Sunteți pe pagina 1din 51

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

DROBETA TURNU SEVERIN

LUCRARE DE DIPLOMĂ

COORDONATOR:
ÎNSTRUCTOR.
ADAMESCU VIORICA

ABSOLVENT:
MACARIE LOREDANA

1
- 2004 -

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ


DROBETA TURNU SEVERIN

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU
INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ
GLOBALĂ

COORDONATOR:
ÎNSTRUCTOR.
ADAMESCU VIORICA

ABSOLVENT:
MACARIE LOREDANA

2
- 2004 -

ARGUMENT

Setea de cunoştinţe a oamenilor în domeniul medical este nepotolită. Este


vorba despre o necesitate pe deplin justificată, a cărei satisfacere trebuie cât mai
mult sprijinită, rezultând din dreptul la sănătate al fiecăruia.
De altfel, preocupări pentru a dobândi cât mai multe cunoştinţe medicale,
pentru păstrarea sănătăţii şi prelungirea vieţii, au apărut din cele mai vechi
timpuri. Sfaturi şi reţete în acest sens se întâlnesc în vechea cultură egipteană, în
cărţile hipocratice ale Greciei antice, precum şi în cărţile medicilor arabi. Unele
din acestea îşi păstrează, neştirbită, valoarea şi în zilele noastre.
Pe de altă parte, multe din sfaturile şi reţetele de altă dată, lipsite de orice
fundament ştiinţific, au căzut în uitare şi au fost părăsite. Între timp, medicina
modernă a progresat enorm, omenirea îmbogăţindu-se cu o cantitate
considerabilă de cunoştinţe despre sănătate şi boală, cu noi descoperiri, remedii
şi perfecţionări tehnice.
Am ales pentru a trata „Insuficienţa cardiacă globală” , deoarece este o
afecţiune des întâlnită, care afectează sănătatea şi implicit viaţa cotidiană a celor
bolnavi.
Oferind cunoştinţe care servesc la păstrarea sănătăţii, la recunoaşterea
timpurie a bolii şi la tratarea în bune condiţii a insuficienţei cardiace, constituie
un principal obiectiv.

3
PLANUL LUCRĂRII

CAP. 1 NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A APARATULUI


CARDIOVASCULAR
1.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE
1.2. NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE

CAP. 2 INSUFICIENŢA CARDIACĂ.DEFINIŢIE. TABLOU CLINIC


2.1. DEFINIŢIE
2.2. ETIOPATOLOGIE
2.3. CLASIFICAREA INSUFICIENŢEI CARDIACE
2.4. INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ STÂNGĂ
2.5. INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ DREAPTĂ
2.6. INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ GLOBALĂ
2.7. EVOLUŢIA ŞI COMPLICAŢIILE INSUFICIENŢEI CARDIACE
2.8. TRATAMENTUL ŞI INTERVENŢII SPECIFICE ÎN INSUFICIENŢA
CARDIACĂ

CAP. 3 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU


INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ
3.1. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN INVESTIGAŢIILE
PARACLINICE
3.2. DEFINIŢIA NURSING-ULUI
3.3. FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE
3.4. APLICAREA NORMELOR DE CONDUITĂ ŢI TEHNICA
SECURITĂŢII DE MUNCĂ
3.5. CALITĂŢILE ASISTENTEI MEDICALE
3.6. LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTEI MEDICALE
3.7. ŢINUTA ASISTENTEI MEDICALE
3.8. OBIECTIVELE ASISTENTEI ÎN SATISFACEREA NEVOILOR
FUNDAMENTALE
1. ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN REGĂTIREA
BOLNAVULUI PENTRU RECOLTAREA DE PRODUSE BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE
2. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORĂRI RADIOLOGICE
3. PTREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU ELECTROCARDIOGRAMĂ
4. . ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN SATISFACEREA
NEVOII DE A SE MIŞCA ŞI A MENŢINE O BUNĂ POSTURĂ
5. ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN SATISFACEREA
NEVOII DE A SE ALIMENTA

4
6. ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN SATISFACEREA
NEVOII DE A RESPIRA
7. ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN SATISFACEREA
NEVOII DE A ELIMINA
8. ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN OBSERVAREA
EDEMELOR
9. ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN SATISFACEREA
NEVOII DE A SE ODIHNI
10. ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN EFECTUAREA
TRATAMENTULUI

CAP .4. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE NURSING

CAP. 5. PROFILAXIA ŞI EDUCAŢIA SANITARĂ

CAP.6. FIŞĂ TEHNOLOGICĂ : MĂSURAREA ŞI ÎNREGISTRAREA


RESPIRAŢIEI

CAP.7. CONCLUZII

CAP.8. BIBLIOGRAFIE

5
CAPITOLUL 1

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A APARATULUI


CARDIOVASCULAR

1.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE

Inima este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful în stânga, în jos şi înainte şi cu
baza în sus, la dreapta şi înapoi. Din punctele de vedere anatomic ,fiziologic şi patologic se
deosebesc o inimă (cord) şi o inimă dreaptă.
Inima stângă este alcătuită din atriul şi ventriculul stâng, separate prin orificiul
atrioventricular. Orificiul atrioventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve care îl
închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei.
Ventriculul stâng primeşte în diastolă sângele care vine din atriul stâng , iar în sistolă îl
evacuează în artera aortă prin orificiul aortic, prevăzut cu trei valve de aspect semilunar
(valvula sigmoidă aortică) .
Orificiul mitral şi cel aortic constituie sediul de elecţie al cardiopatiilor reumatismale
( stenoza mitrală şi insuficienţa aortică ).
Inima dreaptă este alcătuită din atriul şi ventriculul drept , separate prin orificiul
atrioventricular drept.
Atriul drept primeşte sânge din marea circulaţie prin orificiile venei cave superioare şi
ale venei cave inferioare.
Orificiul atrioventricular drept sau orificiu tricuspid este prevăzut cu trei valve, care
închid orificiu în sistolă şi îl deschid în diastolă.
Ventriculul drept primeşte sânge din atriu drept în timpul diastolei şi îl evacuează în
timpul sistolei în artera pulmonară, prin orificiul pulmonar, prevăzut ca şi orificiu aortic cu
trei valve de aspect semilunar.
Inima dreaptă este motorul micii circulaţii. Există deci o mare circulaţie sau circulaţie
sistemică şi o mică circulaţie sau circulaţie pulmonară. Pereţii atriilor şi ventriculilor se
contractă ritmic: mai întâi cele două atrii , apoi cei doi ventriculi , sincron , expulzând aceeaşi
cantitate de sânge pe care o primesc. Atriul drept primeşte sângele venos din întreg
organismul prin venele care îl împing în atriul stâng , de unde, prin arterele pulmonare ,
ajunge în atriul stâng de unde trece în ventriculul şi de aici prin artera aortă este distribuit în
toate ţesuturile şi organele. Inima este alcătuită din trei tunici: endocardul , miocardul şi
pericardul.
- Endocardul sau tunica internă căptuşeşte interiorul inimii, iar pliurile sale formează
aparatele valvulare.
- Miocardul sau muşchiul cardiac este tunica mijlocie sau muşchiul cardiac este
tunica mijlocie , fiind alcătuit din miocardul propriu-zis sau miocardul contractil şi din ţesutul

6
specific sau excitaconductor. Miocardul contractil are o grosime diferită în cei doi ventriculi.
Astfel , ventriculul stâng cu rolul de a propulsa sângele în tot organismul are un perete mult
mai gros decât cel drept, care împinge sângele numai spre cei doi plămâni .Atriile au un
perete mult mai gros decât al ventriculilor. Ţesutul specific este alcătuit dintr-un muşchi cu
aspect embrionar foarte bogat în celule nervoase şi cuprinde :
a) nodul sino-atrial Keith-Flack situat în peretele atriului drept, aproape de orificiu de
vărsare al venei cave superioare.
b) sistemul de conducere atrio-ventricular , alcătuit din nodul atrio-ventricular
Aschoff-Tawara, situat în partea postero-inferioară a septului interatrial, şi fasciculul His,
care ia naştere din nodul Aschoff-Tawara , coboară în peretele interventricular şi se împarte în
miocardul ventricular.
-Pericardul este tunica externă a inimii – o seroasă care cuprinde,ca şi pleura două
foi: una viscerală, care acoperă miocardul şi alta parietală, care vine în contact cu organele din
vecinătate . Între cele două foi se află cavitatea pericardică.
În stare patologică, cele trei tunici pot fii afectate separat ( miocardită, endocardită sau
pericardită) sau simultan ( pancardită) .
Vascularizaţia inimii este asigurată prin cele două artere coronare. Venele coronare
urmează traiectul arterelor şi se varsă în sinusul coronar, care se deschide în atriu drept.
Inervaţia inimii se face prin firişoarele nervoase primite de la sistemul simpatic şi
parasimpatic.

2.1. NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE

Revoluţia cardiacă –reprezintă trecerea sângelui din atrii în ventriculi şi apoi în


arborele vascular împreună cu fenomenele care determină şi însoţesc această deplasare de
sânge. Revoluţia cardiacă durează 0,8 secunde şi cuprinde contracţia atriilor sau sistola atrială,
care durează 0,1 secunde , contracţia ventriculilor sau sistola ventriculară care durează 0,3
secunde ,relaxare (repausul) întregii inimi sau diastola generală care durează circa 0,4
secunde. Inima este o pompă aspiratoare- respigătoare, circulaţia sângelui fiind posibilă
datorită contracţiilor ei ritmice. Revoluţia cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul
diastolei atriale, sângele venos din venele cave pătrunzând în atriu drept, iar sângele din
venele pulmonare , în cel stâng. Pătrunderea sângelui destinde pereţii relaxaţi ai atriilor, până
la o anumită limită, când începe contracţia atrială, deci sistola atrială, care evacuează tot
sângele atrial în ventriculi.
Acumularea sângelui în ventricul duce la creşterea presiunii intraventriculară şi
începerea sistolei ventriculare (contracţia ventriculelor ). În timpul sistolei ventriculare
datorită presiunii ridicate din ventriculi care depăşeşte presiunea din artera pulmonară şi aortă,
se închid valvulele atrioventriculare şi se deschid valvulele sigmoide .După expulzarea
sângelui din ventriculi , pereţii acestora se relaxează şi începe diastola ventriculară, când,
datorită presiunii scăzute din ventricul, se închid valvulele sigmoide şi se deschid cele atrio-
ventriculare. La începutul diastolei ventriculare, sângele este aspirat din atrii de către
ventriculi. La sfârşitul diastolei ventriculare, contracţia atrială contribuie la vărsarea în
ventriculi a restului de sânge din atrii. Rezultă că în timpul revoluţiei cardiace, atriile şi
ventriculii prezintă sistole şi diastole succesive, care se efectuează în acelaşi timp în cavităţile
drepte şi cele stângi.
La individul normal au loc 70- 80 revoluţii cardiace/ minut care reprezintă de fapt
bătăile inimii. Contracţiile cardiace sunt sub dependenţa a două mecanisme reglatoare : unul
intracardiac şi altul extacardiac. Mecanismul intracardiac are suport ţesutul specific. Se ştie că

7
proprietăţile miocardului sunt: automatismul , excitabilitatea , conductibilitatea şi
contractibiltatea.
Automatismul şi conductibilitatea se datoresc ţesutului specific şi explică activitatea
ritmică , regulată a inimii.
Frecvenţa bătăilor cardiace (70-80/minut) este realizată de nodul Keith-Flack, denumit
şi nod sinuzal, care emite stimuli cu această frecvenţă. De aceea ritmul cardiac normal se mai
numeşte şi ritm sinuzal.
Mecanismul cardiac are ca suport stimulul nervos simpatic şi parasimpatic- simpaticul
accelerează ritmul cardiac, iar parasimpaticul îl răreşte.

CAPITOLUL 2
INSUFICIENŢA CARDIACĂ
DEFINIŢIE ŞI TABLOU CLINIC

2.1. DEFINIŢIE

Insuficienţa cardiacă este un sindrom clinic care rezultă din imposibilitatea de a


expulza întreaga cantitate de sânge primită şi de a menţine astfel un debit sanguin
corespunzător nevoilor organismului , în condiţiile unei umpleri venoase satisfăcătoare.
Termenul de insuficienţă cardiacă are două componente: una arterială şi una venoasă.
Din punct de vedere al componenţei arterială inima insuficientă este incapabilă ca prin
contracţie să expedieze o cantitate suficientă de sânge. Din această definiţie reiese conceptul
dinamic asupra insuficienţei cardiace care nu ţine seama numai de debitul cardiac propriu-zis
la un moment dat, ci de raportul acestuia cu necesităţile metabolice. O aplicare concretă a
acestui concept o constituie descrierea unor forme de insuficienţă cardiacă cu debit crescut:
cele din anemie , hipertiroidie, fitulele arteriovenoase, etc.
Din punct de vedere al componenţei venoase, insuficienţa cardiacă se caracterizează
prin incapacitatea inimii de a accepta întregul volum sanguin rezultat din întoarcerea
venoasă.
În concluzie , putem defini din nou insuficienţa cardiacă fiind un sindrom clinic
caracterizat prin simptome şi semne distincte, consecinţă a perturbărilor în asigurarea
debitului cardiac şi în asigurarea întoarcerii venoase.

2.2 ETIOPATOLOGIE

Din punct de vedere etiopatogenic se deosebesc factori clinici care declanşează


insuficienţa cardiacă şi cauze profunde ale insuficienţei cardiace .

I.) Factori clinici care declanşează insuficienţa cardiacă sunt următorii:


a) Infecţiile (cum ar fi infecţiile acute ale căilor aeriene superioare )pot
determina febra , tahicardia, creşterea nevoilor metabolice. Aceşti factori
constituie o suprasolicitare a inimii unui bolnav, cu o cardiopatie cronică,
putând determina decompensarea.
b) Emboliile pulmonare , mai frecvente la cardiopaţii nevoiţi să-şi restrângă
activitatea fizică, duc hipertensiune pulmonară cu suprasolicitare a
ventriculului drept şi cu declanşarea decompensării sau cu întârzierea
recompensării.

8
c) Anemia severă , mai ales când este rapid instalată ( în urma unei hemoragii
digestive) constituie o intensă solicitare pentru inimă care încearcă să asigure
nevoile în oxigen ale ţesuturilor printr-o creştere a debitului; o inimă lezată în
prealabil, aprovizionată ea însăşi cu oxigen în condiţii precare şi în plus
suprasolicitată , sfârşeşte prin a ceda .
d) Insuficienţa debitului coronarian – la un vechi valvulopat cu hipertrofie
cardiacă ( deci un aport de oxigen insuficient), apariţia aterosclerozei
coronariene, cu scăderea consecutivă a debitului coronarian, constituie un
factor important în apariţia manifestărilor insuficienţei cardiace.
e) Tulburări de ritm ale inimii –deseori insuficienţa cardiacă a unui bolnav cu
inima lezată în prealabil, poate fi declanşată de o tahicardie peroxistică
supraventriculară sau ventriculară , fibrilaţie atrială sau de flutter-ul atrial.
Aceste tulburări de ritm pot duce la decompensare prin : creşterea nevoilor
inimii, scurtarea diastolei ca o umplere ventriculară deficitară.
f) Solicitările fizice şi psihice- eforturile fizice mari, căldura excesivă a mediului
ambiant şi emoţiile puternice pot determina o decompensare cardiacă. La
decompensarea inimii mai contribuie şi ingestia unei cantităţi mari de sare,
suprimarea intempesivă a digitalei şi diureticilor , transfuziile de sânge şi
perfuziile saline.
g) Tireotoxicoza şi sarcina - hipertiroidia şi sarcina solicită un debit cardiac
crescut, putând declanşa o insuficienţă cardiacă la un vechi valvulopat.

II.) Cauzele profunde ale insuficienţei cardiace sunt reprezentate de bolile care
lezează miocardul:
II.1. Cauzele insuficienţei cardiace stângi sunt:
a) hipertensiunea arterială
b) bolile valvulei aortice
c) bolile coronarelor
d) insuficienţa mitrală
e) miocarditele
f) unele cardiopatii congenitale
II.2. Cauzele insuficienţei cardiace drepte pot fi grupate astfel:
a) bolile ce constituie cauze ale insuficienţei ventriculare stângi, acestea
determinând o congestie şi o hipertensiune pulmonară şi realizând
supraîncărcarea ventriculului drept. Astfel hipertensiunea arterială, bolile
coronarelor, bolile mitrale şi bolile valvelor aortice determină mai întâi o
insuficienţă ventriculară stângă , iar ulterior şi insuficienţa ventriculară dreaptă.
b) bolile ce efectuează întregul miocard, dar care pot determina cu
precădere o insuficienţă ventriculară dreaptă. Dintre aceste boli amintim:
miocarditele. anemiile severe, fistulele arteriovenoase, avitaminoza B1.
c)bolile primitive ale plămânului, vaselor pulmonare şi valvulelor
pulmonare. Dintre acestea cele mai importante sunt bolile pulmonare, şi anume
brohopneumopatia obstructivă cronică.
Alături de cauzele prezentate mai sus, care sunt cele mai frecvent întâlnite, la
producerea insuficienţei cardiace drepte mai pot contribui: stenoza
triscupidianasi mixomul atrial drept, inima dreaptă ( pericardita constructivă),
tahicardiile heterotrope prelungite.

