Discipline de Are Fotbal

DISCIPLINE DE APROFUNDARE
- FOTBAL -
MATERIALE – ŞCOALA FEDERALĂ DE ANTRENORI
Lect.univ.dr. RĂDULESCU MIRCEA
Universitatea Ecologică din Bucureşti

CUPRINS
Nr.
Tema / Subiectul tratat Autor şi /sau sursă Pag
crt.
1. Cinci practici preferate: John Mc Dermott, Antrenor
alergarea cu mingea şi naţional, Asociaţia de Fotbal,
4
contraatacul Anglia, Revista “INSIGHT”, Vol.
6, 2003
2. Cinci practici repetative favorite Brent Hills, Asistent Naţional,
11
Antrenor (Fotbal feminin), Anglia
3. Video clubul anrenorului (Video John Allpress şi Les Howie –
Club Coatch) Antrenor Anglia, Revista Insight, 18
Vol. 6, 2002
4. Privire generală asupra ştiinţei Spencer Hayes
26
şi cercetării fotbalului Sursa: INSIGHT Vol.6, anul 2002
5. Pregătirea dinaintea sezonului. RICHARD HANKINS
Antrenamentul în afara Revista „Insight”, Vol.6, 2003
31
sezonului pentru jucătorii din
afara terenului.
6. Standartd de calitate pentru Sursa: Revista „Insight”, Vol.3,
formarea (pregătirea) 2000 38
antrenorilor în Europa.
7. Antrenament în grupe mici – Jorg Daniel, Andre Malinowski /
Din practica programului de DFB – coordonatori
41
încurajare a talentelor – DFB
(Liga germană de fotbal)
8. Antrenamentul din afara BARRY DRUST
49
sezonului Revista “INSIGHT”, Vol. 6, 2002
9. Pregătire optimă pentru a 2-a Peter Krustrup, Magni Mohr,
jumătate. Mai multe activităţi la Jens Bangsbo, Rev. Insight, 52
pauză. Vol. 6, 2002
10. Interpretarea antrenării Sursa: Revista Insight, Vol.6,
56
stimulilor 2002
11. Monitorizarea intensităţii Sursa: Revista Insight, Vol.6,
antrenamentului în fotbal 2002 58
12. Antrenarea cu greutăţi libere. Sursa: Revista Insight, Vol.6,

60
Formarea unei baze corecte 2002
13. Flexibilitatea – partea uitată a Sursa: Revista Insight, Vol.6,
fitnessului pentru tinerii 2002 61
fotbalişti
14. Imaginaţia în fotbal IAN MAYNARD, Rev. Insight,
64
Vol. 6, 2003, Anglia
15. Rolul Video-feedbackului în NICOLA HODGES, Revista
antrenarea îndemânărilor “Insight”, Vol.6, 2003, Anglia 68
fotbalistice.
16. Antrenamentul de rezistenţă JAN HOFF şi JAN HELGERUD
îmbunătăţeşte performanţa în Rev. Insight, Vol. 6, 2003 75
fotbal
2
17. Să reducem sau să extindem? Aidan Moran
Rolul psihologiei sportive în Revista INSIGHT, Vol. 6, 2002 81
fotbalul profesionist.
18. Forţa şi viteza Sursa: Revista franceză de sport 89
19. Privire generală asupra ştiinţei Studiu realizat de Spencer Hayes
şi cercetării în domeniul Revista “INSIGHT”, Vol. 6, 2003 97
fotbalului la nivel mondial.
20. Ce ne indică analiza cantitativă Articol de Mark Williams
a meciului (ACM) despre Revista RESEARCH, Anglia 108
fotbalul în atac?
22. Analiza arbitrilor de lovire a Articol de Malcolm Fairweather,
balonului în cadrul institutului Simon Coleman şi Brendon
117
scoţian pentru sport Ferrier, Revista RESEARCH,
Anglia, 2003
23. Antrenamentul în situaţiile cu Jose Maria Yague Cabezon, dr.
mingea pe loc în fotbal (caietul în psiho-pedagogie, Antrenorul
antrenorului) naţionalei de fotbal, Profesor de
124
fotbal la INEF din Castilla y Leon
Revista “ELENTRENADOR
ESPANIOL”, nr. 91, 2001, pania
24. Dezvoltarea calităţilor fizice la Isidre Ramon Madir
131
portarul de fotbal Revista “El enrenador espaniol”
25. Observarea acţiunii jocului în Isidre Ramon Madir
138
fotbal (II). Secvenţa acţiunilor. Revista “El enrenador espaniol”
26. Observarea acţiunii jocului în Isidre Ramon Madir
fotbal (III). Rezultatele unei Revista “El enrenador espaniol” 142
propuneri
27. Consideraţii Metodologice în Isidre Ramon Madir
149
antrenamentul fotbalului amator Revista “El enrenador espaniol”
28. Pregătirea pentru un meci Sursa: Revista “INSIGHT”, Vol. 2,
152
internaţional 1998
29. Antrenament pentru
Sursa: Revista Insight, Nr. 2,
îmbunătăţirea rezistenţei 156
(aerob şi a vitezei anaerob) Vol. 2, 1998
30. A XVIII-a ediţie a simpozionuluiJohn Mc Dermott şi Hohn
UEFT din Israel 1997 Barnwele; Sursa: Revista 159
“INSIGHT", Volumul I, anul 1998
31. Introducerea în imaginare: Ghid Sursa “INSIGHT”, Vol. 2, 1998
167
practic
32. Program de antrenament în 23 Sursa: Revista franceză
171
Şedinţe “FOTBAL”, 2002
33. Receptivitate (adeziune) la Andy Borrie,
pregătire (antrenament): Revista INSIGHT, Vol. 4,
183
Identificarea problemei şi 2001, Anglia
găsirea unei soluţii
34. Impactul rolului asupra Sursa: Revista “Insight”,
188
eficienţei echipei Vol. 4, 2001, Anglia
35. Cursul inaugural UEFA pentru Sursa: Revista “INSIGHT”,
192
licenţă Vol. 4, 2001
3
CINCI PRACTICI PREFERATE:
ALERGAREA CU MINGEA ŞI CONTRAATACUL
Tohn McDermott
Antrenor national
Asociatia de Fotbal, Anglia
Revista “INSIGHT”, Vol. 6, 2003
Există putine faze mai atractive decât un jucător ce aleargă în tempo,

depăşind apărătorii şi executând manevre precise în mare viteză. În continuare,
sunt expuse o serie de exerciţii pentru a încuraja acest lucru.
1. EXERCIŢIUL 1 - ÎNCĂLZIREA CU TEMATICĂ (fig. 1)

Exerciţiul constă în alergare cu mingea. Creşteţi intensitatea în mod treptat,
alternaţi cu exerciţii de întindere-relaxare.
X
X
X
2 O
O
3
O
4
1
O
X
X
X
Alergare cu Pasare
mingea
(Fig. 1)
1.1. Obiective:
• Încurajează intercepţiile;
4
• Implică apărătorii (să nu alerge în linie dreaptă);
• Lovirea în viteză a mingii cu fiecare picior în parte.
1.2. Desfaşurare:
• Jucătorii împărţiţi în două echipe sunt dispuşi în linie pe laturile unui con la o
distanţă de 36-40 metri;
• Al doilea jucător din linie aleargă cu mingea ce a fost interceptată de la
primul jucător;
• La început aleargă drept spre echipa adversă şi apoi schimbă unghiul,
descriind conul;
• Ajungând cât mai aproape de echipa adversă, pasează mingea cu acurateţe
şi destul de puternic către aceştia.
EXERCIŢIUL 2 - JOCUL DIN UMBRĂ FUNCŢIONAL

2.1. Obiective:
• Dezvoltarea unor relaţii esenţiale între jucătorii aflaţi în contraatac;

• Încurajează tehnicitatea de înaltă calitate;
• Încurajează abilitatea şi sincronizarea în mişcare şi recepţionarea / primirea
mingii;
2.2. Desfăşurare:
• Se lucrează simultan cu 2 (două) mingi;

• Portarul aruncă apărătorului (full back);
• Apărătorul aleargă cu mingea descriind un unghi (arc) spre manechinul/
obiectul amplasat în apropierea liniei de centru;
• X7, aleargă înainte apoi se înscrie pe traiectoria descrisă de X2, pentru a
primi, din alergare, mingea pasată în forţă, de către X2;
• X7, aleargă cu mingea ocolind manechinul/obiectul amplasat în mijlocul
jumătăţii de teren;
În acelaşi timp, X9 aleargă pentru a primi o pasă mascată de la X7 şi
trimite în scurt mingea la portar.
Notă: se va lucra cu 2 (două) mingi odată. 2; 3 sau 4 jucători vor fi în

fiecare echipă. X2
Y9
2.3. Dezvoltare:
O Y2
• Introduceţi pase inverse de Pasla apărător la extreme şi de la extreme la
înaintaşi (piciorul stâng în diagrama 2);
• Introduceţi schimbări în joc de exemplu, X2 aleargă cu mingea, schimbaţi
cu X7; X7 O
X9
Pas
Şut 2 Y2
GK
5
GK
Alergare Pasare
Şutare
(Fig. 2.)
• Y7 aleargă cu mingea şi pasează lui X9;

• Introduceţi 3 sau 4 mingi.
Introduceţi şutarea şi finalizarea, S (serverul) şi apoi reporniţi dacă mingea
trece pe lângă portar.
3. EXERCIŢIUL 3 - ANTRENAMENTUL FUNCŢIONAL

3.1. Obiective:
• Trecerea de la mentalitatea de posesie la mentalitatea de contraatac în

aceiaşi fază;
• Contraatac din diferite poziţii ale terenului alergând cu mingea în situaţiile
de 3 la 2;
• Sincronizarea şi unghiurile de alergare ale înaintaşilor;
• Finalizare curată.
3.2. Desfasurare:
Jocuri de posesie a mingii pe tot terenul - 3 la 1; 3 la 2; 4 la 2, etc.;
GK
O O
● ●
A A
3vs1 3 vs1 3vs1
(fig. 3)
6
• După 5 pase sau 10 secunde, rupeţi ritmul prin:
i. leşirea din careu prin alergare;
ii. Pasare către un atacant cu urmărirea pasei pentru a primi mingea înapoi;
iii. Pasare către un atacant ce va pasa în continuare unui al treilea jucător.
• Şutaţi spre poartă după 6 secunde de contraatac.
3.3. Factori cheie:
1. Siguranţă şi calitate în posesia balonului;

2. Decizie asupra momentului şutării pe poartă;
3. Crearea de spaţiu pentru a primi pasă de la atacant;
4. Decizie asupra balonului, să alergi cu el, să sincronizezi pasarea, să continui
alergarea;
5. Tehnica - de mai sus şi forţă de şut;
6. Suport - unghiuri, sincronizarea distanţei mişcării atacanţilor de a sta pe
laterală şi de a fi în poziţie de şutare atunci când sunt implicaţi (nu iesiţi larg);
7. Produsul final: finalizare curată şi precisă.
4. EXERCIŢIUL 4 - ÎNTREAGA LĂŢIME (fig. 4)

4.1. Obiective:
• Trecerea de la un joc de posesie la contraatac;

• Contraatac folosind extremele;
• Mijlocasii pomind contra-atacul şi părăsesc careul (25/15);
• Finalizarea din poziţiile extreme.
4.2. Desfăşurare:
• Ţineţi mingea într-o arie centrală cu un flotor (F) - numărul jucătorilor şi

suprafaţa de joc depinde de abilitatea celor implicaţi în exerciţiu;
• Se dau 5 (cinci) pase numărului 9;
• Când ajunge mingea înapoi la F, acesta iese din careu şi pasează larg;
• Amândoi mijlocaşii defensivi seGKdemarcă. Un mijlocaş la închidere îi
urmează. Extrema opusă îl urmează pe cel mai depărtat;
• Dă jucătorilor un timp limită, de exemplu 8 secunde, pentru a şuta pe poartă.
W O W
●
X9
4.3. Factori cheie:
1. Decizie de a porni atacul;

2. Crearea de spaţiu; 15
2X vs 2Y vs F
3. Decizie şi pasare, alergare cu mingea, tehnica pasei în diagonală;
4. Unghiul şi sincronizarea alergărilor;
5. Contact la finalizare şi reglările de faze.
W Y9 W
●
O
GK
7
(fig. 4)
5. EXERCITIUL 5 - 11 CONTRA 11 (fig. 5)
5.1. Desfăşurare:
• Mingea la portarul advers;

• Condiţionat să degajeze;
5.2. Obiective:
• Apărare în adâncime la contraatac;

• Să acţionezi astfel încât adversarul să te atace;
• Să existe în poziţie jucători ce cunosc planul de atac;
• Să tâşneşti;
• Să menţii echilibrul.
GKX
X5 X6
O9 O10 X3
X2 X4
X2
O11 X11
O8 O7
X8
O4
X7 X9 X10
O3 O5 O6 O2
GKO
Alergarea cu Pasarea
mingea
8
(fig. 5.)
6. FACTORII CHEIE:
• Recuperare şi retragere: două grupuri strânse de apărători şi mijlocaşi vin

în jumatatea proprie (considerând că nu există şansa unui presing eficient);
• Decizie şi presing:
♦ O9, duce mingea în extremă şi apoi ameninţă apărătorii de ambele părţi;

♦ O10, se duce în centrul jumătătii de teren ca jucător liber (de tranziţie);
♦ O11, se face văzut în jumătatea de teren a adversarului;
• Suport şi acoperire:
♦ Jucătorii din apropierea mingii ameninţă să intercepteze balonul;
♦ Jucătorii de acoperire, marcheză distanţa în funcţie de presiunea asupra
mingii;
• La intrarea în posesie a mingii:

♦ Creerea rapidă de spaţiu 6-10 secunde până la lovitură;
♦ Decizia de a rămâne sau nu în posesia mingii, driblându-l pe X10 sau de
a pasa lui X9, alergând cu mingea;
♦ Să susţii poziţiile în atac sau apărare;
♦ Sfârşitul produsului.
Traducere şi adaptare
TOADER FLORENTIN
(posesor licenţă „B” - UEFA)
9
CINCI PRACTICI REPETATIVE FAVORITE
Brent Hills
Asistent Naţional, Antrenor
(Fotbal Feminin), Anglia
1. INTRODUCERE
O dezbatere continuă în fotbal în dezvoltarea jucătorilor de toate vârstete
este natura intervenţiei antrenorului şi dacă este favorabil pentru antrenor să fie
mai puţin prezent şi să conceapă sesiuni practice care să fie dominate mai mult
de jucător şi mai puţin de antrenor. Cantitatea intervenţiilor antrenorului variază
în funcţie de natura şi familiaritatea muncii întreprinse şi a scalei timpului
implicate. Spre exp., în postul meu actual, ca antrenor al echipei naţionale
feminine de fotbal a Angliei (senioare), scala timpului este extrem de strânsă,
spre deosebire de un cub de fotbal în care dezvoltarea tacticilor şi a jucătorilor
poate fi lucrată de-a lungul unei perioade de timp extinse. Echipele naţionale se
adună de obicei cu cinci zile înaintea unui meci.
Timpul de antrenament este limitat datorită nevoii de recuperare după
meciurile din weekend-urile precedente ca şi nevoii de a se relaxa în timpul
dinaintea meciului. Din această cauză, tot timpul disponibil trebuie folosit cât
mai eficient posibil iar jucătorilor trebuie să li se permită să repete scheme
tactice pentru a căpăta încredere în folosirea lor în meciuri competitive.
Practicile de mai jos permit jucătorilor să repete mişcări fără a fi nevoie ca
antrenorul să oprească în mod constant antrenamentul pentru a interveni. Mai
degrabă antrenorul poate fi mai puţin “înfipt” şi poate vorbi cu jucătorii pe o bază
individuală în timpul practicii. Aceste practici sunt de asemenea poziţii specifice
care oferă jucătorilor practi mult mai realiste în zonele cheie de pe teren în care
ei acţionează. Pentru aceasta este necesară o bună provizie de mingi, o
aruncare potrivită, şi dacă este posibil manechine care să ofere jucătorilor aluzii
vizuale şi "să păstreze totul real" pentru a-l cita pe Ali G.
Antrenorii pot reproiecta practicile pentru a exersa orice tactică pe care o
doresc să o introducă. Este posibil cu grijă să construiască aceste practici
repetitive în încălzirea de rutină şi prin aceasta să folosească mult mai eficient
şi efectiv timpul care este pentru noi toţi limitat.
2. PRACTICA 1 - CORIDORUL REPETITIV

2.1. Organizarea:
- Portarul (GK) exersează aruncările lungi către S2, care continuă să

alimenteze cu mingi pe S1.
- S1 joacă (schimbă) pase altemativ cu jucătorii 1,2,3;
10
-1 pasează către 4; 4 către 7; 7 către 10; 10 trece de manechin şi încruci-
şează pentru a ataca "crucea";
‫ּס‬ ○ 10 ‫ּס‬
1
‫ּס‬ ○ 7 ○
CORIDOR 1 ○ ‫ ּס‬4
2 ▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ‫ּס‬
CORIDOR 2 ‫ּס‬ ‫ ּס‬5 11 ‫ ּס‬13 ● GK1
○ ○ ○ ○
‫ּס‬ ● GK2
CORIDOR 3 ▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ‫ּס‬
14
6 ‫ּס‬ S1 S2
○ ○ ○ ○
3 ‫ּס‬ ‫ ּס‬9 12 ‫ּס‬
Legendă:
○ Manechini; 1 ‫ ּס‬Jucători; ● GK – Portari; ▲ Conuri;
Traseu minge
S1,2 - Pasatori
Traseu jucător
- 2 pasează spre 5 ; 5 spre 8; 8 spre 11 care se întoarce şi şutează;

- 3 pasează spre 6; 6 spre 9; 9 spre 12 care trece de manechin şi
încrucişează cu 13 pentru a ataca;
- Portarul GK2 şi portarul GK1 pot schimba locurile;
- S 1 trebuie să cronometreze (regleze) pasele către fiecare coridor;
- Dacă ultimul jucător din fiecare coridor ar observa că jucătorul care pri-
meşte sau portar nu sunt pregătiţi, ar trebui să execute o întoarcere pentru a
întârzia următoarea aruncare (minge);
- Exerciţiul poate avea loc la intervale de 3-5 minute, în funcţie de vârstâ şi
de intensitatea la care jucătorii îşi pot schimba poziţiile lor de start iniţiale;
- Jucătorii pot alege pe ce poziţie vor începe, dar aceasta trebuie să fie
înrudită cu poziţia în care ei sunt folosiţi într-un med în afara cazului în care
antrenorul are alte obiective precise.
2.3. Obiectivele antrenamentului:
- Toate tipurile de pase şi control al mingiei pot fi specificate;

- Verifică manechinele pentru a crea spaţiu;
- Alergări de susţinere, de acoperire;
11
- Încrucişări în alergare;
- Finalizarea încrucişărilor;
- Şuturi;
- Portarul opreşte mingea, observă încrucişările şi aruncă lung!
3. PRACTICA 2 - JUMĂTATE DE CORIDOR
11 ‫ּס‬ ○ 9
3
‫ּס‬ ‫ּס‬
○ ○
○
‫ּס‬ ○ ‫ ּס‬10
8
○ ● GK2
6 ‫ּס‬
● GK1
START
S1 S2
3.1. Organizarea:
- Acest exerciţiu poate fi folosit pentru a da practici repetitive cu numere
limitate dar pentru a continua să se lucreze la mişcările tactice care trebuie
perfecţionate;
- Portarul GK1 trimite mingi spre S2 care continuă să îl aprovizioneze cu
mingi pe S1;
- S1 pasează către 6 care pleacă să intercepteze;
- 6 paseză către 3, 3 pasează către 9 care a venit la primit;
- 9 înalţă mingea către 11 pentru a se desprinde de linia terenului şi a juca
mingea către 10;
- 10 aleargă de-a lungul liniei defensive stând pe partea laterală şi
întorcându-se din alergare pentru a prelua pasa de la 11.
O strategie ar putea fi:
- 9 pasează spre 8 care pasează la 11, după care 9 continuă pe o poziţie

viitoare;
- 11 aleargă în josul liniei şi trece în alergare de 9 şi 10 pentru a ataca
"crucea";
- Antrenorii pot manipula natura antrenamentului în funcţie de agenda
personală, de expemplu, rotirea poziţiei jucătorilor sau mişcării tactice care
pot varia!
- Crearea de spaţiu: 6, 3, 11 şi 8 trec de manechine şi interceptează balonul;
12
- Jocuri combinative: 9 şi 10 joacă strâns împreună;
- Susţinere: 9 prezentat ca o ţintă şi joacă trimiţând pase spre 11;
- Pase şi susţinere: 11 aleargă cronometrat în teren pentru a juca o tuşă prin
pasa pentrul O;
- Alergări de susţinere: 10 efectuează o alergare întinsă de-a lungul liniei
defensive şi se întoarce în alergare, în spatele apărării pentru o pasă directă.
- Finalul antrenamentului: 10 repetări 1:1 contra portarului.
4. PRACTICA 3 - PRACTICĂ REPETITIVĂ

4.1. Organizarea:
3 ‫ּס‬ ‫ּס‬ ○
○ 11
6 ‫ּס‬ 4
○ ‫○ ּס‬ START
START ‫ּס‬ ○
10 ● GK1
S1 S2
● GK2
‫ּס‬ ○ ‫ּס‬ ○ ‫ּס‬ ○
5 8 9
○
‫ּס‬ ‫ּס‬ ○
2 7
- Portarul GK1 începe antrenamentul pasând către S2 care continuă să îi

dea mingi lui S1.
- S1 pasează către 5 care trece de manechin;
- 5 primeşte şi pasează către 2;
- 4 şi 8 se rotesc şi 2 pasează către 4;
- 7 venfică în spate şi apoi întoarce mingea în aer de la 4;
- 7 trece în alergare de 9 şi de 10 pentru a ataca;
- S1 începe a doua fază pasând către 6 care tatonează;
- 6 pasează către 3;
- 4 şi 8 rotesc poziţiile;
- 3 pasează către 10 care se întoarce să intercepteze;
- 10 trimite mingea spre 8;
- 8 pasează în aer spre 11;
- 11 trece în alergare de 9 şi 10 pentru a ataca;
- Doi sau trei jucători pe poziţia 4, 7, 8, 9, 10 şi 11, datorită volumului mare
de lucru se rotesc între ele;
- Când balonul este pasat la nr.7 în faza 1, S1 începe faza 2 pasând la nr.6
pe partea stângă a terenului;
13
- Toate mingile trebuie să fie disponibile la S1. Portarul GK2 sau GK1 pot
lucra trimiţând mingi lungi către S2.
Acest exerciţiu oferă repetiţie pentru mişcările tactice următoare:

• mijlocaşul controlează pasa lungă;
• fundaşul fentează pentru a primii o pasă de la mijlocaş;
• schimb de locuri la mijlocul terenului;
• mijlocaşul atacă poarta şi construieşte atacul prin pase;
• jucătorii liberi se întorc în spatele fundaşilor traversând în alergare.
Acest exerciţiu va funcţiona atunci când jucătorii se vor familiariza cu
mişcările!
Antrenorul ar trebui să intrervină pentru întregul grup doar atunci când este
absolut necesar, dar poate discuta individual pentru clarificarea unor puncte
tehnice specifice.

5.1. Organizarea:
11
3 ‫ּס‬ ‫ּס‬
○ ○
6 ‫ּס‬ 4
○ ‫○ ּס‬ ‫ּס‬
9 ○
● ●
2 ‫ּס‬
GK1 GK2
10 ‫○ ּס‬
8 ‫ּס‬ ○
○
‫ּס‬ ‫ּס‬ ○
7
- Portarul GK1 trimite spre 2 care trece de manechin şi interceptează;

- 4 se întoarce să îl susţină iar 8 aleargă înainte pentru a crea spaţiu;
- 2 pasează către 4 şi aleargă la susţinere;
- 4 pasează către 7 care iese în afara liniei pentru a primii;
- 7 trimite în teren şi pasează către 10;
- 8 îl susţine pe 10 prin alergare;
-10 pasează spre 8; 8 pasează spre 2; 2 păstrează balonul şi trece prin
fentă la prima ocazie favorabilă;
14
- 9 şi 10 atacă balonul încrucişând;
- Doi jucători dintre numerele 2, 3, 4, 8, 9 şi 10 fac un volum de muncă
foarte mare;
- Când balonul este trimis către 10 în faza întâi, portarul GK1 începe faza
doua pasând spre numărul 3 pe parte stânga a terenului.
5.2. Obectivele antrenamentului
Acest exerciţiu permite repetarea următoarelor mişcări tactice:

- portarul începe atacul jucând de pe fundul terenului prin degajare;
- 2 fentează pentru a primi de la portar;
- 4 şi 8 se rotesc pentru a intercepta şi pentru a crea spaţiu în mijlocul
terenului;
- 7 iese în afara liniei pentru a intercepta;
- 2 suprapuneri;
- 8 şi1 ajută pe 10 alergând la învăluire;
- 2 aleargă paralel cu tuşa;
- 9şi 10 atacă balonul.
Acest exerciţiu va funcţiona atunci când jucătorii vor fi familiarizaţi cu
mişcările.
Antrenorul ar trebui să intervină pentru întregul grup doar atund când este
absolut necesar, dar poate discuta individual pentru clasificarea unor puncte
tehnice specifice.
11
3 ‫ּס‬ ‫ּס‬
○ ○
4 ‫ּס‬ ○ 9 ‫○ ּס‬
10 ‫○ ּס‬
●
10 ‫○ ּס‬
8 ‫ּס‬ ○ 9 ‫○ ּס‬
○ ○
‫ּס‬ ‫ּס‬
2 7
6.1. Organizarea:
- Portarul albastru trimite spre 2 care trece de manechin şi interceptează

prin faţă.
- 4 se întoarce pentru susţinere iar 8 aleargă în faţă pentru a crea spatiu.
15
- 2 pasează către 4 care interceptează pe jumătate întors.
- 7 aşteaptă la marginea terenului pentru a primi balonul şi a-l trimite în
teren.
- 7 pasează tare spre 9
- 9 lasă balonul să treacă spre 10, care joacă din prima printre manechine
spre 9 pentru a prelua şi şuta (două atingeri maxim).
- Doi jucători pe poziţie la numerele 4, 8, 9 şi 10 datorită volumului de muncă
îşi rotesc poziţile.
- Atunci când balonul este trimis către nr. 7 în faza întâi portarul albastru
începe faza a doua pasând spre nr. 3 pe partea stângă a terenului.
- Toate mingiile trebuie să fie disponibile pentru portarul albastru.
6.2. Obiectivele antrenamentului
Acest exerciţiu oferă repetarea următoarelor mişcări tactice:

- portarul începe atacul, degajând mingea;
- 2 fentează pentru a intercepta de la portar;
- 4 şi 8 îşi schimbă poziţiile pentru a intercepta şi a crea spaţiu la mijtocul
terenului;
- 7 iese în afara liniei pentru a intercepta;
- 9 şi 10 folosesc o mişcare combinată pentru a exploata spaţiul din spatele
manechinilor;
- 9 şi 10 încheie acţiunea cu finalizare şi calm.
Acest exerciţiu va funcţiona atund când jucătorii vor fi familiarizaţi cu
mişcările. Antrenorul ar trebui să intervină pentru întregul grup doar atunci când
este absolut necesar dar poate discuta individual pentru clarificarea unor puncte
tehnice specifice!
URSUŢ NICOLAE
16
VIDEO CLUBUL ANTRENORULUI
(VIDEO CLUB COATCH)
John Allpress şi
Les Howie – Antrenor Anglia
Revista Insight, Vol. 6, 2002
Ţelul Club Coach Video este de a furniza idei şi ajutor pentru

noii antrenori dar, de asemenea, este o resursă utilă şi pentru antrenorii mai
experimentaţi.
Jocurile nu sunt "bătute în cuie". Folosind video-ul veţi putea dezvolta
propriile dumneavoastra idei, vă puteţi îmbunătaţi îndemanarea în ceea ce
priveşte tehnica de predare/învăţare, vă puteţi lărgi cunoştinţele de bază şi o să
puteţi fi mai conştienţi despre cum este învăţat jocul.
Toate jocurile au nume, deci toată lumea îşi va aminti de ele şi va putea să
aibă jocuri favorite, dar toate vor oferi jucătorilor o practică sigură, hotărâtă,
progresantă, realistă şi distractivă.
De ce Club Coach Video, ce este diferit?
Pentru a le permite jucătorilor să ia initiaţivă sau chiar să schimbe jocurile şi să

le dezvolte, dacă ei vor!
Ce altceva mai este diferit?
Clubul antrenorului:
• oferă numere impare/suplimentare şi dificile (ciudate);
• este adaptabil şi flexibil;
• oferă un mediu vesel, distractiv.;
• oferă un mediu pozitiv, unde jocurile sunt profesorii;
• nu este dezordonat;
• nu necesită mult echipament;
• are o organizare simplă;
• le permite jucătorilor să înveţe unul de la celalalt;
• este multă mişcare şi este nevoie de implicare din partea
jucătorilor.
Ce învată jucătorii de la Club Coach?
• Fiecare situaţie care apare în fotbal este unică în acel moment

• Club Coach îi ajută pe jucători să se pregăteasca pentru acel
moment.
Cum face asta Club Coach?
Furnizând/oferind jocuri în care jucătorii trebuie:

• să vadă desene;
• să ia decizii;
17
• să execute îndemânări/tehnici potrivite;
• să repete procesul.
Aceste indemânări/tehnici vor fi practicate izolat?
Nu! Jocurile sunt proiectate pentru a fi cât se poate de reale şi pentru a

implica o combinaţie de îndemânări şi tehnici, întocmai ca şi un meci de
fotbal.
Care este rolul antrenorului în Club Coach?
În Club Coach rolul antrenorului este important, dar nu central procesului.

El /ea facilitează mai mult decât dirijează.
În ce mod contribuie antrenorul?
Contribuţia antrenorului este vitală succesului Club Coach. Antrenorul

trebuie să organizeze jocurile potrivite.Trebuie să cunoască progresele
potrivite şi când şi cum să le folosească. Să conducă / stăpânească, dar să
nu domine jucătorii; să fie pregatit să-i lase să se exprime şi să joace. Să-i
urmărească şi să asculte ce vor să facă (pot să aibă o idee minunată pentru a
dezvolta jocul la care dumneavoastră sau noi, nu ne-am gândit). Să
încurajeze jucătorii atunci când fac bine, dar să nu-i oprească foarte des, să-i
lase să joace!
Cum vor învaţă jucătorii?
Sunt multe căi prin care jucătorii vor învăţa:

• de la antrenor;
• jucându-se cu colegii în parc;
• urmărindu-i la TV pe cei mai buni jucători;
• vizionând fotbal în direct;
• de la jocurile Clubului Antrenorului;
• uitându-se la casete video, cu fotbal;
• practicând ei singuri;
• şi multe altele...
Sperăm că acest concept al Video-Clubului Antrenorului vă va ajuta să

ajutaţi la rândul vostru, jucătorii, să se simtă bine jucând şi învăţând
despre fotbal.
De ce nu inventaţi propriul dumneavoastra joc, folosind criteriul Clubului
Antrenorului?
- Vedeţi cu ce idei puteţi veni şi de ce să nu întrebaţi şi jucătorii? Poate să
fie distractiv pentru dumneavoastră şi pentru jucătorii dumneavoastră!
Peste 5000 de antrenori au luat acum Nivelul Întâi al Cursului, de la
lansarea de acum 3 luni.
Aici sunt câteva exemple ale Club Coach Game.
JOC: ALAMO (SUB 8 ANI)
18
Organizare:
• jucători divizaţi în 2 echipe/grupuri;

• fiecare grup şutează la poartă.
Sarcina:
• jucătorii driblează sau înconjoară mingea şi şutează;

• îşi recuperează mingea şi se alătură celeilalte echipe (în spate);
• merg până ajung înapoi de unde au pomit;
• scorurile pentru fiecare echipă sunt adunate pentru a vedea ce echipă a
câştigat.
• după prima tură, repetaţi de câte ori doriţi.
(fig. 1)
Ce exersăm?
• alergarea cu mingea;
• driblingul;
• şutarea:
• a da cu capul;
• a vizualiza o imagine;
• a lua o decizie;
• să execute cu priceperea potrivită;
Se acordă (oferă) numere diferite/suplimentare.
Se poate juca înăuntru sau afară!
Atribuţiile antrenorului:
19
• să-i instaleze;
• să stăpânească (ex: să scoată jucătorii la intervale regulate pentru a
evita cozile);
• să încurajeze jucătorii.
JOC: CHANGING ENDS (SUB 10 ANI)
Organizare:
• jucătorii sunt divizaţi în două grupuri;

• mingea între doi;
Suprafaţa:
• 30 de yarzi (un yard=90 cm) adâncimea depinde de numărul

jucătorilor;
• împărţirea suprafeţei în jumătaţi egale.
Sarcina: atunci când antrenorul spune "porniţi", jucătorii driblează sau fug
cu mingea peste linia de mijloc. Ei trebuie să menţină "contactul vizual" şi să
paseze mingea culorii opuse (ex: galben la albastru / albastru la galben). Dacă
nu gasesc, cui să paseze, trebuie să se întoarcă peste linie să găsească
culoarea opusă.
Progrese: pe masură ce practica se dezvoltă:

• încurajati jucătorii să nu joace în linii drepte;
• să accelereze;
• să dribleze;
• să foloseasca alte întoarceri.
(fig. 2.)
Timpul: atâta timp cât se simt bine!
20
Ce exersăm?
• întoarcerea;
• pasarea;
• vizualizarea unei imagini;
• să execute îndemânarea potrivită;
• driblingul;
• să dea cu capul;
• să primească îndemânarea potrivită;
• să ia o decizie.
Se acordă numere impare/suplimentare.
Se poate juca afară sau înăuntru.
• să-i încurajeze;
• să-i lase să joace.
JOC - THREE POTS IN (SUB 10 ANI)
Organizare:
- jucătorii sunt divizaţi în grupuri de câte 3 (poate fi şi un grup de câte 4);
• decide cine stă în poartă;
• când antrenorul susţine "porniţi" portarul aruncă mingea în afară;
• jucătorii joacă 1 contra 1;
• cine dă 3 goluri stă în poartă.
Progrese: se merge până la a juca 3 contra 3!
(fig. 3.)
Ce exersăm?
21
• driblingul;
• întoarcerea;
• şutarea;
• să primească îndemânarea;
• portarul să apere cu îndemânare;
• să vizualizeze o imagine;
• să ia o decizie;
• să execute cu îndemânare.
Se acordă numere diferite/suplimentare.

Se poate juca înauntru sau afară.
• să-i lase să joace;
• să-i încurajeze!
JOC: SET IT DO IT (SUB 12, 13, 14 ANI)
Organizare:
• 9 contra 3;
• o minge;
• într-o suprafaţă de 30/40 de yarzi.
Condiţii: jucătorii au voie o atingere sau cel mult 3 atingeri.
Scoruri:
• 3 pase = 1 punct;
• dribling şi pasă = 1 punct;
• alergarea cu mingea = 1 punct;
• întoarcere şi pasă = 1 punct;
• 3 puncte = 1 gol.
La marcarea unui gol, se schimbă apărătorii!
22
(fig. 4.)
Ce exersează?
• să se ajute;
• să se schimbe unii cu altii;
• pasa lungă/scurtă;
• driblingul;
• întoarcerea;
• să primească îndemânare;
• să vizualizeze o imagine;
• să ia o decizie;
• să execute cu îndemânare/combinaţie de îndemânări.
Se oferă numere diferite/suplimentare.
Se poate juca înăuntru sau afară.
• să-i instaleze/să-i aşeze;

• să-i lase să joace;
• să-i încurajeze.
JOC: TARGER (ŢINTA) (SUB 12, 13, 14 ANI)
Organizare:
• 3 contra 3 în 20/30 yarzi;

• 2 jucători ţintă;
• 4 jucători pe dinafară;
• o minge.
23
Condiţii:
• jucătorii din afară pot fi condiţionaţi la 2 atingeri;

• jucătorii din afară joacă pentru echipa care se afla în posesia mingii.
Sarcina: la "startul" antrenorului:
• ţintă T1, aruncă mingea unei echipe;

• ei aruncă mingea în ţinta T2 şi se reîntorc la ţinta T, pentru a înscrie;
• se poate juca 4 contra 4 într-o suprafaţă mai mare.
(fig. 5.)
Ce exersăm?
• pase lungi/scurte;
• să se sustină/ajute;
• să se schimbe;
• să primeasca îndemânare;
• să alerge cu mingea;
• driblingul;
• întoarcerea;
• vizualizarea unei imagini;
• luarea unei decizii;
• să execute cu îndemânare/combinaţie de îndemânări.
Se acorda numere impare (suplimentare)
Se poate juca înăuntru sau afară.
24
• să-i lasa să joace;
• să-i încurajeze.
Referinţele de vârsta sunt pentru jucătorii care reprezintă media de vârstă

pentru grup. Pentru jucătorii mai tineri / bătrâni, se fac modificări. Interpretarea
recomandării de vârstă trebuie să se adreseze acestor situaţii!
BACIU SIMION
PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA ŞTIINŢEI ŞI

CERCETĂRII FOTBALULUI
Spencer Hayes
SURSA : INSIGHT VOL. 6
ANUL 2002
1. RISCUL DE ACCIDENTARE ASOCIAT CU ACŢIUNILE DE JOC

PE PARCURSUL UNEI COMPETIŢII DE FOTBAL.
Fotbalul este un sport energic cu un risc de accidentare destul de mare în
comparaţie cu alte sporturi. Cheltuielile cu tratamentul acestor accidente se
ridică la aproximativ, 1 bilion de lire, numai în Anglia, în fiecare an. Pentru a
minimaliza numărul de accidentări şi costurile asociate ulterior sunt
recomandate programe preventive. Prin urmare, se solicită informaţii referitoare
la accidentări şi la riscul asociat cu diferite aspecte ale jocului.
Cercetările cu privire la factorii care cauzează accidentările au descoperit
că, 75% din accidentari sunt: luxaţii, entorse sau contuzii (accidentările
extremităţilor superioare reprezintă aproximativ 65 - 80% , aproximativ jumătate
din accidentări se datorează contactului jucător-jucător).
Majoritatea cercetărilor au demonstrat că accidentările au un caracter
incidental (în special numărul accidentărilor şi expunerea la accidentări pe
trimestru). Cu toate că acest tip de cercetare este informativă, ne furnizează
informaţii referitoare la riscurile de accidentare ale jucătorilor pe tot parcursul
unui meci şi nu riscurile asociate cu acţiuni particulare specifice, care duc la
accidentare
Rahnama, Reilly şi Lees de la Universitatea John Moores din Liverpool au
studiat mai mulţi factori care duc la accidentări :
1. tipuri de joc;
2. poziţia la lovirea mingii;
25
3. timpul de joc;
4. dacă meciul se desfaşoară acasă sau în deplasare.
Au fost analizate 10 jocuri din Prima Ligă Engleză. Adnotările analizate au
fost folosite pentru a înregistra 16 acţiuni de joc clasificate în trei categorii:
• acţiuni de joc cu accidentări efective;
• acţiuni de joc cu accidentări posibile (usoare, moderate,
grave);
• acţiuni de joc lipsite de riscuri de accidentare.
„The pitch„ (Intensitatea acţiunilor) a fost împărţită în 18 zone şi datele au
fost confruntate în perioade de timp de câte 15 minute. Au fost notate aproape
18 mii de acţiuni. Până la urmă, 767 de acţiuni de joc au fost clasificate ca
acţiuni cu accidentări posibile (una la fiecare 6 secunde), cu două accidentări
înregistrate pe joc (una la fiecare 45 de minute). A fi faultat şi a faulta au fost
clasificate ca având un risc substanţial de accidentare, iar prinderea, boxarea,
lovirea mingii, şuturile la poartă şi lovirea mingii cu capul au fost clasificate ca
având risc semnificativ de accidentare. Primele şi ultimele minute ale fiecărei
reprize conţineau cele mai multe acţiuni cu posibile accidentări uşoare sau
moderate.
Mai multe acţiuni cu potenţial moderat de accidentare au fost localizate în
zona golurilor, în timp ce zona adiacentă zonei golurilor a fost clasificată ca fiind
o zona cu un potenţial de accidentare mai ridicat. Autorii au concluzionat că în
special a faulta, a fi faultat, sunt acţiuni cu un substanţial risc de
accidentare. Expunerea la riscurile de accidentare este mai mare în cazul
în care posesia balonului era puternic contestată. Jucătorii se expun celui
mai mare risc de accidentare în timpul primelor şi ultimelor 15 minute ale
jocului, ceea ce reflectă intensitatea jocului la începutul şi sfârşitul jocului
(probabil efectul oboselii). În fine, jocul acasă sau în deplasare nu afectează
riscul de accidentare al jucătorilor.
2. SUPLIMENTAREA CU CREATINĂ ŞI PERFORMANŢA ÎN

TIMPUL UNUI TEST PRACTIC DE SIMULARE A UNUI MECI
DE FOTBAL CU JUCĂTORI DIN ELITA FOTBALULUI
FEMININ
Un studiu condus de Institutul Australian De Sport de către Cocs şi colegii
investighează efectele suplimentării cu creatină acută (Cr) a elitei jucătoarelor
de fotbal feminin în timpul executării de exerciţii care simulează un meci. 12
jucători au efectuat 5 calupuri de exerciţii a câte 11 minute, presărate cu câte
un minut de pauză, de două ori la o distanţă de o săptămână.
Fiecare calup de exerciţii constă în maxim 11 sprinturi de 20 m, două
sprinturi şi exerciţii de lovire a mingii cu precizie. Fiecare test era întrerupt
de o perioadă de recuperare ce constă fie într-o plimbare de 20 minute,
jogging sau alergare. După sesiunea de teste iniţială participanţilor le-au fost
fixate dozele de creatină (5 gr. de Cr de patru ori pe zi, timp de şase zile) sau
de placebo (acelaşi dozaj a unui polimer glucoză). Masa corporală a crescut
celor din grupul „creatină„ (61,7 ± 8,9 kg la 62,5 ± 8,9 kg). În grupul „placebo„
nu au fost observate modificări (63,4 ± 2,9 kg la 63,7 ± 2,5 kg). Nu au fost
observate modificări substanţiale în calcularea timpului sprinturilor de 20 m sau
a alergărilor cu toate că grupul „creatină„ a efectuat mai repede timpurile post
suplimentare în sprinturi 11, 13, 14, 16, 21, 23, 25, 32 şi 39 m. şi alergare,
sprint: 3,5 şi 8m. Autorii au concluzionat că suplimentarea cu creatină
26
acută a îmbunătăţit performanţa unor sprinturi şi alergări repetate în
timpul simulări unui meci de fotbat, în ciuda creşterii masei corporale.
3. ANTRENAMENT DE REZISTENŢĂ CU SPECIFIC AEROBIC

Oamenii de ştiinţă încearcă să le furnizeze antrenorilor date empirice
despre cele mai eficiente metode de pregătire a jucătorilor pentru duritatea
fotbalului profesionist. O semnificativă perioadă de timp este folosită pentru a
îmbunătaţi capacitatea aerobică a jucătorilor.
Totuşi, nu se cunoaşte dacă antrenamentele de fotbal specafice asigură
rezistenţa necesară pentru îmbunătăţirea asimilării de oxigen (exerciţii de
intensitate 90 - 95% la puls maxim pe o perioadă de 3 - 8 minute).
Cercetările conduse de Hoff şi colegii acestora la Universitatea Norvegiană
de Ştiinţă şi Tehnică din Trondheim investighează dacă driblarea cu mingea şi
antrenamentele cu grupuri mici sunt aparţinătoare sesiunilor din timpul
antrenamentului. De asemenea, au examinat dacă măsurarea bătăilor inimii
(puls) a asigurat o masură validă a intensităţii muncii actuale în timpul acestor
antrenamente.
Şase jucători norvegieni din prima divizie au participat la trei tipuri diferite de
antrenamente. Cercetătorii au verificat dacă antrenamentele obişnuite de
fotbal sunt la fel de eficiente ca şi cele efectuate la intervale diferite de
timp. Jucătorii alergau pe o pistă specială de antrenament (alergare înainte,
înapoi, printre jaloane, sau peste obstacole). Si de asemenea, antrenamentele
s-au desfăşurat cu grupuri mici de jucători (câte 5). Au fost făcute teste de
laborator pentru a stabili relaţia dintre puls şi asimilarea de oxigen în timpul
alergării pe o banda de alergare. Măsurile corespunzatoare au fost făcute pe un
teren de fotbal utilizând un sistem portabil de măsurare a oxigenului asimilat.
Intensitatea exerciţiilor în cadrul grupului restrâns a fost de 93,3% din pulsul
maxim sau de 84,5% din asimilarea maximă de oxigen. Valorile
corespunzatoare pistei speciale de alergare au fost de 93,5% şi 91,7% pentru
puls şi respectiv asimilarea de oxigen. Autorii au concluzionat că
antrenamentele specifice de fotbal (driblarea cu mingea sau jocul în
grupuri mici) îndeplineşte criteriile pentru antrenamentele aerobice. Însă
antrenamentele aerobice trebuie să fie bine organizate pentru a se ajunge la
zona de intensitate dorită. Intensitatea trebuie să fie mai puternică decât cea
observată în timpul meciului. Aceasta poate fi atinsă prin modificarea
dimensiunilor terenului, numărului de jucători sau reducerea numărului
atingerilor balonului. Monitorizarea pulsului în timpul exerciţiilor de fotbal
obişnuite este un indicator valid a intensităţii actuale a exerciţiilor.
4. CALIFICĂRI ŞI CUNOŞTINŢE DE PRIM AJUTOR ÎN CADRUL

OFICIALILOR A DOUĂ ECHIPE DE FOTBAL DIN LIGA
ENGLEZĂ DE JUNIORI
Activitatea fizică este importantă pentru stimularea creşterii fizice la copii.
Efectele pozitive depăşesc riscurile potenţiale de boală şi accidentare. Este
totuşi necesar ca accidentările să fie tratate atunci când apar. În acest sens cei
care asigură primul ajutor sunt mai mult importanţi pentru îngrijirea „primară„ cu
succes a rănilor.
Cercetările conduse de Cunningham la Clinica de sport şi exerciţii
medicale, Spitatul Ridgeway din Swindon, verifică dacă responsabilii oficiali
ai fotbalului de tineret deţin calificările şi cunoştinţele necesare pentru
27
acordarea primului ajutor. Informaţiile au fost culese de la două ligi de fotbal
de tineret cu ajutorul unui chestionar. Chestionarul a fost împărţit în 4 secţiuni.
Aceste secţuni cuprindeau :
a). Date despre responsabili (vârstă, calificări de prim ajutor);
b). Date despre consumabilele şi echipamentele medicale din club;
c). Alegerea unui răspuns dintr-o lista de alternative aparţinând unui
scenariu despre accidentări din care responsabilii alegeau acele variante
cărora le puteau face faţă.
Până la urmă s-a dovedit că 52 (60%) din 84 de responsabili nu aveau
calificări de prim ajutor. Doar 12% şi respectiv 38% au dat raspunsul
corect scenariului despre „jucătorul sufocat„ sau „jucătorul inconştient”!
Consimţământul scris al părinţilor pentru tratamentul de urgenţă a fost
obţinut în proporţie de 30%. Autorul a concluzionat că, echipele care nu aveau
calificările de prim ajutor aveau obligaţia de a evalua responsabilităţile
legale şi morale.
Ar fi de ajutor o listă care să cuprindă echipamentul potrivit, facilităţi şi
personal calificat de prim ajutor, lista la care să aibă acces echipele în
timpul unui meci sau a unui antrenament. Cei care asigură primul ajutor
trebuie să reevalueze cunoştinţele lor despre cazurile de sufocare şi
pierdere a cunoştinţei.
5. EFECTELE ANTRENAMENTULUI „PLYOMETRIC„ URMATE

DE UN PROGRAM DE ANTRENAMENT REDUS CA
PERFORMANŢĂ FIZICĂ, LA JUCĂTORII DE FOTBAL
ANTEPUBERTANI.
Exerciţiile plyometrice (un ciclu de exerciţii de întindere şi scurtare) sunt des
folosite pentru a îmbunătăţi puterea muşchilor de la picioare şi de a îmbunătăţi
performanţa săriturilor verticale la jucătorii de fotbal adulţi.
În cazul copiilor sunt disponibile informaţii limitate referitoare la acest tip de
exerciţii.
Cercetările efectuate de Diallo şi colegii de la Universitatea Blaise Pascal -
Franţa, au verificat eficienţa antrenamentelor plyometrice şi a celor de
menţinere la jucătorii antepubertani. Douăzeci de băieţi având vârstele cuprinse
între 12 şi 13 ani au fost împărţiţi în două grupuri - un grup de sărituri şi unul de
control. Grupul de sărituri s-a antrenat trei zile pe săptămână timp de zece
săptămâni, şi au efectuat diferite exerciţii plyometrice (sărituri, alergări peste
garduri, sărituri cu coarda). Perioada urmatoare de antrenament mai redus a
durat opt săptămâni (fară antrenament plyometric). În tot acest timp jucătorii şi-
au continuat antrenamentul de fotbal obişnuit. Performanţele au fost măsurate
folosind următoarele teste. Puterea maximă a fost calculată folosind „force
velocity cycle„. Intensitatea săriturii a fost evaluată prin următoarele teste:
sărituri contra măsură; săritură - ghemuire; multiplu de cinci sărituri şi
repetarea lor timp de 15 secunde. Alergare pe distanţe de 20, 30 şi 40 m.
Procentajul grăsimii corpului şi volumului musculaturii piciorului au fost
estimate cu ajutorul antropometriei (măsurarea corpului uman).
Înaintea antrenamentelor, cu excepţia procentajului grăsimii din corp, toate
caracteristicile erau similare între cele două grupuri (de sărituri şi de control).
După programul de antrenament, ciclul de forţă, sărituri contra măsură,
săritura cu coarda, ghemuire - săritură, alergare pe 20 m.
28
Performanţa a crescut în cadrul grupului „de sărituri„. În timpul acestei
perioade nu au fost raportate creşteri semnificative de performanţă în cadrul
grupului „de control„.
Concluzia a fost următoarea: programele de antrenamente plyometrice
pe termen scurt au crescut performanţa atletică a băieţilor antepubertani.
Aceste îmbunătaţiri au fost menţinute după o perioadă de antrenament
redus.
6. ÎNVĂŢAREA LOVITURII CU PICIORUL STÂNG LA COPII DE

5 - 7 ANI: EFECTELE INSTRUIRII
Încă nu sunt bine înţelese care sunt cele mai bune forme de instruire care
trebuie puse în aplicare cu copii care învaţă noi tehnici. Cercetări recente
favorizează învăţarea implicita (ex. instruirea şi învăţarea care este necesară
sau înţeleasă chiar dacă nu direct exprimată, cum ar fi studiul de descoperire
sau utilizarea analogiilor învăţate). În locul tehnicilor de învăţare explicită (ex.
instrucţiuni verbale specifice). Cu toate că învăţarea explicită apare pentru a
duce la o îmbunătaţire imediata a performanţei, tehnicile învăţate în această
manieră pot ceda într-o situaţie stresantă (ex. sub presiune când un apărător
şutează) în comparaţie cu tehnicile învăţate prin tehnici implicite (în studiile
adulte, mature).
Cercetările facute la Free University din Amsterdam de Van der Kamp şi
colegii acestuia au examinat învăţarea implicită la copiii cu vârsta cuprinsă între
5-7 ani. Douăzecişicinci de băieţi au fost antrenaţi să lovească mingea cu
piciorul stâng. Trei grupuri au practicat lovirea mingii în perioade de 15 minute.
Un grup explicit a primit instrucţiuni verbale despre cum să-şi orienteze piciorul
şi corpul pentru a efectua lovitura cu stângul. Un grup implicit purta stiker
(semn) pe piciorul cu care lovea mingea şi le-a cerut să loveasca mingea în
special cu acea parte a piciorului pe tot parcursul antrenamentului (nu au fost
date instrucţiuni adiţionale). Grupul de control nu a primit nici un fel de
instrucţiuni.
Testele de dinainte şi de după au constat din 15 lovituri la o ţintă conică. În
acest test de stres participanţii au fost instruiti să loveasca mingea cât mai rapid
posibil. Înregistrarile video au fost folosite pentru a estima - evalua numărul de
pase cu stângul efectuate corect. Grupul explicit şi-a îmbunătăţit performanţele
de la pre test la post test, dar nu a reuşit să demonstreze această îmbunătăţire
a performanţei sub stres. Cu toate că grupul de învăţare implicit nu şi-a
îmbunătăţit performanţele de la pre test la post test a demonstrat o mai bună
performanţă în condiţii de stres.
Grupul de control nu a suferit nici o îmbunătăţire în nici o condiţie.
Autorii au conduzionat ca rezultatele au sugerat mai multe beneficii de
durată în urma învăţării implicite faţă de cea explicită, mai ales când
jucătorii trebuie să joace în condiţii de stres.
Notă:
Spencer Hayes este un student doctorant în domeniul de studiere a nervului
motor (muşchilor) de la Universitatea John Moores din Liverpool. Cercetările
sale examinează rolul instrucţiunilor şi demonstraţiilor verbale în timpul învăţării
tehnicilor.
BICHESI ADRIAN CLAUDIU
29
PREGĂTIREA DINAINTEA SEZONULUI
ANTRENAMENTUL ÎN AFARA SEZONULUI
PENTRU JUCĂTORII DIN AFARA TERENULUI
RICHARD HANKINS
Revista „Insight”, Vol.6, 2003
La un nivel mai înalt, este ideal ca un jucător de fotbal profesionist să

menţină o capacitate maximă a efortului de-a lungul întregului meci.
Cercetările au arătat că o micşorare a distanţei parcurse reduce ritmul inimii
şi nivelul lactic în a doua jumătate a meciului comparativ cu prima.
În timpul meciului aproximativ 98% din energia eliberată este aerobă iar
restul energiei este suplinită printr-un proces anaerob.
Desigur, o eliberare de oxigen mai mare şi utilizarea sistemului vor permite
jucătoriilor să susţină un ritm mai alert al efortului de-a lungul meciului şi de
asemenea, facilitează o recuperare mai bună între asalturile unei activităţi
foarte intense.
S-a evidenţiat într-un recent articol din Insight, scris de Barry Drust,
reducerea capacităţii de rezistenţă ce poate apărea de-a lungul unei perioade
de repaus, identificând nevoia unui apropiat sezon de repaus condiţionat de
prevenirea acestor inconveniente. Accentul pus pe dezvoltare rezistenţei şi
puterii este foarte important de-a lungul perioadei respective, formând o
platformă în baza căreia jucătorul va începe următorul sezon.
Puterea maximă aerobă sau VO2max este puterea maximă ce poate fi
produsă printr-un proces aerob în interiorul capacităţii de funcţionare a
sistemului circulator.
În ciuda energiei create, corpul atinge limita în utilizarea oxigenului. În acest
punct există o nivelare a VO2max., chiar dacă nivelul efortului continuă să
crească.
Valoarea la care VO2max. este de cele mai multe ori privită ca singura şi
cea mai bună metodă de măsurare a rezistenţei cardio-respiratorii şi a sănătăţii
aerobe.
Numeroase studii au arătat că maximul de oxigen atins de jucătorii de
fotbal profesionist, ajunge la valori între 56 – 69 ml.min-1 kg-1, după cum s-
a observat.
Aceste valori sunt compatibile cu cele observate în alte sporturi de echipă,
dar sunt mai joase decât cele obţinute de atleţii de performanţă la care s-au
observat nivele mai mari ale VO2max. de 80 ml. min-1 kg-1.
Există tendinţa creşterii VO2max. odată cu creşterea nivelului de joc.
Au fost aduse dovezi pentru a arăta că VO2max. al unei echipe este în
strânsă legătură cu succesul jocului. O corelaţie orînduită la un nivel înalt a
fost descoperită între VO2max. al unei persoane dintr-o echipă şi poziţia finală
în prima divizie, din campionat. Acest lucru a fost susţinut de descoperirea din
prima divizie norvegiană unde s-a aratat o diferenţă a V02max. între echipa de
pe primul loc şi cea de pe un loc mai jos.
A fost descoperită o semnificativă corelaţie între V02max. şi distanţa
parcursă în timpul unui meci. S-a arătat de asemenea, că jucătorii cu un nivel
30
mai înalt al VO2max. realizează un număr mai mare de sprinturi şi iau
parte la fazele decisive ale meciului, decât cei cu un nivel mai scăzut!
Se spune că jucătorii de fotbal profesionist trebuie să aibă un nivel moderat
al VO2max. ce va influenţa ritmul efortului şi implicarea de-a lungul meciului.
Recent, studiile din fotbal norvegian au arătat că o creştere a VO2max. cu
11% determină o creştere cu 20% a distanţei parcursă în timpul jocului, cu 23%
în acţinile cu mingea şi cu 100% mărirea sprinturilor, indicând o legătură
cauzată de la rezistenţa aerobă la performanţa fotbalistică.
O intensitate mai mare a rezistenţei aerobe în timpul antrenamentului poate
fi atinsă într-un mod mai corect alergând fără minge. Un exerciţiu specific de
fotbal, bine gândit, poate furniza intensitatea dorită a efortului.
De obicei, alergarea fără minge nu este o activitate favorită a jucătorilor
de fotbal; oricum s-a considerat că meciul de fotbal nu pare să necesite
atât de multă energie sau intensitate pentru a dezvolta VO2max.
Scopul antrenorului este acela de a găsi o modalitate suficient de mare
pentru a dezvolta VO2max. Când se folosesc mici jocuri de o parte şi de
alta, intensitatea trebuie să fie mai mare decât jocurile obişnuite de fotbal.
S-a arătat că acest lucru ar fi posibil prin modificarea numărului de jucători,
a mărimii terenului şi prin reducerea timpului de joc.
Oricum, atunci când se realizează un program de antrenament ce urmează
cererile unui meci de fobal o problemă ar fi că fotbalul să se joace pe o
suprafaţă plată, iar cercetările au arătat că alergarea pe o suprafaţă plată nu dă
posibilitatea atingerii VO2max.
Alt scop ar fi acela al utilizării unui curs utilizând un singur jucător şi o
minge ce poate imita pe cât de mult posibil o intensitate mai mare în timpul
antrenamentului decât s-a dorit. Acest lucru poate fi realizat într-un curs de
alergare continuă cu mingea pentru anumite varietăţi ale efortului. Aceasta
înseamnă schimbări de ritm şi direcţie pentru compensarea inexisteţei
înclinării.
În antrenamentele realizate de jucătorii norvegieni de fotbal profesionist
aceştia au folosit sesiuni la intervale de mare intensitate corespunzând cu
90+95% din ritmul maxim (Hrmax) echivalent cu 85-90% din VO2max în patru
etape, a câte patru minute, din care trei minute de odihnă.
Este important să îţi dai seama că o intensitate a efortului de 90-95%
este mai mare decât pragul anaerob şi astfel în intervalul de recuperare
este importantă reducerea nivelului acidului lactic.
O intensitate mai mare apropiată de VO2max pune de asemenea o limită în
durata perioadelor de efort şi în numărul repetiţiilor.
La acest tip de populaţie se pare că intervalele de 4x4 minute sunt suficiente
pentru jucatori de fotbal cu VO2max, în zona de 60 ml.min-1 kg-1.
Jucătorii mai neantrenaţi ar cere o perioadă mai scurtă de efort sau un
număr mai mic de intervale.
Merită să menţionăm că s-a arătat că această intensitate mai mare a
antrenamentului este eficientă atunci când se efectuează mai multe forme de
antrenament incluzând alergarea în roată pe un teren înclinat, completând un
curs specific de îndemânare fotbalistică şi un joc de o parte şi de alta, obţinând
intensitatea cerută. Îmbunătăţiri ale VO2max cu 10% s-au realizat prin
folosirea acestor metode.
Componenta cheie a acestui aspect al antrenameatului este intensitatea.
Intensitatea antrenamentului mai degrabă, decât frecvenţa volumului, este cel
mai mare determinant al adaptărilor ce au loc.
31
Bazate pe înţelegere, următoarele exerciţii oferă diferite modalităţi prin care
jucătorii pot obţine intensitatea dorită a antranamentului, ori antrenându-se
singur, cu un coleg de echipă sau cu restul echipei ca o parte dinaintea
sezonului.
O descriere mai detaliată a antrenamantului dorit se poate realiza cu acordul
jucătorilor realizând antrenamentul adecvat din afara sezonului, ce în final va
reduce tensiunea asociată adesea cu antrenamentul dinaintea sezonului
şi va creşte potenţialul de performanţă al echipei ca un întreg.
Exerciţiile arătate mai sus demonstrează principiile de bază care pot fi
aplicate în mod egal micilor jocuri de o parte şi de alta şi variaţii pe această
temă.
Progresele indicate nu se realizează de la şedinţă la şedinţă ci pot fi obţinute
de-a lungul mai multor luni depinzând de nivelul iniţial de antrenament al
jucătorilor.
În cele din urmă, cel mai important este punctul cel mai înalt al
maximului ritmului inimii ce permite ca aceste antrenamente să fie
prescrise în mod adecvat şi împărţite normal, astfel o intensitate nepotrivită
poate apărea în timpul antrenamentelor împiedicând ca adaptarea la rezistenţă,
să aibe loc.
Aminteşte-ţi că, acest aspect al condiţionării intensităţii antrenamentului este
foarte important aşa cum s-a evidenţiat mai sus!
SECTIUNEA 1:
Alergare şi dribling 1+ jucătorii:

