1. Ce tipuri de compuşi pot fi separaţi cu ajutorul cromatografiei gazoasa?

 faza mobilă este gazoasă

 se pot separa amestecuri de gaze sau lichide care se pot volatiliza la temperaturi de până
la 4000C - 5000C
o temperatură limitată de stabilitatea sistemului cromatografic
o faza staţionară este un material solid fin divizat
o cromatografia de repartiţie gaz-solid (GSC)
 faza staţionară este un lichid depus pe un suport solid inert
o cromatografia de repartiţie gaz-lichid (GLC)
o separarea se bazează pe repartiţia diferită a componenţilor între o fază mobilă
gazoasă şi o fază staţionară

Aplicatii:
 se analizează:
◦ gaze naturale
◦ alţi compuşi uşor volatili
 nu este adecvată pentru o serie de compuşi organici datorită unor limitări impuse de
volatilitatea şi rezistenţa lor termică
◦ nu se poate aplica substanţelor cu volatilitate scăzută
 utilizării unei faze mobile în stare gazoasă
 impune volatilizarea concomitentă a analiţilor în momentul
injecţiei;
◦ nu se poate aplica substanţelor cu labilitate termică pronunţată,
există riscul modificărilor structurale ireversibile survenite în procesul de volatilizare
2. Care sunt componentele de bază ale unui cromatograf de gaze? Desenaţi
schema bloc a unui cromatograf. Descrieti fiecare componentă.
3. De ce este necesară purificarea eluenţilor în cromatografia gazoasa şi în ce
scop se face această purificare
 este un gaz cu rolul de a transporta proba prin coloana cromatografică
 alegerea eluentului are o importanţă foarte mare pentru realizarea unei separări
cromatografice optime şi pentru sistemul de detecţie utilizat
 trebuie să fie cât mai pură pentru ca detectorii să prezinte sensibilitate optimă
 urmele de apă scad sensibilitatea;
 urmele de oxigen pot duce la o oxidare lentă, dar continuă a fazei staţionare;
 unele impurităţi se reţin pe umplutura coloanei şi prin acumulare în timp îi pot
schimba proprietăţile.
 pentru purificare se utilizează
 filtre cu site moleculare
 filtre cu silicagel activat
 filtre cu cărbune activ
 prin trecerea eluentului printr-o coloană umplută cu granule de cupru.
4./5. Exemple de eluenţi în cromatografia gazoasa
a. hidrogenul 3. nu prezintă pericol
avantaje de explozie
1. cea mai mică 4. nu reacţionează cu
viscozitate probele
comparativ cu alte ii. conductibilitatea sa
gaze termică nu este mult
a. coloane diferită de cea a multor
cu substanţe organice
umplutură gazoase
densă 1. nu poate fi utilizat
b. coloane cu TCD
lungi d. argonul
2. se poate obţine i. avantaje
uşor, cu o mare 1. inerţie faţă de
puritate componenţii
ii. dezavantaje probelor de
1. este necesară analizat,
etanşarea perfectă 2. nu prezintă pericol
a tuturor de explozie,
circuitelor prin 3. etanşarea nu este
care circulă dificilă
2. prezintă pericol de 4. poate fi obţinut cu
explozie o puritate ridicată;
3. la temperaturi Gaze auxiliare:
mari poate  se utilizează ca eluent un gaz
reacţiona cu permanent
probele;  FID - în afară de eluent sunt
b. heliul necesare şi gaze auxiliare:
i. avantaje ◦ hidrogenul
1. nu prezintă pericol  cu rol de gaz de
de explozie, ardere;
2. nu reacţionează cu ◦ aerul sau uneori oxigenul
probele  cu rol de gaz pentru
3. aparatura este mai întreţinerea arderii.
uşor de etanşat
ii. dezavantaje  trebuie să fie uscate, lipsite de
1. viscozitate hidrocarburi sau de picături de ulei
ridicată;  pentru purificare, gazele se trec prin
2. preţ foarte ridicat filtre
c. azotul  debitul gazelor auxiliare este bine
i. avantaje stabilit
1. este relativ ieftin ◦ fiecare cromatograf are în
2. nu prea greu de dotare un sistem de reglare şi
purificat, stabilizare de debit
6. Care este diferenţa dintre coloanele capilare şi cele împachetate?
pe pereţii interiori ai coloanelor capilare este depusă faza staţionară lichidă sub formă de
peliculă foarte subţire astfel încât pereţii capilarei preiau rolul de suport solid pentru faza
staţionară

Coloane cu umplutura( Impachetate)

 tuburi de oţel inoxidabil, cupru, aluminiu, sticlă, teflon sau alte materiale cu diametrul de
2-4mm şi lungimea de 1-4m
 GCL – suport solid, fin divizat şi omogen,
◦ acoperit cu un strat subţire de fază staţionară lichidă
GCS – fază staţionară solidă

Coloane tubulare deschise ( capilare)

 tuburi deschise de silice fuzibilă
◦ au pereţi mult mai subţiri
 sunt flexibile, inerte şi stabile
 au un timp de viaţă mai lung
 oferă o reproductibilitate analitică superioară coloanelor umplute
 sunt tuburi de oţel inoxidabil, aluminiu, cupru, plastic sau sticlă, cu diametrul de 0,2-0,5
mm şi lungimea de 25-200 m
 diametre de 530 μm -coloane microcapilare
7. Care este rolul incintei termostatate?
 temperatura de lucru poate fi cuprinsă între temperatura ambiantă şi peste 400oC
 poate rămâne constantă în cursul unei separări sau poate creşte cu o anumită viteză

 pentru a se fixa în incinta de termostatare coloanele sunt uzual dispuse sub formă de spire
8. Dati doua exemple de detectori specifici în cromatografia gazoasa.
 Detectorii sunt dispozitive capabile să pună în evidenţă compuşi gazoşi sau volatili pe
baza unor proprietăţi specifice acestora
 detectori cu procese de ionizare
 Detectorul cu ionizare în flacără (FID)
 Detectorul termoionic (TID)
 Detectorul cu ionizare fotonică (PID)
 Detectorul cu captură de electroni (ECD)
 detectori termici
 Detectorul de conductibilitate termică (catarometru) (TCD)
 detectori optici
 Detectorul fotometric cu flacără (FPD) sau detectorul cu emisie în flacără
 Detectorul de emisie atomică (AED)
 Detectorul de absorbţie atomică (AAD)
 Detectorul cu chemoluminiscenţă (CLD)
 Spectrometrul de masă (MS)
 detectori electrochimici
 Detectorul electrolitic de conductivitate (ELCD)
9. Dati doua exemple de detectori universali în cromatografia gazoasa.
Detector cu ionizare în flacără
 o microflacără cu hidrogen care arde uniform în mediu de aer sau oxigen
 eluentul care iese din coloană se amestecă cu hidrogenul şi intră în arzător
 datorită temperaturii mari din flacără are loc ionizarea compuşilor organici care ard
◦ rezultă ioni termici – particule încărcate electric

 ionii formaţi prin arderea substanţelor organice în flacără se află în câmp electric
◦ vor migra spre electrozi
◦ are loc neutralizarea sarcinilor
◦ deplasarea ordonată de sarcină va determina apariţia unui curent electric
 este direct proporţional cu numărul de ioni dependenţi de cantitatea de
substanţă intrată în detector
 variaţia cantităţii de ioni formaţi în flacără determină variaţia tensiunii la extremităţile
rezistenţei
 aceste semnale sunt preluate de un aparat de măsură (electrometru), amplificate şi
transmise la un înregistrator

