Proiect la Chimie

-Dezvoltarea Chimiei Organice-

Mocanu Alexandru-Ionut
 Contributii straine la dezvoltarea chimiei orgranice

Chmia organica studiaza compusii care contin carbon si este cea mai importanta ramura a
chimiei.

Istoria chmiei organice incepe inca din vremurile antice cand medicii din acea vreme au
extractat chimicale din plante si animale. Ei nu au considerat acest lucru ca fiind “chime
organica”, ci ei doar au pastrat evidenta proprietatilor folositoare si foloseau coaja de salcie pe
post de analgezice(se stie ca coaja de salcie contine acid acetilsalicilic, ingedientul din aspirina.
Cunostintele lor au pus bazele farmaceologiei modern

Chmia organica a fost prima data definite ca o ramura a stiintelor modern la inceputul
anilor 1800 de catre Jon Jacob Berzelius. El a clasificiat compusii in 2 mari gurpe: organici( daca
compusii sunt originaari din materie vie) si anorganici( daca vin din minerale sau din materie
nevie). Ca alti chmisti din era sa, Berzelius credea in Vitalism- conceptia care crede ca compusii
pot provenii din organisne vii cu ajutorul unei forte vitale.

Studentul lui Berzelius a facut o descoperire care a abandoanat idea Vitalismului. In 1828
a descoperit ureea ( un compus organic ), format prin incalzirea cinatului de amoniu (un
anorganic).
 Friedrich Wöhler

Friedrich Wöhler (n. 31 iulie 1800, Eschersheim

Germania – d. 23 septembrie 1882 Göttingen, Imperiul
German, a fost un chimist german, cunoscut pentru sinteza
ureei, dar și pentru izolarea unor elemente chimice.

Wöhler este considerat pionierul chimiei organice

datorită sintetizării ureei (sinteza Wöhler) în 1828. Până în
1828 se credea că substanțele chimice se pot forma doar sub
influența "forței vitale" în corpul animalelor și plantelor.
Wöhler a demonstrat că această teorie este falsă prin prepararea
artificială a ureei folosind numai materiale anorganice. Sinteza
ureei a fost esențială pentru biochimie deoarece ea a dovedit că
un compus cunoscut ca fiind produs numai de organisme biologice poate fi produs în laborator,
în anumite condiții, din materiale fără viață. Această sinteză in vitro de materie organică a
invalidat teoria general acceptată la acea vreme (vitalism) despre vis vitalis, o "forță a vieții"
transcedentală necesară pentru producerea compușilor organici. Arătând că cianatul de amoniu se
poate transforma în uree printr-o transpoziție internă de atomi, fără câștig sau pierdere de masă,
Wöhler a arătat unul dintre primele exemple de izomerie, abolind vechea idee prin care două
corpuri, A și B, având proprietăți fizice și chimice diferite, nu pot avea aceeași compoziție. În
anul în care a realizat sinteza ureei, Wöhler devine profesor la vârsta de 28 de ani. Doi ani mai
târziu, în 1830, Wöhler a publicat, în colaborare cu Justus von Liebig, rezultatele cercetărilor
privind caracterul polimeric al acizilor cianic și cianuric. Berzelius, în raportul său către
Academia Regală de Științe din Suedia, a calificat aceste lucrări drept cele mai importante din
acel an în domeniile fizicii, chimiei și mineralogiei. Aceste rezultate, imprevizibile, au adus
dovezi suplimentare în favoarea conceptului de izomerie.

Descoperirile lui Wöhler au avut o mare influență asupra teoriei chimiei. În perioada
1820-1881, practic toate revistele de chimie au publicat în fiecare articolele sale.
 Costin D. Nenitescu

Costin D. Nenițescu (în publicațiile științifice Nenitzescu; n.

15 iulie 1902, București - d. 29 iulie 1970, Bușteni), a fost un
chimist român. A fost fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale
chimiei din România și un membru al Academiei Române.
Încă de la începutul anilor 1930 în cadrul cercetărilor
sistematice privind reacții ale hidrocarburilor catalizate de clorura
de aluminiu sunt obținute în grupul de cercetare al profesorului
Nenițescu rezultate de primă importanță pentru înțelegerea
mecanismului reacțiilor prin intermediari carbocationici. Este
observat pentru întâia dată rolul esențial al unui cocatalizator (urme
de apă) în reacția de izomerizare a cicloalcanilor în prezența clorurii
de aluminiu. Din această perioadă datează alte observații
fundamentale privind reacția cicloalchenelor cu cloruri acide
catalizată de clorura de aluminiu, în ciclohexan ca solvent (cunoscuta astăzi în literatură ca
„reacția Nenițescu de acilare reductivă”) sau transferul de hidrogen „într-o formă foarte activă”.
Aceasta este prima menționare a transferului intermolecular de ion de hidrură, așa cum se va
numi mai târziu. În perioada 1965-1970 studiază reacțiile solvolitice. Colaborează cu celebri
profesori din Statele Unite ale Americii, contribuie cu scrierea unor capitole la diverse tratate.
Numeroși compuși organici și reacții îi poartă numele. Se poate spune că „hidrocarbura
Nenițescu”, prima anulenă (CH)10, a propulsat chimia anulenelor. A fost pionierul aplicării
metodelor fizice în chimia organică în România.

Rezultatele muncii lui Costin Nenițescu se văd în cele 262 de articole originale și 21 de
brevete. În anii 1970 lucrările sale au numărat 1000 de citări. În ziua de azi Chemistry Citation
Index numără mai mult de 20 de citări pe an. A fost pentru scurt timp decan al Facultății de
Chimie Industrială din cadrul Politehnicii București.

În onoarea maestrului, Facultatea de Chimie Industrială organizează în fiecare an

Concursul National de Chimie „C.D. Nenițescu”. Un premiu anual oferit de Academia Română îi
poartă numele.