1. Start de la linia de jumătate; se opreşte balonul între gărduleţe; diferite
scheme tactice cu mingea - perioada activă de recuperare (odihnă);
2. Se aleargă trei sferturi din distanţă;
3. Se aleargă trei sferturi din distanţă. Se trece la practicarea de mişcări de joc
şi urmărire după 5-10 m;
4. Se ia balonul şi este condus spre jumătatea terenului ţinându-l sub control.
Se repetă exerciţiul de la 1-4 ori!
Executare:
• 5x2 min (2min. recuperare între repetiţii)
Fii inventiv în ceea ce priveşte mişcările şi talentul (cunoştiinţele practice)!
Cheia menţinerii ratei ridicate a inimii 85-95% Hrmax.
32
SECŢIUNEA 2:
Alergări intermitente pe perechi (cu sau fară balon)

1+jucătorii. De preferat perechi de jucători cu abilităţi egale;
Pereche de jucători ce stau şi pornesc din colţuri opuse;
1. "A" aleargă pe lăţimea exterioară a terenului de joc;
2. "B" aleargă şi el pe lăţime, dar numai dupa ce a terminat „A" (A se odihneşte)
3. „A" aleargă pe lungimea exterioara a terenului imediat ce „B" a terminat tura
lui (B se odihneşte);
4."B"continuă procesul ciclic.
Fiecare a-2 a tură poate fi completată cu utilizarea balonului.
Executarea:
• 3 - 4 x 3min (2min recuperare între execuţii)
• 4 x 4 min (2min recuperare între exerciţii)
Monitorizează distanţa acoperită în intervalul de timp pentru a observa gradul
de oboseală fizică.
33
SECŢIUNEA 3.
• Exerciţiul pe lăţimea jumătăţii interioare a terenului. (cu sau fără balon)

1+jucătorii
• Jucătorul aleargă dus-întors de-a lungul lăţimii în 30 de secunde.
30 secunde recuperare, apoi repetă exerciţiul.
• Repetă exercitiul de 10 ori.
• Continuă cu scăderea timpului de recuperare (15, 10, 5, 0)
• Lucrează exerciţiul de 3-2 cu repetiţii continue (vezi diagrama) (1min
activitate, 30 sec recuperare – repetând de 5 ori)
• Perfecţionează exerciţiul astfel încât la fiecare repetare să se utilizeze şi
balonul.
SECŢIUNEA 4.
• Diverse modalităţi de alergare continuă a grupului

1+jucătorii
• Toţi jucătorii aleargă în acelaşi timp doar la acelaş conţinut al setului
(mă refer la distanţa şi dificultăţi ale acesteia);
• Jucătorii aleargă pe fiecare parte rectilinie în 15 secunde;
• Partea lungă a terenului (80-100) este parcursă în 15 secunde;
• Alergarea pe partea scurtă a terenului (de 40 m) în 15 secunde;
• O tură întreagă de teren parcursă într-un minut (aprox. 14-17km/h, în
funcţie de dimensiuni);
• Se avansează de la 2 ture la 3 şi apoi, la 4 ture într-un singur set cu 2-3
min. de recuperare. Construieşte de la 1 la 4 seturi. Îmbogăţeşte
exerciţiul alternând cu ture când se utilizează şi balonul.
• S-ar putea să fie nevoie să diversifici distanţele în funcţie de nivelele
opţiunilor jucătorilor!
34
SECTIUNEA 5.
• Circuit de dribling 1+jucatorii. Cu mai mult de 1 singur jucător, fiecare

jucător poate începe exerciţiul din orice punct.
• De la "Start" jucătorul driblează cu balonul printre jaloane.
• În apropierea gărduleţelor pasează mingea pâna la terminarea acestora
şi execută diferite scheme tactice cu piciorul pe suprafaţa respectivă
continuând apoi driblingul cu balonul.
• Continuă driblingul printre porţile create pâna spre beţele de jaloane.
• La capătul circuitului de jaloane pasează balonul în pătratul creat
întorcându-se prin jalonale cu balonul şi alergând apoi din nou spre
pătrat.
• În timpul ieşirii din pătrat se execută diverse exerciţii de aptitudini tehnice
(păstrarea balonului pe picior de 5 ori în timpul mişcării) şi apoi, continuă
driblingul până se ajunge din nou la Start".
• Continuă circuitul la momentul cel mai apropiat, astfel incât să se
menţină rata inimii la max 90-95%
35
• Execuţie:
• 3 x 3 min (3min recuperare între repetiţii)
SMARANDA ALEXANDRU
36
STANDARD DE CALITATE PENTRU FORMAREA
(PREGĂTIREA) ANTRENORILOR ÎN EUROPA
Sursa: Revista „Insight”, Vol.3, 2000
Convenţie a UEFA în legătură cu recunoaşterea calificărilor de

antrenor.
1. GENERALITĂŢI
Fostul antrenor naţional francez şi actualul director al Clubului de Fotbal
Aime Jacqurt, este în continuare citat cu plăcere mai ales de către asociaţia
antrenorilor privind afirmaţia despre succesul campionatului mondial din Paris
1998. El afirmase după câştigarea titlului, că succesul echipei franceze este mai
presus de toate şi un succes al staff-ului tehnic al antrenorului.
Cât de importantă a fost totuşi această afirmaţie pentru înţelegerea statutului
de antrenor profesionist? Bineînţeles jucătorii sunt cei care trimit mingea în
poartă. Dar pentru a crea jucători distinşi şi pentru a-i lăsa să se dezvolte în
componenţa echipei este nevoie şi de un antrenor distins.
DFB-F-L-L (Fussball-Lehrer-Lizenz); UEFA – Pro - Diplom / - Lizenz
DFB - A Lizens UEFA – A - Diplom / - Lizenz
DFB - C Lizens UEFA – B - Diplom / - Lizenz
Exact în acest punct începe şi UEFA prin propriile eforturi pregătirea
antrenorilor pentru a asigura calitatea fotbalului european şi a o îmbunătăţii
în continuare. Convenţia UEFA prezintă un punct principal, esenţial privind
recunoaşterea reciprocă a calificărilor antrenorilor.
*) DFB – sigla Liga Germană de Fotbal
2. ORIGINEA CONVENŢIEI
La începutul anului 1990 Comitetul European al UEFA recunoştea, în scopul
menţionat mai sus, necesitatea unei convenţii a antrenorilor şi a însărcinat
comisia tehnică să dezvolte un concept de bază, care deja m 1991 a fost
adoptat de UEFA. După aceea a fost adusă la viaţă o „Task Force" (“Încercare
de Forţă”) şi în acelaşi an această grupă de lucru sub conducerea domnului
Vaclav Jira a avut prima şedinţă cu scopul de a dezvolta conceptul de bază într-
o structură de pregătire a antrenorilor mai detaliată, să fixeze directive pentru o
pregătire unitară a antrenorilor în Europa (cerinţele minimale), şi să le
consolideze într-o convenţie privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor
antrenorilor.
În această grupă de lucru au fost întruniţi lideri în formare şi experti din
diferite cluburi naţionale, care dispuneau de o bogată experienţă în pregătirea
antrenorilor, şi care în acelaşi timp puteau discuta despre criteriile pentru
pregătirea antrenorilor în mod competent, pentru a le fixa apoi pentru contextul
UEFA. După moartea domnului “Jira”, în 1993 s-a hotărât ca grupa de lucru să
fie numită în alt mod şi în acelaşi timp şi să-l onoreze pe domnul Jira pentru
activitatea legată de licenţa de antrenor europeană.
37
În anul 1994 UEFA a subliniat prin crearea unei poziţii de director tehnic
importanţa care în ochii lor era cuvenită domeniului tehnic şi mai ales a
pregătirii antrenorilor. Această funcţie i s-a oferit lui Andy Roxburgh, un antrenor
naţional cunoscut şi un fost jucător profesionist. Fostul antrenor al Scoţiei
cunoştea meseria ca membru al grupei de lucru şi a adăugăt exeperienţa sa de
o viaţă în formarea activităţilor tehnice a UEFA. Sub conducerea sa s-a
intensificat munca “comisiei Jira” şi după alte adunări grupa de lucru a obţinut
statutul unei comisii oficiale. Prima şedinţă a acestei comisii oficiale a avut
loc în Paris, în mai 1995.
Membrii comisiei au perfecţionat şi criteriile convenţiei UEFA şi au asigurat
finisarea acestora. S-a elaborat prin colaborarea cu fostul responsabil în
formarea antrenorilor a DFB, Gero Bisanz o pregătire pe trei nivele: Nivelul B
de licenţă, cuprinzând 120 de ore de pregătire, la nivelul A de licenţă cu
cel puţin 120 ore de pregătire şi nivelul PRO de licenţă cu cel puţin 240 de
ore de pregătire.
Conţinutul nivelului B se referă la fotbalul pentru juniori şi amatori
seniori, al nivelului A la juniorii şi amatorii la un nivel mai superior, fotbalul
profesionist, iar nivelul PRO pentru fotbalul profesionist. Între fiecare nivel
trebuie să fie cel puţin un an de activităţi în antrenament Şi mai departe, pentru
acceptarea în fiecare grupă se cere trecerea unui test pentru a asigura calitatea
participanţilor.
Schimbările pe scurtă durată de timp a pregătirii şi verificării antrenorilor au
avut în vedere:
Date istorice:
La 17 ianuarie 1998 a avut loc în Gent ratificarea documentului de
convenţie finisat prin cele 6 naţiuni pe atunci conductoare în formarea
antrenorilor. Danemarca, Germania, Franţa, Olanda, Italia şi Spania.
Convenţia s-a mărit de atunci continuu în Europa.
UEFA Convenţie PRO A B

Ore de curs (minimum) 240 120 120
Teorie (în sală) 40% 40% 40%
Practică pe teren 40% 60% 60%
Practică 20% - -
Examene (minimum) 6ore 4ore 3 ore
3. LĂRGIREA CONVENŢIEI
Nu doar calitatea de membru deplin (B, A şi PRO) este posibilă; Federaţiilor
li se va recunoaşte pas cu pas avansarea şi li se va deschide uşa chiar şi la
nivelele mai mari, la care nu avuseseră acces. În 2003 Octombrie s-au adunat
în Convenţie mai mult de 140.000 antrenori din toată Europa la un nivel sau
altul. În total au fost primite în convenţie 35 din 52 Federaţii Naţionale de
membri UEFA. 21 din 35 de membri ai convenţiei au obţinut statutul de membru
deplin. Belgia, Bulgaria, Danemarca, Italia, Finlanda, Croaţia, Olanda, Norvegia,
Austria, Polonia, Suedia, Scoţia, Elveţia, Slovacia, Slovenia, Spania, Cehia,
Ungaria, Ţara Galilor.
În total există la momentul actual 19 Federaţii naţionale concurente
pentru un nivel sau altul de pregătire pentru primirea în convenţie. Aceşti
aspiranti vor fi urmăriţi, cursul pregătirii lor va fi evaluat, şi vor fi dirijaţi de UEFA
38
să urmeze un nivel de pregătire corespunzător fiind în acelaşi timp sprijiniţi de
membri comitetului pentru “proiectul Jira”. (cum a fost numită comisia de
odinioară în urma restructurării).
Comitetul se compune din:
(tabel - membrii...)
4. CE VREA CONVENŢIA SĂ PRODUCĂ?

Federaţiile membru UEFA obţin ajutor tehnic şi consiliere din partea
comitetului pentru proiectul Jira. Eventualele deficite de pregătire în Federaţii
vor trebui înlăturate şi nivelul de pregătire a antrenorilor va trebui ridicat în
întreaga Europă. Acesta este scopul principal, de a aduce structurile de
pregătire a fiecărei federaţii la un nivel calitativ bine definit. În acest scop au fost
formate şi nivelele menţionate anterior. (B, A şi PRO).
Prin realizarea criteriilor şi prin supravegherea condiţiilor procesului
de participare este posibilă primirea în convenţie a oricărei Federaţii. De
reţinut este că uniformizarea criteriilor minimale nu înseanmă anularea identităţii
naţionale. Dimpotrivă: Diferenţele în modul de a juca constituie formarea
jocului nostru şi nu este permis ca ele să lipsească.
Pregătirea este mai importantă ca niciodată. Accentuarea eforturilor de
pregătire îmbunătăţeşte în asociatiile nationale statutul antrenorului. În acelaşi
timp meseria de antrenor trebuie sprijinită de convenţie şi drumul către
libertatea antrenorilor de a se deplasa în interiorul Europei trebuie nivelat.
UEFA reuşeşte să adune materialul de pregătire a tuturor asociaţiilor şi îl oferă
ca bun comun fotbalului european.
Prin Convenţie se încearcă mobilizarea Federaţiilor în a stabili
obligatorie licenţa de antrenor. Toate echipele şi mai ales profesioniştii
trebuie să facă rost de antrenorii care au frecventat un curs de pregătire şi care
au dobândit o licenţă adecvată. Dar încă acest lucru nu este valabil în toate
echipele de membri UEFA. Acest lucru este important şi în legătută cu
întroducerea procesului de licenţiere în cluburi în care calificările necesare
antrenorilor sunt clar definite şi chiar impuse. Indiferent de impuneri şi
reglementari, pregătirea adecvată a antrenorului este mai importantă ca
niciodată.
„Pregătiţi-vă bine antrenorii şi pregătiţi-vă în mod corespunzător,
pentru a fî pregătiţi cerinţelor fotbalului modern", spunea acum câteva luni
englezul Ray Hadgsan, antrenorul momentan al Emiratelor Arabe la un seminar
european de antrenori, într-un referat despre profilul antrenorului profesionist.
De la antrenor se aşteptă mai mult ca niciodată.
5. PREGĂTIRE ŞI SUCCES
Prentru a putea face faţă un antrenor are nevoie în zilele noastre de un profil
puternic.
Fostul şef de pregătire al DFB Gero Bisanz puse punctul pe i: „Antrenorul
de azi trebuie să aibă pe lângă cunoştiinţele de specialitate şi o
personalitate, să poată argumenta logic şi să ia o decizie. Trebuie să
lucreze foarte serios şi să câştige încredere. El trebuie să fie politician,
diplomat, mediator, psiholog, învăţător, organizator şi manager. Trebuie să
gândească strategic şi să aibă tactică. Antrenorul de azi are nevoie de
intuiţie şi viziuni în fotbal, trebuie să aibă principii realiste, care să-l
conducă.
39
Şi pe lângă toate aceste principii trebuie să existe ca şi odinioară modestie.
Marele antrenor de baschet J. Wooden spusese:
„Talentul e dat de Dumnezeu,
Aşa că fii modest;
Faima este adusă de oameni
Aşa că fii recunoscător;
Aroganţa şi-o aduci tu ţie
Aşa că ai grijă!"
În încheiere încă o părere realistă, anume că o bună pregătire este un bun
fundament pentru un posibil succes, totuşi sunt necesare şi alte ingredinte şi
influenţe, aşa cum bine ştim cu toţii.
Filozoful francez Jean-Paul Sartre spunea odată:
„Într-un meci de fotbal se complică totul prin prezenţa unei echipe
adverse"!
ŞTEFAN ZIMA
ANTRENAMENT ÎN GRUPE MICI - DIN PRACTICA

PROGRAMULUI DE ÎNCURAJARE A TALENTELOR-DFB
(LIGA GERMANĂ DE FOTBAL)
Jorg Daniel,
Andre Malinowski/
DFB – coordonatori
1. GRUPELE MICI DE EXERCIŢII AU AVANTAJE!

Programele de încurajare a talentelor DFB oferă prin prezenţa a trei
antrenori pe bază de onorar posibilităţi de a sprijini fiecare talent în parte printr-
un program de antrenament individual potrivit, special.
Grupe de exercitii şi joacă se pot organiza uşor. Şansele şi avantajele unui
antrenament individual şi pe grupe sunt evitate:
• Antrenorii pot încuraja prin programe speciale de antrenament punctele
forte a fiecărui jucător sau jucătoare sau să diminueze punctele slabe;
• În grupele de exercuţii antrenorii pot să se dedice mai intensiv fiecărui
talent;
Desfăşurările tehnice şi tactice sunt mai uşor de analizat Corectările se pot
face direct.
„Antrenaţi individual şi în detalii" aceste directive sportive a programului de
încurajare a talentelor DFB se por realiza aici.
• Pentru talente mai avansate şi ambiţionase un „antrenament de poziţie"
poate deveni conţinut specific unei grupe mici sau individuale. Scopul e
40
de a perfecţiona îndemânări specifice de poziţie, care rezultă din profilul
special de cerinţe a poziţiei de joc.
• Prin munca cu jucători individuali sau cu grupe mici, antrenoni au şi
şansa unui efect psihologic asupra jucătorilor.
Contactul direct produce încredere şi motivaţie!
• Antrenamentul în grupe mici va permite multe repetiţii, ceea ce fac
desfăşurările tehnico-tactice mai eficiente. Timpuri de aşteptare nu prea
mai intervin.
În acelaşi timp pentru antrenor e mai uşor să controleze efortul. Are toate
talentele în vizor şi poate controla direct o pauză, dacă observă o scădere a
dinamicii şi calităţii desfaşurării.
În cele din urmă încă un aspect organizatoriu a grupelor mici de
antrenament. În traducerea unui mijloc de ajutor eficient; ca de exemplu
pendularea mingii cu capul este posibil doar pentru o parte a grupei de
antrenament. Astfel timpul de aşteptare pentru fiecare jucător ar fi prea mare.
Această listă a şanselor şi posibilităţilor subliniază importanţa
antrenamentului grupelor individuale sau mai mici din programul de încurajare a
talentelor DFB (Liga Divizia de Fotbal Germană).
1. ANTRENAMENT TEHNIC, DRIBLING, FENTE - ARATĂ ŞI

ÎMPROSPĂTEAZĂ
Ex 1: “Formaţiunea bradul” (fig. 1.)
(fig. 1.)
Organizare: 10 jaloane, 8 — 10 jucători, fiecare jucător o minge
Durata: 20 minute
41
Sarcini: Conducerea mingii de la jalon la jalon:
1. De la jalonul 1, conducere cu piciorul drept, înainte de jalonul 2,
conducere cu piciorul stâng şi aşa mai departe...
2. De la jalonul 1, conducerea mingii cu piciorul drept exterior, întoarcerea
cu mingea în partea dreaptă a axei. Întoarcerea la jalonul 2;
3. Schimbarea direcţiei cu talpa dreaptă/stânga, înaintea jalonului;
4. Înainte de primul jalon oprirea mingii cu talpa dreaptă şi după care cu
interiorul piciorului drept, conducerea în direcţia jalonului 2. La al 2-lea jalon
schimbă;
5. Exact ca la exemplul 4, cu talpa stângă şi piciorul stâng;
6. Mingea în conducere, în faţa primului jalon, o fentă cu piciorul drept, şi
conducerea în direcţia jalonului 2. La jalonul 2 cu stângul.
7. Trecerea piciorului peste minge cu dreptul, şi luarea în cealaltă direcţie cu
stângul exterior. La al 2-lea jalon schimbăm invers.
8. Toate aceste exerciţii continuate individual: de ex.: in faţă, schimbări de
direcţie cu talpa, cu spatele şi cu fentă de şut.
9. Toate exerciţiile se vor efectua cu piciorul stâng cât şi cu cel drept!
10. Mişcările fiecărui jucător individual urmărite cu atenţie şi corectate.
2. PUNCTUL IMPORTANT AL ANTRENAMENTULUI:
(fig. 2.1.)
Tehnic - tactic antrenament;
• dribling, fente si finalizare la poarta.
Şutul la poarta
Organizare: - 8 jaloane, 2 porţi, 2 portari, 8-10 jucători, fiecare jucător 1 minge.
42
Timp de joc: 2x10 minute
Sarcini 1: Dribling cu mingea de la jalon la jalon cu şut la poartă.
1. Diferite fente la alegere înainte de fiecare jalon, după jalonul patru

finalizare cu şut la poartă
2. Înainte de jalonul 1, trecerea piciorului stâng peste minge (fenta) şi luarea
mingii cu dreptul exterior direcţia 2 (cealaltă) jalon, îanintea jalonului e
acelaşi lucru cu piciorul drept şi luăm cu stângul.
3. Ca şi mai sus, dar acum cu dubla trecere stâng - dreptul şi luarea mingii
cu dreptul.
4. Exemplul de mai sus lucrat şi combinat individual.
5. Toate exerciţiile vor fi lucrate atât cu stângul cât şi cu dreptul.
6. Mişcările unor jucători foarte aproape urmărite şi corectate.
Sarcini 2: Conducerea mingii în joc 1 vs 1
(fig.2.2.)
1. Apăratorii trebuie depăşiţi cu fente şi driblinguri învăţate anterior;

2. După fiecare finalizare se schimbă fundaşii;
3. Schimbarea poziţiei atacanţilor, zona mijloc, stânga, dreapta;
4. Exemplele de până acum combinate individual;
5. Toate exemplele se vor fînaliza atât cu stângul cât şi cu piciorul drept;
6. Mişcările fiecarui jucător în parte, urmărite şi corectate!
43
3. PUNCTUL IMPORTANT AL ANTRENAMENTULUI
Antrenament tehnico - tactic :
• dribling şi fente în jurul jaloanelor (porţi)
• staţiunea 3: forme de joc în preajma jaloanelor
Organizare: 8 până la 10 jaloane, 4-5 bare metalice, 8-10 jucători, 4-5

mingi, 4-5 (tricouri) maieuri
Timp de ioc: 10 minute
Sarcini: dribling în joc 1 : 1 sau 2 : 2 până la 4 : 4 (5 : 5) cu driblarea printre

porţile făcute din jaloane.
1. Joc liber de dribling şi fente 1 : 1 printre porţile făcute din jaloane;

2. Acelaşi lucru dar în joc 2 : 2 până la 5 : 5 printre porţile făcute de jaloane;
3. Toate driblingurile şi fentele trebuie făcute atât cu piciorul stâng cât şi cu
piciorul drept.
4. Mişcările fiecărui jucător în parte corectate şi urmărite exact.
Punctele principale ale antrenamentului

Antrenament tehnico - tactic: joc la 2 porţi cu portar cu driblinguri şi fente
Staţia 4
Forma de joc la porţi cu portar
(fig. 3.)
44
Organizare: 2 porţi, 2 portari, 8-10 jucători, 4-5 mingi, 4-5 maieuri,
Timp de joc: 10 minute
Sarcini: joc de 4 : 4 până la 5 : 5 la 2 porţi cu portari

1. Joc liber cu fente, driblinguri în joc 4 : 4;
2. Goluri marcate din driblinguri;
3. Golurile marcate din driblinguri şi fente se pun tot 2 goluri;
4. Toate driblingurile şi fentele trebuie executate atât cu piciorul drept cât şi
cu stângul;
5. Mişcările fiecarui jucător trebuiesc controlate, corectate individual.
DOCUMENTAŢIE
Willi Hink, Directorul Federaţiei Germane de Fotbal
1. FOTBALUL DE SALĂ
Drumul nou spre fotbalul de sală

D.F.B. ca obiect al schimbării societăţii
Inovaţia demografică:
1 .Vârstnici ca o nouă grupă: fotbal pentru toată viaţa!

2. Mai mult angajament pentru doamne şi domnişoare: fotbal pentru toţi!
3. Proces de schimare continuă a societăţii;
4. Creşterea Marketingului în sport;
5. Investitorii şi agenţii sportivi intră în concurenţă cu AJP-urile;
6. FederaţiiIe intră în concurenţă între ele şi fac reclamă fiecare pentru
sportul ei;
7. Comercializarea ofertelor oraşelor sportive.
Cum putem noi ca ofertatori de fotbal să reuşim în aeeastă provocare ?

Fotbalul amator în forma lui tradiţională sa-l susţinem şi să-l promovăm.
Promovarea fotbalului de dame şi domnişoare. A face oferte fotbalului din
timpul liber şi promovarea lui în cluburi.
Drumuri noi în fotbalul de sală
1. Congresul federaţiei germane de fotbal din Barsinghausen

• fotbalul trebuie format şi forţat la toate nivelurile;
• ca bază, să fie concursul clasic de fotbal;
• orice persoană care se ocupă sub orice formă cu fotbalul este un
potenţial activ, funcţionar, fan, etc.
• sunt circa 4 milioane jucători activi şi cca 8 milioane fotbalişti de timp
liber.
Un drum nou în fotbalul de sală
Regulament:
Teren de joc: 40m x 20m fara banda
45
Minge: marimea 4
Porti: 3m x 2m
Jucatori: 4 + 1, pana la 7 rezerve
Timp dejoc: 2 x 20 minute
Time out: 1 pe repriză;
Lovitura de pedeapsă: 6 m (10 m);
• lovituri libere;
• fairplay numai 5 faulturi pe echipă (după care, 10m pedeapsă)
Fotbalul de sală în Germania
Până acum:
Perioada de trecere de la iarnă la primăvară (pauza de iarnă) câteodată
chiar sub formă de campionat între judeţe (copii şi juniori) în unele judeţe chiar
şi la echipele de seniori sunt campionate la nivel de judeţ (AFJ).
Hotărâri proprii:
• nu se iau regulile FIFA în totalitate;
• fără să se facă un compionat judeţean sau pe ţară;
• fără selecţionate naţionale.
Tacit: o inovaţie în substanţă a fotbalului de sală nu a fost dorit.
UEFA FUTSAL - COMPIONAT INTER - CLUBURI
1. Start sezon 2001/2002
• câştigătoare de 2 ori: Playos de Castelleon (Spania)

Participanţi 01/02-27 campiontate;
02/03-32 campionate;
8 turenee de calificare:
câştigătorii de grupe joacă mai departe (2x4 grupe);
câştigătorii grupelor joacă meci, tur-retur.
2. INOVAŢII: FIFA/UEFA
Fotbalul de sală cel mai popular sport de sală din lume

Joc olimpic de la Peking 2008
Prima conferinţă UEFA la sfârşitul anului 2002

• antrenamente
• concursuri pentru tineret (copii)
Primul curs special pentru Futsal - SR (arbitrii)

FIFA - Teste spepiale pentru arbitrii de sala - Săli cu podea lucioasă. Futsal
trebuie să fie un joc tehnic şi rapid!
46
3. Alte aspecte la nivel de juniori: futsal este un concurs internaţional şi prin
aceasta un scop pentru tineret (juniori).
În America de Sud se joacă la nivel de juniori numai cu teren mic (identic cu
Futsal). Cu aceasta, spun sud-americanii, că de aici se trag şi calităţie lor
tehnice, peste a celorlalte natiuni. Federaţia Germană de Fotbal a pus la vot ca
terenurile de fotbal, să fie ca mărime, în funcţie de vârsta juniorilor. Deja la nivel
de juniori există sezon de fotbal la sală.Foarte multor tineri le plac sporturile de
sală!
4. Consecinte: Fotbalul de sală este un sport foarte iubit şi atractiv în toată

lumea. FIFA şi UEFA au planuri mari comerciale de inovare în interesul
Futsalului. Fotbalul de sală se joacă în Germania dar nu este ceva
obligatoriu sau forţat. Federaţia şi AJF-urile au un inters reciproc să dezvolte
fotbalul de sală. Dacă federaţia şi AJF-urile nu iau măsuri, o să le ia alţi iubitori
ai fotbalului de sală, faţa! (AFJ – Asociaţia Judeţeană de Fotbal)
5. Consecvente: Federaţia şi AJF - urile sunt obligate să inoveze şi să crească

fotbalul de sală şi să-l recomande.
6. Alte implicatii:
lunie 2003 - seminarii multiple cu arbitrii de forbal de sală.
Scolarizarea Federaţilor Judeţele de Futsal (în Germania)
Toamna 2003:
• Seminare multiplicate pentru antrenori, în jur de trei
• Sezon de sală 2003/2004
• Testarea tuturor Asociaţiilor Judeţene!
ŞTEFAN ZIMA
47
1. ANTRENAMENTUL DIN AFARA SEZONULUI
BARRY DRUST
Campionatul englezesc de fotbal se desfăşoară de la jumatatea lunii august

până la mijlocul lunii mai. În timpul acestei perioade de zece luni, jucătorii de
succes pot juca într-un număr mare de meciuri competitive (între 50 şi 60).
Jucătorii vor fi nevoiţi să se antreneze pe tot parcursul sezonului pentru a-şi
menţine performanţele.
În timpul unui sezon, aceste necesităţi vor rezulta în faptul că jucătorii vor
simţi foarte mare oboseală, aceasta, în special la sfârşitul sezonului.
Oboseala simţită de jucători nu este doar de natură fizică. Expunerea
repetată la antrenament şi competiţii este însoţită de un înalt nivel de
stres psihologic, ce poate duce la oboseală mentală. Încă nu există o
explicaţie clară a fiziologiei ce stă la baza acestui fenomen. Asemenea
nivele înalte de oboseală trebuie semnalate, altfel, jucătorii neputând participa
la competiţii, sau să se antreneze la nivelul necesar, ceea ce ar conduce la
reducerea totală a performanţei echipei.
Lunile: Mai, (urmând finalul sezonului), lunie şi Iulie, (care coincid cu
antrenamentele dinaintea sezonului) oferă oportunitatea ca jucătorii să evite
obişnuinţa şi rutina meciurilor.
Această perioadă este numită după tradiţie „în afara sezonului".
O abordare obişnuita a situaţiei în această perioadă a fotbalului este de a
încuraja jucătorul la odihna totală, inspecţie iniţială, asemenea abordări par a
oferi condiţiile necesare pentru odihna fizică şi psihică, timp în care, stresul de
la competiţii şi antrenamente va fi eliminat. Sunt, însă, o serie de limitări, la
asemenea abordări.
Întreruperea bruscă poate duce la pierderea masivă a condiţiei fizice.
Aceasta ar putea rezulta şi din întoarcerea jucătorilor la antrenamentele
dinaintea sezonului cu capacităţi reduse de a juca. O dovadă a acestor
diminuări a condiţiei fizice este studiul de cercetare al jucătorilor danezi
(Bangsbo, 1994.). Fig. 1, arată reducerea anduranţei în conformitate cu o pauză
de 3 săptămâni.
125
100
75
50
25
0
A B C
48
Fig. 1. Capacitatea de rezistentă a unui grup de jucători de fotbal danezi în
timpul sezonului (coloana A), dupa 3 săptămâni de odihnă totală (coloana B), şi
dupa patru săptămâni de antrenament efectuat după 3 săptămâni de odihnă
(coloana C). Valorile sunt exprimate în relaţie cu nivelul obţinut în timpul
sezonului (100%); adaptat de Bangsbo (1994).
Forma fizică nu revine la nivelul atins nici chiar după această intervenţie.
Ca o consecinţă a acestor reduceri la forma fizică, primele câteva săptămâni
din perioada dinaintea sezonului, se vor concentra pe revenirea jucătorilor la
nivelul de performanţă anterior. Asemenea strategii sunt folosite ineficient, în
timpul limitat, care este la dispoziţia jucătorilor, să se poată pregăti pentru noul
sezon.
Sunt, de asemenea, antiproductive, pe dezvoltarea pe termen lung, a
condiţiei fizice a jucătorului. Nu este neobişnuit ca alte evenimente sportive să
necesite o îmbunătăţire continuă a condiţiei fizice de la an la an.
În asemenea sporturi, perioada dintre sezoane este considerată o tranzitie,
sau legatură între două planuri de pregătire anuale, nu doar ca o perioadă de
odihnă şi regenerare.
Asemenea abordări ajută la asigurarea unei dezvoltari continue a atribuţiilor
fizice ale jucătorului, decât un ciclu repetitiv de schimbări a condiţiei fizice.
Strategii care încurajează odihna totală pot duce, de asemenea, la alte
schimbări ale obiceiurilor jucătorilor. Reducerile în depunerea de energie nu
sunt asociate, întotdeauna cu reduceri în acumularea de energie. Asemenea
strategii nutriţionale pot duce la acumulari nedorite de greutate corporală şi
schimbări în componenta corporală.
Este, de asemenea, obişnuit, ca aceste perioade de inactivitate să fie
corelate cu acumulare excesivă de alcool. Împreună, aceşti factori pot afecta
calităţile fizice şi psihologice ale jucătorilor în completarea eforturilor necesare
la întoarcerea lor la antrenamentele dinaintea sezonului.
Sunt, astfel, necesare, strategii alternative, pentru perioadele de inactivitate
totală, pentru perioada dintre sezoane. Baza acestor strategii este întreţinerea
activităţilor fizice pe tot parcursul prioadei dintre sezoane. Folosirea
strategiilor de odihnă „activă" în timpul acestei perioade pot permite jucătorilor
să aibă odihnă şi regenerare. Refacerea psihologică şi fiziolozică va fi însă
atinsă dacă exerciţiile vor fi de natura celor folosite în timpul sezonului şi dacă
sunt de un volum şi intensitate potrivite, pentru a menţine forma fizică.
Alternarea naturii exerciţiilor poate fi făcută în mai multe moduri. Schimbările
pot fi făcute în funcţie de tipul activităţii ce este incorporată în antrenamant. (ex.
baschet sau hochey în loc de fotbal; ciclism, canotaj sau înot în loc de alergat),
mediul folosit pentru antrenamente (în sală, în loc de afară), ţelul final al sesiunii
de antrenament (ex. distracţie în loc de pregătire pentru competiţie) şi modelul
de exerciţii propriu-zis (activitate continuă în loc de exerciţii de model
intermitent). De asemenea, ar putea fi avantajos pentru ca jucătorii să îşi
termine pregatirea, fie individual sau în grupuri mici, în afara clubului şi la
propria lor discreţie (în locul unei sesiuni organizate în mod formal). Aceste
schimbări vor modifica şi rutina zilnică a sezonului competitiv dar şi perceptia
jucătorului asupra antrenamentului, astfel oferind un mediu stimulator şi
totodată relaxant pentru cei implicaţi.
Volumul şi intensitatea antrenamentului ar trebui planificate cu atenţie
pe tot parcursul perioadei dintre sezoane. În timpul primei săptămâni,
volumul şi intensitatea antrenamentului ar trebui să fie reduse progresiv
49
faţă de cele suportate în timpul sezonului. Această reducere graduală a
antrenamentului ajută la prevenirea dereglărilor fiziologice (cum ar fi: lipsa
somnului, a motivaţiei şi a apetitului) ce pot însoţi schimbări bruşte în
încărcătura antrenamentului. Urmând această scădere iniţială, intensitatea şi
volumul antrenamentului ar trebui ridicate putin, pentru a menţine nivelul
de condiţie fizică al jucătorului. Cum se apropie perioada dinaintea sezonului
aceşti parametri de pregătire pot fi ridicaţi mai mult pentru a se asigura că toţi
jucătorii sunt pregatiţi 100%, pentru ca munca sa fie terminată în perioada
dinaintea sezonului.
Tabelul nr. 1 ofera câteva indicaţii pentru antrenamentele din timpul
perioadei dintre sezoane.
Începerea Mijlocul Sfârşitul

perioadei dintre perioadei perioadei
sezoane dintre sezoane dintre sezoane
Frecveaţa sesiunilor 1-3 2-3 3-4
(pe săptămână)
Intensitatea sesiunilor 65 80 80
(% din max. de bătai
ale inimii)
Durata 20 - 60 20 - 60 20 - 90
Metoda energiei aerobice ar trebui să fie principala metodă de furnizare a

energiei pentru toate sesiunile de antrenament incluse în perioada dintre
sezoane. Exerciţiul anaerobic necesită un înalt grad de efort fiziologic şi
psihologic. Asemenea eforturi fac doar să limiteze procesul necesar de
refacere şi regenerare. O atentă consideraţie a exercitiului: odihna (dacă
activitatea este realizată în natură) încorporată în sesiuni concomitent cu
evaluarea activităţii realizate de jucători va asigura redepăşirea intensităţii
potrivite.
Perioada dintre sezoane mai poate oferi posibilitatea antrenamentului
în forţă în (orarul) programul de antrenament al jucătorilor. Aceasta va oferi
ocazia jucătorilor să se familiarizeze cu necesităţile tehnice şi fiziologice ale
unui asemenea antrenament, dinaintea perioadei sezonului, când este
efectuată munca de forţă intensă. Ar mai putea oferi oportunitatea implementării
unor programe specifice antrenamentului în forţă, pentru jucătorii care au
semnalat slabiciuni legate de forţă. Principiile folosite pentru a coordona
antrenamentul de forţă în perioada dintre sezoane sunt similare celor folosite
pentru
antrenamentul aerobic. Forţa încorporată în sesiunile din săptămânile imediat
următoare a sezonului ar trebui să fie puţină, daca nu, nulă. Volumul şi
intensitatea ar trebui, apoi, ridicate sistematic, pe restul parcursului perioadei
dintre sezoane. Abordări tradiţionale ale perioadei dintre sezoane care
susţin odihna totală nu sunt potrivite pentru jucătorul moderen de fotbal.
Perioada dintre sezoane ar trebui văzută ca un „pod" între două sezoane
competitive, asigurând, astfel, dezvoltarea fizică, continuă a jucătorilor.
Perioada dintre sezoane ar trebui caracterizată de menţinerea activităţii în care
50
odihna şi regenerarea este încurajată de o schimbare în natură şi intensitatea şi
volumul activităţii.
Notă bibliografică:
Bangsbo, J (1994) Pregătirea condiţiei fizice în fotbal: O abordare ştiinţifică
Bagsvaerd:HO şi Storm.
Dr. Barry Drust este senior în Ştiinţa Sportului Aplicată la Universitatea „John
Moores" din Liverpool. De curând a petrecut 3 ani lucrând ca antrenor fiziologic
la un club de fotbal din „Premier League".
2. PREGATIRE OPTIMĂ PENTRU A DOUA JUMĂTATE

MAI MULTE ACTIVITĂŢI LA PAUZĂ
Peter Krustrup, Magni Mohr,

Jens Bangsbo
Rev. Insight, Vol. 6, 2002
2.1. Pauza de la jumătatea meciului.
Ce face echipa ta la pauză? La echipele care joacă la nivel înalt, jucătorii

stau sau merg timp de 15 min. la pauză având făcute câteva ture de 10-20
m alergări, atunci când se întorc pe teren. Întrebarea este dacă aceasta este
o pregătire optimă pentru a doua jumătate. S-a demonstrat că, numărul de
alergări la intensitate mare în fotbalul de înaltă clasă este, vizibil mai mic,
în primele 5-10 min ale reprizei a doua. (vezi fig. 1).
I jumatate a II-a jumatate
200
150
Distanţa (m)
100
50
0
0-5 5 - 10 10 - 15
min min min
Figura 1. Alergarea la intensitate mare în primele 3-5 minute din prima şi a doua
jumătate în fotbalul profesionist de elită.
51
Mai multe studii ştiintifice arată că temperatura muşchilor piciorului
jucătorului scade de la 39,7 grade la 37,7 grade C, în timpul celor 15 min
de pauză, dacă jucătorii au antrenament de rutină cu activitate fizică
limitată (fig.2).
Temperatura muşchiului
ºC
41
40
39
38 Timp
37
36
35
-30 -15 0 15 30 45 60 75 90 105 120
Timp (min)
Figura 2. Exemplu reprezentativ al temperaturii muşchiului qvadriceps înainte,

în timpul şi după un meci de fotbal.
S-a mai observat că performanţa sprintului în aceste condiţii este,

vizibil, mai redusă la începutul reprizei secunde decât la sfârşitul primei
reprize. (fig. 3)
Performanţa sprintului
100
99,5
99 M ai multe
98,5 activitati
98 Activitate
97,5 normala
97
96,5
Inainte Dupa Inainte
de prima prima de a
repriza repriza doua
repriza
Figura 3. Exemplu reprezentativ al performanţei sprintului unui jucător de fotbal

înainte şi după pauză cu o activitate normală (simboluri umplute) şi cu mai
multe activităţi (simboluri goale).
52
2.2. Sugestii de la „Studii Psihologice"
Ce este de făcut în acest caz? Noi cercetări ştiinţifice de la laboratorul

nostru au arătat că atunci când jucătorii au executat o reîncălzire de 7
minute, la sfârşitul pauzei, constând în exerciţii de intensitate medie,
jucătorii au reuşit să-şi recapete temperatura muşchilor, pe care au avut-o
la sfârşitul primei părţi. Mai mult, performanţa sprintului era, la fel de bună ca
la începutul meciului. Astfel, aceste studii demonstreză, că scăderea
temperaturii musculare, la pauză, are o influenţă negativă asupra
performanţei de la începutul reprizei a doua, şi că acest efect poate fi
anulat dacă jucătorii sunt activi în timpul pauzei.
Astfel, o posibilă rutină ar fi de a petrece 7-8 min. stând/mergând/ bând, a
schimba echipamentul personal cum ar fi: tricou şi ghete şi de a primi informaţii
tactice. Apoi, în ultimele 7-8 min. jucătorii execută activităţi la intensitate medie
(ritm cardiac: 125 - 150 batai/min), într-o manieră care activează muşchii ca şi
când ar fi solicitaţi într-un joc, un exemplu avantajos ar fi folosirea unei mingi.
Este important, ca jucătorii să nu execute activităţi la o intensitate prea
mare deoarece, aceasta ar scădea nivelul de glicogen din muşchi şi ar
putea ridica nivelul lactatelor în muşchi la începutul celei de a doua
reprize.
2.3. Experienţa
Experienta de până acum cu o asemenea procedură arată, nu numai că

jucătorii execută activităţile fizice mai bine, dar au şi un grad mai ridicat de
pregătire. Acest lucru creşte probabilitatea ca echipa să aibă un start bun în
repriza a doua, cu referire nu numai la înscrierea golurilor dar şi a controlului
jocului, ceea ce ar putea afecta jocul, pe tot parcursul lui. O schimbare a
procedurii va interveni, vizibil în rutina unor jucători şi este important ca jucătorii
să înţeleagă valoarea schimbării procedurii de la pauză. Unii jucători, poate au
nevoie de timp, pentru a se adapta la noul sistem şi este necesară acceptarea
că unii jucători se integreză greu în noua procedură, în mintea lor.
2.4. Bibliografie recomandată pentru mai multa lectura:

• Bangsbo, J.(ed) (2000). Fotbal şi ştiinţă: O perspectivă interdisciplinară,
Copenhaga: Munksgaard.
• Bangsbo, J. - Antrenarea condiţiei fizice la fotbal: O abordare ştiinţifică
(1998) Ho + Storm, Bagsvaerd, Danemarca.
• Bangsbo, J. - Psihologia fotbalului cu referire specială la exerciţii
intermitente de intensitate ridicată (1994), Ho + Storm, Bagsvaerd,
Danemarca.
• Bangsbo, J. - Antrenamentul aerobic şi anaerobic în fotbal (2002).
Ho+Storm, Bagsvaerd, Danemarca.
• Bangsbo, J. - Antrenamentul aerobic în fotbal (video) (2002). Ho+Storm,
Bagsvaerd, Danemarea.
• Krustrup, P, Gozales-Alonso, J., Quinstorff, B. Si Bangsbo, J. (2001).
Producerea de caldură musculară şi producerea de energie anaerobică
în timpul exerciţiilor dinamice intense, repetate, în Man. „Jurnalul
fiziologiei" 536 (3), 947-956.
• Krustrup, P, Mohr, M. şi Bangsbo, J.(2002). Profilul activităţii şi cerinţele
fiziologice ale asistentului de arbitru în fotbalul de elită în relaţie cu
progresul antrenamentului. Jurnalul Ştiinţelor Sportive 20, 861-871.
53
• Mohr, M. şi Bangsbo, J. (2001). Evoluţia oboselii spre finalul unui meci
de fotbal de nivel înalt. Medicina şi ştiinţa în sporturi şi exerciţii:
33(5),160.
• Reilly, T. şi Bangsbo, J. (1998). Antrenamentul aerobic şi anaerobic.
Antrenamentul în sport. Aplicaţiile ştiinţei sportive. (editura: B. Elliott), pp.
351-409. Chichester: John Wiley.
Peter Krustrup este, în prezent, student doctorand la Institutul de Exerciţii

şi Ştiinţe Sportive - Universitatea din Copenhaga. Investighează metabolismul
energiei şi eficienţa mecanică în timpul exerciţiilor intens repetate şi este
implicat în antrenarea şi testarea jucătorilor din elita fotbalului şi a oficialilor
meciurilor. Este un fost jucător cu peste 250 jocuri în divizia secundă daneză. A
antrenat tineri de înalt nivel şi a lucrat pentru asociaţia daneză de fotbal ca şi
consilier în probleme fizice pentru arbitri de prima clasă.
Magni Mohr, este student doctorand la Institutul de Exerciţtii şi Ştiinţe
Sportive - Universitatea din Copenhaga. Studiază evoluţia oboselii în timpul
exerciţiilor intermitente, intense, şi fotbalul de înalt nivel. Este un fost jucător
profesionist de fotbal cu aprox. 200 meciuri în Liga de Top Faroese (inclusiv
meciuri internaţionale). A fost angajat de asociaţia daneză de fotbal ca şi
consilier în probleme fizice la echipa naţională în timpul pregătirii pentru Cupa
Mondială 2002.
Jens Bangsbo este profesor asociat la Institutul de Exerciţii şi Ştiinţe
Sportive - Universitatea din Copenhaga, unde a obţinut gradul de doctor în
ştiinţe cu teza sa. Fiziologia fotbalului cu referire specială la exerciţiile
intermitente de intensitate ridicată. Acum este plecat şi activează ca
antrenor secund la F.C. Juventus. Este un fost jucător profesionist de fotbal
cu mai mult de 400 meciuri jucate în Liga Daneză şi câteva meciuri în echipa
Naţională. Este membru al Grupului Intemaţional de Ghidare şi Ştiinţe în Fotbal.
CHITIC GHEORGHE
54
I. INTERPRETAREA ANTRENĂRII STIMULILOR
Sursa: Revista Insight, Vol.6, 2002
Sunt aproape un numar infinit de modalitşţi în care exerciţiile de la

antrenamente se pot realiza. Manualele pentru antrenor sunt încărcate cu
activităţi care susţin îmbunătăţirea îndemânării specifice. Ritmul poate fi variat,
un ritm scăzut permiţând acordarea atenţiei asupra corectitudinii pe când
practica sub presiune ridică ritmul la care e dirijată îndemânarea.
Fiziologul, priveşte exerciţile sau antrenamentele într-un mod diferit de
antrenor şi încearcă să interpteteze (localizeze) care sistem biologic se
solicită la stres.
Importanta antrenării stimulilor e înţeleasă a fi o combinaţie între
intensitatea exerciţiilor, durata discretă a luptei, perioada de refacere între
exerciţiile intense şi frecvenţa cu care acest ciclu de activitate se repetă!
1. CARACTERISTICI ALE ANTRENAMENTULUI

Datorita varietăţii exerciţiilor disponibile pentru antrenare, sarcina imediată a
fiziologului e să stabilească, cum exerciţiile individuale pot fi folosite pentru a
obţine rezultate specifice. Ultimul ţel este să asigure că antrenarea stimulelor
trasează cerinţele jocului.
Observaţiile la cerinţele jocului arată o medie la un jucător de teren (fundaş)
care aleargă pe total, o dată la 90 de secunde şi accelerează o dată la 30 de
secunde. Aceeasta e o evaluare medie aşa că orice jucător poate fi solicitat mai
mult. Perioada de recuperare e acţiunea constând în jogging pentru a păstra
poziţia la forma normală a echipei. Ivirea acestei cifre e principiul pe care
antrenamentul trebuie să reflecte cererile specifice ale jocului. Această
concluzie, conduce la alegerea intermitentă a exerciţiului de antrenament şi
manevrarea exerciţiului de odihnă, proporţionat. O consecinţă îndepărtată e că
aceea munca trebuie să fie cu mingea aşa că antrenamentele nu conţin doar
elementele de îndemânare dar şi abilitatea de a opri şi începe repede, de-a se
întoarce şi a şprinta.
2. INTERVALE CLASICE DE ANTRENARE

Modelul convenţional al intervalului de antrenament s-a bazat pe
programul alergătorilor de distanţă medie, introdus în Europa acum 50
ani.
Acest model al antrenării inimii şi a sistemului circulator a rezistat la 2-3
generaţii de cercetători. Foloseşte accesarea distanţelor medii (?) sau timpi
(400, 1000 m), permanente prin repetări (x8, x4), cu un interval de refacere
stabilit (3, 4 minute).
Dacă s-a stabilit că funcţionează, întrebarea e cum poate fi modificat pentru
fotbal?
Cel mai uşor exemplu pentru implementare e prin 2 reprize (scurte).
Acestea necesită 3 sau 4 jucători de o parte, cu 4 min. în joc, 4 min. cu
55
exerciţii de odihnă proporţionale şi puternice încurajări din partea
antrenorului de a menţine un nivel înalt de activitate.
Impunând reguli la joc (ex. fără goalkeper) să contribuie la creşterea
intensităţii. Fiecare exerciţiu poate angaja 16 jucători deodată (ori joacă, ori se
odihnesc) şi poate fi modificat pentru echipă mai mare sau mai mică.
3. MODEL DE REZISTENŢĂ
Activitatea intensă (puternică) care foloseşte glicocenul din muşchi duce la
producerea de acid lactic. Acidul lactic produs se răspândeşte în sistemul
circulator unde se acumulează înainte de elibere şi oxidare.
Rezistenţa dobândită duce la :
• sporirea eliminării acidului lactic;
• sporirea capacităţii de protecţie;
• accelerarea refacerii de la exerciţii intense.
Exerciţiile rapide şi scurte pot fi făcute în cadrul unui set (1 min. se face,
1 min. pauza).
Acidul lactic din sânge va creşte progresiv precum jucătorul repetă
mai multe seturi. În acest tip de antrenament, activitatea se promovează cel
mai bine în repetiţii de 2 cu 2; (1 min. pauză) alternând în grupuri de 4 jucători
încât fiecare grup lucrează. Cu cât e mai scurtă perioada de refacere (de
pauză), cu atât mai mare este sprijinul pentru sistemul respirator care
uşurează recuperarea.
4. COMPARAŢIA DINTRE INTERVALUL CLASIC DE

ANTRENAMENT ŞI REPAUS MAI SCURT.
Antrenamentul stimulent cu pauză şi jocurile mai scurte sunt comparate. În
acest caz, jucătorii au fost membrii ai dublului profesionist "Academia de
fotbal". Jocurile erau alcătuite din 5 contra 5, jucând câte 4 min., cu o
pauză de 3 min., iar setul complet era de 6 meciuri. Un set similar ca
importanţă a fost solicitat în timpul unei pauze de alergare cu o intensitate de
85-90% din ritmul cardiac maxim, joghingul la 50-60% din ritmul inimi pentru
"restul" perioadei. Este evident că regimul este asemănător în stimului, cu
lactoza la sfârşitul atacului depăşeşte valorile normale observate în meciuri.
Comparaţia între cele 2 tipiuri de antrenamente poate fi ilustrată. În acest
caz, 4 cicluri de activitate sunt complete. Acidul lactic creşte progresiv
prin reprize, întrucât ritmul inimii alternează între 180 bătăi/minut la
sfârşitul atacului şi 120 bătăi/minut la sfârşitul fiecărei pauze.
5. RECAPITULARE (REZUMAT)
Este posibil să uneşti antrenamentele specifice fotbalului cu
antrenamentul pshilogic. Această armonie e posibilă prin monitorizarea
regulată a antrenamentelor. Execuţiile trebuie adaptate la condiţia fizică a
fiecărui jucător, la nivelul competiţiei şi la sincronizarea dintre meciurile
competitive.
Exerciţiile alese sunt reprezentative şi prezintă exemple cum pot fi
reglate dimensiunile antrenamentelor. Eficienţa lor finală depinde de
motivaţia jucătorilor pentru exerciţii intense cerute pentru un efort psihologic de
urmat. În acest caz, vor solicita antrenorului mai multe cunoştinţe, pentru a
56
menţine efectul produs de jucători, şi încurajează angajamente puternice din
partea fiecăruia.
II. MONITORIZAREA INTENISITĂŢII

ANTRENAMENTULUI ÎN FOTBAL
"Este monitorizată intensitatea antrenamentului nostru ?"

