Ce este agresivitatea

Putem considera agresivitatea ca fiind o insusire a acelor tipuri de comportament care sunt orientate
in sens distructiv, comportamente ce provoaca daune materiale, morale, psihologice. Prin urmare
comportamentul agresiv poate viza obiecte (casa, masina etc.), poate viza fiinta umana (individul,
grupul, etnia etc.) sau ambele.

La polul opus se regaseste ceea ce se numeste "comportament prosocial" care implica concepte ca
toleranta, cooperare, ajutor, echilibru.

Din formele de manifestare a agresivitatii fac parte: razboaiele, crimele, jafurile, violurile, talhariile,
incendierile, distrugerile, anumite forme de vatamare corporala etc.

In incercarea de a defini agresivitatea exista o mare diversitate de puncte de vedere. Unii autori pun
problema daca in definirea agresivitatii ar trebui sa punem accent mai degraba pe actul agresiv sau pe
intentie. Poate un parinte sa manifeste agresivitate fata de copilul sau pentru a-l educa? Se pare ca
unii autori inclina catre accentuarea intentiei, si atunci agresivitatea devine: "orice act ce are ca
intentie producerea unui prejudiciu tintei vizate". Atunci, daca intentia este cel mai important lucru,
cum determinam sau apreciem intentia? Dar "buna educatie"? In ce mod bataia de acum, pe care o
incaseaza un copil, determina buna comportare a adultului 20-30 de ani mai tarziu? Si cine face
aprecierea ca aceasta comportare a adultului este "una buna" sau "a unei peroane educate".

Din aceasta perspectiva, a intentiei, exista atat scopul provocarii "unui rau" celuilalt insa exista si cazul
in care scopul este demonstrarea "puterii" agresorului.

Se impun niste delimitari conceptuale. Agresivitatea nu se confunda cu comportamentul antisocial,

nici cu delincventa, nici cu devianta si nici cu infractionalitatea.

In concluzie agresivitatea este "o forma de conduita orientata cu intentie catre obiecte, persoane sau
catre sine (autoagresivitate), in vederea producerii unor prejudicii, a unor raniri, distrugeri si daune".

Cum explicam agresivitatea?

Tine oare agresivitatea umana de factorul ereditar, de cel legat de mediu sau de cel educativ?

"Agresivitatea este innascuta" sustine Sigmund Freud dar si Konrad Lorenz. Oamenii se nasc cu
predispozitia sau impulsul de a fi violenti si de a agresa. Cum nu se poate inlatura, trebuie, prin
educare, gasite modalitati nedistructive de canalizare a energiei negative. Totusi se face o departajare
intre cei doi teoreticieni asupra acestui lucru: la Freud agresivitatea apare ca fiind predominant
distructiva pe cand la Konrad Lorenz agresivitatea are o valoare adaptativa si este chiar esentiala
pentru supravituire.

Daca agresivitatea umana ar fi numai de natura instinctuala ar fi de asteptat sa intalnim foarte multe
asemanari intre oameni, legate de modul de adoptare a comportamentului agresiv. Cu toate astea
realitatea demonstreaza permanent ca exista mari diferente atat la nivel individual cat si la nivel de
comunitati. Sunt indivizi, grupuri si chiar popoare care se manifesta extrem de agresiv, pe cand altii
sunt foarte pasnici.

Respingerea cvasi-generalizata a naturii instinctuale a agresivitatii nu inseamna, insa, si ignorarea unor

influente biologice asupra ei, cum ar fi:

1
o influente neuronale - exista anumite zone ale cortexului care, in urma stimularii electrice,
faciliteaza adoptarea de catre individ a comportamentului agresiv;

o influente hormonale - masculii sunt mult mai agresivi decat femelele datorita diferentelor de
natura hormonala;

o influente biochimice - cresterea alcoolului in sange, scaderea glicemiei pot intensifica

agresivitatea.

"Agresivitatea este un raspuns la frustrare" sustin cei de la Yale University din SUA. Atunci cand
atingerea unui scop este blocata ia nastere frustrarea. Aceasta frustrare devine apoi o sursa de
manifestare a agresivitatii. Se intampla insa deseori ca agresivitatea aceasta sa nu poata fi orientata
catre sursa starii de frustrare ci ea este reorientata catre ceea ce se numeste o "tinta sigura". De
exemplu o persoana nu isi poate sanctiona seful si in schimb se poate certa acasa cu partenerul de
viata; un copil nu isi poate pedepsi parintele in schimb insa loveste un alt copil.

Mai apoi, supusa unor revizii, aceasta teorie sufera modificari. Se considera ca intr-adevar frustrarea
produce suparare (stare de pregatire emotionala pentru a deveni agresiv) insa o persoana poate da
curs furiei sau nu.

