Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice

Catedra “Finanţe şi Bănci”

Lucru Individual

La disciplina “Etica professională”

Tema : Probleme etice privind corporaţiile internaţionale

Stoian Victoria,

FB1205

Coordonator ştiinţific:

Grosu Diana

Lector univ.

Chişinău-2015
 Curpins

1. Introducere……………………………………………………………………pag.
2. Curpins:
2.1. Etica în afaceri şi companiile multinaţionale………………..........…..pag.
2.2. Problemele specifice eticii în afacerile internaţionale………..........…pag.
3. Concluzii……………………………………………………………...............pag.
4. Bibliografie…………………………………………………………...........…pag.
 1.Introducere

Pe măsură ce relaţiile dintre oameni sunt din ce în ce mai apropiate, depăşind barierele spaţiale,
etica devine o problemă care nu mai poate şi nu mai trebuie să fie ignorată.

Etica în afacerile economice internaţionale este un subiect tot mai discutat al zilelor noastre şi
trezeşte interesul unui număr din ce în ce mai mare de persoane, generând discuţii în contradictoriu
susţinute la diverse niveluri. Etica în afacerile economice internaţionale trebuie să răspundă
provocării pe care i-o adresează multiculturalismul, într-o lume cu atât mai bogată şi mai frumoasă
cu cât este mai diversă, dar care tinde continuu spre o globalizare a activităţilor în plan economic şi
spre o uniformizare a condiţiilor de viaţă.

Dat fiind faptul că aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane, rezultă că şi
în activitatea economică trebuie să existe considerente de ordin etic şi un fundament moral fără de
care societatea nu ar putea funcţiona şi s-ar autodistruge. De exemplu, angajatorii se aşteaptă ca
angajaţii lor să nu fure din companie sau de la locul de muncă; părţile unui contract se aşteaptă ca
fiecare dintre cei implicaţi să onoreze înţelegerea consimţită; cei care cumpără un produs se
aşteaptă să corespundă reclamei care i s-a făcut; indivizii care lucrează alături de colegii lor se
aşteaptă ca aceştia să spună, în general, adevărul, să-i respecte, să nu le producă niciun fel de daune
şi să îşi facă munca pentru care sunt plătiţi. În majoritatea cazurilor, aceste aşteptări sunt îndeplinite.
Dacă toţi cei implicaţi într-o afacere – cumpărători, vânzători, producători, management, muncitori,
angajaţi şi consumatori – ar acţiona amoral sau chiar imoral, fără a ţine seama de rezultatele morale
sau imorale ale acţiunilor lor, atunci afacerile nu ar mai exista. Pe de altă parte, nu se poate nega
faptul că indivizii acţionează imoral în afaceri, aşa după cum o fac în orice altă sferă a activităţii
umane; există numeroase cazuri de fraudă, de reprezentare incorectă a intereselor unui principal de
către agentul său, precum şi conturi măsluite, dar nu există nicio dovadă care să ateste faptul că
indivizii sunt mai imorali în afaceri decât în viaţa privată.

Există etică în afacerile economice internaţionale? Aceasta este o întrebare considerată, de mulţi,
drept retorică, dar totuşi şi în afacerile economice internaţionale, ca şi în cazul altor domenii de
activitate umană, există anumite reguli de conduită morală care sunt respectate de cei care participă
la schimburi şi activităţi comerciale de orice tip.
 În ceea ce priveşte subiecţii relaţiilor economice internaţionale, companiile multinaţionale
(societăţile transnaţionale) – sunt principali actori ai mediului de afaceri internaţional, nu statele sau
organizaţiile internaţionale. Această idee oputem desprinde din premisa că, în perspectiva
globalizării şi a uniformizării nivelului de dezvoltare tehnologică la nivel mondial, aceste firme
multinaţionale vor reprezenta adevăraţii piloni de creştere economică, înregistrândcifre de afaceri
fabuloase şi antrenând un număr impresionant de persoane aparţinând unor culturi diferite.

Etica apare atât ca un mijloc pentru obţinerea unor beneficii (paradoxal, indivizii sunt altruişti din
egoismul de a fi ulterior recompensaţi de societate, din teama de o eventuală pedeapsă / sancţiune
sau din alte interese proprii), cât şi ca un scop în sine. Pe de altă parte, există specialişti în domeniu
care consideră că a face bine din dorinţa de a obţine beneficii ulterioare nu înseamnă a acţiona
moral, fiind o metodă puţin etică de sporire a avantajelor materiale.

Scopul acestei lucrări este de a depista problemele etice cu care se confruntă marile companii
multinaţionale ale lumii, nevoite să-şi conducă operaţiunile economice în ţări cu standarde morale şi
nivele de dezvoltare diferite. Aceste companii trebuie să opteze între a implementa şi în străinătate
standardele etice mai înalte din ţările lor de origine sau a se adapta practicilor locale, care de multe
ori contravin viziunii lor cu privire la moralitate sau sunt chiar interzise de codurile de conduită
corporaţională.

