1.

ELEMENTE FIZICO-GEOGRAFICE DEFINITORII ALE EUROPEI

ŞI ALE ROMÂNIEI

RELIEFUL MAJOR – TREPTE, TIPURI ŞI UNITĂŢI MAJORE DE RELIEF

a) Europa – trepte de relief

Altitudinal Europa se desfăşoară de la 0 m până la 5642 m, vârful Elbrus din Munţii Caucaz şi 4807 m în vârful Mont Blanc din
Munţii Alpi;
- altitudinea minimă o reprezintă nivelul Mării Caspice (-27 m) şi Zuider Zee (Olanda) (-23 m);
- în comparaţie cu celelalte continente, Europa are altitudinea medie cea mai coborâtă (340 m), Asia 950 m, Africa 750 m,
America de Nord 720 m, America e Sud 580 m, Australia 350 m, Antarctica 2600 m.
Urmărind harta fizică a Europei se poate constata că acest continent este caracterizat prin predominarea reliefului de câmpie şi
podişuri joase, care ocupă o pondere de 84 % din suprafaţa continentului, după cum urmează:
- câmpii cu altitudini între -28 m şi 200 m deţin 57 % din suprafaţa continentului ;
- podişuri, dealuri înalte şi munţi joşi, cu altitudini cuprinse între 500 şi 1000 m au o pondere de 10 %;
- munţii cu altitudini de peste 1000 m deţin 6 % din suprafaţa continentului.
Pe ansamblu, altitudinile mai mici de 500 m (câmpii, podişuri şi dealuri joase) se întind din estul Munţilor Scandinavici până în
vestul Munţilor Urali şi din nordul Munţilor Pirinei şi al Mării Negre până la ţărmul Oceanului Arctic.
Treapta de peste 500 m este reprezentată de munţi podişuri şi dealuri înalte. Munţii apar sub forma unor lanţuri discontinue la
periferia continentului (Munţii Urali, Munţii Scandinavici, Munţii Penini).
Treapta de peste 1000 m altitudine este cea mai masivă şi cea mai înaltă şi o constituie regiunea alpină, care domină atât zona
centrală cât şi zona centrală a Europei sub forma unui lanţ muntos sinuos desfăşurat sub formă de arcuri (Pirinei, Alpi, Carpaţi,
Balcani, Penini, Dinarici, Caucaz).
Treapta montană are o mare extensiune şi în Peninsula Scandinavică (Munţii Scandinavici).
b) Europa - unităţi morfostructurale
Relieful Europei s-a format în moduri variate şi în etape diferite:
Europa străveche. Tectonic, continentul Europa aparţine Plăcii Euroasiatice, fiind o unitate de platformă precambriană alcătuită
din Scutul Scandinav în nord şi Placa Est-Europeană (Placa Rusă), care se suprapune peste cea mai mare parte a Europei Estice.
Aceste unităţi de platformă alcătuiesc primul nucleu continental al Europei. Această platformă alcătuieşte fundamentul marilor
câmpii central şi est europene, precum şi fundamentul Podişului Moldovei.
Europa caledoniană - formată în orogeneza caledonică, care a avut loc în prima jumătate a erei paleozoice, a dus la formarea
Munţilor Scandinavici, a munţilor din arhipelagul Spitzbergen, munţilor Scoţiei şi Ţării Galilor.
Europa hercinică – formată în paleozoicul superior prin orogeneza hercinică a dus la formarea unui lanţ de munţi care începea la
Oceanul Atlantic şi se termina la Marea Neagră. În prezent se păstrează în fundamentul unor câmpii din vestul Europei, dar mai
ales într-o serie de masive joase (Cornwall, Masivul Armorican, Masivul Central Francez, Masivul Renan, Munţii Vosgi, Munţii
Pădurea Neagră, Podişul Boemiei, Podişul Lysa Gora şi Podişul Dobrogei de Nord). Aceeaşi orogeneză a dus şi la formarea
Munţilor Urali.
Europa alpină – situată în sud s-a format în erele mezozoică şi neozoică în timpul orogenezei alpine, care a dus la cutarea
stratelor din fostul ocean Tethis în urma coliziunii dintre continentul nordic Laurasia şi a celui sudic Gondwana. A luat naştere
lanţul alpin alcătuit din: Cordiliera Betică, Munţii Pirinei, Munţii Alpi, Munţii Apenini, Munţii Dinarici, Munţii Carpaţi, Munţii
Balcani (Stara Planina) şi Munţii Caucaz. Tot acum, s-a format şi cel mai lung lanţ de munţi vulcanici din Europa, Harghita-Oaş-
Vihorlat în erupţiile vulcanice neogene, precum şi vulcanii mediteraneeni: Etna în Sicilia, Vezuviu în Peninsula Italică, Stromboli
în Insulele Lipari. În prezent areale cu vulcani activi se găsesc în Islanda şi Italia.
România – trepte de relief
În România, din punct de vedere altimetric, relieful se înscrie între 0 m, nivelul Mării Negre şi 2544 m în vârful Moldoveanu din
Munţii Făgăraşului.
Relieful ţării noastre este dispus în trepte concentrice în jurul Carpaţilor: Depresiunea colinară a Transilvaniei, cu altitudini de
400-800 m, înconjurată de inelul Carpaţilor, cu altitudini între 800-2544 m. Spre exterior se desfăşoară concentric Subcarpaţii, cu
altitudini între 500-800 m, Dealurile de Vest, Podişul Moldovei, Podişul Getic, Podişul Mehedinţi, Câmpia Română, Câmpia de
Vest, iar în sud-estul ţării Delta Dunării şi Podişul Dobrogei.
Sub aspectul treptelor majore de relief, România se caracterizează prin proporţionalitate: ponderea mai mare a dealurilor şi
podişurilor 42 %; munţii 28 %; câmpiile 30 %.
România – unităţi morfostructurale
Evenimentele geologice dependente de tectonica plăcilor au impus crearea treptată a unităţilor structurale şi de relief. Analiza
morfo-structurii majore a continentului Europa evidenţiază faptul că, pe ansamblu, relieful ţării noastre este predominant alpin.
Unităţile de orogen au rezultat din ciocnirea microplăcilor (moessică, transilvanică şi panonică) cu placa euroasiatică (placa est-
europeană). Din unităţile de orogen fac parte: Carpaţii, Subcarpaţii, Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Podişul Mehedinţi,
Dealurile de Vest, Câmpia de Vest şi Podişul Dobrogei de Nord.
Unităţile de platformă s-au definitivat în prima parte a paleozoicului şi constituie fundamentul unităţilor de relief de la exteriorul
Carpaţilor: placa est-europeană constituie fundamentul Podişului Moldovei, placa moessică constituie fundamentul Câmpiei
Române şi a Piemontului Getic.
Podişul Dobrogei este format din structuri vechi de vârste şi origini diferite: Dobrogea de Nord conservă structuri hercinice,
Dobrogea Centrală structuri caledonice, Dobrogea de Sud este unitate de platformă acoperită de loess