2.3. CLASIFICAREA INSUFICIENŢEI CARDIACE

9
A.) După localizare se deosebesc:
- o insuficienţă cardiacă stângă
- o insuficienţă cardiacă dreaptă
- o insuficienţă cardiacă globală
B.) După debut se deosebesc :
- o insuficienţă cardiacă acută ( stângă sau dreaptă )
- o insuficienţă cardiacă cronică( stângă sau dreaptă )
C.) După toleranţa de efort se clasifică în patru stadii: în primul stadiu la efort nu apare
nici un semn de insuficienţă cardiacă, în stadiul al patrulea simptomele de
insuficienţă apar şi în repaus, iar în stadiile doi şi trei reprezintă forme
intermediare.
D.) Din punct de vedere al debitului cardiac se deosebesc:
- o insuficienţă cardiacă cu debit scăzut (cea din diversele valvulopatii,
hipertensiune)
- o insuficienţă cardiacă cu debit crescut ( hipertiroidie, anemie severă).

2.4.INSUFICIENŢA CARDIACĂ STÂNGĂ

Insuficienţa cardiacă stângă se datoreşte scăderii debitului inimii stângi, cu stază şi


hipertensiune în mica circulaţie.
Simptomatologia este dominată de disconfortul respirator, care îmbracă diferite
aspecte de dispnee.
A.)Dispneea este simptomul cel mai precoce şi cel mai constant şi se caracterizează prin
respiraţii frecvente şi superficiale. La început apare la eforturi mari , apoi progresiv, pe
măsura cedării miocardului, la eforturi din ce în ce mai mari.
A.1. O formă de dispnee de efort este dispneea vesperală, minimă dimineaţa,
accentuându-se spre seară. În forme avansate de insuficienţă stângă, dispneea apare şi
în repaus, bolnavul luând o poziţie semişezândă. Această dispnee se numeşte ortopnee.
A.2. Un alt tip de dispnee este dispneea paroxistică nocturnă ce apare sub forma unor
crize ce survin după una, două ore de somn – bolnavul se trezeşte cu sete de aer, este
anxios, se ridică în pat în poziţie şezândă sau coboară şi deschide fereastra să respire aer
proaspăt. Dispneea îmbracă aspectul de tahipnee superficială , regulată, crizele durează
aproximativ 20 de minute până la o oră terminându-se de multe ori cu câteva chiute de
tuse,cu eliminarea unei expectoraţii mucoase.
B.)Edemul pulmonar acut –este cea mai gravă,dar şi cea mai caracteristică manifestare a
insuficienţei cardiace stângi. Apare în atacuri bruşte, brutale , de obicei nocturne sau după
efort mai mare, uneori după încărcarea cu lichide a organismului. Se manifestă cu o
dispnee extremă cu ortopnee stringentă. Bolnavul este şocat, anxios agitat, palid, cu buze
uşor cianotice , cu transpiraţii reci. El prezintă hipnee amplă zgomotoasă şi tahipnee de
30-40 respiraţii /minut .Apare tusea care la început este seacă , apoi apare o expectoraţie
serioasă, spumoasă, albicioasă, iar în cele din urmă devine rozată, expresie de transvazării
sângelui din alveolele pulmonare. Edemul pulmonar acut de origine cardiacă trebuie
deosebit de edemul pulmonar toxic, de edemul pulmonar de origine cerebrală sau de
edemul pulmonar al fenalilor.
C.) Respiraţia Cheyne-Stockes- se caracterizează prin succesiunea unor perioade de
apnee şi de hiperventilaţie. Se întâlneşte în special la vârstnici , hipertensivi şi sclerotici.
D.) Tusea- este un simptom întâlnit frecvent la bolnavii cu insuficienţă cardiacă stângă,
producându-se mai ales cu prilejul crizelor de dispnee paroxistică nocturnă, dar şi în afara
lor. Tusea poate îmbrăca mai multe forme: tuse de efort, tuse seacă cu senzaţie neplăcută

10
de iritaţie la nivelul traheei şi laringelui, tuse de decubit , tuse umedă cu expectoraţie
mucoasă, hemoragică sau mucopurulentă.
E.)Hemoptizia- bolnavii pot avea o expectoraţie rozată şi spumoasă în cazurile edemului
pulmonar acut sau franc sangvinolent în cazul infarctului pulmonar. În insuficienţa
pulmonară stângă sau în insuficienţa atrială stângă, bolnavii pot expectora spute ruginii ce
conţin” celule de insuficienţă cardiacă”.

2.5. INSUFICIENŢA CARDIACĂ DREAPTĂ

Insuficienţa ventriculului drept determină scăderea relativă a debitului sanguin din


sistemul arterei pulmonare şi stază în sistemul venelor cave. Simptomatologia insuficienţei
cardiace drepte , care constituie şi criteriile sale de diagnostic, cuprinde următoarele:
a.)Hepatalgia hepatomegalia de bază - creşterea de volum a ficatului, se manifestă
prin :
- dureri în hipocondrul drept (hepatalgia), care la început apar după eforturi, apoi devin
persistente.
- constatarea mărimii anatomice a ficatului ( hepatomegalia). Hepatomegalia de stază trebuie
diferenţiată de alte cauze de mărirea ficatului (hepatite acute / cronice, ciroze hepatice ,
tumori hepatice etc.)
b.) Cianoza – încetinirii vitezei în mica circulaţie este generalizată cu
predominanţă la extremităţi şi proeminenţe( buze , urechi, pomeţi, mâini, picioare, etc.).
Tegumentele sunt ceva mai roşii şi mai calde , cu transpiraţii ( mai ales la palme ), dacă
debitul cardiac este crescut, mai palide şi mai reci dacă debitul cardiac este scăzut.
c.) Turgescenţa venelor superficiale mai ales jugulare – expresia hipertensiunii
din sistemul venos şi este mai evidentă la nivelul venelor gâtului, deoarece aceste vene mari
sunt foarte apropiate de atriul drept, au pereţii subţiri, iar în mod normal sunt turtite, având o
presiune relativ negativă.
d.) Fenomenele de stază renală – apar ca urmare a creşterii presiunii în venele renale
şi scăderii gradientului de presiune dintre artere şi vena renală. Se manifestă prin nicturie,
oligurie cu urină normal concentrată, iar în stazele mai avansate poate apărea o discretă
proteinurie.
e. ) Fenomenele de stază portală – se manifestă prin materism , constipaţie ,
inapetenţă, greaţă, iar în cazul cu aliura mai rapidă prin vărsături şi diaree.
f.) Fenomenele de stază cerebrală - expresia congestiei venoase a encefalului, a
scăderi relative a debitului arterial a hipoxiei şi a . Această encefalopatie se manifestă cu
:somnolenţa diurnă şi adesea somnolenţă nocturnă, apatie şi torpoare , uneori evoluează până
la comă , alteori agitaţie ( delir cardiac).
g.) Edeme cardiace – fac parte din manifestările cele mai caracteristice ale
insuficienţei cardiace drepte. Natura cardiacă a edemelor se cunoaşte prin caracterul lor
generalizat, predominant declin, progresiv,la început vesperale, apoi permanente, cu extindere
de la părţile cele mai joase ale corpului ( maleole şi gambe, regiunea sacrală) în sus.
h.) Hidrotoracele – pentru insuficienţa cardiacă dreaptă este caracteristic
hidrotoracele drept sau în cazuri severe ,hidrotoracele bilateral.
O complicaţie a insuficienţei cardiace drepte este cordul pulmonar cronic. Apare după
unele boli pulmonare cronice şi în special după bronhopneumopatia obstructivă cronică. Cele
mai obişnuite cauze sunt: emfizemul pulmonar obstructiv , astmul bronşic ,bronşitele
cronice,diferite scleroze pulmonare.

11
Simptome: tabloul clinic reuneşte semnele bolii cauzale , semne de insuficienţă
respiratorie şi semne de insuficienţă cardiacă dreaptă. Boala evoluează în trei stadii:
- Stadiul de pneumopatie cronică în care sunt prezentate semnele bolii pulmonare şi
ale insuficienţei respiratorii,dar lipsesc semnele unei insuficienţe cardiace. Boala se manifestă
în acest stadiu prin dispnee de efort, tuse cu expectoraţie şi dacă este prezentă insuficienţa
respiratorie prin cianoză. În acest din urmă caz, în sângele arterial scade oxigenul şi creşte
dioxidul de carbon.
- Stadiul de cord pulmonar cronic compensat apare după ani de evoluţie, sub influenţa
evoluţiilor acute bronhopulmonare şi a fumatului. Dispneea se accentuează şi se instalează la
cel mai mic efort. Cianoza apare chiar şi în repaus, fiind foarte intensă. Poliglobulia şi
degetele hipocratice devin manifeste . Apar semne de hipertrofie şi de dilatare a inimii
drepte.
- Stadiul al treilea se caracterizează prin apariţia semnelor de insuficienţă cardiacă
dreaptă, constituind cordul pulmonar cronic decompensat. Cianoza este intensă, nuanţă
pământie, de unde şi denumirea de „cardiaci negri” dată acestor, bolnavi. Dispneea este foarte
pronunţată, la fel poliglobulia şi degetele hipocratice. Uneori apar dureri anginoase şi
somnolenţă care poate merge până la comă.
Semnele insuficienţei cardiace drepte devin evidente :jugulare turgescente, edeme ale
gambelor, tahicardie,hepatomegalie, uneori ascită. Prognosticul este în general
grav,insuficienţa respiratorie odată apărută evoluţia acestei boli este invariabil către agravare.
Apariţia insuficienţei cardiace agravează şi mai mult diagnosticul.

2.6. INSUFICIENŢA CARDIACĂ GLOBALĂ

Prin insuficienţa cardiacă globală sau de tip biventricular se înţeleg acele cazuri care
prezintă manifestări evidente clinic atât de insuficienţa cardiacă stângă cât şi de insuficienţa
cardiacă dreaptă.
În consecinţă tabloul clinic prezintă:
a) Fenomene de stază pulmonară : dispnee de tip cardiac,raluri de stază, aspect
radiologic de „ hil de stază” ,eventual chiar atacuri de edem pulmonar şi astm cardiac.
b) Fenomenele de stază în sistemul venelor cave: hepatomegalie de stază, edeme de tip
cardiac, cianoză, oligurie, hipertensiune venoasă periferică şi centrală, etc..

Insuficienţa cardiacă globală poate fi:


- Primară, când manifestările de insuficienţă ale celor doi ventriculi apar şi evoluează
simultan. Acesta este cazul insuficienţei cardiace în miocardite şi miocardiopatii distrofice,
ischemice, unde se produc leziuni difuze şi proporţionale în întregul miocard, ceea ce
determină decompensarea în acelaşi timp a ambilor ventriculi.
- Secundară, atunci când într-o primă fază se manifestă numai insuficienţa unuia din
ventriculi şi mai târziu, într-o a doua fază apar şi semnele decompensării şi celuilalt ventricul.
În acest tip de insuficienţă se pot remarca: tabloul clinic tinde să fie dominat de semnele
insuficienţei cardiace drepte şi pe măsură ce afecţiunea cardiacă se agravează, se accentuează
şi gradul de predominanţă a semnelor de insuficienţă cardiacă dreaptă. De aceea ,e multe ori,
afecţiunea pare ca o insuficienţă cardiacă dreaptă cu toate semnele tipice descrise, la acre se
constată în plus raluri de stază, ca semn al coexistenţei unei insuficienţe cardiace stângi.
În cadrul insuficienţei globale se pot distinge două variante aparte, caracterizate prin
particularităţi fiziopatologice specifice şi care se oglindesc în unele caractere ale
simptomatologiei:

12
a.)Insuficienţa cardiacă congestivă consecutivă reducerii reîntoarcerii venoase la inimă
şi scăderii debitului cardiac, este aşa-numita insuficienţa cardiacă de tip hipodiastolic. Acesta
este cazul în pericardita consecutivă , în sindroamele de restricţie cardiacă ( hipertrofii
concentrice, fibroza, tumori cardiace mai mari, etc.), în insuficienţa cardiacă din unele
tahicardii excesive şi prelungite. În aceste cazuri, pe lângă tabloul cunoscut al insuficienţei
cardiace globale (cu predominanţa dreaptă) se mai constată următoarele particularităţi:
- tegumentele sunt reci şi palide , cu transpiraţii reci;
- tensiunea arterială este mică , iar formula tensională este convergentă prin scăderea
presiunii sistolice;
- timpul de circulaţie este în general mai prelungit decât în alte cazuri de insuficienţă
cardiacă;
- măsurarea debitului cardiac arată o scădere evidentă a acestuia în valoare absolută.
E.) Insuficienţa cardiacă congestivă consecutivă creşterii reîntoarcerii venoase la inimă
şi creşterii debitului cardiac , este aşa - numita insuficienţă cardiacă de tip hiperdiastolic care
însoţeşte sindroamele cardio-circulatorii hiperkinetice, hipertiroidismul, anemiile severe,
unele cazuri de cord pulmonar cronic cu insuficienţă respiratorie pronunţată, în
miocardiopatia din boala Paget, etc..
În aceste cazuri, pe lângă tabloul cunoscut al insuficienţei cardiace globale (cu
predominanţă dreaptă) , se mai constată următoarele particularităţi:
- tegumentele sunt calde , cu transpiraţie apoasă albă, cu roşeaţă generalizată, dar mai
exprimată în palme ;
- pulsul este tahicardic , dar plin , amplu, uneori cu caracter săltăreţ;
- tensiunea arterială sistolică este mai adesea crescută, formula tensională fiind
divergentă;
- timpul de circulaţie este , în general, mai scurt decât în alte cazuri de insuficienţă
cardiacă;
- măsurarea debitului cardiac arată valori absolute crescute uneori considerabil, dar debitul
este totuşi mai mic decât ar fi în acelaşi caz în lipsa unei insuficienţe cardiace.

2.7. EVOLUŢIA ŞI COMPLICAŢIILE INSUFICIENŢEI CARDIACE

Evoluţia insuficienţei cardiace depinde de gravitatea cardiopatiei cauzale şi de prezenţa


sau absenţa complicaţiilor.
La unii bolnavi, insuficienţa cardiacă stângă poate evolua un număr relativ mare de ani
(10 ani sau peste), fără a apărea insuficienţă cardiacă dreaptă.
În cazul unei cardiopatii cu insuficienţă de cord drept supravieţuirea, care în urmă a
două decenii era de numai 1-2 ani,a devenit astăzi de 5- 10 ani şi chiar mai mult.
Complicaţiile insuficienţei cardiace sunt următoarele:
- trombozele venoase ale membrelor inferioare;
- emboliile pulmonare ( secundare trombozelor venoase);
- emboliile arteriale ( ca urmare a formării unor trombi în atriul stâng sau în
ventriculul stâng);
- complicaţiile pulmonare – edemul pulmonar acut, bronhopneumonia;
- complicaţiile cerebrale – tromboza sau embolie cerebrală;
- ciroza cardiacă;
- insuficienţa renală ;
- endocardita bacteriană subacută.

