Sunteți pe pagina 1din 9

Suplimentele nutritive și potențialele

interacțiuni cu medicația alopată


Data: 04/10/2017
univers pharma

Daniela Cristina Marineci, Cristina Elena Zbârcea, Oana Cristina


Șeremet, Alexandra Mihaela Tănase, Cornel Chiriță, Simona
Negreș

Disciplina de Farmacologie și Farmacie Clinică, Facultatea de


Farmacie, UMF „Carol Davila”, București

Introducere

Întrucât consumatorii și agențiile de sănătate publică urmăresc să reducă și să prevină bolile cronice și să sporească
durata de viață sănătoasă, a crescut cererea de suplimente alimentare ca instrument de prevenire a afecțiunilor medicale
și de menținere a sănătății.

În ultimii ani, utilizarea crescută a suplimentelor nutritive se observă prin creșterea consumului acestora (Euromonitor
2016). Conform datelor furnizate de Euromonitor International, se așteaptă ca piața europeană a suplimentelor
alimentare să crească cu 28% între 2013 și 2018. Cea mai mare cerere de suplimente alimentare este în Europa de
Vest: Germania, Franța, Italia și Marea Britanie, dar și în țările est-europene, cum ar fi Polonia, România și Slovacia
(Euromonitor 2017).

Noțiunea de supliment alimentar apare menționată pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, în actul normativ
“Dietary Supplement Health and Education Act of 1994”. În cadrul Uniunii Europene, primul act legislativ specific pentru
suplimente alimentare a fost Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 iunie 2002,
referitoare la armonizarea legislațiilor statelor membre privind suplimentele alimentare. În România, prima referire la
suplimentele alimentare (suplimente de hrană) apare în Legea nr. 57/2002 pentru aprobarea OUG nr. 97/2001 privind
reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor, publicată în Monitorul Oficial nr 37/31.01.2002. Scopul
suplimentelor alimentare este să completeze dieta normală, fiind surse de nutrienți sau de alte substanţe ce prezintă
efect nutriţional sau fiziologic.

Conform Directivei 46/2002 suplimentele alimentare se pot împărți în două categorii:

I. Vitamine și/sau minerale;

II. Alți nutrienți: aminoacizi, enzime, acizi grași esențiali nesaturați, pre- și probiotice, produse din plante și extracte
vegetale, alte substanțe bioactive (licopen, glucozamină coenzima Q10, carnitină, taurină,spirulină, inozitol, chitosan)
(Szyszkowska, 2014).

În farmacie găsim o gamă largă de suplimente nutritive care se pot clasifica în funcție de compoziție și utilizarea
terapeutică în:

 vitamine și săruri minerale;


 proteine pure sau sub formă de concentrate proteice, izolate proteice și hidrolizate proteice, aminoacizi și amestecuri ale
acestora;
 uleiuri alimentare considerate dietetice (de exemplu: uleiuri din germeni de semințe de cereale, uleiuri din ficat de pește)
și acizi grasi polinesaturați esențiali;
 fosfolipide - lecitine, cefaline, serinfosfatide, inozitolfosfatide;
 fibre alimentare;
 formule de lapte praf pentru copii;
 produse pentru copii: cereale cu/fără lapte și/sau fructe;
 îndulcitori sintetici alimentari;
 produse pentru slăbit și pentru menținerea greutății corporale;
 produse parabiotice: probiotice, prebiotice, simbiotice (alimente funcționale care reglează flora microbiană intestinală);
 produse pentru sportivi care conțin vitamine, săruri minerale, proteine, hidrolizate proteice, aminoacizi, glucide ușor
asimilabile, acizi grasi esențiali și alți nutrienți cu rol în susținerea efortului sportiv, în refacerea postefort, în dezvoltarea
și menținerea masei musculare;
 produse care se adresează tulburărilor de vedere;
 produse pentru efect tonic.
Ca principiu de bază, un supliment nutritiv nu trebuie să prezinte efecte adverse sau proprietăți dăunătoare (bineînțeles,
dacă se respectă modul de administrare și indicațiile lui), iar beneficiile lui pentru sănătate trebuie să fie mai mari decât
riscurile.

