Tema 5.

Piaţa şi mecanismele ei
Studentul va fi capabil: Tema 5. Piaţa şi mecanismele ei.
- să definească piaţa ca instituţie principală a economiei  Piaţa: esenţă, funcţii,
contemporane şi funcţiile ei; clasificări. Infrastructura pieţei.
- să analizeze factorii ce influenţează comportamentul  Elementele modelului de
consumatorului; comportament al
- să identifice esenţa principalelor elemente ale pieţei – cererea, consumatorului.
oferta, preţul şi concurenţa;  Cererea şi parametrii ei. Legea
- să stabilească echilibrul pieţei şi să analizeze efectele cauzate de cererii.
modificarea parametrilor cererii şi sau ofertei;  Oferta şi factorii de influenţă.
- să analizeze tipurile de preţuri şi evoluţia lor în economia Legea ofertei. Echilibrului
naţională; pieţei.
- să analizeze concurenţa ca element fundamental al pieţii;  Preţuri: tipuri şi modalităţi de
- să compare tipurile de concurenţă - perfectă şi imperfectă; reglementare a preţurilor.
- să analizeze principalele trăsături ale pieţelor cu concurenţă  Concurenţa: esenţă, formele,
perfectă, de oligopol, cu concurenţă monopolistă. mecanismul.

Piaţa: esenţă, funcţii, clasificare. Infrastructura pieţei

Piața (pț) – componentă esențială a economiei de schimb, exprimă un ansamblu coerent de relații
ce apar în procesul de vânzare-cumpărare a BE în cadrul cărora se confruntă cererea cu oferta

Exprimă relațiile dintre oameni, la care participă, pe de o parte producătorii (Pr) ca purtători ai ofertei (O) de
FP și BE, și pe de alta- cumpărătorii (Cu) ca purtători ai cererii (C) de BE.
Pț ca instituție principală a economiei, mediază legăturile dintre vânzători și cumpărători ai FP și
ale BE, aflându-se în raporturi de opoziție, fiecare urmărind propriul interes.

C, O, prețul și concurența sunt elementele care definesc mecanismul acesteia.

Particularitățile Pț contemporane:
 Pț nu este liberă ci instituțională, funcționarea efectuându-se într-un cadru instituțional (organizații ghidate
de norme și reguli specifice). Statul este cel care reduce efectele negative ale Pț. (vinderea drogurilor,
traficul de oameni, etc?);
 Reglementarea anumitor norme și reguli de comportament, ce-și găsesc reflectare în sistemul contractual:
cerințe concrete ce descriu condițiile tranzacțiilor;
 Pț are un caracter normativ, transformându-se într-o pț a colaborării și a încrederii, bazându-se pe normele
eticii comportamentului în afaceri;
 Pț are un caracter informațional, asigurând coordonarea acțiunilor participanților;
 Pț contemporană este virtuală, mijlocită de rețeaua Internet;
 Paralel cu pț legală se dezvoltă și pț ilegală.
Clasificarea Pț
1. După nivelul de maturitate și puritate al mecanismelor pț:
 Pț nedezvoltată – tranzacții întâmplătoare, troc;
 Pț liberă - întrunește condițiile concurenței perfecte;
  Pț reglementată – specifică economiilor mixte;
 Pț deformată – caracteristică economiilor în tranziție, țărilor în situații excepționale:
război, calamități naturale.
2. După natura bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor:
 Pț B de consum și a serviciilor;
 Pț capitalului, muncii, pământului și resurselor naturale, hârtiilor de valoare și a valutei,
informațională, tehnologiilor, patentelor, monetară și de credit.
3. După spațiul economico-geografic:
 Locală, regională, națională, internațională, mondială
4. După forma de concurență:
 Pț cu concurența perfectă, de monopol, monopolistică, de oligopol
5. Forme specifice: bursele, licitațiile
Funcții: ?
 De intermediere – asigură posibilitatea întâlnirii P și C realizând schimbul
 De reglementare – AE se autoreglează, O adaptîndu-se la dinamica C;
 De informare – determinând orientarea AgE spre domeniile corespunzătoare;
 De diferențiere a P
Infrastructura pț – ansamblul de instituții, servicii, firme specializate, generate de relațiile de
pț, care, la rândul lor, asigură o funcționalitate civilizată și eficientă a pț
Elementele infrastructurii pț:
Bursele, licitațiile, târguri, bănci comerciale, BN, sistem de reglare al ocupării forței de muncă, tehnologiile
informaționale, inspectoratele fiscale, companiile de asigurări, sistemul de publicitate, agenții de informare în
masă, camere de comerț, sistem vamal, sindicatele, sistem de înnvățământ superior și mediu, sistem de audit,
zone economice libere.

