MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE,

ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL RELAŢII INTERNAŢIONALE

“T. Schelling și folosirea teoriei jocurilor în studierea conflictului și cooperării. Strategia

conflictului. Reorientarea teoriei jocurilor. Teoria soluționării comune.”

REFERAT

Conducător ştiinţific:

Autorul:

CHIŞINĂU, 2015

Cuprins:
INTRODUCERE

1. Note bibliografice

2. Problemele cercetate de T. Schelling

3. Locul cercetării în Teoria Relațiilor Internaționale

4. Caracterul aplicativ și teoretic

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE
 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța problemei abordate. Teoriile lui Shelling au fost

formate drept rezultat al concentrării studiilor asupra rivalității create în timpul post-belic,
însă la momentul actual după o pauză de circa 20 de ani pe arena internațională se întoarce la
discuțiile multilaterale și la teoriile conflictuase nu numai dintre state dar și dintre grupuri de
aliați statali. Actualitatea lucrării date poate fi divizată pe mai multe sfere :

1. Zilnic treptat reapare conflictul teritorial dintre marile puteri care au ținut
lumea în suspans după 20 de ani
2. Se necesită studierea beneficiilor statelor ca actori
3. Și beneficiile grupărilor anumite în cazul în acestea au devenit mai presus
ca cele naționale unitare
4. Discuțiile asupra connflictelor crează întrebări asupra intereselor statelor
participante la aceste conflicte și a actorilor cointeresați din afara lui
5. Percepția multidimensională a implicării statelor în conflict și coeziunea
intereselor lor
6. Balansarea Interesului comun
7. Posibilitatea reglării pașnice și a avantajelor bilaterale
8. Rezultatele unui următor finiș al conflictului și prediția pasurilor făcute

Scopul şi obiectivele. Scopul referatului rezidă în efectuarea unei cercetări ample

şi detaliate a contribuției lui T. Schelling în relațiile internaționale.

În realizarea scopului ne-am propus următoarele obiective:

 Cercetarea biografiei autorului;

 Determinarea actualității cercetării pentru relațiile internaționale;

 Indentificarea problemelor cercetării;

 Stabilirea locului cercetării în relațiile internaționale;

 Determinarea caracterului aplicatic sau teoretic.

Cuvinte cheie: relații internaționale, jocul conflictelor, beneficii nule și

diferențiale, politică externă etc.
 1. Note bibliografice

Thomas Schelling Crombie (născut 14 aprilie 1921) este un economist american și

profesor în politică externă, securitate națională, strategie nucleară și controlul armelor de la
Școala de Politici Publice de la Universitatea din Maryland. El este de asemenea Profesor la
New England Institute complexe Systems. El a fost premiat cu Premiul Nobel Memorial din
2005 în Științe Economice (partajat cu Robert Aumann) pentru "că au sporit ințelegerea de
conflict și cooperare prin analiza teoria jocului".

El a primit diploma în economie de la Universitatea din California, Berkeley în

1944 și a primit titlul de doctor în economie de la Universitatea Harvard în 1951.

El a servit cu Planul Marshall în Europa, Casa Albă, și Biroul Executiv al

Președintelui din 1948 la 1953. El a scris cea mai mare parte din teza sa de doctorat asupra
comportamentului venitului național în Europa. A plecat din guvern să se alăture la facultatea
de economie la Universitatea Yale, iar în 1958 a fost numit profesor de economie la Harvard.
În 1969 el sa alăturat la John F. Kennedy School of Government de la Universitatea Harvard.

Schelling a predat anterior de douăzeci de ani la Kennedy School de la Harvard,

unde a fost Lucius N. Littauer profesor de economie politică, precum și a efectuat cercetări la
Institutul Internațional pentru Analiza Sistemelor Aplicate (IIASA), în Laxenburg, Austria,
între 1994 și 1999.

În 1993 Schelling a primit Premiul pentru Cercetarea Comportamentală de

relevanță pentru prevenirea unui război nuclear de la Academia Nationala de Stiinte. El a
primit, de asemenea, un doctorat onorific de la Universitatea Yale, în 2009, precum și un grad
onorific la Universitatea din Manchester.

