Sunteți pe pagina 1din 90

UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” DIN IASI

FACULTATEA DE DREPT

DREPT
EXECUTIONAL
PENAL
- suport curs -

1
DREPT EXECUŢIONAL PENAL

Capitolul I. Problematica dreptului execuţional penal


§1. Noţiunea de drept execuţional penal
§2. Caracterele dreptului execuţional penal
§3. Scopul şi funcţiile dreptului execuţional penal
§4. Principiile dreptului execuţional penal
§5. Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept
§6. Izvoarele dreptului execuţional penal

Capitolul II. Raportul juridic execuţional penal


§1. Noţiune
§2. Trăsăturile specifice ale raportului juridic execuţional penal
§3. Elementele raportului juridic execuţional penal

Capitolul III. Organizarea executării pedepselor privative de libertate


§1. Administraţia Naţională a Penitenciarelor
§2. Penitenciarele – spaţiul executării pedepselor privative de libertate
§3. Penitenciarele speciale
§4. Secţiile speciale de arestare preventivă
§5. Comisia pentru individualizarea regimului de executare a
pedepselor privative de libertate
§6. Protecţia martorilor care execută pedepse privative de libertate

Capitolul IV. Regimurile de executare a pedepselor privative de


libertate
§ 1. Noţiune
§ 2. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de
libertate
2.1 Regimul de maximă siguranţă

2
2.2 Regimul închis
2.3. Regimul semideschis
2.4. Regimul deschis
§ 3. Stabilirea şi individualizarea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate
§ 4. Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

Capitolul V. Condiţiile de detenţie


§1. Primirea persoanelor condamnate
§2. Locul de executare a pedepselor privative de libertate
§3. Transferarea persoanelor condamnate
§4. Modul de executare a pedepselor privative de libertate de către femei
şi minori
§5. Cazarea persoanelor condamnate
§6. Ţinuta persoanelor condamnate
§7. Alimenţaţia persoanelor condamnate
§8. Refuzul de hrană
§9. Imobilizarea persoanelor condamnate

Capitolul VI. Drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în executarea


pedepselor privative de libertate
§1. Drepturile deţinuţilor
1.1. Dreptul la libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor
religioase.
1.2. Dreptul la informaţie
1.3. Dreptul la consultarea documentelor de interes personal
1.4. Dreptul de petiţionare
1.5. Dreptul la corespondenţă
1.6. Dreptul la convorbiri telefonice
1.7. Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a primi vizite
1.8. Dreptul de a primi bunuri

3
1.9. Dreptul la asistenţă medicală
1.10. Dreptul la asistenţă diplomatică
1.11. Dreptul la încheierea unei căsătorii
§2. Obligaţiile şi interdicţiile deţinuţilor

Capitolul VII. Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse


privative de libertate
§1. Dispoziţii generale privind munca prestată
§2. Durata muncii prestate
§3.Regimul de prestare a muncii
§4. Plata muncii prestate
§5. Recuperarea pagubelor

Capitolul VIII. Educaţia, asistenţa psihosocială şi şcolarizarea


condamnaţilor
§1. Instruirea şcolară
§2. Formarea profesională
§3. Activitatea de educaţie şi intervenţie psihosocială

Capitolul IX. Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare


§1. Recompense
1.1. Felurile recompenselor
1.2. Permisiunea de ieşire din penitenciar
§2. Abateri şi sancţiuni disciplinare
2.1. Abateri disciplinare
2.2. Sancţiuni disciplinare
2.3. Procedura disciplinară
2.4. Plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină

4
Capitolul X. Documentele întocmite de administraţia penitenciarului.
§1. Dosarul individual al persoanei condamnate
§2. Registrele privind persoanele condamnate la pedepse privative de
libertate
§3. Documente privind decesul persoanelor aflate în executarea
pedepselor privative de libertate

5
Capitolul I. Problematica dreptului execuţional penal
§1. Noţiunea de drept execuţional penal

Dreptul execuţional penal este acea ramură de drept alcătuită din


totalitatea normelor juridice prin care se reglementează relaţiile sociale privind
executarea sancţiunilor penale în scopul asigurării unei influenţări educative
eficiente al acelor persoane supuse executării în scopul prevenirii săvârşirii de
noi infracţiuni şi a apărării ordinii de drept.1
Obiectul dreptului execuţional penal îl formează relaţiile sociale cu privire
la activitatea de executare a pedepselor. Aceste relaţii au un anumit specific la
care participă anumite organe de stat, peniteciarele – în cazul pedepsei cu
închisoarea, finanţele – în cazul pedepsei cu amenda, pe de o parte, şi pe de altă
parte persoanele condamnate. Relaţiile sociale din această ramură de drept
sunt relaţii de constrângere ce presupun drepturi şi obligaţii pentru participanţi.
Dreptul execuţional penal este constituit dintr-un ansamblu de norme de
drept înscrise în tratate şi convenţii internaţionale cu privire la executarea
sancţiunilor penale, în Constituţia României, în Codul penal, în Codul de
procedură penală, dar în cea mai mare parte a Legii nr. 275/2006 privind
executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organe judiciare în cursul
procesului penal2, în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/20063 şi în unele
legi speciale.

§2. Scopul şi funcţiile dreptului execuţional penal

Dreptul execuţional penal este ramura de drept prin care se realizează


politica statului privind executarea sancţiunilor penale.
Scopul dreptului execuţional penal este stipulat în art. 52 alin. 2 C.pen.:
„prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de
muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. ”

1
Ion Oancea, Drept execuţional penal, Editura All Educational, Bucureşti, 1998, p. 8
2
M.Of. nr. 627 din 20 iulie 2006.
3
Aprobat prin H.G.nr. 1897/2006 şi publicat în M.Of. nr. 24 din 16 ianuarie 2007.

6
Astfel, scopul general al dreptului execuţional penal constă în politica
penală a statului, adică lupta hotărâtă pe care societatea o duce cu membrii săi
care încalcă ordinea de drept şi care ating prin acţiunile lor valorile sociale
ocrotite de lege.
Pe lângă acest scop general, dreptul execuţional penal are şi un scop
special, şi anume apărarea valorilor sociale, a ordinii de drept prin reeducarea
celor condamnaţi cu ocazia executării sancţiunilor penale privative sau
neprivative de libertate.
În realizarea scopului său, dreptul execuţional penal este chemat să
îndeplinească anumite sarcini sau funcţii, în calitate de instrument al politicii
penale. Aceste funcţii sunt:
• realizarea scopului procesului penal;
• conformarea la principiile fundamentale ale dreptului execuţional penal,
adică „executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici
să înjosească persoana condamnatului”;
• reeducarea celor condamnaţi prin forma şi modurile de executare a
pedepselor;
• pregătirea pentru reintegrare în muncă şi societate a celor condamnaţi şi
liberaţi definitiv.4

§3. Principiile dreptului execuţional penal

Dreptul execuţional penal este călăuzit de o seama de principii de drept


prin care se orientează şi direcţionează toată activitatea de executare a
sancţiunilor penale.
Există două categorii de principii, şi anume:
- generale;
- speciale.
Din categoria principiilor generale face parte:

4
Ioan Marcel Rusu, Drept execuţional penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.6-7.

7
1. Principiul legalităţii executării pedepselor.
Executarea pedepselor se realizează în conformitate cu Codul Penal, cu
Legea privind executarea pedepselor şi alte legi.
Principiul legalităţii executării pedepselor este o transpunere pe plan
particular a principiului general al legalităţii, cansacrat în art. 1 alin. 5 din
Constituţie „respectarea Constituţiei a supremaţiei sale şi a legilor este
obligatorie ”.
Pentru realizarea acestui principiu se impun următoarele cerinţe:
• activitatea de executare a pedepselor nu se poate desfăşura decât de
organele statului prevăzute de lege şi în limitele atribuţiilor conferite de lege;
• organele judiciare trebuie să respecte drepturile celor condamnaţi şi
să asigure condiţiile normale de încarcerare în penitenciare şi la locurile de
muncă potrivit legii.
Pentru asigurarea legalităţii executării pedepselor intervine un sistem
complex de garanţii procesuale cât şi numeroase sancţiuni aplicabile persoanelor
care au încălcat legea cu ocazia punerii în executare a hotărârii penale definitive.

2. Principiul individualizării executării pedepselor.


Executarea pedepselor şi a celorlalte sancţiuni penale trebuie adaptată în
funcţie de gravitatea faptei săvârşite, de periculozitatea infractorului, de
necesităţile de îndreptare a acestuia.
Individualizarea executării pedepselor se organizează de organele
administrative de executare a pedepsei individualizare şi poate privi regimul de
executare, dar şi durata executării efective a pedepsei.

3. Principiul umanismului executării pedepselor.


Executarea pedepselor nu trebuie să aducă suferinţă condamnatului.
Executarea pedepsei închisorii implică o constrângere, o suferinţă la care nu
trebuie să se mai adauge şi altele.
Principiul presupune ca întreaga reglementare în materie execuţională
penală trebuie să pornească de la persoana condamnatului. În centrul activităţii

8
se află OMUL, reeducarea şi resocializarea sa, de aceea trebuie să existe un
echilibru între coerciţie şi reeducare. Pedeapsa închisorii este un rău şi o
suferinţă care nu trebuie să dezumanizeze.5

4. Principiul respectării demnităţii umane.


Acest principiu presupune ca persoanele condamnate în locurile de
executare nu trebuie să fie tratate inuman.
În vederea garantării acestui principiu a fost incriminată ca infracţiune
distinctă tortura (dureri sau suferinţe puternice, fizice sau psihice pentru
obţinerea de informaţii sau mărturisiri ori pentru a pedepsi sau intimida în
legătură cu un act pe care persoana l-a comis).
Personalul din locurile executare trebuie să preîntâmpine suferinţa cauzată
de unii condamnaţi altora şi să se preocupe de prevenirea acestora.

Din categoria principiilor speciale fac parte:


1. Principiul obligativităţii.

Acest principiu constă în aceea că punerea în executare şi executarea unei


hotărâri penale, în care se cuprinde o condamnare la o sancţiune penală, devine
definitivă şi executorie, este obligatorie pentru organele de stat competente şi
pentru condamnaţi.6

2. Principiul executabilităţii.

Acest principiu exprimă cerinţa că orice hotărâre a instanţei penale care


conţine o condamnare la o sancţiune penală şi care a rămas definitivă trebuie
pusă în executare.

3. Principiul jurisdicţionalităţii.

5
6

9
Vizează organul principal de stat care are atribuţii în materie de punere în
executare şi controlul executării sancţiunilor penale.7
Activitatea de executare se porneşte şi se desfăşoară din iniţiativa şi sub
supravegherea instanţei de executare care, prin judecătorul delegat, decide şi
rezolvă incidentele la eventualele încălcări ale legii ori la schimbări ce pot
interveni în cursul executării pedepsei.

4. Principiul continuităţii.

Acest principiu este strâns legat de principiul executabilităţii. Potrivit


acestui principiu, nu este destul ca o sancţiune penală, de exemplu, pedeapsă
principală ori complimentară, să fie pusă în executare, ci se cere ca, o dată pusă
în executare, această executare să fie continuă şi dusă până la capăt, până la
completa executare.
Executarea pe părţi şi cu întreruperi nu este permisă, fiindcă s–ar ştirbi
autoritatea şi seriozitatea executării unei sancţiuni penale. Iar dacă în unele
cazuri, se admite o amânare sau o întrerupere, acestea sunt excepţii şi sunt
posibile în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.8

§4. Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept

Între dreptul execuţional penal şi dreptul penal există strânse legături.


Dreptul penal este dreptul care prevede cadrul legal al sancţiunilor penale,
sistemul de sancţiuni penale, normele generale şi speciale de sancţionare,
modalităţile aplicării sancţiunilor penale în hotărârile definitive de condamnare.
Dreptul execuţional penal, prin normele sale de executare a pedepselor,
contribuie la realizarea scopului legii penale, acela de prevenire de săvârşire de
noi infracţiuni.
Între cele două ramuri de drept există intercondiţionări, fără a se ştirbi
autonomia de reglementare a fiecăreia.

7
Idem, p.32.
8
Idem, p. 33

10
Există apoi legături de intercondiţionare între raporturile juridice
execuţionale şi raporturile juridice penale, în sensul că dacă prin normele de
drept penal se aplică pedepse infractorilor, creându-se raporturi juridice penale,
prin normele de drept execuţional penal se reglementează executarea pedepselor
aplicate, şi, astfel, raporturile juridice de drept execuţional penal vor deriva din
raporturile juridice de drept penal.9
Legături strânse există şi între dreptul execuţional penal şi dreptul
procesual penal.
Executarea sancţiunilor penale presupune o anumită procedură penală, în
sensul că executarea sancţiunilor penale constituie o activitate specială în cadrul
căreia se produc o seamă de acte procesuale , acte fără de care executarea
sanciunilor penale nu se poate efectua.
Astfel, raporturile juridice de drept execuţional penal se realizează prin
raporturi de drept procesual penal, raporturi ce se defăşoară între părţile
speciale, organele şi subiecţii speciali, iar în acest sens în Partea Specială a
Codului de procedură penală, Titlul III, „Executarea hotărârilor penale” sunt
înscrise dispoziţii speciale privind executarea hotărârilor penale.10
O întrepătrundere a ştiinţei dreptului execuţional penal cu ştiinţa
penitenciară, ce studiază executarea pedepselor privative de libertate, pedepse
care se execută în penitenciare, trebuie să fie amintită în acest context.
Ştiinţa penitenciară studiază organizarea sistemului penitenciar şi regimul
de viaţă al condamnatului în penitenciar, măsura în care această executare
contribuie sau nu la prevenirea producerii de noi infracţiuni din partea
condamnatului.
În urma cercetărilor efectuate, ştiinţa penitenciară a formulat propuneri cu
privire la înlăturarea unor măsuri negative din modul de viaţă în regimul
penitenciar şi la adoptarea unor măsuri de bună organizare şi desfăşurare a
regimului de trai în penitenciar şi a muncii condamnaţilor, cu privire la
disciplina în penitenciar, cu privire la necesitatea contactelor cu familia a celor

9
Gabriel-Silviu Barbu, Alexandru Şerban, Drept execuţional penal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 12.
10
Ion Oancea, op. cit., p. 19.

11
care îşi execută condamnarea, în interesul pregătirii condiţiilor de reintegrare
socială a condamnatului după liberarea definitivă.11

§5. Izvoarele dreptului execuţional penal

Prin izvor al dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ sau


actele normative prin care exprimă voinţa de stat cu privire la normele juridice
privind executarea sancţiunilor penale.
Izvoarele dreptului execuţional penal sunt dispoziţiile cuprinse în:
• Constituţia României;
• Codul Penal (art. 52 – pedeapsa şi scopul ei, art. 57 - regimul de
deţinere, art. 59 – 61 – liberarea condiţionată, art. 62 – executarea
pedepsei într-o unitate militară, art. 63 – amenda, art. 81 – 86 –
suspendarea condiţionată a executării pedepsei, art. 87 – calculul
pedepselor );
• Legea 275/2006 privind executarea pedepselor.
La aceste categorii trebuie adăugat:
• Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea judecătorilor,
tribunalelor, curţilor de apel;
• Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal.

11
Gabriel-Silviu Barbu, Alexandru Şerban, op. cit., p. 14.

12
Capitolul II. Raportul juridic execuţional penal
§1. Noţiune
Raportul juridic execuţional penal constă în relaţiile sociale de executare a
sancţiunilor penale reglementate prin norme juridice execuţional penale, relaţii
statornicite între organele de stat şi condamnat potrivit cărora statul are dreptul
de a pune pe condamnat să execute pedeapsa sau o altă sancţiune penală aplicată
printr-o hotărâre penală definitivă iar condamnatul are obligaţia să o execute.

§2. Trăsăturile specifice ale raportului juridic execuţional penal

a) Între raportul juridic execuţional penal şi raportul juridic penal există o

strânsă legătură.
Mai întâi se naşte raportul juridic penal de conflict ca urmare a
transformării lui din raport juridic penal de conformare.
Săvârşirea unei infracţiuni stă la baza naşterii acestui raport juridic.
Raportul juridic de conflict privit ca mijloc de realizare a ordinii de drept poartă
denumirea de raport juridic de răspundere penală.
O etapă în desfăşurarea acestuia este executarea sancţiunii de drept penal
aplicate. Această etapă în cadrul raportului juridic penal ia forma unui raport
juridic special şi anume a raportului juridic execuţional penal.
Raportul juridic execuţional penal derivă din raportul juridic penal.
b) Raportul juridic execuţional penal se referă la relaţiile de executare a

sancţiunilor penale care se deosebesc de relaţiile de tragere la răspundere


penală care conduc la formarea raportului juridic penal.
c) Deşi pentru epuizarea raportului juridic execuţional penal se apelează la

acte procesuale penale proprii (punerea în executare a pedepsei închisorii,


a pedepselor complementare ) reglementate prin norme juridice procesual
penale totuşi cele două raporturi juridice nu se confundă, ele rămânând
raporturi juridice distincte într-o strânsă interdependenţă.

13
§3. Elementele raportului juridic execuţional penal

a) Subiecţii raportului juridic execuţional penal.

La raportul juridic execuţional penal participă statul prin organele sale


speciale, pe de o parte, în calitate de subiect activ şi condamnatul, pe de altă
parte, în calitate de subiect pasiv.
În situaţia executării pedepsei închisorii împuternicitul statului este
conducerea penitenciarului sau a locului de muncă care acţionează prin
conducătorul ei.
În situaţia executării pedepsei amenzii statul participă în cadrul raportului
prin organul financiar.
Subiectul pasiv al raportului este condamnatul care va executa pedeapsa
aplicată printr-o hotărâre definitivă având în această situaţie o serie de drepturi şi
obligaţii prevăzute în legea privind executarea pedepselor. În cadrul raportului
juridic execuţional penal subiecţii dobândirea o anumită specificitate, calitatea
lor fiind deosebită de cea întânită în cadrul celorlalte raporturi juridice penale
sau procesual penale.
b) Conţinutul raportului juridic execuţional penal.