Acest chestionar a fost pus la începutul anului jucătorilor din echipa
naţională a Suediei. Ei reprezintă răspunsurile la 15 cluburi diferite, din 8 ţări.
Majoritatea răspunsurilor au fost "NU", cu câteva excepţii. Câţiva jucători
au spus că la clubul lor se folosesc monitoare pentru ritmul inimii deşi foarte
sporadic se monitorizează intensitatea antrenamentului.
Întrebarea evidentă este: de ce intensitatea antrenamentului la
fotbaliştii profesionişti nu e supravegheată (monitorizată) cu regularitate?
Motivele sunt multe, dar în mod cert lipsa de personal calificat este unul din
factorii cheie. În comparaţie cu cele mai bune cluburi de fotbal au angajat
în cel mai bun caz un antrenor permanent pentru condiţia fizică, nu este
ieşit din comun ca cel puţin 10 tehnicieni calificaţi să monitorizeze
performanţele unei firme prestigioase din raliul de maşini. Nu mai departe,
Renault are 750 de persoane angajate în design-ul şi întreţinerea a 3
maşini de Formula 1.
Motivele pentru monitorizarea intensităţii antrenamentelor, unde ţinta
(scopul) este îmbunătăţirea performanţelor, sunt bazate pe faptul că :
"stimularea antrenamentului poate fi benefică numai dacă durata şi
intensitatea unui antrenament corespund puterii de lucru a fiecăruia, după
ce se ajunge la un anumit nivel de performanţă, următoarele creşteri ale
volumului şi intensităţii antrenamentului nu vor da rezultate mai bune -
dacă un jucător ajunge la performanţe înalte (la maxim), limita dintre
antrenamentul efectiv şi supra-antrenament devine foarte bună"!
Astfel, motivele monitorizării antrenamentului sunt:
• pentru determinarea relaţiei între intensitatea antrenamentului şi efectele
ulterioare ale sale.
• pentru asigurarea ca intensitatea antrenamentului este individualizată şi
apropiată de o valoare ridicata pentru fiecare jucător în parte.
• pentru creşterea eficienţei antrenamentului.
Este foarte important pentru a puncta ca orice informaţie despre intensitatea
antrenamentului ar trebui completată cu informaţii atât despre perioada activă
cât şi despre perioada de pauză (recuperare). Orice dată anunţată trebuie să
fie procesată într-o formă în care să poată fi prezentată antrenorilor şi
jucătorilor pe înţeles pentru a permite în continuare "imediatele
intervenţii" necesare!
În sporturile individuale, intensitatea antrenamentului tinde a fi monitorizată
mai amplu.
Pentru alergători de exemplu, este obişnuită ca intensitatea fiecărei
sesiuni (antrenament) a celor mai buni să fie meticulos monitorizată,
timpul şi distanţa efectuată pe pistă, numărul repetiţiilor, exerciţiile şi
greutăţile ridicate în sala de gimnastică. Datoria faţă de exerciţiile
intermitente şi inseparabile ce se găsesc în jocul de fotbal, oricum, timpul şi
distanţa nu sunt cele mai potrivite măsuri pentru intensitatea exerciţiilor, în
57
special exerciţiilor unde este mingea folosită (jocurile scurte, reprize). Acest
lucru duce la întrebarea: "cum poate fi monitorizată intensitatea
antrenamentului la un grup de până la 30 jucători cu diferite capacităţi de
performanţă, făcând excepţii intermitente?"
Oamenii de sţiinta (savanţii) au identificat o platformă de parametrii pentru a
monitoriza antrenamentul intensiv. Câţiva dintre aceşti parametrii sunt
prezentaţi dacă-i nevoie.
Dacă intensitatea antrenamentului trebuie măsurată, este important ca
parametrii aleşi să dea informaţii cât mai reale şi precise despre subiectul
monitorizat. Alte probleme care trebuie luate în calcul sunt costurile şi
timpul, eficacitatea şi procedurile care pot restricţiona performanţele.
Monitorizarea ritmului cardiac în timpul unui antrenament de fotbal va
reflecta intensitatea exerciţiilor (Balsom 2001).
Aceste date sunt reale şi direct monitorizate, echipamentul necesar este
relativ ieftin, timpul este minim, iar echipamentul este inofensiv şi nu se
interpune cu performanţa.
La clubul de fotbal Balton Wanders şi la echipa naţională a Suediei,
intensitatea antrenamentelor este rnonitorizată cu regularitate, folosind
monitoare pentru ritmul cardiac. Echipa Polar a dezvoltat special pentru
echipele sportive şi pentru a nu se folosi emiţătoare prinse la mână, datele sunt
strânse direct într-un transmiţător la curea, şi până la 10 transmiţătoare pot
transmite simultan datele. Asfel, la o apăsare de buton un raport al echipei
poate fi alcătuit cu ultimele informaţii detaliate despre intensitatea
antrenamentului. Astfel de rapoarte pot fi rezultate la o săptămână, la o lună
sau pe sezon.
Un lucru necesar pentru folosirea măsurii ritmului cardiac maxim al fiecărui
jucător în parte. Aceasta se face fie făcându-se teste de alergare continue sau
multe alergări repetate foarte extenuante. Aceste măsurători au facut ca ritmul
cardiac să fie exprimat în procente, fapt care este necesar în evaluarea
individuală a fiecărui jucător.
De exemplu, doi jucători care lucrează au acelaşi ritm cardiac (140
bătăi/min.) cu diferite ritmuri cardiace maxime (jucătorul 1=180 bpm,
jucătorul 2 = 220 bpm.) nu vor lucra cu aceaşi intensitate. În acest exemplu
jucătorul 1 va lucra cam la 80% din capacitate, iar jucătorul 2 va lucra la
aproximativ 65%. Deşi folosirea măsurării ritmului cardiac nu e în întregime o
noţiune nouă, înainte se obişnuia focalizarea asupra alergării fără minge şi
foarte puţin se insista asupra monitorizării intensităţii antrenamentului, după o
perioadă lungă de timp. La Bolton Wanderers, unde măsurarea ritmului inimii se
face regulat (în principal cu toţi jucătorii pe toată perioada sezonului), timpul cu
o intensitate ridicată a ritmului (aşa numita zonă roşie) a fost folosită ca
principalul indicator al intensităţii antrenamentului. Se observă că o bază de
referinţe faptul că într-o competiţie 50% din meci se consumă în zona roşie.
Ţintele (scopurile) încadrate timpului din zona roşie sunt stabile pentru fiecare
sezon în parte. Aceste ţeluri se bazează pe mai mulţi factori că apropierea
meciului din sezon de restul anului, aceasta printr-un sezon de pregătire,
intercalat.
La Asociaţia suedeză de fotbal, unde antrenamentul pentru meci durează în
medie 4 zile, scopul este să te antrenezi la intensitate dar nu prea tare.
Imperativ este ca măsurarea ritmului inimii să asigure că intensitatea
antrenamentului nu e prea mare şi se pot pregăti pentru meci.
Ritmul inimii, oricum, nu deţine cheia întregii probleme. De exemplu, nu
ni se dezvăluie informaţii despre calitatea antrenamentului şi nici despre nivelul
58
fitness-ului atins de jucători. Informaţii despre nivelul de fitnes, se pot şi
trebuie obţinute prin monitorizarea ritmului cardiac prin teste de alergare,
a căror viteză va creşte progresiv.
Altfel, ritmul inimii, nu poate fi folosit pe perioadă de muncă mai mici de 60
secunde.
În concluzie, intensitatea antrenamentului întregii echipe de fotbal,
poate fi monitorizat folosind măsurarea ritmului inimii (cardiac).
Aceste informaţii trebuie completate unde e posibil, de alte măsurători
cu observaţiile asupra subiectelor făcute de antrenori, membrii ai conducerii şi
chiar de jucătorii însăşi.
III. ANTRENAREA CU GREUTĂŢI LIBERE

FORMAREA UNEI BAZE CORECTE.
În anii din urmă importanţa forţei şi puterii în fotbalul profesionist a
crescut, multe cluburi implementând programe specifice pentru forţa,
jucătorilor.
Nu toate programele de antrenament au aderat la dezvoltarea acestei arii a
forţei şi puterii nefiind o excepţie, constatând că o bază solidă de la o vârstă
fragedă e cheia dezvoltării puterii şi forţei unui jucător.
Folosirea greutăţilor a devenit populară în fotbal, fiind introdusă în cluburi şi
academii de prestigiu, cărora le lipseşte deseori, rnulte programe, atât practice
cât şi teoretice, e atenţia la detalii/amănunte. Sunt câteva elemente cheie ce
trebuiesc accentuate când se dezvoltă tehnica de ridicare (greutăţile) a
jucătorilor şi care le vor fi de folos în viitor. E scopul articolului de faţă şi a celui
următor de a se adresa cu probleme cheie pentru a ajuta la crearea unor
jucători atletici, puternici, solizi eliminând accidentările.
Tinerii atleţi de 11-12 ani pot beneficia de programe de antrenamente
cu greutăţile libere. Programul trebuie să fie pe termen lung, planificat să
se dezvolte progresiv pe perioada creşterii până la maturitate.
Îmbunătăţirea fizică implica o creştere a abilităţilor articulaţiilor muşchilor
sub un control total, echilibrat. Forţa, puterea va creşte gradual Mental, un
progres implică creşterea puterii de concentrare şi focalizare asupra acestor
acţiuni (forţa fizică, putere).
Iniţial bara, e prevezută cu 2 discuri de lemn la cele 2 capete, greutatea
totală 2 kg.. ceea ce urmează e o schemă de lucru, care e dedicată în întregime
tehnicii de antrenare, de stabilire a unui şablon de la care să se dezvolte în
viitor, mişcările pentru obţinerea puterii, forţei.
Tehnica de antrenare
Prima mişcare la care trebuie gândit e cea de ridicare şi punere jos a

greutăţii. Poziţia de apucare. Această mişcare importantă trebuie exersată de
mai multe ori, pâna când şablonul acţiunii e implementat.
NOTĂ:
Genunchii vor fi deasupra labei piciorului. Distanţa dintre picioare diferă în

funcţie de înălţime. Obţinerea poziţiei de apucare e o parte importantă în
tehnica ridicării şi nu trebuie subestimata.
59
Poziţia cheie
1. Poziţia de start:
• Picioarele îndepartate la o lăţime de şold.

• Bara aproape de tibie (fluierul piciorului).
• Braţele drept, la lăţimea umerilor, strânsoarea puternică.
• Pieptul în afară. Corpul încordat. Spatele drept.
• Capul sus. Ochii privind drept si-n jos.
• Picioarele se îndoaie de la genunchi. Şoldurile uşor mai ridicate ca
genunchii.
2. Bara la înălţimea genunchilor:
• De la pozitia 1, inspirăm. Ţinem bara la nivelul tibiei înainte de-a

îndepărta picioarele;
• Spatele drept, braţele drepte, şoldurile uşor înaintea genunchilor, pieptul
în afară;
• Corpul încordat. Picioarele drepte pe podea;
• Capul în poziţie neutră. Umerii peste bară.
3. Poziţia de ridicare:
Din poziţia 2, şoldurile sunt mişcate în spre bară, pieptul în afară, umerii în
spate, spatele încordat.
Picioarele drepte, labele picioarelor drepte pe podea capul neutru.
4. Lansarea barei pe podea din poziţia verticală:
• Expirăm, pieptul în afară, spatele drept, braţele drepte, genunchii lăsaţi

uşor în jos;
• Bara aproape de corp, braţele drepte.
5. Reîntoarcerea la poziţia de start
Spatele încă drept, pieptul în afara braţelor; bara încă aproape de picioare;
lăsarea în jos a barei, cu grijă!
IV. FLEXIBILITATEA - PARTEA UITATĂ A FITNESSULUI

PENTRU TINERII FOTBALIŞTI
Flexibilitatea e definită ca domeniul exercitiilor de miscare în jurul unei
articulaţii sau a mai multora. Flexibilitatea e una din cele 11 componente ale
fitnessului. Spre deosebire de alte componente ca viteza bună, rezistenţă,
agilitate - flexibilitatea se bucură de o mult mai puţină atenţie în
antrenamentele de fotbal!
Flexibilitatea e numită "partea uitată a fitnessului". Investind în
antrenamentele pentru flexibilitate, ca o îmbunătăţire a unei componente a
fitnessului, poate duce la sporirea celorlalte componente ca viteză,
agilitatea, puterea, rezistenţa. O flexibilitate mai bună îl aduce pe fotbalist într-
60
o forma mai bună. Mai mult, programele care solicită în cadrul lor o prezenţă
importantă a mişcării, pot creşte potenţialul de performanţă. Alt motiv, în
favoarea formării flexibilităţii, este că aceasta duce şi la micşorarea pericolului
de accidentare. Accidentele în fotbal rezultă din dislocarea articulaţiilor din
mişcarea lor normală. Îmbunătăţirea flexibilităţii permite corpului o
mişcare tot mai bună fară încordări şi entorse. Când te antrenezi corect
formarea flexibilităţii poate fi obţinută şi păstrată.
Flexibilitatea tinerilor fotbalişti variază cu vârsta. De la 10 ani în sus încep
să piardă din flexibilitate datorită schimbărilor ce au loc în creşterea
oaselor, muşchilor, tendoanelor şi ligamentelor. Această pierdere a
flexibilităţii continuă până la 13 ani pentru fete şi 14 ani pentru băieţi. Odată
atinsă adolescenţa, creşterea în lungime a oaselor şi muşchilor corespunzători
încetineşte iar flexibilitatea se îmbunătăţeşte din nou. Spre deosebire de
sporturi ca gimnastica sau înotul fotbalul nu dezvoltă flexibilitatea;
antrenorii trebuie să ia în mod serios în consideraţie folosirea exerciţiilor
de flexibilitate în timpul antrenamentelor. A te menţine flexibil e foarte
important pentru tinerii fotbalişti iar importanţa exerciţiilor de întindere în timpul
încălzirii dinainte de meci sau în timpul relaxării după meci nu poate fi înlocuită.
Scopul exerciţiilor de întindere şi flexibilitate e pentru formarea unor
încheieturi puternice genunchi şi şolduri apte pentru alergare, sărituri şi
alte mişcări laterale. Nici alte articulaţii nu trebuie uitate şi în mod clar
goalkeeperii trebuie să-şi dezvolte flexibilitate deoarece poziţia lor o cere!
30
25 5
20 25
50
15 75
10 95
5
9 10 11 12 13 14
Vârsta (ani)
Figura de mai sus ne prezintă rezultatele unor teste făcute la băieţi între 9 şi
14 ani (atingerea cu braţele întinse a degetelor de la picioare, din poziţia stând
drept cu picioarele pe o suprafaţă plană). Linia punctată orizontal reprezintă
abilitatea de a atinge degetele de la picioare, linia de 50 cm reprezintă scorul
mediu pe când linia de 95 şi mai sus, iar linia de 5 şi mai jos reprezintă limitele
inferioare şi superioare respectiv o cotă de 5% din scor. Flexibilitatea băieţilor
descreşte de la 10 ani. În medie băieţii la această vârstă îşi ating degetele.
Aceeasta nu este se referă la fotbalişti, dar dacă se manifestă se vor axa pe
programe de reabilitare.
61
Flexibilitatea la fete e mai mare ca la băieţi
35
30
5
25
25
20 50
15 75
95
10
5
9 10 11 12 13 14
Vârsta (ani)
Flexibilitatea la fete creşte mai mult decât descreşte de la 10 ani. Fetele

la toate vârstele sunt mai flexibile decât băieţii diferenţa fiind mai mare de la
adolescenţă la maturitate. Teoretic fetele au o predispoziţie mai mică de a se
accidenta şi au un potenţial mai mare ca baieţii la programe de mişcare mai
intense. Prin urmare e important ca fotbaliştii să se menţină flexibil între 10 şi 13
ani în special băieţii.
O atingere a flexibilitătii se poate face pe sub categorii. De exemplu, într-un
studiu a doua grupuri de câte 7 echipe elveţiene de fotbal amatori (3 la un nivel
de pregătire înalt şi 4 la un nivel de pregătire scăzut, între 14 şi 19 ani) au fost
urmăriţi timp de un an. Grupul supus tratamentului a fost supus la programe de
prevenire a accidentelor iar grupul celălat la antrenamente normale de fotbal.
Programul de prevenire conţinea exerciţii de siguranţă, încălzire, relaxare,
bătăi uşoare pentru încheieturile şubrede, reabilitare adecvată şi
promovarea spiritului de fair play. De asemenea, conţineau exerciţii pentru
stabilitatea gleznelor, genunchilor, corpului, şoldurilor şi a flexibilităţii şi
întinderii muşchilor de la picioare de asemenea, o bună coordonare, reacţie şi
rezistenţă. În această perioadă grupul controlat a avut 1,2 accidente/jucător pe
când cel în tratament 0,8 accidente/jucător. Diferenţa era chiar mai mare la un
nivel mai scazut al programului unde au fost 11,1/ora la cei din grupul controlat
faţă de 6,95/ora la cei în tratament. Rezultatele acestui studiu arată importanţa
unui program regulat de siguranţă şi flexibilitate.
Fiecare antrenament şi încălzire trebuie să înceapă cu întinderea
muşchilor din jurul articulaţiilor importante, de la gleznă la gât. Antrenorii
trebuie să accentueze mişcările uşoare fără efort (nu cele săltate, smucite).
Orice întindere trebuie făcută între 8-15 secunde şi respiraţia să fie
normală. Nu trebuie ca exerciţiu de intindere să fie dureros. O supralicitare
la întindere poate duce la răniri. Un important factor al flexibilităţii e
temperatura corpului. Prin urmare orice antrenament pentru flexibilitate
trebuie să înceapă cu o încălzire generală (o fugă uşoară în jurul terenului,
poate câteva sărituri, pase şi mişcări uşoare, joc cu mingea). O procedură
standard e să faci într-o repriză exerciţiul de întindere de la gleznă la gât.
Procedura poate fi în următoarea ordine: gleznă, tendon, şold, flexorul
şoldului, umeri, partea de jos a trunchiului, gât. Această rutină poate fi
62
îmbunătăţită prin antrenamant sau joc. Aceasta se aplică şi după meci în
relaxare. Singura diferenţă între exerciţiile de intindere e că pot dura mai mult
de 20 secunde după meci.
E important să realizezi efectul benefic al antrenamentului pentru
flexibilitate. Fotbaliştii care joacă în echipe competitive, pot juca 50 sau mai
multe meciuri pe an. Asta înseamnă 50 încălziri înainte de meci şi 50 de
reprize de relaxare prin întindere după meci şi 50 încălziri şi relaxari la
antrenamentul saptămânal.
Dacă antrenorul alege să investească în acest aspect al antrenamentului va
vedea o îmbunătăţire a programului şi reducerea accidentelor.
Toţi antrenorii trebuie să-şi amintească de importanţa flexibilităţii în
dezvoltarea tinerilor fotbalişti.
BALINT ANDREI
IMAGINAŢIA ÎN FOTBAL
IAN MAYNARD
Rev. Insight, Vol. 6,
2003, Anglia
1. INTRODUCERE
Imaginaţia nu este un substitut al antrenamentului fizic. Ea ar trebui
folosită ca supliment al antrenamentului fizic. De cele mai multe ori fotbaliştii
care se antreneaza şi joaca folosindu-şi imaginaţia ating un nivel mai înalt decât
fotbaliştii care se antrenează doar din punct de vedere fizic.
Chiar dacă este descrisă ca o repetiţie mentală, vizualizarea sau
imaginaţia, aceasta tehnică se referă la procesul recreării şi al creării unei
experienţe în minte. Tu îţi înviorezi mintea tot timput cu ajutorul
imaginilor. Aţi urmărit vreodată marii fotbalişti şi aţi încercat să le copiaţi
un anumit aspect al tehnicii lor, poate modul de a dribla care îi ajută să
depăşească un apărător sau un apărător care înşeală atacantul şi pe care
îl scoate din joc? Sau v-aţi amintit de un moment în care aţi evoluat foarte bine
într-un joc, totul parea foarte usor şi apoi aţi încercat să retrăiţi acel
sentiment şi acea situaţie în mintea voastră?
Putem îndeplini toate acestea pentru că ni le putem aminti. Într-un mod
similar, mintea noastra poate crea noi evenimente care nu au avut loc încă. De
exemplu, poţi crea situaţii diferite dintr-un meci şi poţi vedea cum reacţionezi în
acele situaţii şi poţi găsi cele mai bune soluţii chiar dacă nu ai fost vreodată
implicat în situaţia respectivă. Poţi crea o astfel de situaţie în mintea ta şi astfel
te poţi pregăti mai bine când acea situaţie se întâmplă efectiv.
63
O problemă des întâlnită este aceea că imaginaţia se referă exclusiv la
faptul de a te vedea activând într-o situaţie dată (este definiţia cea mai des
intâlnită pentru vizualizare). Este parţial corectă deoarece repetiţia mentală
sau imaginaţia poate şi ar putea implica mai multe simţuri ca văzul, auzul,
mirosul şi cel gustativ. Pe lângă faptul de a te folosi de diferitele simţuri în

timpul antrenamentului imaginar este de asemenea important să-ţi încerci
emoţiile şi sentimentele. A retrăi imaginar emoţii ca anxietatea, supărarea sau
durerea te poate ajuta să controlezi aceste stări la fel cum bucuria, încrederea
în sine pot adăuga un inteles important experienţelor pozitive.
Imaginaţia functionează sub pretextul în care legătura dintre minte şi
trup apare dacă execută o cerinţă sau chiar dacă te gândeşti că execuţi
una. Corpul tău nu ştie dacă impulsurile nervoase de control care îţi pun
muşchii în mişcare sunt generaţi de imaginaţia ta sau de subconştient. Astfel,
efectele imaginaţiei unei abilităţi sau a unei execuţii fizice a unei abilităţi sunt
foarte asemănătoare.
Imaginaţia poate fi folosită în fotbal sub mai multe aspecte:
2. ÎNVĂŢÂND NOI ABILITĂŢI

Imaginaţia este cea care le poate folosi fotbaliştilor tineri să-şi
însuşească noi abilităţi. Ştiinţa a demonstrat că practica imaginaţiei unei
abilităţi combinate cu antrenamentul fizic poate accelera procesul
învăţării. De exemplu, învăţând noi tehnici de a dribla, o nouă abilitate a jocului
de cap, toate acestea vor avea de câştigat dintr-o combinaţie a antrenamentelor
fizice şi psihice. Aşa cum o jucătoare a fost foarte bună la prima atingere de
balon, a luat mingea mai repede cu spatele la apărător şi şi-a folosit corpul să o
protejeze, aşa te-ai întors şi te-ai îndepărtat de ea. Acum încercaţi mintal acest
lucru!
Imaginează-te în postura apărătorului înainte ca mingea să ajungă la tine,
cu corpul pe jumătate întors aşa încât la prima atingere nu numai că aţi
controlat mingea dar aţi şi dat-o înapoi şi aţi câştigat teren. Simţiţi anticiparea,
prima atingere, mişcându-vă corpul pentru a proteja mingea. În acest fel putem
exersa toate abilităţile individuale. E nevoie de puţină imaginaţie pentru a-i
determina pe jucători să exerseze acest lucru la momentul potrivit al
antrenamentului sau chiar acasă când nu au de-a face cu o situaţie practică.
3. STRATEGIA ANTRENAMENTULUI
Imaginaţia poate fi folosită şi în cazul seturilor de exerciţii, cornere sau
lovituri libere unde mai multor jucători le este cerut să combine într-un
anumit mod. Din punct de vedere fizic veţi putea exersa setul de exerciţii într-
un număr limitat de timpi, dar le puteţi cere jucătorilor să-şi imagineze rolul în
schemă de mai multe ori după antrenament pentru a creşte eficienţa în care
jocul este perfectat de echipa ta.
4. CONTROLUL RĂSPUNSURILOR EMOŢIONALE
Un aspect care le dă bătai de cap fotbaliştilor este acela de a-şi lăsa

emoţiile să atingă cote maxime în timpul execuţiilor. Prin intermediul
imaginaţiei ajungi să-ţi închipui situaţii care ţi-au creat probleme în trecut,
devenind foarte supăraţi înainte de începutul jocului. În această situaţie
64
jucătorii ar trebui să se vadă că depăşind aceste momente, inspirând aer
adanc şi concentrându-se asupra respiraţiei, mai apoi asupra jocului cu
ajutorul încurajărilor de genul "Nike" (Fă-o!).
5. ÎMBUNĂTĂŢIREA PUTERII DE A SE CONCENTRA

Imaginaţia poate fi folosită şi pentru a mări puterea de concentrare.
Poate înaintea unui meci pentru a te ajuta pe tine şi pe coechipieri să se
concentreze; ei pot individual să-şi închipuie nişte situaţii pe care le-ar putea
întâlni în timpul partidei; fundaşii se pot vedea închizând calea atacantului şi
realizând intercepţia, mijiocaşii pot penetra apărarea şi atacantul poate că la
prima atingere de balon să şi înscrie.
Imginându-vă astfel de situaţii într-un meci, vă puteţi preveni mintea
de a se gândi la lucruri irelevante!
6. REFACEREA DUPĂ ACCIDENTARE

Imaginaţia poate depăşi durerea, accelerând refacerea şi menţinând
abilităţile fizice să nu se deterioreze. Jucătorii accidentaţi ar trebui să se
imagineze alergând la antrenamente sau să exerseze revenirea în competiţie şi
să joace propriu-zis.
7. DEZVOLTAREA ÎNCREDERII
Aminţindu-ţi şi imaginându-ţi evoluţii bune din trecut, încrederea în sine
poate creşte. Revocaţi momentele, imaginile şi emoţiile pozitive asociate cu
jocul bun pe care l-aţi practicat. Retrăiţi pasele pe care le-aţi dat şi golurile
marcate. O astfel de repetiţie este considerată ca fiind un ajutor pentru
încrederea în sine.
În ceea ce priveşte aptitudinea mentală, imaginaţia cere exerciţiu pentru a
perfecţiona tehnicile şi cu un plus de control, mai mulţi jucători vor avea nevoie
de un antrenament mai lung decât ceilalţi. Aspectele de care trebuie să ţineţi
cont sunt vivacitatea şi puterea de control. Este important să amintim că
imaginaţia este un process pluri-sensibil. Cu cât jucătorii pot stimula mai
multe simţuri, cu atât mai puternice devin imaginile. Cu cât conştiinţa lor e mai
mare, cu atât capacitatea lor creşte. Este important ca fotbaliştii să
deprindă abilitatea de a-şi controla imaginaţia. Aceasta poate manipula,
induce forme şi mişcări spre un gol dorit. Veţi vedea cu cât jucătorii exersează
mai mult, cu atât reuşesc mai mult să-şi controleze imaginaţia. Executanţii
înclină să folosească două tipuri de imaginaţie ţinând cont de simţurile
implicate şi de perspectivele vizuale. Sunteţi probabil familiarizat cu
imaginaţia "externă" sau cu perspectiva vizuală pe care o experimentaţi în timp
ce corpul vostru execută o mişcare tehnică. De exemplu, închipuiţi-vă că un
prieten v-a înregistrat ultimul meci şi unul dintre jucători priveşte cât a alergat
depăşind trei fundaşi. Folosind o perspectivă "internă", puteţi vizualiza ceea
ce vă înconjoară ca şi când aţi privi cu ochii voştri şi în acelaşi timp aţi
simţi contracţii musculare şi senzaţii de miscare care apar în timpul
mişcării propriu-zise. În această situaţie jucătorii pot vedea mingea la
picioarele lor şi pot simţi trucurile, simulările pe care le-au folosit pentru a
învinge apărătorii. Ştiinţa a subliniat că cel mai bine este să încerci să convingi
jucătorii să se folosească de ambele situaţii!
65
Cercetările au demonstrat că în cazul în care jucătorii sunt relaxaţi,
imaginaţia lor este mai productivă. Aşadar, înainte de orice şedinţă este bine
a începe cu câteva minute de relaxare folosind unul dintre exerciţiile de
respiraţie subliniate într-un paragraf anterior. Când jucătorii sunt bine antrenaţi,
ei nu au nevoie de acest tip de pregătire şi pot întrerupe antrenamentul pentru 5
sau 10 secunde pentru a-şi imagina golul pe care tocmai l-au marcat (amintiţi-
vă că acest lucru nu este potrivit în timpul jocului deoarece atenţia le este
distrasă de factorii externi). Mai departe, le puteţi cere jucătorilor să se întindă şi
să se re!axeze. Folosiţi respiraţia şi mişcarea pieptului ca punct de
concentrare şi reveniţi la concentrare dacă jucătorii devin distraşi.
Combinaţi expiraţia cu relaxarea şi inspiraţi de 10-12 ori folosind expirări
încete. Odată ce a fost stabilit acest exerciţiu de respiraţie, jucătorii vor putea
crea sau re-crea imaginile dorite.
Mulţi jucători şi antrenori consideră „scenariul imaginaţiei" ca fiind
foarte folositor! Hale, sugerează că există trei paşi ai scenariului: în primul
rând povestea de la care se porneşte, detaliul şi revizuirea scenariului pentru a
putea fi mai usor de citit. De exemplu, vreau să văd şi să repet penalty-ul.
Povestea are loc în finala de cupă a districtului local şi ştiu că eu voi executa
fiecare lovitură de la 11 m. care ni se acordă. Adaug, detaliul menţionând
specificul situaţiei şi subliniind stimulii senzitivi pe care mă aştept să-i trăiesc şi
să-i simt. (ex: văd portarul cu bluza galbenă şi cu short-ul albastru, aud
publicul strigând, dar mă concentrez pe respiraţia mea, mă simt puţin
emoţionat, dar reuşesc să depăşesc această situaţie promiţându-mi că voi
plasa mingea în, dreapta portarului. După fluierul arbitrului mă îndrept
spre minge uitându-ma la ea tot timpul, o lovesc şi o văd îndreptându-se
unde am vrut sa o dau, penalty-ul perfect).
În concluzie, scenariul poate fi folosit să ajute jucătorul să-şi amintească
imaginea. El poate fi indicat de antrenor (sau de părinte dacă se antrenează
acasă) dacă aceasta este preferinţa jucătorului.
STUPARU DAN
66
ROLUL VIDEO – FEEDBACKULUI
ÎN ANTRENAREA ÎNDEMÂNĂRILOR FOTBALISTICE
NICOLA HODGES
Revista “Insight”, Vol.6,
2003, Anglia
1. GENERALITĂŢI
În zilele noastre, antrenorii au multe instrumente şi tehnici la dispoziţie
pentru a facilita procesul de învăţare.
Poate că cel mai larg folosit este cel vizual. Deşi tehnologia a avansat în
mod semnificativ, astfel încât calitatea înregistrărilor video şi de editare s-a
îmbunătăţit în mod evident, acest mediu rămâne un instrument relativ uşor şi
accesibil pentru antrenor la toate nivelurile jocului.
Tehnica video are multe funcţii în antrenare, cum ar fi să ajute la
analiza jocului, la estimarea efortului unui jucător sau la facilitarea
achiziţiei de noi îndemânări.
În acest articol “rolul tehnicii video în furnizarea specificului individual, a
învăţării şi a îmbunătăţirii feedbeckului, este considerat ca un instrument pentru
a ajuta rafinamentul şi dezvoltarea îndemânărilor şi tehnicilor.
S-a scris mult pe linie sportivă despre importanţa feedbackului în timpul
acumulării îndemânărilor.
Feedbackul intrinsec sau crescut este definit ca o informaţie care este
furnizată în plus, faţă de cea care este în mod normal disponibilă când se
efectuează o acţiune.
De exemplu, când un jucător centrează, el nu poate vedea unde şi cum
a ajuns mingea. De asemenea, se poate experimenta cum a perceput
acţiunea.
La această informaţie senzorială care are loc în mod natural, ne referim ca
la un feedback intrinsec.
Ceea ce poate lipsi în această situaţie, este totuşi informaţia legată de cum
a părut acţiunea.
În astfel de situaţii, feedbackul vizual joacă un rol critic în creşterea
feedbackului intrinsec.
Feedbackul crescut a fost remarcat în funcţie de tipul de informaţie oferită.
În mod tipic, informaţia legată de efectul unei acţiuni asupra mediului, este
remarcată drept KP (cunoaşterea perfonnanţei).
Feedbackul vizual, oferă cunoştinţe despre performanţă, furnizează
informaţii performerului, despre cum au fost realizate rezultatele acţiunii.
În acest fel, feedbackul vizual joacă un rol descriptiv, de prim rang,
specificând mai repede ceea ce s-a facut decât ceea ce trebuie schimbat.
Combinaţia feedbackului vizual cu KR (cunoaşterea rezultatelor) şi
demonstraţiile, ajută la îndeplinirea unui rol prescripriv important.
În general, pentru îndemânările la care tipul mişcării sau o tehnică specifică
este scopul dorit, KP probabil că este cea mai bună informaţie.
67
Pentru îndemânările la care rezultatul este cel mai important, KR joacă un
rol dominant şi numai după mai multă practică extensivă pot fi evidenţiate
efectele pozitive ale KP (cunoaşterea performanţei).
Oricum, este tipic pentru antrenor şi jucător să se străduiască să obţină atât
forma mişcării cât şi rezultatul, astfel încât ambele surse de informare sunt
importante în procesul de achiziţii / reţinere a cunoştinţelor.
PERFORMANŢĂ PROCESE
CORECTAREA ERORII
Plan / Program / iniţiere - Ce ar trebui să fac?
- Ce ar trebui să schimb?
RĂSPUNS
DETECTAREA ERORII
Feedback
- Am făcut cum am
intenţionat?
Intrinsec - A fost obţinut rezultatul?
extrinsec
KR - cunoaşterea rezultatelor
EG – eroarea rezultatului
KP – cunoaşterea performanţei
(executării)
EG - Feedbackul vizual
(fig. 1)
Cum funcţionează video feedbackul?

Dincolo de rolul simplu şi totuşi foarte important al feedbackului ca
instrument motivaţional, feedbackul video furnizează informaţii celui ce învaţă
despre succes şi despre eroare.
De aceea este puternic implicat în problema rezolvării proceselor în
care cel ce învaţă s-a angajat să acumuleze noi îndemânări şi să şi le
îmbunătăţească pe cele deja existente. Pentru a se edifica în privinţa
schimbărilor în comportament, elevul are nevoie de informaţii despre relaţiiie
dintre o acţiune şi rezultatul ei.
68
Întrebări precum: "Ce am facut pentru obţinerea acestui rezultat?"; “Ce
a făcut altă persoană pentru a obţine un rezultat mai bun?", conduc
procesul de învăţare.
Fără cunoştinţe despre ceea ce a fost incorect, elevul nu va fi conştient de
ceea ce trebuie schimbat.
În esenţă, elevul şi antrenorul sunt într-adevar detectori şi corectori
activi ai erorilor.
Deşi aceste roluri pot fi îndeplinite fără o informaţie accentuată, detecţia
erorii şi indeplinirea cu succes a schimbărilor, este facilitată de prezenţa acestei
informaţii.
Scopul final al antrenorului şi al jucătorului este să dezvolte
capacităţile jucătorului, de detecţie a erorii în mod independent, astfel
încât să fie capabil să recunoască performanţa de succes.
Aceste procese sunt ilustrate în fig. 1.
Când o îndemânare motorie este încercată, feedbackul legat de tipul şi
acurateţea răspunsului devine disponibil jucătorului.
Jucătorul evaluează răspunsul şi, bazat pe informaţia disponibilă în mod
natural (intrinsecă) cât şi pe cea accentuată (KR şi / sau KP), un plan motoriu
este implementat la încercarea următoare de a reduce eroarea.
2. ISTORIA LITERATURII FEEDBACKULUI VIZUAL

Cercetările anterioare indica faptul că, pentru utilizarea efectivă a mijloacelor
video, antrenorii ar trebui să ia în considerare următoarele lucruri:
• în general jucătorii de nivel mediu şi avansat, beneficiază mai mult
de feedbackul vizual decât începătorii, mai ales când nu sunt
oferite aluzii verbale.
• Copiii şi noii elevi au nevoie să fie îndrumaţi către aluziile
importante când privesc demonstraţiile, pentru ca, feedbackul
vizual să aibă un efect maxim.
• În timp limitat toţi subiecţii, indiferent de nivelul de îndemânare,
beneficiază de tehnici care indică elevului trăsăturile importante ale
expunerii vizuale.
3. EVOLUŢIl RECENTE ÎN ÎNŢELEGEREA FEEDBACKULUI

VIZUAL
3.1. Cât de mult feedback?
Feedbackul accentuat, are puternice proprietăţi de îndrumare, precum faptul
că, dacă feedbackul vizual este oferit după fiecare probă, elevul va deveni
puternic dependent de informaţia vizuală, ca referinţă pentru a determina
succesul!
Când feedbackul vizual este îndepărtat, ulterior, performanţa va avea
de suferit.
De exemplu, dacă în timpul practicării centrărilor, jucătorilor li se oferă în
permanenţă feedbackul vizual al acţiunilor lor, ei s-ar putea să nu reuşească să
se concentreze în mod adecvat, la cum au perceput mişcarea.
Când această informaţie vizuală este îndepărtată mai târziu, singurul mijloc
de a judeca dacă tehnica dorită a fost adoptată ar fi perceperea mişcării.
Ca rezultat, performanţa ar suferi, datorită bazei de referinţă sărace a
elevului, pentru evaluarea corectitudinii în absenţa feedbackului vizual.
69
În ciuda potentialului - feedbackului vizual de a întrerupe învăţarea,
când este retras, există multe tehnici simple pe care antrenorul le poate
folosi pentru a impiedica această dependenţă :
• Încurajaţi elevul să proceseze şi să urmeze şi alte surse de
informare în timpul exerciţiului.
• Oferiţi feedbackul vizual într-un program cu o frecvenţă
descrescătoare, astfel încât acesta, să fie oferit frecvent la început.
• Să folosească feedbackul vizual pentru a accentua relaţiile dintre o
acţine şi efectele ei (cum ar fi să se arate atât acţiunea cât şi rezultatele
acţiunii asupra mediului).
• Să prezinte un număr de modele diferite sau probe practice ale
jucătorului pentru a demonstra rezultatul unei execuţii reuşite. Să permită
elevilor să extragă pentru ei înşişi informaţia importantă şi caracteristicile
acţiunilor care au condus la reuşită.
Aluziile verbale s-au dovedit a fi cele mai eficace pentru sarcini care pot fi
împărţite cu uşurinţă în componente sau care sunt secvenţializate într-un fel
anume.
Pe măsură ce componentele sarcinii devin din ce în ce mai inter-relaţionate,
aluziile verbale sunt mai puţin ajutătoare şi vor abate atenţia de la îndemânare,
per total.
Este recomandat deci, ca pentru acţiuni mai complexe:
• Antrenorii să ofere indicaţii verbale doar dacă subiecţii nu îşi
adaptează automat execuţiile lor ca rezultat al feedbackului
vizual;
• Acele indicaţii sunt oferite după câteva exersări ale acelei
îndemânări, pentru a ajuta rafinamentul şi a creşte controlul.
3.2. Feedbeckul vizual şi demonstraţiile mişcării
Demonstraţiile sunt unele din metodele de bază folosite de autor pentru a

oferi informaţii despre cum se efectuează un procedeu tehnic.
Combinarea demonstraţiilor cu feedbackul vizual ajută la eficienţa
demonstraţiei în timp ce elevul primeşte informaţii despre ceea ce are de
făcut şi de asemenea, despre ceea ce a făcut.
Aceste două surse de informaţie dau posibilitatea elevului să facă comparaţii
eficiente.
Deşi abilitatea de a compara sursele de informare este importantă
(potrivirea modelului) au fost câteva întrebări privind eficienţa pe termen lung a
acestui tip de proces. Potrivirea modelului nu necesită atât de mult efort precum
procesele care necesită ca elevii să încerce sa calculeze cum acţiunile lor s-au
finalizat într-un rezultat, într-o execuţie specifică (ex. calibrarea).
De exemplu, când elevii primesc demonstraţii şi feedbackul vizual al probei
lor, după un procedeu tehnic, ei pot să compare aceste surse de informare (ex:
potrivirea modelului).
Oricum, dacă elevii primesc numai feedbackul rezultativ (KR), în absenţa
unei demonstraţii, li se cere să calculeze în ce fel acţiunile lor au fost
relaţionate cu rezultatul (să-şi calibreze acţiunea în raport cu rezultatul).
Mai degrabă, decât să li se prescrie ceea ce să schimbe elevii vor avea
nevoie să rezolve problema şi să decopere cum schimbarea în acţiunile lor
duce la o schimbare a rezultatului execuţiei.
70
Acest tip de rezolvare activă a problemei a fost arătat pentru a beneficia de
transferul dintre procedeele tehnice şi de asemenea, de reţinerea pe termen
lung.
Feedebackul vizual joacă de asemenea un rol important în alertarea
elevului asupra a ceea ce să facă şi ce informaţii să extragă din
demonstraţii. Astfel, feedbackul vizual promovează înţelegerea.
Pentru procedeele tehnice motorii retativ complexe, (ex: o foarfecă), elevul
s-ar putea să nu înţeleagă cum acţiunea poate fi tradusă într-o mişcare
reprodusă!
Prin intermediul practicii şî feedbackului vizual, elevii sunt în stare să
înţeleagă mai bine corpurile lor şi să determine informaţia importantă pentru a
extrage dintr-o demonstraţie.
Detecţia şi înţelegerea a ceea ce este de făcut şi abilitatea de a executa
procedeul tehnic, se dezvoltă oarecum în paralel.
2.3. Încurajarea observării active
Una din potenţialele limitării feedbackului vizual, este faptul că elevul poate fi
oarecum pasiv, în mod particular deoarece feedbackul vizual este tipic
bidimensional şi oferit pe un mic monitor.
În timpul producerii tehnicilor motorii, se crede în general că antrenorul ar
trebui să încerce să încurajeze o concentrare externă a atenţiei în afara
corpului.
O concentrare internă, sau una bazată pe îndemânare a atenţiei a fost
dovedită a fi în detrimentul subiecţilor talentaţi şi netalentaţi deşi efectele
sunt mediate de cantitatea de feedback. O frecvenţă mai joasă a
feedbackului raportat la corp (30% din probe) s-a demonstrat a fi mai bună
pentru performanţă şi învăţare decât feedbackul raportat la corp după fiecare
probă.
În cercetările recente, feedbackul vizual privind traiectoria mingii a fost
demonstrat a fi o sursă importantă de informaţie pentru învăţare şi poate păstra
elevii concentraţi asupra efectelor acţiunii lor asupra mediului.
Mixajele video permit elevilor să vadă traiectoria mingii unui jucător talentat
simultan cu a lor pentru a promova detectarea greşelii.
O concentrare exterioară a atenţiei poate fi încurajată prin filmarea atât
a acţiunii cât şi a rezultatelor ei.
3.4. Diferenţele privind îndemânarea
Atât subiecţii talentaţi cât şi cei netalentaţi sunt afectaţi de o concentrare

interioară a atenţiei către braţe (non-îndemânare relevantă, concentrare
interioară) în timpul sarcinilor de tip dribling. Oricum, doar subiecţii talentaţi sunt
afectaţi de atenţia la o componentă a acţiunii legată de îndemânare (cum ar fi
piciorul).
Această observaţie a fost legată de noţiuni de automatism, unde subiecţii
talentaţi nu se mai gândesc cum sunt efectuate acţiunile. Jucătorii şi
antrenorii spun că încercarea de a reînvăţa o îndemânare deja existentă,
este una dintre cele mai grele componente ale practicii. Deşi feedbackul
vizual va fi o tehnică folositoare, subiecţii talentaţi vor găsi cel mai dificil să
inducă schimbare în mişcările lor prin aceste metode directe decât subiecţii mai
puţin talentaţi.
71
Nivelul îndemânării subiectului va afecta de asemanea, detaliul cerut al
feeedbackuIui. Feedbackul vizual aparţinând unor caracteristici specifice unei
mişcări (gradul de leganare spre spate sau de urmărire a piciorului de lovire),
poate doar să fie folositor jucătorului odată ce a deprins un grad de competenţă.
Gradul de control necesitat de un jucător novice, nu este de acelaşi nivel cu
cel al unui jucător de nivel mediu, implicând informaţii diferite ca o funcţie a
îndemânării.
4. TEHNOLOGIA
• O metodă folositoare de furnizare a feedbackului vizual este tehnica

ecranului divizat. Acest tip de afişaj video permite jucătorilor să
compare probele lor simultan cu cele ale altor jucători sau cu cele
ale antrenorului.
• Camerele video digitale conectate la un PC sau la un laptop, oferă
antrenorului un instrument relativ uşor de furnizare în direct a
feedbackului către sportiv. Prin intermediul soft-ului de editare video
feedbackul poate fi furnizat jucătorului aproape instantaneu, iar
antrenorul poate folosi cursorul pentru a evidenţia caracteristicile atât în
timp real cât şi în reluare.
• Multe laboratoare de ştiinţa mişcării şi sportului din zilele noastre
au capacităţi hard şi soft de analiză tridimensională a mişcării – ex.
www. qualisys. se
Aceste tehnologii permit feedbackului de performanţă să fie oferit drept mici
puncte de lumină situate pe încheieturile principale ale corpului, precum:
glezna, genunchiul şi şoldul. Cu aceste afişări ale punctelor luminoase, numai
informaţia importantă specificând relaţia dintre închieturi este evidentiată.
Deoarece mişcarea este prinsă tridimensional mişcările pot fi redate
din perspective diferite şi din unghiuri vizuale diferite, permiţând unor
imagini care pot fi ascunse pe un video normal să fie expuse prin rotarea
câmpului vizual.
Aceste sisteme permit de asemenea calcule cinematice (ex: velocitatea
balonului, unghiul genunchiului, gradul cuplului şold-genunchi) pentru a
promova un înalt nivel de control şi rafinament.
5. LECTURA SUPLIMENTARĂ
HODGES, NJ, (2001) Furnizarea demonstraţiilor de mişcare şi instrucţiunilor în
timpul antrenării noilor procedee tehnice de mişcare:
Câteva sfaturi Jnsight, Jurnalul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, Ediţia 3,
volumul 4, vara 2001 pag. 34-35.
Hodges, NJ şi Franks, IM (în presă ) Natura feedbackului în M. Hughes şi I.M.

Franks (Eds), Analize ale notării în sport (ediţia 2-a) Londra, ROUTLEDGE
Rothstein, AL şi Arnold, RK (1976): Aplicarea cercetării asupra feedbackului

casetei video şi bowling. Îndemânări motorii: Teoria în practică, 1, pag. 35-62.
Dr. Nicola Hodges este o cercetătoare post-doctorat în comportamentul motoriu

la Universitatea John Moores din Liverpool.
72
Ea are un masterat în kinesiologie de la Universitatea McMaster, Canada şi
titlul de doctor în Învăţarea motorie de la Universitatea British Columbia,
Canada.
Prezentăm mai jos un sumar al rolului feedbackului vizual în achiziţia

procedeelor tehnice motorii.
6. EFECTELE POZITIVE ALE FEEDBACKULUI VIZUAL.

Ele alertează elevii asupra efectelor vizuale ale unei acţiuni care permit
comparaţii asupra surselor de informare (Cum ar fi demonstraţia):
• Acţionează pentru a confirma percepţiile proprii ale unei persoane

asupra succesului unei acţiuni.
• Feedbackul vizual poate fi folosit pentru a reliefa caracteristicile unor
mişcări care sunt incorecte şi de aceea trebuie schimbate. Acest rol este
în mod particular important în situaţia în care KR singur nu reuşeşte să
încurajeze schimbarea.
• Când achiziţia unei tehnici specifice este obiectivul dorit al scenarului
antrenorial, feedbackul vizual al acţiunii direcţionează atenţia la scopul
sarcinii.
• Feedbackul vizual ajută să fie făcută neobservabilă informaţia
vizuală observabilă, permiţând detectarea şi corectarea eficientă a
erorii.
7. POTENŢIALE PROBLEME CU FEEDBACKUL VIZUAL

N-ar trebui oferit feedbackul vizual după fiecare probă. Jucătorii devin
dependenţi de informaţia care este oferită în timpul exersării, iar când
este îndepărtată, performanţa suferă.
Tehnica video poate încuraja concentrarea asupra membrelor şi asupra
caracteristicilor legate de îndemânare ale mişcărilor care pot întrerupe
exersarea şi învăţarea.
Feedbackul vizual poate fi prea general, astfe încât un elev nou sau mai
ales un copil nu vor şti la ce să se uite şi ce informaţii să folosească pentru
a-si schimba în mod eficient mişcările lor.
Feedbackul vizual poate fi de asemenea prea specific astfel încât elevul se
concentrează asupra schimbării unei caracteristici specifice (poziţia
piciorului), în detrimentul altor caracteristici care necesită să fie coordonate
pentru a realiza rezultatul dorit.
În combinaţie cu demonstraţiile, tehnica video poate încuraja strategii
superficiale de potrivire a tiparelor sau a modelelor cu preţul rezolvării unor
probleme, însă cu efort superior.
NICORESCU CIORICIU NOURAŞ
73
ANTRENAMENTUL DE REZISTENŢĂ ÎMBUNĂTĂŢEŞTE
PERFORMANŢA ÎN FOTBAL
JAN HOFF şi JAN HELGERUD

Rev. Insight, Vol. 6, 2003
1. PREZENTARE
Studiile pentru îmbunătăţirea performanţei în fotbal au adesea concentrări
de tactici si tehnici, pe cheltuiala resurselor fizice ca şi rezistenţa, forţa şi viteza.
Tehnica individuală, tacticile şi resursele fizice sunt în mod egal
importante când evaluăm diferenţele performanţei în fotbal.
Media intensităţii muncii măsurată în procente, din rata bătăilor inimii pe
parcursul a 90 de minute a meciului de fotbal, este închisă de începutul
lactozei, sau 80 la 90% a ratei de intensitate a inimii.
Începutul lactozei, este intensitatea cea mai inaltă unde producţia acesteia
influentează procesele anaerobe de eliminare.
Nu poate fi posibil să păstreze o intensitate medie înaltă de-a lungul
unei perioade de timp exactă în acumularea lactozei în sânge.
Oricum intensitatea exprimată ca o medie în cele 90 de minute poate
rezulta o pierdere substanţială a informaţiei specifice.
Într-adevar meciurile de fotbal au perioade şi situaţii cu activitate
intensă unde folosesc fosforcreatina ATP şi lactoza acumulată în unele
părţi.
Pentru acestea, jucătorii necesită perioade cu o activitate mai puţin
intensă pentru a îndepărta lactoza de la nivelul de lucru al muşchilor şi de a
reconstitui sursele de energie.
Pentru că un meci de fotbal durează 90 de minute, aproximativ 98%
din energia totală este provenită de la metabolismul aerob, cu resturile
ramase de 2% generate din procesele anaerobe.
S-a luat în calcul, corelaţia dintre oxigenul respirat şi distanţa parcursă
în timpul unui meci.
Astfel, sunt cele mai bune 4 echipe, din divizia de fotbal ungară; care şi-au
luat necesarul de oxigen, ce este în strânsă legatură cu performanţa.
Aceasta presupunere este de altfel, susţinută de rezultatele prezentate de
echipa de cercetare; demonstrând o importantă difenenţă în capacitatea
sportivă dintre echipa cea.mai bună şi echipa cea mai inferioară, din divizia
norvegiană.
Un jucător profesionist de fotbal trebuie să fie capabil să ţină nivelul
ridicat, pe parcursul întregului meci.
Unele studii au arătat o reducere a distanţei, a intensităţii muncii, o reducere
a bătăilor inimii, o reducere a glicemiei şi a lactozei în a doua parte a meciului în
comparaţie cu prima parte.
În timpul practicării sportului, cantitatea maximă de oxigen, e
considerată cel mai important element.
Cantitatea maximă de oxigen inspirată, diferă de la persoană la persoană,
pentru a produce energia necesară, pentru practicarea sportului, şi este
74
masurată în laborator, cu ajutorul unui instrument (masca de oxigen) şi
analizând oxigenul inhalat şi expirat la cresterea activităţii, până la epuizare.
Cantitatea maxima de oxigen inspirată este exprimată în litri/min. sau
ml/min, în funcţie de kg. fiecărei persoane (greutatea corporală).
Alt element important este lactoza (oxigenul pierdut în timpul alergării).
Noi am arătat că performanţele sportive pot fi îmbunătăţite şi limitând
alergarea printr-un regim strict de antrenament.
Bătăile inimii au o mare influenţă în luarea (respirarea) oxigenului şi
este cel mai important şi decisiv factor care limitează transportul de
oxigen pentru jucătorul de fotbal.
Cel mai important factor al bătăilor inimii în timpul antrenamentelor sportive
este găsit, când antrenamentul se desfăşoară la nivelul cel mai înalt, când este
aproape de cantitatea de oxigen inspirată.
Această intensitate de nivel poate fi susţinută de la 5 la 8 minute, şi aceasta
intensitate îţi ia 1-2 minute să ajungi la cel mai înalt volum al bătăilor inimii.
Acesta este raţionamentul introdus în urma unui interval de 4 minute din
cadrul unui antrenament şi este rezutatul excesului de lactoză acumulată.
Diversele studii descriu psihologia, tactică şi tehnic folosită în timpul unui
meci care caracterizează jucătorul la diferite nivele.
Deşi aceste studii arată legătura dintre oxigenul respirat şi aceşti parametrii
selectaţi, întrebarea de bază este: indiferent de aceştia există o legătură sau
este doar fenomenul cauză – efect?
Studiile intervenite se îngrijesc de îmbunătaţirea performanţei în fotbal,
performanţe care nu se comunică.
Noi avem grija în afara cercetărilor să evaluăm efectele, din 4 în 4 minute pe
parcursul antrenamentului, menit a îmbunătăţii antrenamentul sportiv şi
performanţa în fotbal.
Ipotezele au fost că prin creşterea antrenamentului sportiv se pot acoperi
distanţele printr-o muncă intensă, numărul sprinturilor si folosirea mingii în
timpul meciului de fotbal.
Jan Hoff şi Jan Helgerud sunt profesori la Universitatea de Ştiinţe şi
Tehnologii din Norvegia şi Facultatea de Medicină; ei au fost jucători de fotbal
ca amatori.
Dr. Hoffa fost antrenor principal pentru echipa naţională norvegiană la
atletism şi schi alpin şi manager pentru echipa de fotbal, din Liga principală
(Premier Ligue) a Norvegiei.
Dr. Helgrud a fost antrenor principal pentru echipa de cros şi schi a
Norvegiei.
Amândoi (Hoff si Helgrud) au lucrat pentru echipele din Campionatul
European Rosenborg, Molde şi Celtic şi au predat cursuri pentru Asociaţia de
Fotbal a Norvegiei şi la diferitele Organizaţii Internaţionale. Două echipe de
juniori din Norvegia au luat parte la cercetare.
Jucătorii din fiecare echipă au fost introduşi într-un colectiv de antrenament
sau o echipă de control. Jucătorii au fost informaţi despre testul psihologic şi
fizic, fără a fi anunţaţi despre eventualul test. Jucătoruii aveau în medie 18 ani,
1,81 m şi 72,2 kg.
2. ANTRENAMENTUL
Antrenamentul sportiv comprimă 4 x 4 min, de alergare, la un exeiciţiu de o
intensitate de 90-95% din intensitatea maximă a bătăilor inimii pentru fiecare
75
jucător, separate de 3 minute alergare (jogging) şi la un nivel de intensitate de
60-70% din bătăile inimii.
Antrenamentul de fotbal se ţine de 2 ori pe săptămână, de-a lungul a 8
săptămâni, de la începutul sezonului.
Când echipa termină antrenamentul echipa de control (tehnicienii)
efectuează tehnici de antrenament cum ar fi: exerciţii mentale, practicarea
loviturilor libere şi exerciţii de a prinde mingea şi de schimbare a direcţiei.
3. MĂSURĂTORI
Rezistenţa jucătorilor la: înaintare, viteza, sărituri au testate la laboratorul
Universităţii. Jucătorii au fost monitorizaţi printr-un sistem video, în timpul a 2
jocuri, jucate pe un teren neutru, înainte şi după perioada de antrenament. În
timpul meciului, bătăile inimii au fost măsurate folosind un monitor ce arată
ritmul inimii.
Ambele meciuri au fost jucate la o înaltă performanţă, în interiorul terenului
format din iarbă artificială, cu nisip.
Măsurătorile înregistrate pe video au fost:
• Distanţa acoperită (parcursă) de jucător;
• Numărul paselor, decisive în selectionarea jucătorilor;
• Numărul de implicări cu mingea - defineşte toate situaţiile unde jucătorul
este în contact fizic cu mingea, sau în contradictoriu, în oponenţă cu
adversarul, care se află în posesia mingii.
• Numărul sprinturilor (săriturilor) definit ca viteza maximă pentru a
menţine cel puţin 2 secunde mingea.
4. REZULTATE ŞI DISCUŢII
În tabelele 1 şi 2 sunt date rezultatele experimentărilor, privind – parametrii
psihologici (tab. 1) şi analizelor pentru meciurile de fotbal – PRETEST şi POST-
TEST raportat la un număr de jucători: pentru grupul de antrenare – 9 jucători şi
pentru grupul de control 10 jucători.
(Tabelul 1)
Grupul de antrenare Grupul de control
Parametrii (9 jucători) (10 jucători)
psihologici Înainte de După Înainte de După
antrenament antrenament antrenament antrenament
Maximum de oxigen
prescris prin 4,25 4,59 *) 4,06 4,11
-1
înţelegere: L. min
ml. kg-1. min-1. 58,10 63,30 *) 58,40 59,50
*)
Pragul de lactate 3,50 3,96 3,50 3,46
ml. kg-1. min-1. 47,80 55,40 *) 49,50 50,00
% Prag max. de
82,40 86,30 86,20 84,20
oxigen
% Frecvenţă max a
87,40 87,30 89,20 88,70
inimii
Economia alergării:
0,75 0,70 *) 0,75 0,74
ml. kg-0,75. min-1.
Frecvenţa max. A
202 203 202 202
inimii: bătăi. min-1
*) Schimbări semnificative. Roată de alergare: înclinată la 3 grade (5,25%)
76
(Tabelul 2)
Video analiza Grupul de antrenare Grupul de control

meciurilor de (9 jucători) (10 jucători)
fotbal: înainte şi Înainte de După Înainte de După
după teste antrenament antrenament antrenament antrenament
Număr de sprinturi 6,20 12,40 *) 6,40 7,50
Număr de implicaţii *)
47,40 58,80 50,10 52,40
cu mingea
Numărul paselor,
total din care: 28,50 30,70 24,80 26,90
- pase succesive: 19,40 23,50 16,60 18,70
- pase nesuccesive: 9,10 7,20 8,20 8,20
Distanţă de
8619 10335 *) 9076 9137
alergare parcursă
*) Schimbări semnificative.
Nu există diferenţă între grupuri, în ceea ce priveşte maximum de oxigen

