INTERVENȚII PROPRII ȘI DELEGATE ALE ASISTENTULUI MEDICAL

ÎN PROCESUL DE NURSING

Investigaţii pulmonare

Explorarea funcţională pulmonară:

Metoda curentă de explorare: spirometria.

Definitie - Spirometria este un test simplu ce măsoară cantitatea aer pe care o

persoană o poate inspira sau expira într-o unitate de timp.
Spirometrul este un aparat folosit să măsoare cât de eficient şi cât de rapid
plămânii pot fi expansionaţi sau goliţi de aer.

De notat înainte de efectuarea testului

– Medicaţia inhalatorie administrată înainte de testare: Ventolin, Spiriva,
Symbicort etc.
- Medicaţia orală administrată înainte de testare: Theo SR, Theotard, Miofilin,
Metoprolol

Pregatirea pacientului
- fizica:
 pacientul nu va manca copios inainte de procedura
 nu va bea bauturi acidulate,si goleşte vezica urinară înainte de test;
 pacientul va purta imbracaminte lejera,sa nu stranga
 nu va fuma 4-6 ore inainte
 se va nota de asemenea greutatea pacientului si inălţimea.

- psihica - Trebuie calmată anxietatea pacientului legată de executarea corectă a

testului. Explicarea cu răbdare a tehnicii, acompaniate eventual de o demonstraţie
este folositoare.

Materiale necesare
- aparat – spirometru
-Piese bucale
-piesa pentru pensat nasul
-Scaun
-Recipient cu solutie dezinfectanta pentru piesele bucale folosite
Efectuarea tehnicii:
Din motive de siguranţă, testarea se face de preferinţă în poziţie şezândă:
- pacientul va prelua in mana tubul aparatului
- se ataşeaza clipul nazal rugand pacientul sa asculte comenzile asistentei
-Se introduce piesa bucală în gură, având grijă ca buzele să fie lipite în jurul
tubului, pacientul respirand linistit 30-40 secunde ,doar pe gura prin piesa bucala
-Pacientul efectuează o inspiraţie maximal, apoi suflă cu putere maximă prin tub,
expirând tot aerul din plămâni - va expira „atât de puternic şi atât de rapid, încât
să-şi simtă plămânii complet goliţi de aer”, pauza să dureze maxim 1-2 secunde
-Se va încuraja permanent pacientul să expire puternic şi prelungit - în limita
rezonabilului - să respire din nou relaxat - apoi se solicita pacientului sa execute o
inspiratie maxima urmata de o expiratie fortata maxima- se masoara cantitatea de
aer expirat in prima secunda - aceasta reprezinta VEMS-ul Expirul trebuie să
continue până când nu mai există aer de respirat, ceea ce, în cazurile severe de
BPOC poate dura 15 secunde sau mai mult.
Ca la orice test, rezultatele spirometriei pot fi validate numai dacă expirul a
fost corect efectuat. Trebuie efectuate cel puţin 3 măsurători fără să existe diferenţe
mai mari de 200 ml. sau 5% între două valori ale FEV1 sau FVC. Se utilizează
valoarea cea mai mare a FEV1 sau FVC chiar dacă nu sunt de la aceeaşi explorare.

Situaţii care interferează cu testarea funcţiei pulmonare:

- Durerea toracică sau abdominală de orice cauză
- Durerea orală sau facială exacerbată de piesa bucală
- Incontinenţa de efort
- Starea confuzivă sau demenţa

Activităţi ce trebuie evitate înainte de testarea funcţiei pulmonare:

- Fumatul cu cel puţin 1 oră înainte de testare
- Consumul de alcool cu cel puţin 4 ore înainte de testare
- Realizarea de efort fizic important cu cel puţin 30 minute înainte de testare
- Purtarea de haine care împiedică expansiunea toracelui/abdomenului
- Consumul unei mese importante cu cel puţin 2 ore înainte de testare.

Pletismografia este utilizata pentru a masura capacitatea pulmonara totala:

- reprezinta cantitatea totala de aer care poate fi stocata de plamani;
- pacientul va sta intr-o camera etansata de dimensiuni reduse, numita cabina
pletismografica si va respira prin intermediul unei piese pe care o va introduce in
cavitatea bucala.
 In tot acest timp, presiunea si debitul aerului sunt masurate.

Teste de provocare bronşică:

- evaluează rapid reactia cailor respiratorii la anumite substante care pot
declansa astmul sau wheezingul (respiratia suieratoare).
- In timpul testarii, cantitati tot mai mari de substante sunt inhalate prin intermediul
unui nebulizator (aparat care presupune utilizarea unei masti pentru a respira
substante eliberate sub forma unui abur fin - aerosoli).
- Uneori tehnica poate presupune respirarea unor cantitati mari de histamina sau
metacolina prin nebulizator. In cazuri destul de rare, se poate
manifesta bronhospasm pe parcursul testelor inhalatorii de provocare bronsica.

