Sunteți pe pagina 1din 3

Fenomenul sărăciei la nivelul zonelor rurale în România

”Sărăcia este situaţia în care se află acei oameni ale căror venituri sunt atât de scăzute
încât le este imposibilă atingerea unui standard de viaţă considerat ca fiind acceptabil în
societatea în care trăiesc, care se confruntă cu dezavantaje multiple legate de şomaj, venituri
mici, condiţii de locuit precare, îngrijirea inadecvată a sănătăţii şi bariere în accesul la
învăţământ, cultură, sport şi petrecerea timpului liber” (Cuturela-Toma-Georghe-Simion, 2017,
p. 13.).
Problema sărăciei a devenit una dintre cele mai atent analizate de literatura de
specialitate în România. Sărăcia de consum este mai profundă în mediul rural decât în mediul
urban. Cu alte cuvinte, distanţa între pragul de sărăcie (fie acesta alimentar, de sărăcie
extremă sau de sărăcie totală) şi consumul mediu al gospodăriilor sărace este aproximativ de
trei ori mai mare în mediul rural faţă de mediul urban (Paraschiv, 2008).
Potrivit INS, în România sunt 8,5 milioane persoane în risc de sărăcie sau excluziune
socială. Rata sărăciei, ca atare, are în jur de 2,5 milioane persoane (în România n.r.). Dacă
ne uităm câţi sunt cei care suferă şi de risc de sărăcie, dar şi de deprivare materială severă
vedem că avem 2,2 milioane persoane care sunt mult mai sărace, dar sunt şi deprivate sever
din punct de vedere material. Sunt în jur de 157.000 de persoane care suferă de deprivare
materială severă şi trăiesc şi în gospodării cu intensitate redusă a muncii. Mai sunt 145.000
de persoane care sunt expuse riscului de sărăcie şi trăiesc în gospodării cu intensitate redusă
de muncă, dar există aproximativ jumătate de milion de persoane care suferă de sărăcie,
deprivare materială severă, şi trăiesc în gospodării cu intensitate redusă a muncii (Bărbuță,
2015).
Fenomenul sărăciei în România este în scădere, dar persistă inegalități mari în materie
de venituri. Sărăcia și excluziunea socială persistă în rândul tinerilor, familiilor cu copii,
persoanelor cu handicap, romilor, populației rurale și persoanelor inactive.
La nivelul UE-28, ponderea populației totale expusă riscului sărăciei sau excluziunii
sociale este de 23,5%, adică 1 din 4 persoane este supusă riscului sărăciei sau excluziunii
sociale. România se află pe penultimul loc în UE-28, cu o pondere de 38,8% a populației
expusă riscului sărăciei sau excluziunii sociale. Una dintre cauzele diferențelor dintre procentul
persoanelor aflate în risc de sărăcie și excludere socială o constituie impactul diferit al crizei
economice asupra statelor membre ale Uniunii Europene. Anumite grupuri din cadrul
populației sunt mai afectate de riscul de sărăcie și excludere socială. Cele mai afectate sunt
femeile, copiii, tinerii, șomerii, familiile monoparentale și cei care trăiesc singuri, persoanele cu
un nivel scăzut de educație, persoanele născute într-o țară diferită de cea de rezidență și cei
care trăiesc în zonele rurale. Creșterea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile și reducerea
numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială cu 580 mii persoane,
până în anul 2020, față de anul 2008, este ținta asumată de România în vederea îndeplinirii
obiectivelor Strategiei Europa 2020.
În anul 2016, comparativ cu anul 2008, conform datelor publicate de Eurostat,
ponderea persoanelor din România care se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială
în totalul populației a scăzut cu 5,4 puncte procentuale. Pentru a realiza acest obiectiv,
România a ales să recurgă la unul din cei trei indicatori, respectiv rata expunerii la riscul de
sărăcie.
Raportat la populația totală a României, numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie
și excluziune socială în anul 2016 a fost de 38,8% în creștere cu 1,4 pp față de anul 2015 și
în scădere cu 1,5 pp față de anul 2014. Rata sărăciei relative a fost de 25,3% în anul 2016, în
scădere ușoară față de anul 2015 (0,1pp), dar în creștere cu 0,2pp față de anul 2014, numărul