inspirat înainte de antrenament. După 16x25 minute de şedinţă de
antrenament, echipa arată o creştere semnificativă de 11%. Îmbunătăţirea
oxigenului maxim luat de la reazitenţa antrenamentului sportiv este în
concordanta cu studiile anterioare.
În medie, oxigenul luat de echipa de antrenament în studiile prezentate este
raportul de jucători; alte studii arată valorile medii la nivel internaţional, ale
jucătorilor de fotbal, care sunt de la 55 la 68 ml. Kg-1 min. cu valori individuale
mai mari de 70 ml.kg-1 min-1. Aceste valori sunt asemănătoare cu cele găsite în
alte echipe de sport, dar substanţial mai mici decât rezistenţa echipelor de
sport, performante, unde valorile sunt aproape de 90 ml. Kg-1 min-1.
Când oxigenul maxim exprimat consumat este de 90 ml. Kg-1 min-1, jucătorii
sunt uşori suprasolicitaţi, datorită capacităţii de muncă (rezistenţa atletică) iar
cei grei sunt subsolicitaţi. Deci, valorile testului sunt valabile pentru echipa de
fotbal, o recalculare folosind o creştere de kg au o putere de 0,75% ar trebui
folosită pentru a permite comparaţia dintre jucătorii cu greutatea corpului
diferită.
Începutul de lactoză nu a schimbat expresia ca procent de oxigenul
maxim Iuat sau ca rată a bătăilor inimii.
În ceea ce priveşte alergatul, acesta se poate îmbunătăţii în grupul de
antrenament prin, şi mai mult alergat. În grupul de antrenament creşte distanţa
acoperită pe parcursul meciului cu 20%.
Distanţa acoperită pe durata uniui meci nu a fost substanţial schimbată
în ultimii 20 de ani. Acest lucru nu surprinde, din moment ce oxigenul maxim
luat, este relativ constant pe parcursul unor perioade de timp.
Măsurătorile recente ale distanţei acoperite au devenit sigure şi diferenţele
de nivel înalt sunt acum considerate destul de mici.
Studiile recente arată că distanţele acoperite de către jucători, arată în
medie 10245 m, 9845 m şi 10800 m pentru jucătorii danezi şi 11527 m. pentru
jucătorii australieni.
Rezultatele din studiile prezente arată că o îmbunătăţire a oxigenuIui maxim
luat, a intensificat potenţialul de acoperire a unei lungi distanţe de alergare, la
intensitate înaltă. Grupul de antrenament acoperă 10335 m în 6130 minute din
timpul efectiv de joc. De altfel, grupul de antrenament a acoperit în medie
1716m., mai mult decât antrenamentul anterior, atunci meciul de antrenament
77
care va urma este important să se noteze, cum aceste îmbunătăţiri sunt
oglindite în fotbalul de performanţă.
O creştere de 23% în numărul implicărilor cu mingea în grupul de
antrenament în timp ce nu este observată nici o schimbare în gupul de control,
arată că un jucător cu o mare cantitate de oxigen, inhalat, este capabil să se
descurce în mai multe situaţii.
Aceasta este creşterea lui, având posibilitatea să influenţeze rezultatul
meciului.
Grupul de control a fost 47,4 şi 58,8 implicări cu mingea pe parcursul
meciului anterior, respectiv în meciul viitor.
Nu a fost gasită nici o diferenţă pe parcursul meciului între cele 2 grupe
urmărind perioada de antrenament. Oricum în medie intensitatea muncii
(efortului) pe parcursul unui meci creşte, în grupul de antrenament, după
antrenament.
Şi ei sunt încă capabili de a menţine calitatea paselor, dibăcia mişcării
antrenamentului. La un nivel de o intesitate mare, poate fi tipul de antrenament
care poate modifica procentajul de pase reuşite.
Creşterea numerelor implicate pe parcursul meciului, oricum, nu a fost
urmată de perfecţionarea numărului de pase. Motivul pare a fi evoluţia paselor
mult mai bine, relatat de talentul tehnic, apoi de evaluarea implicărilor.
Numărul paselor în prezent a crescut în medie cu 30 per jucător, în
meciul după antrenament.
Media numărului de sprinturi creşte per jucător, pe parcursul unui meci
pentru grupul de antrenament, de la 6 la 12.
Aceste rezultate le sprijină pe cele anterioare arătând că jucătorii cu
maximum de oxigen respirat, au cele mai mari numere de sprinturi şi iau
parte !a cea mai însemnată parte din joc, iar ceilalţi cu oxigen puţin inhalat
au cele mai puţine sprinturi.
În acestă cercetare, intensitatea muncii pe parcursul meciului de fotbal a fost
studiată printr-o analiză a frecvenţei inimii pe parcursul meciului.
La antrenamentul anterior nu au existat diferenţe între grupul de
antrenament şi grupul de control. Oricum, grupul de antrenament a îmbunătăţit
în medie, intensitatea antrenamentului anterior.
Grupul de antrenament a avut un declin putin semnificativ, în medie (%) a
frecvenţei maxime a inimii în prima jumătate a antrenamentului trecut şi a
respirat 19 minute în zona de mare intensitate (>90% din frecvenţa inimii)
comparată cu cea, a grupului de control.
% timpul în zona intensă
50
40
30
20
10
0
1 2 3 4 5
Grupul de control Grupul de antrenament
(fig. 1.a) Prima repriză (prima jumătate)
78
Practic rezultatele prezentate în fig. 1, (a şi b) arată că un jucător din grupul de
control, având frecvenţa maximă a inimii de 200 bătăi pe minut, la antrenament,
va avea în medie, o frecvenţă a inimii de 171 bătăi pe minut şi astfel, se
menţine o intensitate relativ înaltă.
% timpul în zona intensă 50
40
30
20
10
0
1 2 3 4 5
Control grup Training grup
(fig. 1.b) A doua repriză (a doua jumătate)
Intensitatea muncii a fost îmbunătăţită. Este în medie distanţa acoperită pe

parcursul meciului, pentru grupul de antrenament, ce a crescut cu 1716 m şi în
medie, numerele de sprinturi per jucător, cresc de la 6 la 12.
5. CONCLUZII:
În acest studiu, intensitatea oxigenului consumat, conduce la
îmbunătăţirea performanţei fotbalului ca distanţă acoperită, nivelul de muncă
intens, numărul de sprinturi şi numărul de contacte cu mingea pe parcursul
meciului.
Sporirea rezistenţei sportive nu are influenţă negativă asupra
săriturilor în înălţime, de forţă (putere), de viteză, lovituri de putere cu
piciorul sau de precizie.
Sfatul nostru actual pentru îmbunătăţirea cantităţii maxime oxigenului,
pentru jucătorii de fotbal, se bazează pe teorie şi cercetări, este să se alerge
4x4 odată (în competiţie) de 90-95%, o rată a inimii, combinate, cu 3
minute alergare (jogging), la 70 %, rata inimiii la o distanţa, de lactoze.
TOADER NICOLAE
79
SĂ REDUCEM SAU SĂ EXTINDEM?
ROLUL PSIHOLOGIEI SPORTIVE ÎN FOTBALUL
PROFESIONIST?
Aidan Moran
Revista INSIGHT, Vol. 6, 2002
1. GENERALITĂŢI
Ultima decadă a consemnat acceptul crescând al cluburilor
profesioniste de fotbal a unor principii fundamentale clare de testare
psihologică sistematică a jucătorilor. Deşi această tendinţă a fost atribuită, în
parte, apariţiei influenţei managerilor străini şi a ideilor noi în jocul englez, de
asemenea provine din perfecţionările din programele educaţionale ale
antrenorilor profesionişti (de exemplu includerea instrucţiunilor bazate pe dovezi
în patru nivele fotbalistice - tehnic, tactic, fizic şi psihic). Din păcate, în pofida
acestor îmbunătăţiri încurajatoare, există cel puţin o ramură a sţiiţei sportive
care a primit la maxim o reacţie mixtă din partea comunităţii fotbalistice, şi
anume psihologia sportivă. Această disciplină, care se ocupă în mare cu
ajutorul atleţilor şi antrenorilor să facă totul atunci când contează mai
mult, a fost în mod regulat folosită de anumiţi antrenori (ex. Sam Allardyce,
Sven-Goran Eriksson, Graham Taylor), dar a trezit scepticism printre alţii. De
exemplu, când Paul Lambert, fostul internaţional al lui Celtic Glasgow, a fost
întrebat dacă a consultat vreodat un psiholog sportiv, a răspuns mai degrabă
paradoxal, "Nu cred în ei! Cred că ceea ce obţii ar trebui să vină de la tine
însuţi"!
Teama aparentă a fotbalului faţă de psihologia sportivă se datorează la
cel puţin trei motive. În primul rând, în multe alte sporturi, psihologii sunt
angajaţi atât de performerii individuali (ex. jucătorul de golf Phil Mickelson),
cât şi de echipe (ex. All Blacks la rugby, echipa de cricket a Australiei,
majoritatea echipelor olimpice) în efortul de a câştiga un nivel competitiv peste
rivalii lor. În al doilea rând, deşi multe cluburi (ex. Arsenal, Manchester United)
folosesc antrenamentele individuale pentru a satisface nevoile personale ale
jucătorilor, lor, acestea par a fi şovăielnice în a angaja psihologi care să le
dea sfaturi în tehnicile practice de sporire a performanţei. Într-adevăr, chiar
dacă o fac, deseori preferă să-i numească pe psihologii sportivi ca "experţi
în construirea echipei". În mod evident, termenul "psiholog" trebuie să
aibă ceva conotaţii nefavorabile pentru astfel de cluburi. Al treilea motiv
pentru reţinerea fotbalului faţă de psihologie în mod surprinzător, ţine de
cunoştinţele şi experienţa deţinută de antrenori şi jucători în ceea ce
priveşte "partea mentală" a jocului. Pentru a explica, atunci când sunt
intervievaţi, majoritatea acestor oameni admit importanţa pregătirii mentale
pentru performanţa eficace şi de asemenea ne arată dovezi că şi-au dezvoltat
teorii informaţionale sofisticate despre moduri de îmbunătaţire a nivelului
mental, precum motivaţia, controlului emoţional şi concentrarea. De
exemplu, Sir Alex Ferguson (Manager la Manchester United) a spus că
motivaţia "este un subiect ciudat, nu este o ştiinţă exactă. Fotbaliştii sunt
80
toţi fiinţe umane diferite. Pentru unii, ai nevoie de ţeluri, ţara ta, ei şi noi,
religia ta. Şi aceste ţeluri pot fi create de manager". Asemănător, pe tema
controlului emoţional, Graeme Souness (Manager la Blackburn Rovers)
susţinea că "poţi să judeci caracterul oamenilor după lucrurile mărunte, cum ar
fi modul în care reacţionează la un atac din spate sau dacă ratează o ocazie de
gol". Mai recent, portarul Angliei David James (West Ham) explică cum se
pregăteşte pentru meciuri dezvăluind "în timpul săptămânii te calmezi şi te
reîncarci, ceea ce ajută la concentrare". Fiecare dintre aceste interpretări
dezvaluie o teorie psihologică neoficială despre performanţa atletică, care s-ar fi
născut dintr-o reflectare considerabilă de-a lungul timpului. Cu toate acestea,
exista încă o reţinere clară printre antrenori în a angaja specialişti, pentru
a experimenta "partea mentală " a sportului. Ce a cauzat acest scepticism
si, mai important, cum poate fi acesta depăşit?
Scopul acestui articol este de a cerceta aceste două întrebări. În el, o să
argumentez că, antrenorii de fotbal nu sunt sceptici faţă de psihologia în sine, în
schimb, de imaginea ei media şi de asemenea, faţă de modelul clinic, faţă de
care serviciile acesteia sunt presupuse a fi oferite. Peste toate, sper să arăt că
un mod de a depăşi o rezistenţă faţă de psihologia sportivă în fotbal este să
înlocuim modelul "clinic" tradiţional al serviciului oferit cu un înţeles
educaţional. Pe scurt, în loc să "îngustăm" minţile antrenorilor şi
jucătorilor, vom încerca să le extindem. Aceasta poate fi realizat în primul
rând prin a le smulge teoriile personale despre "partea mentală" a jocului, şi
apoi, prin încurajarea lor să exploreze aceste teorii în lumina principiilor şi
descoperirilor empirice din psihologia sportivă.
Articolul este organizat în trei părţi. Pentru a începe, ar trebui să iau în
considerare câteva motive pentru acceptarea relativ înceată a psihologiei
sportive în fotbal. După aceea, ar trebui să explic de ce un model educaţional
de oferire al serviciului poate fi mai eficient decât unul clinic în ajutorarea
fotbaliştilor. În final, vom trage câteva concluzii.
2. PSIHOLOGIA ŞI FOTBALUL: O RELAŢIE AMBIVALENTĂ?

Mulţi antrenori şi jucători înteleg că deşi fotbalul este jucat cu corpul, este
câstigat de minte. Cu toate acestea, rar sunt de acord cum să, sau cine ar
trebui să-i ajute cu pregatirea psihologică, a jucătorilor lor. De exemplu, în 1997,
echipa de documentare On The Line de la postul BBC Radio 5 Live, a făcut un
sondaj la 44 de cluburi de fotbal. Rezultatele au arătat că trei sferturi din
cluburile întrebate, ori n-au folosit niciodată, ori nu se gândesc să folosească un
psiholog sportiv (vezi Bent, Mcllroy, Mousley & Walsh, 2000). Un motiv frecvent
dat pentru această decizie a fost acela că echipa de antrenori a clubului, în
virtutea experienţei lor ca foşti jucători, au avut încredere că ştiu cel mai bine
cum să lucreze cu nevoile psihologice ale jucătorilor lor. În mod contrar, actualul
antrenor al Angliei, Sven-Goran Eriksson a subliniat importanţa în angajarea
unor îndrumători experţi în "partea mentală" a fotbalului când a observat: "dacă
intrăm în capul jucătorilor, ne trebuie un specialist să o facă, dar cred că acesta
este viitorul jocului".
În mod normal, această neînţelegere stimulează o cercetare empirică într-o
disciplină academică, dar în cazul psihologiei sportive nu pot fi găsite studii
publicate asupra eficienţei diferitelor metode de acordare a programelor de
pregatire la nivel mental către fotbalişti. În mod asemănător, puţină cercetare a
fost facută asupra nevoilor şi aşteptărilor antrenorilor şi jucătorilor în pregatirea
nivelului mental. Această neglijare este dezamăgitoare, deoarece fără aceste
81
informaţii sunt greu de identificat motivele precise pentru care psihologia
sportivă a avut un impact relativ mic în fotbalul profesionist din Anglia.
FC BAYER MUNCHEN – PROGRAM DE ANTRENAMENT AL

ECHIPEI DE JUNIORI
Număr de jucători Luni Marţi Miercuri Joi Vineri

12> Grupa 8 – Grupa 8 – Fără Fără Grupa 8 –
3.00 – 4.30 3.00 – 4.30 antrenament antrenament 3.00 – 4.30
12> Grupa 9 – Fără Grupa 9 – Fără Grupa 9 –
4.00 – 5.30 antrenament 4.00 – 5.30 antrenament 4.00 – 5.30
12> Grupa 10 – Grupa 8 – Grupa 9 – Grupa 12 – Grupa 8 –
4.00 – 5.30 4.00 – 5.30 4.00 – 5.30 4.45 – 6.15 3.00 – 4.30
5.00 – 6.30 5.30 – 7.00 4.30 – 6.00 5.30 – 7.00 3.00 – 5.00
4.45 – 6.15 5.30 – 7.00 5.30 – 7.00 5.30 – 7.00 4.00 – 5.30
18> Grupa 13 – BT – Grupa 12 – Grupa 15 – Grupa 11 –
4.45 – 6.15 3.00 -5.30 5.30 – 7.00 5.30 – 7.00 3.00 – 5.00
19> Grupa 14 – LT – Grupa 13 – BT – Grupa 15 –
fără 2.00 – 3.45 5.00 – 6.30 3.00 - 4.30 4.00 – 4.30
antrenament
18> Grupa 15 – Grupa 16 – Grupa 14 – LT – Grupa 16 –
5.30 – 7.00 5.30 – 7.00 5.30 – 7.00 2.00 – 3.45 5.00 – 6.30
18> Grupa 16 – Grupa 17 – Grupa 16 – Grupa 17 –
5.30 – 7.00 2.15 – 7.45 5.30 – 7.00 4.00 – 5.30
20> Grupa 17 – Grupa 19 – Grupa 17 – Grupa 19 –
4.30 – 6.00 2.15 – 7.45 2.15 – 7.45 4.30 – 6.00
20 inclusiv Grupa 19 – Grupa 19 –
Grupa 18 4.30 – 6.00 2.15 – 7.45
22> Echipa a Echipa a Echipa a Echipa a Echipa a

doua doua doua doua doua
9.00 – 10.30 10.00 – 11.30 10.00 – 11.30 10.00 –11.30 3.00 – 4.30
3.00 – 4.30 3.00 – 4.30 3.00 – 4.30
BT – Grupa 7
şi Grupa 10
24> Prima echipă LT –
Grupa 16 şi
Grupa 18
Grupa 18 fete – 5.00 – 6.40 Femei – 7.00 Grupa 18
fete – 4.30
Femei – 7.00 Femei – Femei –6.00
5.00 – 6.30
Peste 32 Portari - Portari -

(seniori) Grupa 1: Grupa 1:
2 portari cu
7.30 – 9.00 2.30 – 3.30 2.30 – 3.30
fiecare echipă de
Portari - Portari -
juniori
Grupa 2: Grupa 2:
3.30 – 4.30 3.30 – 4.30
Legendă:
• BT – Antrenament de bază
• LT – Antrenament Pregătire/Fitness
• Grupa 8 = Sub 8 ani; similar celelalte grupe!
82
Din păcate, în lipsa unui studiu relevant, diverse variante au apărut despre
ce poate psihologia sportivă să ofere comunităţii fotbalului. Cercetarea acestor
variante ne-ar putea ajuta să înţelegem de ce această comunitate este mai
degrabă sceptică faţă de psihologie.
În această privinţă, să luam un titlu recent din The Times (28 octombrie
2002) care susţine că Graham Taylor (Manager la Aston Villa) a plănuit să
cheme "psihiatrii" la echipa sa. Deşi acest titlu pare a fi nevinovat, sau poate
chiar amuzant, el de fapt conţine două idei potenţial dăunătoare despre
psihologia sportivă. În primul rând, folosind cuvântul "psihiatru" (care este o
variantă populară a termenului "doctor psihiatru"), titlul identifică în mod
greşit psihiatru cu psihologul sportiv. În plus, se înţelege că aceşti specialişti
trebuie chemaţi doar atunci când este o problemă (ex. Rezultate slabe, lipsa de
formă), o presupunere care formează bazele modelului "clinic". Aceasta
presupunere implicită, că jucătorii sunt "pacienţi" care trebuie "trataţi" de
un medic specialist este o variantă persistentă. A fost evident că şi mult mai
demult, la începutul anilor '80, când un ziar face referire la "halate albe pa White
Hart Lane" când au anunţat angajarea la Tottenham Hotspur a unui psiholog
sportiv. Luate împreună, aceste titluri de ziar desenează o imagine greşită a
psihologiei sportive ca un fel de "tratament" psihiatric care este provocat
de anumite "simptome" de ratare pe teren. Dată fiind această asociere între
psihologie, "psihiatru" şi probleme (ca să nu menţionăm legături cu "îndoirea
linguriţei" sau "vindecarea credinţei"), este vreo mirare că Graham Taylor a fost
ridiculizat pentru folosirea unui psiholog cu echipa Angliei la Campionatul
European din 1992? Tenacitatea imaginii de "psihiatru" în mintea populară
sugerează că psihologii sportivi nu au fost eficienţi în promovarea naturii
şi obiectivelor profesiei lor. Problema acreditării a celui sau celei care îşi
spune psiholog sportiv este una complexă si este dincolo de scopul prezentului
articol.
Având identificate câteva din motivele pentru care comunitatea fotbalistică
ar putea fi precaută faţă de psihologia sportivă, cum putem să depăşim acest
scepticism în beneficiul ambelor discipline? În partea ce urmează, ar trebui
să argumentez faptul că o soluţie potenţială ar fi înlocuirea modelului
"clinic" de servicii psihologice cu un model educaţional, unul care să
înţeleagă importanţa teoriilor fotbaliştilor şi înăuntrul lor, cum propriile lor
minţi lucrează în situaţii competitive.
3. ÎN LEGATURĂ CU MODELUL EDUCAŢIONAL AL

PSIHOLOGIEI SPORTIVE ÎN FOTBAL
În mass-media, relaţia dintre psiholog sportiv şi un antrenor/jucător

seamănă cu cea dintre un doctor şi pacientul său, acesta având datoria
să-i acorde un tratament pentru problema ce urmeaza să apară. Există cel
puţin trei slăbiciuni serioase în acest model "clinic" stereotip de aplicare a
psihologiei sportive în fotbal. În primul rând, plasează povara responsabilităţii
asupra "expertului" de a "vindeca" problema jucătorului. Această situaţie nu e
numai ireala, dar şi neajutătoare deoarece ar putea crea un sentiment de
dependenţă la jucători care îi împiedică să gândească şi să acţioneze
independent. În al doilea rând, modelul clinic conferă o mantie de expert asupra
psihologului sportiv care este deseori nemeritată. Pentru a explica, multe din
tehnicile de intervenţie şi "pachetele" care sunt atribuite în mod extins
83
psihologilor sportivi pentru teme cum ar fi lipsa pregătirii nivelului de
concentrare, ambele raţional teoretic şi dovada argumentului adecvat
(Moran,1996). În final, după cum am învăţat în partea anterioară, diferenţa
dintre "expert" şi "pacient" ignoră cel puţin un fapt crucial - acela că antreorii şi
jucătorii de fotbal au dezvoltat deseori "meta-teorii" unice de procese
psihologice din experienţa lor profesională proprie în sport. În sumar, aceste trei
probleme arată slăbiciunea rolului de psiholog sportiv portretizat în mass-media.
Din fericire, un model altemativ de funizare a serviciilor psihologice
sportive a aparut în ultimii ani (Kremer & Scully, 1998). Pe scurt, acest
model îl identifică pe antrenor, mai degrabă decât pe atlet sau jucător ca
fiind ţinta primară pentru educaţie psihologică. Folosind această înţelegere,
rolul psihologului sportiv se schimbă din acela al expertului medical
("psihiatru") în acela a unui educator şi/sau consultant de management -
cineva care lucrează ca o parte a echipei cu antrenorul/managerul şi
echipa lui (ei). Desigur, acest nou model nu elimină necesitatea consultării
individuale. Vor fi intotdeauna situaţii care necesită o interacţiune "unu-la-
unu" între jucători şi psihologul sportiv. De exemplu, o pierdere de
încredere sau probleme de nervozitate pot necesita atenţie individuală
confidenţială. Ce se schimbă în această înţelegere alternativă, oricum, este
pretenţia că psihologii sportivi sunt niste "guru" oferind sfat discret
jucătorilor disperaţi care sunt la capatul deznădejdii. În schimb, psihologii
sportivi sunt văzuţi ca sfătuitori ai echipei de antrenori asupra "părţii
mentale" a jocului. Unul dintre rolul lor este de a cerceta teoriile existente pe
care antrenorii şi jucătorii le au din aspect psihologic al performanţei lor. Doar
făcând aceste teorii explicite, orice formă de cunoaştere de durată şi/sau
schimbare de comportament poate apărea în pregătirea nivelului mental.
4. SUMAR
În general, psihologii sportivi par a fi reuşit o penetrare relativ mică în
lumea fotbalului profesionist din Anglia. În acest articol, am încercat să
studiez câteva din motivele acestei situaţii. Pe scurt, se pare că a fost cauzată
de combinaţia a doi factori. Pe de o parte, puţini psihologi sportivi au studiat
adecvat pretenţiile şi necesităţile antrenorilor şi jucătorilor de fotbal în
domeniul "pregătirii nivelului mental". Pe de alta parte, comunitatea
fotbalistică pare să fi fost influenţată de concepţiile greşite populare
despre natura şi obiectivele psihologiei sportive. Luaţi împreună, aceşti
factori au generat ceva scepticism printre antrenori despre valoarea potenţială a
psihologiei în fotbal. Un mod de depăşire a acestui scepticism este să
înlocuim modelul "clinic" stereotip de consultanţă psihologică în sport cu
o înţelegere educaţională. Piatra de încercare a acestui ultim model este
faptul că psihologii trebuie să lucreze la început cu antrenorii, mai degrabă
decât cu jucătorii, şi că asemenea colaborarea începe cu smulgerea teoriilor
personale ale jucătorilor despre aspectul mental al jocului lor. Doar atunci când
aceste teorii vor fi făcute explicit, o schimbare înţeleasă va fi posibilă.
În ultimul rând, scopul intervenţiilor psihologiei sportive este de a crea

o încredere de sine a antrenorilor şi jucătorilor. Mai simplu, "extinderea"
în loc de "îngustarea" minţilor este drumul înainte pentru fotbal şi
psihologie!
84
5. CONCEPTUL FLEXIBILITĂŢII
"Flexibilitatea" se referă şi la "mobilitate", care se referă în general la un
înţeles de reabilitare. În aceste situaţii, libertatea de mişcare este restricţionată
datorita accidentării suferite.
În America de Nord, exerciţiile folosite pentru îmbunătăţirea flexibilităţii erau
cunoscute ca, “calisthenics”. Acest termen se referă mai mult la un program de
exerciţii structurate de relaxare a întregului corp decât o serie direcţionată de
exerciţii pentru efecte locale specifice.
Flexibilitatea este specifică articulaţiilor şi această funcţie este foarte
utilă efectelor antrenamentului. Mulţi indivizi s-ar putea să fi moştenit
ligamente moi, ceea ce înseamnă că toate articulaţiile sunt mai suple decât în
mod normal. Posesia unor ligamente moi ar facilita o mai mare libertate de
mişcare dar constituie un risc crescut pentru accidentare. Această funcţie
deci, ar fi un dezavantaj în fotbal, deşi această moliciune ar putea fi folositoare
în sporturi precum gimnastica sau balet.
5.1. Flexibilitate pentru prevenirea accidentării
Muşchii răspund la antrenamentul de forţă prin mijloace de adaptare în

sistemul lor contractil şi în ţesuturile legate. În consecinţă, poate fi un muşchi
puternic dar cu o lipsă de flexibilitate la încheietură duce la întinderea
muşchiului. În particular, fotbaliştii sunt susceptibili la întindere la coapsă
şi la grupul muşchilor aductori.
Fostul medic al echipei naţionale a Suediei, Jan Ekstrand, a dovedit că
întinderea muşchilor la coapsă şi aductori, conduc la o incidenţă mai mare a
accidentărilor la aceste grupe de muschi (vezi tabela 1). Într-un studiu
remarcabil ce a necesitat o intervenţie în antrenamentul cluburilor din Suedia, el
a arătat că problema întinderii musculare poate fi depăşită. Echipele care au
adăugat un regim de pregătire a flexibilităţii la programul lor tipic au fost
eficiente în reducerea accidentelor la tip extensors şi aductori. Mesajul a fost
clar: atenţie la flexibilitatea coapselor şi aductorilor care poate ajuta la
reducerea accidentărilor musculare.
Factori
Instabilitatea articulaţiilor 12
Întindere musculară 11
Reabilitare inadecvată 17
Neantrenare 2
42
Echipament 17
Suprafaţă 24
Reguli 12
Alţi factori 5
Tabel 1. Cauze ale accidentării (din Ekblom, 1994) în campionatul Suediei

(% din total)
85
5.2. Antrenare pentru flexibilitate
Efectul antrenamentului flexibilităţii folosit de echipele suedeze a fost o

adaptare cronică a antrenamentelor în cantonament. Ţesuturile, ca un întreg,
sunt întărite şi rigiditatea închieturilor este redusă. Mecanismul proprioceptiv
este de asemenea, activat deci există o mai mare protecţie împotriva leşinului şi
întinderii.
Sunt de asemenea efecte acute ale flexibilităţii, ceea ce explică valoarea
încălzirii. Efectele observate printr-o simplă încălzire pot persista mai mult de o
zi. Efectele persistente necesită 3 sau 4 săptămâni de antrenament regulat.
Importanţa unei încălziri potrivite a fost subliniată într-un studiu de Reilly and
Stirling (1993) asupra a diferiţi jucători. Jucătorii predispuşi spre accidentare
petrec mai puţin timp la munca tehnică şi exerciţii mai sărace la încalzire
decât cei neaccidentaţi. Repetiţia unor acţiuni de joc printr-un regim de pre-
exerciţii pentru mobilizarea închieturilor la majoritatea riscurilor pare să fie
importantă în protecţia împotriva accidentării.
5.3. Metode de antrenament
Metodele de antrement ale flexibilităţii pot varia de la exerciţii active,

dezmorţire, exerciţii pasive, metode de mobilitate pasive (cum ar fi sauna
şi masajul) la exerciţii dinamice. Fiecare poate juca un rol în funcţie de scopul
particular de atins, ori încălzire, ori creşterea mobilităţii închieturilor. Alegerea
metodei va diferi între psihoterapeut a cărui sarcină este prevenirea şi/sau
reabilitarea şi antrenor care este atent la îmbunătăţirea capacităţii de
performanţă. O completă prezentare a metodelor de antrenament este
reprodusă în texte (ex. Reilly,1981, Williams et all, 1997).
Exerciţiile pasive pot cuprinde facilităţi neuromusculare proprioceptive
(PNF). Există diferite proceduri PNF, cele mai notabile contractare - relaxare, şi
contractare - relaxare agonist - contractare. Se crede că acţionarea voluntară
a muşchiului agonist oferă activare neurală, ceea ce provoacă inhibare
reciprocă a parţilor antagoniste. Rezultatul este o mai mare libertate de
miscare.
Mărirea libertăţii de mişcare poate fi asociată cu antrenamentul de forţă prin
noua libertate obţinută. Pentru a atinge acest final, folosirea exerciţiilor de
antrenament izometric în aceste limite poate fi eficient.
Exerciţiile de flexibilitate dinamică sunt potrivite când mobilitatea întregului
corp este importantă. Flexibilitatea dinamică se referă la abilitatea de a
mişca o parte sau părţi ale corpului rapid. Aici preocuparea este în
depăşirea rigidităţii sau mişcările de opunere a forţei peste orice nivel, mai mult
decât magnitudinea mişcării în sine. Asemenea exerciţii vor fi relevante în
încălzirile dinaintea meciurilor!
Asociată cu flexibilitatea dinamică este noţiunea de stabilitate
funcţională. Se referă la abilitatea de a corecta dezechilibrul funcţional şi
este mai mult o masură de control a poziţiei. Într-un context dinamic,
antrenamentul pentru o flexibilitate îmbunătăţită şi echilibru trebuie combinat.
5.4. Masurarea flexibilităţii
Libertatea de mişcare a fiecărei închieturi poate fi măsurată folosind diverse

tehnici. Poziţia este controlată da la începutul şi până la sfârşitul mişcării iar
protocolul măsurătorii urmează procedurile standard.
86
Echipamentul poate fi simplu sau ultrasofisticat. Cele mai simple tipuri de
aparate sunt geniometre portabile sau flexometre convenţionale. Acestea sunt
folosite pentru măsurarea unghiului pe care s-a mişcat închietura.
Electrogoniometrele tridimensionale sunt şi complexe pentru interpretare, şi
costisitoare de folosit şi sunt restricţionate în principal pentru mişcările dinamice
şi scopuri de cercetare.
Probabil cel mai cunoscut test este "stai-şi-atinge". Acesta
incorporează un număr de grupe de muşchi, dar poate identifica
întinderea la coapsă, precum şi rigiditatea spatelui. Cu toate acestea, este o
măsură brută a flexibilităţii şi rezultatele necesită mai multe îndrumări specifice.
Perioada din sezon şi pregatirea generală trebuie luate în considerare când
datele flexibilităţii individuale sunt evaluate. Ora din timpul zilei când aceste
măsurători sunt făcute este de asemenea importantă, deoarece există o clară
variaţie a flexibilităţii de-a lungul zilei. Activitatea din timpul zilei poate strica
flexibilitatea de mai târziu, deci înainte de meciurile de seară o odihnă
completă este folositoare în recuperarea din rigiditatea reziduală. (vezi.
Fig. 1). Variaţia din timpul zilei înseamnă că exerciţiile de forţă sunt în special
importante pentru pregătirea corpului pentru antrenament când sunt efectuate
dimineaţa.
140
Flexibilitatea întregului corp
120
100
(% 24 ore.om)
80
60
4 8 12 16 20 24
Ora din zi
Fig. 1 Flexibilitatea întregului corp ca o funcţie a orei din zi
CALLO GHEORGHE
87
FORŢA ŞI VITEZA
Sursa: Revista franceză de sport
Aceste două calităţi sunt strâns legate între ele. Ideea recent răspândită
care afirmă că lucrul de forţă este dăunător vitezei, este falsă; de altfel, anumite
elemente fiziologice deja menţionate (fibrele rapide şi sincronizarea) au
dovedit-o.
Să precizăm, totuşi, ce se înţelege prin viteză. în general, în viteză, se
disting trei parametri:
• timpul de reacţie;
• viteza de repetiţie;
• frecvenţa de repetiţie.
1. TIMPUL DE REACŢIE:
Este timpul care se scurge între semnal şi reacţia subiectului.
Exemplul cel mai simplu este cel al sprinterului care reacţionează la
semnalul pistolului. În acest caz, timpul de reacţie este simplu, căci atletul ştie
ce trebuie să facă la semnal; cei mai buni sprinteri mondiali au timpul de
reacţie între 110 şi 130 miimi de secundă. Zatsiorski a arătat că timpul de
reacţie nu poate fi ameliorat prea mult (el vorbeşte de o îmbunătăţire de maxim
18%). Când un jucător trebuie să reacţioneze la un semnal (o fentă, de
exemplu) printr-un comportament variabil (să demareze la dreapta sau la
stânga), timpul de reacţie este mai lung, adică complex. Acesta se
îmbunătăţeşte mult prin antrenament, atât prin munca specifică (la fotbalişti),
cât şi prin exerciţiile propuse de antrenori, în special pentru portar
2. VITEZA DE REPETITIE:
Este capacitatea de a efectua o mişcare cu viteză mare, adică de a
produce cea mai bună contracţie musculară posibilă. Aceasta depinde,
deci, direct de forţă. Factorii puşi în joc sunt procentajul de fibre rapide,
recrutarea şi sincronizarea unităţilor motrice.
Tocmai acest aspect al vitezei ne interesează. Este parametrul pe care
antrenamentul îl îmbunătăţeşte cel mai bine şi asta datorită musculaturii. În
sprinturile scurte, viteza este cea determinantă!
3. FRECVENŢA DE REPETIŢIE:
Este capacitatea de a efectua un maximum de mişcări într-un timp dat.
Testele care permit evaluarea acesteia sunt testele de „tapping". Atletul trebuie
să atingă alternativ două ţinte în 30 de secunde. Testul poate fi făcut atât cu
mâna cât şi cu piciorul.
88
Fig. 1. Cei trei parametri ai vitezei: viteza de repetiţie reprezintă
parametrul cel mai important asupra căruia poate acţiona musculatura.
Jucătorii cei mai buni la acest test nu sunt cei mai rapizi pe 30m, deci acest
factor nu este fundamental. În plus antrenamentul nu permite dezvoltarea
acestuia.
4. ANTRENAMENTUL DE VITEZĂ TIP: DIN PUNCT DE VEDERE

ENERGETIC
Datorita lui Zatsiorski (1966) se cunosc cu precizie regulile de constucţie a
antrenamentului tip, de viteză. Într-o definiţie energetica, viteza este centrată
pe utilizarea energiei anerobe alactice.
Primul lucru de precizat este durata efortului de viteză: datorită curbei lui
Howald constatăm că durata de funcţionare ideală a procesului se situează
între 3 şi 8 secunde pe 20-70 m (fig. 2). Pentru fotbal am ales distanţe între
10 şi 50 m care reprezintă elocvent realitatea eforturilor în fotbal.
Al doilea parametru este cel al recuperării între eforturi: recuperarea
între sprinturi trebuie să fie între 17sec - 3min (fig. 4):
- 17 secunde, pentru că acest timp reprezintă după Di Prampero, timpul
necesar recuperării a jumătate din rezervele anaerobe alactice, este partea
cea mai eficace a recuperării;
- 3 minute, recuperarea nu trebuie să depăşească 3 min căci capilarele s-ar
reînchide, ceea ce ar duce la pierderea beneficiului încălzirii (în acest caz
atletul ar trebui să se reîncălzească).
A treia problemă o reprezintă numărul de eforturi pe serie: pentru a ne
lămuri, Zatsiorski propune curba lui Volkov (fig. 3). Pe acestă curbă se constată
că la capătul a patru repetări procentul de acid lactic creşte semnificativ deci
eforturile vor fi întrerupte; se va lua o pauză mai lungă (7-10minute), permiţând
astfel reluarea eforturilor în condiţii alactice. În plus, recuperarea nervoasă va
îmbunătăţi lucrul în seria următoare.
Calitatea acestor pauze este activă: alergare lentă şi lucrul cu balonul.
89
Fig. 2. Curba lui Howald
putere
Fig. 3. Curba lui Volkov: în abcisă timpul în minute, în ordine la dreapta

procentul de acid lactic în sânge, la stânga consumul de oxigen. Eforturile sunt
redate prin linii verticale.
Se observă că acidul lactic creşte pentru a începe să fie ridicat la a 4-a repetiţie.
Rcuperarea lungă din prima serie permite o diminuare semnificativă a lactatului.
90
Fig. 4. - Datele fiziologice care permit desfăşurarea unui antrenament de viteză
Numărul maxim de serii este dat de epuizarea rezervelor musculare. Pe o

distanţă de 30 m, patru serii ar fi ideal. În cazul fotbaliştilor antrenaţi, se poate
urca până la 6-8 serii, dar pe distanţe mai scurte (10 - 20 m).
92
Fig. 5. – Antrenament tip de viteză din punct de vedere energetic
5. CÂTEVA EXERCIŢII PENTRU LUCRUL VITEZEI

Vom de câteva exemple tipice de antrenament pentru viteză. Este vorba de
exerciţii tehnice, practicate de sprinteri. Figura 6 indică situaţiile cele mai
interesante: “skipping”, apoi sprint normal, alergare de o parte şi de alta a băncii
(ridicând genunchii), apoi sprint normal, între cercuri distanţate apoi sprint
normal, plecare printre cercurile distanţate şi progresiv propiate. Aceste
exerciţii permit:
• buna orientare a bazinului în alergare;
• intensificarea sprintului între cercuri;
• lucrul pliometric.
Nu trebuie să căutăm o prea mare frecvenţă de execuţie, ci mai degrabă o

bună orientare a bazinului (trunchiul drept, bazinul sus).
În fig. 6 (a, b, c, d) sunt prezentate exerciţiile clasice ale sprintului.
93
a). “Skipping”, apoi alergare normală păstrând orientarea
b). alergare de o parte şi de alta a băncii, apoi alergare normală
c). Cercuri distanţate, apoi alergare normală
d). Plecare între cercuri distanţate apoi progresiv apropiate
94
În fig. 7 (a, b, c, d), sunt date câteva exerciţii cu caracter polimetric.
a). Săritură pe loc, săritură în spate, apoi sprint
b). Săritură în jos cu picioarele împreunate, apoi sprint
c). Săritură în jos în spatele băncii (pe o parte), apoi sprint
d). alergare în spate, apoi sprint în faţă
95
În fig. 8 (a, b, c), sunt date câteva exerciţii de sprint cu mingea (ca obstacol).
a). Săritură în spate cu picioarele împreunate pe deasupra mingii, apoi

sprint.
b). Balansarea piciorului în spate pe deasupra mingii, apoi sprint
c). Săritură în spate cu picioarele împreunate, cu semi-întoarcere pe

deasupra mingii apoi sprint.
APOSTOL ŞTEFAN
96
PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA ŞTIINŢEI Şl CERCETĂRll
ÎN DOMENIUL FOTBALULUI LA NIVEL MONDIAL
Studiu realizat de Spencer Hayes

1. PREDAREA DEPRINDERILOR FOTBALISTICE PRIN

STRATEGII DE COMBINARE ÎN FUNCŢIE DE TRAIECTORIA
BALONULUI
Există multe dovezi conform cărora informaţiile care se concentrează asupra
membrelor (adică demonstraţia tehnică) ar putea fi în detrimentul dobândirii de
aptitudini şi că ar fi mai de folos o focalizare externă a atenţiei asupra
obiectivului final. Hodges şi colegii săi de la Universitatea John Moores din
Liverpool pun la dispoziţie dovezi preliminare cu privire la folosirea strategiilor
de învăţare al căror obiectiv este controlul asupra punctului final al acţiunii (spre
exemplu: zborul balonului în timpul unei pase de degajare).
Scopul studiului a fost să determine dacă demonstraţiile care se
concentrează mai mult pe informaţiile privind traiectoria balonului sunt
mai eficiente în predarea unei deprinderi noi, decât demonstraţiile bazate
pe stilul mişcărilor. Zece participanţi au exersat o lovitură de degajare cu
piciorul stâng, exerciţiu în care li se cerea ca balonul să aterizeze într-un punct
ţintă, în timp ce se depăşeşte un obstacol.
Pentru a îndeplini această sarcină, participanţii trebuie să adapteze la
execuţie fie informaţiile din demonstraţia de abilităţi (FORMA), fie pe cele legate
de parcursul balonului în zbor (ZBORUL).
Feedback-ul cu privire la zborul balonului şi forma mişcării a fost blocat la
contactul minge-picior cu ajutorul unor ochelari cu cristale lichide, iar în timpul
exersării a fost furnizat feedback cu privire la zborul balonului şi forma prin
mijloace video extinse. Acest feedback a fost furnizat pentru a încuraja
participanţii să compare demonstraţiile şi să işi adapteze execuţia în mod
corespunzător.
Rezultatele exeprimentului indică următoarele: feedback-ul cu privire la
traiectoria zborului balonului a dus la o mai mare precizie în atingerea
ţintei şi ridicarea balonului la înălţime.
În ciuda faptului că grupul care a experimentat zborul balonului nu a primit
nid o informaţie cu privire la tehnica, tiparul mişcărilor membrilor săi nu a diferit
mult faţă de cel al membrilor din grupul care a experimentat mai mult forma
mişcărilor. Aceste rezultate furnizează dovezi iniţiale în favoarea folosirii
strategiilor de ajustare în funcţie de rezutatul final al execuţiei în predarea
deprinderilor motrice complexe, în comparaţie cu metoda mai convenţională a
concentrării mai mult pe forma mişcării.
97
2. EFECTELE RELATIVE ALE DEMONSTRAŢIILOR ŞI ALE
DATELOR FINALE REZULTATE DIN ACESTEA ÎN PROCESUL
DE PREDARE DE NOI DEPRINDERI MOTRICE
Pentru a facilita dobândirea de noi deprinderi, profesorii şi antrenorii
furnizează deseori elevilor informaţii în perspectiva, prin care subliniază ce
urmează a fi făcut (demonstraţie), precum şi informaţii recapitulative pentru a
retransmite ce s-a făcut (feedback). În cadrul cerinţelor unde există atât
obiective ce vizează rezultatul final (exemplu: lovirea balonului pe o anumită
distanţă), cât şi obiective ce vizează forma mişcării (adică o anumită tehnică),
rolul relativ al demonstraţiilor şi al feedback-ului este foarte important, dat fiind
faptul că amandouă au impact asupra formei mişcării şi asupra rezultatului final.
Hayes şi colegii săi de la Universitatea John Moores din Liverpool s-au ocupat
de relaţia dintre demonstraţii şi feedback-ul cu privire la rezultatul final
(exemplu: informaţii despre zborul balonului) în timpul dobândirii cu succes a
deprinderilor motrice. Rezultatele obţinute în urma a 3 studii indică
următorul fapt: chiar şi atunci când scopul este de a imita acţiunile unui
model, rolul informaţional al demonstraţiei este diminuat când sunt
furnizate informaţii cu privire la rezultatul final aşteptat. Drept urmare,
participanţii vor adopta forma mişcării demonstrate numai atunci când sursa
primară constrângătoare de informaţie este demonstraţia vizuală (adică sarcina
de executat nu include şi componenta rezultat final). Ca atare, dacă obiectivul
sarcinii este însuşirea unei anumite tehnici sau mişcări, ar putea fi necesare
modificări legate atât de accentuarea demonstraţiei (exemplu: scoaterea în
evidenţă a informaţiilor legate de instrucţiuni, direcţionarea verbală a atenţiei
către informaţiile importante), cât şi de condiţiile de exersare.
3. FOLOSIREA PROBABILITĂŢILOR SITUAŢIONALE PENTRU

FORMAREA DEPRINDERILOR COGNITIVE ŞI DE
PERCEPŢIE LA JUCĂTORII DE FOTBAL ÎNCEPĂTORI
Capacitatea de "a citi jocul" este cel mai puternic indicator al existenţei
abilităţilor specifice fotbalului la un jucător. Această afirmaţie este valabilă
mai ales la nivelul fotbalului de elită, unde jucătorii devin mult mai asemănători
din punct de vedere al caracteristicilor fizice şi fiziologice. O întrebare
importantă este dacă dobândirea acestor abilităţi poate fi facilitată prin
antrenament şi instruire. Williams şi colegii săi au realizat un studiu menit să
îmbunătăţească abilitatea jucătorului de a anticipa intenţiile adversarului cu
ajutorul simulării video, a instrucţiunilor legate de probabilităţile situaţionale
importante sau de asteptările privind executarea şi feedback-ul cu privire la
executarea sarcinii. Jucătorii începători au fost plasaţi într-un grup placebo şi
într-un grup de antrenare. În timpul testului anterior şi a celui ulterior, jucătorii
au vizionat secvenţe video de fotbal şi li s-a cerut să identifice opţiunile de
pasare ale jucătorului aflat în posesia balonului şi să atribuie probabilităţi
fiecăreia dintre respectivele opţiuni de pasare.
În timpul perioadei de 7 zile de testare, grupul placebo a vizionat un film
instrucţional despre tehnicile defensive în fotbal, cu o durată de 45 de minute.
Spre deosebire de acest grup, grupul de antrenare a vizionat în aceeaşi
perioadă instrucţiuni video prin care jucătorii erau informaţi cu privire la opţiunile
tipice de pasare ale unui jucător aflat în posesia balonului, porţiunile din
98
suprafaţa de joc care puteau fi valorificate sau expuse, alergările tipice către
jucătorii înaintaşi (atacanţi) şi importanţa formei şi organizării defensivei.
4. EFECTELE UZANŢELOR CU PRIVIRE LA EXERCIŢIILE DE

ÎNTINDERE DIFERENŢIATE DIN TIMPUL ÎNCĂLZIRII ASUPRA
CAPACITĂŢILOR MOTRICE DE MARE VITEZĂ LA
FOTBALIŞTII PROFESIONIŞTI
Studiile arată că un regim de stretching furnizează o inhibare acută a
producerii de forţă maximă de către grupul de muşchi care sunt supuşi
întinderii. În urma acestor rezultete se recomandă ca exerciţiile statice de
întindere a muşchilor să fie excluse din şedinţele de încălzire în fotbal.
Totuşi, discrepanţete dintre protocoalele folosite în aceste studii şi şedinţele
de încălzire (adică durata întinderilor şi hotărârea de a continua sau nu
acţiunea) pot indica faptul că aceste recomandări ar putea fi neadecvate. Little
şi Williams au analizat efectele diferitelor tipuri de întindere (adică exerciţii fără
întindere, exerciţii statice de întindere şi exerciţii dinamice de întindere) asupra
calităţilor motrice (exemplu: viteza, agilitate, sărituri în înălţime) care sunt
importante pentru succesul în fotbal.
Întinderile statice nu au atenuat în nici un fel indicatorii de performanţă în
comparaţie cu exerciţiile fără întindere. Întinderite dinamice au înregistrat
cele mai bune rezultate la toate testele, cu excepţia celui al săriturilor în
înălţime. Beneficiile întinderilor dinamice sunt date de un mai bun control motric
şi de maleabititatea crescută a segmentului muşchi-tendon. Folosirea
exerciţiilor dinamice de întindere în şedinţele de încălzire este probabil optimă
pentru un fotbal de viteză mare. Totuşi, dacă jucătorii manifestă dezechilibru la
nivelul
muşchilor sau o serie de mişcări neadecvate, poate fi mai indicată folosirea
exerciţiilor statice de întindere, în combinaţie cu cele dinamice.
5. EFECTELE SUPLIMENTĂRII DOZEI DE CREATINĂ ASUPRA

PERFORMANŢEI JUNIORILOR
În ultimii ani suplimentarea pe cale orală a dozei de creatină s-a dovedit a fi
cel mai ergogenic ajutor în sport. Mai multe studii indică faptul că
suplimentarea dozei de creatină poate întârzia apariţia oboselii musculare
şi poate spori performanţa în timpul seriilor repetate de exerciţii de înaltă
intensitate. Datorită caracterului intermitent al fotbalului (8-18 % din durata
jocului este petrecută prin executarea exerciţiilor de intensitate ridicată, 70-80 %
din durată este petrecută executând exerciţii cu intensitate scăzută) nu este clar
dacă beneficiile creatinei apar în toate situaţiile sportive.
Ishizake şi colegii săi au efectuat un studiu în cadrul Colegiului Naţional
Tehnic Oyama din Japonia, pentru a observa dacă suplimentarea pe cale orală
a dozei de creatină poate îmbunătăţi performanţa tinerilor jucători în timpul
executării unor exerciţii şi sarcini specifice din fotbal. Participanţii la experiment
au executat 2 serii de exerciţii de câte 30 minute. A fost evaluată performanţa
în funcţie de următoarele criterii: înălţimea unei sărituri în sens retrograd
(cu balansarea unui braţ), sprint cronometrat pe distanţa de 30 m. şi
timpul înregistrat în cadrul alergărilor de tip "suveică". Membrii unui grup
au primit monohidrat de creatină, în timp ce restul jucătorilor au fost repartizaţi
într-un grup placebo.
99
Nu s-au înregistrat modificări semnificative ale nivelului perfomanţei în
timpul alergărilor de tip "suveică" sau al săriturilor cu mişcare retrogradă la nici
unul din cele două grupuri. Totuşi, valoarea timpului mediu pentru sprintul pe
distanţa de 30 m. s-a îmbunătăţit pentru membrii grupului care luaseră anterior
creatină. Autorii experimentului au ajuns astfel la concluzia că suplimentarea cu
creatină a fost eficientă în îmbunătăţirea performanţei juniorilor.
6. COMPARATIE INTRE JOCURILE CU EFECTIV RESTRANS SI

ANTRENAMENTUL LA ANUMITE INTERVALE LA JUCATORII
PROFESIONISTI DE FOTBAL
O preocupare importantă în cadrul programelor de antrenament este
reglarea corespunzătoare a intensităţii. Antrenorul trebuie să ţină seama de
urmatoarele aspecte: momentul anotimpului, condiţia fizică a fiecărui jucător,
numărul de şedinţe care trebuie executate cu sau fără balon, precum şi planul
general de antrenament. Intensitatea antrenamentului poate fi monitorizată cu
ajutorul următoarelor instrumente: pulsul şi cantitatea de sânge produsă. Sassi,
Reilly şi Impellizzeri au comparat rezultatele înregistrate în urma repetării
alergării pe un anumit interval (4 x 1000 m. cu pauză de 150 de secunde între
serii), a jocurilor cu efectiv restrâns (4 la 4 şi 8 la 8) şi a exerciţiilor de
antrenament tehnico-tactice.
Tabetul 1, indică următoarete: jucătorii au experimentat o mai mare
intensitate a antrenamentutui în condiţiile jocului de 4 la 4 (media pulsului 91%).
O intensitate asemănătoare s-a atins şi prin introducerea pressingului în cadrul
jocului de 8 la 8. Concluzia autorilor este următoarea: lucrul cu balonul în
grupuri mici poate aduce stimuli pentru antrenamentul fiziologic, la
acelaşi nivel sau chiar depăşind nivelul stimulilor înregistraţi în cadrul
exerciţiilor de alergare pe un anumit interval fără balon. Antrenamentul de
tip tehnico-tactic este mai compatibil cu programele de întreţinere sau de
recuperare în zilele de după competiţii.
Tabelul nr. 1 - Media bătăilor inimii şi a cantităţii de sânge produse în timpul
diferitelor tipuri de activităţi de antrenament
4 x 1000m 4 la 4 8 la 8 Exerciţii
Fără GK Cu GK Atingere Atingere

portar portar liberă liberă -
pressing
Bătăile inimii 167 ± 4 178 ± 7 174 ± 7 160 ± 3 175 ± 4 140 ± 5
Cantitatea de 7,8 ± 3,4 6,4 ± 2,7 6,2 ± 1,4 3,3 ± 1,2 - 2,9 ± 8
sânge produsă
7. ANALIZA BIOMECANICĂ A INTENSITĂŢII IMPUSE

JUCĂTORILOR SUB 19 ANI ÎN CADRUL UNOR EXERCIŢII
TIPICE DE ANTRENAMENT
Fotbalul este un joc intermitent de intensitate ridicată, care durează 90
de minute, cu jucători ce execută peste 1000 de modificări în activitatea
100
lor. Ca atare, este necesară dezvoltarea capacităţii fizice a jucătorilor într-un
mod specific cerinţelor tehnice, tactice şi fiziologice ale jocului.
S-au făcut studii asupra caracteristicilor legate de parametrii cinematici, de
reacţiile fiziologice în timpul jocului, de notarea şi analizarea comportamentelor
tehnice şi tactice.
Totuşi, există puţine cercetări cu privire la exerciţiile tipice de antrenament.
În acest context, Sainz şi Navarro de la Universitatea Politehnică din Madrid,
Spania, au condus un studiu menit să dezvolte o metodologie obiectivă de
analizaăa meciurilor, bazată pe calcularea poziţiilor jucătorilor.
Ei au evaluat diferenţa dintre 3 exerciţii de antrenament (în funcţie de
parametrii cinematici, fiziologici şi tehnici) şi au raportat parametrii măsuraţi în
timpul antrenamentului la datele înregistrate în timpul unui meci real. Zece
fotbalişti de clasă sub 19 ani au luat parte la acest studiu. După încălzire, au
fost executate 3 exerciţii de antrenament pe o suprafaţă rectangulară (33 x
20 m): exercitiul 1 = posesie 3 la 3, exercitiul 2 = posesie 3 la 3 cu 2
jucători în plus care activează ca parte a echipei, cu balonul şi exerciţiul 3
= posesie 3 la 3 cu portari.
Şedinţele de exersare au fost monitorizate pentru a obţine mărimea distanţei
acoperite şi valoarea vitezei lineare pentru fiecare jucător. Bătăile inimii au fost
înregistrate pe intervale de 5 secunde şi s-a folosit un sistem de notaţie pentru
înregistrarea parametrilor tehnici (adică pase şi lovituri). Distanţa medie
acoperită în cadrul exerciţiului 1 şi 2 a fost în mod semnificativ mai mare decât
în exerciţiul 3. Nu s-au înregistrat diferenţe ale nivelului intensităţii în nici unul
din cele 3 exerciţii (67% din timpul sesiunii petrecut la intensitate scăzută < 3
m/s ; 27% din timp petrecut la intensitate medie 3-5 m/s; 6% din timp petrecut la
intensitate mare > 5m/s). În fine, nu s-au înregistrat diferenţe ale mediei
bătăilor inimii în cadrul celor 3 exerciţii (media bătăilor inimii pentru exerciţiul
1=173, pentru exerciţiul 2=166 şi pentru exerciţiul 3=166 de bătăi pe minut).
Autorii au ajuns la concluzia că antrenorul poate folosi această metodologie
pentru a regla sau îmbunătăţi şedinţele de antrenament şi pentru a simula
cerinţele jocului. Distanţa totală acoperită, viteza lineară şi valorile mediei
bătăilor inimii jucătorilor s-au ridicat la acelaşi nivel cu datele înregistrate
pentru jocurite cu 11 jucători de fiecare parte a terenului. Important de
remarcat este faptul că aceste exerciţii sunt mai motivante decât şedinţele în
care nu se foloseşte balonul şi solicita răspunsuri tehnice şi tactice din partea
jucătorilor.
8. FOLOSIREA ANTRENAMENTULUI ACVATIC FUNCŢIONAL ÎN

TRATAREA ACCIDENTELOR ASUPRA GLEZNEI LA
JUCĂTORII DE FOTBAL (BĂRBAŢI)
Stresul şi mişcările tipice fotbalului conduc la leziuni şi afecţiuni
specifice ale membrelor inferioare. Îndeosebi săriturile, schimbările bruşte
de direcţie şi ciocnirea cu adversarul produc răniri frecvente ale
ligamentelor laterale ale închieturii gleznei. Dalichan şi echipa sa de la
Universitatea din Bremen, Germania, au condus un studiu menit să evalueze
efectele Antrenamentului Acvatic Funcţional (MF) în cadrul tratării afecţiunilor
gleznei la jucătorii de fotbat.
Un număr 32 de jucători de fotbal competitivi cu afecţiuni unilaterale ale
ligamentelor fibulo-maleolare au fost repartizaţi aleatoriu în diferite grupuri de
recuperare (un grup de control şi un grup pentru AAF). Ambele grupuri au fost
supuse unui program standard de recuperare de-a lungul unei perioade de
101
antrenament de 6 săptămâni, cu accent în principal pe abilităţile de coordonare,
de 5 ori pe săptămână. În plus, grupul de antrenament a executat zilnic o
şedinţă de AAF cu o durată de 60 de minute, constând din alergări în apă
adâncă, mers pe teren solid, exerciţii de gimnastică şi mişcări specifice
fotbalului. Grupul de control a executat un test de rutină specific fotbalului.
Rezultatele obţinute au indicat o îmbunătăţire semnificativă a stării clinice,
funcţionale şi radiologice a gleznei afectate la membni grupului AAF. Concluzia
autorilor a fost că apa, prin caracteristicile sale fizice, adică flotabilitate,
rezistenţă, presiune hidrostatică şi temperatura (28-31° C) a avut o influenţă
benefică asupra procesului de vindecare în fazele incipiente ale recuperării.
Notă:
Spencer Hayes este student doctorand în domeniul învăţării motrice la
Universitatea John Moores din Liverpool. Activilatea sa de cercetare se
concentrează asupra rolului instrucţiunilor verbale şi al demonstraţiilor în timpul
învăţării deprinderilor.
9. PREGĂTIREA PENTRU ANTRENAREA