13
2.8. TRATAMENTUL ŞI INTERVENŢII SPECIFICE ÎN
INSUFICIENŢA CARDIAC

Tratamentul insuficienţei cardiace are trei obiective importante:


- uşurarea activităţii inimii( repaosul fizic constitue una din principalele măsuri prin
care se urmăreşte realizarea acestui obiectiv ; tratamentul hipotensor este extrem de util în
cazul bolnavilor hipertensivi, la care au apărut manifestările clinice ale insuficienţei cardiace
stângi);
- mărirea forţei de contracţie şi a eficienţei miocardului ( cu ajutorul tratamentului
tonicardic);
- restabilirea echilibrului hidrosalin ( prin dieta hiposodată şi prin tratamentul cu
diuretice).
A. Tratamentul igieno-dietetic
- Tratamentul igieno-dietetic constă în primul rând în repaus şi în dietă săracă în sodiu.
Repausul-durata şi gradul repausului depind de afecţiunea cauzală; el este util în toate
formele de insuficienţă cardiacă. Prin repausul fizic se realizează următoarele: scăderea
tensiunii arteriale, diminuarea travaliului muşchilor respiratori, rărirea alurii ventriculare.
Alături de repausul fizic , un rol important îl au repausul psihic şi moral. În
insuficienţa cardiacă repausul la pat va fi menţinut acasă sau la spital timp de 1-2 săptămâni.
În acest interval bolnavul se va găsi în poziţia semişezândă în pat sau în fotoliu, această
poziţie fiind convenabilă mai ales pentru bolnavii cu insuficienţă cardiacă stângă. Se va evita ,
în măsura posibilului imobilizarea absolută şi prelungită
Reluarea activităţii se face în funcţie de reducerea semnelor de insuficienţă cardiacă şi
de posibilitatea controlării acesteia printr-un tratament de întreţinere: reluarea activităţii se va
face în etape progresive.
Unii bolnavi îşi pot prelua serviciu, dar cei care au de făcut eforturi fizice trebuie să-şi
schimbe locul de muncă. În orice caz, tuturor bolnavilor li se recomandă un program de
muncă redus, cu perioade de odihnă în timpul zilei şi cu repaus la pat în cele două zile de la
sfârşitul săptămânii.
Dieta săracă în sodiu reprezintă, de asemenea un mijloc de mare importanţă în
tratamentul insuficienţei cardiace. De altfel în formele uşoare de insuficienţă cardiacă, dieta
hiposodată plus repausul fizic determină o netă ameliorare.
Gradul de restricţie al ingestiei de sodiu depinde de severitatea insuficienţei cardiace.
În insuficienţa cardiacă severă se recomandă o restricţie mare a ingestiei de sare ( sub 1 gr/ zi)
ceea ce se poate realiza prin regimul Kempner ( 1 kg . de fructe, 200 gr orez, 30-50 gr .zahăr,
300 gr compot cu un conţinut de 0,5 gr de NaCl ) sau prin regimul Carel ( 800 ml lapte cu un
conţinut de 1 gr de NaCl ). În general, în cadrul regimului hiposodat se evită alimentele cu
sodiu ( brânza , mezeluri , cereale , pâine , etc.).
Restricţia de lichide nu este necesară în mod obişnuit. În condiţiile unei diete
hiposodate, bolnavul cu insuficienţă cardiacă poate bea apă după nevoi, adică 1,5-2 l în 24 h.
În cazul hiponatremiei de diluţie , apărută tardiv la bolnavii cu insuficienţă cardiacă ce
îşi pierd capacitatea de a excreta apa , se recomandă o restricţie a ingestiei de apă.
Regimul alimentar constă într-o alimentaţie variată şi bogată în vitamine, mese
fracţionate , regim hipocaloric la obezi, hipertensivi şi coronarieni. Se va urmări greutatea
bolnavului să nu depăşească valoarea normală. Alcoolul , cafeaua şi ceaiul sunt permise în
cantităţi mici, fumatul trebuie interzis. Se vor asigura proteine suficiente (1 gr/kilocorp ),
cantitatea de lipide va fi redusă, iar fructele, sucurile, zarzavaturile şi zeama de fructe vor fii
administrate în cantităţi mai mari. Se reduce sarea, în formele severe se permit 1 -1,5 gr sare
de bucătărie/ zi, iar în unele cazuri ( Nefrix ) se permit 3 gr sare; cantitatea de lichide zilnică
nu va depăşii 1-1/2 litri lichid-iarna şi 2 litri - vara .

14
Regimul va fi normocaloric, hipocaloric sau hipercaloric, în funcţie de necesităţile
bolnavului în cauză. Trebuie să fie bogată în vitamine, să conţină proteine (se administrează
multe fructe şi legume ) , deoarece pierde potasiu prin diuretice şi va conţine 1 gr proteine/ kg
corp, fiind echilibrat în glucide şi moderat în lipide. Mesele vor fi mici şi fracţionate ( 4-5 /
zi), ultima masă va fi luată înainte de culcare.

A. Sunt permise următoarele alimente


- laptele ( numai în limita cantităţii permise) , caş, urdă, brânză;
- carne de vacă, pasăre slabă în cantitate limitată cca . 100 -150 gr/ zi; peştele de râu slab,
fiert, fript sau copt;
- pâine albă fără sare;
- grăsimile - untul nesărat, smântâna, frişca, uleiul vegetal;
- fructele fierte în compoturi, sucuri de fructe;
- legume sub formă de salate, piureuri, budinci , evitând pe cele care produc meteorisme şi
cele bogate în sodiu ( varză, ţelină, spanacul);
- băuturile sub formă de ceaiuri de plante, sucuri de fructe.
B. Sunt interzise următoarele alimente:
- brânzeturi grase ( caşcaval, brânzeturi topite);
- carnea grasă de porc, gâscă, raţă, mezelurile , peştele sărat;
- ouăle în cantitate excesivă;
- pâinea cu sare sau făinoasele preparate cu bicarbonat sau sare;
- legumele bogate în sodiu: ţelina, sfecla, spanac;
- dulciuri preparate cu sare sau cu multă grăsime;
- băuturi: alcoolul sub orice formă , apele minerale, iaurtul, ceaiul tare, cafeaua;
- condimentele cele iuţi, boiaua piperul;
- muştarul cu sare, ceapa, usturoiul.
B. Tratamentul medicamentos
a) Tonicardiace- sunt substanţe obţinute din unele plante şi anume: Digitalis
purpureea, Digitalis lanata, Strophantus gratus, Strophantus kombe. Medicaţia tonicardiacă
reprezintă medicaţia de bază a insuficienţei cardiace. Se administrează ori de câte ori
insuficienţa cardiacă nu se compensează prin repaus şi regim desodat.
Preparatele digitalice acţionează îmbogăţind metabolismul miocardului, mărind forţa
de contracţie a inimii, scăzând frecvenţa cardiacă. Datorită acestor acţiuni creşte debitul
cardiac, scade presiunea venoasă , se reduce volumul inimii, creşte diureza şi se diminuă
edemele.
Tonicardiacele cele mai des folosite sunt Digitala şi Strofantina . Strofantina are o
acţiune rapidă şi de scurtă durată fiind utilizată în formele acute, dar nu este recomandată în
tratamentul cronic. Digitala acţionează mai lent, are o durată de acţiune mai lungă şi se
acumulează în organism.
Cele mai cunoscute preparate de Strofantină sunt: SROFANTINA KOMBETINUL şi
DUABAINA. Se administrează numai intravenos, fiind indicate doar în cazurile de urgenţă.
Nu se administrează imediat după Digitală, ci după o pauză de 1-2 zile.
Preparatele de Digitală sunt extrase din Digitalis purpureea sau din Digitalis lanta
(Lanatosid-C, Digoxin, Dezlanosid, Cedilanide- substanţe care se administrează fie pe cale
intravenoasă , fie oral).
-Lanatosid- C ( 0,4 mg /fiolă) îşi manifestă efectul după 10 min. ,cu intensitatea maximă de 1-
2 h . În tratamentul de atac se folosesc intravenos 1,8- 1,6 mg /zi, administrate în 4 prize sau
per os 1-2 mg ( de 3 ori /zi ,I zi câte 12-25 picături sau 4-8 drajeuri). Tratamentul de
întreţinere se realizează cu picături sau drajeuri cu doza ce reprezintă aproximativ ½ din doza
tratamentului de atac ( 0,5 – 1 mg /zi ).

15
Digoxin- se prezintă sub formă de comprimate ce conţin 0,25 mg glicozid şi sub formă de
soluţie alcooloică glicerinată ce conţine 0,5 mg glicozid. La adulţi în tratamentul de atac se
folosesc 0,5 mg/ zi, administrat oral, până la compensare ( câteva zile) , apoi întreţinere cu
0,125- 0,5 mg / zi; în urgenţe ,dacă pacientul nu i s-a mai administrat digitala, se injectează
intravenos lent 0,5 – 1mg, repetând la nevoie după 4-8 ore încă 0,5 mg. La copii se
administrează oral 0,025mg/ kilocorp la 8 ore în 2-4 doze pentru digitalizare, apoi întreţinere
cu 0,0125mg/kilocorp şi pe zi.
-Nidacil- în tratamentul de atac se foloseşte doza de 0,6-1mg/zi timp de 3-5 zile, iar în
tratamentul de întreţinere doza de 0,1-0,2mg/zi.
-Dezlanosid- se prezintă sub formă de fiole a 2ml soluţie injectabilă conţinând
dezacetillanatozida 0,4 mg . Are acţiune rapidă , îşi manifestă efectele după 10 -30 min.,
intensitatea maximă fiind realizată după 1-2 h . Pentru digitalizarea rapidă se foloseşte doza
de 0,8-1,6 mg ( 2-4 fiole/zi), dozele fiind fracţionate şi administrate la 4-6 h interval.
- Digitalina – se prezintă sub formă de soluţie hidroalcoolică gicerinată conţinând digitoxina
1 mg /ml sau 50 picături. Se administrează la adulţi oral 0,2-0,5 mg /zi ( 10-15 picături), până
la corectarea tahicardiei şi compensare, apoi 0,6 mg/zi timp de 3-6 zile . La copii , după vârstă
, în prima zi se administrează 0,1 -0,4 mg, în 2-3 zi 0,1-0,2 mg, apoi întreţinere cu 0,025- 0,05
mg zilnic sau la 12 zile .
Contraindicaţiile Digitalei sunt reprezentate de fenomenele de supradozaj digitalic şi
de cazurile de şoc sau colaps. Intoxicaţia cu Digitala se manifestă prin tulburări de ritm şi
conducere ( extrasistolă, tahicardii paroxistice), tulburări gastrointestinale ( greţuri, vărsături,
anorexie).În caz de supradozare principala măsură constă în oprirea tratamentului cu Digitala,
apoi încetarea administrării de diuretice , limitarea efortului fizic, sării de potasiu, chinidinei.
În tratamentul cu Digitala foarte util este să se măsoare în fiecare zi pulsul pentru a
aprecia rezultatele terapeutice şi pentru a surprinde eventualele fenomene de intoxicaţie.
B .Diureticele- reprezintă o medicaţie importantă având drept scop eliminarea de
sodiu şi de apă din organism ameliorând munca inimii. Ele pot fi administrate în orice formă
de insuficienţă cardiacă, având o toxicitate slabă, efect diuretic prelungit şi important, fără
reacţii adverse deosebite şi fără grave tulburări electrolitice. Pericolul hipopotasemiei se
previne administrând concomitent clorura de potasiu.
Dintre diureticele tiazidice fac parte: Nefrix, Ufrix, Furosemid, ele putând fi
administrate în orice insuficienţă cardiacă.
- Nefrix- se administrează pe cale orală 2-4 tablete zilnic( 50-100 mg )sau 2-3 ori /
săptămână.
- Furosemid- se prezintă sub formă de fiole a 2 ml soluţie apoasă conţinând furosemid
20 mg. Prezintă un efect important , imediat şi rapid. Se administrează intravenos lent ( 1-3
fiole a 20 mg) sau 1-3 comprimate a 40 mg /zi sau la 2 zile. La bolnavii cu edeme cardiace 1
doză, de 40 mg, poate duce la pierderea de până la 8 litri de apă. Furosemidul este eficace la
bolnavii rezistenţi la diuretice tiazidice. Poate fi utilizat în doze de 40 mg până la 500 mg.
Poate produce dezechilibre electrolitice: hiponatremie, hipopotasemie, hiperuricemie,
accidente alergice şi tulburări digestive.
- Alte diuretice utilizate sunt: inhibitorii aldosteronului ( Aldactana, Spironolactona),
acidul etacrinic cu efect important şi rapid, se administrează comprimate de 0,050 g , 1-4 /zi ,
după mese şi fiole de 0,025 g, 1-4 /zi – intravenos.
În insuficienţa cardiacă refractară la tratament se administrează cure discontinue de
corticoizi ( Prednison).
C. Alte tratamente:
- Oxigenoterapia este indicată în cazurile acute şi în vazurile cronice cu leziuni pulmonare;
- Emisia de sânge (300-500 ml) se practică în insuficienţa cardiacă acută şi forma cronică
severă cu edeme mari;

16
- Evacuarea colecţiilor lichidiene când respiraţia este stânjenită;
- Morfina se face în edemul pulmonar acut şi cordul pulmonar acut , iar anticoagulantele, în
formele cu accidente tromboembolice.

C . TRATAMENTUL COMPLICAŢIILOR

Tratamentul edemului pulmonar acut se aplică de urgenţă în următoarea succcesiune:


poziţia şezândă cu membrele inferioare în poziţie declină, garouri prin rotaţie ( la 5 minute )
la cele 4 extremităţi, oxigen prin sondă nazală, Morfină intravenos (1-2cg),sângerare (300-
500ml în 5 minute), diuretice ( Furosemid – 2 fiole, 0,40mg intravenos sau Edecrin 50 mg în
perfuzie), tonicardiace ( Lanatosid-C intravenos 1 fiolă, Digoxin sau Strofantină intravenos),
Miofilin intravenos.
Dacă tensiunea artială este scăzută se administrează tonicardiace Isuprel 2-8 fiole de
0,2mg în 250ml ser glucozat 5%, oxigen, Morfină, HHC, Dextran. În E.P.A. de origine
infecţioasă se face sângerare şi se administrează HHC, tonicardiace şi oxigen. În E.P.A. din
marile hipertensiuni se combate energic hipertensiunea cu Raunervil (1 fiolă intravenos lent),
Catapresan sau Regitină.
B) Tratamentul insuficienţei cardiace congestive rapid instalate implică repaus la pat ( nu
absolut) , oxigen, restricţie mare de sare, Furosemid, Acid etacrinic, Lanatosid-C (3-4 fiole
intravenos pe zi).
c.) Tratamentul cordului pulmonar acut: oxigen pe cale nazală, analgetice ( Algocalmin,
Mialgin ), Atropină , în caz de bradicardie şi hipotensiune ; Papaverină intravenos ,
Izoproterenol în perfuzie, Noradrenalină în caz de şoc , digitalice injectabile (Lanatosid –C ),
asociat cu Furosemid intravenos tratament anticoagulant sau trombolitic ,antibiotice în zilele
următoare.
Tratamentul cordului pulmonar cronic se adresează, în primul rând, bolii pulmonare
cauzale .Se administrează antibiotice ( Tetraciclină 2gr/zi sau Ampicilină 4gr/zi ),
bronhodilatatoare ( Miofilin 1-2 fiole intravenos lent ), Bronhpdilatin sau Alupent;
corticoterapie oral sau H.C.C.; se urmăreşte dezobstruarea căilor aeriene prin eliminarea
secreţiilor bronşice, prin hidratare corectă, cu Trecid, Bisolvol, oxigen intermitent, antitusive
cu prudenţă; în stadiul de insuficienţă cardiacă: sângerare, diuretice, tiazidice (Nefrix ) şi
tonicardiace.

17
CAPITOLUL 3

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA


BOLNAVILOR CU INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ

La bolnavii cu insuficienţă cardiacă forţa de contracţie a inimii este scăzută şi nu


poate asigura debitul de sânge necesar funcţiilor normale ale organismului. Din această
cauză, aportul deficitar de substanţe nutritive şi oxigen creează grave tulburări ale
metabolismului tisular, care reduce la rândul său forţa de contracţie a inimii şi stază în
circulaţia de întoarcere. Această categorie de bolnavi necesită o îngrijire specială care are ca
scop :
a) reducerea nevoilor energetice ale organismului pentru a putea face faţă îmbolnăvirilor,
deci , pentru a scădea fortul cardiac;
b) mărirea forţei de contracţie a inimii, mărindu-se astfel capacitatea funcţională.
Asistenta medicală deţine o poziţie importantă în îngrijirea acestor categorii de bolnavi.
Pentru a-şi îndeplinii menirea nu trebuie să se mulţumească să cunoască şi să aplice,
chiar perfect, diferite tehnici de îngrijire a bolnavului , ci trebuie să cunoască şi noţiuni
teoretice care să-i permită depistarea unui semn precoce, interpretarea acestuia şi chiar,
dacă este nevoie, intervenţia în situaţiile în care viaţa bolnavului depinde de cunoştinţele
sale.
1.Asigurarea repausului fizic
- asistenta se va îngrijii ca bolnavii să aibă maxim de confort, să evite efortul fizic ,
saloanele să aibă o ambianţă plăcută.
- bolnavii cu insuficienţă cardiacă fiind dispneici, vor fi ţinuţi în poziţie şezândă sau
semişezândă, asistenta medicală va avea grijă să le asigure această poziţie.
- patul va fi prevăzut cu utilaj auxiliar , precum şi cu un număr mare de perne. În
cursul zilei patul va fi înlocuit cu un fotoliu având grijă ca bolnavul să aibă sprijin sub
picioare
2. Asigurarea repausului psihic
- asistenta medicală va avea grijă să ferească bolnavul de tot ceea ce ar putea tulbura
echilibrul nervos, trebuie să câştige încrederea bolnavului printr-o bună pregătire profesională.
- pentru a evita stările de nelinişte va administra la timp medicamentele prescrise de medic şi
va răspunde prompt la orice solicitare a bolnavului.
- asistenta medicală va însoţii bolnavii la consultaţiile de specialitate ( examinări radiologice,
EKG.); va examina starea psihică a bolnavilor, vizitându-l cât mai des şi va instrui vizitatorii
asupra modului de comportare faţă de bolnav.
3. Asigurarea igienei personale a bolnavului
- Asistenta medicală va executa zilnic toaletele bolnavului fără ca acesta să facă eforturi prea
mari, va face apoi o frecţie cu alcool diluat pentru a îmbunătăţii circulaţia periferică. Pielea
trebuie menţinută în permanenţă curată şi uscată , deoarece pielea umflată se infectează uşor.
- Se va schimba lenjeria de pat şi de corp zilnic.
4. Prevenirea formării trombozelor
- Asistenta medicală va executa zilnic masajul membrelor inferioare, în direcţia curentului
venos.