1
persoanelor aflate în sărăcie relativă fiind de 1.757 mii persoane. De asemenea, numărul
persoanelor care locuiesc într-o gospodărie pentru care intensitatea muncii este foarte scăzută
a fost de 1.230 mii persoane în creștere cu 38 mii persoane față de anul 2015, ceea ce
reprezintă un procent de 8,2% din totalul populației în anul 2016. Mai mult decât atât, numărul
persoanelor afectate de privațiuni materiale severe a fost de 4.707 mii persoane ceea ce
reprezintă 23,8% din totalul populației în creștere cu 1,1pp față de anul 2015 (Matei, 2017).
S-au identificat doar câteva studii efectuate la nivel de localitate (unitate SIRUTA), iar
cele mai multe dintre acestea erau studii de caz bazate pe tehnici de cercetare calitativă. Însă,
indiferent de metoda de cercetare, aproape toate studiile au subliniat faptul că în România
criteriile principale pentru identificarea și examinarea sărăciei, mai ales sărăcia
multidimensională și marginalizarea sunt: (a) capitalul uman (de regulă educația, sănătatea
și numărul de membri sau de copii ai familiei); (b) ocuparea forței de muncă (de regulă
raportat la numărul de șomeri, munca la negru, munca în agricultura de subzistență); și (c)
condițiile de locuire (mai ales referitor la nesiguranța locativă, calitatea locuințelor și
racordarea la rețelele de utilități publice). (Emil Teșliuc, Vlad Grigoraș, Manuela Sofia
Stănculescu, 2016, pg 18)
Prin definiție, zone marginalizate se referă la sectoarele rurale de recensământ care
sunt dezavantajate pe toate cele trei criterii. (Emil Teșliuc, Vlad Grigoraș, Manuela Sofia
Stănculescu, 2016, pg 19)
La nivel național, 6,2% din populația rurală, 5,3% din toate gospodăriile și 5,2% din
toate locuințele se află în zone rurale marginalizate. Prin definiție, aceste zone sunt sectoare
de recensământ în care cea mai mare parte a populației a absolvit cel mult gimnaziul, își
câștigă existența în sectorul informal (mai ales din agricultură) și locuiește în condiții precare
chiar și după standardele de obicei scăzute aplicate zonelor rurale care în general nu dispun
de foarte multă infrastructură de bază sau de utilități (cu alte cuvinte, oamenii 25 trăiesc în
locuințe supraaglomerate și/sau nu au acces la apă curentă sau la curent electric). (Emil
Teșliuc, Vlad Grigoraș, Manuela Sofia Stănculescu, 2016, pg 24-25).
Aceste zone rurale marginalizate sunt considerate "problematice" mai ales pentru că
se caracterizează prin gospodării cu venituri mici, locuitori cu un nivel scăzut de educație și de
competențe relevante pentru piața muncii, un număr preponderent de mame singure, copii
numeroși și o rată ridicată a delincvenței. Copiii (cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani) reprezintă
peste o treime (34%) din populația totală a zonelor rurale marginalizate, în timp ce vârstnicii
reprezintă doar 13% (comparativ, proporțiile medii din zonele rurale nemarginalizate sunt 22%
copii și 19% persoane cu vârsta de cel puțin 65 de ani). (Emil Teșliuc, Vlad Grigoraș, Manuela
Sofia Stănculescu, 2016, pg 25)
Comunitățile rurale marginalizate sunt distribuite în 992 de comune (35% din totalul
comunelor din țară), deși cu diferențe regionale semnificative (a se vedea Anexa 1. Tabel 5).
Sectoare de recensământ marginalizate sunt prezente în 1.605 sate (12% din toate satele), în
toate județele și regiunile țării (Partea I. Harta 1). (Emil Teșliuc, Vlad Grigoraș, Manuela Sofia
Stănculescu, 2016, pg 31)
Proiectele de regenerare integrate, trans-sectoriale, care caută un echilibru între
incluziune socială și competitivitate economică reprezintă cea mai bună cale de a reduce
sărăcia concentrată geografic în zone urbane marginalizate, în comunități de romi și în anumite
zone rurale izolate. Pentru a fi eficiente, intervențiile acestea trebuie să fie sprijinite de o serie
largă de actori publici și privați (instituții de stat, proprietari, localnici și firme). Politicile de
combatere a segregării pot corespunde unei anumite regiuni geografice (intervenții zonale)
sau unor sectoare de politici specifice (intervenții sectoriale). Zonele "problematice" necesită
servicii accesibile și de calitate (locuințe la prețuri acceptabile, educație, ocuparea forței de

2
muncă, îngrijirea copilului, îngrijiri medicale și transport în comun) pentru a atinge niveluri de
integrare apropiate de cele din alte zone ale aceluiași oraș. În acest scop, factorii de decizie
ar trebui să ia în considerare adoptarea unor politici sectoriale adaptate situației persoanelor
sau gospodăriilor cu venituri mici și cu nevoi specifice din aceste zone “problematice”.

Politicile acestea ar putea include:

 Eforturi specifice de asigurare a serviciilor publice în zonele “problematice”.

 Politici de educație și de școlarizare menite să ridice calitatea învățământului în general și


să creeze grupuri de elevi mixte din punct de vedere etnic și socioeconomic în toate școlile.

 Intervenții economice pentru creșterea ocupării forței de muncă, încurajarea start-up-urilor și


șanse sporite de instruire.

 Norme de planificare care să împiedice dezvoltarea de complexe rezidențiale închise.

 O politică privind mobilitatea care să garanteze egalitatea de șanse în ceea ce privește


accesul la centre de locuri de muncă și la puncte de interes cu mijloace de transport în comun
din toate zonele orașului. (Emil Teșliuc, Vlad Grigoraș, Manuela Sofia Stănculescu, 2016, pg
42)

Bibliografie
 Alina CUTURELA et alii (2017) Dimensiuni ale incluziunii sociale, în România anul 2016.
Institutul național de statistică, București
 Elisa PARASCHIV (2008) Problema sărăciei în comunităţile urbane și rurale din România.
Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XIX, nr. 3–4, p. 423–451, Bucureşti
 Cosmin Pam MATEI (2017) Cum arată sărăcia din România comparativ cu cea din Europa.
Cotidianul.ro – https://www.cotidianul.ro/cum-arata-saracia-din-romania-comparitiv-cu-
cea-din-europa/ (Descarcat 23.03.2019)
 Florin BĂRBUȚĂ (2015) INS: România, primul loc în UE privind rata sărăciei relative.
Agerpres - https://www.agerpres.ro/economie/2015/10/27/ins-romania-primul-loc-in-ue-
privind-rata-saraciei-relative-12-24-19 (Descarcat: 23.03.2019)
 Emil Teșliuc, Vlad Grigoraș, Manuela Sofia Stănculescu (2016), Atlasul Zonelor Rurale
Marginalizate şi al Dezvoltării Umane Locale din România, București