Sunteți pe pagina 1din 48

Popa Florentina Carmen – an 2 A scoala de maistri

Popa Aurel – an 2 A scoala de maistri

Contabiliatea si Informatica de Gestiune

1
Cuprins

Organizatia si tehnologiile informationale si de

comunicare .......................................5

Functiunea financiar contabila a intreprinderii..............................................................7

Proiectarea si elaborarea sistemului informational.....................................................14

Elaborarea planului de realizare a proiectelor informatice ........................................18

Estimatarea riscurilor de proiect informatic................................................................20

Bilantul contabil-sursa informationala fundamentala in analiza financiara.................28

Rolul bilantului contabil in analiza situatiei financiare si patrimoniale a firmei............45

Gestionarea riscurilor unui proiect..............................................................................47

Bibliografie .................................................................................................................50

Organizatia si tehnologiile informationale si de comunicare

Accesul la informaţii conferă transparenţă procesului de management şi în


mod cert susţine dezvoltarea societăţii in ansamblul ei. Modernizarea comunicării
prin introducerea tehnologiei informaţiei va avea ca rezultat creşterea eficienţei
activităţii administraţiei publice, debirocratizarea şi creşterea calităţii serviciilor
publice oferite clientilor;înlăturarea barierelor dintre informaţii şi îmbunătăţirea fluxului

2
informaţional existent, la asigurarea accesului la informatii prin tehnologia
informationala pt utilizatorii finali ai serviciilor publice.
In ultimele 2 decenii retelele Internet au cunoscut o creste continua.insa in
ultimii ani a aparut o utilizare a acesteia cu o dezvoltare si mai rapida care a
transformat in mod radical modul de comunicare al companiilor cu angajatii,clientii si
furnizorii:Sistemele Intranet
Tehnologiile informatice si de comunicatie care sunt folosite pt cresterea
transparentei in relatia companie client sunt:CRM,sisteme de management al
documentelor si fluxurilor de lucru(modulul registratura,modulud workflow,modulul
integrare si gestiunea documentelor electonice),solutii de e-business si e-commerce.
Un sistem de management al relatiilor cu clientii reprezinta un ansamblu de
aplicatii informatice si proceduri care vizeaza identificarea principalelor asteptari si
preferinte ale clientilor,organiatiei si utilizarea eficienta a informatiilor acumulate in
scopul perfectionarii,transparentei relatiilor cu acestia.Companiile care înglobează
soluţii de servicii pentru clienţi în procesele esenţiale de afaceri dobândesc
numeroase beneficii, printre care o mai bună relaţie cu clienţii, optimizarea forţei de
muncă interne şi reducerea costurilor. Concret, companiile pot beneficia de:
-Interacţiuni integrate cu clienţii prin marketing, vânzări, comerţ electronic,
îndeplinirea comenzilor, facturare şi aprovizionare, servicii, instruire şi comunităţi
online
-Crearea unui canal flexibil şi eficient de comunicare cu clienţii existenţi şi de
contactare de clienţi noi
-O reacţie rapidă la nevoile în permanentă schimbare ale clienţilor şi o mai bună
cunoaştere a mărcilor
-Oferirea posibilităţii clienţilor de a încheia tranzacţii într-un mod cât mai comod,
aceştia putând să plaseze comenzi online, să găsească date tehnice, să verifice
situaţia comenzilor sau să configureze produsele online la orice oră din zi
-Crearea de instrumente online pentru membrii forţei de vânzări care să le permită
acestora să acceseze informaţii despre produse, să comunice cu alte grupuri, să
facă propuneri şi să verifice disponibilitatea anumitor produse
-Posibilitatea departamentului de vânzări de a se concentra asupra clientului, de a
oferi mai multe servicii cu valoare adăugată şi de a urmări noi posibilităţi de vânzare
-Menţinerea la un nivel stabil a numărului de angajaţi care se ocupă de procesarea
comenzilor şi de asistenţa pentru clienţi, în ciuda lărgirii bazei de clienţi

3
-Creşterea acurateţii în plasarea comenzilor
-Reducerea timpului de manipulare a comenzilor, rezolvare a problemelor clienţilor
şi transfer al informaţiilor de la sau către clienţi ori către partenerii din lanţul de
aprovizionare
-Transferul tranzacţiilor de la agenţi la realizarea automată
-Eliminarea infrastructurii redundante
CRM se bazeaza pe faptul ca o relatie de lunga durata cu clientii poate fi unul
dintre cele mai importante atuuri ale unei organizatii. CRM utilizeaza internetul,
pentru a facilita interactiunea cu clientul. Faptul ca marile organizatii din occident se
reevalueaza in functie de siteuri face ca internetul sa patrunda in planurile
manageriale si in organizatiile romanesti, beneficiile internetului fiind deja bine
cunoscute. Se pot organiza astfel baze de date referitoare la problematicile clientilor,
siteuri pentru interactiunea client-companie.In momentul in care se aplica CRM intr-o
companie, obiectivele afacerii vor fi: cresterea numarului de clienti si castigarea unei
fidelitati din partea lor, un feed-back mai mare, clienti mai multi care se intorc sa
viziteze siteul. Pentru serviciul de marketing o astfel de strategie va ajuta la
organizare unei campanii mai bine targetate si satisfacerea clientilor. Departamentul
vanzari va avea ca beneficiu desfasurarea automata a vanzarilor pe regiuni si
calificarea clientilor pe baza experientelor trecute.
ncepte referitoare la client.
Pentru implemantarea CRM firma respectiva trebuie sa parcurga mai multe
etape. La inceput se stabilesc potentialii clienti ai firmei care sunt grupati apoi in
functie de cerintele lor,apartenenta acestora la un anumit grup si gradul de stabilitate
a cerintelor lor in timp. Ulterior se inregitreaza datele fiecarui client intr-o baza de
date. Aceasta contine informatii legate de datele de identificare ale persoanei,situatia
sociala,pregatirea profesionala precum si cererile,reclamatiile,sesizarile depuse de
client. De asemenea ma pot fi stocate si date ce descriu comportamentul clientilor.
Implementarea acestiu sistem intr-o organizatie aduce o serie de avantaje atat
organizatie respective,deoarece ajuta la imbunatatirea imaginii prin care aceasta
este perceputa pe piata,cat si lientilor care pot obtine informatii mult mai usor si mai
complexe datorita centrelor de contact. Acest sistem ajuta la cresterea transparentei
relatie ompanie-client prin faptul ca detinerea de catre organizatie a unui grad mai
mare de informatii ajuta la cunoasterea cat mai detaliata a fiecarui client putand

4
astfel sa-si adapteze serviciile si produsele in conformitate cu toate cerintele diferitilor
clienti

Functiunea financiar contabila a intreprinderii

I. Sistemul de contabilitate al interprinderii


I.a.Definitia si izvoarele sistemului de contabilitate
I.b.Trasaturile sistemului de contabilitate
I.c.Structura sistemului de contabilitate
I.d.Modalitati de organizare si conducere a contabilitatii
I.e.Formele de inregistrare contabila
II. Functia financiar-contabila a intreprinderii si structura organizatorica
I. Sistemul de contabilitate al interprinderii
I.a.Definitia si izvoarele sistemului de contabilitate
Intr-o acceptiune generala, sistemul de contabilitate cuprinde ansamblul
normelor, regulilor, instrumentelor, principiilor si proceselor specifice utilizate pentru
prelucrarea datelor in vederea asigurarii informatiilor necesare conducerii si
utilizatorilor externi.
Sistemul contabil are 2 componente:
-o latura conceptuala - principii, norme
-o latura aplicativa - se refera la instrumentele contabile si la modul de prelucrare al
datelor in conformitate cu principiile si normele contabilitatii, pentru obtinerea
informatiilor.
Sistemul contabil are ca izvoare dreptul contabil si alte surse.
Dreptul contabil cuprinde legislatia contabila, reglementarile contabile, normele
si standardele de contabilitate. Legislatia si reglementarile difera de la tara la tara. In
tara noastra principalele acte normative cu caracter contabil sunt grupate in sistemul
contabil al agentilor economici si include:
-legea contabilitatii 82/1991
-regulamentul de aplicare al legii contabilitatii
-planul de conturi general si normele de utilizare a conturilor
-registrele si formularele privind activitatea financiara
Acestor surse legislative li se adauga si alte surse: intreaga legislatie
economico-financiara care reglementeaza anumite probleme economice, financiare

5
si care stau la baza contabilitatii operatiilor. Acestea nu sunt surse contabile, dar au
implicatii contabile. Se mai gasesc si norme si standarde de contabilitate
internationala. Aceste directive si standarde au aparut ca urmare a normalizarii
contabilitatii prin care se urmareste armonizarea contabilitatii pe plan intern si
international si utilizarea unui limbaj comun.
Pe plan continental, la nivelul Comunitatii Economice Europene exista un
organism care se ocupa de armonizarea contabilitatii pentru tarile membre ale CEE,
organism care elaboreaza directive care nu au caracter obligatoriu pentru tarile
membre ale CEE ci au caracter de recomandare. Pentru a deveni obligatorii se
impune ca ele safie insusite de tarile membre si sa fie elaborate legi in acest sens.
La nivel international exista Comitetul de Standarde Contabile Internationale
format din reprezentanti a 10 tari (SUA, Canada, Franta, Germania, s.a.) si care
pregateste si elaboreaza norme contabile internationale. Aceste norme au caracter
obligatoriu pentru grupul de societati si societati mari cotate la bursa pe pietele
financiare straine.
Alte surse:
-jurisprudenta -; decizii luate de organele de justitie in rezolvarea unor litigii intre
diferite societati, decizii care stau la baza elaborarii unor norme;
-doctrina contabila - unde se include diferite instructiuni circulare, raspunduri
ministeriale si literatura contabila (lucrari, manuale).
Actualul sistem contabil s-a aplicat in tara noastra incepand cu 1994, adaptat
cerintelor economiei de piata. Este preluat din sistemul contabil francez dupa ce
acesta a fost adaptat la realitatile economiei noastre. Pe de alta parte au fost avute in
vedere si prevederile Directivei a IV-a a CEE, care abordeaza problematica
documentelor anuale de sintezasi standardele internationale contabile. Este un
sistem de tranzitie, perfectionarea lui a inceput prin elaborarea unor documente care
realizeaza armonizarea legislatiei contabile romanesti cu cea internationala.
I.b.Trasaturile sistemului contabil
Actualul sistem contabil se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi care
exprima adaptarea sa la conditiile ecomomiei de piata.
Principalele trasaturi sunt:
1.Reflectarea contabila a operatiilor -; obiect al contabilitatii in concordanta cu
principiile contabile general admise. Din ansamblul principiilor contabile general
admise, regulamentul legii contabilitatii a retinut doar 6 principii: a.Principiul prudentei

