Sunteți pe pagina 1din 2

Prima vizită a familiei regale în Transilvania. I.Gh.

Duca: ”Uralele nu se mai sfârșeau, oamenii


cădeau în genunchi, aruncau cu flori...”

În primăvara lui 1919, imediat după întoarcerea Reginei Maria de la Paris, unde a reprezentat România la
masa negocierilor, familia regală și alți oameni de seamă care au ajutat la înfăptuirea Marii Uniri au plecat
într-un turneu în Transilvania, primul după marele eveniment din 1 Decembrie 1918. Unul dintre cei care
i-au însoțit pe Regele Ferdinand și Regina Maria în Ardeal a fost și I.Gh. Duca, pe atunci ministru al
agriculturii. El avea să noteze în jurnalul său impresiile despre această vizită așteptată de către
transilvăneni:

”Într-adevăr, la sfârșitul lui Mai 1919 Regele și Regina, de mult dornici să viziteze Ardealul, au hotărât să
facă acolo vizita lor oficială, sau, mai bine zis, turneul lor triumfal. Brătianu fiind încă la Paris, Ferechide a
întovărășit pe Suverani în calitatea sa de Prim Ministru ad-interim, iar ca miniștri am fost delegați
Constantinesu, Văitoianu și cu mine.

Această călătorie a fost un vis, un vis de nedescris. Zece zile am trăit în mijlocul celor mai mișcătoare scene
de entuziasm, bucuria unui popor dezrobit, care își vede Regele și Regina și-i sărbătorește într-o patrie de-
a pururea reîntregită. Totul a fost organizat de Consiliul Dirigent cât se poate de bine, Maniu și toți
prietenii lui știind să dea festivităților caracterul ce se cuvenea. Am vizitat Oradea, Bekes Csaba, Baia Mare,
Careii Mari, Bistrița, Clujul, Turda, Munții Apuseni, Câmpeni, Abrudul, mormântul lui Avram Iancu la
Țebea, Bradul, Alba Iulia, Blajul, Sibiul, Fagărașul și Brașovul.

Să povestesc cu de-amănuntul toate scenele și întreaga călătorie este cu neputință, însă totuși să
reamintesc câteva din episoadele cele mai caracteristice. Așa spre pildă minunatele convoiuri etnografice
de la Oradea și de la Bistrita, impunătoarea defilare de la Bekes Csaba, care nu ne-a rămas în urma
tratatului. Prânzul de la Blaj în sălile boltite ale Mitropoliei și în atmosfera atât de nouă pentru noi a
clarissimilor și reverendissimililor. Dejunul în castelul conților Karolyi de la Careii Mari, castel în care
întâlneai atâtea urme ale Regelui Eduard și ale Arhiducelui Rudolf, care venea să vâneze acolo în tovărășia
magnaților unguri, și unde trona acuma voluminos și exuberant bravul General Moșoiu. Emoționanta
sosire în cetatea de la Alba Iulia, vizitarea sălii unde fusese proclamata Unirea. Călătoria în Munții Apuseni,
opririle prin satele pline de pitoresc ale Moților, unde ne aștepta toată populația cu flori și preoți în odăjdii,
cu crucea și cu evanghelia, pe când sunau clopotele bisericuțelor de lemn. Hora cea mare pe care cu Regele
în frunte am jucat-o la Câmpeni în sunetele cimpoaielor și originalelor buciume. Slujba de la mormântul
mișcător de simplu al lui Avram Iancu din curtea bisericii de la Țebea. Discursul Regelui într-o modestă
școală din Munții Apuseni, unde a reamintit atât de potrivit vechea zicătoare de acolo: ”Munții noștri aur
poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”. Primirea totodată plină de fast și de însuflețire a celor din Cluj,
nobilii Unguri în frunte cu un bătrân Conte Degenfeld, așteptând în costum de magnați pe Rege pe peronul
gării de la Satu Mare ca să mulțumească României ca i-a salvat de bolșevism, recunoștința cu prisosință
uitată de atunci. Toată noblețea regiunii Bekes Csaba venind să salute pe Suveranii noștri și să le
zugrăvească pățaniile ei cu oamenii lui Bela Kuhn, până la sosirea trupelor române. În fruntea delegației,
Contesa Almassy, care asistase la asasinarea lui Tisza și ne povestea amănuntele dramei.

Nu numai că uralele nu se mai sfârșeau, dar oamenii cădeau în genunchi, sărutau poalele costumului
național cu care era îmbrăcată Regina, aruncau flori, se repezeau să sărute mâna Regelui. Cei mai mulți
plângeau de bucurie și de emoție strigând: ”De acuma putem muri că ne-am văzut Țara dezrobită și Regele
nostru, al nostru, al Românilor!” Nu mai știam cum să apărăm pe Rege și pe Regina foarte mișcați și ei de
acest delir popular. Cred că scena de la Turda a fost cea mai strălucită și cea mai emoționantă concretizare
a bucuriei Unirii, nici unul din cei care au trăit acele clipe nu le vom uita vreodată.”