DOGMATICĂ

I. Eshatologia – eshato = cele de pe urmă, nu va mai urma nimic.

Două segmente: 1. Eshatologia particulară, 2.eshatologia generală.
1. Eshatologia particulară – sfârşitul vieţii pământeşti şi începutul vieţii veşnice; ţinta
eshatologiei este creaţia Lui Dumnezeu, adică viaţa. Creaţie – iconomie – eshatologie ,
toate strâns corelate. Pentru această fază a creat Dumnezeu viaţa. Eshatologia dă sens
vieţii.
2. Eshatologia generală – ......
II. Moartea ca trecere, un moment necesar şi plin de sens. Ea exprimă necesitatea comuniunii cu
Dumnezeu. Spaima de moarte arată că aceasta nu este naturală. Prin moarte trecem la
comuniunea deplină cu Dumnezeu (sens pozitiv). Dumnezeu îngăduie moartea pentru a face
posibilă învierea. Moartea nu mai este simţită doar ca o pedeapsa ci ca şi o predare a omului
către Dumnezeu. Predare ce-şi are la bază iubirea. „Părinte în mâinile Tale îmi pun Duhul
Meu”.
III. Nemurirea sufletului. Sufletul nu este nemuritor pentru că are o structură spirituală. Sufletul
nu este indistructibil prin sine ci pentru că Dumnezeu vrea ca acesta să fie nemuritor pentru
comuniunea veşnică. Nemurirea sufletului este postulată de existenţa Lui Dumnezeu şi
neputinţa Lui de distrugere reprezintă relaţia dintre Dumnezeu şi om ca persoană.
IV. Necesitatea judecăţii particulare. În ortodoxie judecata particulară are loc la 40 de zile din
aceasta rezultă că omul este o existenţă responsabilă. Viaţa este spaţiul în care trebuie să
îndeplinim voia Lui Dumnezeu. După moarte nu mai poţi face nimic pentru tine. Binele şi
răul experimentat aici se prelungeşte în eternitate. Timpul şi mişcarea indispensabile omului.
V. Esenţa iadului şi posibilitatea unui iad etern. Iadul este diferit de reprezentarea lui
iconografică, descrierea lui făcută în picturi fiind metaforică. În iad ajung cei care n-au
îndeplinit voia Lui Dumnezeu şi au săvârşit păcate incompatibile total cu comuniunea cu
Dumnezeu. Iadul este etern pentru unii şi neetern pentru alţii. Cei care nu vor ieşi din iad
până la judecata finală nu vor mai putea ieşi după. Din rai nu se mai cade în iad. Veşnicia
iadului este o taină a libertăţii omului. Raiul este fericirea nemărginită a comuniunii cu
Dumnezeu. Iadul este nefericirea lipsei comuniunii cu Dumnezeu şi a comuniunii cu diavolul.
Sfânatul Ioan Damaschin: „focul iadului constă în poftele care nu-şi mai găsesc materia
pentru a se satisface.” Dumitru Săniloaie: „iadul este efervescenţa fantasmagorică a poftei
întreţinute de lipsa ...”
VI. Autorul şi criteriile judecăţii particulare. Autorul = Iisus Hristos. Este înfricoşător pentru
subiectivitatea noastră. În momentul morţii fiecare vede ce-l aşteaptă.
- Criteriul judecăţii particulare: confirmă sau nu confirmă existenţa noastră cu norma
existenţei vieţii în Dumnezeu. Vămile văzduhului – nu este dogmă (izvorâtă din pietatea
populară).
VII. Martorii, acuzatorii şi apărătorii de la judecată. Primul martor – propria conştiinţă, îngerii
buni şi diavolii, sfinţii, Maica Domnului, Biserica în general. Dumitru Stăniloaie: „La această
judecată participă şi creaţia. De om depinde bunăstarea întregului complex creat. Natura a
căzut prin om.”