Sunteți pe pagina 1din 50

SPÉWVIS mm m m

• mm MvwNic şi « w w w -

W W . MIHVHI. paRacbise,
SFANŢUL EFREM CEL NOU
Marele Mucenic si Tămăduitor

Viaţa, Minuni, Paraclise,


Acatiste şi Rugăciuni

Fundaţia NEKTARIOS
Aşezământul .Sf. Efrem cel Nou"
Botoşani
Viata si minunile
Sfântului Efrem cel Nou
S
fântul Efrem (Constantinos Morfis după numele de botez) s-a născut
Acesta broşură este editată de în oraşul grecesc Trikala în anul 1384. La 14 ani a plecat la mănăstirea
Aşezământul „Sf. Efrem cel Nou" al Fundaţiei Nektarios Botoşani Bunavestire, de pe Muntele neprihăniţilor părăsind casa părintească, mama vă­
cu binecuvântarea Mănăstirii Bunavestire şi Sf. Mare Mucenic Efrem, duvă şi cei 7 fraţi, fugind din calea turcilor conduşi de Baiazld I, care începuseră
de pe Muntele Amomon, Nea Makri, Grecia răpirea tinerilor de 14-20 ani pentru ai înregimenta cu forţa ca Ieniceri.
Sfântul Efrem s-a nevolt mai bine de 25 de ani, ca monah, la mănăstirea
Bunavestire. în anul 1416 turcii au prădat peninsula Attlka şi în 1424, inva­
dând mănăstirea, au omorât cu sabia toţi călugării. Sfântul Efrem era atunci
în peşteră, sus în munte şi când s-a întors a găsit trupurile neînsufleţite ale
monahilor. După un an, turcii au venit din nou şi găsindu-l pe Sfânt l-au su­
pus caznelor cu o barbarie rar întâlnită, timp de 8 luni şi jumătate. îndurând
chinuri mai presus de cuvinte, rugându-se şi iertând, Sfântul a primit cununa
Traducător: Mircea Ştefan
mucenlcească, după cum singur avea să ne descopere.
Sfântul Efrem, marele făcător de minuni, s-a făcut cunoscut nouă în urma
Tipar şi difuzare: NeHTAftEoS Botoşani mai multor descoperiri dumnezeieşti.
www.nektarios.ro în vara anului 1945 schimonahla Macaría, vizitând localitatea Nea Makri,
a urcat să aprindă o candelă la ruinele mănăstirii de pe Muntele Neprihăniţi­
Tipografie: lor. Dorind viaţă pustnicească şi simţind sfinţenia locului, maica şi-a încropit
Email: tipografia@nektarios.ro o chiliuţă şi avea să rămână acolo până la sfârşitul vieţii.
Telefon: (+4) 0733 58 00 00 Pe când cerceta ruinele bisericuţei Buneivestiri şi chiliile vechii mănăstiri
Difuzare: de călugări, se gândea că se află pe un loc sfânt şi ruga pe Dumnezeu s-o în­
Email: edirura.agapis@gmail.com vrednicească să vadă pe unul dintre părinţii care trăiseră în acele locuri. într-o
Telefon: (+4) 0733 58 00 08 zi, o voce lăuntrică îi spuse:„Sapă acolo şi vei găsi ceea ce doreşti". Punând un
lucrător, care ajuta atunci la treburile mănăstirii, să sape, maica Macaría s-a
4 <Viaţa şi minunile Sfântului 'Efrem cel cfNbu 5

Este imposibil de relatat într-o lucrare ca aceasta, ajutorul dat de Sfântul


învrednicit să dobândească un dar de mare preţ: la aproximativ 1,7m adânci­
Efrem, minunile, vindecările şl întâmplările minunate petrecute cu mii de
me, au găsit, răspândind o mireasmă plăcută, moaştele întregi, ale unui călu­
oameni aflaţi în situaţii grele, cărora Sfântul le-a devenit ajutător, ocrotitor,
găr care fusese cleric, după îmbrăcămintea cu care era îmbrăcat. Venind ploaia,
vindecător şi prieten, şi care au trimis scrisori de mulţumire şl de mărturisire
maica a lăsat moaştele unde le găsise. După vecernie Sfântul i s-a arătat maicii,
pe adresa mănăstirii din Nea Makri.
spunându-l:„Până când mă vei lăsa acolo jos?". Era un călugărînalt, brunet, cu
Nu sunt puţini cel care, rugându-se Sfântului Efrem, au dobândit tămă­
barbă mare, în mâna stângă îi strălucea o lumină şi cu mâna dreaptă binecu­
duire, între aceştia numărându-se oameni care au fost vindecaţi de cancer,
vânta. Maica i-a cerut iertare şi a doua zi a luat moaştele, le-a curăţat şi le-a
tumoră pe retină, boala Hodkin, dureri de stomac, stări de ameţeală, tuse,
pus în altar într-o firidă şi a aprins o candelă. In acea noapte, Sfântul s-a arătat
melanom la rinichi, cardiopatie, pietre la rinichi, diabet, cancer la sân, la
maicii în vis spunându-i:„îţi mulţumesc mult. Mă numesc Efrem."
intestinul gros, leucemie, orbire, amnezie, dureri de ochi, boli ale Inimii şi
Tot Sfântul a descoperit unei femei şi chipul morţii sale. Aceasta l-a văzut ale creierului, polinucleoză, hemoragii, dureri de oase şi articulaţii, paralizie,
într-o lumină care înconjura mănăstirea ţinând în mână o bisericuţă. Sfân­ epilepsie, hidrocefalie, probleme de văz şi de auz, malformaţii congenitale la
tul i-a zis aceste cuvinte: „Mare Mucenic Efrem." Femeia a îngenuncheat, iar Inimă şi multe altele. Alţii s-au învrednicit de milostivirea Cuviosului şi au iz­
Sfântul a continuat: „M-am născut la 14 septembrie, de ziua Sf. Cruci, şi tot bândit în procese, au fost eliberaţi din închisoare, au biruit deznădejdea, au
la 14 septembrie, la 42 ani, am dat mărturie prin moarte mucenicească. Să reuşit la examene, au căpătat ajutor în vremea operaţiilor, au fost izbăviţi de
îi spui maicii Macarla să îmi ridice un paraclis în cotitura drumului. Acolo voi accidente sau au fost salvaţi miraculos din maşini accidentate, au fost salvaţi
sta şi mă voi odihni. Scorbura copacului mi-a fost mormânt. Necredincioşii de foc, de înec ori din furtuni şi din alte primejdii de moarte. Mulţi alţii, prin
m-au torturat chiar şi mort." rugăciunile Sfântului Efrem, L-au cunoscut pe Dumnezeu, au apucat pe că­
în anul 1966, în ziua de 29 aprilie, monahia Macaria a primit din nou rările mântuirii şi au dobândit nădejde nemlncinoasă şi vreme de pocăinţă.
descoperire de la sfânt: „Deodată l-am văzut lângă mine, venise fără să pă­ Nu putem să nu amintim despre mireasma sfintelor moaşte şi despre mi­
şească. A şoptit cu multă evlavie:„Sf. Efrem şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, sub reasma pe care Sfântul o face simţită uneori celor pe care îi cercetează, despre
turci, în anul 1426, pe 5 mal, la ora nouă dimineaţa". în seara următoare, o nenumăratele arătări în vis sau aievea celor care apoi l-au recunoscut, văzând
altă monahie a avut un vis în care I s-a descoperit întreg martiriul Sfântului. chipul zugrăvit în icoană.
Fusese legat cu capul în jos de un copac bătrân şi în mijlocul pântecelui i s-a Unei femei care s-a rugat Sfântului pentru a scăpa de cancer, Sfântul i-a
înfipt o bucată de lemn aprins, care îi ardea măruntaiele, în timp ce trupul îi spus:„De acum înainte voi fi ocrotitorul tău"; femeilor care îşi doreau copii şl
era străpuns cu multe cule. nu reuşeau să ducă sarcina le-a dăruit prunc prin mijlocirea sa, vindecând de
Minunile la moaştele Sfântului Marelui Mucenic Efrem, arătările lui în vis sau deznădejde şl tristeţe sufletele rănite de păcat.
aievea, ajutorul grabnic oferit celor în nevoi, nenumăratele tămăduiri au umplut La moaştele Sf. Efrem au fost vindecaţi paralitici care zăceau la pat de
paginile mai multor cărţi (câteva fiind traduse şi în limba română), mărturiile fi­ multă vreme, pentru care s-au rugat cei din casă, care apoi au propovăduit
ind strânse cu grijă la început de maica Macaria, iar după moartea ei, de maicile minunile Sfântului pretutindeni.
de la mănăstirea Sfântului. Cel care a citit chiar şi numai o dată, câteva din minu­ Unui apropiat al mănăstirii care suferea de o boală de ochi, Sfântul i s-a ară­
nile Sf. Efrem, simte cât de apropiat este de noi, păcătoşii. tat faţă către faţă, vindecându-l pe loc. Apoi, la ceva vreme după aceasta, Sfântul,
(Viaţa şi minunile Sfântului ijrem cel éNbu 7

trezindu-l din somn, i-a poruncit să se scoale şi să meargă la casa vecină pentru Din dorinţa de a mi trece sub tăcere intervenţiile Sfântului Efrem în viaţa
că cineva e pe moarte. Acesta crezând că a visat s-a culcat la loc. Atunci Sfântul lor, manifestându-şi mulţumirea faţă de Sfântul lor, mult iubit, mulţi din cei
i s-a arătat din nou zicându-i cu voce gravă: „Scoală-te repede, de ce nu al făcut ajutaţi au făcut cunoscute minunile trăite de dânşii:
ceea ce ţî-am spus? Moare un om. Sunt Sf. Efrem."Ducându-se la uşa casei vecine, „Sf. Efrem ne-a dăruit o fetiţă după 15 ani."
a bătut insistent, dar n-a deschis nimeni. Auzind gemete în casă, a chemat poliţia, „M-a ajutat să-mi duc sarcina la bun sfârşit, citind Paraclisul Sfântului şi
care spărgând uşa, au găsit o tânără care îşi tăiase venele, şi care era la un pas de ungându-mi pântecele cu ulei de la candela lui."
moarte, pentru că iubitul ei fusese mobilizat în armată pentru a fi trimis la război. „Eu după ce am născut, Sf. Efrem era lângă mine."
Nenumăraţi bolnavi care au fost însemnaţi în semnul crucii cu sfintele „Mi-a vindecat copilul de astm alergic."
Fără a ţine cont de graniţe şi continente Sf. Efrem este deopotrivă aproa­
moaşte sau cu ulei de la candela Sfântului, la patul lor de suferinţă, au fost
pe celor din Grecia, Europa, America sau Australia, din toate colţurile lumii
trăitorii minunilor prin care Sf. Efrem a uimit familia şl doctorii care nu mal
venind scrisori cu mărturii despre grabnicul ajutor primit.
aveau speranţă. Fiind aproape celor care îl cinstesc, Sfântul îi sfătuieşte în le­
Un adolescent, Dumitrakl, la o priveghere de toată noaptea, în ajunul săr­
gătură cu problemele lor. Este cazul unei tinere care mărturiseşte că Sfântul
bătorii Sfântului, s-a apropiat de raclă cerând un frăţior, pentru că doctorii
a vizitat-o acasă spunându-i:„Linişteşte-te, copila mea, sunt aici ca să te ajut,
nu-i dăduseră speranţă mamei sale. După trei zile Sfântul s-a arătat aievea
pentru că eşti bolnavă, dar mai ai puţină răbdare". La întrebarea el dacă nu în faţa ochilor spunându-i:„Dumitraki, ceea ce ai cerut se va întâmpla". Şi cu
cumva este în înşelare, a primit răspunsul: „Eu sunt, copilă. Deschide cartea adevărat mama sa a rămas însărcinată şl i-a dăruit un frăţior.
din care al citit mai devreme, la pagina 14, şi te vel asigura de acest lucru". O tulburătoare mărturie o face un preot, Mihail: aflând că pruncul său, care
După ce a citit, pentru a doua oară, mama a înţeles că Sfântul primise micul urma să se nască prezenta anomalii morfofetale, a hotărât împreună cu preo­
ajutor pe care ea îl oferise mănăstirii lui şi acum îi răsplătea, descoperind-i teasa să-i ignore pe medicii care-i îndemnau la avort, şi şi-au pus nădejdea în
leacul pentru boala fiicei sale:„Să ştii că cel mai de preţ ajutor pentru fetiţa ta Dumnezeu şi în ajutorul Sf. Efrem, băieţelul născându-se sănătos şi primind nu­
este Sf. împărtăşanie". Când a fost să meargă la biserică nu găsea un pantofior mele Sfântului în semn de mulţumire, după ce Sf. Efrem I s-a arătat preotesei
al copilei, iar ca să nu întârzie la slujbă, Sfântul i-a şoptit:„înăuntru, în dulap". într-o seară, la Iconostas îmbrăcat în alb şi strălucind.
Venirea pe lume a copiilor mult aşteptaţi a fost minunea cea mai des auzi­ Un copilaş care suferea de la naştere de gastroenterită acută, şi care lua
neîncetat sirop pentru combaterea constipaţiei, a fost grabnic vindecat de Sf.
tă la Sf. Efrem. După timp îndelungat în care nu puteau avea copii (7,8,10,14,
Efrem, renunţându-se la orice tratament, după ce mămica lui l-a uns cu ulei
ani de aşteptare), multe familii au trimis scrisori, pe adresa mănăstirii, în care
de la candela Sfântului, şi i-a dat aghiasmă să bea.
au povestit amănunţit despre zămislirea şi naşterea de prunci în chip minunat
Bunica altui copil mărturiseşte că l-a văzut de trei ori pe Sf. Efrem în salo­
cu ajutorul Sfântului. Propovăduind minunea, mulţumesc cu toţii Iul Dumnezeu
nul micuţului, care suferea de o encefalită provenită dlntr-un virus necunos­
şi Sfântului Efrem, care a mijlocit pentru el. La mănăstirea Sfântului vin ade­
cut, în urma cărui fapt, băieţelul nu-şi recunoştea părinţii, îl lovea şl îl muşca.
sea oameni să mulţumească, purtând în braţe chiar pruncul dăruit de Sf. Efrem.
Doctorii nu le dădeau prea mari speranţe, dar Sf. Efrem l-a vindecat.
Multe femei au fost ajutate să nască fără cezariană, în cazuri în care me­ După ce se rugase îndelung, pentru ca să aducă pe lume un copil, Con­
dicii nu vedeau altă soluţie. stantina povesteşte că Sf. Efrem I s-a arătat în vis, zicându-i să se roage la
(Viaţa şi minunile Sfântului "Efrem cel (fNou 9

