Sunteți pe pagina 1din 5

ANALIZA TEXTULUI DE LEGE PREVĂZUT DE ARTICOLUL 999 NCC

Cioroianu Diana Alexandra


Facultatea de Drept
Universitatea Babeș-Bolyai

Substituția fideicomisară aspru sancționată de către Codul Civil din 1864 cu nulitatea
absolută, este în prezent acceptată în noua reglementare precum și de către doctrină,
evidențiându-se ca și particularitate în cadrul liberalităților, printr-o dispoziție prin care o
persoană, numită instituit este însărcinată să administreze bunul sau bunurile primite de la
dispunător, către o altă persoană numită substituit. Se precizează în teza finală a art. 993
C.civ că această instituție, va produce efecte doar în cazul în care este permisă de lege.
Pentru analiza textului legal prevăzut în art. 999 C.civ, care evocă în principal instiuția mai
sus menționată, în subsidiar tratează formarea contractului de donație, acesta fiind un act
juridic de formație bilaterală, care presupune esențialmente un acord de voințe. Astfel, la fel
ca în cazul oricărui contract, formarea acestuia constă în emiterea unei oferte urmată de
acceptarea acesteia.
Se impune necesară o comparație între regimul juridic al ofertei și acceptării specific
dreptului comun, făcându-se distincția după cum este vorba despre o ofertă cu termen de
acceptare, care este irevocabilă pe tot parcursul acestuia precum și între oferta fără termen
de acceptare, care trebuie menținută de către ofertant pe durata unui timp rezonabil, astfel
acordțndu-i destinatarului posibilitatea de a o primi și de a analiza consecințele juridice ce
decurg din implicarea lui în raportul juridic1. În materie de donații însă, oferta poate fi
revocată cât timp ofertantul nu ia la cunoștiință de acceptarea destinatarului, iar ca regulă
incapacitatea sau decesul donatorului constă într-o caducitate a acceptării.
Acest articol intră în contradicție cu mai multe reglementări actuale, începând chiar cu
elemente ce țin de natura juridică a donației, stipulându-se necesitatea existenței unui acord
de voințe. Avându-se în vedere art. 996 alin. (2) NCC, în care se prevede expres că
substiuitul dobândește bunul sau bunurile ce constau în obiectul liberalității ca efect al
voinței dispunătorului, iar în lipsa unei acceptări de către substituit la momentul la care
dispunătorul este în viață se poate vorbi despre o donație valabilă? Vine să clarifice acest

1 Dan Chirică,Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățiile, p.170


aspect chiar art. 1013 C.civ, care prevede expres că decesul donatorului atrage caducitatea
acceptării, prin urmare nu am avea o formare valabilă a contractului de donație.
Folosirea conjuncției “și”, ne arată că avem de-a face cu o excepție, iar ca regulă
acceptarea ofertei de donație se face în timpul vieții dispunătorului2 și ca o derogare, se
prevede că acceptarea se poate face și după moartea dispunătorului.
Ceea ce ne rămâne de făcut este să cercetăm sursele de inspirație ale legiuitorului român
și să deslușim sensul acestui articol problematic. În Codul Civil italian3, substituția
fideicomisară este reglementată diferit, instituind reguli diferite față de cele regăsite în
legislația noastră. Aici se prevede că fiecare dintre părinți sau alți descendenți în linie
directă, sau unul dintre soți pot să instituie pe fiul, respectiv pe celălalt soț să conserve și să
restituie la moartea lor bunurile sau să dispună în mod legal, în favoarea persoanei sau a
instituției care au avut grijă de aceasta persoană. După cum se poate observa, în dreptul
nostru, sfera dispunătorilor este mult mai largă, precum și a instituiților și substituiților.
Totodată, există și o incapacitate expres reglementată, de a dispune în favoarea persoanei
ce l-a avut în grijă pe dispunător4. Prin urmare putem raționa că reglementarea italiană nu
a facut obiectul sursei de inspiratțe a legiuitorului român.
Deși Codul civil elvețian, a fost de numeroase ori o sursă importantă de inspirație pentru
legiuitorul nostru, analizând reglementarea aceasta observăm că în materia succesiunilor
există numeroase diferențe. În aparență, esența este aceeași5. Testatorul este indreptățit
ca printr-o dispoziție a sa, să ceară unuia dintre moștenitorii săi, generic numit “moștenitor
provizoriu”, să transmită proprietatea unei a treia părți, numită substiuit. În dispozițiile
referitoare la instituit6, se specifică cum că aceasta transmitere va avea loc la momentul
morții acestuia. Totodată, se specifică faptul că aceste dispoziții se aplică și în cazul
moștenirilor. Prin urmare substituțiile fideicomisare, sunt permise doar în cazul actelor
pentru cauză de moarte, mai exact nu se specifică faptul că printr-o donație se poate realiza
prima transmisiune a bunurilor. Mai mult decât atât, este expres reglementat că cel care
dispune se numeste testator.