Prin conţinutul raportului juridic execuţional penal înţelegem drepturile şi


obligaţiile fiecărei părţi specifice acestui raport.
Organul de stat are dreptul să ceară condamnatului să execute pedeapsa
închisorii sau să execute pedeapsa amenzii prin plata acesteia sau să fie internată
şi să rămână în penitenciar.
Statul are o poziţie de autoritate cu rol dominant în raport cu condamnatul.
Aceleaşi drepturi le are statul în cazul executării unei măsuri educative sau a
unei măsuri de siguranţă.
În penitenciar statul prin organele sale are mai multe drepturi derivate din
cel enunţat mai sus şi anume dreptul de a cere să se respecte disciplina şi ordinea
în penitenciar, de a obliga pe condamnaţi să participe la activităţi educative, etc.

14
Cu privire la obligaţiile statului ne refrim la obligaţia de a asigura
condamnatului respectarea drepturilor sale la locul de deţinere, respectarea
dreptului la odihnă, la asistenţă medicală, respectarea duratei pedepsei, etc.
Condamnatul are obligaţia de a desfăşura acţiuni cuprinse în pedeapsa
aplicată pe care le cere organul de executare. Condamnatul are obligaţia să
respecte regimul de penitenciar conform regulamentelor de ordine interioară,
normele de igienă sanitară precum şi disciplina muncii. Condamnatul are dreptul
de a executa doar pedeapsa la care a fost condamnat, de a i se respecta dreptul la
odihnă, la corespondenţă şi dreptul la vizite.
c) Obiectul raportului juridic execuţional penal.

Obiectul raportului juridic execuţional penal îl constituie pedeapsa sau


măsurile de siguranţă ce trebuie executate.
Naşterea, modificarea şi stingerea raportului juridic execuţional penal are
loc ca la orice raportul juridic penal. El este determinat de existenţa unor fapte
juridice penale, execuţionale penale fiindcă drepturile şi obligaţiile se manifestă
doar în prezenţa acestora. Aceste fapte sunt de trei feluri:
- constitutive;
- modificatoare;
- extinctive de raport juridic execuţional penal.
Faptul juridic constitutiv poate fi o hotărâre judecătorească definitivă de
condamnare la o pedeapsă sau sancţiune penală, actul de punere în executare şi
mandatul de executare ce se emite de instanţa de executare.
Faptul juridic modificator este cel ce schimbă conţinutul modificării unei
pedepse făcând-o mai severă, mai puţin severă sau înlăturând-o ( graţierea,
amnistia, săvârşirea unei noi infracţiuni ).
Faptul juridic extinctiv de executare a unei pedepse sunt: executarea
efectivă şi completă a pedepsei, aministia, graţierea personală, toate acestea
ducând la încetarea executării pedepsei.

15
Capitolul III. Organizarea executării pedepselor privative de libertate

§1. Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţia publică cu


personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei, având ca scop
coordonarea şi controlul activităţii unităţilor care se organizează şi funcţionează
în subordinea sa.
Cadrul normativ care reglementează activitatea Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor este Hotărârea Guvernului nr. 1849 din 28 octombrie 2004
privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor.
Demilitarizarea sistemului penitenciar românesc a avut loc prin apariţia,
la 28 iunie 2004, a Legii nr. 293 privind Statutul funcţionarilor publici din
Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Sistemul administraţiei penitenciare rămâne o componentă a sistemului de
ordine publică şi siguranţă naţională a României. Astfel, art. 2 din Legea nr.
293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a
Penitenciarelor prevede că “Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile
subordonate fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională ale statului...”.
În ceea ce priveşte calitatea de “funcţionar public cu statut special”,
menţionăm că aceasta este, conform art. 3 alin (2) din legea sus menţionată,
conferită de “ natura atribuţiilor de serviciu care implică îndatoriri şi riscuri
deosebite. În exercitarea atribuţiilor de pază, escortare şi supraveghere a
persoanelor private de libertate, precum şi în alte situaţii temeinic justificate,
funcţionarul public din sistemul administraţiei penitenciare foloseşte, în
condiţiile legii, tehnica, mijloacele şi armamentul din dotare.”
Administraţia Naţională a Penitenciarelor este condusă de către un
director general, ajutat de 3 directori generali adjuncţi, numiţi prin ordin al

16
Ministerului Justiţiei, cu excepţia magistraţilor detaşaţi, pentru care se dispune
de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea ministrului justiţiei.
În realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Administraţia
Naţională a Penitenciarelor exercită, în principal, următoarele atribuţii:
• organizează şi coordonează activităţile referitoare la modul de executare a
pedepselor privative de libertate, a măsurii arestării preventive şi a
măsurii educative de internare a minorilor în centre de reeducare,
pronunţate de instanţele judecătoreşti;
• coordonează, îndrumă şi controlează asigurarea pazei, escortării şi
supravegherii condamnaţilor, arestaţilor preventiv şi minorilor din
unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, astfel
încât să se asigure prevenirea evenimentelor negative;
• elaborează strategia de aplicare a regimului penitenciar, urmăreşte
transpunerea ei în practică, ţine evidenţa nominală şi statistică a
persoanelor private de libertate şi urmăreşte folosirea lor la activităţi
productive, potrivit legii;
• controlează şi ia măsuri pentru executarea misiunilor de pază şi escortare
a persoanelor private de libertate la instanţele de judecată, transferul
acestora la organele de urmărire penală sau la alte locuri de deţinere;
• organizează, controlează, îndrumă şi sprijină activităţile privind
asigurarea dreptului la asistenţă medicală a persoanelor private de
libertate şi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare;
• evaluează nevoile de asistenţă socială, educaţie şi terapeutice ale
persoanelor private de libertate şi stabileşte strategia şi modalităţile de
realizare a activităţilor de reintegrare socială a acestora;
• organizează şi îndrumă activitatea de pregătire şcolară şi de calificare a
persoanelor private de libertate şi coordonează planificarea etapelor şi a
programelor educaţionale;
• planifică, organizează şi coordonează activităţile destinate executării
pedepselor, înzestrării, dotării şi asigurării cu bunuri şi mijloace materiale
în funcţie de obiectivele sistemului penitenciar, priorităţile şi resursele

17
materiale şi financiare avute la dispoziţie şi urmăreşte derularea
contractelor de achiziţii, conform legii;
• elaborează programe anuale şi de perspectivă pentru investiţii şi reparaţii
capitale ale spaţiilor de deţinere, precum şi realizarea locuinţelor de
serviciu şi intervenţie pentru personal;
• coordonează nemijlocit aplicarea şi respectarea legilor, instrucţiunilor şi
ordinelor ministrului justiţiei şi directorului general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor, referitoare la problematica resurselor umane,
aplică legislaţia specifică numirii şi eliberării din funcţie a personalului, a
recompensării şi sancţionării acestuia;
• elaborează, organizează şi coordonează programele de formare, pregătire
şi perfecţionare profesională a personalului din sistemul penitenciar, prin
centrele de pregătire proprii, precum şi activitatea de perfecţionare
continuă a pregătirii de specialitate desfăşurate în unităţi;

§2. Penitenciarele – spaţiul excutării pedepselor privative de libertate

Potrivit art. 57 alin.1 C.pen., executarea pedepselor privative de libertate


se face în locuri de deţinere anume destinate, denumite penitenciare.
Conform art. 11 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr. 275/2006 pedeapsa detenţiunii
pe viaţă şi a închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite
penitenciare.
Penitenciarul poate fi definit ca instituţie publică de importanţă deosebită
în cadrul sistemului execuţional penal, de protecţie a societăţii împotriva celor
care au lezat relaţiile sociale apărate de lege, constituie entitatea organizatorică
care, deocamdată, îşi aduce contribuţia cea mai importantă la educarea
persoanelor condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate, în
vederea resocializării.12
Traian Pop în cursul „Drept penal comparat”, definea închisoarea ca
fiind „cea care recrutează armata răului”.13
12
Dragu Creţu, Organizarea sistemului penitenciar, Editura Universitară Danubius, 2008, p. 35.
13
Traian Pop, Drept penal comparat, Institutul de arte grafice “Ardealul”, Cluj, 1924.

18
Penitenciarele sunt înfiinţate prin hotărâre a Guvernului şi sunt instituţii
cu personalitate juridică subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Prin decizie a directorului general al A.N.P., ele se clasifică după regimul
de executare a pedepselor, numărul şi categoria persoanelor privative de
libertate, precum şi numărul şi gradul instanţelor judecătoreşti deservite.
Într-un penitenciar por funcţiona secţii distincte pentru aplicarea
diferenţiată a mai multor regimuri de executare. În aceste secţii pot fi deţinute
numai persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă
privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză,
precum şi persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată.
Unităţile penitenciare sunt clasificate după cum urmează:
1. Penitenciare;
2. Penitenciare de minori şi tineri;
3. Penitenciare de femei – Târgşor;
4. Penitenciare – spital;
5. Centre de reeducare şi formare;
6. Unităţi de pregătire şi formare;
7. Baza de aprovizionare Jilava;
8. Subunitate de Pază şi Escortare Deţinuţi Transferaţi.
Atribuţiile penitenciarelor au fost stabilite prin Regulamentul de aplicare a
Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi prin ordine şi
instrucţiuni emise de ministerul justiţiei, iar acestea pot fi prezentate în
următoarele idei:
• punerea în aplicare a prevederilor legale în vigoare, cu privire la
profilarea locurilor de deţinere şi realizarea separaţiunii deţinuţilor pe
diferite criterii;
• asigurarea pazei şi siguranţei locurilor de deţinere şi a punctelor de
lucru, precum şi asigurarea escortării şi supravegherii deţinuţilor;
• aplicarea adecvată a regimului de detenţie, în funcţie de
particularităţile deţinuţilor cărora acestea li se aplică;

19
• întocmirea şi păstrarea unor evidenţe nominale a persoanelor
condamnate şi custodiate în penitenciare;
• acordarea tuturor drepturilor prevăzute de lege pentru deţinuţi;
• menţinerea ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor;
• prezentarea deţinuţilor la instanţele de judecată, la termenele stabilite,
precum şi la organele de urmărire penală ori la laboratoarele de
expertiză medico-legală;
• desfăşurarea activităţilor şi programelor educaţionale şi de consiliere
necesare pentru a ajuta la reintegrarea în societate a foştilor deţinuţi.
În structura organizatorică a penitenciarelor sunt incluse următoarele
sectoare:
• sectorul de deţinere;
• sectorul administrativ;
• sectorul de producţie;
• spaţii auxiliare.
1. Sectorul de deţinere este structurat astfel încât să asigure condiţiile
necesare separării diferitelor categorii de persoane privative de libertate şi
aplicării regimurilor de executare.
Sectorul de deţinere, în funcţie de profilul locului de deţinere, are
următoarele componente:
• punct de primire a persoanelor private de libertate;
• secţie de carantină şi observare;
• clădiri pentru cazarea persoanelor privative de libertate;
• birouri de lucru pentru personal şi judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate;
• spaţii destinate sectorului medical;
• bloc alimentar;
• săli cu mese;
• spaţii destinate îmbăierii persoanelor privative de libertate;
• spălătorie;
• frizerie;

20
• magazii pentru păstrarea bunurilor personale a persoanelor private de
libertate;
• puncte comerciale;
• un sector de acordare a dreptului la vizita;
• săli de clasă;
• bibliotecă;
• cluburi;
• cabinete de psihologie;
• spaţii pentru practicarea sportului;
• terenuri pentru desfăşurarea activităţilor în aer liber;
• locuri destinate practicării activităţilor religioase;
• încăperi pentru acordarea consultanţei juridice;
• spaţii pentru acordarea vizitelor intime;
2. Sectorul administrativ este situat în afara sectorului de deţinere şi
cuprinde:
• birouri;
• spaţii destinate personalului care asigură paza şi intervenţia;
• spaţii destinate acordării asistenţei medicale a personalului;
• magazia pentru armament şi muniţia de serviciu;
• magazii pentru echipamentul cadrelor;
• depozit pentru mijloacele tehnice, armament şi muniţie;
• club;
• săli de pregătire şi instruire;
• bucătărie şi sala de mese pentru personalul locului de deţinere;
• spaţii pentru depozitare
3. Sectorul de producţie este situat, de regulă, în afara celui de deţinere
şi cuprinde:
• ateliere de producţie, întreţinere şi reparaţii;
• depozite,
• garaj auto,
• clădiri şi terenuri necesare defăşurării activităţilor administrative;

21
• clădiri şi terenuri necesare formării profesionale a persoanelor privative
de libertate, precum şi desfăşurării activităţilor administrative.
4. Spaţiile auxiliare sunt situate în afara locului de deţinere şi cuprind:
• locuinţe de serviciu;
• locuinţe de intervenţie;
• spaţii pentru activităţi de pregătire, instruire şi recreere a personalului şi a
persoanelor private de libertate;
• gospodăria agrozootehnică.

§3. Penitenciarele speciale

Articolul 11 alin. 4 din Legea nr. 275/2006 prevede că în cadrul


penitenciarelor se pot înfiinţa, prin decizie a directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare sau exterioare ale
penitenciarelor, în raport cu regimurile de executare a pedepselor privative de
libertate, categoriile de persoane condamnate şi nevoile speciale de protecţie ale
anumitor categorii de persoane condamnate.
Astfel, pentru anumite categorii de persoane condamnate la pedepse
privative de libertate se pot înfiinţa penitenciare speciale, în condiţiile art. 11
alin. 2 din Legea nr. 275/2006, acestea fiind următoarele: penitenciare pentru
minori şi tineri; penitenciare pentru femei; penitenciare – spital, potrivit art. 12
alin. 2 din lege.

A. Penitenciare pentru minori.


Toate recomandările internaţionale sunt de acord că minorii şi tinerii nu ar
trebui pedepsiţi cu închisoare. Dacă totuşi se află într-un penitenciar, ei ar trebui
să stea cât mai puţin pentru a evita însuşirea subculturii carcerale.
E. Garcia Mendez consideră că munca cu tinerii infractori ar trebui să fie
orientată după două reguli care se opun fundamental culturii instituţiei locale, şi

22
anume „instituţia neterminată” şi „profesiunea neterminată”. Aplicarea în
practică a celor două principii înseamnă să se facă în aşa fel încât instituţia
penală pentru minori să fie cât mai dependentă de lumea de afară.14
Programele terapeutice din aşezămintele pentru minori şi tineri trebuie să
ţină seama, ca şi în cazul femeilor, de faptul că aceştia sunt mai vulnerabili şi
mai expuşi violenţei şi abuzului fizic sau sexual. Natura acestor probleme diferă
şi de ponderea bolilor la tineri. În multe ţări, drogurile, infecţia HIV, hepatitele
B şi C şi suicidul sunt mai fracvente la această grupă de vârstă.
Instruirea profesională a personalului, inclusiv a celui medical, din
instituţiile penale pentru minori, ar trebui să ţină seama de două elemente
importante în munca cu minorii şi tinerii, şi anume semnificaţia şi abordarea
comportamentului noncomformist şi importanţa „stigmatului” în formarea lor.
(Principiile Directivei de la Riyad din 1990).
În lege şi regulament sunt înscrise o serie de dispoziţii privind repartizarea
minorilor în penitenciare care sunt proprii şi protectoare pentru ei.
Astfel, se prevede că la repartizarea condamnaţilor minori se va avea în
vedere că aceştia să execute pedeapsa într-un penitenciar cât mai aproape de
domiciliu. La repartizarea lor în penitenciare se va avea în vedere gradul de
cultură al acestora, mediul social familial din care provin, comportarea etc.
Pentru cei ce urmează forme de şcolarizare sau calificare, repartizarea se
va face în funcţie de clasele pe care le urmează, precum şi de atelierele unde îşi
vor desfăşura activitatea.
Articolul 32 alin. 2 din Legea nr. 275/2006 stabileşte că minorii şi tinerii
condamnaţi la pedepse privative de libertate execută pedeapsa separat de
condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale.
Condamnaţii minori au toate drepturile prevăzute de lege pentru
condamnaţii majori, dar şi unele drepturi speciale acordate minorilor.
Dispoziţiile speciale pentru minori sunt următoarele:

14
Dragu Creţu, op. cit., p. 39.

23
• minorii primesc hrană zilnică în cantităţi mai mari decât adulţii,
corespunzător vârstei lor, astfel cum este stabilit prin ordinul
ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii;
• minorilor li se asigură 8 ore de somn neîntrerupt, precum şi programul
zilnic de exerciţii fizice în aer liber şi de sport;
• minorii pot primi vizite şi pachete la intervale de timp mai scurte şi în
cantităţi mai mari decât condamnaţii majori;
• vor fi facilitate contactele cu familia, precum şi cu reprezentanţii
organismului special pentru asistenţa şi reintegrarea socială a minorilor
şi a instituţiilor de educaţie cultural – ştiinţifică, de caritate.
Condamnaţii minori care nu au absolvit ciclurile de învăţâmânt
obligatoriu, sunt obligaţi să urmeze cursurile organizate în cadrul
penitenciarului, iar ceilalţi minori care nu au o calificare sunt obligaţi să urmeze
formele de calificare sau recalificare organizate în penitenciar.
Munca condamnaţilor minori se apreciază că este un lucru pozitiv în
educaţia lor şi în menţinerea sănătăţii psihice şi fizice, care îi va ajuta la
reîncadrarea în muncă şi societate când se vor elibera din penitenciar.
Potrivit art. 57 din Legea nr. 275/2006, minorii condamnaţi la pedepse
privative de libertate, care au împlinit vârsta de 15 ani, pot presta o muncă
potrivită cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele lor, numai la cererea
acestora şi cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, dacă nu le este
periclitată sănătatea, iar minorii condamnaţi la pedepse privative de libertate,
care au împlinit vârsta de 16 ani, pot presta o muncă, numai la cererea acestora.
Minorii condamnaţi la pedepse privative de libertate nu pot presta munca
în timpul nopţii sau în locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă un grad
de risc pentru sănătatea sau integritatea persoanelor condamnate ori pentru
dezvoltarea minorilor condamnaţi (art. 58 din Legea nr. 275/2006).
Durata programului de muncă nu poate depăşi 6 ore pe zi şi 30 de ore pe
săptămână.
Un accent deosebit în penitenciar trebuie să se acorde ridicării nivelului
cultural de cunoaştere, educaţional, al fiecărui condamnat minor în parte, fără de

24
care nu există respect faţă de valorile sociale primare, faţă de ceilalţi membri ai
societăţii, faţă de bunurio, faţă de societatea în sine.
Programele de educaţie şi intervenţie psihosocială sunt orientate spre
favorizarea contactului cu societatea, şi în special cu familia, astfel încât, la
punerea în libertate, minorii şi tinerii să nu fie dezavantajaţi sub aspect şcolar,
profesional sau social.
Un rol deosebit îl are şi pârghia recompenselor şi a sancţiunilor
disciplinare, componente necesare ale regimului penitenciar şi ale executării
pedepselor privative de libertate. Faţă de condamnaţii minori se vor lua şi folosi,
cu precădere, mijloacele educative, instructive, muncă şi calificare profesională.
În cazurile în care acestea nu sunt suficiente şi eficace, este necesar să se aplice
şi mijloacele de stimulare cum sunt premiile, recompensele.

