Sunteți pe pagina 1din 10

TRADITIA CLASICA- T1

Marile schimbări în arhitectură


CAUZELE MAJORE
- apariția de noi nevoi umane, care aduc noi programe arhitecturale (tipuri de
clădiri)
- apariția de noi tehnologii și materiale de construcție
- reorientările gândirii umane: un „altceva“ care devine important pentru oameni

TOATE ACESTEA ANTRENEAZĂ NOI CĂUTĂRI FORMALE


- la nivelul obiectului, al limbajului expresiv: morfologie: repertoriu formal
/expresiv (vocabular)
sintaxă: compoziție (modul de
punere împreună, într-un tot cu sens, a componentelor morfologice, de
vocabular)
- la nivelul orașului

GRECIA ANTICA - o ’revoluție formală’ un nou limbaj architectural, coerent,


orientat estetic (FRUMOS=BINE=ADEVAR)
Se definitivează limbajul clasic pe programul de templu prin ceea ce numim azi
ORDINELE CLASICE (grecii le numeau genuri)
Programul de templu s-a dezvoltat de la mici construcții dintr-un fel de cărămidă
(de pământ și nisip armat cu paie) la mari structuri de piatră/marmură,
înconjurate de portice monumentale, între secolele IX si VI î.Cr
ORDINUL/GENUL: unitatea formata de coloana si suprastructura ei in colonada
unui templu = elementul fundamental al limbajului arhitectural al antichitatii,
limbajul “clasic”.
Cuvântul “ORDIN” în sensul actual (de însiruire de coloane dupa anumite reguli)
este folosit abia din sec. XVI.
LIMBAJUL CLASIC :
Elementul morfologic de bază = genurile de coloane și suprastructura lor + alte
elemente ale templului (soclu, elemente de acoperire etc.)
Sintaxa : (din lat. syntaxis, din greaca veche σύνταξις, súntaxis = punere în ordine,
dispoziție, compoziție, lucrare, ordin de luptă, convenție ) = punerea împreună
într -o dispoziție ordonată a tipurilor/genurilor de coloane, aplicată celor câteva
modele de temple.
 Se baza pe un sistem de proporții între părți exprimat prin anumite
NUMERE INTREGI, care reprezentau armonia transcendentă; armonia
kosmos -ului grec . Acestea garantau BINELE = FRUMOSUL =ADEVARUL

Ca orice limbaj, LIMBAJUL CLASIC a fost creat în anumite circumstanțe particulare


și se va îmbogăți în timp, va “evolua ” . Aceasta evoluție constituie ceea ce numim
TRADIȚIA CLASICĂ, pe care s -a sprijinit arhitectul /proiectarea peste 2000 de ani.
La început, limbajul clasic e folosit numai pentru temple, apoi și pentru alte
clădiri urbane/publice nereligioase și pentru locuințe .

Kosmos -ul armonic al lumii grecești


 Platon, Timaios
Ordonanța/ordinea lumii este făcută din simpatii, din prietenii între lucruri, din asemănările
prin care ele se aliază, în dublul sens de alianță și aliaj. Ordinea provine din folosirea
proporției, care este o lege cosmică de organizare a lumii, și din symmetrie, prin care se
exprimă unitatea. PROPORTIA:”... dacă nu avem decât două lucruri, este imposibil să le
combinăm convenabil într-un al treilea, căci trebuie să existe între ele o legătură care să le
unească. Ori, dintre toate legăturile, cea mai bună este cea care, prin ea și din lucrurile pe care
le unește, formează o unitate pe cât de perfectă posibil, iar această unitate este proporția care
este de natură să o realizeze complet; pentru că, într-adevăr din trei numere oarecari, cubice
sau patrate, mediul este pentru primul ceea ce ultimul este pentru cel mediu; și invers... de aici
decurge în mod necesar că toți termenii vor fi aceeași și că fiind aceeași și unii și altți, ei vor
forma un tot.”

