Imperiul Roman

Cel mai mare imperiu al Antichităţii' exemplu tipic de hegemon. De la mica cetate
Roma, fondată pe malurile Tibrului," potrivit tradiţiei, de Romulus (unul dintre cei doi Fii
gemeni ai vestalei Rhca Silvia), în anul 753 î.H., la cel mai vast şi compact imperiu al
Antichităţii (circa 3,3 milioane k m , 50-70 milioane de locuitori, respectiv o cincime din
populaţia de atunci a planetei), drurnul n-a fost deloc lin, formaţiunea statală trecând prin mai
multe faze: republică sclavagista, regalitate (cu un rex/rege ales de adunarea poporului), repu
blică, principat, dominat.
A constituit una dintre cele mai unitare şi d u r a b ila
macroformaţiuni statale din istoria
omenirii, singurul stat care a reuşit să înglobeze între hotarele sale toate regiunile limitrofe
Mării Mediteranc, pe care a transformat-o într-o Mare Intemum (Marca Interioară). A atins
apogeul expansiunii teritoriale şi al puterii militare în vremea dinastiei Antoninilor (96-192
d.H.).

Intre momentele importante ale expansiunii romane se înscriu:

• cucerirea întregii Peninsule Italice şi declanşarea luptei pentru supremaţie în.
bazinul Mării Mediterane, lovindu-se de un contracandidat puternic, Cartagina, cu
care poartă cele trei războaie numite punice, în final nu numai învingând-o, ci şi
distrugând-o (146 d.H.);
• obţinerea supremaţiei în bazinul apusean al Medite-raneij.prin desăvârşirea cuceririi
Peninsului Iberice (secolul al II-lca î.H.) şi a nordului Africii;
• îndreptarea atenţiei către bazinul oriental al Mediteranei, cucerind mai întâi
puternicul stat macedonean, tot în urma a trei războaie, ca şi în cazul punilor, pe care
transformă în provincie romană (148 î.H.), apoi Grecia; ;
• ofensiva pe continentul asiatic: cucerirea regalului Pergam şi transforrnarea în provincie
romană (129 î.H.)» a Bitiniei (75'î.H.), a Pontului, Siriei şi Cilicici (64—63 î.H.); Armenia,
Capadocia şi Iudeea devin state clientelare;
• extinderea cuceririlor în vestul Europei, prin înglobarea în imperiu a Galici (58-52 î.H.),
de fapt a Galiei Transalpina, de dincolo de Alpi, respectiv teritoriile locuite de celţi
• desăvârşirea hegemoniei romane în bazinul oriental mediteranean prin cucerirea Egiptului
(30 Î.H.);
• ultima cucerire importantă, în urma a două războaie grele (101-102 şi 105-106 d.H.), a fost
Dacia, transformata în cea mai mare parte în provincie romană. Cum a reuşit Imperiul
Roman să atingă şi să menţină multă vreme o asemenea întindere teritorială? Foarte
succint, dar elocvent, explică acest lucru analistul Z. Brzezinski: „Roma avea o organizarc
statală centralizată şi o economic unică şi autonomă. Puterea sa imperială era exercitată cu
grijă şi hotărâre prinlr-un complex sistem de organizare- politică şi economică; Un sistem,
proiectat strategic, de drumuri şi rute navale, pornind din Capitală, permitea rapida
 redislocare şi concentrare a legiunilor romane staţionate în diversele state vasale şi
provincii tributare - în eventualitatea unei ameninţări serioase împotriva securităţii
imperiului.'

Ca atâtea alte imperii, şi cel roman.a intrat în declin, ca urmare a unor factori variaţi (anarhi
internă, accentuarea tendinţelor centrifuge ale provinciilor atacurile triburilor „barbare11 de la
graniţă etc.), divizându-se în formaţiunile politice cunoscute sub numele de Imperiul Roman de
Apus (care curând se va destrăma) şi Imperiul Roman'de Răsărit care, sub forma Imperiului
Bizantin, va dăinui până în secolul al XV-lea.