moaştele sale, şi fiind însărcinată, Sfântul i-a spus să-i pună copilului, nume­ examene de admitere sau de llcenţă:o tânără din Germania povesteşte că a
le lui. încurcată, viitoarea mămică i-a răspuns că îi promisese Sfântului Rafaël intrat„din prima"cu ajutorul Sf. Efrem, la facultatea la care dorea. 0 proaspă­
acest lucru. Atunci Sfântul Efrem i-a spus:„Vorfi doi copii."Şi cu adevărat, a tă studentă la Facultatea de Stomatologie din Atena mărturiseşte că a putut
născut două gemene, botezându-le Rafaela şi Efremia. rezolva problema la fizică, numai după ce s-a rugat Sfântului, mergând apoi
Tot în şemn de mulţumire o familie din Âmfilohia şi-a botezat pruncul personal să I se închine şi să-i aprindă o lumânare mare, drept mulţumire. Şi­
Efrem pentru a se auzi în casă numele cel iubit al Sfântului, după ce Sf. Efrem rul minunilor Sfântului Mare Mucenic Efrem este neîntrerupt. De aceea, tot
o vindecase, pe viitoarea mămică, de durerile de mijloc atunci când s-a uns mai mulţi credincioşi citesc cu evlavie paraclisul Sfântului Efrem, zilnic sau
cu ulei de la candela Iul. la vreme de nevoie şi apoi mulţumesc pentru binefacerile primite făcând un
Cazuri extraordinare sunt relatate de oameni care au fost greu încercaţi. acatist către Sfântul Efrem şi sărutând cu drag icoana lui.
Deşi şansele de viaţă erau de 40%, micuţa Teodora a fost salvată cu Sf. împăr­
Anastasia, o fetiţă de 6 luni, din România a fost diagnosticată cu 4 mal­
tăşanie şi cu ajutorul Sf. Efrem, de grava boală a leucemiei.
formaţii grave la inimă, după cum a spus renumitul chirurg care a investigat-o,
0 tumoră la umăr a fost extirpată cu succes, în urma unei intervenţii chirur­
fiind un caz unicat, nemaiîntâlnit in toata cariera dumnealui. După aproape
gicale de 4 ore, şi mânuţa băiatului a fost salvată, iar Sf. Efrem, care a fost rugat
2 luni de spitalizare şi investigaţii, medicii au spus că "din punct de vedere
spre a-l veni în ajutor, şi-a făcut simţită prezenţa prin buna mireasmă din salon.
medical şi uman nu se mai poate face nimic, fiind depăşită vârsta de opera­
0 familie din Cipru comandase o icoană a Sfântului. Cu această Icoană
ţie, care trebuia făcută Imediat după naştere sau până maxim la o lună, acum
mergeau la control tot timpul sarcinii. Deşi s-a născut sănătos, după 2 luni
intervenind complicaţii foarte mari, medicii au estimat că fetiţa mai avea de
pruncul începuse să îşi ţină permanent capul în partea stângă, şi necesita fi­
trăit doar câteva zile. Sfântul Efrem a Intervenit in chip minunat, trimiţând
zioterapie. Mama visează pe Sf. Efrem care îi spune: „îi voi da copilului tău o
familiei o icoană adusă de cineva de la mănăstirea din Nea Makri, atunci pă­
doctorie care îl va face bine". în numai trei zile, copilul s-a făcut sănătos, tână­
rinţii şi cei apropiaţi s-au rugat şl a doua zi Sfântul Efrem a săvârşit minunea:
ra mamă tămâind mereu icoana Sfântului, în semn de mulţumire.
Fetiţa era din ce în ce mai rău. în spital s-a dafalarma" înreglstrându-se cea
Fiind şomer de multă vreme şl, rugându-se sfântului Efrem, un domn Diml-
mai mare urgenţă din ultimii ani când pur şi simplu în câteva minute s-au
trios mărturiseşte că, după o săptămână şl-a găsit de lucru ca infirmier la spital.
mobilizat toţi medicii (unii fiind deja plecaţi spre casă). Au luat-o pe braţe,
Marinarul, care şi-a pierdut vasul din cauza furtunii, a fost ajutat in chip mi­
fără nici o alta pregătire sau protocol şl au intrat direct în sala de operaţie,
nunat de Sfântul, care i-a spus în vis:„Nu te necăji degeaba. Corabia ta se găseş­
te în marea cutare. Acolo să te duci să o cauţi."Tot el a căzut cu maşina în prăpas­ contrar tuturor evaluărilor făcute, care nu permiteau acest lucru. Operaţia a
tie, şi cei care l-au găsit, au aflat lângă dânsul buletinul şi iconiţa sf. Efrem. Valiza durat cam 5 ore şi jumătate deşi ar fi trebuit să dureze peste 9-10 ore, iar or­
s-a pierdut în hău, iar el a supravieţuit, maşina fiind grav avariată. ganismul fetiţei a "reacţionat exemplar"în tot timpul Intervenţiei. Evoluţia
0 tânără caredtea paraclisul Sfântului, pentru a se căsători a fost anunţată în postoperatorie a fost excelentă, Anastasia fiind acum un copil absolut normal.
vis:„în două luni te voi ajuta să fii alături de cel pe care îl vrei". Şi aşa s-a şl întâmplat: îndemnăm pe toţi cei care au primit ajutor sau vindecare de la Sfântul
la scurt timp după aceea, băiatul pe care-l iubea a cerut-oîn căsătorie. Efrem, să nu tăinuiască minunea sfântului, ci spre slava Lui Dumnezeu, să
Sfântul Efrem nu a fost aproape doar de copii, bolnavi şi de cel în primej­ o consemneze în scris şl să trimită pe adresa de email: sf.efremiaqmail.com,
die, ci a ajutat pe toţi cei care l-au rugat cu inimă curată să îl ajute pe cărări­ spre publicare în cărţile cu minuni ale Sfântului Efrem care vor mai fi editate.
le vieţii, într-un moment sau altul. Este şl cazul celor care aveau de susţinut Fie ca prin mijlocirea Sfântului să primim cu toţii cele de folos spre mântuire!
(Paraclisul întâi al Sf- (Mare (Mucenic Ifrem cel &fou

un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doam­


ne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa
Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se
Paraclisul întâi coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mi­
la Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea
al Sf. Mare Mucenic Efrem cel Nou pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufle­
tul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la T i ­
ne alerg, Doamne. învaţă-mă să fac voia Ta, că
Alcătuit de Maica Macaria, stareţa şi ctitora Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să
Mănăstirii Bunavestire de la Nea Makri, mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru
de pe muntele Amomon, Attika numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. întru
După binecuvântarea preotului zicem rugăciunile dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă
începătoare..., Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavă... bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pier­
Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori) Apoi: de pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu
(Psalmul U-2: sunt robul Tău.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cere­ pururea şi în vecii vecilor. Amin.
rea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru
dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Aliluia, Aliluia, Aliluia. Slavă Ţie Dumnezeule! (de 3 ori)
Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă,
Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa bine este cuvântat cel ce vine întru numele
mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc Domnului, (de 3 ori)
în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e Plăcând lui Dumnezeu, purtătorule de lup­
duhul în mine şi inima mea încremenită inlă- te, şi prin nevoinţă luminându-ţi haina, te-
untrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele ce­ ai î m b r ă c a t cu harul Sfântului Duh, Părin­
le de demult; cugetat-am la toate lucrurile Ta­ te, şi cu râvnă ai intrat în luptele muceniciei,
le, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins- şi ca un porumbel curat te-ai odihnit în cor­
am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca turile Sfinţilor în care ei cântă cântarea în-
12 (paradisul întâi al Sf- <?Mare (Mucenic Efrem cel cfNbu 13
treit sfântă. Pentru aceasta, Sfinte Efrem, de
şit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să fii îndrep­
minuni făcătorule, nu înceta a te ruga Dom­
tăţit întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei
nului.
judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am ză­
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh mislit şi întru păcate m-a născut maica mea.
^ ă t r e Născătoarea de Dumnezeu acum cu Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi ce­
osârdie să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, le ascunse ale înţelepciunii Tale mi le-ai arătat
şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curaţi, spă-
sufletului: Stăpână, ajută ne, milostivindu-te la-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi al­
spre noi; sârguieşte că pierim de mulţimea bi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bu-
păcatelor; nu-i întoarce neajutoraţi pe robii cura-se-vor oasele cele smerite. întoarce faţa
tăi, că pe tine singură nădejde te-am câştigat. Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mi­
Niciodată nu vom tăcea, de Dumnezeu Năs­ ne, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru
cătoare, a vesti noi, nevrednicii, puterile tale, cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fa­
că de nu ai fi stat înainte, rugându-te pentru ţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stă-
Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu pânitor mă întăreşte. învăţa-voi pe cei fărăde­
ne vom depărta, de la tine, Stăpână, căci tu pe lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor
robii tăi pururea îi izbăveşti din toate nevoile. întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge,
Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bu-
(Psalmul 50 cura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doam­
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mi­ ne, buzele mele vei deschide şi gura mea va
la Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge vesti lauda Ta. Că de aifivoit jertfă, Ţi-aşfidat;
fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fără­ arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dum­
delegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. nezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită
Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, în­
înaintea mea este pururea. Ţie unuia am gre- tru bunăvoirea Ta Sionului, şi să se zidească zi-
(paraclisul întâi al $f. (Mare (Mucenic TJrem cel cfNou ts

durile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa Stăpână Fecioară, Maica lui Dumnezeu, nu
dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor înceta a te ruga pentru mine păcătosul, tu,
pune pe altarul Tău viţei. Preanevinovată, ceea ce eşti slăvită Maică a
celui Preaînalt, ca să mă miluiască şi să mă
Cântarea 1-a, glasul 8:
mântuiască de bolile cele de multă vreme.
Irmosul:
„Mpa t r e c â n d - o ca pe uscat şi de r ă u t a ­ Cântarea a 3-a:
tea egiptenilor scăpând, Israeliteanul stri­ Irmosul:
ga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru „Doamne, Cel ce ai Cel ce ai făcut cele de
să-i c â n t ă m . " deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica,
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. Tu pe mine m ă întăreşte întru dragostea Ta,
De multe necazuri fiind cuprins şi de boli că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşi­
amare şi tiraniceşti, cu credinţă vin la moaşte­ lor întărire, Unule Iubitorule de oameni."
le tale, vindecă-mă, Sfinte, prin mijlocirea ta. Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi.
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. Lipsit fiind de toate, cu durere strig ţie: în­
Datu-ţi-s-a har de la Dumnezeu să vindeci tâmpină, Sfinte Efrem, pe cei ce strigă către
tulburările feluritelor boli; ridică-mă, aşa­ tine şi întinde mâna ta cea sfântă, ridică-mă
dar, pe mine cel ce zac în boală grea, ca să te din pat şi sănătate dă-mi mie, robului tău.
slăvesc, Sfinte Efrem, izbăvitorul meu. Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi.
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. Mcum mă apasă greutatea păcatelor mele şi
în adâncul păcatelor căzând, cu lacrimi mă împrăştii cu totul în largul necazurilor, în-
strigă robul tău: De vrăjmaşii cei văzuţi şi de tâmpină-mă cu rugăciunea ta cea caldă şi pe
cei nevăzuţi izbăveşte-mă, dându-mi vinde­ vrăjmaşul acum nimiceşte-1 şi cu totul pier-
care mie celui ce scap la tine. de-1, Cuvioase Părinte al nostru, Preasfinţite
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Efrem şi linişte inimii mele dăruieşte-i.
mântuieşte-ne pe noi. Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi.
'Paradisul întâi al Sf. OMare ^Mucenic Efrem cel cSNou 17

Izvor nesecat de vindecări eşti sfinţite Sedetna, aias 2:


Efrem, cel întocmai ca îngerii, de aceea îţi izvor nesecat de vindecări eşti sfinţite
cântăm luptele şi dumnezeieştile chinuiri pe Efrem, cel întocmai ca îngerii, de aceea îţi
care le-ai răbdat pentru Mirele Hristos. Pe cântăm luptele şi dumnezeieştile chinuiri pe
care neîncetat roagă-1, Cuvioase, să miluias­ care le-ai răbdat pentru Mirele Hristos. Pe
că sufletele noastre. care neîncetat roagă-L, Cuvioase, să miluias­
că sufletele noastre.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
în grele neputinţe acum am căzut, Prea­
ugătoare fierbinte şi zid nebiruit, izvor de
sfântă Fecioară, tu îmi ajută, căci nădejdea
milă şi lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm:
mea în tine mi-am pus-o, eu smeritul, nu mă
Stăpână Născătoare de Dumnezeu, vino de-
trece cu vederea, Bună Stăpână. Mântuieşte-
grab şi din primejdii izbăveşte-ne pe noi ce­
mă Curată pentru Fiul tău, ca să mă izbăvesc
ea ce eşti grabnic păzitoare.
de osândă.
Cântarea a 4-a:
Izbăveşte de primejdii pe robii tăi, de Dum­
nezeu Născătoare, că toţi după Dumnezeu irmosul:
la tine alergăm, ca la o ocrotitoare şi zid „ftm auzit, Doamne, taina rânduielii Ta­
nesurpat. le, am înţeles lucrurile Tale şi am preaslăvit
Caută cu milostivire, de Dumnezeu Născă­ Dumnezeirea Ta."
toare prea lă udată, spre necazul meu cel cumplit Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi.
al trupului şi vindecă durerea sufletului meu. ufletului meu celui nestatornic fii povăţu-
Apoi preotul zice ectenia şi pomeneşte pe cei pen­ itor tu, pururea pomenite, şi alină-mi tulbu­
tru care se face paraclisul, iar noi cântăm „Doamne rarea, dăruind pace inimii mele.
miluieşte" (de 12 ori), după care: Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi.
18 (Paraclisul întâi al Sf. (Mare (Mucenic Efrem cel cfNou 19