Strategia de conflict, care Schelling a publicat-o în 1960, la făcut pionier în

studiul de negociere și comportament strategic, în ceea ce se referă la "un comportament de
conflict". Aceasta este considerată una dintre cele o sută de cărți care au fost cele mai
influente în Occident din 1945. În această carte, el a introdus concepte precum punct focal și
angajament credibil. Rubrici: Capitolul care include "o reorientare a Teoriei jocurilor",
"randomizare de promisiuni și amenințări," și " atac surpriză: Studiul Neîncrederea reciprocă
"
 Teoriile lui Schelling despre război au fost extinse în Arme și Influență, publicată
în 1966. Acesta duce mai departe analiza începută strălucit în lucrările sale anterioare
Strategia de conflict (1960) și Strategia și controlul armelor (cu Morton Halperin , 1961), și
face o contribuție semnificativă la literatura de specialitate în cresterea asupra războiului
modern și diplomație ". Rubrici : Capitolul include Diplomația violenței, diplomația de
Ultimatum și Supraviețuire, dinamica reciprocă alarmantă.

În 1969 și 1971, Schelling a publicat pe larg articole care se ocupă de dinamica

rasiale și ceea ce el a numit "o teorie generală a basculare" citat. [8] În aceste documente el a
arătat că o preferință care vecinii cuiva să fie de aceeași culoare, sau chiar o preferință pentru
un amestec "de până la unele limita", ar putea duce la segregare totală, susținând astfel că
motivele, malware sau nu, au fost imposibil de distins de a explica fenomenul de separare
completă locale de grupuri distincte. El a folosit monede pe hârtie milimetrică pentru a
demonstra teoria prin plasarea bănuți și Dimes în diferite modele pe "placa", și apoi a le muta
unul câte unul, dacă acestea au fost într-o situație "nefericită".

În 1978 cartea Micromotives și Macrobehavior a extins și generalizat temele

influienței trăsăturilor umane asupra deciziilor luate, fiind un mod standard citat în literatura
de specialitate - economie de calcul bazate pe agenți.
 2. Problemele cercetate de T. Schelling

Thomas Schelling aparține acelor cercetători a căror muncă aparține tendinței

moderniste în știința relațiilor internaționale, în special în această secțiune, este procesul de
luare a deciziilor de politică externă. După cum știți, una dintre cele mai frecvente metode de
a studia procesul de luare a deciziilor este asociată cu teoria jocurilor, care se bazează pe
teoria probabilității și constă în construcția de modele de analiză și prognoză a diverse,, tipuri
de comportament rațional de la participanții interacțiunii în circumstanțe speciale, sau situații
de conflict.

Oamenii de știință ruși l-au numit pe bună dreptate, pe T. Schelling – ca unul

dintre primii cercetători occidentali dat fiind seama că pentru a înțelege conflictul
internațional, nu este potrivit modelul de joc cu o sumă de zero (în cazul în care câștigul
uneia dintre părți înseamnă neapărat, exactă în mărime și valoare a pierderii pentru celălalt,
pentru interesele părții complet opuse). Revenind la modele mai sofisticate a teoriii jocului,
Schelling vine la următoarele concluzii importante:

 cele mai frecvente conflictele internaționale nu sunt "jocuri de sumă

constantă" și "jocuri de sumă variabilă", adică, câștiguri totale de către
participanți nu sunt fixate, astfel încât un mare câștig al unuia dintre ei este
echivalent cu exact aceeași pierdere a celuilalt. De fapt, Schelling
subliniază, că investigatorul trebuie să pornească de la premisa că afacerile
internaționale sunt nu numai rivalitatea, ci, de asemenea, interdependența
statelor. Conflictul net în care interesele celor doi antagoniști sunt complet
opuse, este un caz special; de exemplu, este un război de exterminare
totală, dar aici nu vorbim despre război. Din acest motiv, "victoria" în
conflict nu este o victorie asupra inamicului. Ea este un premiu în raport
cu propriul său sistem de bogății. Aceasta explică cea de-a doua concluzie
importantă
 a doua concluzie se referă nu numai la câștigurile și pierderile în conflictul
dintre cei doi jucători, dar, de asemenea, faptul că unele moduri de
dezvoltare sau moduri potențiale ale conflictului nu se îndreptățesc,
rezoluția comună este mai mult (sau mai puțin) preferată pentru ambele
părți. Acest lucru înseamnă că, chiar și într-o situație de conflict părțile
comunică pentru că au un interes comun în atingerea unui rezultat reciproc
 avantajos. Astfel, conflictele pot fi considerate ca situații care implică
elemente în cele din urmă pur al negocierilor - încheierea tranzacțiilor, în
care fiecare parte este ghidat în principal de așteptările lor că celălalt vrea
sau poate accepta ceva propus. Cu toate acestea, în cazul în care fiecare
parte își asumă astfel de așteptări și predicții de răsunet cu privire la altă
parte, înseamnă că așteptările sunt reciproce-complementare. Prin urmare,
pe baza încrederii reciproce (destul de rezonabil din punct de vedere
comportamental rațional) un compromis între părți este posibil.