Între profitabilitatea unei firme şi valorile sale morale există o relaţie directă şi reciprocă: o
companie care promovează valorile morale şi se ghidează după norme etice de comportament va fi
bine percepută de public şi va înregistra profituri substanţiale; în mod analog, o companie solidă din
punct de vedere financiar îşi permite să promoveze şi să investească într-un comportament etic, ceea
ce îi va atrage, în viitor, o şi mai mare prosperitate. Relaţia dintre profitabilitatea şi responsabilitatea
unei companii se înscrie pe o traiectorie circular-ascendentă, într-un aşa numit „cerc virtuos”. În
plus, responsabilitatea socială corporativă atrage o implicare pozitivă în companie a tuturor
grupurilor de stakeholderi. Această concluzie este demonstrată de experienţa companiilor
multinaţionale care s-au implicat în diverse proiecte sociale şi ecologice.
 2. Cuprins

2.1.Etica în afaceri şi companiile multinaţionale

Cea mai dificilă provocare pentru societăţile multinaţionale o reprezintă diversitatea culturală a
ţărilor şi regiunilor lumii în care îşi desfăşoară activitatea economică, deoarece nu există „reţete” sau
soluţii universal valabile, iar problemele întâmpinate ţin mai mult de spiritualitatea popoarelor, decât
de aspecte de ordin economic şi social.Zestrea culturală a societăţii include, printre altele, şi
totalitatea normelor morale ale umanităţii; în condiţiile multiculturalismului, există mai multe
concepţii despre moralitate, dar acest aspect nu infirmă existenţa unor principii morale larg
împărtăşite, a unor valori etice cu caracter universal. Necesitatea de a face deosebirea între ceea ce
este larg împărtăşit şi ceea ce este specific cultural unei anumite naţiuni, precum şi explicarea
similitudinilor şi diferenţelor dintre standardele morale ale ţărilor lumii prezintă o importanţă
deosebită pentru o analiză etică comparativă la nivel internaţional. Cele mai importante diferenţe
axiologice apar între culturile individualiste (precum cea americană) şi cele colectiviste (precum cea
japoneză) sau între societăţile motivate de realizarea anumitor obiective şi sarcini (task driven), cum
este cea engleză, şi societăţile care pun accentul pe cultivarea relaţiilor interumane (relationship
driven), cum este cea franceză.

Printre organizaţiile internaţionale , modul de interpretare şi de respectare a legilor poate genera

valori sau nonvalori legate de cinste, corectitudine, apărarea bunurilor sau banilor organizaţiei sau
personalului.

Companiile internaţionale dezvoltă de regulă o politică unică, prin care se ghidează activitatea
filialelor , indiferent de spaţiul geografic. Dar transpunerea acesteia în practică trebuie să ţină seama
şi să se adapteze la legislaţia locală, ceea ce influienţiază vizibil cultura organizaţională a diverselor
filiale. Spre ecemplu, reglementările privind salariile, drepturile de concediu, durata zilei şi
săptămînii de lucru pot dezvolta perspective şi valori diferite în filialele IBM din Romania faţă de
SUA, Anglia sau altă ţară.

Modul în care a fost înfiinţată organizaţia – ca firmă particulară, mixtă sau instituţie publică-
transmite în timp o serie de valori, perspective,concepţii. Spre exemplu, în firmele cu caracter
familial există pe planul perspectivelor o opoziţie puternică în recrutarea şi promovarea managerilor
proveniţi din exterior. Valorile sunt, în acest caz, centrate spre loialitate şi disciplină, iar
concepţiile de bază descind dintr-un management paternalist.Multe dintre normele, regulile şi
procedurile care funcţionează în oganizaţii sunt tradiţionale, fiind o continuare a celor promovate
iniţial. În general, valorile stabilite la un moment dat în mod deliberat sunt consolidate nu numai
prin obiceiuri şi experienţă, dar si prin tendinţa oamenilor de a opune rezistenţă la schimbări. ( De
exemplu, se afirmă, că managerii de la Walt Disney strîng resturi sau ambalaje din obişnuinţă ,
datorită concepţiei de a avea un Disney-land imaculat).

Organizaţiile de mari dimensiuni, cu multe filiale răspîndite pe o arie geografică mare, pot genera
concomitent mai multe tipuri de culturi ce există în cadrul unei culturi dominante. Nu de puţine ori,
ele pot intra ţi în conflict. În schimb, organizaţiile mici promovează o cultură omogenă ţi stabilă, cu
o puternică înrădăcinare în obişnuinţe şi cu o mare stabilitate a valorilor şi concepţiilor de bază.