Pe tine te chem, Sfinte Efrem preasfinţite, sfânt ai întărit Biserica lui Hristos şi inimile
ajutor fii ticălosului meu suflet. noastre cele clătinate, Sfinte Efrem.
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi.
Noaptea şi ziua pe tine te chem, Sfinte Nu trece cu vederea rugăciunile noastre,
Efrem, întâmpină şi mântuieşte pe robul tău Sfinte Efrem, cel eşti al lui Dumnezeu prea-
din nevoia cea de acum. sfinţit slujitor şi prieten adevărat al lui Hris­
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, tos. Ţie îţi cerem şi pe tine te rugăm: nu înce­
mântuieşte-ne pe noi. ta a te ruga pentru sufletele noastre.
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, nu ne Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
trece cu vederea pe noi cei ce jalnic ne pri- mântuieşte-ne pe noi.
mejduim, şi izbăveşte-ne de tot păcatul şi de Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare Stă­
orice neputinţă amară. până, ceea ce eşti bucuria tuturor, nădejde
Cântarea a 5-a: neruşinată. Bucură-te, Curată Mărie, ajuto­
rul celor ce te cheamă. Bucură-te, a suflete­
Irmosul:
lor noastre dumnezeiască mângâiere.
„Luminează-ne pe noi, Doamne, cu porun­
cile Tale şi cu braţul Tău cel înalt; pacea Ta Cântarea a 6-a:
dă-o nouă, Iubitorule de oameni." Irmosul:
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. „Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul
Miluieşte-mă, Sfinte al lui Dumnezeu, şi Lui voi spune scârbele mele; că s-a umplut
Efrem, de minuni făcătorule şi Preasfinţite, şi sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea de iad s-a
povăţuieşte-mă spre limanui voii celui Prea- apropiat şi ca Ionâ m ă rog: Dumnezeule, din
înalt, ca să cânt: Aliluia. stricăciune scoate-mă."
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi.
Intăreşte-ne pe piatra credinţei pentru ca­ Primeşte-mi rugăciunea cea săracă şi lacri­
re te-ai luptat, Fericite, şi prin sângele tău cel mile mele, Sfinte, să nu le treci cu vederea,
al Sf. (Mare (Mucenic 'Efrem cel dNbu 21
20 Paradisul întâi
Condacul, glasul 2:
căci neputinţa sufletului şi a trupului până la
Cald ocrotitor eşti celor ce te cheamă, Sfin­
iad a coborât viaţa mea, însă tu, ca un doctor te Efrem, podoaba Cuvioşilor. Nu trece cu ve­
îndurător şi milostiv, dă-mi vindecare mie derea cererile robilor tăi, ci, ca un îndurat,
celui ce mă rog ţie. vino întru ajutorul nostru celor ce zăcem
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. în boli grele, pentru ca să strigăm cu râvnă:
Dumnezeul nostru, slavă Tie.
u îndrăzneală prea mare către Stăpânul fi­
Şi îndată prochimenul. Glasul 4
ind îmbogăţit, Preasfinţite, cere pace lumii şi
Mşteptând am aşteptat pe Domnul şi a căutat
dăruieşte sănătate robilor tăi, Sfinte. spre mine.
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. Stih: Şi a pus pe piatră picioarele mele
idică-mă din pat, ca să-ţi cânt după dato­ şi a îndreptat paşii mei.
rie ţie, izbăvitorului meu. Evanghelia
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Matei (10,1, 5-8}
mântuieşte-ne pe noi. In vremea acea chemându-i Iisus pe cei doi­
ântuieşte de toate bolile pe robii tăi, Sfin­ sprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asu­
te Efrem Preasfinţite, căci eşti îmbogăţit cu pra duhurilor necurate, ca să le scoată şi să tă-
măduiască toată boala şi toată neputinţa. Pe
multă îndrăzneală. Pentru aceasta nu ne pă­
aceştia i-a trimis Iisus poruncindu-le acestea:
răsi, Preasfinţite, în primejdii. „în calea păgânilor să nu mergeţi şi în cetate de
aută cu milostivire, de Dumnezeu Năs­ Samarineni să nu intraţi; ci mai degrabă mer­
cătoare prealăudată, spre necazul meu cel geţi la oile cele pierdute ale casei lui Israel. Şi
cumplit al trupului şi vindecă durerea sufle­ mergând, propovăduiţi grăindu-le: S-a apropi­
tului meu. at împărăţia cerurilor. Pe cei bolnavi tămădu-
iţi-i, pe cei morţi înviaţi-i, pe cei leproşi cură-
Apoi preotul zice ectenia şi pomeneşte pe cei pen­
ţiţi-i, pe demoni scoateţi-i afară; în dar aţi pri­
tru care se face paraclisul, iar noi cântăm „Doamne
mit, în dar să daţi".
miluieşte" f de 12 ori), după care:
22 (paradisul întâi al Sf. (Mare (Mucenic Efrem cel cSNbu 23
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, (glasul 2)
Preotul:
Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milos­ Mântuieşte Dumnezeule poporul Tău şi bine­
tive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre. cuvântează moştenirea Ta; cercetează lumea Ta
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. cu milă şi îndurări; înalţă fruntea creştinilor or­
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumne­ todocşi şi trimite peste noi milele Tale cele bogate;
zeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre
noastre. Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei
Stih: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta şi Măria, cu puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei
după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Cruci, cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor Puteri ce­
Şi stihirile acestea, glas 6: lor fără de trupuri, cu rugăciunile Cinstitului, Slă-
vitului Prooroc, înaintemergătorului şi Boteză­
Să nu mă depărtezi pe mine cel rătăcit prin
torului Ioan; cu ale Sfinţilor, slav i ţi I o r şi întru tot lă­
amăgirea balaurului celui înşelător care de
udaţilor Apostoli; cu ale celor între Sfinţi Părinţilor
demult i-a scos afară pe strămoşi. Necazuri
şi boli grele m-au înconjurat şi afară de tine noştri mari Dascăli şi Ierarhi, Vasilie cel Mare,
altă scăpare şi ajutor şi mângâiere nu am eu, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul, Ioan Gură
nenorocitul. La tine scap, doctorule cel mare de Aur; Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei şi
al sufletului meu, Sfinte Efrem, lauda cuvioşi- Nectarie din Eghina, făcătorii de minuni; cu ale
lor, nu mă părăsi pe mine. Sfinţilor slăviţilor şi bunilor biruitori Mucenici;
cu ale Curioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor Pă­
Nimeni din cei ce aleargă la tine, nu plea­ rinţilor noştri; cu ale Sfintei Cuvioasei Muceniţe
că r u ş i n a t , n e l u â n d vindecare. Pentru Parascheva; cu ale Sfântului Marelui Mucenic
aceasta cu credinţă caldă strigă robul t ă u :
Efrem, făcătorul de minuni; cu ale Sfinţilor, drep­
Miluieşte-mă.
ţilor şi dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana; cu
Mă pocăiesc şi strig din adâncul inimii me­ ale Sfinţilor [numele], a căror pomenire o săvârşim
le: A m greşit, miluieşte-mă, Sfinte al meu astăzi şi cu ale tuturor Sfinţilor Tăi, rugămu-ne Ţie,
Efrem, pe mine nevrednicul tău rob şi dă-mi Unule Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pă­
vindecare sufletului şi trupului. cătoşii, care ne rugăm Ţie, şi ne miluieşte pe noi.
^4 Paraclisul întâi al Sf. (Mare (Mucenic Efrem cel cfNbu 25

Doamne miluieşte [de 12 ori). Apoi, continuăm ce­ Nevrednicii tăi robi, Sfinte Efrem, îţi cerem:
lelalte cântări ale Canonului. nu trece cu vederea cererile noastre pe care
Cântarea a 7-a: le înălţăm noaptea şi ziua către tine. Auzi-ne,
aşadar, pe noi care cu frică şi râvnă în umi­
Irmosul: linţă strigăm: întăreşte credinţa noastră or­
„Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Ba- todoxă, pentru care tu, Sfinte, te-ai luptat pâ­
bilon oarecând, cu cântarea Treimii, văpaia nă la sânge.
cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat". mântuieşte-ne pe noi.

Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. Doamnă de Dumnezeu Născătoare cu da­
ruri dăruită, bucuria îngerilor şi dulceaţa tu­
T u cel ce stai cu multă îndrăzneală în jurul turor Sfinţilor, şi a noastră, a păcătoşilor, nă­
tronului Sfintei Treimi, mijloceşte pentru pa­ dejde, scăpare ţie îţi cerem. Preasfânta mea
cea lumii şi pentru mântuirea noastră, a pă­ cu totul nevinovată, dimpreună cu Cuviosul
cătoşilor, şi întăreşte credinţa noastră or­ nostru Părinte Efrem, Sfinţitul mucenic, roa­
todoxă, ca neîncetat să cântăm: Dumnezeul gă-te pentru pacea lumii şi pentru unitatea
nostru, slavă Ţie. Bisericii.
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. Cântarea a 8-a:
Vei ce din cauza feluritelor păcate am ajuns Irmosul:
ca nişte ruine jalnice şi cu totul nenorocite „Pe î m p ă r a t u l Ceresc, pe care îl l a u d ă
şi nu putem să privim spre tine, Sfinte al lui ostile îngereşti, lăudaţi-1 şi îl p r e a î n ă l ţ a ţ i
Dumnezeu, Efrem, Fericite, strigăm: Ridică- î n t r u toţi vecii".
ne pe noi din neputinţele noastre, ca să cân­ Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi.
tăm Dumnezeului nostru: Slavă Ţie.
Pe modelul credinţei în cântări şi laude să-1
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. mărim credincioşii, căci a stricat uneltirile ce-
al Sf (Mare (Mucenic Efrem cel cfKou 27
2 6
Paraclisul întâi

lor fărădelege. Pentru aceasta să cântăm: Bine Cântarea a 9-a:


Irmosul:
eşti cuvântat Dumnezeul Părinţilor noştri.
„Cu adevărat, Născătoare Dumnezeu te
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. mărturisim, pe tine Fecioară curată, noi cei
Pe cel ce locuieşte în corturile cereşti îm­ izbăviţi prin tine, slăvindu-te cu cetele celor
preună cu îngerii, în cântări şi laude să-1 mă­ fără de trup".
rim pe Efrem, viteazul ostaş şi pătimitor al Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi.
lui Hristos, pe cel ce neîncetat se roagă să se De Dumnezeu cugetătorule, pe tine te cân­
mântuiască sufletele noastre. t ă m noi, cei mântuiţi prin tine din felurite
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi. neputinţe. Pentru aceasta, Sfinte Efrem, de
Dumnezeu purtătorule, te fericim.
Veniţi adunarea tuturor mucenicilor şi a
Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi.
cuvioşilor dimpreună cu Sfinţitul Mucenic
Lăudăm şi binecuvântăm pe Domnul sla­
Efrem, cugetătorul de Dumnezeu, ca cei ce
vei, pe cel ce a slăvit pomenirea ta, Părinte
staţi lângă Sfânta Treime, şi neîncetat rugaţi-
Efrem, căci tu eşti slava mucenicilor şi po­
vă pentru pacea lumii şi întărirea Bisericii. doaba monahilor.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, roagă-te pentru noi.
mântuieşte-ne pe noi. Cenunchii mi-i plec, Părinte, şi cu lacrimi
Pe tine, împărăteasa cerurilor, te laudă ne­ strig ţie eu, robul tău: Sfinte Efrem, ajută-mă;
încetat cetele îngerilor şi dimpreună cu adu­ primeşte mica mea cântare şi mă mântuieşte.
narea cuvioşilor te slăvesc. Cu aceştia, Prea­ Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
sfânta mea Născătoare de Dumnezeu, şi cu mântuieşte-ne pe noi.
Sfinţitul Mucenic Efrem, roagă-te să se întă­ Pe tine, ceea ce ai născut pe Stăpânul şi
rească credinţa ortodoxă şi să se mântuiască Domnul slavei, te cântăm, Preacurată Stăpâ­
sufletele noastre. nă, căci tu eşti Maica şi lauda ortodocşilor.
28 Paraclisul întâi al Sf. (Mare (Mucenic Efrem cel cSNou 29
Şi îndată „Cuvine-se cu adevărat", iar preotul tămâ-
iază altarul şi pe popor, timp în care se cântă acestea: Noi cei ce ne aflăm în primejdii şi ispite să­
rutăm cu toată evlavia şi râvna dumnezeiasca
Bucură-te, al Mănăstirii tale dumnezeiesc
ta icoană, pe care ai salvat-o, Fericite, de la ar­
ocrotitor şi stâlp luminos al monahismului.
derea focului celui a toate mistuitor, arătând
Bucură-te, Sfinte Efrem, dumnezeiască vis­ prin minuni, Sfinte Efrem, şi această minune.
tierie de mir a moaştelor, prin care primim u toate oştirile îngereşti, cu Botezătorul,
vindecări. cu Apostolii cei slăviţi şi cu tot soborul Sfin­
B u c u r ă - t e , doctorul celor neputincioşi, ţilor, Preacurată, Fiului tău te roagă, toţi să
bucură-te, râu pururea curgător de minuni, ne mântuim.
bucură-te, lauda cea mare a sufletului meu, Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...
Sfinte Efrem, de minuni făcătorule, acope­
Şi aceste tropare:
ră turma ta.
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne
Sfinte Efrem, veselia îngerilor, bucuria şi pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns,
frumuseţea tuturor Sfinţilor, pe tine te ru­ această rugăciune aducem Ţie ca unui Stăpân,
găm: îngrădeşte Mănăstirea ta în care te-ai noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
nevoit cu râvnă şi te-ai făcut părtaş cinstitei
Slavă...
mucenicii.
doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine
înălţat ai fost în copac ca pe o cruce, asemă-
am nădăjduit; nu te mânia pe noi foarte, nici
nându-te Dumnezeului tău, Stăpânului şi
pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum
Izbăvitorului, pentru care ai răbdat arde­ ca un Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăj­
rea pântecelui tău, zdrobind astfel pântecele maşii noştri; că Tu eşti Dumnezeul nostru şi
vrăjmaşului şi începătorului răutăţii. noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor
Pe tine, Sfinţitul Mucenic al lui Hristos, lau­ Tale suntem şi numele Tău chemăm.
da asceţilor şi frumuseţea mucenicilor, te ru­ Şi acum...
găm, Sfinte Efrem, făcătorule de minuni, mi-
Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecu­
luieşte-ne degrab cu rugăciunile tale.
vântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu
30 Paradisul întâi al Sf (Mare (Mucenic £jrem cel cfNou

pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne


izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântu­
irea neamului creştinesc.
Preotul zice ectenia, după care cântăm aceste tro­
Paraclisul al doilea
pare, glasul 2, Podobie: „Când de pe lemn..."
al Sf. Mare Mucenic Efrem cel Nou
Bucură-te, al neputincioşilor doctor, bucu-
ră-te, toiag şi zid celor din amare nevoi, nepu­ Alcătuire a Părintelui Gherasim Athonitul
tinţe şi necazuri şi strâmtorări, Părinte, din
primejdia sufletului la tine scăpând, pe tine
După binecuvântarea preotului se zic rugăciuni­
te rog, nu mă trece cu vederea până în sfârşit, le începătoare, apoi Doamne miluieşte (de 12 ori),
pentru că tu îmi eşti păzitor, Cuvioase Efrem. Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori)
hlântuieşte pe robii care nădăjduiesc în­ Psalmul 142, Slavă... Şi acum... Aliluia... (de 3 ori)
tru tine, Cuvioase Efrem, bucuria şi acope­ apoi cântăm „Dumnezeu este Domnul..." (vezi pag.
rirea noastră, te rugăm nu trece cu vederea, 10), după care aceste tropare, glasul 4:
Părinte, pe cei ce cu credinţă şi râvnă sca­ Irmosul: „Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce"
pă la milostivirea ta. Izbăveşte de nenoro­ elor ce se apropie de cinstitele tale moaş­
ciri pe toţi care aleargă la racla ta şi îţi să­ te şi cer mijlocirea ta cea caldă, dă-le puru­
rută moaştele. rea dumnezeiasca ta ocrotire, izbăvindu-i pe
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi aceştia de ispite, primejdii şi de toate neca­
şi ne izbăveşte de toată nevoia şi necazul. zurile şi de bolile cumplite, Sfinte Cuvioase
Mucenice Efrem, ca cel ce eşti Mântuitorului
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui slujitor preafierbinte.
Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Prin aflarea cinstitelor tale moaşte ai ve­
miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. selit sfânta ta mănăstire şi ai umplut de bu-
Paraclisul al doilea

curie inimile credincioşilor, care câştigând De sus cercetând mănăstirea ta, care te cin­
harul tău, strigă: Tu eşti adăpostirea noas­ steşte cu evlavie, dă-i acesteia, Sfinte Efrem
tră şi cald apărător, Sfinte Cuvioase Muceni­ preafericite, bogatul har al binecuvântării tale.
ce Efrem. Pentru aceasta izbăveşte-ne de ne­ Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
cazuri cumplite. Cu lumina sfintelor tale rugăciuni, cea­
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. ţa păcatelor şi noaptea ispitelor, împrăştie-
iciodată nu vom tăcea, de Dumnezeu Năs­ le, Părinte, celor ce cu credinţă se închină la
cătoare, a vesti noi, nevrednicii, puterile tale, sfintele tale moaşte.
că de nu ai fi stat înainte rugându-te pentru Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Izbăveşte-mă de toată uneltirea vrăjmaşu­
sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? De lui celui netrupesc cu cinstită mijlocirea ta,
întăreşte-mă, ceea ce eşti singura Născătoare
la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, căci tu îi
de Dumnezeu, ca să cânt slava ta cea nespusă.
izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.
Cântarea a 3-a
Apoi Psalmul 50 (vezi pag. 13") si îndată cântăm Irmosul: „Doamne, Cel ce ai făcut..."
Canonul, al cărui acrostih în ereceşte este: „Veseleş- Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi.
te-ne pe noi, Părinte cu slava ta."
Răsărit-au în vremurile din u r m ă ca o stea
Cântarea t glasul 8: prealuminoasă prin descoperire sfintele tale
Irnioli „Apa trecând-o ca pe uscat..." moaşte, Părinte, luminând inimile celor care
Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi. cer ajutorul tău.
a un crin de primăvară din pământ au ie­ Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi.
şit, Părinte Efrem, cinstitele tale moaşte, iz­ Prin roua cinstitelor tale rugăciuni stingi ar­
gonind prin mireasmă cerească greul miros şiţa tuturor bolilor şi a grelelor necazuri. Pen­
al patimilor. tru aceasta strigăm ţie: Stinge durerile noas­
tre, Sfinte, cu ploaia dumnezeiescului Duh.
Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
3+ Paraclisul al doilea al Sf. (Mare (Mucenic 'Efrem cel <£Nbu 35