Avantaje:
 este universal pentru compuşi organici;
 este foarte sensibil;
 este rezistent
◦ la variaţii de temperatură,
◦ la schimbări ale presiunii şi debitului eluentului;
 răspunsul semnalului este foarte rapid

Dezavantaje:
 nu sesizează gaze anorganice: H2O, H2S, CO, CO2, CS2, SO2, CCl4, N2, NH3, O2, H2, He,
Xe, oxizi de azot;
◦ poate fi exploatat în sensul selectivităţii pentru compuşii organici
◦ ceea ce permite determinarea substanţelor organice în prezenţa acestor
componenţi
este un detector distructiv
Detectorul termoionic
 efluentul coloanei se amestecă cu hidrogenul, trece prin flacără şi se arde
 gazul cald rezultat curge prin jurul unei bile de silicat de rubidiu monovalent încălzită
electric
 se transformă într-o plasmă cu temperatura de 600 – 800 oC
 rezultatul constă într-un curent ionic mare
 este selectiv pentru compuşii organici care conţin fosfor sau azot
◦ dar şi pentru cei cu conţinut de S, B, Sb, As, Sn, Pb
 TID nu permite detectarea simultană a celor două elemente
 răspunsul său la atomii de fosfor este mai mare de cca 10 ori decât la cei de azot şi de 104
– 106 ori mai mare decât la atomii de carbon
 justifică utilizarea detecţiei termoionice la determinarea pesticidelor care conţin fosfor

Detector cu ionizare fotonică

 eluentul din coloană se iradiază cu fascicole intense de radiaţii ultraviolete
◦ provoacă ionizarea moleculelor
 la aplicarea unui potenţial se generează un curent ionic care se amplifică şi se
înregistrează
 este nedistructiv
 nu necesită alte surse de gaze
 sensibilitatea este de 5 la 10 ori mai mare decat FID pentru alcani si de 50 de ori pentru
compuşi aromatici

Detector cu captură de electroni

 se bazează pe diferenţa dintre afinităţile pentru electroni ale diferitelor clase de substanţe
organice
 drept fază mobilă se foloseşte azotul
◦ este iradiat de o sursă radioactivă (tritiu sau Ni63)
◦ detector specific
 o sensibilitate apreciabilă pentru molecule ce conţin grupe funcţionale electronegative:
halogeni, peroxizi, chinone şi gruparea nitro
 nu este sensibil la amine, alcooli şi hidrocarburi.

N (eluent)  N  e
2 2
 formarea ionilor negativi de componentdatorită mobilităţii ridicate a electronilor liberi nu
are loc recombinarea lor cu ionii pozitivi
 aplicarea unui câmp electric de intensitate mică între electrozii camerei de ionizare
◦ toţi ionii N2+ formaţi prin iradiere pot fi colectaţi.
 prezenţa unor molecule cu afinitate ridicată pentru captarea electronilor liberi favorizează
 aceştia se recombină cu ionii pozitivi, de 105-108 ori mai uşor decât electronii liberi
 din cauza recombinării ionilor înainte de a ajunge la electrozi
 are loc o scădere a curentului
 proporţional cu concentraţia componentului care prezintă
afinitate pentru electroni

Detector de conductibilitate termică (catarometru)

 se bazează pe măsurarea diferenţei de conductibilitate termică între component şi eluent
◦ universal
◦ robust
◦ nedistructiv
 sensibilitatea determinărilor este maximă atunci când se utilizează hidrogen sau heliu
drept gaz purtător
◦ aceste gaze au un coeficient de conductibilitate termică mult mai mare decât al
altor gaze
 poate fi aplicat pentru detecţia unui număr mare de compuşi
◦ din categoria gazelor permanente, hidrocarburilor uşoare sau derivaţilor acestora
 dezavantaje:
◦ nu poate determina cantităţi foarte mici de analit,
 răspunsul este nelinear
 sensibil la fluctuaţiile de debit şi presiune ale fluxului de
gaz

Schema de principiu a detectorului de conductibilitate termică cu patru celule

 constă din două (sau patru) filamente încălzite
◦ celule de conductibilitate termică
 obţinute dintr-un metal care are un coeficient mare de variaţie a rezistivităţii cu
temperatura
◦ platină sau wolfram
 filamentele constituie două braţe (sau patru) ale unei punţi Wheatstone
 sunt situate în canale separate ale unui bloc metalic încălzit
  un filament încălzit pierde căldura cu o viteză
◦ care este o funcţie de conductibilitatea termică
 deci de natura gazului care îl înconjoară
 printr-un canal circulă un flux de fază mobilă la acelaşi debit şi presiune ca cel care
părăseşte coloana cromatografică şi care circulă prin celălalt canal
 cele două filamente sunt răcite în mod diferit de cele două fluxuri de gaz,
◦ temperaturile, respectiv rezistenţele lor vor fi diferite

Spectre de emisie si absorbtie

 spectrele de emisie corespund pentru sistemul excitat prin revenire la starea fundamentală
◦ sunt spectre de linii şi corespund pentru atomi (neutri şi ionizaţi) şi molecule mici
 un spectru de absorbţie se obţine când sistemul de studiat absoarbe radiaţii
electromagnetice şi trece de la starea energetică fundamentală la o stare excitată
◦ sunt spectre formate din benzi, fiind caracteristice pentru molecule şi ioni
moleculari