18
- În acelaşi scop, asistenta medicală va asigura ridicarea membrelor inferioare la 35 grade prin
ridicarea patului sau prin aşezarea unor suluri sub picioarele bolnavului.
- Bolnavul va fi ajutat să execute muşcări de flexie şi extensie a membrelor inferioare prin
care se împiedică trombozarea şi se elimină edemele.
5. Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative
- Asistenta medicală va urmării zilnic T.A. , pulsul central şi periferic, respiraţia, diureza,
tranzitul intestinal, temperatura.
- Se urmăreşte bolnavul cu atenţie pentru a observa semnele de agravare şi complicaţiile care
pot apărea ( edem pulmonar, embolie pulmonară, tromboflebită) şi va anunţa imediat medicul.
Stările de constipaţie vor fi combătute cu purgative.
- Asistenta medicală va ţine evidenţa exactă a lichidelor consumate şi eliminate de bolnav, va
urmări zilnic greutatea corporală după eliminarea scaunului şi a urinei înainte de masă.
6. Regimul alimentar
- Asistenta medicală va urmări cu stricteţe respectarea regimului alimentar care va fi
hipocaloric pentru menţinerea greutăţii corporale; hiposodat pentru a împiedica reţinerea apei
în organism, contribuind la reducerea edemelor. Se vor evita alimentele care conţin natriu :
salicilat de sodiu; cantitatea de lichide zilnică nu va depăşi 1-2 l/24h . Raţia zilnică de
alimente va fi împărţită în 4 -5 mese, iar ultima masă se va lua cu 3 ore înainte de culcare.
7. Administrarea tratamentului medicamentos
- Asistenta medicală va administra medicaţia prescrisă de medic; medicaţia folosită constă în
cardiotonice , cel mai frecvent e Digitala care se administrează per os şi dacă nu se
administrează după prescripţia medicală dă fenomene de supradozare. Se administrează şi
diuretice: Furosemid, Ederen, Nefrix, iar asistenta va avea grijă să urmărească diureza.
- Reducerea edemelor şi masei sângelui circulant se mai poate face şi prin atârnarea
membrelor inferioare, reducând astfel fluxul venos spre inimă.
- Oxigenoterapia este indicată şi uşurează starea bolnavilor cu insuficienţă cardiacă.
8 Educaţia sanitară
- Asistenta medicală contribuie la educarea bolnavului asupra noului regim de viaţă, după
externare bolnavul va duce o viaţă ordonată evitând suprasolicitările; se va evita munca fizică.
Se respectă regimul dietetic, numărul meselor, se reduce sarea , cafeaua , alcoolul, tutunul. În
caz de îmbolnăviri respiratorii: viroze, gripe, vor fi tratate imediat, deoarece orice neglijenţă,
poate agrava boala.

3.1ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN INVESTIGAŢIILE PARACLINICE

Colaborarea cu medicul la examinarea paraclinică este una din sarcinile importante ale
asistentei medicale.
Sarcinile asistentei medicale în pregătirea şi asistarea unui examen paraclinic sunt
următoarele:
- pregătirea psihică a bolnavului : i se explică bolnavului în ce constă examenul care
trebuie să i se facă, caracterul inofensiv al examinării;
- pregătirea şi verificarea instrumentarului necesar efectuării examinării sau recoltării;
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului – Îmbrăcarea şi dezbrăcarea bolnavului se face
la solicitarea medicului şi trebuie efectuată cu mult tact şi fineţe, pentru a nu provoca dureri
sau mişcări inutile ;
- aducerea bolnavului în poziţiile adecvate examinărilor şi sprijinirea lui;
- servirea medicului cu instrumentele necesare examinării şi ajutarea medicului în
efectuarea tehnicii;
- recoltarea produselor patologice şi a analizelor biologice.

19
A. Examenele paraclinice cuprind:
- examene de laborator care constau în recoltarea de sânge pentru determinarea V.S.H.
–ului ( valori normale 5-10 mm /h, sau 20-50 mm/24 h ), glicemiei ( valori normale 65-100
mg %) , lipidemiei ( normal 500- 700 mg% ) , colesterolul ( normal 150-259 mg % ).
- examen radiologic prin care se pot evidenţia aspecte utile pentru diagnostic. Astfel se
observă o siluetă cardiacă mărită cu o configuraţie ce depinde de boala cauzală, iar la
examenul plămânilor, se constată o creştere a dimensiunilor arterelor pulmonare, dar
transparenţa pulmonară, nu este redusă.
- explorări hemodinamice care sunt utile atât pentru diagnostic cât şi pentru urmărirea
insuficienţei.
În insuficienţa cardiacă stângă, viteza de circulaţie este încetinită, constatându-se:
1.timpul braţ-limbă este crescut cu mult peste limita superioară a normalului ( 16 secunde),
atingând 30 secunde;
2. timpul braţ-plămân este normal.
În insuficienţa cardiacă dreaptă viteza de circulaţie este încetinită, constatându-se:
- timpul braţ-limbă este prelungit( poate atinge sau depăşi 24 secunde);
- timpul braţ-plămân este prelungit( peste valoarea normală de 8 secunde).
Presiunea venoasă determinată la nivelul venelor de la plica cotului este mult crescută.

3.2.DEFINIŢIA NURSING-ULUI
Nursing-ul a primit foarte multe definiţii, dar cele mai importante sunt definiţia
O.M.S.-ului, definiţia Virginiei Henderson şi definiţia consiliului I.N.( C.I.N.).
Definiţia prezentată de O.M.S. stabileşte că nursing-ul este o parte importantă a
sistemului de îngrijire a sănătăţii cuprinzând :
- promovarea sănătăţii ;
- promovarea bolilor;
- îngrijirea persoanelor bolnave fizic-mintal, handicapate.
Cea mai acceptată definiţie a fost a Virginiei Henderson; ea defineşte nursing-ul
astfel: „ Să ajuţi individul fie acesta bolnav sau sănătos, să-şi afle calea spre sănătate sau
recuperare, să ajuţi individul fie bolnav sau sănătos, să-şi folosească acţiunile pentru
promovarea sănătăţii sau recuperare, cu condiţia ca acesta să aibă voinţa, tăria sau cunoaşterea
necesare pentru a o face,şi să acţioneze în aşa fel încât să-şi poată purta singur de grijă cât mai
curând posibil.”
Definiţia prezentată de C.I.N. :
„ Nursing-ul ca o parte integrală a sistemului de asistenţă socială cuprinde ocrotirea
sănătăţii, prevenirea bolilor şi îngrijirea bolnavilor fizic-psihic şi a celor infirmi de toate
vârstele în toate formele de asistenţă socială şi aşezări comunitare.

3.3. FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE sunt:


1. de natură independentă
2. de natură dependentă
3. de natură interdependentă
1. Cele de natură independentă se referă la faptul că asistenta asistă sau îngrijeşte pacientul
din proprie iniţiativă, temporal sau definitiv. Aceste îngrijiri sunt:
a.) De confort – atunci când persoana bolnavă nu-şi poate îndeplini aceste funcţii. Îngrijirile
de confort sunt în funcţie de vârsta pacientului, de natura bolii şi de alte dificultăţi fizice,
psihice, sociale.

20
b.)Asistenta stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi aparţinătorii.
c.) Le transmite informaţii, învăţăminte, ascultă pacientul şi îl susţine.
d.) Este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării unor condiţii mai bune de
viaţă şi sănătate.
2. Cele de natură dependentă se referă la faptul că asistenta la indicaţia medicului aplică
metodele de observaţie, de tratament sau de readaptare, observă la un pacient modificările
provocate de boală sau tratament şi le transmite medicului.
3.Cele de natură interdependentă – în cadrul acestei funcţii asistenta colaborează cu alţi
profesionişti din domeniul sanitar, social – educativ, administrativ şi participă la activităţi
interdisciplinare, de exemplu:
- acţiunea de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic, social.
- acţiunea de educaţie pentru sănătate şi sensibilizare asupra responsabililor şi asupra
drepturilor pe care le are populaţia în materie de sănătate.
- acţiuni de rezolvare a problemelor psiho - sociale.
- participă la organizarea sau gestionarea centrelor sau unităţile de îngrijire.
Mai există o serie de funcţii care de fapt se regăsesc în cele anterior amintite:
1.Funcţia profesională – este rolul cel mai important al asistentei,acela de a se ocupa de
pacient în scopul menţinerii echilibrului sau de a face pentru pacient ceea ce el nu poate să
facă; aici intră funcţia tehnică, de grup psiholog, preventivă; tot aici intră promovarea
menţinerii sănătăţii,prevenirea îmbolnăvirilor si îngrijirea în situaţii de îmbolnăviri si
recuperare.
2.Funcţia educativă – presupune alături de calităţi psihologice şi aptitudini pedagogice, de a
şti să comunice, de a şti să fie convingător.
3.Funcţia de cercetare – această funcţie impune dezvoltarea unor calităţi specifice, dar şi
acestea pe fondul unei pregătiri profesionale şi morale superioare. Asistenta ca participantă în
echipa de cercetare alături de medic, devine o parte componentă şi poate să-şi aducă aportul la
dezvoltarea ştiinţelor medicale.

3.4.APLICAREA NORMELOR DE CONDUITĂ ŞI TEHNICA SECURITĂŢII ÎN


MUNCĂ
Îngrijirea bolnavilor este o muncă de mare răspundere, personalul mediu sanitar
(asistenta) îşi desfăşoară activitatea în vederea prevenirii şi tratării unor boli, iar timpul pe
care îl petrece la patul bolnavului este în general de 8-12 ore. Datorită misiunii delicate
personalitatea asistentei medicale trebuie să fie marcată de sensibilitate împletită cu tărie de
caracter fundamentată pe o complexă pregătire profesională, de gradul de conştiinciozitate
depind vieţi omeneşti. Pentru exercitarea meseriei de asistentă este necesar a fi înzestrat cu
anumite înclinaţii şi aptitudini care printr-o pregătire temeinică se dezvoltă în trăsături morale
ce vor influenţa în mod pozitiv conduita personalului mediu sanitar. Cunoştinţele şi baza
pregătirii teoretice a unei asistente se câştigă în şcoală prin verigile din lanţuri disciplinare
care contribuie la pregătirea profesională. După terminarea şcolii, dezvoltarea cunoştinţelor
profesionale nu trebuie să se oprească nici un moment, trebuie să fie autodidactă şi pentru
acest lucru are la dispoziţie reviste, cărţi, simpozioane, cursuri de pregătire profesională
.

3.5. CALITĂŢILE ASISTENTEI MEDICALE


Calităţile asistentei medicale se împart în 3 mari categorii:
1. Calităţi morale
2. Calităţi fizice
3. Calităţi de bun tehnician

21
1. Calităţile morale cuprind:
- stăpânire de sine, răbdare datorită cărora asistenta poate să depăşească momentele critice
create de starea psihică şi fizică a bolnavului
- optimism, seninătate
- calitatea de a se apropia de bolnav, de aparţinătorii acestuia, de a câştiga încrederea şi
pentru a le oferi un confort medical
- conştiinciozitate – de care depinde nu numai evoluţia bolii, dar şi viaţa bolnavului
- punctualitate în toate sarcinile de serviciu
- devotament faţă de bolnav dus până la abnegaţie
- promptitudine în luarea deciziilor, ingeniozitate, luciditate, iniţiativă în faţa unor situaţii
problemă
- păstrarea secretului profesional
- atitudine principală faţă de tovarăşi, de muncă sau faţă de echipa în care lucrează.
2. Calităţi fizice
Asistenta trebuie să aibă forţă fizică pentru a face faţă unor acţiuni ca:
- transportul, mobilizarea bolnavului
- rezistenţă fizică necesară activităţii în ture şi în timpul îndelungat petrecut de
asistentă în picioare pe parcursul orelor de muncă
- mişcări sigure şi coordonate
3.Calităţi de bun tehnician – se referă la cunoaşterea funcţionalităţii aparaturii medicale,
se utilizează în investigaţii, tratamente, săli de sterilizare, având în vedere tehnicile moderne
care pătrund şi în domeniul aparaturii medicale.

2.6. LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTEI MEDICALE


Locul de muncă al asistentei medicale este cuprins în:
- spitale
- policlinici
- circumscripţii sanitare
- creşe, grădiniţe, centre de recoltare şi conservare
Spitalul este unitatea sanitară care asigură asistenţă socială completă de
specialitate, preventivă, curativă şi de recuperare a bolnavilor.
Spitalul îngrijeşte anumite categorii de bolnavi:
- bolnavi în stare gravă care au nevoie de o permanentă supraveghere
- îngrijeşte îmbolnăviri, cazuri rare care se diagnostichează mai greu şi este nevoie
de tot felul de investigaţii şi supraveghere
- bolnavii care necesită intervenţii chirurgicale
- bolnavii cu boli infecto – contagioase pentru a fi izolaţi de restul populaţiei
Spitalul este amplasat sub formă de:
a.) spital pavilion
b.) spital bloc
Spitalul pavilion – asigură mai multă linişte pentru bolnav, previn infecţiile intra –
spitaliceşti ( nozocomiale).Dezavantajul este că întreţinerea lor este mai costisitoare, necesită
mai mult personal, colaborarea dintre secţii este mai greu de realizat
Spitalul bloc – avantajele sunt tocmai dezavantajele spitalului pavilion. Atât la spitalul
pavilion, cât şi la cel bloc se întâlnesc mai multe componente funcţionale:
- serviciul de primire
- secţie de spital

22
- servicii de diagnostic şi tratament ( laborator, serviciul de radiologie, explorări
funcţionale)
- serviciul administrativ gospodăresc.

2.7. ŢINUTA ASISTENTEI MEDICALE


Ţinuta asistentei medicale, echipamentul de protecţie trebuie să fie totdeauna curat
apretat, călcat, adecvat cu statura fiecăruia.
Durata purtării aceluiaşi echipament nu trebuie să depăşească 3 zile ( dar poate fi
schimbat ori de câte ori este nevoie).Halatul şi boneta trebuie să fie adaptate la statura
asistentei pentru a avea prestanţă, pentru a fi ordonată în faţa bolnavilor şi a întregului
personal medico – sanitar, pentru a câştiga încrederea, nu dispreţul.
Asistenta înainte de a-şi lua echipamentul, verifică integritatea şi curăţenia acestuia.
Halatul se îmbracă după ce au fost scoase hainele de stradă . Boneta va fi aranjată încât să
acopere foarte bine părul. Ghetele vor fi curate, comode şi silenţioase. Măştile de tifon care
protejează gura vor fi curate, dezinfectate prin sterilizare şi vor cuprinde 4 -5 straturi de tifon.
Aceste măşti sunt purtate în saloanele de nou – născuţi, săli de operaţie, săli de naştere, la
bolnavii contagioşi la care asistenta execută diverse tehnici. Mănuşile sunt de cauciuc şi sunt
indispensabile diverselor tehnici ( recoltat de analize, pansat de plăgi, transport de produse
patologice ale bolnavului) şi alte tehnici de îngrijire a bolnavilor
.Asistenta este obligată să poarte echipament de protecţie în timpul serviciului şi să
păstreze toate regulile de igienă personală.

2.8. OBIECTIVELE ASISTENTEI ]N SATISFACEREA NEVOILOR


FUNDAMENTALE

În modelul conceptual al Virginiei Henderson se enunţă faptul că orice fiinţă umană


indiferent de vârstă, sex, are o serie de necesităţi care trebuie satisfăcute. Cadrul conceptual
al Virginiei Henderson se bazează pe definirea a 14 nevoi fundamentale cu corespondentele
lor bio- psiho- sociale. Atingerea de către pacient a independenţei în satisfacerea nevoilor este
ţelul profesiei de asistent. În conceptul Virginiei Henderson asistenta trebuie sa ştie ca o
nevoie fundamentală este o necesitate vitală a fiinţei umane pentru a-şi asigura starea de bine
în apărarea fizică şi mentală.
Cele 14 nevoi fundamentale în conceptul Virginiei Henderson sunt:
1. Nevoia de a respira
2. Nevoia de a alimenta şi hidrata
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
5. Nevoia de a dormi ;i a se odihni
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
8. Nevoia de a fi curat, de a-şi proteja tegumentele
9. Nevoia de a evita pericolele
10. Nevoia de a comunica
11. Nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile sale
12. Nevoia de a se realiza
13. Nevoia de a se recrea
14. Nevoia de a învăţa

23
Toate aceste 14 nevoi comportă diferite dimensiuni ale fiinţei umane. Prima
dimensiune cea biologică,psihologică,culturală şi spirituală . În afară de Virginia Henderson s-
a mai făcut o clasificare a nevoilor umane conform teoriei lui Maslow. Maslow a fost psiholog
şi umanist american care afirma că există 5 categorii de nevoi umane ierarhizate în ordinea
priorităţilor. Aceste 5 nevoi sunt:
1. Nevoi fiziologice
2. Nevoi de securitate
3. Nevoi de apartenenţă
4. Nevoi de cunoaştere
5. Nevoia de realizare
După teoria lui Maslow trebuie satisfăcute mai întâi nevoile de bază, fiziologice,
securitate, ca persoana să poată tinde spre celelalte nevoi din cele 14. Ca să menţină un
echilibru fiziologic si psihologic pacientul si individul în general trebuie să atingă un nivel
minim în satisfacerea nevoilor sale.