Celor ce alergă cu râvnă la sfintele tale Cântarea a 4-a


moaşte, le aduci vindecare, Părinte, şi izbă­ Irmosul: „Auzit-am, Doamne, taina..."
vire de toată răutatea; căci tu le dai tuturor Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi.
har şi milă, ca un preaîndurat. In multe feluri te arăţi, Fericite, celor ce
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. c h e a m ă dumnezeiescul tău nume şi le îm­
Tron înţelegător te-ai arătat şi cort de aur plineşti, Cuvioase Efrem, cererile cele către
al împăratului slavei şi Atotţiitorului, Fecioa­ mântuire.
ră preacurată. Pentru aceasta arată-mă şi pe Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi.
mine prin faptele curăţiei locaş al dumneze­ Celor neputincioşi vindecare şi celor necă­
iescului har. jiţi bucuria cea mai bună, iar celor ce alear­
Mântuieşte cu dumnezeiasca ta ocrotire de gă la acoperământul tău, dă-le ajutorul cel de
toată vătămarea, de boli şi de necazuri, pe sus, Sfinte Efrem.
cei ce vin la tine, purtătorule de Dumnezeu Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Efrem, Mare Mucenice al lui Hristos. Sfinte Efrem, păzeşte mănăstirea ta, în ca­
Caută cu milostivire, de Dumnezeu Născătoa­ re se cinstesc sfintele tale moaşte, nevătăma­
re prealăudată, spre necazul meu cel cumplit tă de uneltirile vrăjmaşului.
al trupului şi vindecă durerea sufletului meu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Apoi preotul zice ectenia, după care se cântă Din pântecele tău, Curată, a răsărit Soarele
Sedelna, glasul 2: dreptăţii, cu ale Cărui raze luminează cu to­
tul cugetul meu cel întunecat.
Podobie: „Rugătoare fierbinte..."
Cântarea a 5-a
Cald ocrotitor te-ai arătat cu adevărat, prin
Irmosul: „Luminează-ne pe noi, Doamne,..."
descoperirea sfintelor tale moaşte, nouă, ce­
lor ce alergăm cu credinţă la mijlocirea ta, Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Efrem, de Dumnezeu fericite. De ace­ Cu toiagul puternicei tale rugăciuni alungă,
ea, îţi strigăm cu credinţă: Roagă-te, Părinte, Sfinte Efrem, pe vrăjmaşul cel nevăzut care
lui Hristos pentru noi toţi. urlă după noi ca un leu.
36 (Paradisul al doilea al Sj- (Mare (Mucenic Efrem cel cfNbu 37

Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi. tos pe acesta, Părinte. Pentru aceasta, a ple­
Bine te-ai luptat şi acum te-ai făcut cunos­ cat cu bucurie, slăvind facerea ta de minuni.
cut nouă prin descoperirea sfintelor tale Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
moaşte şi sfinţind, fericite, sufletele noastre. Când te-ai arătat egumenei, i-ai făcut cunoscu­
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh te cele despre tine; şi acum, Părinte, celor ce te
Mare ajutor te-ai arătat, Sfinte, mănăstirii doresc, arată-le sfânta ta faţă şi umple-i de bucu­
pe care ai îmbogăţit-o ca pe o dumnezeiască rie cerească, Sfinte Efrem, de Dumnezeu slăvite.
vistierie cu sfintele tale moaşte cele izvorâ- Si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
toare de mir. Vas ales şi Biserică luminoasă a celui Prea-
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. înalt te-ai arătat, din curatele tale sângiuiri,
Curată Născătoare de Dumnezeu, nevino­ Fecioară, dând lumii ca om pe Hristos, pe ca­
vată şi pururea fecioară, sufletul meu cel slă- re roagă-L să miluiască sufletele noastre.
bănogit de patimi, fă-1 vrednic de tămăduire Mântuieşte cu sfânta ta ocrotire pe cei ce
cu harul tău. vin la tine, de toată vătămarea, de boli şi de
Cântarea a 6-a necazuri, purtătorule de Dumnezeu Efrem,
Irmosul: „Rugăciunea mea voi vărsa..." Mare Mucenice al lui Hristos.
Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi. Curată, care prin cuvânt ai născut pe Cuvân­
In zilele din urmă, harul Duhului Sfânt te- tul la plinirea vremii, în chip netâlcuit, nu înce­
a arătat, vindecător al sufletelor şi al trupu­ ta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de Maică.
rilor noastre, preafericite Părinte, descope­ Condacul, glasul 2:
rind sfintele tale moaşte din gropile pămân­ Podobie: „Cu ale sângiuirilor tale"
tului, după un timp de tăinuire. Prin descoperirea sfintelor tale moaşte,
Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi. strălucirea ta ai făcut-o cunoscută tuturor,
Inzdrăvenind mădularele paraliticului ca­ căci întotdeauna izvorăşti vindecări şi izbă­
re s-a închinat la sfintele tale moaşte şi întă- veşti de întâmplări cumplite, Sfinte Efrem, pe
rindu-1 cu frica de Domnul, l-ai arătat sănă- cei ce cheamă numele tău.
38 Paraclisul al doilea al Sj. <îMare QMucenic Efrem cel dNou 39

Prochimenul Chinurile barbarilor cu tărie le-ai răbdat


Cinstită este înaintea Domnului moartea şi Mucenic biruitor al Domnului te-ai arătat,
Cuviosului Lui. Sfinte Efrem, şi credincioşilor bucurie mare
Stih: Sfinţilor din pământul Lui minunate a făcut le-ai dăruit prin aflarea moaştelor tale, prin
Domnul toate voile Sale întru dânşii. care se alungă toată răutatea lui Veliar, iar
bolile se tămăduiesc şi rănile sufletelor se
Evanghelia
Matei 11,27-30
vindecă. Pentru aceasta îţi strigăm: nu înce­
ta a te ruga lui Hristos să se dăruiască tutu­
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Toate Mi-au ror iertare şi viaţă paşnică.
fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cu­
noaşte cine este Fiul decât numai Tatăl, şi ci­ Preotul: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul ...(vezi pag. 23)
ne este Tatăl decât numai Fiul şi cel căruia Cântarea a 7-a
vrea Fiul să-i descopere. Veniţi la Mine toţi
cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Irmosul: „Tinerii cei ce au mers din Iudeea..."
Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi-vă Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi.
de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima Din cer venind aici la turma ta, cugetătoru-
şi veţi afla odihnă sufletelor voastre. Căci ju­ le de Dumnezeu, te arăţi în chip slăvit prin
gul Meu este bun şi povara Mea este uşoară. felurite arătări şi plineşti cererile celor ce te
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (glas 2) laudă, Cuvioase Mucenice Efrem.
Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milos­ Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi.
tive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre. In chip străin arătându-te în vis şi aievea,
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. întru tot fericite părinte Efrem, dăruieşti bu­
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, curie şi mulţime de daruri, celor ce slăvesc
Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre. sfânta ta viaţă.
Şi stihurile acestea, glas 6: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Stih: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta şi după Sfânta ta Mănăstire, îmbogăţită cu sfintele
mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegile noastre. tale moaşte ca şi cu o dumnezeiască sfinţire
W (paraclisul al doilea al Sf- (Mare <îMucenic Efrem cel cSNbu

şi dar sfânt, prin harul tău sfinţeşte pe cei ce Scoate-mă, Fiică, din stăpânirea vrăjmaşu­
de pretutindeni aleargă cu credinţă la dânsa. lui şi spală-mi mintea mea cea întinată prin
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. gânduri şi fapte păcătoase.
Prin lucrarea nematerialnică a cinstitei ta­
Cântarea a 9-a
le rugăciuni, de Dumnezeu dăruită, sufletul
meu învredniceşte-1 să dea roade de pocăin­ Irmosul: „Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu..."
ţă, ca, după sfârşit, să mă fac părtaş vieţii ce­ Sfinte al lui Dumnezeu,, Efrem, roagă-te pentru noi.
lei de sus. Tămăduieşte, întru tot fericite, de tot ră­
Cântarea a 8-a ul obicei pe cei ce se apropie de sfintele tale
moaşte, Cuvioase Mucenice al Domnului, fe­
Irmosul: „Pe împăratul Ceresc,..." ricite Efrem.
Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi. Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi.
Bucură, Părinte Efrem, cu ajutorul tău cel Mănăstirea ta cea sfântă, neîncetat păzeş­
îmbucurător pe cei ce suspină în întristări şi te-o, Sfinte, cu minunata ta ocrotire de unel­
nevoi, ferindu-i de toată amărăciunea. tirile lui Veliar şi de tot necazul.
Sfinte Efrem, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Cu roua dumnezeieştilor rugăciuni, cugetă- Noule între Sfinţi, ca cel arătat în cele din
torule de Dumnezeu, durerea cea arzătoa­ u r m ă vremi, făcătorule de minuni Sfinte
re a sufletului meu, stinge-o şi dăruieşte-mi Efrem vrednicule de laudă, izbăveşte-mă şi
dumnezeiască alinare. pe mine de sminteala vrăjmaşului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Părinte, locuind cu cetele Sfinţilor, roagă-te Mintea mea, Născătoare de Dumnezeu, ara­
cu aceştia pentru cei ce cinstesc sfintele tale tă-o biruitoare asupra gândurilor doritoare
moaşte, de Dumnezeu purtătorule. de cele pământeşti ale celui rău şi inima mea
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. fă-o părtaşă dumnezeieştii luminări.
42 Paraclisul al doilea al Sf (Mare (Mucenic Hfrem cel cfNbu 43

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născă­ Prin puterea dumnezeiască izvorăşti har şi


toare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea- trupul tău vindecă pe cei neputincioşi. Pen­
nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru Ceea ce tru aceasta, cei ce vin la sfânta ta mănăstire
eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fă­ dobândesc sănătatea sufletului şi a trupului.
ră de asemănare decât Serafimii; care fără strică­ Mvând îndrăzneală c ă t r e Hristos, Sfinte
ciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea Efrem de Dumnezeu purtătorule, roagă-te cu
cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim dinadinsul pentru Mănăstirea ta care îţi este
închinată, şi pentru toţi care cer ajutorul tău.
Apoi preotul tămâiază altarul şi pe popor, timp în care
se cântă aceste tropare: Cu toate oştirile îngereşti, cu Botezătorul,
cu Apostolii cei slăviţi şi cu tot soborul Sfinţi­
Bucură-te, cel ce te-ai luptat cu tărie de de­ lor, Preacurată, Fiului tău te roagă, toţi să ne
mult şi te-ai făcut cunoscut acum Bisericii lui mântuim.
Hristos prin descoperirea dumnezeieştilor
Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...
tale moaşte, Cuvioase Mucenice Efrem, vred-
nicule de uimire. Şi aceste tropare:
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne
Te-ai arătat şi ai adeverit în chip lămurit che­
pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns,
marea ta, Părinte, şi cinstitul tău sfârşit. De
această rugăciune aducem Ţie ca unui Stăpân,
aceea, închinându-ne la dumnezeieştile tale
noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
moaşte, Cuvioase Mucenice Efrem, primim har.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Neştiut ai rămas mulţi ani şi prin descoperi­
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine
rea cinstitelor tale moaşte, ai arătat lumii harul am nădăjduit; nu te mânia pe noi foarte, nici
tău cel bogat lucrând minuni, fericite Efrem. pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum
Bucură-te, al Cuvioşilor părtaş; bucură-te, ca un Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăj­
cel ce ai râvnit la virtutea Mucenicilor; bucu­ maşii noştri; că Tu eşti Dumnezeul nostru şi
ră-te, cel ce în muntele Neprihăniţilor ai fost noi suntem poporul t ă u , toţi lucrul mâinilor
descoperit în două gropi. Tale suntem şi numele Tău chemăm.
44 Paraclisul al doilea al Sf QAaxe Mucenic Efrem cel c9fou

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecu­
vântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu
pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne
izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântu­
Acatistul întâi
irea neamului creştinesc. al Sfântului Efrem cel Nou
Apoi preotul zice ectenia, după care se cântă pe
larg aceste tropare, glasul 2 Se face începutul obişnuit, apoi se zice:
Podobie: „Când de pe lemn" Condacul V.
Pe toţi care cad cu credinţă la moaştele tale Să se bucure credincioşii şi să se veseleas­
cele izvorâtoare de mir, Fericite Efrem, aco-
că, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru afla­
peră-i şi izbăveşte-i din tot necazul, şi ier­
rea sfintelor moaşte ale mult-pătimitorului
tarea greşelilor şi vindecarea tuturor boli­
lor cere de la Hristos Dumnezeu. Binecuvin- mucenic Efrem, prin care se revarsă mulţime
tează, cugetătorule de Dumnezeu, cinstita ta de minuni şi se arată mulţime de tămăduiri,
Mănăstire, care a fost închinată purtării ta­ şi să îi cânte într-un glas robului Său: Bucu­
le de grijă. ră-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule fă­
Glasul 8 cător de minuni!
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi Scosul 1:
ne izbăveşte de toată nevoia şi necazul. Văzut-a stareţa Macaria cereasca procesi­
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica une în care sfintele tale moaşte erau purta­
lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperămân­ te cu evlavie de oamenii pe care i-ai ajutat în
tul tău. multe feluri. Cine poate spune câţi bolnavi au
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noş­ scăpat de suferinţele lor prin rugăciunile ta­
tri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul le? Sau câţi copii s-au izbăvit de bolile care îi
nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin. apăsau? Sau câţi oameni au biruit încercări-
46 acatistul întâi al Sfântului Efrem cel cJNbu 47

le prin care treceau, alergând la tine? Pentru Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem,
care îţi cântăm: noule făcător de minuni!
Bucură-te, că, mult pătimind pentru Hris- Coniacul al 2-lea:
tos, ai primit cununa cea neveştejită; „Ieşi afară, Lazăre, prietene iubit", a au­
Bucură-te, c ă sângele t ă u mucenicesc a zit în vis bolnava glasul tău, ca o a r e c â n d
dat r o a d ă în ogorul Bisericii; L a z ă r din Evanghelie glasul M â n t u i t o r u ­
Bucură-te, că aflarea sfintelor tale m o a ş t e lui, şi, după ce s-a tămăduit, v ă z â n d chipul
a adus bucurie creştinilor; t ă u zugrăvit în icoană, te-a recunoscut cu
Bucură-te, că din icoanele tale izvorăsc la­ bucurie. Şi, dând m ă r t u r i e despre ajutorul
crimi şi mir;
tău, i-a î n d e m n a t pe oameni s ă îi c â n t e lui
Bucură-te, că, prin aceasta, vedem că nu
Dumnezeu: Aliluia!
te-ai d e p ă r t a t de noi;
Bucură-te, că s-au înălţat multe biserici şi Scosul al 2-lea:
paraclise cu hramul tău; Te-ai arătat mamei copilului bolnav, zicându-i:
Bucură-te, nădejde a celor înviforaţi de „Sunt Efrem. Tot timpul mă gândesc la tine".
deznădejde şi de necredinţă; 0, de ne-am învrednici şi noi de un asemenea
Bucură-te, că te-ai a r ă t a t tinerei care s-a dar ceresc... Ştiind că mare este iubirea pe ca­
închinat la moaştele Sfântului Ioan Rusul; re o arăţi celor credincioşi, îndrăznim să te
Bucură-te, că ea a cunoscut că sfinţii îm­ rugăm să porţi de grijă şi sufletelor noastre
p r e u n ă lucrează spre folosul oamenilor; şi zicem către tine:
Bucură-te, că le-ai cerut celor pe care i-ai Bucură-te, că, u r m â n d Sfântului Efrem Şi­
ajutat să nu t r e a c ă sub t ă c e r e minunile tale; rul, te-ai făcut alăută duhovnicească;
Bucură-te, cel ce ai leacuri pentru toate Bucură-te, vrednic ucenic al Mântuitoru­
felurile de boli; lui Hristos, biruitorul morţii;
Bucură-te, că vestea harismelor tale în tot Bucură-te, propovăduitorule al credinţei
pământul s-a răspândit; în înviere;
48 acatistul întâi ai Sfântului 'Efrem cel cfNbu 49