E E*

absorbtie emisie

Eo

Spectrometria de emisie atomică

 principiul metodei:
◦ transformarea în vapori atomici a elementelor de determinat
◦ excitarea acestora,
◦ separarea radiaţiilor emise în funcţie de lungimea de undă,
◦ înregistrarea lor şi interpretarea semnalelor obţinute.
 sursa de radiaţii o constituie atomii probei, aduşi în stare excitată
 spectrometria de emisie atomică în flacără (flamfotometria)
 spectrometria de emisie atomică:
◦ în arc electric
◦ scânteie electrică
◦ plasmă.
Detector de emisie atomică
 eluentul se introduce într-o plasmă de heliu indusă cu microunde
 moleculele compuşilor organici se descompun
◦ atomii excitaţi în plasmă (C, H, D, N, P, halogeni etc.) emit spectre de linii
caracteristice la revenirea în starea fundamentală
 toate elementele sunt excitate simultan
◦ la temperatura plasmei descompunerea moleculei este completă
 detecţia
◦ emisiile spectrale sunt măsurate cu un sistem optic prevăzut cu tuburi
fotomultiplicatoare sau cu sistem de diode
13. Spectrometrul de masă ca detector in GC
 cromatografia nu permite indentificarea directă a compuşilor separaţi
 spectrometria de masă este în schimb o foarte bună metodă de identificare a unor
compuşi
 s-a permis caracterizarea compuşilor olfactivi şi gustativi din alimentaţie,
 diagnosticarea medicală a unor boli pe baza compuşilor întâlniţi în fluide bilogice
 studierea unor metaboliţi ai medicamentelor
 analize de mediu
 cromatografia prin piroliză pentru analiza polimerilor naturali şi sintetici, a materialelor
plastice, a peptidelor şi proteinelor, microorganismelor şi insectelor etc;
 determinarea unor combinaţii metalice volatile (halogenuri, hidruri, compuşi
organometalici, combinaţii complexe volatile etc.).
Spectrometria de masă
 se bazează pe ionizarea atomilor sau moleculelor probei de analizat,
 accelerarea ionilor formaţi,
 separarea lor în funcţie de raportul masă/sarcină,
 înregistrarea acestora
 interpretarea semnalelor obţinute
 un sistem de introducere a probei permite transformarea acesteia într-un fascicul atomic
sau molecular gazos care este trimis în camera de ionizare
 transformarea atomilor sau moleculelor neutre ale probei în ioni

 accelerarea ionilor se face de către câmpuri electrice intense

◦ obţinute prin aplicarea unei tensiuni între 400 şi 4000 V între electrozi prevăzuţi
cu fante prin care pot trece ionii
 din sistemul de accelerare ionii ies sub forma unui fascicul colimat
◦ cu viteze şi energii cinetice
 Sistemele de separare - analizoare
◦ în câmp magnetic,
◦ în câmp electrostatic,
◦ pe baza timpului de zbor,
◦ în câmpuri electrostatice
◦ în câmpuri magnetice suprapuse sau succesive.
14. Clasificarea sistemelor cromatografiei lichide.
Cromatografia lichidă
 faza mobilă este lichidă (apa, un alt solvent sau un amestec de solvenţi organici)
 faza staţionară poate fi
◦ solidă (CLS)
◦ lichidă (CLL)
 procesele care predomină:
◦ în cazul CLS sunt:
 adsorbţia
 schimbul ionic
 excluziunea sterică
 afinitatea
◦ în cazul CLL - repartiţia.
Clasificarea sistemelor cromatografiei lichide
 starea de agregare a fazei staţionare;
 dispunerea fazei staţionare în coloana cromatografică
 tipul interacţiilor dintre solut şi faza staţionară, respectiv cea mobilă (mecanismul de
selecţie)
 transportul de fază mobilă (eluţia)
 condiţii de operare – tehnici cu gradienţi.
Clasificare in funcţie de starea de agregare a fazei staţionare
 cromatografia lichid–solid - fază staţionară un solid, adsorbant clasic de tipul aluminei
sau silicagelului
◦ cromatografie de adsorbţie - se bazează pe echilibrul de adsorbţie a compuşilor pe
faza staţionară solidă
◦ la ora actuală doar 15% din LC se mai desfăşoară pe faze staţionare solide
 cromatografia lichid–lichid - fază staţionară un compus organic aflat în stare lichidă -
cromatografie de repartiţie
◦ are nevoie de un suport solid pe care să fie depus:
 fie o umplutură de pământ diatomitic (kiselgur)
 fie chiar peteţii unei coloane capilare
 depunerea fazei staţionare lichide
◦ prin adsorbţie fizică
◦ apoi prin legare chimică (covalenţă) - faze legate chimic
 prezintă stabilitate mai mare decât cele adsorbite fizic
 avantaj - o diversificare largă a polarităţii lor şi un surplus de selectivitate
Clasificare in funcţie de dispunerea fazei staţionare în coloana cromatografică
 cromatografia pe coloană deschisă
◦ faza staţionară este în contact direct cu mediul atmosferic, specific cromatografiei
planare
 cromatografia pe hârtie
 cromatografia pe strat subţire
 cromatografia pe coloană închisă
◦ faza staţionară este introdusă efectiv într-o coloană şi nu este în contact direct cu
mediul atmosferic
◦ dispunerea fazei staţionare poate fi făcută:
  umplutură în coloane de diferite diametre
 film depus pe pereţii unei capilare
 film depus pe un suport solid al fazei staţionare, introdus în tot în coloană
capilară
Clasificare in funcţie de mecanismul de selecţie
 cromatografia cu fază normală (NPC) sau inversă (RPC)
◦ mecanismul de selecţie se bazează pe interacţiile solutului cu componenţii de
diferite polarităţi ale celor două faze;
 NPC
◦ o fază staţionară polară (alumină, silicagel)
◦ o fază mobilă mai puţin polară (solvenţi organici).
 RPC s-a dezvoltat odată cu
◦ posibilităţile de derivatizare a silicagelului
◦ obţinerea atât a fazelor staţionare cu polaritate redusă, cât şi a celor legate chimic,
 care impun utilizarea fazelor mobile mai polare (de obicei soluţii apoase
cu diverşi aditivi).
 cromatografia ionică
◦ mecanismul de selectie se bazează pe interacţii ionice ale analiţilor cu
componenţii uneia dintre faze;
 cromatografia de schimb ionic (cromatografia ionică),
 interacţiile ionice ale analiţilor au loc cu faza staţionară care este
un schimbător de ioni
 cromatografia prin perechi de ioni,
 interacţiile ionice ale analiţilor au loc cu aditivi incluşi în faza
mobilă, capabili să formeze perechi de ioni cu analitii.
Clasificare in funcţie de transportul de fază mobilă
 procesele prin:
◦ capilaritate - cromatografie plană
 faza mobilă migrează prin capilaritate peste faza staţionară; de obicei nu
se aplică nici un fel de presiune externă;
◦ curgere liberă gravitaţională - cromatografie convenţională sau clasică (în
coloană)
 faza mobilă eluează sub diferenţă de presiune (curgere) la presiune
atmosferică, sau la presiuni cu 1-2 atm. peste cea atmosferică;
◦ sub diferenţe de presiune - cromatografie de înaltă performanţă
 faza mobilă eluează sub diferenţă de presiune, iar presiunea poate ajunge
la 400 atm.
◦ sub diferenţa de potenţial electric - electrocromatografia – CE
 faza mobilă (de tip electrolit) eluează sub o diferenţă de tensiune aplicată
la capetele coloanei
 15. Care este diferenta dintre cromatografia conventionala si
cromatografia de lichide de inalta performanta?

