Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Specializarea Asistenţă Socială

Consiliere şi terapii familiale

Studiu de caz

Manea Oana Lavinia


ASFC, seria 3, grupa 2
1. Istoricul familiei

Sandu Adrian şi Sandu Bianca sunt căsătoriţi de 12 ani. Au împreună 3 copii,


Sandu Liviu de 10 ani, Sandu Mihaela de 7 ani, respectiv Sandu Victor de 4 ani. Adrian,
tatăl copiilor, are 37 de ani, studii medii şi era şofer la o firmă de construcţii din oraşul
natal. În urmă cu 6 luni a suferit un accident rutier în urma căruia i-au fost amputate
amândouă picioarele.
Soţia sa are 35 de ani, a terminat 10 clase şi este vânzătoare. Copilul cel mare este
în clasa a IV-a, cel mijlociu este în clasa I, iar cel mic este la grădiniţă. În timpul zilei,
copiii sunt în grija bunicii din partea mamei, Tudor Mirela, cu care Bianca are o relaţie
foarte strânsă de la moartea tatălui ei. Părinţii soţului sunt amândoi decedaţi.
În urma accidentului suferit d Adrian, familia a rămas cu un singur salariu, cel al
mamei. Banii câştigaţi nu mai acoperă toate cheltuielile familiei. După accident a mai
apărut o nouă problemă: neînţelegerile dintre soţi, cauzate de interiorizarea soţului, dar şi
din cauza lipsei banilor. Din acest motiv, soţia este îndrumată de o prietenă să apeleze la
un consilier care să-i ajute să depăşească obstacolele apărute.

2. Primul telefon

În data de 20 noiembrie 2008 am primit un telefon de la doamna Sandu Bianca.


Aceasta mi-a spus că a fost îndrumată de o prietenă să mă sune pentru a o ajuta să-şi
rezolve problemele cu soţul.
Şi-a început povestirea prin a-mi spune că este pur şi simplu disperată pentru că,
după accident, soţul ei s-a schimbat total. Nu vrea să mai comunice cu nimeni, este
nemulţumit de lucrurile pe care ea le face, nu vrea să ajute copiii la lecţii şi spune tot

2
timpul că mai bine ar fi murit. Şi pe deasupra, salariul ei nu este de ajuns pentru a-şi
întreţine familia. A încheiat spunând că a ajuns la capătul puterilor pentru că nu are nici
un sprijin, în afară de mama ei care se ocupă de copii când ea este la serviciu.
I-am răspuns că sunt de acord să o ajut şi am întrebat-o dacă pot să le fac o vizită a
doua zi (ţinând cont că soţul ei nu se poate deplasa). Ea a fost de acord, mi-a dat adresa şi
am stabilit ora la care să ne întâlnim.

3. Primul interviu

Ajunsă la locuinţa soţilor Sandu am făcut prezentările şi le-am explicat că timp de


o jumătate de oră sunt acolo pentru a le asculta problemele pentru ca mai apoi să
încercăm să găsim o soluţie. Am început o primă conversaţie cu soţul pentru a vedea ce
părere are el în legătură cu informaţiile date de soţia lui la telefon.
„ Am înţeles de la soţia dumneavoastră că în urma accidentului ea a rămas singura
susţinătoare a familiei din punct de vedere financiar şi că aceşti bani sunt insuficienţi
pentru a vă întreţine, este adevărat?”
„ Doamnă, vedeţi bine în ce situaţie mă aflu, cum credeţi că aş mai putea lucra eu?
Şi după ce că nu mai aduc niciun ban în casă, mai trebuie să mai fiu şi îngrijit de cineva
de parcă aş fi un copil mic…sunt o adevărată povară pentru familia mea…mai bine
muream decât să rămân aşa, să nu mai îmi pot ajuta copiii să-şi facă un viitor!”
L-am ascultat cu atenţie apoi i-am explicat că este important să aflăm şi părerea
copiilor, dar şi a mamei pentru că aceştia pot avea o altă opinie în legătură cu situaţia de
faţă. Din discuţia avută cu băiatul cel mare am înţeles că el este fericit să-l aibă pe tatăl
lui alături indiferent de situaţia în care se află. Mi-a spus că el crede că era mult mai rău
dacă tatăl lui se ducea în cer pentru că mama ar fi fost foarte supărată, iar lor nu ar mai fi
avut cine să le citească o poveste înainte de culcare.
La finalul şedinţei l-am întrebat pe domnul Sandu dacă crede că s-a schimbat ceva
în relaţia cu soţia dumnealui, iar acesta mi-a răspuns că nu o să mai fie nimic ca înainte,
că se simte inutil când vede că el nu poate face nimic, ba chiar câteodată simte că îşi

