Formarea copilului și a tineretului.

Texte alese.

Célestin Freinet(1896-1966)
Responsabil seminar:
Denisa-Florentina APOSTOL

Iași, 2019
1
 Cuprins

1. Biografie .......................................................................................................................................... 3

2. Premise ale gândirii pedagogice ...................................................................................................... 3

3. Concepția pedagogică ..................................................................................................................... 4

4. Citate reprezentative....................................................................................................................... 5

5. Aplicația seminarului ....................................................................................................................... 7

6. Bibliografie....................................................................................................................................... 7

2
 1. Biografie
„S-a născut la Gars, regiune Alpilor Maritimi, într-o familie modestă de țărani.
Urmează cursurile École Normale din Nisa, până în 1915. O dată cu începerea primului război
mondial, este trimis pe front și este rănit grav, drept urmare petrecând mai mulți ani prin
spitale. În 1920, se reîntoarce în învățământ, ca institutor la Bar-sur-Loup, iar în 1923 termină
cursurile Facultății de Litere. În 1926, folosește pentru prima dată textul imprimat în calitate
de mijloc pedagogic de exprimare. După 1927, organizează mai multe congrese internaționale
pentru difuzarea ideilor sale pedagogice. În 1935 deschide o școală la Vence. În timpul celui
de-al doilea război mondial, devine un militant activ în rezidența franceză. Principalele lucrări
sunt: Educația muncii (1950), Pagini ale părinților (1949), Eseuri de psihologie sensibilă
aplicată la educație (1950), Formarea copiilor și a tineretului (1960)” (Cucoș, 2017, p. 241).

2. Premise ale gândirii pedagogice

„Nemulțumit și el de școala tradițională, pe care o consideră inadecvată cerințelor de
dezvoltare a copilului într-o societate în evoluție, Célestin Freinet (1896-1966) a pus în
practică o concepție pedagogică centrată pe comunicare”(Momanu, 2019, p. 143).
„Concepția sa pedagogică este prefațată de interesante intuiții psihologice. După
Freinet, procesul vital este posibil datorită prezenței unui potențial maxim de viață la nivelul
fiecărei ființe. Această putere, precum grăuntele de grâu, însuflețește creatura cu un avânt
invincibil, o propulsează spre realizarea deplină a destinului său. Ființa umană-crede Freinet-
e însuflețită, în toate domeniile, de un principiu de viață care o îndeamnă să urce fără oprire,
să crească, să se perfecționeze, să stăpânească mecanismele și instrumentele, pentru a dobândi
maximum de putere asupra mediului care o înconjoară. Secretul ființei trebuie aflat în
tendința sa propulsivă, de creație și de acțiune. Integrarea ființei într-un ambient propice
constituie condiția pentru o dezvoltare armonioasă. Când copilul este mic, nevoile dominante
sunt cele de alimentare și de securitate. Mai departe, ființa urcă progresiv spre alte nevoi de
ordin superior. Primează nevoia fără sfârșit de a înainta cu ajutorul încercărilor, de cunoaștere

3
și de cucerire a adevărului prin încercare și eroare, care se găsește la baza oricărui progres,
pentru care omul e urmărit de o curiozitate profundă, de o insatisfacție care îl împinge către
‹‹amețeala›› infinitului”(Cucoș, 2017, p.241).

3. Concepția pedagogică
Care este finalitatea educației?
„Freinet este un inedit reprezentant al educației noi. El consideră ca principiul
fundamental al educației constă în realizarea instrucției prin activitatea independentă a
copilului”(Cucoș, 2017, p.243).
„Freinet pune accentul pe manifestarea liberă, spontană a copiilor. El acordă un mare
credit exprimării prin intermediul textelor și al desenelor, introducând în școală o tehnică
nouă-imprimeria. Tipografia este considerată nu numai o metodă de individualizare a
învățării sau de autoeducare, ci și o cale de instruire generală, de formare a unor
comportamente și deprinderi. Renunță la manualele clasice în beneficiul unor ‹‹cărți›› sau fișe
compuse de elevi.
[...] Freinet a mai utilizat următoarele mijloace în practica instructiv-educativă:
desenul liber, fișierul școlar, cooperativele școlare, studiul mediului local, jurnalul de perete,
grădina și atelierul școlar, proiecțiile de filme, discurile, radioul și televiziunea”(Cucoș, 2017,
p. 242).