Un studiu retrospectiv, European PlantLIBRA, cu privire la consumatorul de suplimente nutritive ce conțin extracte
vegetale, pe o perioadă de 12 luni (2011-2012) a fost realizat în 6 țări din Europa: Finlanda, Germania, Italia, Spania,
România și Marea Britanie (Garcia-Alvarez, 2014). Au fost incluși aproximativ 400 de indivizi din fiecare țară selectați
din 2000 de persoane chestionate. Pentru România primele trei plante cele mai utilizate au fost: Ginkgo biloba, Aloe
vera și Panax ginseng. În ceea ce privește cosumatorul român de suplimente alimentare, studiile estimează următoarele:
o prevalență a utilizării de 18,8%; 30,5% din indivizi sunt tineri; 80,8% nu au urmat tratamente în ultimul an; 41,8%
utilizează periodic suplimente alimentare (Garcia-Alvarez, 2014). Dintre români numai 2% (7 din 400) au raportat reacții
adverse (Restani, 2016).

Interacțiunile dintre suplimentele nutritive și medicamente conduc adesea la pierderea eficacității terapeutice și/sau la
creșterea toxicității. O bună înțelegere a mecanismelor de interacțiune dintre medicamente și principiile active din plante
este esențială pentru evaluarea clinică a riscurilor și este vitală pentru practicienii din domeniul sănătății (medici,
farmaciști) pentru a se asigura că utilizarea plantelor este sigură pentru pacient. În ciuda utilizării lor pe scară largă,
riscurile asocierii suplimentelor nutritive cu medicamentele sunt greu de înţeles de către consumatori, deoarece aceștia
se ghidează după premisa conform căreia ceea ce este natural este sigur (Na, 2015).

O provocare majoră pentru furnizorii de asistenţă medicală în ceea ce privește consilierea pacienţilor referitor la
suplimente nutritive, este faptul că dovezile clinice ale interacţiunilor dintre medicamente şi suplimente nutritive pot fi
ambigue şi uneori contradictorii (Suchard, 2004). De asemenea, există de multe ori în practică bariere privind
identificarea dovezilor interacţiunilor suplimente nutritive-medicamente (Coxeter, 2004).

Dovezile disponibile pentru ghidarea practicanților în luarea deciziilor sunt complexe și constau într-o serie de surse,
incluzând rapoarte spontane de caz sau studii in vivo privind interacțiunile medicamentoase la subiecții și pacienții
sănătoși. În absența unor studii suplimentare riguroase pentru a evalua semnificația clinică a interacțiunilor dintre
medicamente și plantele medicinale, o evaluare bazată pe dovezi a literaturii actuale este esențială pentru a ghida
practicienii implicați în îngrijirea pacientului (Coxeter, 2004).

Atât pacienții, cât și medicii trebuie să fie educați cu privire la semnificația clinică a interacțiunilor dintre plante
medicinale (Chen, 2012).

Interacțiuni între suplimentele alimentare și medicamente

Interacțiunile ce au loc între suplimentele alimentare și medicamente pot conduce la creșterea sau scăderea acțiunii
farmacologice și a efectelor toxice. Interacțiunea unui medicament este definită ca fiind orice modificare dată de o
substanță exogenă (alt medicament, plantă sau aliment) asupra acțiunii terapeutice, diagnostice sau oricărei alte acțiuni
pe care o exercită medicamentul asupra organismului. În funcție de mecanism, interacțiunile medicamentoase sunt
clasificate în 2 categorii:

 Interacțiuni farmacocinetice care influențează absorbția, distribuția și metabolizarea substanței active


 Interacțiuni farmacodinamice
Interacțiuni farmacocinetice

Absorbția

Poloholozidele mixte (gume și mucilagii) din produsele vegetale se absorb în procent mic în circulația sistemică. Procesul
este întâlnit pentru Psyllium sp, Aloe sp, Lini semen (semințe de in) și Malvae sp (nalbă), care inhibă absorbția unor
medicamente. Consecința e reprezentată de dispariția efectului terapeutic, prin două mecanisme: fixarea substanțelor
active pe suprafața poliholozidelor sau formarea unui film protector la nivelul mucoasei tubului digestiv, scăzând astfel
absorbția medicamentelor la nivel intestinal. Un astfel de exemplu sunt semințele de Psyllium care inhibă absorbția
litiului (Mohammad Ismail, 2009).