6
-; conform caruia nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor,
respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinand seama de
deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii
exercitiului curent sau anterior. Prudenta consta in contabilizarea oricarei pierderi
posibile si necontabilizarea profiturilor sperate, chiar daca acestea sunt foarte
probabile. Principiul prudentei este legat de evaluarea patrimoniului si opereazala
sfarsitul fiecarui exercitiu, cand se comparapentru fiecare element patrimonial
valoarea contabila cu valoarea de inventar. Pot aparea situatiile:
- In cazul activelor -; atunci cand valoarea contabila este mai mare decat valoarea de
inventar rezulta un minus de valoare, care se inregistreaza in contabilitate fie ca
amortizare, daca este vorba de o pierdere definitiva (cazul imobilizarilor corporale),
fie ca un provizion, daca este vorba de o depreciere provizorie reversibila.
- atunci cand valoarea contabila este mai mica decat valoarea de inventar rezulta un
plus de valoare, care pentru elementele de activ nu se contabilizeaza.
- In cazul elementelor din pasiv -; daca valoarea contabila este mai mica decat
valoarea de inventar rezulta un plus de valoare care se poate contabiliza sub forma
provizioanelor.
- daca valoarea contabila este mai mare decat valoarea de inventar rezulta un minus
de valoare care pentru elementele de pasiv nu se contabilizeaza.
Obs. Aplicarea principiului prudentei conduce la evidentierea diferita in
contabilitate a elementelor patrimoniale. In contabilitatea curenta, elementele
patrimoniale sunt contabilizate la valoarea contabila. Contabilitatea curenta = conturi.
In bilant, elementele patrimoniale sunt evaluate la valoarea contabilaneta (valoarea
ramasa = valoarea contabila - provizioanele amortizate). b.Principiul permanentei
metodelor -; consta in continuitatea aplicarii regulilor si normelor privind evaluarea,
inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor
asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile (rezultate). Acest principiu
trebuie inteles avand in vedere flexibilitatea normelor contabile, astfel ca existasituatii
obiective: metodele, regulile aplicate intr-un an pot fi modificate in exercitiul urmator
cu conditia ca aceste modificari sa faca obiectul unei informari intr-o anexa a
bilantului in care sa se explice si consecintele schimbarii metodelor. c.Principiul
continuitatii activitatii -; in concordanta cu esenta sa se presupune ca intreprinderea
isi continua in mod normal functionarea intr-un viitor previzibil fara a intra in stare de
lichidare sau de reducere sensibilaa activitatii. Starea de necontinuitate are mai

7
multe consecinte:
-asupra metodelor de evaluare: - in caz de stare de continuitate, evaluarea
patrimoniala si determinarea rezultatelor se fac tinand cont de valoarea actuala.
- in caz de stare de necontinuitate se recurge la alte valori care se numesc valori de
lichidare.
-asupra unor practici contabile (de ex: etalarea unor cheltuieli asupra mai multor
exercitii).
-asupra unor principii, indeosebi asupra principiului permanentei metodelor si
independentei exercitiului. d.Principiul independentei exercitiilor -; presupune
delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor aferente intreprinderii pe masura
angajarii acestora si trecerea lor la rezultatul exercitiului la care se refera.
Consecinte:
-practicarea unei contabilitati de angajamente, adica inregistrarea cheltuielilor si a
veniturilor se efectueaza in momentul producerii operatiilor si nu cel al lichidarilor;
-utilizarea conturilor de regularizare (conturi din grupa 47);
-necesitatea calcularii amortizarii si a provizioanelor la sfarsitul fiecarui exercitiu
financiar;
-mentionarea in anexa bilantului a cheltuielilor si a veniturilor privind exercitiile
viitoare;
-contabilizarea unor evenimente posterioare inchiderii exercitiului, dar anterioare
inchiderii conturilor. e.Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere a unui
exercitiu, care trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere al exercitiului
precedent; presupune interzicerea imputarii efectelor schimbarilor de metode sau ale
corectarii unor erori asupra capitalurilor proprii cu care intreprinderea isi incepe un
nou exercitiu. f.Principiul necompensarii -; conform caruia elementele de activ si
pasiv trebuie sa fie evaluate si inregistrate in contabilitate in mod separat, nefiind
admisa compensarea intre posturile de activ si cele de pasiv ale bilantului (ex:
necompensarea creantelor cu datoriile fata de acelasi tert) si intre veniturile si
cheltuielile din contul de regularizare 121 (necompensarea plusurilor de valoare cu
minusurile de valoare provenind din exercitii din diferente de curs valutar, de
conversie.
Organizarea contabilitatii in conceptul dualist, adica in dublu circuit, asigurand
transparenta informatiei potrivit destinatiei pentru intreprindere si pentru intreprindere
si terti.

8
Trasaturile contabilitatii financiare sunt:
-are ca obiect circuitul patrimonial al intreprinderii luat in totalitatea sa ca entitate
gestionara. Scopul sau este acela de a determina periodic, de regula la inchiderea
exercitiului, situatia patrimoniala precum si rezultatul global al exercitiului bazat pe
gruparea cheltuielilor si veniturilor in functie de natura lor. Ea asigura si gestioneaza
informatiile necesare completarii bilantului, contul de profit si pierdere si anexe la
bilant. Informatiile sunt utilizate atat pentru necesitatile proprii cat si in relatia cu
utilizatorii externi (clienti, furnizori, banci).
-are la baza norme unitare prevazute in legea contabilitatii si regulile ei, in
regulamentul ei care sunt obligatorii si aplicabile intreprinderilor.
Contabilitatea de gestiune se numeste contabilitatea interna, manageriala. Are
ca obiect calcularea costurilor, stabilirea rezultatelor si a rentabilitatii productiei,
lucrarilor si serviciilor, intocmirea, executarea si controlul executiei bugetului de
venituri si cheltuieli pe feluri de activitati. Scopul sau este acela de a determina si
examina (cunoaste) periodic rezultatele si de a furniza datele necesare fundamentarii
deciziilor privind gestiunea intreprinderii. Informatiile furnizate sunt utilizate numai in
interiorul intreprinderii, au caracter confidential si tin de strategia si tactica adoptata
de intreprindere.
Ca si contabilitatea financiara este obligatorie, dar nu are la baza norme
unitare. Ea se organizeaza de catre fiecare unitate patrimoniala in functie de
specificul activitatii si de necesitatile proprii.
Evaluarea elementelor patrimoniale in concordanta cu principiile si cerintele
economieie de piata
Regulamentul Legii contabilitatii prevede ca evaluarea sa se faca la 4 momente
care corespund vietii economice a elementelor patrimoniale.
1.Etapa intrarii in patrimoniu: evaluarea se face la valoarea de intrare (valoarea
contabila) reprezentata de costul de achizitie, costul de productie, valoarea actuala.
Nota: creantele si datoriile sunt contabilizate la valoarea nominala.
2.Data inventarierii: evaluarea se face la valoarea de inventar (valoarea
actuala), care se stabileste pentru fiecare element in functie de utilitatea sa pentru
intreprindere, de pretul pietei.
Nota: pentru creante si datorii, valoarea de utilitate o reprezintavaloarea probabila de
incasat, respectiv de plata.
3.Inchiderea exercitiului: evaluarea si reflectarea in bilant se efectueaza la

9
valoarea contabila pusa de acord cu rezultatele inventarierii.
4.Iesirea din gestiune (patrimoniu): evaluarea se face la valoarea de intrare
(contabila).
Obs: exista bunuri pentru care in momentul iesirii din gestiune se cunoaste
valoarea contabila si metodele de evaluare se numesc metoda identificarii specifice.
Exista bunuri fungibile pentru care la iesire nu se mai poate stabili valoarea exacta cu
care au intrat in gestiune.
I.c.Structura sistemului de contabilitate
Latura aplicativa cuprinde instrumentele: planul de conturi general, normele de
utilizare a conturilor registre contabile, bilantul contabil.
Planul de conturi general este destinat tuturor unitatilor care desfasoara activitati
economice, cuprinde lista de conturi si normele de utilizare. Simbolizarea conturilor
este facuta dupa sistemul zecimal.
Observatie:
-conturile din clasele 1-7 sunt obligatorii. Cele din clasele 8-9 precum si dezvoltarea
in analitic a conturilor sintetice sunt adaptate si completate de fiecare intreprindere in
functie de specificul activitatii;
-conturile din clasele 1-8 apartin contabilitatii financiare, cele din clasa 9 contabilitatii
de gestiune;
-terminatia sibolizarii conturilor are o anumitasemnificatie. In toate cazurile terminatia
0-8 indica functia conturilor de activ sau de pasiv; terminatia 9 indicaopusul functiei
conturilor de la 0-8;
-s-au stabilit anumite corelatii:
60-65 -> activitate de exploatare
70-75 -> activitate de exploatare
66/76 -> cheltuieli/venituri financiare
68/78 -> cheltuieli/venituri exceptionale
Regulamentul legii contabilitatii prevede obligativitatea intocmirii registrelor:
jurnal, inventar, “Cartea Mare”, la care se adauga formulare comune privind
activitatea financiar-contabila
I.d.Modalitati de organizare si conducere a contabilitatii
Exista un set de criterii si anume:
1.Dupa modul de reflectare in contabilitate a operatiunilor economice contabile poate
fi organizata si condusa:

10
-in partida dubla;
-in partida simpla.
|inerea contabilitatii in partida dubla este obligatorie si reprezinta regula in activitatea
financiar-contabila. Contabilitatea in practica simpla poate fi tinuta la Consiliile locale
comunale, unitatile de cult si asociatiile familiale. Esenta ei -; inregistrarea
operatiunilor in conturi fara a se utiliza conturi corespondente. Nu au obligatia sa
intocmeasca bilant.
2.Dupa gradul de detaliere a informatiei, contabilitatea poate fi tinuta in 2 variante:
-varianta simplificata (intreprinderi mici si mijlocii care utilizeaza conturi sintetice de
gradul I, intocmesc bilant elementar de sinteza folosind un numar redus de indicatori;
-varianta de baza.
3.Dupa marimea si gradul de dispersare a unitatilor economice, contabilitatea poate
fi tinuta:
-centralizat -; toate operatiile economico-financiare sunt contabilizate la sediul
intreprinderii, indiferent de subunitatile din subordine;
-descentralizat -; subunitatile care nu au personalitate juridica tin contabilitate proprie
pana la nivelul balantei de verificare care sunt trimise unitatii economice, sunt
centralizate si pe baza ei se intocmeste bilantul contabil.
I.eFormele de inregistrare contabil aformele de inregistrare contabila sunt
determinate de modul de prelucrare a datelor si de registrele utilizate pentru
atingerea obiectivelor contabilitatii. Sunt prevazute urmatoarele forme de inregistrare
pe: jurnale, jurnalul Cartea Mare, jurnalul Maestru Sah.
II.Functia financiar-contabila a intreprinderii si structura organizatorica
In esenta, functia financiar-contabila integreaza activitati prin care se asigura:
-obtinerea si folosirea rationala a mijloacelor financiare necesare desfasurarii
activitatii de ansamblu a intreprinderi;
-evidenta in expresie baneasca a fenomenelor economico-financiare din
intreprindere, precum si urmarirea modului de realizare a rezultatelor economice.
Din punct de vedere organizatoric, functia financiar-contabila se realizeaza in
functie de marimea si specificul prin compartimente separate denumite servici,
birouri. La intreprinderile mari, servicii financiare sau birouri, serviciu contabilitate.

