Sunteți pe pagina 1din 5

Tema 6. Piaţa factorilor de producţie şi repartiţia veniturilor.

=Studentul va fi capabil: Tema 6. Piaţa factorilor de producţie


- să delimiteze veniturile factoriale; (FP) şi repartiţia veniturilor
- să distingă elementele pieţei muncii;  Trăsăturile pț FP. Repartiția veniturilor
- să cerceteze comparativ sistemele de salarizare factoriale
în economia naţională şi economia altor state;  Piaţa muncii. Cererea şi oferta forţei de
- să compare piaţa capitalului cu piaţa monetară; muncă. Remunerarea muncii şi
- să analizeze funcţiile banilor; sistemele de salarizare.
- să analizeze particularităţile pieţei pămîntului.  Piaţa capitalului şi dobînda.
- să analizeze veniturile factoriale.  Piaţa pământului şi renta.

 Trăsăturile pț FP. Repartiția veniturilor factoriale

Obținerea BE și a serviciilor presupune existența și folosirea în AE a FP și a neoFP:


 Munca – este o activitate conștientă, specific umană, în cadrul căreia sunt puse în mișcare
aptitudinile, experiența și cunoștințele, consumul de energie. Se măsoară prin numărul de persoane antrenate
sau numărul de ore lucrate de către o persoană.
 Natura – pământul, resursele naturale: apă, resurse minerale
 Capitalul (K) – B reproductibile, rezultate ale unei activități anterioare, utilizate în producerea de B și
servicii (BS):
o Capital real (tehnic) – stocurile de B productive ce contribuie la crearea BS:
- Capital fix, partea K ce participă la mai multe cicluri de producție și care își transferă treptat
valoare sa asupra producției finite (utilaj, clădiri etc.)
- Capital circulant – partea K ce participă la un singur ciclu de producție și care își transferă
integral valoarea sa asupra valorii producției finite (materie primă, materiale, semifabricate)
o Capital financiar – active financiare sub formă de disponibilități bănești, depozitte bancare,
investiții financiare
NeoFP – relevă PTȘ, inovația, resursele informaționale, abilitatea întreprinzătorului.
Pț FP – este pț pe care, în urma interacțiunii dintre C și O, se formează prețul FP sub formă de salariu,
rentă, dobândă, profit
C pentru FP reflectă dorința și posibilitatea Pr de a procura FP, caracterizându-se prin:
 Este derivată și dependentă de C pentru BS
 Este influențată de prețul FP
O FP relevă dorința și posibilitatea Vz de a furniza FP pentru vânzare pe pț la un anumit nivel al prețurilor.
Particularitățile O FP nu pot fi analizate în sistem, ci în mod individual
Prețul, pe care firmele sunt dispuse să-l achite pentru FP este influențat de:
- Productivitatea FP
- Prețul B final pe pț
Prețul utilizării FP constituie veniturile factoriale:
Renta – prețul utilizării resurselor naturale și a pământului
Salariul – remunerarea serviciilor factorului muncă
Profitul – câștigul obținut de proprietarul K real și de către întreprinzător
Dobânda – venitul obținut de către deținătorii de K financiar
Repartiția veniturilor este procesul prin care valoarea nou-creată din AE se împarte între posesorii FP, iar în
cele din urmă, și între alți indivizi. Se realizează în 2 etape:
1. repartiția funcțională sau primară (distribuirea) are loc între posesorii FP în funcție de contribuția pe care
o au în crearea noii valori; veniturile primare (funcționale); renta, salariu, profit, dobândă
2. repartiția secundară sau derivată (redistribuirea) completează procesul repartiției prin intervenția
administrațiilor publice determinând formarea unor noi venituri; venituri secundare; prelevări cu caracter
obligatoriu, transferuri sociale

 Piaţa muncii. Cererea şi oferta forţei de muncă. Remunerarea muncii şi sistemele de