Bucură-te, că pomenirea ta o prăznuim cu pinăm după cerescul tău ajutor, sfinte, vrând
mare cinste; să trăim şi noi acoperiţi de binecuvântarea ta,
Bucură-te, dar făcut de Dumnezeu popo­ ca să îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
rului credincios;
Scosul al 3-lea:
Bucură-te, că ai defăimat credinţa agare-
nilor şi L-ai mărturisit pe Hristos; Te-ai arătat în vis femeii care s-a rugat ţie
Bucură-te, că, prin r ă b d a r e a ta, te-ai a r ă ­ pentru a scăpa de cancer şi i-ai spus: „De
tat mai puternic decât prigonitorii tăi; acum înainte voi fi ocrotitorul tău", şi ea
B u c u r ă - t e , c ă sfintele tale m o a ş t e sunt s-a întărit în credinţă. Fii de acum înainte şi
m ă r t u r i e a sfinţeniei tale; ocrotitorul nostru, sfinte, şi ajută-ne pe noi şi
Bucură-te, că racla ta este propovăduitoa­ pe toţi creştinii, pe toţi ierarhii şi preoţii, pe
re a vieţii veşnice; toţi monahii şi mirenii, pe părinţi şi pe copii
Bucură-te, că ne călăuzeşti spre învierea să cunoască darul dat ţie de la Dumnezeu, ca
duhovnicească; să îţi aducă laude ca acestea:
Bucură-te, sabie ascuţită care taie spinii Bucură-te, că L-ai iubit pe Hristos şi El ţi-
păcatelor care ne apasă; a dat darul iubirii jertfelnice;
Bucură-te, foc care arde pleava din ţarina Bucură-te, chemare tainică a pelerinilor
sufletelor noastre; spre m ă n ă s t i r e a ta;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, Bucură-te, că de multe ori te-ai a r ă t a t în
noule făcător de minuni! chip minunat celor ce aveau nevoie de ajutor;
Condacul al 3-lea: Bucură-te, că ne înveţi să nu c ă u t ă m iubi­
Mm aflat de tânăra pe care ai chemat-o în re de la oameni, ci de la Dumnezeu;
chip minunat la mănăstirea ta, ca să se închi­ Bucură-te, că sufletul t ă u este plin de iu­
ne la sfintele tale moaşte şi să o binecuvân­ bire dumnezeiască pentru noi;
tezi, şi ştim că ai vindecat-o de boala ei după Bucură-te, că de la tine învăţăm să lepă­
ce a stăruit în rugăciune către tine. Iar noi sus­ d ă m voia n o a s t r ă cea rea;
50 acatistul întâi al Sfântului Efrem cel dNbu 5/

Bucură-te, cel ce alungi dezbinarea dintre ţie, ai ajutat-o. Şi când, după naştere, pruncul
credincioşi; s-a îmbolnăvit, doctorii au spus că va muri,
Bucură-te, că ne înveţi să preţuim iubirea însă mama a răspuns cu nădejde că pruncul
pentru aproapele mai mult decât dreptatea; nu va păţi nimic rău, căci este copilul promis
Bucură-te, că îi binecuvântezi pe cei care de tine. Şi nu ai ruşinat credinţa ei, ci ai ruşi­
îşi împlinesc făgăduinţele cucernice; nat ştiinţa doctorilor, căci pruncul s-a vinde­
Bucură-te, m â n g â i e t o r u l e al celor nepu­ cat şi mama ţi-a cântat unele ca acestea:
tincioşi şi neajutoraţi; Bucură-te, doctor trimis de Dumnezeu la
B u c u r ă - t e , stavilă împotriva celor care căpătâiul celor bolnavi;
vor să facă rău; Bucură-te, că femeia care ţi-a cerut o cru­
B u c u r ă - t e , că, prin chemarea numelui
ce pe care să o poată duce a mai adus pe lu­
tău, a r ă t ă r i l e drăceşti se risipesc;
me un copil;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem,
Bucură-te, că îi ajuţi pe cei căsătoriţi să le­
noule făcător de minuni!
pede frica de a avea copii;
Condacul al 4-lea: Bucură-te, c ă îi înveţi să caute voia lui
Femeia care îţi ceruse o cruce pe care să o Dumnezeu şi să se lepede de voia lor;
poată duce, a primit crucea naşterii celui de­ Bucură-te, că pe copilul care îşi unsese pi­
al doilea prunc, deşi vreme de opt ani pânte­ cioarele cu ulei de la m ă n ă s t i r e a ta l-ai ferit
cele ei fusese sterp. Şi ea, îndemnându-i pe cei de moarte năprasnică;
căsătoriţi să aducă pe lume copii şi să îi creas­ Bucură-te, că pe pruncul despre care doc­
că spre slava lui Dumnezeu, fără să se teamă
torii au spus că va orbi şi va avea mintea tul­
de greutăţi, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
b u r a t ă l-ai însănătoşit;
Scosul al 4-lea: Bucură-te, că vindeci nu numai trupurile,
Şapte ani s-a rugat Domnului, tânăra Sofia, ci şi minţile bolnave;
pentru a-i face un copil soţului ei, şi sufletul Bucură-te, că îi faci pe doctorii neiscusiţi mai
ei se umpluse de deznădejde, dar, rugându-se pricepuţi decât pe doctorii cu nume mare;
52 acatistul întăi al Sfântului Efrem cel dNou 53

Bucură-te, cel ce primeşti rugăciunile bol­ răsplătiţi dacă Dumnezeu va lăsa să ducem
navilor şi ale doctorilor; o cruce aşa de grea cum ne-a spus doctorul".
Bucură-te, că îi cercetezi pe cei mistuiţi de Dar, pentru rugăciunile lor, i-ai ajutat şi copi­
fierbinţeala bolii; lul s-a născut sănătos, iar mai apoi a primit la
Bucură-te, că, prin lucrarea ta, se biruieş- botez numele tău şi preotul ţi-a adus împreu­
te rânduiala firii; nă cu preoteasa laude ca acestea:
Bucură-te, leac ceresc care alungi orice Bucură-te, floare a raiului care înmires­
boală şi durere; mezi casele creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, Bucură-te, c ă părintele Mihail a cunoscut
noule făcător de minuni! puterea rugăciunilor tale;
Condacul al 5-lea: Bucură-te, c ă preoteasa lui a propovădu­
it minunile tale;
Mult s-au întristat părinţii lui Eftimie când
copilul a început să nu îi mai recunoască, să Bucură-te, că te rogi pentru noi să primim
îi muşte şi să îi lovească şi, îmbolnăvindu-se întărire în credinţă;
din ce în ce mai rău, doctorii au mărturisit că Bucură-te, că ne îndrumi să ascultăm de
nu se pricep să îl ajute. Dar după ce rudele Dumnezeu mai mult decât de doctori;
lui s-au rugat ţie, te-ai arătat de trei ori în ca­ Bucură-te, că prin rugăciunile tale copiii
mera de spital şi boala a început să se stingă, care erau pe patul de moarte s-au tămăduit;
până ce copilul s-a tămăduit şi toţi I-au cân­ Bucură-te, că îi fereşti de moarte năpras­
tat lui Dumnezeu cântarea: Aliluia! nică pe cei pentru care ne r u g ă m ţie;
Scosul al 5-lea: Bucură-te, liman al sufletelor îngenun­
Când putin-credinciosii doctori au spus că cheate de suferinţă;
pruncul purtat în pântece de preoteasa pă­ Bucură-te, cel ce ştergi ochii înlăcrimaţi
rintelui Mihail are mari probleme de sănă­ ai părinţilor ispitiţi de deznădejde;
tate şi i-au ispitit pe părinţi să se învoiască la Bucură-te, cel ce alungi demonii din copi­
păcatul prunc-uciderii, preotul a zis: „Vom fi ii îndrăciţi;
54 acatistul întâi al Sfântului Efrem cel cJNbu 55

Bucură-te, că la tine caută u ş u r a r e cei chi­ şi a adus pe lume o fetiţă, pentru care minu­
nuiţi de duhurile necurate; ne te lăudăm zicând:
Bucură-te, fierbinte r u g ă t o r pentru nea­ Bucură-te, că, biruind ispitele, femeia a
mul creştinesc; adus pruncul pe lume;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, Bucură-te, cel ce ajuţi mamele în vremea
noule făcător de minuni! sarcinii şi în vremea naşterii;
Condacul al 6-lea: Bucură-te, că fereşti mamele credincioa­
Ruzind-o pe mama lor, promiţându-ţi că se de păcatul prunc-uciderii;
dacă se va vindeca de boala ei, va mai face Bucură-te, că, ocrotite de tine, ele îl ascul­
un copil şi îi va pune numele tău, cei şase co­ tă pe Dumnezeu şi nu pe doctorii cu inimi­
pii au spus într-un glas „Nu acum, mamă, alţi le împietrite;
copii, îngrijeşte-ne doar pe noi". Dar femeia, Bucură-te, că dai putere mamelor să stea
primind ajutorul cerut, nu a ascultat de cu­ împotriva soţilor lor necredincioşi;
vintele egoiste ale copiilor, ci de glasul con­ Bucură-te, cel ce ai dezlegat pântecele ce­
ştiinţei, şi şi-a ţinut făgăduinţa, lăudându-L le neroditoare;
pe Dumnezeu şi zicând: Aliluia! Bucură-te, că ai vindecat trupurile bolnave
Scosul al 6-lea: ale femeilor care nu mai puteau avea copii;
Zece prunci muriseră în pântecele feme­ Bucură-te, că pe femeile care nu vor să fa­
ii ce purta numele Evangheliei, unul muri­ că copii le întorci la pocăinţă;
se după naştere şi doar unul singur rămăse­ Bucură-te, văzând mulţimea de copii care
se în viaţă şi, când femeia a zămislit din nou, au venit pe lume păziţi de tine;
doctorii i-au cerut să renunţe la prunc. Dar Bucură-te, că doctorii au r ă m a s fără glas
ea şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi în rugă­ văzând că ai arătat cu putinţă cele cu nepu­
ciunile tale, răbdând prigonirile bărbatului tinţă;
ei care o sfătuia să se împovăreze cu păcatul Bucură-te, că ai ascultat rugăciunile copiilor
prunc-uciderii. Răbdarea i-a fost încununată care nu voiau să fie singuri la părinţi;
56 acatistul întâi al Sfântului Efrem cel cSNou 57

Bucură-te, c ă pe pruncii c ă r o r a părinţii Bucură-te, c ă te-ai a r ă t a t t â n ă r u l u i care


au vrut s ă le pună numele t ă u îi ocroteşti; voia s ă se sinucidă;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, Bucură-te, c ă l-ai ajutat să înţeleagă c â t de
noule făcător de minuni! mare era povara păcatelor lui;
B u c u r ă - t e , c ă , ducându-I la casa sa, l-ai
Qonâacul al 7-lea:
trezit din beţia păcatelor;
Mult s-a rugat lui Dumnezeu Atena pentru Bucură-te, că, ajutat de tine, a lăsat pati­
mama ei muribundă şi aceasta te-a văzut fă- ma băuturii şi lanţurile drogurilor;
găduindu-i că se va vindeca. „Este o adevăra­ Bucură-te, înger păzitor care aduci liniş­
tă înviere din morţi", au spus medicii, pentru tea în sufletele tulburate;
că femeii îi a p ă r u s e r ă plămâni noi şi sănă­ Bucură-te, că, prin a r ă t a r e a ta, ai salvat
toşi, pentru care cu toţi I-au cântat lui Dum­ viaţa tinerei femei care voia s ă îşi pună ca­
nezeu cu credinţă: Aliluia! păt zilelor;
Scosul al 7-lea: Bucură-te, c ă îi ajuţi pe tineri s ă îşi gă­
s e a s c ă un rost în viaţă;
Te-ai a r ă t a t în vis fetiţei Ecaterina, stând
Bucură-te, c ă goneşti lenevia cea ucigă­
lângă ea atunci când tatăl ei ţi se ruga, făcând toare de suflet;
metanii. Şi ea a priceput cât de mare este fo­ Bucură-te, că, pentru rugăciunile copiilor
losul copiilor care sunt ocrotiţi de rugăciuni­ credincioşi, îi ocroteşti pe părinţii lor;
le părinţilor lor. Iar noi, rugându-te să ai grijă Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem,
de toţi copiii binecredincioşi, te lăudăm aşa: noule făcător de minuni!
Bucură-te, r e a z ă m al copiilor pentru ru­
Condacul al 8-lea:
găciunile părinţilor lor;
Bucură-te, că ai urmat Sfântului Stelian în „Cel mai de preţ ajutor pentru copil este
grija a r ă t a t ă copiilor; Sfânta împărtăşanie", i-ai spus femeii al cărei
B u c u r ă - t e , glas care î n d e m n i tinerii s ă prunc venise pe lume prin mijlocirea ta. Tre­
m e a r g ă pe calea Bisericii; zeşte, sfinte, râvna în toţi părinţii credincioşi
58 acatistul întâi al Sfântului Tfrem cel cfNbu 59

ca să îi crească pe copii aproape de biserică, Bucură-te, dascăl al rugăciunii pentru cei


pentru a primi Sfintele Taine nu spre osândă, care te cinstesc;
ci spre viaţa veşnică, şi ca să înalţe împreună Bucură-te, că, prin rugăciunile tale, copiii
cu ei lui Dumnezeu cântarea: Aliluia! devin mici apostoli ai dreptei credinţe;
Scosul al 8-lea: Bucură-te, rugătorule pentru tinerii neas­
cultători şi puţin-credincioşi;
Venind o fetiţă nouă la orfelinatul aflat în
grija mănăstirii tale, s-a mirat văzând cum Bucură-te, că pe tineri îi aduci la înţelep­
ciunea celor bătrâni;
ceilalţi copii se pregăteau de spovedanie,
scriindu-şi greşelile pe hârtie, pentru a nu Bucură-te, cel ce îi înveţi pe părinţi să îşi
uita să le mărturisească. însă mirarea ei s-a c r e a s c ă fiii aproape de Biserică;
stins atunci când i-ai apărut în vis şi i-ai ce­ Bucură-te, c o m o a r ă de mult p r e ţ ascunsă
rut să meargă şi ea la spovedanie, pentru ca­ în vistieria inimilor noastre;
re lucru îţi cântăm aşa: Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem,
Bucură-te, că, ascultând povaţa ta, fetiţa a noule făcător de minuni!
început să se spovedească; Condacul al 9-lea:
Bucură-te, c ă ea a devenit m ă r t u r i s i t o a r e
Tinerei care se rugase ţie să poată înteme­
a minunilor tale;
ia o familie i-ai spus în vis: „Te voi ajuta să
Bucură-te, c ă pe mulţi i-ai îndreptat spre
fii alături de cel pe care îl vrei". Şi cuvântul
scaunul de spovedanie;
tău s-a adeverit, căci tânărul pe care-1 iubea,
Bucură-te, că şi de la copii primeşti laude
aduse din prinosul inimii; a cerut-o şi a luat-o de soţie. Ajută-i, sfinte,
Bucură-te, pecete a sfinţeniei pusă pe ini­ pe toţi tinerii care vor să pornească pe calea
mile celor care se roagă ţie; familiei să facă alegerea cea bună, pentru ca
Bucură-te, că îi înveţi pe copii să se pregă­ nunta lor să fie binecuvântată de Dumnezeu
tească să primească Sfânta împărtăşanie; şi în toate zilele vieţii lor să îi cânte: Aliluia!
60 acatistul întâi al Sfântului Tjrem cel cfNou 61