11
Proiectarea şi elaborarea sistemului informaţional

O elaborare eficientă a sistemelor informaţionale necesită un efort comun. Printre


elaboratori trebuie să fie incluşi utilizatorii, echipa de proiectare şi un personal de
asistenţă.
Utilizatorii sînt unul sau mai mulţi indivizi care beneficiază de proiectul de creare a
sistemului. Utilizatori pot fi managerii şi funcţionarii (lucrătorii) de rînd, clienţii, vînzătorii,
furnizorii etc.
Echipa de elaborare este un grup de oameni responsabili de aspectul elaborării
sistemului. Echipa de elaborare poate conţine utilizatori şi personal tehnic, e condusă de
către un şef al echipei.
Personalul de asistenţă este numaidecît format din personalul subdiviziunii
Sisteme informaţionale, inclusiv - programatori, analişti de sistem, administratori şi
gestionari ai bazelor de date, experţi în comunicaţii, bibliotecari de sistem, ingineri-
spectaiişti, alt personal.
În plus, la cei enumeraţi în procesul de elaborare trebuie implicaţi top-managerii şi
managerii sistemelor informaţionale. Dintre top-manageri participă directorul general,
adjunctul pe finanţe, adjunctul pe marketing. Din managerii sistemelor infermaţionale
partcipă şeful secţiei (direcţiei) Sisteme informaţionale şi personalul executiv.
Personalul implicat la elaborarea sistemelor informaţionale poate varia de la o
organizaţie la alta, de ta un sistem la altul.
Top-managerii, de regulă iniţiază proiectul şi îl aprobă în final, după
implementare. În procesul elaborării sistemelor informaţionale managerul subdiviziunii
Sisteme informaţionale e responsabil de analiză, proiectare şi implementare. El mai
consultă top-managerii în domeniul noilor sisteme informaţionale şi revizuirea celor
existente.
Lucrul acesta este diferit şi depinde de sistemul informaţional elaborat.
Sistemele informaţionale mici pot fi elaborate fără implicarea managerilor de vîrf; cu cît
sistemul e mai mare, mai complicat, cu atît ei necesită o participare mai mare a
personalului.
Mat jos prezentăm rolurile specialiştilor şi ale managerului în elaborarea
sistemelor (fig. 1)
Vom defini aici managementul proiectului drept o colecţie integrată de instrumente,
tehnici şi proceduri ce ajută cu succes şi în termen elaborarea (definitivarea) proiectului
sistemului informaţional.
12
În faza de proiectare a sistemului informaţional vor fi rezolvate
următoarele probleme:
1. Acordarea planului sistemului informaţional cu strategia şi obiectivele
organizaţiei.
2. Proiectarea arhitecturii sistemului informaţional în aşa fel, ca să se poată face
integrarea diferitor baze de date.
3. Includerea dezvoltării sistemului informaţional printre direcţiile cheie ale
organizaţiei.
4. Terminarea proiectului la timp în conformitate cu bugetul stabilit.

Specialiştii în
Faza Managerul
informatică
Planificare Defineşte problema Susţin
Efectuează studii de
Analiză Controlează
sistem
Proiectare Controlează Proiectează sistemul
Implementare Controlează Implementează sistemul
Operare Controlează Fac accesibil sistemul

Fig.1. Rolurile personalului în elaborarea sistemelor informaţionale

Comitetul de elaborare Managerul Analistul de sitem


Controlează

Elaborează proiectul
detaliat al sistemului

Identifică configurările
13 alternative ale sistemului
Aprobă sau respinge Selectează
Pregăteşte cea
propuneri
mai bună
de
implementarea sistemului Evaluează
implemetare alternativele
configurare
a proiectului
Fig. 2. Faza de proiectare a sistemului informaţional

Durata Durata de facto


Activităţi Evenimente Situaţia la zi
planific ată (zile)
Studiu preliminar 1-2 14 10 complet
Definirea 2-3 20 21 complet
Proiectul logic
necesităţilor 3-4 30 45 complet
Specificare 4-5 5 7 complet
Procurare
echipament 5-6 30 30 complet
Elaborare proceduri
echipament 5-7 14 11 complet
Testare proceduri 7 -9 3 2 complet
Elaborare program 5-8 45 60 incomplet
14
Testare program 8-9 5 - incomplet
Instalare 6-9 2 4 complet
Testare sistem
echipament 9-19 5 - incomplet
Instruire utilizatori 8-10 20 - incomplet
Instruire finală 10-11 2 - incomplet
Tranziţia lasistemul 11-12 10 - incomplet
nou
Fig. 3. Planificarea lucrărilor de elaborare şi imlementare a sistemului
informaţional

Personalul organizaţiei implicat în proiectarea sistemelor informaţronale va


conlucra şi îşi va exercita funcţiile în conformitate cu cele reprezentate în fig. 2.
În procesul proiectării sistemului informaţional este important proiectul desfăşurării
lucrărilor (el este elaborat în primul rînd şi reprezintă un plan-grafic de efectuare a
tuturor lucrărilor ce ţin de ciclul de viaţă al sistemului informaţional).
În continuare vom aduce un exemplu de planificare a lucrărilor de elaborare a
unui sistem informaţional, în acest plan-grafic se includ toate activităţile ce ţin de
fazele ciclului de viaţă al sistemului informaţional, se indică duratele în timp (de
regulă în zile) de efectuare a lucrărilor concrete (planificate şi de facto) şi situaţia la
zi în realizarea acestor activităţi (fig. 3).
Elaborarea cu succes a sistemelor depinde de următorii factori:
— susţinerea din partea managerilor superiori (top-level);
— implicarea tuturor utilizatorilor în toate etapele de elaborare;
— utilizarea metodologiilor de elaborare a sistemelor aprobate;
— definirea clară a scopurilor şi obiectivelor;
— atragerea atenţiei la cele mai importante probleme şi necesităţi;
— proiectarea simplă şi clară;
— programe de instruire bune pentru cei implicaţi;
— revederea (reexaminarea) graficului după elaborarea proiectului;
— programe bine definite şi organizate de exploatare.
Problemele posibile ce intervin în procesul de elaborare (creare a
sistemelor), pof fi cauzate de:
— comunicaţii slabe;
— proiect ambiţios;
— lipsă de susţinere din partea managerilor;

15
— neimplicarea managerilor şt utilizatorilor;
— proiectare greşită sau neadecvată;
— testare şi implementare slabă.

Elaborarea planului de realizare a proiectelor informatice

Integrarea aplicaţiilor informatice este o activitate ce reuneşte oameni,


echipamente,programe, dar şi practici manageriale. Integrarea aplicaţiilor este o
abordare strategică de a lega mai multe sisteme informatice, la nivel de informaţii şi
servicii, astfel încât sistemele să fie capabile să facă schimb de informaţii şi să
asigure o funcţionare a proceselor în timp real .
Sistemele informatice de tipul Enterprise Resource Planning (ERP) sunt sisteme
bazate pe arhitectura client/server dezvoltate pentru prelucrarea tranzacţiilor şi
facilitarea integrării proceselor de afaceri cu furnizorii, clienţii şi alţi parteneri de
afaceri.
Un ERP poate fi considerat expresia cea mai fidelă a iterdependenţei dintre
economic şi tehnologia informaţională, reprezintă o infrastructură software, multi-
modulara ce oferă suport de gestiune şi coordonare a diferitelor structuri şi procese
din companie, în vederea realizării obiectivelor de afaceri. Scopul unui sistem ERP
(sistem de gestiune integrată a proceselor de afaceri) este realizarea unei mai bune
comunicări în companie, îmbunătăţirea cooperării şi interacţiunii dintre diferite
departamente precum cele de planificare a producţiei, achiziţii, producţie, vânzări şi
relaţii cu clienţii. Pe scurt, un sistem de gestiune a companiei de tip ERP reprezintă
planificarea celor 4 factori determinanţi pentru o afacere de succes: factorul uman,
financiar, tehnic şi de resurse (cei 4 M - Man, Money, Machines şi Materials).
ERP integrează toate procesele economice: producţie, distribuţie, contabilitate,
finaciar, personal, stocuri, service şi mentenanţă, logistică, gestiune de proiecte,
oferind accesabilitate, vizibilitate şi consistenţa informaţională în întreaga organizaţie.
ERP înseamnă integrarea tuturor aplicaţiilor într-o soluţie globală, care acoperă toate
procesele intercorelate prin care concretizează activitatea organizaţiei, eliminând
graniţele dintre departamente şi delimitările funcţionale, ca şi pe cele ale organizaţiei

16
cu mediul şi oferind posibilităţi de lucru multiutilizator, multiscop şi multispatiu.
Prin definiţie, un sistem de tip ERP reprezintă o soluţie software complexă,
bazată pe arhitectura client-server ale cărei elemente sunt integrate într-o platformă
comună, pentru gestionarea resurselor companiei, prelucrarea tranzacţiilor şi
facilitarea integrarii tuturor procelor necesare în cadrul unei afaceri, centralizându-le,
facilitând împărtăşirea datelor şi eliminând redundanţa. Fiecare pachet ERP oferă
funcţionalităţi diferite pentru industrii diferite.
Provocarea principală constă în integrarea tuturor proceselor economice şi
optimizarea resurselor disponibile.
Sistemele ERP actuale realizează integrarea tuturor funcţiilor de conducere ale
unei companii, plecând de la :
- planificare;
- asigurarea stocului de materii prime şi materiale;
- definirea tehnologiilor;
- coordonarea proceselor de producţie;
- gestiunea financiar- contabilă, a resurselor umane, a stocurilor de produse finite;
- dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor cu clienţii şi partenerii de afaceri.
Un astfel de sistem permite factorilor de decizie realizarea unor analize
complete asupra realizării planului de afaceri. Prin opţiunile de simulare a activităţilor
şi prin caracterul flexibil şi dinamic al aplicaţiilor se pot realiza :
- planuri de previziune;
- evaluări şi predefiniri ale tendinţelor de evoluţie ale industriei din care face parte
compania;
- analize calitative;
- integrarea cu noile tehnologii e-business;
- comunicare on-line.
La implementare, sistemele ERP includ o serie de caracteristici de bază. Sunt
instalate pe un sistem de gestiune a bazelor de date. Platformele de baze de date
folosite cel mai frecvent sunt: Oracle, DB2, Informix, MS SQL Server, SQL Base şi
Sybase. Baza de date necesită o setare iniţială conform proceselor organizaţiei şi
trebuie sa asigure acces direct la informaţii în timp real (avantajul bazelor de date
unice) pentru toţi membrii organizaţiei. Odată terminată instalarea, utilizatorii introduc
datele, informaţiile fiind transferate prin intermediul proceselor la alte module. În final,
sistemele ERP includ instrumente de raportare periodice sau realizate ad-hoc.

17
Estimarea riscurilor de proiect informatic

Competitia dura care se manifesta în domeniul tehnologiei informatice


trebuie sa-l oblige pe managerul de proiect sa mearga mult mai departe, mai
repede si cât mai bine, astfel încât sa poata sa-si motiveze echipa si sa devina
eficient în relatiile strategice ale organizatiei.

Pentru a reusi sa puna în valoare ansamblul cunostintelor pe care le oseda


echipa sa, managerul trebuie sa îsi formeze o viziune asupra modalitatilor de
culegere si de diseminare a cunostintelor.

Misiunea managerului proiectelor informatice în depistarea si diseminarea


cunostintelorconsta în:

· cunoasterea - recenzarea si analizarea informatiilor pentru o mai buna


cunoastere a situatiei organizatiei pentru a se putea orienta si adapta politicilor
organizationale în materie de resurse informationale;

· masurarea/evaluarea - utilizarea instrumentelor si metodologiilor de


masurare si evaluare a gradului de utilitate a cunostintelor organizationale,
pentru a- i permite sa adapteze, sa le faca sa evolueze si sa valorizeze aceste
cunostinte;

· consilierea - urmarirea si consilierea echipei în pilotarea actiunilor


informatice;

· anticiparea - analizarea cunostintelor existente pentru a anticipa posibilitatile


organizatiei de a se adapta la noile tehnologii informatice.