Produsele vegetale cu antracenozide, Cassia sp, Rheum officinale (revent), Rhamnus purshianae, Aloe sp, acționează
prin accelerarea tranzitului intestinal, cu consecință în scăderea absorbției intestinale a medicamentelor și astfel,
scăderea acțiunii terapeutice (Mohammad, 2009). Pentru a evita acest tip de interacțiune, medicamentele trebuie
administrate înainte cu o oră sau la 2 ore după ce suplimentele din plante au fost administrate (Fasinu, 2012).

Multe produse vegetale interacționează cu glicoproteina P (P-gp), care este un transportor de eflux. P-gp intestinală
scade biodisponibilitatea orală și concentrațiile plasmatice ale unor medicamente, acționând sinergic cu izoenzimele CYP
intestinale. P-gp inhibă traversarea de către substanța medicamentoasă a anumitor bariere (ex: bariera
hematoencefalică). Inhibiția P-gp favorizează traversarea acestor bariere de către substanța medicamentoasă (Lee,
2006).

Un studiu din 2008 a evaluat efectele determinate de administrarea de Echinacea sau silimarină asupra farmacocineticii
digoxinei, care este un cunoscut substrat pentru P-gp. Concluzia a fost că niciunul din produsele vegetale nu a
interacționat cu digoxina. (Gurley, 2008).

Un alt studiu, publicat în 2016, a analizat influența inhibitorilor de P-gp din mai multe produse vegetale, cu posibilă
acțiune în terapia cancerului. Produsele vegetale ce conțin flavonoide (Zuccagnia punctata, Ginkgo biloba, Ruta
graveolens, Kaempferia galanga, Aesculus hippocastanum), alcaloizi (Corydalis yanhusuo, Lobelia inflate, Erythroxylum
rotundifolium, Stephania cepharantha) și terpene (Zanthoxyli fructus, Glycyrrhizae radix) au dovedit, în urma cercetării,
acțiune inhibitorie asupra P-gp, putând astfel influența absorbția medicamentelor anticanceroase (Jun, 2016).

Suplimentele alimentare ce conțin minerale (Ca, Fe, Al), pot împiedica absorbția unor antibiotice, cum este tetraciclina,
prin formarea de chelați. Această interacțiune poate fi prevenită prin administrarea la distanță de 2 ore a suplimentelor
față de antibiotic (Subhuti, 2000).

Distribuția

Salicilații din produse vegetale ca Salix sp (salcie) sau Filipendula ulmaria(crețusca) pot deplasa warfarina de pe
proteinele plasmatice, determinând creșterea reacțiilor adverse ale acesteia. De aceea, această asociere trebuie evitată
(Mohammad, 2009).

Metabolizarea

Cele mai multe interacțiuni de ordin farmacocinetic apar în etapa de metabolizare a medicamentelor. Cele mai multe
enzime implicate în faza I de metabolizare a medicamentelor aparțin unui complex enzimatic, cunoscut sub denumirea
generică de citocrom P450. Dintre acestea cele mai importante sunt subfamiliile CYP1A, CYP2C și CYP3A. Fiecare dintre
aceste enzime metabolizează anumite medicamente și pot fi induse, dar și inhibate de anumite substanțe chimice
(Chavez, 2006).