salarizare
Piața muncii – spațiul economic în care se manifestă un sistem de realații între deținătorii de K, în calitate de
Cu, și posesorii forței de muncă în calitate de ofertanți
Funcții: - alocarea judicioasă a resurselor de muncă în concordanță cu volumul și structura C de forță de
muncă; - combinarea forței de muncă cu FP-K, asociere ce presupune complementaritatea și substituirea
eficientă a acestori factori;
- Formarea și repartizarea veniturilor în societate;
- Crearea unui cadru formativ-educativ
Particularități:
 Pe pț muncii se negociază potențialul de muncă, cerut de FP-K și oferit de cei dispuși să se
angajeze
 Are un grad ridicat de rigiditate și sensibilitate la dinamica factorilor economici, sociali,
politiciEste mai organizată și reglementată în raport cu celelalte pț;
 Este una contractuală și participativă;
 Nu întrunește condițiile concurenței perfecte.
Varietatea profesiilor au impulsionat segmentarea pț muncii în 2 niveluri neconcurente:
o Segmentul primar – pe care se confruntă C și O de muncă înalt calificată și câștig mare;
o Segmentul secundar – C și O care nu necesită o calificare specială; salarizare redusă; risc mare de șomaj;
servitori, măturători etc.
Elementele constitutive ale pț muncii: C de muncă (C/m), O de muncă (O/m), prețul muncii (salariul)
 C/m – cantitatea de muncă salariată pe care angajatorul o solicită într-o perioadă de timp determinată.
Factorii care determină modificarea C/m: mărimea salariului, condițiile de muncă, posibilitatea substituirii
factorului muncă cu K etc.
 O/m – totalul resurselor de muncă disponibile într-o perioadă de timp pentru angajare salarială (C de locuri
de muncă). Nu include: studenți, elevi, pensionari, persoanele casnice, persoane înterținute
Factorii care determină modificarea O/m: situația demografică; mărimea salariului; productivitatea muncii;
sistemul de educație și formare profesională; durata muncii; securitatea la locul de muncă; gradul de
independență economică.
Spre deosebire de O de BE:
 Formarea resurselor de muncă nu se subordonează numai legilor pț, ci și evoluțiilor demografice;
 Formarea O/m presupune un timp îndelungat;
 Mobilitatea relativ redusă a O/m, deoarece indivizii sunt stabiliți într-un loc, își întemeează o
gospodărie și nu acceptă cu ușurință schimbarea acestor condiții;
 Rigiditatea ridicată a O/m depinde de faptul că cel care crează O nu poate aștepta, deoarece trebuie să-
și procure mijloace pentru existență, iar în perioadele ulterioare O/m nu este aceeași;?

În majoritatea țărilor ponderea cea mai mare în structura veniturilor primare o dețin salariile.
Salariul (S)– suma plătită posesorului factorului muncă pentru activitatea desfășurată într-un anumit
domeniu, specialitate sau profesie.
Prin prisma AE, S poate fi privit sub 2 aspecte:
1. S – cost ca preț al FP muncă
2. S – venit ce se cuvine celui care a prestat munca, după ce se rețin plățile corespunzătoare.
Deasemenea se face delimitare între:
 S brut: S de bază, adaosurile, premii, recompense
 S net: pe care îl incasează salariatul după achitarea impozitelor și altor plăți
Din punct de vedere al angajatului, distingem:
 S nominal – suma de bani primită de salariat
 S real – cantitatea de B și servicii care poate fi procurată cu S nominal la un anumit nivel al prețurilor,
exprimă puterea de cumpărare a S nominal
S real = (S nominal/preț)×100%
Mărimea S se situează într-o zonă marcată de 2 limite:
 Superioară, impusă de productivitatea marginală a muncii, așa cum o apreciază angajatorul
 Inferioară, impusă fie în mod individual (prin S minim legal) fie în mod social, prin
comparație cu alte firme.
Forme de salarizare:
 În regie – pe unitate de timp
 În acord – pe unitate de produs
 Sistem mixt – combinarea celor două.

Piaţa capitalului şi dobînda


Piaţa capitalului – relații bănești ce se formează în procesul atragerii și plasării fondurilor bănești, relații
rezultate din confruntarea C și O de K , formându-se resursele financiare ale AE
În funcție de spectrul de extindere, pț/K poate fi structurată:
 În abordarea continental-europeană, pț/K cuprinde pț monetară, pț financiară și pț ipotecară
 În accepțiune anglo-saxonă – pț financiară include pț/K, pț monetară și pț asigurărilor
În RM pț/K este considerată pț a valorilor mobiliare și este o componentă a pț financiare nebancare,

Segmentele pț/K:
 Pț/K real, unde se cumpără și se vând B de consum intermediar
 Pț serviciilor de K, pe care se acceptă darea în utilizare temporară a K tehnic pentru o anumită
recompensă
 Pț K de împrumut
Elementele pț/K:
 C de K ce reflectă totalitaea nevoilor de K ale AgE la un moment dat, ori într-o anumită perioadă,
având în vedere și sacrificiile pe care aceștea sunt dispuși să le facă
 O de K ce cuprinde totalitatea mijloacelor bănești disponibile pentru investire la un moment dat
sau într-o perioadă de timp la un preț dat
Atragerea K disponibil urmărește implicarea acestuia în activitatea de producere a B și prestare a serviciilor
sub formă de investiții
Investițiile (I) sunt totalitatea cheltuielilor prin care se creează achiziționarea de noi fonduri fixe,
productive sau neproductive, de perfecționare a celor existente.
Investițiile – K noi alocate sau adiționale în vederea obținerii unor avantaje ulterioare, pe termen scurt,
mediu și lung
Clasificare:
 După natura plasării:
I reale – procurarea de linii tehnologice, construcția drumurilor;
I financiare – I în active financiare (acțiuni, obligațiuni)
I umane – plasarea în diferite inovații în domeniul științei, medicinei etc.
 După caracterul I:
I directe – efectuate de investitor prin participarea personală la activitatea de I. El obține rezultatele și își
asumă riscul ce rezultă
I indirecte – plasări efectuate prin intermediari: depozite bancare, cumpărări de acțiuni
 După durata de investire:
I pe termen lung și mediu – mai mare de 1 an
I pe termmen scurt – până la un an
 În funcție de proprietatea investitorului: I private, de stat, străine, mixte
În urma contrapunerii C și O de K se stabilește un echilibru al pț care reflectă un anumit nivel al prețului –
dobânda (D) – suma ce revine proprietarului oricărui K antrenat sub formă de împrumut într-o AE
- apare ca o recompensă obținută de proprietarul K, pentru cedarea în folosință temporară altei
persoane.