Cromatografie de înaltă
Caracteristici Cromatografie convenţională
performanţă

cantitatea de probă mg 1-10 μL

introducerea probei la capătul superior al coloanei

presiunea eluentului superioară presiunii atmosferice (cu 1-2 până la 400 atm
atm)

diametru 2-70 mm 4-5 mm

lungime 15-150 cm 10 – 25 cm
coloana
material sticlă sau poliacrilat oţel inoxidabi

diametrul particulelor mai mare de 80 microni sub 10 microni

în fracţii colectate din coloană detectori sensibili (ppb)

detecţia

timpul de analiză de ordinul orelor câteva minute

rezoluţia puţin satisfăcătoare înaltă

16. Care sunt componentele de bază ale unui cromatograf de lichide?
Desenaţi schema bloc a unui cromatograf. Descrieti fiecare componentă

Componentele unui cromatograf de lichide

 Rezervorul de solvenţi conţine solvenţii necesari pentru formarea fazei mobile
 solvenţii trebuie
◦ filtraţi
◦ degazaţi
 prin filtrare,
 baie cu ultrasunete
 prin barbotare de heliu.
 solvenţii trebuie folosiţi imediat după degazare (15 min.), altfel trebuie degazaţi din nou
Pompa are rolul de a asigura livrarea fazei mobile către coloana cromatografică
• pompele peristaltice – presiune de 2 atmosfere
• cu presiunea constantă şi cu debit constant – presiune de 400 atmosfere
• Valva de injectare
• este sistemul prin care proba este introdusă în coloană
• este de fapt o buclă cu volum cunoscut
• poziţia valvei se modifică astfel încât o parte din faza mobilă de la pompă să curgă prin
buclă (sistem by-pass) preluând proba şi introducând-o mai departe în coloană
17. Dati doua exemple de detectori specifici în cromatografia lichida
Detectorul
 se găseşte imediat după coloană şi este capabil să înregistreze orice schimbare în
compoziţia fazei mobile, de exemplu atunci când apare o zonă de component separat.
 detectorii pot răspunde:
◦ la o proprietate a fazei mobile care se modifică în prezenţa analiţilor
 indice de refracţie
 constantă dielectrică
 rezistenţă sau tensiune electrică
◦ la o proprietate a solutului nespecifică fazei mobile
 absorbanţă - UV, vizibil şi IR
 fluorescenţă
 intensitate de difuzie
 proprietate electromagnetică
Detectorul refractometric
 are o sensibilitate de 10-7 unităţi de indice de refracţie (1 ppm)
 este larg folosit, universal
 principiul de detecţie se bazează pe compararea indicelui de refracţie al fazei mobile cu al
fazei mobile ce conţine şi proba
 prezintă avantajul că răspunde la aproape toţi analitii
 răspunsul lui nu depinde de debit
 este foarte sensibil la variaţii mici de temperatură
 se produce o deviere a fascicolului incident ori de câte ori indicii de refracţie ai celor
două soluţii sunt diferiţi
Detectorul de absorbţie moleculară în UV-Vis
 este un detector universal
 principiul de detecţie
◦ se bazează pe absorbţia luminii de către compuşii probei, urmată de măsurarea
absorbanţei efluentului
 în UV (190-400 nm)
 vizibil (400-800 nm)
 compuşii probei trebuie să aibă grupări cromofore proprii sau dobândite prin derivatizare
 sistemele cromofore sunt sisteme de legături duble conjugate şi/sau perechi de electroni
neparticipanţi
◦ hidrocarburi nesaturate, derivaţi aromatici, amine, nitroderivaţi, azoderivaţi,
carbonili, steroide, proteine, enzime, acizi nucleici etc
 este extrem de sensibil (până la 1 ppb)
 se operează cu două fascicole
◦ un fascicul trece prin celula în flux,
◦ celălat printr-un filtru care ii reduce din intensitate
◦ determinarea intensităţilor celor două fascicole - cu detectori fotoelectrici
 dupa posibilitatea de alegere a lungimii de undă a radiaţiei incidente
 detectorii de absorbţie UV-Vis sunt grupaţi în trei categorii care diferă
◦ prin sursa de radiaţie incidentă (tipul de lampă),
 ◦ prin dispozitivul de selecţie a lungimilor de undă (filtru, prismă sau reţea de
difracţie)
◦ prin sistemul de detecţie a radiaţiei transmise (fotodiodă sau retea de diode)
 detectorul UV-Vis cu lungime de undă fixă:
 lampa de mercur sau de zinc, cu filtru colorat şi două fotodiode
 pentru măsurarea absorbanţei celor două radiaţii transmise în urma
interacţiunii radiaţiei incidente cu compuşii din efluent (fază
mobilă şi probă) şi compuşii din fază mobilă (referinţă);
 detectorul UV-Vis cu lungimi de undă multiple
◦ lampa de deuteriu sau wolfram,
◦ prisma sau reţeaua de difracţie
◦ două fotodiode;
 detectorul UV-Vis cu şretea de diode (UV-DAD)
◦ lampa de deuteriu sau wolfram
◦ reţeaua de difracţie
◦ mai multe diode pentru fotodetecţie
◦ detectorii UV-DAD au posibilitatea de a înregistra continuu spectrul efluentului
◦ pot reda un spectru tridimensional al absorbanţei compuşilor în funcţie de
lungimea de undă şi de timp
 ceea ce duce la identificarea compuşilor separaţi.
Detectorul de fluorescenţă
 este specific (selectiv) şi are o sensibilitate ridicată
 este folosit pentru determinarea unor compuşi iniţial fluorescenţi sau după transformarea
lor în compuşi fluorescenţi
 anumiţi compuşi organici
◦ cu sisteme conjugate extinse: nuclee aromatice condensate, heterocicluri, sau
derivaţi aromatici cu diferite grupe funcţionale
 au proprietatea de a interacţiona cu o radiaţie incidentă (radiaţia de excitare), trecând
într-o stare energetică superioară
 revenirea la starea energetică iniţială se face prin emisia unei radiaţii caracteristice
compusului (radiaţia de emisie), a cărei intensitate este măsurabilă şi proporţională cu
concentraţia lui
 tratamentul cu reactivi de derivatizare măreşte numărul de specii fluorescente
◦ detecţia aminoacizilor pe hidrolizate proteice - clorură de dansil [clorură de 5-
(dimetilamino)-1-naftalensulfonil]
 formează compuşi fluorescenţi cu aminele primare şi secundare, cu
aminoacizii şi cu fenolii.
 prezenţa oxigenului molecular în faza mobilă poate cauza stingerea fluorescenţei,
◦ pentru a obţine un răspuns maxim şi constant este esenţială degazarea solvenţilor
înaintea utilizării acestora.
 datorită sensibilităţii ridicate se utilizează la analiza:
◦ produşilor farmaceutici, produşilor naturali, probelor clinice, produşilor
petrolieri.
 detectorul fluorimetric cu lampă
◦ radiaţia de excitare provine de la o sursă UV (lampă de mercur) cu lungime de
undă fixă (254 nm)
 ◦ conţine două monocromatoare
 primul selectează lungimea de undă a radiaţiei de excitare
 al doilea preia radiaţia emisă (de fluorescenţă) şi produce spectrul de
fluorescenţă
 detectorul cu fluorimetrie indusă cu laser - LIF
◦ foloseşte laserul ca sursă de radiaţie de excitare
◦ două monocromatoare
 detectorul LIF cu DAD
◦ foloseşte laserul ca sursă de radiaţie de excitare
◦ mai multe diode pentru fotodetecţie
Detectorul de dispersie a luminii
 principiul de funcţionare constă in măsurarea luminii dispersate de către analit la trecerea
eluentului printr-o celulă de difuzie a luminii, străbătută de un flux de lumină de mare
intensitate
 o sursă laser care generează lumină la o lungime de undă adecvată măsurării
 lumina dispersată este examinată sub un unghi specific de către un senzor
 semnalul electronic emis este înregistrat
 de tip „liquid light scattering”
 măsoară lumina dispersată de către moleculele solutului aflat în efluentul lichid
 lichidele care conţin molecule mari dispersează lumina făcând posibilă detectarea
lor
 de tip „evaporative light scattering”
 măsoară lumina dispersată de particulele de solut reziduale formate
 nebulizarea efluentului din coloana cromatografică
 într-un nebulizator concentric
 se introduce un flux de gaz încălzit - aer sau un gaz inert
◦ eluentul care părăseşte coloana cromatografică este atomizat continuu în mici
picături
 parcurg un tub numit tub de drift
 solventul este evaporat,
 solutul se găseşte sub formă de particule solide fine transportate de
gazul atomizat
 particulele solide sunt trecute printr-un flux de lumină provenit de la o sursă laser, cu
heliu sau neon
 lumina dispersată de particule trece printr-o pereche de fibre optice
 este transmisă fotomultiplicatorului
◦ este procesată electronic
 apoi informaţia este preluată de un sistem computerizat de achiziţie a datelor sau de un
înregistrator potenţiometric
Detectori de activitate optică
 detectori specifici destinaţi detectării compuşilor chirali
 pe principiul interacţiei acestora cu lumina polarizată
 detectorul de rotaţie optică
◦ se bazează pe măsurarea unghiului de rotaţie al luminii polarizate liniar, la
trecerea efluentului prin celula de curgere, conţinând compusul cu activitate
optică
 detectorul cu dicroism circular
◦ poate determina enantiomerii prin măsurarea diferenţei de absorbţie spre dreapta
sau spre stânga a luminii polarizate circular
Detectori electrochimici
 detectori universali
 se bazează pe proprietăţile electrice ale efluentului
 prezintă o sensibilitate ridicată,
 simplitate
 are o largă arie de aplicabilitate
 după parametrul măsurat, detectorii pot fi clasificaţi după:
◦ constanta dielectrică (detectori capacitivi);
◦ tensiune electrică (detectori potenţiometrici, pe bază de electrozi ion selectivi) –
sunt prea specifici pentru aplicaţii pe scară largă în cromatografia lichidă;
◦ rezistenţă electrică (detectori conductometrici);
◦ curent electric (detectori coulometrici, polarografici şi amperometrici).
 detectorul conductometric
◦ un detector de volum
 răspunde la toţi ionii prezenţi în celulă,
 adecvat pentru specii ionice
 detectori amperometrici, coulometrici şi polarografici
◦ răspund la un singur ion, fiind detectori specifici.
◦ sunt adecvaţi pentru determinarea compuşilor care pot fi oxidaţi sau reduşi
electrochimic pe un electrod de lucru
 exemple de compuşi organici
◦ fenolii, mercaptanii, compuşii halogenaţi şi nitroaromatici, cetonele şi aldehidele,
compuşii heterociclici, catecolaminele
Detectorul de rezonanţă electronică de spin
 este singurul prin care se pot măsura direct radicalii liberi, pe baza existenţei electronilor
neîmperecheaţi
 se realizează separarea radicalilor prin HPLC
 cu cât drumul parcurs de fracţiile separate către detector este mai scurt cu atât se pot
realiza determinări mai rapide
 pentru înregistrarea spectrului ESR este necesar ca fracţiile separate să ajungă în cuva
spectrometrului
 Limitele de detecţie şi aplicabilitatea unor detectori utilizaţi în HPLC
Detector LOD (M) Tip / aplicaţii
Refractometric (RI) 10-8 – 10-5 Universal