Occidentalii apreciază valori precum libertatea personală, egalitatea între indivizi, respectul
pentru oameni şi drepturile acestora; non-occidentalii prezintă o diversitate fascinantă de valori: în
Japonia – kyosei (a trăi şi a lucra împreună pentru binele comun); în India – dharma (îndeplinirea
datoriilor şi obligaţiilor moştenite); la budişti – santutthi(limitarea şi înfrânarea dorinţelor); la
islamici – zakat (a da pomană la musulmanii săraci).

Printre multitudinea problemelor etice pe care le ridică corporaţiile multinaţionale vizează, în

principal, aspecte precum mituirea şi corupţia, exploatarea forţei de muncă a minorilor din ţările
sărace sau contaminarea mediului. O viziune mai amplă a eticii în afacerile internaţionale cuprinde
şi teme precum etica folosirii resurselor naturale, obligaţiile ţărilor bogate faţă de naţiunile sărace,
moralitatea şi echitatea sistemului economic internaţional, diminuarea păturii de ozon a atmosferei
şi supra-încălzirea planetei, deşi nu există, încă, un consens general referitor la includerea şi analiza
acestor aspecte.

Pentru a ajunge la un acord cu privire la principiile şi valorile morale ce trebuie respectate şi

încurajate de către companiile multinaţionale şi de către agenţii economici internaţionali, mai multe
grupuri de lucru au oferit diverse variante:

- Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) a promulgat o „Declaraţie cu privire la întreprinderile

multinaţionale şi la politica lor socială” (2006), care tratează, în special, aspectele sociale legate de
angajarea forţei de muncă în cadrul corporaţiilor multinaţionale.

- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a redactat un cod
interguvernamental de conduită pentru companiile multinaţionale, intitulat „Declaraţia cu privire la
investiţiile internaţionale şi întreprinderile multinaţionale” (2000). Codul oferă anumite linii de
conduită pentru corporaţiile multinaţionale care investesc în ţări străine şi care întreţin relaţii cu
guvernele ţărilor gazdă.

- O asociaţie formată din companii americane, europene şi japoneze s-a reunit la Caux, în Elveţia, şi
a stabilit o serie de norme cunoscută sub numele de „Principiile MeseiRotunde de la Caux” (1994),
bazată pe ideea demnităţii umane şi pe conceptul japonez kyosei, interpretat drept „a trăi şi a munci
împreună pentru binele comun”.

- Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (ICC) a depus eforturi semnificative în acest sens,
considerând că societăţile multinaţionale ar trebui să urmeze un cod unic de conduită etică. Astfel,
ICC a elaborat „Codul internaţional pentru aplicarea unui tratament corect investiţiilor străine”
(1949), care stabileşte standarde de corectitudine şi imparţialitate pentru investitorii străini şi pentru
guvernele ţărilor gazdă şi ale ţărilor de origine.

- Un număr însemnat de companii multinaţionale au propus şi au adoptat coduri etice (coduri de

conduită), unele dintre ele special create pentru activităţile desfăşurate pe plan internaţional.

Totuşi, niciunul dintre toate aceste coduri prezentate nu se bucură de recunoaştere generală la
nivel mondial; dacă, în viitor, aceste coduri internaţionale vor fi respectate, ele vor contribui, cu
siguranţă, la implementarea unui cadru propice comportamentului etic corporaţional şi vor oferi
concurenţilor „un spaţiu de joc” uniform. Etica în afacerile internaţionale nu poate fi o simplă
extrapolare la nivel internaţional a eticii comerciale a unei anumite naţiuni, ci reprezintă mai mult
decât atât; influenţate de cultura ţării de origine, societăţile multinaţionale trebuie să ţină seama şi de
cultura ţării gazdă, dar, mai ales, trebuie să protejeze drepturile fundamentale ale omului.

2.2. Problemele specifice eticii în afacerile internaţionale

Activitatea de afaceri pe plan internaţional implică o serie de norme necesare pentru ca