 Elementele modelului de comportament al consumatorului

Cel mai important subiect al economiei de piață-omul. Accepțiunea clasică-omul este rațional; cea
neokeynesiană- omul este dotat cu o raționalitate relativă.
Comportamentul consumatorului – proces logic de luare a deciziilor, prin intermediul cărora se tinde la
obține un maxim de avantaje de la utilizarea resurselor disponibile
Consumatorul, în calitate e AgE, este reprezentat de menaje, firme, stat care folosesc bunuri și servicii
pentru a satisface NU
Consumul, ca proces relevă folosirea B corporale și acorporale care antrenează pierderea imediată sau
treptată a utilității lor
Teoria alegerii consumatorului este bazată pe axiomele:
 Axioma tranzivității preferințelor: dacă marfa A>marfa B, iar B>C, atunci marfa A>C și
U(A)>U(B)>U(C)
 Axioma echivalenței preferințelor: dacă A~B, B~C, atunci A~C (semnul ~înseamnă indiferent,
nonpreferat)
  Axioma nonsațietății (lăcomiei): consumatorul va prefera cantități mai mari de B cantităților
mai mici
Alegerea este determinată de preferințele sale.
Preferința presupune existența unei ierarhii a BE dorite în ordinea descreșterii satisfacției produse de
ele în urma utilizării acestora (în condiții caeteris paribus)
În cercetarea comportamentului consumatorului, teoria economică pornește de la următoarele ipoteze:
 Venitul este limitat;
 Mărimea prețului nu depinde de cantitatea B achiziționate de către menaje;
 Fiecare consumator este capabil să aprecieze nivelul utilității marginale a tuturor B;
 Individul tinde să-și maximizeze utilitatea totală
Utilitatea (U) BE – aprecierea gradului în care un B sau o anumită cantitate de B produc satisfacție
Consumatorul își sporește U totală pe măsura creșterii cantității B consumate. Iar suplimentul adus de fiecare
unitate succesivă consumată dintr-un B relevă mărimea utilității marginale. Nivelul acesteia descrește pe măsura
creșterii consumului, devenind nulă în momentul atingerii pragului de sațietate.??
Această relație este cunoscută ca Legea UM descrescânde sau Legea I lui Gossen.
Individul ca cumpărător, va achiziționa continuu anumite B cu condiția că U marginală a fiecărei doze adiționale
este mai mare sau în unele cazuri egală cu mărimea prețului pe care aceste este dispus să-l plătească.
Surplusul consumatorului este dat de diferența dintre valoarea B-cât de mult suntem dispuși să
plătim pentru a-l procura, și prețul aferent al acestui B pe pț.
Echilibrul consumatorului rezidă în Legea II a lui Gossen (regula maximizării bunăstării
consumatorului): pentru a maximiza UT, Cu trebuie să-și distribuie venitul în așa fel ca pentru un anumit număr
de B consumate, U marginale ale acestora împărțite la prețurile acestora să fie egale.
Utilitatea marginală a B – surplusul de U obținută în urma consumului unei unități adiționale de produs.
UM- satisfacția suplimentară resimțită de individ prin consumul unei unități suplimentare dintr-un B/S
Depinde de factorii:
 V și Q consumată din B respectiv: în viziunea marginaliștilor anume U ultimei unități consumate
determină prețul B. Principiul marginalității a permis soluționarea paradoxului apă-diamante???
 Importanța B și intensitatea cu care se manifestă NU - metoda robinsonadei: 5 saci de grâu.
Valoarea unui sac de grâu va fi dată de U lui M, adică de cea mai puțin importantă (ultimul pe
care îl mănâncă papagalul), deoarece anume acest sac gospodarul va fi dispus să-l schimbe pe
altceva.
 Condițiile de reproducere a B: limitate sau imposibile majorează UM, respectiv prețurile