Proiectele experimentale de partajare a cunostintelor sunt mecanisme de


schimburi creative între factorii de decizie si actorii economiei. Fiecare
manager de proiect trebuie sa ia în considerare faptul ca noile tehnologii
informatice nu sunt rezervate doar marilor organizatii. Pornind de la aceasta
realitate, la Saint Etienne în Franta a fost înfiintata o organizatie -CYBERSITE
- care pune în valoare atuurile tehnologiei informatice si care are rolul de a
disemina informatia în grupurile de actori din regiune (figura 1).

18
CYBERSITE este un serviciu gratuit, novator si performant, constituit dintr-
o echipadedicata organizatiilor mici si mijlocii care doresc sa utilizeze eficient
tehnologia informatica.

Managerul proiectelor informatice dintr-o organizatie apeleaza la serviciile


CYBERSITE pentru a:

· descoperi prestatiile informatice care raspund cel mai bine nevoilor


organizatiei sale;

· elabora, evalua si testa proiecte adaptate marimii organizatiei si mijloacelor


de care aceasta dispune;

· pune si gasi rezolvarea la probleme specifice organizatiei;

· reflecta la definirea strategica a proiectelor proprii;

· gasi toate informatiile necesare alegerii prestatorilor susceptibili sa


însoteasca realizarea proiectelor informatice si sa asigure integrarea lor în
organizatie;

· dispune de prestatii în liber serviciu.

CYBERSITE

Serviciu gratuit, inovator si performant

Organizatia 1

Organizatia 2

Organizatia n

Organizatia 4

Organizatia 3

Stabilirea problemelor care pot sa fie rezolvate cu sprijinul Cybersite


Furnizarea solutiilor pentru problemele organizatiei

Flux strategic concurential

Legenda:

Fig. 1. CYBERSITE - o solutie la problemele organizatiilor moderne

19
Functiunea strategica a organizatiei are ca obiectiv gestiunea inteligenta a
raporturilorde forte dintre ea si concurenta, în scopul satisfacerii fiabilitatii
stabilite de catre manageri.

Pentru aceasta, realizarea unei analize strategice concurentiale impune


manageruluiproiectelor informatice:

· sa examineze în profunzime continutul functiunii strategice;

· sa studieze rolul si misiunile cheie ale fiecarui nivel de decizie;

· sa definesca o viziune strategica clara ;

· sa aiba abilitatea de a disemina cunostintele în interiorul organizatiei.

Managerii proiectelor informatice implicati în elaborarea unei analize


strategice trebuie:

· sa aiba o gândire strategica, adica sa dispuna de capacitatea de a întelege


tendintele

rapide de schimbare ale mediului, oportunitatile pietei, amenintarile


concurentei, punctele forte si cele slabe ale organizatiei;

· sa fie capabili sa piloteze schimbarea, adica sa aiba capacitatea de a


comunica într- un mod atragator strategia organizatiei si de a aloca eficient
resursele proprii necesare realizarii schimbarilor frecvente;

· sa dispuna de putere de comunicare, adaptându-si vointa si capacitatea de a

schimba structurile si procesele de management atunci când este necesar,


înainte de a realiza anumite schimbari strategice în organizatie;

· sa realizeze coeziunea echipei manageriale pentru a se atinge, cu maxima


eficienta, obiectivele stabilite prin participarea tuturor membrilor;

· sa-si aloce responsabilitatea atunci când furnizeaza informatiile utile


membrilor echipei manageriale pentru a le suscita interesul;

· sa delege cu discernamânt responsabilitatile si sa exprime pozitiv ceea ce


asteapta din partea subordonatilor;

· sa recompenseze salariatii care îsi îmbunatatesc performantele, astfel încât


acestia sa se simta capabili si sa fie motivati pentru a se implica în realizarea
obiectivelor strategice si în partajarea cunostintelor de care dispun.

20
Principalele responsabilitati ale managerului proiectelor informatice constau
în:

· definirea unei viziuni strategice clare;

· initierea unui “Proiect al organizatiei”;

· realizarea procedurilor si mijloacelor necesare lansarii procesului de


planificare strategica;

· alegerea strategiei si asigurarea ca organizatia dispune de resursele


necesare care sunt determinate de factorii schimbarii si de consecintele pe
care acesti factori le antreneaza.

Pentru îndeplinirea acestor responsabilitati managerii proiectelor


informatice trebuie sa aiba la dispozitie un organism de tipul celui CYBERSITE
- care prin prestatiile sale sa rezolve o gama larga de probleme ce
reglementeaza:

· relatia client-furnizor;

· noile metode de cumparare prin intermediul Internet- ului;

· marketingul pe Internet;

· diseminarea si valorizarea cunostintelor;

· transferul fisierelor;

· publicarea datelor de productie pe Internet;

· gestiunea datelor tehnice;

· gestiunea calitatii;

· informatizarea procedurilor administrative.

Organizatiile dispun de o bogata metodologie care le permite sa-si


determine atât itinerariul strategic, cât si rolul managerului proiectelor
informatice în elaborarea unei analize strategice concurentiale si în
diseminarea cunostintelor.

Timpul insuficient, lipsa mijloacelor financiare, calitatea resurselor umane


sunt folosite, de catre organizatie pentru a se justifica analiza strategica
ineficienta si minimalizarea rolului esential al managerului proiectelor
informatice în elaborarea acestei analize.

21
Particularitatea puterii manageriale din domeniul tehnologiei
informatice consta în aceea ca trebuie sa fie privita atât ca relatie, cât si ca
proces.

Efectele relatiei si ale procesului puterii manageriale genereaza


urmatoarele misiuni:

· fixarea obiectivelor si normarea rezultatelor;

· elaborarea planurilor de actiune si conducerea proiectelor;

· conducerea echipei;

· informarea fiecaruia despre activitatea sa;

· aprecierea rezultatelor;

· stimularea colaboratorilor;

· instaurarea relatiilor interpersonale.

· diseminarea cunostintelor în organizatie.

Un manager poate sa fie mai mult sau mai putin motivat de gustul puterii si
de dorinta de a-si spori performanta, dar trebuie sa îsi puna în valoare
competentele manageriale atunci câând îsi desfasoara activitatea si se implica
în procesul decizional si de diseminarea a cunostintelor.

Termenul de putere manageria la are adesea conotatii negative si


presupune exercitarea unei puteri personale mai mult sau mai putin coercitiva
asupra altora.

Aspectul pozitiv al puterii manageriale se reflecta prin:

· dorinta de a impresiona colaboratorii (prin gesturi sau prin cuvinte),

· influenta pe care managerii o exercita asupra colaboratorilor atât pentru


sporirea propriului prestigiu (putere manageriala personala), cât si în interes
general (putere manageriala socializata);

· preocuparea pentru o buna reputatie;

· capacitatea de a oferi spontan sustinere si sfaturi.

În procesul de exercitare a puterii manageriale informatiile pot prezenta


urmatoarele neajunsuri :

22
· nu sunt disponibile întotdeauna la momentul oportun ;

· cele care sunt disponibile fie sunt lipsite de fiabilitate, fie sunt furnizate prea
târziu;

· unele informatii îl pot împiedica pe manager sa-si exercite puterea.

Toate aceste neajunsuri se pot datora unor deficiente în organizare, astfel:

· politici informatice neadaptate la activitatea organizatiei;

· un proiect informatic nerentabil;

· timp de raspuns excesiv într-o retea importanta;

· un sistem în timp real care nu este disponibil;

· un numar important de activitati de corectare a defectelor;

· proiecte caracterizate de numeroase întârzieri;

· materializarea unui risc al securitatii informatice.

Cum se vor comporta managerii proiectelor informatice care trebuie sa-si


asume în mod real rolul de leadership si sa-si exercite puterea manageriala ?

Un manager eficient trebuie sa adopte un stil de management diferit pentru


fiecare colaborator, identificându-se fiecaruia, respectând obiectivele care
trebuie atinse, astfel încât sa pastreze un climat sanatos. A delega pentru a-si
responsabiliza colaboratorii trebuie sa reprezinte un obiectiv prioritar al oricarui
manager eficient. Autonomia colaboratorilor reprezinta atuu-ul oricarei
întreprinderii care crede în bogatia resurselor umane, de aceea se poate
spune ca nu exista autonomie fara responsabilitate si putere manageriala fara
implicare decizionala.

Unii managerii ai proiectelor informatice se implica foarte putin, atât în


comportamentul managerial pe care-l recomanda subordonatilor, cât si în
proiectele informatice pe care le elaboreaza pentru organizatie, considerând
ca este foarte usor sa elimine o discordanta sub pretextul ca este banala sau
ca necesita resurse financiare considerabile.

Coerenta, claritatea, lipsa contradictiilor, precum si alti termeni cunoscuti,


nu sunt decât bune intentii, de aceea un plan de dezvoltare a puterii
manageriale nu se poate realiza si pune în aplicare fara un diagnostic prealabil

23
si un obiectiv specific si realist, ceea ce necesita un consiliu de administratie
care sa-si demonstreze angajamentul, manageri care sa se implice într-un
proces decizional bazat si directionat de mediul economico-social si
consultanti specializati pe probleme economice.

Conducerea unei echipe presupune eforturi mari si multa concentrare, cu


atât mai mult cu cât în era stresului si a presiunii psihice managerii doresc sa
conduca organizatii care nu le culpabilizeaza excesiv angajamentul, motivatia
si competenta.

Pluralitatea stilurilor de management, adaptarea echipelor, realismul


obiectivelor vin în sprijinul managerilor. Aparitia unor discordante decizionale
între managerul proiectelor informatice si colaboratorii sai ar trebui sa conduca
la luarea în considerare a nivelului competentelor echipei si sa elaboreze un
proiect de schimbari care sa urmareasca:

· delegarea anumitor responsabilitati (reprezentarea echipei în exterior);

· gestiunea relatiilor cu alte organizatii;

· actiuni de formare pentru colaboratori;

· modificarea indicatorilor de rezultate.

În exercitarea puterii manageriale, managerul proiectelor informatice se va


confrunta cu un mediu care îl va obliga sa actioneze si sa conduca, astfel încât
sa conc ilieze atât imperativele proprii cât si pe cele ale organizatiei pe baza
unor cunostinte temeinice.

Concluzii

Informatia purtatoare de cunoastere este creatoare de plusvaloare atunci


când este identificata, culeasa, organizata si difuzata la momentul oportun în
organizatie. Mai mult, partajarea informatiei cu colaboratorii conduce la
dezvoltarea retelei si la crearea unei noi cunoasteri.

Globalizarea cunoasterii impune o noua viziune asupra modului de


abordare a colaborarii în interiorul si în afara organizatiei.

Managerul proiectelor informatice va avea un rol dificil, deoarece va trebui


sa defineasca o noua calitate a relatiilor umane si un nou mod de organizare a
muncii în functie de tipul cunostintelor.

24
Tehnologiile informatice de tip intranet sau groupware vor deveni
instrument e indispensabile pentru managerul proiectelor informatice care vrea
sa gestioneze eficient cea mai importanta resursa a organizatiei - cunoasterea.

Inteligenta economica devine o resursa strategica, îmbogatita continuu de


utilizarea tehnologiei informatice.

Formarea unei inteligente economice în cadrul organizatiei impune


implicarea salariatilor în:

· elaborarea proiectului de formare;

· recrutarea noilor salariati;

· stabilirea modului de transmitere a cunostintelor inter- individuale;

· elaborarea misiunii organizatiei.