Aceasta este a treia concluzie importantă a Schelling, care este deosebit de

importantă având în vedere faptul că orice compromis implică și face posibilă să coopereze, și
într-o anumită măsură, de fapt, și este o colaborare, dar în faza primitivă.
 3. Locul cercetării în Teoria Relațiilor Internaționale

Schelling, privind caracteristicile de comportament rațional al participanților la

conflict, a efectuat o condiție necesară pentru dezvoltarea unui domeniu relativ independent
de studiu al relațiilor internaționale, ca teoria cooperării interstatale. Astăzi, comunitatea
științifică împărtășește poziția conform căreia cooperarea transfrontalieră implică prezența a
trei elemente:

 obiectivele comune ale partenerilor

 speranța de beneficii de la situația existentă
 natura venitului comun

Schelling nu încearcă să creeze o teorie generală a conflictului. El identifică două

tendințe în studiul de conflict:

 prima consideră conflictul ca pe o stare patologică, și este în căutarea

pentru cauze și modalități de a odepăși
 iar a doua presupune un anumit conflict și examinarea comportamentului
asociat.

Atribuirea lucrările sale în aceste doua direcții, Schelling subliniază că, în cadrul
acestei tendințe pot fi identificați cei care explorează părțile implicate în conflictul din toată
complexitatea lor - din punctul de vedere atât al "raționamentului" cît și a comportamentului
"irațional", iar cele axate pe rațional , forma conștientă, deliberată de comportament: "În linii
generale, acesta din urmă tractează conflictul ca un fel de concurs în care participanții
încearcă să" câștige ". Studiul inteligent al comportamentului conștient studiază un ,,complex
de conflict - un comportament de succes”. Găsirea dreptului de comportament "corect" în
termeni de concurență, cu scopul de a câștiga " acest domeniu este destul de îngust în studiul
lui Schelling unde teoria a fost numită de conflict sau teoria strategiei de negociere. El scrie:
"... strategia, în sensul în care folosesc termenul aici, nu prea se referă la utilizarea forței, și
potențialului de putere. Acesta se referă nu numai la inamicii care urăsc unii pe alții, dar, de
asemenea partenerii care nu au încredere sau nu sunt de acord unul cu altul. "
 4. Caracterul aplicativ și teoretic

Schelling spune că avantajul de a folosi "strategia de conflict" pentru studiul

teoretic nu constă în faptul care din toate posibilile abordări este mai aproape de adevăr, dar în
rodnicia ipotezei de comportament rațional al participanților la conflictul dat, cu rezultatele
posibile și posibile remunerări. Cu toate acestea, în evaluarea posibilii aplicări a constatărilor
sale, acesta merge în mod clar dincolo de propriile sale limite înguste prezentate. În primul
rând, el crede (și după cum sa menționat deja, nu fără unele justificări) că strategia de conflict
dă un impuls puternic pentru dezvoltarea teoriei relațiilor internaționale, având în vedere rolul
central pe care îl joacă un studiu de conflict și confruntări interstatale. Din această
perspectivă, valoarea metodologică a strategiei conflictului constă în faptul că, aceasta ne
permite să identificăm propriile noastre procese analitice cu procesele părților ipotetice în
conflict; pe baza cerințelor de o anumită secvență în legătură cu una din părți ipotetice în
conflict, putem explora tipuri alternative de comportament, imaginînd dacă îndeplinesc aceste
secvențe, standardele create. Cel mai important loc este dat cu presupunerea
comportamentului "rațional" al părților aflate în conflict și a acționat ca un stimul puternic
pentru dezvoltarea unei teorii fructuoase.