3
urăşte soţia pentru că este atât de puternică şi pentru că se poartă de parcă nu s-a
întâmplat nimic.
„ Dar eu vreau să fiu puternică pentru tine şi pentru copiii noştri”, a intervenit
doamna Sandu. „ Muncesc de dimineaţa până seara ca să pot aduce o pâine pe masă şi tot
tu eşti nemulţumit?”
„ Vă rog nu vă certaţi pentru că nu rezolvaţi nimic în acest mod”, am intervenit eu.
„ Spuneţi-mi , doamnă Sandu, aţi încercat să-l faceţi pe soţul dumneavoastră să se
simtă util? Aţi încercat să-i daţi un lucru pe care să-l ducă la bun sfârşit?”
„ Ce să-i dau, doamnă, dacă el nu vrea să facă nimic?” a fost răspunsul soţiei.
„ Eu vă propun să ne mai întâlnim mâine, de exemplu, la aceeaşi oră pentru a mai
discuta şi pentru a ajunge la un numitor comun. Sunteţi de acord?”
Aceştia mi-au răspuns pozitiv şi astfel am stabilit o nouă şedinţă de consiliere cu
ajutorul căreia cuplul speră să treacă de acest impas.

4
4. Genograma familiei

Tudor
Mirela,
60 ani,
pensionar
ă

Sandu Adrian, Sandu Bianca,


37 ani 35 ani,
vânzătoare

Sandu Victor,
Sandu Liviu, Sandu 5 ani,
10 ani, Mihaela, preşcolar
elev 7 ani, elevă

5
5. Recomandări

Prima recomandare ar fi aceea de a se adresa Direcţiei de Asistenţă Socială pentru


a primi sprijinul financiar de care au nevoie şi de care pot beneficia. Mă refer aici la
pensia pe care o poate primi bărbatul, dar şi la indemnizaţia care i se oferă femeii, aceasta
fiind îngrijitoarea sa. De asemenea, salariul femeii fiind destul de mic, această familie
poate fi încadrată şi la alte beneficii ce le pot oferi un echilibru financiar.
Cea de a doua recomandare este legată de schimbarea atitudinii femeii faţă de soţul
ei. Aceasta trebuie să înveţe să-l implice pe acesta în treburi casnice care necesită
folosirea mâinilor, astfel bărbatul se va simţi util, îşi va ocupa timpul şi va căpăta
încredere în forţele sale. O altă idee ar fi ca domnul S. să-şi găsească o slujbă care nu
presupune deplasarea, ci folosirea mâinilor pentru a confecţiona plicuri, pungi de cadouri
sau alte lucruri asemănătoare.
Domnul S. trebuie convins să revină la vechile obiceiuri dinainte de accident. De
exemplu, copiii ar putea să-l roage să le citească poveşti înainte de culcare aşa cum făcea
în trecut, să-i ajute la lecţii, să se joace cu ei.
Pentru ca bărbatul să nu se mai simtă inferior soţiei sale, aceasta ar trebui să se
consulte cu el în privinţa administrării bugetului familiei şi a diverselor probleme casnice.
În acest mod soţul îşi va da seama că pierderea picioarelor nu înseamnă pierderea
demnităţii sau a autorităţii sale în cadrul familiei.
În cadrul următoarelor şedinţe ar trebui ca, atât soţia cât şi copiii, să-i spună în mod
direct bărbatului cât de recunoscători sunt pentru că el este încă în viaţă şi că acest
accident nu a diminuat iubirea lor pentru el, ci dimpotrivă, a amplificat-o.
Ca specialist, consider că urmarea acestor sfaturi va duce la creşterea stimei de sine
a bărbatului şi implicit la reluarea relaţiei de iubire, încredere şi respect a celor doi soţi.

6
7

S-ar putea să vă placă și