Izvorul noptii

de Lucian Blaga

L. Blaga a trait intre anii 1895-1961 si a fost unul dintre cei mai
mari poeti care imbina armonios in opera sa filosifia si literatura.
Poezia face parte din volumul de versuri al poetului ‘Poemele
luminii’ publicat in 1919.
Poezia este o operă lirică, o poveste de dragoste, concepută ca
o adresare directă către fiinţa iubită. Opera lirică este opera în care
poetul, prin intermediul eului liric, îşi transmite în mod direct trăirile,
apelând la imagini artistice şi figuri de stil.
Prezenţa eului liric este evidenţiată prin utilizarea mărcilor lexico-
gramaticale ale eului liric: pronume personale şi adjective
pronominale de persoana I şi a II-a, verbe la persoana I („ţi-”, „ta”,
„îmi”, „tăi”, „mea”, „stau”).
O altă modalitate de evidenţiere a prezenţei eului liric este adresarea
directă către iubită.
Tema textului reprezinta culoarea neagra,intensa a ochilor iubitei
comparati cu oglinda noptii cerului in care autorul se regaseste.
Titlul poeziei alcătuit din substantivul articulat hotărât în
nominativ „izvorul” şi atributul substantival genitival „nopţii”, este o
metaforă care sugereaza ‘’ochii negrii’’ ai iubitei.
In sens propriu cuvantul "izvorul"inseamana sursa unei idei,unui
sentiment si asociat cu cuvantul "noptii"este o metafora prin care se
evidentiaza ideea esentiala ca ochii iubitei sunt izvorul intunericului
noptii care acopera intrecul univers.
Poezia incepe cu o confesiune lirica printr-o invocatie retorica.
Substantivul comun "frumoaso" in vocativ obtinut prin conversiune
presupune totul:fiinta fragila si frumusetea spirituala (ochii
reprezinta ferestrele sufletului). Cuvantul „cheie" al poeziei il
constituie subst. „ochii" care apare de 3 ori pe parcursul poeziei
chiar din prima propozitie fiind aociati cu epitetul cromatic "negrii".
Iubita este singularizata prin structura "ochii asa de negrii"care
trimit asupra indragostitului o stare de visare,de vraja.
Epitetul adjectival "asa de negrii"are rol sensibilator.
Intunericul izvorat din ochii iubitei devine simbol al tainei existentei
vietii.Cadrul iubirii este cel nocturn care indeamna la meditatie.
Enumeratia „peste vai","peste munti" si „peste sesuri" evidentiaza
faptul ca frumusetea iubitei se rasfrange asupra naturii,acesta
preluand cateva din atributiile fiintei iubite. Negrul ochilor iubitei fac
din aceasta un adevarat mister care nu poate fi descifrat decat prin
iubire. Ideea de mister este amplificata de epitetul adverbial „tainic",
de substantivul provenit din adjectiv „adancii"precum si de
metafora „o mare de intuneric".
Omagiul adus in prima secventa iubitei atinge acum apogeul fapt
subliniat de oximoronul „asa-s de negrii/lumina mea".
Reluarea adj."negri" la superlativul absolut pentru a exprima
consecinta pe care o are asupra eului liric,vraja datorata frumusetii
ochilor iubitei are in acelasi timp rolul de a accentua trairea poetului.
Iubita, ai carei ochi sunt comparati in poezie cu un izvor al noptii
este numita in final ‘’lumina mea’’. Acest procedeu care consta in
asocierea neasteptata a doi termeni contradictorii sau cu
semnificatii opuse se numeste oximoron.
Corespondenta semantica intre cele doua vocative de la
inceputul si de la sfarsitul poeziei (frumoaso, lumina mea) este
realizata pe baza sentimentului puternic de dragoste a eului liric
pentru frumoasa sa.
In poezie avem versuri albe,fara rima cu masura variabila.
Rima interioara este realizata cu ajutorul asonantei.Muzicalitatea
este data de pauzele impuse de discursul liric in desfasurarea lui
intr-un accent al versurilor.
Adjectivele posesive la persoana I si a doua (imi,-ti,ta,tau)ii
fixeaza pe cei doi indragostiti intr-o stare de vraja. Lexicul ultimei
secvente este alcatuit din termeni ce apartin vocabularului
fundamental al limbii romane(ochii,seara,capul,izvorul,vai,muntii).
Verbele au caracter static si prezinta o realitate prezenta(-
s,stau,pare,sunt).Dinamismul este dat de singurul verb de
miscare"curge"care sugereaza eternitatea,curgerea vesnica.