Bilantul contabil - sursa informationala fundamentala in analiza financiara

Bilantul contabil – sinteza a fluxurilor informationale financiare ale intreprinderii.

25
Contabilitatea isi aduce o contributie deosebita in stiinta si practica
economica, deoarece, prin intregul sau continut, imbina armonios teoria abstracta cu
realitatea fenomenelor studiate. Prin mecanismul sistemului de conturi, contabilitatea
furnizeaza un sistem de informatii corelat si verificat si, promoveaza rigurozitate si
exactitate in reflectarea fenomenelor economico-financiare.

Adoptarea unor decizii corecte, care sa corespunda pe deplin realitatii si


sa contribuie la rezolvarea multiplelor si complexelor probleme ce pot aparea in
activitatea economico-financiare, este dependenta de calitatea si cantitatea
informatiilor furnizate prin intermediul sistemului informational economic. Toate
masurile intreprinse in vederea perfectionarii sistemului informational economic au
contribuit in egala masura si la perfectionarea contabilitatii.

In cadrul sistemului informational economic, informatiile furnizate de


subsistemul informational contabil detin un rol deosebit de important, deoarece, prin
continutul sau, informatia contabila este exacta, completa si neintrerupta , ea
caracterizand dimensiunea si fluxurile valorice care iau nastere in cadrul procesului
reproductiei sociale si prin intermediul carora se exercita functia financiar-contabila a
intreprinderii.

Desi gama de obiective ale contabilitatii in general si ale contabilitatii


financiare in special este foarte diversa, nu se poate neglija faptul ca produsele finale
ale oricarui sistem contabil sunt documentele de sinteza, iar oferta de informatii
furnizate de aceste documente depinde de utilizatori si, respectiv, de necesitatile lor
informationale. Pentru a putea satisface cerintele informationale ale analizei
financiare, contabilitatea a fost confruntata cu necesitatea elaborarii unui procedeu
propriu de generalizare si sintetizare a datelor si informatiilor, ceea ce a implicat
crearea unui instrument corespunzator, si anume bilantul contabil. Termenul
„bilant” deriva de la latinescul „balancia” (balanta, cantar). Bilantul contabil reprezinta
documentul oficial utilizat la incheierea exercitiului financiar.

Creatie a contabilitatii in partida dubla, bilantul, de la a carui atestare in


primul

26
tratat de contabilitate tiparit in lume a trecut peste o jumatate de mileniu, asigura o
imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare precum si a
rezultatului obtinut.

In calitatea sa de model al patrimoniului, bilantul consolideaza si da


expresie sintetica informatiilor referitoare la formele functionale de investire a
fondurilor in activitatea unui titular de patrimoniu, precum si la modul de formare a
acestora in cadrul relatiilor cu mediul economico-social. El caracterizeaza cifric si in
etalon banesc relatiile de echilibru dimensional si structural dintre mijloacele
economice gestionate de catre titularul de patrimoniu si sursele de procurare ale
acestor mijloace. De asemenea, bilantul evidentiaza si rezultatul financiar obtinut, ca
urmare a consumarii si reproductiei fondurilor investite.

Bilantul contabil are rolul de a generaliza periodic datele contabilitatii


curente si de a stabili pe aceasta cale o serie de indicatori economico-financiari
sintetici, ceea ce ii confera caracterul de model contabil si informational, dar si de
model de gestiune a valorilor materiale si banesti delimitate patrimonial. In plan
informational, bilantul pune in evidenta raporturile cauzale dintre bunurile materile si
bani, ca obiecte de drepturi si obligatii pe de o parte, drepturile si obligatiile titularului
de patrimoniu in legatura cu aceste valori, pe de alta parte, intre alocarea acestor
valori si finantarea lor, intre utilizarea valorilor si reproductia lor. El furnizeaza
informatii de reflectare si control asupra relatiilor de echilibru privind starea si
miscarea patrimoniului.

Ca model de gestiune, bilantul serveste la punerea in miscare a


mecanismelor proprii subiectului de drept orientate spre asigurarea in conditii de
eficienta a reproductiei patrimoniului; pe baza lui se fundamenteaza deciziile privind
alocarea, finantarea, utilizarea si recuperarea fondurilor. Totodata, prin bilant se
organizeaza controlul asupra realizarii deciziilor, se asuma drepturi si obligatii, se
stabilesc raspunderi si cointerese cu privire la gospodarirea si dezvoltarea
patrimoniului. De asemenea, bilantul este folosit ca instrument de cunoastere a
normelor referitoare la conservarea, administrarea si dreptul de dispozitie asupra
patrimoniului. Spre deosebire de cont si sistemul de conturi, prin care se asigura
descrierea si analiza morfologiei financiare a patrimoniului, bilantul realizeaza sintaxa
acestei structuri .

27
Prin potentialul documentar, prin modul de participare la circuitul
„informatie- analiza-decizie”, bilantul se constituie ca o baza de referinta, ca oferta
penetranta si cu efect catalizator in procesul conducerii activitatii economico-
financiare. Datele din bilant fundamenteaza procesul decizional, iar prin urmarirea
miscarilor ce intervin in structura elementelor patrimoniale se efectueaza controlul
derularii acestor procese, analizand rezultatele obtinute in raport cu parametrii care
au stat la baza adoptarii deciziilor.

Prin structura sa si prin modul de grupare a indicatorilor, bilantul contabil


ofera posibilitatea aprecierii situatiei financiare a intreprinderii si raspunde
necesitatilor de informare ale utilizatorilor, furnizand, totodata, datele necesare
elaborarii prognozelor.

Bilantul contabil surprinde situatia patrimoniala a intreprinderii la un


moment dat, furnizand informatii cu privire la echilibrul financiar al intreprinderii.

Utilizarea bilantului contabil ca instrument de analiza a activitatii


economico-financiare la nivel micro si macroeconomic, ii confera acestuia
caracteristicile unui model economic.

In Romania ultimilor ani, stiinta economica a facut pasi seriosi inainte in


ceea ce priveste perfectionarea modelelor de analiza a activitatii economico-
financiare a intrepinderilor in contextul trecerii la economia de piata. A fost deschis
astfel camp larg cercetarilor in domeniul economic si au fost introduse procedee si
concepte noi de analiza utilizate curent in tarile cu o economie de piata avansata,
cum ar fi: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria pozitiva,
trezoreria negativa, trezoreria neta, fluxul de numerar (engl. „cash-flow”) etc.

Analiza bilantului stabileste gradul de independenta financiara in functie


de structura finantarii, dependenta intreprinderii de creditorii sau de bancile
creditoare.

Bilantul poate fi considerat a fi „cel mai reprezentativ instrument de


inregistrare si control folosit de contabilitate, pentru realizarea acesteia, deosebit de
util pentru analiza situatiei financiare si caracterizarea activitatii economice a
intreprinderii intr-o anumita perioada de gestiune, atat in totalitatea lor, cat si pe

28
diferite stadii ale circuitului economic, cu indicarea beneficiului sau pierderii realizate;
elementul principal pentru explicarea dublei inregistrari; mijlocul de a oglindi la un
moment dat situatia intreprinderii evaluata in bani prin punerea fata in fata a
mijloacelor si resurselor; un calcul de sinteza al contabilitatii, prin care se prezinta la
un moment dat situatia economica dintr-un perimetru al miscarilor de valori, evaluata
in bani, punandu-se fata in fata activul cu pasivul; un document contabil alcatuit pe
baza datelor evidentei contabile, asa cum rezulta ele din inregistrarile curente facute
in conturi; instrument specific contabilitatii, cu ajutorul caruia se prezinta in mod
centralizat si grupate sistematic datele contabile privind situatia valorica a mijloacelor
economice, sursele de formare ale acestora si rezultatele activitatii la un moment dat
”.

Cateva dimensiuni istorice ale bilantului contabil

De mai mult de jumatate de mileniu, contabilitatea opereaza sub principiul


partidei duble. Cu toate acestea, abia in secolul al XIX-lea, gratie marilor intreprinderi
industriale si comerciale, incepe sa se analizeze si sa se masoare periodic
patrimoniul, cu ajutorul bilantului si rezultatul, cu ajutorul contului de profit si pierdere.
O astfel de practica isi gaseste explicatia prin cateva fenomene: numarul societatilor
pe actiuni se multiplica, se separa conducerea intreprinderii de proprietari, managerii
fiind obligati sa informeze periodic asupra modului in care a gestionat patrimoniul si
activitatea; contabilul apare ca un mediator intre proprietari si manageri, ramanand,
totusi, subordonatul acestora din urma etc.

Pana in secolul al XIX-lea, exista adesea tendinta de a se confunda, in


procesul contabil, bunurile intreprinderii cu cele ale proprietarilor sai. Incepand cu
acest secol, se poate vorbi de actiunea principiului entitatii in contabilitate.

Intr-o formula generala, bilantul a fost si este considerat un document de


sinteza care permite sa se cunoasca, la un moment dat, patrimoniul unui comerciant,

29
persoana fizica sau juridica, patrimoniu definit ca ansamblul drepturilor si obligatiilor
unui comerciant..

De asemenea, bilantul a fost si este inca recunoscut ca un instrument


static. Abordarii statice a bilantului i s-a opus, o data cu opera profesorului german
Eugen Schmalenbach (Dznamische Bilanz, 1920), o abordare diametral opusa, cea
dinamica. Viziunii traditionale despre bilant, asimilat unui inventar patrimonial
condensat, Schmalenbach i-a opus conceptia sa referitoare la un bilant ca
reprezentare a „fortelor intreprinderii”. El a constatat ca este mult mai important
pentru managerii intreprinderii sa masoare sanatatea acesteia decat sa cunoasca
valoarea intrinseca a elementelor care compun cele doua parti ale bilantului, activul
si pasivul.

Jacques Richard (Comtabilites et practiques comptable, Dalloz, 1996)


contrapune cele doua tipuri de contabilitati:

- o contabilitate care, pentru a construi bilantul, nu retine, decat valorile


corespunzatoare lichidarii intreprinderii, altfel spus o contabilitate statica;

- o contabilitate care tine cont de valorile in miscare,


independent de ce se intampla cu ele in caz de lichidare a intreprinderii, adica o
contabilitate dinamica. El pledeaza pentru o contabilitate de tip dinamic.

Lucrarea „Bilantul dinamic” a generat un alt mod de a gandi contabilitatea.


Multe din ideile lui Schmalenbach au constituit puncte de plecare pentru reflectii
ulterioare. In definitia data astazi elementelor reprezentand activul bilantier, in
cadrele contabile conceptuale ale tarilor anglo-saxone si in cel international, este
prezenta sintagma „resurse ... susceptibile sa genereze avantaje economice viitoare”
(„posturi in suspensie ca forte ce concura la formarea rezultatului”, in viziunea lui
Schmalenbach).