cu lungime de undă fixă 10-7 – 10-4 Universal, cromofori

De absorbţie moleculară cu lungimi de undă

10-8 – 10-6 Universal, cromofori
UV-Vis variabile

cu şir (reţea) de diode

10-6 – 10-4 Universal, cromofori
(DAD)

Fluorimetric (cu lampă) 10-12 – 10-5 Universal, fluorofori

Fluorimetrie indusă cu laser (LIF) 10-16 – 10-13 Universal, fluorofori

LIF cu DAD 10-7 – 10-5 Universal, fluorofori

Dicroism circular (activitate optică) 10-7 – 10-5 Foarte selectiv

Conductometric 10-10 – 10-7 Universal, analize de ioni

Amperometric 10-10 – 10-6 Universal, electrofori

Detecţie indirectă (UV, fluorescenţă, amperometrică) 10-8 – 10-5 Aproape universal

Cuplaj LC-MS 10-10 – 10-5 Selectiv (la alegerea analistului)

24. Cromatografia lichid-solid. Tehnica clasica. Cromatografia lichida cu faza
normala
Cromatografia lichidă cu fază normală
 tehnica modernă - se bucură de mai mult interes
◦ în detrimentul tehnicilor clasice
 cromatografie de adsorbţie
 cromatografie lichid-solid (LSC),
 al căror mecanism de retenţie a fost explicat pe baza proceselor de
adsorbţie a moleculelor analitului pe suprafaţa adsorbantă a fazei
staţionare solide
 delimitarea tehnicilor clasice de cea modernă din punct de vedere
al mecanismului de separare nu este netă
 ambele abordări, clasică şi modernă.
Tehnici clasice. Cromatografie de adsorbţie, cromatografie lichid-solid
 separarea componenţilor amestecului de analizat se datorează diferenţelor de polaritate
ale acestora