1
 CARACTERISTICILE RELIEFULUI
ROMÂNIEI
1. CARACTERISTICILE GENERALE
Sunt reprezentate de:
a. Varietatea reliefului – este determinată de:
- prezenţa tuturor formelor de relief major:
 câmpii, dealuri şi podişuri joase (< 200 m)-42%
 dealuri şi podişuri înalte (200 –500 m) – 31%
 munţii joşi (500 – 1 000 m) – 15 %
 munţi înalţi (> 1 000 m) – 12 % ( 1% etajul alpin > 2 000 m)
- prezenţa unei game diversificate de tipuri genetice de relief: petrografic, structural, glaciar,
fluvial, nival, eolian, litoral, periglaciar, vulcanic
b. Simetria - determinată de dispunerea unităţilor de relief majore în trepte ce coboară spre exteriorul şi interiorul arcului carpatic,
în amfiteatru
c. Proporţionalitatea- determinată de ponderea aproximativ egală a unităţilor de relief majore, rezultând un echilibru al
condiţiilor naturale, resurselor şi tipurilor de activităţi antropice
 munţii - 31%
 dealurile şi podişurile – 36 %
 câmpiile şi luncile – 33%
d. Concentricitatea- determinată de dispunerea în trepte concentrice spre interior şi exterior a unităţilor de relief extra şi intra
carpatice
e. Complementaritatea – varietate formelor de relief impun condiţii naturale şi resurse diferite, acestea completându-se reciproc
f. Armonia reliefului- este determinată de caracteristicile anterioare