 SYMMETRIA care se bazează pe analogie, adică – după Platon – pe prietenia dintre ființe
formate după aceeasi proporție, fondează echivalența dintre microcosmos și
macrocosmos, de unde provine și antropomorfismul formelor artistice, în particular cel
al diferitelor ordine /genuri . Lumea lui Timaios instaleaza astfel un du-te-vino intre
cosmologie și arhitectură. (A. Chastel )

TEORIA “FRUMOSULUI OBIECTIV” Una dintre cele mai durabile teorii estetice .
De asemenea, symmetria este un acord armonios (conveniens consensus) al părţilor operei
însăşi şi o relaţie proporţională între aceste părţi şi ansamblul figurii).
Aşa cum în corpul omenesc euritmia este o consecinţă a symmetriei, a relaţiilor proporţionale
dintre cot, picior, palmă, deget şi celelalte mădulare, tot astfel stau lucrurile şi cu operele
perfect realizate.
Compoziţia edificiilor constă în symmetria, de ale cărei raporturi (rationem) arhitectul trebuie
să ţină seama cu multă grijă. Symmetria se naşte din proporţie, pe care grecii o numesc
analogia . (Vitruviu, De architectura )

 Capul omului, ca și cel al universului, cercul fiind un solid pur, este, după
Platon, acea parte a corpului în care zeii au înlănțuit revoluțiile divine. Este
deci posibil să citim în capul și corpul omului măsurile proporției care sunt
cele ale întregului cosmos și legea lor.
 De aici, dar si din legendele fondatoare ale ordinelor (relatate de Vitruviu),
apare si inzestrarea ordinelor cu un anumit caracter:
doric - masculin,
ionic -feminin,
corintic –juvenil,
cautari care vor fi continuate /reluate si teoretizate in timp.
PRINCIPIUL IMITATIEI- MIMESIS
ex: Copia cea mai buna dupa Athena Parthenos - statuia criselefantina a lui
Phidias (sec. V IC)

Îmbogățirea repertoriului formal și diversificarea sintaxei prin fuziunea cu geniul


constructiv roman
– ordinul este pus in opera in combinatie cu principiul constructiv al arcului si
boltii
– suprapunerile de ordine, validarea logicii structurale de estetica armonica
– se folosesc si alte surse pentru imbogatirea vocabularului formal
– se aplica unor noi tipuri de cladiri care devin, la randul lor, modele: templul,
arcul de triumf, Coliseul, Panteonul, termele, basilicile colosale …

Roma antica  combinatie cu principiul constructiv al arcului si boltii arcul de


triumF
 suprapunerile de ordine, validarea estetică a logicii structurale aplicată
unor noi tipuri de clădiri care devin modele: Colosseum, Panteonul,
structuri boltite monumentale: basilici colosale, terme (Termele lui
Caracalla)
 Marile spatii boltite vor deschide calea arhitecturii bizantine, pătrunsă de
alt spirit decât clasicitatea greco-romană — mistica creștină și spiritualitea
ei.
 Interludiul bizantin  estul Europei = ieșire din inteligibilitatea gramaticii
clasice în favoarea altor tipuri de căutări și a unei alte expresii arhitecturale
– abandonând limbajul “păgân” al tradiției clasice și căutând expresia unei
spiritualități creștine. (Sfanta Sofia, Constantinopol/Istanbul)
 Interludiul romanic și gotic  În vestul Europei = o sinteză, înafara limbajul
classic, a moștenirii constructive romane cu tradiția constructivă germanică
sub spiritul creștinismului ( St. Chapelle, Paris)
Repertoriul expresiv pe care ni-l lasă cultura antică:
[1] este creat în Antichitatea greacă și îmbogățit de romani
[2] este reluat în Renastere si teoretizat, codificat, devine norma a bunei
arhitecturi si a bunului gust
[3] este permanent prelucrat pana in sec. al XIX-lea

“vocabularul” formal al ordinelor clasice; “sintaxa/gramatica” (sistem de


reguli de punere împreuna) - se bazează pe reguli proporționale,
teoretizate încă din Antichitate și adaptate diverselor scheme distributive,
in functie de tipul de cladire si tinand cont de sistemele constructive
folosite (trilitic sau boltit)
*Durabilitatea acestui “mod de a proiecta” se bazează pe forta suportului
metafizic, care îi confera “garanția frumosului”.