Idei exprimate in literatura de specialitate cu privire la bilantul contabil

30
In decursul timpului, profesionistii au formulat diferite definitii ale bilantului,
care se disting prin anumite nuante de exprimare. Cu titlu de exemplu iata cateva
dintre ele:

• „Bilantul reprezinta forma intrebuintata de practica vietii economice, pentru


prezentarea scrisa a averii, obligatiilor, a capitalului propriu, precum si a
folosirii averii si inlocuirii sale dupa norme care s-au dovedit deosebit de utile
conducerii economice eficiente” (Walter Le Coutre).
• „Bilantul reprezinta un mijloc de calcul si reprezentare a veniturilor si
cheltuielilor, incasarilor si platilor, deci de prezentare in dinamica a rezultatelor
activitatii intreprinderii” (E. Schmalenbach).
• „Bilantul reprezinta prezentarea sumara a inventarului intreprinderii sub forma
unui tablou similar structurii contului” (I. N .Evian).
• „Bilantul reprezinta situatia patrimoniala definitiva prezentand in forma
contabila activul si pasivul patrimoniului impreuna cu influentele (rezultatele)
modificarilor lui initiale; bilantul este contul contabil prin care se includ toate
conturile de activ si de pasiv, care se trec asupra gestiunii viitoare,
reprezentand existenta de activ si de pasiv, spre a se redeschide anul viitor”
(Sp. Iacobescu).
• „Bilantul reprezinta situatia contabila reprezentand in mod concentrat, dar
separat, activul si pasivul, cu elementele componente ale unei unitati
economice evidentiind rezultatele intr-o perioada de timp determinata” (V. M.
Ioachim).
• „Bilantul reprezinta instrumentul principal si caracteristic de sintetizare si
generalizare la un moment dat, pe baza principiului dublei reprezentari a
datelor si informatiilor contabile privind mijloacele economice si sursele lor de
formare, cat si rezultatele activitatii la toate verigile economiei nationale” (C.
G. Demetrescu).
• „Bilantul reprezinta un model sintetic prin intermediul caruia se asigura o
abordare a structurii economico-fiananciare a unitatii pornind de la partile sale
componente catre caracteristicile de ansamblu” (M. Ristea).
• „Bilantul este o reprezentare a utilizarilor si resurselor de care dispune o
unitate patrimoniala la un moment dat” (N. Feleaga si I. Ionascu).

31
Din opiniile exprimate, rezulta anumite elemente comune care se
regasesc , potrivit carora bilantul:

- este un document de sinteza contabila si instrument practic de gestiune


a patrimoniului;

- reflecta averea intreprinderii si evolutia acesteia, precum si sursele ei de


finantare;

- permite determinarea rezultatului aferent unui exercitiu;

- este instrument de inchidere si deschidere a gestiunii exercitiului;

- constituie sursa de informatii pentru analiza situatiei financiar-


patrimoniale, materializandu-se principalele functii ale bilantului: functia de reflectare
si generalizare, de control si de analiza, de instrument de echilibru economico-
financiar, de decontare a patrimoniului si de previziune.

Scurta prezentare a teoriilor bilantului

Ca instrument principal de materializare a principiilor contabile, bilantul a


constituit obiectul de studiu al specialistilor, de la inceputul utilizarii lui, conturandu-se
astfel mai multe teorii. Teoriile bilantului au in vedere continutul, scopul urmarit si
modalitatea de evaluare a posturilor din bilant. Ceea ce diferentiaza si nuanteaza
dupa caz, o teorie de alta este modul lor de divizare si agregare a acestor structuri
(posturi). Cele mai importante teorii asupra bilantului sunt:

• Toeria statica a bilantului, elaborata dupa unele pareri de H. Nicklisch, iar


dupa altele de Walter le Coutre, potrivit careia bilantul, prin continutul lui,
caracterizeaza la un moment dat situatia patrimoniului si rezultatul financiar.
Elementele patrimoniale cuprinse in bilant sunt evaluate la pretul lor de
procurare. Dupa aceasta teorie, bilantul static devine un mijloc de constatare
si de calculare a patrimoniului la un moment dat, dar nu si un mijloc de calcul
al rezultatului financiar, care apare ca o modificare de avere (crestere in cazul
profitului, micsorare in cazul pierderii).

32
• Teoria dinamica a bilantului (elaborata de E. Schmalenbach) considera ca
functia principala a bilantului o reprezinta determinarea rezultatului financiar.
In activ mijloacele au un caracter tranzitoriu, o parte din ele identificandu-se cu
viitoare cheltuieli sub forma de consumatii naturale sau plati, iar o alta parte cu
venituri viitoare sub forma de incasari, dupa cum obligatiile reprezinta
cheltuieli si plati viitoare.
• Teoria eudinamica a bilantului este o continuare a teoriei dinamice, potrivit
careia se considera ca pentru mentinerea substantei patrimoniului si
determinarea unui rezultat financiar real, elementele patrimoniale trebuie
evaluate la preturile „prudentei maxime”, astfel incat sa se tina seama de
riscurile sigure si probabile la care este supusa intreprinderea, precum si
veniturile realizate de fapt.
• Teoria organica a bilantului (elaborata de Fr. Schmidt) are in vedere faptul
ca bilantul trebuie sa asigure posibilitatea evidentierii atat a marimii
patrimoniului (averii), cat si valorificarea acestuia, marcata prin rezutatul
obtinut, influentat atat de activitatea proprie, cat si de mecanismele pietei.
Realizarea acestui deziderat este posibila prin folosirea in evaluare a pretului
zilei.
• Teoria pagatorica a bilantului (elaborata de E. Kosial) are la baza calculatia
totala a rezultatelor financiare prin bilant, in care se compara totalitatea platilor
si incasarilor, rezultand un sold sub forma de disponibilitati, care ar fi
echivalentul rezultatului (profit). Elementele bilantului pagatoric sunt pentru
activ cele de incasari, venituri , creante si rezerve, iar pentru pasiv cele de
plati, cheltuieli, obligatii pentru sume primite (avansuri primite). Delimitate in
timp, veniturile si cheltuielile se grupeaza in anticipate, curente si trecute.
• Teoria unitara realizeaza o simbioza a teoriei statice si dinamice care, practic
au aceeasi importanta pentru intreprindere, in sensul ca bilantul este la fel de
important atat in cunoasterea evolutiei patrimoniului, cat si a rezultatului
fiecarui exercitiu. Structura elementelor patrimoniale in bilant trebuie facuta in
raport atat cu caracterul si rolul lor in activitatea intreprinderii, cat si cu relatiile
de drepturi si obligatii ce se nasc pentru intreprindere in cursul desfasurarii
activitatii ei.
• Teoria nominalista a bilantului potrivit careia continutul bilantului se
fundamenteaza pe elementele de venituri si cheltuieli, ca principale

33
componente ale procesului de exploatare, care cuprinde o serie de circuite
economice, ale caror extremitati le formeaza liciditatile (banii). La data
intocmirii bilantului anual elementele patrimoniale se afla in stare diferita in
raport cu revenirea lor in stare baneasca. In consecinta, veniturile si
cheltuielile sunt evaluate fictiv, iar calculele efectuate pe baza bilantului au un
caracter relativ. Numai la lichidarea intreprinderii se poate intocmi un bilant
real, cand intregul patrimoniu este transformat in bani.
• Teoria bilantului multiplu are in vedere dubla reprezentare a patrimoniului –
ca principiu de baza al contabilitatii – in conditiile in care bilantul este folosit ca
model de stare si miscare, bazat pe calcul economic, pentru reflectare in
conturi si previziune a activitatii intreprinderii.
• Teoria bilantului functional considera bilantul ca fiind ansamblu de stocuri
de utilizari si stocuri de resurse. Aceasta conceptie permite investigarea
activitatii pe cicluri de operatii, luand in considerare rolul fiecaruia in
functionarea intreprinderii. Elementele patrimoniale sunt evaluate la preturile
de achizitie, neluandu-se in considerare valoarea lor reala.

Elementul important consta in faptul ca bilantul trebuie sa fie astfel


conceput incat sa asigure informatia necesara pentru analiza situatiei financiar-
patrimoniala a intreprinderii, intrucat, „cifrele bilantului nu vor capata semnificatia lor
reala decat printr-o analiza si interpretare care le va confrunta cu trecutul, le va face
sa traiasca in prezent si le va evalua in viitorul probabil” (F. G. Snozii).

Bilantul si conceptul juridic al patrimoniului

Din punct de vedere juridic, bilantul sintetizeaza starea patrimoniala,


respectiv ansamblul drepturilor si angajamentelor patrimoniale existente la un
moment dat. Bilantul constituie reprezentarea patrimoniului unui agent economic:
intreprindere, individ, societate, asociatie, cooperativa...

34
Drepturile patrimoniale cuprind drepturile de proprietate si cele de
creanta si confera titularilor o putere asupra bunurilor (drepturi de proprietate), sau
posibilitatea obtinerii unor prestatii din partea altor persoane (drepturi de creanta).
Bilantul prezinta in activ, pe baza evaluarii monetare, aceste componente ale
drepturilor patrimoniale.

Drepturile de proprietate confera titularilor lor posibilitatea de a utiliza un


obiect in scopul consumului sau produtiei, permitand astfel sa se obtina un venit si
posibilitatea de a transmite acel obiect altei persoane.

O intreprindere detine asemenea drepturi de proprietate asupra unui


ansamblu variat de obiecte. Unele sunt bunuri materiale cum ar fi terenurile, cladirile,
stocurile de marfuri, de materii prime, de produse finite etc. Dar si unele bunuri
imateriale pot reprezenta drepturi de proprietate, cum ar fi: brevetele, licentele,
concesiunile, programele informatice, marci de fabrica si alte elemente necorporale.

In al doilea rand, drepturile patrimoniale inglobeaza drepturile de creanta,


adica drepturile asupra tertilor. Ele corespund angajamentelor contractate cu diferiti
parteneri in interesul intreprinderii. Astfel, clientii carora le-a fost acordat un termen
de plata si-au luat angajamentul de a plati suma stabilita la o scadenta ulterioara
livrarii bunurilor sau serviciilor. De asemenea, beneficiarii unui imprumut sunt debitori
ai intreprinderii si se angajeaza sa restituie in viitor suma si sa plateasca dobanzile
prevazute. Drept urmare, conturile de imobilizari, clienti si debitori corespunzatoare
drepturilor de proprietate si de creanta se vor gasi in activul bilantului.

Angajamentele patrimoniale corespund obligatiilor pe care


intreprinderea le are la o anumita data. Aceste angajamente pot fi diferentiate dupa
originea lor. Unele constituie consecinta unei decizii voluntare, in timp ce altele
corespund obligatiilor impuse intreprinderii. Astfel, atunci cand intreprinderea
contracteaza un imprumut sau cand solicita amanarea obligatiei de plata fata de
furnizor, ea isi ia angajamente in mod liber, care se concretizeaza in datorii. In
schimb, cand intreprinderea este supusa impozitarii, datoria fiscala nu rezulta dintr-
un angajament voluntar, ci dintr-o prelevare obligatorie care-i este impusa.

Angajamentele patrimoniale pot fi diferentiate de asemenea, dupa


efectele lor, in angajamente corespunzatoare datoriilor si corespunzatoare

35
capitalurilor proprii. Cele corespunzatoare datoriilor implica, in general, pentru
intreprindere obligatia de plata a dobanzilor si de rambursare a datoriilor, in functie
de modalitatea si scadenta convenita in contract. Angajamentele corespunzatoare
capitalurilor proprii apar in legatura cu remunerarea proprietarilor fondurilor puse la
dispozitia intreprinderii sub forma de aport initial la constituirea capitalului social, fie
pentru aportul nou cu ocazia unei cresteri de capital, fie pentru acceptarea mentinerii
profiturilor nedistribuite, care, in fapt reprezinta reprezinta rezerve ce vor majora
capitalul propriu, prin incorporarea lor in cuantumul acestuia.