 Cererea şi parametrii ei. Legea cererii

Cererea (C) – cantitatea de produse pe care Cu doresc și pot să le procure întru-un anumit interval de
timp, la un anumit nivel al prețurilor
Prețul cererii – prețul maxim pe care îl poate oferi Cu pentru un anumit volum de B
Multitudinea BE determină delimitarea C:
 C pentru B substituibile;
 C pentru B complementare;
 C derivată, se manifestă când B solicitat antrenează apariția C pentru alt B
În condițiile modificării veniturilor, atitudinea Cu față de anumite B se schimbă, manifestându-se:
  B normale – odată cu majorarea veniturilor Cu crește și C pentru ele;
 B inferioare – creșterea venitului, provoacă modificarea programului de consum, cererea micșorându-
se
Factori determinanți: nivelul prețurilor, veniturile indivizilor, modificarea prețurilor la B substituibile și
complementare, moda, gusturi, preferințe, anticipări privind evoluția pț, numărul și structura pe categorii a
Cu
Legea C – interdependența potrivit căreea odată cu creșterea prețului, cantitatea cerută scade, și invers.
C funcțională – C care este determinată exclusiv de U BE
C nefuncțională – C atipică, este determ de alți factori decât U: socială, speculativă, irațională
 Caracterul C sociale este descris de atitudinea Cu față de B solicitate:
o Efectul alăturării la mulțime – se explică prin dorința de a nu „rămâne în urmă”. Decizia de
cumpărare depinde în mod direct de părerea altor Cu;
o Efectul de snobism – prin dorința de a te evidenția din mulțime. Decizia de cumpărare depinde în
mod indirect de părerea altor Cu (dacă se procură B/A, cineva va exclude acest B și va opta pentru
B/B, deoarece trăsăturle sale sunt superioare comparativ cu A), depinde, deci de mărimea
consumului celorlalți;
o Efectul Veblen – relevă un comportament demonstrativ al Cu, în contextul în care B nu se utilizează
după destinație?, ci pentru a-și etala statutul social. Explică cauzele creșterii C concomitent cu cea
a prețurilor; depinde, în primul rând de preț. C pentru B exclusive, tablouri, anticvariat, poate să
crească dacă preșurile cresc, deoarece Cu bogați le procură din motive de prestigiu??
 C speculativă – determinată de așteptările inflaționiste;
 C irațională – cauzată de schimbări bruște în dispoziție, capricii; fiind în dezechilbru emoțional, Cu
procură B, după care ulterior regretă.
Excepții de la Legea C:
 Efectul de venit este nul –pentru B foarte scumpe reducerile de preț nu vor avea impact asupra C;
 Paradoxul Giffen – creșterea prețurilor la bunurile inferioare determină creșterea C pentru ele. O
scădere a prețurilor și o majorarea a veniturilor antrenează o reducere a C pentru astfel de B
 Paradoxul Rugină – C specualivă
 Oferta şi factorii de influenţă. Legea ofertei. Echilibrului pieţei
Oferta (O)– caracterizează dorința și posibilitatea vânzătorilor (Vz) de a propune pe piață anumite B
Volumul O – cantitatea de B pe care Vz sunt gata să o producă și s-o vândă la fiecare nivel al prețului într-o
perioadă de timp.
Prețul O – suma minimă de bani per unitate de produs pe care Vz o acceptă la realizarea unui anumit volum de
B.
Factori de influență:
 Nivelul prețurilor, costul de producție, numărul ofertanților, modificarea prețurilor la
B substituibile și complementare în ofertă, politica fiscală și subsidiile, politica de
creditare a antreprenorilor, condițiile naturale, sociale și politice
Legea O – relevă relația directă dintre preț și cantitate, astfel încât pe măsura creșterii prețurilor are loc
o majorare a volumului O bunului și invers.
Paradoxurile legii O:
 Paradoxul King – caracterizează comportamentul atipic al producătorilor (P) agricoli mici și medii, care
contractează credite. Deaceea, chiar și în cazul micșorării prețurilor, ei extind O pentru a-și recupera
mijloacele investite și a rambursa creditele;
  Paradoxul Rugină – în economii dezechilibrate cu inflație are loc o constrângere a O de B, deoarece Vz
așteaptă o creștere a prețurilor. Ei stochează o parte din O, deși prețurile înregistrează creșteri.
Echilibrului pieţei – interacțiunea dintre C și O conduce la formarea prețului pț, care îi satisface atât pe
Cu cât și pe Vz, numit preț de echilibru. Punctul de intersecție a curbelor C și O reprezintă echilibrul pț.
Deciziile statului și echilibrul pț: pentru a corecta neajunsurile pț statul intervine prin:
Reglementare directă:
 Stabilirea nivelului maxim al prețului (plafonul prețului):
 Se determină la nivel inferior față de prețul de echilibru;
 Este fixat pentru susținerea intereselor consumatorilor vulnerabili cu venituri mici;
 B de strictă necesitate, terife/energie electrică, apă, tarifele tichetelor/ transport public;
 Dezavantaje: produce deficite/B, posibilități de speculă, firmele părăsesc sectorul;
 Nivelul minim al prețului (pragul de preț):
 Se determină la nivel superior față de prețul de echilibru;
 Este fixat pentru susținerea intereselor producătorilor;
 Risc de apariție a excesului de B și stocuri nevandabile;
 Statul poate stimula exporturile sau achiziționa surplusul.
Reglementare indirectă:
 Impunerea impozitelor și a taxelor incluse în prețuri:
 Impozitele și taxele majorează costurile de producție
 Reducerea O
 Crește prețul de echilibru
 Reducerea C, cantitatea tranzacționată scade, iar prețul crește
 Pe termen scurt statul incasează venituri suplimentare

