Sunteți pe pagina 1din 135

SUBIECTE REZOLVATE HISTOLOGIE

1. Stratigrafia peretelui vascular


Intima
 endoteliu (structura mereu prezenta)
 membrana bazal (structura mereu prezenta)
 strat subendotelial
 limitanta elastica interna (LEI)
Dispozitia elementelor este longitudinala. Functii: asigura schimbul si
este netrombogenica (impiedica aderarea plachetelor prin: incarcarea negativa
a endoteliului si secretia unor factori anti trombogeni).
Endoteliul este un tip special de epiteliu interpus ca membrana
semipermeabila intre doua compartimente ale mediului intern – plasma sangvina
si lichidul intestitial. Este inalt diferentiat pentru a monitoriza si media activ
schimbul bidirectional al moleculelor mici si pentru a restrictiona transportul
unor macromolecule.
In plus fata de rolul in schimburile dintre plasma si LI, celulele endoteliale
au cateva alte functii:
Conversia angiotensinei I in angiotensina II
Conversia bradykininei, serotonine, prostaglandinelor, norepinefrinei,
trombinei etc in compusi biologici inerti
Lipoliza lipoproteinelor de catre enzime localizate pe suprafata celulelor
endoteliale – pentru a produce trigliceride si colesterol (substratul pentru
hormonii steroizi si structura membranei)
Producerea factorilor vasoactivi – endotelinele, agenti vasoconstrictori si
oxid nitric(factor relaxant).
VGEFs – vascular endothelial growth factors – cresterea embrionica si
diferentierea capilarelor in adult.

Media
 fibre musculare netede si/sau
 lamele elastice
 limitanta elastica externa.
Dispozitia elementelor este circulara (spiralata) si are functie de reglare a
fluxului sangvin.
Adventitia
 tesut conjunctiv (fibre si celule)
 fibre musculare netede (la vasele mari)
 vasa vasorum (la vasele mari)
 vase limfatice
 nervi ai vaselor
Dispozitia elementelor este in general longitudinala dar poate fi si
circulara. Functii: are rol mecanic (de ancorare), de protectie si de nutritie.
Vasele sangvine snt alcatuite din mai multe tipuri de tesut:
 Epiteliu simplu pavimentos (asezat pe membrana bazala) - endoteliul.
Membrana bazala este o componenta amorfa. Ea are o componenta fibrilara
alcatuita din colagen de tip IV sau V sintetizat de celulele endoteliale sau de
fibrele musculare netede din stratul subendotelial.
 Tesut conjunctiv care contine:
 fibre de colagen si reticulina: colagen III in medie si colagen I in
adventitie.
 fibre elastice izolate sau dispuse in lamele groase, ondulate.
 fibroblasti - in adventitie
 Tesut muscular neted alcatuit din mai multe randuri de celule dispuse
concentric. Intre celule exista jonctiuni de tip gap. Fibra musculara neteda
vasculara se comporta fenotipic ca un fibroblast si in caz de agressssiune la
nivelul peretelui vascular va raspunde ca un fibroblast, putand prolifera si
capatand proprietati de fagocitare.
 Tesutul nervos - este alcatuit din:
 fibre nemielinizate - apartin SNV si sunt sub forma de terminatii
butonate
 fibre mielinizate - se gasesc in zonele baroreceptoare si
chemoreceptoare.
 microganglioni nervosi

2. Artera de tip elastic


Exemple: Aorta, arterele pulmonare, carotida, sbclavie, tr brahiocefalic drept.
Calibru mare.
Intima – mai groasa ca la musculara, LEI rareori prezenta, greu de identificat

Media – consta in fibre elastice si o serie de lame concentrice perforate


elastice al caror numar creste cu varsta – 40 la nou nascut, 70 la adult.
Fenestratiile faciliteaza difuzia substantelor prin medie. Nu prezinta LEE
Intre laminele elastice se gasesc fibre musculare netede, fibre reticulare,
proteoglicani si glicoproteine
Adventitia – groasa, tes conj, vasa vasorum, nervi si vase. Rol: vase de
conducere, faciliteaza deplasarea sangelui, mentinerea tensiunii arteriale.
3. Artera de tip muscular
Calibru mediu – majoritatea arterelor.

Intima – endoteliul are aspect crenelat si stratul subendotelial mai subtire decat
la arterele elastice. Se ingroasa cu varsta. LEI – groasa, proeminenta, la
marginea externa a intimei

Media – fibre musculare netede – 40-50 randuri. Pe masura ce arterele devin


mai subtiri numarul straturilor concentrice scade. Numarul lamelor elastice
scade cu dimensiunea arterelor. Fibre de reticulina.
LEE mai putin evidenta ca LEI – poate lipsi la cele mici

Adventitia:
- Tesut conjunctiv (f elastice abundente)
- Cel musculare netede
- Vasa vasorum +limfatice
- Nervi vasomotori: simpatic – vasoconstrictie; parasimpatic –
vasodilatatie
- Se termina la distanta de f musc neteda
- In unele artere exista microganglioni nervosi – a coronare,
mezenterice, tr celiac.

4. Arteriola si metaarteriola

Arteriola :
- Diametru 0,5mm
- Intima – endoteliu cu mb bazala continua, strat subendotelial subtire si
LEI prezenta doar la cele peste 50 m (exceptie arteriolele renale)
- Media – 1-3 randuri de f musculare netede. Nu prezinta LEE
- Adventitia – bine inervata, nu prezinta vasa vasorum

Metaarteriola:
- Ramificatii ale arteriolelor
- 1 rand de fibre musculare netede dar in start discontinuu – rol: regleaza
sau opreste fluxul sanguin, mentine presiunea in capilare
- Sfincterul precapilar: la zona de emergenta a capilarului – fibre
musculare netede – opresc complet fluxul

5. Vene
Clasificare:
- Postcapilare
- Mici
- Medii
- Mari

Venule postcapilare:
- Mai mari decat capilarele – 50 m
- Nr celulelor endoteliale mai mare decat 3
- Sunt caracterizate de prezenta pericitelor
- Tunica intima este alcatuita din endoteliu si un foarte subtire strat
subendotelial
- Tunica medie poate contine numai pericite contractile
- Acestea au in comun cu capilarele: particiarea in procesele
inflamatorii, schimbul de celule si molecule intre plasma si tesuturi
Vene musculare:
- Maoritatea venulelor sunt musculare, cu cel putin cateva fibre
musculare netede in perete. Acestea acompaniaza de obicei arteriolele
asupra carora pot exercita o actiune directa prin secretia de substante
vasoactive difuzibile.
- Cele mai multe vene sunt mici sau medii cu un diametru intre 1 si 9
mm
- Intima are de obicei un strat subendotelial subtire care poate lipsi
- Media contine manunchiuri mici de fibre musculare netede printre care
se afla fibre reticulare si o retea delicata de fibre elastice
- Adventitia – colagen, bine dezvoltata
Vene mari:
- In cazul venelor mari (din apropierea cordului) tunica intima este bine
dezvoltata dar tunica medie este foarte subtire si contine cateva fibre
musculare si tesut conjunctiv
- Adventitia este cel mai gros strat si cel mai bine dezvoltat in venele
mari si contine frecvent manunchiuri longitudinale de fibre musculare
netede.
- Aceste vene prezinta la interior valve – 2 plici semilunare ale tunici
intime ce se proiecteaza in lumen. Acestea sunt formate din tesute
conjunctiv bogat in fibre elastice si sunt tapetate peambele parti de
endoteliu.

6. Tipuri de capilare sanguine

Sunt de 3 tipuri – continuea (somatice), fenestrate si sinusoidale.

Capilarele continue:
- Celulle endoteliale sunt prezente in starat continuu
- Membrana bazala este continua
- Contin pericite
- Diametru de 5-9 m
- Suprafata este incarcata electronegativ, prezinta microvili scurti si rari,
vezicule plasmalemale, prezinta jonctiuni stranse si GAP
- Localizare:
Capilarele fenestrate:
- Celulele endoteliale au fenestratii
- Membrana bazala este continua (exista si sub fenestratii)
- Pericitele sunt rare
- Diametrul de 5-9 m
- Au jonctiuni stranse si GAP
- Fenestrele au diametrul de 50-80 nm si sunt in numar de 20-60/m2.
Sub ele exista sau nu diafragme cu grosimea de 5-6 nm.
- Localizare: In glandele endocrine, in tractul gastro-intestinal, in
plexurile coroidesi in rinichi (unde nu au diafragma)
Capilarele sinusoidale:
- Stratul de celule endoteliale este discontinuu – prezinta spatii largi;
celulele pot fifusiforme
- Membrana bazala este discontinua sau poate chiar lipsi (nu exista in
spatii)
- Pericitele pot exista sub forma de celule parasinusoidale
- Diametru de 20-25 m
- Localizare: In ficat, in splina, in maduva osoasa si in hipofiza
anterioara

7.CAPILARE LIMFATICE - structuri tubulare cu un capăt închis, acompaniază


vasele de sânge, formează rețele care drenează fluidul interstițial în vase
limfatice. Fluidul din lumenul vaselor limfatice se numește limfa și poate
conține leucocite (nu conține hematii). - nu sunt prezente în cartilaj, os, epitelii,
măduvă osoasă, placentă, SNC (sunt descrise recent căi para-vasculare de
dreanare a fluidului din SNC numite glimfatice cu funcție similară limfaticelor)
Capilarele limfatice prezintă: - celule endoteliale o cu formă de „frunză de
stejar”, prezintă suprapuneri o sunt unite prin joncțiuni „în butonieră” și o au
fante intercelulare (IC) ce permit pasajul liber al moleculelor mari și trecerea
celulelor sistemului imun din interstițiu în lumen - MB incompletă - filamente
de fibrillină (4 - 10 nm) ancorează endoteliul de țesut conjunctiv adiacent
Capilarele limfatice converg în vase limfatice de calibru mai mare care drenează
limfa prin ganglionii limfatici (unde limfa este procesată de celule ale sistemului
imun) și, prin ducte (vasele limfatice de calibru mare) în vene, în circulația
sanguină). La nivelul ganglionilor, vasele limfatice formează o rețea de canale
numite sinusuri limfatice (cortical, trabeculare și medulare) cu endoteliu
continuu la interfața cu țesut conjunctiv al capsulei și discontinuu la interfața cu
parenchimul limfatic.
STRUCTURĂ VASELOR LIMFATICE de calibru mai mare este similară cu a
venelor dar, lumenul este mai larg iar peretele este mai subțire și prezintă: -
INTIMA o endoteliu pe membrană bazală o stratul subendotelial subțire o
numeroase valve - MEDIA o rare CMN o fibre de colagen - ADVENTICEA -
țesut conjunctiv lax DUCTUL TORACIC -  0,5 cm / L - 40 cm (transportă în
vene  4 litri de limfă/zi colectat din interstiții) - INTIMA – endoteliu pe o MB
continuă, cu strat subendothelial subțire, poate prezenta rare CMN dispuse
longitudinal. Prezintă numeroase valve ce previn fluxul retrograd al limfei. -
MEDIA – câteva rânduri CMN circulare și spiralate în jurul vasului și fibre
elastice - ADVENTICEA – subțire, prezintă vasa vasorum ce se extind în medie
și CMN dispuse longitudinal
(  diametru, CMN - celule musculare netede vasculare, f. – fibre, LEI –
lamina elastică internă, LEE – lamina elastică externă)
8.Organizarea histologica a lobulului timic

Este situat in medistiul anterior. Este organ limfoid primar. Are o structura
limfoepiteliala spre deosebire de celelalte organe limfoide. El are dubla origine
embriologica: exista un primordiu de origine epiteliala care este invadat de
celule mezenchimale. Stroma are deci origine epiteliala iar capsula este de
origine conjunctiva. Capsula prezinta septuri care impart organul in lobuli.
Un lobul timic are doua regiuni:
 periferica - corticala
 centrala - medulara
Corticala, in coloratie HE, are aspect intunecat (inchis la culoare) iar
medulara are aspect clar. Corticala are aspect intunecat datorita prezentei unui
numar mare de celule tinere, precursoare ale limfoctelor T numite timocite.
Timocitele au nuclei rotunzi, tahicromatici, mici. Ele prolifereaza intens. Din
tote timocitele corticale (5% mor prin apoptoza. Celelalte 5% isi continua
maturarea apoi migreaza pana ajung in regiunea medulara.
Regiunea edulara are o structura caracteristica numita corpusculul Hassal.
Acestia sunt alcatuiti din celule de natura epiteliala deoarece contin in
citoplasma filamente de cheratina. Celulele sunt dispuse in structuri concentrice.
Au nuclei picnotici, intens tahicromatici. Corpii Hassal au o functie
necunoscuta. Se presupune ca ar secreta factori umorali timici.
Vascularizatia:
Arterele sunt ramuri pentru septurile conjunctive si dau ramuri pentru
parenchim la nivelul jonctiunii cortico-medulare. Acestea sunt ramuri care
vascularizeaza corticala, dupa care se arcuiesc si vascularizeaza si medulara. In
medulara este originea circulatiei venoase a timusului. Nu are circulatie
limfatica.
Circulatia timica are si o particularitate: la nivelul corticalei exista bariera
sange-timus. Aceasta este alcatuita din endoteliul nefenestrat al capilarelor care
este insotit de o lamina bazala groasa dar si din prelungiri ale celulelor reticulo
epiteliale ce inconjura capilarele. Ea impiedica antigenele nonself sa ia contact
cu timocitele corticale.
Timusul involueaza la varsta adulta, dupa pubertate. cea mai afectata este
regiunea corticala unde timocitele sunt inlocuite cu adipocite albe - are loc
degenerescenta grasoasa. Dar timusul pune limfocite T in circulatie chiar si la
varsta adulte, mai putin insa.
Limfocitele care parasesc timusul sau maduva rosie se numesc limfocite
naive pentru ca nu au venit in contact cu antigenul.
La nivelul organelor limfoide secundare are loc initierea raspunsului imun
impotriva antigenelor venite pe cale limfatica sau sangvina de la nivelul
tesuturilor. Splina asigura apararea impotriva antigenelor din sange, ganglionii
limfatici asigura apararea imptriva antigenelor din circulatia limfatica iasr
MALT asigura apararea la nivelul mucoaselor.

9.Proliferarea diferentierea si selectia limfocitelor timice

La nivelul lobulului timic exita timocite, precursori ai limfocitelor T insa


nu exista precursori ai limfocitelor B sau ai limfocitelor killer. Timocitele sufera
un proces de maturare. Celulele mai tinere se gasesc in regiunea subcapsulara si
de aici, concomitent cu maturarea, ele migreza spre medulara. La nivelul
timusului, procesul de maturare a limfocitelor T are doua etape:
1. selectia pozitiva
2. selectia negativa
Selectia pozitiva are ca rezultat supravietuirea acelor celule ce sunt
capabile de recunoasterea prin intermediul receptorilor pentru antigen propriile
antigene HLA (CMH) ale organismului.
Selectia negativa permite supravietuirea acelor timocite ce nu
reactioneaza impotriva propriilor antigene ale organismului.
CMH este de doua feluri CMH I si CMH II.
Alte celule din corticala lobulului timic:
 reticuloepiteliale - au forma stelata si nuclei ovalari. Ele au prelungiri care se
anastomozeaza, jonctiunile realizandu-se prin desmozomi si formand astfel o
retea in ochiurile careia exista timocite. Ele intervin in selectia pozitiva.
 celula doica - se gasesc in regiunea subcapsulara, au natura epiteliala si rol in
maturarea limfocitelor T. Ele secreta ca si celulel reticuloepiteliale hormoni
timici cu rol important in dezvoltarea si maturarea limfocitelor T:
 timulina
 timozina
 timopoietina
 celulele dendritice interdigitale - se gasesc la limita dintre corticala si
medulara. Au origine in maduva rosie hematogena si rol in selectia negativa.
 macrofage - atat in corticala cat si in medulara. Ele au rol de APC si sunt
importante in procesul de selectie. Ele au si functia de a fagocita timocitele
moarte prin apoptoza.

10.Splina – pulpa alba


Pulpa alba a splinei este alcatuita din:
 mansonul de tesut limfoid care inconjoara arteriola si se numeste teaca
limfoida periarteriala. Mansonul contine predominant limfocite T.
 foliculii limfoizi splenici care sunt alcatuiti din manta si centru germinativ, Ei
semana cu foliculii secundari insa se asociaza cu o arteriola pozitionata
excentric, acest ansamblu (folicul si arteriola) alcatuind corpusculul
Malpighi. Foliculii contin predominant limfocite B.
La limita dintre pulpa alba si pulpa rosie exista zona marginala ce contine
sinusuri, numite sinusuri marginale. Aici se deschid ramurile arteriolelor
foliculare si ramuri din artera centrala a pulpei albe. Aceasta zona este
importanta d.p.d.v. functional deoarece este locul prin care patrund anumite
tipuri de limfocite circulante iar antigenele vin pe cale sangvina.

11.Splina – pulpa rosie


Pulpa rosie este alcatuita din cordoane celulare ce delimiteaza sinusurile
venoase. Sinusurile pulpei rosii au in structura lor celulel epiteliale cu propritati
contractile. Aceste celule au forma alungita cu axul lung paralel cu axul
sinusului iar in jurul sinusului sunt dispuse circular fibre de reticulina. Apar
astfel niste spatii prin care patrund elementele figurate ale sangelui.
Tipuri de celule:
In foliculii limfoizi se gasesc celulel foliculare dendritice, celule
interdigitate, macrofage si limfocite B. In mansonul de tesut limfoid se gasesc de
asemenea celule foliculare dendritice, celule interdigitate si macrofage dar exista
limfocite T in loc de B.
Sinusurile marginale contin macrofage distincte: imobile, cu capacitate
crescuta de a fagocita antigene aduse prin sange pana la nivelul sinusurilor
marginale. Apoi aceste macrofage prezinta antigenul limfocitelor B.
Cordoanele celulare al pulpei rosii (cordoanele Billroth) sunt alcatuitte
dintr-o stroma, un citoreticul, in ochiurile caruia exista multe limfocite B,
limfocite T, macrofage, plasmocite ca si celelalte elemente figurate ale angelui.
Macrofagele de aici sunt cele ce fagociteaza eritrocitele imbatranite.
12.Circulatia intrasplenica a sangelui

Arterele dau ramuri trabeculare ce dau la randul lor ramuri ce se distribuie


parenchimului. Aceste ramuri se inconjoara de tesut limfoid si formeaza arterele
centrale ale pulpei albe. Din acestea se desprind ramuri - arteriolele foliculilor
limfoizi din pulpa alba splenica. Ramurile terminale ale a. centrale sunt
arteriolele penicilate (au forma de pensula - scurte si drepte) care conduc
sangele spre sinusurile venoase ale pulpei rosii.
Exista doua ipoteze privind trecerea sangelui din arteriolele penicilate in
sinusurile venoase. Prima sustine ca exista continuitate intre arteriolele
penicilate si sinusurile venoase, circulatia fiind de tip inchis si sangele
neparasind arborele circulator. A doua ipoteza sustine ca arteriolele penicilate se
termina printre cordoanele de celule ale pulpei rosii. Sangele strabate spatiul
dintre aceste celule pana la capilarele sinusoide ale pulpei rosii. Aceaasta
circulatie este deschisa deoarece sangele paraseste arborele circulator. Din
sinusoidele pulpei rosii iau nastere venele pulpei rosii care se unesc si formeaza
venele trabeculare ce nu prezinta un perete muscular propriu. Acestea vor forma
in final venele splenice ce parasesc splina prin hil.
Splina nu are circulatie limfatica.

13.Ggl limfatic

Se gasesc raspanditi in tot organismul. Sunt o statie de filtrare a limfei, aflandu-


se pe traseul vaselor limfatice. Sunt organe incapsulate, avand o capsula
conjunctiva care trimite septuri (trabecule) ce nu compartimenteaza complet
organul.
Un ganglion are o fata convexa si un hil. La nivelul fetei convexe intra
vasele aferente care ies pe la nivelul hilului sub forma unui singur vas eferent.
La nivelul hilului se afla si arterele si venele ce vascularizeaza ganglionul.
Ganglionul limfatic are o regiune periferica (corticala) si una centrala
(medulara). Intre cele doua regiuni exista zona paracorticala. Corticala contine
tesut limfoid organizat in foliculi limfoizi. Acesti foliculi limfoizi sunt
formatiuni rotund-ovalare cu aspect caracteristic. La nivelul lor exista limfocite
T in diferite stadii de diferentiere.
Alte tipuri de celule in ganglionul limfatic:
 in foliculi: celule dendritice foliculare - APC
 regiunea paracorticala - celule interdigitate
 in sinusuri, in cordoanelel celulare ale medularei si la nivelul tesutului
limfoid propriu-zis din corticala exista si macrofage.
 in sinusuri sunt mai putine limfocite decat in restul parenchimului si prin
urmare aici pot fi observate mai usor celulele reticulate prin MO.
Rolul ganglionilor limfatici: produc doua tipuri de limfocite B efectorii:
1. plasmocite
2. limfocite B cu memorie

14.Foliculul limfatic – structura si functie

Foliculii pot fi primari (areactivi) si secundari. Foliculii primari sunt


omogeni si mai inchisi la culoare. Foliculii secundari prezinta doua regiuni: una
periferica, mai inchisa la culoare care se numeste manta si una centrala, mai
palida, care se numeste centru germinativ. De asemenea, la nivelul centrului
germinativ exista doua zone: una intunecata si una clara. Zona intunecata este
alcatuita din centroblaste, care au dimensiuni mai mari, citoplasma bazofila si
nuclei palizi, eucromatici. In zona clara se gasesc centrocite, care au un aspect
caracteristic, cu nuclei clivati.
Foliculii limfoizi se gasesc in toate organele limfoide secundare.
Foliculii limfoizi conti in majoritate limfocite B. In zona paracorticala se
gasesc predominant limfocite T. In medulara, celulele se organizeaza in
cordoane ce delimiteaza sinusurile medulare.
Circulatia sangelui si limfei din ganglion
Limfa patrunde prin vasele aferente care prezinta valve ce asigura
curgerea unidirectionala catre sinusul subcapsular  sinusurile intermediare
(strabat corticala)  sinusurile medulare si iese din ganglion prin vasul eferent,
prin hil.
Circulatia sangelui se face printr-o artera care patrunde prin hil, da ramuri
pentru septuri care vor da ramuri pentru foliculi. Sangele se aduna apoi in venule
care conflueaza si formeaza venele de la nivelul septurilor, ce formeaza prin
unire venele ce parasesc ganglionul pe la nivelul hilului.
La nivelul venulelor postcapilare, celulele endoteliale au o particularitate:
au forma inalta, sunt cubice sau chiar cilindrice. Ele se numesc venule cu
endoteliu inalt (HEV - high endothelium venules).
15.Mucoasa cavitatii bucale – varietati, structura ,functie

mucoasa d acoperire :

- localizare (obraji, buze, mucoasa alveolara, planseu bucal, fata ant


limba, palat moale),
- struct (EPSNK – st cel bazale, st spinos, st superf ; melanocite bazale,
cel Langerhans, cel Merkel, limfocite intraepit),
- lamina propria (t conj lax, vase sg, limf, TNL, corp Meissner), papile
(rare, putin adanci – exceptie : mucoasa alv),
- submucoasa (t conj lax-fb elastice si de colagen, gl salivare mici-
limba,buze,obraji,palat moale ,tubuloacinoase-seroase,muc,mixte, gl
sebacee izolate mari(granule Fox=Fordyce-nu sunt asociate firului de
par), lipseste p fata ventrala a limbii(mucoasa))

mucoasa masticatorie :
- localiz (gingii, palat dur),
- EPSK/PK – st cel bazale, st spinos, st granular si superf pt
keratinizare, l
- lamina propria – strat papilar (papile dese si profunde, vase sg, TNL,
corp Meissner), strat reticular (inf, t conj dens semiord),
- submucoasa (prezenta numai la niv palat dur, ant – t adipos alb(rol d
absorbtie a fortei mecanice), post – gl salivare minore ce se cont in
palat moale) ;

mucoasa specializata : localiz (fata post limba, prez papile si muguri gustativi).

16.Structura histologica a limbii

Struct :
- ax muscular (FMS(unele perpendiculare p altele) care apartin mm
extrinseci – genioglos, hioglos – si intrinseci – lingual, gl salivare
minore, cel adipoase, vase sg, fib nv),
- fata ventrala cu mucoasa d acop,
- fata dorsala cu mucoasa specializ (cu papile linguale
o filiforme [multe, ascutite, acop d EPSK, nu prez mug gustativi],
o fungiforme [isolate, ax bine vasc, rari mug gustativi],
o foliate [pe marg limba, mug gustative, ax bine vasc],
o circumvalate [V-ul limbii, inconj d sant profound, gl Von Ebner
salivare mici, multi mug gustativi p versant lat] ).
Tot pe fata dorsala -baza limbii:EPSNK,cripte,amigdale linguale(cu
tes limfoid difuz si folicular)
Inerv : motorie (nv hipoglos), senzitiva generala (2/3 ant trigemen, 1/3 post
glosofaringian), senzoriala (2/3 ant facial, 1/3 post glosofaringian)

17.Dintele – structura, compozitie moleculara, functie

- tes conj tanar(mezenchimal) cu orig in papila dentara,


- cel stelate cu prelungiri, limfocite, plasmocite,macrofage,
eozinofile,subst fund PAS+ gelatinoasa, vase sgv +fb nv din ggl
gasserian,
- spatiul Weil=zona acelulara strabatuta de fac de colagen(von Korff) ce
patrund in dentina, odontoblaste adiacente dentinei.
- Dentina:-
o comp organica(70%):cristale de hidroxiapatita, linii incremetale
vonEbner(subtiri) si Owen(groase), tubuli dentinali(canaliculi
Tomes)-contin procese Tomes ,spatii Czermack(interglobulare)-
mineralizare neuniforma in vivo.b)
o comp anorganica(30%)-formata din matrice extracel-colagen si
GAG si celule(odontoblaste).
- Mineralizarea e neuniforma prin nuceli ce lanseaza valuri de
mineralizare=>linii incrementale(de crestere).
- Odontoblastele secreta predentine-matrice organica
- Exista un strat ce margineste dentina,cel unite prin jonct intercel.
- Corp celular cilindric cu granule secretorii(corpii abac).
- Procese odontoblastice apicale(procese tomes), cu:-
microtubuli,microfilamente,granule de secretie(elib la pol apical, se
asociaza cu fb de colagen si=>corpii abac,kre repz centrul nucleilor de
mineralizare).
- Smaltul-la niv coroanei deasupra dentinei, c m dura subst din orgs,alc
din adamantoblaste.
o Comp organica(98%)-cristale de hidroxiapatita,prisme
adamantine(curbate sub forma de S(liniile Hunter-Schreger) si
subst interprismatica, linii Retzius, tufele smaltului(la jonct
smalt-dentina).Cariiile dentare sunt zone de
demineralizare.Mineralizarea e favoriz de fluoruri, inhib de pH
scazut.
o Comp organica(2%)-matrice extracel:prot specifice
smaltului:amelogenina?(numai in smaltul in
formare),enameline,pret tufelor.Comp org e prod de
adamantoblaste in cursul histogenezei dintelui
- Periodontiul-alc din cement(acopera dentina la rad),lig alveolo-
dentar, os alveolar si gingie.
- Cementul-subst similara osului:comp anorg(40-50%), comp org.Este
acelular si acelular(cementocite in cementoplaste), nu e vasc, nu form
sist Havers.
- Lig periodontal-t onj dens, fb de colagen ce solidarizeaza cementul de
periost, fb de oxitalan(precursoarele elastinei), fibroblaste, t conj
lax(grupat in insule, f b vasc(asigura si nutritia cementului)), insule
epiteliale Malassez=cel epit in masa lig periodontal.Functii(lig
periodontal):ancorare,suport,mobilitate,remodelare os, nutritie
cement,proprioceptie.
- Alveola dentara=zona de os care da lame de os.Poate fi os
alveolar(compact-pt insertia lig periodontal sau spongios) sau os de
sustinere-in profunzime(os lamelar).
- Gingia=reflexie a muc de acop =>cavit virtuala intre dinte si muc=sant
gingival.E alc din EPSNK,Mb se ataseaza de smalt=dispozitiv de
atasare epiteliala.

18.Stratigrafia peretelui tubului digestiv – generalitati

Tubul digestiv, cu exceptia cavitatii bucofaringiene, este alcatuit din 4 tunici:


1. mucoasa
2. submucoasa
3. musculara
4. tunica externa

Mucoasa
Are trei componente:
1. epiteliul de acoperire
2. corion
3. musculara mucoasei

Epiteliul de acoperire
Are doua aspecte morfologice, in functie de segmentul de tub digestiv in
care se afla. El poate fi:
 epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat
 epiteliu simplu cilindric
Tranzitia intre cele doua zone se face de obicei brusc dar uneori se poate
face si treptat.

Corionul
Este format din tesut conjunctiv lax ce cuprinde:
 celule imunocompetente, semn ca aici exista o intensa activitate imunologica
 capilare sangvine si limfatice, ce reprezinta locul unde vor trece moleculele
absorbite atunci cand se realizeaza absorbtia.
 terminatii nervoase vegetative cu rol de control a activitatii de la acest nivel
 glande - foarte dese cu exceptia esofagului

Musculara mucoasei
Este formata din tesut muscular neted ce are aceeasi organizare ca la
tunica musculara: un strat circular intern si unul longitudinal extern. De la acest
nivel se desprind benzi musculare spre corion care se grupeaza in jurul glandelor
si au rol de a ajuta la eliminarea produsilor de secretie.
Exista modificari ale mucoasei in diverse segmente:
 evaginari
 invaginari
Evaginarile pot sa intereseze doar mucoasa si atunci se numesc vilozitati
sau pot sa antreneze si submucoasa si atunci se numesc pliuri. Scopul este de a
mari suprafata de absorbtie.
Invaginarile mucoasei spre corion, fara sa depaseasca musculara mucoasei
- alcatuiesc glandele mucoase, iar daca depasesc musculara mucoasei si ajung
pana in submucoasa se numesc glande submucoase. Acestea au rol de a mari
suprafata de secretie a glandelor. Invaginarile care strabat tot peretele tubului
digestiv sunt canalele glandelor anexe.
Cele mai multe modificari, de-a lungul tubului digestiv, apar la nivelul
epiteliului de acoperire (la diverse etaje ale tubului). Musculara mucoasei
asigura miscari independente ale mucoasei si reprezinta si o bariera ce impiedica
migrarea celulelor. Acest lucru este foarte important in conditii patologice
deoarece musculara mucoasei impiedica migrarea celulelor neoplazice.

Submucoasa
Este alcatuita din tesut conjunctiv moderat dens, iar comparativ cu
corionul are mai multe fibre de colagen, fibre elastice si mai putine celule. De
asemenea submucoasa mai contine:
 vase limfatice si sangvine mari
 tesut limfoid (difuz sau nodular)
 plezul nervos Meissner
 glande (doar la nivelul esofagului si duodenului).

Musculara
Cu exceptia partii superioare a esofagului si a partii terminale a canalului
anal, unde exista fibre musculare striate, in rest musculara contine fibre
musculare netede. Ele se organizeaza in doua straturi: circular intern si
longitudinal extern. De fapt, ambele straturi au dispozitie helicoidala, insa stratul
circular are buclele orizontale si foarte stranse, in timp ce stratul longitudinal are
buclele oblice, aproape verticale, si cu pasul larg. Intre cele doua paturi exista
tesut conjunctiv lax cu vase de sange si plexul nervos Auerbach.
Stratul circular prezinta din loc in loc ingrosari - sfinctere. Prin contractia
stratului intern are loc comprimarea si amestecarea continutului digestiv, iar prin
contractia paturii externe se scurteaza segmentul de tub digestiv si, prin
intermediul undelor peristaltice, are loc deplasarea continutului digestiv.

Tunica externa
Dupa caz, poate fi adventice sau seroasa.
Adventicea este formata din tesut conjunctiv lax care adera si ancoreaza
segmentul de tub digestiv de organele din jur: esofagul toracic, rectul si celelalte
segmente ale tubului digestiv care adera la peretele abdominal posterior
(duodenul, colonul ascendent si descendent).
Tunica externa din restul tubului digestiv este seroasa, fiind alcatuita din
tesut conjunctiv lax dar care este acoperit de mezoteliul ce reprezinta foita
viscerala a peritoneului.
Tunica externa contine vase sangvine si nervi.
19.Tesutul limfoid asociat tubului digestiv

Este de doua feluri:


1. tesut limfoid difuz - localizat de obicei in mucoasa
2. tesut limfoid nodular, localizat in mucoasa cu posibilatea de a se extinde si in
submucoasa
In tesutul limfoid difuz exista numeroase limfocite, macrofage, plasmocite
(in special cele care secreta IgA), eozinofile si mastocite. Acest tesut este sediul
major in activitatea imunologica la nivel local.
Nodulii limfatici pot fie solitari, fie sub forma de agregate nodulare.
Nodulii solitari se gasesc in esofag, la nivelul jonctiunii esogastrice si in
corionul din jurul canalelor de secretie ale esofagului. De asemenea ei se mai
gasesc in stomac, in regiunea pilorica si in general la orice nivel al intestinului
subtire si gros. Agregatele nodulare se gasesc la nivelul ileonului si al
apendicelui vermiform, sub forma placilor Peyer.
In tesutul limfoid difuz predomina limfocitele T. In tesutul limfoid
nodular avem atat limfocite T cat si B.
In initierea raspunsului imun un rol important il are celula M (M de la
microfald). Ea se localizeaza la nivelul epiteliului tubului digestiv, aflandu-se in
raport cu nodulii limfatici ce fac parte din agregatele nodulare si care se gasesc
la nivelul apendicelui si ileonului.
In ME de baleiaj, celula M prezinta la suprafata microfalduri si microvili
care sunt mai lungi si mai grosi dar mai putini decat la nivelul polului apical al
enterocitelor. Corpul celulei este scobit de catre limfocite si de pseudopodele
macrofagelor.
Celule M are rol in initierea raspunsului imun local. Celula M endociteaza
antigenul si il elibereaza apoi in zona in care detecteaza prezenta limfocitelor si
macrofagelor. Macrofagele vor fagocita antigenul si il vor prezenta apoi pe
suprafata. Limfocitele vor citi antigenul prezentat si vor sintetiza anticorpi.
Acestia vor migra prin circulatia sangvina pana la nivelul corionului unde vor
stimula limfocitele B din tesutul limfoid difuz sa secreta noi cantitati, mult mai
mari, de anticorpi IgA. Enterocitele, la polul bazal, au receptori pentru IgA si
deci moleculele de IgA vor traversa enterocitul si se vor fixa pe versantul
extracitoplasmatic al moleculei proteinei J care se afla la polul apical al
enterocitului. Fixarea la nivelul glicocalixului de proteina J a IgA se face pentru
a proteja molecula de anticorp de actiunea proteazelor intestinale. Se tapeteaza
astfel mucoasa intestinala cu molecule de IgA si ea va fi aparata de agresiunea
antigenului.

20.Esofagul

La nivelul toracelui se prezinta ca un tub rectiliniu cu lungimea de 25 cm. Este


acoperit de adventitie. Dupa ce strabate diafragma devine esofag abdominal care
are o lungime de 2-4 cm si care este acoperit de seroasa, fiind fixat la peretele
posterior al abdomenului.

Mucoasa
Este alcatuita dintr-un epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat
care are mai multe straturi celulare:
 celulele bazale, care se dispun in 1-3 randuri si care au citoplasma bazofila si
prezinta numeroase mitoze.
 celulele poliedrice - unele au un continut bogat in glicogen.
 celulele scuamoase. Unele prezinta putine granule de keratohialina in
citoplasma. Ele nu sunt keratinizate in mod normal, dar in cazul unor traume
mecanice provocate de bolul alimentar aceste zone se keratinizeaza.
Mai pot exista si alte tipuri de celule:
 25% din indivizi prezinta in epiteliu celule endocrine ce apartin sistemului
neuroendocrin difuz. In acest caz exista riscul crescut de aparitie a
carcinoamelor primare cu celule mici, endocrine.
 4-8% din indivizi pot contine in epiteliul bazal melanocite. Si in acest caz
exista riscul de aparitie a melanoamelor primare la nivelul esofagului.
 celule Langerhans care se gasesc in stratul bazal si sunt niste celule
prezentatoare de antigen.
Tranzitia de la epiteliul pluristratificat pavimentos la cel simplu cilindric
de la nivelul stomacului se face brusc, dar deasupra jonctiunii esogastrice cu 0,5-
1,5 cm. Deci 0,5-1,5 cm din esofag vor fi captusiti de epiteliu simplu cilindric.
De aceea, cand se produc refluxuri gastroesofagiene repetate apar leziuni la
nivelul epiteliului simplu cilindric (ulceratii, inflamatii etc.).
Cand, in timpul vietii intrauterine, epiteliul simplu cilindric al esofagului
nu se transforma complet in epiteliu pluristratificat pavimentos apar zone ale
esofagului cu epiteliu simplu cilindric. Acest esofag se numeste esofag Barret,
la care incidenta carcinoamelor este mult crescuta.
Corionul mucoasei formeaza la nivelul epiteliului pluristratificat
pavimentos papile conjunctive inalte. Acest corion este mai sarac celular
comparativ cu cel de la nivelul altor organe. La nivelul corionului pot aparea
glandele esofagiene superficiale, care se gasesc doar la nivelul extremitatilor
esofagului (inferioara si superioara). Ele sunt glande simple, tubulare ramificate
si secreta un mucus neutru. Sunt deci glande mucoase.
Musculara mucoasei, in 2/3 superioare ale esofagului contine numai fibre
cu orientare longitudinala, doar in 1/3 inferioara aparand si stratul circular
intern.

Submucoasa
In submucoasa creste numarul fibrelor elastice ce asigura distensia
elastica a esofagului la trecerea bolului alimentar. Are un continut ridicat de
vase sangvine mari, sistemul venos fiind foarte bine dezvoltat, acesta fiind
sediul uneia din anastomozele portocave.
Glandele de la nivelul submucoasei sunt glandele esofagiene propriu-zise.
Morfologic difera de glandele esofagiene superficiale, fiind simple,
tubuloacinoase ramificate. D.p.d.v. functional sunt glande mucoase si secreta un
mucus acid. Canalul lor de excretie se deschide la suprafata epiteliului, la
varsare fiind mai larg (cisterna Schaffer). Ocazional acest orificiu se poate
obstrua.
Ocazional, in structura glandelor se pot gasi si alte celule:
 celule secretoare de lizozim
 celule pesinogene
 peste varsta de 50 de ani pot aparea oncocitele (celule mari - oncos = mare).
Nu se cunoaste functia lor. Ele sunt celule epiteliale alterate. Au citoplasma
acidofila si granulata. Contin de asemenea si multe mitocondrii, si ele
alterate.