2
Art. 999 NCC
3
Art.692 C.civ italian, “Ciascuno dei genitori o degli altri ascendenti in linea retta o il coniuge dell’interdetto possono
istituire rispettivamente il figlio, il discendente, o il coniuge con l’obbligo di conservare e restituire alla sua morte i beni
anche constituenti la legittima, a favore della persona o degli enti che, sotto la vigilanza del’tutore, hanno avuto cura
del’interdetto medesimo.
4
Art. 990 NCC: “sunt anulabile liberalitățile făcute medicilor. farmaciștilor sau altor persoane, în perioada îin care, în
mod direct sau indirect, (…)”
5
Art.488 C.civ elvețian:” Le disposant a la faculté de grever l'héritier institué de l'obligation de rendre la succession à un
tiers, l’appelé"
6 Art. 490 C.civ elvețian: “La substitution s'ouvre, sauf disposition contraire, à la mort du grevé.”
In Codul civil al provinciei Quebec, o substituție fideicomisară are loc atunci când o
persoană primește proprietatea unor bunuri cu obligația de a le transmite unei a treia
persoane după o anumita perioadă, deci nu la moartea acesteia. Se prevede cu titlu de
excepție că în situația în care nu a fost stipulat un anumit termen, proprietatea se transmite
la momentul morții instituitului7.
Spre deosebire de reglementarea din NCC, în această reglementare substituitul poate
dobândi aceste bunuri cu obligația de a le transmite mai departe, astfel el devenind instituit
iar cel căruia are obligația să îi transmită proprietatea bunurilor substituit, operațiune
interzisă de NCC. Se prevede expres la art. 1223 C. civ Quebec8, că înainte de deschiderea
substituției instituitul este proprietarul bunurilor transmise de către dispunător. În secțiunea
IV, art. 1243, C.civ Quebec se prevede expres că substituitul care acceptă dispozițiile
substituției fideicomisare, primește proprietatea chiar din patrimoniul dispunătorului. Se
prevede expres9, că donatorul poate revoca transmisiunea cu privire la substituit, până la
deschiderea substituției, cât timp nu a fost acceptată de către acesta. Cu toate acestea, se
prezumă acceptare dacă este unul dintre copiii instituitului sau unul dintre co-substituiți
acceptă beneficiul substiuției. Revenind la reglementarea din dreptul nostru, dacă am
admite că obiectul sursei de inspirație legislativă a fost Codul Civil Quebec, raportându-ne
strict la cadrul familial, atunci acceptarea care are loc după decesul dispunătorului ar avea
doar o natură pur formală, ceea ce este inacceptabil din punct de vedere juridic, fără
preluarea completă a reglementării sus menționate.
În dreptul civil francez, există o prevedere cuprinsă la art. 1048 C. civ francez care vorbește
despre liberalitățile graduale (libéralités graduelles), în care se dispune că o liberalitate
poate fi grevată de o sarcină care constă într-o obligație pentru donatar sau legatar de a
conserva bunurile și drepturile care fac obiectul liberalității și de a le transmite la decesul
lor, unui al doilea gratificat, desemnat expres în actul juridic. Liberalitatea astfel consimțită
își produce efectele asupra bunurilor și drepturilor existente, (identificabile) la data
transmisiunii și doar în subsidiar în natură, la decesul instituitului. Se poate deci trage
concluzia, că ar opera o subrogație reală în legătură cu aceste bunuri. Nici în reglementarea
franceză, al doilea gratificat nu ar putea fi ținut de o obligație de a transmite impusă prin
manifestarea de voință a dispunătorului. În cuprinsul dispoziților prevăzute de art. 1055 C.

7 Art.1218 C.civ Quebec: “Il y a substitution lorsqu'une personne reçoit des biens par libéralité, avec l'obligation de les
rendre après un certain temps à un tiers.
8Art.1223 C.civ Quebec: “Avant l'ouverture, le grevé est propriétaire des biens substitués; ces biens forment, au sein de

son patrimoine personnel, un patrimoine distinct destiné à l’appelé."