Subfamilia CYP1A

Această subfamilie este responsabilă de metabolizarea unor medicamente precum paracetamol, anticoagulante orale și
cafeină. Studii clinice au raportat inhibiția CYP1A2 cu până la 36% de către suplimentele alimentare care
conțin Echinaceea (Sprouse & van Breemen, 2016). Pe de altă parte, cu toate că studii non-clinice au demonstrat efectul
inhibitor al bioflavonoidelor din Citru sp. asupra CYP1A2, studiile clinice nu au confirmat acest rezultat (Testa & Krämer,
2008).
Subfamilia CYP2C

Din această subfamilie, cei mai importanți reprezentați sunt CYP2C8, CYP2C9 și CYP2C19, care sunt responsabili de
metabolizarea unor medicamente precum anticoagulantele orale, antiinflamatoare nesteroidiene, antidiabetice orale,
etc. Un studiu clinic pe voluntari sănătoși care a presupus administrarea de omeprazol și un extract de Ginkgo biloba a
arătat că transformarea omeprazolului în 5-hidroxiomeprazol a scăzut cu 67,5%. Autorii au elaborat ipoteza conform
căreia extractul de Ginkgo biloba funcționează ca inductor enzimatic asupra CYP2C19 (Chavez, 2006).

Subfamilia CYP3A

Subfamilia CYP3A este responsabilă de metabolizarea a aproximativ 70% din medicamente cum ar fi: benzodiazepine,
glicozide cardiotonice, antivirale, anticoagulante orale, etc.

Hypericum perforatum (sunătoarea) este unul din produsele vegetale care determină cele mai multe interacțiuni la
asocierea cu diverse clase de medicamente. Acest lucru se explică prin activarea de către hiperforină a receptorului
pregnan X, lucru care duce la inducția izoenzimei CYP3A4 (Lee, 2006).

Studii clinice au evidențiat reducerea concentrației de indinavir și nevirapin, două medicamente antiretrovirale (ARV)
după administrarea concomitentă a acestora cu sunătoarea. Această asociere este des întâlnită deoarece depresia este
frecvent prezentă în cazul pacienților infectați cu HIV. Prin folosirea unor extracte de sunătoare cu concentrație scăzută
de hiperforină s-ar putea reduce interacțiunea dintre sunătoare și ARV, dar ar scădea și efectul antidepresiv al
sunătoarei, acesta fiind dat tocmai de conținutul în hiperforină. În concluzie, pacienții infectați cu HIV trebuie să evite
asocierea sunătoarei cu ARV (Lee, 2006). Un alt studiu clinic a demonstrat scăderea concentrației plasmatice de
ciclosporină la administrarea concomitentă cu sunătoarea, cu reducerea efectului terapeutic al imunosupresorului, fiind
înregistrate cazuri în care s-a produs rejecția organului transplantat (Colombo, 2014).

Dintre inductorii enzimatici ai CYP3A4 mai enumerăm: Glycyrrhiza glabra(lemn dulce), care a redus biodisponibilitatea
orală a ciclosporinei (Colombo, 2014); Allium sativum (usturoi), care a redus semnificativ concentrația de saquinavir
administrată unor pacienți infectați cu HIV (Lee, 2006) și Echinacea sp., care a redus concentrația serică de midazolam
(Gorski, 2004).

Activitatea de inhibitor enzimatic a sucului de grapefruit a fost descoperită în 1980, când s-a observat că a crescut
biodisponibilitatea felodipinei. Flavonele (naringenin) și furanocumarinele, componente ale sucului de grapefruit sunt
inhibitori ai izoformei CYP3A4. Un studiu ulterior a demonstrat că acesta scade concentrația CYP3A4 intestinal, dar nu
și forma hepatică a enzimei. Sucul de grapefruit crește biodisponibilitatea ciclosporinei, aceasta fiind metabolizată de
ambele forme CYP3A4. S-a raportat creșterea concentrației plasmatice a ciclosporinei cu mai mult de 60% după aport
de suc de grapefruit, creșterea fiind sesizată atunci când ciclosporina a fost administrată oral și nu i.v, în acord cu
inhibiția formei intestinale și nu hepatice a CYP3A4 (Colombo, 2014).

Interacțiuni farmacodinamice

Dintre interacțiunile farmacodinamice supliment alimentar - medicament, cele mai importante sunt cele cu consecințe
asupra coagulării sângelui.