Musculara
Este alcatuita din tesut muscular neted si striat. In treimea superioara a
esofagului se gasesc exclusiv fibre musculare striate, in treimea mijlocie se
gasesc si fibre musculare striate si netede iar in treimea inferioara se gasesc
numai fibre musculare netede.
Ca la toate nivelele tubului digestiv, si la nivelul esofagului musculara
este impartita in doua straturi: unul circular intern si unul longitudinal extern.

21.Stomacul – structura si criterii morfofunctionare de delimitare a


regiunilor gastrice

Stomacul prezinta mai multe regiuni anatomice:


 regiunea cardiala
 regiunea fundica
 regiunea corpului gastric
 regiunea antrului piloric
 regiunea canalului piloric

Musculara
La nivelul stomacului se afla cea mai groasa zona a tunicii musculare.
Fibrele musculare netede sunt situate in trei straturi:
 intern - oblic
 mijlociu - circular
 extern - longitudinal
Fibrele musculare oblice se gasesc doar la nivelul cardiei si corpului
gastric.
Fibrele circulare sunt dispuse intr-un strat continuu, in toate regiunile
stomacului. Ele formeaza sfincterele.
Fibrele longitudinale sunt intr-un strat discontiinuu si se concentraza de-a
lungul celor doua curburi ale stomacului.

Mucoasa
Mucoasa prezinta numeroase pliuri ce dispar la distensia stomacului.
De asemenea, suprafata este brazdata de numeroase santuri putin adanci
ce delimiteaza ariile gastrice cu dimensiuni de 1-4 mm. La nivelul unei arii se
deschid la suprafata epiteliului mai multe milioane (3,5 mil.) de invaginari ale
epiteliului gastric ce se numesc foveole gastrice = cripte gastrice. Acestea nu
sunt glande ci la nivelul fundului lor se deschid canalele de secretie ale
glandelor gastrice.
Epiteliul de acoperire este epiteliu simplu cilindric, alcatuit dintr-un
singur tip de celule: celulele mucoase de suprafata care secreta mucus. Aceasta
este o celula cillindrica, cu un nucleu oval, situat spre polul bazal, polul apical al
celulei fiind clar care contine granule de secretie (cu mucus). Acelasi epiteliu
exista si in cripte, numai ca exista mai putine granule de secretie si mai mici. La
ME, aceste granule sunt dense la fluxul de electroni. Rolul acestor celule
mucoase este de a secreta un mucus neutru. O parte din acest mucus se varsa in
cavitatea gastrica si intra in componenta sucului gastric iar alta parte are rol de
protectie impotriva acidului clorhidric.
Corionul permite diferentierea celor trei regiuni histologice ale
stomacului:
 regiunea cardiala - contine cripte putin adanci (1/4 din grosimea corionului)
si glande lungi, sinuoase, cu lumen larg. Mai multe glande se deschid in
aceeasi cripta.
 regiunea corpului si fundului stomacului - contine cripte lungi (1/2 din
grosimea corionului) si glande mai scurte, sinuoase si cu lumen larg.
 regiunea pilorica (antrul si canalul piloric) - contine cripte scurte si glande
lungi, drepte, cu lumen stramt, care se pot bifurca la capete.
Glandele cardiale si pilorice contin in principal celule mucoase. Rareori
mai pot contine si:
 celule parietale (oxintice)
 celule care secreta lizozim
 celule nediferentiate
 celule endocrine ce apartin sistemului neuroendocrin difuz si care se gasesc
numai in glandele pilorice.
Glandele de la nivelul fundului si corpului gastric sunt glandele gastrice
propriu-zise. Ele sintetizeaza HCl si enzimele digestive. Ele contin urmatoarele
tipuri celulare:
 celule mucoase ale colului
 celule parietale (oxintice)
 celule principale (pepsinogene)
 celule nediferentiate
 celule ce apartin sistemului neuroendocrin difuz.

22.Glande fundice – structura functii

Glandele de la nivelul fundului si corpului gastric sunt glandele gastrice


propriu-zise. Ele sintetizeaza HCl si enzimele digestive. Ele contin urmatoarele
tipuri celulare:
 celule mucoase ale colului
 celule parietale (oxintice)
 celule principale (pepsinogene)
 celule nediferentiate
 celule ce apartin sistemului neuroendocrin difuz.
Celula parietala (oxintica)
- Celulele parietale (oxintice) apartin glandelor gastrice propriu-zise
si se gasesc pe tot cuprinsul lor dar se aglomereaza insa in partea
superioara a lor, in zona colului si corpului glandei.
- D.p.d.v. morfologic aceste celule sunt sferice sau piramidale, au un
nucleu mare, situat central dar este posibil uneori ca aceste celule sa fie
binucleate.
- In MO se observa citoplasma intens acidofila iar la ME se observa
ca polul bazal intra in raport cu MB a epiteliului glandular iar polul
apical nu ajunge pana la suprafata epiteliului glandular. Dar polul
apical comunica cu lumenul. De asemenea se observa continutul mare
in organite cu membrane netede: mitocondrii, REN. Celula oxintica
prezinta si un sistem canalicular intracelular si un sistem
tubulovezicular.
- Rolul celulei oxintice este in sinteza si secretia de HCl si factor
intrinsec Castle. Factorul intrinsec este o glicoproteina cu greutate
moleculara mare care asigura absorbtia vitaminei B12 la nivelul
ileonului. In caz de aclorhidrie, care se datoreaza absentei celulelor
parietale, urmeaza absenta absorbtiei vitaminei B12 care este urmata de
aparitia anemiei pernicioase Biermer, vitamina B12 fiind implicata in
maturarea eritroblastelor.

Celulele principale (pepsinogene)


Sunt situate de-a lungul intregii glande gastrice propriu-zise dar
predomina in partea bazala. Ele au caracteristicile unor celule ce sintetizeaza
proteine de export.
La MO apar ca niste celule inalte, piramidale, cu nucleul oval sau rotund,
situat la polul bazal. La polul bazal au citoplasma bazofila iar la polul apical au
citoplasma acidofila. Partea acidofila de la nivelul polului apical poate lipsi
atunci cand in urma prepararii se pierd granulele de secretie (prin fixare).
La ME se observa ca celula principala are contact cu MB a epiteliului
glandular iar polul apical ajunge pana la suprafata epiteliului. Organitele sunt
reprezentate de RER situat in zona bazala si laterobazala, mitocondrii, aflate
printre cisternele RER, aparat Golgi situat supranuclear si granule de secretie
aflate la polul apical.
Aceste celule au mai multe roluri:
- sintetizeaza si secreta pepsinogen, proenzima proteazica ce se activeaza in
lumenul glandei
- sintetizeaza si secreta lipaza (putina) care ajuta la digestia lipidelor
- sintetizeaza si secreta renina - functie recent dovedita
Celulele nediferentiate
- Sunt localizate printre celulele mucoase ale colului, in partea apicala a
glandei si nu la baza cum ar fi normal. Sunt singurele celule din componenta
glandelor gastrice care prezinta mitoze, fapt care permite diferentierea
acestor celule la MO.
- Sunt celule columnare, cu nucleu oval si citoplasma bazofila. Sunt
celulele care se pot diferentia in oricare din celulele componente ale glandei
gastrice. In mod obisnuit numarul lor este redus dar ele cresc ca numar atunci
cand mucoasa este agresata.
-
Celulele endocrine ce apartin sistemului neuroendocrin difuz
- Se gasesc in regiunea glandelor gastrice propriu-zise. Ele prezinta granule
de secretie care se aglomereaza la polul apical.

23. TIPURI DE CELULE DIN EPITELIUL INTESTINULUI


SUBTIRE
Epiteliul mucoasei intestinului subţire, cilindric simplu este secreto-absortiv
heterogen, fiind reprezentat de mai multe tipuri principale de celule:
 Enterocite: - la polul apical → complexe joncţionale
- la polul bazal → spaţiu intercelular

 Caliciformele
 reprezintă glande mucoase unicelulare;
 sunt joncţionate între ele şi cu enterocitele vecine;
 numarul lor creste dinspre duoden spre ileon;
 în MO, cu tehnici uzuale, 2/3 superioare apar practic goale datorita continutului de
mucoproteine sulfatate şi acetilate; nucleul şi organitele sunt situate bazal;
 în ME se observă că 2/3 apicale conţin granule de mucina, cu tendinţa de fuzionare spre polul
apical, înainte de exocitoză, în zona denumită stem;
 secreta glicoproteine acide de tipul mucinei.
 Celulele Paneth
 Se gasesc la baza glandelor intestinale, în grupe de 5-8, mai numeroase în duoden şi
diminuând spre porţiunea terminală a ileonului;
 sunt celule trapezoidale, zimogenice, cu citoplasma bazofilă, nucleii unici rotunzi,
bazali, granule apicale evidente roşii-cărămizii care conţin: protein-enzime, în
principal neuraminidaza cu efect bactericid, Zinc, proteine bogate în arginină care
determină acidofilia;
 Sunt celule exocrine. In granulele lor se gaseste si lizozim;
 Numai la anumite specii;
 MO: polaritate tinctoriala;
 Caracterele unei celule producatoare de proteine de export;
 Au proprietati fagocitare si unele produc IgE.
 Celulele de regenerare
 grupate spre baza glandelor intestinale;
 sunt mai mici (cubico-prismatice), mai puţin diferenţiate, cu organite celulare mai
puţin dezvoltate, predominând ribozomii liberi, ceea ce le conferă bazofilia;
 ele se vor diferenţia treptat, pe măsura ascensionării de-a lungul glandelor spre celule
mature, ciclul celular al acestora din urmă fiind relativ scurt-de câteva zile.
 Celulele intermediare
 sunt majoritatea celulelor din ½ inferioară a criptelor intestinale, cu capacitate de
mitoză, suferă 1-2 diviziuni până ce devin angajate spre diferenţierea spre unul din
cele două tipuri de celule superficiale
 celulele angajate spre caliciforme prezintă aglomerarea picăturilor secretorii sub
membrana plasmatică apicală, fiind denumite celule oligomucoase;
 celulele angajate spre enterocite cresc în înălţime, devin polarizate, pierd picăturile
secretorii supranucleare şi încep să dezvolte mitocondrii, RER, ribozomi în
citoplasma apicală iar microviliii devin mai numeroşi.
 Celulele M (Microfold - microplicaturate)
 se găsesc în epiteliul de suprafaţă al ileonului deasupra plăcilor Peyer, prezintă o
formă de dom, cu un nucleu central aplatizat;
 MB este discontinuă subdiacent acestor celule, permiţând limfocitelor să migreze în
concavitatea lor; celulele transferă macromoleculele către limfocitele localizate în
cavitatea lor; limfocitele vor migra spre limfoganglioni şi vor informa, prin
capacitatea lor de recirculaţie şi alte regiuni ale tractului digestiv, ca şi alte organe;
 Prezinta numeroase invaginatii ale MB, care care formeaza adevarate cripte ce contin
limfocite si celule prezentatoare de Ag;
 ME: - enterocite modificate cu microfalduri/ microvili - corp invaginat;
 rol: - transportă antigene  iniţierea răspunsului imun local.
 Celule imature – sunt o parte din celulele nediferentiate, care apoi se vor diferentia in
celulele epiteliului. Celulele imature migreaza mereu spre lumen, cu exceptia cazurilor in
care se vor diferentia in celule Paneth.
 Celulele neuroendocrine – componente ale sistemului neuroendocrin difuz sunt
localizate la baza glandelor Lieberkuhn dar nu lipsesc nici in epiteliul vilozitatii, fiind
evidenţiabile cu coloraţii argentice, cromafine sau ME.
Stimularea acestor celule duce la exocitoza hormonilor, ce pot avea efecte paracrine sau
endocrine.
Celula S: secretina (secretia pancreatica si biliara de apa si bicarbonat);
Celula K: polipeptidul inhibitor gastric;
Celula L: GLP-1 (peptid cu actiune asemanatoare glucagonului);
Celula I: colecistokinina (secretia enzimelor pancreatice, contractia veziculei biliare);
Celula D: somatostatina (inhiba secretiile exocrine, endocrine si de neurotransmitatori);
Celule Mo: motilina.

Celulele stem. ME: marcare cu timidina tritiata. Ele sunt sursa de reinnoire. Pe măsura
diferenţierii migrează de la baza criptei (excepţie celulele Paneth).

Corionul este un ţesut conjunctiv lax, bogat în fibre reticulare şi celule migrate:
limfocite, macrofage, plasmocite şi mastocite ale mucoaselor. În corion se găseşte masa de
colagen, cu o grosime de circa 5 μm, care are rol în reglarea absorbţiei intestinale, la care se
adaugă fibroblaste pericriptale, replicative. Este bogat in tesut limfoid difuz si nodular.
Contine glandele Lieberkuhn.
Teacă fibroblastică pericriptală: - lângă MB a epiteliului glandular - formată din
fibroblaste: - se divid - migrează la suprafaţa epiteliului  macrofage.

GALT este evident în special la nivelul ileonului- plăcile Peyer (fiecare cu câte 10-200
de foliculi limfatici). Infiltrate limfoide pot aparea cu o densitate mai redusă de-a lungul
întregului intestin. Aglomerarea foliculilor determină dispariţia vilozităţilor, prin alipirea lor;
uneori foliculii întrerup şi depăşesc musculara mucoasei, ajungând în submucoasă.
Submucoasa – ţesut conjunctiv cu vase sangvine şi limfatice, infiltrat limfoid; împreună
cu mucoasa formează evaginări numite plici (valve) circulare Kerckring.
Musculara – fibre musculare netede dispuse în 2 straturi: • Circular intern • Longitudinal
extern.
Tunica externă – seroasă, cu excepţia duodenului (primul segment este intraperitoneal,
restul retroperitoneal – prezintă adventice).

IgA reprezinta prima linie defensiva antibacteriana a mucoasei intestinale. Cea de-a doua este
reprezentata de jonctiunile intercelulare.

24.Enterocitul

Sunt principale celule epiteliale de suprafata. Ele apar in numar mic si in criptele
Lieberkuhn.
La polul apical prezinta platoul striat. Au citoplasma bazofila. Nucleul
este oval, situat la polul bazal. Prezinta un numar mare de microvili (aprox.
3.000 microvili / celula) care sunt acoperiti de un glicocalix gros.
La ME se observa ca au foarte multe organite. Exista REN abundent, iar
REN si lizozomii se gasesc in zona apicala, imediat sub placa terminala.
Mitocondriile sunt raspandite in toata citoplasma, sunt alungite, iar in zona
apicala au un ax paralel cu axul celulei. Ele au de asemenea o tendinta de
aglomerare in zona bazala a celulei. RER este situat in zona bazala a celulei,
aparatul Golgi este supranuclear. Prezinta putine granule de secretie care sunt
mici, situate la polul apical si care contin enzime sintetizate de enterocit.
Celule sunt unite la nivelul apical prin complexe jonctionale care
impiedica trecerea continutului intestinal din lumen in spatiul intercelular.
Aceste complexe jontionale sunt responsabile si pentru mentinerea celor doua
zone ale membranei eritrocitare. In zona bazala exista spatii intercelulare care se
maresc atunci cand se transporta apa, ioni, lipide.
Rolul enterocitelor este in procesul de digestie. Ele sintetizeaza enzime
care termina digestia glucidelor si proteinelor. Ele secreta aceste enzime prin
polul apical dar enzimele nu ajung in lumen ci se fixeaza la glicocalix prin
legaturi hidrofobe (sunt adsorbite). Enterocitele intervin in absorbtie, aici avand
loc absorbtia tuturor principiilor alimentare, a ionilor si a apei.
Enterocitele sintetizeeaza trigliceride la nivelul REN din acizii grasi
absorbiti. Se formeaza chilomicroni in aparatul Golgi.
25.Glandele Liberkuhn

Criptele Lieberkuhn
Reprezinta invaginari simple, tubulare, ale epiteliului de acoperire ce nu
depasesc musculara mucoasei. Ele se deschid in lumen intre bazele a doua
vilozitati intestinale. La nivelul lor se gasesc celule nediferentiate din care se
formeaza toate celulele din mucoasa intestinala. O glanda Lieberkuhn da nastere
tuturor celulelor din 3-6 vilozitati intestinale.

Suprafata totala a mucoasei intestinale este de 200 m2.


Epiteliul intestinal este de tip simplu cilindric si are un turn-over crescut.
Acesta variaza in functie de specie, la om fiind de 6 zile. In 6 zile se inlocuieste
tot epiteliul de suprafata si epiteliul glandelor Lieberkuhn.
Corionul mucoasei intestinale este subtire. Sub epiteliu apare o teaca
formata din fibroblaste stelate care se numeste teaca subepiteliala (pericriptala).
Fibroblastele stabilesc intre ele jonctiuni gap iar in citoplasma prezinta
microfilamente de actina si miozina care le confera proprietati contractile. Ele au
si proprietati secretorii, realizand sinteza si secretia de colagen. Exista un singur
strat de colagen care se organizeaza in fibre de reticulina si proteoglicani. Acest
strat este situat sub MB si ele regleaza ritmul de difuzie a moleculelor absorbite.
Fiind o mucoasa expusa la actiunea agentilor agresori, corionul contine o
cantitate mare de tesut limfoid. Acesta poate fi nodular (in partea distala a
ileonului se grupeaza in placile Peyer) sau difuz. Placile Peyer sunt situate in
grosimea peretelui intestinal, in partea opusa insertiei mezenterului. In total
exista 30-40 placi Peyer, fiecare cu cate 10-70 de noduli limfoizi. Nodulii din
corion pot ajunge pana in submucoasa. In dreptul placii Peyer criptele
Lieberkuhn sunt scurte sau lipsesc. In dreptul nodulilor, epiteliul contine celule
M.
Tipuri de celule la nivelul intestinului subtire
 celule de suprafata - enterocite
 celule caliciforme
 celule Paneth
 celule ce apartin sistemului neuroendocrin difuz
 celule M (doar la nivelul epiteliului din dreptul placilor Peyer)
 celule nediferentiate
 celule intermediare
 celule migrate, sangvine - limfocite T ce se gasesc intre doua celule absorbante
26.Vilozitatea intestinala

Reprezinta proiectii permanente ale mucoasei. Ele exista doar in intestinul


subtire si dispar in apropierea valvulei ileocecale.
Vilozitatile difera intre ele ca forma si ca numar / unitatea de suprafata.
Ca forma - lungimea vilozitatilor diminua de la duoden spre ileon. Ca
aspect variaza in functie de segmentul intestinului subtire si in functie de varsta
individului:
 La nivelul duodenului exista vilozitati largi, asemanatoare cu o frunza
 In jejun vilozitatile sunt cilindrice, digitiforme
 In ileon gasim vilozitati mai scurte, ca o maciuca
 Numarul este mai mare in duoden si jejun (40 vilozitati / mm2) fata de ileon
(10 vilozitati / mm2).
Vilozitatile au rolul de a mari suprafata mucoasei de 8 ori.
Structura vilozitatii la MO: prezinta un ax conjunctiv care este o extensie
din corion care este acoperit de epiteliu simplu cilindric. El contine 2 tipuri
principale de celule: celule absorbante (enterocite) si celule caliciforme. De
asemenea mai exista limfocite migrate de la nivelul tesutul limfoid asociat
mucoasei intestinale.
Axul conjunctiv este bogat in celule:
 celule conjunctive (predomina fibroblastele si miofibroblastele)
 celule imunocompetente
Miofibroblastele au axul lung perpendicular pe axul longitudinal al
vilozitatii, fiind orientate orizontal. Dintre celulele imunocompetente, predomina
limfocitele, macrofagele, plasmocitele.
La nivelul axului conjunctiv exista o retea vasculara formata dintr-o
arteriola, capilare fenestrate care se aduna in final in una sau mai multe venule.
Exista si un capilar limfatic (chiliferul limfatic central) care se vede doar cand
este dilatat.
De asemenea pot sa apara fibre musculare netede care se desprind din
musculara mucoasei. Ele reprezinta a doua populatie de elemente contractile.
Ele au axul longitudinal paralel cu axul vilozitatii. Ansamblul fibrelor musculare
netede alcatuiesc m. Brucke.
La nivelul axului conjunctiv exista si fibre nervoase vegetative pentru
vasele din vilozitate si pentru fibrele musculare netede. Aceste fibre provin din
plexul submucos Meissner.
Vilozitatea prezinta contractii rimice cu frecventa de 6 contractii / min.
Aceste contractii intervin in absorbtie, facilitandu-se trecerea susbstantelor
nutritive din enterocit in capilarul sangvin sau limfatic. Contractia este asigurata
de miofibroblaste care asigura ingustarea si alungirea vilozitatii si de fibrele
musculare netede care determina scurtarea si latirea vilozitatii.
Exista o situatie patologica cu caracter genetic - boala celiaca sau
enteropatia glutenica. Ea apare in jurul varstei de 1 an si este determinata de
modificari ale vilozitatii intestinale de la nivelul jejunului.

27. Histologia duodenului;histologie jejun;histologia ileonului

Mucoasa duodenala este alcatuita din epiteliu simplu cilindric , lamina proprie
cu glandele Lieberkuhn si musculara mucoasei. Tunica mucoasa prezinta
vilozitati.
Submucoasa duodenala este alcatuita din tesut conjunctiv lax , vase sangvine si
limfatice , infiltrat limfoid. Din tunica mucoasa si cea submucoasa se formeaza
plicile circulare Kerkring.
Musculara mucoasei este alcatuita dintr-un strat circular intern si un start
longitudinal extern.
Tunica externa a duodenului este reprezentata de seroasa in portiunea anterioara
si de tesut conjuntiv lax in portiunea posterioara.

Lamina propria din structura intestinului subtire este alcatuita din tesut conjuntiv
lax care contine vase sanguine si limfatice, fibre nervoase si fibre musculare
netede.
Lamina propria patrunde si la nivelul vilozitatilor intestinale, alcatuind axul
central al acestora – care cuprinde vase sanguine si limfatice, fibre nervoase,
tesut conjunctiv si fibre musculare netede. Fibrele musculare netede reprezinta
substratul morfologic al miscarilor ritmice ale vilozitatilor instestinale, deosebit
de importante in cadrul proceselor de absorbtie.
La nivelul intestinului subtire musculara mucoasei nu prezinta nici o
particularitate.
In portiunea initiala a duodenului , submucoasa contine aglomerari de glande
tubulare rasucite si ramificate, care se deschid la suprafata mucoasei duodenale.
Acestea sunt denumite glande Brunner (simple tubulare ramificate) si contin
celule de tip mucosecretor. Produsul de secretie al acestor glande este intens
alcalin (pH=8,1-9,3) si are rolul de a proteja mucoasa duodenala de actiunea
nociva a sucului gastric, precum si rolul de a creste pH-ul cotinutului intestinal
la un nivel optim pentru actiunea enzimelor pancreatice.
Lamina propria si submucoasa intestinala contin agregate de foliculi limfoizi
denumite placi Peyer, care fac parte din sistemul GALT. Fiecare placa Peyer
contine un numar de 10-200 foliculi limfoizi , iar aspectul macroscopic al
acesteia corespunde unei formatiuni ovalare localizate pe suprafata
antimezenterica a mucoasei intestinale. La om, intestinul subtire contine un
numar de aproximativ 30 placi Peyer, prezentate in majoritate la nivelul
ileonului. In incidenta tangentiala la suprafata lumina a mucoasei intestinale ,
placile Peyer au aspectul unor denivelari ale mucoasei, lipsite de vilozitati.
Epiteliul care acopera placile Peyer nu este alcatuit din enterocite, ci din celulele
M.
Musculatura intestinului este bine dezvoltata si cuprinde un start circular inter si
un start longitudinal extern. Aspectul microscopic al fibrelor musculare netede
din componenta musuclarei pe sectiunile histologice depinde de planul de
sectiune (transversal sau longitudinal).
In portiunea initiala a duodenului, submucoasa contine multe aglomerari
de glande tubulare ramificate, care se deschid la suprafata mucoasei duodenale
(glande Brunner). Ele contin celule de tip mucosecretor si se deschid la baza
glandelor Lieberkuhn sau ocazional direct in lumen. Produsul lor de secretie este
intens alcalin si protejeaza mucoasa duodenala de sucul gastric. De asemenea, el
creste pH-ul pentru actiunea enzimelor pancreatice.
 În duoden, vilozităţile sunt aplatizate, cu aspect de frunze, cu forme variabile,
cu înălţimea mai redusă decât a celor din jejun, densitatea şi adâncimea
glandelor intestinale fiind medie.
 În jejun se găsesc cele mai înalte şi frecvente vilozităţi, de formă cilindrică,
glandele intestinale prezentând o densitate şi adâncime maximă. In aceasta
regiune sunt digitiforme.
 În ileon, vilozităţile scad progresiv în înălţime şi pot disparea în zonele cu
plăci Peyer, glandele fiind şi ele mai rare decât în jejun şi mai scurte.
Numarul este mai mare in duoden si jejun (40 vilozitati / mm2) fata de
ileon (10 vilozitati / mm2).

28.Histologia Colonului

Mucoasa este acoperita de epiteliu simplu cilindric cu celule absorbante si celule


caliciforme. Corionul are un continut mare de glande Lieberkuhn, mai lungi si
care sunt inconjurate de o teaca subepiteliala de fibroblaste. Aceste glande au
aceleasi tipuri de celule cu glandele de la nivelul intestinului subtire cu exceptia:
 au mai putine celule absorbante
 au mai multe celule caliciforme
 au mai putine tipuri de celule endocrine
 prezinta numai ocazional celule Paneth, la nivelul glandelor din cec si
colonul proximal iar in restul intestinului gros lipsesc.
Corionul este bogat in tesut limfoid. Prezinta noduli limfoizi mari care se
extind pana in submucoasa.
Celulele absorbante si cele caliciforme se deoasebesc de cele din
intestinul subtire:

Celulele absorbante
Celulele absorbante au un platou striat mai subtire (microvilii sunt mai
subtiri), au placa terminala mai putin dezvoltata, glicocalixul nu are enzime
digestive. Ele se gasesc in epiteliul de suprafata si in cripte.
Celulele absorbante sunt cele mai numeroase iar raportul celule
absorbante / celule caliciforme este 4 / 1. Acest raport se modifica langa rect
unde este 1 / 1. Celulele caliciforme apar insa ca fiind mai multe deoarece ele
sunt mai voluminoase si comprima celulele absorbante. In cripte exista mai
multe celule caliciforme decat absorbante.
Rolul celulelor absorbante este de absorbi apa si ioni si de a sintetiza
glicoproteine care vor fi eliberate la nivelul glicocalixului sau in lumen. La
nivelul colonului proximal se pot absorbi si principii - acizi grasi, din care se vor
sintetiza trigliceride si apoi chilomicroni dar cu intensitate mai mica decat in
celula absorbanta intestinala.

Celulele caliciforme
Sunt mai multe in intestinul gros decat in intestinul subtire si mai multe in
cripte decat in epiteliul de suprafata. In 2/3 inferiare ale criptelor Lieberkuhn se
gasesc celule caliciforme in exclusivitate.
Celulele caliciforme au putine granule de secretie, deoarece mucusul se
secreta permanent si in cantitati mari, deci se stocheaza in granule de secretie
doar putin mucus.

Submucoasa
Prezinta 2 particularitati:
1. vascularizatia este mai bogata decat in alte segmente ale tubului digestiv
2. are mai multe adipocite.
Musculara
Are doua straturi de fibre musculare netede: circular inteern si
longitudinal extern.
Stratul longitudinal extern are o grosime neuniforma si formeaza 3 benzi
(condensari de fibre musculare netede) numite tenii. Intre tenii, stratul muscular
longitudinal este subtire, uneori chiar discontinuu. Cele trei tenii sunt
mezenterica, omentala si ...................
La intervale regulate, din tenii se desprind benzi care se orienteaza si
patrund in stratul circular intern. Aceste benzi vor delimita arii musculare care
se pot contracta independent de restul musculaturii. Alaturi de aceste arii, teniile
determina si niste proeminente sacciforme spre exterior numite haustre. Intre
doua haustre, mucoasa sufera si ea modificari, formand plicile semilunare.

Tunica externa
Prezinta multe acumulari de tesut adipos care merg de-a lungul teniilor in
special. Ele lipsesc la nivelul cecului. Aceste acumulari formeaza apendicii
epiploici.

29.Histologia Apendicelui

Are patru tunici, cea externa fiind seroasa.


Mucoasa este formata dintr-un epiteliu simplu cilindric in care apar celule
absorbante, celule M si mai putine celule caliciforme. Corionul prezinta glande
Lieberkuhn si tesut limfoid. Glandele Lieberkuhn sunt mai putine si uneori mai
scurte. De obicei sunt grupate, cu o lungime variabila si ocazional la baza lor pot
sa apara celule Paneth si celule endocrine.
Tesutul limfoid este in special nodular , iar nodulii sunt dispusi ca o
coroana si ei se extind si in submucoasa, fapt pentru care musculara mucoasei nu
se vede. Tesutul limfoid se organizeaza astfel dupa nastere, in jurul varstei de 10
ani. La 40 de ani acest tesut limfoid se reduce si va fi inlocuit cu tesut conjunctiv
care contine in special fibre de colagen.
Musculara prezinta doua straturi: circular intern si longitudinal extern care
sunt continui si nu exista tenii. Musculara este subtire iar acesta este un element
ce favorizeaza trecerea infectiei de la apendice la peritoneu (apendicita este
insotita adesea de peritonita).

30.Histologia rectului si canalului anal

El are doua componente:


1. segmentul superior - rectul propriu-zis - 12 cm lungime
2. segmentul inferior - canalul anal - 2-3 cm lungime
Rectul continua colonul sigmoid si se situeaza intre planul vertebrei S 3 si
diafragma pelvina. Ampula rectala reprezinta partea sa inferioara. Canalul anal
continua rectul, de la diafragma pelvina pana la orificiul anal extern.

Rectul propriu-zis
Este captusit de un epiteliu simplu cilindric. Are un corion cu multe
glande Lieberkuhn, mai lungi ca la nivelul colonului si cu multi noduli limfatici.
Din aceasta cauza exista la suprafata interna a mucoasei niste proeminente
determinate de nodulii limfoizi.
Musculara are doua straturi, stratul longitudinal redevenind continuu.

Canalul anal
Are trei componente:
1. zona columnara (hemoroidala), intre diafragma pelvina si valvele anale
2. zona intermediara, intre valvele anale si linia anocutanata
3. zona cutanata, intre linia anocutanata si orificiul anal
Linia anocutanata reprezinta tranzitia intre epiteliul simplu cilindric si
epiteliul pluristratificat pavimentos keratinizat.
Zona columnara
La acest nivel mucoasa formeaza 5-10 pliuri longitudinale care se numesc
coloane anale (columne rectale Morgagni). Aceste pliuri sunt mai evidente in
copilarie, apoi se sterg. In partea inferioara ele se unesc prin intermediul unor
pliuri transversale care se numesc valve anale. In spatele valvelor (pliurilor)
anale exista niste depresiuni, ca niste buzunare care se numesc sinusuri anale.
Mucoasa, in partea superioara a columnelor are un epiteliu simplu
cilindric iar in partea inferioara a columnelor are un epiteliu pluristratificat
pavimentos nekeratinizat. In sinusuri exista de asemenea epiteliu simplu
cilindric. Tranzitia intre cele doua tipuri de epitelii se face dupa o linie dintata,
linia pectinata, si se poate face brusc, de la epiteliu simplu cilindric la epiteliu
pluristratificat pavimentos nekeratinizat sau lent de la epiteliu simplu cilindric la
epiteliu pluristratificat cilindric - epiteliu pluristratificat cubic - epiteliu
pluristratificat pavimentos nekeratinizat. In final, in ambele cazuri avem epiteliu
pluristratificat pavimentos nekeratinizat.
Cand s-a facut trecerea la epiteliul pluristratificat pavimentos
nekeratinizat, in corion nu mai exista glande Lieberkuhn. Musculara mucoasei
dispare si ea insa inainte de tranzitia intre cele doua epitelii.
In sinusurile anale, la nivelul corionului exista glande - glandele anale
care pot reprezenta frecvent sediul unor inflamatii. Ele se deschid in criptele
anale. Ele sunt glande mucoase, simple tubulare ramificate iar in profunzime pot
ajunge in submucoasa si chiar pana in musculara.
Zona intermediara
Este acoperita de epiteliu pluristratificat pavimentos. Are un corion care
contine:
 fibre elastice
 corpusculi Pacini
 glande sebacee ce nu sunt asociate firelor de par.
Zona terminala
Se intinde de la linia anocutanata pana la nivelul sfincterului anal intern.
Este acoperita de epiteliu pluristratificat pavimentos moderat keratinizat. La
nivelul dermului din aceasta regiune se gasesc:
 glande sudoripare
 foliculi pilosi
 glande sebacee
 vene care alcatuiesc plexul hemoroidal extern
Glandele sudoripare se grupeaza si formeaza glandele circumanale,
situate in jurul orificiului anal. Acestea sunt glande apocrine care isi declanseaza
activitatea la pubertate, secretia lor fiind controlata de hormonii sexuali.
Tunica musculara a canalului anal cuprinde si ea doua straturi musculare:
circular intern si longitudinal extern. Stratul circular intern se ingroasa pe toata
lungimea canalului anal si formeaza sfincterul anal intern.
Patura musculara longitudinala este subtire si se termina in regiunea
cutanata intre sfincterul intern si cel extern.
Sfincterul anal extern este format din fibre musculare striate.

31.Arhitectura ficatului, interpretari alternative, lobulul clasic, loulul


portal si acinul hepatic

Este cea mai mare glanda din organism. Ea reprezinta a 50-a parte din greutatea
organismului. Este un organ vital.
Ficatul este un organ parenchimatos care contine:
 in majoritate exista celule de origine epiteliala - hepatocite care intra in
structura lobulului hepatic. Ele sunt dispuse sub forma de lame sau placi
celulare perforate, ramificate si anastomozate. Ele vor realiza o retea
tridimensionala, intre placi si intre celule existand capilarele sangvine si
ductele biliare.
 tesut conjunctiv in proportie redusa.

Cu privire la structura parenchimului hepatic s-au emis mai multe ipoteze:


 lobulul hepatic clasic
 lobulul portal Sabourin
 acinul hepatic Rappaport

Lobulul hepatic clasic


Conform acestei teorii, lobulul hepatic clasic este unitatea morfo-
functionala a ficatului. Lobulul clasic reprezinta aria din parenchim a carui
sange este drenat de aceeasi vena centrolobulara (venula hepatica terminala).
Lobulii sunt in numar de aproximativ 1 mil. Ei au forma poliedrica, fiind
frecvent hexagonali. Lobulul are o inaltime de 2 mm si o latime de 0,7 mm. In
alcatuirea lobulului intra placile de hepatocite cu dispozitie radiara si
anastomozate. Intre placi exista capilarele sinusoide care sunt si ele
anastomozate.
Pe o sectiune transversala, lobulul are forma de poligon, de regula cu 6
laturi. In colturile sale, la locul de vecinatate cu ceilalti lobuli exista un spatiu
interlobular redus care se numeste spatiu portal Kiernan. In sectiunea
transversala, placilor celulare le corespund cordoane celulare al caror aspect
variaza in functie de varsta individului. La adult grosimea unui cordon este egala
cu diametrul unui hepatocit cu exceptia locurilor de anastomoza.
Pe sectiune longitudinala fiecare cordon este gros de cel putin 2 randuri de
celule, intre celule existand canaliculii biliari.
La periferie exista placa terminala care corespunde hepatocitelor de la
periferia lobulului. Placa are grosimea unui hepatocit. La periferie, lobulul vine
in raport direct cu tesutul conjunctiv din spatiile portale. Hepatocitele din placa
terminal vor forma un perete aproape continuu , fiind strabatut doar de vasele
sangvine si de ductele biliare.
Spatiile interlobulare, portale Kiernana contin 3 elemente care alcatuiesc
triada portala:
1. o vena interlobulara, ramura terminala a venei porte
2. o artera interlobulara, ramura terminala a a. hepatice
3. un canal biliar interlobular
Pe lang triada portala mai exista si 1 sau mai multe vase limfatice si fibre
nervoase amielinice vegetative.

Lobulul portal Sabourin


Lobulul portal repreazinta aria din parenchim a carei bila este tributara
aceluiasi canalicul biliar interlobular. El are forma de triunghi, avand in cetru
spatiul portal si in varfuri trei vene centrolobulare de la trei lobuli clasici diferiti.

Acinul hepatic Rappaport


Acinul hepatic este aria de parenchim ce este tributara aceleiasi
vascularizatii si aceluiasi canalicul biliar. El are forma de romb, alcatuit din
doua triunghiuri adiacente, unite prin marginile lor. Axul lung al rombului este
dat de doua vene centrolobulare iar axul scurt este dat de 2 spatii portale. In el se
descriu trei zone functionale cu dispozitie concentrica:
1. in apropiera axului scurt
2. spre a. hepatica
3. spre vena centrolobulara
In functie de localizarea in cele trei zone, hepatocitele prezinta gradient
metabolic, marime, activitatea enzimatica si continutul in organite depinzand si
ele de localizarea celulei in acini.
In zona 1 se afla hepatocitele care primesc sangele cu cel mai mare
procent de oxigen, fiind aproape de artera perilobulara. Aceste hepatocite au mai
multe caracteristici:
 sunt cele mai active metabolic
 sunt primele care vor depune glicogen postprandial
 sunt primele care se vor activa in hipoglicemie si vor produce glicogenoliza
si gluconeogeneza
 sunt primele care vor semnala aparitia semnelor de regenerare in caz de
leziuni hepatice
 sunt cele mai aproape de vasul sangvin si prin urmare sunt primele supuse
actiunii toxinelor absorbite din tubul digestiv
 in caz de staza biliara sunt primele care sufera modificari.
In zona 3 hepatocitele sunt supuse si ele actiunii toxinelor insa in cantitate
mai mica. La fel se exercita efectul si in caz de staza biliara. Aici ajunge sangele
cu continutul cel mai mic de oxigen. De aceea in ischemie, primele care sufera
sunt celulele din zona 3 (celulele din paropierea venei centrolobulare).
In zona 2 celulele au caracteristici intermediare celorlelte doua zone.
De fapt, toate hepatocitele au d.p.d.v. metabolic acelasi potential insa
caracteristicile lor difera doar din cauza alimentarii cu sange cu concentratii
diferite de oxigen.

32.Celulele parenchimului hepatic – hepatocitele – structura,


ultrastructura, functii

Reprezinta 80% din totalitatea celulelor de la nivelul ficatului. Ele au forma


poliedrica si diametru de 20-30 m. Durata de viata este de aprox. 150 de zile.