JUCĂTORILOR PE TEREN ÎN PRE-STAGIUNE ŞI ÎN
AFARA STAGIUNII
La un nivel de elită al jocului, un fotbalist profesionist ar trebui să fie capabil

să menţină un nivel înalt de muncă intensă de-a lungul întregului joc. Totuşi
cercetarea a arătat o reducere în distanţa acoperită, o reducere a ritmului inimii
şi o reducere a nivelului lactat în a doua jumătate a jocului comparativ cu prima.
În timpul meciului aproximativ 98% din energia eliberată este aerobică, restul
energiei fiind furnizat prin procese anaerobe. În mod clar, o aprovizionare
raţională cu oxigen şi utilizarea acestui sistem vor permite jucătorilor să susţină
un ritm mai înalt al muncii de-a lungul meciului şi de asemenea ar facilita o mai
bună refacere între perioadele de activitate intensă.
S-a evidenţiat în recentul articol “Insight” (”înăuntru”) de către Barry Drust
reducerea în capacitatea de rezistenţă care poate avea loc în timpul inactivităţii,
identificând o nevoie potivită pentru sfârşitul sezonului condiţionând reducerea
sau chiar prevenirea acestor decăderi. Un accent pe dezvoltarea rezistenţei şi
puterii este cheia din timpul acestei perioade, formând o bază/platformă solidă
pe care stagiunea competitivă poate începe.
Puterea maximă aerobică sau VO2 max este energia maximă este
enrgia maximă eliberată care poate fi produsă prin procese aerobice în
capacitatea funcţională a sistemului circulator. În faţa creşterii cererii de
energie, corpul atinge o limită pentru utilizarea oxigenului. La acest punct, e un
nivel de oxigen bun chiar dacă nivelul muncii continuă să crească. Valoarea la
care plafonul oxigenului se referă este punctul maximal de consum al
oxigenului. VO2max. Este adesea privit de mulţi ca cea mai bună măsură a
rezistenţei cardiorespiratorii şi formă-întreţinere aerobică.
Câteva studii au hotărât că maxima de oxigen înţeles pentru jucătorii
de fotbal de elită înseamnă valori între 56-69 ml. Aceste valori sunt
compatibile celor observate în alte sporturi de echipă dar sunt considerabil mai
joase decât cele obţinute de atleţi unde maxima nivelului de oxigen este mai
mare decât 80 ml. Există o tendinţă ca volumul oxigenului să crească odată
102
cu nivelul jocului. Evidenţa a sugerat că volumul oxigenului poate fi legat
de succesul jocului. Un şir de relaţii în ordine a fost descoperit între media
volumului de oxigen a indivizilor din echipă şi poziţia lor finală în campionatul
primei divizii ungare. Acesta a fost sprijinit de descoperirile din prima divizie
norvegiană unde o diferenţă în volumul oxigenului a fost arătată între echipa de
vârf şi ultima echipă.
S-a raportat o semnificativă corelaţie între maxima oxigenului şi
distanţa acoperită în timpul meciului. Jucătorii cu un nivel mai înalt al
oxigenului s-a arătat că pot îndeplini cel mai mare număr de sprinturi şi iau
parte mai des la situaţii decisive în timpul meciului decât cei cu valori mai
scăzute. De unde rezultă că fotbaliştii de elită trebuie să posede o înălţime
moderată a volumului oxigenului care va influenţa ritmul muncii şi implicarea
critică din timpul meciului. Recent, studiile din Norvegia au arătat că prin
creşterea volumului oxigenului cu 11% a dat 20% creştere în distanţa acoperită
în timpul jocului, o creştere cu 23% în implicări cu mingea şi 100% creştere a
numărului de sărituri, indicând cauzalitatea legată de rezistenţa aerobică a
capacităţii fotbalistice.
Intervalul de rezistenţă a antrenamentului de înaltă intensitate aerobică
poate fi îndeplinit într-un mod specific decât alergatul fără minge. Un
exerciţiu specific bine conceput poate furniza intensitatea muncii dorite.
Alergatul fără balon este, de obicei, o activitate nedorită printre fotbalişti, oricum
unii au nevoie să considere că meciul de fotbal nu pare să pună destulă
presiune pe intensitatea asupra timpului pentru dezvoltarea volumului
oxigenului.
Scopul întreţinerii antrenorului este să desemneze o situaţie de joc cu o
intensitate mai mare care dezvoltă efectiv volumul oxigenului. Când folosim
jocuri pe spaţii mai mici, intensitatea trebuie să fie mai mare decât în meciurile
normale de fotbal. Aceasta s-a arătat a fi posibil alternând numărul jucătorilor şi
mărimea terenului şi reducerea timpului când mingea este în afara jocului.
Totuşi, când desenăm un program de antrenament care imită cererile jocului de
fotbal o problemă este că fotbalul este jucat pe o suprafaţă plană şi cercetările
au arătat că alergatul pe o suprafaţă plată subiecţii pot fi capabili să atingă
valoarea maximă a oxigenului.
Celălalt scop este de a desemna un curs, utilizând un jucător individual şi o
minge decât cele mai apropiate forme ale feţei-mimică în susul intervalului de
antrenament care este dorit. Aceasta poate fi realizată într-o alergare continuă
cu mingea permiţând nişte variaţii în muncă. Adică, schimbarea pasei şi
direcţiei pentru a compensa orice înclinaţie.
Antrenamentul încercat de jucătorii de elită norvegieni au utilizat intervalul
specific de înaltă intensitate pentru fotbalul specific sesiunii corespunzătoare a
90-95% maxim ritmul inimii (echivalentul a 85-90% volumul oxigenului) în 4
perioade de 4 minute cu 3 minute de eprioadă de odihnă rapidă. Este important
să-ţi dai seama că o muncă de intensitate 90-95% a ritmului inimii este mai
mare decât trecerea anaerobică şi prin urmare, activitatea din timpul intervalului
de refacere este important pentru a reduce formarea acidului lactic. Intensitatea
mare, aproape de maxima oxigenului pune, de asemenea, o limită de lungime a
perioadei de lucru şi numărului de repetări. În această populaţie apare că
intervalele de 4x4 minute sunt foarte efective pentru jucătorii de fotbal care au
maxima oxigenului în aria de 60 ml. Jucătorii mai puţin antrenaţi cer
perioade mai scurte de lucru sau un număr mai mic de intervale. Merită să
notezi că acest antrenament, incluzând alergarea pe o roată învârtită de paşii
oamenilor, completând un curs cu deprinderile unui fotbal specific şi jopcurile pe
103
spaţii mici, furnizând cheia cerută de intensitate, realizând-o astfel
îmbunătăţirile raportate în volumul oxigenului cu 10% sau mai mult au fost
înregistrate prin aceste metode.
Componenţa cheie a acestei abordări de antrenare este intensitatea. Este
intensitatea antrenamentului mai degrabă decât frecvenţa sau volumul care
este determinanta majoră a adoptărilor care au loc. Bazată pe această
înţelegere, următaorele exerciţii oferă o varietate de moduri prin care jucătorii
pot realiza intensităţile de antrenament dorite, fie antrenamentul singur, cu un
coleg sau chiar cu restul detaşamentului ca parte a presezonului. O descriere
mai detaliată a antrenamentului dorit poate asista conform cu execuţia
jucătorilor, cel mai adecvat antrenament în afara sezonului care va reduce în
ultimul rând accentele comun asociate cu antrenamentul din pre-stagiune şi
creşte potenţialul de executare a detaşamentului ca întreg.
Repetiţiile arătate dedesubt demonstrează principiile de bază care pot fi egal
aplicate jocurilor pe teren mic şi variaţii de-a lungul temei. Progresele indicate
nu sunt din stagiune dar sunt ca un ghid care paote fi realizat peste o perioadă
de luni de zile, dependent de statutul antrenamentului iniţial al jucătorilor. În
final, şi cel mai important, este cel mai înalt lucru – ritmul inimii individului
sunt cunoscute de face posibile aceste stagii să fie descris adecvat şi
cuantificate cum se cuvine, astfel o intensitate neadecvată poate fi
experimentată în timpul stagiunii de prevenire a adaptărilor dorite în
rezistenţa care au loc. Ţineţi minte că pentru acest aspect de condiţionare a
intensităţii de antrenare cheia a fost arătată mai sus.
Sesiunea 1: Alergare şi driblingul
• 1+jucători
1, începe linia de la jumătate; opreşte mingea între conuri; variate priceperi
de mânuire a mingii în perioada activă de refacer.
2, pasa de 3 sferturi – aleargă
3, pasa de 3 sferturi – aleargă. Progresţi să îndepliniţi mişcări uşoare şi fugă
pe teren de 5-10 zarzi.
4, luaţi mingea la pasă şi înaintaţi până la jumătatea terenului sub control.
• Repetaţi progresul 1-4
• Progrese: 5 x 2 minute (2 minute de refacere între repetiţii)
4 x 3 minute (2 minute de refacere între repetiţii)
4 x 4 minute (2 minute de refacere între repetiţii)
104
Fii inventiv cu mişcările şi priceperile. Cheia este menţinerea ritmului înalt al
inimii (85-95% ritmul inimii)
Sesiunea 2: Perechi intermitente de alergare (cu şi fără minge)
• 1+jucători
• jucătorii perechi şi pornesc din colţuri diferite
1, A aleargă pe lăţimea / adâncimea terenului
2, B aleargă pe adâncimea pe care a efectuat-o A (A se odihneşte)
3, A aleargă pe lungimea pe care B a completat-o odată (B se odihneşte)
4, B continuă procesul ciclic
• La fiecare a II a tură poate fi completată cu o minge
• Progresie: 3 – 4 x 3 minute (2 minute de odihnă între repetiţii)
3 x 4 minute (2 minute între repetiţii)
4 x 4 minute (2 minute de odihnă între repetiţii)
Supraveghează distanţa acoperită în intervalul de timp pentru a evalua
oboseala şi efortul.
Sesiunea 3: Lăţimile terenului (cu şi fără minge)
• 1+jucători
• jucătorul aleargă de-a curmezişul terenului şi revine în 30 sec.
105
• 30 secunde odihnă, apoi se repetă procesul
• repetă de zece ori
• micşorarea perioadei de odihnă (15, 10, 5, 0 secunde)
• munca la 3-2 repetiţii continue (14 minut, 30 sec. odihnă – repetaţi de 5
ori)
• progresaţi la 5 repetiţii continue, 2 minute revenire (repetaţi 2-3 seturi).
Creşteţi intensitatea mai mult la fiecare a II-a repetare cu o minge.
Sesiunea 4: Grupul alegător pasă variată continuă
• 1 + jucători
• toţi jucătorii aleargă în acelaşi timp dar la un set diferit
• jucătorii completează fiecare parte a dreptunghiului în 15 secunde
• partea lungă (80-100 metri) acoperită în 15 secunde
• de-a curmezişul careului (40 metri) acoperită în 15 secunde
• o tură completă într-un minut (aprox. 14-17 km-oră, depinzând de
dimensiuni
• progres de la 2 la 3 la 4 ture la un set cu 2-3 minute odihnă. Construit de
la 1 al 4 seturi. Creşte intesitatea conducând alternativ turele cu o minge.
• Pot varia distanţele pentru diferite niveluri de abilităţi.
106
Sesiunea 5: Circuitul driblingului de fotbal
• 1 + jucători. Cu mai mult decât un jucător, fiecare jucător poate începe

oriunde în circuit.
• De la “start” jucătorul driblează mingea printre conuri şi prăjini
• Abordând conurile – scara, pasează mingea la sfârşitul scării şi
îndeplinind variate driblinguri pe distanţă îşi continuă driblingul cu
mingea
• Continuă driblingul până la poartă şi către poli (prăjini)
• În vârful polilor slalomului pasează mingea în pătrat apoi în spate prin
slalom şi fuge până la pătrat.
• Dirijează mingea cu variate mişcări ieşind din pătrat 8ţine mingea până la
5 la o mişcare) şi continuă driblingul înapoi la start.
• Continuă circuitul până la timpul adecvat ţinând la menţinerea ritmului
inimii la 90-95%.
• Progresie: 3 x 3 minute (3 minute de odihnă între repetiţii)
4 x 3 minute (2 minute odihnă între repetiţii)
4 x 4 minute (2 minute de odihnă între repetiţii)
107
DINCĂ GABRIEL
CE NE INDICĂ ANALIZA CANTITATIVĂ A MECIULUI

(ACM) DESPRE FOTBALUL ÎN ATAC?
Articol de Mark Williams

Revista RESEARCH, Anglia
Activitatea de analizare cantitativă a jocurilor de fotbal a crescut

semnificativ, scopul acestei analize fiind acela de a evalua diverse aspecte ale
performanţei de succes în fotbal. Scopul urmărit în acest articol este de a
realiza o trecere succintă în revistă a principalelor rezultate obţinute cu privire la
pregătirea cu succes a unei echipe. Concluziile studiilor au la bază analizarea
Cupelor Mondiale din 1998 şi 2002, a Campionatului European din 2000, a Ligii
Campionilor şi a numeroase meciuri din competiţia internă din Marea Britanie.
Mai multe informaţii se pot obtine prin consultarea bibliografiei de la sfârşitul
acestui articol.
1. IMPORTANŢA FAZELOR FIXE

Un procent semnificativ de goluri în cadrul competiţiilor interne şi
internaţionale de fotbal sunt înscrise din faze fixe. În ceea ce priveşte golurie
din acţiune, procentajul este de 50%. Cele mai multe goluri sunt înscrise din
lovituri libere, în special din cele executate din laterală, urmate la distanţă
mică de golurile înscrise din lovituri de colţ.
108
1.1. Principii generale: D.O.V.E.S.
• Executarea fazei fixe este crucială (Desfăşurarea)

• Planificarea şi poziţionarea corespunzătoare a jucătorilor la fazele fixe
sunt esenţiale pentru reuşită (Organizarea)
• Aproape fiecare tip de fază fixă are un anumit grad de reuşită
(Varietatea)
• Deşi fazele fixe nu sunt regulate, mai ales în fotbalul internaţional, un
număr important de goluri sunt înscrise prin intermediul acestora
(Evidenţa)
• Improvizaţia şi elementul surpriză sunt importante pentru reuşită
(Surprinderea)
1.2. Rezultate specifice
Loviturile libere:
• Loviturile libere se acordă, de obicei, când un jucător încearcă să

împiedice adversarul să dribleze sau să alerge cu balonul în zona de
atac. Ca atare, este de subliniat importanţa deţinerii unor jucători creativi,
care să îl determine pe adversar să îl provoace din punct de vedere
tehnic.
• Deşi puţine goluri se înscriu din lovituri libere executate din zonele
centrale ale terenului, o lovitură direct la poartă are şanse mai mari de
reuşită decât o pasă urmată de o lovitură pe spaţiul porţii.
• Mai multe goluri se înscriu din loviturile libere acordate din lateral, decât
cele executate din zone centrale. De aceea, se recomandă mai mult timp
pentru exersarea acestui tip de lovituri libere.
• Cele mai multe tipuri de pase din zone largi au un anumrt grad de
reuşită, pasa din pivotare spre interior este uşor mai eficientă decât cea
din pivotare spre exterior, în timp ce pasele către jucătorul apropiat sau
cele spre centrul careului sunt, în general, mai reuşite decât pasele
executate spre celălalt capăt al careului.
1.3. Loviturile de colţ:
• Loviturile de colţ scurte sunt eficiente numai atunci când sunt executate
rapid (adica în 20 de secunde de la obţinerea fazei fixe). Mesajul este
următorul: fie execuţi lovitura rapid, fie nu o mai execuţi deloc.
• Când loviturile de colţ se execută direct în suprafaţa de pedeapsă, vor
exista încercări de a marca, indiferent de tipul servei. Totuşi, cele mai
multe goluri iau naştere din schimbul de mingi între jucătorii din zona
apropiată şi zona de mijioc din faţa careului de 6 m. Cornerele executate
cu efect spre interior sunt uşor mai eficiente decât cele executate cu
efect spre exterior.
• Cornerele cu efect interior servite către jucătorii din marginea apropiată a
careului şi cornerele cu efect exterior către jucătorii din marginea
îndepărtată a careului vor lasa, în cel mai probabil caz, echipa
vulnerabilă la un contraatac al adversarilor. Jucătorii din apărare trebuie
poziţionaţi corespunzator.
109
1.4. Aruncările de la margine:
• Repunerile scurte care rezultă într-o degajare către suprafaţa de

pedeapsă vor conduce cel mai sigur la o încercare de marcare.
• Repunerile lungi nu sunt folosite frecvent, mai ales în fotbalul
internaţional, dar pot fi eficiente.
2. FACTORUL VARIETATE ÎN CADRUL FAZELOR DE ATAC:

CONSTRUIRE LENTĂ SAU CONTRA-ATAC RAPID?
Echipele de succes au capacitatea de a-şi varia stilul de joc şi sunt
capabile să înscrie mai multe goluri faţă de echipele mai puţin
performante, atât la capatul unei perioade scurte de posesie a balonului
(mişcări de 3 sau mai puţine pase şi mai puţin de 10 secunde de posesie),
cât şi după perioade mai lungi de posesie a balonului (mai mult de 8 pase
şi peste 25 de secunde de posesie).
Deşi cele mai multe goluri sunt înscrise în urma unor secvenţe de joc cu
durata între 5 şi 15 secunde, cu mai puţin de 3 pase, echipele performante
(Franţa 1998 - 2000, Manchester United - 1999, Brazilia - 2002) sunt capabile
să creeze mai multe ocazii de gol şi să înscrie mai mult faţă de adversari şi din
secvenţe mai lungi de pase. Factorul cheie în această situaţie poate fi dat de
deţinerea unor jucători tehnici care pot profita de ocazie atunci când trebuie sau
care pot menţine posesia balonului până la apariţia unei ocazii de atac.
2. RECUPEREAREA BALONULUI: INSISTENŢĂ SAU

RENUNŢARE?
În turneele Internaţionale importante, cum ar fi CampionatuI Mondial sau
CampionatuI European, cele mai multe goluri sunt înscrise după ce se
recuperează balonul în zona defensivă, decât după recuperarea balonului
la centru sau în zona de atac. Această observaţie poate indica faptul că
abilitatea de a iniţia un atac din zona de fund a terenului este o caracteristica
importantă a echipelor internaţionale de succes. De asemenea, mai poate
rezulta faptul că aceste echipe deţin o linie de apărare în adâncime (adică
imediat în afara liniei de apărare a zonei de pedeapsă) la acest nivel
competiţional.
Fig. 1 prezintă date comparative despre zonele de recuperare a balonului

care a rezultat în înscrierea unui gol pentru echipele participante la
CampionatuI Mondial din 1998, Brazilia (C.M 2002), Manchester United (1999)
şi din Premier League (1997 - 1998).
110
Se pare că în campionatete interne, echipele pot utiliza mai mult
fotbalul de pressing decât în competiţiile internaţionale, cu marcarea unui
numar mai mare de goluri în urma recuperării balonului la centrul
terenului şi în zona de atac, decât în zona de apărare.
O tendinţă asemănătoare se observă şi pentru zonele de recuperare a
balonului care a condus la ocazii de gol (şi nu la goluri propriu-zise). În fotbalul
internaţional se înregistrează mai multe ocazii de gol în urma recuperării
balonului la mijlocul terenului, în timp ce în fotbalul intern mai multe ocazii apar
când balonul este recuperat în zona de atac. Două puncte importante trebuie
subliniate aici:
• calitatea jocului de construcţie şi şansele de marcare pot fi mai
ridicate când balonul este recuperat în zone mai îndepărtate de
poartă. Jocul poate deveni astfel mai structurat şi mai deliberat. Pe de
altă parte, această observaţie poate sublinia importanţa jocului de
contraatac rapid, având în vedere că majoritatea golurilor sunt înscrise
după perioade de deţinere a balonului mai mici de 15 secunde şi care
presupun mai puţin de 14 pase.
• în fotbalul intern, echipele urcă mai mult în atac decât în fotbalul
internaţional, ţinând linia defensivă mai aproape de linia de la mijiocul
terenului şi fac mai mult pressing pentru a recupera balonul în zona
defensivă a echipei adverse.
4. EFICIENŢA LA ÎNSCRIERE/ RATA LOVITURILOR

(POTENŢIALUL)
RaportuI goluri înscrise/ocazii de gol este mic pentru echipele performante,
indicându-se astfel importanţa deţinerii unor jucători de valoare care să ştie să
fructifice la maxim ocaziile de gol.
În cadrul Campionatului Mondial din 2002, Brazilia a avut un raport goluri
marcate/ocazii de gol de 1 la 5 din joc deschis şi de 1 la 7 din faze fixe. La fel,
în cadrul Campionatului Mondial din 1998 şi Euro 2000, raportul pentru Franţa a
fost 1:7 din joc deschis şi 1:6 din faze fixe, în timp ce în 1999 raportul pentru
Manchester United a fost de 1:9, respectiv de 1:6. După cum se observă în
tabelul 1, raportul goluri marcate/ocazii de gol pentru echipele mai slabe este şi
mai mic, fiind nevoie în medie de 18 ocazii pentru a înscrie un gol.
Tabelul 1 - Raportul goluri marcate/ocazii de gol pentru echipele performante şi

adversarii lor în turneete recente
Echipe performanţe Joc deschis Faze fixe

Franţa - C.M 1998 / Euro 2000 1:7 1:6
Brazilia - C.M. 2002 1:5 1:7
Manchester United -1999 1:9 1:6
Raportul mediu 1:7
Adversarii Frantei - C.M 1998 / 1:28 1:5
Euro 2000
Adversarii Braziliei - C.M. 2002 1:15 1:36
Adversarii lui Manchester United -1999 1:18 1:8
Raportul mediu 1:18
111
Peste 75% din goluri sunt înscrise cu o singură atingere a balonului şi
aproape 90% sunt înscrise cu două sau mai puţin de două atingeri de
balon. Deşi a crescut uşor numărul golurilor înscrise din lovituri din afara
suprafeţei de pedeapsă (cu un total de 15%), cele mai multe goluri sunt înscrise
din careul de 11 m.
Zona primordială pentru finalizare este cea dintre punctul de la 11 m şi
careul de 6 m. Ca atare, este importantă exersarea exerciţiilor specifice pentru
dezvottarea abilităţilor de finalizare dintr-o singură atingere din interiorul
suprafeţei de pedeapsă.
5. MISCAREA CONSECUTIVĂ DE ÎNAINTARE (PENETRAREA)
Echipele performante vor adopta mai degrabă scheme de joc care

implică alergarea, driblingul şi pasarea continuă a balonului înainte. Spre
exemplu, o pasă înainte, urmată de o alergare înainte cu balonul şi o altă pasaă
îaninte este o execuţie ce presupune trei mişcări consecutive de înaintare a
balonului. În tabelul 2 sunt prezentate mediile frecvenţei execuţiilor ce presupun
mişcări de înaintare pe diferite lungimi pentru echipele titrate şi cele slabe, în
cadrul Campionatelor Mondiale din 1998 şi 2002.
Tabelul 2 - Numărul mediu de mişcări consecutive înainte ale balonului pe

fiecare meci pentru echipele performante şi cele mai puţin performante în cadrul
C.M. din 1998 şi 2002.
Nr. de miscari consecutive Echipe performante Echipe slabe

înainte ale balonului
2 42,3 32,5
3 32,1 22,5
4 17,7 11,6
5 8,1 5,5
6 4.5 2,4
7 2,5 1.5
8 1,2 0,6
9 0.8 0,2
10+ 0.3 0,2
TOTAL 109,5 77
Capacitatea de a mişca balonul înainte prin mişcări consecutive

indică faptul că echipele de succes au o mai mare capacitate de penetrare
a liniei defensive a echipei adverse decât echipele mai slabe.
112
O analiză recentă a jocurilor Braziliei de la CampionatuI Mondial din 2002 a
indicat faptul că aproape fiecare jucător a tins să joace balonul îaninte, spre
deosebire de adversarii lor. Ideea principală aici este că echipele de succes
au jucători care se simt bine la balon şi sunt capabili să alerge, să dribleze
şi să paseze mai eficient, în toate zonele terenului.
6. PĂSTRAREA BALONULUI (POSESIA)
Capacitatea de a menţine posesia balonului permite echipei să controleze

structura şi ritmul jocului şi nu este de mirare că echipele performante se
bucură mai mutt de secvenţele lungi de pase decât echipele mai slabe.
Majoritatea secvenţelor de pase, atât pentru echipele bune, cât şi pentru cele
slabe cuprind între 1 şi 5 pase. În CampionatuI Mondial din 2002, echipele
slabe au înregistrat un număr mai mare de serii de 1 - 5 pase decât
echipele bune (92% faţă de 77%), pe când echipele mai bune au înregistrat
un număr mai mare de serii de 6 -10 pase (23% faţă de 8%).
Într-o analiză a jocurilor din Premier League din perioada 1996 -1887, s-a
observat că au existat şanse mai mici de pierdere a meciului pentru echipele
care s-au aflat în posesia balonului mai mult decât adversarii lor, mai ales dacă
diferenţa dintre rata de posesie pentru două echipe a fost mai mare de 8%.
Echipele care s-au aflat mai puţin în posesia balonului în timpul meciului
au câştigat partida în 21% din cazuri, pe când echipele care au deţinut mai
mult posesia balonului au câştigat meciul în 50% din cazuri.
7. ATACUL PRIN ZONELE CENTRALE ALE TERENULUI

(CREATIVITATE)
Cele mai multe goluri sunt înscrise dintr-o pasă de angajare. În special
echipele bune sunt capabile să penetreze apărarea adversă mai eficient decât
echipele slabe, printr-o pasă plasată dintr-o zonă centrală din imediata
apropiere a careului de 11 m (vezi fig. 2). Spre exemplu, în CampionatuI
Mondial din 1998, echipele bune au jucat în medie 25 de pase din zone
centrate, 70% din acestea fiind pase înainte, spre deosebire de echipele slabe,
care au jucat 15 pase pe meci şi doar 63% dintre acestea au fost pase înainte.
De asemeni, în CampionatuI Mondial din 1998 şi în CampionatuI European din
2002, mai mult de jumătate din golurile înscrise de Franţa s-au realizat din pase
de angajare iniţiate în această zonă a terenului, în timp ce în CampionatuI
Mondial din 2002 aceasta a fost din nou zona cea mai importantă pentru pasele
de angajare (zona centrală).
În Premier League echipele deţin posesia balonului în această zonă în
medie de 30 de ori pe meci, 26% dintre aceste posesii rezultând în ocazii de
gol. Driblingul cu balonul, întoarcerea cu balonul şi pasele scurte pe diagonală
au fost cele mai reuşite acţiuni care au creat ocazii de gol în zona centrală a
terenului. Poate părea surprinzător, dar pasele de tip "la perete" (un-doi-uri) au
fost relativ ineficiente în a crea ocazii, probabil ca urmare a faptului că jucătorii
din defensivă au jucat uşor mai înaintat decât în trecut.
113
Fig. 2. Zona înegrită mai sus este foarte importantă pentru jocul creativ în zona
de atac.
8. IMPORTANŢA ANGAJĂRII JUCĂTORILOR PRIN PASE

TRANSVERSALE SAU DIN DRIBLING (IMPROVIZAŢIA)
Pentru a putea crea spaţiu în zona centrală, echipele trebuie deseori să

folosească întreaga lăţime a terenului în fazele de atac. Pe lângă avantajul
creat de posibilitatea mişcării balonului în zonele largi, echipele de succes au şi
capacitatea de a crea ocazii eficiente de înscriere din pase transversale. În
medie 30% din goluri sunt înscrise din angajare prin pase lungi în fotbalul
internaţional şi un procentaj puţin mai ridicat sunt înscrise în acelaşi mod în
campionatele interne. În CampionatuI Mondial din 2002, Brazilia a înscris 7
din cele 12 goluri ale sale din joc deschis în urma unei pase lungi.
În trecut centrările erau executate în special în suprafaţa de pedeapsă din

zonele largi dintre careul de 11 m şi tuşa sau din zonele restrânse de la linia de
înscriere a golurilor. După cum se arată în fig. 3, pasele lungi de angajare
pleacă acum aproape din toate zonele terenului. Se pare că jucătorii au
capacitatea acum de a imprima balonului o traiectorie răsucită mai pronunţată,
făcând astfel ca şi centrările de la mijiocul terenului să fie eficiente. Ca atare,
este evidentă importanţa creării de exerciţii corespunzatoare, care să
îmbunătăţească precizia centrărilor şi care să ducă la varierea tipului de
pase/degăjari.
114
Fig. 3. Zonele de unde s-au executat degajări ce au dus la marcarea în cadrul
C.M. din 2002
Echipele de succes înscriu mai multe goluri şi în urma unei faze de dribling,
ceea ce înseamnă că este foarte important să deţii jucători creativi care să
poată valorifica punctele slabe ale defensivei adverse. Spre exemplu, în
CampionatuI Mondial şi în Premier League echipele de succes înscriu aproape
20% din goluri în urma unor faze de dribling, faţă de numai 10% din goluri
înscrise de echipele slabe.
9. FACTORUL VARIABILITATE ÎN STRATEGIA ŞI TACTICILE

FOLOSITE (VARIETATEA)
Echipele performante arată mai multă varietate în timpul jocului decât
echipele mai puţin performante, în ceea ce priveşte anumite aspecte ale
jocului. Spre exemplu, în cadrul Campionatului Mondial din 1998, echipele
performante au dovedit o mai mare varietate în ceea ce priveşte aspectele
importante ale jocului, cum ar fi numarul de pase în zonele de atac centrale
expediate per meci sau numărul centrărilor executate din zonele largi, în
comparaţie cu echipele mai puţin performante. Ceea ce se sugerează prin
această observaţie este faptul că echipele performante işi adaptează tactica
în funcţie de meci, pentru a putea contracara punctele forte ale echipei
adverse sau pentru a-i descoperi punctele slabe. Echipele performante
rămân constante în ceea ce priveşte rezultatul final (câştigarea meciurilor), dar
demonstrează o mare varietate a strategiei şi tacticilor specifice utilizate în
timpul meciurilor. Rezultă de aici cât de importantă este buna pregătire a
echipei.
115
10. STRATEGIA ŞI TACTICILE POTRIVITE PENTRU ECHIPA TA
(ADAPTABILITATE)
Desi diferenţierea echipelor performante de cele mai puţin performanţe în
cadrul competiţiilor interne şi internaţionate se poate face în funcţie de o serie
întreagă de variabile cantitative, totuşi lucrul cel mai important pentru un
antrenor rămâne acela de a alege cea mai potrivită strategie şi cele mai
adecvate tactici pentru jucători disponibili. Chiar dacă materialul de faţă este
destinat îmbunătăţirii cunoştinţelor "profesionale" despre strategiile şi tacticile
de succes, antrenorii pot combina aceste informaţii cu cunoştinţe legate de
"tehnica" pentru a gasi o "formulă de succes".
Antrenorii trebuie să-şi adapteze întotdeauna alegerea strategiei şi a
tacticilor astfel încât să se asigure că vor valorifica la maxim jucătorii lor
şi vor reduce pericolul potenţial pus de echipa adversă.
Deşi echipele performante au parte în general şi de un dram de noroc în
anumite faze ale competiţiei, totuşi antrenorii trebuie să diminueze efectul unui
eventual ghinion, printr-o atentă pregatire si planificare.
Probabil că cea mai dificilă sarcină pentru un antrenor din acest punct
de vedere este alegerea corespunzătoare a jucătorilor care să ocupe
anumite poziţii în cadrul echipei. Cercetările recente indică faptul că fiecare
poziţie de joc are cerinţele ei fiziologice şi tehnice specifice. Mijiocaşii (distanţa
medie acoperită aproximativ 12.250 m) şi fundaşii (11.500 m) acoperă distanţe
semnificativ mai mari decât jucătorii din apărarea centrală (10.500 m) sau decât
atacanţii (10.750 m), în fiecare meci. În mod similar, cerinţele tehnice ale
fiecărei poziţii de joc variază în mod semnificativ.
De cele mai multe ori mijlocaşii primesc balonul şi se întorc în timp ce
se deplasează pe laterală, fundaşii aleargă cu balonul şi pasează mult mai
des, iar atacanţii execută mai multe acţiuni tehnice la sfârşitul unui sprint,
în comparaţie cu restul jucătorilor. Rezultă de aici cât de importantă este
selecţia jucătorilor şi efectuarea unor antrenamente specifice pentru
fiecare poziţie de joc.
Lecturi suplimentare:
• Grant, A. Williams. A.M. Reflly, Tand Borne, A (1998) - Analiză a

echipelor bune şi a echipelor slabe în cadrul C.M din 1998. Buletinul
Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, nr. 1, vol. 2, pag. 21-24.
• Grant, A., Rally, T. Williams, A.M. şi Borne. A (1998) - Analiză a golurilor
marcate în cadrul C.M din 1998, Buletinul Asociaţiei Antrenorilor de
Fotbal, nr. 1,vol. 2, pag. 18-20.
• Grant, A. şi Williams, A.M. (1999)-Analiza jocului de atac în cadrul
campionatului Engtez din perioada 1997 - 1988, Buletinut Asociaţiei
Antrenorilor de Fotbal, 2, 4, 25-27.
• Grant, A. şi Williams, A.M. (2000) - Analiză a ultimelor 20 de meciuri
jucate de Manchester United în sezonul 1998 -1999, Buletinul Asociaţiei
Antrenoritor de Fotbal, nr. 1, vol. 3, pag. 42-45.
• Ensum, J, WHIiams, A.M. şi Grant, A. (2000) - Analiză a fazelor de atac
în cadrul Euro 2000. Buletinul Asociaţiei Antrenonlor de Fotbal, nr. 1,
vol.4, pag. 36-39
• Horn, R., Williams, A.M şi Grant, A. (2000) - Analiza jocuriler Franţei din
C.M. 1998 şi Euro 2000, Buletinul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, nr. 1,
vol.4, pag, 40-43
116
• Taylor, S, Ensum, J. şi Williams, A.M. (2002) - Analiza cantitativă a
golurilor marcate în C.M din 2002,
• Buletinul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, nr. 4, vot. 5, pag. 28-31
• Taylor, S., Ensum. J. siWiHiams, A.M. (2002) - Analiza cantitativă a
fazelor de atac în cadrul C.M. din 2002.
• Buletinul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, nr. 4, vol. 5, pag. 42-46
• Taylor, S., Ensum. J. şi Williams, A.M. (2002) –Analiza cantitativă a
jocurilor Braziliei în cadrul C.M. din 2002..
• Butetinul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, nr. 4, vol. 5, pag. 35-38
Mark Williams este profesor în domeniul comportamentului motric şi director

al Dep. de Ştiinţe şi Fotbal din cadrul Universităţii John Moores. A publicat
numeroase cărţi şi studii sţiinţifice în domeniul dobândirii de deprinderi,
expetiză, psihologie sportivă şi fotbal.
DreptuI de autor pentru acest articol apaţine Asociaţiei de Fotbal a Ţării
Galilor (FAW) iar materialul este folosit ca parte a cursului de obţinere a Licenţei
de Antenor UEFA, categoria A.
Mulţumim FAW pentru permisiunea de a publica acest material.
DINCĂ GABRIEL
ANALIZA TEHNICILOR DE LOVIRE A BALONULUI ÎN

CADRUL INSTITUTULUI SCOŢIAN PENTRU SPORT
Articol de Malcolm Fairweather,

Simon Coleman şi Brendon Ferrier
Revista RESEARCH, Anglia, 2003
1. INTRODUCERE
În cadrul Institutului Scoţian pentru Sport (ISS) se pune la dispoziţie
asistenţa sportivă ştiinţifică pentru antrenarea tinerilor jucători de fotbal
talentaţi, care sunt înscrişi în echipe de top din Liga Scoţiană. Antrenorul Ross
Jack conduce programul fotbalistic, iar programul de asistenţă ştiinţifică este
cooroonat printr-un proces de management al proiectelor condus de Malcolm
Fairweather. Prin acest program se pune la dispoziţia furnizorilor de studii
ştiinţifice în domeniul sportiv şi al echipei de antrenori din cadrul ISS un model
cadru de lucru, cu ajutorul căruia se pot planifica şi realiza programe de
asistenţă sportivă ştiinţifică aplicată. Procesul de managemant al proiectelor
117
este o activitate formală care trebuie efectuată înaintea acordării
asistenţei sportive de specialitate.
Unul din avantajele acestei strategii este acela că atât oamenii de ştiinţă,
cât şi antrenorii sunt îndrumaţi să abordeze împreună problemele de asistenţă
şi sprijin, făcând schimb de idei şi punăndu-se de acord asupra modului în care
pot fi observate şi valorificate avantajele esenţiale ale cercetărilor ştiinţifice în
domeniul sportului şi cum pot fi integrate aceste rezultate ştiinţifice în activitatea
antrenorilor.
Obiectivul final al programului de asistenţă sportiva ştiinţifică din
cadrul ISS este îmbunătăţirea performanţei sportivilor. Având în vedere
vârsta şi experienţa jucătorilor de fotbal în cadrul programului furnizat de ISS,
este important să se acorde o mai mare atenţie punctelor forte şi slăbiciunilor
fiecărui individ, în vederea garantării unui succes în viitor. Un avantaj în plus
pentru cluburile din Liga Scoţiană este acela că prin acest program se ajunge
nu numai la dezvoltarea jucătorilor, ci şi la o mai buna fructificare a
informaţiilor ştiinţifice, astfel încât rezultatul final este o înţelegere
colectivă şi o acţiune a antrenorilor în cunoştinţă de cauza.
Domeniul ştiinţific al biomecanicii este foarte important pentru identificarea
şi înţelegerea punctelor forte şi a punctetor slabe legate de tehnica executării.
În ultimele luni, în cadrul Universităţii din Edinburgh a fost aprobat un
proiect de cercetare biomecanică în cadrul programului de asistenţă sportivă
ştiinţifică.
Obiectivul cel mai important al acestui proiect este de a găsi raspuns
la o serie de întrebări tehnice importante legate de tehnica de lovire a
balonului, concomitent cu analizarea capacităţilor tehnice ale fiecărui
jucător în parte. Doctorii Simon Coteman şi Brendon Ferrier de la
Universitatea din Edinburgh s-au alăturat antrenorului Ross Jack şi lui Malcolm
Fairweather, coordonatorul Departamentului de Ştiinţe Sportive, pentru a
răspunde unui număr de întrebări care stau la baza înţelegerii din punct de
vedere al biomecanicii a tehnicii de lovire a balonului, probleme care până în
prezent nu au beneficiat de prea multă cercetare ştiinţifică.
Pentru a înteţege cum şi de ce se ajunge la un nivel performant al tehnicii
de lovire, profesioniştii trebuie să ţină seama de sfaturile ajunse la ei prin
diseminarea rezultatelor şi informaţiilor din cadrul proiectului. Aslfel, integrarea
asistenţei sportive ştiinţifice se va realiza prin interacţiunea strategică dintre alte
domenii importante ale cercetării sportive şi activitatea profesionistă a
antrenorilor.
Spre exemplu, odată înţeleasă tehnica lovirii balonului, se poate introduce
asistenţa ştiintifică la dobândirea de deprinderi prin determinarea antrenorilor şi
jucătorilor să foloseascp aceste cunoştinţe în oiganizarea antrenamentelor şi
predarea tehnicilor instruncţionale. Asistenţa multidisciplinară poate fi, de
asemenea, observată prin introducerea informaţiilor din domeniul
medicinei sportive sau a informaţiilor legate de puterea şi întreţinerea
jucătorilor. Totuşi, înainte de a introduce asistenţa integrată sau
multidisciplinară în dezvoltarea abilităţilor de lovire la tinerii jucători, trebuie să
se raspundă la o întrebare esenţială: Ce ştim, de fapt, despre tehnica de
lovire din punct de vedere ştiinţific?
Deşi fotbalul este cel mai popular joc din lume, biomecanica tehnicilor
folosite în acest sport este încă un domeniu destul de puţin studiat Această
observaţie este întărită şi de numărul mare de cărţi de biomecanică destinate
înţelegerii tehnicilor folosite în alte sporturi, cum ar fi gimnastica sau alergările
118
pe pistă şi pe teren. Numărul restrâns de astfel de studii în domeniul fotbalului
se poate explica prin mai mulţi factori.
În primul rând, tehnicile din fotbal sunt executate cel mai adesea într-
un mediu de joc deschis. Tehnica colectivă este în mod evident
influenţată de adversari, de condiţiile de mediu şi de ritmul extern. Tehnica
colectivă este, astfel, mult mai greu de evaluat din punct de vedere pur
biomecanic. Tehnica individuală, spre deosebire, depinde de un ritm propriu şi
este controlată personal (exemplu: situaţiile fixe, cum ar fi loviturile de
pedeapsă, loviturile libere, cornerele şi repunerile de la margine). Chiar dacă
tehnica individuală oferă mai mult posibilităţi de cercetare din punct de vedere
biomecanic, nici aceasta nu a fost studiată îndeajuns, ducându-se lipsă de o
muncă sistematică în acest sens.
În al doilea rând, punerea în practică a asistenţei sportive ştiinţifice în
fotbal a beneficiat deseori de o recepţie amestecată, lucru ce se poate
datora lipsei unei înţelegeri clare şi reciproce sau imposibilităţii de a trece peste
această diferenţiere între sportul profesionist şi cercetările ştiinţifice în domeniul
sportului.
În ultimul rând, personalul din cluburile de elită este circumspect în a
permite jucătoritor să participe la evaluări biomecanice aplicate, al caror
rezutat li se pare ca ar avea un beneficiu imediat limitat sau care nu contribuie
la îmbunătăţirea experienţei de joc.
Oricare ar fi motivele pentru existenţa unui număr restrâns de studii de
biomecanică, concluzia finală este că există foarte puţine informaţii de natură
biomecanică menite să faciliteze înţelegerea din punct de vedere tehnic a
capacităţilor avansate de lovire a balonului.
Pe scurt, literatura de specialitate actuală cu privire la biomecanica jocului
de fotbal, în care se analizează tehnica de lovire, poate fi împărţită în 3 mari
domenii. Acestea sunt: secvenţa de succedare a picioarelor, variabilitatea
şi învăţarea.
2. SECVENŢA DE SUCCEDARE A PICIOARELOR

Succedarea picioarelor în cadrul lovirii balonului are în vedere mişcarea
întregului corp. În particular, lovirea balonului implică coordonarea
mişcărilor pelvisului, picioarelor şi labei piciorului. Analizele publicate în
prezent cu privire la succedarea picioarelor sunt în principal analize
cinematice (distanţele de deplasare, viteza, accelerarea) sau cinetice (forţe
şi momente îmbinate) şi caută, de obicei, să cerceteze efectele mişcărilor
muşchilor şi membrelor asupra vitezei maxime a balonului. Înainte de a
trece la înţelegerea datelor legate de succedare, ar putea fi de folos descrierea
mecanismului de bază al actiunii de lovire, cu detalierea simultană a unor
rezultate din cerecetări anterioare.
Presupunâd că acţiunea de lovire începe cu o abordare originală, prima
acţiune importantă este poziţionarea piciorului de sprijin alături de balon şi
înaintea corpului. În funcţie de ritmul acţiunii, muşchii cvadricepşi ai
piciorului de sprijin se vor încorda la maxim pentru a încetini şi sprijini
corpul. Ritmul elanului va depinde de viteza necesară pentru balon, având în
vedere că există puţine cercetări cu privire la relaţia dintre viteza optimă de
iniţiere a acţiunii şi viteza balonului (Lees şi Nolan, 1998).
Direcţia de lovire a fost, de asemenea, foarte puţin cercetată. Până în
prezent există un singur studiu cu privire la efectele lovirii balonului din diferite
unghiuri (Isokawa şi Lees, 1988). Acest studiu ajunge la concluzia că unghiul
119
optim de lovire a balonului este de 30- 45°, chiar dacă a fost evaluată numai
lovirea dintr-un singur pas. Poziţionarea piciorului de sprijin poate fi, de
asemenea, foarte importantă, şi cu toate acestea, foarte puţine studii sţiintifice
au analizat acest factor, şi până acum nici unul din aceste studii nu a ajuns la
concluzia că poziţia piciorului de sprijin ar avea vreun rol în ratare (exemplu,
ratarea loviturilor de pedeapsă).
Înaintea poziţionării piciorului de sprijin, se înregistrează o extensie a

şoldului înapoia corpului, împreuna cu flexiunea genunchiului. Această
acţiune serveşte la o mai mare rotirea a bazinului, întinzându-se astfel
muşchii trunchiului şi muşchii şoldului, înaintea contactului cu balonul. Având în
vedere bazinului şi trunchiului în cadrul altor tipuri de lovituri (exemplu cele
specifice din golfului sau cele din volei), este surprinzător faptul că foarte puţini
autori s-au oprit asupra cercetării efectelor unor astfel de secvenţe corporale în
fotbal (exemplu: Nunome şi echipa sa, 2002).
În timpul poziţionării piciorului de sprijin, trunchiul şi bazinul încep să

se rotească înainte. Această mişcare este însoţită de îndoirea şoldului,
mişcare ce aduce în faţă coapsa piciorului de lovire, în timp ce genunchiul
continuă să fie îndoit. Apoi, coapsa îşi reduce viteza şi genunchiul se întinde,
accelerând contactul dintre segmentul gambă-laba piciorului şi balon (vezi fig.
1). Mecanismul acestei acţiuni este încă neclar, în ciuda existenţei unei serii de
studii ce urmăresc identificarea factorilor decisivi în atingerea unei viteze mari a
piciorului.
În prezent există două puncte de vedere teoretice:

1. Segmentul gambă-picior îşi măreşte viteza datorită frânării active
efectuate
de coapsă şi transferului de inerţie (exemplu: Robertson şi Mosher, 1985);
2. Coapsa începe frânarea datorită întinderii active a genunchiului prin
acţiunea cvadricepşilor (exmplu: Putnam, 1993).
Înca nu se ştie care dintre aceste două teorii este mai precisă. Mai multe
informaţii din acest domeniu ar fi foarte folositoare pentru antrenori şi jucători.
Conform primei teorii, este scoasă în evidenţă importanţa protejării
tendoanelor şi cartilagiilor gluteale (datorită rolului pe care acestea îl au în
încetinirea coapsei), în timp ce a doua teorie subliniază necesitatea deţinerii
unor cvadricepşi puternici care să întindă genunchiul cu putere. S-a căzut
de acord asupra unui singur lucru: pentru a imprima o mai mare viteză balonului
este nevoie de o mai mare viteză de deplasare a piciorului. Această viteză de
deplasare a piciorului trebuie pusă în legătură cu eficienţa "masei de lovire".
Această eficienţă este dată de combinaţia dintre fixarea gleznei şi rigiditatea
pidorului care generează o viteză ridicată imprimată balonului (Putnam, 1993).
Modificări ale vitezei unghiulare la partea inferioară şi partea superioară a

pictorului în timpul lovirii balonului
120
Fig.1.
3. VALABILITATEA
Avându-se în vedere implicaţiile şi repercusiunile succesului sau
ratării în fotbal (spre exemplu, ratarea loviturilor de la 11 m), este
surprinzător faptul că nu s-a acordat o mai mare atenţie analizelor
biomecanice asupra loviturilor reuşite sau ratate sau măsurării
variabilităţii (numărul relativ de erori în raport cu numărul de lovituri).
Astăzi există doar două studii (Phillips, 1985 şi Zebas şi Nelson -1990) care au
determinat gradul de variabilitate în cadrul acţiunilor de lovire a balonului la
echipele de elită.
Primul studiu este o comparaţie simplă între un jucător de fotbal american
şi un jucător de fotbal de club, fiecare executând câte 5, respectiv 3 încercări. Al
doilea studiu evaluează un jucător de fotbal american ce trage la poartă de la 3
distanţe diferite. Din analiza generală a celor două studii se obervă faptul că
nu au fost induse în cercetare şi caracterul variabil manifestat inerent în
execuţie şi încercările mai puţin reuşite.
Învăţarea tehnicilor de succedare a paşilor.
Psihologii sportivi au încercat să înţeleagă efectele diverşilor factori de
stres, cum ar fi anxietatea, excitarea şi oboseala, asupra măsurarii rezultatelor
executării. Există puţine informaţii cu privire la influenţele asupra tehnicii de
lovire cauzate de aceşti factori (Coleman, 1999). Mai mult, din analize lipseşte o
etapă importantă care nu poate fi realizată deoarece nu se cunoaşte care sunt
mecanismele care determină o tehnică reuşită sau nereuşită.
Unele cercetări care au luat în considerare principii deteminante din
biomecanica au analizat influenţa exersării asupra succedării şi coordonării
paşilor. Aceste cercetări au fost conduse de Anderson şi Sidaway (1994), iar
autorii au comparat modul de lovire al unui jucător profesionist cu modul de
lovire al unor jucători începători, pe o perioadă de 3 luni.
121
S-a observat că anterior exersării, succedarea mişcărilor şoldului şi
genunchiului nu se realiza în aceeaşi manieră ca la jucătorul profesionist. După
perioada de exarsare, jucătorii începători s-au apropiat mai mult de modul de
sucsceda a mişcărilor observat la jucătorul profesionist şi au reuşit să imprime
balonului o viteză mai mare. Principalii factori care au fost modificaţi prin
exersare au fost seriile de mişcări ale încheieturilor şi transferul relativ de inerţie
de la şold, la genunchi şi apoi la laba piciorului. Din pacate, aceste cercetări nu
au evaluat şi impactul acestor rezultate asupra activităţii antrenorului sau nu au
determinat care ar fi acurateţea în distribuirea balonului, dincolo de
caracteristicite de viteză la contact.
Davids şi echipa sa (2000) au sugerat că biomecanica şi controlul motric ar
trebui utitizate pentru "a stabili programe de asistenţă corespunzătoare din
punct de vedere al dezvoltării", care să aibă la bază interacţiunea mai multor
discipline şi o activitate de cooperare între diferite secţiuni şi domenii şi la toate
nivelurile (atât pe orizontală, cât şi pe verticală). Aceeaşi autori sugerează şi
faptul că acest tip de activitate ar conduce la "standarde de performanţă
adaptate fiecărui tip de antrenament şi fiecărui moment al
antrenamentului", care nu ar mai ţine cont de vârsta cronologică a jucătorilor.
Din păcate, în literatura de specialitate destul de restrânsă cu privire la
dobândirea deprinderilor există foarte puţine studii care să evalueze trecerea de
la adolescentul de standard înalt la performerul de elită. Dacă acest tip de
informaţii ar fi disponibile, ele ar ajuta la identificarea tinerelor talente care ar
putea trece cu succes la nivelurile profesioniste. Sau cel puţin ar ajuta la
adaptarea tacticilor de antrenare direct aplicabile la nevoile individuale ale
fiecărui jucător.
4. REZUMAT / CONCLUZII
Pe scurt, în timp ce creşte literatura de specialitate - care studiază
biomecanica tehnicilordin fotbal, există încă aspecte critice care necesită o mai
mare cercetare şi care ar putea ajuta la dezvoltarea tehnicilor de antrenare
utilizate de antrenori.
Subiectele vizate. care rezultă din prezentarea de până acum, includ:
efectele diferitelor tipuri de elan, rolul piciorului de sprijin în timpul
acţiunii de lovire, folosirea trunchiului şi a bazinului în imprimarea de
viteza balonului, cauzele care determină coapsa să frâneze şi gamba să
accelereze, indici variabili de performanţă, cauzele care conduc la
însuşirea unei tehnici incorecte sau a unei tehnici relativ nereuşite şi, în
fine, identificarea indicatorilor biomecanici ai performanţei de elită.
Prin asistenţa de specialitate din domeniul biomecanicii, furnizate de
Universitatea din Edinburgh Institututului Scoţian pentru Sport, se urmăreşte
abordarea unora dintre factorii menţionaţi mai sus. Se va lucra cu tineri jucători
tatentaţi şi cu jucători profesionişti de elită şi vor fi evaluate asemănările şi
deosebirile de ordin biomecanic survenite în tehnica de lovire a balonului în
situaţiile de "minge moartă" (penaltiuri, lovituri libere, lovituri la poartă). Jucătorii
tineri vor fi observaţi pe o perioadă mai mare de timp, putând fi astfel posibilă
analiza modificărilor longitudinale în tehnica executării. La intervale regulate
de timp se vor efectua analize cinetice şi cinematice şi tridimensionale.
Aceste analize vor include mai multe încercări de execuţie pentru a putea
fi măsurată variabilitatea. Colectarea datelor se va face pe cât posibil din
situaţii reale (exemplu, cu portar şi pe terenul de fotbal) şi nu din situaţii create
în laborator, aşa cum s-a întâmplat în studiile anterioare. Această muncă de
cercetare va da posibilitatea Institutului Scoţian pentru Sport să-şi construiască
122
o imagine clară asupra dezvoltării tinerilor fotbalişti ai Institutului şi mai mult, va
ajuta la dezvoltarea capacităţilor antrenorilor din fotbalul scoţian.
Dr. Malcolm Fairweather este coordonatorul Departamentului de Ştiinţe
Sportive din cadrul ISS. Este licenţiat în Comportament Motric la Universitatea
de Stat din Louisiana din 1994 şi este recunoscut pe plan internaţional pentru
activitatea sa de cercetare, consultantă şi antrenorat. Activitatea sa în cadrul
ISS îl plasează printre cei mai de seama promotori ai domeniului ştiinţelor
sportive aplicate în dobândirea de deprinderi.
Doctorii Simon Coleman şi Brendon Femer îşi desfăşoară activitatea la
Centrul Scoţian de Cercetare în Educaţie Fizică, Sport şi Activităţi Libere din
cadrul Universităţii din Edinburgh.
Lecturi suplimentare:
• Anderson, d..l. şi Sidaway, B. (1994) - Modificări de coordonare în cadrul
exersării acţiunii de lovire a balonului. Buletin trimestrial de cercetare în
domeniul exerciţiilor fizice şi sportului, 65, pag. 93-99
• Asami, T. şi Notte. V. (1983) - Analiza lovirii puternice a balonului. Studii
de Biomecanică VII B (editat de H. Matsui şi K. Koyabashi), pag. 695-
700. Champaign, Studii de cinetică umană.
• Coleman, S.G.S. (1999) - Biomecantea şi aplicaţiile ei în activitatea de
antrenorat, în Procesul de antrenare: principii şi practici pentru sport
(editat de N. Cross şi A Lyia), pag. 130-151. Oxford, Butterworth-
Heinemann
• Davids, K, Lees, A. şi Burwitz, L, (2000) -Înţelegerea şi măsurarea
coordonării şi controlului în cadrul abiliăţilor de locire în fotbal. Implicaţii
pentru identificarea de noi talente şi pentru dobândirea de deprinderi,
Jumalul Ştiinţelor Sportive, 18.pag.703-714
• Isokawa, M şi Lees, A (1888) - Analiza biomecanică a mişcării de lovire
în fotbal, în Ştiinţă şi Fotbat (T. Reilly, A Lees, K. Davids şi WJ. Murphy),
pag. 449-455. Londra E şi FN Spon)
• Lees, A şi Nolan, L. (1986) – Bbiomecanica jocului de fotbal: privire
generală, în Jurnalul Ştiinţelor Sportive, 16, pag. 211-234
• Nunome, H., Asai, T., Ikegami, Y. şi Sakurai, S. (2002) - Analiza cinetică
tridimensională a loviturilor de pe piciorul lateral, Medicina şi ştiinţa în
educaţie fizică şi sport, 34, pag. 2028-2036
• Phillips, S.J. (1985) - Invariabilitatea performanţei la lovire la jucătorii de
elită, Biomecanica IX-B (editat de d.A Winter), pag. 539-542,
Champaign, II. Human Kinetics
• Putnam. C.A (1993) - Mişcarea secvenţională a segmentelor corpului în
cadrul lovirii şi aruncării - descrieri şi explicaţii, Jurnal de biomecanică,
26, pag. 125-135
• Robertson, D.G.E. şi Mosher, R.E. (1985) - Funcţionarea şi puterea
muşchilor piciorului în cadrul lovirii balonului, în Biomecanică IX-B (editat
de D.A Winter, pag. 533-538, Champaign, IL Human Kinetics
• Zebas, C.J. şi Nelson, J.D. (1990) - Constanţa în tipurile de mişcări
cinematice şi prevedere a vitezei balonului în cadrul loviturii de pe loc, în
Lucrările celui de-al 6-lea Simpozion al Societăţii Internaţionale pentru
Biomecanica Sportivă (editat de E. Kreighbaum şi A McNeil), pag. 419-
424, Montan, Universitatea de Stat din montana.
DINCĂ GABRIEL
123
I. ANTRENAMENTUL ÎN SITUAŢIILE CU MINGEA PE
LOC ÎN FOTBAL.
(caietul antrenorului)
Jose Maria Yague Cabezon, dr. în psiho-pedagogie