O a treia explicatie ar fi aceea ca "agresivitatea este un comportament social invatat". A aparut astfel
teoria invatarii sociale a agresivitatii care sustine ca un comportament agresiv se invata prin mai multe
modalitati:

o direct, deci prin învatare directa (prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente);

o prin observarea si imitarea unor modele de conduita ale altora, mai ales ale adultilor.

Se considera ca modelele de conduita agresiva se intalnesc cel mai des in:

a) familie (copii violenti provin din familii in care cei doi parinti au fost crescuti tot cu ajutorul
pedepselor fizice);

b) mediul social (in acele comunitati in care modelele de conduita agresiva sunt acceptate, chiar
admirate, agresivitatea se transmite usor si generatiilor urmatoare);

c) mass-media (in special televiziunea care ofera zilnic modele de conduita agresiva, fizica sau
verbala)

Putem enumera adesea printre cauzele comportamentelor impulsiv-agresive existenta la subiect a

unor trasaturi temperamentale, apartenenta individului la unul din tipurile de temperamente.
Anumite temperamente - coleric, nervos - se constituie in baza pentru conduite agresive adoptate
imediat. "Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetică a personalităţii care se exprimă cel
mai pregnant în conduită". De aceea cunoasterea temperamentului poate deveni un punct de plecare
pentru modalitatile in care putem gestiona impulsurile si comportamentele agresive.

2
Pe baza a trei trasaturi fundamentale: emotivitatea, activismul si rezonanta reprezentarilor au fost
descrise opt tipuri temperamentale nervos, sentimental, coleric, pasionat, sangvinic, flegmatic, amorf,
apatic.

A cincea cauza demna de mentionat este cea legată de stima de sine. Multi cercetatori au stabilit o
legatura evidenta intre nivelul stimei de sine si tendintele agresive, in sensul ca cu cat stima de sine,
increderea in fortele si capacitatile proprii, este mai scazuta cu atat componenta agresiva este mai
pregnanta.

Conceptul de stima de sine este corelat cu sentimentul de competenta si constientizare a propriei

valori. Indivizii cu un grad scazut de stima de sine se concentreaza de obicei sa-i impresioneze pe altii,
au o incredere scazuta in propria persoana, au dubii asupra valorii si acceptarii lor sociale, nu-si asuma
riscuri si incearca sa evite eşecul. Caută confirmarea propriei valori, a propriilor decizii la altii si sunt
usor influentabili.

Din sursele agresivitatii putem enumera:

1. surse care tin de individ, de conduita si reactivitatea comportamentala a sa:

o frustrarea;

o atacul (provocarea directa) - fie fizic sau verbal; atrage un rapuns sau o razbunare.

o durerea fizica si morala;

o caldura - cerectari multiple au evidentiat legatura directa intre temperatura ridicata si

comportamentul agresiv;

o aglomeratia - in mijloacele de transport in comun; in spatii de locuit mult prea mici pentru
numarul de persoane;

o alcoolul si drogurile;

2. surse ale agresivitatii din cadrul familiei:

o bataia sau orice forma de agresiune sau pedeapsa fizica;

o incestul;

3. surse care tin de mijloacele de comunicare in masa, unde includem violenta expusa in presa si
televiziune.

3
Formele agresivitatii

Exista mai multe criterii dupa care se poate clasifica agresivitatea:

1. In functie de agresor (cel care adopta comportamentul agresiv):

a) agresivitatea tanarului si agresivitatea adultului;

b) agresivitatea masculina si agresivitatea feminina;

c) agresivitatea individuala si agresivitatea colectiva;

d) agresivitatea spontana si agresivitatea premeditata.

2. In functie de mijloacele folosite pentru finalizarea actului agresiv:

a) agresivitatea fizica si agresivitatea verbala;

b) agresivitatea directa (cu efecte directe asupra victimei) si agresivitatea indirecta (cand intre
agresor si victima exista intermediari).

3. In functie de obiectivele urmarite prin "practicarea agresivitatii":

a) agresivitatea care urmareste obtinerea de beneficii (psihologice sau materiale);

b) agresivitatea ce urmareste predominant ranirea si/sau chiar distrugerea victimei.

4. In functie de forma de manifestare a agresivitatii:

a) agresivitate violenta si agresivitate nonviolenta;

b) agresivitate latenta si agresivitate manifesta.

Unii autori spun ca agresivitatea manifestata la nivel interpersonal este, prin excelenta, un fenomen
psihosocial si, ca atare, el ridica problema "co-participarii" celor doi membri ai relatiei conflictului
(agresor-agresat). Realitatea demonstraza ca in multe cazuri vina se imparte intre cei doi. Acest lucru
a dus la aparitia unor categorii de victime:

1. victime provocatoare, care, anterior victimizarii lor, au comis ceva - constient sau inconstient -
fata de infractor. Asemenea cazuri pot fi intalnite atunci cand o persoana (victima ulterioara) se
comporta arogant fata de viitorul infractor sau daca nu-si tine o promisiune data solemn, ori daca
intra in legaturi amoroase cu iubita infractorului etc.;

2. victime care precipita declansarea actiunii raufacatorilor. Cum este cazul persoanelor care, prin
conduita lor, influenteaza raufacatorii in a comite infractiuni, desi intre ei nu a existat niciodata vreo
legatura.