B. Penitenciare pentru femei.


În principiu, femeile deţinute sunt supuse aceluiaşi regim de detenţie ca şi
celelalte categorii de condamnaţi.
Articolul 133 din Regulament menţionează că femeile privative de
libertate execută pedeapsa în penitenciare pentru femei sau în secţii separate în
celelalte penitenciare, oferindu-li-se condiţii pentru menţinerea unei stări de
sănătate şi igienă specifice acestei categorii.
Ele trebuie să respecte aceleaşi obligaţii şi interdicţii ca şi bărbaţii privind
deţinerea, ordinea şi disciplina. Ele beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi
bărbaţii, cu menţiunea că există anumite drepturi specifice acestui sex: lipsirea
de efort fizic în perioada pre şi postnatală.
În vederea unei bune cunoaşteri a fiecărei deţinute, se poartă discuţii
individuale de către personalul specializat (psihologi, sociologi, asistenţi
sociali), iar programele pentru femei trebuie să includă munca, educaţia, precum
şi activităţi şi programe speciale care să rezolve cât mai multe dintre problemele
cu care intră femeile în penitenciar.

25
Spre deosebire de bărbaţii deţinuţi, s-a constatat că femeile sunt mai puţin
violente şi percep mai bine programele educative, însă oportunităţile de
participare la acestea sunt mai reduse.
O problemă aparte o constituie deţinutele mame sau care au copii mici,
faptul de a creşte copiii departe de mamele lor sau în mediul penitenciar
constituind o adevărată dilemă nu doar pentru sistemul penitenciar românesc, ci
şi pentru sistemele penitenciare din lume. Unele ţări dispun de penitenciare
speciale pentru femeile cu copii de până la 2- 3 ani. O altă soluţie s-a găsit prin
aducerea copiilor în centre de zi, din comunitate, pentru ca seara şi noaptea să le
petreacă alături de mame, în penitenciare (ex. Danemarca, Belgia).15
Pentru evitarea traumelor copiilor deţinuţilor, precum şi ale deţinuţilor
înşişi, s-au luat măsuri de mărire a timpului de vizite nerestricţionate şi
nesupravegheate, ceea ce permite aproprierea părintelui, mamă sau tată, faţă de
copilul său.
Luând în considerare premisele delicate ale acestei probleme, Consiliul
Europei a emis Recomandarea nr. 1469 din 2000 „Mame şi copii în închisoare”,
prin care Adunarea recomandă Comitetului de Miniştri să îndrume statele
memebre:
• organizarea, împreună cu cei care stabilesc şi aplică dreptul penal,
programe de formare în problemele mjamelor şi copiilor;
• introducerea şi aplicarea unor pedepse mamelor cu copii mici care să se
execute în comunitate, evitându-se pe cât posibil detenţia;
• crearea, pentru acele mame care trebuie să rămână în detenţie, mici
unităţi închise sau semideschise asistate de serviciile de asistenţă
socială;
• preocuparea ca dreptul taţilor la vizită să fie aplicat într-un mod
flexibil;
• preocuparea ca personalul să fie pregătit în domeniul puericulturii în
mod corespunzător.

15
Gabriel –Silviu Barbu, Alexandru Şerban, op. cit., p. 147.

26
În România, funcţionează penitenciarul de Femei Târgşor – judeţul
Prahova, datează din 1954 şi este destinat doar femeilor deţinute de drept
c.omun.

C. Penitenciarele spital sunt unităţi sanitare din reţeaua Ministerului


Sănătăţii, având menirea de a remedia starea de sănătate a persoanelor care au
săvârşit infracţiuni, sunt în stare de arest preventiv ori au suferit condamnări.
Regimul medical diferenţiat aplicat anumitor categorii de deţinuţi este
impus de nevoile speciale, determinate de caracteristicile biologice şi psiho-
sociale ale acestora: minori, tineri, femei, mame cu copii mici, persoane în
vârstă, persoane cu handicap sau cu boli grave în stadiu terminal.
Pe de altă parte, anumite categorii de afecţiuni (tulburări psihice,
toxicomaniile) impun un regim diferenţiat pentru deţinuţii care le prezintă.
Deţinuţii bolnavi au aceleaşi drepturi ca şi ceilalaţi deţinuţi, inclusiv la
servicii medicale adecvate nevoilor lor, dreptul la sănătate fiind consfinţit,
alături de celelalte drepturi fundamentale ale omului, în convenţii, reguli şi
recomandări internaţionale: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
Convenţia Internaţională a Drepturilor civile şi politice, Convenţia Naţiunilor
Unite împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau
degradante.
Există 6 astfel de penitenciare:
• Penitenciarul-Spital Bucureşti – Jilava (Ilfov)
• Penitenciarul -Spital Bucureşti – Rahova (Ilfov)
• Penitenciarul – Spital Dej (Cluj)
• Penitenciarul – Spital Târgu Ocna (Bacău)
• Penitenciarul - Spital Colibaşi (Argeş)
• Penitenciarul- Spital Poarta Albă (Constanţa).

§4. Secţiile speciale de arestare preventivă


În cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa secţii speciale de arestare
preventivă, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a

27
Penitenciarelor.
În secţiile speciale de arestare preventivă din penitenciare pot fi deţinute
numai persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă
privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză,
precum şi persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată.
Reţinerea şi arestarea preventivă în cursul urmăririi penale se execută în
centrele de reţinere şi arestare preventivă, care se organizează şi funcţionează în
subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar arestarea preventivă în
cursul judecăţii se execută în secţiile speciale de arestare preventivă din
penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciare, care
se organizează şi funcţionează în subordinea Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor. (art. 81 alin.1 din Legea nr. 275/2006).
Centrele de reţinere şi arestare preventivă se înfiinţează prin ordin al
ministrului administraţiei şi internelor, iar centrele de arestare preventivă se
înfiinţează prin ordin al ministrului justiţiei.
Prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor se stabileşte
penitenciarul în a cărui circumscripţie funcţionează centrele de reţinere şi
arestare preventivă, iar prin ordin al ministrului justiţiei se stabileşte
penitenciarul în a cărui circumscripţie funcţionează centrele de arestare
preventivă (art. 81 alin. 3 din Lgea nr. 275/2006).
Organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă,
precum şi a centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulament aprobat
prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului
justiţiei (art. 81 alin. 4 din Lgea nr. 275/2006).
Măsurile necesare pentru siguranţa centrelor de reţinere şi arestare
preventivă, precum şi pentru siguranţa centrelor de arestare preventivă se
stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului administraţiei
şi internelor şi al ministrului justiţiei.
Primirea în centrele de reţinere şi arestare preventivă sau în centrele de
arestare preventivă a persoanelor faţă de care s-au dispus aceste măsuri
preventive se face pe baza ordonanţei prin care s-a dispus reţinerea sau, după

28
caz, a mandatului de arestare, după ce li se stabileşte identitatea.
Centrele de reţinere şi arestare preventivă şi centrele de arestare
preventivă sunt obligate să asigure exercitarea drepturilor prevăzute în Codul de
procedură penală.
Dispoziţiile referitoare la condiţiile de detenţie, drepturile şi obligaţiile
persoanelor condamnate, muncă, activităţi educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică şi asistenţă socială, recompensare, cu excepţia permisiunii
de ieşire din penitenciar, şi sancţiuni disciplinare se aplică în mod
corespunzător, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prevăzute în
prezentul titlu.
Persoanele reţinute sau arestate preventiv poartă ţinută civilă, iar cazarea
acestora în
centrele de reţinere şi arestare preventivă sau în secţiile şi centrele de arestare
preventivă se realizează, de regulă, individual.
În centrele de reţinere şi arestare preventivă, în centrele de arestare
preventivă, precum şi în secţiile speciale de arestare preventivă, persoanele
condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, care
sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză, sunt ţinute separat de
persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată sau de urmărire penală.
Persoanele arestate preventiv, la cererea lor, pot presta o muncă sau pot
desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială, în interiorul centrelor de reţinere şi arestare preventivă sau al
centrelor de arestare preventivă, cu avizul judecătorului delegat cu executarea
pedepselor.

§5. Comisia pentru individualizarea regimului de executare


a pedepselor privative de libertate

În fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru individualizarea

29
regimului de executare a pedepselor privative de libertate, alcătuită din:
• directorul penitenciarului,
• directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar,
• medicul penitenciarului,
• şeful serviciului socioeducativ,
• un consilier din cadrul serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare
socială a infractorilor, în a cărui circumscripţie teritorială se află
penitenciarul, desemnat anual de directorul serviciului,
• psihologul şi educatorul implicaţi în programul de reintegrare socială a
persoanei condamnate.

§6. Protecţia martorilor care execută pedepse privative de libertate

Potrivit art. 17 din Legea nr. 275/2006 Administraţia Naţională a


Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului au obligaţia de a asigura, în
condiţiile legii, protecţia şi asistenţa martorului aflat în stare de pericol şi ale
martorului protejat care execută o pedeapsă privativă de libertate sau este arestat
preventiv. Astfel, la nivelul fiecărui penitenciar se iau măsuri pentru asigurarea
cazării separate a acestor martori, evitarea participării la activităţi sau programe
unde se pot întâlni cu persoane care îi pot pune în stare de pericol.

Capitolul IV. Regimurile de executare a pedepselor


privative de libertate

§ 1. Noţiune
Închisoarea se execută în locuri anume destinate deţinerii. Regimul este
cel de deţinere în comun. Condamnaţii sunt separaţi după sex, după natura
infracţiunii, după durata pedepsei, starea de recidivă, precum şi după
comportament.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind
ansamblul de reguli, drepturi, obligaţii, programe şi activităţi care urmăresc

30
realizarea unei bune convieţuiri, astfel încât să încurajeze comportamente,
atitudini şi abilităţi care să influenţeze reintegrarea socială a persoanelor
privative de libertate.
Aşadar, regimul de executare a pedepsei privative de libertate în
penitenciar nu constă într-o simplă izolare, ci într-un regim cu un conţinut bogat,
format din diverse aspecte ale vieţii şi activităţii condamnatului întimpul
executării pedepsei în penitenciar.16
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe
sistemele progresiv şi regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în
altul, în condiţiile prevăzute de Legea executării pedepselor (art. 26 din lege).
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să
asigure respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor private
de libertate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze suferinţe fizice
şi nici să înjosească persoana condamnată (art. 18 alin 3 din lege).
Elementele conţinutului penitenciar sunt următoarele:
- obligaţia condamnatului de a se supune internării în penitenciar;
- obligaţia de a respecta şi suporta regimul de deţinere;
- obligaţia zilnică de a se supune unei discipline şi ordini interioare;
- obligaţia de a depune muncă şi a respecta regimul de muncă;
- obligaţia, după caz, de a se încadra în sistemul de calificare
profesională, învăţătură şi reeducare;
- obligaţia de a suporta şi executa anumite sancţiuni disciplinare, dacă a
încălcat regimul din penitenciar.
Aşadar, în timpul executării pedepsei condamnaţii sunt obligaţi să
respecte programul zilnic, disciplina şi ordinea interioară, să execute dispoziţiile
date de personalul penitenciarului, să se supună percheziţiei, să respecte regulile
de igienă şi prescripţiile medicului locului de deţinere. De asemenea,
condamnaţii sunt obligaţi să se comporte cu grijă faţă de bunurile proprietate
aflate în penitenciar sau la societatea comercială unde muncesc (art. 55 din
Legea nr. 275/2006).

16
Ion Oancea, Drept execuţional penal, Editura All Educational S.A., 1998, p. 86

31
Regimul penitenciar general este regimul cel mai extins şi important şi
cuprinde obligaţiile la care se supun toţi condamnaţii şi drepturile de care
beneficiază aceştia.
Regimul penitenciar special este mai restrâns, ca urmare a principiului
individualizării executării închisorii, aplicabil anumitor categorii de condamnaţi,
şi drept urmare apar unele diferenţe între ei: femei- bărbaţi, majori-minori.
Articolul 19 din Legea nr. 275/2006 menţionează felurile regimurilor de
executare a pedepselor privative de libertate, acestea fiind următoarele:
a) regimul de maximă siguranţă;
b) regimul închis;
c) regimul semideschis;
d) regimul deschis.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se deosebesc
prin gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate, modul
de desfăşurare a activităţilor şi condiţiile de detenţie.

§ 2. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate

2.1. Regimul de maximă siguranţă


Regimul de maximă siguranţă constă în asigurarea unor măsuri stricte de
pază, supraveghere şi escortare, restrângerea libertăţii de mişcare a
persoanelor private de libertate, menţinerea ordinii şi disciplinei, concomitent
cu desfăşurarea unor activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică şi asistenţă socială, care să dea posibilitatea trecerii în regimul de
executare imediat inferior ca grad de severitate (art. 92 din Regulament).
Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate
- la pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
- pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
În mod excepţional, în raport de natura şi modul de săvârşire a
infracţiunii, precum şi de persoana condamnatului se poate determina includerea
persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de

32
severitate.
Regimul de maximă siguranţă se aplică şi persoanelor privative de
libertate, clasificate iniţial în alt regim de executare, care au comis o infracţiune
sau o abatere disciplinară gravă pe timpul executării pedepsei şi care, prin
conduita lor, afectează desfăşurarea normală a activităţilor în locul de deţinere
ori siguranţa acestuia.
Aceasă categorie de infractori este considerată mai greu de influenţat în
sens pozitiv şi reformator, de unde şi ideea izolării lor pe termen lung, pentru
evitarea săvârşirii a noi infracţiuni şi asigurarea unui timp suficient pentru
implementarea şi desfăşurarea programelor specifice de reeducare, în încercarea
de a-I aduce la stadiul de persoane capabile să respecte legea şi valorile
sociale.17
Regimul de maximă siguranţă se execută în penitenciare anume destinate
sau în secţii special amenajate în celelalte penitenciare.
Penitenciarele în regim de maximă siguranţă, sunt următoarele: Aiud,
Arad, Bacău, Baia –Mare, Bârcea Mare, Botoşani, Brăila, Bucureşti- Rahova,
Codlea, Colibaşi, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Galaţi, Gherla,
Giurgiu, Iaşi, Mărgineni, Oradea, Poarta Albă, Slobozia, Târgu Jiu, Timişoara,
Tulcea.
Aceşti condamnaţi constituie o categorie dificilă şi periculoasă,
executarea pedepselor ridicând numeroase probleme de genul: regimului special
– mai sever – de detenţie, măsuri de pază şi supraveghere stricte, regim de
muncă, de ordine şi disciplină aparte.18
Condamnaţii sunt cazaţi, de regulă, individual; pot fi cazaţi în comun, dar
nu mai mult de 10 persoane. Condamnaţii sunt supuşi unor măsuri stricte de
pază, supraveghere şi escortare, prestează muncă şi desfăşoară activităţile
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în
grupuri mici, în spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub
supraveghere continuă.

17
Zamfirescu E.A. – “Privaţiunea de libertate în penitenciarul de maximă siguranţă”, Bucureşti Rahova, Revista
Naţională de Drept 2002, nr. 11, p. 56-59;
18
G.S. Barbu, A. Ştefan, Drept execuţional penal, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 94.

33
Regimul de maximă siguranţă nu se poate aplica următoarelor persoane
condamnate:
a) bărbaţii care au împlinit vârsta de 60 de ani şi femeile care au împlinit
vârsta de 55 de ani (execută pedeapsa în regim închis);
b) femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un
an (execută pedeapsa în regim închis pe perioada cât durează cauza care a impus
neaplicarea regimului de maximă siguranţă);
c) minorii (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada cât durează
cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă);
d) persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi cele cu
afecţiuni locomotorii grave (execută pedeapsa în regim închis doar pe perioada
cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă).

2.2. Regimul închis


Regimul închis constă în asigurarea unor măsuri de pază, supraveghere
şi escortare care să permită persoanelor private de libertate să desfăşoare, în
grupuri, activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială, pentru a da posibilitatea trecerii în regimul de executare
imediat inferior ca grad de severitate. (art. 104 din Regulament).
Se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare
de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani.
În mod excepţional, în raport de natura şi modul de săvârşire a
infracţiunii, precum şi de persoana condamnatului se poate determina includerea
persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de
severitate.
Acest regim se aplică şi:
a) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim semideschis sau
deschis care au comis o abatere disciplinară sau care, prin conduita lor, afectează
desfăşurarea normală a activităţilor în locul de deţinere;
b) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regimul de maximă
siguranţă care au avut o comportare bună;

34
c) în mod exceptional, persoanelor private de libertate condamnate la
pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, în funcţie de natura, modul de săvârşire
a infracţiunii şi a persoanei condamnatului;
d) bărbaţilor care au împlinit vârsta de 60 de ani şi femeilor care au împlinit
vârsta de 55 de ani, femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă
de până la un an, minorilor şi persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate,
precum şi celor cu afecţiuni locomotorii grave, daca acestea au fost condamnate
la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis prestează
muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică şi asistenţă socială în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază
şi supraveghere.
Cu aprobarea directorului penitenciarului, sub pază şi supraveghere
continuă, pot presta muncă în afara penitenciarului.
Condamnaţii sunt cazaţi, de regulă, în comun.