întreprinderile să funcţioneze în mod corespunzător. Respectul pentru viaţă este o obligaţie de bază
pentru funcţionarea unei societăţi şi este primordial pentru desfăşurarea în siguranţă a afacerilor;
acest respect pentru viaţă trebuie completat cu o încredere elementară în partenerul de afaceri,
trăsătură, de asemenea, esenţială pentru realizarea optimă a transferului de produse, servicii şi bani.
În mod similar, respectarea contractelor şi a înţelegerilor încheiate este o condiţie indispensabilă
pentru o relaţie durabilă de afaceri şi pentru buna desfăşurare a tranzacţiilor curente între cele două
părţi. Absenţa oricărui dintre aceste elemente face ca tranzacţiile comerciale să devină instabile,
problematice, scumpe şi ineficiente.
 Problema etică fundamentală în afacerile internaţionale: Dată fiind diversitatea obiceiurilor din
lumea afacerilor internaţionale, problema principală cu care se confruntă îndeosebi marile corporaţii
multinaţionale, care operează pe piaţa globală, este alegerea uneia dintre următoarele două politici
alternative: 1) fie, pe de o parte, respectarea strictă a codului etic al firmei din ţara de origine oriunde
ar opera în lume (punctul de vedere mai tare); 2) fie, pe de altă parte, adaptarea politicii firmei la
tradiţiile şi stilul de afaceri din fiecare ţară străină unde o corporaţie multinaţională operează
(punctul de vedere mai slab). Fiecare dintre aceste două strategii alternative prezintă avantaje şi
dezavantaje din punct de vedere strict economic, adică având în vedere numai profiturile potenţiale
ale firmei.

1. Păstrarea strictă a codului etic al corporaţiei, elaborat pe baza valorilor morale dominante în ţara
de origine (valori morale mai stricte), are avantajul că menţine reputaţia firmei nepătată şi nu
stârneşte obiecţii, rezerve sau critici vehemente din partea consumatorilor şi a publicului „de acasă”,
consolidând totodată şi prestigiul firmei pe plan internaţional. Dezavantajul major al acestei politici
inflexibile constă în faptul că, pe anumite pieţe naţionale, nu se poate pătrunde şi nu se pot face
afaceri profitabile dacă nu se acceptă recurgerea la anumite practici discutabile sub aspect etic, dacă
nu chiar de-adreptul ilegale, din cauza unui fenomen generalizat de corupţie şi a unor mecanisme
economice care favorizează concurenţa neloială mai mult decât competitivitatea.

2. Flexibilitatea codurilor etice şi adaptarea la practicile economice locale permite corporaţiilor

multinaţionale să penetreze pieţele dominate de practici dubioase şi să se menţină pe acele pieţe, cu
profituri tentante. Dezavantajele imediate sunt legate de reacţiile opiniei publice din ţările de origine
şi, în general, din statele care adoptă o politică dură faţă de corupţie; dezavantajele mai puţin
vizibile, dar şi mai serioase pe termen lung, decurg din faptul că orice complicitate a firmelor
transnaţionale cu factorii de putere corupţi din anumite ţări ale lumii încurajează şi consolidează
corupţia din acele ţări, ceea ce diminuează considerabil potenţialul lor de dezvoltare solidă şi
echilibrată care să le facă, în timp, nişte parteneri serioşi, cu resurse în expansiune şi cu o putere de
cumpărare din ce în ce mai atractivă pentru investitorii străini de anvergură.Teoreticienii de catedră
pledează, fireşte, pentru prima strategie, recomandând o cât mai mare inflexibilitate în respectarea
codurilor etice ale firmei oriunde şi-ar desfăşura activitatea. Argumentele sunt numeroase şi, măcar
unele dintre ele, par să fie confirmate de rezultatele financiare pe termen mediu şi lung ale
corporaţiilor cunoscute şi respectate pentru consecvenţa cu care îşi asumă responsabilităţi etice. Pe
de altă, experienţa ultimelor decenii a dovedit că daunele pe care le poate suferi o firmă de talie
internaţională în urma unor scandaluri financiare datorate unor flagrante încălcări ale
respectabilităţii etice pot avea consecinţe extrem de nefavorabile sau chiar catastrofale. Din păcate,
nu întotdeauna practicile imorale ale unor corporaţii multinaţionale sunt sancţionate şi, pe de altă
parte, nu întotdeauna scrupulozitatea etică este răsplătită de rezultate financiare excelente.

Agenţii care operează pe piaţa mondială se confruntă cu numeroase dileme de natură etică, ori de
câte ori sunt în situaţia de a-şi desfăşura activitatea în conformitate cu legislaţia dintr-o anumită ţară
străină, care vine însă în conflict, mai mult sau mai puţin flagrant, atât cu legile din ţara de origine,
cât şi cu setul de valori morale pe care le afirmă o corporaţie în codul său etic. În lucrările de
specialitate, care tratează probleme referitoare la etica în afacerile internaţionale, apar, în principiu,
câteva categorii de probleme , care suscită interesul general şi se analizează pe larg: Mita şi corupţia;
Problemele care vizează angajarea forţei de muncă şi aspectele legate de personal; Practicile de
marketing şi protecţia consumatorilor; Impactul asupra economiilor şi dezvoltării ţărilor-gazdă;
Efectele asupra mediului natural; Efectele asupra mediului natural; Impactul cultural al operaţiilor
transnaţionale.

Cea mai frecventă problemă pentru companiile multinaţionale o reprezintă, fără îndoială, corupţia,
datorită caracterului său universal.