Antrenorul naţionalei de fotbal
Profesor de fotbal la INEF din Castilla y Leon
Revista “ELENTRENADOR ESPANIOL”, nr. 91, 2001, Spania
1. Introducere
Înainte de a aborda problema centrală a acestui articol mă văd obligat să
justific de ce l-am intitulat astef şi nu "Antrenamentul strategiei în fotbal".
Nu există în sport unanimitate când e vorba de a defini termenii de
"strategie şi tactică” cât şi posibilele lor relaţii. Sunt cuvinte împrumutate
din mediul militar şi utilizate în cele mai diverse faţete ale activităţii
umane. Şi în sport e la fel, cu specificaţia ca în fiecare sport, fiecare
antrenor, fiecare sportive Ie folosesc cu semnificaţii diferite, motiv pentru
care înţelegerea lor nu este uşoară.
În sporturile de cooperare -opoziţie cum e cazul fotbalului, tactica şi strategia
sunt foarte relaţionate. În general apar împreună într-o situaţie, ceea ce Ie face
acţiuni complementare; putem afirma că anumite acţiuni au o componetă tactică
şi una strategică.
Să vedem câteva consideraţii şi definiţii a acestor doi termeni în speranţă,
cred că nu zadarnică, de a face puţină lumină:
2. Strategia sportivă
Strategia este prezentă în orice activitate umană cu intelesul de plan pentru
abordarea oricărei probleme din viaţa cotidiană; vorbim astfel despre strategia
profesorului pentru preadre, strategia organizatorilor pentru ca stadionul să se
umple, etc.
Conform dicţionarului Larousse, strategia este "arta de a conduce
operaţiunile militare", la rândul său dicţionarul Robert o defineşte ca "artă
de a face să evolueze o armată pe un câmp al operaţiunilor până la
momentul intrării în lupta cu duşmanul "Sunt multe studiile care au definit
conceptual de strategie aplicat sportului: Pentru Duricek (1986) este "un
program de principii sau concepţii despre dezvoltarea luptei sportive
contra adversarului". La rândul său, Hemandez Moreno (1996) diferenţiază
trei tipuri de strategii în sport, pe care Ie denumeşte strategie sportivă,
strategia motrice şi strategia motrice sportive; defineşte primul nume ca
"planuri de punere în practică a unei competiţii sportive, în care este
necesar să se stabilească un tip de procedură prealabilă în încercarea de
a soluţiona favorabil situaţia cu care sportivul sau echipa trebuie să se
confrunte ulterior, sau pentru a da indicaţii care să permită varierea a ceea
ce se face în timpul competiţiei".
124
La rândul său Blazquez (1986) înţelege că strategia sportivă este un
termen mai amplu ca tactica şi scrie că "este definită de tipuri de acţiune
pe care, ţinând seama de toate posibilităţile şi consecinţele lor, Ie poate
folosi jucătorul, servind spre a-i indica ceea ce trebuie să facă în orice
situaţie de joc."
În fine, Riera (1995) alatură trei caracterisitici principale termenului de
strategie: 1- încearcă să atingă obiectivul principal (Victoria într-o competiţie,
necoborîrea sau urcarea într-o categorie, obţinerea unei medalii) 2 - planifică
în prealabil acţiunile pe termen scurt, mediu şi lung (se analizează
avantajele şi inconvenientele principalelor alternative şi se planifică activităţile
de realizat, cine, cum) 3 - abordează global aspectele care intervin în
randamentul sportiv de la selecţionarea sportivilor până la probleme de
întreţinere a motivaţiei, starea terenului, etc)
3. Tactica sportivă
Putem fi siguri că şi strategia, şi tactica sunt prezente permanent în
activităţile umane. Astfel, expresii ca tactica comercială, tactica politică,
....sunt folosite cu frecvenţă. Conform dicţionarului Larrous, tactica este "arta de
a dispune, mişca şi folosi trupele pe câmpul de bătaie în ordine, rapid şi
protecţie reciprocă". Dictionarul Robert o defineste ca" arta de a combina toate
mijioacele militare pentru lupta, executare locala adaptata circumstantelor, a
planurilor strategice"
Expunem câteva definiţii ale unor autori care au abordat subiectul.
Pentru Matveiev (1975) tactica sportive este "arta de a conduce o
confruntare sportivă. Din punct de vedere general, noţiunea de tactică
sportivă înglobează ansamblul de metode puse în joc în timpul unei competiţii
de către un atlet (tactica individuală sau de către o echipă (tactică colectivă) în
scopul atingerii obiectivului sportive conform unui plan sau a unei idei stabilită
anterior".
Pe de altă parte, L. Teodorescu (1975) scrie că tactica sportivă "este
totaliatatea acţiunilor individuale şi colective a jucătorilor dintr-o echipă,
organizată şi coordonată în mod raţional şi unitar, în limitele
regulamentului de joc şi al tehnicii sportive, în scopul obţinerii victoriei."
Pentru Wieneck (1983) este "comportamentul raţional, reglementat
asupra propriei capacităţi a randamentului sportivului şi a adversarului,
cât şi a condiţiilor exterioare, într-o întâlnire individuală sau în echipă".
În fine, pentru Hemandez Moreno (1996) este "partea comportamentului
motrice a unui individ, grup sau echipă, acţionând într-o situaţie motrică
determinate, care face posibilă rezolvarea practică a problemelor pe care
acea situatie Ie pune".
Definiţiile expuse ne aduc anumite clarificări şi chiar dacă discrepanţele
continuă, putem afirma că strategia trece prin reflexie şi cunoaştere, iar
tactica se referă la operaţiunile concrete pe teren în slujba celor mai
generale obiective ale strategiei. În ciuda acestei controverse şi a rădăcinii
cuvântului în fotbal, credem că e necesar să facem câteva consideraţii asupra
conceptului pe care îl avem asupra strategiei în sportul nostru, care după cum
sţim se defineşte ca "acele acţiuni care se pot dezvolta într-o partidă,
încercând să neutralizeze orice tip de lansare a balonului oprit".
Credem că această definiţie nu este foarte în concordanţă cu bibliografia
consultată fiind prea restrictive; strategia pentru noi înseamnă mai mult decât
balon oprit. O definim ca pe o abordare globală din care apare un plan de
125
acţiuni care să aibă în vedere atât diverşii factori şi relaţile lor cât şi deciziile
tactice oportune, totul în încercarea de a atinge un obiectiv principal (a câştiga o
partidă, a ajunge..). Conform definiţiei noastre jocurile în sistem de balon oprit
învăţate şi sistemul de joc ales, fac parte din bagajul strategic al echipei pentru
a se putea înfrunta tactic cu adversarul; prin urmare sunt o strategie dar nu sunt
strategia. Alte exemple de acţiuni strategice sunt: reducerea sau extinderea
terenului dejoc în limitele premise, stropirea terenului de joc înaintea partidei,
Iată schematic un exemplu al acţiunii strategice:
Tactica Strategia
Cuvânt cheie Lupta Planificarea
Sportivul se relaţionează cu adversarul Globalitatea aspectelor care
intervin
Scop Obiect parţial
Învingerea adversarului
Exemple: A trece la jucătorul demarcat Stropirea terenului
Driblarea adversarului şi tragerea Alegerea sistemului de joc
la poartă
3.1. Acţiunile balonului oprit în fotbal

Acţiunile balonului oprit (ABP) pot fi definite ca actiuni sau mişcări care se
realizează într-o partidă cu balonul oprit, atac la atac cât şi în apărare, şi al
cărei obiectiv este să surprinzi sau contracarezi echipa adversă.
Benito Floro (1994) clasifică ABP conform caracterului sau, regulamentul şi
poziţia faţă de porţi.
După caracter, acţiunile balonului oprit pot fi ofensive (ABPO) şi defensive
(ABPD) oricărei acţiuni ofensive i se opune mereu o acţiune defensivă;
ofensivele, adică, în posesia balonului şi cu scopul de a obţine golul, au ca
misiune principală să obţină ca cel puţin un jucător să fie liber de marcaj sau de
vigilenţa adversarului în scopul trimiterii balonului într-o situaţie legală pentru a
obţine gol. Defensiva are ca obiectiv împiedicarea golului şi ca mecanism de
obţinere marcajul asupra rivalului şi folosirea regulamentului, în special legea
din afara jocului (lăsarea în poziţie ilegală şi scoaterea din capacitatea de a
marca un gol)
Conform regulamentului, divide ABP în :
• SAQUES, de grup (SB), de scop (SM), de început (SI) şi de colţ (SE)
• Lovituri libere: laterale de la mijlocul terenului (GFLM) şi din centru
(GFLA), centru mijioc (GFCM) şi de centru (GFCA) şi penalty (P). După
poziţia faţă de porţi, Flor (1994) realizează o zonificare a câmpului rival şi
distinge 4 zone; zona centrala, centru mijioc, lateral, şi mijioc
lateral. (Se poate face graficul zonelor din ABP, în terenul rival).
3.2. Semnificaţia acţiunilor balonului oprit într-o partidă de

fotbal
Statisticile ne atrag atenţia asupra importanţei acţiunilor balonului oprit.
Hughes (1980) spune ca între 1966 şi 1986 s-au realizat şase finale ale
126
campionatului mondial unde s-au marcat 27 goluri, din care 13 au ieşit din
situaţii de balon oprit şi altele 5 s-au marcat după această situaţie. Putem
afirma că analiza din punct de vedere cantitativ relativ la numărul de întreruperi
pe timpul partidei sau dintr-un punct de vedere calitativ considerând relaţia între
ABP şi goluri obţinute, au colaborat la această idee.
Din punct de vedere cantitativ, literatura de specialitate apreciază că se
produc între 100-130 înteruperi într-o partidă, repartizate în modul următor: între
35 şi 55 lovituri de linie de bandă, între 25 şi 35 lovituri libere şi între 5 şi 7
lovituri în afara jocului. Prezentăm câteva studii concrete ale acestei probleme.
Gomez (1992) analizează 14 partide ale celei de a doua divizii A ale ligii
spaniole de fotbal estimând că s-au produs 122 opriri de joc pe partidă ca
urmare a semnalizării unei greşeli, lovitură de colţ, o lovitură de bandă, sau de
poartă; ca cifră medie pe partidă s-au semnalizat 50 de faulturi, 44 de lovituri de
bandă, 18 lovituri de poartă şi 10 lovituri pe poartă. Claudiu (1993) la Pino
Ortega (1999) a înregistrat o medie de 104 întreruperi începând cu observarea
a 11 partide din campionatul naţional portughez. În fine, Periado (1993) a
observat 9 partide şi a înregistrat o medie de 120 întreruperi pe partidă (min.
111 şi max. 128), ceea ce înseamnă o întrerupere la fiecare 45 secunde,
corespunzând la 48 faulturi şi 68 mingi care au ieşit din teren.
Din punct de vedere calitativ, majoritatea autorilor certifică procente între 30
şi 45% goluri în acţiuni cu balonul oprit şi în plus urmărind pe Jinshan şi alţii
(1993) importanţa lor creşte cu timpul: 28% în Spania '82, 23% în Mexic '86,
32% în Italia '90 şi 39% în SUA'94. De Paz şi Yague (1995) au analizat 100
goluri ale ligii diviziei 1 în Spania şi apreciază că 29% din ele se obtin în
acţiuni de acest tip; de asemenea analizează procentajele ale diferitelor
acţiuni cu balonul oprit care se reflectă în continuare.
• 8 goluri de penalty;
• 3 goluri de fault direct;
• 9 goluri de fault indirect;
• 9 goluri după lovitura de colt.
Marcos (1994) a realizat o analiză a acţiunilor cu balonul oprit în diferitele
faze ale Mondialului SUA 94, unde se observă că 39% din goluri sunt cu
balonul oprit şi începând cu sferturile de finală creşte procenatajul considerabil.
Corpul tehnic al FIFA, după finalizarea campionatului mondial SUA '94 au
considerat că cele mai bune selecţionate au fost: Brazilia, Italia, Bulgaria,
Romania şi Suedia care au obţinut mai mult de o treime din golurile lor cu
balonul oprit, şi au reuşit să marcheze din cele 5 goluri. Jumătate din cele
obţinute în total de către cele 24 selecţionate.
După Hughes (1980) putem delimita cinci avantaje de bază care

determină eficaciatatea situaţiilor standard ofensive:
• Sunt mereu executate cu balonul oprit. Prin urmare, problema
controlului sferic se elimină;
• Adversarii trebuie să se aşeze la cel puţin 9,15 m. Prin urmare, nu
există presiune asupra balonului;
• Un mare număr de jucători (8 sau 9) se poate deplasa spre terenul
advers.
• Jucătorii se aşează în poziţii pre-stabilite pentru a maximaliza
capacitatea lor individuală;
• Antrenamentui sistematic al acestor situaţii produce niveluri de
sincronizare a mişcărilor.
127
4. Principii în construirea şi antrenarea acţiunilor cu balonul
oprit
Principiile de care trebuie să ţinem seama pentru conceperea ABPO se
concretizează în:
1. Simplitate, este vorba că acţiunile să aibă facilitate de executare, cu cât mai
simplă şi directă, cu atât mai mare probabilitatea de reuşită a situaţiei;
complexitatea nu este foarte recomandabilă, mai bună este varietatea unei
teme de bază, pe care echipa o consideră eficientă. De paz şi yague (1995)
în studiul deja menţionat, constată relaţia inversă între eficienţa acestor
acţiuni şi numărul de atingeri: după o atingere se materializeaza 37,93%,
după 2 atingeri 34,48%, după 3 atingeri 10,34% şi cu 4 sau mai multe
atingeri, 17,29%.
2. Surpriza. Există două tipuri de acţiuni surpriză care pot avea loc pe parcursul
unei partide: cele care se realizează repede fară a da timp echipei
adverse să-şi organizeze apărarea, elementul surpriză se lasă în mâna
improvizaţiei şi calitatea jucătorilor care o execută, de aceea este dificil
de antrenat şi acelea în care mişcările şi funcţiile jucătorilor sunt organizate;
adică, fiecare jucător ştie ce funcţie are şi întreaga echipă ştie ce
mişcări să efectueze. Este vorba de a crea un "context" convingător
care să permită deconcentrarea unuia sau mai multor adversari.
3. Utilizarea de acţiuni de protecţie cum ar fi blocarea sau ecranarea care
să sporească mult dificultatea acţiunii, de exemplu "acoperirea" portarului
spre a nu vedea mingea.
4. Crearea anumitor situaţii de "conflict” sau de" interferenţe" cu
adversaru şi / sau cu arbitrul (poziţia barierii, a mingii) în scopul distragerii
atenţiei adversarilor.
5. Alonso (1995) propune o maximă interesantă pentru crearea jocului cu
mingea oprită care se concretizează în aceste cuvinte: ACELEAŞI POZIŢII
DE PARTIDĂ, ACELEAŞI MIŞCĂRI, SOLUŢII DIFERITE".
De exemplu: "Echipa va efectua o lovitură de colţ, cu nr 9 în poziţie de

partidă la primul stâlp şi ca mişcare de realizat demarcarea în favoarea celui
care pasează; prin urmare, jucătorul nr 9 va alerga de la primul stâlp până la
laterala zonei, pe o traiectorie în diagonală, rămânând câţiva metri de la linia
tintei. Echipa va dispune de o baterie de lovituri de colţ cu această poziţie de
plecare şi mişcări ale lui 9 dar cu o soluţie diferită: uneori va primi balonul,
alteori nu, în funcţie de alegerea executantului. La fel se va proceda cu restul
jucătorilor din echipă.
Pentru a optimiza acţiunile cu mingea oprită pentru ofensivă este
necesar, pe lângă o analiză a aptitudinilor echipei noastre, să se dispună
de o metodologie pentru asimilarea eficace a acestor acţiuni. Paşii de
urmat în procesul de învăţare - ucenicie ale ABPO se pot sintetiza în aceste
aspecte:
• motivaţia jucătorilor, mentalizându-i asupra relevanţei acestor acţiuni şi

deci asupra necesităţii de antrenare exhaustive;
• explicaţia cu ajutorul tablei sau video a acţiunii generale şi complete
după misiunile individuale ale fiecarui jucător. La fel se va determină un
cod pentru selectarea modului de joc, semnalul executării (pentru
începerea mişcării) şi semnalul de sincronizare.
128
• Munca practică pe teren. Antic (2000), antrenor şi maestru în aceste
tipuri de jocuri, propune următoarea secvenţă: se începe cu o muncă
fară opoziţie în atac sau apărare, se continuă cu apărare intensivă şi
se termină cu un Joc real, în care se repetă jocul ce trebuie asimilat!
5. Câteva exemplificări de acţiuni cu balonul oprit

Antrenorul va elabora jocuri pentru cele două momente ale jocului: acţiuni cu
mingea oprită în faza ofensivă (ABPO) şi de apărare (ABPD) care va fi antidotul
şi limita acţiunii adversarului. Pentru Cruz Cardenes (1999) fiecare acţiune cu
mingea oprită ofensivă (ABPO) care reîncepe jocul trebuie să îdeplinească
unul din aceste obiective:
• realizarea unui gol;
• translatarea balonului într-o anumită zonă pentru a progresa în
continuare;
• căutarea temporizării jocului în interesul marcatorului.
Mediile de elaborare care se pot folosi în construirea unui ABPO se pot
concretiza în crearea, ocuparea şi profitarea de spaţiile libere, distragere,
ascunderea şi prelungirea sau devierea balonului.
Situaţia ofensivă nr.1. Lovitura de bandă
Balonul se pune în joc de la latura dreaptă a terenului adversarului. Când

jucătorul nr. 2 ridică balonul deasupra capului, jucătorii 6 şi 7 se încrueişează
pentru ca 7 să primească balonul în adâncime şi să trimită un centru în zona.
La rândul lor, jucătorii 9 şi 10 se încrucişează pentru a marca, nr. 10 la
primul stâlp şi 9 la al doilea. Jucătorii 6, 8 şi 11 formează o linie de respingere
pentru a căuta un al doilea joc.
Situaţia ofensivă nr. 2. Lovitura de colţ
Balonul se pune în joc de la corner din latura stângă. Atacantul 8 iese sa-l
ajute pe 11, dar realziează subit o schimbare de ritm cu o rotaţie amplă pentru a
căuta unghiul de tragere. Jucătorul 7 iese aproape simultan să primească
balonul de la 11. Îl primeşte şi pasează lui 8, când acesta primeşte jucătorii 9,
10 şi 6 încep o mişcare de demarcare pentru a căuta un posibil centru.
Jucătorul 8 trage la gol sau centrează la prima sau a doua bară. Jucătorii 2 şi 3
recuperează.
Situaţia ofensiva nr. 3. Tragere liberă directă
Balonul se află la nouă metri în afara zonei de penalti. Atacanţii 8, 10 şi 11

sunt în poziţia de tragere liberă. Jucătorul 11 fuge înainte fără a atinge balonul
şi simultan 9 se mută prin spatele barajului umăr la umăr cu apărarea din
laterala stâlpului apropiat al barierei. Atunci 8 pasează lui 11 care avansează ca
să centreze sau să tragă Iiber.
Jucătorii 5, 6, 7 fug spre poartă pentru a da gol. Numărul 10.......
La rândul lor, acţiunile cu balonul oprit (ABPD) au ca obiectiv opusul a ceea
ce urmăreşte echipa care posedă balonul (a reţine şi a anula acţiunea
ofensivă), adică:
• evitarea golului;
129
• împiedicarea avansării adversarului, luând mingea în drumul ei spre
o anumită zonă;
• recuperarea balonului, terminând cât mai repede cu teporizarea.
Timpul de marcare zonală, individual sau combinată va depinde de acţiunea
cu balonul oprit, de organizarea acesteia şi de apropierea sau depărtarea de
poarta adversă.
Situaţia defensivă nr.1. Lovitura de bandă
La o lovitură de bandă în zona apropiată ariei, echipa care nu are balonul va

face un marcaj asupra jucătorilor din ofensivă care sunt cel mai aproape de
balon cu acoperire şi supraveghere a tuturor zonelor. Toţi jucătorii fug spre
zona balonului.
Situaţia defensivă nr. 2. Lovitura de colţ
În faţa unui rival a cărui dispunere iniţială se bazează pe concentrare şi

scopul sau este dispersia fără discriminare, trebuie să se articuleze un marcaj
zonal pentru a acoperi spaţiile de lovituri. Norma de bază este ca rază de
acţiune a fiecărui fotbalist să fie limitată de poziţia sa şi de spatele jucătorului pe
care îl are în faţă, ceea ce presupune a avea o acţiune de mişcare spre în faţă.
Situaţia defensivă nr. 3. Lovitura de colţ
În faţa unui rival care nu se concentrează pe dispunerea iniţială a

adversarului, metoda de abordat este marcajul combinat, în care unii
marchează în zonă şi alţii la om.
Jucătorii nr. 3, 4, 5, 6 marchează nişte zone iar alţii marchează individual
posibilii marcatori de goluri.
Situaţia defensivă nr.4. Fault direct / indiect
Golurile libere din apropierea porţii, fie directe fie indirecte au aceleaşi
principii. În faţa acestor goluri libere trebuie formată o bariera care să
obstrucţioneze tragerea.
Omul de bază este cel care stă chiar lânga portar, al doilea jucător este de
obicei mai înalt şi scad către interior; este portarul acela care decide numărul
care formează bariera, cu cât mai aproape de poartă este faultul, cu atât mai
lungă va fi bariera de protejat acest spaţiu. Jucătorul nr. 8 face dificilă tragerea
şi există o pasa înainte de tragere. Ceilalţi jucători realzează un marcaj
individual asupra adversarilor care aşteapată cetrarea sau profită de urmatorul
joc.
BASTON EUGEN
130
II. DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR FIZICE
LA PORTARUL DE FOTBAL
Isidre Ramon Madir

Revista “El enrenador espaniol”
Nr. 91, 2001, Spania
1. Introducere
Deşi fotbalul este un joc de echipă, când ne referim la portar considerăm
jucător condiţionat de o serie de acţiuni particulare. Orice echipă are 11 jucători
dar 10 sunt consideraţi de teren şi doar unul este portar. În plus, portarul, poartă
un costum diferit care îl deosebesc de coechipieri şi de cei din echipa adversă.
Pe de o parte regula jocului îl fac pe portar deosebit. Iar pe de altă recentă
includere de noi norme au facut din el jucătorul care a realizat cele mai multe
eforturi de adaptare la joc. Asta face din portar meseria ce a evoluat cel mai
mult în ultimii ani. O simplă trecere în revistă a acţiunilor portarului ne arată
activităţi în afara celor specifice, ca de exemplu un bun control al balonului, cu
piciorul, pentru a rezolva o cedare compromisă a unei apărari
Formarea portarului nu se leagă exclusiv de a sta în poartă şi trebuie incluse
multe acţiuni din afara acestei stări. În plus acest post necesită caracterisitici
fizice bine determinate, mare agilitate, anticipare, capacitate de reacţie, trebuie
să fie înalt pentru a avea o poziţie cât mai avantajoasă la mingile aeriene care
trec prin zonă şi pentru a avea o buna viziune asupra jocului. Trebuie să se
mişte rapid în diferite direcţii, să sară, să blocheze balonul şi să se aşeze la
stâlpii porţii. Desigur, cele mai multe studii despre fotbal au neglijat activitatea
portarului dând prioritate jucătorilor de teren care au nevoi energetice mult mai
mari. De aceea, există mai puţine informaţii asupra exigenţelor fiziologice ale
acestui post.
Faptul că portarul este jucător cu cea mai mică solicitare energetică în
timpul unei partide (Reilly şi Thomas 1976, la Ekblom 1994) face să fie
fotbalistul cu cel mai mic stimul fizic în 90 de minute. Aceasta presupune
mai puţin timp de antrenament decât tovaraşii săi. Dacă adăugam specificitatea
cu care se desfăşoara acest joc de la vârste fragede, ne aflăm în faţa unui copil
care va avea puţine ocazii să-şi dezvolte mare parte din capacităţile sale fizice.
De aceea, spre deosebire de alte posturi, este imperios necesară
proiectarea unui protocol de lucru specific pentru ca acest jucător să
atinga cel mai înalt nivel al condiţiei fizice.
2. Profilul fiziologic al portarului de fotbal

2.1 Caracteristicile jocului portarului
Primele studii realizate în anii '70 de către Reilly şi Thomas (1976) arată că
un portar parcurge 4 km în timpul unei partide. În plus, se află în posesia
mingii 10% din timpul de joc deşi e probabil ca acest procent să se fi
schimbat cu noile norme introduse, mai ales la Euro Cupa 2000. Distanţa
totală parcursă într-o partidă se face sub cinci forme: 27% mergând, 34% fugind
uşor, 13% cursa de mică intensitate, 1% alergând repede şi 26% miscându-se
înapoi. Distanţa "sprinturilor" era între 1 şi 12 m. Practic în 15 minute se află
131
într-o poziţie statică. Dacă mai adăugăm şi salturile pentru a bloca mingea,
ieşirile pentru a acoperi poarta, desprinderile şi întinderile, ne aflăm în faţa
unui jucător ale cărui acţiuni au o mare componentă de anaerobic. Timpul
necesar pentru executarea acestor acţiuni face diferenţa, probabil, între un
portar bun şi unul rău.
În plus, multe din acţiunile descrise anterior corespund cu mişcările pentru a
menţine activarea şi atenţia mai mult decât impunerilor jocului. De asemenea
servesc pentru a menţine temperatura corporală când condiţiile climatice nu
sunt favorabile.
Timpul de reacţie la un stimul visual este mai mic la fotbalişti dacă îi
compărăm cu o populaţie de atleţi. Totuşi, nu există diferenţe între portar
şi jucătorii de teren.
Rapiditatea de reacţie mai mare a portarului se leagă de fenomenul de
anticipare, ca reflex al antrenamentului specific acestuia. Realizarea unei
întinderi rapide este o abilitate specifică portarului . Există lucrari care arată
cum portarii cei mai abili sunt cei care fac întideri foarte rapide. Cei mai abili
jucători sunt capabili să se desprindă şi să se rotească înaintea celor mai înceţi.
Viteza de reacţie a acestor jucători în timpul jocului are, probabil, legatură cu
timpul de reacţie, anticiparea şi timpul de mişcare.
Timpul de mişcare al segmentelor corporale este mai rapid ca la atleţi, dar
nu există studii care s-o confirme la fotbalişti.
Randamentul portarului va depinde şi de acuitatea vizuală. Există o
excelentă corelare între acuitate vizuală dinamică şi blocajul mingii.
Abilitatea pentru salturi este o caracteristică necesară pentru toate acţiunile
de desprindere. Majoritatea salturilor portarului se realizează cu un picior pentru
ca este mai rapid iar portarul este mai aproape de joc. În acţiunea de salt,
trebuie să ţinem seama de mişcarea picioarelor, călcâielor, trupului şi braţelor.
O acţiune corectă simultană a celor dinainte poate spori capacitatea de a sări.
Cu cât este mai jos centrul de greutate al portarului înaintea saltului, mai mari
vor fi forţele aplicate asupra terenului pentru a mări acceleraţia.
3. Dezvoltarea calităţilor fizice ale portarului

În continuare se va realiza descrierea detaliati a lucrului pentru a planifica şi
dezvolta munca fizică pe care trebuie s-o realzeze un portar de-a lungul
procesului evolutiv, de la etapa de nespecialist la cea de senor de mare
randament. Ţinând seama de gama de vârste cu care se lucrează (de la 9 ani
în sus) este necesară individualizarea sarcinii.
3.1 Planificarea antrenamentului
Toate capacităţile fizice pe care Ie antrenăm trebuie să ţină seama de joc şi

de aceea acest focus fiziologic şi teoretic se va baza pe dezvoltarea acestor
capacităţi, în funcţie de o vârstă cronologică, integrat în dezvoltarea tehnică şi
tactică. Totuşi, nu trebuie accentuate prea mult numai calităţile fizice; studii
efectuate cu echipe scandinave arată că realizarea unui antrenament fizic
foarte atent la aceste vârste nu favorizează progresul calităţilor fizice ale
fotbalistului dacă se compară cu altele care nu fac al fel. Interpretarea acestor
date trebuie avută în vedere pentru ca toate caracterisitcile fotbaliştilor nordişti
sunt diferite de ale noastre. Prin urmare, această lucrare va ajuta la verificarea
dacă ipoteza anterioară este valabilă la portarii noştri.
132
De-a lungul etapelor copil – cadet - tânăr se vor organiza antrenamente
astfel încât să se garanteze dezvoltarea exigenţelor fotbalului modern.
Pe lângă munca de potenţare şi dezvoltare ale abilităţilor specifice, se va ţine
seama de randamentul stimulilor aşa cum se arată în tabelul de mai jos:
Ordinea Stimulul Obiectiv

1. Flexibilitate şi îmbunătăţirea acţiunilor în viteză
mobilitate articulară
2. Forţa Îmbunătăţirea acţiunilor în viteză
3. Rezistenţa Practicarea vitezei, scăzând intensitatea
cu multe repetiţii, îmbunătăţind astfel
numărul şi calitatea acţiunilor (mai puţină
oboseală
3.2. AntrenamnetuI forţei portarului
3.2.1. Generalităţi ale lucrului de forţă
Realizarea unui program de antrenament de forţă în preadolescenţă

necesită cunoaşterea unei serii de lucruri generale. Se detaliază lucrurile care
trebuie luate în seamă înaintea începem oricărui program de antrenament al
forţei musculare. Aceste date au fost luate de Wilmore şi Costill (1994)
• realizarea unei vizite de aptitudini fizice (se va vedea mai în detaliu mai
târziu);
• copilul trebuie să fie destul de matur pentru a accepta antrenorul şi
instrucţiunile;
• antrenorul trebuie să supravegheze programul şi să fie conştient de
problemele specifice acestor vârste;
• lucrul în forţă trebuie să facă parte dintr-un program de antrenare proiectat
pentru a dezvolta abilităţile motrice şi forma fizică;
• antrenamentul de forţă trebuie precedat de încălzire şi finalizat cu
dezîncălzirea;
• axare pe acţiunile dinamice concentrice;
• Nu trebuie căutată concurenţă în lucrul de forţă;
• Nu trebuie ridicate niciodată greutăţi maxime.
3.2.2. Rutina în antrenamentul de forţă musculară
Se recomandă un antrenament de 2-3 ori pe săpămână, cu sesiuni de 20-30

minute
Nu se vor pune greutăţi până ce copilul nu execută corect un exerciţiu. Apoi
se pot face 6-15 repetiţii pe serie până la un total de 3 serii pe exerciţiu.
Creşterile de greutate se pot face între 0,5 şi 2 Kg când copilul este capabil să
execute 15 repetiţii corect.
3.2.3. Cronologia antrenamentului de forţă
Pentru a organza lucrul de-a lungul diferitelor vârste în procesul evolutiv al

unui portar, se va folosi propunerea lui Kraemer şi Fleck/1992 citată de
Willmore şi Costill/1994 care s-a modificat usor.
133
Presupunând că un fotbalist inţiază un program de antrenament fără a avea
experinţa prealabilă trebuie să se iniţieze într-un stadiu prealabil pentru a
dobândi experinţa necesară, pentru ca în funcţie de adaptare, ucenicie, abilităţi,
şi sarcina antrenamnetului, să trecă la nivelul ce îi corespunde pe vârstă sau
categoric.
Vârsta Categoria Conţinutul

9 - 10 Benjamin Introducerea copilului în exerciţii de
bază fără greutăţi; explicarea
conceptului de sesiune de
antrenament, prezentarea tehnicii
exerciţiilor, lucrul de exerciţii în care
intervine propriul corp sau cel al
unui tovarăş, volum slab.
11 - 12 Alevin Sporirea progresivă a numărului de
exerciţii;practicarea tehnicilor;
sporirea progresivă a sarcinii si
volumului, executarea de exerciţii
simple, realzirea unui control al
asimilării sarcinii
13 - 14 Infantile Prezentarea tuturor exerciţiilor de
forţă de bază; introducerea de noi
exerciţii, mai complexe cu sarcina
mică sau nulă.
15 - 16 Cadet Progresarea către un program de
exerciţii mai avansat + aspecte
specifice din fotbal şi ale portarului,
sublinierea executării corecte a
exerciţiilor, mărirea volumului
17 sau mai mult Junior şi senior Arată dobândită toată experienţa de

bază a lucrului de forţă, putem
introduce acest copil într-un
program de forţă avansat
3.3. AntrenamentuI de viteză al portarului
În sportul care ne preocupă un aspect fizic foarte relevant este viteza

aciclică, adică, realizarea de diferite mişcări înlănţuite şi dezvoltate cu
maximă rapiditate. Aşa cum sugerează, Gerisch şi Strauss obiectivul final al
antrenamentului de viteză în fotbal este dezvoltarea unei viteze de mişcare de
deplasare maximă (cursa maximă sau fără minge) şi relaţionarea sa cu maximă
viteză gestuală (pasarea mingii, prinderea, şutarea) pentru a mari capacitatea
de randament în competiţii. În aceste cazuri, viteza se leagă de dezvoltarea
forţei, rezistenţei, tehnicii şi luarea deciziei. În aceste sporturi aciclice,
capacitatea de coordonare este una dintre responsabilităţile randamentului.
Când vorbim de viteză în fotbal, trebuie să ţinem seama de 2 condiţii: pe de

o parte viteza fotbalistului şi, pe de altă parte, viteza ideală a jocului în legatură
cu desfaşurarea tactică a acţiunii, adică, viteza echipei.
134
3.3.1. AntrenamentuI portarului pentru viteză; generalităţi
În esenţă, antrenamentui pentru viteză cere acţiuni obişnuite ale jocului la

intensitate ridicată, de scurtă durată, fără greutăţi suplimentare, fără recuperare
completă între repetiţii. Volumul se va adapta la secvenţa obişnuită de acţiuni
de antrenat în joc, încercând să folosim acţiuni egale sau similare cu cele din
competiţii în privinţa spaţiului şi a jucătorilor implicaţi.
Ţinând seama de propunerea lui Poel şi Eisfeld, antrenamentul de viteză
aplicat în fotbal trebuie făcut la 4 niveluri diferite:
1. antrenament de coordonare generală prin intermediul cursei;
2. antrenamnetul acceleraţiei şi reacţiei;
3. antenarea vitezei în situaţii specifice fotbalului cu balon;
4. antrenament de forţă.
La toate acestea trebuie adaugat lucrul de rezistenţă la viteză şi rezistenţa
în general care sunt de baza în întârzierea apariţiei oboselii şi care vor permite
mărirea sarcii de lucru.
3.3.2 Caracteristicile antrenamentului vitezei portarului
Aspecte de dezvoltat în timpul antrenamentului. În cazul specific, al

portarului, acţiunile de viteză cu balonul la picior sunt mai puţin relevante ca la
jucătorii de teren şi sunt mai puţin stimulante.
Stimul Acţiune Conţinut

Viteză Startul Inceputul deplasării din
poziţia statică, sprint
max (10 - 5m)
Conducerea balonului Conducerea balonului
la
viteză maximă în faţa
unui adversar sau sub
formă individuală
Luarea deciziei Se includ răspunsuri
rapide şi eficace în faţa
unor situaţii
improvizate
(iesiri)
Schimbare de ritm şi Actiuni la viteza
direcţie maximă unde includem
acţiuni de schimbare
de ritm şi direcţie
Supravegherea În acţiuni trebuie să
adversarului ţinem seama de
acţiunile adversarului
şi ale balonului, făcând
deplasări laterale, de
spate, etc
Forţă General Condiţie musculară de
bază
De lovitură Mărirea intensităţii
loviturii fără pierderea
eficacităţii
135
Rezistenţă Salturi Mărirea intensităţii şi
duratei zborului fără
pierderea eficacităţii
General Stimularea şi
dezvoltarea
metabolismului aerobic
pentru a favoriza
mărirea sarcinii de
lucru şi antrenament
În viteză Sporirea acţiunilor
parţiale ale jocului fără
pierderea intensităţii
De joc La fel ca mai înainte
dar în situaţii reale şi
fără pierderea
eficacităţii
3.3.3. CronoIogia antrenamentului de viteză

Referitor la momentul când trebuie introduşi diferiţi stimuli pentru
antrenamnetul de viteză. Grosse şi Navarro face nişte propuneri care au fost
incluse şi modificate în tabelul de mai jos:
Vârsta Categoria Tipul de antrenamnet

9 - 10 Benjamin Stimul de viteză de
reacţie şi frecvenţială
11 - 12 Alevin Stimul de viteză acidic
specific jucătorului prin
gesturi tehnice
Începerea stimulului de
viteză a echipei
13 - 14 Infantil Stimul de viteză a jocului
în funcţie de diversele
evoluţii tactice ale acţiunii
(viteza echipei).
Începerea stimulului
maximei vitezei
15 - 16 Cadet decursă.
Începerea muncii forţă-
viteză cu sarcini medii. În
funcţie de toleranţă,
muncă, forţă - viteză cu
sarcini mari. Dezvoltarea
vitezei echipei. Stimul al
rezistenţei la viteză max.
17 sau mai mult Tânar şi senior Sporirea vitezei de bază,
a forţei - vitezei şi a
rezistenţei la viteză max.
136
Trebuie avut în vedere că anumiţi stimuli de viteză trebuie introduşi de la
bun început. Aspecte că frecvenţa de mişcare sau timpul de reacţie care sunt
foarte legate de maturitatea sistemului nervos central, pot fi stimulate de la
vârste fragede. Altceva este când avem în vedere viteza care depinde de forţă.
În acest caz, este vorba de dezvoltarea fotbalistului căci între 12-16 ani se
produce o serie de schimbări evolutive fizice, legate de variaţiile hormonale
care se văd în dezvoltarea muşchilor, în forţă şi viteză.
De asemenea, trebuie ţinut seama de faptul că antrenamentul sistematic al
copiilor de 11 ani timp de 6 luni provoacp o sporire considerabilp a activităţii
enzimelor glucolitice cu creştere muscularş şi sangvină a lactatului după un
exerciţiu max.
Aceasta ne arată că adaptarea la muncă de viteză (anaerobic) nu depinde
exclusiv de testosteron.
3.4. Antrenamentul de rezistenţă al portarului
Ştiind că rezistenţa nu va fi o calitate fizică specifică a portarului de fotbal, şi

că ceea ce ne interesează este realizarea unui număr mare de acţiuni
anaerobice, ne gândim că nu e necesar să facem o muncă specifică de
rezistenţă. Propria adaptare la repetiţia acţiunilor ne va da suficient stimul
pentru a dezvolta metabolismul aerobic al portarului.
În cazul în care, presupunând că realizăm probele de laborator, ni se
permite să definim adapatrea aerobică a portarului, vom vedea existenţa unei
lipse importante, vom indica rutinele necesare pentru îmbunătăţirea adaptării.
4. Controlul biomedic
4.1 Revizia sanătăţii
Se face sistematic când portarul este selecţionat pentru program şi

totdeauna înaintea probelor de laborator.
4.2.4.1. Test de forţă explozivă
Se va realiza un salt cu contramişcare după protocolul Bosco-Komi.

Măsurarea se face cu sistemul Ergo-Jump Bosco System (Globus Italia) care
constă într-o platformă de contacte electrice şi de un microprocesor ce permite
cuantificarea înălţimii saltului.
4.2.4.2. Test de viteza de deplasare
Se fac sprinturi de 50 m de pe loc. Testul se face pe linie dreaptă de 100 m

lungime şi se masoară timpul necesar pentru a parcurge distanţa cu celule
fotoelectrice amplasate la 5, 15, 30 şi 50 m de la plecare.
Se fac două încercări separate timp de 2 min 20 secunde de recuperare,
înaintea probei de rezistenţă specifică şi 6 încercări după această probă cu
aceeaşi pauză de recuperare.
4.2.4.3. Teste de rezistenţă specifică

Se realizează testul de câmp propus de Bangsbo şi Lindquist pentru
evaluarea rezistenţei specifice a fotbaliştilor. Este vorba de un test de tip
intermitent în care se alternează perioade de mica şi mare intensitate de câte
137
15 şi 10 secunde. Durata totală a testului este de 16, 5 minute. În timpul de
intensitate maximă jucătorul trebuie să urmeze un traseu marcat în care se
deplaseaza sub diferite forme: dintr-o parte, înapoi, înainte. Perioadele de mică
intensitate constau în alergare uşoara de 10 secunde până la mijiocul cursei
revenind la poziţia unde s-a terminat perioada anterioară. Rezultatul testului se
determină prin distanţa totală parcursă timp de 10 minute de muncă intensive.
Pentru completarea testului şi a avea mai multă capacitate de a realiza
acţiuni de înaltă intensitate în situaţie de oboseală, odată terminat parcursul
anterior, se trece la 6 sprinturi de câte 50 m intercalaţi cu perioade de
recuperare de 1 minut.
La finele testului se face o puncţie a lobului urechii fiecărui subiect pentru a
extrage mostre de sânge şi de a analiza concentraţia de acid lactic prin metode
fotoenzimatice.
La terminarea probei se vede efortul depus de jucător pe scara Borg (1970).
BASTON EUGEN
III. OBSERVAREA ACŢIUNII JOCULUI ÎN FOTBAL (II)

SECVENŢA ACŢIUNILOR
1. Introducere
Împărtăşim ideea că fotbalul este un joc fluid (Hughes 1988)
“mobilitatea fiind unul dintre principiile de joc". Observarea riguroasă a
jocului poate fi foarte complicată şi devine şi mai riguroasă şi complexă dacă
vrem să ne axăm pe anumite aspecte ale jocului. Fluiditatea jocului
păstrează desigur o ordine pe care trebuie s-o cunoaştem dacă vrem să
înţelegem mai bine dinamica jocului de fotbal.
Din acest motiv/registrul comportamental al jucătorilor şi al echipei, cu
referire la aspectul temporal, trebuie să-şi menţină configuraţia de început,
ordinea. Acţiunile au loc cu o anumită cadenţă care nu ştim dacă au loc la
întâmplare sau urmează nişte jaloane ce se repetă asiduu încât pot fi
considerate constante. Căutarea transmisiei între diferitele acţiuni ale jocului
reprezintă conţinutul acestui articol.
2. Secvenţialitatea în fotbal: antecedentele

Măsurile de secvenţialitate permit stabilirea relaţiilor de dependenţă în
comportamentul unui individ sau a mai multora în acelaşi timp. Cu acest tip de
analiză se încearcă identificarea posibilităţii de tranziţie între acţiuni corelate, în
afara celor care stau sub semnul hazardului. Această probabilitate nu implică
relaţii liniare directe între două evenimente succesive. Relaţia nu trebuie văzută
din punct de vedere determinsit sau predictive , ci din punct de vedere
138
probabilistic sau stochastic; adică, primul eveniment este pur şi simplu
antecedentul şi celălalt consecventul, cu un anumit grad de probabilitate.
Analiza secvenţialităţii necesită conceptul de "urmare" a acţiunilor,
adică un registru continuu de întâmplări fără să existe cerinţe temporale
în codificarea lor.
Modelele secvenţiale se rezolvă, între alte tehnici, prin tehnica întârzierii
care a observat că există comportamente care se succed mai des decât
simplul hazard; această tehnică se foloseşte la analiza secvenţială pornind de
la un comportament considerat ca posibil iniţiator sau declanşator al celor ce
urmează - comportament criteriu - se întocmeşte un tabel putându-se
recunoaşte care sunt comportamentele excitatorii sau activante.
După cum putem aprecia, plecând de la un comportament criteriu se
pot succeda alte comportamente în schema următoare:
a) prima întârziere ar însemna că la acest nivel primul comportament
urmează chiar după cel iniţiator;
b) întârzierea 2-a este a doua după cea iniţiatoare şi a sa, succesiv.
Marea problema a cercetării comportamentale în fotbal este stabilirea unui
sistem de categorii exhaustive şi reciproc exclusive (EME) care permit
înregistrarea continuă a evenimentelor, pentru a putea ulterior codifica
continuitatea în parctica sportivă.
Majoritatea studiilor sunt descriptive bazate pe analiza frecvenţelor şi a
procentajelor evenimentelor înregistrate: frecvenţa posedării balonului care
începe cu o anumită zonă de joc, frecvenţa paselor care duc la gol, a
contactelor cu balonul etc. Aceste studii lasă la o parte aspectul cheie: cel
temporal. Înlănţuirea faptelor care au loc, printr-un registru continuu. Se poate
face deci o analiză secvenţială sau de tranzit care aduce predicţii
probabilistice despre apariţia unor anumite evenimente, mai presus de
simplul hazard.
3. Orientările considerate: o propunere

Pentru a conferi continuitate evenimentelor după cum arătăm anterior, este
nevoie de segmentarea fluxului continuu de comportamente ale jucătorilor şi
echipelor în interacţiune Cum se face acest lucru? Mai întâi se stabilieşte când
balonul este în joc şi când este în afara jocului se ia drept referinţă ceea ce se
stipulează în regulamentul de joc. O altă caracterisitcă de care vom ţine seama
este posesia sau neposesia balonului. Vom vorbi, deci, de o secvenţă de bază
a interacţiunii.
Pe scurt ne putem întâlni cu următoarele situaţii:
1. Balon în afara jocului
• există o întrerupere regulamentară marcată de arbitru.
2. Balonul în joc
• balonul este la echipa A;
• balonul este la echipa B.
A determina care echipă are posesia balonului nu este chiar atât de uşor pe
cât pare. Sunt situaţii când nu se ştie sigur cine posedă balonul. De aceea ne
referim la posesia balonului de către echipă, din momentul când un
jucător a luat balonul pentru echipa sa până în momentul când cedează
posesia lui către echipa adversă sau se întrerupe jocul.
Acţiunea jocului de fotbal, în continuitatea sa, nu poate ieşi din ciclul dat mai
jos, de unde se iau diferitele situaţii în care putem împărţi desfăşurarea jocului.
139
3.1. Întrerupere regulamentară
Posesia de către echipa A, posesia de catre echipa B.

Vom delimita conceptul de posesie a balonului de către o echipă.
Pentru aceasta trebuie să marcăm începutul şi finalizarea acesteia.
• considerăm că se iniţiază o posesie de balon la o lovire; o echipă
intră în posesia balonului când are rol de echipă cu balon, şi
anume:
a) cu balonul în joc: echipa observată preia balonul de la echipa adversă,
fără a întrerupe jocul, apar situaţiile:
1). jucătorul realizează un minim de două contacte cu balonul,
2). dacă e vorba de portar, acesta blochează balonul,
3). jucătorul ajunge doar să intercepteze balonul şi un al doilea
jucător din aceeaşi echipă atinge din nou balonul.
b) cu balonul în afara jocului: când punerea în joc este efectivă, sau s-a
declarat întreruperea jocului şi deci a oprit jocul.
• se consideră terminată posesia balonului la o lovitură de joc!
Echipa până atunci în posesie devine echipa fără balon, şi anume când:
a) cu balonul în joc: echipa pierde balonul fără ca jocul să fie înterupt
(balonul este recuperat de echipa adversă)
b) cu balonul în afara jocului: s-a întrerupt regulamentar de către o
echipă sau alta.
Acţiunile de interceptare, desprindere sau deviere în sine nu constituie
iniţierea unei posesii dacă aceasta nu este însoţită de acţiunea ulterioară a
jucătorului implicat.
• Odată segmentat fluxul comportamental al acţiunii jocului de fotbal, se
poate trece la predicţia posesiilor balonului de către ambele echipe.
Fiecare posesie sau neposesie de balon ale echipei observate poate fi
divizată în 3 noi situaţii contextuale mai concrete:
A) când echipa observată are posesia balonului:
A1. echipa iniţiază posesia balonului;
A2. echipa desfăşoară posesia balonului;
A3. echipa finalizează posesia balonului.
B) când echipa observată nu are posesia balonului:
B1. echipa iniţiază neposesia;
B2. echipa desfăşoară neposesia balonului;
B3. echipa finalizează neposesia balonului.
Apar astfel, diferitele părţi în care s-a împărţit jocul. Se pate aprecia care
sunt "căile" posibile; din cele şase situaţii, două se suprapun, fiindcă începutul
unei posesii implică finalizarea unei neposesii.
Să împărţim fluxul comportamental al jocului de fotbal numai dacă
balonul se menţine în joc, adică să nu existe întrerupere regulamentară
care să separe.
Această divizare a acţiunii jocului ne dă posibilitatea să ordonăm logic
evoluţia jocului:
1. Când balonul este în joc:
a). Începutul posesiei balonului: pentru ca o echipă să înceapă posesia,

fără întreruperea jocului, e nevoie ca o echipă să intre în posesia
140
balonului, lunâdu-l de la echipa edversă; conceptual este cel de
recuperare.
b). Continuarea sau desfăşurarea posesiei: poate fi cazul când, de
exemplu, balonul este purtat în zone ale terenului menţinându-se
posesia lui sau se trage la poartă.
c). Finalul posesiei balonului: ne menţinem încă în contextul balonului în
joc. Pentru ca o echipă să nu mai aibă balonul, fără intervenţia unei
întreruperi regulamentare, este necesar ca o echipă să piardă
balonul.
d). Continuarea sau desfăşurarea neposesiei balonului: balonul este în
joc. Cum echipa observată nu mai are balonul, ea îşi va orienta strategia
cu o nuanţare diferită faţă de situaţia când avea balonul. Acţiunile sale
conduc cu orice preţ la reintrarea în posesie.
2. Când balonul nu este în joc:
Conceptul de înterupere regulamentară are mereu două orientări. Este

forma de începere a posesiei, unde nu e posibilă o interacţiune motrice
directă; şi pe de altă parte, este forma de finalizare a posesiei, fiind terminată
momentan posibilitatea de interacţiune motrică directă.
a). Începutul şi finalul balonului în afara jocului: am pus împreună aceste

două momente pentru că îşi asumă simultan ambele posibilităţi. Putem,
însă, face o diferenţiere cu privire la conceptul de întrerupere
regulamentară cu continuitate şi fără continuitate:
• întrerupere regulamentara cu continuitate a posesiei: echipă
observată care avea posesia balonului, continuă să posede balonul;
• întrerupere regulamentara pentru:
“Întrerupere regulamentara fără continuitate în posesie”; echipa
observată care avea posesia balonului, nu mai posedă balonul;
• întrerupere regulamentară contra:
b). “Desfăşurarea balonului în afara jocului”: nimeni nu neagă - importanţa

relativă pe care o presupune desfăşurarea jocului când balonul nu este
în joc.
4. Discuţie
Concluzionăm că în fotbal diferitele evenimente ale jocului apar sub forma
înlănţuită; adică se succed unele după altele, toate au un înainte şi un după.
Informaţiile pe care Ie putem obţine asupra a ceea ce are loc anterior sau
ulterior unui fapt reprezintă un pas important în descrierea jocului. Lanţurile de
acţiuni ne ajută să înţelegem diacronismul acţiunii jocului de fotbal, să ştim cum
o echipă poate ajunge să dispună de o lansare la poarta adversă sau cum să
recupereze balonul.
141
IV. OBSERVAREA ACŢIUNII JOCULUI ÎN FOTBAL (III)
REZULTATELE UNEI PROPUNERI
1. Introducere
Conceptele de contextualizare şi secvenţialitate a acţiunilor, descrise în
articolele anterioare, au servit la confecţionarea unui fel de "lupă" pentru
observarea jocului de fotbal. Observarea şi analizarea jocului de fotbal
presupune asumarea unei serii de caracteristici proprii activităţii
competitive în fotbal, putând face o abordare nouă, interacţiunea motrică
fiind filtrul care dă sens acestui joc.
Instrumentul de observare (SOCCAF) pe care-l vom descrie în continuare
trebuie să sevească drept propunere, supusă îmbunătăţirii sub multe aspecte,
de la care începe cunoaşterea evoluţiei diacronice a ineracţiunii jocului de
fotbal. Se valorează parametri din punct de vedere spaţial, temporal şi al
interacţiunii. Cu acest instrument vom descrie contextele de interacţiune
aparute din acţiunea jocului de fotbal. Ordonându-le, se obţine secvenţa de joc,
de fapt, putem descrie evoluţia diacronică a jocului, referindu-ne la
contextualizarea ca secvenţialitate a dinamicii acţiunilor. Din motive de spaţiu
nu vom defini în detaliu toate categoriile din sistemul SOCCAF şi invităm la
consultarea altor surse.
2. InstrumentuL de observare proiectat: SOCCAF
Sistemul de Observare a Acţiunii Jocului în Fotbal (SOCCAF) a fost

elaborat exclusiv pentru această cercetare. Acest instrument combină
diferitele strategii de realizare a taxonomiilor comportamentale: sisteme de
categorii şi formate ale câmpului. Secvenţa este următoarea: s-a alcătuit un
sistem de formate de câmp constituit din trei criterii. Pentru fiecare din aceste
trei criterii se alcătuieşte un sistem de categorii. Configurarea sistemelor de
categorii pentru fiecare criteriu se realizează prin intermediul combinării tuturor
comportamentelor de diferite dimensiuni, astfel încât, forţând
unidimensionalitatea, rezultă un sistem de categorii exhaustiv şi care se exclud
reciproc (EME) în care intră toate comportamentele posibile ale situaţiei
studiate, fără a lăsa loc unor noi încorporări. Am crezut că ambele strategii se
potrivesc intereselor noastre, ceea ce permite edificarea mecanismului care
facilitatează registrul contextualizat şi exhaustiv al aspectelor
comportamentale ale interacţiunii jocului pe care le-am considerat
oportune.
Criteriile selectate pentru configurarea formatelor câmpului sistemului
taxonomic de descriere a acţiunii jocului în fotbal sunt două :
Criteriul 1: Spaţializarea
Criteriul 2: Interacţiunea
La acest al doilea criteriu distingem două subcriterii, «balonul în afara
jocului» şi «balonul în joc».
142
2.1. Criteriul « spaţializării »
Sistemul de categorii pentru acest criteriu este format din cinci zone în care
se divide câmpul de fotbal. Ele se diferenţiază ţinând seama de diferitele
referinţe ale propriilor linii de marcaj în terenul de joc cum se arată în grafic.
Aceasta permite asigurarea unor indici ulteriori de fiabilitate şi concordanţă
pentru codificarea spaţiilor.
Săgeata reprezintă sensul de atac pentru echipa observată, zona 1 va
cuprinde suprafaţa proprie, zona 2 va cuprinde de la suprafaţă până la
începutul cercului central, zona 3 suprafaţa care cuprinde cercul central,
zona 4 de la cercul central până la suprafaţa rivală, iar zona 5 suprafaţa
rivală.
2.2. Criteriul interacţiunii
2.2.1. Sistemul de categorii pentru subcriteriul « balonul în afara jocului »
Subcriteriul "balonul în afara jocului" este constituit dintr-un sistem de

categorii exhaustiv şi care se exclud reciproc (EME) care constă din
combinarea şi optimizarea trăsăturilor celor două criterii ale unui nou format de
câmp special proiectat în acest scop: tipul punerii balonului în joc (cu mâna sau
cu piciorul), şi cui îi corepsunde balonul în joc (în favoarea sau contra echipei
observate).
Aceste criterii vor delimita posibilităţile strategice care duc la întreruperile
regulamentare în fotbal. Ansamblul ambelor criterii va forţa unidimensionalitatea
sistemului de categorii elaborat pentru subcriteriul “balonul în afara jocului”. S-a
mai adăugat categoria GOL (pentru şi în contra) fiind considerată o categorie
cheie în desfăşurarea jocului. Acest sistem este alcătuit din şase categorii, care
sunt:
• IRC - întreruperea regulamentară în contra şi punerea în joc cu piciorul

de către echipa adversă;
• IRCM - întreruperea regulamentară în contra şi punerea în joc cu mâna
de către echipa adversă;
• GOLF - gol pentru echipa observată;
• IRFP - întreruperea regulamentară în contra şi punerea în joc cu piciorul
de către echipa obsevată;
• IRMF - întreruperea regulamentară în contra şi punerea în joc cu mâna
de către echipa observată;
• GOLC - gol contra echipei observate.
2.2.2. Sistemul de categorii pentru subcriteriul "balonul în joc"
Subcriteriul "balonul în joc" la formatele de câmp pentru observarea

acţiunii jocului se configurează tot pe un sistem de categorii. Pentru a construi
această taxonomie comportamentală, am luat diferite răspunsuri ce definesc şi
caracterizează balonul în jocul de fotbal. Combinaţia de trăsături ce
configurează fiecare criteriu de «balon în joc» permit configurarea unui sistem
de categorie EME de o unică dimensiune.
143
Categoriile rezultante pot fi grupate în patru macro-categorii: iniţierea
posesiei balonului, desfăşurarea posesiei balonului, finalizarea posesiei
balonului şi desfăşurarea neposesiei balonului.
Fiecare categorie reprezintă contextul de interacţiune acolo unde are loc, cât
şi comportamentul motric care s-a realizat în respectivul context.
a). Când echipa observată are posesia balonului:
a1) Iniţierea posesiei balonului (opt categorii):

• RMT - zona din spate a echipei observate recuperează balonul, având în
faţă zona medie şi din spate a echipei adverse;
• RAT - zona din spate a echipei observate recuperează balonul, având în
faţă întreaga echipă adversă;
• MRT - zona medie a echipei observate recuperează balonul, având în
faţă zona din spate a echipei adverse;
• MMT - zona medie a echipei observate recuperează balonul, având în
faţă zona medie şi din spate a echipei adverse;
• MAT - zona din spate a echipei observate recuperează balonul, având
întreaga echipă adversă în faţă;
• ART - zona din faţă a echipei observate recupereaza balonul, având în
faţă întreaga zona din spate a echipei adverse;
• AMT - Zona din faţă a echipei observate recuperează balonul, având în
faţă zona medie şi cea din spate a echipei adverse;
• GT - Portarul echipei observate recupereaza balonul.
a.2) Desfăşurarea posesiei balonului (23 categorii):

• RMC - echipa observată continuă posesia în zona din spate prin
transmiterea balonului, având în faţă zona medie şi cea din spate a
echipei adverse;
• RMC - echipa observată continuă posesia în zona din spate prin
reţinerea balonului, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei
adverse;
• RAC - echipa observată continuă posesia în zona din spate prin
transmiterea balonului, având în faţă întreaga echipă adversă;
• RAC - echipa observată continuă posesia în zona din spate prin
reţinerea balonului, având în faţă întreaga echipă adversă;
• ERC - echipa observată continuă posesia balonului în zona externă prin
transmiterea balonului, având în faţă zona din spate a echipei adverse;
• MRC - echipa observată continuă posesia în zona medie prin
• MRC - echipa observată continuă posesia în zona medie prin reţinerea
balonului, având în faţă zona din spate a echipei adverse;
• MMC - echipa observată continuă posesia în zona medie prin
transmiterea balonului, având în faţă zona medie şi cea din spate a
echipei adverse;
• MMC - echipa observată continuă posesia în zona medie prin reţinerea
balonului, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei adverse;
144
• MAC - echipa observată continuă posesia în zona medie prin reţinerea
balonului în zona medie, având în faţă întreaga echipă adversă;
• ARC - echipa observată continuă posesia în zona din faţă prin
• Arc - echipa observată continuă posesia în zona din faţă prin reţinerea
balonului, având în faţă zona din spate a echipei adverse;
• AMC - echipa observată continuă posesia în zona din faţă prin
transmiterea balonului, având în faţă zona medie şi din spate a echipei
adverse;
• AMC - echipa observată continuă posesia în zona din faţă prin reţinerea
balonului, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei adverse;
• AOC - echipa observată continuă posesia în zona din faţă prin
transmiterea balonului, având depăşiţi toţi jucătorii mai puţin portarul
echipei adverse;
• AOC - echipa observată continuă posesia balonului prin reţinere în zona din
faţă, având depăşiţi toţi jucătorii mai puţin portarul echipei adverse;
• TIR - echipa observată trage golul;
• IG - mijIocaşul echipei adverse intercepetează balonul;
• IR - zona din spate a echipei adverse intercepetează balonul;
• IM - zona medie a echipei adverse intercepteaza balonul;
• lA - zona din faţă a echipei adverse intercepteaza balonul
a.3) Finalul posesiei balonului (opt categorii)