Rolul D în economie:
 deplasarea K către cei ce-l gestionează rațional;
 sursă de venit pentru bănci
 direcționează o parte din profiturile firmelor pentru rambursarea creditelor
 motivație pentru economisire
 formează venitul personal al menajelor
 descrie conjunctura pț financiare și a celei ipotecare
 influențează C și O de K destinat împrumutului
 indică suma de bani necesară de restituit la stingerea creanței (obligațiunii) față de creditor
D compusă Sn = C (1+d)'
D = Sn – C, unde: C – creditul acordat;
d – rata dobânzii anuale
' – numărul de ani pentru care se acordă creditul
După această metodă D se capitalizează, adică se aplică D asupra D și nu numai asupra sumei de bani
împrumutate.
Sn = 15000 (1+0,11) la puterea a 6 = 28056,2 lei, suma totală pe care o va suporta debitorul, dacă ia un
credit de 15000 lei pentru o perioadă de 6 ani, cu o rată a D de 6%
D = 28056,2 – 15000 = 13056,2 lei, D pe care o achită debitorul.

Banii – semne distincte cu o anumită valoare nominală intrinsecă acceptată în schimbul B,S și pentru
achitarea datoriilor sau efectuarea altori plăți

Formele banilor:
 moneda metalică (divizionară): piese metalice cu o valoare mică
 moneda de hârtie
 moneda scripturală sau moneda de cont – devine principala monedă în economie și are ca instrumente
și cecurile, viramentele, cardurile
funcții:
 mijloc de circulație – intermediază schimbul de B,S
 măsură a valorii – evaluează B.S rezultate ale AE, cheltuielile și veniturile Pr și Cu
 mijloc de plată – acceptat pentru B achiziționate ???
 mijloc de stocare a valorii – oferă oportunitatea de acoperire a unor cheltuieli pe viitor ?
 mijloc de circulație internațională
Piaţa pământului şi renta
Pț pământului exprimă prin care are loc interacțiunea dintre C și O de pământ, formându-se prețul
acestuia sau renta.
Locul unde are loc transferul dreptului de proprietate sau de utilizare a pământului se numește pț resurselor
naturale sau pț funciară.
Particularități:
 terenurile au extindere spațială limitată, deaceea O de teren este rigidă la oricare din factorii de
influență
 pământul este mai durabil ca ceilalți FP
 fertilitatea este diferită în funcție de locul amplasării
 creșterea randamentului pământului necesită utilizarea substanțelor chimice
 în calitate de FP poate fi utilizat intensiv în combinare cu cantitîți mai mari de K și/sau muncă
 suprafața de teren agricol poate fi extinsă prin defrișare, deshidratare a solului etc.
Renta este valoarea contribuției pe care o aduce pământul (sau alt bun imobiliar) în cadrul AE și pe care
și-o însușește proprietarul B dat
Formele rentei:
 renta economică – venitul generat de un FP cu caracteristici neobișnuite, a cărui O este rigidă în raport
cu prețul său: renta minieră, consumatorului, de abilitate, de raritate
 renta funciară – venitul obținut de proprietarul păământului, care a permis utilizarea temporară a
acestuia:
 renta absolută – un câștig ce nu depinde de fertilitate, ci de C și O de terenuri
 renta diferențială – apare ca un venit încasat de la un lot cu un grad sporit de fertilitate și care
se situiază geografic în apropiere de pț de desfacere a B agricole
 renta de monopol – de care benefiază AgE prin prețul stabilit la B deosebite, ce sunt recoltate
în condiții climaterice speciale și sol cu proprietăți excepționale
Prețul pământului - suma de bani pe care Cu este gata s-o cedeze în schimbul unei unități de teren
obținut cu titlu de proprietate
Factori:
 C și O de terenuri agricole - creșterea C duce la ridicarea prețului asupra pământului și, respectiv,
a rentei funciare
 C și O de produse agricole
Mărimea și evoluția rentei – creșterea rentei determină creșterea prețului pământului
 Posibiltatea utilizării alternative a pământului
 Rata dobânzii – prețul pământului se află în raport invers proporțional cu dinamica ratei dobânzii
 Amelioarea poziției terenurilor agricole (investiții în sistemul de irigare, îngrășăminte etc.)
Prețul pământului =(R:d)×100%,
unde: R- renta anuală; renta incasată în urma dării în arendă a terenului???
d – rata anuală a dobânzii.
Exemplu: Prețul pământului =(4500:15%)×100%=30000 lei