9
Art.1253 C.civ Quebec: “Le donateur peut révoquer la substitution quant à l'appelé jusqu'à l'ouverture, tant qu'il n'y a
pas eu acceptation par l'appelé ou pour lui. Cependant, à l'égard du donateur, l'appelé est réputé avoir accepté lorsqu'il
est l'enfant du grevé ou lorsque l'un des coappelés a accepté la substitution.
civ francez, se prevede expres că autorul unei donații graduale poate să revoce liberalitatea
cu privire la al doilea gratificat, în cazul în care acesta nu a notificat într-una din formele
prevăzute de lege în materia donaților, acceptarea liberalității. Se prevede ca excepție, că
prin derogare de la art. 932 C.civ francez10 acceptarea unei donații graduale poate fi
acceptată de cel de-al doilea gratificat și după moartea donatorului. Prin urmare, se prevede
că donatorul nu ar avea nicio obligație și că donația nu ar produce niciun efect, decât din
momentul în care acceptarea ofertei de donației este făcută expres, respectând dispozițiile
legale. În teza a doua a aceluiași articol, se prevede că acceptarea donației poate avea loc
pe toată durata vieții donatorului, printr-un act subsecvent autentic dar donația este efectivă
cu privire la dispunător din momentul de la care îi este notificată acceptarea.
În concluzie, reglementarea franceză a făcut obiectul sursei de inspirație a legiuitorului
român, însă după cum am văzut în nenumărate rânduri acesta nu a ținut cont de
numeroasele diferențe existente între sistemele de drept, ci a preluat niște dispoziții care nu
se potrivesc în actuala legislație și care dau naștere unor inconsecvențe juridice grave.
Formarea contractului de donație, prevăzută de art. 1013 NCC impune ca pentru formarea
valabilă a acestuia este necesară luarea la cunoștință de către dispunător a acceptării
destinatarului, deci nu printr-o notificare la fel ca în dreptul francez. Această notificare este
mult mai eficientă, putând ajuta ca și mijloc de probă într-un eventual litigiu. Spre deosebire
de dreptul francez, dreptul nostru cuprinde și o dispoziție în plus care specifică că
“incapacitatea sau decesul ofertantului atrage caducitatea acceptării” privind donațiile. Se
poate concluziona că din cauza unei preluări lacunare, legiuitorul a dat curs unor
reglementări defectuoase, care ar fi trebuit corelate cu celalte norme civile preexistente.
Trebuie să avem în vedere și interdicția potrivit căreia se poate dispune în favoarea
substituitului fără a-i imputa și acestuia obligația de a transmite obiectul liberalității către o
altă persoană, deoarece astfel s-ar crea o devoluțiune la infinit11. Dispunătorul și-ar impune
astfel voința la infinit, pentru stabilirea unei ordini succesorale graduale sau veșnice. Dacă
donatorului i se interzice să rânduiască devoluțiunea unor bunuri din generație în generație,
atunci de ce acceptarea substituitului ar putea fi facută și copiilor care se vor naște ulterior?
Aplicându-se invers acest raționament, situația care s-ar putea naște ar fi nerezonabilă și ar
produce numeroase inconsecvențe juridice. Să ne imaginăm o situație simplă și totodată

10
Art. 932 C.civ francez: ”La donation entre vifs n'engagera le donateur, et ne produira aucun effet, que du jour qu'elle
aura été acceptée en termes exprès.

L'acceptation pourra être faite du vivant du donateur par un acte postérieur et authentique, dont il restera minute ; mais
alors la donation n'aura d'effet, à l'égard du donateur, que du jour où l'acte qui constatera cette acceptation lui aura été
notifié.”
11 In honorem, Alexandru Bacaci, Ovidiu Ungureanu, Precizări privind substituțiile fideicomisare în Noul Cod Civil, p.172
posibilă. Ipoteza în care am avea un bunic care dispune printr-un act de donație, în favoarea
fiului cu obligația de a transfera bunurile ce fac obiectul liberalității la momentul decesului,
fiicei sale concepută dar nenascută. Aplicându-se dispozițiile textului legal de la art. 999 C.
civ, aceasta ar însemna că această nepoată ar putea accepta obiectul liberalitătii, dupa
decesul dispunătorului, de la moștenitorii acestuia, care după cum am văzut, conform art.
964 alin. (1) NCC referitor la moștenirea legală, rudele defunctului vin la moștenire în
ordinea celor patru clase stabilite de lege. Să presupunem că în temeiul principiului
proximității vin la moștenire doar descendenții din clasa I, care include pe copiii (fiii si fiicele),
nepoții de fii sau fiice, strănepoții de fii si fiice, fără limită de grad.
Continuând a desluși sensul pe care legiuitorul român a vrut sa îl dea acestui text legal,
trebuie să analizăm elementele ce țin de perfectarea contractului. Ținând cont că
dispunătorul nu ia la cunoștiință de acceptarea substituitului se poate imagina un raport
juridic valabil născut? În principiu, ghidându-ne după textele legale ce fac obiectul dreptului
succesoral, nu este posibil.
Raportându-mă la dispozițiile de drept comun, se specifică la art. 1226 C. civ că obiectul
obligației unui contract trebuie să fie expres determinat, prin urmare s-ar institui o clauza de
inalienabilitate asupra bunurilor ce fac obiectul donației acceptate, prin urmare instituitul nu
ar putea dispune in niciun fel asupra acestora, ceea ce ar duce la o indisponibilare atipica
privind circulația bunurilor. Dupa cum deja am observat, în acest caz clauza de
inalienabilitate nu devine activă decât în cazul în care substituitul supraviețuiește
instituitului12, ceaa ce este o soluție mult mai realistă și corectă.

12 Dan Chirică, Tratat de drept civil. Succesiuni și liberalități, p.164

S-ar putea să vă placă și