1.ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI IN PREGĂTIREA


BOLNAVULUI PENTRU RECOLTAREA DE PRODUSE BOILOGICE
ŞI PATOLOGICE

Produsele recoltate pentru analiza de laborator constituie materialul de analizat. Ele


pot fi produse normale sau patologice. Pentru recoltarea acestor produse provenite de la
individ e nevoie să se respecte o serie de reguli şi condiţii de recoltare. Examenul de laborator
exprimă în ceea ce priveşte morfologia,fizionomia şi biochimia acestuia. Examenele de
laborator efectuate produselor biologice ( normale) şi patologice, completează
simptomatologia bolii cu elemente obiective, reflectând modificările apărute în organism.
Analizele de laborator pot confirma sau infirma diagnosticul clinic.
- reflectă evoluţia bolii
- reflectă eficienţa tratamentului
- confirmă vindecarea
- semnalează apariţia unor complicaţii
De asemenea, examinările de laborator permit depistarea unor cazuri de boli
infecţioase precum şi persoanele purtătoare de germeni patogeni,ele având rol în profilaxia
bolilor contagioase.
Utilitatea şi obiectivitatea rezultatelor examenelor de laborator depind de modul cum
se efectuează examenul de laborator. După modul de efectuare a analizelor intră în sarcina
personalului de laborator, recoltarea produselor este efectuată de asistenta medicală, în
majoritatea situaţiilor.
Pentru a se realiza în condiţii optime recoltarea, asistenta trebuie să respecte
următoarele norme:
1. Orarul recoltării
2. Efectuarea pregătirii psihice şi fizice a bolnavului
3. Pregătirea instrumentarului şi a materialului necesar pentru recoltare.
4. Tehnica recoltării propriu-zise
5. Completarea buletinului de trimitere la laborator şi etichetarea produsului
recoltat
6. Păstrarea şi transportarea produsului recoltat
Efectuarea pregătirii psihice

24
Pregătirea psihică va fi făcută cu mare atenţie şi constă în instruirea lui privind
comportamentul său în timpul recoltării, colaborând cu asistenta pentru reuşita recoltării şi
înlăturarea stării de teamă. Din punct de vedere fizic, bolnavul este pregătit fie printr-un regim
alimentar, fie printr-un repaus la pat aşezându-l într-o anumită poziţie, fie prin întreruperea
unui tratament medicamentos care ar putea influenţa rezultatul analizelor.
Completarea imediată a buletinelor de analiză şi etichetarea produselor, asigură
evitarea înlocuirii rezultatelor între ele,de fapt, ce ar putea duce la grave erori.
Buletinul de analiză se completează cu numele,prenumele bolnavului,secţia şi numărul
salonului,natura produsului,analiza cerută,data recoltării,numele celui care a recoltat. Pentru
anumite examinări ( serologice) se mai completează sexul, vârsta,dispensarul medical şi
întreprinderea unde lucrează.
Etichetarea produselor se face prin scrierea unor etichete cu datele bolnavului care se
lipesc pe recipientele respective.
Un produs neetichetat nu poate fi utilizat pentru analiză. Recoltarea unor produse în
condiţii sterile urmăreşte ca produsul recoltat să nu fie suprainfectat- introducerea în produs a
unor germeni introduşi din afară. Suprainfectarea produsului se poate face cu germeni străini
proveniţi de la bolnavi, de la asistentă, din aer sau din instrumentarul folosit. Asistenta va
transporta produsele recoltate astfel încât ele să ajungă la laborator cât mai repede şi-n starea
în care au fost în organism. Se trimit imediat pentru a evita alterarea. Când se transportă de la
un spital la altul sau dintr-o localitate în alta,se ambalează astfel încât să nu se spargă, să nu se
deterioreze. Aceeaşi grijă o va avea asistenta şi pentru transportul de pe secţie la laborator.

Recoltarea sângelui pentru examene hematologice şi biochimice


Recoltarea se face prin înţepare( la adult pulpa degetului sau lobul urechii, la copil faţa
plantară a halucelui sau călcâi ) prin puncţie venoasă,puncţie arterială.
Pentru majoritatea recoltărilor de sânge este necesar ca bolnavul să fie nemâncat(nu a
ingerat nici un aliment solid sau lichi timp de 12 ore). În practică se recomandă bolnavului să
nu mai mănânce nimic de la cină până dimineaţa când se face recoltarea.
Materiale necesare: tavă medicală acoperită cu câmp steril, două seringi de 10 cm
sterilizate, trei ace de puncţie venoasă cu mandren sterilizate, uscate şi verificate,
alcool,tinctură de iod, tampoane de vată, garou de cauciuc, casoletă cu compuse sterile,
leucoplast, muşama, pernă tare elastică pentru articulaţia cotului, recipienţi de recoltare,
eprubete şi flacoane sterile, uscate, goale sau cu substanţe chimice, anticoagulante sau de altă
natură în funcţie de felul analizei pentru care se face recoltare, numerotate cu creion, medii de
cultură,tăviţă renală.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare:
- se aleg materialele necesare şi se aşează pe tavă;
- se transportă tava cu materialele în apropierea bolnavului.
2. Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului:
- se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii
- se aşează bolnavul în poziţia necesară ( în funcţie de locul puncţiei);
- se dezbracă braţul ales astfel ca hainele să nu împiedice circulaţia de întoarcere;
- se aşează sub braţul bolnavului perna elastică şi apoi muşamaua;
- se solicită bolnavului să menţină braţul în poziţia necesară.
3. Se montează seringa.
4. Stabilirea locului puncţiei:
- se stabileşte braţul la care se face puncţia;
- se examinează calitatea şi starea venelor de la plica cotului;

25
- se stabileşte locul de executare a puncţiei.
5. Executarea puncţiei:
- se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a braţului;
- cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncţie;
- se dezinfectează locul puncţiei;
- se cere bolnavului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu el
închis ;
- având seringa în mâna dreaptă între police şi celelalte degete, cu indexul se fixează
amboul acului ataşat;
- cu policele mâinii stângi fixează vena la 4-5 cm sub locul puncţiei şi execută o
compresiune şi o tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine;
- se introduce acul în mijlocul venei în direcţia axului longitudinal al venei şi se
împinge de-a lungul ei la o adâncime de 1-1,5 cm;
- cu mâna stângă se trage încet pistonul, aspirând sânge ( sângele trebuie să apară în
seringă);
- se continuă aspirarea sângelui în seringă până se extrage cantitatea de sânge
necesară;
- se desface garoul şi bolnavul deschide pumnul;
- se aplică un tampon de vată uscat peste locul unde este acul şi se retrage acul printr-o
mişcare rapidă;
- se dezinfectează locul puncţiei cu un tampon cu alcool sau tinctură de iod care va fi
menţinut la bolnav timp de 5-10 minute, pentru hemostază;
- se scoate acul de la seringă şi sângele recoltat se goleşte în recipientul pregătit;
- spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.
6. Îngrijirea bolnavului după tehnică; reorganizarea locului de muncă şi pregătirea
sângelui recoltat pentru laborator.
Din sângele recoltat se fac următoarele analize:
V.S.H.- ul
Se va recolta prin puncţie venoasă, fără stază. Pentru aceasta se aspiră în prealabil în
seringă 0,4 ml citrat de sodiu 3,8% şi se recoltează 1,6 ml sânge. Valorile normale:5-10 mm/h
sau 20-50 mm/24 h. La femei valoarea este cu 1 sau cu 3 mm mai crescută fată de bărbat.

Analize biochimice
Lipidemia – se recoltează dimineaţa pe nemâncate, 2-5 ml de sânge fără substanţă
anticoagulantă prin puncţie venoasă.
Valori normale:500-700 mg%
Colesterol - se recoltează dimineaţa pe nemâncate 2-5 ml sânge prin puncţie venoasă
fără substanţă anticoagulantă.
Valori normale:150-250 mg%
Glicemia – se recoltează sânge prin puncţie venoasă 2 ml sânge pe substanţă
anticoagulantă(florură de natriu) 4 mg şi se va trimite la laborator.
Valori normale: 1 g‰ -1,20g‰.

2.PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORĂRI RADIOLOGOCE

Examenul radiologic al inimii cuprinde :radiografia , radioscopia, kimografia,


radiocardiograma, angiocardiografia.
În practica obişnuită se întrebuinţează examenul radiologic şi radioscopic.

26
Radioscopia- examen direct, proiectându-se silueta cardiovasculară pe un ecran fluorescent.
Permite examenul în mişcare, dar rămâne un examen subiectiv, care nu permite comparaţia ăn
timp.
Radiografia- oferă o imagine obiectivă, care permite comparaţia în timp , sesizează
numeroase amănunte care scapă radioscopiei şi prezintă un grad mai redus de periculozitate
pentru medic.
Etapele de execuţie:
1. Pregătirea psihică a bolnavului- bolnavul este anunţat şi i se explică condiţiile în care
se realizează (cameră în semiobscuritate ):
- va fi condus la serviciu de radiologie;
- se explică bolnavului cum trebuie să se comporte în timpul expunerii ( va executa
câteva mişcări de respiraţie, iar radiografia se va face în apnee după o respiraţie
profundă).
2. Pregătirea fizică
- asistenta ajută bolnavul să se dezbrace complet în zona toracică;
- se depărtează obiectele radioopace ;
- se aşează bolnavul în poziţie ortostatică cu mâinile pe şolduri şi coatele aduse înainte
fără să ridice umărul cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care poartă filmul în spatele
ecranului. Când poziţia verticală este contraindicată se aşează bolnavul în poziţie şezândă sau
decubit. Asistenta are rolul de a ajuta bolnavul în timpul examinării , să ia poziţiile ceruta de
medic.
3. Îngrijirea bolnavului după tehnică
Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace , va fi condus la pat, medicul va nota în foaia de
observaţie examenul radiologic şi data.

3.PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU ELECTROCARDIOGRAMĂ

Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor


bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac. Ea reprezintă o metodă de investigaţie extrem de
preţioasă în diagnosticul unei cardiopatii, în general, în suferinţele miocardului şi este o
metodă care recunoaşte o boală de inimă cu evoluţie lentă atunci când EKG se efectuează
la efort. Înregistrarea electrocardiogramei se face cu ajutorul unor aparate speciale numite
electrocardiograme de tipuri diferite. Bolnavul este racordat la aparat printr-un cablu cablu
– bolnav; la extremitatea distală a cablului sunt ataşate nişte plăcuţe metalice numite
electrozi în număr de 10, necesare pentru a înregistra 4 derivaţii standard şi unipolare şi 6
derivaţii precordiale notate cu V1-V6.
Etapele de execuţie:
1. Pregătirea bolnavului
- asistenta pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii
emoţionali;
- se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de obicei cu căruciorul, cu 10-15
minute înainte de a înregistrare;
- bolnavul va fi dezbrăcat în partea superioară a corpului şi la nivelul membrelor
inferioare;
- va fi culcat pe canapea şi rugat să-şi relaxeze musculatura.
2. Montarea electrozilor
Plăcile electrozilor se montează pe părţile moi, sub placa de metal a electrozilor se
aşează o pânză înmuiată într-o soluţie de electrolit( o lingură sare la un pahar de apă) , iar

27
la aparatele noi se foloseşte o pastă specială. Cei 10 electrozi( 4- pentru membre şi 6-
pectorali) se fixează pe bolnav în felul următor:
a) Montarea electrozilor pe membre:
- roşu-mâna stângă
- galben-mâna dreaptă
- verde-picior stâng
- negru-picior drept
b) La nivel precordial derivaţiile precordiale se notează cu V1-V2;V3-V4;V5-V6.
V1- în spaţiul 4 intercostal pe marginea dreaptă a sternului (roşu);
V2- spaţiul 4 intercostal pe marginea stângă a sternului(galben);
V3- întreV2-V4(verde);
V4- spaţiul 5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară(maro);
V5- intersecţia de la orizontală dusă din V4 şi linia anterioară axilară stângă(negru);
V6- intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă(verde).
O electrocardiogramă normală cuprinde undele numite convenţional P,Q,R,S,T,U;
segmentele - distanţa dintre două unde(PQ şi ST), iar intervalele sunt porţiuni de traseu
care cuprind unde şi segmente P-Q şi Q-T. În practică, electrocardiograma este foarte utilă
pentru diagnosticul tulburărilor de ritm, tulburărilor de conducere, cardiopatiilor
ischemice coronariene, intoxicaţii cu unele droguri ( Chinidina, Digitala).

4.ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI


ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE MIŞCA ŞI DE A MENŢINE O BUNĂ
POSTURĂ

Scopul este de a cunoaşte care sunt poziţiile pe care le ia bolnavul în pat sau în care
aceştia trebuie aşezaţi pentru îngrijiri, examinări speciale şi alte acte medicale.
Poziţia bolnavului în pat este determinată de boală şi starea lui generală. În funcţie de
aceasta bolnavul poate avea:
1. Poziţia activă – reprezintă poziţia pe care o ia bolnavul singur, se mişcă singur, nu are
nevoie de ajutor.
2. Poziţia pasivă – în stare gravă, bolnavul este lipsit de forţă fizică şi are nevoie de
ajutor pentru mişcare şi pentru a-şi schimba poziţia.
3. Poziţia forţată – este o poziţie neobişnuită impusă de bolnav.
Poziţiile în care poare fi aşezat un bolnav sunt:
- poziţia decubit dorsal
- poziţia semişezândă
- poziţia şezândă
- poziţia decubit lateral
- poziţia trendelemburg (declină)
- poziţia decubit ventral
- poziţia ginecologică
- poziţia genu-pectorală
La bolnavii cu insuficienţă cardiacă poziţia indicată este cea şezândă cu gambele
atârnate ce se realizează aducând bolnavul şezând pe marginea patului, iar sub picioare
aşezându-se un taburet, bolnavul fiind învelit cu o pătură.

5.ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAR AL ASISTENTEI


ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE ALIMENTA

28
Alimentaţia constituie substratul vieţii fiind realizată prin aportul permanent de
substanţe nutritive. La omul bolnav alimentaţia are în vedere stabilirea unui regim echilibrat
corespunzător bolii.
Alimentaţia raţională reprezintă aportul unor alimente în concordanţă cu nevoile
organismului, diferite după vârstă, muncă, starea de sănătate sau boală, starea fiziologică.
Alimentaţia raţională la bolnav trebuie să cuprindă:
- înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului necesare creşterii la copil sau
refacerii pierderilor prin consum exagerat la adulţi;
- asigurarea aportului de vitamine şi săruri minerale necesare metabolismului normal şi
celorlalte funcţii;
- favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave;
- prevenirea unei evoluţii nefavorabile în bolile latente transformând bolile acute în boli
cronice şi apariţia recidivelor;
- consolidarea rezultatelor terapeutice obţinute prin alte tratamente.
Raţia alimentară reprezintă proporţia alimentelor de origine animală sau vegetală în 24
ore. Raţia alimentară este variabilă după vârstă, munca prestată, starea de sănătate sau de
boală. Ea trebuie să corespundă atât calitativ, cât şi cantitativ. Raţia se măsoară în calorii, la
raţia minimă de 1600 calorii necesară organismului în repaus, se adaugă raţia care trebuie să
acopere necesarul de calorii pentru munca depusă în plus. Un bolnav în repaus absolut la pat
necesită 25 calorii/kg corp în 24 ore.
Valoarea nutritivă a principiilor alimentare este:
-1 g glucide = 4,1 calorii;
-1 g proteine = 4,1 calorii;
-1 g lipide = 9,3 calorii.
Foaia de alimentaţie zilnică este un document în care se centralizează regimurile
alimentare zilnice prescrise de medic fiecărui bolnav în parte în scop terapeutic. În timpul
vizitei, medicul prescrie regimul alimentar al bolnavului consemnând în foile de alimentaţie
clinică medicală; în acelaşi timp asistenta de salon notează în caietul propriu şi în caietul de
activitate al sectorului regimul alimentar, menţionând numărul salonului, numele bolnavului şi
tipul de regim.
Regimul cardiovascular are două variante în funcţie de bolile inimii şi ale sistemului
circulator:
Varianta I – normocaloric, normoglucidic, hidroprotidic,hiposodat. Este compus din:
iaurt, brânză de vacă, brânză desărată, supe, creme, legume, pireuri, făinoase cu lapte, salate
de morcovi, sfeclă roşie, carne fiartă, tocată, biscuiţi, găluşte.
Varianta II – normohipocaloric, normoprotidic, normohipoglucidic, normohipolipidic,
hiposodat. Este compus din: iaurt, lapte, carne albă, fiartă, peşte, pâine albă fără sare, legume
crude, pireuri, fructe crude sau coapte, compot, biscuiţi, dulceaţă, unt 10 g/zi, ulei 30 g/zi.
Regimul bolnavilor cu insuficienţă cardiacă va fi hipoaloric sau hipercaloric,
normocaloric; bogat în vitamine, să conţină proteine, bogat în legume şi fructe; echilibrat în
glucide şi moderat în lipide. Mesele vor fi mici şi fracţionate (4-5 /zi), ultima masă fiind
înainte de culcare.
Se dau următoarele alimente: lapte, iaurt, brânză, carne de vacă, peşte de râu slab, fiert
sau copt, pâine albă fără sare, legume crude, pireuri, fructe crude sau coapte, dulceaţă, ceaiuri
de plante, sucuri de fructe.
În funcţie de starea bolnavului alimentaţia se face astfel:
a). activ – bolnavul mănâncă singur în sala de mese;
b). pasiv sau dependentă –bolnavul este ajutat să mănânce;
c). artificial – în care alimentele sunt introduse artificial în organism în condiţii nefiziologice.