• RMP - zona medie a echipei adverse recuperează balonul, având în faţă
zona din spate a echipei observate;
• RAP - zona din fata a echipei adverse recuperează balonul, având în
faţă zona din spate a echipei observate;
• MRP - zona din spate a echipei adverse recuperează balonul, având în
faţă zona medie şi cea din spate a echipei observate;
• NMP - zona medie a echipei adversare recuperează balonul, având în
• MAP - zona din faţă a echipei adverse recuperează balonul, având în
• ARP - zona din spate a echipei adverse recuperează balonul, având în
faţă întreaga echipă observată;
• AMP - zona medie a echipei adverse recuperează balonul, având în
faţă întreaga echipă observată;
• PG - portarul echipei adverse recuperează balonul.
b) Când echipa observată nu are în posesie balonul

b1). desfăşuarea neposesiei balonului (23 categorii):
• RAN - echipa adevrsă continua posesia în zona din faţă prin
transmiterea balonului, înainte aflându-se doar zona din spate a echipei
observate;
• RAN - echipa adversă continuă posesia în zona din faţă prin reţinerea
balonului, înainte aflându-se doar zona din spate a echipei observate;
• RMN - echipa adversă continuă posesia în zona medie prin transmiterea
balonului, înainte aflandu-se doar zona din spte a echipei observate;
145
• RMN - echipa adversă continuă posesia balonului în zona medie prin
reţinerea balonului, înainte aflându-se doar zona din spate a echipei
observate;
• MAN - echipa adversă continuă posesia în zona din faţă prin
transmiterea balonului, înainte aflându-se un jucător din zona medie a
echipei observate;
• MAN - echipa adversă continuă posesia balonului în zona din faţă prin
reţinerea acestuia, înainte aflându-se un jucător din zona medie a
echipei observate;
• MMN - echipa adversă continua posesia balonului în zona medie prin
transmiterea balonului, înainte aflându-se un jucător din zona medie a
echipei observate;
• MMN - echipa adversă continuă poseia în zona medie prin reţinerea
balonului, înainte aflându-se un jucător din zona medie a echipei
observate;
• MRN – echipa adversă continuă posesia în zona din spate prin reţinerea
"balonului, înainte aflându-se un jucător din zona medie, a echipei
observate;
• AMN - echipa adversă continuă posesia în zona medie prin
transmieterea balonului, înainte aflându-se zona din faţă, a echipei
observate;
• MRN - echipa adversă continuă posesia în zona medie prin reţinerea
balonului, înainte aflându-se zona din faţă, a echipei observate;
• ARN - echipa adversă continuă posesia în zona din spate prin
transmiterea balonului, înainte aflându-se zona din faţă, a echipei
observate;
• ARN - echipa adversă continuă posesia în zona din spate prin reţinerea
balonului, înainte aflându-se zona din faţă, a echipei observate
• REN -echipa adversa continua posesia in zona externa prin transmiterea
balonului, inainte aflandu-se zona din spate a echipei observate;
• REN - echipa adversă continuă posesia în zona externa prin reţinerea
balonului, înainte aflându-se zona din spate a echipei observate;
• REN - echipa adversă continuă posesia în zona din fata prin
transmiterea balonului, fiind depăşiţi toţi jucătorii mai puţin portarul
echipei observate;
• OAN - echipa adversă continuă posesia în zona din faţă prin reţinerea
balonului, fiind depăşiţi toţi jucătorii mai puţin portarul echipei observate;
• LAN - echipa adversa trage gol;
• GI - Portarul echipei observate intercepteaza balonul;
• RI - zona din spate a echipei observate intercepteaza balonul;
• MI - zona medie a echipei observate interceptează balonul;
• AI - zona din faţă a echipei observate interceptează balonul.
3. Rezultate
Rezultatele analizei au relevat aspecte esenţiale pentru joc. S-a estimat un
număr ridicat (peste 150) de modele de joc; adică, lanţuri de tranziţie între
categorii care se succed cu mai mare probabilitate decât cele marcate de
hazard. Cunoaştem în mare măsură fluxul comportamental care descrie
interacţiunea realizată de echipe în joc. Din lipsă de spaţiu vom face doar o
146
sinteză a anumitor reguli de joc referitoare la: spaţiu, contextul
interacţiunii, comportament strategic şi combinaţii ale acestora.
Am putut verifica efectele conceptului de "spaţiu orientat“ ce
caracterizează fotbalul. Trecerile între spaţiile folosite de către echipe
demonstrează o progresie logică pe axa longitudinală, de la poarta care se
apără până la poarta la care se atacă. Am verificat şi faptul că utilizarea
spaţiului realizat de echipe nu păstrează mereu această progresie logică care o
îndreaptă spre poarta virtuală.
În multe cazuri, această progresie este oprită şi chiar întârziată în
perspectiva diacronică. Trecerile sunt continue; adică, se trece de la un
spaţiu spre cel imediat următor sau anterior. Când zonele sunt considerate
criteriu de comportament, pe măsură ce acestea se apropie de aria rivală, este
mai probabil să se ajungă la poarta adversă. Zona 1 are o retrospectivă
foarte limitată în vreme ce prospectiva este arborescentă. Contrariul are
loc cu zona 5 care este arborescentă din perspectiva, retrospectivă şi
foarte limitată, pentru prospectivă.
În legatură cu trecerile / tranziţiile întâlnite între diferitele comportamente
strategice realizate de echipe, rezultatele sunt evidente. Odata ce echipa a
recuperat balonul, se continuă cu reţinerea lui pentru ca mai târziu să fie
pierdut sau să se întrerupă jocul regulamentar, se menţine acelaşi lanţ de
acţiuni strategice pe tot jocul: recuperarea balonului, menţinerea lui,
pierderea şi menţinerea ne posesiei, toate se succed fără încetare în
acţiunea jocului de fotbal. De puţine ori, după continuarea posesiei balonului
apare vreo lansare la poartă care, în general, nu se termină cu gol. Cel mai
probabil este să se piardă sau să se producă o întrerupere regulamentară
contra echipei care a realizat-o.
Odata plasate în spaţiu acţiunile strategice, rezultatele analizei sunt
interesante, recuperările se realizează mai degrabă aproape de poarta
rivală pe măsură ce acestea au loc mai departe de poarta care se apară. În
legatură cu întreruperile regulamentare observăm cum pe masură ce acestea
sunt puse în joc mai aproape de poartaă, posibilitatea de interceptare de către
echipa adversă este din ce în ce mai mare.
Privind contextele de interacţiune, observăm transmisii extrem de
semnificative pentru joc. Contextele de interacţuni ofensive au mai mare
probabilitate de trecere spre contextele ofensive, spre deosebire de contextele
defensive care favorizează contexte defensive. De exemplu, contextele slabe
ofensiv cum sunt RA şi MA au mai mare probabilitate de tranziţie între ele. La
fel se întâmplă cu contextele de mare valoare ofensivă cum sunt AR şi MR care
au mai mare probabilitate de tranziţie între ele. Trebuie subliniate contextele
RM şi MR-cheie în jocul de atac. Primul (RM), la începutul atacului, garantează
o mai mare probabilitate de tranziţie spre zona medie a echipei, zonă pe unde
tranzitează majoritatea atacurilor. Al doilea context (MR), la finalul atacurilor,
oferă eficacitate poziţiei balonului.
Odată plasate în spaţiul jocului contextele interacţiunilor, rezultatele
sunt destul de similare. Au mai mare probabilitate de activare interacţiunile
cu valoare ofensivă scazută dacă sunt precedate de contexte defensive.
Acelaşi lucru se întâmplă cu contextele de înaltă valoare ofensivă. Pe de alta
147
parte, putem menţiona că anumite contexte de interacţiune, în ciuda valorii
ofensive teoretice, nu mai au tranziţii excitante către alte contexte ofensive fiind
vorba de un spaţiu al terenului de joc care este foarte depărtat de poartă
adversă. Acesta este cazul contextelor de interacţiune ofensivă (AR şi MR) care
apar în zona 3.
Analiza secvenţială a acţiunilor desfăşurate de către echipe în legătură
cu contextele de interacţiuni unde acestea au loc, se dau instrucţiuni pe
aceeaşi linie ca şi până acum. Trecerile între categorii au conceptul de
proximitate, fie spaţială , fie situaţională.
In graficul urmator aratam cum sunt relatiile de trecere intre diferitele categorii.
Actiunile care se desfăşoară în acelaşi context au un grad mai mare de activare
între ele, se reduc în contexte alăturate, într-o direcţie şi alta.
Categorile cu acelaşi context de interacţiune au mai mare probabilitate de
trecere sau progres către contexte de interacţiune mai ofensive, când acţiunea
strategică implicită este de recuperare a balonului mai degrabă decât
menţinerea sau posesia.
Analiza secvenţială a acţiunilor desfăşurate strategic funcţie de contextele
de interacţiune şi în legatură cu spaţiul terenului de joc unde acestea au loc,
colaborează anumite aspecte pe care le-am comentat în acest articol.
Trecereile între categorii au conceptul de «proximitate», fie spaţială fie
situaţională. Întâlnim aici mai puţine jaloane de ghidare decât înainte. Aceasta
datorită frecvenţei mai reduse cu care s-a operat la separarea categoriilor
referitor la cele cinci zone ale terenului de joc în care s-au specializat. Chiar şi
aşa, numărul de jaloane comportamentale estimate a fost ridicat.
Trecerile excitante şi inhibante ale comportamentelor faţă de relaţia de
transformare şi/sau translaţie a categoriilor au fost diferite. Anumite categorii
favoriează prezenţa transformărilor şi/sau translaţiilor prin intermediul reţinerii
balonului, în vreme ce pentru altele, are prioritate luarea balonului.
4. Discuţii / Concluzii:
În cele trei articole s-a încercat prezenatarea unui studiu a acţiunii

jocului de fotbal.
S-a prezentat SOCCAF ca propunere ce poate oricând fi îmbunătăţită.
Astfel suntem în măsură să spunem ce zone de acţiune, contexte de
interacţiune sau strategice sunt mai mult sau mai puţin recomandabile pentru
joc.
Apoi cunoaştem când este preferabilă transformarea şi/sau translaţia de la
configuraţiile speicale de interacţiune. Ştim cum este de preferat să se producă
transformarea şi/sau translaţia de la contextele de interacţiune, schimbările în
zonele de acţiune.
Ştim unde este de preferat să aibă loc transformarea şi/sau translaţia unei
anumite configuraţii spaţiale.
148
V. CONSIDERAŢII METODOLOGICE ÎN ANTRENAMENTUL
FOTBALULUI AMATOR
Când revizuim procesul de antrenare cu un grup de jucători, trebuie să

analizăm contextual şi mediul în care se dezvoltă acest proces. Trebuie să ne
adaptăm la categoria, nivelul competitiv şi mai ales la caracteristicile jucătorilor
pentru a obţine randament maxim. Comentez acest lucru pentru ca unii
antrenori comit erori în procesul şi metodologia de antrenare, nu din lipsa de
cunoştinte, ci din neputinţa de a se adapta exigenţelor, caracteristicilor şi
nevoilor categoriei în care îşi desfăşoara tehnica. Asta pentru că, fiind în fruntea
unei echipe sportive, noi tehicienii nu ştim precis ce obiective ne propunem să
urmăm. Pretenţiile unui antrenor şi interesele colective nu sunt aceleaşi pentru
o echipă care joacă în categoria 2-a B naţională, în cea cu jucători profesionişti
sau în divizia 3-a, unde jucătorii au un contract serios cu clubul, căci există un
contract economic care cere antrenorului şi jucătorilor o serie de prestaţii în
ciuda faptului că sunt amatori. Aceasta diferă de o echipa din a 2-a regională,
unde interesele jucătorilor şi ale clubului diferă total de cele citate anterior.
Acelaşi lucru se întâmplă cu fotbalul de formaţie. Cum ar fi echipă de juniori
a ligii locale care are obiective diferite de echipa de juniori a diviziei de onoare.
Motivele abordării diferite de către fiecare antrenor ar fi: exigenţa concurenţei,
disponibilitatea jucătorilor, calendarul concurenţei, nivelul fizico-tactic-tehnic a
jucătorilor, etc.
Fiecare mediu de antrenare (profesionist, semiprofesionist, amator, etc)
necesită propria abordare şi o metodologie adecvată.
Conţinutul fotbolistic (tehnică, tactică, condiţii) de la fotbalul profesionsit şi
cel amator este identic, greşeala constă în cum este introdus, distribuit şi aplicat
acest conţinut. Cheia nu constă atât în cnunoştinţele antrenorului sau propria
experineţă ci că acest antrenor să se simtă capabil că să-şi aplice cunoştinţele
ţinând seama de mediul în care îşi va realiza munca de tehnician (cultura şi
obiceiurile de club). În definitiv, cheia succesului se află la acel antrenor care
posedă maximă titulatura sportive şi are o echipă 2B la fel ca unul care are o
echipă inferioară, dar aceeaşi titulatură, acesta din urmă trebuind însă să
antreneze diferit pentru a obţine cel mai bun randament într-o situaţie dată şi cu
o echipa concretă. Acest "diferit" se referă la următoarele aspecte:
• o abordare a obiectivelor care să fie în concordanţă cu nivelul
economic social al clubului;
• aplicare unei metode adecvate pentru un grup de jucători cu
anumite caracteristici;
• programarea şi planificarea antrenamentelor în funcţie de
posibiltăţile jucătorilor şi de echipele sportive de care se dispune;
• a ţine cont de acele principii de antrenare care au cea mai mare
incidenţă în contextul sportiv în care se realizează direcţia tehnică.
Pe scurt, "fiecare tipologie şi nivel de antrenament are caracteristicile sale
“specifice”.
După aceea trebuie alese obiectivele, metodologiile şi exerciţiile, jocul de
antrenare; antrenamnetele copiilor nu înseamnă o imitare ieftină a celor de
juniori iar acesta din urmă nu este o copie a antrenamentului pentru aduiţi"
(Bauer 1990).
Modul de evitare a anumitor erori de antrenare se afla în faptul că antrenorul
va face mai înâti o analiză a contextului sportiv (schema 1) şi după aceea
programarea şi planificarea antrenamentului. Va trebui să cunoască deci
149
profund infrastructura clubului în care îşi desfăşoară activitatea de tehnician
sportiv.
Analiza contextului sportive va consta în următoarele:
• situaţia sportivă;
• instalaţii şi echipamente sportive;
• calendar de competiţii.
Programare, planificare si periodicizarea procesului de antrenare
1. Situaţia sportivă
În acest capitol ne vom pune următoarele infrastructuri:

• analiza obiectivelor sportive în ce categorie se află clubul?
• care sunt obiectivele sportive fixate pentru aceasta perioadă?
• s-au îndeplinit obiectivele sportive din perioada anterioară?
• care a fost ranadamnetul atins în perioada anterioară?
• analiza echipei!
• câţi jucători există acum în echipă?
• câţi jucători au plecat din club şi câţi s-au încorporat?
• ce vârstă au jucătorii (elaborarea unei fişe personale a fiecărui jucător)?
• ce nivel de prestaţie condiţională, tehnică, tactică şi psihologică au
jucătorii?
• are clubul echipe de categorii inferioare?
• Ce cunosc despre echipă?
• Care sunt interesele şi motivaţiile jucătorilor prin practica fotbalului?
• Care sunt obligaţiile laborate ale jucătorilor sau ale activităţilor de studio?
Timpul disponibil pentru a antrena:

Antrenorul va stabili câte zile poate antrena, ce orar, etc. Adică, exigenţa şi
dedicaţia jucătorilor faţă de antrenament va varia în funcţie de obictivele
stabilite, categoria, relaţia contractuală a jucătorilor de clubul
(profesionist, semiprofesionist, de amatori, etc)
2. Instalaţii şi echipamente sportive
Trebuie să analizăm ce resurse materiale şi umane sunt la dispoziţia

tehnicianului pentru realizarea antrenamentului:
• pe câte instalaţii de antrenare pot miza?
• Ce dimensiuni are terenul de fotbal?
• Ce tip de suprafaţă: iarbă, pământ, etc
• Dispun de lumină artificială?
• Clubul are un teren pentru disputarea cu partide oficiale şi altul pentru
antrenament?
• În momentul antrenamentului, mai sunt alte echipe ale clubului pe teren?
• De ce tip de instalaţii auxiliare dispun: polivalentă acoperită, sala de
gimnastică, pădure, plaja?
2.1. De ce fel de materiale sportive şi utilaje dispun?

• mingi, conuri, perne, mingi medicinale, porţi mobile, ciocane, etc.
2.2. Voi avea posibilitatea de a mai aduce material sportiv?

Se poate conta pe personal tehnic ajutător?
150
Tehnic auxiliar, terapist, antrenor de portari, fizioterapeut, maseur, etc.
3. Calendarul competiţiei?
Odată realizată această analiză prealabilă a situaţiei sportive a echipei se va
trece la elaborarea planificării, porgramarii şi periodizării antrenamentului.
Insist ca baza corectă a planificării antrenamentului se află în analiza
prealabilă a contextului sportiv. În acest fel, orice antrenor şi independent de
nivelul de formare pe care îl posedă, ca şi de categoria echipei pe care o
dirijează, va proiecta un proces de antrenare şi un plan de acţiune mai coerent
care să se adapteze realităţii. Făcând astfel, nu se va cădea în monotonia
antrenamentelor nici într-o improvizaţie continuă.
În definitiv, cunoscând dinainte condiţiile antrenamentului noi, ca antrenori,
vom elabora un plan conform cu aceste situaţii. Şi să nu uităm că deşi de multe
ori condiţiile anterior menţionate nu sunt cele de dorit pentru a realiza un plan
de antrenament riguros, ci este atitudinea pozitivă a tehnicianului şi capacitatea
acestuia de a folosi resursele cele mai potrivite. Toate acestea adăugate la
predispoziţia şi atitudinea pozitivă a jucătorilor, provocată şi potentată de către
antrenor, fac din antrenamnet un act pozitiv şi benefic.
La final, vom semnala câteva jaloane metodologice de care trebuie să
ţinem seama când abordăm antrenamentul pe categorii în care nici posibilităţile
umane, nici cele temporale sau materiale nu sunt cele dorite:
• proiectarea unor metode de lucru şi sarcini de antrenament care să

se adapteze caractersticilor grupului de jucători şi infrastructurii clubului
(timpul disponibil, instalaţiile şi echipamentele sportive);
• dacă în fotbalul profesionist, unde se dispune de mai mult timp,
pentru antrenament, tendinţa actuală este de a recurge la metoda de
antrenament integral, cu atât mai mult trebuie folosită această metodă
de antrenament în fotbalul amator şi fotbal de bază, ştiind că aplicarea
unei anumite sarcini îmbunătăţeşte diversele calităţi (principiul unităţii
funcţionale);
• în momentul programării sesiunilor de antrenament, antrenorul
trebuie să aiba în vedere activitatea extrasportivă a jucătorilor. De aceea,
uneori va stabili grupe de lucru sau va reduce sarcina de antrenament la
acei jucători la care se observă oboseala fizică sau mentală;
• în sarcina totală de lucru a jucătorilor, antrenorul nu numai că
trebuie să ţină seama de ceea ce realizează jucătorii la antrenament,
ci trebuie să ţină seama de obligaţiile de lucru sau învăţătură ale
acestora (principiul individualităţii);
• nu trebuie cumulate multe tipuri de antrenament (conditionat, etnic,
tactic, strategic) într-o sesiune şi în microciclu deoarece nu mai
aucontinuitate.. ... Adică, nu se va produce o îmbunătăţire,
neexistând adaptare (Principiul continuităţii);
• progresul echipei pe termen scurt va consta în îmbunătăţirea accentului
tactic (dacă s-a lucrat adecvat) înaintea aspectelor tehnice şi
condiţionate care necesită o adaptare mai îndelungată.
Bibilografie
BASTON EUGEN
151
PREGATIREA
PENTRU UN MECI INTERNATIONAL
Sursa: Revista “INSIGHT”,

Vol. 2, 1998
Urmarind timp de zece zile neîntrerupt meciurile echipei Angliei avute cu

echipele Bulgariei şi Luxemburgului, am primit o serie de solicitări care se
interesau de munca făcută de portarii David Seaman, Nigel Martyn şi Tim
Flowers în construirea unui meci internaţional. Datele înscrise în tabelul de mai
jos reprezintă o divizare a muncii şi a timpului făcut de un specialist în apărare,
plus a timpului care este petrecut cu echipa pe fiecare zi:
CONDUCEREA ANTRENAMENTULUI TIMP DE 0 SĂPTĂMÂNA

PENTRU MECIUL ANGLIA - BULGARIA - 9 octombrie 1998
ZIUA INDIVIDUAL TIMP TIMP CU ECHIPA
• bună încălzire după • implicarea

meciurile de la sfârşitul 20' (antrenarea)
Luni, la 200 p.m. săptămânii portarului în
• pase şi stopare schemele de
• încălzire la pământ contraatac
10' 25'
• încălzirea cu mingea.
Joc de picioare cu sau
fără minge, de
asemenea este inclusă
45'
oprirea mingiei la
Marţi, la 1030/1100 a.m. sfârşitul mişcării.
• munca suplimentară • termmarea
făcută de portar este exerciţiilor
mai confortabilă cu 25' de
pasele pe la spate. contracarari
• încălzire la pământ 10'
• încălzire, tragere şi
pase (prindere, 20'
Miercuri, la 11°° a.m. mânuire) 60' • meci
10'
• încălzire la pământ
• încălzire urmată de
exerciţii de încrucişare. 30'
40' • atac-ărare şi
Joi, la 400 p.m. variate şutări
• Încălzire la pământ. 10'
152
ZIUA INDIVIDUAL TIMP TIMP CU ECHIPA
• încălzire 15' • organizarea
• antrenarea reflexelor 30' unor mici serii
40' de jocuri
• încălzire la pământ 10' (meciuri) de
echipă
antrenând şi
portarul care
Vineri, la 2°° p.m. joacă în afara
terenului ca
să exerseze şi
perfecţioneze
jocul de
picioare
• întreaga echipă merge
Sâmbătă, la 1100 a.m. la plimbare
Ziua meciului, • încălzirea separata a

300 p.m. lovitura de portarului pe teren
începere a jocului înaintea jocului
După cum vedeţi, voi încerca să acopăr aspectele majore ale poziţiei
portarului de-a lungul săptămânii iar mai jos, sunt patru dintre exerciţiile pe care
Ie folosesc în diferite zile :
1. PASARE
153
Doi serveri (S) fiecare cu câte şase baloane pe linia de 18 m. Portarul (P) şi
poziţionează picioarele şi apară şuturile alterntiv până când vor fi folosite toate
mingile.
Puteţi săschimbaţi tipul aruncării cu fiecare şut pe care îl faceţi, lovituri
cu mingea din voleu, semi-voleu şi lovituri care nu se socotesc.
2. JOC DE PICIOARE FĂRĂ MINGE.
Mişcări în formaţie pas energic:
Mişcare oblică cu piciorul stâng peste pidorul drept şi apoi invers,

piciorul drept peste stângul.
Săritură oblică înainte şi înapoi cu împingere pe ambele picioare.
154
3. JOC DE PICIOARE CU MINGEA
Doi serveri cu şase baloane fiecare de la linia de 18 m, 8 obstacole, 4 pe

fiecare parte ieşind la 45° de la centrul porţii spre careul de 6 m. Portarul începe
central driblâd obstacolele făcând sărituri pentru a prinde mingea de la server
pe masură ce ea vine de la ultimul. Apoi, revine la poziţia înţială şi repetă
exerciţiul pe poarta opusă.
4. REFLEXELE
Împărţiţi poarta pe jumătate cu un con, puneţi 10 baloane pe poartă în

apropierea stâlpului, cu S1, S2 stă la 7 m depărtare şi primeşte mingile de la
S1, cu mingea din voleu într-o poartă mică. Poziţia portarului începe din
apropierea stâlpului S1 când el aruncă mingea la S2, portarul îşi poziţionează
picioarele repede şi apară mingea din voleu de la S2. Portarul apară 10
baloane,se odihneşte şi apoi repetă mişcarea pe partea opusă.
Sper că s-a răspuns cerinţelor dumneavoastra şi îmi face plăcere să
vorbesc cu dumneavoastră la următoarea discuţie când vor fi şi alte probleme
de discutat pentru obţinerea brevetului.
155
ILIE MARIN
ANTRENAMENT PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA

REZISTENŢEI (AEROB ŞI A VITEZEI
(ANAEROBE)
Sursa: Revista Insight, Nr. 2,

Vol. 2, 1998
1. Ce trebuie luat în consideraţie atunci când se planifică o

şedinţă de antrenament.
Cu excepţia unui nivel de elita, durata medie a unei şedinţe de pregătire în

timpul campionatului nu poate fi mai mare de 2 ore şi poate avea loc numai de
2 ori pe săptămână. De obicei, aceste şedinţe implică o încălzire, un
antrenament de tip aerob şi de sprint cât şi exerciţii specifice pentru a
îmbunătăţii anumite componente ale abilităţilor. Astfel jucătorii pot să
progreseze în timpul unui meci semi structurat punând accentul pe cunoştinţe
tactice înainte de a realiza o relaxare potrivită. Şedinţa de antrenament trebuie
să realizeze mai multe scopuri într-un timp limitat deci, antrenorul trebuie să
planifice fiecare acţiune astfel ca aceste scopuri să fie realizate eficicient.
Scopul acestui articol este de a asigura două exemple de exerciţii de
antrenament folosind balonul, care dacă sunt folosite eficient, nu numai că pun
accentul pe abilităţile tactice şi cele de a manevra balonul ci asigură şi o
pregătire a sistemelor aerob şi anaerob.
156
Figura 1 prezintă schiţa unui joc modificat care în afară de faptul că
îmbunătăţeşte abilităţile de a pasa şi de a controla balonul ale jucătorilor, va
dezvolta şi rezistenţa.
Se plasează două porţi la mijiocul fiecărei jumătăţi de teren. Două echipe de
câte 8 jucători (7 jucători de câmp şi un portar) joacă una împotriva celeilalte.
Golurile pot fi înscrise numai din spatele porţii (ex. în zonele 1 şi 3). În zona 2
jucătorii au voie să atingă balonul numai de două ori şi fiecare echipă poate
pasa numai de 6 ori. Dacă nu reuşesc să înscrie până la terminarea celor 6
pase, mingea trece la adversari. Jocul durează 8-10 minute pentru a realiza o
pregătire intensă caci jucătorii, în mod obişnuit, vor exersa la un ritm de 150-
175 bătai ale inimii pe minut.
Aceste jocuri pe teren redus sunt avantajoase pentru ca pot fi modificate
pentru a schimba intensitatea exerciţiului. De exemplu, prin extinderea pe
lungime a zonei 2 (unde se desfăşoară marea parte a jocului), intensitatea va
creşte. Alte schimbări, cum ar fi stipularea ca cel puţin 3 jucători de atac trebuie
să se afle în zona de atac atunci când se înscrie un gol, va creşte de asemenea
intensitatea. Astfel, antrenorul poate cu uşurinţă să modifice calitatea şedinţei
de antrenament prin modificarea dimensiunilor terenului sau a regulilor de joc.
La finalul jocului lăsaţi jucătorii să se odihnească (nu mai mult de 2 minute) şi
puneţi echipa învingătoare să joace cu învinşii unui meci similar care s-a
desfăşurat în altă parte a terenului de antrenament.
Fig. 1. Schiţa unui joc modificat
157
2. Îmbunătăţirea vitezei (pregătire anaerobă)
În acest sens, în fig. 2, se arată cum viteza (de alergare) şi capacitatea de
menţinere a vitezei pot fi dezvoltate în timpul realizării unui exerciţiu de
atac/aparare.
Jucătorii realizează acest exerciţiu doi câte doi: li se cere să pornească de la
un anumit punct de start cât de repede posibil către o minge pusă în joc de
un "servant'. Jucătorul care ajunge primul la balon trebuie să continue către
poarta şi să încerce să înscrie, în timp ce sarcina celui de-al doilea jucător este
să încerce să se apere pentru a împiedica înscrierea golului. După
completarea exercitiului, ambii jucători aleargă în spatele grupului şi se refac
până Ie vine din nou rândul.
Exemplul prezentat mai sus permite realizarea unui raport de lucru /odihnă
de 1:4 care este în conformitate cu dezvoltarea capacităţii de menţinere a
vitezei (a se vedea "INSIGHT", Vol. 1, nr. 1). Astfel, acest exerciţiu va dezvolta
viteza de alergare de la un punct de start şi pe parcursul distenţei acoperite
(de obicei 20-30 m). Mai mult, dacă sunt realizate mai multe şedinţe (cel
puţin 1 set de 10 reprize) capacitatea de a atinge nivelul maxim sau aproape
maxim al unor reprize de exerciţiu fizic repetat, având înalta intensitate, va
fi mult imbunatatiţă.
Acest exerciţiu este folositor în special pentru faptul că şedinţa de pregătire
poate fi schimbată uşor fie prin schimbarea distanţei de la care balonul este
lovit şi astfel şi distanţa sprintului sau prin schimbarea numărului de jucători,
schimbând astfel raportul lucru/odihnă (de exemplu vedeţi "INSIGHT" Vol. 1,
nr. 3).
Fig. 2. Exerciţii de atac
158
Rezumat / Concluzii:
În acest jurnal sunt multe exemple de exerciţii specifice folosite pentru a

îmbunătăţi diferite abilităţi fotbalistice cât şi tactica.
Totusi este important ca antrenorul să nu efectueze astfel de antrenamente
fără a analiza beneficiile psihologice asociate ale antrenamentului, căci printr-o
atentă schimbare (a intensităţii şi timpului) ale acestor exerciţii se pot
realiza câştiguri semnificative în pregatirea fizica. Prin adoptarea acestor
principii în timpul unei şedinţe de antrenament individual, jucătorii vor progresa
de la exerciţii de tip aerob de intensitate mică şi flexibilitate în timpul încălzirii la
determinare psihologică care simulează cerinţele din timpul unui meci. În acest
fel, un antrenament de 2 ore ar trebui să simuleze angajamentul observat în
timpul unui meci având beneficiul unui surplus de timp fără a compromite nici
dezvoltarea abilităţilor sau a cunoştinţelor tactice.
ILINCA VASILE
A XVIII-A EDIŢIE A SIMPOZIONULUI UEFT

DIN ISRAEL 1997
John Mc Dermott şi Hohn Barnwele

Sursa: Revista “INSIGHT",
Volumul I, anul 1998
John Mc Dermott, Membru al comitetului de conducere privind Evoluţia

Fotbalului Naţional şi Hohn Barnwell, Director Executiv al Asociaţiei Ligii
Managerilor, care au luat parte de curând la a XVIII-a ediţie a simpozionului
UEFT (Uniunea Europeană a Antrenorilor de Fotbal) din Israel, 1997.
John Mc Dermott întocmeşte un raport asupra constatărilor personale şi
asupra unor lucrări practice demonstrate.
Invocând divina intervenţie şi scotocind prin garderobă în speranţa de a găsi
costumul norocos, Bobby Robson a recunoscut că de-a lungul carierei sale
manageriale a încercat numeroase metode de a afla răspunsul cu privire la arta
de a conduce echipele de succes.
Robson a fost primit cu mare stimă pe parcursul celor 4 zile cât a durat
Simpozionul UEFT găzduit de Asociaţia de Fotbal din Israel din octombrie de la
Shefayim situat la periferia oraşului Tel Aviv. Aici s-au întrunit reprezentanţi a
35 de ţări pentru a dezbate şi analiza principalul Campionat Internaţional de
juniori şi pentru a participa la prezentarea ideilor antrenorilor din diferite ţări.
Directorul Tehnic la Barcelona susţine, în baza vâstei sale experienţe la cel
mai înalt nivel, că nu există scuze. El rezumă arta de a conduce echipele de
jucători după cum urmează:
159
• Capacitatea de a evalua jucătorii din componenţa echipei pe piaţa
tansferurilor;
• Dezvoltarea încrederii, motivaţiei şi spiritului de echipă prin prisma
entuziasmului şi ambiţiei antrenorului;
• Posedarea unor cunoştinţe aprofundate cu privire la joc şi
capacitatea de a împărtăşi experienţa sa în mod simplu şi insistent;
• Curajul de a convinge combinat cu abilitatea de a observa şi
desluşi jocul.
Când ceva nu merge cum trebuie antrenorul trebuie să-şi pună 3 întrebări:
1. De ce?
2. Unde?
3. Ce pot face?
Robson a amintit un exemplu din sezonul trecut: 3-0 la Nou Champ cu
Atletico Madrid după 30 de minute când 110.000 de spectatori îşi manifestau
dezgustuil fluturându-şi batistele în direcţia sa. El însă şi-a depăşit reacţia de
panică (sentimentul de strângere în stomac) pe la întrebarea nr. 3 când a
efectuat 2 schimbări şi-a stăpânit impulsul de a chema un taxi şi a scos din
teren pe căpitanul echipei, un jucător de talie intenaţională, după numai 34 de
minute de joc. O decizie de-a dreptul nepopulară, Robson a fost ţinta unei
reacţii zgomotoase de dezaprobare. Însă prin decizia sa nepopulară, dar
îndrăzneaţă, Barcelona a câştigat meciul cu 5-4 şi a mers mai departe pentru a
câştiga ulterior Cupa Spaniei.
La nivelul tineret, Simpozionul s-a concentrat pe constatările lui Jozef
Venglos reprezentantul UEFA şi FIFA şi ale lui Gerard Houllier, Directorul tehnic
al Federaţiei Franceze de Fotbal.
Venglos a susţinut ideile lui Bobby Robson şi a facut comentarii cu privire la
"dezvoltarea dimensiunii strategice". În Campionatul Mondial de Tineret sub
20 de ani din Malaysia să înlocuieşti jucătorii devreme pe parcursul jocului -
chiar înainte de închiererea primei reprize, nu constituie un lucru neobişnuit.
Această tendinţă de abordare a echipei face ca antrenorul să pună un mai
mare accent pe dezvoltarea dinamicii grupului şi a relaţiilor prin comunicare
efectivă.
Ambii au concluzionat aşadar, că la nivel de tineret, africanii şi în mod
special sud-americanii au dat dovadă de mai mare abilitate tehnică şi
creativitate decât echipele europene ai căror jucători, ce-i drept, sunt, în
general, mult mai coştiincioşi. Reţinând acest aspect, antrenorii europeni de la
toate nivelele trebuie să formeze o gândire mai rapidă şi inovatoare la jucătorii
lor.
Jose Farias, Preşedintele Asociaţiei Antrenorilor din America Latină, în
expunerea sa a pus mai mare accent pe tehnică practicii repetitive, asemănând
antrenamentul în fotbal cu antrenamentul la bară al unui dansator de balet. Cu
cât este mai mare sfera tehnicilor utilizate, cu atât jucătorul capăta mai multă
încredere şi echipa devine mult mai eficientă.
"Antrenorii trebuie să îndrume jucătorii în aşa fel încât aceştia să fie
încurajaţi şi curioşi deopotrivă - să fie capabili să învingă jucători în dublu sens
şi să-şi armonizeze jocul pe ambele picioare ... să stăpânească perfect terenul
din jurul lor."
Antrenamentul repetitiv al jucătorilor în ceea ce priveşte exersarea loviturilor
este aproape mereu combinat cu şuturi la poartă.
Sud americanii au insistat de asemenea asupra demonstraţiilor. În
Argentina, antrenorii aflaţi în top sunt încurajaţi în sens pozitiv să joace cel puţin
săptămânal, câtă vreme în Chile se practică o abordare uşor diferită bazată pe
160
o gândire similară astfel încât un antrenor mai în vârstă şi implicit mai
experimental colaborează cu un antrenor mai tânăr care se dovedeşte a fi un
excelent demonstrator.
În continuare, sunt prezentate exemple de antrenamente pe tema gândirii
rapide (luarea de decizii rapide) şi a inovaţiei:
Jose Farias - Fost Preşedinte Internaţional de origine argentiniană al Asociaţiei

Antrenorilor din America Latină.
"Nu îşi cere scuze pentru simplitatea antrenamentelor - subliniind în schimb
calitatea repetiţiei".
1. Control şi şut pe poartă (Fig. 1)
ORGANIZARE:
• S1 pasează la A1
• A1 preia controlul balonului de la prima atingere şi şutează la a doua
atingere.
• Apărătorul D rămâne pasiv
(Fig. 1)
FACTORII CHEIE:
• să intre pe linia mingii;

• să observe poziţia apărătorului;
• să creeze un nou unghi de la prima atingere;
• să întroducă disimularea în controlul balonului dacă este necesar;
• să şuteze cu precizie de la a doua atingere.
AVANSAREA:
• diversificarea paselor;
• apărătorul să rămână de-o parte sau să se implice – să observe decizia
atacanţilor de la prima atingere a balonului;
• să acţioneze de ambele părţi ale zonei de penalti.
161
2. Rasucire şi şut pe poartă (Fig. 2)
ORGANIZARE
• S paseaza la A;
• A execută o răsucire de la prima atingere şi şutează la a doua atingere;
• D rămâne pasiv.
(Fig. 2.)
FACTORII CHEIE:
• A face loc;
• A ia decizia pe ce parte să execute răsucirea;
• A execute răsucirea cu disimulare;
• A şutează pe poartă cu precizie
AVANSARE:
• efectuaţi o varietate de răsuciri în funcţie de poziţia apărătorului (inclusiv

lăsaţi mingea să treacă printre picioarele atacantului);
• apărătorul devine mai activ;
• acfionaţi de ambele părţi ale zonei de penaiti.
3. Dribling şi şut pe poartă (Fig. 3)

ORGANIZARE:
• S pasează la A;
• A execută dribling pentru pătrunde pe laterală în suprafaţa de penalti şi
şutează din unghi deschis;
• D rămâne pasiv.
162
(Fig. 3)
FACTORII CHEIE:
• un prim contact pozitivş şi compromiterea apărării;

• disimulare şi cârlig/trecere din scurt în suprafaţa de penaiti;
• accelerare cu schimbare de direcţie;
• trece dincolo de linia apărării care se regrupează;
• blocarea atacantului cu piciorul (piciorul stâng în schema de mai sus) şi
şut cu partea exterioară a piciorului, rostogolind mingea în colţul de jos
pe lângă portar.
AVANSARE:
• apărarea devine mai activă;

• acţionaţi de ambele părţi ale suprafeţei de penalti.
GERARD HOULLIER - Directorul Tehnic al Federaţiei Franceze de Fotbal
1. Joc de încălzire (Fig. 4)

ORGANIZARE
• 2 porţi mobile spate în spate la centrul terenului cu doi portari;

• 6 contra 6 marchează în oricare poartă;
• jucătorii se pot mişca oriunde în suprafaţa de 60 x 40.
163
(Fig. 4)
OBIECTIVE:
• gândire rapidă;
• rapiditatea de reacţie;
• deprinderi inventive (învingerea adversarilor).
AVANSARE:
• 30 de secunde în posesia balonului pentru a marca;

• 3 atingeri maxim;
• 1 atingere la final.
2. Schimb de pase şi dribling (Fig. 5)

ORGANIZARE:
• Portarul paseaza mingea la A1

• A1 trebuie să-l învingă pe D şi să alerge cu mingea prin zona conică
la sfârşit;
• D încearcă să placheze pe A1 şi să înscrie pe lângă portar.
164
(Fig. 5)
FACTORII CHEIE:
• pase variate - rapid, încet, rapid;

• eliminati pe D printr-un artificiu sau prin schimb de pase.
• acceleraţi pentru a vă îndepărta sau pentru a depăşi apărarea.
3. Joc tactic (Fig. 6)
ORGANIZARE:
• joc de 4 contra 4 - X contra Y;

• jucătorii se pot mişca o zonă longitudinal şi pot avansa la zona
următoare doar în posesia mingii;
• portarul poate pasa mingea numai unui apărător de-al sau;
• ofsaid;
• se practică numeroase schimbări / treceri în rezervă deoarece este un
antrenament obositor.
FACTORII CHEIE:
• creaţi spaţiu individual;

• adoptaţi o atitudine pozitivă;
• tehnica driblingului;
• sprijinul colegilor de echipă:
• şutaţi cu precizie pe poartă din a treia zona (zona finală).
165
(Fig. 6)
OBIECTIVE:
• fiţi inventivi;
• adoptaţi o atitudine pozitivă.
IVAN IONEL CRISTINEL
166
INTRODUCERE ÎN IMAGINARE: GHID PRACTIC
David Gilboume
Sursa: “INSIGHT”, Vol. 2, 1998
Numeroase texte de psihologie a sportului fac referinţă la imaginare,

deşi folosesc des şi alte denumiri cum ar fi vizualizare, repetare mintală
sau antrenament mintal. Toţi aceşti termeni descriu o tehnică de antrenament
mintal care creează sau recreează experienţe “trăite" în minte. De-a lungul
acestui articol va fi folosit termenul imaginare''.
Imaginarea este o tehnică folosită de numeroşi sportivi de elită şi dictate de
mulţi psihologi sportivi. De o bună bucată de vreme psihologii sportivi au fost
conştienţi că mulţi sportivi olimpici, jucători de golf profesionişti şi fotbalişti
profesionişti folosesc imaginarea pentru a-i ajuta să se pregatească pentru
competiţie. Mai mult, mulţi dintre sportivi şi-au dezvoltat ideea de a folosi
imaginarea de unii singuri (fară ajutorul unui psiholog sportiv). Nu avem nici o
dovadă care indică că imaginarea “învăţată de unul singur" pierde din calitate
(ex. este mai puţin ,,vie”); totuşi, unii psihologi au indicat că cei care practică
imaginarea “învăţată de unul singur" nu folosesc imaginarea într-un mod
sistematic, în acest caz atleţii nu beneficiază la maximul de talentul lor
imaginar.
Acest articol va aborda ideea de a crea capacităţi de imaginare sau de a
“îmbunătăţi” pe cele existente deja prin crearea unui program de dezvoltare. În
ediţii viitoare ale revistei “Insight” două noi articole vor extinde discuţia prin
sugerarea a cum poate fi folosită imaginarea (într-un mod sistematic) pentru a
ajuta un jucător să-şi dezvolte tehnica şi în al doilea rând subliniind cum
imaginarea poate fi folosită pentru a ajuta un jucător să se concentreze şi să se
reconcentreze înainte, în timpul şi după o competiţie.
Înţelegerea naturii imaginării

Imaginarea nu trebuie să fie confundată cu procesul de a visa cu ochii
deschişi. Când oamenii visează cu ochii deschişi tendinţa este de a se
întampla brusc, nu presupune nici un antrenament şi nici măcar o mică
încercare de a controla imaginile asociate. În contrast, când jucătorii folosesc
imaginarea pentru a-i asista în învăţarea unei noi tehnici, pot să aloce timpuri
anume pentru imaginare şi să încerce constant să îmbunătăţească “vivacitatea"
sau “sensul mişcării fizice" dintr-o imaginare. Similar un jucător care integrează
imaginarea într-o rutină dinaintea unui meci va fi încurajat să identifice precis
cum şi unde îşi are imaginarea locul în prepararea sa.
Imaginare internă şi imaginare externă

Unii jucători trăiesc imaginarea în timp ce se uită la o caseta video.
Asta e ca şi cum s-ar vedea pe ei înşişi din perspectiva unui antrenor sau un
jucător care l-ar vedea.
167
Acest lucru este denumit imaginare externă. În contrast alţi jucători au
raportat ca au trăit imaginarea ca ăi cum ar fi deja acolo. Aceasta rezultă într-o
reuşită vazută prin ochii jucătorului. Acest lucru este denumit imaginare internă.
Cercetătorii sugerează cş imaginarea internă este o experienţă mult mai
benefică, pentru că este mai probabil că vor prinde sensul de mişcare,
permiţând unui jucător să ia parte la acţiune şi astfel recreează senzaţia fizică
de acţiune. De exemplu, un bărbat imaginându-şi în avans, acţiunea de a da un
gol, poate vedea mingea fiind pasată de-a lungul pământului, poate simţi
greutatea apărătorului de un umăr şi poate simţii propria greutate cum se
schimbă în timp ce se îndoaie şi protejează mingea în fugă.
Cu toate că despre imaginarea externă se crede că este mai puţin capabilă
să genereze acele senzaţii fiziologice precise asociate cu acţiunea, nu trebuie
demisă ca având o mică valoare. Jucătorii care folosesc imaginarea externă
pentru a se „vedea" pe ei înşişi jucând bine, poate creşte încrederea în sine şi
asta poate îmbunătăţii jocul (vezi Insight, Vol. 1, No 2, pp. 8 -10).
Învăţarea folosirii imaginării

Ca şi prepararea unui gol (vezi Insighf, Vol. 1, No 3, pp. 8-10) imaginarea
trebuie văzută ca o aptitudine şi, pentru unii jucători, a deveni eficient poate
necesita antrenament zilnic. Gândirea prezentă sugerează că sesiuni de
antrenamente scurte dar intense cu pauze lungi sunt de preferat sesiunilor lungi
de imaginare. De exemplu, un jucător poate practica o imagine, de mai multe
ori de-a lungul unei durate de 5 minute, următoarea sesiune având loc câteva
ore mai târziu. În secţiunea următoare, 4 antrenamente de imaginare sunt
subliniate. Acestea pun la dispoziţia antrenorilor o structură sistematică în jurul
căreia pot introduce şi dezvolta imaginari cu jucătorii lor. Antrenamentele unu şi
doi au natură introductivă în timp ce trei şi patru subliniază proceduri crescute
ca greutate. Acei jucători care sunt capabili să îşi imagineze dar nu trebuie să
începe cu antrenamentul unu, dar chiar şi cei foarte capabili vor găsi practica
finală foarte grea. Scopul programului în patru paşi este să ajute jucătorii să-şi
dezvolte o conştiinţă multi-senzorială în imaginarea lor şi să-şi controleze
imaginile care Ie experimentează. Controlul are legatură cu stabilitatea şi viteza
imagini. Ideal o imagine trebuie să fie durabilă (opusă celei care nu este
focalizată) şi în “timp real" (opusă celei “în reluare” sau, “dată pe rapid"). Când
jucătorii sunt iniţializaţi cu acest procedeu este de ajutor să subliniaţi importanţa
antrenamentului şi de asemenea noţiunea că vor necesita ceva timp până îşi
vor dezvolta o experienţă imaginară de catitate. Un punct final pe drumul în
care un antrenament este prezentat: sunt sense în stilul în care tu (antrenorul)
ghidezi (îi vorbeşti) jucatorul prin antrenament.
Primul antrenamentul:
1. Gasiţi o cameră liniştită unde nu veţi fi deranjat.
2. Puneţi o minge de fotbal într-o poziţie unde o puteţi vedea clar.
3. Găsiţi un scaun confortabil în care să staţi într-o poziţie relaxantă cu faţa la
minge.
4. Uitaţi-vă la minge cu atenţie şi încercaţi să identificaţi cât mai multe căt puteţi
trasături ale mingii.
5. Închideţi ochii şi încercaţi să aveţi o imagine clară a mingii de fotbal.
6. Uitaţi-vă la minge în imaginare şi încercaţi să remarcaţi detalii.
168
Primul antrenament este proiectat pentru a încuraja un jucător să se
concentreze pe un object şi să-i observe detaliile. Acest lucru poate fi repetat
punând accentul pe atingere. Ca o extindere a primului antrenament, un jucător
poate repeta paşii 1 până la 3 şi apoi să ţină mingea. Apoi prin ajustarea naturii
pasului 5, jucătorul îşi poate închide ochii şi apoi să se concentreze asupra cum
se simte mingea, detaliile suprafeţei şamd. Odată ce acest lucru a fost făcut,
mingea de fotbal poate fi pusă jos şi, ca un pas adiţional, jucătorul îşi poate
închide ochii şi să încerce să îşi imagineze cum arată mingea (imagine) şi să
încerce să încorporeze în această imagine şi cum se simte mingea.
În al doitea antrenament o scenă specifică din fotbal poate fi folosită. Acest
antrenament încurajează jucătorul să lucreze la a îmbunătăţii claritatea imaginii
şi să dezvolte o conştiinţă a sunetului şi mirosului. Acestea sunt încă etape
incipiente în procesul de învatare, aşa că în loc de o scenă de acţiune dintr-un
meci de fotbal, încurajaţi jucătorul să se gândească la scene precum un stadion
înainte ca echipa să intre pe teren sau cabina de schimb de la club.
Al doilea antrenamentuI:
1. Găsiţi un spaţiu liniştit unde nu veţi fi deranjat.
2. Stati într-un scaun confortabil şi găsiţi cea mai relaxantă poziţie.
3. Decideţi-vă asupra unei scene dintr-o partidă de fotbal care vă implică. Nu
trebuie să vă mişcaţi în această scenă. Închideti-vă ochii şi încercaţi să vedeţi
scena.
4. Deschideţi ochii şi verificaţi ca poziţia în care sunteţi aşezat este confortabilă.
5. Acum închideţi ochii şi concentraţi-vă asupra respiratiei. Inspiraţi prin nas şi
expiraţi pe gură.
6. Stabiliţi un tipar de respiraţie, adânc şi relaxant.
7. Imaginaţi-vă scena pe care aţi selectat-o mai devreme.
8. Concentraţi-vă asupra a ce puteţi vedea. Uitaţi-vă drept înainte, la stânga şi
la dreapta.
9. Când v-aţi dat seama de scena vizuală deschideţi ochii.
REFLECTAŢI UN MOMENT ASUPRA A CE AŢI VĂZUT?

10. Repetaţi 6 şi 7;
8. Concentrati-vă asupra sunetelor pe care Ie auziţi în scenă.
9. Când aţi remarcat sunetete deschideţi ochii.
Când acest antrenament a avut loc poate fi de ajutor dacă jucătorul scrie o
scurtă relatare a sesiunii de antrenament şi să ţină o înregistrare (scrisă) asupra
clarităţii imaginii. De exemplu, o notare de la 1 la 10 pentru claritatea imaginii (şi
note similare pentru sunet, miros) pot ajuta jucătorul în a ţine o evidenţă a
progresului.
AntrenamentuI trei mută programul de antrenament înainte şi cere
jucătorilor să selecteze o scenă în care este mişcare, dar în care ei nu se
mişcă, poate fi de ajutor, dacă se gândeşte la o scenă dintr-un meci sau o
sesiune de antrenamente.
Al treilea antrenamentuI:
Urmaţi paşii 1 pâna la 6 de la antrenamentul doi.
Apoi:
1. Concentraţi-vă asupra mişcării jucătorilor.
169
2. Când aţi urmărit mişcarea deschideţi ochii.
REFLECTAŢI ASUPRA CE AŢI VĂZUT.

DESCRIEŢI MIŞCAREA JUCĂTORILOR ŞI GÂNDIŢI-VĂ ASUPRA VITEZEI
IMAGINĂRII.
REPETAŢI ACEASTA SI CONCENTRAŢI-VĂ ASUPRA SUNETELOR
JUCĂTORILOR ÎN MIŞCARE.
REPETAŢI ÎNCĂ O DATĂ ŞI ÎNCERCAŢI SĂ CAPTURAŢI IMAGINEA SI
SUNETUL ÎMPREUNĂ.
Încă o dată, sugerez că este valoros în a păstra o relatare a acestor

antrenamente de imaginare. Ideal imaginile în mişcare ar trebui să fie în timp
real. În final, în antrenamentul patru, jucătorul poate progresa în a selecta
o scenă de fotbal în care el joacă.
Al patrulea antrenamentul:
Urmaţi paşii 1 până la 6 din antrenamentul doi.
Apoi:
1. Imaginaşi-vă scena în care jucaţi.

2. Concentraţi-vă asupra cum se simte.
3. Încercaţi să simţiţi mişcarea.
REFELCTAŢI ASUPRA EXPERIENŢELOR ÎN MIŞCARE Şl ŢINEŢI O

RELATARE A ACESTORA. REPETAŢI IMAGINEA Şl ÎNCERCAŢI SĂ TRĂIŢI
TOATE SENZAŢIILE DE MIŞCARE ASOCIATE CU SCENA.
Elemente de baza ale antrenamentelor de imaginare
Aceste antrenamente vor permite jucătorilor să fie introduşi în procesul

imaginării şi prin avansarea în program vor fi încurajaţi să dezvolte, “aptitudini"
mentale multi-senzoriale. Următoarele “elemente de bază" a procesului de
imaginare trebuie să încurajeze jucătorii să:
• Să se relaxeze înainte de a încerca să acceseze o imagine. Aceasta
poate fi obţinută prin asumarea unei poziţii de stat confortabile şi prin
respiraţia înceată prin nas şi expirarea pe gură şi prin încercarea de a
relaxa orice grupe de muşchi, stranşi "În timpul expirării.
• Folosiţi simţurile. Subliniaţi de-a lungul imaginării că jucătorii muncesc
înspre a captura imaginea, senzaţia fizică, sunetul şi mirosul.
• Imaginaţi-vă scene pline de succes. Concentraţi-vă asupra unor
momente bune şi amintiri plăcute.
• Practicaţi acest lucru regulat. AccentuI este pus pe sesiuni de
antrenament scurte dar intense.
Concluzii
Imaginarea este o tehnică folosită de sportivii de elită din mai multe sporturi.
Are multe aplicaţii şi poate fi folosită în combinaţie cu antrenamentul fizic pentru
a ajuta jucătorii de fotbal în a-şi dezvolta noi aptitudini, pentru a permite
jucătorilor să repete aptitudinile când antrenamentul fizic nu e posibil şi să Ie
170
dea jucătorilor o altă aptitudine mentală care poate fi folosită înainte, în timpul şi
după o competiţie (aceste subiecte vor fi dezvoltate în viitoarele ediţii ale
Insighf). Această lucrare a introdus subiectul imaginării şi a subliniat
dezvoltarea unui program de antrenament a imaginării. Se sugerează ca
antrenorii să folosească acest cadru pentru a induce imaginarea jucătorilor.
A se mai citi
Williams, M., Borne, A., Cable, T. Gilbourne, D., Less, A., MacLaren, D., şi
Reilly, T. (1997). Umbro Conditioning From. Dezvoltarea puterii explozive
şi puterii la jucătorii tineri. Efectele asupra creşterii şi antrenării.
David Gilboume este un scriitor în ştiinţa sportulul şi exerciţiului. A publicat în
ariile preparării mentate pentru performanţa şi psihologia accidentărilor şi
recuperărilor.
Are o experienţă extinsă în a acorda sprijin psihologic pentru fotbalişti
profesionişti.
LUPU GHEORGHE
PROGRAM DE ANTRENAMENT ÎN 23 ŞEDINŢE
Sursa: Revista franceză “FOTBAL”, 2002
Şedinţa 1:
A. Luare de contact
1 minge pentru 4 jucători
- jocul liber
B. Turneu de 4 echipe (6, 7, 8, 9) 11 şi posibilii, sensul destinaţiei ierarhiei
perioadei precedente
- 2 semifinale;
- 1 finală a învinşilor;
- 1 finală a învingătorilor.
Şedinţa 2:
1). Conducere de balon cu plecare din centrul terenului şi şut din suprafaţa de
pedeapsă.
- utilizarea ambelor picioare
Lovituri. Driblinguri
171
2). Efectuează o conducere de balon în lungul liniei de tuşă şi centrează între
6 şi 11 metri din dreapta şi stânga.
Pase
3). Înaintare în pase de 3 jucători plecaţi de la centrul terenului şi terminarea

cu şut la poartă.
- pase reluate pentru jucătorul în plus în retragere care efectuează un şut la
poartă.
4). Ştafeta:
- conducere de balon şi şut în coloana de 4 jucători. Jucătorii conduc
mingea din zona de mijioc (mediană) la zona de reparaţii (16 metri) şi şut
la poartă:
- şutul la poartă trebuie transformat în ţintă, el recuperează mingea şi face
schimb cu partenerul
- şutul la poartă nu trebuie transformat în ţintă, el recuperează balonul,
revine la 16 metri apoi efectuează un nou şut. El reîncepe (reia) exerciţiul.
Exerciţii specifice:
5). Conducere de balon plecat din centrul terenului, apoi afectuarea unui şut
în suprafaţa de reparaţie: avem 5 mingii cu care continuăm şi menţinem un
ritm de 60% (maxim).
Meci:
- 11 la 11 şi posibil 8 la 8 pe tot terenul;
- insistăm pentru o bună execuţie de factură tehnică;
- insistăm pentru ocuparea posturilor specifice pe care joacă fiecare jucător;
- insistăm pentru noţiunea de circulaţie a balonului şi limitarea unui progres
individual.
Şedinţa 3:
Revedem loviturile:
1). Şut la poartă din centrare şi reluare înapoi (în retragere).

2). Şut la poartă asupra balonului în profunzime lansat din axul terenului (mijioc)
3). Şut la poartă asupra balonului venit în oblic din intersectarea tuşei mijiocii
către 16 metri: în dreapat şi în stânga.
4). Conducere de balon în lungul liniei de tuşă, apoi centrare înapoi (retragere)
de pe partea dreaptă şi stânga.
5). În doi în schimb de pase redublate, interior, exterior, cu piciorul din
deplasare în distanţe variate.
6). Faţă în faţă pasă cu piciorul cerută de traiectoria diferenţiată dată de balon.
Jocul cu capul:
7). Jonglare din deplasare.