 cu cât o moleculă este mai polară, cu atât creşte capacitatea ei de adsorbţie pe suprafeţe
polare
◦ va fi mai puternic reţinută pe faza staţionară,
◦ desorbţia (eluarea) moleculelor foarte polare poate deveni dificilă.
 procesul de adsorbţie este folosit pentru molecule nepolare sau cu polaritate scăzută
 repartiţia este utilizată în cazul separării moleculelor polare.
Ordinea de creştere a polarităţii compuşilor organici
 implicit a adsorbţiei lor pe suprafeţe polare este:
◦ hidrocarburi saturate,
◦ hidrocarburi nesaturate,
◦ compuşi halogenaţi,
◦ aldehide,
◦ cetone,
◦ esteri,
◦ compuşi cu grupări funcţionale (-OH, -NH2, -SH, -NO2),
◦ acizi,
◦ baze,
◦ săruri.
Cromatografia de adsorbţie
 componentelor amestecului care au o simetrie înaltă sau sunt constituite din atomi cu
electronegativitate apropiată sunt relativ nepolare, de exemplu:
 prezenţa unor grupări funcţionale duce la creşterea polarităţii.
 cu cât o moleculă este mai polară, cu atât va fi reţinută mai puternic de o suprafaţă polară.
Faze staţionare
 o fază staţionară trebuie să permită doar adsorbţii reversibile ale moleculelor aflate în
faza mobilă, fără a interacţiona chimic cu acestea
  cele mai importante caracteristici ale unui bun adsorbant sunt:
◦ suprafaţă specifică mare;
◦ prezenţa grupărilor polare reactive;
◦ posibilitatea de reproducere a gradului de activare.
 În ordinea creascătoare a puterii de adsorbţie
 activitatea este determinată de polaritatea şi de numărul centrilor de adsorbţie:
◦ zaharoză,
◦ celuloză,
◦ amidon,
◦ carbonat de calciu,
◦ sulfat de calciu,
◦ fosfat de calciu,
◦ carbonat de magneziu,
◦ oxid de calciu,
◦ silicagel,
◦ cărbune de lemn,
◦ oxid de magneziu,
◦ oxid de aluminiu (alumina)
Fazele stationare
 trebuie să se limiteze la a absorbi reversibil moleculele aflate în faza mobilă, fără a
interacţiona chimic cu acestea
 alumina şi silicagelul
◦ materiale cu polaritate ridicată, care adsorb moleculele puternic
◦ în silicagel (un polimer al acidului ortosilicic) centrii de adsorbţie sunt atomii de
oxigen şi grupele silanol care formează cu uşurinţă legături de hidrogen cu
moleculele polare
 prin derivatizare
 domeniu larg de activitate
◦ pe suprafaţa aluminei sunt centri de adsorbţie de alt tip, dar o parte din aceştia
sunt grupe -OH.
 activarea adsorbantului
 creşterea selectivităţii adsorbanţilor polari se poate realiza prin impregnarea cu diferinţi
agenţi ca:
◦ azotatul de argint pentru olefine,
◦ boraţi anorganici, wolframaţi, molibdaţi şi arseniţi pentru glicoli sau zaharuri,
◦ bisulfit pentru aldehide şi cetone,
◦ ionul Hg (II) pentru mercaptani,
◦ acid picric pentru hidrocarburi aromatice, etc.
 adsorbanţii acizi (silicagel) reţin preferenţial bazele în ordinea creşterii bazicităţii,
 adsorbanţii bazici (alumina) reţin compuşii acizi
 adsorbanţii nepolari (cărbunele) vor adsorbi preferenţial compuşi cu mase moleculare
mari şi derivaţi aromatici
Alegerea fazei staţionare şi a gradului său de activitate
 este determinată de natura probei:
◦ dacă componenţii probei sunt puternic polari şi adsorbiţi prea puternic
  desorbţia lor este dificilă, fiind posibile şi procese de chemosorbţie;
 analiţii puternic polari sunt mai bine separaţi pe adsorbanţi cu activitate
mică;
◦ analiţii cu polaritate redusă trebuie separaţi pe adsorbanţi cu polarităţi ridicate,
 în caz contrar ei vor elua prea repede, fără separarea lor.
Faze mobile
 un număr mare de solvenţi sau amestecuri de solvenţi
 solventul trebuie
◦ să corespundă unor factori practici:
 viscozitate adecvată;
 stabilitatea;
 compatibilitatea cu detectarea;
 solubilitatea în raport cu proba;
 puritatea adecvată;
 îndepărtarea uşoară.
◦ să contribuie la o rezoluţie maximă pentru separarea probei în timp rezonabil
 pentru corelarea solvenţilor folosiţi drept faze de eluţie în cromatografia de adsorbţie se
utilizează un factor de polaritate
 gruparea solvenţilor în ordinea puterii cromatografice poartă numele de serie eluotropică.
Solvenţi utilizaţi în cromatografia de adsorbţie
 25. Cromatografia lichid-lichid. Tehnica clasica. Cromatografia lichida cu
faza inversa
Cromatografa lichidă cu fază inversă
 înlocuieşte la ora actuală, tehnicile clasice denumite
◦ cromatografie de repartiţie
◦ cromatografie lichid-lichid (LLC)
◦ mecanismul de retenţie este explicat pe baza proceselor de repartiţie a
moleculelor analitului între două faze lichide nemiscibile între ele.
Tehnici clasice. Cromatografie de repartiţie, cromatografia lichid- lichid
 se bazează preponderent pe procese de repartiţie a compuşilor din amestec între faza
mobilă lichidă şi faza stationară,
◦ aflată tot în stare de agregare lichidă
 faza staţionară lichidă este depusă pe un suport solid, nemiscibil cu faza mobilă
◦ poate fi adsorbită fizic sau legată chimic pe suportulul solid
 ca material suport se utilizează silicagel, celuloză microcristalină, kieselgur, amidon, etc.
 fazele staţionare utilizate în cromatografia gaz-lichid pot fi utilizate şi în sistemele de
repartiţie lichid-lichid,
◦ dar faza mobilă trebuie astfel aleasă încât să se evite desorbţia compuşilor de pe
suportul solid
Exemplu
 silicagel - umplutură într-o coloană cromatografică
 se trece un amestec de apă-metanol-acetat de etil
◦ fază mobilă
 la prima vedere s-ar părea că este vorba de cromatografie lichid-solid
 in realitate
◦ apa din faza mobilă se leagă prin legături de hidrogen de grupele silanol ale
silicagelului (cu rol de suport solid)
◦ se comportă ca o fază staţionară lichidă
 practic separarea probei
◦ are loc prin repartiţie între faza mobilă şi apa staţionară
◦ şi nu prin adsorbţie pe silicagel
26. Care este diferenta dintre cromatografia pe hartie si cromatografia pe
strat subtire
Cromatografia plană
 cromatografia pe hârtie
 cromatografia pe strat subţire
 pot fi utilizate pentru separarea unei largi varietăţi de amestecuri organice şi anorganice
 se bazeză pe fenomene de adsorbţie, repartiţie, excluziune sterica, afinitate şi schimb
ionic
 cromatografia pe hârtie
◦ fenomenul de repartiţie
 cromatografia pe strat subţire
◦ toate cele patru mecanisme, predominând adsorbţia şi repartiţia
Cromatografia pe hârtie
 constă în trecerea unei faze mobile lichide prin structura poroasă a hârtiei - faza staţionară
 hârtia este compusă din fibre de celuloză direcţionate în mod dezordonat
 celuloza este o împletitură de lanţuri polimerice de hidraţi de carbon cu caracter hidrofil
legate printr-un sistem stabil de legături de hidrogen
 apa sau alţi solvenţi foarte polari sunt strâns reţinuţi în sistemul celulozei hidrofile.
 hârtiile cromatografice pot fi modificate pentru a le schimba comportamentul
cromatografic:
 hârtia poate fi impreganată cu diatomită, alumină, silicagel şi cu răşini
schimbătoare de ioni - prezenta proprietăţile acestor adsorbanţi, influenţând
desfăşurarea adsorbţiei sau repartiţiei pentru un anumit amestec