 Subvenționarea producătorilor
 Duce la micșorarea costurilor de producție
 Favorizează expansiunea O și micșorarea prețurilor
 Crește C, statul efectuează transferuri din buget pentru asemenea acțiuni

Preţuri: tipuri şi modalităţi de reglementare a preţurilor

Prețul – cantitatea de bani pe care Cu trebuie să o achite pentru a obține un B sau serviciu
 În funcție de obiectul tranzacționat pe pț se delimitează următoarele forme specifice de prețuri:
 Salariul- se formează pe pț muncii
 Profitul- -pe pț capitalului
 Renta—se negociază pe pț pământului??
 Dobânda și dividentul- se determină pe pț financiară
 Cursul valutar- se evaluează pe pț valutară
Funcțiile prețurilor:
 Funcția de evidență – fiind posibil calculul cheltuielilor și rezultatelor AE
 Funcția de informare
 Funcția de stimulare – orientează Pr în domeniile unde prețul și C sunt cele mai avantajoase;
motivează Pr să reducă costurile de producție
  Funnncția de repartiție – presupune repartiția și redistribuirea produsului național între diferite
ramuri sau regiuni
 În funcție de modul în care se formează:
 Prețuri libere, specifice în care C și O se confruntă liber (economii de pț libere)
 Prețuri administrative, stabilite de către stat sau de către firmele ce dețin control asupra pț
(economii socialiste)
 Prețuri mixte, formează sistemul mixt de prețuri, care descrie formarea liberă a prețurilor, statul
implicându-se în cazul dezechilibrelor grave din economie
Metode de reglementare a prețurilor
 Metodele controlului direct: limite superioare și inferioare a prețurilor, înghețarea prețurilor,
limitarea cotelor de profit, norme metodologice de calcul al prețurilor
 Metodele controlului idirect: impozite și subvenții, politica monetar-creditară, sistemul de salarizare,
politica cheltuielilor publice, stabilirea normelor de amortizare
Structura prețului: preț de vânzare cu TVA=costul de producție+ profit+ TVA+alte taxe
Concurența: esență, forme, mecanisme
Concurența - confruntarea, rivalitatea dintre AgE, pentru a atrage de partea lor clientela consumatoare
prin prețuri mai convenabile, prin calitate mai bună, în vederea obținerii unori profituri cât mai mari
Condițiile concurenței: prețuri libere, AgE dispun de libera inițiativă, există un cadru democratic ce
asigură regulile jocului, AgE numeroși
Factorii care dtermină amploarea concurenței:
 Numărul Cu și Pr dintru-un spațiu geografic;
 Trăsăturile distincte ale produsului comparativ cu celelalte (gardul de diferențiere a produselor);
 Facilitatea pătrunderii pe pț; puterea AgE;
 Gradul de transparență al pț; politica economică pe arena națională și internațională;
 Gradul de dezvoltare a țării, venitrurile și cultura Cu, capacitatea societății de a stimula
creativitatea.
Efecte pozitive:
 Diferențiază AgE pe criterii de eficiență: avantajarea celor mai iscusiți și abili antreprenori, RE
concentrându-se în unitățile economice capabile a le administra și utiliza rațional?
 Încurajarea extinderii permanente a producției, stimulează progresul general
 Satisfacerea C Cu: Pr sunt impuși să-și ajusteze O la cerințele și așteptările Cu în materie de
calitate, diversitate, preț
 Incită la inovație
 Determină reducerea costurilor și a prețurilor
Efecte negative:
 Generarea conflictelor: atentate la viață, distrugerea bunurilor materiale (explozii, incendii)
 Favorizează stratificarea socială
 Concentrarea forței economice, conduce la apariția monopolurilor