2. CARACTERISTICILE MORFOGRAFICE
Exprimă forma (configuraţia) reliefului.
a. În Carpaţi şi Subcarpaţi sunt specifice:
- vârfuri ascuţite, abrupturi, creste, culmi prelungi, rotunjite sau aplatizate, platouri netede
(câmpuri-suprafeţe de eroziune), văi înguste şi abrupte (chei, defilee), depresiuni
intramontane
b. În zonele de deal şi podiş sunt specifice
- culmi rotunjite şi domoale, platouri, văi cu lunci largi şi terase, depresiuni cu relief
accidentat
c. În zonele de câmpie sunt caracteristice:
- interfluviile largi şi plate, văile cu lunci întinse
Consecinţe:
- rolul de barieră orografică a Carpaţilor ceea ce determină o evidentă asimetrie climatică
între V şi E ţării (diferenţe de 1C şi peste 100 mm/an de precipitaţii)
- frecvenţa mare în depresiunile intramontane, iarna, a inversiunilor termice ( determinate
de stagnarea aerului rece) în depresiunile intramontane, ceea ce determină inversiuni de vegetaţie

3. CARACTERISTICI MORFOMETRICE
Exprimă dimensiunile (valorile)reliefului
a. Altitudinea
- altitudinea medie a reliefului ≈ 420 m încadrarea în etajul de deal
- altitudinea absolută – 2 544 m – vârful Moldoveanu, Munţii Făgăraş
- treptele altitudinale :
 0 – 300 m 50%
 300 – 700 m  28%
 700 – 2 000 m  21%
 > 2 000 m  1%
Consecinţe:
- valorificarea economică a întregului teritoriu al ţării noastre  condiţii favorabile practicării agriculturii,
silviculturii etc.
- includerea întregului teritoriu în aria de urbanizare condiţii favorabile dezvoltării aşezărilor (până la 1 400 m
aşezări permanente, peste se
practică turismul, silvicultura,
păşunatul)
- determină etajarea biopedoclimatică şi a activităţilor antropice:
 etajul de câmpie- cu stepă, silvostepă, molisoluri (cernoziom) şi culturi
agricole extinse

2
  etajul de deal şi podiş – cu păduri de foioase, argiluvisoluri, pomicultură
şi viticultură
 etajul montan – cu păduri de amestec, de conifere, pajişti alpine,
cambisoluri şi spodosoluri, cu silvicultură, zootehnie şi minerit
b. Fragmentarea reliefului
Exprimă gradul de accidentare a terenului, determinat de densitatea văilor pe 1km2. Variază între:
- 0,4 km/km2 şi o distanţă medie între văi de 1 500 – 1 800 m în zona de câmpie
- 2-3 km/km2 şi o distanţă medie între văi de 200 -300 m în Carpaţi
c. Energia reliefului
Exprimă diferenţa de altitudine de pe o anumită suprafaţă ≈ 1km2 (altitudinea relativă):
- peste 1 000 m în zonele montane înalte
- sub 100 m în zonele de câmpie
- 50% din teritoriu are valori de 150 m
d. Panta reliefului
Exprimă unghiul dintre suprafaţa reliefului şi orizontală, determinând gradul de eroziune al reliefului. Variază între:
- 15-30 în zonele montane (≈75% din suprafaţa acesteia)
- 10-12 în zonele de deal şi podiş (≈ 50% din suprafaţa acestora)
- < 5 în zonele de câmpie