Capitalurile proprii exprima valoarea drepturilor pe care proprietarii le detin


asupra intreprinderii, cu toate ca angajamentele de remunerare si de rambursare
luate de aceasta fata de proprietarii sai sunt nesigure. Astfel, proprietarii nu
beneficiaza de nici o garantie ferma care sa le asigure recuperarea fondurilor
investite si nici de o certitudine in ceea ce priveste data unei eventuale recuperari. In
legatura cu remunerarea capitalurilor investite, exista riscul de nedistribuire a
dividendelor, in ipoteza in care rezultatele obtinute de intreprindere vor fi slabe. In
compensarea riscurilor care decurg din aceasta nedeterminare, proprietarii pot
beneficia de trei avantaje majore si anume: dividende superioare, daca
intreprinderea are o evolutie financiara favorabila si degaja rezultate bune la sfarsitul
exercitiului contabil (remunerarea nefiind garantata in caz contrar), cresterea valorii
capitalurilor proprii, deci a bogatiei pe care proprietarii o detin in intreprindere (chiar
daca nu poate fi avut in vedere un anumit termen pentru recuperarea sa) si dreptul
de participare la deciziile majore din viata intreprinderii (in special la cele referitoare
la desemnarea conducerii acesteia).

Abordari contemporane privind bilantul contabil

A. Abordarea patrimoniala a bilantului contabil

O prima grupa de abordari sunt concentrate pe conceptul de patrimoniu.


Determinarea, structura si cunoasterea patrimoniului de realizeaza cu ajutorul
36
bilantului. Patrimoniul este format din ansamblul bunurilor (corporale si necorporale),
al drepturilor si obligatiilor ce caracterizeaza situatia unei entitati patrimoniale la un
moment dat.

In literatura de specialitate, autohtona si straina, au fost formulate mai


multe acceptii ale conceptului de patrimoniu – juridica, economica si economico-
juridice.

Din punct de vedere economic, bilantul prezinta capitalurile titularului de


patrimoniu. Capitalurile sunt reprezentate atat sub aspectul originii lor, respectiv
resursele (aporturi la capital, rezerve, datorii, beneficii etc.), cat si al modului de
utilizare (bunuri economice, creante, pierderi etc.). Acest mod de interpretare
genereaza ecuatia bilantiera de tip economic:

Utilizari = Resurse

Pe plan procedural, forma cea mai simpla de regasire a ecuatiei bilantiere


este:

Active = Pasive

Modelul economic de bilant permite sa se raspunda la intrebari ca: „de


unde vin fondurile necesare finantarii intreprinderii sau, altfel spus, de cine este ea
finantata?”; „care sunt necesitatile intreprinderii sau altfel spus, care a fost utilizarea
data resurselor de care aceasta dispune?”.

Din punct de vedere juridic, un bilant reflecta: drepturile de proprietate si


de creanta, clasificate intr-o ordine rationala, datoriile intreprindeii fata de terti (la
modul general, creditori ai acesteia) si datoriile ei fata de aportorii de capitaluri pe
baza de risc (a.sociati), clasificate intr-o ordine rationala.

Potrivit conceptiei patrimoniale privind intreprinderea, aceasta apare ca o


entitate juridico-economica ce poseda un patrimoniu inventariat in activul bilantier
(bunuri si creante), datorii si capitaluri proprii.

La data inchiderii exercitiului, expresia valorii patrimoniale privind


intreprinderea o reprezinta activul net contabil, respectiv capitalurile proprii

37
determinate ca diferenta intre activul total (exclusiv activele fictive) si datoriile totale
contractate sau prin insumarea capitalului social, a rezultatelor si a rezervelor ce se
cuvin actionarilor.

Pornind de la abordarea juridica a bilantului, analistii financiari utilizeaza


conceptul de situatie neta, care reprezinta valoarea drepturilor pe care le poseda
proprietarii asupra entitatii patrimoniale, altfel spus , valoarea datoriilor intreprinderii
fata de proprii asociati:

S=A–D

in care: S = situatia neta

A = active

D = datorii fata de terti

Situatia neta evidentiaza sumele ce vor reveni asociatilor sau actionarilor


in caz de lichidare, daca cesiunea elementelor de activ (exclusiv nonvalorile) asigura
lichiditati la un nivel corespunzator valorii nete bilantiere a acestora si daca nu apar
datorii necontabilizate. In literatura de specialitate, se intalnesc drept termeni
echivalenti patrimoniul si, mai ales patrimoniu net.

B. Abordarea functionala a bilantului contabil

Daca analiza financiara pe baza bilantului patrimonial poate fi considerata


ca a.vand un caracter static, care nu permite evidentierea legaturilor semnificative
dintre resurse si nevoi, conceptia functionala a bilantului raspunde exigentelor unei
analize dinamice, deoarece se bazeaza pe ipoteza continuitatii activitatii.

Abordarea de tip functional presupune tratarea bilantului contabil


prezentat de intreprindere, prin regruparea functiilor acesteia. Potrivit acestei
conceptii, activitatea unei intreprinderi este analizata pe cicluri de operatiuni, luand in
considerare rolul fiecarui ciclu in functionarea acesteia.

38
Analiza bilantului functional isi propune sa investigheze nevoile
intreprinderii si modul de finantare al acestora, prin realizarea unui instantaneu al
derularii difertelor cicluri.

Elementele bilantului functinal trebuie reclasificate dupa criteriul duratei


(cu durata peste un an si, respectiv, cu durata sub un an), fapt ce permite trecerea
de la bilantul functional la bilantul financiar.

C. Abordarea bilantului contabil potrivit conceptiei anglo-xaxone si


nord- ameriana.

Potrivit conceptiei anglo-saxone, care exclude judecatile patrimoniale,


bilantul contabil este documentul de sinteza care prezinta situatia financiara a firmei.
In contabilitatile anglo-saxone, domina principiul prevalentei economicului asupra
juridicului.

Complementar rolului sau de a completa informatiile privind „compozitia


beneficiului”, bilantul contribuie la furnizarea bazei informationale privind evaluarea
structurii capitalului, calcului ratei de randament si de determinare a lichiditatii si
flexibilitatii financiare a intreprinderii.

Modelele de prezentare si de intocmire a bilantului variaza de la o tara la


alta. Principalele elemente care diferentiaza prezentarea bilantului in diferite tari sunt:
ordonarea activelor si pasivelor, si modul de inscriere a rezultatului in bilant.
Ordonarea activelor dupa lichiditatea lor si a pasivelor dupa exigibilitatea acestora
constituie o optiune universala. Aceasta optiune este aplicata dupa doua modalitati
distincte in diferite tari. O prima modalitate de prezentare consta in clasarea
elementelor de activ in ordinea lichiditatii crescatoare si a elementelor de pasiv in
ordinea exigibilitatii crescatoare (Franta, Belgia, Germania). Ce-a de-a doua
modalitate de prezentare, utilizata de tarile anglo-saxone, claseaza elementele de
activ dupa lichiditatea descrescatoare, iar elementele de pasiv dupa exigibilitatea
descrescatoare, ceea ce evidentiaza faptul ca accentul este pus pe lichiditatile si
exigibilitatile imediate.

39
La intreprinderile nord-americane, bilantul contabil poate fi prezentat fie in
format orizontal (in cont), fie in format vertical (in lista). Indiferent de forma de
prezentare, bilantul include trei mase valorice: activele (engl. „assets”), datoriile
(engl. „liabilities”) si capitalurile proprii (engl. „shareholders equity”).

Formatul orizontal probeaza o data in plus importanta elementelor pe


termen scurt, in timp ce prezentarea verticala pune in evidenta prioritatea tertilor
(creditorilor) fata de proprietari. Situatia neta (capitaluri proprii) are semnificatia unei
„parti reziduale”.

Analiza lichiditate-exigibilitate se sprijina, pe de o parte, pe conceptia


patrimoniala a intreprinderii, iar, pe de alta parte, pe criteriile de clasificare a
posturilor bilantiere.Analiza bilantului prin prisma lichiditatii/exigibilitatii si flexibilitatii
financiare permite evaluarea riscului si a misarilor viitoare de trezorerie.

Lichiditatea exprima capacitatea unui activ de a fi transformat intr-un


interval de timp in disponibilitati, iar exigibilitatea se refera la perioada de timp
necesara pentru ca o datorie sa poata fi achitata.

Flexibilitatea financiara reprezinta capacitatea de adaptare financiara a


firmei la schimbari, respectiv aptitudinea acesteia de a proceda la modificarea
valorilor si a calendarului miscarilor de trezorerie, in scopul satisfacerii unor nevoi si
situatii neprevazute.Unei intreprinderi ii lipseste flexibilitatea, atunci cand nivelul
lichiditatilor sale este insuficient pentru a face fata achitarii la scadenta a datoriilor
sau pentru a asigura finantarea cresterii sale economice. O intreprindere care
sesizeaza cu usurinta oportunitatile de investitii si dispune de disponibilitatile care ii
permit a face fata unor situatii dificile si neprevazute, poate fi considerata a avea un
grad ridicat de flexibilitate financiara.

Structuri bilantiere utilizate in practica mondiala

Directivele Uniunii Europene si bilantul contabil

Uniunea Europeana si-a concentrat eforturile pe linia armonizarii


sistemelor de contabilitate si a intocmirii rapoartelor societatoilor comerciale, fapt

40
concretizat in elaborarea de directive, fiecarui stat membru revenindu-i obligatia
incorporarii acestora in legislatia proprie. Armonizarea are drept atribut realizarea
comparabilitatii intre diferitele norme.

Preocuparile armonizarii contabilitatii s-au concretizat la nivelul Uniunii


Europene, in adoptarea urmatoarelor trei documente semnificative: Directiva a IV-a,
Directiva a VII-a si Directiva a VIII.

Directiva a VII-a are ca obiect conturile consolidate si a fost adoptata la


13 iunie 1983 de catre Uniunea Europeana.

Directiva a VIII-a cuprinde prevederi utile in domeniul unui control


competent in materie de legalitate a bilanturilor incheiate de societatile comerciale.

Directiva a IV-a, elaborata la 25 iulie 1978 si revizuita la 8 noiembrie


1990, a vizat cu predilectie coordonarea dispozitiilor nationale referitoare la structura
si continutul conturilor anuale, si ale raportului de gestiune, modurile de evaluare cat
si publicaea acestor documente pentru societatile de capitaluri ( societatile cu
raspundere limitata si societatle pe actiuni).

Directiva a IV-a a prevazut doua scheme pentru bilant, din care doar una
trebuie aplicata la alegere:

- prima schema (descrisa de articolul 9) prezinta bilantul sub forma


bilaterala, format orizontal (de cont);

- a doua schema (descrisa de art. 10 ) prezinta bilantul contabil sub forma


de lista, format vertical.

Schema descrisa de articolul 9 prevede in partea stanga activul,


descompus in sase mari rubrici, notate de la A la F, iar in partea dreapta, pasivul,
descompus in cinci mari rubrici, notate de la A la E:

Bilantul contabil format orizontal (in cont):

ACTIV Sume PASIV Sume


A. CAPITAL SUBSCRIS
NEVARSAT A. CAPITALURI PROPRII

41
B. CHELTUIELI DE
CONSTITUIRE I. Capital subscris
C. ACTIV IMOBILIZAT II. Primele de emisiune
I. Imobilizari necorporale III. Rezerve din reevaluare
II. Imobilizari corporale IV. Rezerve
III. Imobilizari financiare V. Rezultate reportate
D. ACTIV CIRCULANT V. Rezultatul exercitiului
I. Stocuri B. PROVIZIOANE PENTRU
RISCURI SI CHELTUIELI
II. Creante C. DATORII
D. CONTURI DE
III. Valori mobiliare REGULARIZARE
IV. Disponibil in banci,
disponibil in cont de cecuri
postale, in cecuri si casa E. BENEFICIUL EXERCITIULUI
E. CONTURI DE
REGULARIZARE
F. PIERDEREA
EXERCITIULUI

Directiva a IV-a lasa posibilitatea inscrierii creantei privind capitalul


subscris nevarsat, ca prima rubrica a activului (asa cum rezulta din schema de mai
sus) sau ca un element component al activului circulant (rubrica de creante).