Examinarea la MO
Nucleul
Hepatocitele pot fi uni- sau binucleate, cele mai multe fiind uninucleate.
Nucleul este mare, rotund, situat central, eucromatic, avand 1-2 nucleoli.
Frecvent (la 80% din hepatocitele uninucleate) se observa poliploidia, cea mai
frecventa fiind diploidia insa. Prin urmare si volumul nucleului variaza.
25% din hepatocite sunt binucleate. Raportul intre celulele uninucleate si
binucleate se modifica cu varsta (se mareste o data cu inaintarea in varsta) si in
timpul proceselor de reparare dupa agresiuni.
La acest nivel se pot observa rare imagini de mitoza. Frecventa mitozelor
creste in caz de leziuni sau consecutiv proceselor de reparare.

Citoplasma
Este eozinofila, fin granulara cu granule bazofile care alcatuiesc corpii
Berg (ce se vad in ME) si care sunt aglomerari de RER.
Au un continut mare de incluziuni de glicogen si de lipide, prin urmare, in
HE, au un aspect vacuolar.
Cu albastru de toluidina citoplasma se coloreaza albastru iar granulele de
glicogen se coloreaza metacromatic in grena.
Lipidele se gasesc la periferie si se evidentiaza cu osmiu, cand apar negre.

Examinarea la ME
La ME, hepatocitul apare ca o celula polarizata. Bogatia in organite
celulare variaza in functie de gradul de dezvoltare functionala, de activiate si,
implicit, cu localizarea hepatocitului la nivelul lobulului.
Hepatocitul are trei tipuri de suprafete:
 suprafata care vine in contact cu capilarul sinusoid, numita suprafata
sinusoidala sau pol vascular
 suprafata care vine in raport cu alte hepatocite si delimiteaza pe o anumita
distanta un spatiu intercelular (canaliculul biliar intralobular), numita
suprafata biliara sau pol biliar
 suprafata care vine in raport cu celelalte hepatocite dar nu delimiteaza nici un
spatiu intre ele, celulele fiind unite prin jonctiuni. Aceasta suprafata se
numeste suprafata intercelulara.

Reticulul endoplasmic rugos


Tinde sa se localizeze la polul vascular. El asigura procesele de sinteza a
proteinelor de export hepatice. Hepatocitul sintetizeaza o mare varietate de
proteine: majoritatea proteinelor din plasma: factori ai coagularii, lipoproteine,
albumine, globuline.
Dupa sinteza proteinele trec prin aparatul Golgi iar apoi sunt exocitate
direct, deoarece secretia este continua la nivelul hepatocitului. Prin urmare nu
exista granule de secretie.

Reticulul endoplasmic neted


Este dispersat in toata citoplasma. El contine seturi enzimatice necesare
pentru procesele de catabolism si pentru procesele de sinteza. REN participa in:
 metabolismul glicogenului
 sinteza colesterolului
 procesele de detoxifiere si inactivare.
Procesele de detoxifiere si inactivare se bazeaza pe reactiile de oxidare si
de conjugare. Aici se inactiveaza o mare parte din medicamente: anticonvulsive,
h. steroizi, chimioterapice, antihistaminice. Atunci cand creste cantitatea de
medicamente creste si activitatea enzimatica de la nivelul REN si prin urmare
forma organitelor variaza in functie de necesitatile metabolice ale organismului.
Aceste modificari sunt de aspect si sunt reversibile datorita interventiei
lizozomilor.
REN participa la formarea bilei prin:
 enzimele care realizeaza conjugarea acizilor biliari: acidul glicocolic si acidul
taurocolic
 enzimele care realizeaza conjugarea bilirubinei cu acidul glucuronic. cand
capacitatea de conjugare a bilirubinei in hepatocit este depasita, bilirubina
neconjugata, insolubila se acumuleaza in sange si apare icterul.

Mitocondriile
Sunt rotunde sau ovale, in numar de peste 1.000 mitocondrii / celula.
Continutul in mitocondrii difera, la periferia lobulului hepatocitele avand mai
multe mitocondrii.
Aparatul Golgi
Se acumuleaza la nivelul polului biliar al hepatocitului. Acesta pare ca un
organit multiplu. Exista de fapt un singur aparat Golgi care se ramifica si da
nastere la 50 de aparate Golgi in fiecare celula. El are mai multe roluri:
 definitivarea sintezei si excretia proteinelor plasmatice
 formarea lipoproteinelor
 formarea lizozmilor din hepatocit

Lizozomii
Sunt localizati spre polul biliar. De aceea se mai numesc si corpi
peribiliari. Ei au aspect heteerogen, existand lizozomi primari, secundari si
tertiari. Ei contin enzime prin care catabolizeaza diverse substante exogene si
organite celulare perimate pana la molecule mici care vor fi utilizate ca substrat
energetic sau pentru noi sinteze. Prin urmare lizozomii participa la mentinerea
integritatii parenchimului hepatic. De asemenea ei mai stocheaza ioni, in
cantitati mari sub forma de feroproteine.

Peroxizomii
Peroxizomii apar rar in hepatocit comparativ cu celelalte organite. Ei se
gasesc cu precadere la polul biliar, in apropierea REN si a incluziunilor de
glicogen. Ei contin enzime oxidative air enzima marker a sa este catalaza. Sunt
implicati in mai multe procese:
 procesul de gluconeogeneza
 metabolismul purinelor - metabolizeaza adenina si guanina la acid purinic
 metabolismul alcoolului - oxideaza etanolul la acetaldehida
 in -oxidarea acizilor grasi cu lant lung de atomi de carbon.

Incluziunile de glicogen
Sunt mai numeroase in hepatocitele de la periferia lobulului hepatic.
Aspectul lor variaza in functie de ritmul diurn si de starea de nutritie a
individului: dupa o masa bogata in glucide numarul lor creste. Ele pot ajunge
uneori si in zona centrala a lobulului hepatic. Au caracter tranzitoriu: apar dupa
mese si dispar dupa un anumit timp.

Incluziunile lipidice
Numarul lor creste in trimestrul al II-lea de sarcina, in lactatie. In etilism
cronic, hepatocitele se incarca cu picaturi lipidice, mai ales cele din zona
centrolobulara. Mai apoi se incarca toate hepatocitele.

Membrana celulara a hepatocitului


Membrana contine doua domenii specializate:
1. domeniu orientat spre polul vascular
2. domeniu orientat spre polul biliar
Domeniul de la polul vascular reprezinta 70% din totalul suprafetei
hepatocitului. Acest domeniu este in raport cu capilarul sangvin. Membrana de
la acest nivel formeaza microvili care maresc suprafata de contact cu sangele.
Membrana de la acest nivel este separata de peretele capilarului sinusoid prin
spatiul perisinusoidal Disse in care se gasesc microvilii hepatocitelor si fibre de
reticulina.
Domeniul de la polul biliar reprezinta aproximativ 15% din suprafata
totala a membranei hepatocitului. Acest domeniu formeaza canaliculul biliar,
care are diametrul de aprox. 1 m. Membrana formeaza spre lumen microvili.
Celulele formeaza jonctiuni stranse cu celulele invecinate, fapt pentru care
produsii de secretie nu pot difuza in spatiul extrabiliar. La acest nivel exista o
activitate enzimatica crescuta datorita glicoproteinelor de membrana. In
citoplasma din apropierea polului biliar exista microfilamente de actina care
circumscriu canalicului bilar si asigura prin contractie modificarea diametrului
acestuia.

33. Celulele capilare sinusoidale hepatice – structura, ultrastructura,


functii - celulele endoteliale – kupfer, pit
Celulele “pit”
Se pot identifica doar la ME. Sunt mai rare. Ele sunt asemanatoare cu celulele
endocrine: in citoplasma au numeroase granule electronodense cu diametrul de
300 nm. De aceea, initial s-a considerat ca au rol endocrin. Acum sunt
considerate o varietate de limfocite circulante, fiind niste limfocite mari, cu
granulatii si activitate de killer.
celulele Kupffer - deriva din monocitele circulante si apartin astfel SFM
(sistemul fagocitar mononuclear). Ele se pot insa divide. Sunt localizate la
jonctiunea dintre doua capilare sinusoide si proemina spre lumen. Nu realizeaza
jonctiuni cu celulele endoteliale. Au forma stelata, au nucleu eucromatic si
prezinta mai multe organite decat celulele endoteliale. Au mai multe
caracteristici:
 Au organite implicate in sinteze (RER, mitocondrii) deoarece aceste
celule sintetizeaza o parte din proteinele de export ale ficatului
 Contin si organite implicate in degradare: lizozomi, fagolizozomi si
corpi reziduali.
 Celulele Kupffer intervin si in imunitate prin capacitatea lor de a
fagocita.
 Ele fagociteaza pigmenti, eritrocite imbatranite sau denaturate care nu
au fost distruse in splina. Daca se face splenectomie, aceste celule
devin foarte importante.
 Au receptori pentru imunoglobuline si complement
Secreta citokine: IL-1

34.Spatiul presinusoidal Disse

Componenta stromala (spatiul Disse) - Este remarcabil de ingust localizat intre


sinusoide si cordoanele celulare Remack. Deoarece membrana bazala a sinusoidelor este
incompleta, nu exista practic o bariera morfologica intre sinusoide si spatiul perisinusoidal.
Acesta trebuie privit ca un spatiu interstitial, in care plasma sanguina nu are acces direct la la
suprafata hepatocitului, ceea ce asigura un schimb metabolic intens intre ficat si sange.
Spatiul Disse contine elemente fibrilare de tip reticulina si un numar redus de celule
mezenchimale. Acestea se numesc celulele Ito si au rolul de a depozita lipide – precursori de
vitamina A. In ficatul fetal, aceasta celula poate fi celula stem a hematopoezei. Spatiul Disse
constituie inceputul circulatiei limfatice intrahepatice. La periferia lobulului hepatic, stroma
intralobulara se continua cu tesutul conjunctiv lax al spatiilor porto-biliare
Are dimensiuni de 150-200 A si contine:
• microvilii hepatocitelor
• benzi formate din fibre de reticulină
• celule perisinusoidale
• insule cu celule hematopoietice celule hematopoietice
o numeroase în viaţa fetală
o rare la adult (excepţie anemiile cronice)
Celulele perisinusoidale sunt:
 celula Ito
 celula “pit” (cu gauri)
Ambele celule sunt asemanatoare cu celulele hematopoietice. Ele au acest rol
(hematopoietic) in viata fetala si in caz de anemii cronice la adult.

Celulele Ito (lipocitele, celulele striate, celulele interstitiale)

Se intalnesc relativ rar (o celula Ito la 20-25 hepatocite). Au numeroase picaturi


lipidice. Ele au raport strans cu fibrele conjunctive din spatiul Disse. De asemenea, o parte din
ele inconjura capilarele sinusoide. Ele vin in contact cu hepatocitelel dar fara sa faca
jonctiuni. Ele au mai multe roluri:
 secreta colagen II care se organizeaza in fibre de reticulina. La nivelul ficatului, daca au
loc colagenizari excesive la nivelul spatiului Disse este afectat raportul dintre capilarul
sangvin si polul vascular al hepatocitului si apar tulburari de troficitate.
 secreta factorii de crestere ai hepatocitelor
 depoziteaza lipide si vitamina A de natura exogena
 in timpul vietii fetale intervin in hematopoieza.
In conditii patologice apar modificari ale fenotipului celulelor Ito: se transforma in
fibroblaste, adipocite, celule stem hematopoietice.

Celulele “pit”

Se pot identifica doar la ME. Sunt mai rare. Ele sunt asemanatoare cu celulele
endocrine: in citoplasma au numeroase granule electronodense cu diametrul de 300 nm. De
aceea, initial s-a considerat ca au rol endocrin. Acum sunt considerate o varietate de limfocite
circulante, fiind niste limfocite mari, cu granulatii si activitate de killer.

35.Spatiul portal
Lobulii sunt in numar de aproximativ 1 mil. Ei au forma poliedrica, fiind frecvent hexagonali.
Lobulul are o inaltime de 2 mm si o latime de 0,7 mm. In alcatuirea lobulului intra placile de
hepatocite cu dispozitie radiara si anastomozate. Intre placi exista capilarele sinusoide care
sunt si ele anastomozate.
Pe o sectiune transversala, lobulul are forma de poligon, de regula cu 6 laturi. In
colturile sale, la locul de vecinatate cu ceilalti lobuli exista un spatiu interlobular redus care se
numeste spatiu portal Kiernan. In sectiunea transversala, placilor celulare le corespund
cordoane celulare al caror aspect variaza in functie de varsta individului. La adult grosimea
unui cordon este egala cu diametrul unui hepatocit cu exceptia locurilor de anastomoza.
Pe sectiune longitudinala fiecare cordon este gros de cel putin 2 randuri de celule, intre
celule existand canaliculii biliari.
La periferie exista placa terminala care corespunde hepatocitelor de la periferia
lobulului. Placa are grosimea unui hepatocit. La periferie, lobulul vine in raport direct cu
tesutul conjunctiv din spatiile portale. Hepatocitele din placa terminal vor forma un perete
aproape continuu , fiind strabatut doar de vasele sangvine si de ductele biliare.
Spatiile interlobulare, portale Kiernana contin 3 elemente care alcatuiesc triada
portala:
1. o vena interlobulara, ramura terminala a venei porte
2. o artera interlobulara, ramura terminala a a. hepatice
3. un canal biliar interlobular
Pe lang triada portala mai exista si 1 sau mai multe vase limfatice si fibre nervoase
amielinice vegetative.

Lobulul portal Sabourin


Lobulul portal repreazinta aria din parenchim a carei bila este tributara aceluiasi
canalicul biliar interlobular. El are forma de triunghi, avand in cetru spatiul portal si in varfuri
trei vene centrolobulare de la trei lobuli clasici diferiti.

Acinul hepatic Rappaport


Acinul hepatic este aria de parenchim ce este tributara aceleiasi vascularizatii si
aceluiasi canalicul biliar. El are forma de romb, alcatuit din doua triunghiuri adiacente, unite
prin marginile lor. Axul lung al rombului este dat de doua vene centrolobulare iar axul scurt
este dat de 2 spatii portale. In el se descriu trei zone functionale cu dispozitie concentrica:
1. in apropiera axului scurt
2. spre a. hepatica
3. spre vena centrolobulara
In functie de localizarea in cele trei zone, hepatocitele prezinta gradient metabolic,
marime, activitatea enzimatica si continutul in organite depinzand si ele de localizarea celulei
in acini.
In zona 1 se afla hepatocitele care primesc sangele cu cel mai mare procent de oxigen,
fiind aproape de artera perilobulara. Aceste hepatocite au mai multe caracteristici:
 sunt cele mai active metabolic
 sunt primele care vor depune glicogen postprandial
 sunt primele care se vor activa in hipoglicemie si vor produce glicogenoliza si
gluconeogeneza
 sunt primele care vor semnala aparitia semnelor de regenerare in caz de leziuni hepatice
 sunt cele mai aproape de vasul sangvin si prin urmare sunt primele supuse actiunii
toxinelor absorbite din tubul digestiv
 in caz de staza biliara sunt primele care sufera modificari.
In zona 3 hepatocitele sunt supuse si ele actiunii toxinelor insa in cantitate mai mica.
La fel se exercita efectul si in caz de staza biliara. Aici ajunge sangele cu continutul cel mai
mic de oxigen. De aceea in ischemie, primele care sufera sunt celulele din zona 3 (celulele din
paropierea venei centrolobulare).
In zona 2 celulele au caracteristici intermediare celorlelte doua zone.
De fapt, toate hepatocitele au d.p.d.v. metabolic acelasi potential insa caracteristicile
lor difera doar din cauza alimentarii cu sange cu concentratii diferite de oxigen.

36.Caile biliare intrahepatice – structura, functii

Circulatia bilei
La acest proces participa hepatocitele si celulele Kupffer. Bila circula de la centrul
lobulului spre periferie. Canalele prin care circula bile pot fi:
 intrahepatice:
 intralobulare
 canaliculele biliare
 canaliculele (pasajele) Hering
 extralobulare
 canalele biliare perilobulare
 canalele biliare interlobulare
 canalele hepatice lobare (drept si stang)
 extrahepatice
 canalul hepatic comun
 canalul cistic
 canalul coledoc (format din unirea canalului hepatic comun cu canalul cistic)
Canaliculii biliari
Reprezinta componenta initiala a sistemului canalicular. Nu au pereti proprii ci sunt
delimitate de membranele a doua hepatocite invecinate. La MO apar ca niste mici cavitati.
Folosind impregnarea argentica Gomori, se vede ca aceste canalicule alcatuiesc o retea.
Pasajele Hering
Fac jonctiunea intre canaliculii biliari si canalele extralobulare. Reprezinta portiunea
de canalicul biliar aflata la nivelul placii limitante. Un pasaj Hering este delimitat partial de
hepatocite, partial de colangiocite si prezinta o lamina bazala continua.
Caile biliare extralobulare
Localizate in spatiile portale si in septurile conjunctive. Au un perete format dintr-un
epiteliu asezat pe o MB care este inconjurata de un strat de tesut conjunctiv bogat in fibre
elastice. Epiteliul poate fi simplu cubic sau simplu cilindric cu microvili. Pe masura ce
diamentrul creste apar in structura si fibre musculare netede

37.Caile biliare extrahepatice si vezica biliara – structura, functii

Caile biliare extrahepatice


Prezinta un perete format din mucoasa, musculara si adventice.
Mucoasa contine un epiteliu simplu cilindric cu celule secretoare de mucus si un
corion in care se gasesc fibre elastice, infiltrat limfoid si glande tubuloacinoase de tip mucos.
Canalul cistic prezinta in mod particular numeroase pliuri spiralate ale mucoasei care
au un ax muscular. Acestea se numesc valvele spiralate Heister.
Canalul coledoc prezinta si el cateva particularitati:
 in epiteliu contine celule care secreta somatostatina.
 musculara este initial discontinua. Musculara devine apoi continua si se ingroasa pentru a
forma sfincterele Boyden si Oddi. Musculara se ingroasa deci inainte de unirea cu canalul
Wirsung si formeaza aici sfincterul Boyden. Musculara se ingroasa din nou la varsarea
ampulei Vater in duoden si formeaza aici sfincterul Oddi.
Vezicula biliara, reprezinta o dilatatie sacciforma dispusa la capatul canalului cistic,
atasata fetei inferioare a ficatului. Anatomic, veziculei biliare i se descriu 2 zone : corpul si
colul. Ea constituie un rezervor temporar, in perioadele interdigestive pentru bila. La nivelul
ei, bila este concentrata (de circa 5 ori) prin absorbtia apei si a unor saruri minerale.
Obstructia cailor biliare prin calculi sau tumori duce la aparitia icterului, caracterizat prin
cresterea bilirubinei in sange, colorarea sclerelor si a pielii in galben.
Structura peretelui colecistului :
 mucoasa
 prezinta numeroase falduri cand organul este gol, care pot da un aspect glandular pe
preparatele microscopice. Epiteliul este reprezentat de un epiteliu simplu cilindric (la polul
apical celulele prezinta specializari, microvili, cu rol in absorbtie), celulele calicifoerme si
celulele enteroendocrine fiind prezente in numar redus.
 corionul este alcatuit din tesut conjunctiv lax , ce prezinta numeroase fibre de reticulina.
Este un corion aglandular, dar in jurul gatului vezicii ele pot apare in afectiuni cronice.
Falsele aspecte glandulare produse prin invaginari profunde ale mucoasei, se numesc
sinusuri Robitanschi aschoff si pot traversa intreaga grosimea mucoasei pana in stratul
muscular.
 tunica musculara, este formata din fibre musculare netede, organizate in fascicule. Sub influenta
colecistokininei, fibrele se contracta si vezicula biliara isi varsa continutul in duoden.
 adventicea, este formata din tesut conjunctiv ce ancoreaza vezicula biliara la fata inferioara a
ficatului, fuzionand in unele zone cu capsula Glisson. In adventice gasim fibre de colagen fine,
fibre elastice, limfocite, vase sanguine si limfatice, fibre nervoase senzitive si vegetative(simpatice
din plexul celiac si parasimpatice din vag).gatul ingust al colecistului se continua cu canalul cistic,
care impreuna cu canalul hepatic comun formeaza canalul coledoc, ce se varsa in duoden in
acelasi loc cu canalul Wirsung (pancreatic principal)

38. Structura histologica a pancreasului exocrin

Parenchimul pancreatic este reprezentat de doua structuri distincte: acinii pancreatici-


ce formeaza pancreasul exocrin insulele Langerhans – ce alcatuiesc pancreasul endocrin
Pancreasul exocrin este alcatuit dintr-o componernta secretorie (acini serosi puri,
asemanatori celor din parotida) si o componenta excretorie.
Componenta secretorie
• Acinii serosi au forma rotunda sau piriforma, fiind inconjurati de o membrana bazala pe care sunt
asezate 5-8 celule secretoare, ce delimiteaza un lumen ingust.
• Celulele secretoare au forma piramidala si respecta modul de organizare al celulelor secretoare de
proteine.
o Nuceul este rotund, situat in 1/3 bazala a celulei, contine o cantitate
apreciabila de cromatina si 1-2 nucleoli.
o Citoplasma celulelor prezinta afinitate pentru colorantii bazici- bazofilie in
regiunea subnucleara, datorita organitelor cantonate aici –RER, ribozomi.
o Mitocondriile se gasesc in numar mai mare si pot da un aspect striat
citoplasmei in zona bazala.
o Citoplasma apicala este acidofila si contine granule secretorii ce depoziteaza
tranzitoriu enzimele pancreatice secretate sub forma inactiva – proenzime.
Alaturi de proenzime aceste celule secreta si un inhibitor care practic
blacheaza procesul de activare enzimatica, permitand numai enterokinazei sa
intervina in transformarea tripsinogenului inactiv in tripsina activa. In cazul
unei conversii premature a enzimelor pancreatice in interiorul celulelor
secretorii, acestea sufera un proces de autoliza, proces cunoscut sub
denumirea de pancreatita acuta.
o Membrana celulelor acinoase este prevazuta cu complexe jonctionale, care
asigura solidarizarea stransa a celulelor vecine si impiedica patrunderea
produsului de secretie in spatiul intercelular. Jonctiunile de tip nexus asigura
cuplarea electrica si metabolica a acestor celule. La polul apical membrana
are microvili putini si scurti.
• Componenta excretorie: incepe chiar din lumenul acinilor serosi.
o Aici este localizat un epiteliu pavimentos simplu sau cuboidal, format din
celulele centroacinare (ce fac diferentierea intre acinii serosi ai parotidei si ai
pancreasului).
o Celulele centroacinare se continua cu canalele excretorii ale lui Boll, tapetate
cu un epiteliu cubic simplu, ce se varsa in canalele excretorii extralobulare
tapetate cu un epiteliu cilindric simplu.
o Canalele extralobulare conflueaza pentru a forma in final ductul pancreatic
principal (Wirsung) si accesoriu (Santorini). Ele pot prezenta in epiteliu celule
cu platou striat sau celule caliciforma; se varsa in duoden.
Sucul pancreatic este vascos, ce reactie alcalina, datorata cantitatii crescute de
bicarbonat de sodiu pe care o contine.

39. Histologia glandei parotide


Este localizată anterior şi sub tegumentul urechii, între ramura mandibulei şi procesul
mastoidian, cu o extensie spre faţă, sub arcul zigomatic.
Prezinta la exterior o capsula, formata din ţesut conjunctiv fibros bogat în fibre de
colagen şi de reticulină şi care conţine o cantitate variabilă de ţesut adipos. Ea conferă
individualitate glandelor salivare majore şi are un rol protector limitând extinderea proceselor
patologice de vecinătate. De pe faţa internă a capsulei iau naştere septuri sau travee
conjunctive groase, ce delimitează parenchimul glandei în lobi (septuri perilobare) şi care,
prin ramificare, dau naştere unor travee din ce în ce mai subţiri, travee ce separă lobulii
glandulari (septuri perilobulare). De-a lungul traveelor conjunctive cât şi în capsulă se găsesc
vase de sânge, limfatice şi nervi.
Alături de septurile perilobulare, din componenţa stromei glandulare mai face parte şi
reţeaua fină reticulinică bogat vascularizată din jurul unităţilor secretoare – stroma
conjunctiva.
Parenchimul este alcătuit, în cazul glandelor salivare, din două componente:
• porţiunea secretorie: acinii
o Componenta secretorie a acestor glande este de tip seros.
o Celulele acinoase au formă piramidală, sunt aşezate pe un singur rând şi sunt conectate între
ele prin complexe joncţionale strânse (zonula ocludens).
o Ele delimiteaza un lumen ingust si stelat.
o Citoplasma este bogată în ribozomi liberi şi atasaţi reticulului endoplasmic neted şi rugos,
mitocondrii, complex Golgi - organite care-i conferă citoplasmei aspectul întunecat, intens
bazofil spre polul bazal.
o Granulele de zimogen se acumulează la polul apical al celulei, unde citoplasma devine
acidofilă.
o Se găsesc celule mioepiteliale care conţin în citoplasmă filamente de proteine contractile
(actină şi miozină); au capacitatea de a se contracta sub influenţa unor stimuli neuro-
endocrini eliberând produsul de secreţie în lumenul acinului
• porţiunea excretorie: canaliculele şi canalele excretorii ale glandelor salivare.
o Porţiunea excretorie este împărţită în două teritorii:
o porţiunea intralobulară, ce conţine canale excretorii de dimensiuni mici, denumite din aceasta
cauză canalicule intralobulare;
 Canaliculele intralobulare sunt reprezentate prin două tipuri de structuri:
 canaliculele (ductele) intercalare ale lui Boll – primul segment secretor ce continuă
lumenul acinului. Ele sunt lungi si au un diametru redus fiind tapetate de un epiteliu
simplu cubic. Prin confluarea lor iau naştere canalele striate ale lui Pflüger.
 Ductele striate excreto-secretorii ale lui Pflüger sunt delimitate de un epiteliu simplu
cilindric. Celulele prezintă striaţii bazale (de unde şi denumirea), care apar datorită
numărului mare de mitocondrii ordonat aşezate în “palisadă” în faldurile membranei
bazale.
o porţiunea extralobulară, alcătuită din canale excretorii de calibru mare, care în final
confluează şi dau naştere canalului excretor principal (dispoziţia este asemănătoare
sistemului venos).
 Canalele excretorii extralobulare converg şi dau naştere ductului excretor comun al
glandei, canalul Stenon, ce se deschide în cavitatea bucală, în dreptul celui de-al
doilea molar superior.
Secreţia glandelor parotide este discontinuă, ritmată de alimentaţie. Produsul elaborat
(saliva) este fluid, bogat în proteine şi săruri dar lipsit de mucină. Parotida secretă o proteină
salivară biologic activă, care acţionează asupra calcificării ţesuturilor dure dentare.

40. Histologia glandei sublinguale

Morfologie: glande compuse acinoase/ tubuloacinoase ramificate


Mecanism de excreţie: merocrin
Plan de organizare:
• capsulă conjunctivă moderat densă
• compartimentare în lobi şi lobuli
• parenchim : acini şi sistem canalicular
• stroma
o perilobară
o perilobulară
o periacinară
• în ţesutul conjunctiv din jurul acinilor numeroase limfocite şi plasmocite.
Acini glandulari: pot fi seroşi, mucoşi şi micşti
- acinii seroşi: formă sferică, alcătuiţi din celule seroase care secretă proteine
- acini mucoşi: formă tubulară, alcătuiţi din celule mucoase care secretă mucină
- acini micşti: alcătuiţi din celule seroase şi mucoase
!!! semiluna seroasă este considerată un artefact de fixare
- conţin alături de celulele secretorii şi celule mioepiteliale
Sistemul canalicular:
• sistem canalicular intralobular
- format din canale care:
- nu sunt înconjurate de stromă conjunctivă
- la nivelul lor sunt prezente celule mioepiteliale
- este reprezentat de:
- canalicule intercalate Boll – continuă acinii secretori, diametru mic; structură:
epiteliu simplu pavimentos/ cubic aşezat pe MB
- canalicule striate Pflüger – formate prin confluarea mai multor canalicule Boll
- structură: epiteliu simplu cubic/ cilindric aşezat pe MB
- MO: celule cu citoplasmă intens acidofilă
- ME: celule implicate în transport de ioni:
- polul apical microvili şi vezicule
- polul bazal cu striaţii orientate vertical (mitocondrii şi pliuri
membranare
- canalicule de excreţie intralobulare – structură:
-epiteliu simplu cubic/cilindric → epiteliu pseudostratificat (în partea
terminală), aşezat pe MB
- corion format cilindric din ţesut conjunctivo-vascular
- strat fibromuscular
• sistem canalicular extralobular
- format din canale înconjurate de stromă conjunctivă
- la nivelul lor sunt absente celulele mioepiteliale
- este reprezentat de:
- canalicule interlobulare
- canalicule lobare
- structura: epiteliu aşezat pe o MB, al cărui aspect variază în funcţie de
diametru → de la pseudostratificat cilindric (canalicule interlobulare) până la
stratificat cilindric (canalicule lobare)
- canalul excretor principal
!!! Sistemul canalicular răspunde de modificarea compoziţiei salivei
• Canalul excretor principal
- structura – epiteliu stratificat pavimentos necheratinizat aşezat pe MB
- corion format din ţesut conjunctivo-vascular
- strat fibromuscular
Particularitati ale glandei sublinguale:
• glandă cu capsula mai puţin definită
• glandă compusă tubuloacinoasă ramificată
• glanda de tip mucoseros (predominant acini
mucoşi, alături de acini micşti şi rari acini seroşi)
• ductele intralobulare sunt discrete
• secretie continuă, alcalină, vâscoasă, bogată în mucină
• fiecare lob se deschide prin canal propriu

41. Histologia glandei submandibulare

Morfologie: glande compuse acinoase/ tubuloacinoase ramificate


Mecanism de excreţie: merocrin
Plan de organizare:
• capsulă conjunctivă moderat densă
• compartimentare în lobi şi lobuli
• parenchim : acini şi sistem canalicular
• stroma
o perilobară
o perilobulară
o periacinară
• în ţesutul conjunctiv din jurul acinilor numeroase limfocite şi plasmocite.
Acini glandulari: pot fi seroşi, mucoşi şi micşti
- acinii seroşi: formă sferică, alcătuiţi din celule seroase care secretă proteine
- acini mucoşi: formă tubulară, alcătuiţi din celule mucoase care secretă mucină
- acini micşti: alcătuiţi din celule seroase şi mucoase
!!! semiluna seroasă este considerată un artefact de fixare
- conţin alături de celulele secretorii şi celule mioepiteliale
Sistemul canalicular:
• sistem canalicular intralobular
- format din canale care:
- nu sunt înconjurate de stromă conjunctivă
- la nivelul lor sunt prezente celule mioepiteliale
- este reprezentat de:
- canalicule intercalate Boll – continuă acinii secretori, diametru mic; structură:
epiteliu simplu pavimentos/ cubic aşezat pe MB
- canalicule striate Pflüger – formate prin confluarea mai multor canalicule Boll
- structură: epiteliu simplu cubic/ cilindric aşezat pe MB
- MO: celule cu citoplasmă intens acidofilă
- ME: celule implicate în transport de ioni:
- polul apical microvili şi vezicule
- polul bazal cu striaţii orientate vertical (mitocondrii şi pliuri
membranare
- canalicule de excreţie intralobulare – structură:
-epiteliu simplu cubic/cilindric → epiteliu pseudostratificat (în partea
terminală), aşezat pe MB
- corion format cilindric din ţesut conjunctivo-vascular
- strat fibromuscular
• sistem canalicular extralobular
- format din canale înconjurate de stromă conjunctivă
- la nivelul lor sunt absente celulele mioepiteliale
- este reprezentat de:
- canalicule interlobulare
- canalicule lobare
- structura: epiteliu aşezat pe o MB, al cărui aspect variază în funcţie de
diametru → de la pseudostratificat cilindric (canalicule interlobulare) până la
stratificat cilindric (canalicule lobare)
- canalul excretor principal
!!! Sistemul canalicular răspunde de modificarea compoziţiei salivei
• Canalul excretor principal
- structura – epiteliu stratificat pavimentos necheratinizat aşezat pe MB
- corion format din ţesut conjunctivo-vascular
- strat fibromuscular
Particularitati ale glandei submandibulare:
• glandă compusă tubuloacinoasă ramificată
• glandă de tip seromucos (90% acini seroşi şi 10% acini micşti
• sistem canalicular:
• ducte intercalate scurte
• ducte striate lungi
• secreţie continuă, semivâscoasă; celulele seroase secretă lizozim, lactoferină
• canalul excretor principal Wharton (se deschide la nivelul planşeului bucal)

42.Mucoasa nazala – structura, functii


Mucoasa este formata din epiteliu si corion. Mucoasa este foarte groasa.
Epiteliul este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat).
Majoritatea celulelor au cili, exista si rare celule caliciforme. Caracteristica este
prezenta din loc in loc a unor mici glande endoepiteliale.
Corionul este alcatuit din:
 tesut conjunctiv lax
 o retea vasculara complexa
 glande
Reteaua vasculara pleaca de la ramurile arteriale din vecinatatea peretelui,
atasate la periostul (pericondrul) cavitatii nazale. Ramurile arteriale dau
diviziuni ce strabat corionul in intregime pana se impart in capilare fenestrate
care vor asigura nutritia celulelor epiteliale. de aici sangele va fi colectat in
venule postcapilare care se se aduna in lacunele venoase. Lacunele reprezinta
vene modificate, cu diametrul mare si care prezinta din loc in loc ingrosari
intimale. Aceste ingrosari contin celule musculare ce functioneaza ca sfinctere
vasculare . Ele vor retine o cantitate mare de sange in mucoasa nazala. Spre
exemplu, gripa sau alergie determina stocarea sangelui in cavitatea nazala. Din
aceasta cauza se administreaza decongestionante care vor face sangele sa treaca
mai departe, in ramurile venoase atasate de perioast (pericondru).
Printre ochiurile retelei vasculare exista glande compuse, ale caror ducte
se deschid la suprafata epiteliului. Per ansamblu, mucoasa are:
 celule caliciforme
 glande ce apartin corionului
 glande endoteliale
Toate aceste formatiuni isi varsa produsii de secretie in lumenul cavitatii
nazale si acesta va retine particulele din aer.
De asemenea, reteaua vasculara complexa determina incalzirea aerului.
Tot aceasta retea complexa explica de ce in caz de epistaxis sangerarea este
mare.
In cavitatea nazala exista o suprafata de aprox. 500 mm2 acoperita de
mucoasa olfactiva, ce are rol senzorial. Componentele mucoasei senzoriale sunt:
 epiteliu cu celule senzoriale (neuroni bipolari modificati)
 celule de sustinere (cu cili)
 din loc in loc exista celule cu microvili la polul apical
 celule stem
Celulele senzoriale
Au o dendrita ce la suprafata epiteliului este dilatata. Aceasta dilatatie se
numeste bulb olfactiv . De aici pleaca 3-4 cili imobili, modificati. Ultrastructura
la ME a cililor este diferita de a unui cil obisnuit: in partea proximala este la fel
ca un cil dar in partea distala prezinta chemoreceptori.
Axonul celulei senzoriale intra in alcatuirea nervuluui olfactiv. Acesti
neuroni au o viata scazuta (aprox. 30 de zile). Ei sunt permanent reinnoiti. Ei
reprezinta contactul cel mai direct al SNC cu mediul extern.

43.Mucoasa olfactiva
mucoasa este formata din epiteliu si lamina propria
1. Epiteliul olfactiv
- este un neuroepiteliu in care celulele de origine nervoasa sunt
localizate printre celulele epiteliale de acoperire
- epiteliul este pseudostratificat si contine 3 tipuri de celule: de
sustinere, olfactive si bazale
- Celulele olfactive:
o Sunt neuroni bipolari, fusiformi, inclusi in epiteliu printre celulele
de sustinere
o Corpul celulei olfactive este fusiform, localizat in zona mijlocie a
epiteliului
o Nucleul este sferic, citoplasma are putine organite nespecifice
o Citoscheletul este format din microtubuli
o Dendrita porneste din zona superioara a corpului celular, este scurta
si contine neurotubuli
o Dendrita se termina la suprafata epiteliului printr-o formatiune
butonata(s.n. vezicula olfactiva)
o Din vezicula olfactiva se desprind 7-9 cili olfactivi situati in stratul
de mucus de la suprafata epiteliului
o Cilii olfactivi au rol in receptionarea excitatiilor olfactive
- Celulele de sustinere(sustentaculare):
o Sunt celule epiteliale columnare cu nuclei heterocromatici situati
spre polul apical
o Sunt localizate printre celulele olfactive, au pol apical larg si pol
bazal efilat
o Microdomeniile laterale formeaza jonctiuni de tip zonula adherens
si jonctiuni tip gap cu celulele olfactive
- Celulele bazale:
o Sunt cubice sau piramidale cu dimensiuni mici, nucleu sferic si
citoplasma cu putine organite nespecifice
o Sunt asezate pe MB dar nu ajung la suprafata epiteliului
o Au capacitate mare de diviziune

2. Lamina propria
- Este formata din TCL care se continua cu periostul sau pericondrul
- Corionul contine numeroase limfocite uneori organizate sub forma
de foliculi si putine fibre de colagen
- In corion se observa glande acinare tip seros si mai rar mixt
- Tot in corion se afla fibre nervoase(ramuri din trigemen) care
inerveaza celulele glandelor Bowmann

Bulbul olfactiv
- Este o formatiune nervoase alungita situata pe lama ciuruita a
etmoidului
- Alcatuita din neuroni, fibre nervoase, celule gliale si vase de sange
dispuse stratificat:
o Stratul fibrelor olfactive – reprezentat de axonii neuronilor olfactivi
o Stratul sinapselor – format din axonii neuronilor olfactivi,
dendritele celulelor mitrale
o Stratul celulelor mitrale senzitive – este format din neuroni
piramidali
o Stratul fibrelor olfactive centrale – format din axonii neuronilor
mitrali care fac sinapsa cu al 3-lea neuron.

44. Cai respiratorii extrapulmonare

Sunt structuri tubulare adaptate inspiraţiei şi expiraţiei. Lumenul căilor repiratorii


extrapulmonare este tapetat de o mucoasă bine vascularizată şi umedă, care are rolul de a umezi şi
încălzi aerul inspirat. În peretele acestor conducte se evidenţiază şi:

- Schelet cartilaginos, care asigură menţinerea deschisă a lumenului acestor conducte


- Structuri elastice, care permit dilatarea lor
- Musculatură netedă, care prin contracţie asigură reţinerea aerului inspirat.
● FOSELE NAZALE

Fosele nazale reprezintă două cavităţi separate printr-un sept median.