În al doilea rând, nu mai puțin zona largă și importantă a lui Schelling vede
utilizarea practică a strategiei de conflict. În opinia sa, este aplicabilă în aproape toate
situațiile, caracterizate prin prezența de interes public, precum și într-o situație de conflict
între părți opuse, cum ar fi negocierea, război și amenințare cu război, lupta împotriva
criminalității, o licitație tăcută, extorcare de fonduri, etc. "Filozofia cărții - spune că Schelling
în prefața la cartea" Strategia de Conflict "- vorbește despre faptul că aduce asemănările în
strategia de conflictul dintre manevre în război limitat și pungășia comerțului între izolarea
rusă și izolarea propriilor copii, echilibrul terorii între modern și antic. " Mai mult decât atât,
de fapt, în conformitate cu Schelling, orice situație de interacțiune poate fi redusă în cele din
urmă la o afacere, la așteptarea a beneficiului, concesiuni de manevrare cu amenințări și
promisiuni, boicot sau intervenția de stors; la o strategie de conflict mă face să spun că, în
ciuda importanței contribuției la studiul de conflicte internaționale, care a fost introdus prin
studiile lui Schelling, nu putem vedea și aplicarea limitată a constatărilor sale din zona, pe
care o prezintă în cartea sa, și dincolo de care totuși ne lasă.
 CONCLUZIE

T. Schelling vine din perioada războiului rece în perioada unui nou război la fel de
răcorit dintre vechii contribuitori mondiali în ziua de astăzi. Expunerile lui privind
diferențierea conflictului nul ca sumă cu cel real mixt, ia acordat premiul nobil pentru
impactul în relționarea studiilor economice cu cele politice pe plan decizional în relațiile
internaționale. Teoria este într-atît de realistă și strictă încît a fost necesară implementarea
behavioristică în cercetare pentru a delimita unele percepții asupra eficienții în domeniul
psihologic, neexplicabil în urma unor decizii iraționale. Oricum teoria ar fi 100 % validă
numai în cauza în care toți actorii sunt persoane cu un potențial psihoanalitic rațional.
Demonsrtînd și explicînd mecanismele conflictului cu ajutorul instrumentelor matematice
oferite de teoria jocurilor, Schelling contribuie la fundamentarea unui domeniu
interdisciplinar numit „teoria negocierii“, „teoria conflictului“ sau „teoria strategiei“, in care
se întîlnesc mai multe științe pentru ca domeniul conflictului însuși nu vizează numai politica
internă sau internațională, ci și viața socială, afacerile, viața personală și de familie. În prefața
la ediția din 1980 (inclusă și în volumul de față), autorul îțși expune intenția de a demonstra
că „o teorie elementară“ care intersectează domeniile economiei, sociologiei și politologiei,
chiar și pe cele ale dreptului și filozofiei și probabil ale antropologiei poate fi utilă nu numai
teoreticenilor ci și persoanelor ce se confruntă cu probleme practice.În cele patru capitole și
trei anexe, studiul lui Schelling abordează diverse forme de conflict, cu exemple din arii
variate, de la politica internațională la situații concrete din viața de zi cu zi, resurse
inepuizabile de momente conflictuale (relația cu vecinul sau relatia șoferilor cu partenerii de
trafic).Pentru a stabili de la inceput coordonatele, primele pagini clarifică noțiunea de
strategie a conflictului care se bazează pe ideea ca există „un comportament conștient,
inteligent, sofisticat, manifestat în cadrul unui conflict“, iar cercetarea acestuia se aseamănă
„căutării regulilor unui comportament corect în sensul cîștigării unei competiții“. Din această
perspectivă, conflictul pur în care interesele antagoniștilor sint complet opuse reprezintă doar
un caz extrem, iar strategia nu se referă la „aplicarea operativă a forței, ci la exploatarea forței
potențiale“, pornind de la ideea că cele mai multe situații conflictuale sînt in fond negocieri.
Acestui tip de conflict caracterizat de existența simultană a divergențelor și a intereselor
comune i se asociază o serie de situații strategice, analizate în lucrarea de față prin intermediul
teoriei jocurilor, cea mai adecvată pentru că se referă la anumite situații în care calea de
acțiune optimă a fiecărui participant depinde de așteptările acestuia privind acțiunile
competitorilor săi. Singurul dezavantaj este că teoria jocurilor a rămas la un nivel de
abstractizare greu de adus în contact cu situații concrete, cum ar fi descurajarea adversarului,
aplicată in dreptul penal, dar și în educația copiilor sau în conflictele guvernelor statelor.
 BIBLIOGRAFIE

1. П.А. Цыганков. Теория международных отношений: Хрестоматия.

Гардарики, 2002, p. 251-266.

2. RELAȚII INTERNAȚIONALE școli, curente, gînditori, în românește de Darie

Cristea, Olga Popistașu, Cristian Barna, Florin L. Cojocaru (Universitatea din
București), Romana Careja (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca), Adrian
Tudorache (Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București);
Consultant de specialitate Dan Năstase