Consecinţe:
- determină etajarea biopedoclimatică şi modul de utilizare al terenuriloraltitudinea
- determină intensitatea proceselor de eroziune-deplasări în masă, procese crionivale,
eroziunea în suprafaţă (pluviodenudarea), tasarea, sufoziunea panta
- influenţează dezvoltarea urbanistică
- influenţează orientarea căilor de comunicaţie terestre (mai ales căile ferate)
- influenţează dispunerea reţelei hidrografice
 circulară pe margini (râurile colectoare: Dunărea, Tisa, Siret, Prut)
 radiară convergentă în interiorul arcului carpatic şi radiar-divergentă
la exteriorul arcului carpatic (afluenţii)

TIPURILE DE RELIEF MAJOR ŞŞ I GENETIC (DERIVAT)

DIN ROMAÂ NIA
Pe teritoriul României se disting mai multe tipuri majore de relief în cadrul cărora se disting numeroase tipuri de relief
derivat.
RELIEFUL MAJOR
1. Relieful montan
- se dezvoltă între 300 – 2 544 m, având altitudinea medie de 950 m
- este caracteristic Munţilor Carpaţi
- este puternic fragmentat de depresiuni, văi longitudinale şi transversale, pasuri şi
trecători umanizarea şi circulaţia intensă
În funcţie de tipul de rocă pe care se dezvoltă şi aspectul reliefului se disting următoarele subtipuri:
a. Munţii dezvoltaţi pe roci cristaline (metamorfice)
- cu altitudini mari, masivi, creste alpine, platouri subalpine, văi adânci şi înguste (chei,
defilee)
- pe calcare se dezvoltă relieful carstic
b. Munţii dezvoltaţi pe roci sedimentare (fliş şi conglomerate)
- au altitudini mai reduse (< 2 000 m), puternic fragmentaţi de văi şi depresiuni, pe versanţi
se dezvoltă alunecările de teren intense degradări de teren.
c. Munţii dezvoltaţi pe roci vulcanice
- prezintă altitudini ce variază între 500 – 2 100 m
- prezintă conuri şi cratere vulcanice (mai bine păstrate în munţii din Grupa Centrală a
Carpaţilor Orientale), platouri extinse, văi înguste
d. Munţii dezvoltaţi pe roci sedimentare cu intruziuni magmatice
- pe rocile sedimentare apar platouri largi şi netede
- pe rocile magmatice apar vârfuri semeţe, creste zimţate ( M. Metaliferi, M. Bârgăului)
2. Relieful de deal şi podiş
- se dezvoltă între 300 – 500 m
- apare în interiorul şi exteriorul arcului carpatic
- prezintă depresiuni şi culoare de văi largi cu terase numeroase aşezări şi căi de
comunicaţie
3. Relieful de câmpie
- se dezvoltă sub 300 m în V şi S ţării
- s-a format recent (în Cuaternar) prin colmatarea unor vechi bazine lacustre cu sedimente
aduse de râuri din Carpaţi
3
 - văile principale sunt largi, cu terase şi lunci extinse, iar cele secundare sunt înguste şi seci
o mare parte a anului numeroase iazuri
- prezintă unele sectoare de subsidenţă ( coborâre) unde apare excesul de umiditate
RELIEFUL DERIVAT
Este rezultatul acţiunii agenţilor externi asupra reliefului major. Cele mai vechi forme se regăsesc la nivelul interfluviilor,
iar cele mai noi la nivelul văilor
1. Suprafeţele de eroziune
- sunt rezultatul nivelării munţilor sau dealurilor înalte
- apar pe interfluvii având aspectul unor platouri netede, intens fragmentate şi reînălţate
- se desfăşoară la altitudini diferite dat fiind faptul că muţii au fost înălţai diferit
- în zonele de deal şi podiş numărul lor este mai mic
- în Carpaţi sunt situate la diferite altitudinii, cele mai caracteristice fiind:
 platforma Borăscu2 000 – 2 200 m
 platforma Râu – Şes  1 000 – 1 200 m
 platforma Gornoviţa (Predeal)  1 000 m
2. Terasele fluviale
- s-au format ca urmare a alternanţei climatice şi ridicărilor tectonice din Cuaternar
- sunt favorabile amplasării aşezărilor, agriculturii, căilor de comunicaţie
- ca număr diferă în funcţie de unitatea de relief: 6-8 în Carpaţi şi Subcarpaţi, 3-5 în zonele
de deal şi podiş, 1-3 în zonele de câmpie
3. Luncile
- s-au format în ultima parte a Cuaternarului
- sunt extinse şi largi pe râurile principale în zonele de câmpie, deal şi depresiuni, iar pe
râurile mici şi zonele de defileu sunt reduse ca suprafaţă