Cheltuielile de constituire sunt inscrise distinct, inaintea activului imobilizat,


dar directiva lasa si posibilitatea inscrierii lor ca element component al activelor
necorporale (acceptandu-se judecata ca astfel de cheltuieli reprezinta un element de
activ fictiv, necesitatea capitalizarii lor fiind o optiune de probat).

Directiva prezinta beneficiul sau pierderea ca ultima rubrica a pasivului,


respectiv, a activului bilantier. Totusi, ea lasa legislatiilor nationale posibilitatea de a
inscrie, cu semne diferite, aceste elemente, in structura rubricii A din pasiv (in
componenta capitalurilor proprii).

Directiva reuneste sub acelasi element cheltuielile in avans si veniturile de


primit, considerandu-le in virtutea actiunii principiului independentei exercitiilor,
conturi de regularizare. Acest element poate sa fie prezentat fie in cadrul unei rubrici
distincte in structura creantelor, fie in rubrica E din activ.

42
In acelasi mod Directiva a IV-a runeste sub acelasi element cheltuielile de
platit si veniturile in avans, considerandu-le conturi de regularizare, in virtutea actiunii
principiului independentei exercitiilor. Acest element poate sa fie prezentat fie in
cadrul unei rubrici distincte, in structura rubricilor de datorii, fie in rubrica D din pasiv.

Rolul bilantului contabil in analiza situatiei financiare si patrimoniale a firmei

Rolul bilantului contabil în analiza situatiei financiare si patrimoniale a firmei


Obiectivul esential al analizei financiare îl reprezinta gasirea modalitatilor de
actiune pentru asigurarea echilibrului între resursele mobilizate de firma si modul de
utilizare a acestora. De aceea, aprecierea situatiei financiare si patrimoniale la nivelul
firmei face obiectivul oricarei analize financiare, indiferent de categoria utilizatorilor
carora le este destinata.
Astfel, prin prisma intereselor actionarilor, se apreciaza ca firma are o buna
situatie financiara daca rentabilitatea pe care i-o ofera un astfel de plasament
compenseaza riscul la care se expune. Pentru acestia, simptomele dezechilibrului
financiar apar atunci când nu obtin rentabilitatea fondurilor propii pe care ei o doresc,
tinând seama de riscul economic, financiar si de faliment.
Pentru manager, aprecierea situatiei este legata, ca si la actionari, de
obiectivul maximizarii valorii întreprinderii, la care se adauga criterii de flexibilitate
financiara, de crestere economica si de autonomie financiara.
Pentru creditori, este important sa aiba garantia ca au asigurata rambursarea
creantelor lor, inclusiv remuneratia cuvenita. Pentru acestia prezinta interes, în primul
rând, lichiditatea, solvabilitatea si capacitatea de plata a firmei.
Analiza situatiei financiar-patrimoniale se axeaza pe urmatoarele probleme esentiale:
- analiza dinamica si structurala a situatiei financiar-patrimoniale;
- analiza echilibrului financiar;
- analiza eficientei utilizarii patrimoniului întreprinderii.
Sursele informationale de baza pentru o astfel de analiza le reprezinta situatiile
financiar-contabile ale întreprinderii. Pentru a raspunde cerintelor diferitelor categorii
de utilizatori, acestea sunt supuse unor prelucrari, obtinându-se bilantul financiar si
bilantul functional.
Pentru analiza situatiei financiare si patrimoniale a firmei, un rol esential îl au
situatiile financiar-contabile pe care trebuie sa le întocmeasca fiecare societate
comerciala.

43
Aceste situatii reprezinta un instrument de mare importanta în procesul
conducerii, fiind necesare si recuperarea fondurilor, cât si pentru organizarea
controlului asupra realizarii deciziilor luate, precum si pentru stabilirea unor drepturi si
obligatii, a unor raspunderi si cointeresari provenite din activitatea de gospodarire si
dezvoltare a patrimoniului firmei.
Informatiile din situatiile financiare au un rol deosebit de important atât pentru
conducerea unitatii patrimoniale, cât si pentru organele din afara unitatii, interesate
sa cunoasca activitatea si rezultatele firmei.
Situatiile financiare si contabile fac parte din categoria documentelor contabile
oficiale pentru exercitarea controlului si analizei patrimoniului si activitatii firmei, care
pot fi admise ca proba in justitie.
In modelul elaborat de Ministerul Finantelor, pe baza recomandarilor cuprinse în
Standardele Internationale de Contabilitate (IAS), situatiile financiare au cinci
componente:
- bilantul contabil;
- contul de profit si pierdere;
- situatia modificarii capitalului propriu;
- situatia fluxurilor de trezorerie;
- politici contabile si note explicative.
Adoptarea în contabilitatea româneasca a terminologiei "bilant contabif'este
motivata de faptul ca modelul propriu bilantului caracterizeaza patrimoniul în
totalitatea sa si asigura informatia sintetica si analitica referitoare la situatia financiar-
patrimoniala, integritatea si eficienta economica a folosirii resurselor titularului de
patrimoniu. Celelalte parti componente ale bilantului contabil au capatat diverse
continuturi si denumiri în raport cu latura patrimoniului reprezentata si au rolul de a
dezvolta în plan informational indicatorii economico-financiari.

Gestionarea riscurilor unui proiect

Firma Standish Group a derulat in anul 1995 un studiu asupra a peste 1000 de
manageri, obiectul acestuia fiind constituit de principalele motive si riscuri care duc la
esecul unui proiect. Pe primele 10 locuri care au rezultat in urma acestui studiu, s-au
situat riscurile de mai jos:

Cerintele incomplete privind proiectul

44
Partenerii neimplicati total in proiect

Insuficienta resurselor

Estimarea nerealista a rezultatelor proiectului

Suportul executiv insuficient

Schimbarile survenite in timpul derularii proiectului

Planificarea precara a activitatilor

Lipsa elementelor esentiale pentru derularea proiectului

Managementul defectuos

Suportul tehnologic slab

Riscul este un fenomen intalnit in viata de zi cu zi a oricarei institutii, el fiind


asociat de cele mai multe ori cu termenul de „nesiguranta”. Potrivit dictionarului
Webster, riscul este vazut ca o „posibilitate de a suferi o pierdere”. Iar acest lucru se
intampla ori pentru ca in derularea proiectului a intervenit un lucru neplanificat, ori
pentru ca un lucru care a fost planificat nu s-a intamplat tocmai asa cum a fost
prevazut.

Riscurile pot avea atat un caracter intern, referindu-ne aici la greselile


manageriale, cat si un caracter extern reprezentat practic de orice eveniment din
afara organizatiei care poate afecta in mod negativ derularea proiectului. Persoana
responsabila de managementului riscului trebuie sa aiba in vedere acesti factori
interni si externi si sa monitorizeze in permanenta situatiile de risc. Mai exact, ea
trebuie sa elaboreze un plan de management al riscului, iar, atunci cand acesta
apare, sa stie cum sa il diminueze si sa il controleze.

Managementul riscului presupune parcurgerea a 6 etape esentiale:

Descrierea contextului

Identificarea riscurilor

Analiza si ierarhizarea riscurilor

Elaborarea planului de managementul riscurilor

Implementarea planului de managementul riscurilor

Monitorizarea si actualizarea planului initial de managementul riscurilor

Pentru a sti ce trebuie sa previna, un manager de proiect trebuie sa identifice mai


intai eventualele riscuri. De aceea, este absolut necesar ca fiecare manager de
proiect sa raspunda pentru inceput la urmatoarele intrebari:

45
• Ce reprezinta riscul pentru acest proiect?
• Ce reprezinta riscul pentru o anumita activitate a proiectului?
• Ce riscuri exista?
• Ce probabilitate au acestea sa se produca?
• Care sunt pierderile ce pot rezulta din aceste riscuri?
• Care sunt alternativele de rezolvare a situatiei de criza?

O metoda foarte des intalnita in identificarea si analizarea riscurilor este metoda


biletelelor Crawford, care presupune ca managerul de proiect sa raspunda cu cate
un alt raspuns de 10 ori consecutiv la intrebarea: „Care credeti ca este cel mai mare
risc pentru proiectul dvs?”.

Este foarte important ca dupa ce identificam riscurile sa le analizam si sa le


ierarhizam in functie de impactul lor si de probabilitatea de a se intampla, astfel:

• Riscuri cu impact mare si probabilitate mare


• Riscuri cu impact mare si probabilitate mica
• Riscuri cu impact mic si probabilitate mare

Bineinteles, exista si cateva strategii generale pe care le are la dispozitie un


manager atunci cand doreste sa reduca riscurile din cadrul proiectului sau:

Acceptarea riscurilor presupune ca managerul de proiect este perfect constient


de dimensiunea mica a riscurilor aparute la un moment dat si ia decizia de a
nu actiona in nici un fel pentru inlaturarea sau diminuarea acestora.

Evitarea riscurilor are loc atunci cand apar modificari semnificative in procesul
de derulare a proiectului, moment in care managerul de proiect hotaraste sa
inlature total aceste riscuri, mergand chiar pana la stoparea executarii
proiectului.

Monitorizarea riscului si elaborarea unui plan pentru situatiile imprevizibile


implica alegerea unor indicatori si monitorizarea acestora pe toata durata
derularii proiectului. Se vor intocmi planuri de rezerva menite sa ofere
alternative de recuperare a pierderilor.

Transferul riscurilor reprezinta modalitatea de transferare a riscurilor aparute


catre un intermediar, de obicei o institutie specializata in domeniu sau un
expert.

Reducerea sistematica a riscurilor presupune totalitatea metodelor si


strategiilor care sunt destinate diminuarii riscurilor in mod sistematic, pana ce
se ajunge la un grad optim pentru manageri.

Desi managerii si natura umana in general au o anumita aversiune fata de ideea


de risc, este extrem de important ca orice manager de proiect sa ia in considerare
intotdeauna toate riscurile posibile, sa le analizeze, sa le ierahizeze, sa elaboreze
planuri de diminuare a acestora si sa fie capabil sa tina toate aceste situatii de risc
sub control.

46
Bibliografie:

-Revista Informatica Economica nr4(24)/2004

-Nicolae Feleaga, I. Ionescu: “Tratat de contabilitate financiara” vol I si II, Ed.


Economica, Bucuresti 1998

-“Legislatia economico-financiara” , Tribuna econocima, Gestiunea si


contabilitatea firmei, Revista generala de contabilitate si expertiza, Capital, Adevarul
economic.

-“Sistemul contabil al agentilor economici”, Ed. Economica 1994

-Nica Dumitru, „Evaluare patrinomiala”, Editura Universitatii Nationale de


Aparare, Bucuresti, 2006

-Stan, Sorin, „Coerente si corelatii in evaluarea intreprinderii” , Editura


IROVAL, Bucuresti, 2003

47
-*** „Standardele internationale de evaluare”, Editia a VII-a, versiune
electronica, ANEVAR, 2005

48