 proprietatea de a schimba fie cationi, fie anioni dacă este impreganată cu răşini
schimbătoare de ioni
 proprietăţi hidrofobe dacă este acetilată (grupările hidroxi se esterifică);
 poate fi hidrofobizată printr-un tratament siliconic sau prin impregnare cu
polimeri organici inerţi de tip nepolar;
 hârtia cu fibră de sticlă se utilizează în condiţii de eluţie foarte corozive.
 drept fază mobilă se pot utiliza amestecuri de doi, trei sau mai mulţi solvenţi, soluţii de
săruri şi soluţii tampon
 dezavantaje
 necesită timpi de developare mai lungi
 zonele nu sunt întotdeauna clar definite
 în analizele cantitative exactitatea este desul de slabă
 condiţiile de developare sunt dificil de reprodus
Cromatografia pe strat subţire
 este o metodă simplă, flexibilă şi ieftină
 separările pe strat sunt influenţate de procesele de adsorbţie, repartiţie, excludere sau
schimb ionic
 avantaje:
 ◦ conduce la separări mai nete şi mai rapide,
◦ are o sensibilitate mai ridicată,
◦ se poate adapta mai uşor pentru separarea unor analiţi în concentraţii mai mari
 prezintă proprietăţile unei metode pe coloană
 stratul subţire constă dintr-un liant şi un suport activ
 suporţi - silicagelul, alumina, celuloza, diatomita şi diverşi polimeri organici
 lianţi - sulfatul de calciu, amidonul, dispersiile plastice şi bioxidul de siliciu hidratat.
 27. Cromatografia plana. Procedeu experimental
 Tratamentul pregătitor:
◦ pentru plăci unde predomină adsorbţia se activează suportul
◦ pentru hârtie trebuie introdusă faza staţionară lichidă
 Aplicarea probei
◦ probele sunt aplicate sub forma unor spoturi în apropierea marginii inferioare a
hârtiei sau stratului subţire, la distanţa de 1-2 cm una faţă de cealaltă
 Developarea
◦ camera de developare - atmosfera este saturată cu fază mobilă
◦ developarea ascendentă - faza mobilă urcă din rezervor pe hârtie sau pe stratul
subţire,
◦ developarea descendentă - faza mobilă coboară din rezervor
Developarea
 componentele probei se deplasează de-a lungul suprafeţei cu viteze date de coeficienţii
lor de distribuţie între cele două faze
 acest proces se numeşte developare
 developarea multiplă - amestecul conţine componenţi cu polarităţi diferite
 după fiecare etapă se usucă hârtia sau placa cu strat subţire şi se schimbă faza
mobilă
 se începe cu faza mobilă ce asigură o eluţie mai slabă şi se continuă în sensul
creşterii puterii de eluţie.
 developarea bidimensională - amestecuri complexe
 se face succesiv pe două direcţii, la 90o una de alta
 developare radială - proba se aplică în mijlocul hârtiei sau plăcii
 Vizualizarea este procedeul de punere în evidenţă a spoturilor, după terminarea
developării
 se poate baza chiar pe culoarea spotului, vizibilă sau fluorescentă
 încorporarea unui indicator fluorescent în stratul subţire
 pulverizarea hârtiei sau plăcii cu o soluţie care reacţionează cu analiţii separaţi
producând compuşi coloraţi sau fluorescenţi
Evaluarea rezultatelor
 după ce spoturile sunt vizualizate se încercuiesc cu un creion (sau prin zgâriere pe stratul
distanta parcursa de solut (analit)
subţire)
Rf
 se calculează imediat valorile distanta parcursa de faza mobila
 analize calitative
◦ se compară valorile cu valori ale unor compuşi cunoscuţi
◦ se aplică pe aceeaşi placă sau hârtie atât proba, cât şi un standard
 analize cantitative:
◦ constă în scoaterea spotului de pe placă,
◦ separarea analitului de materialul plăcii
◦ diluarea sa la un volum cunoscut
◦ apoi se alege o metodă de determinare cantitativă
 măsurarea ariei spotului ştiind că rădăcina pătrată a ariei este direct
proporţională cu logaritmul concentraţiei de analit
 ariile spoturilor sunt măsurate cu ajutorul unui planimetru sau prin
transferarea zonei pe o hârtie milimetrică sau pe o hârtie fotografică
28. Cromatografia cu fluide supercritice.
 este o tehnică hibridă ce prezintă caracteristici comune atât cu cromatografia de gaze, cât
şi cu cromatografia de lichide.
 se pot separa şi determina compuşi ce nu se pot analiza în mod adecvat nici prin
cromatografia de gaze, nici prin cea de lichide
◦ compuşi nevolatili sau labili termic
◦ compuşi care nu conţin grupări funcţionale potrivite pentru detecţie prin tehnicile
spectrometrice sau electrochimice folosite în cromatografia de lichide.
 Temperatura supercritică a unei substanţe este temperatura peste care, indiferent de
presiune, substanţa nu mai poate exista în fază lichidă.
 Presiunea de vapori a unei substanţe la temperatura sa critică reprezintă presiunea sa
critică.
 Substanţa care se găseşte la temperaturi şi presiuni mai mari, dar apropiate de valorile
critice se află în stare de fluid
Fluid Presiunea Temperatura
supercritic.
critică (bari) critică (oC)
Variabile instrumentale şi experimentale CO2 74 31
 presiunile şi temperaturile necesare N2O 71 36
producerii de fluide supercritice din NH3 115 132
gaze şi lichide obişnuite se găsesc în H2 O 217 374
limitele de funcţionare a
echipamentelor utilizate în HPLC
 instrumentele pentru cromatografia de fluide supercritice sunt asemănătoare cu aceste
echipamente.
 este necesar un cuptor de termostatare a coloanei pentru a controla cu precizie
temperatura fazei mobile
 este necesar un dispozitiv de contrapresiune denumit restrictor pentru a menţine
presiunea coloanei la o valoare predeterminată înaintea transformării efluentului coloanei,
în vederea detecţiei, din fluid supercritic în gaz.
Variabile instrumentale şi experimentale
 coloane capilare,
◦ asemănătoare coloanelor de silice topită
◦ au peretele interior acoperit cu diverşi siloxani reticulaţi,
◦ grosimea filmului de fază staţionară -0,05 - 1 μm
◦ lungimea este de 10 – 20 m,
◦ diametrele lor interioare - 0,05 – 0,10 mm.
 coloane cu umplutură
 coloane capilare identice cu cele din cromatografia de gaze
◦ condiţii de presiune mult superioare,
 o oarecare fragilitate
◦ pot fi utilizaţi detectorii tipici cromatografiei de gaze
 o sensibilitate crescută.
 coloane din cromatografia de lichide
◦ robusteţea metodei creşte
 detectorii specifici cromatografiei de gaze pot fi utilizaţi în paralel cu cei specifici
cromatografiei de lichide
◦ creşte sensibilitatea
 detectorul de ionizare în flacără, spectrometrul de masă, detectorii de absorbţie în
ultraviolet şi în infraroşu, de emisie prin fluorescenţă şi termoionic.
 combină avantejele cromatografiei de gaze şi de lichide
 viteza de analiză este mare în raport cu cea prin CL
◦ viscozitatea mai mică a fazelor mobile din SFC face posibilă folosirea unor debite
mari
 lărgirea benzilor de eluţie în fluidele supercritice, deşi mai mare decât în lichide, este mai
mică decât în gaze
◦ valorilor coeficienţilor de difuzie în fluide supercritice intermediare între cele
caracteristice gazelor şi, respectiv lichidelor.
 separări mai rapide decât cele obţinute prin HPLC.