1.Mita şi corupţia: Definită în sens general, corupţia reprezintă abaterea de la normele morale, iar,
într-un sens mai precis, termenul desemnează conduita incorectă sau ilegală a unei persoane care se
află într-o poziţie de autoritate sau putere, în scopul obţinerii de câştiguri personale sub formă
bănească sau sub altă formă.. Corupţia înfloreşte, adesea, acolo unde există o guvernare de proastă
calitate, conflicte violente sau acolo unde controlul statului şi al reglementărilor sale nu poate fi pus
în practică într-un mod eficient.În afacerile internaţionale, fenomenul corupţiei se manifestă la un
nivel deosebit de îngrijorător: într-o estimare prudentă, sumele totale plătite ca mită în afacerile
internaţionalese cifrează la 80 miliarde de dolari anual – aproximativ cât apreciază ONU că ar fi
necesar pentru eradicarea globală a sărăciei din lumea contemporană.

Mita şi corupţia creează un mediu de afaceri nesigur şi reprezintă o problemă cu implicaţii

deosebit de costisitoare pentru multinaţionalele care nu doresc să suporte această „cheltuială
suplimentară” şi care se confruntă cu alţi concurenţi multinaţionali dispuşi să o facă, pentru a câştiga
contracte şi a încheia afacerile dorite.Din punct de vedere comercial, practica de a da / a accepta
mită duce la distribuirea ineficientă a produselor şi a resurselor: cumpărătorii nu primesc, în mod
necesar, cele mai bune produse în schimbul preţului plătit, după cum nici vânzătorii nu primesc cel
mai bun preţ. Dacă o ţară adoptă această practică a mituirii se condamnă pe ea însăşi la un nivel
detrai mult inferior, iar distanţa dintre ţările care practică pe scară largă mituirea şi cele în care
aceasta este destul de rar întâlnită devine din ce în ce mai mare. Lipsa de dezvoltare economică a
multor ţări din Africa este pusă, adesea, tocmai pe seama unui nivel foarte ridicat al corupţiei întâlnit
în această parte a lumii. Cercetările au demonstrat faptul că un nivel înalt al corupţiei, inclusiv mita,
contribuie la scăderea venitului pe cap de locuitor.

Corupţia are un preţ foarte mare pentru păturile cele mai sărace, cărora le este barat accesul la
bunurile şi serviciile de bază; cu siguranţă, cei săraci suferă cel mai mult din Organizaţia pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) sunt
considerate liderii multinaţionali în lupta împotriva corupţiei.Pentru a lupta împotriva acestei
practici, general recunoscute ca fiind imorală, s-a constituit o organizaţie non-guvernamentală
intitulată Transparency International, având sediul la Berlin (Germania) şi birouri în peste 77 de ţări
şi reprezentând „o coaliţie împotriva corupţiei în tranzacţiile de afaceri internaţionale”. Această
coaliţie denunţă cazurile de mituire care apar în ţări din toată lumea şi militează pentru aprobarea de
legi împotriva mitei; a atras atenţia opiniei publice şi a organelor răspunzătoare de această problemă,
astfel încât să contribuie la aprobarea legilor care să interzică mita, de orice fel, atât pe plan naţional
cât şi pe plan internaţionalauza corupţiei. Începând cu anul 1995, Transparency International dă
publicităţii anual un indice al corupţiei în fiecare ţară analizată (Corruption Perception Index);
metodologia de calcul a acestui indice se bazează pe o serie de anchete specifice fiecărei ţări, iar
valoarea compozită pe care o poate obţine în final variază între 10 – „foarte curat” şi 0 – „puternic
corupt”.

Problemele care vizează angajarea forţei de muncă şi aspectele legate de personal: Cele mai
sensibile probleme de personal cu care se confruntă corporaţiile multinaţionale sunt :

a)Salarizarea angajaţilor locali care lucrează pentru multinaţionale în ţări cu nivele de dezvoltare
sensibil inferioare în comparaţie cu ţările de origine este frecvent mai scăzută decât cea a angajaţilor
din ţările-mamă. Astfel, se impută investitorilor străini faptul că exploatează forţa de muncă din
ţările slab dezvoltate, plătind de câteva ori mai ieftin aceeaşi muncă pe care o prestează salariaţii cu
calificări similare din ţările de origine. Pe de altă parte, aceştia din urmă sunt dezavantajaţi de faptul
că, prin mutarea investiţiilor şi a unităţilor de producţie în Lumea a Treia, creşte şomajul din ţările
dezvoltate.