29
6. ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI
ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA

Respiraţia este o nevoie esenţială a fiinţei umane, este o funcţie vitală a organismului,
prin care organismul îşi asigură procesele de oxigenare şi eliminare a dioxidului de carbon.
Scopul îl constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, evoluţia bolii,
recunoaşterea complicaţiilor, prognosticul bolii.
Materialele necesare pentru măsurarea respiraţiei sunt: ceas cu secundar, pix albastru,
foaia de temperatură.
Etapele:
1.Se pregătesc materialele şi se transportă lângă bolnav.
2.Pregătirea fizică şi psihică – bolnavul este aşezat în decubit dorsal, nu se anunţă bolnavul
deoarece pe baza emoţiilor se modifică ritmul respirator şi nu se obţin valorile reale.
3. Efectuarea tehnicii: asistenta numără frecvenţa mişcărilor respiraţiei prin inspecţie când
bolnavul este treaz, conştient sau când doarme prin aşezarea mâinii cu faţa palmară pe
suprafaţa toracelui bolnavului. Se numără inspiraţiile (mişcările de ridicare a cutiei toracice)
pe timp de 1 minut.
4. Notarea cifrică – asistenta notează în cifre în carnetul propriu valoarea frecvenţei
respiraţiei, numele şi prenumele bolnavului.
5. Notarea grafică – se notează grafic în foaia de temperatură, cu un punct de culoare albastră
şi se uneşte printr-o linie cu valoarea anterioară.
Valorile normale ale respiraţiei sunt:
- femei – 18 respiraţii/minut;
- bărbaţi – 16 respiraţii/minut.
Bolnavii cu insuficienţă cardiacă prezintă tulburări grave respiratorii care constau în
diferite forme de dispnee (respiraţie dificilă).
Dispneea se caracterizează prin respiraţii frecvente şi superficiale, care la început apar
la eforturi mari, apoi progresiv, pe măsura cedării miocardului la eforturi din ce în ce mai
mici.
O altă formă de dispnee de efort este dispneea vesperală, minimă dimineaţa,
accentuându-se spre seară. În formele avansate de insuficienţă cardiacă stângă, dispneea apare
şi în repaus, bolnavul luând o poziţie semişezândă, această dispnee purtând numele de
ortopnee.
Un alt tip de dispnee este dispneea paroxistică nocturnă ce apare sub formă unor ce
survin după una-două ore de somn – bolnavul se trezeşte cu sete de aer, este anxios, se ridică
în poziţie şezândă sau coboară şi deschide fereastra să respire aer curat. Dispneea îmbracă
aspectul de tahipnee superficială
Scopul constă în obţinerea de informaţii privind starea morfofuncţională a aparatului
urinar şi a întregului organism; calitatea şi cantitatea urinei furnizează date importante în
stabilirea diagnosticului, a prognosticului, urmărirea evoluţiei bolii şi-n stabilirea bilanţului
nutritiv în bolile metabolice.
Ritmul fiziologic este de 5-6 micţiuni/24 ore la bărbaţi şi 4-5 micţiuni/24 ore la femei.
Există însă o serie de tulburări de micţiune:
- polikiuria – cantităţi frecvente, iar ca şi cantitate, scăzută;

30
- iskiuria – retenţie de urină (imposibilitatea de a urina);
- disuria – durere în timpul eliminării;
- enurezisul – eliminarea involuntară a urinei în timpul nopţii, mai frecventă la copiii cu
tulburări nevrotice şi după vârsta de 3 ani;
- nicturia – inversarea sau egalarea dintre raportul numărului de micţiuni şi cantitatea de urină
emisă ziua faţă de cea emisă noaptea.
Valorile fiziologice ale volumului de urină sunt:
-1000-1400 ml/24 ore – la femei;
-1200-1800 ml/24 ore –la bărbaţi.
Valorile patologice ale volumului de urină sunt:
- poliurie – creşterea volumului de urină peste 3000 ml/24 ore
- oligurie – volum sub valoarea normală (mai mic de 1000 ml/24 ore)
- anurie –lipsa urinei din vezică.
La bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreaptă, datorită fenomenelor de stază renală ce
apar ca urmare a creşterii presiunii în venele renale şi scăderii gradientului de presiune dintre
artere şi vena renală, apare nicturie, oligurie cu urina normal concentrată, iar în stazele
avansate poate apare o discretă proteinurie.
Scaunul face şi el parte din nevoia de a elimina din organism resturile alimentare
supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin anus prin actul de defecaţie.
Valorile normale sunt: 1-2 scaune/zi, iar valorile patologice constau în 3-6 scaune/zi.
Diareea se caracterizează printr-un aspect deosebit şi o culoare de la galben până la
negru în funcţie de afecţiune (20-30 scaune pe zi în sindromul dizenterie). Constipaţia constă
în scaune la 2-4 zile. La bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreaptă datorită fenomenelor de
stază portală apare meteorismul, constipaţia, inapetenţa, greaţa, iar în cazurile cu aliură mai
rapidă prin vărsături şi diaree.
Expectoraţia face parte din actul de a elimina şi reprezintă actul de eliminare pe gură
după tuse a produselor formate în căile respiratorii. Bolnavii pot avea o expectoraţie rozată şi
spumoasă (hemoptizia) în cazurile edemului pulmonar acut sau franc sangvinolent în cazul
infarctului pulmonar. În insuficienţa ventriculară stângă sau insuficienţa atrială stângă
bolnavii pot expectora spute ruginii ce conţin „celule de insuficienţă cardiacă”.

7. ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI


ÎN OBSEVAREA EDEMELOR

Edemul reprezintă o acumulare de lichid seros în ţesuturi şi se manifestă prin:


- creşterea în volum a regiunii edematiate;
- pielea devine palidă, lucioasă, străvezie;
- pierderea elasticităţii ţesutului edematiat – ţesutul păstrează urma presiunii
digitale, situaţie denumită semnul godeului.
Edemul pulmonar acut este cea mai gravă, dar şi cea mai caracteristică manifestare a
insuficienţei cardiace stângi. Apare în atacuri bruşte, brutale, de obicei nocturne sau după fort
mai mare, uneori după încărcarea cu lichide a organismului. Se manifestă cu o dispnee
extremă, cu o ortopnee stringentă. Bolnavul este şocat, anxios, agitat, palid, cu buze uşor
cianotice, cu transpiraţii reci. El prezintă hipernee amplă, zgomotoasă şi tahipnee de 30-40
respiraţii/minut. Apare tusea care la început este seacă, apoi apare o expectoraţie serioasă,
spumoasă, alicioasă, iar în cele din urmă devine rozată, expresie a transvazării sângelui din
alveolele pulmonare. Edemul pulmonar acut de origine cardiacă trebuie deosebit de edemul
pulmonar toxic, de edemul pulmonar de origine cerebrală sau de edemul pulmonar al
fenalilor.

31
Dintre manifestările cele mai caracteristice ale insuficienţei cardiace drepte fac parte
edemele cardiace. Natura cardiacă a edemelor se cunoaşte prin caracterul lor generalizat,
predominant declin, progresiv, la început vesperale apoi permanente, cu extindere de la părţile
cele mai joase ale corpului (maleole şi gambe, regiunea sacrală) în sus. O altă manifestare
importantă la bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreaptă o reprezintă cianoza ce reprezintă
expresia încetinirii vitezei în mica circulaţie ce este generalizată cu predominanţă la
extremităţi şi proeminenţe (buze, urechi, pomeţi ,nas, mâini, picioare). Tegumentele sunt ceva
mai roşii şi mai calde cu transpiraţii (mai ales la palme) dacă debitul cardiac este crescut, mai
palide şi mai reci dacă debitul cardiac este scăzut.

8.ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI


ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE ODIHNI

Este o nevoie a fiecărei fiinţe de a dormi şi a se odihni în bune condiţii timp suficient
încât să-i permită organismului să obţină randament maxim.
Odihna este perioada în care se refac structurile alterate ale organismului, se
completează resursele energetice folosite, se transportă produşii formaţi în timpul efortului,
fie ficat (acid lactic), fie rinichi (produşi de excreţie). Somnul este forma articulară de odihnă
prin absenţa stării de veghe; somnul eliberează individul de tensiuni psihologice şi fizice şi
permite să regăsească energia necesară activităţii cotidiene.
La bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreaptă apar fenomene de stază cerebrală –
expresie a congestiei venoase a encefalului, a scăderii relative a debitului arterial, a hipoxiei şi
a hipercapniei, apar de obicei în stadii mai avansate ale insuficienţei cardiace drepte. Această
encefalopatie se manifestă prin somnolenţă diurnă şi adesea prin insomnie nocturnă, apatie,
care uneori evoluează până la comă, alteori agitaţie (delir cardiac).
Durata somnului la persoanele vârstnice este de 6-8 ore. Somnul trebuie să fie
odihnitor, fără întreruperi, fără coşmaruri, să adoarmă cu uşurinţă, să se trezească odihnit.
Dacă există perturbări ale somnului apar următoarele probleme: insomnia, hipersomnia,
oboseala. Insomnia reprezintă dificultatea de a dormi.
Bolnavii cu insuficienţă cardiacă supuşi la eforturi fizice mari, căldură excesivă a
mediului ambiant şi emoţii puternice pot determina o decompensare cardiacă. Totodată la
decompensarea inimii mai contribuie şi ingestia unei cantităţi mari de sare, suprimare
intempestivă a digitalei şi diureticelor, transfuziilor de sânge şi perfuziile saline. Asistenta se
va îngriji ca bolnavii să aibă maxim de confort, să evite efortul fizic; să ferească bolnavul de
tot ceea ce ar putea tulbura somnul.

9. ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI


ÎN EFECTUAREA TRATAMENTULUI

Tratamentul insuficienţei cardiace are trei obiective importante:


- uşurarea activităţii inimii (repaosul fizic reprezintă una dintre principalele măsuri
prin care se urmăreşte realizarea acestui obiectiv; tratamentul hipotensor este extrem de util în
cazul bolnavilor hipertensivi, la care au apărut manifestările clinice ale insuficienţei cardiace
stângi);
- mărirea forţei de contracţie şi a eficienţei miocardului (cu ajutorul tratamentului
tonicardic);
- restabilirea echilibrului hidrosalin (prin dieta hiposodată şi prin tratamentul cu
diuretice);

32
Medicamentele sunt substanţe de origine minerală, animală, vegetală şi chimică de
sinteză, transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de administrare (comprimate,
fiole) folosite pentru prevenirea tratarea sau ameliorarea bolilor.
Căile de administrare a medicamentelor sunt:
1) căi directe (calea bucală sau mucoasă)
2) căi indirecte (parentale) ce interesează ţesutul celular, intravenos, intradermic,
muscular.
Deoarece medicamentul poate deveni toxic, asistenta trebuie să cunoască doza de
administrare:
a) doza terapeutică – cantitatea utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit;
b) doza maximă – cantitatea cea mai mare suportată de organism fără apariţia unor
fenomene toxice;
c) doza toxică – cantitatea care provoacă o reacţie periculoasă pentru organism;
d) doza letală – cantitatea care provoacă moartea.
Asistenta medicală are obligaţia să cunoască şi să respecte următoarele reguli de
administrare a medicamentelor:
1. respectarea medicamentului prescris;
2. Identificarea medicamentului de administrat prin verificarea etichetei înainte de
administrare sau a medicamentului însuşi;
3. verificarea calităţii medicamentului;
4. respectarea căii de administraţie;
5. respectarea orarului de administraţie;
6. respectarea dozei prescrise;
7. respectarea somnului fiziologic al bolnavului;
8. evitarea incompatibilităţii între medicamente;
9. servirea bolnavului cu doza unică de medicament prescris;
10. respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor;
11. lămurirea bolnavului asupra medicamentului prescris;
12. anunţarea imediată a greşelilor de administraţie a medicamentelor;
13. administrarea imediată a medicamentelor deschise;
14. prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti.
Asistenta medicală va administra medicaţia prescrisă de medici bolnavilor cu insuficienţă
cardiacă, medicaţie ce constă în cardiotonice, cel mai frecvent fiind Digitala ce acţionează mai
lent, are o durată de acţiune mai lungă şi dacă nu se administrează după prescripţia medicală
dă fenomene de supradozare. Se mai administrează diuretice: Furosemid , ce se administrează
intravenos lent (1-3 fiole a 20 mg sau 1-3 comprimate a 40 mg); Nefrix – pe cale orală se
administrează 2-4 tablete/zi (50-100 mg) sau de 2-3 ori pe săptămână.
Reducerea edemelor şi a masei sângelui circulant se face prin atârnarea membrelor
inferioare, reducând astfel fluxul venos spre inimă. Oxigenoterapia este indicată în cazurile
acute şi în cazurile cronice cu afecţiuni pulmonare.
Emisia de sânge (300-500 ml) se face în insuficienţa cardiacă acută şi în forma cronică
severă cu edeme mari. Morfina se face în edemul pulmonar acut şi cordul pulmonar acut, iar
anticoagulantele în formele cu accidente tromboembolice.

33
CAPITOLUL 4

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE NURSING

Procesul de îngrijire este o metodă organizată, sistematică, care permite acordarea de


îngrijiri individualizate.
Planul de îngrijire astfel conceput este centrat pe reacţiile particulare ale fiecărui individ
sau grup de indivizi la o modificare reală sau potenţială de sănătate.
Demersul nu poate fi definit ca un proces fără gândire deoarece el este compus din diverse
etape logic structurate având ca scop obţinerea unei mai bune stări a pacientului sau demersul
mai poate fi definit ca aplicare a modului ştiinţific de rezolvare a problemelor, de analiză a
situaţiilor, de îngrijire care să corespundă nevoilor fiziologice, psihosociale ale persoanei.
Procesul de îngrijire este un mod de a gândi logic care permite intervenţia conştientă,
planificată a îngrijirilor în scopul protejării şi promovării stării de sănătate a individului.
Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson în procesul de îngrijire uşurează
identificarea problemelor pacientului în plan bio, psiho, social şi cultural găsind sursele de
dificultate care împiedică satisfacerea nevoilor. Permite stabilirea intervenţiilor capabile să
reducă influenţa acestor surse cu scopul de a ajuta persoanele să-şi recapete autonomia pe cât
posibil.
Procesul de îngrijire cuprinde 5 etape:
1.Culegerea datelor – permite să se facă o inventariere a tuturor aspectelor privind pacientul
în globalitatea lui. Se poate spune că ele ne informează asupra ce este pacientul, asupra
suferinţei, asupra modului său de viaţă, asupra modului de satisfacere a nevoii.
2.Analiza şi interpretarea datelor – (problema sau diagnosticul de îngrijire) ne permite să
punem în lumină problemele specifice de dependenţă şi sursa de dificultate care i-a generat,
adică „elaborarea diagnosticului de îngrijire”.
3.Planificarea îngrijirilor – ne permite determinarea obiectivelor care trebuie urmărite şi
stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea acestor obiective.
4.Realizarea intervenţiilor – aici asistenta va executa toate îngrijirile ce trebuie acordate
bolnavilor fie prin acţiuni autonome, fie prin acţiuni delegate. Intervenţia presupune realizarea
obiectivului propus.
5.Evaluarea – este ultima etapă şi constă în analiza rezultatului obţinut şi dacă au apărut noi
date în evoluţia pacientului.
Procesul de îngrijire constituie un instrument de individualizare şi de personalizare a
îngrijirilor.

PLAN DE ÎNGRIJIRE AL BOLNAVULUI


CAZ NR.1
NUME ŞI PRENUME: Buzatu Dumitru
DATA NAŞTERII: 5 mai 1942
DOMICILIUL: Drobeta Turnu Severin

34
DATA INTERNĂRII: 1martie 2004, ora 22.
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Insuficienţă cardiacă clasa funcţională 2/3;
Cardiopatie ischemică dureroasă;
Fibrilaţie arterială.
MOTIVELE INTERNĂRII: Dispnee la efort mic, precordialgii, edeme gambiene,
palpitaţii.
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: Neagă.
ANTECEDENTE PERSONALE: Angor de efort
ISTORICUL BOLII: Bolnav cunoscut cu cardiopatie ischemică cronică dureroasă;
Fibrilaţie arterială – se internează pentru precordialgii;
Dispnee cu ortopnee, palpitaţii edeme gambiene, simptome ce au
debutat în urmă cu două săptămâni şi s-au accentuat progresiv.

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare


2 Dispnee Combaterea Am poziţionat bolnavul în poziţie Reducerea în
de efort dispneei prin semişezândă. Am aerisit salonul. I se intensitate a
m mic asigurarea cere bolnavului să evite efortul fizic şi dispneei.
a oxigenului psihic şi să stea la pat.
r necesar
t respiraţiei
i Precordial Combaterea Repausul absolut la pat. Am administrat Se observă o
e gii – durerii 1 f/i.m. algocalmin. scădere în
intensitate intensitate a
2 mică durerii.
0 Cianoza Asigurarea unei Oxigenoterapia prin administrare de Cianoza scade
0 accentuată oxigenări oxigen cu ajutorul sondei nazofaringiene în intensitate.
4 periorona- corespunzătoare 4-5 l/minut. Schimbarea lenjeriei de
zală cu . corp şi de pat.
tegumente Scăderea
umede. debitului
cardiac
Edeme Combaterea Am urmărit dacă bolnavul respectă Edemele
gambiene. edemelor. regimul desodat prescris. Am asigurat persistă în
masajul membrelor în direcţia curentului continuare.
venos. Am indicat bolnavului să ţină
ridicate părţile edematiate punându-şi
sub picioare o pătură şi să execute
mişcări active cu membrele inferioare.
La indicaţia medicului am administrat 1
fiolă Furosemid.
Măsurarea, Măsurarea, observarea şi notarea T.A. T.A. = 180/70
observarea şi Tensiunea arterială reprezintă presiunea Hg
notarea T.A. exercitată de pereţii arteriali asupra
presiunii sângelui circulant. T.A. se
măsoară cu stetoscopul şi tensiometrul
cu mercur (Riva-Rocci) a cărui manşetă
se aşează pe braţul bolnavului sprijinit şi
în extensie.