Faze mobile
 bioxidul de carbon
◦ este un solvent excelent pentru foarte multe molecule organice
◦ transmite radiaţia ultravioletă,
◦ nu este toxic,
◦ este inodor,
◦ uşor de obţinut
◦ mult mai ieftin în comparaţie cu alte faze mobile cromatografice
◦ valorile sale critice de temperatură şi de presiune permit varierea amplă a
condiţiilor de lucru.
 etanul, pentanul, monoxidul de azot, diclorofluorometanul, dietileterul, amoniacul,
tetrahidrofuranul şi butanul.
Aplicaţii
 produşi naturali;
 droguri;
  alimente;
 substanţe de combatere a dăunătorilor;
 ierbicide;
 agenţi tensioactivi;
 polimeri şi aditivi pentru polimeri;
 combustibili fosili;
 explozivi;
 stimulenţi.


29. Tehnici cuplate

 Scopul oricărei analize chimice este rezolvarea unei probleme
◦ legată de determinarea compoziţiei unei probe
◦ prin caracterizarea calitativă şi cantitativă a amestecurilor complexe
◦ în condiţii care să asigure obţinerea unui rezultat cât mai rapid şi cu un grad cât
mai mare de încredere
 este nevoie de mai multe măsurători, prin metode şi tehnici diferite
 constau în combinarea unor sisteme de separare analitică (cromatografie sau electroforeză
capilară) cu sisteme analitice de determinare calitativă, capabile să furnizeze informaţii
structurale (tehnici spectrometrice)
 tehnicile spectrometrice sunt o sursă bogată în informaţii structurale (calitative, de
identificare), dar prezintă două limitări practice:
◦ uneori este dificilă obţinerea de informaţii cantitative doar din semnalele acestora;
 ◦ pentru identificări de încredere necesită probe de puritate cât mai mare, pentru a
evita influenţa interferenţilor.
 tehnicile cromatografice şi electroforetice oferă informaţii foarte bune:
◦ cantitative, prin evaluarea concentraţiei componenţilor prin aria sau înălţimea
picurilor.
◦ referitoare la complexitatea probelor, prin posibilitatea de separare a
componenţilor probelor complexe;
 termenul din limba engleză „hyphenated tehniques” (tehnici legate/cu cratimă) este unul
extrem de sugestiv
◦ se referă la legarea efectivă a celor două (uneori trei) tehnici care permit analiza,
relativ simultană, a aceleiaşi probe în acelaşi timp
 tehnici cuplate – respectă ideea de „legare” a celor două sisteme de determinare
 tehnici tandem – respectă ideea de măsurare relativ în acelaşi timp (simultan, în paralel)
 care este diferenţa dintre un „detector obişnuit” (parte componentă a echipamentului de
separare) şi un „detector cuplat”?
 diferenţierea o dă însăşi necesitatea dezvoltării tehnicilor cuplate: obţinerea informaţiei
structurale
◦ care să confirme determinarea calitativă obţinută cu ajutorul unui detector
„obişnuit”, bazat pe sistem de detecţie indirectă
 diferenţa dintre informaţia obţinută din LC cu detector UV şi cuplajul LC-DAD (UV)
este:
 detectorul UV este capabil doar să pună în evidenţă trecerea prin coloană a unor
compuşi cu grupări funcţionale care absorb în UV
◦ această informaţie nu este una structurală directă, ci identificarea s-a făcut
indirect, prin comparare cu alte sisteme de informaţie;
 dacă detectorul UV este de tip DAD
◦ permite ridicarea spectrului UV al compusului separat, care confirmă
identificarea acestuia pe baza informaţiei structurale directe (spectrul).

Sistem de separare Sistem de detecţie cuplat Simbol

Cromatografia gazoasă spectrometrie de emisie în plasmă cuplată inductiv GC-ICP
spectrometrie de mobilitate ionică GC-IMS
spectrometrie de infraroşu cu transformare GC-FTIR
Fourier
spectrometrie de masă GC-MS
spectrometrie de masă cu dublu cuplaj GC-MS-MS
Cromatografie lichidă de înaltă spectrometrie UV (DAD) HPLC-DAD
performanţă spectrometrie de infraroşu cu transformare HPLC-FTIR
Fourier
spectrometrie de masă HPLC-MS
spectrometrie de fluorescenţă moleculară HPLC-FLD-
 DAD
spectrometrie de rezonanţă RAMAN HPLC-RAMAN
spectrometrie de rezonanţă magnetică nucleară HPLC-NMR
spectrometrie UV (DAD) -DAD
spectrometrie de masă -MS
spectrometrie de fluorescenţă moleculară TLC-FLD
spectrometrie de infraroşu cu transformată TLC-FTIR
Fourier
spectrometrie de rezonanţă RAMAN TLC-N
spectrometrie de masă TLC-MS
spectrometrie UV (DAD) CE-DAD
spectrometrie de masă CE-MS
spectrometrie UV (DAD) MECK-DAD
spectrometrie de fluorescenţă moleculară MECK-FLD
spectrometrie de masă MECK-MS