Pe scurt: corporaţiile transnaţionale sunt vehement acuzate pentru că adoptă politici egoiste;
urmărind maximizarea profiturilor, ele încalcă acel ipotetic contract social cu diferitele categorii de
stakeholders, aducând prejudicii deopotrivă salariaţilor din ţările de origine –care pierd locuri de
muncă şi a căror presiune sindicală scade în intensitate, o dată ce patronatul poate ameninţa cu
transferul investiţiilor în alte ţări – şi angajaţilor din Lumea a Treia – care sunt puşi să presteze
munci echivalente celor din statele dezvoltate, fiind însă plătiţi mult mai prost.

b) Managementul filialelor din alte ţări ale corporaţiilor multinaţionale pune, la rândul său, destule
probleme etice. În general, marile firme preferă să acorde un credit scăzut managerilor locali,
implantând la conducerea filialelor manageri din ţările de origine; în unele cazuri, aceştia nu cunosc
suficient de bine tradiţiile şi problemele locale şi nu sunt destul de flexibili faţă de doleanţele şi
dificultăţile partenerilor şi angajaţilor din ţările unde sunt implantaţi. Acesta este motivul principal
pentru care, în ultimii ani, corporaţiile multinaţionale au adoptat o politică de aclimatizare
managerială, promovând din ce în ce mai activ lideri locali, formaţi şi pregătiţi profesional în
Occident, unde îşi pot însuşi metodele şi tehnicile managementului modern.

c) Discriminarea sexuală este o problemă delicată, de care firmele investitoare nu se fac propriu-zis
vinovate, întrucât nu managerii lor sunt aceia care o impun, ci tradiţiile şi credinţele religioase
locale. Ceea ce se impută corporaţiilor multinaţionale de către opinia publică din ţările de origine
este neimplicarea mai hotărâtă într-o politică activă, agresivă chiar, de eliminare a discriminării
femeilor în ţările din Lumea a Treia, unde ea reprezintă o practică greu de combătut. Alte critici, mai
virulente şi mai întemeiate, se referă la faptul că, în unele ţări sărace, unde religia nu împiedică
participarea femeilor la viaţa economică (cum ar fi America Latină, de exemplu), discriminarea
sexuală ia altă formă şi anume angajarea cu precădere a femeilor, deoarece salarizarea lor este mult
mai scăzută decât cea a bărbaţilor.

d) Angajarea şi exploatarea minorilor în procesul muncii constituie, fără îndoială, aspectul cel
mai des incriminat şi categoric în sine dezaprobarea în ceea ce priveşte problemele de personal ale
corporaţiilor multinaţionale. Această problemă a reprezentat tema centrală a grupurilor de presiune
ale consumatorilor din SUA, de când s-a făcut public faptul că multe companii multinaţionale
americane exploatează copiii din ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare din Asia, America
Latină sau Africa. Grupurile de consumatori exercită presiuni asupra companiilor sau distribuitorilor
americani, astfel încât aceştia să nu contracteze furnizori care folosesc copii cu vârste sub 14 ani.

Majoritatea ţărilor lumii au legi care interzic această practică şi, cu toate acestea, legea nu este
întotdeauna respectată, deoarece companiile multinaţionale profită de pe urma copiilor provenind
din familii foarte sărace, cărora le acordă nişte salarii de mizerie. Problema etică care apare aici este
a determina dacă această exploatare a copiilor este sau nu imorală în culturile în care a fost
practicată de-a lungul timpului şi în care este, încă, destul de frecventă. În ţările respective nu există
şcoli pentru aceşti copii, iar veniturile suplimentare pe care ei le câştigă ajută la subzistenţa familiei
din care fac parte; câteodată, având în vedere faptul că, dacă nu îşi găsesc un loc onorabil de muncă,
aceşti copii ajung pe stradă să cerşească sau să se prostitueze, a le oferi un loc de muncă reprezintă
răul cel mai mic dintre două rele. Totuşi, majoritatea consumatorilor din Occident nu au
acceptatacest argument şi nicio companie multinaţională nu l-a susţinut public. Astfel,
multinaţionalele care îşi desfăşoară activitatea în ţările din Lumea a Treia şi-au pus adesea întrebarea
ce ar trebui să facă şi cât ar trebui să investească pentru a descoperi dacă furnizorii lor încalcă legile
referitoare la această practică.

e) Măsurile de protecţie a salariaţilor constituie o altă problemă pentru companiile de talie

internaţională în ceea ce priveşte imaginea lor publică în ţările de origine şi mai puţin în ţările slab
dezvoltate în care operează, deşi muncitorii de acolo sunt cei care au realmente de suferit. În ţările
în curs de dezvoltare sau aflate în tranziţie la economia de piaţă, legislaţia muncii este slab
dezvoltată, astfel încât standardele de protecţie a personalului la locul de muncă sunt foarte joase în
comparaţie cu cele din ţîrile dezvoltate.Companiile multinaţionale nu resping necesitatea unei
protecţii sporite a muncii în ţările slab dezvoltate, dar invocă un argument de rentabilitate şi unul de
competitivitate pentru a-şi justifica actualele practici: dacă ar cheltui atât cât trebuie pentru siguranţa
salariaţilor, costurile de producţie ar creşte considerabil – iar dacă firmele concurente nu procedează
la fel, companiile responsabile riscă să iasă de pe piaţă, ceea ce ar genera aceeaşi dilemă dramatică
pentru muncitorii din ţările în curs de dezvoltare: riscuri şi salarii sau nici riscuri, nici salarii. Tot
ceea ce se poate urmări cu bună credinţă este un compromis între cele două exigenţe – cea
economică şi cea morală.