În Statele Unite ale Americii, anticoagulantul cumarinic cel mai folosit este warfarina. În România acenocumarolul ocupă
această poziție. Warfarina și acenocumarolul au același mecanism de acțiune și amândouă au indice terapeutic mic.
Warfarina este intens studiată și monitorizată pentru că produce frecvent reacții adverse. Hemoragiile provocate de
supradozarea anticoagulantelor, ca și accidentele trombotice determinate de subdozare, pot fi fatale. Hemoragii pot
apărea și atunci când medicamentelor antitrombotice li se asociază alte produse care cresc riscul hemoragic. Multe
suplimente din plante conțin substanțe cu acest risc.

Se consideră în prezent că cele mai multe reacții adverse produse de warfarină (ne referim la ea deoarece există mai
multe date disponibile decât despre acenocumarol) sunt cauzate de interacțiunile acesteia cu produse medicinale din
plante sau cu alimente (Gohil & Patel, 2007).

O meta-analiză a interacțiunilor dintre warfarină și principiile vegetale din 38 de plante medicinale a cuprins studii și
rapoarte de caz publicate între anii 1993 și 2013 în limbile chineză și engleză, indexate în bazele de date EMBASE,
MEDLINE, AMED, Cochrane Systematic Review Database, SciFinder. Meta-analiza a clasificat interacțiunile după mai
multe criterii. După severitatea consecințelor, interacțiunile soldate cu sinergism au fost considerate majore (moarte,
sângerări majore care au determinat stoparea tratamentului cu heparină), moderate (creșteri ale INR cu mai mult de
1,5 unități sau la valori peste 5, necesitând ajustarea dozei de warfarină), minore (creșteri ale INR nu mai mult de 5,
fără a necesita modificări de doze), și nesemnificative. În funcție de tipul de dovezi care au documentat interacțiunea,
interacțiunile au fost clasificate drept foarte probabile, probabile, posibile și îndoielnice. În cazul interacțiunilor foarte
probabile și probabile autorii recomandă evitarea asocierii, iar pentru celelalte sunt de părere că se pot face numai cu
monitorizarea parametrilor coagulării. Sumarul interacțiunilor dintre warfarină și plante susținute de dovezi clinice, așa
cum este propus de autorii acestei recenzii, se regăsește în tabelul 1 (Ge & Zuo, 2014).

Tabel 1. Interacțiuni între diverse plante și warfarină. Consecințe clinice nedorite (Ge & Zuo, 2014)

Plantă care interacționează cu warfarina Consecințe clinice

Interacțiuni foarte probabile

Merișor (Vaccinium macrocarpon) Majore

Soia (Glycine max Merr.) Moderate

Sunătoare (Hypericum perforatum) Majore

Salvia chinezească Moderate

Interacțiuni probabile

Ghimbir (Zingiber oficinale Roscoe) Moderate

Angelica chinezească (Angelica sinensis) Moderate

Interacțiuni posibile

Mușețel (Matricaria recutita) Majore

Cannabis (Cannabis sativa L) Majore

Ginkgo (Ginkgo biloba) Majore

Usturoi (Allium sativum) Majore

Cătină (Lycium barbarum) Majore


Ginkgo biloba conține terpenoide și flavonoide. Acestea au efecte antiagregant plachetare și antitrombotice, care susțin
utilizarea Ginkgo biloba în tulburări de circulație periferică (Leung & Wong, 2010). Ginkgo biloba este larg folosită și
pentru stimularea memoriei, îmbunătățirea capacităților cognitive; unii autori raportează efecte antioxidante și
neuroprotective (Weinmann, 2010).

Cel mai studiat extract din frunzele de Ginkgo biloba este cel convențional numit EGb 761. Acesta este un extract foarte
concentrat și standardizat în conținutul total de flavonoide (kempferol) și de terpenoide (bilobalide și ginkgolide).
Terpenoidele sunt antagoniști potenți ai factorului de activare plachetară (PAF). Din păcate, în multitudinea de produse
conținând Ginkgo biloba existente pe piață, există destule care conțin extracte nestandardizate, care nu au profilul
fitochimic al EGb 761 (Bone, 2008).