Septul nazal are structură ososă în porţiunea postero- superioară şi cartilaginosă, în porţiunea
antero- inferioară. Fosele nazale comunică anterior cu exteriorul prin intermediul narinelor, iar
posterior comunică cu faringele, prin intermediul nazofaringelui.

Fiecare cavitate nazală, în sens antero- posterior are trei porţiuni:

- O porţiune largă numită vestibul,


- O porţiune respiratorie
- O porţiune olfactivă
La nivelul celor trei porţiuni, lumenul este tapetat de o tunică mucoasă, care prezintă
anumite particularităţi.

Mucoasa vestibulară este formată din:

- Epiteliu stratificat pavimentos keratinizat, cu anexe tegumentare ( glande sebacee, foliculi


piloşi ). Acest epiteliu, posterior devine epiteliu pavimentos necheratinizat.
- Corion reprezentat de un ţesut conjunctiv lax, cu vase sanguine şi nervi.
Mucoasa respiratorie este formată din:

- Epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat, cu următoarele tipuri celulare:


o Celule ciliate, cilindrice. Cilii proemină în mucusul care acoperă suprafaţa
epiteliului
o Celule mucipare, secretoare de mucus
o Celule cu margine în perie, care prezintă la polul apical microvili
o Celule cu granule mici, cubice, care în citoplasmă conţin granule de secreţie
o Celule bazale, cu rol în regenerarea epiteliului.
- Corion format din ţesut conjunctiv lax, care conţine glande seroase, mucoase şi foliculi
limfoizi. Secreţia glandelor şi mucusul menţin umiditatea mucoasei. Corionul este foarte
bogat vascularizat, conţine plexuri venoase mari cu pereţi subţiri
Mucoasa respiratorie este aderentă la scheletul osos subiacent.

Mucoasa olfactivă reprezintă receptorul analizatorului olfactiv. Este formată din:

- Epiteliul olfactiv, un epiteliu pseudostratificat, care conţine următoarele tipuri celulare:


o Celule olfactive, reprezentate de neuroni bipolari, care pornesc de la membrana
bazală şi delimitează suprafaţa epiteliului. Fiecare celulă prezintă la polul apical o
prelungire, cu semnificaţie de dendrită, care se termină printr-o mică dilatare
numită vezicula olfactivă. Din această veziculă pornesc cili, dispuşi radiar şi
paralel cu suprafaţa epiteliului. Aceşti cili prezintă o mobilitate redusă. Membrana
cililor prezintă receptori olfactivi. Substanţele odorizante sunt dizolvate la
suprafaţa epiteliului şi interacţionează cu receptorii olfactivi, determinând
formarea unui potenţial de acţiune. Polul bazal al celulelor prezintă o prelungire
cu semnificaţie de axon, care va pătrunde în ţesutul conjunctiv, la acest nivel se
uneşte cu alţi axoni şi formează nervul olfactiv. Durata de viaţă a acestor celule
este de aproximativ o lună.
o Celule de susţinere sunt cele mai numeroase. Sunt celule cilindrice, situate cu
polul bazal pe membrana bazală. Nucleii sunt situaţi spre polul apical, ceea ce
uşurează recunoaşterea acestor celule în preparatele microscopice. Prezintă
microvili la polul apical, precum şi numeroase mitocondrii, REN, RER, granule
de lipofuscină. Între aceste celule şi celulele olfactive s-au identificat joncţiuni de
aderenţă. Celulele de susţinere sunt similare celulelor gliale, asigurând suportul şi
nutriţia celulelor olfactive.
o Celule bazale sunt mici, cubice, situate pe membrana bazală. Nucleii sunt rotunzi,
situaţi în vecinătatea membranei bazale.
o Celule cu margine în perie sunt prezente în număr redus. Prezintă numeroşi
microvili la polul apical, de unde şi denumirea acestor celule. Se întâlnesc şi în
alte segmente ale căilor respiratorii. Polul bazal al celulelor stabileşte contacte
sinaptice cu fibre nervoase, care penetrază membrana bazală. Aceste fibre sunt
ramuri ale nervului trigemen. Celulele sunt implicate în creşterea sensibilităţii
mucoasei la stimuli olfactivi.
- Corionul sau lamina bazală este situat sub epiteliu şi aderent la periostul osului subiacent.
Ţesutul conjunctiv al corionului conţine:
o Numeroase vase sanguine şi limfatice
o Fibre nervoase amielinice şi mielinice
o Glandele olfactive( glandele Bowman). Sunt glande tubuloalveolare de tip seros, a
căror secreţie se elimină prin ducte excretoare la suprafaţa epiteliului. Ductele
sunt scurte, iar lumenul este delimitat de celule cubice. Celulele glandulare conţin
granule de lipofuscină. Aceste granule întâlnite şi la nivelul celulelor epiteliale,
determină culoarea galben- maronie a mucoasei olfactive. Secreţia celulelor
glandulare reprezintă un solvent pentru substanţele odorizante.
● SINUSURILE AERIENE PARANAZALE

Reprezintă cavităţi pline cu aer, situate la nivelul oaselor frontal, maxilar, etmoid şi sfenoid.
Sunt tapetate de epiteliu respirator subţire. Comunicarea cu cavitatea nazală se realizează prin mici
orificii care se deschid la nivelul mucoasei respiratorii.

45.Laringele

Are o sstructura complexa. D.p.d.v. histologic prezinta:


 tunica mucoasa
 schelet cartilaginos
 adventitie (tesut de invelis
laringele are mai multe roluri:
 mecanismul fonatiei
 impiedica trecerea aerului inspirat spre tubul digestiv
 impiedica trecerea alimentelor ingerate spre caile respiratorii
Mucoasa
Are un contur neregulat si determina doua perechi de pliuri (falduri),
numite pliuri ventriculare. Intre ele determina spatiul numit reces ventricular.
Aceste pliuri se mai numesc si corzi vocale false. Exista insa si corzi vocale
adevarate.
In majoritate, mucoasa contine epiteliu de tip respirator. La nivelul
corzilor vocale adevarate, epiteliul trece brusc in epiteliu pluristratificat
pavimentos nekeratinizat. Acesta reprezinta o adaptare impotriva efectului
abraziv al coloanei de aer.
In corzile vocale false, corionul este variabil ca grosime si are:
 tesut conjunctiv lax
 glande laringeale
 foliculi limfoizi
Din loc in loc exista pachete de fibre elastice organizate sub forma
“ligamentului ventricular”.
In corzile vocale adevarate, corionul este mai scazut ca grosime, se
pastreaza insa asocierea de fibre elastice ce determina in acest caz ligemantul
vocal. Acesta se insera pe cartilajul tiroid, in 1/3 mijlocie, merge spre cartilajele
aritenoide iar spre trahee se prelungeste prin formatiunea numita corn elastic
care se va prinde de cartilajul cricoid. Lateral de acest ligament este un m. striat
(m. tireoaritenoidian), portionea mediala a sa alcatuind m. vocal. Lig. vocal
impreuna cu m. vocal participa in mecanismul fonatiei.
Scheletul cartilaginos
Exista doua tipuri de cartilaj:
 hialin (spre exterior):
 cartilajul tiroid
 cartilajul cricoid
 elastic (spre exterior)
 epiglota
 cartilajele aritenoidiene
Adventitia
Se gaseste la periferia laringelui. Ea reprezinta o cale de acces pentru vase
si terminatiuni nervoase. De asemenea, ea este un instrument de legatura cu
structurile din jur.

46.Traheea
Este un organ tubular, cu lungime de 16-20 cm, cu 16-20 de inele
cartilaginoase incomplete alcatuite din cartilaj hialin. Prezzenta inelelor
determina doua regiuni:
 regiunea anterioara - cartilaginoasa
 regiunea posterioara - membranoasa (contine celule musculare)
Stratigrafie:
 mucoasa (epiteliu si corion)
 strat cartilaginos (anterior)
 strat muscula (posterior)
 tunica externa
Epiteliu este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat) cu o MB
mai groasa.
Corionul are grosimea inegala. El este denumit dupa unii tela submucosa.
El contine:
 tesut conjunctiv lax
 multe ramuri vasculare
 glande traheale (seromucoase)
Tunica cartilaginoasa este formata din lame de cartilaj hialin asezate
orizontal, solidarizate intre ele prin membrane fibroelastice (spatii prin care trec
vase si nervi de la exterior la interior).
In regiunea posterioara, capetele sunt solidarizate prin fascicule musculare
netede dispuse longitudinal spre adventice si circular spre lumen. Printre
fasciculele musculare, la acest nivel exista glande traheale, ale caror ducte
excretorii ajung la suprafata epiteliului
Adventitia este alcatuita din tesut conjunctiv.

Bronhiile primare

Au aceeasi structura histologica cu traheea.

47.Cai repsiratorii intrapulmonare

Sunt acoperite de epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat. Toate bronhiile


intrapulmonare au astfel de epiteliu. Falsa stratificare se datoreaza celulelor se
vin in contact cu MB dar nu ajung pana la suprafata epiteliului. Celulele care
sunt inalte cat toata grosimea epiteliului prezinta la polul apical cili cu
dimensiunea de 7 m si exista cca. 100-200 cili / celula. Ei se misca cu
frecventa de 25 deplasari / secunda. Epiteliul mai contine:
 Celule caliciforme, care sunt glande unicelulare mucoase, fara specializari la
polul apical si care prezinta multe granule de mucus in partea supranucleara a
celulei.
 Celule stem care asigura reinnoirea. Ele sunt mici, piramidale, se fixeaza la
nivelul MB si cresc treptat in volum
 Celule endocrine (granulare) - sunt si ele asezate pe MB, intra in contact cu
terminatiile nervoase colinergice. La ME se observa multe organite si granule
de secretie electronodense care se gasesc in regiunea bazala. D.p.d.v.
histochimic exista doua tipuri de celule:
 care sintetizeaza adrenalina sau noradrenalina
 care sintetizeaza hh. peptidici
Produsul de secretie e eliberat la polul bazal iar prin capilare controleaza
activitatea contractila a mm. netezi vasculari.
 Celule senzoriale (rare). Ele au la polul apical micrvili. La polul bazal au
conexiiuni cu terminatiile nervoase.
Caile aeriene intrapulmonare se divid dicotomic. Din traheerezulta 2
bronhii principale, care determina doua bronhii secundare care determina doua
bronhii tertiare etc.
Structura histologica nu se modifica esential insa se modifica diametrul
cailor aeriene (dioametrul scaade). Elementele caracteristice (care deosebesc
caile cu diametru mare fata de caile cu diametru mic) sunt elementele
cartilaginoase:
 cartilajul hialin este prezent la caile cu diametru mare
 treptat cartilajul hialin este inlocuit cu cartilaj elastic. Lamele cartilaginoase
devin fine si acestea se gasesc in bronhiile cu diametru mic.
 Cand diametrul devine 0,5-2 mm structura cartilaginoasa nu mai exista iar
caile devin bronhiole.

Bronhiile intrapulmonare
Tunica mucoasa este formata din epiteliu respirator asezat pe corion
destul de putin inalt. Corionul contine o retea de fibre elastice in care fasciculele
sunt asezate longitudinal.
Tunica musculara este formata din benzi (fascicule) de tesut muscular
neted, spiralate, mai aproape unele de altele in bronhiile intrapulmonare cu
diametru mare iar pe masura ce diamtrul caii aeriene scade, fasciculele devin
mai distantate.
Stratul cartilaginos este alcatuit din mai multe piese de cartilaj hialin cu
contur foarte neregulat solidarizate prin benzi de tesut conjunctiv dens. Intre
muschi si cartilaj exista glandele bronsice.
Adventitia ataseaza calea aeriana de calea arterei si venei pulmonare.

Bronhiola preterminala
Bronhiola preterminala exista aproape de teritoriul de tranzit pentru aer
unde acesta se opreste. Structura histologica este diferita. Diametrul este de 0,5-
2 mm. Epiteliul este simplu cilindric cu corpi neuroepiteliali si celule Clara.
Dincolo de epiteliu exista o lama fina de tesut conjunctiv. Stratul muscular
contine celule musculare spiralate. Prezinta si tunica de invelis (adventitie).
Mucoasa contine corpi neuroepiteliali. Acestia reprezinta asocieri de 10-
80 celule strans atasate, cu proprietati argirofile. La ME se observa ca lapolul
apical exista microvili. Au un singur nucleu, uneori indentat si multe organite.
Aceste celule au su numeroase granule de secretie, acumulate mai laes la polu
bazal. Ele iau contact cu cate o terminatie nervoasa. Aceste celule sunt
echivalentele celulelor endocrine din celelalte cai aeriene. Produsii de secretie
pot fi de asemenea catecolamine sau hh. polipeptidici.
De regula corpi neuroepiteliali sunt inconjurati de celule Clara
(asemanatoare cu celulele caliciforme). Aceste celule sunt bombate, fara
specializari iar la ME se observa ca au un continut crescut de granule de secretie
alcatuite din GAG si colesterol. Produsul de secretie eliberat de aceste celule are
rol de protectie a suprafetei epiteliului.

Bronhiolele terminale
Sunt asemanatoare cu bronhiolele preterminale dar au un diametru mai
mic. Fiecare bronhiola terminala determina 2-3 bronhiole respiratorii. Ele
reprezinta spatii de schimb. La nivelul lor se deschid primele alveole.

Bronhiolele respiratorii
Sunt acoperite de epiteliu simplu cubic. De asemenea ele mai contin o
lama fina de tesut conjunctiv si celule musculare netede dispuse circular, mai
apropiate in portiunea initiala a bronhiolei respiratorii si apoi mai distantate in
portiunea distala. La capatul bronhiolei respiratorii, din tunica musculara raman
inele incomplete ce unesc orificiile de deschidere ale alveolelor.
Fiecare bronhiola respiratorie se imparte in doua ducte alveolare, care nu
mai prezita pereti proprii. Aceste ducte iau nasterea datorita asezarii orificiilor
de deschidere ale mai multor alveole pe aceeasi circumferinta.

48.Epiteliul respirator

Mucoasa nazala: Epiteliul este de tip respirator (pseudostratificat cilindric


ciliat). Majoritatea celulelor au cili, exista si rare celule caliciforme.
Caracteristica este prezenta din loc in loc a unor mici glande endoepiteliale.
Laringe: In majoritate, mucoasa contine epiteliu de tip respirator. La nivelul
corzilor vocale adevarate, epiteliul trece brusc in epiteliu pluristratificat
pavimentos nekeratinizat. Acesta reprezinta o adaptare impotriva efectului
abraziv al coloanei de aer.
Trahee: Epiteliu este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat) cu o MB
mai groasa.
Bronhiile primare : Au aceeasi structura histologica cu traheea.
Caile intrapulmonare: Sunt acoperite de epiteliu pseudostratificat cilindric
ciliat. Toate bronhiile intrapulmonare au astfel de epiteliu. Falsa stratificare se
datoreaza celulelor se vin in contact cu MB dar nu ajung pana la suprafata
epiteliului. Celulele care sunt inalte cat toata grosimea epiteliului prezinta la
polul apical cili cu dimensiunea de 7 m si exista cca. 100-200 cili / celula. Ei se
misca cu frecventa de 25 deplasari / secunda. Epiteliul mai contine:
 Celule caliciforme, care sunt glande unicelulare mucoase, fara specializari la
polul apical si care prezinta multe granule de mucus in partea supranucleara a
celulei.
 Celule stem care asigura reinnoirea. Ele sunt mici, piramidale, se fixeaza la
nivelul MB si cresc treptat in volum
 Celule endocrine (granulare) - sunt si ele asezate pe MB, intra in contact cu
terminatiile nervoase colinergice. La ME se observa multe organite si granule
de secretie electronodense care se gasesc in regiunea bazala. D.p.d.v.
histochimic exista doua tipuri de celule:
 care sintetizeaza adrenalina sau noradrenalina
 care sintetizeaza hh. peptidici
Produsul de secretie e eliberat la polul bazal iar prin capilare controleaza
activitatea contractila a mm. netezi vasculari.
 Celule senzoriale (rare). Ele au la polul apical micrvili. La polul bazal au
conexiiuni cu terminatiile nervoase.
49.Alveola pulmonara

Sunt spatii de schimb. In organism exista aprox. 150 mil. alveole. Fiecare este ca
o sfera cu diametrul de 300 m. Ele sunt separate unele de altele prin septuri
alveolare, capilare si celule. Septurile prezinta din loc in loc discontinuitati
numite perikohn cce au rolu de a egaliz presiunea intre alveolele invecinate.
Celulele ce alcatuiesc alveolele pulmonare sunt de doua feluri:
 pneumocite de tip I
 pneumocite de tip II
Pneumocitele de tip I
Sunt cele mai multe, asigura 90% din spatiul de schimb. Sunt celule foarte
aplatizate (au doar 70 nm grosime) si au foarte putine organite. U o suprafata
mare (4.000 m2) si sunt atasate unele de altele prin jonctiuni stranse. Pe
suprafata lor se observa din loc in loc microvezicule. Ele isi au originea din
celulele alveolare de tip II.
Pneumocitele de tip II
Sunt mari, globulare, cu diametrul de 10-15 m. Sunt atasate de
pneumocitele de tip I si au suprafata membranara libera spre alveole. La ME se
observa ca au un singur nucleu rotund, central si contin aproape toate organitele:
RER, ribozomi, mitocondrii dar nu contin lizozomi. Spre suprafata libera au
doua caracteristici:
 corpii multilamelari
 corpii multiveziculari
Corpii multiveziculari se transforma in corpi multilamelari. Corpii au
doua roluri:
1. elimina produsul de secretie la suprafata epiteliului
2. contin un factor antiatelectatic (atelectaia este procesul de alipire a peretilor
alveolari. Acest factor antiatelectatic este surfactantul care este un amestec
de substante PC-like, lecitina etc. Acest amestec de substante se aseaza intr-o
pelicula ca de film compusa din 3 straturi pe suprafata alveolara. Are
grosimea de 30 nm. La suprafata totala pulmonara care este de 150 m2
corespund cateva mg de surfactant. Rolul sau este:
 modifica tensiunea superficiala la suprafata
 ataseaza particulele de impuritati
 faciliteaa deplasarea macrofagelor alveolare pe suprafata alveolei
Sub epiteliu exista o retea capilara cu foarte multe anastomoze, formata
din capilare nefenestrate. Printre ele exista fibre elastice ce se intind in inspir si
protejeaza structurile alveolare de modificari bruste. Exista si o retea de fibre de
colagen si celule:
 celule conjunctive fixe - fibroblaste si fibrocite care produc fibrele elastice si
de colagen
 celule sangvine migrate: neutrofile, limfocite, mastocite.

50.Surfactantul:producere,degradare,compozitie
În alveole are loc schimbul de gaze între aerul respirat și sânge. În timpul
repausului fizic, o mare parte din alveole nu este ventilată. În aceste zone de
hipoventilație alveolară are loc o vasoconstricție și ca urmare, o circulație
scăzută a sângelui (mecanismul Euler-Liljestrand). Aceste alveole de rezervă
sunt deschise doar în timpul efortului fizic sau la febră, pentru creșterea
capacității de schimb de gaze.

Alveolele sunt conectate la sistemul capilar al plămânilor. Ambele membrane


bazale sunt în mare parte topite împreună. Epiteliul alveolar este atât de subțire
încât oxigenul și dioxidul de carbon pot difuza prin el, conform forțelor
osmotice.

Surfactant are rolul de a reduce tensiunea la suprafață și de a menține alveolele


deschise. Acest lucru permite un schimb de gaze mai eficient. Fără
surfactant, alveolele, fiind acoperite în mod constant de un film de lichid, s-ar
prăbuși din cauza tensiunii ridicate de suprafață. La copiii născuți prematur, din
cauza lipsei Surfactantului, se dezvoltă Sindromul de detresă respiratorie
neonatală.

51. Barierea alveolo-capilară—aer-sange


Alveolele sunt mărginite de un epiteliu extrem de subţire, epiteliu pavimentos: epiteliul
alveolar.
Acesta este alcătuit din celule alveolare de tip I sau pneumocite tip I, cu citoplasmă
foarte subţire, neidentificabilă la microscopul optic.
Printre aceste celule se identifică din loc în loc în epiteliul alveolar, datorită nucleului
proeminent în lumen, pneumocitele de tip II sau celulele alveolare de tip II.
Pneumonocitele (II) sunt celule epiteliale cuboidale care conţin corpi lamelari în
citoplasma lor şi au microvili care se extind de la suprafaţa apicală în spaţiul aerian alveolar.
Corpii lamelari conţin surfactant pulmonar şi sunt compuşi din specii de fosfolipide
similare cu cele ale agenţilor tensioactivi, gen palmitoil-fosfatidilcolină. Citoplasma conţine şi
vezicule cu diferite proteine, inclusiv proteine surfactant: PS-A, PS-B, şi PS-C. Alte organite
citoplasmatice în pneumocitele de tip II sunt mitocondriile şi aparatul Golgi. Pneumocitele de
tip II încep să se formeze la 24 de săptămâni de gestaţie şi secretă surfactant în cantităţi
satisfăcătoare abia după 35 de săptămâni de gestaţie. Surfactantantul rămâne stocat în corpii
lamelari şi va fi eliberat odată cu prima respiraţie a nou-născutului, favorizând distensia
alveolelor prin formarea unui strat tensio-activ la suprafaţa acestora.
De asemenea, celule de tip II internalizează şi reciclează lipide şi proteine ale
surfactantului, dar căile celulare nu sunt bine caracterizate în termeni de organite participante,
mecanismele de semnalizare, şi reglarea moleculară. Au fost identificaţi receptorii care
mediază reintrarea proteinelor surfactantului în celulele de tip II, dar nu există încă un acord
clar cu privire reciclarea acestora. Exită şi dovezi că celulele de tip II sunt implicate activ în
resorbţia transepitelială de apă, deoarece ele exprimă anumite specii de aquaporine (AQP-3,
AQP-1), canale de apă care ar putea facilita fluxurile transepiteliale de fluide.
Pe suprafaţa alveolară se deplasează macrofagele pulmonare. Aceste celule fagocitare
„gunoierii spaţiului aerian”, sunt eliminate, fie de covorul mucociliar sau trec în interstiţiu.
Ele se pot activa pentru a exprima şi secreta citokine facilitând interacţiunea cu alte celule.
Complexul alveolo- capilar:este format dint-o porţiune subţire şi o porţiune groasă.
o Porţiunea subţire formează bariera aer-sânge:
-Surfactant
-pneumocite tip I
-laminele bazale a epiteliului alveolar şi a endoteliului capilar
fuzionate
-endoteliul capilar.
La acest nivel are loc difuzia gazelor la nivelul barierei alveolo-capilare
o Porţiunea groasă este formată din :
o laminele bazale ale fiecărui epiteliu şi din ţesut conjunctiv cu celule şi fibre şi este locul de
pasaj al fluidelor în spaţiul alveolar (loc de producere al edemului pulmonar)

52.Parenchimul pulmonar
Parenchimul pulmonar este format din toate căile respiratorii intrapulmonare:

o bronhii intrapulmonare,
o bronhiole preterminale, terminale
o lobulii pulmonari compuşi din acini (bronhiole respiratorii, ducte alveolare şi
alveole).
o Stroma pulmonară este formată din două compartimente distincte de ţesut
conjunctiv:
 interstiţiul parenchimatos (alveolar);
 ţesutul conjunctiv lax extra-alveolar.
o Interstiţiul cuprinde celule interstiţiale contractile şi necontractile, mastocite,
plasmocite, leucocite, fibre de colagen, elastină şi reticulină, dar este format în
principal din substanţă fundamentală foarte bogată în glicozaminoglicani.
Fibrilele conjunctive formează structuri tridimensionale în jurul căilor aeriene
şi al alveolelor.

Bronhiile intrapulmonare
Bronhiile intrapulmonare au o nomenclatură anatomo-clinică bine definită: bronhii
secundare sau segmentare şi bronhii lobare. Din punct de vedere histologic aceste structuri
sunt aproape identice, cu mici diferenţe cantitative.
Sunt alcătuite din următoarele tunici:
o Tunica mucoasă
o epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat
o lamina propria subţire sub care se găseşte un strat de fibre elestice cu dispoziţie
longitudinală, care se continuă şi în bronhiole.
o glande bronhiale, în majoritate seromucoase localizate în lamina propria.
o Tunica musculară
o fascicule de fibre musculare orientate spiralat, care se continuă şi în bronhiole.
o Unii autori descriu un strat subţire de ţesut conjunctiv care separa tunica musculară de cea
fibrocartilaginoasă , numit tela submucosa
o Aceasta submucoasă nu e distinctă de lamina propria, dar e totuşi delimitată de
aceasta printr-un strat de fibre elastice evidenţiat prin coloraţii speciale.
o Conţine glande sero-mucoase care în regiunea posterioară a traheei pot fi găsite în
musculară.
o Tunica fibrocartilaginoasă
o insule de cartilaj hialin interconectate prin benzi de ţesut conjunctiv dens
o în bronhiile mici cartilajele devin elastice, iar glandele bronhiale sunt situate printre
piesele cartilaginoase.
o Tunica adventice
o strat subţire de ţesut conjunctiv care conectează bronhiile cu vasele sanguine şi
alveolele.
o conţine vase limfatice, artere bronhiale, fibre nervoase.
Fiecare bronhie este însoţită de ramuri din a. pulmonară, v. pulmonară şi fibre nervoase.

Bronhiolele preterminale. Corpii neuroepiteliali


Bronhiile intrapulmonare se divid de 10 - 11 ori, îşi pierd treptat piesele cartilaginoase şi
devin bronhiole preterminale. Acestea, cu diametru de 0,3-1 mm, intră în lobulii pulmonari
unde se divid din nou de 3-4 ori pentru a forma bronhiolele terminale şi respiratorii, cu mici
diferente de structura histologică. Bronhiolele preterminale au următoarele straturi:
o Tunica mucoasa compusă din epiteliu simplu ciliat cu celule Clara şi corpi neuroepiteliali,
care se sprijină pe lamina proprie. În bronhiole nu exista glande, iar lamina proprie conţine
fibre elastice orientate longitudinal.
o Tunica musculara este un strat format din fascicule de fibre musculare netede dispuse
concentric. Contracţia postmortem a musculaturii bronhiolare determină formarea unor pliuri
longitudinale ale mucoasei, vizibile pe preparatele histologice obişnuite
o Adventicea este un strat subţire de ţesut conjunctiv lax care înconjoară arterele mici, ramuri
din artera pulmonară.

Bronhiolele terminale
Bronhiolele terminale au aprox. aceeaşi structură cu bronhiolele preterminale, dar au diametru
mai mic şi perete mai subţire deoarece sunt lipsite de cartilaj hialin şi de glande în
submucoasă.
Bronhiolele terminale au celule Clara şi nu au celule caliciforme decât la fumători.Ele se
divid de 3- 4 ori dând naştere la bronhiolele respiratorii, la al căror capăt terminal apar
alveolele. Între bronhiolele de tip terminal sau respirator şi alveole pot apare comunicări
directe prin intermediul canalelor Lambert care un diametru de 25-30 µm. Ele au rol în
ventilaţia colaterală.

53. Stroma pulmonara


Din punct de vedere histologic, plămânii pot fi consideraţi organe parenchimatoase,
formate din capsulă, stromă şi parenchim favorizează alunecarea celor două foiţe în timpul
mşcărilor respiratorii.
Stroma plămânilor este bine reprezentată la periferia organului, sub pleura viscerală,
de unde în zona hilului, se desprind septe conjunctive care împart plămânul în lobi, segmente
şi lobuli. Stroma perilobulară şi intralobulară este slab dezvoltată. Stroma perilobulară
conţine histocite ( macrofage) încărcate cu praf de cărbune.
Fiecare plămân are un hil prin care pătrund bronhiile şi vasele sanguine, care se
ramifică împreună cu stroma, contribuind la formarea arborizaţiei caracteristice în
radiografiile pulmonare.
Parenchimul pulmonar este structurat în lobi, segmente şi lobuli.
Lobul pulmonar reprezintă totalitatea parenchimului tributar unei bronhii lobare.
Segmentul pulmonar este tributar unei bronhii segmentare.
Lobulul pulmonar reprezintă totalitatea parenchimului respirator tributar unei
bronhiole intralobulare şi delimitat de o stromă perilobulară. Are formă piramidală cu baza
spre pleură şi vârful spre hilul pulmonar. Fiecare lobul conţine peste 5o de acini pulmonari.
Totalitatea acinilor pulmonari formează parenchimul pulmonar.
Suprafaţa respiratorie a plămânului, la nivelul căreia se desfăşoară schimbul de gaze
între aer şi sânge, este reprezentată de totalitatea alveolelor din structura sacilor, ductelor
alveolare şi a bronhiolelor respiratorii şi reprezintă aproximativ 150 metri pătraţi.
.
54.Lobul si lobulul renal
Numarul lobilor in rinichi este egal cu numarul priramidelor medulare.
Fiecare piramida medulara si tesutul cortical asociat ei in partile laterale si baza (cate jumatate
din fieare coloana renala adiacenta) constiutuie un lob al rinichiului. Organizarea lobara a rinchiului
este extrem de importanta in dezvoltarea fetala a acestuia. Fiecare lob este considerat a fi o convexitate
pe suprafata externa a organului dar in general aceste rugozitati dispar dupa nastere. Convexitatile de
pe suprafata tipice pentru rinichiul fetal pot persista totusi pana in anii adolescentei si in unele cazuri la
adulti. Fiecare rinichi uman contine intre 8 si 18 lobi. Rinichii unor animale poseda numai o piramida
Malpighi acesti rinichi fiind clasificati ca fiind unilobari in contrast cu cei multilobari ai omului.
Un lobul este format din un duct colector si toti nefronii adiacenti accestuia.
Lobii rinichiului sunt subdiviati in contiunare in lobuli formati din o mica parte din medulara si
corticala adiaccenta. Desi centrul axial al unui lobul este usor identificabil limitele dintre lobuli nu
sunt determinate atat de bine de ccatre tesutul conjunctiv septal. Conceptul lobulului are o functie
fiziologica importanta : componenta medulara ce contine ductul colector pentru un grup de nefroni ce
se varsa in acesta constituie unitatea secretorie renala. Este echivalentul unitatii secretorii glandulare
sau lobul.

55.Nefronul – organizare generala


Nefronul reprezinta unitatea structurala si functionala a rinichiului. Fiecare rinichi uman
contine aproximativ 2 milioane de nefroni, care sunt responsaili de formarea urinei si corespund partii
secretorii a altor glande. Ductele colectoare sunt responsabile pentru concentrarea finala a urinii si
sunt analoage ductelor glandelor exocrine care modifica concentratia produsului secretat. Spre
deosebire de glanda exocrina tipica in care partea secretorie si ductul iau nastere dintr-o singura
celula epiteliala ?? nefronii si tubulii lor colectori iau nastere din primordii separata si abia apoi devin
conectate.
Organizarea generala a nefronului:
Este format din corpusculul renal si din sistemul tubular.
Cum am spus anterior corpusculul renal reprezinta Partea initiala a nefronului. Este format din
Glomerul care reprezinta o retea de capilare formata din 10 20 de intoarceri ale capilarelor inconjurate
de o cupa cu 2 straturi epiteliale (Capsula lui bowman) sau capsula renala. Aceasta capsula este
portiunea initiala a nefronului unde sangele care trece prin capilarele glomerulare este filtrat pentru a
produce Filtratul glomerular. Capilarele glomerulare primesc sangele de la o arteriola aferenta si se
varsa in una eferenta dupa care se ramnifica formand o noua retea capilara pentru a duce sangele la
lubulii renali. Locul unde arteriolele aferenta si respectiv eferenta penetreaza si ies din Stratul parietal
al Capsulei Bowman se numeste pol vascular, iar polul opus se numeste Polul urinar al corpusculului
unde incepe tubul contort proximal.
Continuand de la capsula lui bowman partile ramase din nefron (cele tubulare)sunt
urmatoarele:
o Segmentul Gros proximal este format din tubul contor proximal (pars convoluta) si tubul drept
proximal (pars recta)
o Segmentul subtire ce constituie partea subtire a anesi Henle
o Segmentul gros distal constituie tubului distal drept si tubul controt distal.
Tubul contort distal face conexiunea cu tubii colectori deseori printr-un tubul conector
, si formeaza tubul urinifer.( Nefronul si tubul colector)
Tipuri de nefroni:
Au fost identificate mai multe tipuri de nefroni bazandu-se pe locatia corpusculilor
renali in cortex acestia sunt:
o Nefroni subscapulari (corticali) au corpusuculii renali localizati in partea externa a cortexului. Ei
au anse Henle scurte care merg pana in medulara externa.
o Nefroni juxtamedulari reprezinta aproximativ 1/8 din totalul nefronilor. Corpusculii lor renali se
afla in poximitatea bazei piramidei medulare. Au anse Henle lungi si segmente subtiri ascendente
care se extind in interiorul piramidelor. Aceste caracteristici sunt estentiale pentru mecanismul de
concentrare al urinei .
o Nefronii intermediari sau midcortiali care au corpusculii renali in partea mediala a cortexului
avand anse Henle de marimi medii.

56. Interstitiul renal


Tesutul conjunctiv al parenchimului renal numit tesut interstitial inconjoara nefronii, ductele si
vasele sanguine si limfatice. Acest tesut creste considerabil in numar de la cortex (unde reprezinta
aproximativ 7 % din volumul sau) pana la partea interna a regiuni medulare si papilare unde poate
reprezenta mai mult de 20 %.
In cortex 2 tipuri de celule interstitiale sunt recunoscute :
 Celule ce seamana cu fibrolastii gasiti intre membrana bazala a tubilor si
capilarele adiacente peritubulare
 Ocazional macrofage
In relatia lor intima cu baza epiteliului celulelor tubulare fibroblastii seamana
cu fibroblastii subepiteliali de la intestin. Aceste celule sintetizeaza si secreta
colagen si glicozaminoglicani ai matricei extracelulare a interstitiului.
La nivelul medularei celulele interstitiale principale seamana cu miofibroblastii. Ei sunt orientati spre
axa lunga a structurilor tubulare si pot avea rol in compresia acestor structuri. Celulele contin grupuri
proeminente de filamente de actina, reticul endoplasmatic rugos abundent, lizozomi si corpusculi
Golgi dezvoltati. Incluziuni lipidice proeminente in citoplasma apar in functie de starea de diureza a
pacientului.

57.Padocitul

Epiteliul podocitar (foiţa viscerală a capsulei Bowman) este format din


celule voluminoase (podocitele) care prezintă prelungiri citoplasmatice de
ordinul 1, 2 şi 3. Prelungirile de ordinul 1 corespund proceselor majore, iar
cele de ordinul 3, corespund proceselor minore sau pedicelelor. Podocitul se
sprijină pe membrana bazală glomerulară prin extremitatea pedicelelor. Spaţiul
dintre pedicelele adiacente este numit fantă de filtrare („slit pore”) şi este
obturat de o membrană subţire numită diafragmă. Aceasta conţine o proteină
(nefrina) care constituie elementul cheie în bariera de filtrare. Procesele
pediculate au la suprafaţa lor un înveliş încărcat negativ, bogat în acid sialic,
cu rol important în menţinerea structurii şi funcţiei normale a barierei de
filtrare. Îndepărtarea acestui strat anionic de pe suprafaţa pedicelelor produce
dispariţia pedicelelor şi înlocuirea lor printr-o bandă continuă de citoplasmă
situată de-a lungul membranei bazale glomerulare. Modificări similare
(ştergerea sau fuziunea pedicelelor) sunt remarcate în condiţiile apariţiei unei
proteinurii.

58. Membrana bazală glomerulară

Este o structură fibrilară densă, cu o grosime de 350 nm şi reprezintă singura barieră


anatomică între sânge şi urină. Este mărginită de o parte de endoteliul fenestrat al capilarelor şi, de
cealaltă parte, de învelişul podocitar. Membrana bazală glomerulară are trei straturi cu densitate
optică diferită: un strat mijlociu dens (lamina densa) şi două straturi cu densitate optică joasă,
situate de o parte şi de alta a laminei densa (lamina rara internă şi lamina rara externă). Membrana
bazală glomerulară conţine colagen de tip IV şi V, proteoglicani şi laminină. Proteoglicanii (heparan
sulfatul) conferă încărcătură negativă a membranei bazale. Din cauza sarcinilor negative, filtrarea
albuminelor este împiedicată la omul sănătos.

59.Corpusculul renal

- Este reprezentat de segmentul initial al nefronului


- Se afla in corticala renala si are dimensiuni de aprox 200 m
- Nefronul incepe ca o terminatie oarba invaginata si destinsa a tubului urinifer
numitacapsula Bowmna in care patrunde arteriola aferenta ce da nastere
glomerulului renal
- Prin urmare corpuscului renal Malpighi I se pot descrie doua componente:
o O componenta vasculara
o O capsula de invelis
- Corpusculul renal are doi poli functionali:
o Polul vascular prin care intra si ies vasele
o Polul urinar, opus celui vascular, prin care iese filtratul urinar primar
- Capsula de invelis are forma de cupa, in deschizatura careia se adaposteste
ghemul de capilare glomerulare. I se descriu doua foite:
o Una interna – viscerala
o Una externa – parietala
- Intre cee doua foite ale capsulei Bowman se formeaza spatiul subcapsular
(urinar) in care se colecteaza urina primara
- Foita externa – parietala – este alcatuita din celule epiteliale turtite, cu
exceptia regiunii de deschidere a sistemului tubular unde celulele epiteliale
devin cubice si contin o parte din organitele celulelor din TCP. Celulele
epiteliului simplu scuamos sunt sustinute de o lamina bazala si un strat
subtire de fibre de reticulina
- Foita externa – viscerala – este formata din celule epiteliale modificate in
timpul dezvoltarii embrionare – podocite
- Celula podocitara este formata dintr-un corp celular din care pornesc
procesele sau prelungirile primare, cu traiect paralel cu axul lung al
capilarului. Fiecare prelungire primara da nastere lanumeroase prelungiri
secundare numite pedicele care imbratiseaza capilarele glomerulare avand
traiect perpendicular pe capilar.
- Procesele secundare se afla in contact direct cu lamina bazala a capilarelor la
o distanta de 25 nm
- Corpul podocitelor si procesele primare nu vin niciodata in contact cu lamina
bazala
- Pedicitele se interdigiteaza la nivelul epiteliului glomerular pe care se aplica,
lasand intre ele spatii de filtrare de 25nm, inchise de diafragme de 6nm,
asemanatoare celor gasite in celulele endoteliale fenestrate
- Pedicelele unui singur podocit inconjoara mai multe capilare; la nivelul unui
capilar se observa alternanta pedicelelor a doua podocite
- Pedicelele nu contin organite celulare dar au in schimb microfilamente si
microtubuli. Corpul celulei podocitare are in citoplasma numerosi ribozomi
liberi, cateva cisterne RER, rare mitocondrii, un aparat Golgi bine deazvoltat
si microfilamente de actina
60.Organizarea membranei de ultrafiltrare

- Bariera existenta intre sangele circulant prin lomerul si spatiul urinar se


numeste bariera glomerulara de filtrare
- Este formata din
o Endoteliu capilar fenestrat, fara diafragme
o Membrana bazala a capilarelor glomerulare, neobisnuit de groasa
o Stratul celulelor podocitare de natura epiteliala
- Membrana bazala glomerulara este mai groasa decat membranele bazale ale
altor capilarea, ea masoara aprox 310-350nm, la formarea sa participand
celule endoteliale interne cat si celule epiteliale externe (podocite)
- Acestei membrane I se descriu 3 straturi:
o Un strat central electronodens – lamina densa
o Un strat electrono-transparent – lamina rara interna, spre endoteliu sau
spre lumenul capilar
o Un strat electrono-transparent – lamira rara externa, spre epiteliul
podocitar
- Lamina densa este compusa din colagen de tip IV, reteaua fibrilara avand rol
de bariera fizica in calea trecerii moleculelor mari din sange in spatiul urinar
- Laminele rara si suprafata unor prelungiri secundare ale podocitelor contin
regiuni incarcate negativ (polianionice) datorita GAG. Astfel, in membrana
bazala gasim heparat sulfat si fibronectina, iar pe suprafata prelungirilor
podocitare gasim o substanta bogata in acid sialic numita podocalixina
- Suprafetele incarcate anionic actioneaza ca o bariera electrica impiedicand
trecerea moleculelor cationice
Din combinarea proprietatilor straturilor membranei bazale glomerulare rezulta
astfel o bariera fizica si electrica care impiedica trecerea moleculelor mai mari
de 70kDa si cea a moleculelor puternic catinonice de diferite marimi.