2.3. Regimul semideschis


Regimul semideschis oferă persoanelor privative de libertate
posibilitatea de a se deplasa neînsoţite în zone din interiorul locului de deţinere
stabilite prin regulamentul de ordine interioară şi de a-şi organiza timpul liber
avut la dispoziţie, sub supraveghere.
Se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare
de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
În mod excepţional, în raport de natura şi modul de săvârşire a
infracţiunii, precum şi de persoana condamnatului se poate determina includerea
persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de
severitate.
Acest regim se aplică şi:
a) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim deschis care au
comis o abatere disciplinară sau care datorită conduitei necorespunzătoare
au devenit incompatibile cu acest tip de regim;

35
b) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regimul închis care au
avut o comportare bună;
c) în mod excepţional, persoanelor private de libertate condamnate la
pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani, în
funcţie de natura, modul de săvârşire a infracţiunii şi a persoanei
condamnatului.
Acest regim poate exercita o influenţă pozitivă asupra conştiinţei
condamnatului, stimulând îndreptarea conduitei şi reeducarea efectivă a
acestuia, totodată acţionând şi puterea exemplului – el constituindu-se într-un
îndemn pentru ceilalţi condamnaţi.19
Regimul semideschis de executare a pedepsei este caracterizat printr-o
disciplină liber consimţită şi o muncă creativă, care oferă condamnatului sensul
responsabilităţii, organizând astfel, în mod gradual, revenirea sa la o viaţă
normală.20
Aplicarea acestui regim de deţinere poartă însă şi unele dezavantaje legate
de conduita deţinuţilor. Unii dintre aceştia, dacă sunt personalităţi slabe,
influenţabili, în ciuda sprijinului şi încrederii ce le sunt acordate, nu pot rezista
tentaţiilor oferite de lumea liberă şi pot profita de posibilitatea de circulaţie în
afara penitenciarelor putând evada sau săvârşi noi infracţiuni.
Sub supraveghere, condamnaţii pot presta muncă în afara penitenciarului,
sunt cazaţi în comun şi se pot deplasa neînsoţiţi în interiorul penitenciarului.

2. 4. Regimul deschis
Regimul deschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a
se deplasa neînsoţite în interiorul locului de deţinere, de a presta munca şi de a
desfăşura activităţile educative, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială în afara locului de deţinere, fără supraveghere.
Se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel
mult un an.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt
19
Gabriel – Silviu Barbu, Alexandru Ştefan, op. cit., p. 189.
20
A. Bălan, E. Stănişor, M. Mincă, op. cit., p. 123.

36
cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot
presta munca şi pot desfăşura activităţile educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara penitenciarului, fără
supraveghere.

§ 3. Stabilirea şi individualizarea regimului de executare a pedepselor


privative de libertate

Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabileşte, la


primirea persoanei condamnate în penitenciar de către comisia pentru
individualizarea regimului de executare, în funcţie de conduita, personalitatea,
vârsta, starea de sănătate şi posibilităţile de reintegrare socială ale persoanei
condamnate.
Această comisie este alcătuită din: directorul penitenciarului, directorul
adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, medicul penitenciarului,
şeful serviciului socioeducativ şi un consilier din cadrul serviciului de protecţie
a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, în a cărui circumscripţie
teritorială se află penitenciarul, desemnat anual de directorul serviciului,
psihologul şi educatorul implicaţi în programul de reintegrare socială a
persoanei condamnate.
Persoana condamnată este inclusă în programe care urmăresc în principal:
a) desfăşurarea de activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică şi asistenţă socială;
b) instruirea şcolară;
c) formarea profesională.
Aceste programe sunt realizate de serviciile de educaţie, consiliere
psihologică şi asistenţă socială din cadrul penitenciarelor, cu participarea
consilierilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, a
voluntarilor, a asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai
societăţii civile, iar pentru fiecare persoană condamnată se întocmeşte un plan de
evaluare şi intervenţie educativă de către serviciul de educaţie, consiliere

37
psihologică şi asistenţă socială din cadrul penitenciarului.
Minorii şi tinerii aflaţi în executarea unei pedepse privative de libertate
sunt incluşi, pe durata executării pedepsei, în programe speciale de asistenţă,
consiliere şi supraveghere a minorilor, în funcţie de vârsta şi de personalitatea
fiecăruia. Sunt consideraţi tineri persoanele condamnate care nu au împlinit
vârsta de 21 de ani.
Programele speciale la care participă minorii aflaţi în executarea unei
pedepse privative de libertate sunt realizate de serviciile de educaţie, consiliere
psihologică şi asistenţă socială din cadrul penitenciarelor, cu participarea
consilierilor de protecţie a victimelor şi de reintegrare socială a infractorilor, a
voluntarilor, a asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai
societăţii civile.
Împotriva modului de stabilire a regimului de executare persoana
condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la data când a luat
cunoştinţă de regimul de executare a pedepsei stabilit.
Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de
deţinere, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate, care soluţionează plângerea în termen de 15 zile de la data primirii
acesteia şi pronunţă, prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluţii:
- admite plângerea şi modifică regimul de executare;
- respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.
Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor
privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la
judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de
la comunicarea încheierii.
Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de
procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.
Hotărârea judecătoriei este definitivă.

§ 4. Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

38
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se
dispune de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate, la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei pentru
individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Comisia are obligaţia ca, o dată la 6 luni, să analizeze conduita persoanei
condamnate şi eforturile depuse de aceasta pentru reintegrare socială, întocmind
un raport care se aduce la cunoştinţa persoanei condamnate, sub semnătură.
Dacă comisia apreciază că se impune schimbarea regimului de executare,
sesizează judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în
regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune dacă persoana
condamnată a avut o bună conduită.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
într-unul mai sever se poate dispune dacă persoana condamnată a comis o
infracţiune sau o abatere disciplinară gravă sau dacă prin conduita sa afectează
grav conviţuirea normală în penitenciar.
Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate
dispune prin încheiere motivată schimbarea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate, numai după ascultarea persoanei condamnate în termen de
15 zile de la primirea cererii sau sesizării.
Dacă judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru schimbarea regimului
de executare a pedepselor privative de libertate, respinge cererea prin încheiere
şi fixează un nou termen când cererea poate fi înnoită (termen care nu poate fi
mai mare de 6 luni).
Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative
de libertate se comunică persoanei condamnate în termen de două zile de la data
pronunţării acesteia.
Împotriva acestei încheieri condamnatul poate formula contestaţie la
judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de

39
la comunicare.
Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de
procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.
Hotărârea judecătoriei este definitivă.

Capitolul V. Condiţiile de detenţie

§1. Primirea persoanelor condamnate

Regimul executării pedepsei închisorii începe odată cu primirea


condamnatului în locul de deţinere.
Primirea în penitenciar a persoanelor condamnate se face pe baza
mandatului de executare a pedepsei privative de libertate, după stabilirea
identităţii acestora şi verificarea valabilităţii şi autenticităţii documentelor.
Mandatul de executare a pedepsei este însoţit de copia hotărârii de
condamnare, copia cazierului judiciar, procesul-verbal de introducere în arest,
fişa de cunoaştere individuală, fişa medicală, acte de identitate, fotografie faţă şi
profil, fişa dactiloscopică şi adresa de predare a persoanei private de libertate.
Fişa de cunoaştere individuală cuprinde menţiuni privind gradul de risc al
persoanei primite, apartenenţa la grupări de crimă organizată sau teroriste,
modul de comportare în societate, dacă a fost dată în urmărire, dacă s-a opus
reţinerii sau arestării sau dacă a fost consumatoare de droguri.
Pentru minori şi tineri, dosarul cuprinde şi foaia matricolă şcolară,
certificatul de calificare, ancheta socială şi referatul de evaluare întocmit de
Serviciul de probaţiune, dupa caz.
Pentru primirea persoanelor private de libertate în penitenciarele-spital
este necesară recomandarea de internare din partea medicului sau o dispoziţie a
organului judiciar. În caz de urgenţă, se va proceda la internarea persoanei
private de libertate în cea mai apropiată unitate spitalicească din subordinea
Ministerului Sănătăţii Publice.
Persoanele condamnate sunt primite cu dosarele individuale întocmite de

40
organele de executare a mandatului de executare a pedepselor privative de
libertate.
Dosarul individual este un document foarte important, care indiferent de
numărul transferurilor sau al întreruperilor executării pedepsei cu închisoare –
însoţeşte pe condamnat pe toată durata detenţiei, marcând evoluţia acestuia sub
acţiunea coercitivă şi reeducatoare a pedepsei aplicate, şi în final marcând gradul
de eficienţă a regimului de deţinere la care a fost supus.21
Acest document cuprinde:
a) datele şi actul de identitate ale persoanei condamnate;
b) fotografii din faţă şi din profil;
c) copie de pe hotărârea judecătorească de condamnare la pedeapsa privativă
de libertate;
d) mandatul de executare a pedepsei;
e) anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea pedepsei;
f) cazierul judiciar;
g) fişa dactiloscopică;
h) documentele întocmite în urma examenelor medicale;
i) documentele din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor pentru asigurarea
accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepselor
privative de libertate;
j) documentele referitoare la măsurile luate de către administraţia
penitenciarului cu privire la exercitarea drepturilor persoanei condamnate la
pedeapsa privativă de libertate;
k) documentele referitoare la participarea persoanei condamnate la activităţile
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, la
instruirea şcolară şi formarea profesională a acesteia;
l) documentele referitoare la acordarea recompenselor, dosarul disciplinar şi
sancţiunile disciplinare aplicate în timpul executării pedepsei privative de
libertate;
m) alte documente întocmite în timpul executării pedepsei privative de

21
Ioan Marcel Rus, op. cit., p. 68.

41
libertate care privesc regimul de executare a acesteia.
Dosarul individual este un document confidenţial. El poate fi studiat de
către deţinut sau apărătorul acestuia, în prezenţa unei persoane anume
desemnate de directorul penitenciarului.
Dosarul individual poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta
este cerut de organele abilitate potrivit legii şi de oricare altă persoană, dar
numai cu acordul persoanei condamnate şi al judecătorului delegat cu executarea
pedepselor.
După identificarea persoanei, funcţionarul care efectuează primirea aduce
la cunoştinţa condamnatului bunurile care pot fi păstrate asupra sa, bunurile care
sunt interzise şi consecinţele ce reies din nedeclararea şi păstrarea lor în ascuns,
trecând apoi la executarea percheziţiei corporale, efectuată de o persoană de
acelaşi sex cu cel condamnat.
Una dintre obligaţiile condamnatului este şi aceea de a se supune
percheziţiei corporale care se face la primirea în penitenciar, precum şi în cazul
deţinerii, ori de câte ori este necesar.
Odată cu terminarea percheziţiei corporale, se restituie condamnatului
bunurile pe care are dreptul să le poarte asupra sa, celelalte fiind inventariate şi
date spre păstrare administraţiei penitenciare sau trimise familiei, la cererea
condamnatului, după care i se aduc la cunoştinţă obligaţiile ce îi revin pe timpul
executării pedepsei închisorii, măsurile disciplinare care i se aplică în cazul
săvârşirii de abateri, cât şi recompensele pe care le poate obţine ca urmare a
străduinţei depuse în muncă şi a unei comportări corespunzătoare.
Modalitatea în care este purtată această discuţie de către funcţionarul
penitenciarului are o deosebită importanţă, îndeosebi în cazul infractorilor fără
antecedente penale.
Primul contact cu penitenciarul are un efect hotărâtor în conduita
ulterioară a condamnatului. Dacă în acest moment se va reuşi să i se insufle
ideea că instituţia nu urmăreşte reprimarea lui, ci integrarea sa socială ca
persoană utilă societăţii, receptivitatea condamnatului la acţiunea educativă şi

42
deci, rezultatele obţinute, vor fi dintre cele mai satisfăcătoare.22
Primirea persoanelor condamnate se face în spaţii special amenajate,
femeile fiind separate de bărbaţi, iar minorii fiind separaţi de majori.
Imediat după primirea persoanei condamnate, administraţia
penitenciarului are obligaţia să comunice persoanei desemnate de persoana
condamnată locul unde aceasta este deţinută.
Această comunicare se face în scris sau telefonic, iar efectuarea acesteia
se consemnează într-un proces-verbal.
La primirea în penitenciar, persoanele privative de libertate sunt supuse
îmbăierii, vizitei medicale sumare, iar, după caz, unor măsuri igienico – sanitare
adecvate pentru intrarea în colectivitate, potrivit normelor stabilite de Ministerul
Sănătăţii Publice.
Condamnaţilor li se efectuează examenele medicale şi vaccinările
necesare, într-o perioadă de 72 de ore, astfel încât medicul urmează să
stabilească starea de sănătate, cerinţele de asistenţă medicală ori de hrană
suplimentară, precum şi capacitatea de muncă în primele 21 de zile de detenţie;
totodată, fiecărui deţinut i se va întocmi o fişă medicală care, întocmai ca şi
dosarul de penitenciar, îl va însoţi pe deţinut pe toată durata executării pedepsei
cu închisoarea.
După primirea în locul de deţinere, persoanele privative de libertate se
repartizează în secţia pentru carantină şi observare.
În această perioadă se studiază comportamentul şi personalitatea
persoanelor privative de libertate, se efectuează activităţi de educaţie sanitară,
examene psihologice, se evaluează necesităţile educaţionale, mediul
sociocultural de provenienţă, în scopul formulării diagnosticului şi prognozei
criminologice, precum şi gradul de adaptabilitate la privarea de libertate.
Serviciul de educaţie şi intervenţie psihosocială întocmeşte pentru fiecare
planul de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, prin care se precizează
activităţile şi programele în care aceasta urmează să fie inclusă pe perioada
deţinerii, document care se completează ori de câte ori este necesar.

22
Ioan Marcel Rusu, op. cit., p. 69.

43
La încheierea perioadei de carantină şi observare, persoana privativă de
libertate semnează procesul-verbal, document care se depune la dosarul
individual.

§2. Locul de executare a pedepselor privative de libertate

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani se


execută în penitenciare anume destinate sau în secţii speciale ale celorlalte
penitenciare.
Pedeapsa închisorii de cel mult 15 ani se execută în penitenciare anume
destinate.

§3. Transferarea persoanelor condamnate

Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a


schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru
alte motive întemeiate, se dispune:
- la propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare
a pedepselor privative de libertate sau la cererea persoanei
condamnate, cu avizul comisiei pentru individualizarea regimului de
executare a pedepselor privative de libertate, de către directorul
general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
- la solicitarea organului judiciar, dacă transferarea persoanelor
condamnate în alt penitenciar este necesară activităţii acestuia, de către
directorul penitenciarului, iar în cazul persoanelor condamnate
solicitate de mai multe organe judiciare în aceeaşi perioadă de timp,
transferarea temporară se dispune de directorul general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Este interzisă transferarea în penitenciare:
- pentru o perioadă mai mare de 5 zile, a minorilor care execută măsura
educativă a internării într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-

44
educativ.
- pentru o perioadă mai mare de 5 zile a minorilor condamnaţi la pedepse
privative de libertate, în alte penitenciare decât cele pentru minori şi tineri.

§4. Modul de executare a pedepselor privative de libertate


de către femei şi minori

Femeile condamnate la pedepse privative de libertate execută pedeapsa


separat de condamnaţii bărbaţi.
Minorii şi tinerii condamnaţi la pedepse privative de libertate execută
pedeapsa separat de condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale.

§5. Cazarea persoanelor condamnate

Persoanele condamnate sunt cazate individual sau în comun.


Camerele de cazare şi celelalte încăperi destinate persoanelor condamnate
permit iluminatul natural şi artificial, aerisirea şi sunt dotate cu instalaţii de
încălzire şi unităţi igienico-sanitare.
Fiecărei persoane condamnate i se pune la dispoziţie un pat şi cazarmentul
necesar, în funcţie de anotimp şi în conformitate cu normele sanitare în vigoare.
Grupurile şi instalaţiile sanitare din camerele de deţinere trebuie să
permită fiecărei persoane private de libertate să îşi satisfacă nevoile fiziologice,
ori de câte ori este necesar, în condiţii de igienă şi intimitate.
Fiecărei persoane private de libertate i se asigură condiţii de folosire a
surselor de apă curentă şi a articolelor de toaletă pentru menţinerea igienei.
Bărbaţii au posibilitatea să se bărbierească zilnic, iar femeile pot păstra şi folosi
produse cosmetice autorizate prin decizia directorului locului de deţinere.
Persoanelor private de libertate li se asigură posibilitatea să facă baie cel
puţin de două ori pe săptămână. Au posibilitatea îmbăierii zilnice cei care îşi
desfăşoară activitatea în locuri cu risc epidemiologic crescut sau în orice alte
locuri, daca situaţia o impune.

45
Articolele de toaletă şi igienă se asigură de către administraţia locului de
deţinere, în limita normelor stabilite prin ordin al ministrului justiţiei. Aceste
articole pot fi suplimentate pe cheltuiala proprie de către persoana privată de
libertate, prin cumpărare de la punctul comercial amenajat în interiorul locului
de deţinere.
Administraţia penitenciară derulează programe de informare, educaţie
sanitară şi de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală, contagioase, a
consumului de droguri, precum şi de punere la dispoziţia persoanelor private de
libertate a mijloacelor de protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală.
Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor
condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
Camera intimă este pusă la dispoziţia persoanelor privative de libertate,
căsătorite sau care trăiesc în condiţii de concubinaj, dacă îndeplinesc o serie de
condiţii stricte: lipsa sancţiunilor disciplinare în ultimele şase luni, să nu fi
beneficiat de permisie din penitenciar în ultimele şase luni, să participe la
programe şi activităţi educaţionale sau terapeutiuce, să presteze o muncă în
interiorul locului de deţinere.
Pentru cei care nu sunt căsătoriţi, dar fac dovada că în libertate au trăit în
concubinaj cu o anumită persoană, doar acea persoană îi poate vizita în camera
intimă.
Persoanele privative de libertate pot beneficia trimestrial de vizita intimă,
cu durata de două ore.

§6. Ţinuta persoanelor condamnate

Persoanele condamnate poartă ţinută civilă, indiferent de regimul de


executare a pedepselor privative de libertate.
În cazul în care persoanele condamnate nu dispun de ţinută civilă
personală, aceasta se asigură gratuit de către administraţia penitenciarului.
Ţinuta asigurată de administraţia locului de deţinere, prin caracteristicile
sale, nu trebuie să fie umilitoare sau degradantă.

46
Persoanele privative de libertate pot folosi îmbrăcămintea, lenjeria intimă
şi încălţămintea personală.

§7. Alimentaţia persoanelor condamnate

Administraţia fiecărui penitenciar asigură condiţii adecvate şi personalul


necesar pentru prepararea, distribuirea şi servirea hranei potrivit normelor de
igienă a alimentaţiei.
Administraţia locului de deţinere asigură persoanelor private de libertate,
de 3 ori pe zi, o hrană variată, corespunzătoare calitativ şi cantitativ regulilor de
dietă, conform stării de sănătate sau naturii muncii prestate, după caz.
Pentru persoanele private de libertate bolnave se asigură numărul de mese
şi regimul alimentar prescris de medicul locului de deţinere.
Persoanelor private de libertate însărcinate sau celor care alăptează,
precum şi copiilor care rămân cu mama până în momentul plasării lor în mediul
familial ori în instituţii de ocrotire specializate li se asigură hrana în mod
corespunzător stării lor fiziologice, la recomandarea medicului locului de
deţinere.
Normele minime obligatorii de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului
justiţiei, după consultarea unor specialişti în nutriţie.