 Cauzează externalități negative pentru societate
Metodele luptei concurențiale:
 Economice: prin preț (războiul prețurilor, reduceri de preț, condiții de plată)
 prin produs (calitate, garanție, service, tehnologii avansate)
 Extraeconomice: fraude financiare, speculații cu hârtii de valoare, distrugerea patrimoniului
concurenților, prețuri de dumping, concurența ilicită, denigrarea concurenților, concurența parazitară
Formele concurenței: criterii (numărul și forța economică a Vz și Cu și puterea de influențare a prețurilor;
gradul de diferențiere a produselor; gradul de mobilitate a FP; gradul de transparență a pieței, condițiile de
intrare și ieșire pe pț )
o Perfectă – o formă ipotetică a pț în care nici un Pr sau Cu nu are puterea de a influența prețurile pe pț
și se bazează pe respectarea simultană a următoarelor caracteristici:
 Atomicitatea pț – existența unui număr foarte mare de AgE cu dimensiuni neglijabile în raport
cu dimensiunea pț (o modificare a C sau a O individuale nu poate determina o schimbare a C
și O pe pț), imposibilitatea influențării prețurilor
 Omogenitatea perfectă a produselor
 Fluiditatea pț – intrarea și ieșirea de pe pț – fără obstacole, nu există bariere juridice sau
instituționale, C și O se schimbă în funcție de preț
 Transparența perfectă a pț – cunoașterea exactă de către toși AgE a tuturor elementelor pț
 Mobilitatea perfectă a FP – FP se îndreaptă liber spre domeniile în care se obține o rentabilitate
ridicată
Pe o asemenea pț, AgE sunt primitori de prețuri, adică ei nu au nici o influență asupra lui, iar noii intrați
îl acceptă deja pe cel existent. Se consideră cel mai eficient instrument care asigură funcționarea liberă a
economiei, mecanismul perfect de funcționare e pț. Ca exemple de pț cu concurența perfectă se consideră:
bursele de valori, bursele de mărfuri, casele de schimb valutar, pț de produse agricole??
o Imperfectă:
 Monopolul – situația când există un singur ofertant, care asigură întreaga O a unui B, total diferit,
nesubstituibil, pe care îl vinde unui număr mare de Cu
Particularități: unicitatea O și inexistența concurenței; absența B substituibile (în realitate, toate B au înlocuitori, în
sensul că ele toate luptă pentru banii Cu); bariere la intrare: posesia unui brevet de invenție, drept de autor,
licențe de stat, taxe vamale mari la import, controlul resurselor naturale, economii de scară, politica de
prețuri; control maxim asupra prețurilor și a O; posesia informației depline?
Formele monopolului:
- Monopol pur – existența unui singur ofertant al unui produs nesubstituibil
- Monopol natural – situație în care un Pr poate oferi un B la un cost inferior altor Pr. În anumite
domenii nici tehnologic, nici economic n-ar fi posibilă existența mai multor concurenți, datorită
cheltuielilor enorme de investiții: rețele de distribuire a energiei electrice, a gazelor, căi ferate etc.
- Monopol legal – apare în condițiile existenței obstacolelor datorate legislației. Sectoare de interes
public și stategic: medicamente, tutun, alcool, uran, bani etc.
- Monopol tehnologic – generat de proprietatea asupra drepturilor de autor
- Monopol asupra mărcii comerciale
Spre deosebire de concurența perfectă, prețul de mopol nu se formează în urma confruntării C și O.
Monopolistul este cel care îl dictează, practicând și discriminările de preț: discriminare de gradul I (perfectă)