35
Măsurarea, Pulsul arterial este senzaţia de şoc A.V.=80/minu
observarea şi percepută la palparea unei artere t neregulat
notarea superficială, comprimată incomplet pe
pulsului. un plan rezistent. Pulsul se măsoară în
artera radială prin comprimarea arterei
pe un plan dur.
Măsurarea, Diureza reprezintă procesul de formare Diureza=600
observarea şi şi eliminare a urinei din organism timp ml/24 ore
notarea de 24 ore. Urina se colectează în
diurezei. recipiente, apoi se citeşte gradaţia de pe
vas care indică urina pe 24 ore.
Măsurarea, Respiraţia reprezintă funcţia prin care se Respiraţie =
observarea şi realizează aportul de oxigen necesar 15 respiraţii/
notarea proceselor vitale ale organismului min
respiraţiei paralel cu eliminarea în atmosferă a
CO2 rezultat din arderi. Se măsoară
notând inspiraţiile (mişcări de ridicare a
cutiei toracice) timp de 1 minut.
Măsurarea, Temperatura reprezintă rezultatul Temperatura =
observarea şi proceselor oxidative ale organismului 37 grade
notarea generatoare de căldură prin degradarea Celsius
temperaturii alimentelor energetice. Se măsoară prin
aplicarea termometrului în axilă, timp de
10 minute.
Măsurarea, Scaunul reprezintă resturile alimentare Scaun normal
observarea şi supuse procesului de digestie, eliminate
notarea din organism prin anus prin actul
scaunului. defecaţiei.
Insomnie Combaterea Am supravegheat starea psihică a
datorată insomniei şi bolnavului, vizitându-l cât mai des, am
anxietăţii liniştirea administrat o tabletă de Diazepam
bolnavului înainte de culcare.
Urmărirea Măsurarea, observarea şi notarea T.A., Temperatura =
funcţiilor vitale pus, respiraţie, diureză, scaun, cântărire. 37 grade C.
După măsurarea temperaturii, T.A.=180/70
termometrul se dezinfectează şi se mm/Hg
păstrează separat în soluţia dezinfectantă A.V.= 80/min.
care se schimbă zilnic. Neregulat
Scaun normal
Diureza= 600
ml/24 ore
Greutate=80k
g

36
Pregătirea Am pregătit materialele necesare
bolnavului în recoltării, le-am transportat la patul
vederea bolnavului cu masa de tratament
recoltării (materialele fiind sterile). În prealabil
probelor am făcut pregătirea fizică şi psihică a
biologice şi bolnavului, atenţionându-l că analizele
efectuarea se recoltează. Am recoltat sânge pentru
EKG. VSH, lipomie, colesterol, glicemie, HT,
Hb, timol. Apoi am explicat bolnavului
în ce constă tehnica EKG
Educaţia Schimbarea lenjeriei de pat. Am ajutat Bolnavul se
sanitară privind bolnavul să-şi facă toaleta pe regiuni simte mai
igiena personală (pielea trebuie menţinută uscată şi bine.
a bolnavului. curată pentru că cea edemaţiată se
infectează uşor).
Administrarea Am administrat Digoxin 2tb. (1/zi), Stare generală
tratamentului Dipiridamol 6 tb. (3/zi înainte de masă), ameliorată.
medicamentos. Malsidolat 4 tb. (2/zi), vitamina B1 6
fiole (3/zi), vitamina B6 6 fiole (3/zi).
Notarea în F.O. VSH=36mm/h
a analizelor Colesterol=230m
g%
biologice. Lizemie=600mg
%
Glicemie=100mg
%
Timol= 5 UML
HT= 38%
Leucocite=4300
HB= 14 -16 g

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare


5/6 Pregătirea Am însoţit medicul la vizită, Vizita medicală a
documentelor şi a notând recomandările. Am decurs normal.
m salonului pentru transportat mâncarea la
a vizita medicală. patul bolnavului şi l-am
r Asigurarea ajutat să se alimenteze.
t alimentaţiei.
i Urmărirea Măsurarea, notarea şi Temperatură=37,2gradeC
e funcţiilor vitale. înregistrarea TA, pus, Av=65/min regulat
TA=140/80mm Hg
diureză. Am cântărit Diureza=1000ml/24ore
2 bolnavul. Am măsurat TA cu Greutate=84 Kg
0 tensiometrul şi cu
0 stetoscopul.
4 Administrarea Am administrat Digoxin 2tb. Stare generală
tratamentului (1/zi), Dipiridamol 6tb.(3/zi ameliorată.
medicamentos înainte de masă), Malsidolat
4tb. (2/zi), vitamina B1 6
fiole (3/zi), vitamina B6 6
fiole (3/zi).

37
Dureri în Calmarea durerii Se administrează o fiolă Diminuarea durerii.
hipocondrul algocalmin I.M. pentru
drept îndepărtarea durerii.
Ameţeli. Îmbunătăţirea Am cerut bolnavului să stea TA=158/80mm Hg
stării bolnavului. liniştit în pat. La cerea
acestuia am măsurat T.A.
Crearea Am aerisit salonul, am
condiţiilor de efectuat toaleta pe regiuni a
Mediu bolnavului, l-am ajutat să
schimbe lenjeria de corp.
Am schimbat lenjeria de pat.
Alimentaţia Am servit bolnavul la pat cu Bolnavul acceptă
pasivă. alimentele indicate de alimentaţia. Bolnavul
Administrarea medic. Am administrat: este mulţumit de
tratamentului Digoxin 2tb. (1/zi), felul cum i-a fost
medicamentos. Dipiridamol 6tb. (3/zi administrat
înainte de masă), tratamentul.
Lasilactoză 4 tb. (2/zi),
vitamina B1 12 fiole (3/zi),
vitamina B6 12 fiole (3/zi)

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare


7/10 Observarea, Am măsurat TA, pulsul, TA=150/80 mmHg
m măsurarea şi diureza. Am măsurat TA cu AV= 80/minut
Temp.= 37grade C
a notarea funcţiilor ajutorul tensiometrului şi al Diureza=1100ml/24ore
r vitale stetoscopului. Pulsul l-am Scaun normal.
t măsurat prin comprimarea Respiraţie
i arterei radiale. normală=18/minut
e Crearea Am aerisit salonul. Am
condiţiilor de schimbat lenjeria de corp şi
2 mediu pat.
0 Uşoară tuse Calmarea, A administrat bolnavului Bolnavul nu mai
0 prevenirea pentru combaterea tusei tuşeşte.
4 agravării tusei Trecid 3 tb./zi.

11 martie 2004:
La cererea bolnavului s-a făcut externarea, cu următoarele instrucţiuni:
- să ducă o viaţă ordonată, evitând efortul;
- să respecte regimul prescris de medic;
- se instruieşte asupra modului cum se administrează medicamentele;
- se va prezenta periodic la medic.

38
PLAN DE ÎNGRIJIRE AL BOLNAVULUI
CAZ NR. 2
NUME ŞI PRENUME: Vlădescu Maria
DATA NAŞTERII: 3 ianuarie 1955
DOMICILIUL: Drobeta Turnu Severin
DATA INTERNĂRII: 4 februarie 2004
DIAGNOSTIC: Insuficienţă cardiacă decompensată;
Fibrilaţie arterială la ritm scăzut.
MOTIVELE INTERNĂRII: Dispnee cu oropnee, edeme gambiene masive, palpitaţii şi
dureri retrosternale.
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: Neagă.
ANTECEDENTE PERSONALE: Angor la efort.
ISTORICUL BOLII: Cunoscută ca fiind bolnavă de 3 ani datorită nerespectării
regulilor de igienă şi alimentaţie, se internează pentru precardialgii, dispnee cu
ortopnee, edeme gambiene masive, simptome ce au apărut în urmă cu 10 zile.

zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare


4 Dispnee cu Combaterea dispneei Am poziţionat bolnava în poziţie Uşoară
ortopnee prin asigurarea semişezândă. Am aerisit salonul. I-am reducere a
f oxigenului necesar cerut bolnavei să evite efortul fizic, dispneei
e respiraţiei psihic şi să stea în pat.
b Precardialgi Combaterea durerii I-am recomandat bolnavei să stea numai Uşoară
r i la efort în pat cu administrarea 1 fiolă de reducere a
u mic Algocalmin I.V. durerii.
a Insomnie Combaterea Am supravegheat starea psihică a Bolnava poate
r datorată insomniei şi bolnavei; am purtat discuţii încurajând-o să adoarmă.
i anxietăţii liniştirea bolnavei şi i-am administrat 1 tb. de Diazepam.
e Edeme Combaterea Am urmărit dacă bolnava respectă Din cauza stării
gambiene edemelor regimul desodat prescris de medic. Am generale uşor
2 efectuat masajul membrelor inferioare în alterate,
0 direcţia curentului venos. Am indicat edemele
0 bolnavei să ţină ridicate părţile persistă în
4 edematiate punându-şi sub picioare o continuare.
pătură şi să execute mişcări active cu
membrele inferioare. La indicaţia
medicului am administrat 1 fiolă
Furosemid.

39
Urmărirea funcţiilor Măsurarea, observarea şi notarea T.A., Temp.=37gradeC
vitale puls, respiraţie, diureză, scaun, cântărire. Greutate=70Kg
După măsurare, termometrul se T.A.=140/80mm
dezinfectează şi se păstrează într-o Hg
A.V.=80/min.
soluţie dezinfectantă.
Neregulat
Diureza=500ml

Administrarea La indicaţia medicului i se Starea bolnavei


tratamentului administrează 1 tb. Digoxin, 1 f nu prezintă nici
medicamentos. Furosemid şi 3 tb. de Nifedipin. o schimbare.
Pregătirea Am însoţit medicul care a efectuat o Vizita medicală
documentelor şi a vizită specială, dată fiind starea bolnavei a decurs
salonului pentru şi am notat toate datele importante. normal.
vizita medicală.

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare


5 Dispnee cu Asigurarea Am aşezat bolnava în poziţie Se constată o
oropnee oxigenului necesar semişezândă. I-am administrat uşoară îmbunătăţire
f persistentă respiraţiei. bolnavei necesarul de oxigen, a stării bolnavei.
e indispensabil pentru respiraţie. Am
aerisit salonul pentru o mai bună
b
ventilaţie a aerului.
r
Edeme Combaterea Am efectuat masajul membrelor Bolnava respectă
u gambiene inferioare în direcţia curentului fără a crea
edemelor
a venos şi am supravegheat probleme regimul
r respectarea regimului desodat prescris de medic
i prescris bolnavei de către medic.
e
Astenie Reducerea asteniei Bolnava va sta permanent în repaus Se constată o
2 absolut la pat, iar pentru nevoi uşoară ameliorare
0 fiziologice va fi ajutată sau servită la în starea bolnavei.
0 pat.
4 Urmărirea Măsurarea, observarea, notarea şi Temp.=37gradeC
funcţiilor vitale înregistrarea în F.O. a T.A., puls, T.A.=150/95mmHg
diureză, scaun, temperatură. A.V.=80/minut
regulat
Diureza=600ml/24ore
Scaun normal
Anxietate Combaterea Pentru combaterea stării de anxietate Starea bolnavei se
anxietăţii i-am administrat bolnavei Diazepam, îmbunătăţeşte.
dimineaţa şi seara.
Pregătirea Am pregătit materialele sterile
bolnavului în necesare recoltării, le-am transportat
vederea recoltării la patul bolnavei cu masa de
probelor biologice. tratament şi am recoltat sânge pentru
VSH, HL, HB, HT, colesterol,
lipemie, glicemie şi urină pentru
examenul de urină.
Administrarea La indicaţia medicului i-am
tratamentului administrat 1 tb de Digoxin, 1 f de
medicamentos Furosemid, 3 tb. de Nifedipin.

40
Pregătirea Am însoţit medicul la vizita Vizita medicală a
documentelor şi a medicală, am notat indicaţiile date de decurs normal.
salonului pentru medic.
vizita medicală
Educaţia sanitară în I-am explicat bolnavei că trebuie să Bolnava respectă
privinţa regimului ce respecte un regim alimentar desodat indicaţiile date fără
trebuie respectat monocaloric, bogat în proteine. nici o împotrivire.
Alimentele vor trebui împărţite în 4-
5 mese mai mici, ultima masă fiind
luată cu mai multe ore înainte de
culcare.
Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare
6- Dispnee Asigurarea I-am administrat bolnavei oxigenul Se observă o uşoară
8 uşoară oxigenului necesar necesar, de asemenea am aerisit îmbunătăţire a stării
respiraţiei salonul pentru o mai bună ventilaţie a bolnavei.
f aerului şi am asigurat bolnavei o
poziţie favorabilă.
e
b
Edeme Combaterea Am efectuat masajul membrelor Bolnava nu ridică
r uşoare edemelor inferioare în direcţia curentului venos nici o problemă.
u şi am administrat 1 f Furosemid.
a
Educaţia sanitară Am schimbat lenjeria de corp şi de
r
privind igiena pat. Am ajutat bolnava să-şi efectueze
i personală a toaleta pe regiuni.
e bolnavei.
2
Urmărirea Măsurarea, notarea şi înregistrarea Temp.=37grade C
0 funcţiilor vitale T.A. puls, diureză, scaun, temperatură. A.V.=75/minut
0 regulat
4 T.A.=150/95mm Hg
Diureza=900ml/24ore
Scaun normal.
Administrarea Am administrat tratamentul prescris Bolnava este
tratamentului de medic: mulţumită de felul
medicamentos Digoxin 3 tb. (1/zi), cum i s-a efectuat
Furosemid 3f(1/zi), tratamentul.
Miofilin 6tb(2/zi),
Trecid 9tb(3/zi),
Spironolactoză 3 (1/zi),
Dipiridamol 9dj(3/zi), înainte de
masă.
Tuse Combaterea tusei În după amiaza zilei de 6 februarie După administrarea
2004 bolnava a manifestat accese de tabletelor de Trecid
tuse, i-am administrat Trecid. starea bolnavei se
îmbunătăţeşte.

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare


9- Notarea în F.O. a VSH=10mm/h
10 analizelor Colesterol=160mg%
biologice Lipemie=450mg%
Glicemie=100mg%
f Timol=9 UML
e HT=45%
b HB=15,62 g
HL=4000 lc

41
r Asigurarea Am transportat la pat mâncarea Bolnava a acceptat
u alimentaţiei bolnavei şi am ajutat-o să mănânce. alimentaţia.
a Urmărirea Am urmărit temperatura, pulsul, Temp.=36,8gradeC
r funcţiilor vitale T.A., am cântărit bolnava. T.A.=150/80mm Hg
i A.V.=68/minut
e Diureza=1200ml/24ore
Greutate=70 kg

2 Administrarea Am administrat tratamentul prescris Starea bolnavei se


0 tratamentului de medic: ameliorează.
0 medicamentos Digoxin 3tb(1/zi)
Furosemid 3f(1/zi)
4
Miofilin 6tb(2/zi)
Dipiridamol 9dj(3/zi)
Spironolactoză 3 (1/zi)
Crearea condiţiilor Am aerisit salonul pentru o mai bună
de mediu ventilaţie a aerului, am schimbat
lenjeria de corp şi de pat a bolnavei,
am ajutat să-şi efectueze toaleta pe
regiuni.
Participarea la Am participat la vizita medicală, am Vizita medicală a
vizita medicală notat indicaţiile date de medic, de decurs normal.
asemenea datorită îmbunătăţirii stării
de sănătate a bolnavei, medicul a
hotărât să o externeze.

10 februarie 2004
Externarea bolnavei s-a făcut cu următoarele recomandări:
- să ducă o viaţă ordonată evitând efortul;
- să respecte regimul prescris de medic;
- se instruieşte asupra modului cum se iau medicamentele;
- se va prezenta periodic la control.

42
PLAN DE ÎNGRIJIRE AL BOLNAVULUI
CAZ NR. 3
NUME ŞI PRENUME: Popescu Gheorghe
DATA NAŞTERII: 5 august 1945
DOMICILIUL: Drobeta Turnu Severin
DATA INTERNĂRII: 14 mai 2004, ora 9
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Insuficienţă cardiacă clasa funcţională 2/3;
Cardiopatie ischemică cronică;
Aritmie extrasistolică.
MOTIVELE INTERNĂRII: Dispnee, palpitaţii, tuse seacă.
ANTECEDENTE HEDEROCOLATERALE: Neagă.
ANTECEDENTE PERSONALE: Angor la efort.
ISTORICUL BOLII: cunoscut cu cardiopatie ischemică dureroasă, se internează cu
oropnee, palpitaţii, tuse seacă – simptome ce au debutat în urmă
cu o săptămână.