§8. Refuzul de hrană

În situaţia în care o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de


libertate refuză să primească hrana, judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate, la sesizarea directorului penitenciarului, are
obligaţia să audieze de îndată persoana condamnată şi să îi solicite o declaraţie
scrisă pentru a cunoaşte motivele care au determinat luarea acestei hotărâri.
Dacă persoana condamnată refuză să dea declaraţie, se consemnează
aceasta într-un proces-verbal întocmit de judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate.

47
După audierea persoanei condamnate, judecătorul delegat pentru
executarea pedepselor privative de libertate dispune măsurile legale care se
impun sau face propuneri în acest sens directorului penitenciarului.
Directorul penitenciarului ia măsuri pentru ca persoana condamnată care
refuză să primească hrana să fie transferată în infirmeria penitenciarului, unde
este ţinută sub supravegherea atentă a personalului medical care asigură
persoanei condamnate asistenţa medicală corespunzătoare astfel încât viaţa
acesteia să nu fie pusă în pericol.
Ieşirea din refuzul de hrană se consemnează într-o declaraţie scrisă şi
semnată de persoana condamnată, dată în prezenţa judecătorului delegat pentru
executarea pedepselor privative de libertate.

§9. Imobilizarea persoanelor condamnate

Persoanele condamnate pot fi temporar imobilizate, cu mijloacele din


dotare, pentru a preveni un pericol real şi concret în următoarele cazuri:
- pentru a împiedica evadarea sau actele violente ale deţinuţilor;
- pentru a întrerupe acţiunile de vătămare corporală a altei persoane sau a
sa ori de distrugere a unor bunuri.
Este interzisă imobilizarea cu lanţuri a persoanelor condamnate, iar
imobilizarea cu cătuşe, cămăşi de forţă sau alte forme de imobilizare a corpului
este permisă doar în situaţii excepţionale.
Folosirea mijloacelor de constrângere trebuie să fie proporţională cu
starea de pericol, să se aplice numai pe perioada necesară şi doar atunci când nu
există o altă modalitate de înlăturare a pericolului şi să nu aibă niciodată
caracterul unei sancţiuni.
Utilizarea mijloacelor de constrângere trebuie autorizată în prealabil de
către directorul penitenciarului, cu excepţia cazurilor în care urgenţa nu permite
acest lucru, situaţie care va fi de îndată adusă la cunoştinţă directorului.
Utilizarea şi încetarea utilizării oricărui mijloc de constrângere se
comunică de îndată judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative

48
de libertate, cu arătarea detaliată a faptelor care le-au determinat.

Capitolul VI. Drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în executarea


pedepselor privative de libertate

§1. Drepturile deţinuţilor

Ca toate fiinţele umane, ca cetăţeni cu drepturi prevăzute în Constituţie,


condamnaţii au drepturi, dar şi obligaţii, deoarece penitenciarele funcţionează în
virtutea legii, nu în afara ei.
Drepturile pe care condamnaţii le au pe timpul executării pedepselor sunt
limitate de prevederile legale, de regimul de executare a pedepsei, de natura
pedepsei ce i s-a aplicat de instanţa de judecată.
Cu prilejul intrării în închisoare, fiecare condamnat primeşte informaţii
referitoare la regimul aplicat categoriei din care face parte, regulile ce trebuie
respectate conform Regulamentului de ordine interioară al penitenciarului,
drepturile şi obligaţiile ce-i revin, modul lor de exercitare, procedura de realizare
a plângerilor în caz de limitare a exercitării acestora, în aşa fel încât
condamnatul să se poată adapta cât mai uşor condiţiilor vieţii de penitenciar.23
Asigurarea respectării drepturilor persoanelor condamnate se face de către
judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
Orice condamnat care consideră că drepturile sale i-au fost încălcate, se
poate adresa cu plângere, în termen de 10 zile de la aflarea măsurii luate
împotriva sa de către administraţia penitenciarului.
Soluţionarea plângerii se face de către judecătorul delegat, după ce a
ascultat pe condamnat, după caz, pe orice persoană care poate furniza informaţii
în acest sens, prin încheiere motivată, în termen de 10 zile de la primirea
plângerii şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:
- admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii
luate de către administraţia penitenciarului;
23
Ioan Chiş, Umanismul dreptului execuţional românesc – acordarea drepturilor în mediul penitenciar -, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 63

49
- respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.
Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate se comunică persoanei condamnate în termen de două zile de la data
pronunţării acesteia.
Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor
privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la
judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de
la comunicarea încheierii.
Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de
procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.
Hotărârea judecătoriei este definitivă.
Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate este prevăzută în art. 38
din Legea nr. 275/2006, fiin interzisă limitarea exercitării acestor drepturi mai
mult decât o face legea. Drepturile legale ale condamnaţilor sunt prevăzute în
art. 38-56 din lege astfel:
- dreptul la libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor religioase.
- dreptul la informaţie
- dreptul la consultarea documentelor de interes personal
- dreptul de petiţionare
- dreptul la corespondenţă
- dreptul la convorbiri telefonice
- dreptul la plimbare zilnică
- dreptul de a primi bunuri
- dreptul la asistenţă medicală
- dreptul la asistenţă diplomatică
- dreptul la încheierea unei căsătorii

1.1. Dreptul la libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor


religioase.
Persoanele condamnate pot participa, pe baza liberului consimţământ, la
servicii sau întruniri religioase organizate în penitenciare şi pot procura şi deţine

50
publicaţii cu caracter religios, precum şi obiecte de cult.
Acest drept mai presupune înlăturarea oricărei îngrădiri sau discriminări
pe teme de opinii, convingeri, credinţe religioase.

1.2. Dreptul la informaţie

Dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate


de a avea acces la informaţiile de interes public nu poate fi îngrădit.
Accesul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
la informaţiile de interes public se realizează în condiţiile legii.
Articolul 41 alin. 3 din Legea nr. 275/2006 instituie obligaţia
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a lua toate măsurile necesare
pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces la
informaţiile de interes public pentru persoanele aflate în executarea pedepselor
privative de libertate.
Dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
la informaţii de interes public se realizează şi prin publicaţii, emisiuni
radiofonice şi televizate sau prin orice alte mijloace autorizate de către
administraţia penitenciarului.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 60 din Regulament, care prevăd că
persoanele privative de libertate, indiferent de regimul de executare în care sunt
clasificate, au acces la mijloacele de informare în masă, prin intermediul
radioului, televizorului, revistelor şi ziarelor, literatură beletristică şi de
specialitate.
În conformitate cu art. 43 din Legea nr. 275/2007, normele prevăzute în
principalele acte normative cum ar fi Codul penal, Codul de procedură penală
referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, Legea de executare a
pedepselor privative de libertate, regulamentul de aplicare a dispoziţiilor
acesteia, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes
public, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, regulamentele de
ordine interioară ale penitenciarelor trebuie să fie aduse la cunoştinţa

51
condamnaţilor pentru a se putea prevala de drepturile ce le cuprind, pentru a-şi
cunoaşte obligaţiile şi a-şi putea adapta conduita la restricţiile legale cuprinse în
regulamentul de ordine interioară.
Aceste acte normative trebuie să le fie aduse la cunoştinţă în limba
română, precum şi în limba pe care o cunosc, pentru a nu se crea o discriminare
în aplicarea şi cunoaşterea regulilor şi se pun la dispoziţie persoanelor aflate în
executarea pedepselor privative de libertate, în penitenciare, în locuri accesibile.
În cazul persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, care au
deficienţe de comunicare, aducerea la cunoştinţă a dispoziţilor legale se
realizează prin folosirea unor modalităţi care să permită înţelegerea acestora.
Toate măsurile luate în sensul celor de mai sus se vor consemna într-un
proces verbal.

1.3. Dreptul la consultarea documentelor de interes personal

Persoana condamnată sau oricare altă persoană, cu acordul persoanei


condamnate, are acces la dosarul individual, la dosarul medical şi la rapoartele
de incident şi poate obţine, la cerere, fotocopii ale acestora.
Consultarea documentelor se poate face numai în prezenţa unei persoane
desemnate de directorul penitenciarului.
Interesul condamnaţilor şi al familiilor lor cu privire la actele din
cuprinsul dosarului vin din nevoia de cunoaştere a evoluţiei situaţiei acestuia,
situaţie de fapt şi de drept care poate influenţa viaţa lui: situaţia juridică
(introducerea în dosar a mandatelor de executare a pedepselor, în cazul în care
sunt mai multe astfel de acte, realizarea contopirilor de mandate, modificările
datelor din situaţia juridică – nerecidivist, recidivist, cu antecedente penale -,
aplicarea unei graţieri, amnistii, intervenţia unui proces la altă instanţă ori un
proces la instanţele din străinătate, întreruperea executării pedepsei pe un timp
limitat, suspendarea executării pedepsei), liberarea (la termen, condiţionată,
amânarea liberării), transferarea, sancţionarea ori recompensarea,
acordarea de facilităţi sau responsabilităţi, documentarea cu privire la

52
zilele câştigate ca urmare a muncii prestate, cuantumul sumelor
consemnate pe numele condamnatului (din plata muncii, banii primiţi de la
familie sau din alte surse, sumele expediate de penitenciar familiei sau victimei
infracţiunii, plata unor daune cauzate din vina condamnatului, consemnarea
sumelor cheltuite prin cumpărarea de bunuri), verificarea situaţiei medicale
(consemnarea tratamentelor, a medicamentelor de la penitenciar, de la familie,
transferul la spitale, internările în infirmerie, intervenţiile stomatologice, diferite
intervenţii chirurgicale, vaccinările periodice, intervenţia unor boli cronice,
alterarea stării de sănătate care nu ar permite continuarea executării pedepselor),
obţinerea de certificate de calificare, de diplome de studii ori de terminare a
cursurilor diferitelor şcoli.24

1.4. Dreptul de petiţionare

Dreptul de petiţionare al persoanelor aflate în executarea pedepselor


privative de libertate este garantat.
Petiţiile şi răspunsul la acestea au caracter confidenţial şi nu pot fi
deschise sau reţinute.
Prin petiţie se înţelege orice cerere sau sesizare adresată autorităţilor
publice, instituţiilor publice, organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor
internaţionale.
Regulile penitenciare europene din 2006 prevăd în mod detaliat
modalităţile în care se pot realiza cereri şi reclamaţii de către condamnaţi, în art.
70, astfel:
“1. Deţinuţii au dreptul să formuleze cereri şi reclamaţii, individual sau în
grup, directorului penitenciarului sau oricărei alte autorităţi competente.
2. Dacă problema poate fi rezolvată prin mediere, se va recurge în primul
rând la aceasta.
3. Dacă o cerere sau o reclamaţie este respinsă, motivele respingerii
trebuie comunicate deţinutului în cauză, iar acesta va avea dreptul de a introduce

24
Ioan Chiş, op. cit., p. 76.

53
recurs în faţa unei autorităţi independente.
4. Deţinuţii nu trebuie să fie pedepsiţi pentru că au făcut cereri sau

reclamaţii.
5. Autoritatea competentă trebuie să ţină cont de toate reclamaţiile scrise
ale familiilor deţinuţilor, referitoare la încălcări ale drepturilor deţinuţilor.
6. Nici o plângere a reprezentantului juridic sau a unei organizaţii care
apără drepturile populaţiei penitenciare nu poate fi depusă în numele unui
deţinut, dacă cel în cauză se opune.
7. Deţinuţii trebuie să aibă dreptul de a solicita un aviz juridic, cu privire
la procedurile de realizare a plângerilor şi apelurilor interne, precum şi serviciile
unui avocat, dacă este necesar. “

1.5. Dreptul la corespondenţă

Dreptul la corespondenţă al persoanelor aflate în executarea pedepselor


privative de libertate este garantat, iar corespondenţa are caracter confidenţial,
neputând fi deschisă sau reţinută decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de
lege.
Corespondenţa primită de către persoana privativă de libertate este supusă
controlului antiterorist şi de specialitate.
În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul
corespondenţei, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a altor
asemenea obiecte a căror deţinere este interzisă, corespondenţa poate fi deschisă,
fără a fi citită, în prezenţa persoanei condamnate.
De asemenea, corespondenţa poate fi deschisă şi reţinută dacă există
indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, aceasta urmând a se
face numai pe baza dispoziţiilor emise, în scris şi motivat, de către conducătorul
penitenciarului.
Persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate este
înştiinţată în scris, de îndată, cu privire la luarea acestor măsuri, iar
corespondenţa reţinută se clasează într-un dosar special care se păstrează de

54
administraţia penitenciarului.
Dispoziţiile cu privire la deschiderea şi reţinerea corespondenţei nu se
poate face în situaţia în care ea se realizează cu apărătorul său, cu organizaţiile
neguvernamnentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei
drepturilor omului, precum şi cu instanţele sau organizaţiile internaţionale a
căror competenţă este acceptată ori recunoscută de România.
Directorul penitenciarului trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru
crearea cadrului necesar ridicării corespondenţei din penitenciar de către
furnizorul de servicii poştale, de a asigura cutii poştale în interiorul
penitenciarului şi predării de îndată a acesteia destinatarului, sub semnătură.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi a
dreptului la corespondenţă sunt suportate de către persoanele aflate în executarea
pedepselor privative de libertate.
În cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele băneşti necesare,
cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări
adresate organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale a căror
competenţă este acceptată ori recunoscută de România şi cele pentru exercitarea
dreptului la corespondenţă cu familia, apărătorul şi cu organizaţiile
neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei
drepturilor omului sunt suportate de către administraţia penitenciarului.
Sunt considerate persoane fără mijloace băneşti persoanele care nu au sau
nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în contul personal.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea drepturilor de petiţionare şi la
corespondenţă, prin trimiteri poştale în alt regim decât cel simplu, sunt suportate
în totalitate de persoanele privative de libertate.
Procedura de distribuire a materialelor destinate exercitării dreptului de
petiţionare şi la corespondenţă se aprobă prin decizie a directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

1.6. Dreptul la convorbiri telefonice

55
Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au
dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice cu cartelă
instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidenţial şi se
efectuează sub supraveghere vizuală.
Potrivit art. 54 din Regulament orice persoana privată de libertate are
dreptul de a efectua săptămânal, pe cheltuiala sa, cel puţin o convorbire
telefonică de la telefoanele instalate în incinta locului de deţinere, cu persoane
din exteriorul locului de deţinere, atât din ţară, cât şi din străinătate. Sunt
interzise deţinerea şi folosirea telefoanelor mobile de către persoanele private de
libertate, in interiorul locului de deţinere.
Convorbirile telefonice sunt resticţionate doar de Regulamentull de ordine
interioară, care prevede orele de acces al condamnaţilor la telefon, categoriile
care au acest drept cu o frecvenţă mai mare sau care îl pot exercita nestingherit.
Convorbirile pot fi interceptate, limitate sau oprite în cazul în care sunt
informaţii care demonstrează legături ilegale sau intenţii de producere a unor
fapte infracţionale.
Cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt
suportate de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de
libertate.

1.7. Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a primi vizite

Fiecărei persoane condamnate i se asigură zilnic, atunci când condiţiile


climaterice permit, plimbarea în aer liber timp de cel puţin 2 ore, în curţi special
amenajate în aer liber, dacă nu prestează muncă Ceilalţi condamnaţi, care
efectuează aceste activităţi, au dreptul la plimbare cel puţin o oră pe zi.
Dacă condiţiile climaterice nu permit plimbarea în aer liber, aceasta se
asigură într-un alt spaţiu corespunzător.
Dreptul la plimbare este specific pentru persoanele condamnate, el ne mai
fiind întâlnit în alte instituţii. Pentru a se păstra starea de sănătate a
condamnaţilor, fizică şi psihică, mai ales pentru cei care sunt cazaţi în celule de

56
mici dimensiuni ori care nu sunt folosiţi la activităţi zilnice în aer liber, precum
şi cei cu afecţiuni medicale care nu pot desfăşura activităţi ocupaţionale ori
lucrative în mediu deschis, se organizează în fiecare penitenciar zone de
plimbare.
În penitenciarele de maximă siguranţă, ori în astfel de secţii sunt
construite „curţi de plimbare”, separate între ele cu zid şi acoperite cu plasă de
metal, pentru ca plimbarea să poată respecta şi criteriile de securitate. Pentru
ceilalţi condamnaţi, de regulă se amenajează terenuri de sport sau spaţii largi de
plimbare, unde se poate efectua această activitate zilnică. În curţile de plimbare
şi pe terenurile de sport există posibilitatea de a se efectua mişcări de
gimnastică, ori de instruire fizică, se pot folosi aparate de forţă, ori se pot
organiza jocuri colective de fotbal, volei, baschet, şi altele.
În unele penitenciare moderne există şi săli de forţă, folosite mai ales
pentru cei care practică sportul specific tinerilor, ori care doresc să-şi întreţină
corpul la parametrii fizici în mod deosebit. Activitatea de plimbare mai are rolul
de a genera un confort psihic necesar pentru cei care nu ies din celule decât
pentru astfel de activităţi ori muncesc sau sunt folosiţi la activităţi în spaţii
închise.25
Dreptul de a primi vizite se concretizează prin aceea că în cadrul
penitenciarelor, indiferent de regimul de executare a pedepsei închisorii,
condamnaţii pot fi vizitaţi de membrii familiilor lor sau de alte persoane, cu
acordul lor şi cu aprobarea directorului penitenciarului.
Vizitele se primesc în spaţii special amenajate, sub supravegherea vizuală
a personalului administraţiei penitenciarului.
Orice persoană care vizitează un condamnat este supusă unui control
specific.
Discuţiile în cadrul acestor vizite se realizează în limba maternă, iar
durata şi periodicitatea acestora se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
În cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul de maximă
siguranţă sau închis, vizita se desfasoară în spaţii special amenajate, de regulă,

25
Ioan Chiş, op. cit., p.85

57
cu dispozitive de separare între vizitat si vizitator, sub supraveghere vizuală.
Directorul unităţii poate aproba ca vizita să se desfăşoare în spaţii fără
dispozitive de separare în următoarele situaţii:
- pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită
corespunzătoare, participă activ la activităţile de reintegrare socială şi
îndeplinesc obiectivele stabilite în planul de evaluare şi intervenţie educativă;
- cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naştere, căsătorie, naşterea
unui copil, decesul unui membru de familie;
- la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea
Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia
vizitelor întreprinse de aceştia în penitenciare.
În cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul semideschis
şi deschis, vizita se desfăşoară în spaţii special amenajate, fără dispozitive de
separare între vizitat şi vizitator, sub supraveghere vizuală.
Numărul de vizite la care au dreptul deţinuţii este:
- condamnaţii cărora li se aplică regimul deschis beneficiază de 5
vizite/lună;
- condamnaţii cărora li se aplică regimul semideschis beneficiază de 4
vizite/lună;
- arestaţii preventiv şi persoanele condamnate pentru care nu s-a stabilit
încă regimul de executare a pedepsei beneficiază de 4 vizite/lună;
- condamnaţii cărora li se aplică regimul închis beneficiază de 3
vizite/lună,
- condamnaţii cărora li se aplică regimul de maximă siguranţă beneficiază
de două vizite/lună.
- minorii şi femeile gravide ori care au născut, pentru perioada în care
îngrijesc copilul în locul de deţinere, beneficiază de 8 vizite/lună
- minorii sancţionaţi cu internarea într-un centru de reeducare beneficiază
de un număr nelimitat de vizite.

