Studiul legităţilor după care variază parametrii de stare în procesele termice a fost

efectuat mai întîi experimental. Dacă unul dintre parametrii de stare p, V, t se menţine
constant, transformările sînt simple: izoterme (t = const.); izobare (p = const.) şi
izocore (V = const.).
a. Legea transformării izoterme Transformarea unui gaz menţinut la temperatură
constantă poate fi cercetată cu ajutorul dispozitivului prezentat schematic în
figura 1.7. El este compus dintr-un vas gofrat (1), al cărui capac este unit cu o
tijă (2) prevăzută cu filet. Pe partea laterală a dispozitivului este fixată o riglă
gradată (3) cu care se măsoară volumul vasului în unităţi relative. Presiunea
gazului se măsoară cu manometrul (4) prin intermediul tubului de legătură (5).
Gazul de studiat se introduce în dispozitiv printr-un tub prevăzut cu robinetul
(6). Deschizînd acest robinet, în vas se acumulează o masă anumită de gaz
(aer), care ocupă volumul V1 = Vmax. la presiune atmosferică normală p1 = p0
= 105 Pa. După închiderea robinetului, masa de gaz studiată rămîne constantă.
Dacă menţinem dispozitivul la aceeaşi temperatură (t = const.), vom observa că
prin rotirea tijei cu filet odată cu comprimarea gazului presiunea acestuia
creşte; la destinderea gazului, presiunea se micşorează. În timpul comprimării
gazului, notînd volumul pentru trei poziţii diferite ale indicatorului (7) al
vasului gofrat şi presiunea corespunzătoare indicată de manometru, vom
constata că de fiecare dată produsul dintre presiune şi volum este aproximativ
acelaşi: p1V1 ≈ p2V2 ≈ p3V3 .

Într-o transformare izotermă (t = const.) a unei mase date de gaz (m =

const.), produsul dintre presiunea şi volumul lui este constant.
pV = const., pentru t = const., m = const

Legea Boyle–Mariotte se verifică experimental numai în cazul presiunilor

relativ mici. Experienţa arată că la presiuni mari gazul se comprimă mai puţin
decît arată legea. Aceasta se explică prin faptul că la presiuni mari se
micşorează volumul ocupat de gaz, dar nu şi volumul propriu al moleculelor.
Din această cauză, cînd presiunea gazului creşte nelimitat, volumul lui nu tinde
către zero,
Energia internă – mărime de stareSistemele macroscopice studiate în fi zica
moleculară şi în termodinamică se af l ă, de regulă, în repaus.Deci energia
mecanică a acestora nu se modif i că.Transformările energetice care au loc în
fenomenele termice sînt însoţite de variaţia energiei deter-minată de structura
internă a sistemului, numită energie internă.Conform def i niţiei,
energia internă U a unui sistem termodinamic este egală cu suma energiilor
cineti-ce ale mişcării moleculelor lui şi ale energiilor potenţiale de interacţiune
dintre ele.
Notăm cu Ec suma energiilor cinetice şi cu Ep suma energiilor potenţiale ale
mo-leculelor.Atunci energia internă:
U = Ec + Ep.

Procesul în care starea fi nală coincide cu cea iniţială se numeşte proces ciclic
(trans-formare ciclică).
Cu alte cuvinte, în urma unui proces ciclic sistemul revine la starea sa
iniţială.Din (2.4) rezultă că variaţia energiei interne într-un proces ciclic este
nulă:
∆Ucicl. = 0. (2.5)
b.Energia internă a gazului ideal monoatomicCunoaşterea ecuaţiei calorice de
stare (2.3) este necesară la descrierea proprie-tăţilor termice ale sistemelor
termodinamice şi a fenomenelor ce au loc în acestea.Deducerea expresiei
pentru energia internă însă este foarte dif i cilă, îndeosebi din cauza caracterului
complex al interacţiunii dintre molecule.De aceea ne vom limita la cazul
gazului ideal, ale cărui molecule nu interacţionează la distanţă.
Energia internă a gazului ideal la temperatură constantă nu depinde de volum.