8). În linie în 3 cu balon la cealaltă extremitate a terenului cu susţinere imediată.
Conducere de balon:
172
9). Cu fentă şi pasă pe jos.
10). Cu oprire din nou cu schimbare de direcţie comandată.
Meci
Şedinţa 4:
1. Trage la poartă din centru terenului, fiind în retragere.
2. Trage cu mingea în adâncime lansată în axa terenului.
Şedinţa 5:
Loviturile:
Exersaţi diferite forme de pase:

1. Câte doi, pase scurte laterale;
2. Câte doi, pase lungi în diagonală;
3. Câte doi, pase lungi obturate;
4. Câte doi, pase lungi în profunzime;
5. Câte trei, pase scurte laterale;
6. Câte trei, pase scurte în adâncime;
7. Câte trei, pase scurte în retragere.
Insistaţi pe poziţia în triunghi, totdeauna având un sprijin.
Dirijaţi balonul.
8. În rondul central sau suprafaţa echivalentă delimitată (suprafata de gol)

conduceţi mingea, fiecare având propria minge.
Aceelaşi exerciţiu, dar să intervină 2 sau 3 apărători (jucători fără balon) care
încearcă să câştige balonul.
Meci: definirea postului (poziţiei fiecărui jucător).
Şedinţa 6:
Lovirea şi dirijarea balonului:
1. Conducerea balonului de-a lungul tuşei, plecând de la linia mediană, în

centrul aerian la dreapta, apoi la stânga.
2. Conducerea balonului aşadar din rondul central şi şut între penalti şi
suprafaţa de pedeapsă.
A se efectua cu 3 baloane.
În dirijarea mingii, recăutaţi contactul fiecărui fuleu.
În tragere căutaţi precizia.
Verificare:
3. Faţă în faţă, a se efectua nişte controale cu interiorul piciorului.

4. Faţă în faţă, a se efectua controlul mingii cu interiorul piciorului, în prealabil
mingea fiind pasată printr-o poartă de 3 metri.
Meci: Noţiunea plasamentului în teren.
173
Şedinţa 7:
Lovirea şi dirijarea mingii în doi:
1. Schimb de pase înprogres către ţintă pornind de la linia mediană, dar nu daţi
ultima pasă decât după demarcarea partenerului care şutează.
2. Schimb de pase în progres către ţintă, pornind de la linia mediană, dar
lansaţi partenerul pe extremă pentru a efectua o centrare din retragere şi şut
la ţintă.
Verificare
3. Faţă în faţă, progres în pase lungi cu controlul mingii cu interiorul piciorului.

4. Faţă în faţă, verificarea cu interiorul piciorului şi se susţine aşa înainte de
primirea balonului.
Meci: Interzicerea progresului individual. Demarcaţi, suportul posesorului

balonului.
Şedinţa 8:
Lovituri – Driblare
1. Progres cu pase scurte şi pase încrucişate lungi, la jucătorul care se

demarchează. A termina printr-un şut.
2. Revizuiţi pasele: laterale, oblice înainte, înapoi; cu pasă pentru al treilea care
se demarcă.
Verificări:
3. Faţă în faţă, blocaj asupra lansării balonului la 10 metri (aprecierea punctului

de şut).
4. Faţă în faţă, blocaj asupra lansării mingii la atacantul mingii şi înlănţuirea
printr-o pasă.
5. Faţă în faţă asupra lansării mingii la atacantul mingii.
Meci: 11 la 11 (startegie la tuşă, corner)
Şedinţa 9:
Lovituri – driblinguri:
1. Trage asupra balonului oprit din linia de la 16,50 metri. Folosiţ lovitura
piciorului drept şi stâng.
Cornere:
2. Parcurgeţi în dribling, câte 3 în linie şi evitaţi nişte obstacole imobile.

3. Parcurgeţi în dribling, câte 3 în linie şi în treacăt între porţi.
Jocul cu capul:
174
4. Câte 3, schimb de pase în triunghi.
Câte 3, schimb de pase în triunghi cu traiectorie impusă.
Câte 3, în triunghi, jonglaţi cu mingea.
Verificari:
5. Faţă în faţă, semi-blocaj cu talpa, asupra balonului la 5 metri.

Faţă în faţă, semi-blocaj cu talpa, asupra balonului la 10 metri.
Faţă în faţă, semi-blocaj cu talpa, asupra balonului la centrat pe sus.
6. Faţă în faţă semi-blocaj cu talpa a atacantului care se afla la balon şi se
pregateşte să dea o pasa.
7. Faţă în faţă, semi-blocaj cu talpa a atacantului care se afla la balon şi se
pregăteşte să tragă.
Meci: 11 la 11
Aranjarea jucătorilor în teren
Marcajul în apărare
Luxaţiile
Şedinţa 10:
Lovituri - driblinguri
Cornere:
1. Combinaţie în trei jucători terminată cu o centrare urmată de şut.
2. Reluarea driblingului urmată de şut.
Aruncările de la margine:
3. Executarea cu elan (faţă în faţă)

4. Executarea cu elan în trei cu fenta
5. Reluarea aruncărilor
Verificări:
6. Semi-blocaj cu talpa interioară

7. Balonul lovit cu piciorul
8. Controlul mingii într-un cerc cu diametrul de 2 metri.
Meci: 11 la 11
Şedinţa 11:
Lovituri – riblinguri
1. Avansare in pase de control şi pase cu partenerul care cere pasa apoi

trage la poartă.
2. Corner, folosind ambele picioare.
3. Penalti sub forma de competiţie (folosind ambele picioare).
4. Avansare în doi, apoi tragere la poartă.
Jocul cu capul
175
5. Faţă în faţă, loveşte după săritura pe verticală şi retrimite înapoi şi lateral
stânga sau dreapta.
6. Faţă în faţă, cu lovitura din elan şi revenire după impulsie verticală.
Verificări:
5. semi-blocaj cu exteriorul, faţă în faţă, cu balonul rulând pe sol:

6. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă 5 metri:
7. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă pe jos:
8. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă cu balonul rulând pe jos lovit cu
piciorul de la 20 metri:
9. controlul balonului venit de la linie de departe (noţiunea de atac la
balon) cu dribling în slalom printre jaloane şi pasă.
Meci: 11 la 11
- recăutarea constanţei în demarcare;
- plecarea în dreapta, pasă în stânga;
- strategic: lovitura de picior de la poartă – tuşă.
Şedinţa 12:
Lovitura - Conducerea balonului:
1. Lovitură de picior spre poartă;

2. Mingea oprita, trage spre o ţintă situată la 10 metri de un stâlp;
3. Mingea oprită, trage spre o ţintă situată la 15 metri de un stâlp;
4. Trageţi la poartă după conducerea mingii individual;
5. Înaintaţi câte trei, în pase scurte, apoi trageţi la poartă.
Joc de cap:
Pase lungi trimise cu piciorul.

6. Loveşte după impulsie verticală şi retrimite solicitantului care se deplasează
lateral la dreapta sau la stănga.
Control:
- Semi-blocaj asupra mingii, dat cu piciorul.

7. Talpa urmată de o plecare în dribling;
8. Interiorul urmat de o pasă;
9. Exteriorul urmat de o tragere (şut);
10. Două echipe, aruncaţi mingea de la tuşă pe deasupra buturilor portii, semi-
blocaj în suprafaţa de separate urmat de un şut.
11. Două echipe, aruncaţi mingea de la tuşă pe deasupra buturilor porţii, semi-
blocaj în suprafaţa de conducere de balon şi pase multe.
Meci:
- ocupaţi terenul în lărgime;

- nu căraţi balonul;
- strategic tuşa.
176
Verificări:
5. semi-blocaj cu exteriorul, faţă în faţă, cu balonul rulând pe sol;

6. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă 5 metri;
7. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă pe jos;
8. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă cu balonul rulând pe jos lovit cu
piciorul de la 20 metri
9. controlul balonului venit de la linie de departe (noţiunea de atac la balon) cu
dribling în slalom printre jaloane şi pasă.
Meci: 11 la 11
- recăutarea constanţei în demarcare;

- plecarea în dreapta, pasă în stânga;
- strategic: lovitura de picior de la poartă – tuşă.
Şedinţa 13:
Lovitura - Conducerea balonului
1. Lovitură de picior spre poartă;

4. Trageţi la poartă după conducerea mingii individual;
5. Înaintaţi câte trei, în pase scurte, apoi trageţi la poartă.
Joc de cap
Pase lungi trimise cu piciorul.

6. Loveşte după impulsie verticală şi retrimite solicitantului care se deplasează
lateral la dreapta sau la stânga.
Control
- Semi-blocaj asupra mingii, dat cu piciorul.

7. Talpă urmată de o plecare în dribling;
8. Interiorul urmat de o pasă;
9. Exteriorul urmat de o tragere (şut);
blocaj în suprafaţa de separate urmat de un şut;
blocaj în suprafaţa de conducere de balon şi pase multe.
Meci:
- ocupaţi terenul în lărgime;

- nu căraţi balonul;
- strategic tuşa.
177
Şedinţa 14:
Lovituri-dribling:
1. Dirijaţi balonul individual în oblic, apoi trageţi cu exteriorul piciorului opus.

2. Înaintaţi în pase câte doi, cu exteriorul, apoi şut la poartă.
3. Examinează tragerea, în coloană, în toate zonele terenului asupra mingii
venită din toate unghiurile.
4. Trageţi la poartă, de la 30 metri, conducerea mingii.
Tehnica defensivă:
Schimbul
5. Demonstraţie regulamentara, cot lipit de corp.
6. Sarcina a doi jucători în marcaj recăutând contactul atunci când adversarul
este în sprijin pe piciorul exterior.
7. Sarcina a doi jucători în lupta pentru balon.
Verificare:
8. Câte trei, semi-blocaj, un aruncător la fiecare extremă care efectuează o

tuşă, acela din mijioc verifică şi retrimite cu celalalt picior.
9. Câte trei, semi-blocaj orientat apoi pase, în triunghi.
Meci:
11 cu 11
1. Contact între linii (apărarea urcă rapid; nişte relansări efectuate).
2. Acoperire în apărare
3. Ocuparea zonelor de atac
4. Strategic: cornerul
Şedinţa 15:
Lovituri - dribling
1. Studiază o fentă personală; a dribia un adversar;

2. Înaintaţi câte 3 în pase scurte şi lungi, alternative, apoi şut la poartă;
3. Înaintaţi câte 2 cu schimb de pozţie apoi şut la poartă.
Joc de cap
4. Retrimite după impuls vertical în faţa unui adversar fix;

5. Retrimite după impuls verticalîin faţa unui adversar mobil;
6. Înapoiază după impuls dar către solicitatorul care cere balonul.
Verificare
Cu interiorul piciorului
7.În linie câte trei, dar lansările se deplasează lateral pentru a obliga
conducătorul să privească.
8. Faţă în faţă cu balonul rapid jucat continuu la sol.
9. Faţă în faţă, dirjeaza balonul trimis în la lansator.
178
Meci:
5 contra 5 pe 1/4 din teren

Păstrarea în colectiv
Recul colectiv
Lovitură liberă
Şedinţa 16:
Lovituri – dribling:
1. Înaintare cu pase scurte, apoi pase în extremă, apoi centru, apoi trageri (la
dreapta, la stânga, fiecare la post);
2. Corner la dreapta, corner la stânga;
3. Conducerea balonului, apoi talonează, apoi urmăreşte adversarul
îndeaproape pentru a-l împiedica să continue, apoi trageri (în faţa porţii);
4. Conducerea balonului, tatonare spre centru.
Tehnica defensivă:
5. Alergare uşoară cu balonul la picior;

6. Alura de joc, luarea balonului înaintea adversarului, înainte ca adversarul să
ajungă la ţintă (plecare din centru terenului).
Amortizari:
7. Amortizaţi interiorul piciorului asupra mingii la 20 metri;

8. Lovirea balonului individual foarte înalt, apoi diminuaţi cu o lovitură de picior;
9. Amortizaţi printr-o lovitură de picior asupra mingii lansate din faţă foarte înalt.
(Stop pe picior)
10. Amortizare liberă, dar în atac mingea, apoi dirijare, apoi pase sau tragere la
poartă.
Meci:
11 la 11
Noţiunea de superioritate numerică
Atac
Apărare
Şedinţa 17:
Lovituri – driblinguri:
1. Lovitură liberă la limita suprafeţei de pedeapsă;

2. Conducerea balonului spre extremă, apoi centrare înapoi şi tragere la poartă;
3. Conducerea mingii pornind de la centru cu schimb de direcţie, apoi tragere la
poartă;
4. Dribling în spate foarte restrâns, cu 5 sau 6 jucători
Tuşa:
5. Câştigă terenul
179
6. Concurs de aruncare a mingii pe deasupra ţintei (poarta);
7. Cu fentă.
Verificare
Faţă în faţă cu pase de la 20 metri

8. Semi-blocaj cu atacul balonului (interior, talpă, exterior);
9. Amortizat (lovitură de picior, interior);
10. Amortizat (coapsă, piept);
11. Studiul amortizării cu capul.
Meci:
6 la 6
Căutarea alternativei, pase scurte, pase lungi
Tuşa
Şedinţa 18:
Concurs (competiţie) mai multe echipe - Formaţii campionat.
Şedinţa 19:
Lovituri. Dribling - Jocul în doi:
1. Comer cu trageri la poartă,

2. Avansare în pase scurte apoi "1 - 2" apoi tragere la poartă,
3. Transversal urmată de centrare, apoi tragere la poartă.
Joc la cap:
4. Tragere la poartă din centru în retragere;

5. Tragere la poartă spre centru şut;
6. Spre centru, degajare orientată către un partener (cap dacă e posibil sau în
lipsa piciorul)
Tehnica de apărare:
7. Plasat în interiorul piciorului, doar asupra balonului;

8. Plasat asupra mingii blocate cu talpa.
Plasat asupra balonului condus
Plasat cu talpa
Meci 11 împotriva 11
Rapiditatea contra-atacului
Joe al extremelor
Pase lungi
180
Şedinţa 20:
Lovituri driblinguri:
1. Înaintare câte 3, de la o ţintă la alta apoi tragere la poartă;

2. Pase ecran cu dirijarea balonului de securitate (interior) apoi viteza pentru
primire (schimbarea ritmului acţiunii);
3. După alergare (fugă), trage la ţintă cu 6 mingi consecutive.
Verificare:
Faţă în faţă cu pase de la 20 m

4. Amortizare cu piciorul
Amortizare cu coapsa
Amortizare cu corpul sau capul
5. În triunghi pase, apoi verificări orientate;
Meci: 11 împotriva 11
- Căutaţi superioritatea numerică: în atac, în apărare;

- Verificări;
- Cornere.
Şedinţa 21:
Lovituri. Dribling
1. Parcurgeţi cu conducerea mingii, apoi dribling, apoi tragere la poartă;

2. Lovitura liberă de la limita suprafeţei de separare (16m);
3. Pase transversale, apoi trageri la poartă;
4. Pase în retragere (înapoi în spate).
Tehnica de apărare:
5. Deposedare prin alunecare în faţă;

6. Deposedare prin alunecare pe o parte (exteriorul piciorului).
Verificări:
7. Examinaţi semi-blocajele;
8. Examinaţi amortizările;
9. Controlul pieptului asupra mingii în săritură de pe sol;
10. Amortizare cu capul, apoi blocaţi cu pieptul sau capul (tragere sau pase).
Meci: 6 împotriva 6
Concurs liber
Şedinţa 22:
Lovituri. Dribling
181
1. Asupra balonului oprit, din centrul semnului, pase către partener plasat
pe aripa dreaptă şi stâng, apoi centrare, apoi tragere la poartă;
2. Tragere la poartă după dirijarea în slalom (3 steaguri);
3. Cornere la dreapta, la stânga;
Lovitura liberă de la 20 m cu unghiul piciorului opus.
4. Tragere la ţinta (poartă) după croşeu scurt şi fentă de lovitură.
Joc de cap:
5. Amortizarea (flexiune de genunchi şi pasă);

6. 1-2 asupra tuşei, apoi solicitare înapoi.
Verificare
Asupra paselor de la 10 m
7. Blocaj sau semi-blocaj cu talpa în plină cursă, apoi schimbarea direcţiei;
8. În plină cursă, amortizare, apoi pasă;
9. În plină cursă amortizare cu pieptul asupra mingii, apoi tragere la poartă.
Meci
11 la 11
joc la 3
Trageri din voleu
Lovituri libere din centrul terenului
Şedinţa 23:
Dribling
1. Dirijaţi în slalom împrejurul steagurilor, apoi tragere;

2. A dribia 3 adversari înainte de a trage la poartă.
Pase:
3. Conducere de balon şi pase lungi de 25 metri, aeriane (la înălţime);

4. Conducere de balon urmate de pase scurte laterale, controlate.
Tuşă:
Aruncarea de la margine
5. Concurs de lansări;
6. Ştafetă, aruncare de la tuşă, apoi 1-2 urmat de tragere la poartă;
7. Jocul cu capul, centrări de pe stânga sau dreapta, cu finalizare cu capul;
8. Balonul în profunzime, amortizate de partener cu capul apoi şut.
Meci
Turneu
GREBLEA ALEXANDRU
182
RECEPTIVITATE (ADEZIUNE) LA PREGĂTIRE
(ANTRENAMENT): IDENTIFICAREA
PROBLEMEI ŞI GĂSIREA UNEI SOLUŢII
Andy Borrie,
Revista INSIGHT, Vol. 4,
2001, Anglia
În fotbal, o importanta componentă a performanţei dintr-un meci o

constituie cantitatea de antrenament făcută pentru pregătirea jocului.
Cantitatea de antrenament este de aceea un aspect important al
imbunătăţirii performanţei.
Cineva poate considera ca programele cu pregatire (antrenamente) de
mare calitate vor ajuta la obţinerea succesului pe teren. Asta deoarece (dacă)
un program de mare calitate este folosit, nu înseamnă neaparat că pregătirea
(antrenamentui) va fi folositor. O echipă trebuie să adere (sa fie receptivă) la
program înainte ca el sa fie folositor. Din nefericere adeziunea
(receptivitatea) la pregătire este o problemă reala în foarte multe sporturi,
inclusiv fotbal. În plus, este o problemă care afecteaza toate nivelurile
performanţei şi este comună tuturor antrenorilor.
Problema receptivităţii (adeziune) la pregătirea (antrenamentui) de
rezistenţă (fitness) (sau antrenament fizic) este subiectul acestui articol.
Principiile discutate sunz aplicabile la orice formă de antrenament sau pregătire
din fotbal.
Ocupându-ne de receptivitatea în antrenament doua principale aspecte ale
problemei trebuiesc luate în consideraţie:
a) identificarea problemei;
b) atacarea (abordarea) problemei
1. Identificarea problemei
Dacă antrenorii suspectează că o problemă de receptivitate (adeziune) la
antrenament există în cadrul echipei lor, atunci ei trebuie să fie foarte siguri cu
ce fel de problemă se confruntă. În încercarea de a identifica problema, primul
lucru care trebuie recunoscut este dacă receptivitatea nu este un fenomen de
"totul sau nimic". Jucătorii pot sa aibă diverse grade de receptivitate la diferite
elemente din cadrul programului (antrenamentului). Acest lucru impune cu
necesitate antrenorilor să culeagă cât mai multe informaţii despre problemă
înainte de a-şi planifica vreo intervenţie.
Problemele receptivităţii în pregătire (antrenament) se împart în patru

categorii:
i. Frecvenţă - jucătorii nu fac un numar suficient de şedinţe de antrenament;

ii. Durată -jucătorii nu se antreneaza sufiecient de mult în cursul fiecarei
şedinţe de antrenament;
183
iii. Intensitate - jucătorii fac suficiente şedinţe şi numărul corect de repetări dar
intensitatea (calitatea) fiecarui set de exerciţii nu este suficient de ridicată;
iv. Tip - jucătorii se angajează într-un tip de antrenare (pregătire) în detrimentul
altora (ex. Jucătorii nu dau atenţie pregătirii "plyometrice", dar preferă în
schimb o alergare) În încercarea de a categorisi problema (ele) de
receptivitate antrenorul trebuie să ia în consideraţie faptul că jucătorul nu va
admite atât de uşor că într-adevăr există o problema. În plus jucătorii nu par
atât de dispuşi să numească direct categoria de problemă care există.
Antrenorii trebuie să foloseasca diverse metode de obţinere a informaţiei
despre receptivitatea (adeziunea) la pregătire (antrenament), ceea ce va
ajuta la indentificarea oricarei griji pentru "triangulare" a informaţiei despre
un jucător. Asta implica strangerea de informaţii de la mai mult decât o sursă
şi confruntarea între ele pentru a contrui o imagine mai completă a atitudinii
jucătorului faţă de pregatire (antrenament).
O abordare integrată, care a fost utilizată cu un oarecare succes, trebuie să

combine folosirea jurnalelor de antrenament cu consultaţii individuale cu
jucătorii completate cu dezbateri de caz cu personalul de sprijin (vezi Palmer şi
colegii, 2000).
a. jurnalele de antrenament (pregătire) pot fi complexe sau simpliste în
redactare. Jurnalele pot conţine informaţie cantitativă despre pregătire (ex.
număr de sedinţe, număr de repetari) precum şi să permită un feedback
(reacţie inversă de răspuns) calitativ de la jucător (ex. Intrebări despre
pregătire, dificultaţi întampinate).
b. Consultaţii individuale cu jucătorii, dacă se bazează pe feedback-ul jurnalului
(ex. antrenorul citeşte jurnalul înaintea interviului) pot da ambelor părţi şansa
de a explora aspecte ale pregătirii. Antrenorul poate controla aspecte care
solicită clarificări şi jucătorii pot controla înţelegerea lor a programului de
pregătire. Jucătorii pot să pun întrebari despre pregatire într-o conjunctura
privată.
c. Dezbaterile de caz adună opiniile sau ale personalului de sprijin (auxiliar
n.n.) care să confirme sau să contrazică opinia antrenorului care a rezultat
din jurnal şi consultaţie. Alte persone din staff (ex. un fizioterapist) pot fi
capabile să explice de ce un jucator se poate antrena sau nu, mărind astfel
baza de informaţii la dispoziţia antrenorului.
Prin utilizarea tuturor surselor de informaţie, un antrenor poate sa-şi creeze
o imagine clară asupra obişnuinţelor şi atitutudinilor de pregătire ale jucătorilor.
Aceasta, apoi, ofera o bază de la care antrenorul poate porni pentru a
dezvolta un program de intervenţie pentru a modifica adeziunea la pregătire în
cadrul echipei.
2. Abordarea problemei
Odată ce problemele au fost identificate, antrenorul trebuie să structureze
un program pentru a schimba situaţia. Un model care a fost arătat pentru a
ajuta structurarea intervenţiilor de adeziune la pregatire este Teoria Revăzută a
Comportamentului Planificat (Revised Theory of Planned Behaviour) (RTPB)
(Maddux, 1993) (figura 1). Acest model a fost folosit pentru a creşte nivelurile
de adeziune la pregătire într-o echipa sportivă de juniori de la 60% adeziune la
80% adeziune. Acest model lucrează bazându-se pe premiza că angajarea într-
un nou comportament, în acest caz pregătirea de rezistenţă (fitness) va fi
determinată de intenţiile lor (n.n. ale sportivilor) faţă de acel comportament.
184
Intenţia este ea însăşi un concept cu multe faţete care are patru caracteristice
de bază:
- eficienţa personală (self-efficacy)
Asta se refera la percepţia jucatorului (oarei) asupra competenţei sale

personale de a indeplini diverse tehnici de pregătire care sunt solicitate de catre
program- dacă jucătorii realizează anumite tehnici speciale atunci ei vor evita să
se angajeze în acele tipuri de pregătire.
- Atitudinea faţă de noul comportament
Jucătorii îşi vor forma o percepţie asupra oricarui program nou de pregătire,
sau tipului de pregătire, în legătură cu caracteristici precum şi abilitatea
pregătirii de a schimba performanţele lor din competiţie sau cât de posibil este
ca pregătirea să producă accidente.
- Atitudinea faţă de comportamentul curent
Jucătorii vor avea de asemenea un set similar de percepţii despre ceea ce

ei fac în mod curent (ex. pregătirea curenta va conduce/nu va conduce la
accidentare sau pregătirea curentă se adapteaza cu/este în contradicţie cu stilul
meu de viaţă. 0 parte importantă a acestei construcţii (n.n. de idei) este
conceptul de "vulnerabilitate percepută". Jucătorii vor face aprecieri despre
faptul dacă să continue cu un stil de comportament care-i face să se simtă mai
vulnerabili despre probleme cheie precum "cât de mult pot să fiu scos (din
echipă)? sau " voi juca la valoarea mea reala?"
- Normele percepute social
Jucătorii nu se antrenează într-un vacuum social, ci ei sunt extrem de mult

influenţi de spaţiul cultural inconjurător. Dacă un jucător intră într-o echipă cu o
puternică etica de pregătire/ efort (muncă), atunci exista o mare şansă ca el/ ea
să adopte acele tipuri de comportament. În mod invers, jucătorii dintr-o echipă
cu un slab nivel moral vor lupta mai mult pentru a realiza nivelurile normale de
receptivitate (adeziune) în pregătire, datorită contextului în care trebuie să se
antreneze.
Dacă antrenorii doresc să schimbe receptivitatea în pregătire, atunci ei trebuie
sa-şi stabilească modificarea acestor factori atunci cand işi planifică programul
lor de intervenţie. Antrenorii au nevoie să încerce să se asigure că jucătorii
se simt:
• competenţi în materie de tehnica pe care o folosesc;

• pozitivi referitor la frecvenţa pregătirii, duratei sale, tipului sau
intensitaţii pe care Ie cere antrenorul;
• negativi referitor la continuarea cu obişnuinţele neadecvate curente de
pregatire;
• că pregatirea este adecvată pentru tipul de cultură în care ei se
antreneaza şi participă la competiţii.
185
Modalităţile potenţiale de modificarea răspunsurilor jucătorului la
construcţiile (schemele) de baza RIPB include procese precum:
• Punerea la punct a programelor educaţionale progresive. Acestă
acţiune este esenţială pentru a dezvolta competenţa în tehnicile de
pregătire care sunt parte a programului, eficienţa proprie trebuie să se
îmbunătăţească ca un rezultat al unei astfel de educaţie. Tehnicile de
pregătire sunt introduse ăi exersate înainte ca ele să fie incluse în
programul principal de pregătire.
• Oferirea unor modele specifice pentru rolul respectiv. Modelele de
rol corespunzătoare pot fi utile în mai multe feluri. Mai întâi, exemplele de
obişnuinţe de pregătire şi programele modelelor de rol cu influenţă (ex.
jucătorii internaţionali sau profesionişti) pot ajuta la întărirea beneficiilor
potenţiale care pot fi obţinute prin aderarea la un nivel superior de
pregătire. Asigurarea acestei informaţii comparative poate ajuta la
îmbunătăţirea atitudinii fata de comportamentul de pregătire curent.
Atunci când li se prezintă un model de rol pozitiv, jucătorii pot să înceapă
să se întrebe dacă pregatirea lor curentă va fi suficientă pentru a-i ajuta
sa realizeze standardele de performanţă atinse de către modelul de rol
(percepţie de vulnerabilitate mărită).
• Oferirea de informaţie comparativă pentru jucători. Jucătorii pot
adesea sa nu fie constienţi despre ceea ce înseamnă standardele de
pregătire în alte zone ale sportului lor sau din alte sporturi. Dacă datele
de fitness (rezistenţă) sunt strânse în mod regulat atunci un antrenor ar
putea folosi date comparative de la alte echipe de fotbal, sau de la alte
sporturi pentru a identifica în ce mod metodele curente de pregătire
influenţează nivelurile de fitness. Acest tip de informaţie poate exercita o
puternică influenţă asupra atitudinilor faţă de comportamentul curent,
vulnerabilitatea percepută şi percepţiile jucătorilor despre "normele" care
operează în alte contexte.
• Dezvoltarea abilităţilor (talentelor) de sprijin. Schimbările în
construcţiile (schemele) RTPB pot fi susţinute de către dezvoltarea unor
abilităţi precum organizarea timpului, îmbunătăţirea abilititaţii jucătorului
de a-şi organiza timpul sau poate altera percepţia de eficienţă proprie şi
atitudinile sale faţă de noile comportamente de pregătire.
Programul de intervenţie cel mai efectiv va satisface toate schemele

importante din intervenţiile RTPB sunt probabil pline de succes dacă ele se
concentrează doar pe una sau două construcţii (scheme). De asemenea,
intervenţiile vor fi posibil mai puţin reuşite dacă antrenorul nu are o idee clară
despre tipul de problemă care există. Pentru a avea succes în schimbarea
adeziunii de pregătire, antrenorii trebuie sa fie sistematici în culegerea
informaţiei despre problemele de adeziune (receptivitate). Atunci când o
informaţie este disponibilă, antrenorul trebuie sa fie sistematic în construirea
unei intervenţii pe multiple planuri pentru a atinge problema specifică ăi
construcţia (schema) relevanta în RTPB.
3. Lecturi suplimentare
Palmer, C.L., Burwitz, L. , Smith N. C. and Borrie A. (2000), Dezvoltarea
aderenţei (receptivităţii) în pregătirea rezistenţei la jucătorii de elită. 0 evaluare
186
a teoriei revăzute a lui Maddux despre comportamentul planificat. Jumalul
Ştiinţelor sportului, 18,627-641
Maddux (1993) O revizuire a teoriei comportamentului planificat. Jurnalul

Psihologiei sportive aplicată. 5,110-140
Andy Borrie este lector principal la catedra de Sport şi ştiinţa exerciţiului şi

Coducator de program pentru B.C. (Hons) Ştiinţă Antrenoratului la Universitatea
John Moores din Liverpool. De-a lungul ultimilor 10 ani a lucrat ca analist de
performanţă la mai multe echipe sportive naţionale.
4. Consilier de educaţie
Federaţia Engleza de Fotbal 1-a numit recent pe dr. Andy Cale drept
Consilier de educaţie pentru a lucra cu tinerii fotbalişti de elită şi a avea
intervenţii (contribuţii) la cursurile de antrenori. Această numire îi va solicita lui
Andy să muncească şi să se coordoneze cu Directorii Academiei şi
Responsabilii de Educaţie şi Bunăstare (Dezvoltare) din Academiile din FA
Premier League (divizia superioară) şi Football League.
Mai precis, Andy va fi responsabil pentru bunăstarea, educaţia şi stilul

de viaţă al jucătorilor de elita, care pot fi aleşi sau joacă deja pentru
echipele de juniori internaţionale engleze. Responsabilitatea se extinde la
jucători atunci
UŢICĂ MARIN PETRIŞOR
187
IMPACTUL ROLULUI ASUPRA EFICIENŢEI ECHIPEI
Sursa: Revista “Insight”,

Vol. 4, 2001, Anglia
Deşi importanţa psihologiei sportului şi abilităţilor de antrenare

mentală specifică este acum pe larg recunoscută în fotbal, o mica atenţie
a fost acordată psihologiei echipei şi dinamicii grupului care se referă la
interacţiunea dintre jucători în timpul antrenamentului. Un aspect important
este rolul, încercarea sau "meseria" pe care jucătorul o percepe ca fiind în
echipa. Rolurile jucătorilor sunt construcţii care cuprind o arie largă a psihologiei
cunoscută ca teoria rolului. Deşi aceste concepte au fost caracteristice
importante ale dinamicii grupului, mai ales dacă se caută îmbunătăţirea
performanţei în cadrul echipei; o foarte mică atenţie a fost acordată sportului.
Acest articol va introduce situaţia rolului, va sublinia ceea ce ştim
despre influenţa asupra performanţei, va ilustra cum sunt afectaţi jucătorii
în contextui fotbalului şi sugerează cum această înţelegere poate fi
folosită să intensifice eficienţa în echipă într-un mediu de antrenament.
1. Situaţiile rolului
Sunt sugerate pentru a comprima trei arii - claritate, acceptare şi
performanţă.
Claritatea rolului se referă la gradul în care jucătorii înţeleg rolul atribuit lor;
acceptarea rolului este masura în care jucătorii sunt satisfăcuţi de rolul lor în
echipă şi perormanta rolului se referă la comportamentui indivizilor. 0
construcţie adiţională este ambiguitatea rolului care se referă la o lipsă de
informare asociată cu o cerinţă particulară. Programul recent de căutare a
impactului asupra statuturilor rolului, asupra funcţionării şi eficienţei echipelor de
fotbal a fost bazat pe exemple de la Academiile de Fotbal din Marea Britanie şi
programelor de fotbal din Colegiile din S.U.A. Cercetările au descoperit
numeroase noutăţi în ceea ce priveşte dezvoltarea şi influenţa statuturilor rolului
în fotbal. În mod specific au fost private claritatea rolului, acceptarea şi efectele
asupra psihologiei echipei şi individului.
2. Surse ale clarităţii rolului

În căutările făcute s-a ieşit la iveala faptul că dezvoltarea clarităţii rolului la
jucatori a fost influenţată de patru categorii importante, modalităţi de învăţare
implicită şi explicită, ambiguitate în ceea ce priveşte performanţa rolului şi un
conflict posibil asupra rolului. Mai întâi, claritatea rolului a fost făcută să se
dezvolte în mediile de învăţare explicită caracterizate de sesiuni de echipă
obişnuite, structurate ethnic sau tactic, conduse de un membru al echipei
de antrenare. După aceea s-a aflat că jucătorii îşi pot învăţa rolul specific
prin experienţe de joc nestructurate sau modelându-şi rolurile modelelor
pe care ei Ie privesc la T.V. De exemplu, un tânăr jucător poate învăţa cum,
unde şi când să dribleze prin încercare grea şi greşeli cu prietenii sau privind şi
învăţând tehnica şi aplicarea abilităţii de la unul din jucătorii preferaţi de la
188
televizor. În al treilea rând s-a aflat ca neclaritatea în ceea ce priveşte modul în
care rolul trebuie să fie interpretat afectează claritatea înţelegerii individului. 0
altă categorie care afectează claritatea rolului a fost prezenţa conflictului
rolurilor în ceea ce priveste rolurile jucătorului. Surse variate de conflict au fost
identificate ca incluzând inter-rolul, intra- expeditor şi conflictui între expeditori .
" Inter-rolul- conflictului " se referă la conflictele pe care un jucător Ie poate
experimenta între rolurile în echipă sau alte aspecte - cum sunt jucătorul,
coechipierul, prietenul, partenerul sau soţul. Conflictul "între expeditori” poate
apărea dacă jucatorul primeşte cereri contradictorii de la acelaşi antrenor. De
exemplu, un jucător poate fi rugat de antrenor să joace agresiv dar să
încerce de asemenea să evite loviturile libere. Conflictul "între expeditori"
poate apărea dacă există o ciocnire între comportamentui aşteptat de individ de
unul sau mai mulţi antrenori sau coechipieri. Un exemplu, dacă portarului i s-
a spus de către antrenor sa fie calm când degajeaza mingea dar un
coechipier cere o pasa rapidă dar riscantă, pentru a lansa un contraatac.
3. Surse ale acceptării rolului

S-a aflat ca este influenţat de o combinaţie de trei surse: percepţia
jucătorului asupra antrenorului, percepţia rolului şi credinţa fundamentală a
jucatorului în filozofia echipei.
Pentru ca un jucător să accepte rolul în echipă un factor fundamental a fost
nevoia de a avea un respect pentru abilitatea echipei de antrenament şi o
apreciere a stilului de antrenare. Acceptarea rolului a fost afectată de gradul în
care rolul este perceput ca fiind important de către individ în succesul echipei,
dacă foloseşte atributele cele mai bune ale jucătorului şi dacă sunt de success.
Dacă un jucător simte că într-un fel, rolul nu i se potriveşte, poate suferi un
aşa numit conflict "persoana- rol". Antrenorii nu vor putea fi mereu în stare să
maximizeze fiecare din aceşti factori pentru a reduce un asemenea conflict dar
o inţelegere a lor poate fi posibilă pentru a stabili o balanţă. De exemplu, un
jucator rapid care s-a bucurat că a ajuns departe să paseze ca atacant va
fi experimental un conflict dezvoltat din cauză că jucatorul percepe că nu
li se permite folosirea atributelor cele mai bune care în final ar putea duce
la o lipsa a acceptarii rolului. Pentru a menţine acceptarea rolului de către
jucător şi pentru a evita conflictul persoana-rol ar trebui să se pună accent pe
faptul că noul rol este important în succesul echipei. Un factor final în
dezvoltarea acceptării rolului este credinţa individului în filozofia echipei care
conduce jucătorii să patrundă oricare ar fi rolul prezentat lor. Un exemplu, ar fi
etica echipei dezvoltate de echipele Coreei şi Japoniei, representative pentru
natura lor colectivă. Această caracteristică este una foarte dorită în multe situaţii
competitive, dar într-o societate unde o gândire mai independentă incurajată,
antrenorilor li se poate cere să promoveze mai activ dezvoltarea acesteia.
Un punct important este ca în timp ce diferitele forme ale conflictului rolului
sunt obstacole potenţiale în dezvoltarea statutului clarităţii rolului şi acceptării,
poate fi folosit pozitiv de echipă de antrenori. Conflictul este dorit în echipe
eficiente şi deseori reflecta o echipa inovatoare şi creativă cu un flux nou
de idei. Oricum pentru a folosi un conflict într-un mod pozitiv trebuie să se
asigure că există procese de rezolvare a conflictelor care permit ideilor bune sa
fie implementate, şi celor rele să fie uitate. Este, ca exemplu, Republica Irlanda
care, cu câte procese ar fi avut în timpul finalelor Cupei Mondiale cu atât
incidentui Roy Keane ar fi putut avea un effect pozitiv în conducerea echipei ca
un tot unitar mai bine decât ca una divizată fara cel mai eficient jucător.
189
Rolurile pozitive în sport oferă o gamă largă de consecinţe benefice
care pot influenţa performanţele jucătorului. S-a descoperit că, claritatea
rolului a fost asociat cu percepţia jucătorului asupra antrenorului, a crescut
încrederea în abilitatea jucătorului de a-şi îndeplini sarcina şi a redus grijile în
ceea ce priveşte performanţa.
Perceptiile, atât asupra claritatii rolului cât şi a exceptării lui au contribuit la
creşterea comunicărilor eficienţei şi relaţiile generale nu numai printre jucători
dar şi între jucători şi antrenor. Creşteri în ambele soluţii au fost observate ca
fiind asociate cu beneficiile asupra " sănătăţii echipei" incluzând percepţiile
asupra unităţii echipei, confidenţei echipei şi satisfacţiei jucătorului în ceea ce
priveste rolul în echipă.
4. Ciclul episodului rolului
Rolul performanţei asumate de

expeditori
Antecedente ale Antecedente ale

clarităţtii rolului acceptării rolului
- antrenare explicită - încredere în filozofia
-experienţe de jucat echipei
-învăţare observaţionala Rezolvare - percepţie asupra
şi modelare conflict stilului de antrenare
- ambiguitatea rolului - percepţia eficienţei şi
- conflictui intra rol succesului rolului
- conflictui inter rol - percepţie asupra
importanţei
- conflict persoana rol
Gradul rolului clarităţii Gradul acceptare rolului
Consecinţe ale clarităţii rolului/ acceptare:

• relaţii îmbunătăţite printre membrii grupului;
• ingrijorare competitive redusă;
• percepţii sporite asupra:
statutului echipei şi a individului;
conducere;
coeziunea echipei;
satisfactie atletică.
Performanţa rolului grupului/ individului
Eficienţa echipei
190
5. Interpretarea schemei
În vârful figurii este rolul performanţei care este atribuit jucătorilor de către
antrenori (expeditori). Gradul de claritate şi acceptare de către individ este
determinat de către resurse care contribuie la dezvoltarea rolului statutului. Aici,
în orice conflicte potenţiale şi ambiguităţi pot apărea şi un rezultat pozitiv şi unul
negativ care este obţinut prin procese de rezolvare a conflictelor. Ca rezultat
individul va obţine un grad de claritate şi acceptare cu rolul asumat.
Consecinţele fiecărui rol- statut sunt listate în jumătatea de jos. În acest

moment, important e să fii conştient că întregul episod e unul ciclic (cum e
indicat de săgeţi) Natura mediului competitiv e dinamică cu echipe care
evoluează noii jucători înlocuindu-i pe cei răniţi şi suspendaţi sau îmbunătăţind
jucătorii. În plus antrenorii pot decide să adopte noi tactici şi strategii într-o
formaţie existentă deja sau termeni buni de comunicare şi fiind deschis
noilor idei- poate ajuta echipa să evolueze. Cele mai bune idei sunt
adoptate, cele rele discutate şi lăsate în urmă.
5.1. Îndrumaţi jucătorii să pună în practică tot ceea ce au învăţat mai bun.
Sunt mai multe modalităţi în care jucătorii pot învăţa despre performanţele
rolurilor în sport. Jucătorii pot să înveţe eficient când se uită la T.V. (meciuri
filmate sau în direct). Puteţi îndruma jucătorii în special pe cei tineri să se uite la
T.V. mai atent. Pot ei să folosească modelele văzute în Cupa Mondială?
5.2. Asiguraţi-vă că jucătorii inţeleg importanţa rolului lor.
Există un impact negativ când i se cere unui jucător să joace într-o poziţie
care nu îi place; şi acest impact poate fi folosit asigurându-i că noul rol e
important în succesul echipei şi explicându-i că asumându-şi acest rol va facilita
performanţa echipei.
5.3. Daţi jucătorilor roluri bine definite.
Încrederea unui jucător în abilitatea de a evolua dacă e clar ceea ce au

de făcut. E mai eficient ca unui jucător să i se spună să dea pase mai rapid
decât să dea multe pase în timpul unui joc. Unui jucător i se poate cere să fie
creativ într-o situaţie unu la unu în ultimul sfert dar să joace sigur, în apărare, în
apropiere de poartă. Un jucător care nu e foarte sigur pe sine poate
beneficia de un rol simplificat cu mai puţine elemente, astfel încât să se
poată concentra asupra unor aspecte pozitive ale stilului de joc.
5.4. Menţinerea continuităţii în instrucţiunile antrenorilor.
Cu o echipă de antrenori, asiguraţi-vă că folosiţi aceiaşi termeni, stategie şi

tactici. Aceasta va feri jucătorii de conflicte psihologice sau efecte negative
asupra performanţei. Cererile diferite ale mesajelor date de antrenori şi cele
strigate de parinţi în timpul unui joc pot avea efecte negative asupra
performanţei la nivel de început / tineret.
191
5.5. Lupta pentru feedback-ul eficient.
Feed- back-ul eficient cere antrenorului şi jucătorului să înţeleagă exact

ceea ce s-a asteptat de la meci. (roluri bine definite) Dacă acest lucru este
obţinut, jucătorii vor experimenta un mai mare sentiment de succes care
contribuie cu încredere atât în echipă cât şi individual. Critica la modul
constructiv s-ar putea să fie bine primită şi relaţiile între antrenori şi
jucători să fie intensificate.
5.6. Ţineţi minte că e un proces dinamic în continuă schimbare.
Fotbalul e un sport interactiv cu multe componente diferite şi relaţii ce apar

între personalul antrenorilor şi al jucătorilor. Antrenorii trebuie să fie în
permanentă stare de supraveghere a acestor procese dinamice pentru a obţine
maxima eficienţă.
Sunt multe feluri în care rolul statuturilor şi ciclul episodic în care opereaza,
pot afecta performanţa echipelor de fotbal la nivel individual şi de echipă.
Întelegerea acestor procese poate intensifica atributele mentale individuale
pozitive; satisfacţia şi încrederea cu cele de echipă; comunicarea eficientă şi
coeziunea grupului. Cunoaşterea poate fi aplicată în multe feluri. Se speră ca
această introducere se referă nu numai la o înţelegere sporită ci şi la o creştere
a intervenţiilor creative în zona antrenamentului.
ŞTEFĂNESCU ION
CURSUL INAUGURAL UEFA PENTRU LICENTA
Sursa: Revista “INSIGHT”,

Vol. 4, 2001
Planurile ambiţioase ale Asociaţiei de Fotbal de a revoluţiona standardele şi

structurile antrenamentelor în Anglia s-au îmbunătăţit considerabil în vara
aceasta prin lansarea primului curs UEFA pentru licenţă.
Cursul de 240 ore pe an, elaborat de Divizia de Fotbal a F.A., adresat în
special cererilor antrenorilor profesionişti, a debutat cu un week-end de
pregătire la hotelul Oulton Hall, lângă Leeds în iulie 2001. Cursul a fost condus
de antrenorii de vârf ai Asocial de Fotbal împreună cu o suita impresionantă de
invitaţi, printre care doi dintre cei mai buni cunoscători ai managementului
modem. Sir Alex Ferguson şi Fabio Capello.
Dorind sa-şi imbunătăţească cunoştinţele şi abilităţile, pentru a se asigura că
nu vor pierde ocazia de a-i asculta şi de a Ie pune întrebări unora dintre cei mai
învăţaţi oameni din domeniu, antrenorii s-au grăbit să se înscrie la cursul pilot.
Unsprezece dintre cei mai ambiţioşi antrenori ai ţării au fost acceptaţi la cursul
de anul acesta.
192
Howard Wilkinson, Directorul Tehnic al Asociaţiei de Fotbal, conduce cursul
pilot şi crede că acesta se va dovedi a fi un mare succes pentru aceia care
ţintesc la treapta cea mai înaltă a podiumului antrenorilor. El a spus: „Noi
încercăm să venim cu un curs care tratează cu înţelegere şi eficacitate
revendicările antrenorilor profesionişti”. Acesta este un serviciu care aduce
noi motive pentru utilizarea învăţământului la distanţă prin internet. Suntem
încântaţi de a fi capabili să facem acest curs disponibil pentru tinerii care aspiră
să fie antrenori ăi este foarte plăcut de asemenea că primul nostru curs la acest
nivel este al UEFA."
Primul week-end rezidenţial le-a oferit studenţilor ocazia de a se întruni şi de
a învăţa de la unele din cele mai autoritare voci ale antrenamentelor modeme.
Fabio Capello, câştigătorul celor doua ligi, italiana şi spaniola, a oferit clasei o
incursiune în experienţa sa, explicând cum îşi organizează şi cum îşi execută el
seriile de antrenamente zilnice pentru a ajunge la un meci cu adevarat bun.
Psihologul sportiv şi noul Director Adjunct de la Middlesbrough, Bill Beswick a
fost de asemenea disponibil să explice ce importanţă are partea pregătirii
mentale în jocul/sportul modem, în timp ce David Sheepshanks a oferit un
tablou despre ceea ce se asteaptă de la antrenori azi ăi despre modul în care
un parteneriat putemic între teorie şi practică poate furniza cheia succesului pe
termen lung.
Că el a privit înainte, spre finalul sezonului aflat în plină desfăşurare, a fost
de asemenea o ocazie pentru Sir Alex Ferguson să treacă în revistă unele din
roadele învăţării pe care le-a acumulat de-a lungul carierei sale de un succes
fara precedent, în nordul şi în sudul graniţei. El a explicat cum s-a schimbat
rolul şi imaginea publica a fotbalistului profesionist, de când este el în sport, şi a
aratat ca este vital ca antrenorii să se adapteze ei insist acestui aspect al erei
modeme pentru a refine şi exersa controlul asupra elementelor vitale ale
echipei.
Studenţii îşi vor continua studiile şi individual dar şi în echipa prin internet şi
telefon. Membrii Asociaţiei de Fotbal vor fi disponibili ca mentori pentru aceia
care studiază pentru licenţă.
„Acest curs pilot urmăreşte să îmbunătăţească antrenamentele şi
conducerea echipelor de elita din Anglia", a concluzionat Howard Wilkinson.
“Este un alt punct de reper dintr-o serie de propuneri care încep cu Carta
pentru calitate şi se vor sfârşi prin deschiderea unui Centru National de Fotbal
în 2004.”
STUDENŢI CARE URMEAZĂ CURSUL INAUGURAL PENTRU LICENŢA 2001:

Noel Blake
Terry Burton Wimbledon FC
Steve Cotterill Cheltenham Town F C
Mervyn Day Charlton Athletic F C
DarioGradi Crewe Alexandra F C
Stewart Houston
Chris Hughton Tottenham Hotspur F C
Dave Jones Wolverhampton Wanderers F C
Sammy Lee Liverpool F C
Lawrie Sanchez Wycombe Wanderers F C
Alan Smith
193
Martin Thomas, antrenorul naţional al portarilor F.A., a recapitulat unele dintre
practicile demonstrate de Fabio Capello, antrenorul principal de la A.S. Roma.
Exerciţiu de Antrenament:
Exercitiul Unu: pasarea mingii in patru (Fig. 1)
Organizare:
• 2 este în posesia mingii

• 2 pasează mingea către 5 care o trimite într-o diagonală lungă către 3
• 3 paseaza mingea înapoi la 6, care o trimite în diagonală lungă la 2
5 6
2
3
(Fig. 1)
Repetarea exerciţiului
Factori cheie:
• unghiul şi distanţa poziţiei de susţinere a lui 5 şi 6

• sincronizarea, greutatea şi acurateţea paselor în spate date de 2 şi 3
• asigurarea ca 2 şi 3 aruncă, departe şi destui de sus ca să poata fi
primite
• se recomandă aruncarea rapidă a mingii
• când se practică o atingere şi când două?
• când se joaca pe picior?
• echilibrul şi forma lui 4.
Progresii:
• la comanda, mingea trebuie să fie trimisă înapoi la portar

• unghiurile şi distanţele poziţiei de primire a portarului
• calitatea tehnicii portarului:
concenteare pentm apărare
abilitatea de a juca cu ambele picioare
calitatea paselor
modificarea poziţiei de apărare.
194
Exerciţiul Doi: introducerea mijiocaşului (4), (Fig. 2)
Organizare:
• ca şi în exerciţiul unu, dar acum când fiecare fundaş primeşte mingea în

diagonală lungă o trimite mijlocaşului (4) care apoi o pasează în spate
celui mai apropiat fundaş-centru, acesta aruncând-o cu o pasă în
diagonală lungă.s.a.m.d...
5 6
2
4
3
(Fig. 2)
Factori cheie:
• unghiul, distant şi sincronizarea mijiocaşilor în poziţie de apărare;

• poziţia corpului mijiocaşului pentru primire.
Exerciţiul Trei: introducerca unui mijiocaş secund (8)
• la fel ca în exerciţiul anterior, incluzând rotirea lui 4 şi 8 pentru a primi

mingea de la ambii fundaşi
• sincronizarea şi unghiul înaintaşilor, poziţia corpului pentru a primi
mingea
5 6
2 ●
3
4
195
Exerciţiul Patru: plasarea mingii în treimea de mijioc (Fig. 4):
• 7 trimite mingea la 8 care paseaza în diagonală lungă către 11

• 9 primeşte mingea de la 11
• 9 trimite mingea în spate la 10, care o paseaza în diagonală lungă lui 7
(Fig. 4)
Exerciţiul Cinci: rotaţia lui 7 şi 8, (Fig. 5)
• sincronizarea şi unghiul alergarii lui 7 şi 8 în avansul mingii;

• sincronizarea, greutatea şi acurateţea pasei diagonale lungi;
• susţinerea înaintarii lui 9 şi 11.
(Fig. 5.)
Exercţiul Şase: combinarea jocului în treimea de mijioc (Fig. 6.)
• 11 plaseaza mingea spre 10;

• 7 face o alergare în diagonala pe teren şi curăţă spaţiul pentru 8;
• 10 pasează la 7 care pasează prima data la 9;
• 9 primeşte şi 8 joacă la suprapunere;
• 9,11 şi 7 atacă careul de penalti;
196
(Fig. 6)
Fază de Joc: Apararea cu patru în spate şi trei în mijioc (Fig. 7)
(Fig. 7.)
• x-urile: cei patru din spate, trei mijiocaşi şi un atacant central;

• o-urile: doi atacanţi centrali, doi fundaşi, patru mijiocaşi, un aparator;
• x-urile intercepteaza mingea trebuind sa o ţina cât mai mult timp posibil
în posesia lor;
• o-urile trebuie să preseze apărarea cu mingea;
• forma apărării: presiune, susţinere, acoperire şi echilibru;
• x-urile elibereaza presiunea pasând mingea portarului.
Şase Exercţii Practice Cu Trei Atacanţi
Exercitiul Unu: două grupuri de opt (Fig. 8.)
• jucătorii se combina în josul parţii drepte şi termină cu un şut la poarta;
197
• al doilea grup se combina în josul părţii stângi, etc..
(Fig. 8.)
Exerciţiul Doi: rotaţia celor din faţă susţinere la mijiocul terenului (Fig. 9)
• 5 este în posesia mingii;

• al doilea atacant(9) trimite scurt cu piciorul, primul pasează jos către cel
mai apropiat fundaş;
• 5 trimite mingea la 9, acesta se combină cu 8, care pasează departe la
11;
• 10, 7 şi 9 ameninţă careul de penalti (unghiul şi sincronizarea jucatorilor
în careu);
• 4 susţine marginea careului de penalti.
Exerciţiul Trei: schimbare de joc (Fig. 9)
• 5 trimite mingea la 8, care îi cedeaza mingea lui 4 prima oara;

• 4 schimbă jocul lovind în diagonală lungă spre 11;
• 6 susţine spatele mingii, 11 rostogoleşte mingea la 6 pentru a da în
careu;
• 10,9 şi 7 ataca careui de penalti, în timp ce 8 susţine marginea careului.
198
(Fig. 9)
Exerciţiul Patru: (Fig. 10)
• 5 paseaza lui 8, care o dă lui 4 pentru a o trimite departe lui 7;

• 7 joacă la picioarele lui 9 care trimite la 8 pentru a-i pasa în diagonală lui
11 care trece;
Exerciţiul Cinci: combinarea jocului lângă marginea careului de penalti

(Fig. 10)
• 5 trimite la 8, care i-o da lui 6 pentru o pasa în diagonală lungă la 7;

• 7 joacă mingea la pas la picioarele lui 9, care o lasa să se rostogolească
pentru a primi o pasa de la 10;
• 9,10 si 11 atacă careul;
• sau 10 trimite la 8 pentru un şut la poarta, 9 şi 10 îi urmează pentru
ricoşeuri.
(Fig. 10)
199
Exerciţiul Şase: combinarea jocului în centrul terenului (Fig. 11)
• 6 joacă la picioarele lui 10;

• 9 cade scurt pentru a primi cu piciorul, şi strecoara mingea lui 8, care
şutează la poartă;
• 9 şi 10 îi urmează pentru ricoşeuri;
• 4 si 6 susţin marginea careului de penalti.
PURDESCU CONSTANTIN
200

Discipline de Are Fotbal

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Discipline de Are Fotbal

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DISCIPLINE DE APROFUNDARE

Lect.univ.dr. RĂDULESCU MIRCEA

Universitatea Ecologică din Bucureşti

12. Antrenarea cu greutăţi libere. Sursa: Revista Insight, Vol.6,

Există putine faze mai atractive decât un jucător ce aleargă în tempo,

1. EXERCIŢIUL 1 - ÎNCĂLZIREA CU TEMATICĂ (fig. 1)

EXERCIŢIUL 2 - JOCUL DIN UMBRĂ FUNCŢIONAL

• Dezvoltarea unor relaţii esenţiale între jucătorii aflaţi în contraatac;

• Se lucrează simultan cu 2 (două) mingi;

Notă: se va lucra cu 2 (două) mingi odată. 2; 3 sau 4 jucători vor fi în

• Y7 aleargă cu mingea şi pasează lui X9;

3. EXERCIŢIUL 3 - ANTRENAMENTUL FUNCŢIONAL

• Trecerea de la mentalitatea de posesie la mentalitatea de contraatac în

3.3. Factori cheie:

1. Siguranţă şi calitate în posesia balonului;

4. EXERCIŢIUL 4 - ÎNTREAGA LĂŢIME (fig. 4)

• Trecerea de la un joc de posesie la contraatac;

• Ţineţi mingea într-o arie centrală cu un flotor (F) - numărul jucătorilor şi

1. Decizie de a porni atacul;

5. EXERCITIUL 5 - 11 CONTRA 11 (fig. 5)

• Mingea la portarul advers;

• Apărare în adâncime la contraatac;

• Recuperare şi retragere: două grupuri strânse de apărători şi mijlocaşi vin

♦ O9, duce mingea în extremă şi apoi ameninţă apărătorii de ambele părţi;

• La intrarea în posesie a mingii:

2. PRACTICA 1 - CORIDORUL REPETITIV

- Portarul (GK) exersează aruncările lungi către S2, care continuă să

- 2 pasează spre 5 ; 5 spre 8; 8 spre 11 care se întoarce şi şutează;

2.3. Obiectivele antrenamentului:

- Toate tipurile de pase şi control al mingiei pot fi specificate;

O strategie ar putea fi:

- 9 pasează spre 8 care pasează la 11, după care 9 continuă pe o poziţie

3.2. Obiectivele antrenamentului:

- Crearea de spaţiu: 6, 3, 11 şi 8 trec de manechine şi interceptează balonul;

4. PRACTICA 3 - PRACTICĂ REPETITIVĂ

- Portarul GK1 începe antrenamentul pasând către S2 care continuă să îi

4.2. Obiectivele antrenamentului:

Acest exerciţiu oferă repetiţie pentru mişcările tactice următoare:

5. PRACTICA 4 - PRACTICĂ REPETITIVĂ

- Portarul GK1 trimite spre 2 care trece de manechin şi interceptează;

5.2. Obectivele antrenamentului

Acest exerciţiu permite repetarea următoarelor mişcări tactice:

6. PRACTICA 5 - PRACTICĂ REPETITIVĂ

- Portarul albastru trimite spre 2 care trece de manechin şi interceptează

6.2. Obiectivele antrenamentului

Acest exerciţiu oferă repetarea următoarelor mişcări tactice:

Ţelul Club Coach Video este de a furniza idei şi ajutor pentru

De ce Club Coach Video, ce este diferit?

Pentru a le permite jucătorilor să ia initiaţivă sau chiar să schimbe jocurile şi să

Ce învată jucătorii de la Club Coach?

• Fiecare situaţie care apare în fotbal este unică în acel moment

Cum face asta Club Coach?

Furnizând/oferind jocuri în care jucătorii trebuie:

Aceste indemânări/tehnici vor fi practicate izolat?

Nu! Jocurile sunt proiectate pentru a fi cât se poate de reale şi pentru a

Care este rolul antrenorului în Club Coach?

În Club Coach rolul antrenorului este important, dar nu central procesului.

În ce mod contribuie antrenorul?

Contribuţia antrenorului este vitală succesului Club Coach. Antrenorul

Cum vor învaţă jucătorii?

Sunt multe căi prin care jucătorii vor învăţa:

Sperăm că acest concept al Video-Clubului Antrenorului vă va ajuta să

• jucători divizaţi în 2 echipe/grupuri;