Puterea gândului 4 - Dovezi pentru

viaţa după moarte

Vin, 06/26/2009 - 14:36
Nina May

În toate culturile de pe pământ - prezente sau veche, mai civilizate sau primitive -
observăm o puternică tendinţă omului de a crede în supravieţuirea conştientă a
sufletului după moartea trupului fizic. Toate religii sunt bazate pe această idee, chiar
dacă unii cred în renaştere şi alţii în înălţarea sufletului în rai sau în lumea de dincolo.
Continuăm azi să urmărim firul pe care l-am luat în mână ultima dată: Dacă într-
adevăr există un pod care leagă realitatea materială cu lumea spiritelor, trebuie să ne
confruntăm şi în viaţa reală cu fenomene care pornesc din astfel de legături. Adică,
chiar dacă nu ştim exact cum se descuie poarta spre dincolo, nu trebuie să se deschidă
din întâmplare din când în când? Din experienţa mea pot să povestesc o grămadă de
întâmplări în care am primit mesaje importante din partea unui mort, aflându-mă într-
o stare de conştiinţă ridicată sau visând. De două ori am fost vindecată de o afecţiune
care m-a supărat timp de mai mulţi ani cu ajutorul de dincolo, vindecarea fiind
anunţată înainte de fiecare dată. Astfel de experienţe sunt dovezi suficiente pentru
mine, fiindcă s-au întâmplat de mai multe ori. Numai după mi-am făcut curaj să
vorbesc despre astfel de fenomene, mi-am dat seama câţi oameni, în afară de mine, au
avut experienţe foarte asemănătoare! Parcă fenomenul nu este rar deloc, dar nimeni
nu are curaj să vorbească cu alţii de frică să nu fie ridiculizaţi. Pe de altă parte, există
şi o tendinţă în a căuta o explicaţie logică pentru lucrurile pe care nu le înţelegem, şi
dacă nu o găsim, prea repede punem ştampila pe evenimentul inexplicabil, pe care
scrie “coincidenţă”.

În lumea ştiinţei nu contează experienţa personală ca dovadă, chiar dacă se adună

poveşti. Ştiinţa cere experimente care pot fi repetate şi verificate. În cazul vieţii după
moarte astfel de experimente se derulează mai greu. Se spune că “încă nimeni nu a
revenit de dincolo”. Un cercetător, care nu poate să agreeze această afirmaţie este
americanul Raymond Moody, autorul unor reportaje şi cărţi despre “viaţa după
moarte”. Moody a cules o mulţime de cazuri în care pacienţii s-au aflat în stare de
moarte clinică pentru câteva minute, de exemplu, dar au fost salvaţi prin intervenţii
medicale. Astfel de oameni au povestit experienţa lor în momentele în care s-au aflat
în afara corpului, parcă undeva sub tavanul camerei, totuşi auzind şi văzând ce se
întâmplă în jurul lor: cuvintele spuse de doctori, confirmate ulterior, sau eforturile de
resuscitare. Imediat după aceea, mulţi dintre ei au avut o senzaţie foarte asemănătoare.
Conştiinţa pacientului, întâi zburând printr-un fel de tunel întuneric, a ajuns la o
lumină divină, cerească, interpretat de fiecare după credinţa lui. Numai senzaţiile
însoţite de lumină erau întotdeauna la fel: o iubire şi fericire nemaipomenită, lipsa de
orice grijă sau frică, o stare înaltă care parcă nu există pe pământ! În fiecare caz, omul
care a fost readus la viaţă după aceea, a pierdut frica de moartea şi şi-a schimbat viaţa
într-un fel sau altul.

Un alt cercetător-pionier în acest domeniu este profesorul Ernst Senkowski din

Germania, care înregistrează de mulţi ani vocile morţilor sub condiţii stricte,
controlaţi şi feriţi de orice zgomot, într-o cameră izolată. Înregistrarea se poate face
chiar cu un casetofon simplu, pornit în acelaşi timp în fiecare zi şi aşezat lângă un
ceas sau metronom prin care se aude cursul timpului. După mulţi ani, Senkowski a
dezvoltat mijloace tehnice mai rafinate şi a făcut chiar înregistrări video în care au
apărut persoane care au murit. Contactul întotdeauna este de natură scurtă până când
cade canalul de comunicaţie. Poate de aceea mesajele sunt comprimate şi apar într-un
limbaj mai ciudat, cuvintele spuse mult prea repede, încurcate, sau chiar în sensul
invers. Parcă sufletele morţilor se află într-o altă structură de timp, care împiedică
comunicaţia! Chiar dacă Senkowski şi alţi oameni de ştiinţă curajoşi lucrează de mulţi
ani în acest domeniu şi au adunat a grămadă de dovezi, a fost acordată uimitor de
puţină de atenţie din partea fizicienilor. M-am întrebat de multe ori, de ce? Nu ar fi
minunat să înţelegem unde au ajuns dragi noştri după ne-au părăsit? Nu ar fi grozav să
ştim şi legile fizicii care fac posibilă o astfel de comunicaţie? Preluăm firul de fizică
cuantică încă o dată săptămâna viitoare, pentru că de acolo trebuie să pornim în
căutarea modelului care ne explică totul... Aşteptaţi “Puterea gândului 5: Există
dimensiuni cu altă structură de timp?"