Literatura de specialitate documentează cazuri de sângerare asociată consumului de Ginkgo biloba. Din acest motiv,
există riscul potențial de a favoriza hemoragiile și sângerarea spontană la asociere cu antiinflamatoare nesteroidiene
sau cu antitrombotice precum heparina sau acidul acetilsalicilic. Pe de altă parte, treceri în revistă sistematice și meta-
analize ale studiilor clinice randomizate care au folosit extracte standardizate de Ginkgo biloba nu au indicat un risc
crescut de sângerare (Kellermann & Kloft, 2011). Este de aceea importantă cunoașterea nivelului dovezilor și a
produselor destinate îngrijirii sănătății implicate. Seriile de cazuri raportate au o valoare de evidență mai mică decât
studiile clinice controlate și meta-analizele. Cele mai multe cazuri de sângerare au fost asociate unor produse care nu
conțineau extrase standardizate. Pe de altă parte, majoritatea studiilor clinice sunt făcute pe extracte standardizate
(Bone, 2008).

Recomandarea generală pe care trebuie să o facă farmacistul referitor la Ginkgo biloba este legată de folosirea unor
produse care să conțină extracte standardizate. Deoarece la acest moment informația științifică disponibilă nu poate
exclude creșterea riscului de sângerare la asociere cu antitrombotice, surse bibliografice redutabile (Lexicomp® Drug
Interactions – www.uptodate.com) și rezumatul caracteristicilor produselor cu Ginkgo biloba recomandă evitarea
asocierii Ginkgo simultan cu antiinflamatoare nesteroidiene, heparină, anticoagulante orale tip warfarină sau
antiagregante plachetare tip acid acetilsalicilic (ANMDM). Alte baze de date legate de interacțiuni medicament-supliment
alimentar recomandă monitorizarea atentă a parametrilor hemostazei dacă se folosesc astfel de asocieri
(www.medscape.com).

Usturoiul (Allium sativum) este o plantă medicinală larg folosită tradițional pentru proprietățile antimicrobiene,
hipolipemiante, antihipertensive, stimulatoare ale sistemului imunitar. Studii clinice controlate au arătat că usturoiul
poate reduce nivelurile de lipide plasmatice și că poate scădea riscul cardiovascular al pacienților, prin efectele lui
antihipertensive și anticoagulante (Iciek, 2009). Usturoiul conține compuși cu sulf (alicină și aliină), flavonoide și
isoflavonoide (nobiletină, quercetină, rutin, tangeretin), polizaharide, prostaglandine, saponine și terpene (citral,
geraniol, linalool). Substanțele care se găsesc în usturoi au proprietăți antiagregante plachetare și anticoagulante și de
aceea nu se recomandă utilizarea lor simultan cu alte antitrombotice (Chen, 2012).

Ginseng (Panax ginseng) este un supliment alimentar larg folosit în medicina tradițională chineză și nu numai. Utilizatorii
săi îl administrează pentru proprietățile sale antihipertensive, antioxidative, neuroprotective, hipolipidemiante,
stimulatoare imunitare, stimulatoare cognitive, regeneratoare ale ulcerelor sau anticanceroase (Chen, 2012).
Principalele sale componente sunt ginsenozidele, sterolii și flavonoidele. Datorită potențialului de a interacționa cu
anticoagulantele orale, nu se recomandă folosirea simultană. (Chen, 2012; Bone, 2008).

Studiu în farmacia de comunitate privind consumul suplimentelor alimentare în România

Am analizat modalitatea de eliberare a suplimentelor nutritive în farmacia de comunitate, pe baza unor chestionare care
au evaluat mai mulţi parametri:

 caracteristicile pacientului (vîrstă, sex);


 tipul educaţiei: şcoală superioară,medie, gimnaziu;
 modalitatea de recomandare: medic, farmacist, cunoştinţe, surse media: Radio, TV, presă scrisă;
 antecedentele patologice ale pacientului şi medicaţia primită;
 suplimentul/suplimentele nutritive eliberate;
 rezultatul acestui tratament: îmbunătăţirea stării de sănătate, înrăutăţirea acesteia, nici o modificare;

Chestionarele au fost preluate de către farmacist, care a completat rubricile de interes. A fost evaluat un număr de 200
chestionare și s-a observat că un procent mai mare de femei decât de bărbaţi se tratează suplimentar cu aceste produse
farmaceutice (figura 1).
Figura 1. Repartiţia pacienţilor intervievaţi în funcţie de sex