Problema drepturilor omului: Se poate defini la trei nivele: La primul nivel, se au în vedere
relaţiile directe ale corporaţiilor multinaţionale cu angajaţii, furnizorii, clienţii şi comunitatea locală;
recunoaşterea internaţională a drepturilor omului cere ca nimeni (nicio companie şi niciun guvern) şi
nimic să nu încalce drepturile individuale şi colective ale celorlalţi: se interzice practicarea sclaviei,
contractarea copiilor ca forţă de muncă şi exploatarea ordinară a oamenilor (de exemplu, când nu li
se plăteşte un salariu care să le permită să trăiască la limita decenţei). La al doilea nivel, se
interzice companiilor multinaţionale să colaboreze cu furnizori sau cu terţi care încalcă, în mod
evident şi repetat, drepturile oamenilor.La al treilea nivel, se consideră drept culpabile companiile
multinaţionale care îşi desfăşoară activitatea într-o ţară al cărei guvern este vinovat de încălcarea
repetată a drepturilor fundamentale ale oamenilor.Cel mai celebru exemplu care se poate oferi în
legătură cu acest al treilea nivel se referă la Africa de Sud, în perioada apartheid-ului. Multe grupuri
americane – organizaţii religioase, universităţi, grupuri de studenţi, cetăţeni şi alţii – au protestat
împotriva apartheid-ului şi au exercitat presiuni asupra companiilor americane stabilite în Africa de
Sud pentru a se retrage din această ţară. Mulţi critici din domeniu afirmă cu convingere că
multinaţionalele nu trebuie să-şi continue operaţiunile în ţările care încalcă drepturile cetăţenilor în
mod flagrant.

Efectele asupra mediului natural: Problemele de ordin ecologic, care nu prezentau aproape
niciun interes în perioada „titanică” a industrializării, au devenit în prezent un subiect major pe
agenda internaţională; în circumstanţele actuale, protecţia mediului nu este numai o problemă de
ordin tehnic, ci şi o sarcină morală majoră. Cauzele distrugerilor ecologice sunt aceleaşi ca şi în
cazul protecţiei insuficiente a salariaţilor la locul de muncă: legislaţia foarte permisivă, gradul scăzut
de competenţă tehnologică şi de conştientizare a pericolelor la care se expune populaţia locală,
costurile ridicate ale tehnologiilor nepoluante etc.Unul dintre cei mai activi actori pe plan
internaţional care militează pentru protecţia mediului înconjurător este UE. Problema protejării
mediului înconjurător are un caracter transfrontalier, deoarece poluarea sau daunele aduse mediului
înconjurător într-o anumită ţară pot afecta negativ calitatea vieţii din altă parte a lumii. De aceea,
pentru etica în afacerile economice internaţionale, protejarea mediului înconjurător a devenit o
problemă extrem de sensibilă, cu atât mai mult cu cât, în ultimele decenii, s-au înregistrat câteva
cazuri grave de poluare a mediului, cu efecte dezastruoase asupra vieţii oamenilor. Eşuarea
petrolierului Valdez, al companiei Exxon, sau explozia de la Cernobîl sunt doar câteva dintre
evenimentele foarte grave de poluare a mediului.

Alte probleme de ordin etic ce apar în cadrul afacerilor internaţionale vizează aspecte precum:
dezvoltarea echitabilă a tuturor ţărilor, distrugerea pădurilor tropicale, poluarea ţărilor în curs de
dezvoltare de către ţările puternic industrializate, proliferarea afacerilor “verzi” (ecologice).
Principalele probleme au rămas, în majoritatea lor, fără răspuns, iar corporaţiile multinaţionale
trebuie să-şi asume un rol important, alături de guvernele ţărilor respective, în ceea ce priveşte
soluţionarea acestor aspecte la nivel mondial.

