Sunteți pe pagina 1din 3

Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași este o biserică ortodoxă din municipiul Iași,

construită de Ștefan cel Mare în perioada 1491-1492 și refăcută în anii 1884-1904 de arhitectul
francez André Lecomte du Noüy, prin demolare și reconstruire pe aceeași fundație și aproximativ în
forma sa inițială, înlăturându-se adaosurile ulterioare. Este situată în centrul orașului, pe Str.
Anastasie Panu nr. 65, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul Culturii și Casa cu arcade
(Casa Dosoftei).
Fiind situată în imediata vecinătate a vechii Curți domnești și pentru faptul ca aici au fost unși
aproape toți domnii Moldovei, de la Despot Vodă până la Grigore Alexandru Ghica, bisericii i s-a
spus „Sfântul Nicolae-Domnesc”, spre a o deosebi de alte construcții cu același hram.[2] În a doua
jumătate a secolului al XVII-lea, pentru o perioadă de câțiva ani (1677-1682), Biserica „Sf. Nicolae
Domnesc” a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană.
Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași
din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-m-B-03962.[3]
Ctitoria lui Ștefan cel Mare

Pisania din vremea lui Ştefan cel Mare

Începând din secolul al XV-lea, domnitorii Moldovei au construit curți domnești în principalele orașe ale
țării. Acolo locuia domnitorul când poposea la Iași. Curtea domnească din Iași este menționată
documentar pentru prima dată într-un document din 8 octombrie 1434.[4]

Orașul Iași a început să se dezvolte în vremea domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), care a refăcut
curțile și a poruncit construirea unei biserici cu hramul „Sfântul Nicolae”, în preajma curții domnești,
înspre est.

În zidul bisericii, în dreapta intrării, se află o placă cu următoarea pisanie în limba slavonă:

„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Țării
Moldovei, fiul Domnului Bogdan Voievod, a voit a zidi acest hram pentru pomenirea și ruga sfântului
ierarh și făcător de minuni Nicolae și pentru sufletele adormiților bunic, părinți și frați ai noștri și pentru
sănătatea domniei noastre și a copiilor noștri; pe care am și început a-l zidi în anul 6999 (1491) luna
iunie 1, și s-a sfârșit în al 7000-lea (1492) luna august 10.”

În cronicile moldovenești există divergențe cu privire la anii construirii acestui lăcaș de cult. Grigore
Ureche scrie în letopisețul său că biserica ar fi fost clădită de Ștefan după lupta cu turcii de la Cătlăbuga
din 16 noiembrie 1485: Mai apoi, într-același an, Ștefan vodă, daca au scos vrăjmașii săi din țară și daca
au răcitu vrémea și caii turcilor au slăbitu, au lovit pre Malcociu la Catlabuga, noemvrie 16, de au topit
toată oastea turcească. Într-aceasta bucurie, daca s-au întorsu Ștefan vodă, au zidit bisérica pre numele
sfântului Nicolae în târgul Iașiloru.[5]. Această afirmație este contrazisă de Axinte Uricariul, în aceeași
cronică, cu câteva rânduri mai jos, acesta trimițând cititorul la pisania de deasupra ușii de intrare în
biserică, unde scrie că în anul 1491 au început lucrările la această biserică: Vă leato 6999 (1491). Într-
acesta an să știi cetitoriule că au zidit Ștefan vodă bisérica lui sfeti Nicolae din târgul Iașii; de nu crezi,
caută la vă leatul ce scrie deasupra ușii biséricii, iară nu cum scrie înapoi.[6]