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare


1 Anxietate Comunicarea cu Pentru înlăturarea singurătăţii am Bolnavul este mai
4 bolnavul discutat cu bolnavul, i-am explicat liniştit.
despre boală şi i-am administrat 2tb
m de Nitrozepam, dimineaţa şi seara.
a Tuse seacă cu Calmarea tusei Pentru a –i combate tusea, i-am Tusea persistă, dar
i iritarea administrat Codenal, câte 2tb, de 3 de intensitate mai
esofagului ori pe zi. mică.
2 Dispnee cu Combaterea La indicaţia medicului am Reducerea în
0 oropnee dispneei prin poziţionat bolnavul în poziţie intensitate a
0 asigurarea semişezândă; de asemenea am dispneei.
oxigenului necesar aerisit salonul.

43
4 Inapetenţă Educaţie sanitară I-am explicat bolnavului că trebuie Bolnavul
în privinţa să respecte un regim alimentar înţelegând
regimului strict desodat monocaloric, bogat în necesitatea
alimentar ce proteine. Alimentele vor trebui respectării
trebuie respectat împărţite în 4-5 mese mici, ultima regimului, nu ridică
masă trebuie luată cu câteva ore nici o problemă cu
înainte de culcare. privire la dietă.
Urmărirea Am măsurat T.A. cu ajutorul T.A.=160/80mmHg
funcţiilor vitale tensiometrului, am măsurat pulsul A.V.=80/min regulat
prin comprimarea arterei radiale pe Diureza=900ml/24ore
un plan dur osos şi am recoltat Temp.=37gradeC
Scaun normal
urina/24 ore, precum şi scaunul; de
asemenea am măsurat temperatura
în axilă.
Pregătirea Am pregătit psihic şi fizic
bolnavului în bolnavul. Prin puncţie venoasă am
vederea recoltării recoltat sânge pentru determinarea
probelor biologice VSH, lipemie, HT, HV, timol. Am
şi efectuarea EKG explicat tehnica efectuării EKG şi
am ajutat medicul la efectuarea
procedurii. Am cerut bolnavului ca
a doua zi să urineze în recoltator
pentru un examen de urină.
Administrarea La indicaţia medicului am Se observă o uşoară
tratamentului administrat: ameliorare a stării
medicamentos Furosemid 1f I.V. bolnavului.
Dipiridamol C 200 3dj/zi înainte de
masă
Nitropector 2tb/zi
Chinidina sulfurică 2tb/zi

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare


Facies anxios Liniştirea Am stat de vorbă cu bolnavul Bolnavul s-a
bolnavului liniştindu-l, explicându-i că numai liniştit.
respectând indicaţiile medicului i se
va îmbunătăţi starea. Am administrat
Nitrozepam 2tb, dimineaţa şi seara.
Tuse seacă Combaterea Am continuat să administrez Se constată o
iritativă tusei Codenal 2tb de 3 ori pe zi pentru a-i uşoară diminuare
combate bolnavului tusea. a tusei.
Dispnee cu Asigurarea La indicaţia medicului am poziţionat Respiraţia
ortopnee oxigenului bolnavul în poziţie semişezândă; de bolnavului devine
necesar asemenea am aerisit salonul pentru o normală.
respiraţiei mai bună ventilaţie a aerului.
Urmărirea Am indicat bolnavului să stea cât T.A.=150/90mmHg
funcţiilor vitale mai relaxat pentru măsurarea A.V.=80/min
pulsului, T.A., temperaturii. Temp.=36,8 gradeC

44
Educaţie Am ajutat bolnavul să-şi efectueze
sanitară privind toaleta pe regiuni; am schimbat
igiena personală lenjeria de corp şi de pat.
a bolnavului
Notarea în F.O. VSH=36mm/h
a analizelor Colesterol=260mg%
Lipemie=600mg%
biologice Timol=4 UML
HT= 38%
HB= 12,68 g
Administrarea La indicaţia medicului i-am Starea bolnavului
tratamentului administrat bolnavului: s-a ameliorat.
medicamentos Nitropector 4tb (2/zi)
Chinidină sulfurică 4tb (2/zi)
Dipiridamol C drajeuri (3/zi)
Furosemid 2f (1/zi) I.V.
Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare
Uşoară dispnee Asigurarea La indicaţia medicului am Respiraţia
1 oxigenului poziţionat bolnavul în poziţie bolnavului devine
8 necesar semişezândă şi am aerisit salonul. normală.
respiraţiei
m Constipaţie Combaterea La ora 9 bolnavul mi-a relatat că Starea de constipaţie
constipaţiei este constipat. I-am indicat să s-a diminuat după
a
consume multe lichide (ceaiuri, efectuarea clismei
i sucuri), iar mai târziu i-am făcut o evacuatoare.
clismă cu apă călduţă şi săpun.
2
0 Insomnie Combaterea Am indicat bolnavului să facă Bolnavul a depăşit
0 insomniei plimbări seara înainte de culcare starea de insomnie.
4 prin curtea spitalului. Am
administrat la indicaţia medicului
Diazepam 2tb (1/zi)seara înainte de
culcare.
Uşoară tuse Combaterea tusei La indicaţia medicului i-am Tusea îşi diminuează
administrat bolnavului Codenal 2tb din intensitate.
de 3 ori pe zi pentru a-i combate
tusea.
Urmărirea I-am măsurat bolnavului T.A. cu Temp.=37,2gradeC
funcţiilor vitale ajutorul stetoscopului, am măsurat T.A.=120/80mmHg
pulsul prin comprimarea arterei A.V.=75/min
radiale pe un plan dur osos timp de Diureza=1000ml/24ore
Greutatea=64kg
un minut, am măsurat respiraţia
prin măsurarea inspiraţiilor timp de
1 minut, am cântărit bolnavul şi am
notat valorile obţinute în foaia de
observaţie a bolnavului.
Crearea Am aerisit salonul pentru o mai
condiţiilor de bună ventilare a aerului, am
mediu schimbat lenjeria de corp şi de pat a
bolnavului, am supravegheat
alimentaţia bolnavului.

45
Anxietate Combaterea Pentru combaterea stării de Bolnavul a depăşit
anxietăţii anxietate am discutat cu bolnavul şi starea de anxietate.
i-am administrat 2tb de Nitrozepam
dimineaţa şi seara.
Astenie fizică Combaterea Din cauza asteniei bolnavul este Se constată o uşoară
asteniei menţinut în repaus absolut la pat,iar ameliorare a stării de
pentru nevoi fiziologice este ajutat astenie.
sau servit la pat.
Administrarea La indicaţia medicului i-am Bolnavul se simte
tratamentului administrat bolnavului tratamentul mai bine.
medicamentos ce constă în :
Dipiridamol 6dj (3/zi) înainte de
masă
Nitropector 4tb(2/zi)
Furosemid 2tb (1/zi)
Pregătirea Am participat la vizita medicală, Vizita medicală a
documentelor şi am notat indicaţiile date de medic, decurs normal.
a salonului am susţinut bolnavul în poziţie de
pentru vizita examinare.
medicală.
Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare
19 Anxietate Combaterea Pentru combaterea stării de anxietate Bolnavul a depăşit
- anxietăţii am discutat cu bolnavul şi i-am starea de
20 administrat 2tb de Nitrozepam anxietate.
dimineaţa şi seara.
m Insomnie Combaterea Am indicat bolnavului să facă plimbări Bolnavul a depăşit
insomniei seara înainte de culcare prin curtea starea de
a
spitalului. Am administrat la indicaţia insomnie.
i medicului Diazepam 2tb (1/zi)seara
înainte de culcare.
2
Uşoară tuse Combaterea La indicaţia medicului i-am administrat Tusea îşi
0
tusei bolnavului Codenal 2tb de 3 ori pe zi diminuează din
0 pentru a-i combate tusea. intensitate.
4 Crearea Am aerisit salonul pentru o mai bună
condiţiilor de ventilare a aerului, am schimbat
mediu lenjeria de corp şi de pat a bolnavului,
am supravegheat alimentaţia
bolnavului.
Administrarea La indicaţia medicului i-am administrat Bolnavul se simte
tratamentului bolnavului tratamentul ce constă în : mai bine.
medicamentos Dipiridamol 6dj (3/zi) înainte de masă
Nitropector 4tb(2/zi)
Furantril 2tb (1/zi)
Pregătirea Am participat la vizita medicală, am Vizita medicală a
documentelor notat indicaţiile date de medic, am decurs normal.
şi a salonului susţinut bolnavul în poziţie de
pentru vizita examinare. Deoarece starea de sănătate
medicală. a bolnavului s-a îmbunătăţit, medicul a
hotărât să-l externeze.

21 mai 2004
Externarea bolnavului s-a făcut cu următoarele recomandări:

46
- să ducă o viaţă ordonată evitând efortul;
- să respecte regimul prescris de medic;
- se instruieşte asupra modului cum se iau medicamentele;
- se va prezenta periodic la control.

CAPITOLUL 5

PROFILAXIA ŞI EDUCAŢIA SANITARĂ

Educaţia sanitară a bolnavilor spitalizaţi presupune o muncă continuă serioasă şi uneori


dificilă din partea personalului sanitar mediu în scopul obţinerii colaborării bolnavilor pentru
vindecarea lor cât mai rapidă.
Ea trebuie efectuată în acelaşi timp pentru prevenirea contaminării de la un bolnav la altul
sau a personalului muncitor care îngrijeşte bolnavii.
Succesul educaţiei sanitare depinde în foarte mare măsură de educaţia anterioară a
bolnavului, de gradul său de cultură precum şi de calitatea asistentei medicale, de competenţa
sa profesională şi de comportamentul la locul de muncă, de interesul pe care îl arată
bolnavului privind îngrijirile şi tot ceea ce întreprinde pentru vindecarea bolnavului.
Educaţia sanitară în spital are particularităţile sale, vizând între altele:
a) Cooperarea strânsă a bolnavului la tratamentul terapeutic
Asistenta medicală explică bolnavului importanţa fiecărui medicament, orarul de
administrare şi efectele lui, instruieşte bolnavul despre doza ce i se administrează, explicând
riscul nerespectării acestuia.

47
Explică pericolul transmiterii medicamentelor de la unul la altul sau a altora
introduse în mod fraudulos de aparţinători; va colabora cu bolnavul pentru a cunoaşte efectul
medicaţiei prescrise.
Asistenta medicală va informa bolnavul despre regimul alimentar care trebuie să-l
urmeze, de ce trebuie regimul prescris, care sunt alimentele admise şi interzise, riscul
consumării alimentelor interzise. Explică bolnavului importanţa informării de către acesta
asupra modificărilor care apar în intensitatea simptomelor bolii pentru care a fost internat,
simptomele noi de însănătoşire.
b) Asigurarea unei atmosfere morale care să evite dezorientarea afectivă şi
sentimentul de însingurare a celui internat.
c) Respectarea liniştii bolnavului şi cruţarea sa de stres din partea familiei şi a
vizitatorilor.
d) Asigurarea ordinei, curăţeniei în unitatea spitalicească.
e) Profitând de internare – administrarea unor lecţii de educaţie sanitară.
Educaţia sanitară trebuie să includă şi noţiunea de igienă a muncii intelectuale ca şi
deprinderea unei bune îmbinări a muncii cu repausul.
Asistenta medicală va explica bolnavului unele măsuri de prevenire, de profilaxie
care constau în:
1. evitarea efortului fizic şi psihic;
2. evitarea consumului de alcool, tutun, cafea şi alimentaţiei bogată în clorură de sodiu;
3. tratarea corectă a bolilor respiratorii.

CAPITOLUL 6

FIŞA TEHNOLOGICĂ. MĂSURAREA ŞI


ÎNREGISTRAREA RESPIRAŢIEI

Respiraţia este o funcţie importantă prin care se realizează aportul de oxigen necesar
proceselor vitale ale organismului, paralel cu eliminarea în atmosferă a dioxidului de
carbon, rezultat din arderi. Respiraţia are mai mulţi timpi:
Primul timp – ventilaţia adică circulaţia aerului prin plămâni ce se realizează prin
cele două mişcări ventilatorii de sens opus: inspiraţia şi expiraţia.
Scopul – constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, evoluţia bolii,
recunoaşterea complicaţiilor, prognosticul bolii.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix albastru;
- foaia de temperatură;
- carneţelul propriu al asistentei.

48
ETAPA DE TIMPI DE EXECUŢIE
EXECUŢIE
1.Pregătirea Materialele necesare se transportă lângă patul bolnavului.
materialelor
2. Pregătirea Bolnavul va fi aşezat în decubit dorsal; nu se anunţă bolnavul timp
psihică şi fizică a deoarece pe baza emoţiilor se modifică ritmul respirator şi nu se mai
bolnavului obţin valorile reale.

3. Efectuarea Asistenta medicală numără frecvenţa mişcărilor respiraţiei prin


tehnicii inspecţie când bolnavul este treaz, conştient, când doarme sau prin
aşezarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui bolnavului. Se
numără inspiraţiile ( mişcările de ridicare a cutiei toracice) pe timp
de 1 minut.

4. Notarea cifrică Asistenta medicală notează în cifre în carnetul propriu, valoarea


frecvenţei respiraţiei, numele şi prenumele bolnavului, salonul,
patul.
5. Notarea grafică Se notează grafic în foaia de temperatură cu un punct de culoare
albastră şi se uneşte cu o linie cu valoarea anterioară. Pentru fiecare
linie orizontală se socotesc 2 respiraţii/minut.
Valorile normale: 18 respiraţii/minut – la femei
16 respiraţii/minut – la bărbaţi

CAPITOLUL 7

CONCLUZII

Insuficienţa cardiacă este un sindrom clinic care rezultă din imposibilitatea de a


expulza întreaga cantitatea de sânge primită şi de a menţine astfel un debit sanguin
corespunzător nevoilor organismului, în condiţiile unei umpleri venoase satisfăcătoare.
Insuficienţa cardiacă este de asemenea un sindrom clinic caracterizat prin simptome şi
semne distincte, consecinţă a perturbărilor în asigurarea debitului cardiac şi în asigurarea
întoarcerii venoase.
La declanşarea insuficienţei cardiace contribuie o serie de factori clinici cum ar fi:
infecţiile, în special cele acute ale căilor aeriene superioare; emboliile pulmonare, anemiile
severe, insuficienţa debitului coronarian, tulburările de ritm ale inimii, solicitările fizice şi
psihice, tireotoxicoza şi sarcina precum şi hipertensiunea arterială, bolile valvulei aortice,
bolile coronarelor, insuficienţa mitrală, miocarditele şi unele cardiopatii congenitale.

49
Scăderea debitului cardiac, consecutiv scăderii forţei de contracţie a miocardului,
duce la lipsa oxigenului în ţesuturi şi organe, în special la nivelul rinichiului, glandelor
suprarenale şi hipofizei posterioare, determinând scăderea filtraţiei glomerulare, creşterea
reabsorbţiei tubulare, hipersecreţia de aldosteron şi AND – fenomene ce explică retenţia de
apă şi sare şi apariţiei edemelor.
Prin urmare, bolnavii cu insuficienţă cardiacă necesită o îngrijire specială care are ca
scop:
- reducerea nevoilor energetice ale organismului pentru a putea face faţă
îmbolnăvirilor, deci, pentru a scădea efortul cardiac
- mărirea forţei de contracţie a inimii, mărindu-se astfel capacitatea funcţională.
În concluzie, pentru reducerea muncii inimii se impune repaus psihic moral şi-n
special repaus fizic, controlul retenţiei hidro – saline prin restricţia aportului de sare,
administrarea de diuretice ca: Nefrix, Furosemid; creşterea eficienţei inimii cu preparate
digitale ca: Digoxin, Lanatosid –C, Dezlanosid, Cedilanide. Evoluţia insuficienţei cardiace
depinde de gravitatea cardiopatiei cauzale şi de prezenţa sau absenţa complicaţiilor.
La unii bolnavi, insuficienţa cardiacă stângă poate evolua un număr relativ mare
de ani ( zece ani sau peste ), fără a apărea insuficienţă cardiacă dreaptă. În cazul unei
cardiopatii cu insuficienţa de cord, supravieţuirea, care în urmă cu două decenii era de numai
1-2 ani, a devenit astăzi de 5-10 ani şi chiar mai mult.

BIBLIOGRAFIE

1. „ DIAGNOSTUCUL BOLILOR CARDIOVASCULARE”


de Roman Vlaicu, Corneliu Dudea

2. „ GHID NURSING”
de Lucreţia Titircă

3.„MANUAL DE ÎNGRIJIRI SPECIALE ACORDATE PACIENTULUI DE


ASISTENTA MEDICALĂ”
de Lucreţia Titircă

4.”PROFESIA DE ASISTENT”
de L. Clocotici

5. ” MEDICINĂ INTERNĂ PENTRU CADRE MEDII”


de Constantin Borundel

50
6.” BREVIAR EXPLORĂRI FUNCŢIONALE”
de Lucreţia Titircă

7.” TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI”


de Carol Mozeş

8.” TEHNICI DE EVALUARE


de Lucreţia Titircă

51