Care este rolul educatorului?

„Profesorul devine un experimentator, împreună cu elevii săi. Se aduce în clasă o
atmosferă de cooperare reală între elevi și între aceștia și profesor”(Cucoș, 2017, p. 243).
„Copilul dobândește mai multă autonomie, luând cunoștință de propriile resurse sau
limite. Dascălului i se cere o participare efectivă și un spirit deschis, novator. El nu mai vine
în fața elevului pregătit cu formule știute, ci experimentează direct noi metode de învățare.
Important pentru dascăl este să cerceteze și nu să aplice clișee acționale uzate. Freinet
introduce în clasă o altă atmosferă, de încredere, colaborare, de solidaritate reciprocă și
înțelegere”(Cucoș,2017, p. 242).

4
Care sunt instituțiile educative?
„Punându-și întrebarea dacă școala trebuie să fie templu sau șantier, Freinet înclină să
considere că școala este un șantier unde, prin tatonări și experimentări, se solicită în mod
oportun resursele, inteligența și nevoile atât ale profesorilor, cât și ale elevilor.
[...]Adevărata educație este aceea care face ca individul să-și adapteze la mediu
propria sa dezvoltare. De aceea, tatonarea deține un loc aparte în educație. Ea nu este un
proces exclusiv personal, ci presupune intervenția inteligentă a mediului, organizarea lui astfel
încât să fie bogat în posibilități și să suscite examinarea cât mai rapidă, completă și profundă.
Școala sa este constituită din laboratoare, și nu din săli de clasă obișnuite. Ca și la
Dewey, activitățile manuale selectate sunt tipic artizanale, oferind elevilor posibilitatea de a
menține contactul cu activitățile fundamentale pe care copilul le întâlnește în mediul
înconjurător. În laboratoare se editează experiențe de bază, cu rezonanțe cultural-sociale
directe asupra indivizilor ce se formează”(Cucoș, 2017, p. 242).

4. Citate reprezentative
„Un copil se naște și crește precum grăuntele de grâu. Dacă mediul în care se găsește
asigură principiile esențiale pentru alimentația sa [...] într-o atmosferă favorabilă, iluminată de
o lumină puternică și de o afecțiune atentă, tânăra ființă crește și ea, cu maxima putere de care
este capabilă”(Freinet, 1950, p.2).
„Jocul și munca se confundă, jocul nefiind altceva decât o formă de muncă mai bine
adaptată ca munca arbitrară a adulților, la necesitățile funcționale ale copiilor, și care se
desfășoară într-un mediu și într-un ritm cu adevărat pe măsura lor”(Freinet, 1950, p.206).
„Nu poate exista educație fără influență asupra copilului, directă sau indirectă, din
partea educatorilor [...]. Copilul nu va învăța să scrie corect dacă nu va avea în permanență
sub ochi perfecțiunea textelor scrise sau tiparite [...]. Atunci, vom pune la punct împreună
textul care a fost ales în mod liber pentru a alcătui o pagină care să păstreze din gândirea
copilului tot ceea ce este unic, original și profund uman, și care totuși să fie prezentat într-o
formă și cu o pregnanță expresivă așa încât să ajute copilul să avanseze, cu ajutorul