58
Acordarea dreptului la vizită implică efectuarea percheziţiei corporale a
condamnatului, atât înainte, cât şi după efectuarea vizitei, în scopul prevenirii
unor evenimente deosebite sau unor situaţii de risc.
Apărătorul poate vizita oricând persoana condamnată pe care o reprezintă,
iar discuţiile dintre ei sunt confidenţiale.
Orice nerespectare a regulamentului conduce la întreruperea vizitei, iar
motivele sunt consemnate într-un registru special.
Persoanele private de libertate pot beneficia trimestrial de vizită intimă, cu
durata de 2 ore. În cazul unui condamnat, în primul an de căsătorie, vizita poate
fi lunară. Pentru acordarea acestui beneficiu, persoanele trebuie să îndeplinească
condiţiile de la art. 44 din Regulament.

1.8. Dreptul de a primi bunuri

Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul


la primirea de bunuri şi bani.
Numărul, greutatea pachetelor şi valoarea sumelor de bani care pot fi
primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate se
stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
Este interzisă primirea, cumpărarea, deţinerea şi portul bunurilor şi
obiectelor din metale şi pietre preţioase.
Conform Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2714 din 2008, deţinuţii pot
primi lunar un pachet cu produse alimentare în greutate de maximum 10 kg, la
care se poate adăuga o cantitate de maximum 6 kg de fructe şi legume, precum
şi o cantitate de maximum 20 litri de apă minerală şi/sau băuturi răcoritoare.
Pe lângă acestea, pot primi anual 3 pachete cu ocazia Zilei Naţionale sau
a altor sărbători religioase şi cu ocazia zilei de naştere. Cu ocazia primirii,
bunurile şi obiectele, precum şi produsele sunt supuse, în prezenţa acestora,
controlului specific executat de personalul anume desemnat de către directorul
locului de deţinere.

59
Este interzisă primirea de produse alimentare care necesită încălzire,
coacere, fierbere sau alte tratamente termice în vederea consumului.
Persoanele private de libertate pot primi medicamente numai la
recomandarea unui medic consultant, a unui medic specialist, cu avizul
medicului unităţii, în baza unei prescripţii medicale, întocmită în două
exemplare, un exemplar însoţind în mod obligatoriu medicamentele primite.
Medicamentele trebuie să fie prevăzute în Nomenclatorul produselor
medicamentoase de uz uman, aprobat de Agenţia Naţională a Medicamentului,
şi să aibă cel puţin 6 luni până la expirarea termenului de valabilitate.
Sumele de bani care se consemnează în fişa contabilă nominală a fiecărui
condamnat.
Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor aflate în executarea
pedepselor privative de libertate pentru munca prestată, sumele primite de la
persoane fizice sau juridice în timpul executării pedepsei şi sumele aflate asupra
lor la primirea în penitenciar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de
petiţionare, a dreptului la corespondenţă şi a dreptului la convorbiri telefonice,
pentru efectuarea examenului medical, pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea
familiei sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor
puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului şi pentru plata transportului
până la domiciliu, la punerea în libertate.
Dacă la punerea în libertate nu se dispune de mijloace băneşti,
Administraţia Naţională a Penitenciarelor va asigura acestora contravaloarea
transportului până la domiciliu, la nivelul tarifelor practicate de Societatea
Naţională a Căilor Ferate Române.
Bunurile interzise şi sumele de bani găsite asupra persoanelor private de
libertate, cu prilejul percheziţiilor, se confiscă. Bunurile confiscate se valorifică
sau se distrug potrivit legii, iar sumele de bani se păstrează şi se folosesc pentru
cheltuielile din penitenciar ale persoanei condamnate.

1.9. Dreptul la asistenţă medicală

60
Dreptul la asistenţă medicală al persoanelor aflate în executarea
pedepselor privative de libertate este garantat.
Asistenţa medicală în penitenciare se asigură, ori de câte ori este necesar
sau la cerere, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii.
În fiecare penitenciar există medici, stomatologi, farmacişti şi asistenţi
calificaţi în reţeaua Ministerului Sănătăţii, care îşi realizează atribuţiile în cadrul
cabinetelor medicale înfiinţate la fiecare penitenciar.
Pentru intervenţii de lungă durată există spitale-penitenciar26, unde se pot
efectua majoritatea analizelor, tratamentelor şi unele operaţii. În cazul în care
posibilităţile reţelei Ministerului Justiţiei sunt depăşite ca dificultate, se poate
apela la reţeaua Ministerului Sănătăţii, unde se respectă acelaşi principiu de
asistenţă calificată şi gratuită pentru condamnaţi.
Persoanele privative de libertate beneficiază în mod gratuit de tratament
medical şi de medicamentele prevăzute în Nomenclatorul produselor
medicamentoase de uz uman, aprobat de Agenţia Naţională a Medicamentului.
Prescrierea medicamentelor se face numai de către medicul curant, în
urma consultaţiilor acordate sau la recomandarea medicilor de specialitate.
Persoanele condamnate sunt obligate să se supună controlului medical.
Astfel, examenul medical al persoanelor condamnate la pedepse privative
de libertate se realizează la primirea în penitenciare şi în timpul executării
pedepsei, în mod periodic, la transfer, la punerea sa în libertate, la solicitarea
persoanelor privative de libertate, precum şi oir de câte ori este necesar.
Examenul medical este realizat în condiţii de confidenţialitate, pe
cheltuiala condamnatului dacă este cerut de acesta.
Medicul care efectuează examenul medical are obligaţia de a sesiza
procurorul în cazul în care constată că persoana condamnată a fost supusă la
tortură, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, precum şi
obligaţia de a consemna în fişa medicală cele constatate şi declaraţiile persoanei
condamnate în legătură cu acestea sau cu orice altă agresiune declarată de
persoana condamnată.
26
Spitale-penitenciar funcţionează la Bucureşti, Colibaşi, Poarta Albă, Dej şi sunt coordonate de Direcţia
Sanitară a Direcţiei Generale a Penitenciarelor.

61
Persoana condamnată poate solicita, pe cheltuiala sa, examinarea şi de
către un medic legist sau de un medic din afara sistemului penitenciar, desemnat
de persoana condamnată. Constatările medicului din afara sistemului penitenciar
se consemnează în fişa medicală a persoanei condamnate, iar certificatul
medico-legal se anexează la fişa medicală, după ce persoana condamnată a luat
cunoştinţă de conţinutul său, sub semnătură.
Persoanelor privative de libertate li se asigură şi servicii de medicină
dentară în cadrul cabinetelor de la locurile de deţinere.
Un caz special este acela al femeilor care pe timpul cât sunt în executarea
pedepselor priative de libertate sunt însărcinate. Acestea beneficiază de asistenţă
medicală prenatală şi postnatală, luându-se măsuri pentru ca naşterea să aibă loc
în afara penitenciarului.
În cazul în care pedeapsa nu se întrerupe pentru creşterea copilului, mama
poate păstra copilul până la vârsta de un an, după care copilul poate fi dat în
îngrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta.
În cazul în care copilul nu poate fi dat în îngrijirea familiei sau persoanei
indicate de mamă, acesta poate fi încredinţat pe toată durata de detenţie a
mamei, cu acordul acesteia, unei instituţii specializate, cu înştiinţarea
autorităţilor competente pentru protecţia copilului.

1.10. Dreptul la asistenţă diplomatică

Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, care au altă


cetăţenie decât cea română, au dreptul de a se adresa reprezentanţelor
diplomatice sau consulare în România ale statului ai cărui cetăţeni sunt şi de a fi
vizitaţi de funcţionarii acestor reprezentanţe diplomatice sau consulare, în
condiţii de confidenţialitate, iar administraţia penitenciarului are obligaţia să
coopereze cu aceste instituţii pentru realizarea asistenţei diplomatice a
persoanelor condamnate.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, cu statut de
refugiaţi sau apatrizi, precum şi persoanele condamnate, care au altă cetăţenie

62
decât cea română, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în
România, pot solicita administraţiei penitenciarului să contacteze autoritatea
internă sau internaţională competentă şi pot fi vizitaţi de reprezentanţii acesteia,
în condiţii de confidenţialitate

1.11. Dreptul la încheierea unei căsătorii

Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul


la încheierea unei căsătorii în penitenciar, în condiţiile legii, iar administraţia
penitenciarului are obligaţia de a asigura condiţiile necesare încheierii căsătoriei.
În cazul în care viitorii soţi se află în executarea unor pedepse privative de
libertate şi nu se găsesc în acelaşi loc de deţinere, Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, la solicitarea scisă a acestora şi cu avizul comisiei pentru
individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, ia
măsuri de transferare, astfel încât aceştia să se afle în acelaşi loc de deţinere pe
timpul necesar încheierii căsătoriei.
După încheierea căsătoriei soţii pot rămâne în penitenciar, într-o cameră
separată, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului.
În certificatul de căsătorie, la locul încheierii căsătoriei se înscrie
localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sau
deschis pot încheia căsătoria în localitatea în care domiciliază sau în localitatea
în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul, cu acordul directorului
penitenciarului, şi pot primi în acest scop o învoire de până la 5 zile.
La încheierea căsătoriei pot participa judecătorul delegat pentru
executarea pedepselor privative de libertate, directorul locului de deţinere, un
reprezentant al serviciului de educaţie şi intervenţie psihosocială, precum şi un
număr de maximum 10 persoane, rude până la gradul al IV-lea inclusiv sau alte
cunoştinţe ale viitorilor soţi.
Deşi nu este prevăzut expres, corelativ cu dreptul la încheierea unei
căsătorii este cel de a renunţa la căsătorie prin divorţ. Administraţia

63
penitenciarului trebuie să faciliteze condamnatului posibilitatea de a adresa
instanţei de judecată pentru intentarea divorţului, atunci când consideră căsătoria
iremediabil compromisă.

§2. Obligaţiile şi interdicţiile deţinuţilor

De la primul contact pe care condamnatul îl are cu penitenciarul, i se aduc


la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile pe care le are în timpul executării pedepsei
cu închisoarea.
Obligaţiile constituie reguli de conduită obligatorii, care reclamă, pe de o
parte, îndatorirea condamnaţilor de a se supune din momentul luării la
cunoştinţă, iar pe de altă parte, obligaţia administraţiei locului de deţinere de a
pretinde condamnaţilor respectarea lor, asigurându-le totodată posibilitatea
materială a exercitării drepturilor pe care le au.27
Deţinuţii trebuie să respecte o serie de obligaţii:
- obligaţia de a se supune internării în penitenciar şi percheziţiei care se
efectuează la încarcerare şi ori de câte ori este necesar;
- obligaţia de a respecta şi suporta regimul de deţinere stabilit (maximă
siguranţă, închis, semideschis sau deschis);
- obligaţia de a respecta programul zilnic de activitate, precum şi
regulamentul de ordine interioară (urmârindu-se prevenirea dezordinii,
încercărilor de evadare şi formarea unor deprinderi pozitive);
- obligaţia de a depune o muncă utilă şi de a respecta regimul de muncă
stabilit;
- obligaţia de a se încadra într-un sistem de calificare sau recalificare
profesională, de continuare sau completare a pregătirii şcolare
(urmărindu-se astfel înlăturarea convingerilor greşite despre viaţă şi
contribuind la reintegrarea deţinuţilor într-o viaţă socială normală);

27
Ioan Marcel Rus, op. cit., p. 81.

64
- obligaţia de a suporta şi executa sancţiunile disciplinare stabilite de
comisia de disciplină de la nivelul penitenciarului, pentru încălcarea
ordinii şi disciplinei în penitenciar.28
Articolul 55 din Legea nr. 275/2006 stabileşte, în mod expres, obligaţiile
persoanelor condamnate, acestea fiind următoarele:
- să respecte prevederile prezentei legi, ale regulamentului de aplicare a
dispoziţiilor acesteia, ale ordinelor emise în baza legii şi ale
regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după punerea lor
la dispoziţie;
- să respecte regulile de igienă colectivă şi individuală;
- să se supună percheziţiei corporale ori de câte ori această măsură este
necesară, în condiţiile prevăzute în regulamentul de aplicare a legii;
- să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de
administraţia penitenciarului şi bunurile din dotarea unităţilor unde
prestează munca.
Articolul 62 din Regulament vine în completarea dispouiţiilor din Lege
stabilind că persoanele privative de libertate au următoarele obligaţii:
- să se conformeze restricţiilor ce decurg din Lege, din prezentul
regulament, din ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din
regulamentul de ordine interioara al locului de deţinere;
- să execute dispoziţiile legale date de administraţia locului de deţinere;
- să se supună percheziţiei cu ocazia primirii în locul de deţinere,
precum şi pe parcursul privării de libertate, ori de câte ori este necesar;
- să respecte regulile stabilite de administraţia locului de deţinere pe
perioada cât au permisiune de ieşire din penitenciar;
- să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare;
- să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă, precum şi
indicaţiile medicului;
- să manifeste grijă faţă de integritatea bunurilor din proprietatea publică
şi privată;

28
Gabriel Silviu Barbu, Alexandru Ştefan, op. cit., p. 230

65
- să respecte repartizarea pe camerele de deţinere;
- să nu desfăşoare acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii
administraţiei penitenciare sau altor persoane;
- să respecte programul zilnic;
- să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de orice persoană cu care
intră în contact;
- să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită;
- să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă;
- să asigure şi să menţină ordinea şi curăţenia în camerele de deţinere şi
în celelalte locuri în care au acces.
Pe lângă obligaţii, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 prevede
şi interdicţiile persoanelor privative de libertate în art. 63:
- exercitarea de acte de violenţă asupra personalului, persoanelor care
execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită, asupra
celorlalte persoane private de libertate, precum şi asupra oricăror alte
persoane;
- organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de
nesupunere pasive sau active ori alte acţiuni violente, în grup, de
natură să pericliteze ordinea, disciplina şi siguranţa locului de deţinere;
- iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea
măsurilor privative de libertate;
- deţinerea, comercializarea sau consumul de stupefiante, băuturi
alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea fără prescripţie medicală
a unor medicamente de natură a crea tulburări de comportament;
- sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare;
- instigarea altor persoane private de libertate la săvârşirea de abateri
disciplinare;
- stabilirea de relaţii cu persoane private de libertate sau persoane din
interiorul ori exteriorul locului de deţinere, cu scopul de a împiedica
înfăptuirea justiţiei sau aplicarea normelor regimului de executare a
măsurilor privative de libertate;

66
- sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă
ori aparţănând locului de deţinere, personalului, persoanelor care
execută activităţi în locul de deţinere sau se află în vizită, precum şi a
bunurilor aparţinând altor persoane, inclusiv celor private de libertate;
- prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spaţii din
locul de deţinere, stabilite prin regulamentul de ordine interioară,
precum şi nerespectarea orei de revenire în locul de deţinere;
- procurarea sau deţinerea de bani, medicamente, telefoane mobile,
bunuri sau alte valori în alte condiţii decât cele admise;
- substituirea identităţii unei alte persoane;
- împiedicarea cu intenţie a desfăşurării programelor care se derulează în
locul de deţinere;
- confecţionarea şi deţinerea de obiecte interzise;
- obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrângere,
promisiuni, servicii, cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale ori
materiale de la personal, de la persoanele care execută misiuni la locul
de deţinere sau care se află în vizită ori de la celelalte persoane private
de libertate, precum şi de la oricare altă persoană;
- comunicarea cu exteriorul, în alte condiţii şi prin alte metode decât
cele stabilite prin reglementările în vigoare;
- ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni la locul
de deţinere sau care se află în vizită, a celorlalte persoane private de
libertate, precum şi a oricăror alte persoane;
- utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse
la dispoziţie de administratia locului de deţinere;
- autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace;
- tulburarea liniştii dupa ora stingerii până la deşteptare;
- practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obţine foloase;
- fumatul în alte locuri decât cele permise;
- exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag
oprobriul;

67
- orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere
demnităţii umane prin deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa
pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată,
precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea,
înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de
egalitate a drepturilor fundamentale.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate răspund civil,
material, disciplinar sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în timpul
executării pedepselor privative de libertate, potrivit legii.