4. Podişul Casimcei este în prezent un podiş peneplenizat dezvoltat pe şisturi verzi şi apare ca o suprafaţă uşor ondulată,
ca ultim stadiu de evoluţie a unui sistem muntos caledonic (o câmpie de eroziune).

TIPURI GENETICE DE RELIEF DIN ROMÂNIA

1. relieful structural – cu structură cutată în Carpați și Subcarpați (culmi pe anticlinale, depresiuni și văi pe sinclinale); relieful
dezvoltat pe structuri cutate este bine reprezentat în Subcarpaţi şi în regiunile montane cu fliş din Carpaţi. Subcarpaţii reprezintă
un tip de relief original alcătuit din depresiuni sinclinale închise la exterior de dealuri anticlinale (cu unu sau două şiruri de
depresiuni şi de dealuri). Formele de relief dezvoltate în flişul carpatic sunt mai complexe decât cele din Subcarpaţi;
- cu structură monoclinală (cu cueste și văi structurale în dealuri și podișuri)
-cu structură orizontală în câmpii și unlele podișuri
2.relieful vulcanic include forme create de vulcani şi acţiunea agenţilor externi asupra rocilor magmatice (erupțiile vulcanice au
avut loc în neogen în trei faze în M.Apuseni-care au azi un relief vulcanic distrus de eroziune, și M.Oaş-Gutâi-Ţibleş-Căliman-
Gurghiu-Harghita-cu un relief vulcanic mai bine păstrat )
din prima categorie fac parte: lanţul vulcanic din V Carpaţilor Orientali, unde se disting cratere, conuri, platouri
din a doua categorie fac parte măguri, culmi rotunjite, ziduri (Detunatele)
este bine reprezentat în lanţul vulcanic Oaş-Gutâi-Ţibleş-Căliman-Gurghiu-Harghita. Conurile şi fragmentele de cratere vulcanice
însoţite de platouri vulcanice sunt prezente în sectorul sudic al vulcanilor, pe când neck-urile vulcanice şi crestele vulcanice
(Creasta Cocoşului) sunt mai frecvente în sectorul nordic;
3,relieful piemontan este cel mai bine reprezentat în Piemontul Getic, dar apare fragmentat şi în Dealurile Vestice, în sudul
Podişului Moldovei (piemontul Poiana-Nicoreşti) şi Piemontul Curburii în exteriorul Subcarpaţilor de Curbură.
4.relieful glaciar este bine reprezentat în Carpaţii Meridionali (Bucegi, Făgăraş, Parâng, Retezat-Godeanu) şi în Munţii Rodnei.
Este alcătuit din creste alpine, circuri glaciare, văi glaciare, morene etc.; este rezultatul eroziunii gheţarilor instalaţi pe culmile
Carpaţilor în Pleistocen (prima perioadă a Cuaternarului); se prezintă sub forma de: circuri glaciare (în prezent ocupate de lacuri
glaciare), văi glaciare (U) cu lungimi de 1-8 km, praguri, morene
5.Relieful carstic- se dezvoltă pe roci dizolvabile, unde apar goluri, iar prin precipitare apar cruste şi forme pozitive
-pe calcare şi dolomite apar: platouri carstice cu lapiezuri, doline, chei, peşteri (în interiorul cărora apar stalactite, stalagmite,
draperii etc)
-pe sare apar forme efemere: lapiezuri, avene, peşteri (Meledic -Bz), prăbuşiri, alunecări, depresiuni (în care se instalează lacurile
sărate)
-răspândire. Pod.Mehedinți, Carpați, Depres.Transilvaniei, Dobrogea
6.Relieful petrografic:
-pe nisip- în zonele de câmpie (C. Olteniei, C.Carei) şi luncile marilor râuri (Ialomiţa, Buzău) apar dunele de nisip, și în
Depres,Brașoc, Delta Dunării
-pe loess- apare mai ales în zonele de câmpie dar şi în Pod. Moldovei şi Pod. Dobrogei, unde prin tasare şi sufoziune  crovuri,
hrube şi pâlnii de sufoziune
-pe conglomerate- conglomeratul este o rocă neconsolidată pe care se dezvoltă: babe, sfincşi, coloane, ciuperci, ex.Bucegi,
Ciucaș

