Sunteți pe pagina 1din 3

Contul 428 "Alte datorii şi creanţe în legătura cu personalul"

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa decontărilor cu salariaţii la încheierea exerciţiului


financiar, precum şi a altor creanţe şi datorii în legătură cu personalul. Contul 428 "Alte datorii şi
creanţe în legătura cu personalul" este un cont bifuncţional. În creditul contului se înregistrează
sumele datorate salariaţilor sub formă de ajutoare (tichete de masă), stimulente sau alte drepturi
pentru care nu s-au întocmit state de plată, determinate de activitatea exerciţiului financiar care
urmează să se încheie, inclusiv indemnizaţiile pentru concediile de odihnă neefectuate până la
încheierea exerciţiului financiar. În debit se înregistrează sumele achitate personalului, evidenţiate
anterior în acest cont sau sumele datorate de personal reprezentând chirii şi consumuri care
constituie venitul instituţiei, precum şi sumele datorate provenind din avansuri nejustificate, salarii
şi sporuri necuvenite, ajutoare de boală necuvenite, restituirea garanţiilor şi dobânzilor datorate
gestionarilor. Soldul debitor al contului reprezintă sumele datorate de personal instituţiei, iar
soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate de instituţie personalului.
Contul 428 "Alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul" se creditează prin debitul
conturilor:
421 "Personal - salarii datorate" - cu sumele reţinute din salarii pentru stingerea debitelor
datorate instituţiei; - cu garanţiile gestionare de reţinut personalului, potrivit legii.
Contul 431 "Asigurări sociale"
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa decontărilor privind contribuţiile angajatorilor
pentru asigurări sociale, contribuţiile angajaţilor pentru asigurări sociale, contribuţiile angajatorilor
pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţiile angajaţilor pentru asigurările sociale de
sănătate, contribuţiile angajatorilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi contribuţiile
angajatorilor pentru concedii şi indemnizaţii. Contul 431 "Asigurări sociale" este un cont de pasiv.
În creditul contului se înregistrează contribuţiile angajatorilor şi angajaţilor pentru asigurări
sociale, asigurările sociale de sănătate şi contribuţiile angajatorilor pentru accidente de muncă şi
boli profesionale iar în debit sumele plătite în contul acestor contribuţii. (paragraf completat cu
sintagma "şi contribuţiile angajatorilor pentru concedii şi indemnizaţii", prin anexa pct. III subpct. 2
lin. 1 din Ordinul M.F.P. nr. 556/2006, în vigoare de la 22 mai 2006)
Soldul creditor al contului reprezintă contribuţiile datorate şi neachitate de angajator şi
asiguraţi la bugetul asigurărilor sociale
Contul 431 "Asigurările sociale" se creditează prin debitul conturilor:
421 "Personal-salarii datorate" - cu contribuţiile asiguraţilor pentru asigurări sociale,
reţinute din drepturile salariale, potrivit legii; - cu contribuţiile asiguraţilor pentru asigurările
sociale de sănătate reţinute din drepturile salariale, potrivit legii;
423 "Personal-ajutoare şi indemnizaţii datorate" - cu contribuţiile asiguraţilor pentru
asigurări sociale reţinute din ajutoare şi indemnizaţii, potrivit legii; - cu contribuţiile asiguraţilor
pentru asigurările sociale de sănătate reţinute din ajutoare şi indemnizaţii, potrivit legii.
645 "Cheltuieli privind asigurările sociale" - cu contribuţiile angajatorilor pentru asigurările
sociale de stat, potrivit legii; - cu contribuţiile angajatorilor pentru asigurările sociale de sănătate,
potrivit legii; - cu contribuţiile angajatorilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale, potrivit
legii;
Contul 444 "Impozit pe venitul din salarii şi din alte drepturi"
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa decontărilor cu bugetul statului privind impozitul
pe venitul din salarii şi din alte drepturi datorate bugetului statului. Contul 444 "Impozit pe venitul
din salarii şi din alte drepturi" este un cont de pasiv. În creditul contului se înregistrează sumele
datorate bugetului reprezentând impozit pe venitul din salarii şi din alte drepturi, iar în debit,
sumele virate la buget.
Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate bugetului.
Contul 444 "Impozit pe venitul din salarii şi din alte drepturi" se creditează prin debitul
conturilor:
421 "Personal-salarii datorate"
- cu sumele datorate bugetului reprezentând impozit pe venitul din salarii reţinut din
drepturile băneşti cuvenite salariaţilor, potrivit legii.
422 "Pensionari-pensii datorate"
- cu sumele datorate bugetului reprezentând impozit pe venitul din pensie.
423 "Personal-ajutoare şi indemnizaţii datorate"
- cu sumele datorate bugetului reprezentând impozit pe venitul din ajutoare şi indemnizaţii
cuvenite salariaţilor, potrivit legii.
Contul 444 "Impozit pe venitul din salarii" se debitează prin creditul conturilor:
560 "Disponibil al instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii"
- cu sumele virate la buget reprezentând impozit pe venitul din salarii, ajutoare şi
indemnizaţii.
561 "Disponibil al instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii"
- cu sumele virate la buget reprezentând impozit pe venitul din salarii, ajutoare şi
indemnizaţii.
562 "Disponibil al activităţilor finanţate din venituri proprii"
- cu sumele virate bugetului reprezentând impozit pe venitul din salarii, ajutoare şi
indemnizaţii.
770 "Finanţarea de la buget"
- cu sumele virate la buget reprezentând impozit pe venitul din salarii şi din alte drepturi

Contul 458 "Sume de primit de la Agenţii / Autorităţi de Implementare"


Cu ajutorul acestui cont, instituţiile publice - beneficiari finali - ţin evidenţa sumelor de
primit de la
Agenţii / Autorităţi de Implementare, reprezentând fonduri externe nerambursabile, pe
baza cererilor de fonduri.
Contul 458 "Sume de primit de la Agenţii / Autorităţi de Implementare" este un cont de
activ. În debit se înregistrează sumele de primit de la Agenţii / Autorităţi de Implementare iar în
credit se înregistrează sumele primite. Soldul debitor reflectă sumele de primit, pe baza cererilor de
fonduri.
Contul 458 "Sume de primit de la Agenţii / Autorităţi de Implementare" se debitează prin
creditul următoarelor conturi:
774 "Finanţarea din fonduri externe nerambursabile"
- cu sumele de primit de la Agenţii / Autorităţi de Implementare reprezentând fonduri
externe
nerambursabile, pe baza cererilor de fonduri.
Contul 458 "Sume de primit de la Agenţii / Autorităţi de Implementare" se creditează prin
debitul contului:
515 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile"

- cu sumele primite de la Agenţii / Autorităţi de Implementare reprezentând fonduri


externe
nerambursabile.

S-ar putea să vă placă și