5
‹‹tatonării›› experimentale, în domeniul cunoașterii și al întrebuințării limbajului”(Freinet,
1960, p. 38).
„Orice constrângere, orice obstacol care stânjenește și împiedică această realizare
dianmică a destinului intim al ființei este simțită ca o periculoasă ruptură a echilibrului
necesar. Scăderea potențialului de viață trezește un sentiment de inferioritate și de neputință,
care este pentru noi o durere profundă, așa cum lovitura care ne atinge corpul riscă să ne
reducă puterea fizică, să ne dezechilibreze organismul și să ne pricinuiască suferință, care nu
este altceva decât traducere în limbajul senzațiilor a loviturii suferite.
Prin împrospătarea normală a acestui potențial de viață, omul, dimpotrivă, își
alimentează sentimentul de putere, tot atât de esențial pentru el ca și respirația, a cărei
întrerupere provoacă senzația de asfixie și care prin ritmul ei regulat apare ca o exaltare a
acestui instinct al vieții, în lipsa căruia, cu toate uimitoarele descoperiri ale științei și
filosofiei, nimic nu ar exista.
Toată pedagogia noastră va năzui tocmai să conserve și să sporească acest potențial de
viață pe care metodele tradiționale îl împuținează uneori până la eliminare și a cărui
persistență și cultivare constituie însuși barometrul unei metode sănătoase”(Freinet, 1966,
p.16).
„Astfel, cine nu vrea să execute o muncă tinde mai întâi să se justifice printr-un înveliș
verbal sau prin câteva gesturi simbolice care uneori ne subjugă. În loc de experiența practică
ce ar fi făcut să treacă în gesturile, în devenirea și în procesul vieții copiilor înțelegerea înseși
a obiectelor învățământului vostru, voi le oferiți discursuri care mascheză sărăcia resurselor
voastre reale, explicații teoretice care nu impresionează niciodată ființa intimă, ci realizează
doar o formă superficială de inteligență, ca o crustă care se depune pe suprafața unui corp,
căruia ea îi modifică forma, aspectul și culoarea fără să-i afecteze totuși profund nici natura,
nici constituția”(Freinet, 1994, p. 242).
„Esențialul nu mai este de a-i învăța pe copii elemente de istorie, geografie, științe sau
matematică, ci de a le satisface nevoia de cunoaștere pentru îmbogățirea naturii lor, pentru o
eficiență crescută a eforturilor lor în lupta permanentă pentru exaltarea victorioasă a puterii
proprii. Aici se pune o problemă esențială asupra metodei. Prima stârnește aversiunea
copilului față de studiu și sufocă dorința de cunoaștere, îi anihilează cunoașterea sănătoasă și

6
dezvoltă aspectul morbid și pervers. Dacă vreți să persistați în a vrea să ‹‹predați›› aceste
discipline, veți fi reduși la recursul la opresiune, cel puțin sub una din formele sale multiple
(pedepse, ercompense, câștiguri) ca atunci când vreți să îndopați un copil căruia nu-i este
foame”(Freine, 1994, p. 273).

5. Aplicația seminarului
Voi împărți sala în șase grupe de studenți.
Pe o planșă mare, din hârtie colorată, voi realiza o vaza pentru flori, pe care voi așeza
și câteva tulpini de flori. Separat, voi decupa florile propriu-zise de diferite culori. Pe acestea
îi voi ruga pe colegi sa scrie un cuvânt, o idee, o sintagmă specifică fiecărui citat în urma
citirii acestuia, pe care il voi împărți fiecărui grup de studenți.
La final voi citi ideile colegilor, această aplicație contituind un rezumat al prezentării
mele.

6. Bibliografie
- Cucoș, Constantin, Istoria pedagogiei: idei și doctrine pedagogice fundamentale, ed. a
II-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2017;
- Momanu, Mariana, Istoria pedagogiei-suport de curs pentru învățământ la distanță,
2019;
- Freinet, Célestin, Essai de psychologie sensible appliquée à l’éducation, Éditions de
l’École Moderne Française, Cannes, 1950;
- Freinet, Célestin, Le texte libre, Éditions de l’École Moderne Française, Cannes, 1960;
- Freinet, Célestin, Essai de psychologie sensible, Éditions Delachaux et Niestlé, Paris,
1966;
- Freinet, Célestin, Euvres pédagogiques, vol. I, Éditions du Seuil, Paris, 1994.

7
8
9