4
7.Relieful litoral- este cel mai recent fiind rezultatul evoluţiei din ultimele milenii; este reprezentat de țărmul românesc, care are
2 sectoare după morfologie: unul nordic jos, cu Delta Dunării, lagune, limane maritime, și unul sudic înalt cu faleze, plaje, golfuri
mici; cele 2 sectoare sunt separate de Capul Midia

EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂ A RELIEFULUI ROMÂNIEI

Formele de relief din România s-au realizat într-un interval de timp îndelungat ca urmare a acţiunii conjugate a agenţilor
interni (care au înălţat munţii şi celelalte forme de relief) şi externi (au nivelat şi fragmentat formele de relief existente s-au au dat
naştere la altele noi .
Intervalul de timp este redat de scara geocronologică, constituită din ere, perioade epoci etc:
1. Era Precambriană (cuprinde Arhaicul şi Proterozoicul)  are loc orogeneza baikaliană care cutează şisturile cristaline din
soclul Platformei Est Europene, care formează în prezent
fundamentul sectorului nordic al Podişului Moldovei
2. Era Paleozică (cuprinde Cambian, Ordovician, Silurian, Devonian, Carbonifer, Permian)
 în Silurian are loc orogeneza caledoniană care cutează şisturile verzi din centrul Dobrogei
dând naştere la Podişul Casimcei
 în Carbonifer are loc orogeneza hercinică care cutează stratele ce alcătuiesc în prezent
Munţii Măcin şi metamorfozează depozitele sedimentare din geosinclinalul carpatic
3. Era Mezozoică (cuprinde perioadele Triasic, Jurasic, Cretacic)
 în Cretacic are loc orogeneza alpină ce dă naştere părţii centrale a Munţilor Carpaţilor
(zona cristalino-mezozoică), determinând în acelaşi timp scufundarea lentă a regiunilor intra şi
extracarpatice
4. Era Neozoică (cuprinde Paleogenul, Neogenul şi Cuaternarul)
 în Paleogen are loc formarea munţilor din fliş (roci sedimentare recutate parţial) şi alipirea
acestora la lanţul carpatic
 în Neogen au loc:
- erupţii vulcanice care vor da naştere lanţului vulcanic din V Carpaţilor Orientali şi a
munţilor vulcanici din SE M. Apuseni;
- formarea Subcarpaţilor (dealuri cu structură cutată sau monoclinală) în exteriorul
Carpaţilor Orientali, de Curbură şi Meridionali
- colmatarea treptată a bazinelor transilvan, panonic şi pontic situate în interiorul respectiv
exteriorul arcului carpatic
 în Cuaternar are loc: ridicarea în bloc a Carpaţilor a unităţilor învecinate, formarea
piemonturilor (Pod. Getic, Dealurile de Vest), exondarea câmpiilor, definitivarea structurii
Subcarpaţilor şi Depresiunii colinare a Transilvaniei, individualizarea unor depresiuni tectonice
(Dep. Braşov), apariţia unor manifestări magmatice ce au dat naştere unor măguri de bazalt în
Carpaţi, Dealurile de Vest etc, în Pleistocen pe fondul răcirii climei se instalează pe culmile
carpatice gheţarii, în Holocen clima se încălzeşte determinând topirea gheţarilor şi definitivarea
aspectului actual al reliefului