Scosul al 9-lea: Bucură-te, cel ce ne înveţi dreapta socoteală;


Fiind alungată de soţul ei şi de părinţii ne Bucură-te, cel ce te-ai a r ă t a t printre mu­
milostivi, mult a lăcrimat Măria, necăjindu- safirii din casa creştinului credincios;
se că fiul ei creşte departe de tatăl său. Dar, Bucură-te, pridvor pentru cei ce stau de­
după ce ea s-a rugat să îi ajuţi, a doua zi so­ parte de lumina Sfântului Botez;
ţul şi-a înţeles greşeala şi a rugat-o să se în­ Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem,
toarcă acasă. Văzând grabnicul tău ajutor, ne noule făcător de minuni!
rugăm ţie să alungi dezbinarea şi tulburarea
Condacul al 10-lea:
din toate familiile creştine, îndemnându-i pe
toţi să te laude împreună cu noi: Mult s-a ostenit să lucreze spre slava lui
Bucură-te, că eşti aproape de cei apăsaţi Dumnezeu iconarul c ă r t u r a r Fotie, în casa
de povara singurătăţii; căruia s-a zugrăvit prima ta icoană, sfinte.
Bucură-te, că aduci pacea în casele în care Şi, fiind încununat pentru că şi-a înmulţit ta-
diavolul a adus dezbinare; lanţii, la sfârşitul vieţii sale i-ai luat sufletul
Bucură-te, că îi întorci la familiile lor pe la cer, pe care lucru văzându-1, evlavioasa lui
cei pe care patimile i-au robit; soţie I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Bucură-te, că înmoi inimile împietrite şi îi Scosul al 10-lea:
întorci tulburarea în linişte; „Hscultă, copila mea, o voi lua cu mine pe
Bucură-te, a flătoride al lucrurilor pierdute;
mama ta, dar nu te teme. Este voia lui Dum­
Bucură-te, că celor nedreptăţiţi le-ai vădit
nezeu şi uite ce loc minunat i-am pregătit",
dreptatea în faţa judecătorilor;
Bucură-te, că ridici ocara celor defăimaţi i-ai spus Anulei, arătându-i frumuseţile ra­
pe nedrept; iului. „Nu te lăsa pradă durerii, căci eu voi fi
Bucură-te, că pe oamenii care nu aveau mereu alături de tine şi te voi ocroti", a auzit
unde să m u n c e a s c ă i-ai î n d r u m a t cu folos; ea făgăduinţa ta, şi sufletul ei s-a liniştit. Iar
Bucură-te, odihnă a celor istoviţi din pri­ noi te rugăm să fii aproape de toţi copiii or­
cina lucrului peste m ă s u r ă ; fani şi zicem către tine unele ca acestea:
62 acatistul întâi al Sfântului Efrem cel cSNiu 63

Bucură-te, că nu laşi pe nimeni fără ajutor Condacul al ll-lea:


în vremea necazurilor; „îmi era cu neputinţă să m ă întâlnesc cu
Bucură-te, că pe copiii orfani îi sprijineşti; sufletul ei pângărit", ai spus despre femeia
Bucură-te, că îi ajuţi să aleagă binele şi să care voia să primească ajutorul tău fără a se
lepăda de fărădelegile ei şi de diavolul pe ca­
se ferească de păcat;
re îl slujea prin păcate. Şi, izgonindu-1 pe dia­
Bucură-te, dăruitorule al celor de trebu­
vol, ai îndepărtat-o de la tine pe femeie, că nu
inţă; B u c u r ă - t e , chivernisitorule al celor voia să îşi curăţească sufletul prin pocăinţă şi
de folos; să îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Bucură-te, păzi tom le al cu ni ţ iei tinerilor;
Scosul al ll-lea:
Bucură-te, părinte, icoană a virtuţilor zu­
0 femeie vindecată de tine a visat că voia să
grăvită în sufletele noastre; se închine sfintelor tale moaşte, dar diavolul
Bucură-te, că ai defăimat îmbuibarea şi ai i-a stat împotrivă, spunându-i că e păcătoasă.
lăudat înfrânarea; „Tocmai pentru că sunt păcătoasă voi merge
Bucură-te, că alungi frica morţii de la cei să mă închin Sfântului Efrem, chiar dacă ar
trebui să mor!", a spus ea, vrând să îşi trăias­
care se roagă ţie;
că viaţa acoperită de ajutorul tău. Pentru ca­
Bucură-te, că pe creştini îi pregăteşti pen­ re noi, luând pildă din râvna ei, ne rugăm aşa:
tru întâlnirea cu Dreptul Judecător; Bucură-te, că, prin rugăciunile tale, spo­
Bucură-te, că în ceasul morţii vii lângă cei reşte râvna n o a s t r ă pentru sfinţenie;
care ţi-au cerut să le fii ocrotitor; Bucură-te, că păcătoşilor care se pocăiesc
Bucură-te, că p ă s t r ă m în sufletele noastre le dai ceea ce le este de folos;
Bucură-te, cel ce, pe păcătoşii care nu I m
cuvintele şi minunile tale;
pădă păcatele îi mustri cu aspri mc;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, Bucură-te, veghetor al celor care v o i s.i >.<
noule făcător de minuni! închine la sfintele tale m o a ş t e ;
64 acatistul întâi al Sfântului Efrem cel (£Nbu 65

Bucură-te, jertfă bineprimită de Dumne­ cările care ne împovărează, ca s ă îi putem


zeu în altarul ceresc; c â n t a lui Dumnezeu: Aliluia!
Bucură-te, risipitorule al uneltirilor celor
Scosul al l 2-lea:L

viclene;
„ um m-ai chemat, am sosit!" i-ai spus fe­
Bucură-te, că pe cărturarii cei iubitori de
meii care te rugase s ă îi tămăduieşti fiul, şi
slavă îi ruşinezi;
Bucură-te, cel ce nu primeşti laudele ce­ i-ai plinit cererea. Şi noi te c h e m ă m , sfinte,
lor făţarnici; ajută-ne, nu ne lăsa, ajută-ne, c ă mare nevo­
Bucură-te, că stai împotriva diavolilor ca­ ie avem de ajutorul tău, robule al lui Dumne­
re ne împiedică să facem faptele credinţei; zeu, şi pentru aceasta te lăudăm aşa:
Bucură-te, că îi îndepărtezi cu sabia rugă­ B u c u r ă - t e , a p ă r ă t o r u l e al predaniilor
ciunii de la cei care se roagă ţie; Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, duşman al mândriei, al lăcomi­ B u c u r ă - t e , c ă faptele tale ne-au învăţat
ei şi al minciunii; mai mult d e c â t cuvintele;
Bucură-te, pildă de r ă b d a r e , de credinţă Bucură-te, că episcopul care se îndoia de
şi de nevoinţă; sfinţenia ta şi-a înţeles greşeala;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, Bucură-te, piatră de poticnire pentru cle­
noule făcător de minuni! ricii nevrednici;
Condacul al 12-lea: Bucură-te, c ă îi povăţuieşti să lepede pă­
„Merită să suferim şi noi puţin din iubire catele şi s ă m e a r g ă pe calea sfinţeniei;
pentru Hristos", i-ai spus maicii care se lup­ Bucură-te, că, la vreme de necaz, vii de­
ta cu o ispită şi i-ai a r ă t a t semnele pătimirii g r a b ă în ajutorul nostru;
tale muceniceşti. Şi noi avem nevoie de în­ Bucură-te, c ă îi fereşti de hoţi şi de tâlha­
t ă r i r e a ta, sfinte, c ă valurile acestei vieţi s- rii văzuţi pe cei ce duc crucea nevoinţelor;
au ridicat asupra n o a s t r ă şi suntem apăsaţi Bucură-te, că cel care a furat o parte din sfin­
de deznădejde. Ajută-ne s ă trecem de încer- tele tale moaşte a adus-o înapoi la mănăstire;
66 acatistul întâi al Sfântului Efrem cel cfNou

Bucură-te, m u s t r ă t o r u l e al creştinilor iu­


bitori de păcat;
Bucură-te, î m p r e u n ă - c ă l ă t o r u l e cu pele­
rinii evlavioşi; Acatistul al doilea
Bucură-te, că, răbdând chinurile prigoni­
torilor, ne-ai învăţat să nu ne temem de su­ al Sfântului Efrem cel Nou
ferinţă;
Bucură-te, că îi răsplăteşti pe cei care se Se face începutul obişnuit, apoi se zice:
ostenesc să ajungă la sfintele tale m o a ş t e ; Condacul 1:
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem,
Strălucitu-ne-ai tuturor, ca o nouă stea,
noule făcător de minuni!
când s-au descoperit Sfintele tale moaşte,
Coniacul al 13-lea: Părinte, iar cu strălucirea minunilor tale lu­
0, mult pătimitorule şi mare mucenice minezi întreaga lume. Prin mila şi smerenia
Efrem, cel ce te-ai arătat în chip minunat şi ai ta, plineşte cererile celor care se apropie cu
dat mărturie despre iubirea pe care o ai fa­ credinţă şi care îţi strigă ţie: Bucură-te, Sfinte
ţă de noi, cei nemulţumitori şi nerecunoscă­ Părinte Efrem, de-a pururea fericite!
tori, care ne rugăm să facem voia lui Dumne­ Scosul \:
zeu, dar trăim după voia noastră cea pătima­ Ca un înger nemaivăzut ai fost trimis din
şă, a r a t ă şi acum ajutorul tău tuturor celor cer şi ne-ai a r ă t a t nouă harul Prea Sfântu­
care te cheamă în rugăciune şi tuturor celor lui Duh, cu care îi mângâi pe toţi credincio­
pentru care ne rugăm ţie, ca, punând început şii, Sfinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta,
bun mântuirii, să îi mulţumim Lui Dumneze­ „Preafericit" te numim şi îţi strigăm ţie:
ului Cel în Treime lăudat, cântând: Aliluia! Bucură-te, că odinioară lupta cea bună ai purtat;
Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Ico­ Bucură-te, că acum tu străluceşti prealuminat;
sul 1: „Văzut-a stareţa Macaria cereasca procesi­ Bucură-te, cela ce ne dăruieşti nouă veselie;
une..." şi Condacul 1: „Să se bucure credincioşii..." Bucură-te, că pricinuieşti în ceruri bucurie;
al Sfântului Efrem cel cfNbu 69
68 acatistul al doilea
te-a proslăvit prin mulţime mare de minuni,
Bucură-te, stea cu totul n o u ă a Bisericii
Preafericite Efrem. Prin ele tu dăruieşti mân­
lui Hristos-Dumnezeu;
gâiere celor care îţi cântă cu umilinţă:
Bucură-te, sabie cu două tăişuri împotri­
Bucură-te, că lui Hristos-Dumnezeu îi eşti
va nebuniei celui r ă u ;
slujitor;
Bucură-te, că tuturor te-ai făcut pildă de
sfântă nevoinţă; B u c u r ă - t e , c ă al luminii nematerialnice
eşti văzător;
Bucură-te, că în ale tale lupte ai dobândit
Bucură-te, u r m ă t o r plin de s â r g al nevoin-
cununi de biruinţă;
ţei pustniceşti;
Bucură-te, întărirea cea nouă a credinţei;
Bucură-te, rana şi surparea necredinţei; Bucură-te, fierbinte râvnitor al luptelor
B u c u r ă - t e , c ă eşti putere d ă r u i t ă celor muceniceşti;
credincioşi; B u c u r ă - t e , vas preacurat, ce ai primit
B u c u r ă - t e , c ă preschimbi inimile celor dumnezeiasca insuflare;
necredincioşi; Bucură-te, floare sfântă răspândind taini­
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­ ca î n m i r e s m a r e ;
rurea fericite! B u c u r ă - t e , înţelepte care ai l e p ă d a t de­
şertăciunea cea lumească;
Qondacul al 2-lea: Bucură-te, că în chip tainic ai văzut lumea
iaţa ta sfântă şi sfârşitul preafericit au fost cea c e r e a s c ă ;
neştiute de oameni, dar prin descoperirea sfin­ Bucură-te, că mulţime de înviforări ai potolit;
telor tale moaşte, Preafericite Efrem, te-ai fă­ Bucură-te, că dorirea cea bună a duhului
cut cunoscut până la marginile pământului, în­ ţi-ai hrănit;
demna ndu-i pe toţi să laude dumnezeiasca Ico- Bucură-te, că prin dragostea ta sfântă pa­
nomie şi să cânte Prea Sfintei Treimi: Aliluia! văză ne eşti;
Scosul al 2-lea: Bucură-te, că înşelăciunile diavoleşti tu le
stârpeşti;
Dobândind noi cunoştinţa dumnezeias­
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­
că a vieţii tale întru Domnul, prin a r ă t a r e a
rurea fericite!
sfintelor tale oseminte, lăudăm pe Cel Care
70 acatistul al doilea al Sfântului Efrem cel dNou

Condacul al 3-lea: Bucură-te, far s t r ă l u m i n a t ce ne scoţi la


Prin sfintele tale arătări, ai descoperit ce­ neclătit liman;
lor ce te-au văzut, o, Sfinte Efrem, Muceni­ Bucură-te, cela ce îndepărtezi săgetările
ce al Domnului, slava cea ascunsă pe care ai celui viclean;
dobândit-o de la Dumnezeu. Iar prin mulţi­ Bucură-te, c ă mănăstirii tale îi eşti bucu­
mea minunilor umpli de nădejde pe toţi cei rie roditoare;
ce strigă Domnului cu credinţă: Aliluia! Bucură-te, cupă veşnic primitoare a între­
Scosul al 3-lea: itului Soare;
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­
Mi strălucit odinioară pe Colina Neprihăni­
rurea fericite!
ţilor, arătându-te plăcut lui Hristos prin sfân­
tă vieţuire, iar acum, Sfinte, sfinţeşti cu sfin­ Condacul al 4-lea:
tele tale moaşte mănăstirea ta, care se vese­ Risipind tulburarea şi aducând încredinţa­
leşte duhovniceşte şi îţi strigă: re, te-ai a r ă r a t cinstitei egumene şi i-ai des­
Bucură-te, învăţător preastrălucit al isihiei; coperit în chip limpede că Sfintele moaşte
Bucură-te, chip al cumpătării şi trezviei; pe care le găsise erau ale tale. Iar ea, văzân-
Bucură-te, căci veseleşti minţile cele cre­ du-te, s-a umplut de dumnezeiască insuflare
dincioase; şi a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Bucură-te, c ă luminezi cugetele inimilor
necredincioase; Scosul al 4-lea:
B u c u r ă - t e , c ă v e ş m i n t e l e sufletului t ă u Egumena, căreia i te-ai arătat, o, întru tot Fe­
sunt cu sânge î m p u r p u r a t e ; ricite, ţi-a auzit glasul şi te-a văzut că îi vorbeai,
Bucură-te, căci cu pecetea m u c e n i c e a s c ă iar tu i-ai descoperit numele şi chipul morţii
faptele ţi-s încrustate; tale. Pentru aceasta, îţi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, căci caznele păgânilor le-ai în­ Bucură-te, Mare Mucenic din ceata călugărilor;
durat cu r ă b d a r e ; Bucură-te, cel proslăvit întru soborul Sfinţilor;
Bucură-te, c ă ai râvnit s ă dobândeşti cu­ Bucură-te, că ai vieţuit în chipul îngeresc;
nunile nepieritoare; Bucură-te, că te-ai învrednicit de rodul cel ceresc;
72 acatistul al doilea al Sfântului Efrem cel cfNou 73