– prețuri maxime; discriminare de gradul II (imperfectă) – prețuri diferite pe unitate de produs; discriminare
de gradul III – prețuri diferite pentru unul și același produs, prin segmentarea pț în funcție de diferiți factori.
 Concurența monopolistică – existența unui număr suficient de mare de firme ce oferă B și servicii similare,
diferențiate.
 Spre deosebire de concurența perfectă se înlocuește lupta prețurilor cu cea prin produs
 Producătorii nu cooperează pentru fixarea prețurilor, nu pot împiedica intrarea pe pț
  Capacitatea de satisfacere a C de către un singur Pr este redusă
 Publicitatea ca formă de promovare ceea ce determină creșterea costurilor
 Oligopolul – existența unui număr mic de ofertanți de produse omogene sau diferențiate, care pot influența pț
în scopul maximizării profitului, transformându-și adversarii în aliați.
 Evoluția pț este incertă, din motivul dificultății de anticipare a acțiunilor concurenților
 Există bariere semnificative de intrare și ieșire determinate de volulul enorm al investițiilor
 Tendințe de concentrare a capitalului
 Concurența se realizează prin preț și prin produs
 Există în domeniile: siderurgia, producere avioane, calculatoare etc.
1. În funcție de O:
 Pț de oligopol predominate de B omogene (petrol, ciment, oțel)
 Pț de oligopol predominate de B neomogene (autoturisme, aparate electrocasnice
2. În funcție de forța concurențială ce o dețin:
 Oligopoluri lipsite de coordonare: confruntare agresivă prin prețuri, cantitate și publicitate;
hiperconcurență a B ce se diferențiază ușor, prin caliatate și inovații; relații de inderdependență
 Oligopoluri cu coordonare parțială prin manifestarea unor relații de firmă lider și celelalte
 Oligopoluri complet coordonate – încheierea unor acorduri secrete sau publice în vederea stabilirii
prețurilor, împărțirea pț de desfacere etc. Apar, astfel cartelurile, trusturile.
Cartelul – o formă de cooperarea pe orizontală realizată prin înțelegere verbală sau scrisă în care participanții
își păstrează independența juridică, renunțând parțial la cea economică.
Înțelegererile pot fi realizate în lim legii, sunt însă fregvente situațiile în care aceste limite se încalcă. Atunci
când o firmă vrea să domine pț, are loc scăderea succesivă a prețurilor pentru a înlătura concurenții. Aparere
fenomenul „războiul prețurilor”. Din cauza restricțiilor impuse de lege, înțelegerile de acest tip sunt foarte rar
întâlnite.??? În practică drept exemplu de cartel funcțional este OPEC.
Trustul – rezultatul fuzionării mai multor firme, grupate sub o conducere comună și se manifestă ca o
concentrare de capitaluri.
Holdingul (H)– o firmă care posedă acțiuni și deține controlul altor firme, asigurând managementul grupului
constituit. Dacă o firmă a obținut control asupra altei companii prin cumpărarea a 51% din acțiuni, ea se numește
H. Firma mamă poate aduna mai multe firme mici, din domenii: materii prime, transport, furnizări de componente,
marketing, asigurîndu-și siguranța aprovizionării și pț.
Concernul – cuprinde firme dominante, care dețin participații majoritare și firme dominate, reunite sub o
direcție unică. Relația de dominație reese din contractul încheiat între cele 2 tipuri de firme.
Pentru a face față concurenței, firmele elaborează strategii concurențiale care vor produce efectele dorite dacă
concurenții nu vor lua și ei asemenea decizii. Acest comportament poate fi explicat cu ajutorul „teoriei jocurilor”