Efectele Negative Ale Jocurilor Video

S-ar putea să vă placă și

Sunteți pe pagina 1din 4

Efectele negative ale jocurilor video

Ce efecte au jocurile video asupra copiilor?

In autobuz, pe leagănul din parc, sub masă la restaurant, la locul de


joacă și la cinema, la ziua lor de naștere, pe vârful muntelui și pe plajă,
copiii stau cu ochii în ecrane. De la vârste foarte mici, copiii sunt
învățați să adoarmă la ecran, să mănânce cu gura căscată la ecran,
să-și petreacă ore întregi în fața realității virtuale, pe care curând o
percep fizic drept reală. Creăm imediat o dependență care face mult
rău trupului, minții și sufletului copilului nostru, dar și vieții lui sociale,
dorinței lui de a trăi în lumea reală. În multe state există clinici
speciale pentru tratarea acestei dependențe, din păcate la noi încă nu
am auzit să se facă demersuri în acest sens, deși un număr tot mai
mare de părinți își duc copiii la secțiile de psihiatrie ale spitalelor,
pentru a primi ajutor urgent.
Stimuli care bombardeaza copilul in timpul unui joc
video

Corpul copilului este bombardat de o mulțime de stimuli


agresivi:
– lumină puternică
– sunete și alerte sonore permanente
– nevoia uriașă de multitasking (jucătorul trebuie să fie atent în mod
simultan la ce aude, la ce vede, la comenzile și la reacțiile tactile
cerute de joc), creierul este practic permanent în priză
– ritm foarte alert
– interactivitate
– recompensele ce-i revin în caz de reușită
– radiațiile electromagnetice
Efectele negative ale jocurilor video:
 provoacă dependență (din cauza sistemului de recompense și a
adrenalinei pe care o produc în organism)

 fură din timpul pe care copiii l-ar putea petrece afară, în aer liber,
jucându-se fizic alături de alți copii sau luând parte la activități care
le-ar da ocazia să cunoască oameni noi și să își extindă cercul de
prieteni

 fac ca performanțele școlare ale copiilor să scadă

 îi fac să se lenevească

 îi îndreaptă încet, dar sigur, spre obezitate

 jucătorii care-ajung să nu se mai dezlipească de tabletă sau computer


prezintă un risc mai ridicat să facă sindromul de tunel carpian și alte
afecțiuni provocate de mișcările repetitive
Concluzia:
E foarte important ca părinții să nu piardă controlul asupra lumii
virtuale a copiilor și să se informeze cu privire la jocurile de care sunt
pasionați. Există un sistem de rating în sprijinul părinților interesați, se
numește Entertainment Software Rating Board.

S-ar putea să vă placă și