B u c u r ă - t e , c u n u n ă a u r i t ă a sfintei tale Scosul al 5-lea:


mănăstiri; Racla cu Sfintele tale moaşte revarsă tămă­
Bucură-te, p o m pururea neveştejit, plin duiri, bucurie şi sănătate celor care vin să se
de sfintele rodiri; închine în sfânta mănăstirea ta şi-ţi cer stăru­
itor ajutorul, Sfinte Părinte Efrem. De aceea,
Bucură-te, c ă pe Colina Neprihăniţilor ai
copleşiţi fiind de darurile tale care se revarsă
vieţuit întru nevoinţă; atât de bogat, strigăm către tine cu credinţă:
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu ţi-a
Bucură-te, cel care ne eşti izvor de tămăduire;
fost a r m ă şi iscusinţă; Bucură-te, c ă suferinzilor le eşti neînce­
B u c u r ă - t e , c ă ai s f ă r â m a t puterea celui t a t ă izbăvire;
pizmaş şi duşmănos; Bucură-te, că te arăţi celor ce dorm, dar şi
Bucură-te, că te-ai împodobit cu frumuseţea celor ce veghează;
Domnului Hristos; Bucură-te, că vii degrab la cei ce după aju­
Bucură-te, că sufletele întinate de p ă c a t le torul tău însetează;
curăţeşti; Bucură-te, c ă tainic îi sfinţeşti pe cei ce
Bucură-te, c ă m u l ţ i m e a credincioşilor o c h e a m ă numele t ă u ;
Bucură-te, veselia negrăită a celor ce văd
veseleşti;
slava chipului t ă u ;
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­ Bucură-te, c ă tu tămăduieşti de bolile ce
rurea fericite! nu au vindecare;
Condacul al 5-lea: Bucură-te, c ă ne ridici poverile ce le pur­
t ă m prin d r ă c e a s c a in sufla re;
Prin uimitoare minuni şi prin mulţimea ară­
Bucură-te, c ă prin pronia de Sus, multor
tărilor tale, descoperi tuturor, în vis ori în sta­ credincioşi te-ai arătat;
re de trezie, slava pe care ai dobândit-o de la Bucură-te, c ă îi umpli de bucurie pe cei
Dumnezeu, Sfinte Părinte Efrem! Pentru aceas­ care ţi s-au rugat;
ta, privind cu bucurie către slava ta, strigăm Ce­ Bucură-te, căci cortului ceresc îi eşti locuitor;
lui Care te-a înveşmântat în lumină: Aliluia! Bucură-te, preafierbinte şi minunat ocrotitor;
al Sfântului Efrem cel cSNou 75
74 acatistul al doilea

Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­ Bucură-te, piatra cea din capul unghiului
rurea fericite! a luptelor muceniceşti;
Bucură-te, c ă tiranilor cugetului trupesc
Condacul al 6-lea: li te împotriveşti;
Cei care au dobândit facerile tale de bine Bucură-te, c ă întru slava muceniciei ai su­
s-au făcut vestitori ai minunilor tale celor fă­ it calea cea c e r e a s c ă ;
ră de număr şi prin razele cuvintelor au în­ Bucură-te, cel ce p r e a m ă r e ş t i b u n ă t a t e a
traripat sufletele tuturor credincioşilor. Pen­ dumnezeiască;
tru aceasta, Sfinte Părinte Efrem, mulţimile Bucură-te, cela ce ţi-ai vădit bărbăţia su­
aleargă la sfântă mănăstirea ta şi dobândesc fletului;
har din belşug prin sfintele tale moaşte, cân­ Bucură-te, tu, care abaţi turbarea vrăjmaşului
tând Prea Sfântului Dumnezeu: Aliluia! Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­
Scosul al 6-lea: rurea fericite!
Strălucind ca un alt soare, te-ai a r ă t a t şi Condacul al 7-lea:
ţi-ai făcut auzit glasul pogorât din cer, pe Co­ In şanurile pământului ai r ă m a s ascuns
lina Neprihăniţilor. Neştiut fiind de către pă­ vreme de mai multe veacuri, Purtătorule
mânteni, te-ai făcut cunoscut acum Bisericii de Dumnezeu, iar în anii din u r m ă te-ai ară­
lui Hristos, prin descoperirea Sfintelor tale tat prin bunăvoirea Domnului, ca o comoară
moaşte, făcându-i pe toţi oamenii să îţi adu­ sfântă, Părinte Efrem, îmbogăţindu-i cu ha­
că dulce cântare aşa: rul tău pe cei care-I strigă lui Hristos: Aliluia!
Bucură-te, stâlp al pătimirilor muceniceşti; Scosul al 7-lea:
Bucură-te, viţă cu rodiri dumnezeieşti;
Te-ai arătat ca un nou luceafăr în Biserica lui
Bucură-te, sfeşnic al luminii lui Hristos;
Hristos, luminându-o cu dumnezeieştile raze
Bucură-te, cel nou arătat nouă, celor de jos;
B u c u r ă - t e , s c a r ă nou zidită a Bisericii ale minunilor tale, iar pe cei care cer cu râvnă
Mântuitorului; mijlocirea ta cea caldă îi izbăveşti din asuprirea
Bucură-te, că nevoinţa virtuţilor ţi-a zu­ întunecatelor patimi. Pentru aceea, şi noi, Sfinte
grăvit chipul teoforului; Părinte Efrem, îţi strigăm fără de încetare:
76 acatistul al doilea al Sfântului Efrem cel cSNou 77
Bucură-te, ciorchine ce cu veselie ne în­ (zondacul al 8-lea:
dulceşti;
B u c u r ă - t e , c ă c i amarele m â h n i r i tu le arul pe care-1 dăruieşti, Preafericite
risipeşti; Efrem, tuturor celor ce te cheamă în ajutor
se revarsă asupra lor în chip preaminunat.
Bucură-te, t ă m ă d u i r e m i n u n a t ă a celor
aflaţi în grele pătimiri; Pentru aceasta, vestea minunilor tale s-a răs­
pândit în toată Attica, iar noi, care alergăm
Bucură-te, izbăvire a celor ce sunt împo­
cu grăbire la Sfintele tale moaşte, îi strigăm
văraţi de multe ispitiri;
lui Dumnezeu: Aliluia!
Bucură-te, că eşti p u r t ă t o r de Dumnezeu
şi Sfinţilor u r m ă t o r ; Scosul al 8-lca:
Bucură-te, luptător preaiscusit şi Muce­ ntru totul luminat fiind de strălucirea
nic al împăratului tuturor; dumnezeiască, nu te îndepărtezi nici o clipă
Bucură-te, că nevoinţa cu lupta muceni- de sfânta ta mănăstire, Sfinte Mare Muceni­
cească ai împreunat; ce Efrem, arătându-te în felurite chipuri ce­
Bucură-te, cel care slava cea de Sus ne-ai lor cu inimă curată şi dăruind har îmbelşu­
arătat; gat celor ce cu râvnă îţi cântă ţie:
Bucură-te, că întunericul patimilor tu îl Bucură-te, slavă a călugăriei;
risipeşti; Bucură-te, stâlpule al Ortodoxiei;
Bucură-te, că în inima drepţilor bucurie Bucură-te, curcubeu al luminii nezidite;
zămisleşti; B u c u r ă - t e , c ă eşti p ă r t a ş al firii îndum­
Bucură-te, că sângeroşilor păgâni le-ai bi­ nezeite;
ruit nebunia; Bucură-te, alabastru plin cu mirul lacri­
mii de umilinţă;
Bucură-te, c ă fără de s t r ă m u t a r e ţi-ai pur­
Bucură-te, s u r â s de bucurie izvorât din
tat mucenicia;
a s p r ă nevoinţă;
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­
Bucură-te, jertfă sfinţită prin război până
rurea fericite!
la sânge;
78 acatistul al doilea al Sfântului Efrem cel &fou 79

Bucură-te, că prin tine nebunia necredin­ Bucură-te, slava călugărilor din vremea
ţei se înfrânge; de acum;
Bucură-te, viaţă înveşmântată cu monahi­ Bucură-te, c ă spre cer ai suit pe muceni-
ceasca haină; cescul drum;
Bucură-te, m i r e a s m ă bună a vieţuirii fă­ B u c u r ă - t e , c ă ocrotitor neobosit al m ă ­
r ă de prihană; năstirii tale eşti;
Bucură-te, stea care pe Colina Neprihăni­ Bucură-te, căci cu Sfinţii îngeri dimpreu­
ţilor r ă s a r e ; nă locuieşti;
Bucură-te, că în bezna vremurilor noastre
Bucură-te, că i-ai t ă m ă d u i t pe cei cuprinşi
eşti precum un soare;
de noianul durerii;
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­
rurea fericite! B u c u r ă - t e , c ă pe paralitic tu l-ai ridicat
prin harul înfierii;
Qondacul al 9-lea:
B u c u r ă - t e , căci cu darul t ă u ai risipit
Tu dezlegi legăturile celor slăbănogi, îi tă-
groaznice dureri de cap;
măduieşti pe cei îndrăciţi şi faci să înceteze
Bucură-te, că boala diabetului tot prin da­
mulţimea bolilor fără de leac. Pentru aceas­
ta, atenienii, locuitorii din Pireu şi din împre­ rul tău a încetat;
jurimi se zoresc în număr mare spre mănăs­ Bucură-te, potir ceresc ce te pogori în re­
tirea ta, Părinte Efrem, lăudându-te pe tine v ă r s ă r i de har;
şi cântând Celui Care te-a încununat: Aliluia! Bucură-te, n e s t e m a t ă dată firii omeneşti
în dar;
Scosul al 9-lea:
Bucură-te, Mare Mucenice, podoaba nevo­
0, preaminunate Părinte Efrem, când tânăra
itorilor;
cea evlavioasă te-a văzut strălucind cu o slavă
Bucură-te, icoană preaslăvită a cetei călu­
care nu era din lumea aceasta şi a auzit dum-
nezeieştile tale cuvinte, a mărturisit tuturor gărilor;
grija pe care tu o porţi mănăstirii tale. Pentru Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­
acestea toate, după cuviinţă îţi cântăm: rurea fericite!
80 acatistul al doilea al Sfântului Efrem cel cfKou 81

Condacul al 10-lea: Bucură-te, că moaştele tale în tainiţa pă­


uvioasele monahii te-au văzut în dumne­ mântului s-au aflat;
zeiască vedenie ori în vis, preumblându-te Bucură-te, căci din dumnezeiasca porun­
prin locaşul tău, Sfinte Părinte Efrem, şi um- că tu te-ai arătat;
plându-se ele de o mare bucurie, te-au ales B u c u r ă - t e , c ă î n t i n ă c i u n e a sufletelor
drept Sfântul lor ocrotitor. Pentru unele ca noastre tu o curăţeşti;
aceste daruri, dintru smerenia inimii strigă Bucură-te, că r ă u t a t e a credincioşilor de-
către Dumnezeu: Aliluia! grab o pârjoleşti;
. 1 . . Lti ,. li ., A.
Bucură-te, că tu în toată vremea dăruieşti
dunând în sufletul tău mirul cel de taină tămăduire;
dobândit întru adâncul smereniei, dăruieşti Bucură-te, căci ne ocroteşti fără de contenire;
mângâiere inimilor celor credincioşi, iar din Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­
racla cu Sfintele tale moaşte răspândeşti mi­ rurea fericite!
nunată mireasmă tuturor celor care, cu ca­ Condacul al il-lea:
petele plecate, îţi cântă cu evlavie: Mulţimile credincioşilor de pretutindeni
Bucură-te, mir al smereniei preabinemi- L-au lăudat pe Domnul când au fost aflate
rositor; Sfintele tale moaşte, căci El, prin dumnezeias­
Bucură-te, că turmei tale îi eşti dumneze­ ca Sa iconomie, le-a ţinut tăinuite în pământ şi
iesc păstor; nestricate de curgerea atâtor ani. Pe acestea
Bucură-te, rai ce răspândeşti ale nestrică- cinstindu-le, Sfinte Efrem, şi noi ne închinăm
ciunii bune î n m i r e s m ă r i ; înaintea împăratului Vieţii, zicând: Aliluia!
Bucură-te, chiparos înalt al sfintei nepăsări;
Bucură-te, c ă pe potrivnicul cu răstigni­ Scosul al il-lea:
rea ta l-ai biruit; Prin mijlocirea ta la tronul Mântuitorului
Bucură-te, că prin chinurile muceniceşti Hristos păzeşte-ţi mănăstirea de toată nevoia şi
Hristos te-a proslăvit; necazul, dăruindu-i binecuvântarea ta, Părinte
82 acatistul al doilea al Sfântului £frem cel cSNou 83

Efrem, căci iat-o alergând spre dobândirea da­ Condacul al 12-lea:


rului tău şi strigând cu umilinţă către tine: Din destul reverşi daruri şi belşug de ve­
Bucură-te, zidul nostru nesurpat; selie şi de fericire dumnezeiască, Părinte
Bucură-te, al credincioşilor turn n e s t r ă ­ Efrem, iar racla cu Sfintele tale moaşte vese­
mutat; leşte sufletele noastre şi ne sfinţeşte chiar şi
Bucură-te, păzitorul de nădejde al m ă n ă s ­ trupurile, nouă, celor sărmani, ce îndrăznim
tirii tale; să grăim Prea Sfintei Treimi: Aliluia!
Bucură-te, căci pe copii îi ţii sub ocrotirea { Scosul al 12-lea:
trezviei tale;
Lăudându-ţi luptele în cântările noastre,
Bucură-te, sprijin nebiruit al monahiilor Părinte Mucenice Efrem, slăvim darul de ca­
celor cu sârguinţă; re te-ai învrednicit şi apropiindu-ne de Sfin­
Bucură-te, tainică slavă a maicilor iubi­ tele tale moaşte, îţi cerem să ne ocroteşti pâ­
toare de nevoinţă; nă în sfârşitul vieţii noastre pământeşti. Iar
Bucură-te, cel care cererile credincioşilor le pentru tainica ocrotire ce ne-o arăţi în toată
plineşti; vremea, îţi aducem această cântare:
Bucură-te, c ă rugăminţile copiilor tăi le Bucură-te, cel ce eşti asemenea cu toţi Sfinţii;
primeşti; Bucură-te, cel ce te numeri dimpreună cu
Bucură-te, că ne dăruieşti toate bunătăţile; Mucenicii;
Bucură-te, că alungi de la noi toate răutăţile; Bucură-te, c ă ai dobândit cununile netre­
Bucură-te, c ă pentru lumea î n t r e a g ă te cătoare;
rogi neîncetat; Bucură-te, c ă ai cuprins lumina întreitu­
Bucură-te, c ă prin tine m â n g â i e r e mare lui Soare;
am aflat; Bucură-te, a p ă r ă t o r nepreţuit al celor ce
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­ trăiesc în m ă n ă s t i r e ;
rurea fericite! Bucură-te, temelia nou a r ă t a t ă Bisericii,
vrednicule de cinstire;
84 acatistul al doilea al Sfântului Efrem cel cSNou