Capitolul VII. Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse


privative de libertate

§1. Dispoziţii generale privind munca prestată

Element esenţial în executarea pedepsei cu închisoarea, munca reprezintă


una dintre principalele activităţi care trebuie să-i fie sigurate persoanei
condamnate. Aceasta întrucât prin muncă se pot păstra, pe de o parte,
integritatea fizică şi psihică a individului, iar pe de altă parte, i se asigură o mai
bună reintegrare socială, după liberare.29
Munca nu trebuie să fie degradantă, astfel cum reiese şi din prevederile
art. 52 alin.2 C.pen.:”Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei
atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire
socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să
înjosească persoana condamnatului.”
Condiţiile legale ale muncii în penitenciar sunt următoarele:30
• prestarea muncii este obligatorie pentru toţi condamnaţii apţi de muncă;

29
Gabriel Silviu Barbu, Alexandru Şerban, op. cit., p. 233.
30
A. Bălan, E. Stănişor, M. Mincă, op. cit., p. 121.

68
• durata unei zile de muncă este de 6-10 ore, în raport cu nevoile procesului
de producţie şi este diferenţiată în funcţie de natura pedepsei, starea de
recidivă, categoria penală din care fac parte deţinuţii;
• folosirea la muncă a condamnaţilor se face în raport de calificarea
profesională pe care o au sau pe care au dobândit-o în timpul executării
pedepsei închisorii;
• munca prestată de condamnaţi este remunerată; din salariul primit
condamnatului îi revine o cotă de 30%;
• condamnaţii răspund de pagubele materiale provocate din vina lor în
timpul executării pedepsei, fără a răspunde însă pentru pagubele provenite
din riscul normal al muncii sau din uzura normală a bunurilor încredinţate
spre folosinţă;
• munca deţinuţilor se va desfăşura numai cu respectarea normelor
privitoare la protecţia muncii.
Repartizarea la muncă se face doar cu avizul medicului penitenciarului.
Minorii care au împlinit vârsta de 15 ani, pot presta o muncă potrivită cu
dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele lor, numai la cererea acestora şi cu
acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, dacă nu le este periclitată
sănătatea, în timp ce minorii care au împlinit vârsta de 16 ani, pot presta o
muncă numai la cererea acestora.
Persoanele condamnate care au împlinit vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi
şi 55 de ani pentru femei pot presta o muncă numai la cererea acestora.
Persoana condamnată care, în timpul executării pedepsei, a devenit
incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale
beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile legii.
Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea
unei meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării
pedepsei sunt recunoscute, în condiţiile legii, de Ministerul Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei sau de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Este asimilată muncii prestate de persoanele condamnate participarea
acestora la activităţi de instruire şcolară şi formare profesională.

69
§2. Durata muncii prestate

Durata muncii prestate de persoanele condamnate la pedepse privative de


libertate este de 8 ore pe zi şi nu mai mult de 40 de ore pe săptămână, urmând a
beneficia de cel puţin o zi pe săptămână de odihnă.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe baza
acordului scris al acestora, pot presta munca în program de 10 ore pe zi şi nu
mai mult de 50 de ore pe săptămână, acordându-li-se drepturile băneşti cuvenite
pentru acest program de muncă.
Munca în timpul nopţii poate fi prestată cu acordul scris al persoanelor
condamnate, dar nu mai mult de 7 ore pe noapte şi 35 de ore pe săptămână.
Femeile condamnate la pedepse privative de libertate care sunt
însărcinate, cele care au născut în perioada detenţiei şi au în îngrijire copii în
vârstă de până la un an, precum şi minorii, nu pot depăşi 6 ore de muncă pe zi şi
30 de ore pe săptămână. De asemenea, aceştia nu pot presta munca în timpul
nopţii sau în locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă un grad de risc
pentru sănătatea sau integritatea persoanelor condamnate ori pentru dezvoltarea
minorilor condamnaţi.

§3. Regimul de prestare a muncii

Articolul 60 din Legea nr. 275/2006 stabileşte regimul de muncă al


persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate în penitenciar, astfel:
• în regim de prestări de servicii pentru operatorii economici, persoane
fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului;
• în regie proprie;
• în interesul penitenciarului, pentru activităţi cu caracter gospodăresc
necesare penitenciarului;
• în caz de calamitate. În acest sens, administraţia penitenciarului poate
încheia contracte de prestări de servicii cu operatori economici,

70
persoane fizice sau persoane juridice, interesaţi în folosirea la muncă a
persoanelor condamnate.
Folosirea la muncă a persoanelor private de libertate se realizează pe bază
de contract de prestări de servicii încheiat între administraţia locului de deţinere
şi beneficiarul forţei de muncă.
Tarifele referitoare la activităţile ce urmează a se desfăşura se negociază
între administraţia locului de deţinere şi beneficiarul forţei de muncă şi nu pot fi
mai mici decât tariful aferent salariului minim brut pe economie, în condiţiile
realizării integrale a normei de lucru stabilite în contract, stabilind totodată în
sarcina beneficiarului forţei de muncă obligaţia de a asigura: cheltuielile
ocazionate de transportul persoanelor private de libertate, al personalului de
escortare şi al hranei la locurile de muncă, precum şi materialele igienico-
sanitare.

§4. Plata muncii prestate

Munca desfăşurată de persoanele condamnate la pedepse privative de


libertate este remunerată, cu excepţia activităţilor cu caracter gospodăresc
necesare penitenciarului şi a celor desfăşurate în caz de calamitate.
Munca este remunerată în raport de natura activităţii, calitatea produselor
executate şi randamentul obţinut.
Munca în interesul locului de deţinere cuprinde următoarele activităţi cu
caracter gospodăresc care nu se remunerează:
• activităţile desfăşurate pentru prepararea hranei, pentru întreţinerea şi
funcţionarea instalaţiilor, pentru menţinerea stării de curăţenie şi igienă
în locul de deţinere, precum şi însoţirea unor persoane private de
libertate cu dizabilităţi;
• activităţile prestate în cadrul atelierelor de întreţinere, constând în
servicii de cizmărie, croitorie, tâmplărie, spălătorie, întreţinere a
mijloacelor auto din dotare, tinichigerie, lăcătuşărie şi altele asemenea;
• activităţile ocazionale din interiorul locului de deţinere, care se

71
prestează, prin rotaţie, de către toate persoanele private de libertate apte
din punct de vedere medical;
• alte activităţi necesare locului de deţinere, în funcţie de cerinţele
specifice.
• serviciul de planton organizat pe timpul nopţii, la nivelul camerelor de
deţinere, pentru prevenirea unor evenimente negative, de natura
sinuciderilor, incendiilor, inundatiilor, precum şi pentru semnalizarea
situaţiilor ce necesită acordarea de prim ajutor.
Veniturile realizate nu constituie venituri salariale şi se impozitează
potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate
de persoanele fizice. Aceste veniturile pot fi mai mici decât salariul minim pe
economie, în raport cu programul de muncă.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care participă la
cursuri de şcolarizare sau de calificare ori recalificare profesională primesc
lunar, pe durata cursurilor, o remuneraţie egală cu salariul minim pe economie.
Veniturile se încasează de către administraţia penitenciarului în care
persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate şi se repartizează
în felul următor:
• 30% din venit revin persoanei condamnate, care poate folosi pe durata
executării pedepsei 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele
său, urmând să fie încasat, împreună cu dobânda aferentă, în momentul
punerii în libertate;
• 70% din venit revin Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează şi se
utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice.
În cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate
a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data
primirii în penitenciar, o cotă de 50% din procentul ce revine persoanei
condamnate (30%), se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii
civile.

72
§5. Recuperarea pagubelor

Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate răspund


pentru prejudiciile cauzate din vina lor la locul de detenţie sau la locul de
muncă, care se repară pe baza ordinului de imputare emis de către directorul
penitenciarului, care constituie titlu executoriu.
Împotriva ordinului de imputare persoana condamnată poate face
contestaţie în termen de 30 de zile de la data primirii acestuia, la judecătoria în
circumscripţia căreia este situat penitenciarul.
Persoanele condamnate nu răspund pentru pagubele provocate de uzul
normal al bunurilor încredinţate spre folosinţă sau pentru cele provenite din
riscul normal al muncii.

Capitolul VIII. Educaţia, asistenţa psihosocială


şi şcolarizarea condamnaţilor

Activitatea socio-educativă are drept scop atenuarea influenţei negative a


privării de libertate asupra deţinuţilor, identificarea şi dezvoltarea aptitudinilor şi
abilităţilor care să le permită integrarea într-o viaţă socială normală după ieşirea
din penitenciar.
Obiectivele acestei activităţi se referă la adaptarea la viaţa
instituţionalizată, pregătirea şcolară şi profesională, susţinerea morală,
reabilitarea comportamentală şi cultivarea respectului faţă de sine, dezvoltarea
mijloacelor de exprimare şi a capacităţii de a comunica cu alţii, asistenţă şi
monitorizare în vederea reintegrării socio-profesionale după punerea în
libertate.31
"Regulile europene pentru închisori" stabilesc rolul deosebit al educaţiei
în programul deţinuţilor în sistemul penitenciar, stabilind că acestea au ca efect:
> dezvoltarea individului ca membru al comunităţii;
> dezvoltă umanismul şi normalitatea în viaţa de închisoare;

31
Ioan Marcel Rus, op.cit., p.76.

73
> stimulează trăsăturile pozitive necesare re socializării;
> complineşte unele nevoi culturale şi educaţionale ale individului

condamnat.

Regulile Europene 2006(2) la art. 7 stabilesc în domeniul educaţiei


condamnaţilor următoarele:
1. Toate penitenciarele trebuie să ofere deţinuţilor acces la programe de
învăţământ cât mai complete, care să răspundă nevoilor individuale, ţinând cont

de aspiraţiile acestora.
2.Trebuie să se acorde prioritate deţinuţilor care nu ştiu să
citească sau socotească, precum şi celor care nu au urmat cursuri de
şcolarizare elementară sau formare profesională.
3. O atenţie deosebită se va acorda educării tinerilor deţinuţi şi a
celor cu nevoi speciale.
4. Din punct de vedere al regimului penitenciar, şcolarizarea trebuie
să fie la fel de importantă ca şi munca, iar deţinuţii nu trebuie să fie penalizaţi
financiar sau de alt gen, pentru participarea la activităţile educative.
5. Fiecare penitenciar trebuie să aibă o bibliotecă destinată tuturor
deţinuţilor, care să dispună de un fond suficient de resurse variate, de tip
recreativ sau educativ, de cărţi şi alte materiale de suport.
6. Acolo unde este posibil, biblioteca penitenciarului trebuie să fie
organizată cu ajutorul unei biblioteci publice.
7. În măsura în care este posibil, educaţia deţinuţilor trebuie:
a. să fie integrată în sistemul naţional de învăţământ şi formare
profesională, astfel încât după liberare, aceştia să îşi poată continua
procesul de învăţământ şi formare profesională;
b. trebuie să se desfăşoare sub auspiciile instituţiilor de
învăţământ din exterior.
Programele ce se derulează cu condamnaţii urmăresc în cele mai multe
cazuri următoarele:

74
• cunoaşterea personalităţii persoanelor condamnate şi evaluarea nevoilor
socio-educative;
• instruirea şcolară a neştiutorilor de carte, completarea studiilor
gimnaziale, studiilor liceale sau universitare în raport de voinţa
condamnatului, vârsta şi posibilităţile de organizare a penitenciarului;
• formarea profesională, prin organizarea calificării, recalificării, a instruiri
la locul de muncă, realizarea obişnuinţei de a lucra pe baza unei calificări
date de organele statului;
• însuşirea regulilor de comportare în societate, în familie, atitudinea cerută
în relaţiile cu organele de stat, cu alte instituţii oficiale, realizarea
culturalizării în limitele standardelor oamenilor din categoria sa şi a
nevoilor personale, educarea sportivă şi participarea la astfel de acţiuni;
• stabilirea şi diversificarea legăturilor cu comunitatea, dezrădăcinarea
anturajelor negative şi cultivarea unor legături sociale în cadrul respectării
regulilor moralei şi legilor.32

§1. Instruirea şcolară

În locurile de detenţie se organizează cursuri de şcolarizare pentru ciclul


primar, gimnazial şi liceal în vederea promovării acestora de către toţi deţinuţii
care nu au absolvit respectivele treapte de învăţământ şi au capacitate
intelectuală necesară.
Pentru persoanele analfabete se organizează cursuri de pregătire în
vederea promovării claselor I-IV, prin programul “A doua şansă”.
Activitatea de şcolarizare se organizează în condiţii stabilite de Ministerul
Educaţiei împreună cu Ministerul Justiţiei sub îndrumarea şi conducerea directă
a Inspectoratelor şcolare.
Documentele de absolvire eliberate de organele de învăţământ se
păstrează la dosarul de penitenciar, înmânându-se deţinuţilor la punerea lor în
libertate. În aceste documente nu se menţionează starea de detenţie a persoanei.

32
Ioan Chiş, Dragoş Răzvan Niţă, op. cit., p. 204.

75
Deţinuţii interesaţi pot urma cu aprobarea directorului locului de deţinere,
cursuri universitare la forma de învăţământ la distanţă, indiferent de regimul în
care îşi execută pedeapsa. La cursurile cu frecvenţă redusă care presupun
deplasări, au prioritate persoanele care execută pedeapsa în regim deschis şi
semideschis.
Cheltuielile legate de instruirea şcolară sunt suportate de Ministerul
Educaţiei şi Cercetării şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar în cazul
cursurilor de învăţământ universitar, de persoanele condamnate sau de alte
persoane fizice ori juridice.
În locul de deţinere se pot organiza cursuri de calificare sau recalificare a
persoanelor private de libertate în diferite meserii, în funcţie de opţiunile şi de
aptitudinile acestora.
Activităţile de instruire şcolară şi formare profesională se organizează
obligatoriu pentru minori şi tineri privaţi de libertate.
Persoanele private de libertate care doresc să urmeze cursuri de instruire
şcolară sau de pregătire profesională trebuie să prezinte documentele care să
ateste nivelul de pregătire şcolară anterior obţinut.

§2. Formarea profesională

Formarea profesională urmăreşte calificarea, recalificarea sau iniţierea


deţiniţilor în diferite meserii, avându-se în vedere resursele financiare şi
materiale ale penitenciarului, opţiunile şi aptitudinile deţinuţilor.
Calificarea şi recalificarea au o mare importanţă educativă, obişnuindu-l
pe deţinut cu o disciplină de viaţă, fixânu-i preocupările şi dezvoltându-i
interesul pentru o meserie, contribuind la interesul pentru o meserie, contribuind
la dezvoltarea poziţiei sociale a condamnatului.
Cursurile pentru calificarea deţinuţilor sunt stabilite de administraţia
penitenciarului împreună cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă sau cu structurile teritoriale ale acesteia şi se organizează la unităţile care

76
funcţionează în interiorul penitenciarului sau la unităţi stabilite în acest scop prin
acorduri încheiate între administraţia penitenciarului şi fiecare unitate în parte.
Taxele sunt suportate de Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, ANP
sau de alte persoane fizice sau juridice.
Minorilor condamnaţi la pedeapsa privativă de libertate li se asigură
condiţii pentru efectuarea studiilor şi pentru dobândirea unei calificări
profesionale, în funcţie de opţiunile şi aptitudinile lor.

§3. Activitatea de educaţie şi intervenţie psihosocială

Educaţia este o formă de activitate socială care constă în îndreptarea şi


formarea psiho-morală şi socială a omului.
Prin educaţie se înţelege procesul de formare, creştere sau îngrijire a unei
persoane de către o altă persoană sau instituţie, pentru a-şi însuşi trăsăturile
psihosociale, morale şi regulile de comportare necesare integrării sau adaptării la
viaţa familială, profesională şi socială.33
Activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială se organizează în fiecare penitenciar şi au ca scop reintegrarea
socială a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate.
Aceste activităţi trebuie să se desfăşoare în mod organizat, pe baza unor
programe adecvate, conform cu caracteristicile psiho-sociale, nivelul de cultură
şi nevoile condamnaţilor, fiind necesare programe specializate. Acestea trebuie
să urmărească îmbogăţirea nivelului cultural, dezvoltarea calităţilor morale,
dezvoltarea deprinderilor pentru exercitarea unei profesii, stimularea interesului
şi a dorinţei pentru desfăşurarea unei vieţi normale.34
Potrivit art. 174 din Regulament, activitatea de educaţie şi intervenţie
psihosocială se face în baza planificării executării pedepsei şi are drept scop
asistenţa în vederea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate.
Aceasta cuprinde următoarele arii de intervenţie:
a) adaptarea la condiţiile privării de libertate;
33
Ion Oancea, op. cit., p. 107.
34
Gabriel – Silviu Barbu, Alexandru Şerban, op. cit., p. 275.

77
b) instruire şcolară şi formare profesională;
c) activităţi educative şi recreative;
d) asistenţa socială;
e) asistenţa psihologică;
f) asistenţa religioasă;
g) pregătirea pentru liberare.
Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate elaborează şi aprobă, pe baza ofertei de activităţi, planul
individualizat de evaluare şi intervenţie educativă.. Aceste activităţi se
desfăşoară individual sau în grup, în interiorul sau în exteriorul locului de
deţinere, în condiţii cât mai apropiate de viaţa din comunitate.
Potrivit art. 175 din Regulament administraţia locului de deţinere, în urma
evaluării şi identificării necesităţilor individuale ale persoanei private de
libertate şi în funcţie de posibilităţile instituţiei, este obligată să organizeze
activităţi de educaţie şi intervenţie psihosocială, ţinând cont de natura
infracţiunii comise, durata privării de libertate, regimul de executare, gradul de
risc, vârsta, stare de sănătate fizică şi mintală.
Pentru fiecare persoană privată de libertate se întocmeşte un plan de
evaluare şi intervenţie educativă, care este adus la cunoştinţă, sub semnatură,
persoanei private de libertate şi cuprinde date biografice, informaţii despre
mediul de provenienţă, istoricul infracţional, date despre nivelul de instruire
şcolară şi profesională, date psihologice de interes general sau profilul
psihologic. În funcţie de acestea se stabilesc ariile de intervenţie individualizată.
Planul se adaptează la regimul de executare a pedepselor, acordându-se o
atenţie specială categoriilor vulnerabile.
La activităţi pot participa, în calitate de colaboratori, consilieri de
probaţiune, voluntari şi reprezentanţi ai societăţii civile.
În cadrul procesului de educare un rol deosebit îl are asistenţa religioasă,
care este şi un drept recunoscut de lege condamnaţilor.
Potrivit art. 189 din Regulament, persoanele privative de libertate au
dreptul neîngrădit la asistenţă religioasă, în condiţiile stabilite prin regulamentul

78
privind asistenţa religioasă în locurile de deţinere, aprobat prin ordin al
ministrului justiţiei.
Acordarea asistenţei religioase în penitenciare constă într-o îndatorire
pastoral-misionară a bisericii întemeiată pe învăţătura, tradiţia, canoanele şi
legiuirile ei bisericeşti, în virtutea cărora, începând cu 1 iulie 1990 această
activitate a fost reluată oficial în penitenciarele din România.
Constatând că prezenţa şi activitatea preoţilor în penitenciare răspunde
cerinţelor spirituale şi de îndreptare a persoanelor care execută pedeapsa
privativă de libertate, Ministerul justiţiei a aprobat înfiinţarea unor posturi în
care să fie încadraţi preoţii care acordă asistenţă religioasă. În prezent, în
România, în fiecare unitate de detenţie a fost construit sau amenajat un loc
special pentru desfăşurarea activităţilor de asistenţă religioasă.
Întrucât structura confesională din ţară se reflectă şi în penitenciare,
aproximativ 90% dintre deţinuţi aparţin cultului ortodox.
Persoanele private de libertate pot să primească, să păstreze şi să
folosească obiectele de cult şi publicaţii cu caracter religios.
Pentru o cât mai bună realizare a scopurilor activităţii de educaţie şi
asistenţă psihosocială, în fiecare loc de deţinere se organizează o bibliotecă
pentru deţinuţi cu un număr suficient de cărţi, ţinând seama de diversitatea
nivelului cultural şi de respectarea libertăţii de alegere în raport de posibilităţile
şi solicitările deţinuţilor.
Biblioteca poate fi dotată şi cu literatură în alte limbi. Fondul de carte se
constituie prin cumpărarea de către administraţia locului de deţinere, prin
sponsorizări şi donaţii.
Administraţia asigură gratuit şi un număr de ziare şi publicaţii, potrivit
normelor stabilite prin ordin al ministrului justiţiei. Condamnaţii îşi pot procura
şi din banii personali ziare, cărţi, publicaţii, reviste şi pot participa la editarea de
reviste.
Penitenciarele pot colabora cu bibliotecile locale în vederea împrumutării
de cărţi şi organizarea unor acţiuni social-culturale, artistice şi literare.