După mutarea la Iași a capitalei țării, în această biserică au fost miruiți, după stilul ungerii împăraților
bizantini, și încoronați aproape toți domnitorii Moldovei, fiind considerată ca biserică domnească.[7]
Dimitrie Cantemir descrie acest obicei în lucrarea sa monografică, Descriptio Moldaviae (1714-1716). La
o milă de Iași, alaiul domnitorului nou-ales era întâmpinat de caimacamii puși de el, prin scrisoare de la
Constantinopol, împreună cu boieri, oșteni și târgoveți, după care intra cu pompă în oraș și se oprea în
curtea Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc”, unde descăleca.[8] În fața ușii bisericii, mitropolitul îl întâmpina
cu două lumânări mari, îl tămâia cu o cățuie și îi dădea să sărute crucea și evanghelia, după care era
condus în biserică. Domnul pășea până la altar, îngenunchea în fața ușilor împărătești, iar mitropolitul îi
punea patrafirul pe cap și citea cu glas tare rugăciunea pentru înscăunarea domnilor drept-credincioși,
ungându-i fruntea cu Sfântul Mir. După această ceremonie, domnul se ridica în picioare și intra în altar
unde săruta Sfânta Masă și icoanele. Se ducea apoi în mijlocul bisericii unde mitropolitul îi punea pe cap
o coroană de aur împodobită cu pietre scumpe, în timp ce psalții cântau „Axion estin” („Cuvine-se cu
adevărat”), îl apuca de brațul drept, iar postelnicul de brațul stâng și îl urcau pe tronul domnesc cu trei
trepte, care se afla în partea dreaptă a bisericii. În această vreme, în jurul cetății erau trase câteva salve
de tun. Odată ce se sfârșea slujba religioasă, domnitorul era înveșmântat în tinda bisericii cu straie
domnești, după care ieșea din biserică. Ajuns în curte, el încăleca pe cal și se ducea la curtea domnească,
însoțit de mitropolit și de boierii din Sfatul Domnesc, unde se urca pe tronul domnesc din sala sfatului,
iar boierii se așezau pe scaunele lor, după rânduială.[9]

Printre domnitorii care au fost unși în Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, cronicile îi amintesc pe următorii:
Gheorghe Ștefan (1653, 1653-1658) [10], Dimitrie Cantemir (1693, 1710-1711) [11], Grigore al II-lea
Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741, 1747-1748) [12] și Constantin Mavrocordat (1733-1735,
1741-1743, 1748-1749, 1769-1769) [13]. Ultimul domnitor care a fost uns în acest lăcaș de cult a fost
Grigore Alexandru Ghica (1849-1856), la 2 octombrie 1849. Înainte de a participa la alegerea
mitropoliților Moldovei, membrii Sfatului Domnesc veneau aici pentru a asculta liturghia.[7]

De asemenea, aici se desfășurau principale ceremonii religioase ale Curții domnești cu prilejul
sărbătorilor de Crăciun, Anul Nou, Bobotează și Paști.[14]
În secolul al XVI-lea, probabil în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568),
bisericii i-a fost adăugat un pridvor având deasupra sa o clopotniță de piatră.[15] Călătorul rus Trifon
Korobeinikov care a vizitat orașul Iași în 1593, consemna existența în oraș a peste zece biserici de piatră
și de lemn, dintre care de catedrală slujește biserica Sf. Neculai făcătorul de minuni, mai mare și mai
înaltă decât decât biserica Sf. Neculai-Gostuneanul [o biserică din Moscova].[16] Tot el menționează
existența pridvorului cu o clopotniță deasupra sa, precum și faptul că biserica era pictată și în exterior.
Specialiștii susțin că pictura exterioară pe care a văzut-o călătorul rus se referă la sfinții pictați în ocnițele
bisericii.[17]

În decursul timpului, Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” a suferit avarii provocate de incendii și cutremure,
fiind reparată în mai multe rânduri. Unii cercetători presupun că prima reparație a fost făcută după
invazia turcilor din 1538, când este posibil ca lăcașul de cult să fi suferit ceva stricăciuni.[18] Alte
stricăciuni au fost provocate probabil de focul pus de tătari în 1650 [19], când, după relatările lui Miron
Costin, (...) au arsŭ atuncea tot orașul. Unde și unde au rămas câte o dugheniță. Curtea cea domnească,
casele boierilor și tot orașul într-o mică de ceas cenușe au stătutŭ (...).[20]

Biserica a fost profanată în perioada 20-28 iulie 1672, cu prilejul trecerii prin Iași a sultanului Mehmed al
IV-lea în drumul său spre Camenița, când a fost transformată temporar în moschee. În următorii trei ani,
lăcașul de cult a rămas închis până la urcarea pe tron a domnitorului Antonie Ruset (1675-1678), când a
fost resfințită. Cu privire la aceste evenimente, cronicarul Ion Neculce a relatat următoarele: Dzic atunce
să fie strigat și hogea în clopotniță la Sfete Neculaiu, ș-au stătut beserica pecetluită păn’ la vinirea cu
domnia lui Antonie-vodă.[21]