Etica în afaceri şi influenţa societăţilor multinaţionale asupra mediului economic

internaţional :Societăţile multinaţionale reprezintă principalii actori ai mediului de afaceri
internaţional, fiind considerate, după unii autori, principalul centru de putere economică a lumii.
Desemnate, la o extremă, drept promotori ai bunăstării la scară globală şi, la cealaltă extremă, drept
mecanisme ale exploatării capitaliste, societăţile multinaţionale au nu numai interese, ci şi
responsabilităţi la scară mondială. Obligaţiile sau responsabilităţile corporaţiilor transnaţionale se
referă la promovarea creşterii economice generale şi a progresului social şi vizează menţinerea şi
promovarea standardelor şi normelor de comportament etic.

Pe măsură ce marile corporaţii ale lumii îşi extind operaţiile peste graniţele naţionale şi tind către o
piaţă globală, activităţile lor nu mai pot fi monitorizate şi reglementate de către statele naţionale. În
prezent, cea mai mare parte a guvernelor naţionale deţin o putere limitată asupra actorilor privaţi ce
acţionează la scară globală şi nu au capacitatea de a impune acestor companii respectarea
standardelor legale şi etice sau de a obţine confirmarea faptului că marile societăţi transnaţionale vor
consolida sau, cel puţin, nu vor încălca valori precum egalitatea oportunităţilor, dreptatea socială,
drepturile omului sau protecţia mediului. Există numeroase cazuri în care aceste companii, deosebit
de puternice în plan internaţional, sunt acuzate că exploatează ţările mai puţin dezvoltate ale lumii
(este elocvent exemplul multinaţionalelor americane, printre care şi Nike, care utilizează mână de
lucru ieftină din ţări subdezvoltate), transferă industriile poluante, care nu îndeplinesc standardele
ridicate de protejare a mediului din ţările dezvoltate, şi le implementează în părţi ale lumii mai
sărace şi mai puţin avansate – care acceptă un nivel ridicat de poluare, în schimbul oferirii unor
locuri de muncă pentru populaţiile lor (este binecunoscut cazul companiei americane Union Carbide
Company care a produs un dezastru, în termeni ecologici şi umani, prin transferul fabricilor sale în
Bhopal, India) sau folosesc practici de marketing agresiv, în mare parte necorespunzătoare cu acele
ţări ale lumii în care doresc să-şi promoveze produsul (aici merită menţionată compania Nestlé).
 3.Concluzii

Etica economică este o ramură a moralei care sintetizează sistemul de valori, principii şi norme
ce s-au format de-a lungul timpului în raporturile dintre agenţii economici. Alături de principiile şi
normele de drept, etica economică asigură buna desfăşurare a activităţilor şi reuşita în afaceri.

Comportamentul etic al agenţilor economici este marcat de respectarea riguroasă, benevolă, a unor
principii cum sunt: încrederea şi sinceritatea deplină între agenţi; corectitudine în negocieri şi în
îndeplinirea obligaţiilor contractuale; respectarea întocmai a tuturor angajamentelor asumate;
mutualitatea avantajelor oferite şi a riscurilor. Acceptarea şi respectarea normelor de etică
economică este, de fapt, o problemă de conştiinţă economică cu un impact puternic asupra
cristalizării normelor juridice. Încălcarea lor creează o imagine nefavorabilă asupra agenţilor
economici.

Pentru ca o afacere sau o activitate economică oarecare să poată fi considerată morală sau imorală
trebuie avut în vedere şi cadrul general în care îşi desfăşoară activitatea, mai exact, sistemul
economic al ţării gazdă şi cel al ţării de origine. Societăţile multinaţionale, exercitându-şi activitatea
într-un spaţiu multicultural şi multisistemic, trebuie să înţeleagă cele două ideologii de bază care au
stat la temelia actualelor economii ale lumii (capitalismul şi socialismul) şi să încerce să valorifice
avantajele de ordin etic ale acestora.

Valorile şi principiile morale variază fundamental de la o cultură la alta, iar ceea ce este etic într-
un anumit spaţiu geografic poate fi considerat complet imoral într-o altă parte a lumii (cel mai
concludent exemplu în acest sens îl reprezintă oferirea de cadouri superiorilor – practică apreciată ca
tradiţională şi obligatorie în Japonia, dar intens blamată de ţările occidentale).

În general, nu se poate spune că există un mod unic în care trebuie să acţioneze toate firmele
internaţionale, astfel încât comportamentul lor să poată fi calificat drept moral; fiecare companie, în
mod individual, trebuie să-şi exercite activitatea în funcţie de valorile, principiile, obligaţiile şi
membrii săi.
 4.Bibliografie

1.http://www.ai.rei.ase.ro/ETICA%202012/Suport%20curs%20master%20-
%20Etica%20si%20CSR_2012.pdf

2. “Fundamentele managementului organizaţiei”, Eugen Burduş; Gheorghiţa Căprărescu; editura

Economica, Bucureşti 1999.

3. “Cultura afacerilor. Modelul american.”, Gh.Gh.Ionescu, Editura economica, Bucureşti 1997.