79
Administraţia locului de deţinere trebuie să asigure accesul la emisiuni
TV sau de radio, precum şi dreptul condamnaţilor de a avea televizoare sau
aparate radio, în măsura în care acest lucru nu contravine legii.
Potrivit art. 185 din Regulament, administraţia locului de deţinere asigură
posibilitatea receptării programelor naţionale şi locale de radio şi de televiziune.
Aparatura radio-tv poate fi proprietatea administraţiei locului de deţinere sau a
persoanei private de libertate. Administraţia locului de deţinere aprobă primirea
aparaturii radio-tv de către persoanele private de libertate. Pe perioada detenţiei,
aparatura radio-tv nu poate fi înstrăinată altor persoane private de libertate şi nici
folosită în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale. Folosirea aparaturii radio-tv
se face conform programului stabilit, astfel încât să nu perturbe programul zilnic
al persoanelor private de libertate şi să nu contravină regulilor de disciplină din
locurile de deţinere.
Persoanei private de libertate i se poate aproba şi primirea sau
achiziţionarea de echipamente IT, care pot fi folosite exclusiv de aceasta, în
condiţiile stabilite de administraţia locului de deţinere, astfel încât să nu
contravină regulilor de disciplină şi siguranţă din locurile de deţinere.
Administraţia locului de deţinere asigură practicarea individuală sau în
colectiv a unor jocuri şi activităţi sportive în raport de starea de sănătate a
deţinuţilor, de aptitudini, de vârstă şi preferinţe în locuri special amenajate.
Toate activităţile sportive se organizează şi se desfăşoară sub
supravegherea unui instructor sportiv.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor poate autoriza organizarea unor
întreceri sportive între diferite locuri de deţinere, participarea la manifestări în
condiţiile unor întreceri pe plan local şi naţional.
Privarea de libertate în mediul penitenciar constituie o situaţie deosebită,
cu amplă rezonanţă în modul de viaţă a oricărei persoane ce execută o pedeapsă
cu închisoarea, atât pe durata detenţiei, cât şi după aceea, în libertate.
Pregătirea pentru liberare a deţinutului este capătul drumului, este scopul
muncii socio-educative, fundamentul activităţilor cultural-educative desfăşurate

80
în penitenciar, care urmăreşte un singur obiectiv: să arate deţinutului mijloacele
posibile în privinţa creşterii capacităţii sale de reinserţie socială.35

Capitolul IX. Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare

§1. Recompense

Recompensele constituie un stimulent pentru reeducarea omului în


general şi a condamnatului în special, iar pentru a le obţine trebuie ca acel
condamnat să facă fapte de bună comportare şi fapte de merit.
Sunt fapte de bună comportare din partea condamnatului: disciplina în
toate zilele, respectarea programului zilnic, a dispouiţiilor conducerii,
respectarea regulilor de igienă, buna conduită faţă de alţi condamnaţi,
participarea la programul de calificare sau recalificare profesională şi alte acte
pozitive de conduită.
Faptele de merit sau de curaj sunt faptele săvârşite de condamnaţi în
situaţia când au salvat sau şi-au pus viaţa în pericol pentru a salva bunuri şi viaţa
altora, au elaborat lucrări ştiinţifice, au avut contribuţii la reeducarea celorlalţi
sau au prevenit acţiuni ostile, cum ar fi evadările.36

1.1. Felurile recompenselor

Potrivit art. 68 din Legea 275/2006 persoanelor condamnate la pedepse


privative de libertate, care au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă
sau în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale, li
se pot acorda următoarele recompense:
• încredinţarea unei responsabilităţi în cadrul activităţilor educative,
terapeutice, culturale, de consiliere psihologică şi asistenţă socială;
• ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior;
35
Ana Bălan, Emilian Stănişor, Marinela Mincă, op. cit. p. 110.
36
Ioan Marcel Rus, op. cit., p. 93.

81
• suplimentarea drepturilor la pachete şi vizite;
• acordarea de premii constând în materiale pentru activităţi ocupaţionale;
• permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15
zile pe an; ( recompensele prevăzute mai sus pot fi acordate de comisia
pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate, la propunerea şefului secţiei unde este deţinută persoana
condamnată);
• permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu
mai mult de 25 de zile pe an;
• permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar
nu mai mult de 30 de zile pe an. (recompensele prevăzute mai sus pot fi
acordate de către directorul general al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor, la propunerea comisiei pentru individualizarea regimului
de executare a pedepselor privative de libertate).

1.2. Permisiunea de ieşire din penitenciar

Permisiunea de ieşire din penitenciar poate fi acordată numai persoanelor


privative de libertate care au avut o conduită constant pozitivă şi prezintă
suficientă încredere că nu mai comit alte infracţiuni.
Aceasta poate fi acordată în următoarele cazuri:
a) prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă
după punerea în libertate;
b) susţinerea unui examen de către persoana condamnată;
c) menţinerea relaţiilor de familie ale persoanei condamnate;
d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate;
e) participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului/soţiei, unui copil,
părinte, frate/soră sau bunic.
Permisiunea de ieşire din penitenciar pe durata unei zile, pentru cazurile
prevăzute la lit. a), b), c), d), se poate acorda persoanelor condamnate care
execută pedepse privative de libertate în regim închis.

82
Persoanele care execută pedepse privative de libertate în regim
semideschis, li se pot acorda, pentru aceleaşi situaţii, permisiunea de ieşire din
penitenciar pentru cel mult 5 zile.
Executarea pedepsei în regim deschis permite ieşirea din penitenciar
pentru cel mult 10 zile.
În cazul decesului unei rude apropiate, legea prevede că este posibil a se
acorda cel mult 5 zile permisiunea de ieşire din penitenciar, indiferent de
regimul de executare, dac condamnatul a dat dovadă de bună conduită, stăruinţă
în muncă sau în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii profesionale şi şcolare.
La ieşirea din penitenciar persoanei private de libertate i se aduc la
cunoştinţă:
• data şi ora la care trebuie să se înapoieze;
• regulile pe care trebuie să le respecte şi consecinţele nerespectării
acestora;
• obligativitatea prezentării la autorităţile publice locale sau la organele de
poliţie din localitatea în care se deplasează, pentru confirmarea prezenţei
în acea localitate, atât la sosire, cât şi la plecare, în cazul unei permisiuni
de iesire din penitenciar mai mari de 24 de ore.
Cu această ocazie, persoana privată de libertate semnează în acest sens un
angajament.
În cazul minorilor, persoanelor private de libertate cu capacitate de
exerciţiu restrânsă ori al persoanelor private de libertate cu dizabilităţi, care
pentru deplasare necesită însoţitor, administraţia locului de deţinere înştiinţează
în timp util reprezentanţii legali ori, după caz, soţul sau soţia ori rudele până la
gradul IV inclusiv, care semnează angajamentul alături de persoanele private de
libertate.
La ieşirea din locul de deţinere, persoanei private de libertate i se
înmânează actul de învoire, care face dovada identităţii şi a intervalului de timp
pentru care este acordată permisiunea.
O zi permisiune de ieşire din penitenciar este echivalentă cu intervalul

83
orar de 24 de ore.
Despre permisiunea ieşirii din penitenciar serviciul de evidenţă deţinuţi
informează, înainte de plecarea din locul de deţinere, organele de poliţie aflate în
raza localităţii unde se deplasează persoana privată de liberate.
Cheltuielile ocazionate de ieşirea din penitenciar sunt suportate de către
persoana privată de libertate.

§2. Abateri şi sancţiuni disciplinare

2.1. Abateri disciplinare

Abaterile disciplinare sunt conduite ale condamnaţilor neconforme cu


prevederile legale, care nu au gravitatea unor infracţiuni, dar sunt suficient de
grave pentru a se aplica sancţiuni pentru revenirea la conduita regulamentară.37
Abaterile disciplinare se constată de către personalul administraţiei
penitenciare şi se consemnează într-un raport de incident, care se depune la şeful
secţiei unde este deţinută persoana condamnată, în termen de 24 de ore de la
data constatării abaterii.
Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
• prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din
penitenciar ori nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
• tulburarea în orice mod a programului de muncă, a programelor
socioeducative care se derulează în penitenciar;
• procurarea sau deţinerea de bani, bunuri ori de alte valori, în alte condiţii
decât cele prevăzute de lege;
• comunicarea cu exteriorul prin mijloace de comunicare la distanţă, în alte
condiţii decât cele prevăzute de lege;
• utilizarea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la
dispoziţie de administraţia penitenciarului;
• nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate la

37
Ioan Chiş, Dragoş Răzvan Niţă, op. cit., p. 173

84
executarea unei pedepse privative de libertate, potrivit dispoziţiilor
prezentei legi, ale regulamentului de aplicare a acesteia, ale ordinelor
emise în baza legii şi ale regulamentului de ordine interioară a
penitenciarului, după punerea acestora la dispoziţie potrivit art. 43, dacă
aceasta creează un pericol real pentru siguranţa sau ordinea în penitenciar.
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a
persoanelor condamnate.
Pentru faptele care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni, personalul
administraţiei penitenciare are obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală.
În acest caz poate fi aplicată, în mod provizoriu, una dintre sancţiunile
disciplinare.

2.2. Sancţiuni disciplinare

Sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare


sunt:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi
sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o
lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor
necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult două luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;
f) izolarea pentru maximum 10 zile.
La minori, termenele de mai sus de la lit. b)-e) se reduc la jumătate.
Banii, bunurile sau alte valori, procurate ori deţinute în alte condiţii decât
cele prevăzute de lege, se confiscă şi se valorifică potrivit legii.
Aplicarea sancţiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare,
dreptul de petiţionare, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală,
dreptul la hrană, dreptul la lumină şi dreptul la plimbarea zilnică.

85
Sancţiunile prevăzute la lit. d şi e nu se aplică femeilor însărcinate sau
celor care au în îngijire copii în vârstă de până la un an iar cea de la lit. f nu
poate fi aplicată minorilor, femeilor însărcinate ori femeilor care au îngrijire
copii în vârstă de până la un an. Aceasta din urmă, poate fi aplicată numai cu
avizul medicului. Medicul penitenciarului vizitează zilnic şi ori de câte ori este
necesar persoanele condamnate care execută această sancţiune disciplinară.
Sancţiunile cu caracter colectiv şi sancţiunile corporale sunt interzise.
Mijloacele de imobilizare din dotare, precum şi orice mijloc degradant sau
umilitor nu pot fi folosite ca sancţiune disciplinară.

2.3. Procedura disciplinară

Procedura disciplinară se declanşează de şeful secţiei unde este deţinută


persoana condamnată, care sesizează comisia de disciplină, formată din
directorul penitenciarului, în calitate de preşedinte, adjunctul acestuia,
responsabil cu aplicarea regimurilor de deţinere, şi un supraveghetor ales anual
de ceilalţi supraveghetori, în calitate de membri.
Directorul penitenciarului desemnează, în termen de 24 de ore de la
sesizarea comisiei de disciplină, o persoană din cadrul personalului
penitenciarului, alta decât un supraveghetor, să efectueze cercetarea prealabilă,
care în termen de 5 zile de la sesizare, prezintă comisiei de disciplină rezultatele
cercetării acesteia, iar după ascultarea persoanei condamnate şi a oricărei alte
persoane care are cunoştinţă despre împrejurările în care a fost săvârşită fapta, se
aplică de către comisia de disciplină, prin hotărâre scrisă, una dintre sancţiunile
disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.
La stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine seama de gravitatea abaterii,
de persoana condamnatului, de abaterile disciplinare săvârşite anterior, de
atitudinea persoanei condamnate după săvârşirea abaterii şi în timpul procedurii
disciplinare.
Sancţiunile disciplinare aplicate se înscriu într-un registru special, iar
dosarul disciplinar şi hotărârile comisiei de disciplină se includ în dosarul

86
individual al persoanei condamnate.
Dacă în cursul procedurii disciplinare, comisia de disciplină ia cunoştinţă
despre săvârşirea unei infracţiuni, sesizează organul de urmărire penală
competent.

2.4. Plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină

Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o


sancţiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul
delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile
de la comunicarea hotărârii.
Persoana condamnată este ascultată la locul de deţinere, în mod
obligatoriu, la judecarea plângerii.
Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate
poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului şi
soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la
primirea acesteia, pronunţând una dintre următoarele soluţii:
• admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea
sancţiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină din penitenciar;
• respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.
Împotriva acestei încheieri, persoana condamnată poate introduce
contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în
termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.
Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de
procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.
Hotărârea judecătoriei este definitivă.
Plângerea împotriva hotărârii comisiei şi contestaţia împotriva încheierii
nu sunt suspensive de executare a sancţiunii.

87
Capitolul X. Liberarea condiţionată

Capitolul XI. Documentele întocmite de administraţia penitenciarului.

§1. Dosarul individual al persoanei condamnate

Administraţia penitenciarului completează pentru fiecare persoană


condamnată care execută o pedeapsă privativă de libertate în penitenciar un
dosar individual, cuprinzând:
a) datele şi actul de identitate ale persoanei condamnate;
b) fotografii din faţă şi din profil;
c) copie de pe hotărârea judecătorească de condamnare la pedeapsa privativă
de libertate;
d) mandatul de executare a pedepsei;
e) anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea pedepsei;
f) cazierul judiciar;
g) fişa dactiloscopică;
h) documentele întocmite în urma examenelor medicale;
i) documentele din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. 43
alin. (1)-(3);
j) documentele referitoare la măsurile luate de către administraţia
penitenciarului cu privire la exercitarea drepturilor persoanei condamnate la
pedeapsa privativă de libertate;
k) documentele referitoare la participarea persoanei condamnate la activităţile
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, la
instruirea şcolară şi formarea profesională a acesteia;
l) documentele referitoare la acordarea recompenselor, dosarul disciplinar şi
sancţiunile disciplinare aplicate în timpul executării pedepsei privative de
libertate;
m) alte documente întocmite în timpul executării pedepsei privative de
libertate care privesc regimul de executare a acesteia.

88
Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate şi apărătorul
acesteia au acces, în prezenţa persoanei anume desemnate de directorul
penitenciarului, la dosarul individual.
Dosarul individual poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta
este cerut de organele abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei
condamnate şi al judecătorului delegat cu executarea pedepselor.
Datele cu caracter personal ale persoanelor condamnate la pedepse
privative de libertate sunt confidenţiale, potrivit legii.

§2. Registrele privind persoanele condamnate la pedepse privative de


libertate

Administraţia fiecărui penitenciar întocmeşte următoarele registre privind


persoanele condamnate la pedepse privative de libertate:
• registrul de evidenţă a primirii persoanelor condamnate, în care se
consemnează anul, luna, ziua şi ora la care persoana condamnată a fost
primită în penitenciar;
• registrul de evidenţă a recompenselor acordate persoanelor condamnate;
• registrul de evidenţă a sancţiunilor disciplinare aplicate persoanelor
condamnate;
• registrul de evidenţă a liberării condiţionate a persoanelor condamnate;
• registrul de evidenţă a punerii în libertate a persoanelor condamnate.

§3. Documente privind decesul persoanelor aflate în executarea pedepselor


privative de libertate

În cazul decesului unei persoane aflate în executarea unei pedepse


privative de libertate, directorul penitenciarului înştiinţează de îndată familia
persoanei decedate sau o persoană apropiată acesteia, judecătorul delegat pentru
executarea pedepselor privative de libertate şi Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, care sesizează Comisia comună a Ministerului Justiţiei şi a

89
Ministerului Sănătăţii Publice de analiză a deceselor survenite în sistemul
penitenciar.
Când decesul s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, se anunţă
imediat Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar ridicarea persoanei decedate se
face după încuviinţarea legală.
Certificatul constatator al morţii şi procesul-verbal al Comisiei comune a
Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Sănătăţii Publice de analiză a deceselor
survenite în sistemul penitenciar sunt obligatorii.
După decesul persoanei condamnate, soţul/soţia sau o rudă până la gradul
al IV-lea inclusiv ori o altă persoană desemnată de acestea are acces la dosarul
individual, dosarul medical, rapoartele de incident, certificatul constatator al
morţii şi orice alt act privitor la decesul persoanei condamnate şi poate obţine, la
cerere, fotocopii ale acestora.
Înhumarea persoanei decedate este efectuată de către familie, rude sau alte
persoane apropiate acesteia. În absenţa lor sau în caz de refuz, înhumarea
persoanei decedate se face de către primăria din localitatea în a cărei rază
teritorială se află penitenciarul.
În cazul producerii decesului persoanei condamnate, ca urmare a unui
accident de muncă sau a unei boli profesionale survenite în timpul executării
pedepsei, urmaşii acesteia beneficiază de pensie de urmaş, potrivit legii.
Obligaţia de înştiinţare a rudelor, a judecătorului delegat, există şi atunci
când persoana condamnată suferă o vătămare corporală gravă, de o boală gravă
sau este transferată într-o instituţie medicală pentru tratarea unei boli psihice.

90