Pacienţii intervievaţi (figura 2) prezentau de regulă polipatologie (afecţiuni la nivelul diverselor aparate şi sisteme).
Realizând o analiză a afecţiunilor pentru care aceştia s-au prezentat în farmacia de comunitate, se observă că patologia
cardiovasculară se află pe primul loc: 33,5%. Se remarcă faptul că un procent important de pacienţi prezintă afecţiuni
digestive (17,2%), reumatice (15,4%), SNC (11,5%) şi diabet zaharat (9,1%).

Figura 2. Frecvenţa patologiei(ilor) în populaţia intervievată

Pentru un procent de peste 20% dintre pacienţi se observă că sursa de informare a fost fie medicul, fie farmacistul. Se
poate observa însă că automedicaţia cu suplimente nutritive se face prin informaţii primite de la cunoştinţe sau din
sursele media (figura 3).
Figura 3. Surse de informare a pacienţilor intervivaţi în privinţa tratamentului cu suplimente nutritive

Conform rezultatelor analizate, tratamentul cu aceste produse farmaceutice a adus îmbunătăţiri ale stării de sănătate
pentru un procent de 60,5% pacienţi. Cu toate că aceştia au declarat o relativă eficienţă a produselor consumate,
trebuie să observăm faptul că toţi pacienţii aveau un tratament de bază alopat. Un procent mare de pacienţi (39%) au
declarat că nu au observat nici o influenţă asupra stării de sănătate în urma automedicaţiei cu suplimente.
Deşi din punct de vedere al afecţiunilor pacienţilor, bolile cardiovasculare ocupă primul loc, eliberarea de suplimente
nutritive s-a făcut în special pentru patologia din sfera digestivă şi hepatică (figura 4).

Produsele cu efect antidiabetic şi antireumatic ocupă de asemenea un loc important în utilizare. Stările de tensiune
nervoasă, insomnie, beneficiază la această categorie de tratament de o atenţie deosebită din partea pacienţilor.

Figura 4. Frecvenţa consumului diverselor suplimente nutritive

Aşa cum este redat în figura de mai sus, omega 3 (14,75%) şi produsele care conţin vitamine şi minerale (9,75%)
ocupă un loc important în preferinţele pacienţilor români.
Diabetul zaharat, patologie în plină ascensiune, beneficiază de o paletă largă de produse care conţin amestecuri de
plante cu potenţial hipoglicemiant. Frecvenţa de prescriere a acestor produse este de 6,25%, egală cu a suplimentelor
nutritive care conţin Gingko biloba, vasodilatator cerebral. Se poate observa că şi afecţiunile hepatice antrenează
eliberarea unui procent important de produse: Liv52, Silimarină, Essentiale (12,85%).

Concluzii

Utilizarea suplimentelor nutritive care conţin amestecuri de plante, vitamine, minerale etc. ocupă un loc din ce în ce mai
important ca şi terapie alternativă. Numărul produselor utilizate de către pacienţi este în continuă creştere în întreaga
lume, deşi studiile non clinice sau clinice care susţin eficacitatea şi siguranţa acestora sunt extrem de puţine.

Varietatea suplimentelor nutritive ambalate şi condiţionate în forme atrăgătoare dar şi reclama realizată prin sursele
media (TV, radio, presă scrisă) conduc la o automedicaţie care poate deveni dăunătoare. Automedicaţia realizată la
îndemnul unor cunoştinţe sau prieteni neavizaţi în domeniul sănătăţii poate genera apariţia unor interacţiuni medicament
- supliment nutritiv, extrem de severe, care vor pune în pericol sănătatea şi calitatea vieţii pacienţilor.

Ţinând cont de potenţialele interacţiuni medicamentoase prezentate anterior şi de faptul că în general pacienţii prezintă
polipatologie şi polimedicaţie, implicarea farmacistului în consilierea utilizării acestor produse ar trebui să fie un punct
prioritar al asistenţei farmaceutice în comunitate.

S-ar putea să vă placă și