4
Managementul agresivitatii

In ceea ce priveste reducerea agresivitatii exista mai multe cai, propuse de diversi autori, ce au in
vedere acest lucru. Una dintre ele, si cea mai veche, este catharsisul. Energia negativa agresiva
acumulata in urma frustrarilor sau impulsurilor instinctuale trebuie descarcata. Cele mai des intalnite
modalitati par a fi:

o vizionarea de materiale cu multe scene violente, cum ar fi piese de teatru, filme, spectacole sportive
etc. (Aristotel);

o consumarea impulsului agresiv la nivelul imaginarului si al fanteziilor (S. Freud);

o angajarea in actiuni violente efective, dar care nu au consecinte antisociale - practicarea

sporturilor, agresivitatea fata de obiecte neînsufletite (Platon);

Opinam insa impotriva primelor doua puncte de vedere intrucat contraargumentele tind sa sustina
contrariul. Cercetari multiple au demonstrat deja efectul negativ al vizionarii de materiale violente
asupra comportamentului agresiv individual. In acelasi timp trebuie tinut cont ca ideile, imaginarul si
fantezia "se cer" - si uneori sunt - puse in act, iar daca obiectul lor este unul violent, consecintele sunt
evident catastrofale.

O alta cale de reducere a agresivitatii, folosite din cele mai vechi timpuri si in cele mai diverse forme,
este pedeapsa. Ea se aplica dupa savarsirea actului agresiv, si are in vedere atat sanctionarea
comportamentului cat si prevenirea unuia asemanator. Pedepsele pot fi institutionalizate (juridice)
sau neinstitutionalizate (in interiorul familiei). In ce masura pedeapsa previne sau corecteaza un
comportament este greu de apreciat. Recidivismul este un contraexemplu dar si cercetarile care arata
ca acei copii pedepsiti de familie pentru conduite agresive aleg sa se comporte agresiv inafara ei.

O modalitate diferita de reducere a agresivitatii se contureaza in urma teoriei invatarii sociale a

agreivitatii. Si anume: "reducerea efectelor invatarii sociale". Daca comportamentul agresiv se imita si
se invata, atunci realizarea de astfel de achizitii trebuie evitat contactul copilului cu modelele de
conduita agresiva. Trebuie pus accentul in educatie pe realizarea in "instantele interioare" ale
individului de anumite "filtre anti-agresive" care sa-l fereasca pe subiect de raspunsuri agresive la
diversi stimuli. Totodata este de dorit o educare in sensul amanarii raspunsului automat agresiv la
stimuli trigger.

O idee buna este aceea de a fi deschisi, dispusi sa invtam cateva tehnici de relaxare orientate in directia
reducerii agitatiei motorii dar si psihice. Metoda de relaxare Jacobson de pilda, odata stapanita, poate
constitui o modalitate extrem de folositoare in situatiile in care individul simte ca ii deveine din ce in
ce mai greu sa-si stapaneasca manifestarile agreisve.

5
O buna achizitie pentru oricine, indiferent daca vorbim aici de situatiile in care agresivitatea isi face
aparitia sau de orice alte situatii de viata, este imbunatatirea si dezvoltarea autocontrolului. Si cu atat
mai mult functionarea acestuia in situatiile de conflict. O persoana care isi tine sub control emotiile si
mai ales reactiile de sub influenta lor, prezinta o probabilitate crescuta de nonimplicare in eventualele
situatii conflictuale, si automat de evitare a consecintelor de obicei neplacute ale unor astfel de
situatii. Dincolo de asta, autocontrolul, ca si "imbunatatire" adusa modului de functionare personal
aduce beneficii pe foarte multe paliere ale vietii.

Alta directie de dezvoltare a managementului agresivitatii este aceea de a cauta si dezvolta

comportamente alternative la comportamentul agresiv. In multe ocazii unii dintre noi functionam cu
ajutorul raspunsurilor automate (invatate de-alungul timpului): la un anumit stimul reactionam
automat intr-un anume fel - traversam pe partea cealalta atunci cand din fata se apropie o persoana
neplacuta. Putem deci concluziona ca la o serie de stimuli se poate intampla sa avem un raspuns
automat agresiv. Solutia ar consta practic in a schimba raspunsul automat agresiv cu un alt raspuns
aflat mai sus pe scara adaptabilitatii si a acceptabilitatii.