UNITAĂ TŞ ILE ŞTRUCTURALE ALE EUROPEI

Unităţi structurale= părţi ale scoarţei terestre care suportă şi condiţionează relieful, prezentând alcătuire, mobilitate, regim
tectonic şi evoluţie geologică comună
EUROPA este suprapusă pe placa Euroasiatică, aflată în contact cu plăcile Iraniană, Arabă, şi Africană
Succesiunea evenimentelor tectonice au dus la formarea a două tipuri de structuri:
- unităţi de platformă
- unităţi de orogen
1. Unităţile de platformă  formate în precambrian sunt alcătuite dintr-un fundament rigid acoperite cu o cuvertură de
sedimente
 sunt situate în pen.Scandinavă-Platforma Rusă și Câmpia est-europeană
2. Unităţile de orogen formate în mezozoic şi neozoic ca urmare a orogenezei alpine, hercinice și caledonice
 corespunde:
Unităţi majore de relief ale Europei-alpine, hercinice, caleonice:
Unităţi montane
a. Unităţi alpine – formate din lanţuri montane individualizate şi masive despărţite prin depresiuni intramontane şi culoare
- Munţii Alpi, Munţii Carpaţi, Munţii Pirinei, Munţii Apenini, Munţii Caucaz , Munţii Alpii Dinarici, Munţii Balcani (Stara
Planina), C.Panonică, Pod.Elveţiei, Depres.Vienei, M.Jura, Pod.Bavariei, depres.Vienei,
- Munţii Pindului , M.Crimeii
b. Unităţi caledonice
- Munţii Scandinavici
c. Unităţi hercinice
- Munţii Ural
–Unităţi de podiş
a. pe structuri vechi (Podişul Doneţk, Podişul Central Rus, Podişul Dobrogei);
b. pe structuri caledonice (Podişul Norland, Podişul Smaland, Podişul Finlandei) sunt puternic modelate de glaciaţia de calotă
5
din pleistocen.
c. Pe structuri hercinice Mas.Armorican, Mas.Central Francez,Ardeni,Vosgi, Patrulaterul Boemiei, Pod.Poloniei de Sud,Ural, -
Masivul Central Francez –- Podişul Boemiei –- Meseta Spaniolă –
- Munţii Vosgi şi Munţii Pădurea Neagră –- Masivul Şistos Renan- intre masive sunt bazine sedimentare:Londrei,Acvitaniei,
Parisului, Boemiei
–d. Relief dezvoltat pe structuri mai noi
- Piemontul Getic şi Regiunea Piemont din Italia –
Unităţi de câmpie
a. Câmpii fluvio-glaciare
- Câmpia Nord-Europeană –
b. Câmpii fluvio-lacustre
- Câmpia Română –- Câmpia Panonică –
- Câmpia Padului –
c. Câmpii pe structură de podiş. Aceste câmpii nu sunt câmpii propriu-zise, ci sunt podişuri joase pe structuri foarte vechi.
- Câmpia Europei de Est (Câmpia Rusă) –
d. Câmpii fluvio-litorale. S-au format prin acumulările fluviatile şi submerse, dar şi prin retragerea spre larg a liniei ţărmului
- Câmpia Precaspică –
- Câmpia Mării Negre –
TIPURI GENETICE DE RELIEF DIN EUROPA
Tipurile genetice majore de relief ale Europei sunt determinate de morfostructurile majore:
Câmpiile cele mai întinse se suprapun peste primul nucleu continental (Câmpia Est-Europeană se suprapune peste placa est-
europeană, iar Câmpia Europei de Nord se suprapune, în cea mai mare parte peste scutul scandinav);
Sistemele montane caledonice, hercinice şi alpine s-au format în orogenezele omonime, apărând astăzi fie sub forma unor lanţuri
muntoase (Alpi, Carpaţi, Balcani, Caucaz, Ural, Alpii Scandinavici), fie sub forma unor masive muntoase sau podişuri;
Ariile depresionare apar sub forma unor câmpii de acumulare (fluviale, fluvio-lacustre, fluvio-glaciare) sau depresiuni interioare;
Unităţile de podiş se suprapun peste substraturi diferite după cum urmează: Podişul Ardeni, Podişul Boemiei, Podişul Podolic,
Podişul Dobrogei de Nord pe structuri hercinice; Podişul Smaland, Podişul Norland, Podişul Finlandei se suprapun pe structuri
