Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă( basm cult)

Basmul a fost publicat în 1877 in revista Convorbiri Literare. Punctul de plecare al acestui basm cult, ca al tuturor
povestilor lui Creangă îl reprezintă folclorul românesc. Creangă reactualzează teme şi motive de circulaţie universală cu o
vechime aproape mitică.
De multe ori povestile lui Creangă sunt naraţiuni fabuloase in care se dezvoltă observaţii morale, milenare (verificate iîn
timp). Din această logică idee care pare să se desprindă din Harap-Alb este că omul de soi bun se văduieste sub orice strai
(imbrăcăminte) şi la orice vârstă.
În acest basm apare eterna temă a luptei dintre bine şi rău dar pe lângă aceasta tratată de autor este şi una morală
referitoare la condiţia eroului care inainte de a fi împărat trebuie să cunoască şi statutul de slugă, tocmai pentru a învăţa să-şi
înţeleagă supuşi şi să-şi exercite responsabil puterea.
Textul este construit prin montajul mai multor motive populare întâlnite în toate basmele populare dar unele dintre
aceste motive cunosc interpretări şi nuanţări diferite de modelul folcloric:
-împăratul fără urmaş
-superioritatea mezinului
-cifra 3
-probele
-călătoria
-drumul cu obstacole
-încercarea puterii
-impostorul (Spânul)
-vicleşugul
-uzurparea identităţii
-petirea fetei
-animalele reconuscătoare
-apa vie, apa moartă
-nunta
-pedeapsa ...
Basmul Harap-Alb respectă tiparul narativ al unui basm popular chiar dacă acţiunea este mai complexă şi există un
număr mai mare de personaje.
Expoziţiunea: o constituie hotărârea tatălui de a-şi încerca fii la o probă a curajului pentru a vedea care este vrednic să
ajungă impărat. Mezinul trece această probă cu ajutorul Sfântei Duminici. El peacă de acasă promiţând tatălui că-i va urma
sfatul (să nu se increadă in spâni). Tot în expoziţiune se prezintă locul şi timpul care nu sunt precizate ca şi în basmele populare,
evenimentele fiin proiectate într-o dimensiune fabuloasă.
Intriga: constă în încălcarea sfatului părintesc ceea ce are drept consecinţă schimbarea identităţii şi a statutului eroului.
Desfăşurarea acţiunii: cuprinde încercările la care a fost supus fiul de crai ca pedeapsă morală pentru nerespectarea
sfaturilor părinteşti.
Deznodămîntul: nunta.
Deşi pleacă de la un model folcloric, Creangă se îndepărtează fundamental de basmul popular:
-o reorganizare a limbajului
-o expresivitate deosebită
Modificări făcute la nivelul compoziţiei
-detali realiste care „coboară” lumea fabuloasă în planul existenţei reale.
Astfel că fantasticul este umanizat si localizat.
Creangă nu infăţişează lumi inexistente, nici personaje total inventate neversibile fără legătură cu realitatea imediată.
Creangă insistă multor stări sufleteşti ale eroilor, urmăreşte efectele pe care faptele le au asupra acestor personaje. Consemnează
stările sufleteşi ale personajelor ex: Craiul suferă şi se lamentează din cauza lpsei de vitejie a feciorilor lui, fiul cel mic plânge şi
el.
Fiinţele supranaturale se aseamănă la Creangă prin felul cum gândesc, cum simt ca ţăranii din Humuleşti , au
aceeaşi psihologie. Basmul Harap-Alb se diferenţează de basmul popular şi prin tendinţa de dramatizare a acţiunii prin dialog.
Personajele evoluând sub ochii cititorului înfruntându-se direct de multe ori devenind cosmice. Naraţiunea lui Creangă nu este o
simplă expunere epică, ci povestea se dizolvă în dialog Creangă pătrunzînd în psihologia personajelor ceea ce in basmul popular
nu se întîmplă.
 Viziunea despre lume a lui Creangă este umanistă în sensul că totul este privit cu bunăvoinţă, cu înţălegere, cu gândul că
in orice rău există şi o parte bună în careorice moment poate rîzbi la suprafaţă , este o viziune optimistă asupra vieţii. Comicul
diferenţează basmul Harap-Alb de basmul popular deoarece nu se realizează numai limbajului ci şi la nivelul conţinutului.
Sursele umorului în acest basm sunt:
-exprimarea poznască :stârneşte râsul restrâns, cu un are de seriozitate.
-ironia
-luarea în râs
-poreclele
-expresii si vorbe de Duh.
Stilul basmului este a unui artist superior înzestrat, acest basm fiind o capodoperă de limbaj, conţine diverse mijloace
ale oralităţii: interjcţii, exclamaţii, expresii onomatopeice, proverbe şi zicători care au rulul de a da rapiditate povestirii de a
caracteriza o situaţie, de a face inutile alte explicaţii şi de a produce haz şi voie bună.
Creangă nu a vrut numai să ne spună o poveste, ci să demonstreze ce înalte valorii de expresivitate ale limba română, ce
putere de a fermeca cititorii prin comentariu moral, prin reflecsii filozofice care în aparebţă par simple dar în esenţă profunde.
La Creangă ceea ce spune este important dar mai important este felul în care le spune.
 BASMUL

Motive populare întâlnite în toate basmele populare:

-împăratul fără urmaş
-superioritatea mezinului
-cifra 3
-probele
-călătoria
-drumul cu obstacole
-încercarea puterii
-impostorul (Spânul)
-vicleşugul
-uzurparea identităţii
-petirea fetei
-animalele reconuscătoare
-apa vie, apa moartă
-nunta
-pedeapsa ...
Basmul respectă tiparul narativ al unui basm popular chiar dacă acţiunea este mai complexă şi există un număr mai mare de
personaje.

Expoziţiunea:
o constituie hotărârea tatălui de a-şi încerca fii la o probă a curajului pentru a vedea care este vrednic să ajungă împărat. Mezinul
trece această probă cu ajutorul Sfântei Duminici. El pleacă de acasă promiţând tatălui că-i va urma sfatul (să nu se increadă in
spâni).
Tot în expoziţiune se prezintă locul şi timpul care nu sunt precizate ca şi în basmele populare, evenimentele fiin proiectate într-o
dimensiune fabuloasă.
Intriga:
constă în încălcarea sfatului părintesc ceea ce are drept consecinţă schimbarea identităţii şi a statutului eroului.
Desfăşurarea acţiunii:
cuprinde încercările/ probele la care a fost supus fiul de crai ca pedeapsă morală pentru nerespectarea sfaturilor părinteşti.
Deznodămîntul: nunta eroului cu fata împăratului Roş.