B u c u r ă - t e , că mulţimi de credincioşi ai
umplut de veselie;
Bucură-te, că tu înalţi sufletele, întărin- Rugăciuni către
du-le în curăţie;
Bucură-te, că tu m ă slobozeşti de grijile Sfântul Efrem cel Nou
pierzătoare;
Bucură-te, că m ă scoţi din patimile cele (Rugăciunea întâi
stricătoare; Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugă­
Bucură-te, că la tronul lui Hristos eşti mij­ ciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul
locire; meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de
Bucură-te, cel ce mă izbăveşti dintru mâhnire; darurile pe care le-ai primit de la Dumne­
zeu pentru jertfelnicia ta. Şi văzând cum atâ­
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pu­
ta mulţime de oameni a fost ajutată de tine,
rurea fericite! îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu
Condacul al 13-lea: vei trece cu vederea, cererea mea. De nenu­
m ă r a t e ori te-ai a r ă t a t în vedenii şi în vise,
0, de trei ori Fericite Părinte, Sfinte Muce­ spunând celor credincioşi că vor primi cele
nice Efrem, împreună-locuitorule cu Sfinţii, cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o
roagă-L pe Hristos, dimpreună cu ei, să ne iz­ astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele
băvească din toate nevoile, făcându-ne păr­ sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar
cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele
taşi vieţii celei veşnice, pe noi, cei ce cântăm
şi nădăjduiesc că prin mijlocirea ta voi pu­
cu umilinţă: Aliluia! ne început bun mântuirii mele. Roagă-te lui
Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele
Icosul 1: „Ca un înger nemaivăzut..." şi Condacul 1: de folos mântuirii. Trupul meu este slabă-
„Strălucitu-ne-ai tuturor..."
86 Qfagăciuiii către Sfântul 'Efrem cel (fNbu 87

nogit de păcate şi sufletul meu este moleşit mele după trup şi după duh. Roagă-te sfin­
din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt te pentru robii lui Dumnezeu (numele), pen­
şi la faptele cele bune m ă lenevesc. Cere-i lui tru toţi cei care mi-au cerut să m ă rog pen­
Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi tru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori
înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăru­ se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei ca­
iască smerenie, r ă b d a r e şi râvnă în războ­ re mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au
iul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să ajutat, ştiuţi şi neştiuţi. Ajută Sfinte Efrem
mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să pe cei ce zac în patimi, robiţi de nepocăinţă
rabd şi să iert. Sfârşitul tău mucenicesc m ă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în
î n d e a m n ă să lepăd desfătările t r e c ă t o a r e ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi tru­
ale acestei lumi. Chinurile tale m ă îndeam­ pească şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închi­
nă să ridic şi eu crucea ascultării de Dum­ sori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi
nezeu, învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi,
voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pen­
caut cele ale mele şi să m ă izbăvesc de pati­ tru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciu­
mile şi de păcatele care m ă apasă. Alungă de ne, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca
la mine t o a t ă ispita diavolească. Prea mult împreună cu tine să îl slăvim pe Dumnezeul
am păcătuit, prea mult am izgonit de la mi­ cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.
ne harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul
mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa @fogăciunea a doua
inimii mele şi vreau să îi deschid. Ajută-mă, a părinţilor pentru copiii lor
sfinte, că sunt neputincios. Roagă-te pen­
Sfinte Efrem, ocrotitorule al p ă r i n ţ i l o r
tru mine până la ultima suflare a vieţii me­
binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi ru­
le. Roagă-te Sfinte Efrem, pentru tot poporul
găciunea n o a s t r ă şi sârguieşte-te să ne vii
creştinesc, pentru toţi ierarhii, preoţii, mo­
în ajutor. Ne r u g ă m ţie, sfinte, pentru copiii
nahii şi credincioşii. Roagă-te pentru părin­
noştri (numele). Ocroteşte-i prin rugăciuni­
tele meu duhovnic şi pentru toate rudeniile
le tale, fii lor povăţuitor pe calea adevăru-
88 Rugăciuni către SfânMTfiemcelcINou 8 9

lui şi fereşte-i de t o a t ă boala şi necazul. Fii @ţugâciunea a treia


lor călăuză pe marea cea învolburată a vie­ pentru cei bolnavi
ţii acesteia. Fereşte-i cu rugăciunile tale de Sfinte Efrem, mare mucenice al lui Hris-
patimile trupeşti, şi ispitirile de tot felul. tos, ascultă acum puţina n o a s t r ă rugăciu­
Fii lor dascăl înţelept, învăţandu-i să aleagă ne pentru robii lui Dumnezeu (numele) ca­
cele bune şi să se ferească de cele rele. Roa- re sunt încercaţi de boli, de suferinţe şi de
gă-te pentru ei Iubitorului de oameni Dum­ ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc,
nezeu să le d ă r u i a s c ă s ă n ă t a t e sufletească şi credem că vei primi cererea noastră şi vei
şi t r u p e a s c ă şi minte luminată. Tu, cel ce te- uşura suferinţele lor. A i spus că ai leacuri
ai a r ă t a t fetiţei şi ai îndemnat-o să se spo­ pentru toate felurile de boli, şi de aceea nă­
vedească, îndeamnă-i şi pe copiii noştri să dăjduim că iubirea ta de oameni nu s-a îm­
m e a r g ă pe calea spovedaniei. T u ne-ai în­ puţinat. Cine poate spune mulţimea minu­
v ă ţ a t că Sfânta î m p ă r t ă ş a n i e este cel mai nilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat iz­
mare ajutor pentru copii, pentru aceasta băvire prin rugăciunile tale? Ajută-i, Sfinte
ajută-i pe aceştia să t r ă i a s c ă o viaţă curată, Efrem, ajută-i. Roagă-te lui Hristos Dumne­
pentru a primi fără o s â n d ă Sfintele Taine. zeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie
Ne r u g ă m ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copi­ tămăduiţi degrabă, fă să se întâmple aceas­
ii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii ta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă le este
lor. Fereşte-i de prieteniile p i e r z ă t o a r e de mai de folos să ducă mai departe crucea su­
suflet, fereşte-i de uneltirile celui viclean. ferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârteas­
Ajută-i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută că, ca să primească luminoasa cunună a răb­
lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi dării. Sfinte Mucenice Efrem, tu ai răbdat su­
evlavie pentru cei din jurul lor. Ca lucrând ferinţe de nespus, iar viaţa noastră este pli­
cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi nă de desfătări. Dar chiar dacă suntem pă­
m u l ţ u m e a s c ă în fiecare zi a vieţii lor şi pe cătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, în­
Dumnezeu să îl laude în tot ceasul, acum şi drăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne
pururea şi în vecii vecilor. Amin. rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia
Sfântul Hfrem cel &fou 91

pe care suferinţele i-au îngenuncheat. Fii lor sprijinul tău decât în ştiinţa acelora? Şi noi
păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, credem că ne poţi ajuta, chiar dacă r ă b d a r e a
ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să n o a s t r ă s-a î m p u ţ i n a t şi c r e d i n ţ a n o a s t r ă
II slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit este slabă. Ocroteşte-ne Sfinte, să nu c a d ă
cu harul Său, a r ă t â n d u - t e mare făcător de
şi peste noi pedeapsa d u m n e z e i a s c ă , a ş a
minuni, în vecii vecilor. Amin.
cum a zis proorocul Osea „Dă-le lor pântece
Qţugăciunea a patra sterp şi sâni f ă r ă lapte", b l e s t e m â n d pe
a celor care nu pot avea copii femeile israeliţilor care au părăsit legea lui
0, Sfinte Efrem, grabnic a j u t ă t o r u l e Dumnezeu; ci, ştiindu-ne păcatele, învaţă-
al celor ce se r o a g ă ţie, primind puţina ne să ne c u r ă ţ i m sufletele prin pocăinţă.
n o a s t r ă rugăciune, vino în ajutorul nostru, R o a g ă - t e pentru noi, Sfinte Efrem, ca,
întristată este inima n o a s t r ă că nu ne-am îndreptându-ne viaţa, să primim şi bucuria
învrednicit a aduce pe lume copii. Mare
de a avea copii. Şi, d a c ă îi vom avea, să îi
este darul n a ş t e r i i de prunci şi mult se
bucură părinţii de copiii lor. Dar, din pricina c r e ş t e m în dreapta credinţă, fiindu-le pildă
p ă c a t e l o r noastre, noi suntem lipsiţi de de vieţuire creştinească. Iar dacă, din pricini
a c e a s t ă bucurie. Ştim că multe femei, care neştiute de noi, Dumnezeu ne va lăsa lipsiţi
erau a p ă s a t e de felurite boli, şi c ă r o r a de acest dar, roagă-te să mergem pe calea
doctorii le s p u s e s e r ă c ă p â n t e c e l e lor vor rugăciunii, pe calea cea s t r â m t ă care duce
r ă m â n e sterpe, s-au rugat ţie şi au primit în î m p ă r ă ţ i a Cerurilor. întăreşte-ne, sfinte,
ceea ce c e r u s e r ă . Cine poate spune bucuria
ca în viaţă să nu c ă u t ă m voia noastră, ci voia
lor, când au văzut pruncii veniţi pe lume, ca
dumnezeiască, şi în tot locul să îi aducem
rod al minunilor tale, după a t â t a a ş t e p t a r e ?
Sau cine poate spune veselia b ă r b a ţ i l o r laudă Dumnezeului cel iubitor de oameni,
care, deşi aflaseră de la doctori că nu vor Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi
putea avea copii, au crezut mai mult în pururea şi în vecii vecilor. Amin.
92 Rugăciuni către Sfântul Efrem cel cSNou 93
(Rugăciunea a cincea (Rugăciunea a şasea
O, Sfinte Părinte Efrem, căzând înaintea ta, a celor ce vor să se căsătorească
cu umilinţă ridicăm acum glasul nostru spre Sfinte Mare Mucenice Efrem, tinerei care
tine. Cum se cuvine oare să te numim: minu­ se rugase ţie să poată întemeia o familie, i-ai
spus în vis: „Te voi ajuta să fii alături de cel pe
nat u r m ă t o r al Domnului Hristos, mare ne­
care îl vrei". Şi cuvântul tău s-a adeverit, căci
voitor şi pustnic, Cuvios Părinte, Mare Mu­ tânărul pe care îl iubea, a cerut-o şi a luat-o de
cenic, Preot al Dumnezeului Celui Preaînalt, soţie. Ştiind aceasta, şi văzând grabnicul tău
izvorâtor de mir, făcător de minuni, grabnic ajutor, având şi eu dorinţa de a purta crucea
căsătoriei, te rog să mă ajuţi, să găsesc pere­
ajutător, mare t ă m ă d u i t o r de multe feluri
chea potrivită, alături de care să înfrunt ma­
de boli, slobozitor din multe necazuri şi pri­ rea vieţii acesteia. Ajută-mă, Sfinte Efrem, să
mejdii, mângâietor în deznădejde sau aju­ fac alegerea cea bună, pentru ca nunta mea să
t ă t o r întru toate nevoile? Cu adevărat, toa­ fie binecuvântată de Dumnezeu. De multe ori
ispita singurătăţii mi-a rănit inima, de multe
te aceste numiri le porţi prin darul Duhului
ori diavolul deznădejdii ori a desfrânării a lo­
Sfânt şi de aceea te rugăm să nu ne treci cu vit în poarta sufletului meu. Fereşte-mă, Sfin­
vederea, ci degrabă venind întru întâmpina­ te, de tot răul; fereşte-mă de o alegere greşi­
rea noastră, mijloceşte-ne mare milă de la tă; fereşte-mă de minciuni, de răutate, de des-
frâu. Să nu mă înşele frumuseţea cea degrab
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
trecătoare, ci să caut mai ales frumuseţea su­
Şi fie ca prin puterea minunată a rugăciuni­ fletească. Să nu m ă orbească dragostea păti­
lor şi a pildei tale să dobândim întărire în a maşă, nici să nu mă biruie patimile şi poftele.
purcede şi noi pe calea cea s t r â m t ă ce duce Luminează-mi mintea să nu alerg după averi
pământeşti ci să caut mai ales bogăţia duhov­
spre împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântu­
nicească. Mintea mea este nepricepută şi sla­
lui Duh. Amin. bă, izbăveşte-mă, Sfinte, cu rugăciunile tale,
9
* (Rugăciuni către Sfântul Efrem cel cfMbu 95

de neputinţele care mă apasă. Dăruieşte-mi buze necurate îţi sărut cu recunoştinţă icoa­
înţelepciune şi răbdare. Luminează-mi min­ na şi îţi mulţumesc, că nu ai trecut cu vede­
tea să alerg la spovedanie ori de câte ori um­ rea cererile mele, ci, după obicei, te-ai ară­
bra păcatului va tulbura mintea mea, mai îna­ tat grabnic ascultător şi ajutător. M-ai ajutat
inte ca gândul murdar să devină faptă. Sfinte Sfinte Efrem când grele încercări şi t e a m ă m-
Efrem, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru au cuprins iar acum sfinte, primeşte mulţu­
mine, dacă-mi este de folos spre mântuire să mirea, recunoştinţa şi dragostea mea ca unui
port crucea căsătoriei, să se întâmple aceasta rob nevrednic. Aşa cum ai împlinit cererile
spre slava Iui Dumnezeu. Iar dacă îmi este mai mele, întăreşte-mă să împlinesc şi eu porun­
de folos să duc mai departe crucea singurătă­ cile Lui Dumnezeu. Precum nu ai şovăit a m ă
ţii, ajută-mă să rabd fără să cârtesc. Iar de va izbăvi din necazuri şi a tămădui trupul meu,
fi voia lui Dumnezeu să ajung să îmi întemeiez nu şovăi a curaţi şi sufletul meu de toată înti-
o familie, ajută-mă, Sfinte, aceasta să fie prilej năciunea. Luminează-mă Sfinte Efrem cu ru­
pentru a mulţumi lui Dumnezeu în fiecare zi. găciunile tale, să nu-mi pun nădejdea în oa­
Şi roagă-L pe Hristos, Dumnezeu, ca Ia vreme meni, în mintea mea sau în sănătatea trupu­
potrivită, să-mi dăruiască, copii credincioşi şi lui meu, ca să nu fiu ruşinat. Iar pentru că în­
sănătoşi, care să ducă o viaţă curată şi sfântă. tinat şi robit de patimi sunt eu şi nu am în-
drăznire c ă t r e Dumnezeu, te rog, Sfinte al
(Rjigăciune de mulţumire meu ca aşa cum m-ai ajutat până acum, să-
mi fii mie sprijinitor, cu rugăciunile tale că­
pentru ajutorul primit de la Sfântul 'Efrem
tre Hristos Dumnezeu, ori de câte ori furtu­
Sfinte Mare Mucenice Efrem, slabă este cre­ na încercărilor se va abate asupra sufletu­
dinţa mea, săracă îmi este inimă, risipită îmi lui meu. Te rog ocroteşte cu rugăciunile tale
este mintea şi nevrednic sunt de ajutorul tău; şi pe robii lui Dumnezeu (numele), pe toţi cei
dar mare este dragostea ta faţă de tot omul care mi-au cerut să m ă rog pentru dânşii, pe
care te cheamă în ajutor. Aşa învrednicindu- toţi cei bolnavi, necăjiţi sau ispitiţi, pe toţi
mă şi eu de binefacerile tale, cu gând smerit cei ce au nevoie de ajutorul tău, şi pe tot po­
şi cu evlavie cad înaintea ta, m ă închin şi cu porul binecredincios. Amin.
Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic
de la Nea Makri, a făcut atât de multe
minuni în zilele noastre, încât poate doar
despre Sfântul Nectarie din Eghina, Sfântul
Ioan Rusul şi alţi câţiva sfinţi, s-a scris la
fel de mult.
In România, Sfântul Efrem este
deocamdată destul de puţin cunoscut, deşi
tot mai mulţi sunt românii care, rugându-se
Sfântului, au primit ajutor, tămăduire şi
binecuvântare.
Ne adresăm cu această broşură, în
primul rând celor care, având evlavie la
Sfântul Efrem, simţeau nevoia de a avea
acatistele, paraclisele şi rugăciunile către
Sfântul Efrem, într-un format accesibil şi
uşor de purtat, pentru a putea cere ajutorul
Sfântului, chiar şi atunci când sunt în
călătorie, la serviciu sau în alte locuri unde
purtarea unei cărţi mari devine anevoioasă.
Pentru cei ce nu au auzit încă de Sfântul
Efrem cel Nou, am amintit doar, în câteva
cuvinte, despre viaţa şi minunile sale,
recomandându-le cu căldură, tuturor, să
caute şi să citească măcar una dintre cărţile
cu viaţa şi minunile Sfântului Efrem cel Nou.

S-ar putea să vă placă și