61.Aparatul juxtaglomerular

- Este prezent la polul vascular al corpusculului renal si este implicat in


mentinerea tensiunii arteriale si a volemiei datorita producerii de renina
- Aparatul jutaglomerular reprezinta o adaptare specializata a tsuturilor
vasculare si tubulare care permite fluxului sanguin sa preia renina secretata la
acest nivel
- Este de forma triunghiulara si este alcatuit din:
o Celule producatoare de renina localizate in peretele arteriolelor
aferenta si eferenta
o Celulele lacisului – mezangiu extracorpuscular
o Macula densa a TCD
o Fibre nervoase amielinice bogat reprezentate
- Celulele producatoare de renina – sunt concentrate la om in principal in
peretele arteriolei aferente dar se gasesc in numar mic si in peretele arteriolei
eferente
- Ultrastructural aceste celule sunt asemanatoare celulelor mioepiteliale inalt
specializat continand filamente contractile
- Ele contin de asemenea granule neuroendocrine de doua tipuri:
o Granule de tip I – forma neregulata care contin corpi cristalini
romboidali (protogranule) considerati a fi precursorii altor tipuri de
granule
o Granule de tip II – mai mari, sferice, uniform electronodense si cu o
membrana incert definita, considerate a fi granule mature secretoare de
renina
- Lacisul – mezangiul extracorpuscular sau pernuta polara, ocupa interiorul
triunghiului a carui baza este macula densa iar laturile sunt cele doo arteriole,
aferenta si eferenta
- La varful triunghiului celulele lacisului se continua cu mezangiul glomerular
- Functia sa este necunoscuta
- Macula densa – este o adaptare specializata a epiteliului tubului contort
distal situata in contact strans cu hilul vascular al glomerulului
- In aceasta regiune celulele epiteliale ale TCD sunt mai inalte si mai strans
impachetate decat in alte regiuni iar nucleii sunt situati foarte aproape de
suprafata luminala
- Intre nucleu si membrana bazala se gaseste aparatul Golgi
- Functia acestei zone specializate a TCD nu este cunoscuta dar se presupune
ca ar actiona ca un senzor regland functia aparatului juxtaglomerular prin
monitorizarea nivelurilor de sodiu si clor in lumenul TCD

62.Nefrocitele

- Sunt celule ale TCP


- In numar de 4-6
- Asezate pe o membrana bazala
- Sunt cuboidale, rar columnare si au la polul apical o margine in perie foarte
dezvoltata
- La nivelul marginii in perie se gasesc: ATP-aza, fosfataza alcalina,
nucleotidaza
- Intre nefrocite exista numeroase jonctiuni
- In mo citoplasma este intens acidofila, in special in compartimentul bazal
datorita numeroaselor mitocondrii
- Nefrocitul este prototipul celulei specializate in transportul de ioni
- Rol:
o Resorbtie H2O in totalitate – pasiv, glucoza, aminoacizi, proteine, ioni
– activ
o Secretie – substante colorate din alimente, medicamente
63.Tubii uriniferi

Tubul proximal:
- Continua corpusculul renal la polul urinar si are un rol esential in reabsorbtia
unor componenti ai ultrafiltratului glomerular
- TP are un segment convolut si un segment drept (intra in piramida Ferrein)
- Nefrocite….. mai sus
Ansa Henle:
- Continua TP, are forma de U
- Este alcatuita din trei segmente:
o Tub descendent gros – diam 60, perete asemanator cu TCP, microvili
mai rari
o Segment intermediar – subtire (descendent si ascendent) – epiteliu
simplu scuamos, procesele de reabsorbtie sunt reduse
o Tub ascendent gros – perete alcatuit din epiteliu simplu cubic cu
microvili relativ frecventi, notiunea se suprapune peste cea de segment
drept al TCD
Tub distal:
- Este situat in corticala, continua ansa Henle si este alcatuit dintr-o ramura
dreapta (in medulara) si o ramura convoluta (in corticala) in apropierea
polului vascular
- Peretele TCD este format din MB + 12-14 celule inalte cu microvili la polul
apical
- Este controlat functional de aldosteron
- In apropierea polului vascular al corpuscului renal celulele TCD se modifica
formand macula densa

64.Caile urinare excretorii

Tractul urinar inferior:


- Este format dintr-o serie de conducte musculare si dintr-un rezervor pentru
urina
- Se descriu:
o Sistemul pielocaliceal in care se vars ductele colectoare Belini prin
orificile papilare in calicele urinare minore si apoi in calicele majore
o Pelvisul renal prezent la nivelul hilului renal, preia urina de la nivelul
calicelor
o Ureterul – un conduct muscular lung ce conduce spre vezica urinara
o Vezica urinara, rezervor
o Uretra prin care urina este eliminata la exterior
- Tractul urinar inferior, cu exceptia unei portiuni a uretrei este captusit cu un
epiteliu specializat numit uroteliu
- Uroteliul este un epiteliu pluristratificat a carui grosime variaza in functie de
localizarea sa de-a lungul tractului urinar inferior
- Astfel in calicele mici se pot observa doar 2-3 straturi de celule in intimp ce
in vezica urinara goala se pot observa 5-6
- Acest fapt reflecta gradele de distensie la care conponetntele sunt suspuse,
intrucat la o vezica plina se pot observa doar 2-3 straturi
- Uroteliul are in stare nedestinsa un strat bazal compact de celule cubice, mai
multe straturi poligonale si un strat de suprafata format din celule aproape
columnare uneori binucleate cu o suprafata luminala conveza care proemina
in lumenul organului
- Ureterul: este un conduct lung, 25cm, cu lumen stelat si perete format din 3
tunici: mucoasa, musculara, adventice(seroasa)
- Mucoasa:
o Uroteliu
o Lamina propria sau corion cu fibre conjunctive si elastice, infiltrat
limfocitar si vase sanguine
- Musculara: - doo straturi, intern longitudinal si extern circular. Cu toate
acestea studii tridimensionale au sugerat ca ambele straturi au de fapt un
aranjament spiralat, diferit fiind doar pasul helixului: larg in stratul intern si
strans in straul extern. In regiunea care se apropie de vezica urinara ureterul
are inca un strat de fibre longitudinale
- Adventicea: fibre nervoase, vase, adipocite, fibre conjunctive
- Ureterul trece prin peretele vezicii oblic formand o valva ce impiedica
refluxul urinii

Uretra:
Barbat:
- Are trei portiuni:
o Prostatica
o Membranoasa
o Cavernoasa (peniana)
- Uretra este formata din mucoasa si musculara
- Mucoasa este alcatuita dintr-un epiteliu cu structura diferita in cele trei
segmente ale uretrei masculin:
o Portiunea prostatica – uroteliu – mucoasa are pliuri numite lacunele
Morgagni in care se deschid glandele Littre din mucoasa
o Portiunea membranoasa – epiteliu pseudostratificat cilindric sau
stratificat – in mucoasa profunda se observa glandele bulbo-uretrale
Cowper, tubuloalveolare si mucoase
o Portiunea spongioasa – epiteliu care variaza de la pseudostratificat la
stratificat cilindri si pavimentos nekeratinizat
- Corionul mucoasei este fibroelastic, bogat vascularizat – plex venos
important
- Musculara are un strat intern longitudinal si strat extern circular (din el se
frm sifincterul circular extern)
Femeie:
- Portiunea initiala este tapetata de uroteliu, cea mijlocie de epiteliu cilindric
stratificat sau pseudostratificat, epiteliul segmentului terminal fiind
pavimentos nekeratinizat
- Corionul mucoasei este bogat in fibre elastice si contine un plex venos
- Musculara este similara celei masculine

65.Vezica urinara

- Este asemanatoare ca structura cu ureterul dar nu are lumen stelat cu toate ca


mucoasa ei prezinta falduri
- Peretele este format din cele trei tunici:
- Mucoasa
o Uroteliu
o Corion fibroelastic bogat in vase si nervi in care se pot observa glande
mucoase in vecinatatea orificiului intern al uretrei
- Musculara:
o Intern longitudinal in continuarea celui al ureterului
o Mijlociu circular sau plexiform continuu cu stratul circular extern al
ureterului, din acest strat se va forma sfincterul circular extern al
uretrei
o Extern longitudinal
- Seroasa – tesut conjunctiv lax, bogat vascularizat si inervat + celule adipoase
66.Circulartia sanguina renala

- Fiecare rinichi este vascularizat de artera renala, ramura a aortei abdominale


- Aceasta artera se divide in mai multe ramuri majore la intrarea in hil
- Fiecare ramura se divide la randul sau in 2 ramuri interlobare
- Arterele interlobare trec printre piramide spre corticala iar la jonctiunea
cortico-medulara dau nastere arterelor arcuate care urmaresc baza
piramidelor
- De la ele pleaca mici ramuri – artere lobulare – ce patrund in labirintul
cortical la distante egale de razele medulare, ajungand la capsula renala
- De-a lungul arterelor interlobulare se desprind mici arteriole – arteriolele
glomerulare aferente
- Acestea sunt invelite de capsula Bowman si formeaza plexuri capilare 0
glomeruli
- Arteriolele glomerulare eferente vor drena acesti glomeruli pentru a forma
apoi in corticala reteaua capilara peritubulara iar in medulara arteriole
peritubulare si artere drepte in ploaie
- Capsula renala si interstitiul labirintului cortical sunt drenate de venele stelate
si venele interlobulare ce se varsa in venele arcuate tributare venelor
interlobare
- Acestea se deschid in vena renala ce se varsa in vena cava inferioara

67.Neuroni hipotalamici secretori de peptide posthipofizare si peptide


hipofiziotrope

Neuronii peptidergici sunt neuroni secretori de peptide ce se stocheaza in


hipofiza posterioara. Sunt neuroni de talie mare (magnocelulari). Acestia sunt
localizati aproape in totatlitate in doi nuclei hipotalamici: paraventricular si
supraoptic. Ei secreta ADH (arginin vasopresina) si ocitocina.
La MO si la ME, prin imunocitochimie, s-a observat ca neuronii au talie
mare (25 m in diamtru), in citoplasma prezinta granule de secretie de talie mare
(160-200 nm). Axonii au traseu descendent spre lobul posterior al hipofizei si
sunt nemielinizati. Conexiunea intre cei doi nuclei si hipofiza posterioara se face
individual, dela nucleul supraoptic la hipofiza si de la nucleul paraventricular la
hipofiza.
O parte din axonii neuronilor din nucleul supraoptic nu ajung la lobul
posterior ci se termina la nivelul eminentei mediane unde exista un plex capilar
la nivelul caruia elibereaza continutul. Pe traseul axonillor exista dilatatii unde
se stocheaza sub forma de granule de secretie peptidul sintetizat. Dilatatiile sunt
numite corpi Hering.
Sinteza peptidelor in hipofiza posterioara are loc in pericarion si se face
sub forma unor molecule precursoare ce contin alaturi de peptid si o proteina de
transport care se numeste neurofizina. Sinteza peptidelor si a neurofizinelor are
loc concomitent, cele doua molecule legandu-se intre ele prin legaturi
necovalente.
In vecinatatea nucleilor hipotalamici exista capilare. Peptidele nu pot fi
insa secretate local, aici existand barieira hematoencefalica ce nu poate fi
depasita de produsii de secretie. Substantele vor fi vehiculate prin axoni, cu
ajutorul microtubulilor, prin polimerizari si depolimerizari si vor ajunge in
hipofiza posterioara sau in corpii Hering. La unele granule, in timpul
transportului, sub actiunea proteinazelor, membrana se rupe si peptidul se separa
de neurofizina si se vor forma granule se parate de peptid si neurofizina.
Eliberarea peptidului se face prin crearea de potentiale electrice prin
stimularea receptorului specific din sitemul vascular. Se creeaza impulsurri care
ajung la neuronul secretor din hipotalamus care declanseaza la cpatul proximal
al axonului un potential de actiune ce se propaga pana la nivelul secventei
terminale. Ca urmare se vor deschide canalele de Ca2+ iar peptidul va fi
eliminat in capilarele sangvine cu care vine in raport axonul, prin exocitoza
dependenta de Ca2+.
Axonii neuronilor secretori nu se termina sinaptic la nivelul lobului
posterior (nu formeaza sinapse) ci se termina asinaptic, prin conexiune
neurovasculara, cu capilarul sangvin.

68.Neuronii secretori de peptide hipofiziotrope


Sunt de talie mica (parvocelulari) si se afla in nucleii hipotalamici din aria
numita aria hipofizotropa:
 nucleul arcuat, unde se secreta GH-RH, GH-IH, dopamina (pentru
prolactina), Gn-RH
 nucleii ventromediali unde se secreta GnRH si TRH
 nucleii periventriculari, unde se secreta CRH, GH-IH
 nucleii paraventriculari, unde se secreta TRH, CRH, Gn-RH, GH-IH
In aceasta arie se secreta peptide ce influenteaza activitatea secretorie a
celulelor din adenohipofiza. Ei sunt neurohormoni. Aceste substante au
influente:
 secretorii (GH-RH) si inhibitorii (GH-IH=somatostatina)
 inhibitorii - pentru prolactina
 secretorii - pentru Gn-RH, TRH, CRH
Acesti neuroni au talie mica (15 m) si granule de secretie mici (100-110
nm). Axonii neuronilor din aria hipofizotropa se temina si ei asinaptic, prin
conexiune neurovasculara. Ei formeaza tractul tuberoinfundibular, care este o
conexiune nervoasa intre aria hipofizotropa si eminenta mediana.
Mecanismul eliberarii este prin feed-back negativ asigurat de concentratia
plasmatica a hormonului secretat de glanda endocrina aflata sub controlul trop
hipofizar, controlat la randul lui de un neuron din aria hipofizotropa.

69.Tipuri celulare din adenohipofiza


Celulele se organizeaza in cuiburi sau cordoane celulare, inconjurate de o retea
fina de fibre de reticulina. Celulele se afla in raport cu capilarele sinusoide.
`Clasificarea celulelor din lobul anterior se face dupa metode
imunocitochimice, in celule granulare si celule agranulare.
 celulele granulare sunt endocrine si elaboreaza hormonii. Denumirea este
data de hormonul sintetizat:
 somatotrofe (acidofile, PAS negative) - sintetizeaza somatotropul
(STH=GH)
 lactotrofe (acidofile, PAS negative) - sintetizeaza prolactina (PRL)
 corticotrofe (bazofile, PAS pozitive) - sintetizeaza
proopiomelanocortina (POMC)
 tireotrofe (bazofile. PAS pozitive) - sintetizeaza h. tireotrop (TRH)
 gonadotrofe (bazofile, PAS pozitive) - sintetizeaza h. foliculostimulant
(FSH) si h. luteinizant (LH) sau h. de stimulare a celulelor interstitiale
(ICSH)
Aceste celule pot fi :
* cromofile (fixeaza colorantul) acidofile sau bazofile)
* cromofobe (nu fixeaza colorantul)
Aceste celule pot fi PAS pozitive sau negative in functie de natura
hormonului secretat: STH si PRL sunt peptide si deci PAS negative iar
POMC, TSH si GnRH sunt glicoproteine si deci PAS pozitive.
 celulele agranulare pot fi foliculostelare (bazofile) sau celule STEM
(cromofobe)
 celulele foliculostlare au la mijloc cordoane celulare. La polul apical
au microvili si ocazional cili. Ele nu au rol secretor ci rol metabolic,
trofic pentru celulele adiacente.
 despre celulele cromofobe exista doua supozitii:
1. sunt precursoare ale celulelor granulare, de unde si denumirea
de STEM (de origine)
2. reprezinta un stadiu final de evolutie a celulelor granulare (o
celule granulara care si-a pierdut granulatiile)

Dispozitia celulelor in lobul anterior hipofizar:


 celulele somatotrofe sunt distribuite pe partile laterale ale lobului anterior.
tumorile secretante de STH duc la modificari de volum ale seii turcesti.
 celulele corticotrofe sunt situate in portiunea mediana si spre posterior. In
stadii tardive de tumori ale acestor celule apar modificari de glanda pituitara.
 celulele tirotrofe sunt situate in portiunea mediana si anterioara.
 celulele lactotrofe, gonadotrofe si celulele agranulare sunt distribuite difuz.
Fiecare tip celular, in conditii fiziologice dar si patologice poate elibera
mai multi hormoni:
 celulele corticotrofe elibereaza POMC care se scindeaza in: corticotropina
(ACTH), melanotropina (MSH),  lipotrofina si  endorfiiina
 celulele gonadotrofe secreta FSH si LH.
 in conditii patologice apar celulele somatomamotrofe (celule acidofile) care
secreta STH si PRL.
Prin ME de transmisie s-a descoperit ca celulele lactotrofe au granulatiile
cele mai mari (in sarcina ajung pana la 900 nm) iar celulele tireotrope au
granulatiile cele mai mici.
70.Neurohipofiza
Hipofiza sau glanda pituitara are o greutate de aproximativ 0.5 grame – mai grea la
femeile multipare datorita secretiei prolactina – iar dimensiunile normale la om sunt de
aproximativ 10x13x6 mm. Se situează la baza creierului în şaua turceasă (sella turcica) a
osului sfenoid.
Hipofiza prezinta o capsula formata dintr-o prelungirea durei mater ce adera la
peretele seii turcesti. In partea sa superioară se află diaphragma sellae cu o deschidere centrală
de aproximativ 5 mm diametru, penetrată de tija hipofizară. Dacă acest orificiu este mai mare
se permite hernierea meningelor. Chiasma optică se află la 5-10 mm deasupra diafragmei
selare; compresia acesteia şi modificările de câmp vizual apar în tumorile hipofizare cu
extindere supraselară. Capsula hipofizara trimite septuri conjunctive la interior ce
compartimeaza parenchimul in lobi; in interiorul lobilor septurile se continua cu trabecule si
reteaua de reticulina ce compun stroma conjunctiva a glandei.
Neurohipofiza este de origine neurală, derivă din hipotalamusul ventral şi ventriculul
III şi va păstra conexiuni cu nucleii hipotalamici supraoptic şi paraventricular. Nu contine
celule secretoare.
– Este formata din
o lobul posterior hipofizar = pars nervosa;
o pedunculul neural = infundibulul ce cuprinde eminenţa mediană si tija
hipofizară.
– Nu are aspect de glanda endocrina avand o structura predominant fibrilara data de
prezenta fibrelor nervoase amielinice, bogate in microtubuli, reprezentate de axonii
neuronilor din nucleii supraoptic si paraventricular hipotalamici (cu caracteristicile
descrise).
o La nivelul tijei si eminentei axonii sunt ordonati si se gasesc alaturi de
componente vasculare;
o Produsii de neurosecretie sunt transportati de-a lungul axonilor si depozitati in
corpusculii Herring. Acestia contin numeroase granule de neurosecretie cu
diametrul de 100-200 nm, delimitate de o membrana proprie.
– Desi neurohipofiza este alcatuita in principal din axoni ai neuronilor magnocelulari, o
pondere de aproximativ 25% din volumul acesteia este ocupata de un tip celule gliale
ramificate numite pituicite – sunt asemanatoare astrocitelor protoplasmatice; au
nucleu mare, ovoidal, eucromatic;
o Pe langa pituicite se mai gasesc si microglii bogate in lizozomi – au rol
fagocitar; au nucleu mic heterocromatic.
– Neuronii neurohipofizari, originari în nucleii hipotalamici supraoptic şi
paraventricular, străbat tija hipofizară şi eliberează vasopresina (hormonul antidiuretic
– ADH) şi oxitocina la nivelul terminaţiilor nervoase din lobul posterior hipofizar.
Capilarele de la acest nivel sunt fenestrate permiţând pătrunderea în circulaţie a
hormonilor eliberaţi la nivelul axonilor. Artera hipofizară inferioară şi medie asigură
vascularizaţia tijei şi neurohipofizei.
– Peptidele secretate sunt formate din 9 aminoacizi. Pentru fiecare hormon exista o
proteina de legare (neurofizina). Complexul hormon-neurofizina este secretat sub
forma unei singure macromolecule proteice, ce va fi lizata ulterior. Hormonii sunt
eliberati ca urmare a impulsurilor nervoase hipotalamice.
– Leziunile hipotalamusului si distrugerea celulelor neurosecretoare ce sintetizeaza
ADH determina diabetul insipid: pierderea capacitatii rinichilor de a concentra urina
(pacientul elimina pana la 20 L pe zi).

71-72.Pinealocite-M.O.,M.E.,functii;modificari histologice ale


glandei pinealein raport cu varsta individului

Situatie, dimensiuni: Glanda pineala este denumita si epifiza cerebrala sau corp
pineal. La adult, glanda pineala are dimensiunile unui bob de mazare, forma conica aplatizata
si este situata in partea posterioara diencefalului, intre corpul calos si coliculii cvadrigemeni
superiori; se ataseaza la ventriculul 3 prin habenula. Atinge un grad maxim de dezvoltare in
copilarie, suferind dupa pubertate un proces de involutie. Are lungimea de 5-8 mm si greutate
de 0,12 g.
Are originea in neuroectoderm: din diencefal porneste un reces pineal.
Vascularizatia: Dintre toate componentele sistemului endocrin, epifiza primeste cel
mai important flux de sange raportat la masa glandei. Ramurile arteriale se ramifică în capsula
glandei (plex periglandular) înainte de a penetra parenchimul. Capilarele sunt fenestrate, ceea
ce permite un schimb accentuat între celule şi sistemul circulator. Perfuzia parenchimului este
mai mare noaptea decât ziua.
Structura: Epifiza prezinta o capsula formata prin ingrosarea piei mater. Din structura
acesteia pornesc catre interiorul glandei septuri conjunctive, care contin vase sanguine si fibre
nervoase nemielinizate. Fibrele nervoase si capilarele inconjoara cordoanele celulare si
cuiburile de celule si compartimenteaza incomplet in lobuli.
Parenchimul glandular este constituit din 2 tipuri celulare:
– Pinealocite = neuroni modificati;
– Celule interstitiale (<5%) – asemanatoare astrocitelor, in raport cu pinealocitele sau capilarele
pe care le inconjoara partial; cele mai multe celule interstitiale se gasesc in habenula. Se
recunosc la MO dupa nucleii alungiti si hipercromi.
Pinealocitele
– La MO (coloratie standard HE):
– Sunt vizibili doar corpii celulari, cu citoplasma slab bazofila, in jurul unui nucleu
mare, rotund, eucromatic, ce prezinta o invaginatie adanca;
– Prin impregnare argentica se observa cel putin cate 2 prelungiri/ celula, lungi,
sinuoase, cu terminatiile dilatate si formand butoni ce vin in raport cu capilarele
sangvine;
– Prezinta multe incluziuni lipidice, de glicogen, pigmentare , dar si de lipofuscina.
– La Microscopul Electronic:
– Se observa aparatul de sinteza proteica (RER + ribozomi), REN, microtubuli si
microfilamente (foarte bine reprezentati);
– Produsii de secretie sunt stocati in granule de secretie la nivelul terminatiilor
prelungirior; granulele au miez electronodens si 100 nm in diametru;
– Se observa structuri tubulare dense la ME, acoperite de vezicule, ce par a fi dispuse la
intamplare, atasate de fata interna a membranei. Numarul lor variaza cu ritmul
nictemeral (sunt mai multe la intuneric). Structuri asemanatoare au mai fost
identificate in urechea interna si retina unde realizeaza sinapse in panglica.
Secretia:
– Ca si element particular, pinealocitelor li se descrie un bogat echipament enzimatic
implicat in metabolismul aminelor; mai precis transformarea serotoninei in
melatonina:
o NAT = N-acetiltransferaza
o HOIMT = hidroxiindol-O-metiltransferaza
– Pinealocitele au rol in sinteza si secretia de substante hormonal active; acestea sunt:
o Indolamine
 Serotonina
 Melatonina – hormonul intunericului/ hormonul somnului:
 Efecte antioxidant, melatonina ajuta la eliminarea radicalilor
liberi. Acestia prin oxidarea melatoninei formeaza cu aceasta
un complex inactiv (teoretic);
 Are efect inhibitor asupra descarcarii de GnRH, are deci efect
antigonadal si antiovulator prin scaderea consecutiva a
secretiei de LH;
 Stimuleaza sistemul imun, fiind corelata cu modificarea
ritmului de crestere a unor celule tumorale (inhiba cresterea
tumorilor);
 Regleaza ritmurile circadiene/ sezoniere, avand efect inhibitor
asupra tonusului SNC ajuta la instalarea somnului.
o Peptide
 Argininvasotocina
 Angiotensina I

Astrocitele au nuclei alungiti care se coloreaza mult mai intens decat ai pinealocitelor.
Astrocitele sunt localizate intre cordoanele de pinealocite si regiunile perivasculare. Ele au
prelungiri citoplasmatice lungi.
Epifiza actioneaza ca un traductor neuroendocrin.
Inervatia: este eferenta de tip simpatic, terminatiile axonale ce ajung la pinealocite
continand noradrenalina si serotonina.
– din retină semnalele fotonice codificate neural merg prin tractul retino-hipotalamic şi prin
tractul geniculato-hipotalamic la nucleul suprachiasmatic hipotalamic (“ceasul intern al
organismului”).
– De aici, prin nucleul paraventricular şi hipotalamusul tuberal, ajung în hipotalamusul lateral.
– Neuronii acestuia trimit fibre care fac sinapse în coarnele intermediolaterale ale măduvei
toracice superioare cu neuronii vegetativi.
– Neuronii medulari prin fibre preganglionare fac la rândul lor sinapse în ganglionii cervicali
superiori.
– Fibrele postganglionare simpatice ajung în glanda pineală prin nervii conari, dar şi printr-un
contingent de fibre simpatice ce inervează întâi habenula.
– Cand patrund in parenchimul glandei, fibrele nervoase isi pierd teaca de mielina.
– !!!semnalele de la retina controleaza secretia de melatonina prin variatii in concentratia
de NAT – NAT scade ziua deci si secretia de melatonina scade.
Involutia glandei: La MO, glanda apare ca o formatiune heterogena alcatuita din
celule si fibre nervoase. Pe masura inaintarii in varsta apar modificari:
– in parenchim se dezvolta formatiuni chistice care inlocuiesc anumite zone din el;
– creste cantitatea de tesut conjunctiv – lobulatia devine evidenta;
– apar concretiunile calcare care se mai numesc si nisip cerebral, corpora arenaceea. Aceste
formatiuni sunt depozite de fosfat de calciu si carbonat de calciu dispuse in inele in jurul unei
proteine bazofile secretate de celule.

73.Tiroida – organizarehistologica

Este cea mai mare glanda la adult. Ea este alcatuita de obicei din doi lobi uniti
printr-un istm.
Are o dubla origine embriologica: endodermala si ectodermala. Partea de
origine endodermala deriva dintr-o prelungire de la baza limbii care este canalul
tireoglos. In mod obisnuit acesta se oblitereaza si se atrofiaza dar pot exista si
exceptii:
 aparitia lobului piramidal, formatiune fara implicatii patologice.
 chisturi in canal, care trebuie eliminate chirurgical
 tesut tiroidian ectopic dintr care cea mai frecventa este tiroida liguala
(portiunea initiala a canalului tireoglos)
De origine ectodermala sunt celulele parafoliculare care deriva din
crestele neurale si sunt o componenta a sistemului neuroendocrin difuz.
Glanda depoziteaza mari cantitati de hormoni, extracelular, la nivelul unei
substante omogene numita coloid. Depozitul la adult este suficient pentru
acoperirea necesarului timp de 2-3 luni.
Capsula este de natura conjunctiva si compartimenteaza glanda in lobuli.
In lobuli celulele sunt organizate in foliculi. Intre foliculi exista stroma
interfoliculara, element de diagnostic diferential intre glanda mamara in lactatie
si tiroida. Glanda mamara (tubuloacinoasa), in lactatie, are un aspect asemanator
cu foliculii tiroidieni numai ca nu prezinta stroma. La glanda tiroida, dupa varsta
de 50 de ani stroma interfoliculara se umple cu adipocite (sufera o transformare
grasoasa).
Este bogat vascularizata, avand multe capilare de tip fenestrat ce vin in
raport cu peretele folicular.
Inervatia tiroidei este de natura vegetativa dar exista o deosebire fata de
celelalte glande endocrine. De obicei, la alte glande endocrine terminatiile
nervoase actioneaza la nivelul capilarelor sangvine modificand fluxul de sange
si implicit si secretia glandei. La nivelul tiroidei exista terminatii nervoase ce
ajung pana la capilare, influentand indirect secretia dar si terminatii care ajung
pana la nivelul peretelui folicular, influentand direct secretia de hormon.
In mod normal, foliculii tiroidieni au forme si dimensiuni variate.
Foliculul este o cavitate inchisa, delimitata de un epiteliu simplu cubic asezat pe
o membrana bazala. In cavitate se gaseste coloidul. La periferia coloidului, pe
preparatele obisnuite cu HE se pot vedea unele spatii, uneori asemanatoare cu
vacuolele. Multa vreme s-a crezut ca acestea sunt vacuole de resorbtie dar apoi
s-a stabilit ca ele sunt artefacte de fixare deoarece ele nu apar deloc in produsele
fixate prin difuzie.
Coloidul are caracter amfoter, colorandu-se cu coloranti acizi cat si cu
coloranti bazici. De asemenea coloidul este PAS pozitiv deoarece tiroglobulina,
depozitul si precursorul hormonilor tiroidieni este o glicoproteina.
In functie de aspectul foliculilor se poate stabili starea de actiune a
glandei: daca sunt mari si cu epiteliu turtit avem hipotiroidie iar daca foliculii
sunt mici si cu epiteliu inalt, columnar, observandu-se si celule in mitoza si
coloid putin, avem de a face cu hipertiroidie.
Parenchimul glandular este alcatuit din doua tipuri de celule: celulele
foliculare (tirocite) si celulele parafoliculare C (“C” de la “clar”, celulele avand
citoplasma palida, clara sau de la “calcitonina”, hormonul secretat de aceste
celule).

74.Tireocitul – structura mo, me, functii

Tirocitele au o polaritate diferita d.p.d.v. al distributiei organitelor in citoplasma.


La MO se observa ca celulele au citoplasma bazofila, pozitia nucleului
variaza in functie de inaltimea celulei foliculare, dar de obicei este situat inspre
polul bazal.
Tirocitul fiind specializat in sinteza, secretia, reabsorbtia si digestia de
proteine se poate deduce tipul de organite celulare, cantitatea lor si asezarea in
celula:
 Au un continut mare de RER. In perioadele de sinteza RER apare ca cisterne
dilatate si dispersate prin citoplasma.
 Aparat Golgi bine reprezentat. In repaus secretor este situat spre polul bazal
fata de nucleu iar in activitate este situat spre polul apical (supranuclear).
Aceasta schimbare de pozitie continua a fost denumita “valsul golgian”.
 Prezinta multe mitocondrii cu criste filamentoase dispersate in citoplasma.
 La polul apical, spre coloid prezinta microvili, ocazional se observa si unele
pseudopode. La acest nivel se formeaza veziculele de pinocitoza.
 Prezinta multi lizozomi sau fagolizozomi (atunci cand au fuzionat cu
veziculele de endocitoza) in special in zona apicala.
Citoplasma prezinta doua tipuri de vezicule:
 mici, care contin tiroglobulina care va fi exocitata in coloid.
 mari, care sunt picaturi endocitate de coloid.

Biosinteza hormonilor tiroidieni (triiodotironina si tetraiodotironina) are


loc in mai multe etape:
1. sinteza, secretia si depozitarea tiroglobulinei, etapa care se desfasoara
concomitent cu cea de-a doua etapa;
2. captarea din circulatie si oxidarea iodului;
3. iodarea tiroglobulinei si formarea hormonilor tiroidieni;
4. secretia hormonilor tiroidieni.
Preluarea precursorilor (aminoacizii) din circulatie are loc prin membrana
bazala printr-un transport activ. In ribozomi are loc sinteza componentei
proteice. In lumenul RE are apoi loc prima etapa a glicozilarii: incorporarea
manozei dupa care prin vezicule mici proteina ajunge in aparatul Golgi unde are
loc a doua etapa de glicozilare, incorporarea de galactoza. Apoi tiroglobulina
este impachetata in vazicule de secretie de origine golgiana si este exocitata in
coloid.
Preluarea iodului anorganic din circulatie se face tot pe la polul bazal,
activ, impotriva gradientului de concentratie si a gradientului electric. Preluarea
se face cu ajutorul pompei de iod care este stimulata de tirotropina (TSH). Iodul
este concentrat, atingand o concentratie de cateva zeci de ori mai mare decat cea
din plasma, uneori chiar de 40 de ori. Iodul este transportat la polul apical unde
este oxidat cu ajutorul peroxidazei lizozomale si transformat in iod organic,
molecular. Tiroidita autoimuna (Hashimoto), care reprezinta 80% din cazurile
de hipotiroidie, se datoreaza aparitiei anticorpilor fata de structurile proprii ale
glandei tiroide. Exista astfel o concentratie foarte mare de anticorpi anti
peroxidaza lizozomala, ceea ce determina imposibilitatea oxidarii iodului.
Iodarea tiroglobulinei se face la resturile de tirozina care sunt foarte multe
(aprox. 140 de resturi de tirozina in fiecare molecula de tiroglobulina). Iodarea
tirozinei se face in molecula de tiroglobulina, aflata la interfata coloid - pol
apical tirocite, tiroglobulina aflandu-se in coloid. Tirozina iodata ramane in
tiroglobulina. Dupa iodare rezulta monoiodtirozina (MIT) si diiodotirozina.
Acest proces este catalizat de iodaze (iodinaze). Apoi, prin condensarea unei
molecule de DIT cu una de MIT se obtine T3 (triiodotironina) iar prin
condensarea a doua molecule de DIT se obtine o molecula de T4
(tetraiodotironina). T3 si T4 raman inglobate in molecula de tiroglobulina care
se afla in coloid.
In cazul stimularii tiroidei, in scopul secretiei de hormon, are loc resorbtia
tiroglobulinei prin endocitoza la nivelul microvililor sau pseudopodelor. Sub
actiunea protezelor sunt indepartate apoi acestea difuzeaza prin membrana
bazala in circulatie, fiind liposolubile.
Deci, in procesul de sinteza a h. tiroidieni apar doua faze:
1. faza exocrina (este exocitata tiroglobulina in coloid)
2. faza endocrina (difuzia hormonilor in circulatie)
Actiunile h. tiroidieni sunt de stimulare a proceselor metabolice mai ales
metabolismul oxidativ.

75.Corticosuprarenala

Este o componenta vitala, prin efectele hormonilor sai. Celulele se organizeaza


in diverse modalitati. Este foarte bogat vascularizata. CSR are trei zone (de la
capsula spre centru):
1. zona glomerulara
2. zona fascculata
3. zona reticulata
Raportul intre cele trie zone difera in functie de varsta individului si in
ffunctie de conditiile de viata ale individului (stress sau liniste):
 in viata intrauterina si la nastere nu exista zona glomerulara iar zona
reticulata este bine reprezentata
 pana la pubertate apare zona glomerulara iar zona reticulata diminua. In
acesta perioada domina zona fasciculata.
 la adult domina tot zona fasciculata dar zonele glomerulara si reticulata sunt
mai bine dezvoltate.
 la senescenta are loc o transformare regresiva a CSR, involuand zonele
glomerulara si reticulata.
 in conditii de stress cea mai dezvoltata este zona fasciculata pentru ca secreta
cortizol. In aceste perioade are loc o transformare progresiva: zonele
reticulata si glomerulara se pliaza iar zona fasciculata creste.
Zona glomerulara
Celulele secretori sunt celule mici, cu citoplasma acidofila, cu rare
picaaturi lipidice. Ele se organizeaza fie in cercuri fie in gramezi sau cercuri
rasucite cu capilare intre ele. Rolul lor este secretia de mineralocorticoizi, dintre
care cei mai importanti sunt aldosteronul si dezoxicorticosteronul.
Zona gloemrulara este o zona discontinua, fapt care este o caracteristica
de specie. De asemenea, aceasta zona nu depinde de ACTH, activitatea celulelor
sale fiind controlata in special de sistemul renina-angiotensina. Dovezi in acest
sens au fosta aduse prin hippofizectomii sau administrare de substante care
inhiba secretia de ACTH, care au dus la atrofierea zonelor fasciculata si
reticulata, zona glomerulara ramanand nemodificata.
Zona fasciaulata
Zona fasciculata apare pe preparat ca fiind zona cea mai palida, alcatuita
din cordoane de celule paralele care sunt separate prin capilare sangvine. In mod
obisnuit, aceste cordoane sunt formate din doua siruri de celule paralele.
Celulele sunt mai mari decat celulele din zona glomerulara, au citoplasma usor
bazofila si un continut mare de picaturi lipidice care nu se vad in coloratie HE si
deci aspectul lor este vacuolar, de unde si denumirea de spongiocite. Celulele au
un aspect spongios, buretos, cu gaurele. Rolul acestor celule este de a secreta
glucocorticoizi dintre care fac parte cortizolul si hormonii androgeni.
Zona reticulata
Apare pe preparat de MO ca fiind zona cea mai intunecata. Celulele sunt
organizate in cordoane scurte ce se anastomozeaza intre ele si formeaza un
reticul (retea ) in ochiurile careia se afla capilarele sangvine. Celulele sunt
asemanatoare ca talie cu celulele zonei glomerulare, fiind mai mici decat cele
din zona fasciculata. Ele au ciroplasma intunecata, acidofila, continand cantitati
mari de lipofuscina. Rolul lor este secretia de hormoni androgeni slabi si putini
glucocorticoizi. Ele secreta DHEA (dehidroepiandrosteron) si androsteron.
La ME, indiferent de zona in care se afla, celula are aceleasi
caaracteristici, cele ale unei celule secretoare de steroizi: continut mare de
mitocondrii cu criste tubuloveziculare, mult REN. De asemenea, nu exista
granule de secretie deoarece acesste celule au o secretie continua. Descarcarea
produsilor de secretie are loc la nivelul membranei care ia contact cu capilarul
sangvin prin difuziune.