 Tratatul lui Vitruviu aduce în teoria arhitecturii proba supunerii “proiectării


” unui adevăr estetic “transcendent ” , prin folosirea “ordinelor”
 De aici sunt transmise în discursul ulterior de arhitectură indicațiile despre
legile proporțiilor (fără să fie însă perfect explicitate), definiția arhitecturii
ca “știință” /cunoaștere a modului lor de folosire, interpretarea
antropomorfică a “ordinelor antice” și afirmarea demnității arhitectului ca
creator.
 Edificiile grecești și romane capătă un prestigiu care le instituie într -un
sistem internațional de referință deosebit de durabil.
RENASTEREA
 “omul iese din rând”, din disciplina egalității creștin-medievale;
 se rup “barierele” spiritualității medievale și se instituie în proiectare alte
“bariere”/alte criterii — revenirea la limbajul clasic.
 începe și schimbarea statutului arhitectului și a arhitecturii ca artă (Filippo
BRUNELLESCHI (1377-1446) – Domul din Florenta)
 se restabilește gramatica antichității ca disciplină universală, aplicabilă
oricărui proiect arhitectural demn de acest nume. arhitectul trebuie să o
cunoască pentru a practica o arta liberală.
 căutarea proporței ideale cu același suport metafizic
 toți marii arhitecți caută perfecțiunea ordinelor și a proporțiilor lor și o
ilustrează prin tratate și proiecte
ARHITECTURA CA ARTA LIBERALA - Tratatul lui Vitruviu este recitit într -o nouă
cheie, alături de Platon, Horațiu, Cicero…
El transmite discursul anticilor despre un adevăr estetic care se bazează pe
analogia cu o ordine armonică “superioară”.
Aici se găsesc indicațiile despre legea proporțiilor, definiția arhitecturii ca știință
a modului de folosire a acesteia, interpretarea antropomorfică a ordinelor antice
și afirmația demnității arhitectului .
Toate acestea fac obiectul unei teorii specifice, care îl introduce pe arhitect
printre umaniști.
LEON BATTISTA ALBERTI (1404 -1472) De Re Aedificatoria
 CUNOAȘTEREA /FOLOSIREA ÎN PROIECT A ORDINELOR devine piatra de
încercare a arhitectului, instrumentul arhitectural cel mai rafinat din tot ce
a existat, încarnarea întregii înțelepciuni antice privind arta de a construi.
 În baza observațiilor ruinelor antichității, Leon Battista Alberti considera, că
sunt cinci ordine clasice (doric, ionic, corintic, toscan, compozit). În practică,
încearcă să aplice regulile lor (limbajul clasic) templelor creștine (biserici)
romanice și gotice și arhitecturii laice  intampina neașteptate probleme
de proiectare.
SEBASTIANO SERLIO  consacră autoritatea canonică a ordinelor prin prima
gramatica ilustrată a Renașterii, foarte folosită și răspândită în Franța, apoi în
Germania și zona flamandă, mai târziu în Anglia.
In timp, suportul (și conținutul metafizic) al frumosului armonic slăbește, astfel
încât căutarea proporției ideale nu se mai adresează ordinii cosmice, ci anticilor
(pentru că au transpus-o cel mai bine).

