dacă nu eşti un creştin,
dacă nu L-ai primit niciodată în viaţa ta pe Hristos ca Salvator, te-a
convins destul predicarea Cuvântului, şi stă Duhul Sfânt lângă tine
să spună „Eşti vinovat!” ? Acum întoarce-te şi porneşte pe calea
cealaltă. Ai vrea să arăţi acest lucru ridicând mâna şi spunând:
„Frate Branham, roagă-te pentru mine. Cer rugăciunile tale ca
Dumnezeu să aibă milă de mine”? O să vă ridicaţi mâinile în timp
ce aşteptăm? Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Altcineva?
Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze,
domnule. Dumnezeu să te binecuvânteze, micuţule. Dumnezeu să te
binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Voi
spuneţi: „Înseamnă ceva faptul că ridic mâna?” Este diferenţa dintre
viaţă şi moarte. Ce este mai de preţ decât viaţa? Priviţi natura. Voi o
iubiţi. Nu vă place să plecaţi de aici.
Chiar peste strada aceasta, într-o dimineaţă, cu mulţi ani în
urmă, când sărăcuţa Ruth şi-a înălţat capul şi era acolo o pasăre într-
un cireş şi ea a vrut s-o mai vadă odată….O, cum a iubit ea natura.
Dar într-o zi, când vine Isus, ea va auzi păsările veşniciei. Vor creşte
flori nemuritoare. Nu va fi boală, durere sau moarte, pentru că ea s-
a împăcat cu Dumnezeu şi a primit pe marele Hristos care a murit
pentru ea. Cuvântul binecuvântat al lui Dumnezeu care nu poate
minţi, a făgăduit viaţa veşnică celor ce cred. Această siguranţă nu
poate da greş. Când îţi ridici mâna, acest fapt arată că în tine un duh
a luat o decizie. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. În mod
normal braţele voastre au fost făcute să atârne, iar atunci când voi le
ridicaţi sfidaţi legile gravitaţiei. Trebuie să fie ceva supranatural. A
anula gravitaţia este un lucru imposibil din punct de vedere
ştiinţific. Nu se poate întâmpla decât dacă este ceva supranatural
acolo. Braţele voastre vor atârna în jos. Dar dacă aţi crezut în seara
aceasta Evanghelia şi aţi luat o decizie personală, aţi acceptat faptul
că sunteţi păcătoşi, şi mâine la trei o să ne amintim de ziua când
Isus a murit pentru mântuire… Şi voi vă gândiţi îndeajuns la asta,
iar Duhul Sfânt a venit şi a bătut la inima voastră şi voi aţi acceptat
acum…

13
 Ceva în inima voastră spune „Ridică-ţi mâna!” Acest lucru
arată oamenilor şi lui Dumnezeu că voi credeţi şi acceptaţi.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, copilaşilor: trei sau patru dintre ei
la altar, băieţi şi fete de vreo 18 ani. Toţi deodată şi-au ridicat
mâinile. Isus a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, căci
Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.” Mai este cineva, înainte
de a ne ruga? Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Tu poate ai
făcut multe lucruri în viaţă. Eu cred că eşti o femeie cinstită. Şi ţine
minte că n-ai fi putut să ridici mâna, soră dragă, decât dacă ceva din
tine ţi-a spus s-o faci. Pentru mintea firească poate părea o prostie,
dar frate, în ziua când doctorul se depărtează de uşă şi spune: „S-a
terminat”…, Când inima îţi va palpita şi medicul va spune că s-a
terminat…Şi vei încerca frenetic să te pocăieşti, iar Dumnezeu va
spune: „Nu pot decât să râd…” Dar până eşti lucid…
Tată, acest mesaj se încheie şi vreo 15 oameni care au fost
păcătoşi toată viaţa şi-au ridicat mâinile…Şi Tu prin harul Tău le-ai
vorbit acum, i-ai întors şi le-ai arătat Calvarul, iar ei au auzit
cuvintele venite de pe buzele Fiului lui Dumnezeu: „Tată, iartă-i
căci nu ştiu ce fac.” Dar în seara aceasta ei au primit Evanghelia.
Noi Îl auzim spunând cu câteva zile mai înainte de Calvar: „Cel ce
aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică
şi nu vine la judecată ci a trecut din moarte la viaţă”. Doamne, în
seara aceasta noi ţi-i prezentăm ca şi copii ai Tăi. Fie ca
binecuvântările tale veşnice să fie peste ei, ne rugăm în numele lui
Hristos.
Fie ca ei să vină duminică dimineaţa spunând: „Doresc să
mărturisesc public acestei lumi că sunt credincios. Doresc să fiu
botezat în numele Domnului Isus Hristos, chemându-L să mă umple
cu Duhul Sfânt şi să-mi poarte de grijă în viaţă.”
Binecuvântează aceste tinere, tineri, oameni în vârstă,
copilaşi, pe toţi. Ai grijă de ei, Tată. Ei sunt ai Tăi. Ţi-i prezint ca pe
nişte rezultate ale acestui mesaj. Şi ei sunt în mâinile Tale ca daruri
ale dragostei lui Dumnezeu Tatăl. Te rog să ai grijă de ei. Mă rog în
numele lui Isus. Amin.

14
 Suntem foarte fericiţi că vă avem aici în seara asta, şi suntem
bucuroşi că aţi venit. Mâine seară predica se va intitula
„Desăvârşirea credinciosului.” Veniţi, aduceţi pe cineva cu voi, dacă
biserica voastră nu are adunare. Iar acum ne vom împărtăşi. Voi mai
întârzia numai câteva minute. Îi vom lăsa liberi pe cei care trebuie
să plece.
Iar aceia care vor să rămână să se împărăşească cu noi, şi să
facă spălarea picioarelor…Noi credem că trebuie să împlinim
fiecare învăţătură pe care ne-a lăsat-o Isus. Iar dacă El va veni în
generaţia mea, şi mă va lăsa cu mintea întregă, şi va ţine dragostea
lui în inima Mea, voi face totul ca să împlinesc tot ce a spus El, şi să
fiu găsit credincios la post. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Amin.
-traducere şi tehnoredactare Sibiu, luni, 8 aprilie 2002

15
16