76.Medulosuprarenala

Este derivata din crestelee neurale. Ea apartine sistemului neuroendocrin difuz.


Ca extindere, MSR ocupa 8-10% din volumul suprarenalei. Ea face parte din
paraganglioni, fiind un paraganglion simpatic. Paraganglionul este o mica
glanda endocrina care se asociaza cu SNV. Aceste formatiuni sunt formate din
celule secretorii (cromafine) care sintetizeaza si secreta peptide si amine.
Paraganglionii pot fi simpatici si parasimpatici. MSR este un paraganglion
simpatic.
MSR este un traductor neuroendocrin, ca si pineala. Dupa stimularea
nervoasa specifica, prin intermediul fibrelor preganglionare celulele sunt
stimulate si sintetizeaza si secreta catecolamine.
Parenchimul MSR este organizat in gramezi sau in cordoane care se
ramifica si formeaza o retea cu ochiuri largi in care se gasesc capilare si venule
postcapilare. Parenchimul cuprinde doua tipuri de celule. Cea mai mare parte
sunt celule cromafine (feocromocite) iar restul sunt celule ganglionare. Toate
celulele sunt neuroni simpatici postganglionari dar celulele ganglionare mai
prezinta prelugiri nervoase, fiind niste neuroni simpatici postganglionari, in timp
ce feocromocitele nu mai au prelungiri.
Celulele cromafine dau reactia cromafina: continutul granulelor de
secretie, in prezenta unui agent oxidant, se oxideaza si polimerizeaza dand
nastere unui compus colorat brun numit adrenocrom. Celulele cromafine au
activitate de sinteza si prin urmare au citoplasma bazofila si aparatul de sinteza
bine dezvoltat. De asemenea, in citoplasma exista si multe granule de secretie
care contin in mod obligatoriu catecolamine si, pe langa acestea este posibil sa
existe si cromogranine (care tin catecolaminele in vezicule), Ca2+ si ATP din
citoplasma, encefaline (substante opioide) si dopamin--hidroxilaza.
Exista doua tipuri de celule cromafine: adrenergice (>95%) si
noradrenergice (putine). Aceste doua tipuri se deosebesc prin imunocitochimie,
prin ME, diferentele existand la nivelule granulelor de secretie. La celulele
adrenergice, granulele de secretie au un continut electronodens care ocupa toata
granula de secretie. La celulele noradrenergice, continutul electronodens nu
ocupa toata granula de secretie ci este situat excentric.

77.Paratiroidele
Sunt glande vitale, prin rolul lor in homeostazia calciului.
Ele deriva din endoderm si adesea variaza ca forma, dimensiuni, numar si
localizare. In mod normal se gasesc posterior de lobii tiroidieni, cuprinse in
capsula glandei tiroide si deci apare riscul lezarii lor in timpul operatiei pe
glanda tiroida. Sunt in numar de 4 (doua superioare si doua inferioare).
Celulele secretorii sunt organizate in cordoane, gramezi sau foliculi mici.
Sunt bogat vascularizate. Parenchimul cuprinde doua tipuri de celule:
 celulele principale
 celulele oxifile (au afinitate pentru colorantii acizi)
S-a elaborat teoria conform careia aceste celule sunt stadii diferite de
dezvolare a aceleiasi celule.

Celulele principale
Au forma poligonala si talie mica. Citoplasma este palida, vacuolara
uneori. Cuprinde incluziuni de glicogen, lipide ce depind de activitatea celulei:
daca celula este inactiva sunt mai multe incluziuni care reprezinta substratul
energetic. La ME se observa, ca la orice celula ce sintetizeaza si secreta
proteine, granulatii mici si mari care au un continut identic (spre deosebire de
tirocite) atat la periferie cat si la centru, fiind forme de stocare a produsului de
sinteza. Prin fixare clasica si colorare cu HE celulele principale apar ca o
populatie heterogena de celule clare si intunecate. Daca insa se face fixare prin
perfuzie nu mai apar aceste doua populatii, populatia fiind de fapt omogena.
Deci avem de-a face cu niste artefacte in cazul fixarii clasice.
Intre foliculi, ca si la glanda tiroida, pot aparea adipocite care apar dupa
pubertate si cresc in numar o data cu inaintarea in varsta astfel incat dupa varsta
de 40 de ani reprezinta mai multde 50% din tesutul glandular.

Celulele oxifile
Au un rol necunoscut. Sunt mai mari decat celulele principale si au doua
caracteristici prin care se deosebesc de ele:
 la MO prezinta o citoplasma intens acidofila
 la ME se observa ca au un continut foarte mare de mitocondrii.
Aceste celule sunt un tip aparte de celule. Ele apar doar dupa varsta de 5-7
ani, neexistand la nastere. apoi cresc numeric pana la pubertate si mai tarziu
astfel incat la senescenta realizeaza ca niste formatiuni tumorale care insa nu
sunt patologice.
le lipsesc granulele de secretie iar organitele de sinteza sunt slab
reprezentate. Deci aceste celule sunt inactive d.p.d.v. endocrin. Au insa rol in
desfasurarea anumitor procese metabolice datorita numarului mare de
mitocondrii.

78.Pancreasul endocrin

- Celulele endocrine se prezintă sub 2 forme:


- insule celulare Langerhans (descrise de Paul Langerhans, 1869)
- celule endocrine izolate sau în grupuri mici printe celulele exocrine
acinare şi ale ductelor pancreatice mari

- Insulele langerhans
 grămezi celulare aflate în pancreasul exocrin
 reprezintă 1,5% din volumul pancreasului
 fiecare insulă este inconjurată de o reţea fină alcătuită din fibre de
reticulină, prin care este separată de pancreasul exocrin
 1-2 milioane de insule/pancreas
 mărime variată
 mai numeroase la nivelul cozii
 sunt formate din celule rotunde sau poligonale, mai mici şi mai palide
decât celulele exocrine, dispunse în cordoane separate prin capilare
sanguine fenestrate
 la nivelul pancreasului endocrin ajunge 20% din sângele arterial care
se distribuie pancreasului şi se realizează o circulaţie de tip portal
numită sistemul port insulo-acinar (Fujita,1973-1976)
- mai multe arteriole aferente ating periferia insulei, se capilarizează şi
irigă în cascadă celule insulare, mai întâi pe cele periferice (A şi D), apoi
pe cele centrale (B)
- capilarele se adună în arteriole eferente care părăsesc insula şi se
capilarizează periacinar
 fibre nervoase vegetative amielinice care se termină la aproximativ
10% din celulele insulare
 între celule există joncţiuni gap prin care celulele sunt cuplate electric

- Prin imunocitochimie au fost descrise 4 tipuri celulare majore de celule


endocrine:
1. celule care secretă insulină (51 AA)
- se numesc celule B sau 
- reprezintă 70% din celulele insulare
- localizare: se concentrează în centrul insulei

2. celule care secretă glucagon (29 AA)


- se numesc celule A sau 
- reprezintă 20% din celulele insulare
- localizare: mai numeroase la periferia insulei
3. celule care secreta somatostatin (două forme: cu 28 AA şi 14 AA)
- se numesc celule D sau 
- reprezintă 5-10% din celulele insulare
- localizare: la periferia insulei

4. celule care secretă polipeptid pancreatic (36 AA)


- se numesc celule PP sau F
- reprezintă 1-2% din celulele insulare
- apar de obicei la periferia insulei, dar şi izolate în peretele
acinilor şi canalelor excretorii

- Ultrastructural au caracteristicile unor celule producătoare de amine şi


peptide mici, fiind componente ale SND difuz

- Se deosebesc prin granulele de secreţie:

1. Celulele secretoare de insulină


- celule mici cu granule de secreţie cu diametrul de 300 nm care conţin
un cristaloid electronodens, cu structură internă periodică,
înconjurat de un halou clar
2. Celule secretoare de glucagon
- conţin granule de secreţie puţin mai mici (250 nm) cu un miez
electronodens excentric înconjurat de un halou clar foarte subţire

3. Celule secretoare de somatostin


- celule mici cu granule de secreţie mai mici (200 nm), cu conţinut
omogen şi densitate mică la fluxul de electroni

4. Celule secretorii de polipeptid pencreatic


- celulele cu cele mai mici granule de secreţie (100-150 nm) şi
omogene

79.Testiculul – structura, functii

Se dezvolta in cavitatea abdominala si apoi coboara in bursele scrotale, acest


lucru fiind esential pentru generarea spermatozoizilor (este necesara o
temperatura cu 2-3ºC mai mica decat tenperatura corpului). Cand acestea nu
coboara, spermatozoizii nu sunt generati si apare sterilitatea (la om). Spre
exemplu, la om testiculele coboara doar in perioada imperecherii.
Ele ou forma ovoidala, diametrul longitudinal de 5 cm, latimea de 2,5 cm
iar lungimea axului antero-posterior este de 3 cm. Greutatea medie este de 14 g
dar exista variatii, in functie de talia individului etc.
Cei doi poli, fata anterioara si fetele laterale sun acoperite de tunica
vaginala (foita viscerala a peritoneului). Deci tunica vaginala este alcatuita
dintr-un mezoteliu si o membrana bazala. Foita viscerala se muleaza si pe capul
epididimului.
Dupa tunica vaginala urmeaza albugineea care este o capsula fibroasa,
inextensibila, formata din tesut conjunctiv, fibre de colagen si elastina cu
dispozitie lamelara si fibre musculare netede rare. Posterior, tunica albuginee
formeaza o ingrosare numita mediastinum testis (corpul Highmore) din care
pornesc septuri conjunctive care devin incomplete in partea opusa mediastinului
si care delimiteaza niste camarute, lobulii testiculari, ca niste trunchiuri de
piramida cu baza mare spre tunica albuginee.
Fiecare testicul are aprox. 250 lobuli. In fiecare lobul exista tubii
seminiferi (1-4 / lobul). Ei au traseu foarte sinuos si intre ei exista tesut
interstitial care reprezinta prox. 35% din volumul testicular. Tesutul interstitial
este format dintr-o retea de tesut conjunctiv lax cu putine fibre de colagen si
reticulina, fibroblasti si rare macrofage si mastocite. Prin acest tesut patrund
vase de sange, capilare fenestrate cu diafragme. Mai exista vase limfatice, nervi
si grupuri de celule endocrine (celulele Leydig) care secreta testosteron.
Sub albuginee se vede tunica vasculosa care contine vase de sange cu
calibru mult mai mare. Aceste vase trec de la un lobul la altul prin zona unde
septurile conjunctive sunt incomplete.

80.Tesutul interstitial din testicul – descriere, rol

Celulele Leydig
Au forma poligonala, diametrul de 15-20 m, sunt grupate si sunt
inconjurate de o bogata retea de capilare sangvine. Au nucelul mare, eucromatic,
in general excentric. Rareori pot fi binucleate. Citoplasma este acidofila si poate
avea aspect spongios, vacuolar, datorita picaturilor lipidice din interior.
La ME se observa ca aceste celule au caracteristici comune cu cele ale
celulelor secretoare de hormoni steroizi: REN abundent, aparat Golgi bine
dezvoltat, mitocondrii cu criste tubulo-veziculare, picaturi lipidice. La om se
intalnisc si niste formatiuni cristaloide de natura proteica, numite cristale
Reinke care cresc o data cu inaintarea in varsta. Exista si incluziuni de
lipofuscina.
Secretia celulelor Leydig este stimulata de:
 LH care se mai numeste si interstitial cell stimulating hormone - ICSH.
 prolactina
Celulele Leydig uncep sa se diferentieze in viata fetala si incep sa secrete
testosteron, cu rol in dezvoltarea aparatului genital masculin. Din L4 incep sa
involueze, pana in L8 iar la nastere nu mai exista (nu se pot diferentia de
fibroblaste). La pubertate se diferentiaza din nou si vor ramane toata viata. Aici
se elibereaza 95% din testosteron iar 5% se elibereaza la nivelul
corticosuprarenalei. In fiecare i se secreta 7 mg de testosteron din care:
 O parte trece in circulatie si devine testosteron circulant. El ajuta la:
 diferentierea aparatului genital masculin
 diferentierea si dezvoltarea SNC
 imprimarea caracterele sexuale secundare
 intervine in procesele anabolice
 determina comportamentul de tip masculin
 Alta parte intra in epiteliul tubilor seminiferi si ajuta la diferentierea si
proliferarea celulelor liniei seminale. Pentru aceasta este necesar ca
testosteronul sa fie foarte concentrat in epiteliul seminifer ( de 200 de ori mai
concentrat ca in sange.). Concentrarea testosteronului se face cu ajutorul
celulelor de sustinere Sertoli prin proteina ABP (androgen binding protein).

81.Tubii seminiferi, celula Sertoli – descriere, rol

Fiecare tub are o lungime de 40-60 cm si un diametru de 200-300 m. In fiecare


testicul exista 4.000 - 6.000 de tubi seminiferi. Prin urmare, lungime totala a
tubilor seminiferi este de 250 m in fiecare testicul. Ambele capete ale tubului
sunt orientate spre mediastinum testis. Unul din capete este orb (in deget de
manusa) iar celalalt capat se continua cu o portiune scurta, tubii drepti.
Organizare generala (dinspre periferie spre lumen):
 Tunica de tesut conjunctiv format din fibroblaste si celule mioide (cu
capacitate de contractie) dar la om predomina fibroblastele. Toate celulele
sunt dispuse pe 2-3 randuri.
 Membrana bazala bine definita. Exista cazuri cand aceasta MB se ingroasa,
cazuri in care apare infertilitatea.
 Epiteliul seminifer, germinativ, care contine mai multe randuri de celule (4-
8). La nivelul lumenului se observa spermatozoizii care au flagel. Celulele
epiteliului seminifer sunt:
 celule germinative (proliferative) - apartin liniei spermatogenetice
(spermatogonii A / spermatogonii B  spermatocite I  spermatocite
II  spermatide  spermatozoizi imaturi.
 celule de sustinere (neproliferative) - celulele Sertoli, care nu apartin
liniei seminale.
O spermatogonie produce in final aprox. 16 spermatozoizi. In testicul, in
74 de zile, iau nastere spermatozoizii imaturi. Ei nu au capacitate fecundanta si
nici motilitate proprie. Mai urmeaza inca 10 - 12 zile de maturare la nivelul
cozii epididimului.
Spermatogoniile sunt de doua feluri: A si B. Ele sunt situate la baza
epiteliului germinativ, deasupra MB. Celulele germinative se gasesc intre
faldurile de sustinere ale celulelor Sertoli care sunt ca niste buzunare.
Spermatogoniile A alcatuiesc compartimentul susa pentru celulele germinative
si nu sunt diferentiate. Spermatogoniile A au nucleul ovalar si, in functie de
cromatina, se impart in:
 spermatogonii A dark, care au cromatina fin granulara dar mai condensata la
periferie. Au si doi nucleoli atasati la membrana nucleara.
 spermatogonii A pale, care au cromatina tot fin granulara dar nucleul este
mai deschis la culoare decat in cazul spermatogoniilor A dark.
Spermatogoniile A, prin diviziune, dau nastere spermatogoniilor A dark
sau A pale care prin diviziune, mai departe (4-8 diviziuni), dau nastere
spermatogoniilor B. Spermatogoniile B sunt celule diferentiate si prin diviziune
dau nastere spermatocitelor I. Ele au nucleul rotund, cromatina este grunjoasa,
mai condensata, mai ales in celulele de la periferia lobulului. Nucleolul este
central.
Spermatogoniile B cau initial 12 m, apoi ele cresc in dimensiuni si prin
diviziune mitotica dau nastere spermatocitelor I. Acestea sunt cele mai mari
celule din seria seminala, avand diametrul de 16 m. Ele au un set diploid de
cromozomi (46 cromozomi bicromatidici).
Spermatocitele intra apoi in prima diviziune meiotica. Profaza dureaza 22
de zile si deci ea se intalneste frecvent in preparatele histologice. Dintr-un
spermatocit I rezulta 2 spermatocite II, fiecare cu cate 23 de cromozomi
bicromatidici. Dupa o perioada scurta ( de cateva ore) spermatocitele II intra in a
doua diviziune meiotica in care nu se mai dubleaza cantitatea de ADN. Astfel,
spermatocitele II se intalnesc rar pentru ca ele traiesc putin. Ele au diametrul de
9 m si in final, din cele doua spermatocite II rezulta 4 spermatide care au cate
23 de cromozomi monocromatidici. Spermatidele vor da nastere apoi la 4
spermatozoizi fara a se mai divide.

Celulele de sustinere Sertoli


Sunt celule inalte, asezate pe un strat continuu pe MB iar polul apical
ajunge pana in lumen. Faldurile laterale patrund intre celulele liniei germinative.
Prin urmare este greu de urmarit conturul unei celule Sertoli.
Intre doua celule Sertoli vecine se stabilesc jonctiuni nepermeabile care
vor determina doua compartimente in care se gasesc celule germinative:
 compartimentul bazal (in care exista doar spermatogonii)
 compartimentul adluminal - spre lumen, in care se afla restul celulelor liniei
seminale.
Rolul celulelor Sertoli este de a constitui bariera sange-testicul. Aceasta
bariera este necesara pentru a proteja celulele haploide de sistemul imun intrucat
aceste celule prezinta pe suprafata alte antigene decat cele proprii organismului
respectiv si ar putea fi distruse de componentele sistemului imun.
Aspectul celulelor la MO:
 nucleul este in treimea bazala a celulei, are forma ovalara, triunghiulara sau
neregulata si este eucromatic, cu nucleol evident.
 citoplasma este abundenta, acidofila, cateodata usor vacuolara.
Aspectul la ME:
 in jurul nucleolului se vad doua mase de heterocromatina.
 citoplasma contine REN si RER bine dezvoltat, mitocondrii numeroase,
alungite. Exista incluziuni lipidice, multi lizozomi, pigment de imbatranire -
de lipofuscina. Mai exista niste formatiunicristaloide, corpii Charcot-
Bottcher. La polul apical, citoscheletul este bine dezvoltat si se vad multe
mmicrofilamente de actina si miozina.
La polul apical, exista jonctiuni intre celulele Sertoli si spermatide care tin
strans legate spermatidele de celulele Sertoli pana cand se diferentiaza in
spermatozoizi imaturi. Cand diferentierea s-a terminat, jonctiunea se desface si,
prin miscarile polului apical (format din microfilamente de actina si de miozina)
spermatozoizii sunt eliminati in lumen. Dar corpii Reynolds (excesul de
citoplasma al spermatidei ) raman legati de celula Sertoli si vor fi fagocitati.
Rolu celulelor Sertoli:
1. Au rol de suport si nutritie pentru celulele germinative. Celula Sertoli mai
este numita si “nursing cell” deoarece prin intermediul ei ajung substantele
nutritive din sange la celulele liniei seminale.
2. Secreta fluidul din tubii seminiferi, necesar pentru mobilitatea si nutritia
spermatozoizilor.
3. Secreta ABP care are rol in concentrarea testosteronului in epiteliul
seminifer. Acesta secretie este influentata de FSH.
4. Fagociteaza corpii reziduali si celulele germinative moarte.
5. Asigura eliberarea spermatozoizilor in lumen.
6. Secreta mici cantitati de hormoni estrogeni.
Celulele Sertoli nu se divid in perioada reproductiva. Ele confera
rezistenta la infectii, iradiere etc.
Exista si tubi seminiferi aspermatogeni, mai numerosi o data cu inaintarea
in varsta. Ei predomina la batrani. Acesti tubi sunt alcatuiti numai din celule
Sertoli. Celulele Sertoli si in partea distala a tubului seminifer unde acesta se
ingusteaza si apoi se continua cu tubii drepti.

82.Spermatogeneza
Spermatogeneza cuprinde trei etape:
1. spermatocitogeneza (formarea spermatocitelor)
2. spermiogeneza (formarea spermatozoizilor)
3. spermiere (eliberarea spermatozoizilor in lumenul tubului seminifer)
In timpul etapelor spermatogenezei exista o cariokineza completa (de la o
etapa la alta, nucleii celulelor se separa complet) dar exista o citokineza
incompleta (intre celulele de un fel exista punti de citoplasma). Aceste punti au
rolul de a sincroniza diferentierea celulelor care are loc in valuri de aceeasi
generatie. La om diferentierea in valuri se face pe generatii diferite in acelasi tub
seminifer. O spermatogonie A intra in procesul de diferentiere si diviziune la un
moment dat. Toate celulele ce rezulta din aceasta spermatogonie se vor divide
toate in acelasi moment datorita prezentei puntilor citoplasmatice. Insa nu toate
spermatogoniile A intra in acelasi moment in diviziune. Vor exista prin urmare
valuri de celule aflate in diferite etape de diferentiere in acelasi tub seminifer.
spermiogeneza reprezinta transformarea spermatidelor in spermatozoizi.
Initial, spermatidele sunt rotunde, cu diametrul de 6 m,fiind cele mai mici
celule din linia seminala. Modificarile care urmeaza au loc concomitent dar, din
motive didactice, le impartim in etape:
1. Formarea acrozomului
Aparatul Golgi este bine dezvoltat. El da nastere la macrovezicule care vor
fuziona si vor da nastere unei vezicule mai mari care se ataseaza la suprafata
dinspre aparatul Golgi a nucleului. Aceasta vezicula se numeste vezicula
acrozomala. In continuare, aparatul Golgi sintetizeaza macrovezicule care se
ataseaza la vezicula acrozomala. Ea va creste si va incepe sa se muleze pe
suprafata nucleuluui. In final va acoperi 2/3 din supraafata nucleului si se va
numi acrozom. Acrozomul contine enzime hidrolitice care au rolu de a digera
zona pellucida si de a patrunde in nucleul ovulului spre a fuziona cu
materialul genetic feminin.
2. Formarea flagelului
Initial centriolii migreaza in partea opusa aparatului Golgi. Centriolii vor
sintetiza microtubuli care se vor asambla si vor forma in final flagelul.
3. Modificarea nucleului
Initial nucleul este central si rotund. Apoi el va deveni excentric, de forma
discoidala (turtit antero-posterior) iar cromatina se va condensa foarte mult.
Din nucleul initial, eucromatic, se obtine un nucleu tahicromatic, care contine
numai heterocromatina si, uneori, niste vacuole interne.
4. Mitocondriile migreaza si se dispun in portiunea initiala a flagelului. Ele
se dispun intr-un singur rand, cap la cap, helicoidal.
5. Dupa aceea, excesul de citoplasma este indepartat, spermatozoizii formati
fiind eliberati in lumen iar din excesul de citoplasma formandu-se corpii
reziduali Reynolds care vor fi fagocitati de celulele Sertoli.
La inceput, spermatozoidul este imatur. El are 65-70 m lungime. El are
urmatoarea structura:
 cap - contine:
 nucleul foarte condensat, avand forma in functie de specie
 acrozomul
 membrana plasmalemala
 gatul - contine 1 centriol
 flagelul - are trei parti:
 piesa mijlocie - are aceeasi lungime ca si capul (aprox 5 m)
 piesa rpincipala - are aprox. 50 m, fiind cea mai mare
 piesa terminala - are aprox. 5 m.
 Pe toata lungimea flagelului exista axonema alcatuita din 9 perechi de
microtubuli periferice si o pereche centrala. La partea terminala, peste
axonema vine membrana plasmatica. Peste piesa principala vine un invelis
fibros format din mai multe coloane (ca niste coaste). La piesa mijlocie, se
gaseste mai intai axonema, apoi invelisul fibros, teaca mitocondriala si apoi
plasmalema.
In sindromul Kartagena?? apar defecte la nivelul microtubulilor. Apar
spermatozoizi imobili si apare sterilitatea. Dar microtubulii intra si in structura
cililor, deci persoana va avea si afectiuni respiratorii.

83.Epididimul si canalul deferent

Canalul epididimal se formeaza prin unirea tubilor eferenti intr-unul singur. El


are traiect foarte intortocheat. El formeaza corpul si coada epididimului. Intins,
ar avea o lungime de 5 m. Diametrul tubului creste spre coada epididimului:
initial are un diametru de 150 m iar in final are diametrul de 400 m. Este
captusit de un epiteliu pseudostratificat care contine celule bazale mici (celule
de inlocuire) si celule principale care sunt inalte in partea initiala (80 m) iar in
partea finala sunt mai scunde (40 m). La polul apical ei prezinta stereocili.
Canalul epididimal are mai multe roluri:
 asigura absorbtia fluidului testicular (absorbindu-se aici 90% din fluidul
testicular)
 secreta glicoproteine cu rol nutritiv pentru spermatozoizi.
In partea initiala a canalului exista 1-3 randuri de fibre musculare netede
care au contractii ritmice. In partea finala a canalului contractia este redusa. Aici
se depoziteaza spermatozoizii aprox. 12 zile si se matureaza pana devin fertili.
Canalul (ductul) deferent este continuarea epididimului si el intra in
alcatuirea cordonului spermatic. El ajunge in veciantatea prostatei si in partea
terminala are o dilatatie numita ampula ductului deferent.

84.Veziculele seminale ,prostate si Glande bulbouretrale

- gl accesorii ;
- Vezicule seminale : nr d 2, 5 cm, tub incolacit (15cm), lumen nereg, straturi :
mucoasa, musculara, adventitie;
- mucoasa (f faldurata delimiteaza compartimente cu aspect d figure, epit
pseudodtratif, cel cubice/columnare, RER, ap Golgi, granule secr prot, pic
lipidice, pigm lipocromici), corion (t conj lax, fib elastice, FMN rare),
- musculara (2 straturi : int circ si ext longitud); secretie galbuie cu pH
alcalin, fructoza = sursa energetica spz, pigmentul are fluorescenta
puternica UV (medicina legala – obs pete d sperma)
- Prostata : org musculo-glandular, cea mai mare gl accesorie, la exterior –
capsula fibroelastica f bine vascularizata, septuri => lobi.
- Parenchimul glandular cu glande tubuloalv simple si compuse, stroma
fibromusc – t conj dens semiord + FMN, exista 3 tipuri d glande in jurul
uretrei :
- glande mucoase si submucoase (epit simplu cubic-cilindric, secretie
direct in uretra, aici se produce hiperplazie nodulara =benigna),
- gl principale (30-50gl, 15-30 ducte, [aici se produce adenocarcinom],
epit columnar simplu/pseudostratif,
- in lumen apar corpi lamelari cu varsta = nisip prostatic sau corpora
amylaceea), secr incolora cu pH acid (ac citric, fosfataza acida, enz
proteolitice)
- Glande bulbouretrale (COWPER)
- Au diametru de 3-5 mm si sunt localizate in apropierea uretrei membranoase la niv
careia isi deverseaza secretiile ..
- Sunt glande de tip tubuloalveoolar tapetatecu un epiteliu cubic unistratificat muco-
secretor. Septurile ce delimiteaza lobii glandulari contin fibre musculare netede si striate.
Aceste glande secreta un mucus clar cu proprietati lubrifiante.
85.Organizarea generala a ovarului

Este un organ cu functie mixta (endo- si exocrina). Este un organ pereche situat
in pelvis, inapoia ligamentelor largi. El nu este invelit de peritoneu, care se
prinde doar la nivelul hilului ovarului unde continua epiteliul de acoperire de pe
suprafata ovarului.
Forma, dimensiunile si greutatea difera in functie de varsta femeii. In
perioada fertila ovarul are 6-8 g, lungime 3 cm, latime 2 cm si grosime 1 cm.
In structura ovarului intre 4 componente importante:
1. epiteliul de acoperire
2. albugineea
3. corticala
4. medulara

Epiteliul de acoperire
Se mai numeste si epiteliul germinativ Waldayer. Se numeste epiteliu
germinativ pentru ca s-a considerat ca la nivelul lui isi au originea celulele
germinative primordiale care dau nastere ovogoniilor. Dar, de fapt, originea lor
nu este la nivelul epiteliului ovarului ci la nivelul epiteliului celomic, in tesut
extragonadal.
Forma epiteliului variaza in functie de varsta:
 pana la pubertate epiteliul este simplu cilindric
 de la pubertate pana la menopauza este simplu cubic
 la menopauza este simplu pavimentos.
Aceste celule nu sunt sensibile la actiunea hormonilor ovarieni, deci
aspectul lor morfologic nu se modifica in functie de fazele ciclulul ovarian.
Ca aspect, au citoplasma putina iar la ME s-au obsrvat numeroase
formatiuni veziculare cu mucina, aglomerate catre polul bazal si multe granule
dense la fluxul de electroni. Initial s-a emis ipoteza ca aceste granule sunt
lizozomi care isi permeabilizeaza membrana cu 2-3 ore inainte de ovulatie si isi
elibereaza enzimele lizozomale la nivelul albugineei, iar aceste enzime vor slabi
peretele folicular al foliculului matur de Graaf, in zona in care acesta intra in
contact cu albugineea. Ulterior, dupa perfectionarea tehnicilor citoenzimatice, s-
a constata ca aceste granule nu sunt lizozomi deoarece ele dau rezultat negativ la
reactia Gömöri de evidentiere a fosfatazei acide.
Forma nucleului poate varia, in functei de forma celulei: celula cilindrica
are nucleu alungit, celula cubica are nucleu rotund iar celula scuamoasa are
nucleu turtit, paralel cu membrana bazala. La ME s-a observat ca nucleul
prezinta numeroase indentatii, care au tendinta sa fragmenteze nucleul in mai
multi lobi, fapt pentru care celula seamana cu un PMN, de unde a aparut si
ipoteza ca celula din epiteliul de acoperire al ovarului ar avea rol in apararea
locala a folicului matur de agentii patogeni din peritoneu.
La polul apical al celulei se evidentiaza o retea de microvili si printre ei
cativa cili.
Printre celulele epiteliului de acoperire se evidentiaza insule celulare care
pot sa degenereze chistic, formand microchiste ce se pot detasa de suprafata
ovarului, formand microchisturi paraovariene, care sunt anormale dar nu au
semnificatie patologica. Ele pot ramane ca atare sau pot sa degenereze calcar,
formand concretiuni calcare.

Albugineea
Este formata din tesut conjunctiv dens neorientat si incapsuleaza aproape
complet organul, cu exceptia hilului, fiind responsabila de culoarea albicioasa a
ovarului. Nici ea nu sufera influente din partea hormonilor ovarieni, fapt pentru
care nu isi modifica in timpul ciclului ovarian.
Uneori ea poate suferi ingrosari pasagere care pot fi responsabile de
ciclurile anovulatorii si poate degenera chistic. Cand albugineea se ingroasa
excesiv, apare sindromul ovarelor de portelan - Stein-Löwental care nu vor
ovula. Este necesara rezectia albugineei pentru vindecare.
Albugineea are un rol foarte important in ovulatie. La zona de contact
intre foliculul matur si albuginee, cu cateva ore inainte de ovulatie, se formeaza
stigma. Stigma reprezinta locul unde se va rupe albugineea. La acest nivel scade
fluxul sangvin, deoarece vasele isi schimba cursul, iar zona devine palida si
transparenta si se poate vedea vezicula cu foliculul matur, prin celioscopie, cu 2-
3 ore inainte de ovulatie.

Medulara ovarului
Se situeaza in centrul ovarului, inconjurata aproape complet de corticala,
cu exceptia hilului.
Este formata din tesut conjunctiv lax, bogat vascularizat, in care se gasesc:
 aa. helicine, care au un traseu spiralizat si care pe sectiune pot fi surprinse de
mai multe ori
 vene de calibru mare care formeaza plexuri
 vase limfatice
 fascicule de fibre musculare netede
 fibre nervoase
 celule ganglinare
 celule deciduale
 celule interstitiale Berger
 rete ovari (vestigiu embrionar ce apare uneori) care reprezinta canalul Wolf
si care se prezinta ca niste formatiuni tubulare acoperite de epiteliu simplu
cubic.

Corticala ovarului
Este componenta cea mai dezvoltata a ovarului. Ea variaza ca dezvoltare
in functie de varsta femeii. La pubertate are un maxim de dezvoltare, se gaseste
un numar maxim de foliculi ovarieni. Corticala scade apoi in grosime spre
menopauza, iar la menopauza apare ca un tesut conjunctiv fibros fara
parenchim.
D.p.d.v. structural, corticala are doua componente:
 stroma conjunctiva
 formatiunile parenchimatoase

Stroma conjunctiva
Este formata din tesut conjunctiv lax cu functii speciale: tesut conjunctiv
lax spinocelular in care predomina fibroblastele, in principal cele de forma
fusiforma, care sunt organizate in fascicule ce formeaza vartejuri in jurul vaselor
de sange si in jurul formatiunilor parenchimatoase. De asemenea, exista putina
substanta fundamentale si putine fibre de reticulina.
Fibroblastele au particularitati structurale si functionale diferite de
fibroblastele cu alte localizari. Aceste fibroblaste sunt foarte sensibile la
actiunea hormonilor ovarieni. Prin urmare:
 unele fibroblaste pot capata caractere de celula endocrina si vor edifica teaca
interna foliculara care va produce hormoni androgeni: androstendionul.
 alte fibroblaste se vor transforma in miofibroblaste sau chiar fibre musculare
netede si vor forma teaca externa foliculara.
 alte fibrobaste pot edifica in stroma conjunctiva glanda interstitiala a
ovarului care secreta hormoni ovarieni: estrogen si progesteron. Insa acest
lucru nu este posibil la om.

Formatiunile parenchimatoase
Acestea sunt:
 foliculii ovarieni
 corpul galben
 corpii albicans
Foliculii ovarieni pot fi si ei de mai multe feluri:
 evolutivi:
 primordiali
 primari:
 unilamelari
 multilamelari, preantrali sau plini
 secundari (veziculari) dintre care unii pot fi antrali
 matur (de Graaf) - antrali
 involutivi (atretici)

86.Foliculul matur de Graaf

Dintre foliculii anteriori, la fiecare ciclu ovarian se selecteaza un singur folicul


care se va matura. Acest folicul este cel mai mare dintre toti foliculii. El are un
diametru de 5 mm. El are o structura polara: la un pol se afla ovocitul iar la
celalalt pol se afla antrul folicular.
Ovocitul este cuprins in cumulus oophorus, printre celulele granuloasei
foliculare. Ovocitul are un diametru de 130 m, este inconjurat de zona
pellucida si de corona radiata si are toate caracteristicile morfologice ale
ovocitului din stadiul anterior.
Granuloasa foliculara se subtiaza, ajungand la 5-6 randuri de celule,
deoarece inceteaza diviziunile celulare si, prin cresterea cantitatii de lichid
folicular si implicit cresterea antrului folicular, are loc alunecarea celulelor
granuloasei foliculare unele pe langa altele si astfel are loc micsorarea
numarului de straturi.
Este prezenta membrana Slavianski si teaca interna si cea externa.
Intr-o etapa urmatoare, foliculul migreaza aproape de suprafata ovarului,
ia contact cu albugineea si se formeaza stigma, proces care are loc atunci cand
ovocitul impreuna cu zona pellucida si corona radiata se desprind de granuloasa
foliculara, cu 2-3 ore inainte de ovulatie.

Ovulatia reprezinta procesul de eliminare a ovocitului II, in fiecare luna,


alternanad de la un ovar la altul, in trompa uterina.
Pot avea loc si ovulatii spontane. Ele pot fi produse de medicamente
precum Clomifen, de stress, poluare, anticonceptionale oprite brusc. In caz ca
intr-o zi femeia a uitat sa ia anticonceptionalele, a doua zi ea trebuie sa ia doza
dubla.
Ovulatia are loc in ziua a 14-a a ciclului ovarian. Dupa ovulatie nu mai
pot avea loc ovulatii spontane, deoarece apare corpul galben care secreta
progesteron care impiedica maturarea unui alt folicul.
La ovulatie, la nivelul ovarului au loc descarcari de histamina,
vasopresina si acumulari de progesteron in lichidul folicular. Progesteronul va
activa plasminogenul care se va transforma in plasmina care va duce la
permeabilizarea membranei lizozmale. Aceasta permeabilizare va permite
eliberarea colagenazei, enzima foarte importanta in slabirea peretelui folicular.
Concomitent, din interiorul foliculului se exercita o presiune datorita
contractiei miofibroblastelor (care are loc sub actiunea histaminei) si care,
impreuna cu actiunea colagenazei, va duce la ruperea foliculului la zona de
contact cu albugineea. Ovocitul II va fi captat de trompa uterina.
Ceilalti foliculi, din totalul de 18-20 foliculi ce incep procesul de maturare
la fiecare ciclu ovarian, vor involua prin atrezie foliculara. Atrezia foliculara se
face diferit in functie de tipul de folicul:
 pentru foliculii mici (primordiali, primari unilamelari si primari multilamelari
mici) aceasta se face in doua etape:
 are loc involutia ovocitului pana dispare
 are loc apoi degenerescenta granuloasei pana dispare si ea complet
 pentru foliculii mari (foliculi primordiali multilamelari cu mai mult de 6
randuri ale granuloasei si foliculi secundari), involutia cuprinde mai multe
etape:
 involutia pana la disparitie a ovocitului I
 in locul lasat liber de disparitia ovocitului apare zona pellucida care se
ingroasa si se pliaza.
 in afara zonei pellucida, granuloasa degenereaza, se detaseaza de MB,
iar celulele dispar asincron. Prin urmare exista spatii libere in
granuloasa degenerata.
 teaca interna se hipertrofiaza. Unele din celulele tecii interne se pot
detasa de la nivelul foliculului si vor forma in stroma conjunctiva
insule ce reprezinta glandele interstitiale ale ovarului ce secreta doar
hormoni androgeni.