*Răspândirea limbajului clasic


 În timp, suportul (și conținutul metafizic) al frumosului armonic slăbește,
astfel încât căutarea proporției ideale nu se mai adresează ordinii cosmice,
ci anticilor (pentru că au transpus-o cel mai bine).
 Acest limbaj va parcurge istoria stilurilor și a orașului, folosit diferit, în
funcție de gust și de circumstantele specifice, dar și de mijloacele la
îndemâna. Limbajul ordinelor clasice se va aplica nu numai arhitecturii, ci si
orașului care se supune aceluiasi control estetic

Orașul ideal  Se deschide calea intervențiilor urbane de estetizare a spațiului


public/urban, de regularizare geometrică, de ordonare, prin aplicarea principiilor
subîntinse de estetica ordinelor clasice.  conceptul de INFRUMUSETARE /
embellissement

TESUT URBAN (organic/riguros gometric)


= forma de organizare care prezinta concomitent o puternica solidaritate intre
elemente
= format din totalitatea strazilor, parcelelor, constructiilor dintr-un oras
 O componenta imprtanta = insula = cea mai mica unitate a sist urban
delimitata in totalitate de strazi = ansamblu format din parcele
 Forma, logica si relatiile dintre insule determin caracterul distinct al
anumitor orase.
Oras al sedimentelor - oras al straturilor suprapuse, un palimpsest , in
sensul ca fiecare perioada istorica a transformat subtil orasul, lasandu-i
libera cresterea organica ( naturala)- lucru valabil pentru orasul traditoina,
pana in perioada moderna, care a introdus proiecte majore de
restructurare urbana (tesut geometric, interventii reformatoare).

Scara parcelei - interventii la scara unei parcele- ex.


Scara orasului - interventiile de restructurare din Paris – perioada
haussmanniana(aparitia marilor bulevarde in Paris, configurarea
monumentala a pietelor si axelor)

Rolul monumentelor si spatiilor urbane reprezentative in tesutul orasului


traditional –
Rol de reprezentare a puterii religioase si / sau laice
Rol estetic – de expresie a curentelor artistice dominante
Rol social – de atractie publica, de impresionare a locuitorilor si vizitatorilor

T1j. Cum se aplică la scara orașului revoluția introdusă în arhitectură de reluarea limbajului
clasic în Renaștere?
La scara orasului, Renasterea se manifesta prin configurarea unui tesut
urban cu o mai mare monumentalitate - axe ample, edificii somptuoase,
echilibrul intre spatiile construite si cele plantate, importanta pietelor
urbane publice, omogenitate stilistica in arhitectura.

T1k. Comentați asemănările și diferențele dintre orașul tradițional și orașul clasic. Referiți-vă la
evoluția elementelor care compun țesutul urban.
Oras traditional Oras clasic
Limbajul ordinelor arhitecturale
Vernacularul Controlul estetic
Arhitectura fara arhitect Arhitectura produsa de arhitect
Lipsa unitatii formale, Unitate formala
diversitate,
Regionalism (arhitectura Universalism, formalism
raspusul la conditii
particulare)

T1b. Revolutia formala – in Grecia antica


Teoria frumosul obietiv - susținută de o metafizică durabilă de factură platoniciană despre
armonia cosmică, obiectivă și transcendentă .
un nou limbaj architectural, coerent, orientat estetic (FRUMOS=BINE=ADEVAR)
Revolutia formala se refera la transformari profunde in repertoriul constructiilor
(ordinul clasic) si la nivelul sintaxei: compoziția (modul de punere împreună, într-un tot cu sens,
a componentelor morfologice)

T1c
Longevitatea
DURABILITATEA ÎN TIMP SE BAZEAZĂ PE:
(1) fundamentarea lui metafizică;
(2) continuitatea gândirii/filozofiei renașterii cu cea antică;
(3) eficiența în utilizare a sistemului;
399999(4) nu intervine nimic major care să îl dizloce cu adevărat.

T1d
Momentele cheie in evolutia limbajului clasic