caledonice;
Acţiunea agenţilor externi asupra acestor tipuri de relief au determinat apariţia reliefului derivat:
Relieful glaciar a apărut fie ca rezultat al acţiunii gheţarilor de calotă, fie ca rezultat al acţiunii gheţarilor montani. În pleistocen
Europa Nordică a fost acoperită de o calotă de gheaţă care se extindea spre sud peste Marea Baltică şi peste Câmpia Europei de
Nord şi Câmpia Rusă până la latitudinea oraşelor Kiev şi Moscova. În urma topirii gheţarului de calotă a rămas un relief glaciar
specific cu aliniamente de morene, sandre, blocuri eratice şi depresiuni care adăpostesc lacuri. Acest tip de relief glaciar se
extinde peste sud-estul Peninsulei Scandinavice, Finlanda, Câmpia Nord Europeană şi jumătate nordică a Câmpiei Ruse. Relieful
glaciar montan cuprinde mai multe tipuri: relief glaciar pirinean alcătuit dominant din circuri glaciare şi creste alpine, relieful
glaciar alpin şi caucazian alcătuit din circuri, văi glaciare, morene, creste alpine, dar şi relief glaciar actual. În Munţii Carpaţi se
păstrează relief glaciar cuaternar.
Relieful litoral
- cu fiorduri: Peninsula Scandinavică, Islanda, Arhipelagul Britanic;
- cu rias: nordul Spaniei, nord-vestul Franţei, Marea Britanie;
- cu estuare la gurile de vărsare ale fluviilor: Sena, Tamisa, Severn, Elba, Peciora, Dvina de
Nord;
- cu delte: Delta Volgăi, Delta Dunării, Delta Padului;
- cu lagune: la Marea Baltică şi la Marea Neagră (sistemul Razelm-Sinoe);
- cu limane: la Marea Neagră (limanul Nistrului);
- relief litoral tectono-glaciar (litoralul britanic, litoralul Peninsulei Scandinavice);
- cu canaluri (de tip dalmatic): pe litoralul Croaţiei la Marea Adriatică;
- ţărm antropic: polderele olandeze.
Relieful carstic s-a format pe roci carstificabile (calcare, sare, ghips) şi este foarte diversificat în raport de condiţiile concrete de
carstificare. Cuprinde relief carstic de suprafaţă (lapiezuri, doline, uvale, polii, clipe calcare, chei, ponoare, poduri naturale) toate
incluse în termenul exocarst şi carstul de adâncime, endocarstul, alcătuit din peşteri. Cele mai reprezentative zone carstice din
Europa sunt: Podişul Karst şi Munţii Alpi din Austria.
Relieful vulcanic din Europa cuprinde trei tipuri principale: platouri vulcanice în Islanda; vulcani activi şi semiactivi cu relief
vulcanic alcătuit din conuri şi cratere, în Italia şi un lanţ vulcanic neogen stins în Carpaţi cu relieful vulcanic modelat de agenţii
externi unde apar conuri vulcanice, neck-uri şi mai rar cratere sau fragmente de cratere.
Relieful piemontan este mai bine reprezentat în nordul Munţilor Pirinei, în regiunea Piemont din nordul Italiei şi în Piemontul
Getic în sudul Carpaţilor Meridionali.
Suprafeţele de eroziune apar atât în masivele vechi (caledonice şi hercinice) sub formă de peneplene, cât şi în munţii din sistemul
alpin, sub formă de nivele de creste sau platouri largi şi fragmentate formate în trei-patru etape de evoluţie numite suprafeţe de
nivelare. În Carpaţii româneşti sunt trei nivele de evoluţie: Borăscu, Râu-Şes şi Gornoviţa.
Terasele şi luncile se desfăşoară în lungul văilor din Europa Centrală şi de Sud şi cuprind trei-opt trepte de terasă. Toate râurile
mari şi fluviile din Europa prezintă lunci largi şi uneori culoare de vale.
Relieful eolian este format din câmpuri de dune de nisip şi apar mai frecvent în sud-vestul Franţei şi în Câmpia Mării Caspice,
Danemarca etc.