87.Foliculii ovarieni evolutivi

Foliculul primordial
Foliculii primordiali sunt cei mai numerosi. La nastere exista 400.000
foliculi primordiali in cele doua ovare. In viata intrauterina au loc fenomene de
atrezie foliculara prin apoptoza. Aceste fenomene pot exista si in momentul
nasterii, si in timpul sarcinii si la pubertate si la intrarea la menopauza, adica in
toate cazurile in care se schimba profilul hormonal al organismului. In timpul
sarcinii, corpul galben si din L5 placenta secreta hormoni ovarieni, iar la nastere
aceasta secretie dispare.
Foliculii primordiali sunt formati din ovocitul I si un singur rand de celule
foliculare.
Ovocitul I are un diametru de 25-30 m, un nucleu excentric, eucromatic,
cu nucleol vizibil (deoarece cromozomii nu sunt spiralizati inca). Citoplasma
este usor acidofila si are un aspect fin granular. La ME se observa mitocondrii
mici, RE, cateva zone Golgi, toate organitele fiind dispuse in jurul nucleului.
Membrana prezinta rari microvili.
In jurul ovocitului I sunt dispuse celulele foliculare care sunt celule
epiteliale turtite, cu citoplasma putina si care stabilesc intre ele jonctiuni de tip
desmozom. Aceste celule sunt asezate pe MB ce separa foliculul avascular de
stroma conjunctiva.
Pe parcursul cresterii foliculare creste ovoictul, cresc elementele
epiteliale, cresc elementele conjunctive. La inceput creste mai mult ovocitul iar
in a doua jumatate cresc mai mult celulele foliculare si tecile conjunctive. In
final, ovocitul va ajunge pana la 130 m.

Foliculul primar unilamelar


Foliculul primar unilamelar este un pic mai mare decat foliculul
primordial. Ovocitul are un diametru de aprox. 50 m. Ovocitul se incarca de
citoplasma acidofila si cu granulatii (incluziuni de glicogen). La ME se observa
ca organitele celulare cresc ca numar si se hipertrofiaza. Mitocondriile se
disperseaza in toata citoplasma, aparatul Golgi se dispune in ectoplasma
periferica si creste numarul de microvili de pe membrana.
Celulele foliculare sunt de forma cubica, sunt atasate unele de altele prin
desmozomi si sunt asezate pe MB care separa foliculul de stroma conjunctiva.
Foliculul primar unilamelar este si el avascular.

Foliculul primar multilamelar (plin, preantral)


Ovocitul I creste foarte mult in dimensiuni. El ajunge la un diametru de
125-135 m. Prezinta o citoplasma abundenta, cu multe incluziuni de glicogen.
Mitocondriile sunt hipertrofiate si dispuse in toata citoplasma. REN si RER este
si el hipertrofiat. Aparatul Golgi este hipertrofiat si dispus in ectoplasma.
Nucleul creste si el si de acum se va numi vezicula germinativa iar nucleolul se
va numi pata germinativa. Membrana prezinta multi microvili.
In jurul ovocitului I apare o zona foarte acidofila numita zona pellucida.
Ea este alcatuita din glicoproteine secretate de ovocit se de celulele foliculare.
La ME, zona pellucida are un aspect striat, striurile fiind formate de unirea
microvililor ovocitului cu prelungirile celulelor foliculare din primul rand.
In afara zonei pellucida, celulele foliculare se inmultesc si se dispun pe
mai multe straturi. Se constituie astfel granuloasa foliculara. Granuloasa
foliculara este alcatuita din celule mari, poligonale, cu caractere morfologice de
celule secretoare de hormoni steroizi. Ele contin picaturi lipidice, mitocondrii cu
criste tubuloveziculare si cantitati importante de REN. Intre celulele granuloasei
se stabilesc jonctiuni desmozomale si jonctiuni gap. Granuloasa foliculara nu
este niciodata vascularizata.
In membrana unor celule ale granuloasei se exprima receptori pentru FSH.
Numarul receptorilor creste progresiv ajungand la 1.500 receptori / celula. Dar
nu toate celulele prezinta receptori pentru FSH. O data ajuns mesajul la o celula
cu receptori, acesta se transmite prin intermediul jonctiunilor gap la toate
celulele din granuloasa. FSH induce procesul de aromatizare a
androstendionului la estriol, proces care are loc numai in celulele granuloasei cu
ajutorul unei enzime, aromataza, care este activata de FSH.
In afara granuloasei foliculare incepe diferentierea tecilor.
Prima teaca, interna, este formata din cateva straturi concentrice de
fibroblaste fusiforme cu caracter de celule secretorii de hormoni steroizi. Ele
secreta androstendionul. Ele au receptori pentru LH care stimuleaza secretia de
androstendion.
A doua teaca, externa, este alcatuita din miofibroblaste. Ea contine
numeroase vase de sange, in special capilare, care penetreaza si teaca interna,
fara sa o depaseasca si formeaza plexuri capilare in jurul folicului.
In aceasta perioada se diferentiza si membrana Slavianski care in acest
stadiu este discontinua. Ea este de fapt MB a epiteliului folicular devenit acum
granuloasa foliculara.
La MO, limita dintre teci este greu vizibila, limita intre teaca interna si
stroma este de asemenea dificila dar limita dintre teaca interna si granuloasa este
usor vizibila.
Cand granuloasa foliculara ajunge la 6-12 randuri celulare, ea incepe sa
secrete estrogeni. Androstendionul, precursor al hormonilor estrogeni, este
sintetizat in celulele tecii interne. El treverseaza membrana Slavianski si
patrunde in celulele granuloasei foliculare. La acest nivel este activata aromataza
in prealabil, de catre FSH. Daca activarea aromatazei de catre FSH nu a avut
loc, androstendionul insusi va activa aromataza, insa doara atunci cand este in
cantitati mici. Prin activarea aromatazei, androstendionul este transformat in
estriol.
Daca exista insa cantitati mari de androstendion, acesta va inhiba
aromataza, activarea ei facandu-se doar de catre cantitati mici de androgeni. Prin
inhibarea aromatazei se acumuleaza 5’androgeni care nu mai pot fi transformati
in estriol si foliculul devine atretic. Succesul unui folicul de a se matura depinde
de capacitatea lui de a converti mediul androgenic in mediu estrogenic. Din 20
de foliculi care intra in procesul de maturare la fiecare ciclu ovarian, unul singur
ajunge la maturare.
Foliculul primar multilamelar secreta estrogeni si lichid folicular. Ambele
sunt secretate de catre granuloasa foliculara. Lichidul folicular se va acumula
intre celulele granuloasei, se disociaza granuloasa, si se formeaza niste vacuole,
cavitati cu lichid folicular, acidofile in jurul carora celulele foliculare se dispun
radiar. Acestea, impreuna cu vacuola de lichid folicular, alcatuiesc corpii
Call-Exner. Pe masura ce lichidul folicular se secreta, cavitatile cresc, unele vor
conflua, devin din ce in ce mai mari, iar prin confluenta tuturor vacuolelor se
formeaza o cavitate unica, antrul folicular. In acest stadiu avem de a face cu in
folicul secundar, vezicular, antral.

Foliculul secundar (vezicular, antral)


Granuloasa foliculara prezinta caracteristicile descrise mai inainte.
Ovocitul I are un diametru de 130 m, nucleu este vezicula germinativa
iar nucleolul este pata germinativa. Ovocitul I prezinta toate celelalte
caracteristici enumerate mai inainte. In jurul ovocitului I se afla zona pellucida.
Pe masura ce se formeaza antrul folicular se va forma si corona radiata, care va
ramane legata de granuloasa foliculara prin discul proliger. Cumulus oophorus
este o formatiune formata din ovocit, impreuna cu zona pellucida, corona
radiata, granuloasa foliculara si discul proliger.
Lichidul folicular contine: estrogeni, androgeni, FSH, LH si putin
progesteron (apare inainte de ovulatie). De asemenea, el mai contine
glicozaminoglicani si proteine de reglare a sintezei de hormoni steroizi.
Granuloasa foliculara este separata de teaca interna prin membrana
Slavanski. La exterior se gasesc teaca externa si teaca interna foliculara.

88.Corpul galben
Structurile epiteliale si conjunctive ramase in corticala ovarului dupa expulzarea
ovocitului se organieaza intr-o formatiune cu rol endocrin numita corp galben
(luteinic), denumire ce se datoreaza pigmentului ce se acumuleaza in celulele
sale si care este de culoare galbena.
La ovulatie se expulzeaza ovocitul si lichidul folicular. Prin urmare,
peretii colabeaza, se pliaza, si dau un aspect policiclic, cu multe indentatii.
Evolutia corpului galben cuprinde 3 perioade importante:
1. perioada de luteinizare
2. perioada de vascularizatie
3. perioada de regresie

Perioada de luteinizzare
In momentul in care foliculul matur a expulzat ovocitul, se deschid vasele
de sange care fac sangele sa extravazeze si va patrunde in antrul folicular.
Sangele se va coagula si se va forma un cheag. Cheagul va fi invadat de tesut
conjunctiv si se va forma un cheag invadat de tesut conjunctiv.
Granuloasa foliculara si si teaca interna sufera procese de luteinizare.
Granuloasa luteinica va reprezenta 80% din parenchimul corpului galben iar
celulele tecale luteinice vor reprezenta 20% din parenchimul corpului galben.
Diferentele intre cele doua tipuri de celule luteinice constau in aceea ca celulele
granuloase sunt de 2,3 ori mai mari decat celelalte, avand un diametru de 50-60
m fata de 15-20 m cat au celulele tecale. De asemenea, citoplasma celulelor
granuloase este mai palida, in timp ce citoplasma celulelor tecale este mai densa,
mai intens acidofila.
Luteinizarea este un proces ce cuprinde mai multe etape. Mai intai are loc
hipertrofierea celulelelor (cresc in dimensiuni), apoi are loc hipertrofierea
organitelor, aparand multe mitocondrii cu criste tubulo-veziculare, REN, RER,
aparat Golgi si numeroase picaturi lipidice. Apoi celulele se incarca cu un
pigment de culoare galbena (luteina).

Perioada de vascularizatie
Vasele de sange de la nivelul tecii interne patrund in granuloasa luteinica
si vor apare lacuri sangvine in granuloasa luteinica.

Perioada de regresie
Regresia se face diferentiat, in functie de aparitia sau nu a unei sarcini.
Daca nu apre o sarcina, corpul galben se va numi corp galben menstrual,
catamoenial si va incepe sa involueze in ziua a 10-14-a de la formare.
Daca apare o sarcina, corpul galben va exista in corticala ovarului pana in
L6, cand va incepe sa involueze dar nu va disparea de tot. El are dimensiunile de
2, 3 ori mai mari decat un folicul matur si secreta estrogeni, progesteron (care
este miorelaxant) si relaxina (care se secreta doar in sarcina si are rol de a
facilita imbibitia apoasa a articulatiilor bazinului, in special a simfizei pubiene).
Corpul galben de sarcina involueaza dinspre cheagul din centru catre granuloasa
luteinica si teaca, inlocuind celulele granuloasei si celulele tecale cu bandelete
de tesut conjunctiv bogat in fibre de colagen. Inainte de inlocuire, nucleii
celulelor luteinice devin picnotici si se incarca in exces cu pigment luteinic.
Treptat se va forma in locul corpului galben, corpul albicans (alb de la
fibrele de colagen) care apoi sufera o degenerescenta hialina si in final rezulta o
structura amorfa care nu fixeaza nici un coloarant (nu are tinctorialitate). El
formeaza o cicatrice la suprafata ovarului.

89.Clasificarea foliculilor evolutivi

1)Primordiali : acesti foliculi sunt foarte numerosi : 400 000 foliculi/ambele ovare la nastere ;

2) Evolutivi = Pe cale de crestere :


-Primari – de 2 tipuri :unilamelari / multilamelari ( preantrali)
-Secundari (veziculari – cu particularitatea foliculului antral; )
-Matur = De Graaf – este un folicul vezicular antral

3)Involutivi = foliculi atretici

90.Evenimente care se produc in foliculul matur in apropierea si in timpul


ovulatiei

Ovulatia reprezinta procesul de eliminare a ovocitului II, in fiecare luna,


alternanad de la un ovar la altul, in trompa uterina.
Pot avea loc si ovulatii spontane. Ele pot fi produse de medicamente
precum Clomifen, de stress, poluare, anticonceptionale oprite brusc. In caz ca
intr-o zi femeia a uitat sa ia anticonceptionalele, a doua zi ea trebuie sa ia doza
dubla.
Ovulatia are loc in ziua a 14-a a ciclului ovarian. Dupa ovulatie nu mai
pot avea loc ovulatii spontane, deoarece apare corpul galben care secreta
progesteron care impiedica maturarea unui alt folicul.
La ovulatie, la nivelul ovarului au loc descarcari de histamina,
vasopresina si acumulari de progesteron in lichidul folicular. Progesteronul va
activa plasminogenul care se va transforma in plasmina care va duce la
permeabilizarea membranei lizozmale. Aceasta permeabilizare va permite
eliberarea colagenazei, enzima foarte importanta in slabirea peretelui folicular.
Concomitent, din interiorul foliculului se exercita o presiune datorita
contractiei miofibroblastelor (care are loc sub actiunea histaminei) si care,
impreuna cu actiunea colagenazei, va duce la ruperea foliculului la zona de
contact cu albugineea. Ovocitul II va fi captat de trompa uterina.
Ceilalti foliculi, din totalul de 18-20 foliculi ce incep procesul de maturare
la fiecare ciclu ovarian, vor involua prin atrezie foliculara. Atrezia foliculara se
face diferit in functie de tipul de folicul:
 pentru foliculii mici (primordiali, primari unilamelari si primari multilamelari
mici) aceasta se face in doua etape:
 are loc involutia ovocitului pana dispare
 are loc apoi degenerescenta granuloasei pana dispare si ea complet
 pentru foliculii mari (foliculi primordiali multilamelari cu mai mult de 6
randuri ale granuloasei si foliculi secundari), involutia cuprinde mai multe
etape:
 involutia pana la disparitie a ovocitului I
 in locul lasat liber de disparitia ovocitului apare zona pellucida care se
ingroasa si se pliaza.
 in afara zonei pellucida, granuloasa degenereaza, se detaseaza de MB,
iar celulele dispar asincron. Prin urmare exista spatii libere in
granuloasa degenerata.
 teaca interna se hipertrofiaza. Unele din celulele tecii interne se pot
detasa de la nivelul foliculului si vor forma in stroma conjunctiva
insule ce reprezinta glandele interstitiale ale ovarului ce secreta doar
hormoni androgeni.

91.Trompa uterina
Este un organ pereche, cavitar, localizat in cavitatea peritoneala, dispus lateral
de uter si medial de ovar. D.p.d.v. anatomic prezinta 4 rediuni:
 zona infundibulara
 zona ampulara
 zona istmica
 zona intramurala
Trompa uterina prezinta si 2 orificii prin care comunica:
 cu cavitatea peritoneala - in zona infundibulara
 cu cavitatea uterina - ostiumul tubar
D.p.d.v. histologic peretele are trei tunici:
 mucoasa
 musculara
 seroasa

Mucoasa
Prezinta numeroase falduri sau pliuri longitudinale care umplu lumenul si
ii dau un aspect labirintic. Aceste falduri se ramifica dar nu se anastomozeaza,
astfel incat fenestrele dintre falduri comunica intre ele. Acesta este un element
de diagnostic diferential intre trompa uterina si vezicula seminala unde faldurile
se anastomozeaza si fenestrele nu mai comunica intre ele.
Faldurile sunt lungi si dese in zona infundibulara si se reduc ca numar in
zona istmica. Ele dispar in zona intramurala unde intalnim o mucoasa aproape
neteda. Aceste falduri au rol in deplasarea ovulului sau zigotului catre cavitatea
uterina.
Mucoasa contine un epiteliu si un corion (lamina propria).
Epiteliul contine trei tipuri de celule:
1. Celulele ciliate - cilii lor vin in contact cu lumenul. Aceste celule predomina
in faza foliculara, cilii dezvoltandu-se sub actiunea astrogenilor. Cilii au rolul
de a deplasa lichidul de la suprafata mucoasei, impreuna cu ovulul sau
zigotul. Ei faciliteaza si deplasarea spermatozoizilor pana la zona ampulara.
2. Celulele secretorii - sunt mai scurte, au polul apical rotunjit. Ele nu vin in
contact cu lumenul in faza foliculara cand numarul lor este si foarte redus.
Ele cresc insa ca numar in faza luteinica si intra in contact cu lumenul
deoarece celulele ciliate se reduc ca inaltime.
3. Celulele intercalate - vin in contact cu MB dar nu ajung niciodata in contact
cu lumenul. Ele sunt precursori ai celulelor secretorii in care se vor
transforma in timpul fazei luteinice.
Celulele secretorii produc un lichid care are rol in:
 capacitatia spermatozoizilor
 troficitatea oului sau ovulului
 transportul ovulului sau al zigotului
Prin urmare, participa la transportul oului sau ovulului urmatoarele
elemente:
 cilii celulelor ciliate
 faldurile mucoasei
 musculara, prin miscarile sale peristaltice
Corionul este format din tesut conjunctiv lax bogat vascularizat dar fara
glande. Vasele sunt mari, artere sau vene, care in timpul ovulatiei devin
hiperemice, turgescente, conferind trompei uterine un grad mare de
distensibilitate si o reducere a motilitatii ei care este necesara pentru a se putea
aplica pe ovar pentru a capta ovulul.

Tunica musculara
Este alcatuita din muschi neted dispus in doua straturi: circular intern si
longitudinal extern.
Tunica musculara este mai groasa in zona intramurala si istmica si este
mai subtire in zona ampulara si infundibulara. Ea ajuta la deplasarea oului sau
ovulului si a spermatozoizilor.

Seroasa
Este alcatuita din spiteliu simplu pavimentos si tesut conjunctiv bogat
vascularizat. De fapt seroasa este alcatuita din mezoteliul peritoneal.

Rolurile trompei uterine


 Trompa uterina preia ovocitul II in ovulatie. Acesta poate fi fertilizat in zona
ampulara, caz in care el isi va definitiva a doua diviziune meiotica si se va
forma, prin unirea cu spermatozoidul, zigotul (oul).
 In trompa uterina incepe segmentatia oului timp de 4-5 zile
 Dupa 4-5 zile, prin ostium, oul va fi impins in cavitatea uterina unde el va
nida.
 La nivelul trompei uterine se poate implanta oul segmentat. Aceasta se poate
intampla din mai multe cauze:
 dupa anexite acute netratate, care s-au cronicizat si au dus la
micsorarea sau chiar astuparea ostiumului
 datorita malformatiilor trompui uterine (lumen prea ingust, foarte
lungi, foarte inalte sau infantile)
Daca implantarea s-a facut in zona istmica sarcina nu se dezvolta mai
mult de 2-3 saptamani dupa care trompa se rupe, apare hemoragia si este
necesara interventia chirurgicala de urgenta.
Daca implantarea se face in zona ampulara sau infundibulara sarcina se
poate dezvolta 2-3, maxim 4 luni dupa care se produce avort prin ruptura de
trompa uterina sau evacuare in cavitatea peritoneala, in ambele cazuri
existand hemoragie si necesitand interventia chirurgicala de urgenta.

92.Uterul – organizarea structurala


Este un organ cavitar-cale genitală feminină,localizat în pelvis pe linia mediană ,
înapoia vezicii urinare, şi înaintea rectului.Are formă de pară, localizat cu partea mai
dilatată în sus. Din puct de vedere anatomic i se descriu trei porţiuni:
- corpul uterin
- istmul uterin
- colul uterin
Partea corpului uterin cuprinsă între cele doua ostiumuri tubare se numeşte
fundul uterin.Din cosiderente de ordin practic ,corpul şi istmul uterin se studiază
împreună.
Peretele uterin la nivelul corpului este relativ gros si este format din trei straturi.:
 endometrul- mucoasa uterine
 miometrul- musculara uterina
 seroasa sau adventicea în funcţie de componenta luată în discuţie.

Mucoasa istmului uterin este mai subţire, este mai puţin sensibilă la actiunea hormonilor
ovarieni şi este practic din punct de vedere structural un hibrid endocervical-endometrial.
Perimetrul-reprezentat de mezoteliul peritoneal , alcătuit din epiteliu simplu pavimentos
aşezat pe o membrană bazală.
Miometrul ( Mis+ muschi metra= uter) este stratul cel mai gros al uterului şi este alcătuit
din benzi de muşchi neted separate de ţesut conjunctiv. Aceste bandelete formază 3-4 straturi sau
pături foarte slab definite . Straturile intern si extern sunt alcatuite din fibre musculare cu orientare în
principal longitudinală paralele cu axul lung al organului dar şi cu dispoziţie circulară.Stratul mijlociu
este cel mai gros si are fibrele musculare dispuse circular şi helicoidal(oblic-spiralat),contine vase de
sânge de calibru mare(vasele arteriale arcuate) de calibru mare.O caracteristică demna de luat in
consideraţie este că media arterelor se continuă fără o limită netă cu fibrele musculare ale miometrului,
acestora deci le lipseşte adventicea. În timpul sarcinii miometrul trece printr-o faza mare de creştere ca
rezultat al hiperplaziei şi hipetrofiei( cresterea numărului şi mărimii fiberelor musclare). În timpul
sarcinii multe fibre musculare au activitate de secreţie şi sinteză de proteine ex :colagen, promovând
creşterea conţinutului în colagen.Creşterea miometrului este realizată şi prin fenomene de metaplazie a
celulelor conjunctive.După sarcină există o distrucţie mare de fibre musculare netede, reducerea în
mărime a altora urmată de o degradare enzimatică a colagenului.

93.Endometru – topografie si modificarile sub actiunea hormonilor


ovarieni

Ciclul endometrial reprezinta ciclul menstrual, are o durata de 28 de zile de


obicei si se suprapune perfect peste ciclul ovarian. El are mai multe faze:
 faza menstruala (2-5 zile)
 faza proliferativa (estrogenica) - corespunde fazei foliculinice din ciclul
ovarian (din ziua 5 pana in ziua 14)
 faza secretorie (progesteronica) - corespunde fazei luteinice din ciclul
ovarian (din ziua 14 pana in ziua 28)
Variabilitatea duratei ciclului este data de variabilitatea duratei fazei
proliferative, durata fazei secretorii fiind constanta.
 faza proliferativa:
 endometrul se reface pe baza stratului bazal (de la 2 mm grosime
acesta va ajunge la 8-9 mm)
 in epiteliul de acoperire predomina celulele ciliate si celulele
proliferative
 glandele uterine au lumen ingust, nu au produs de secretie in lumen,
sunt rectilinii, avand o crestere concomitent cu stroma. Predomina
celulele proliferative iar in faza proliferativa tardiva apar si celulele
secretorii. Epiteliul are un aspect de pseudostratificare deoarece in
peretii glandelor uterine se evidentiaza numeroase mitoze.
 stroma este densa, bogat celulara, predominand celulele stromale
reticulare de tip fibroblast. Si la acest nivel sunt prezente mitozele.
 arterele spiralate sunt drepte, au lumenul ingust si peretele subtire. Ele
se spiralizeaza in faza proliferativa tardiva
 se evidentiaza numeroase fibre de reticulina
 Faza secretorie
 glandele, in sectiune transversala au aspect spiralat sau stelat.
 epiteliul de acoperire este format din celule ciliate si celule secretorii
 glandele uterine devanseaza in crestere stroma, asupra lor se exercita o
presiune si ele se spiralizeaza. Glandele vor fi deci spiralate sau stelate.
In epiteliul glandular predomina celulele secretorii. Epiteliul nu mai
are aspect de pseudostratificare. Ele au lumen larg in care se
evidentiaza produsul de secretie intens acidofil.
 in stroma nu mai exista mitoze si se gasesc celule stromale reticulare
de tip fibroblast alaturi de celule xantomatoase, celule granulomatoase,
limfocite si rare plasmocite.
 se evidentiaza fibrele de reticulina
 arterele spiralate au peretele gros ce prezinta contractii ritmice cu
frecventa de 6-0-70 / min. La sfarsitul fazei secretorii apar sunturi
arteriovenoase, adevarate lacuri de sange dispuse in corionul de sub
epiteliul de acoperire. La sfarsitul fazei secretorii, cand nu se mai
secreta estrogeni si progesteron apar contractii lungi ale aa. spiralate
care vor duce la aparitia ischemieie, a necrozei, impastarii tesutului si
in final a descuamarii sale. Descuamarea este parcelara, se face prin
eliminarea si a unei cantitati variabile de sange. Prin urmare apare
sange in lumenul glandei uterine.

94.Colul uterin – particulariati strucurale

Reprezinta partea inferioara a uterului, cu forma de butoias, la nivelul careia se


insera vaginul. Prin urmare, colul uterin are doua portiuni:
 supravaginala
 infravaginala
Lumenul colului uterin se numeste canal cervical. El are doua orificii:
 intern - asigura comunicarea cu istmul uterin
 extern - esigura comunicarea cu vaginul
Pe o hemisectiune la nivelul colului uterin se observa ca central se afla un
ax fibromuscular format din 75-85% tesut conjunctiv fibros si 15-25% muschi
neted. Fibrele musculare netede sunt organizate in fascicule separate de tesut
conjunctiv fibros. Colul uterin este mai dur decat corpul uterin. Sub influenta
hormonilor ovarieni si placentari, axul conjunctiv muscular se ramoleste si colul
se inmoaie si are aspect catifelat.
Colul uterin este impartit in doua parti:
 endocolul (spre canalul cervical)
 exocolul

Endocolul
Epiteliul de acoperire este epiteliu simplu cilindric, bogat in celule
mucoase. Acest epiteliu se invagineaza in corion si da nastere glandelor
cervicale care sunt tubulare ramificate. Ele au lumenul mai larg decat glandele
uterine si prezinta adesea produs de secretie cu tenta acidofila in lumen.
Corionul este format din tesut conjunctiv lax bogat vascularizat. Uneori
orificiile de varsare ale glandelor epiteliale se pot obstrua (in infectii). Atunci
produsul de secretie se aduna in lumenul glandular, epiteliul glandular se turteste
si se formeaze un ou (chist) al lui Naboth. Cand aceste chisturi sunt foarte
multe ele proemina in canalul cervical si il pot chiar obstrua, caz in care este
necesara interventia chirurgicala.

Exocolul
Este acoperit de epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat. Prezinta
un corion fara glande dar care contine tesut conjunctiv dens bogat vascularizat
cu vase de calibru mare (artere si vene) si filtrat limfocitar nodal sau difuz.
Secretia colului uterin este foarte importanta. Ea difera in functie de fazele
ciclului ovarian. Aceasta secretie este mai apoasa in timpul ovulatieim facilitand
patrunderea spermatozoizilor prin canalul cervical. In faza progesteronica
secretia este vascoasa pentru a impiedica patrunderea germenilor. Secretia de la
acest nivel poarta numele de glera. Glera participa si la formarea secretiei
vaginale normale.
Jonctiunea epiteliu simplu cilindric - epiteliu pluristratificat pavimentos
nekeratinizat este brosca. Aceasta jonctiune este frecvent sediul unor tumori,
cancerul de col uterin fiind foarte frecvent dar nu se moare din aceasta cauza,
indicele de mortalitate fiind de 8 : 100.000.

95.Vaginul – organizare structurala, frotiuri vaginale

Este un conduct musculo-fibros cilindric care se insera la nivelul colului uterin


unde determina aparitia a 4 funduri de sac.:
 doua funduri de sac laterale
 fundul de sac posterior - cel mai larg, locul de prelevare a secretiilor
 fundul de sac anterior - cel mai scurt
Peretele vaginal are mai multe tunici:
 mucoasa
 musculara
 adventice

Mucoasa
Nu are glande. Secretiile vaginale se formeaza insa din:
 glera de la nivelul endocolului
 transudatia plasmatica ce are loc la nivelul vaselor mari ale corionului din
mucoasa vaginala.
Secretia vaginala are un pH acid. Daca pH-ul ar fi neutru sau chiar bazic
mucoasa ar fi foarte expusa la infectii. PH-ul este acid deoarece celulele
mucoase sintetizeaza glicogen. Celulele superficiale, incarcate cu glicogen, se
descuameaza iar glicogenul se raspandeste in lumen. El va fi metabolizat la acid
lactic de bacilul Dodderlain care constituie flora bacteriana saprofita a vaginului.
Astfel pH-ul mucoasei vaginale este acid.
Epiteliul este pluristratificat pavimentos nekeratinizat in care se gasesc
zone de precornificare (prekeratinizare) deoarece in celulele superficiale
epiteliale exista keratohialina. Epiteliul vaginal are o grosime variabila, intre
150-200 m si e format din urmatoarele straturi celulare:
 stratul bazal, la nivelul MB - un singur rand de celule
 stratul parabazal - 3-4 straturi de celule
 stratul intermediar
 stratul superficial
Celulele stratului superficial se pot descuama si prin urmare ele se pot
preleva in secretia vaginala. Din secretie se va face un frotiu care se va colora
prin tehnica Babes-Papa-Nicolau care foloseste mai multi coloranti:
 pentru nucleu se foloseste hemalaunul
 pentru citoplasma se foloseste fuxina acida si verdoglobina???????
Celulele mucoase:
 Celulele bazale sunt celule cubice sau usor rotunjite, cu diametrul de 15 m,
cu un nucleu de 10 m diametru, eucromatic si cu citoplasma bazofila.
 Celulele parabazale au diametrul de 20 m, cu un nucleu de 8-9 m
diametru, citoplasma bazofila.
 Celulele intermediare sunt de doua feluri:
 celule adevarate - au aspect de nacela (naviculare). Ele apar doar pe
frotiurile de sarcina. Astfel se poate pune diagnosticul de sarcina
inainte sa se pozitive testele hormonale.
 celule mari - au diametrul de 25 m iar nucleul are un diametru de 5-6
m. Celula sufera fenomene de prepicnoza si apoi picnoza prin
cariorecsis (fragmentarea nucleului) si carioliza (liza nucleului).
Aceste celule au citoplasma bazofila sau amfofila deoarece incepe
secretia de glicogen care se dispune perinuclear
 Celulele superficiale - prezinta acumulari lipidice perinuclear.
Sub influenta estrogenilor celulele epiteliale se matureaza rapid si vor fi
multe celule acidofile cu nuclei picnotici. In faza estrogenica deci:
 indicele acidofil este de 70%
 indicele picnotic este de 90%
Progesteronul faciliteaza descuamarea celulelor sin stratul intermediar si
parabazal. Prin urmare el impiedica maturarea. In faza progesteronica deci:
 indicele acidofil este de 5-10%
 indicele picnotic este de 5%
Prin stabilirea celor 2 indici este cel mai usor de stabilit profilul hormonal
al persoanei.
In faza luteinica, in epiteliul vaginal exista si limfocite. Acestea nu trebuie
interpretate ca o stare de infectie.

96.Glanda mamara – stare de repaus, stare de activitate

Se gaseste in partea anterioara a toracelui, prepectoral, in hipodermul regiunii.


Fiecare din cele doua glande are in structura sa 15-20 lobi glandulari,
fiecare lob fiind o glanda separata, cu canal de extcretie propriu (canal
galactofor) care se deschide la nivelul mamelonului prin porul galactofor.
Lobul glandular este format din lobuli glandulari delimitati intre ei de
tesut conjunctiv fibros si adipos. In lobuli este stroma, formata din tesut
conjunctiv lax, si parenchimul. In tesutul conjunctiv lax stromal exista limfocite
si plasmocite care cresc ca numar in faza progesteronica si in timpul sarcinii. Se
secreta si IgA care se transmite prin laptele matern la nou-nascut si se realizeaza
astfel imunizarea pasiva.
In stroma, premenstrual, apare un edem stromal si se produce mastrodinia
premenstruala.

Glanda mamara in repaus


Parenchimul are canalele de secretie intralobulare delimitate de epiteliu
simplu cubic si insule de celule secretorii in repaus care pot fi izolate sau atasate
la un canal secretor intralobular. Canlul intralobular se varsa intr-un canal
extralobular (canal galactofor) care sunt delimitate de un epiteliu bistratificat
cubic sau cilindric. Inainte de varsare, canalul galactofor se dilata si formeaza un
sinus galactofor care este delimitat de derm pe de o parte si de epiteliul
bistratificat al canalului galactofor pe de alta parte.

Glanda mamara in lactatie


Celulele secretorii aflate in repaus devin active, inmuguresc si vor da
nastere acinilor glandulari care au forme si marimi diferite. Acinii vor fi
delimitati de epiteliu simplu cubic. In lumenul acinilor exista laptele, produsul
de secretie care este acidofil. Stroma se reduce, in rest, celelalte structuri aau
aceeasi alcatuire ca in repaus.
Secretia este apocrina.

97.Placenta

- org ce asig schimburi materno-fetale in timpul sarcinii si fct endocrina ;


compon : placa bazala, sist vilozitar, placa coriala
- Partea materna = deciduas basalis – endometru modificat alc din ? bazala cu
straturile compact si spongios.
- Partea fetala acoperita de amnios = placa choriala cu vilozit tertiare si
vilozit crampon , contine ramificatii ale vaselor ombilicale , captusita d
amnios; fibrocite, cel Hofbauer, sist contractil adiacent vaselor sg fetale.
- Sist vilozitar =Vilozit coriale = unitatea functionala placentara cu structura
dinspre ext-int : sincitiotrofoblast (margine in perie la interfata cu sg
matern,cu rol d mb selectivo-permeabila, citoplasma cu RER, ribozomi,
incluziuni lipidice, ap Golgi, Mitocondrii, jonctiuni de tip desmozom , nuclei
grupati treptat in noduri sincitiale), citotrofoblast (cel rotunde, nc cu
membrane trilaminate, pori si nucleoli hipercromatici mari), MB trofoblast
(lamina lucida, lamina densa cu collagen I si IV, strat reticular), stroma
vilozitara (tes conj cu cel stelate si rotunde; fibroblasti cu rol in transport fier,
cel reticulare mari si mici, cel Hofbauer cu citoplasma vacuolata)

98.Epidermul – organizare structurala

- Stratul extern al pielii


- Epiteliu pavimentos stratificat keratinizat
- Derivat din ectoderm
- Avascular
- Inervat doar de terminatii nervoase libere neincapsulate
- Epidermul contine popoulatii celulare specializate pentru a indeplini functii
specifice
- 2 populatii majore
- Keratinocitele – continut mare de keratina
- Melanocitele
- 2 populatii minore
- Langherhans
- Merkel
- Este compus din 5 straturi de keratinocite aflate in stadii diferite ale
procesului de diferentiere:
- Stratul bazal
- Stratul spinos
- Stratul granulos
- Stratul lucidum (doar in pielea groasa)
- Stratul cornos
- Stratul bazal (germinativ)
- Un strat de celule columnare
- Nucleu mare, eucromatic
- Citoplasma bazofila
- Contine filamente intermediare de citokeratina (tonofilamente) si granule
de melanina
- Sintetizeaza involucrina care in acest stadiu se afla in forma sa solubila
- Continutul in citokeratina creste pe masura ce keratinocitele avanseaza
spre stratul cornos
- Sunt atasate prin desmozomi de celulele invecinate si prin
hemidesmozomi de MB
- Stratul spinos
- Alcatuit din cateva straturi de keratinocite mari situate deasupra stratului
bazal
- Celulele sunt cubice sau poligonale in partea profunda si cu tendinta de
aplatizare in regiunea superficiala
- Citoplasma contine:
- Tonofilamente – formeaza benzi – se insera la nivelul placilor
desmozomale din varful prelungirilor si determina un aspect spinos
- Corpi lamelari – apar in celulele superficiale – sunt vezicule ce se
desprind din cisternele golgiene, delimitate de endomembrane, contin
glucosilceramide
- Granule de melanina
- Stratul bazal si cel spinos alcatuiesc corpul malpighian – zona mitotica a
epidermului
- Stratul granulos
- Deasupra stratului spinos
- 3-5 straturi celulare unite prin desmozomi
- incepe procesul de apoptoza, nucleul devine picnotic, organitele incep
sa degenereze
- citoplasma contine:
- tonofilamente numeroase grupate in fascicule groase – tonofibrile
- numeroase granule de keratohialina – continutul lor se imprastie
peste filamentele de keratina creand punti intre acestea –
alfakeratina
- corpii lamelari – isi elibereaza continutul in spatiul intercelular din
straturile superficiale – sigileaza straturile profunde de mediul
exterior si impiedica difuzia substantelor nutritive la celulele
superficiale
- Stratul lucidum
- Deasupra stratului granulos
- Inconstant, prezent doar in pielea groasa a palmelor si talpilor
- Apare ca o banda ingusta, acidofila, translucida, formata din
keratinocite turtite
- Limitele intercelulare, organitele si nucleii nu sunt vizibile
- Citoplasma contine:
- Tonofibrile – agregate de citokeratina
- Eleidina
- Involucrina
- Stratul cornos
- Stratul superficial
- Alcatuit din mai multe straturi de keratinocite turtite, anucleate, lipsite de
organite, cu membrane ingrosate
- Numarul de straturi este mai mare in pielea groasa – 20
- Reprezinta stadiul final al keratinizarii si citoplasma este plina de keratina
matura
- Celulele moarte se exfoliaza continuu si sunt inlocuite de celule din
straturile profunde
99.Keratinocitele si procesul de keratinizare

- Keratinocitele
- Sunt populatia majoritara
- Contin filamente intermediare de keratina moale (cys-lys-hys)
- Stabilesc jonctiuni de tip desmozom, hemidesmozom ce realizeaza
coeziune intre celule si intre celule si MB
- Participa la continua reinoire a pielii prin parcurgerea a 4 procese
- Reinoirea/mitoza
- Diferentierea/keratinizare
- Moartea celulara
- Exfolierea
- Intregul proces dureaza 15-30 zile
- Un strat celular produs de un val de mitoze in stratul bazal va parcurge
sincron procesul de keratinizare
- Fiecare nou val impinge spre suprafata straturile celulare produse anterior
- In stadiile finale devin complet keratinizate, fara organite sau nucleu
100.Melanocitele
- Deriva din crestele neurale si migreaza in epiderm in timpul
embriogenezei
- Interpuse prin keratinocitele stratului bazal, dar nu interactioneaza prin
desmozomi
- Reprezinta 10-25% dar nu sunt implicate in keratinizare
- Celule stelate, nuclei centrali, citoplasma mai palida decat a
keratinocitelor, cu prelungiri lungi ce se extind printre celulele stratului
bazal si spinos terminandu-se pe suprafata keratinocitului pe o mica
indentatie
- Fiecare melanocit este in legatura functionala cu 36 keratinocite/celule
melanofore – purtatoare de culoare, formand unitatea epidermo-melanica
- Contin numeroase mitocondrii, ap golgi si rer
- Sintetizeaza melanina care este depusa in melanosomi
- Numarul de melanocite este acelasi la rasa neagra ca si la rasa alba
1000/mm2. Diferentele de culoare reflecta diferenta intre ratele de
sinteza acumulare si degradare
- Sinteza melaninei:
- Implica conversia enzimatica sub actiunea tirozinazei la DOPA (3,4
dihidroxifenilalanine) si a DOPA la dopaquinona
- Dopaquinona se transforma in melanina
- Tirosinaza se sintetizeaza in RER si este transportata in complexul
Golgi
101.Melanozomii
Melanozomii de stadiul IV sunt fagocitaţi în număr mare de keratinocitele bazale,
dar treptat dispar în citoplasma keratinocitelor suprabazale
- Din Golgi se desprind vezicule delimitate de endomembrane ce contin
enzima si se numesc melanosomi.
- Tipuri de melanosomi:
- Stadiul I – vezicule rotunde cu activitate tirozinazica ce contin la
periferie un material fin granular – tonofilamente. Melanina nu este
prezenta
- Stadiul II – vezicule ovoide ce contin filamente paralele pe care se
depune melanina datorita activitatii tirozinazei
- Stadiul III – au aceeasi structura dar depunerea continua a
melaninei acopera partial filamentele
- Stadiul IV – granule mature umplute complet de melanina,
structura nu mai este vizibila
- Granulele vor fi injectate in keratinocitele stratului bazal si spinos (secretie
citocrina), se acumuleaza protejand AND celular impotriva razelor UV

102.Celulele Merkel
- Interpuse printre celulele stratului bazal de care sunt atasate prin
desmozomi
- Mai numeroase in pielea groasa
- Asemanatoare keratinocitelor bazale avand origine embriologica comuna
- Citoplasma mai palida ce contine:
- Granulatii mici tipice pentru celulele secretoare de polipeptide mici
- Filamente de citokeratina
- TN nemielinizata formeaza structuri discoide in dreptul polului bazal al
fiecarei celule
- Rol: mecanoreceptor, neuroendocrin

103.Celulele Langerhans
- Localizate printre celulele stratului spinos – 400-1000 cel/mm2
- Origine mesodermala, apartin sistemului monocito-macrofagic
- In MO – celule mari, cu citoplasma palid colorata comparativ cu cea a
stratului spinos, nucleu mare eucromatic, numeroase prelungiri – aspect
stelat
- Se coloreaza selectiv cu clorura de aur
- In ME – se constata prezenta in citoplasma a numeroase granule sub
forma de racheta de tenis (granule Birbeck) care se desprind din ap Golgi
- Celule prezentatoare de antigen – proceseaza si prezinta Ag ce patrund
prin piele catre Lt din derm si gl aferenti
- Razele UV pot conduce la distrugerea acestor celule – favorizeaza
neoplaziile
104.Dermul

- Situat sub epiderm


- Derivat din mezoderm
- Contine:
- Foliculii pilosi (doar in pielea subtire)
- Glande sebacee si sudoripare
- I se descriu doua regiuni distincte intre care nu exista o delimitare precisa
- Dermul papilar
- Dermul reticular

Dermul papilar
- Tesut conjunctiv lax
- Imediat sub membrana bazala, apare mai palid colorat
- Proiectiile sale – papilele dermice se interdigiteaza cu crestele epidermice
marinde suprafata de contact necesara pentru o hranire corespunzatoare
- Bogat in fibre elastice, colagen IV ce formeaza fibrele de ancorare, colagen
III, fibroblasti, macrofage, mastocite, plasmocite
- Colagenul formeaza fibrele de ancorare care patrund in lamina bazala
intarind jonctiunea dermo-epidermica
- Contine o retea bogata de capilare, numeroase TNL dintre care unele patrund
In epiderm
- La varful papilelro dermice se gasesc terminatii incapsulate – receptori pt
presiune – corpusculii Meisner si Krause

Dermul reticular
- Sub cel papilar
- Tesut conjunctiv dens semiordonat, bogat in fibre de colagen de tip I groase,
dispuse in retea, fibre elastice, substanta fundamentala bogata in acid
arahidonic si dermatan sulfat si celule – fibroblasti, mastocite, macrofage,
limfocite, adipocite in portiunea profunda
- Bogat vascularizat
- Contine numeroase anastomoze arterio-venoase, sunturi, ce controleaza
cantitatea de sange ce ajunge in capilarele din stratul papilar si regleaza in
acest fel pierderea de caldura si presiunea sangelui
- E sediul foliculilor pilosi si al glandelor sebacee si sudoripare
- Numeroase TNL si incapsulate – corpusculi Pacini si Ruffini

105.Glandele anexe ale pielii-Glanda sebacee


- Glanda exocrina de tip simplu alveolar
- In pielea subtire, mai numeroase in pielea fetei si a scalpului
- Cel mai adesea asociata cu foliculul pilos unde se deschide ductul excretor
formand aparatul pilosebaceu
- Portiunea secretorie alcatuita din celule cu citoplasma vacuolata palid
acidofila datorita produsului de secretie de natura lipidica
- Activitatea secretorie incepe la pubertate si este continua fiind stimulata de
androgeni
- Nucleii celulelor devin picnotici si in final celula se dezintegreaza, produsul
de secretie fiind eliminat in duct impreuna cu resturile celulare – secretie
holocrina
- Picaturile lipidice din citoplasma contin un ameste de TAG, ceruri, sualen,
colesterol si colesterol esterificat
- Sebumul ajunge in foliculul pilos acoperind tija si realizeaza o pelicula fina
la suprafata pielii
- Lubrifiaza pielea si are proprietati antibacteriale si antifungice

106.Glandele anexe ale pielii-Glanda sudoripara


- Cele mai numeroase la om
- Se gasesc aproape pe toata suprafata corpului cu exceptia glandului penian si
clitoridian si vermilionului buzei
- Mai abundente in pielea groasa
- Sunt glande simple tubulo-glomerulare
- Produsul de secretie este eliminat prin exocitoza – mecanism merocrin
- Ductul:
- Acoperit cu epiteliu stratificat cubic
- Celulele sunt mai mici ca cele din portiunea secretorie dar au citoplasma
mai intens acidofila si sunt implicate in transportul ionic
- Se deschide la suprafata pielii traversand epidermul, printr-un por. La
nivelul stratului cornos nu mai are perete propriu
- Portiunea secretorie/adenomerul
- Foarte incolacita
- Localizata in profunzimea dermului reticular sau in partea superficiala a
hipodermului
- Tesutul conj inconjurator formeaza o teaca in jurul membranei bazala
- Intre lamina bazala si celulele secretorii exista numeroase celule
mioepiteliale
- Celulele secretorii sunt mai mari si mai palid acidofile ca cele ale ductului
- Sunt de 2 tiputi:
- Intunecate/mucoase
- Celule clare – implicate in transportul ionic
- Produsul de secretie – sudoarea – solutie izotona la nivelul adenomerului,
devine hipotona dupa traversarea ductului prin reabsorbtia ionilor de Na si
Cl. Contine NaCl, uree, acid uric, amoniac, acid lactic

Glanda sudoripara apocrina


- Mai putin numeroase
- Se gasesc doar in pielea axilei, regiunii pubiene si perianale precum si la
nivelul areolelor
- Sunt glande simple tubulo-alveolare dar cu lumen mai larg ca cele ecrine
- Ductul incolacit, tapetat cu un epiteliu cubic, se deschide la nivelul
foliculului pilos
- Portiunea secretorie
- La nivelul dermului reticular
- Puternic incolacita
- Lumen larg, tapetat cu epiteliu cubic sau cilindric
- Fara celule clare
- Intre lamina bazala si celulele secretorii exista numeroase celule
mioepitelial
- Produsul de secretie
- Fluid vascos, inodor care odata secretat capata un miros specific ca
urmare a interventiei bacteriilor comensale
- Celulele secretorii elibereaza produsul de secretie impreuna cu polul
apical al celulei
- Forme speciale – glandele ceruminoase din urechea externa si glandele
Moll din pleoape

107.Inervatia pielii.Receptorii cutanati.


Inervatia pielii se efectueaza prin nervi cerebrospinali centripeti
(senzitivi) si prin filete simpatice, centrifuge, cu actiune mai ales
vasomotorie si secretorie, care au terminatiile în muschii netezi
cutanati, în peretii vaselor si în glandele sudoripare. Spre deosebire
de fibrele nervilor cerebrospinali (care sunt mielizate) cele
simpatice sunt amielinice. Venind din profunzimea hipodermului,
urca sinuos spre derm, însotind pachetul vascular si luând parte la
plexurile dermice si subpapilare; mici ramificatii urca spre epiderm,
iar unele neurofibrile ajung pâna în apropierea stratului granulos. În
afara terminatiilor libere epidermice, în derm si hipoderm se mai
gasesc celule si mai ales "corpusculi" senzoriali specializati:
- Sensibilitatea tactila este atribuita corpusculilor Meissner,
discurilor Merkel, precum si terminatiilor în forma de cosulet de la
nivelul foliculilor polisebacei;
- Sensibilitatea termica este asigurata de
corpusculii Krause (pentru frig) si corpusculii Ruffini (pentru
cald);
- Sensibilitatea tactila si la presiune îsi are reprezentantii în
corpusculii Vater- Pacini si în varianta acestora--corpusculii Golgi-
Manzzoni;
- Durerea îsi are corespondentul anatomic în terminatiile nervoase
libere din dermul superior;
- Pruritul nu are terminatii nervoase specializate, ci reprezenta
doar o forma atenuata speciala a durerii.
- Toate aceste manifestari ale sensibilitatii cutanate pornesc ca
semnale (excitatii) de la nivelul exteroceptorilor amintiti, care le
înregistreaza si le transmit sistemului nervos central,
transformându-se la nivelul scoartei cerebrale în senzatiile
corespunzatoare de frig, caldura, presiune, etc.
- Odata cu schimbarea mediului inconjurator, la aparitia radiatiilor
prea puternice apar in primul rand schimbari ale structurii pielii.

108.Structura firului de par


Firul de par este compus din 3 straturi circulare de celule ce contin keratina: canalul
medular sau maduva se afla in centrul tulpinii firului de par si este format din celule mari,
care contin keratina moale.
corticala sau cortexul este partea centrala a firului de par, construita din fibre lungi, rasucite,
care au aspectul unei sfori. Este un strat mai consistent, format din keratina dura, care
inconjoara canalul medular. El asigura rezistenta
Radacina reprezinta componenta vie a firului de par. Ea este situata sub piele, intr-un
saculet numit folicul pilos. In partea inferioara a folicului pilos se afla bulbul, care are
la baza papila. Aceasta prezinta vase mici, prin care sunt adusi nutrientii din sange cu
scopul de a produce si de a hrani firele de par. Acesta este punctul in care incepe
cresterea firului de par. Bulbul contine o masa de celule epiteliale, denumite matricea
firului de par, care trec printr-un proces de diviziune celulara in urma caruia rezulta
firul de par. Foliculul este o neincetata fabrica de producere a firelor de par, care
rareori se opreste in cursul vietii. Pe durata vietii unui om, un folicul produce
aproximativ 20 de fire de par. El isi poate inceta activitatea atunci cand este afectat de
arsuri sau cicatrici grave.

La baza folicului pilos se afla muschiul erector, cel care ne face sa ni se ridice parul (se zbarleste)
la frig.
109.Aparatul pilo-sebaceu
Foliculul pilo-sebaceu cuprinde: 1) părul şi tecile sale, 2) muşchiul erector al firului de
păr şi 3) glanda sebacee.
Părul este o formaţiune epitelială, cornoasă, filiformă care ia naştere în corionul
profund dintr-o expansiune cupuliformă de natură conjunctivo-vasculară numită papilă care
reprezintă organul vital al firului de păr. Porţiunea mai umflată a părului care coafează papila
se numeşte bulb. În partea inferioară a bulbului se află matricea sau centrul germinativ care
produce părul şi teaca epitelială internă. Firul de păr traversează grosimea pielii ieşind la
suprafaţă şi prezintă astfel două porţiuni: -rădăcina – porţiunea din grosimea pielii, -tija sau
tulpina – porţiunea aeriană.
Rădăcina firului de păr este constituită histologic din mai multe straturi dispuse
concentric. Dinspre centru spre periferie acestea sunt:
a) Medulara – puţin dezvoltată la om este formată din celule clare,
formând axul părului;
b) corticala (cortexul) reprezintă cea mai mare parte din structura părului
fiind formată din celule fuziforme, nucleate şi bogate în pigment. Aceste celule
conţin keratohialină. În cursul diferenţierii celulele corticale pierd nucleul şi se
keratinizează complet.
c) cuticula este format dintr-un singur rând de celule plate, anucleate,
lipsite de melanină.
În zona inferioară a rădăcinii, în vecinătatea imediată a papilei, se găsesc melanocitele
generatoare ale pigmentului melanic care colorează părul.
Rădăcina firului de păr se găseşte inclusă într-un sac, numit folicul pilos, care este
constituit dintr-o:
- teacă epitelială internă care ia naştere din matricea bulbului, aderă
intim la firul de păr şi se opreşte la nivelul orificiului glandei sebacee,
- teacă epitelială externă care provine din invaginarea epidermului.
Aceasta, pe măsură ce coboară, îşi pierde stratul cornos şi precornos, rămânând doar
cu stratul malpighian şi bazal care se pierd şi ele în centrul germinativ al bulbului.
- teaca fibroasă la periferie.
Partea superioară a foliculului pilos, în formă de pâlnie, se numeşte ostium sau
infundibul folicular, în el deschizându-se şi glandele sebacee astfel încât foliculul pilos se
numeşte şi foliculul pilo-sebaceu.
La nivelul tijei, firul de păr îşi modifică structura: tecile epiteliale sunt dispărute,
măduva dispare şi ea, părul fiind format numai din celule keratinizate anucleate.
Muşchiul erector al părului
Muşchiul erector al părului este un muşchi neted, oblic, localizat pe faţa externă a
glandei sebacee. Contracţia muşchiului erector provoacă ridicarea firului de păr care se
verticalizează
Glandele sebacee
Glandele sebacee sunt în general anexe ale firului de păr, dar există o serie de zone
unde acestea sunt singure: buze, gland, faţa internă a prepuţului, labiile mici, areola mamară şi
pleoape. Glandele sebacee sunt glande exocrine tubulo-alveolare situate în triunghiul format
de epiderm, firul de păr şi muşchiul erector al firului de păr. Talia lor este invers proporţională
cu cea a firului de păr.
Celulele porţiunii secretorii a glandelor sebacee, denumite sebocite, iniţial de formă
cubică suferă o diferenţiere de la periferia glandei spre centru, sfârşind prin a se distruge şi
elimina în infundibulul folicular – secreţie holocrină.
Glandele sudoripare apocrine
Glandele sudoripare apocrine sunt prezente doar în anumite regiuni ale organismului:
axile, scrot, labiile mici, regiunea perianală, conductul auditiv extern, pleoape şi sunt
totdeauna anexate foliculului pilo-sebaceu. Sunt constituite dintr-o porţiune secretorie şi un
canal excretor:
- porţiunea secretorie a glandelor sudoripare apocrine este localizată în
hipoderm, mai profund decât porţiunea secretorie a glandelor sudoripare ecrine.
Aceasta prezintă un singur tip de celule glandulare cilindrice sau cubo-cilindrice
situate în jurul unui lumen larg. Între membrana bazală şi celulele glandulare se
găseşte un strat discontinuu de celule mioepiteliale.
- canalul excretor este format din două straturi de celule cubice. El se
deschide în conductul pilo-sebaceu mai jos de glandele sebacee.
Produsul de secreţie este opac, gras şi alcalin. El este secretat în mod apocrin:
eliminarea polului apical al celulelor, dar partea bazală şi medie rămâne pe loc pentru
regenerarea elementelor pierdute.
Glandele sudoripare ecrine
Glandele sudoripare ecrine sunt repartizate pe toată suprafaţa pielii, cu excepţia
regiunilor axilare, perimamelonare, pubiene. Sunt foarte numeroase la nivelul palmelor şi
plantelor şi numeroase la nivelul dosului mâinilor şi pielii capului.
Sunt glande exocrine tubuloase simple având o porţiune secretorie şi un canal
excretor:
- porţiunea secretorie a glandelor sudoripare ecrine este localizată în
dermul profund sau hipodermul superficial. Sunt formate dintr-un singur strat de
celule glandulare cilindrice (sau cubo-cilindrice) situate în jurul unui lumen îngust.
Celulele mioepiteliale sunt prezente la periferie având rolul de a elimina conţinutul
celulelor glandulare în lumenul tubular.
- canalul excretor al glandelor sudoripare ecrine străbate dermul
perpendicular pe suprafaţa cutanată, apoi traversează epidermul pentru a se deschide
la suprafaţă printr-un por. În porţiunea sa intradermică este mărginit de un epiteliu
cubic, bistratificat, pe când în porţiunea intraepidermică, denumită acrosyringium, nu
are perete propriu.
Secreţia lor apoasă, incoloră şi sărată constituie sudoarea. Sunt glande merocrine
vărsându-şi conţinutul în afara foliculului pilos.
110.Unghia
Unghia este o lamă cornoasă localizată pe faţa cutanată dorsală a fiecărui deget de la
mâini şi picioare.
Macroscopic unghia prezintă două părţi: o parte vizibilă - corpul unghiei sau limbul şi
o parte ascunsă sub repliul unghial – rădăcina. Lunula este porţiunea albă a corpului situată în
vecinătatea rădăcinii. Pielea care acoperă rădăcina constituie bureletul unghial a cărui
extremitate liberă, foarte keratinizată, se numeşte epionichium sau cuticula, pe când regiunea
situată sub marginea liberă a unghiei se numeşte hiponichium.
Pe o secţiune longitudinală se disting de la suprafaţă spre profunzime:
- platoul unghial care este echivalentul stratului cornos al epidermului
interfolicular este format din celule cornoase,
- patul unghial este un epiteliu pavimentos stratificat,
- urmează dermul care în dreptul lunulei şi la nivelul zonei de coloraţie
roză, este ataşat periostului falangei distale.
În spate, rădăcina unghiei se înfundă profund în derm atingând articulaţia
interfalangiană distală. În faţă, epidermul patului unghial se continuă cu extremitatea
degetului.
Creşterea unghiei se face prin proliferarea şi diferenţierea epiteliului rădăcinii şi
lunulei unghiei, numită matricea unghială. Matricea produce platoul unghial cu viteza de 1
mm/săptămână la mâini şi de 0,25 mm/săptămână la picioare.
Melanocitele sunt prezente nu numai în stratul bazal ca în epidermul interfolicular dar,
de asemenea, pe toată înălţimea epiteliului. Celulele Langerhans sunt de asemenea prezente.

111.Ochiul – structura generala


Ochiul este un organ complex, fotosensibil, care permite analiza formei, intensităţii
luminii şi a culorii reflectate de diferite obiecte. El are un diametru de aproximativ 24mm
şi este localizat la nivelul orbitei.
Din punct de vedere structural ochiul este format din trei straturi concentrice:
 un strat extern reprezentat de sclerotică şi cornee;
 un strat intermediar numit strat vascular sau tract uveal, care este alcătuit din
coroidă, corpul ciliar şi iris;
 un strat intern, de natură nervoasă – retina.
(mai zi de la celelalte cu tunicile)

112.Corpul ciliar, irisul si cristalinul

Stratul intermediar al ochiului sau tunica vasculară este formată din mai multe
componente: coroida, corpul ciliar şi irisul. Acestea împreună sunt cunoscute ca
alcătuind tractul uveal.

Coroida este, din punct de vedere morfologic, un ţesut conjunctiv foarte bine
vascularizat, bogat în fibroblaste, macrofage, limfocite, mastocite, plasmocite,
fibre elastice şi de colagen. De asemenea, ea conţine un număr mare de melanocite, care
conferă coroidei o
culoare neagră caracteristică. Zona profundă a coroidei (denumită strat corio-
capilar) este mai bine vascularizată (are un număr mai mare de capilare sanguine) decât
zona externă a acesteia. Stratul corio-capilar este important deoarece participă la
nutriţia retinei şi de aceea leziuni ale acestui ţesut induc leziuni grave retiniene.
O membrană subţire, amorfă separă stratul corio-capilar de retină. Această
membrană, cunoscută sub denumirea de membrana lui Bruch se întinde de la papila
optică (locul unde nervul optic intră în globul ocular), până la ora serrata. Membrana lui
Bruch este formată din 5 straturi: central există o reţea de fibre elastice, la exteriorul
căreia pe
ambele feţe se află un strat de fibre de colagen. Acestea din urmă sunt tapetate de
MB a capilarelor din stratul corio-capilar pe o faţă şi de MB a epiteliului pigmentat
retinian de partea cealaltă.
Coroida este “fixată” de sclerotică prin stratul (lamina)
supracoroidal(ă) care este o bandă de ţesut conjunctiv lax bogat în melanocite.

Corpul ciliar reprezintă expansiunea anterioară a coroidei până la nivelul


cristalinului. Din punct de vedere histologic corpul ciliar este format din ţesut
onjunctiv lax bogat în vase sanguine, fibre elastice şi melanocite. Suprafaţa
corpului ciliar ce
vine în raport cu camera posterioară şi cristalinul este acoperită de o expansiune anterioară
a retinei. În această regiune retina este formată din două straturi:
- un strat ce vine în contact direct cu corpul ciliar şi care este format dintr-un epiteliu
simplu prismatic înalt, în care celulele sunt bogate în melanină; acest strat ar
corespunde stratului pigmentar din structura generală a retinei (tunica internă a
ochiului);
- al 2-lea strat ce îl acoperă pe primul şi care este derivat din stratul senzorial al retinei
şi care este format dintr-un epiteliu simplu prismatic înalt nepigmentat.
Procesele ciliare sunt expansiuni neregulate ale corpului ciliar care au o dispoziţie
radiară spre exterior. Ele sunt formate dintr-un ţesut conjunctiv lax cu numeroase
capilare fenestrate şi care este acoperit de cele 2 straturi de epitelii simple.

Irisul este o extensie a coroidei care acoperă parţial cristalinul şi care lasă o
deschidere centrală numită pupilă. El este format dintr-un strat discontinuu de fibroblaste şi
celule pigmentare sub care se află un ţesut conjunctiv slab vascularizat, ce conţine
câteva fibre, multe fibroblaste şi melanocite. Stratul următor este alcătuit dintr-un
ţesut
conjunctiv lax bine vascularizat. Suprafaţa posterioară, musculară, a irisului este
tapetată de un epiteliu care are un strat intern (ce vine în raport cu camera posterioară)
şi unul pigmentat (deoarece celulele conţin multe granule de melanină). Melanocitele
din stroma irisului sunt responsabile de culoarea ochilor şi de asemenea blochează pasajul
luminii în ochi (exceptând zona pupilei). Dacă stratul pigmentat din zona interioară
a irisului este format numai din câteva celule, lumina reflectată de epiteliul pigmentat
de culoare neagră prezent pe suprafaţa posterioară a irisului va fi albastră. Dacă
creşte
cantitatea de pigment în acea zonă, irisul va avea tente diferite: albastru-verzui, cenuşii şi
în final maro. Persoanele cu albinism, care nu au pigment melanic vor avea o culoare
roz a irisului care rezultă din reflexia luminii de la vasele sanguine din iris.

Cristalinul este o structură biconvexă caracterizată prin mare


plasticitate, proprietate care se pierde cu înaintarea în vârstă. El este format din punct de
vedere histologic din 3 componente:
- capsula cristalinului, care este o structură omogenă, elastică ce acoperă la
xterior cristalinul şi care este alcătuită în principal din colagen IV şi glicoproteine amorfe;
- epiteliul subcapsular ce este reprezentat de un epiteliu simplu cubic şi care
este prezent numai pe suprafaţa anterioară a cristalinului;
- fibrele cristalinului care apar sub forma unor structuri subţiri şi alungite; ele
sunt celule înalt diferenţiate derivate din epiteliul subcapsular; aceste celule îşi pierd
eventual şi nucleii şi alte organite citoplasmatice şi devin tot mai elongate;
procesul de elongare cunoscut sub denumirea de “maturare” continuă toată
viaţa; fibrele cristalinului conţin în citoplasmă o serie de proteine numite cristaline;
deşi producţia de fibre are loc toată viaţa, rata ei scade cu vârsta.
Cristalinul este menţinut în poziţie de către zonulă, care este formată din
ănunchiuri de fibre ce se inseră pe capsula cristalinului şi pe capătul extern al corpului ciliar şi
care participă în mod activ la realizarea acomodării.

113.Retina

Retina este stratul intern al ochiului. Ea conţine în structura sa o serie de


celule specializate, numite celule cu conuri şi celule cu bastonaşe, care sunt
responsabile de fotorecepţie.
Ea derivă din invaginarea anterioară a veziculei cefalice denumităveziculă
optică. Vezicula optică vine în contact cu suprafaţa ectodermului şi treptat se
invaginează în zona sa centrală formând cupa optică ce prezintă pereţi dublii. La adult,
stratul extern al cupei optice va genera epiteliul pigmentat, iar partea optică propriu-zisă
a retinei va deriva din stratul intern al cupei optice. Epiteliul pigmentat al retinei
acoperă întreaga suprafaţă internă a ochiului şi se reflectă la nivelul corpului ciliar şi pe
peretele posterior al corpului ciliar şi a irisului.
Discul optic este localizat pe peretele posterior şi reprezintă zona de ieşire a
nervului optic. Deoarece el este o regiune care nu conţine celule fotoreceptoare, mai
este denumit şi “pata oarbă” a retinei.
Aproximativ 2,5 mm lateral de discul optic există o zonă de culoare galbenă a
retinei numită “pata galbenă” sau macula lutea. Central, în pata galbenă există o mică
depresiune ovalară numită fovea centralis, care este zona retiniană de maximă acuitate
vizuală. Fovea centralis este de fapt o zonăspecială a retinei, în care se găsesc
numai celule cu conuri strâns împachetate. Pe măsură ce creşte distanţa
de fovea centralis la nivelul retinei se observă o scădere a numărului de celule cu conuri
şi o creştere a celulelor cu bastonaşe.
Porţiunea de retină care funcţionează ca şi structură receptoare se întinde
de la discul optic până la ora serrata şi este formată, în grosime, din 10 straturi.
Pornind de la
exterior (adiacent coroidei) spre interior aceste straturi sunt:

1.Epiteliul pigmentat retinian este format dintr-un rând de celule cubico-prismatice cu


nucleii situaţi la polul bazal. Aceste celule aderă ferm de membrana lui Bruch, care
este localizată între coroidă şi celulele pigmentate. La nivelul feţelor membranare laterale
aceste celule prezintă numeroase joncţiuni de tip ocludens şi adherens, care
participă la realizarea unei bariere sânge-retină. Cea mai importantă caracteristică a acestor
celule este prezenţa în citoplasma polului apical a numeroase granule cu melanină,
pe care ele le sintetizează şi le stochează.
Epiteliul pigmentat al retinei are rolul de a absorbi lumina după ce celulele
fotoreceptoare au fost stimulate, fagocitează resturile membranoase uzate de la vârfurile
celulelor cu bastonaşe şi intervin în perceperea vizuală prin realizarea esterificării
vitaminei A.

2.Stratul celulelor cu conuri şi bastonaşe


Porţiunea optică a retinei conţine două tipuri diferite de celule fotoreceptoare: celulele
cu conuri şi celulele cu bastonaşe. Ambele sunt celule polarizate a căror porţiuni
apicale sunt cunoscute sub denumirea de “segmente externe” şi care sunt de fapt dendrite
specializate.
Segmentele externe ale celulelor cu conuri şi bastonaşe sunt înconjurate de celulele
pigmentate retiniene, iar baza lor realizează sinapse cu celulele adiacente ale
stratului bipolar.
La nivelul retinei există aproximativ 100-120 milioane de celule cu
bastonaşe şi cca. 6 milioane de celule cu conuri. Celulele cu bastonaşe sunt specializate în
perceperea vizuală în lumină difuză (întunecată), în timp ce celulele cu conuri sunt
receptorii pentru perceperea obiectelor în lumină puternică şi de asemenea a
culorilor acestora. Celulele cu conuri şi bastonaşe nu sunt uniform răspândite în structura
retinei, astfel celulele cu conuri sunt concentrate în zona foveei centralis, acea arie
retiniană fiind zona de maximă acuitate vizuală. Celulele cu batonaşe sunt celule
foarte sensibile ele fiind activate chiar şi de un foton al luminii. Ele însă nu asigură
perceperea vizuală în lumină puternică sau definirea culorilor. Din punct de vedere
morfologic se prezintă ca celule alungite (50μm lungime şi 3μm grosime), care
sunt orientate paralel între ele, dar perpendicular pe retină. La nivelul lor se descriu mai
multe zone: un segment extern, un segment intern, o regiune nucleară şi una sinaptică.
Segmentul extern al celulelor cu
bastonaş este o terminaţie dendritică, care prezintă câteva sute de lamele
membranoase aplatizate ce sunt orientate perpendicular pe axul lung al celulei. Fiecare
lamelă reprezintă de fapt o invaginare a plasmalemei ce este detaşată de pe
suprafaţa celulei formând
un disc. Fiecare disc este compus din două membrane separate una de alta printr-un
spaţiu de 8 nm. Membranele plasmatice conţin rodopsină, un pigment sensibil la lumină,
care este reciclat cu ajutorul celulelor epiteliului pigmentar retinian. Deoarece segmentul
extern al celulelor cu bastonaş este mai lung decât al celulelor cu conuri, acestea răspund
mai lent la stimulul luminos. Segmentul intern al celulelor cu bastonaş este separat de
segmentul extern printr-o zonă mai îngustă numită regiune de legătură. În zona
din
vecinătatea acestei constricţii citoplasma celulei cu bastonaş conţine numeroase mitocondrii
şi granule de glicogen, ambele fiind necesare pentru producţia de energie necesară
procesului vizual. Spre zona bazală, citoplasma segmentului intern este bogată
în RER, complex Golgi şi REN. Proteinele produse în segmentul intern migrează
spre segmentul extern al celulei unde vor fi încorporate la nivelul discurilor. Celulele cu
conuri sunt celule fotoreceptor specializate ale retinei care permit perceperea
vizuală în umină
diurnă precum şi distincţia culorilor. Se cunosc trei tipuri diferite de celule cu conuri,
fiecare dintre acestea având o varietate a pigmentului vizual numit iodopsină. Fiecare
tip de iodopsină prezintă o fotosensibilitate maximă faţă de una dintre cele trei culori de
bază ale spectrului – roşu, verde şi albastru. Celulele cu conuri sunt tot celule alungite
(60 μm lungime şi 1,5 μm grosime), ele având lungimea maximă la nivelul fovei
centralis. Ele prezintă o structură asemănătoare cu cea a celulelor cu bastonaş, cu câteva
diferenţe:
- segmentul extern are mai mult forma unui con decât cea a unui bastonaş;
- discurile conurilor, formate tot din lamele ale plasmalemei sunt astaşate la nivelul
membranei plasmatice, spre deosebire de lamelele celulelor cu bastonaş care sunt
separate de membrana plasmatică;
- reciclarea foto-pigmentului în celulele cu conuri nu implică celulele epiteliului
pigmentar retinian pentru procesare, ca în cazul celulelor cu bastonaş.

3.Membrana limitantă externă


Deşi termenul de “membrană limitantă externă” este încă folosit pentru
denumirea acestui strat retinian, această structură nu este o membrană. În ME s-a observat
că acest „strat” retinian reprezintă o zonă de zonule adherens între celulele Müller
(celule neurogliale modificate) şi celulele fotoreceptoare. Distal de acestea, microvilii
celulelor
Müller se proiectează în interstiţiul dintre segmentele interne ale celulelor cu conuri şi
bastonaşe.

4.Stratul nuclear extern


Reprezintă o zonă ocupată în principal de nucleii celulelor cu conuri şi bastonaşe.
În MO nucleii celulelor cu bastonaşe sunt mai mici, mai rotunzi şi au cromatina mai
condensată comparativ cu nucleii celulelor cu conuri.

5.Stratul plexiform extern


La nivelul stratului plexiform extern sunt localizate sinapsele de tip axo-dendritice realizate
între celulele fotoreceptoare şi dendritele neuronilor bipolari şi celulele orizontale. Există
două tipuri de sinapse în această regiune retiniană: sinapse aplatizate care prezintă
structura histologică comună a unei sinapse şi sinapse invaginate. Acestea din urmă
sunt sinapse unice ca structură şi care reprezintă o sinapsă a unei dendrite a unei
celule bipolare cu dendritele provenite de la două celule orizontale, cu formarea deci a
unei triade”.

6.Stratul nuclear intern


Este un strat format din nucleii celulelor bipolare, celulelor orizontale, celulelor amacrine şi
celulelor Müller. Neuronii bipolari sunt celule localizate între celulele fotoreceptoare şi
celulele ganglionare. Aceşti neuroni pot fi conectaţi la multiple celule cu bastonaş
(în număr de 10 la nivelul maculei şi peste 100 la nivelul orei serrata)
permiţându-se sumarea semnalelor, fapt care este util în special în situaţia perceperii
în lumină de intensitate redusă. Axonii celulelor bipolare realizează sinapse cu
dendritele elulelor
ganglionare.
Celulele orizontale sunt celule localizate la nivelul stratului nuclear intern retinian şi
care realizează sinapse cu joncţiunile sinaptice dintre celulele fotoreceptoare şi celulele
bipolare, aceste celule contribuinnd la modularea activităţii sinaptice.
Celulele amacrine sunt celule situate la limita internă a stratului nuclear intern.
Toate dendritele acestor celule ies în mod caracteristic dintr-o anumită regiune
(pol) celulară şi se termină la nivelul complexelor sinaptice realizate între celulele
bipolare şi celulele ganglionare.
Celulele Müller sunt celule neurogliale care funcţionează ca şi celule de suport
pentru retina neurală, ele întinzându-se în “aria” situată între corpul vitros şi segmentele
interne ale celulelor cu conuri şi bastonaşe, unde celulele Müller realizează sinapse
cu celulele fotoreceptoare (reprezentate morfologic prin membrana limitantă externă).

7.Stratul plexiform intern


Procesele celulelor amacrine, celulelor bipolare, celulelor ganglionare se găsesc la nivelul
acestui strat retinian. Sinapsele axo-dendritice dintre axonii celulelor bipolare şi
dendritele celulelor ganglionare şi amacrine sunt de asemenea localizate la
acest nivel. Şi în această regiune sunt prezente două tipuri de sinapse: sinapse aplatizate şi
sinapse
invaginate. Sinapsele invaginate sunt realizate între un axon a unei celule bipolare şi
două dendrite, fie ale unei celule amacrine, fie ale unei celule ganglionare cu
formarea unei “diade”.
8.Stratul celulelor ganglionare
reprezintă localizarea corpului neuronilor multipolari ai celulelor
ganglionare. Axonii acestor neuroni se îndreaptă spre sistemul nervos central.
Hiperpolarizarea celulelor cu conuri şi bastonaş activează aceste celule
ganglionare, ele ulterior generând un
potenţial de acţiune ce va fi transmis pe căile nervoase vizuale spre scoarţa cerebrală.

9.Stratul fibrelor nervului optic


Fibrele nervoase reprezentate de către axonii nemielinizaţi ai celulelor
ganglionare intră în structura acestui strat. Aceşti axoni devin mielinizaţi în momentul
în care nervul optic străpunge sclerotica.

10.Membrana limitantă internă este reprezentată de MB a celulelor Müller.

114.Urechea internă:structura histologica


Este formată din labirintul osos şi din labirintul membranos, care este
situat în interiorul primului. Labirintul osos este o cavitate neregulată localizată
în regiunea pietroasă a osului temporal. El este alcătuit din trei
componente: canalele semicirculare, vestibulul şi cohlea. Labirintul osos
este tapetat de către endoost şi este separat de labirintul membranos printr-un
spaţiu perilimfatic, care este ocupat de către perilimfă. Perilimfa este un
lichid clar cu o compoziţie electrolitică asemănătoare fluidului
extracelular, dar cu mai puţine proteine faţă de acesta. Cele trei canalele
semicirculare ale labirintului osos (superior, posterior şi lateral) sunt orientate
în unghi de 90 grade unul faţă de celălalt. Un capăt al fiecărui canal
semicircular este mai dilatat, acea regiune fiind cunoscută sub denumirea
de ampulă. Vestibulul este zona centrală a labirintului osos, care este
situată între cohlee (situată anterior) şi cele 3 canale semicirculare
(localizate posterior). Peretele său lateral conţine fereastra ovală şi
fereastra rotundă. În interiorul său sunt găzduite două regiuni
specializate ale labirintului membranos: utricula şi sacula

Labirintul membranos este situat în interiorul labirintului osos şi


conţine în interior endolimfă. Din punct de vedere structural şi
labirintului membranos i se descriu mai multe zone: utricula şi sacula,
canalele semicirculare şi canalul cohlear.

Benzi subţiri de ţesut conjunctiv care străbat perilimfa, ataşează labirintul


membranos la endoostul labirintului osos. Din punct de vedere
anatomic utricula şi sacula sunt interconectate printr-un canal scurt
numit ductul utriculo-sacular. Utricula şi sacula sunt structuri de tip
sacular localizate în interiorul vestibulului labirintului osos, care conţin celule
neuroepiteliale (în zone mai îngroşate numite macule), care sunt
receptori specializaţi pentru perceperea poziţiei capului şi detectării
mişcărilor liniare.

În zonele receptoare în microscopie optică se diferenţiază celule


receptoare (celule „păroase”), care sunt însoţite de celule cu funcţie de
susţinere. Din punct de vedere structural, celulele cu rol de receptori
prezintă la polul apical o serie de microvili şi un cil (ce este probabil imobil).
În raport cu aspectul terminaţiilor nervoase aferente, celulele „păroase” sunt
de două tipuri: celule tip I (la nivelul cărora terminaţiile nervoase au aspect
de „cupă” care înconjură baza celulelor) şi celule tip II (care prezintă la
polul bazal terminaţii nervoase aferente mici).

Celulele de susţinere din ariile receptoare sunt celule prismatic înalte, cu


nucleul situat la polul bazal şi cu multiple microvilozităţi la polul apical.
Ele apar dispersate printre celulele „păroase”, având rol de susţinere
a celulelor receptoare. Acest epiteliu specializat (neuroepiteliu) este
acoperit de un strat gros glicoproteic, cu o consistenţă gelatinoasă şi
în care există mici depozite de cristale (carbonat de calciu) numite
otoliţi.

Ductele semicirculare respectă forma ductelor semicirculare ale


labirintului osos. Ariile receptoare sunt prezente în zonele mai
dilatate (ampulare) şi sunt denumite criste ampulare. Acestea au o
structură similară cu cea a ariilor receptoare maculare ale saculei şi
utriculei, dar stratul glicoproteic este mai gros şi nu conţine otoliţi.