Gazometria:
- Masurare a nivelului oxigenului si dioxidului de carbon in sangele arterial.
- Aceste niveluri reflecta hematoza (imbogatirea sangelui in oxigen si
epurarea dioxidului de carbon din el prin plamani).
- Prelevarea sangelui se face plecand de la o artera superficiala, in
general artera radiala de la incheietura mainii, sau, la copil, din capilarele urechii.

Recoltarea sputei:

 sputa reprezintă secrețiile expulzate prin tuse provenind din căile aeriene inferioare
(trahee, bronhii, alveole pulmonare)

 sputa se recoltează într-un recipient steril de unică folosinţă

 se recomandă ca recoltarea să se efectueze dimineața

 este indicată clătirea în prealabil a cavităţii bucale cu ser fiziologic sau ceai de
muşeţel, pentru a împiedica contaminarea cu flora de la acest nivel

 înaintea recoltării se va evita: consumul de alimente, lichide, fumatul și folosirea

apei de gură sau pastei de dinți

 scoaterea protezei înaintea recoltării

 recoltarea se efectuează în poziție șezândă

 pacientul respiră adânc de câteva ori, apoi expectorează (tuse profundă)
spontan direct în recipient. Se ataşează capacul recipientului etanş

 proba se aduce imediat (în maxim 2 ore de la recoltare) la laborator

 recoltarea se face înainte de începerea unui tratament antibiotic sau în cazul

unei examinări de control pentru eficienţa tratamentului, la 5 zile după ultima
doză de antibiotic administrată

 atunci când recoltarea se efectuează sub tratament antibiotic, acest lucru trebuie
precizat, precum şi antibioticul administrat.

Puncţia pleurală

Puncţia pleurală (toracocenteza) este o procedură diagnostică prin care se

recoltează o probă de lichid pleural la pacienţii cu pleurezie. Uneori puncţia se face
în scop evacuator, pentru decomprimarea plămânului de către un revărsat pleural
voluminos. Puncţia se face la patul pacientului, cu anestezie locală şi trebuie să
respecte cu stricteţe regulile de asepsie.

Materiale necesare

 soluţie antiseptică (betadină)

 anestezic local: xilină 1% (10 ml)

 o seringă de 5-10 ml cu un ac de 20-22 G sau unul de 25 G pentru piele şi unul de

22G pentru ţesuturile mai profunde

– pentru anestezia locală:

 mănuşi sterile

 2 câmpuri sterile şi unul fenestrat, preferabil autoadeziv – care se aplică pe

pacient şi unul obişnuit – care se pune pe masa pentru intrumente

 o seringă de 20 ml cu un ac gros (18 G)

 un recipient pentru lichidul colectat

  eventual: robinet cu trei căi, cateter (de tipul cateterului epidural)

Tehnica:

Pregătirea:

 medicul se prezintă şi îi explică pacientului ce urmează să i se facă.

 pacientul trebuie să-şi dea acordul scris

 pacientul stă în poziţie şezândă, cu coatele şi antebraţele încrucişate rezemate pe

o masă. Peretele posterior al toracelui, coastele şi spaţiile intercostale sunt astfel
bine expuse; în cazul pacienţilor care nu pot sta în poziţia şezândă, puncţia se face
cu pacientul în decubit lateral

 se evaluează prin percuţie nivelul lichidului pleural; dacă s-a făcut şi o

radiografie toracică se verifică nivelul lichidului pe radiografie, se palpează
coastele şi spaţiile intercostale şi se alege locul de puncţie şi eventual se poate face
un semn pe piele la locul ales

 se badijonează cu betadină o suprafată cutanată largă în jurul locului de puncţie o

se folosesc succesiv cu 3 tampoane cu betadină, circular – centrifug, după
principiile pregătirii câmpului operator

 se îmbracă mănuşile sterile şi se pun toate materialele sterile la îndemână pe o

masă acoperită de un câmp steril şi un ajutor deschide pe rând ambalajele şi oferă
materialele operatorului; mai întâi se aplică un câmp steril pe o masă şi pe acest
câmp se pun celelalte materiale sterile:
 un câmp fenestrat
 o seringă de 5 -10 ml cu un ac de 20-22 G
 o seringă de 20 ml cu un ac de 18 G
 1-2 tampoane
 un recipient pentru lichidul colectat

 se aspiră anestezicul în seringă; pentru păstrarea sterilităţii se procedează în felul

următor: flaconul / fiola este ţinut / ţinută de ajutor şi operatorul introduce acul
seringii în flacon şi aspiră conţinutul; seringa plină se aşează pe masa cu
materialele sterile
 se aplică un câmp fenestrat pe toracele pacientului, lăsând descoperit locul de
puncţie
 se palpează spaţiul intercostal şi coastele care îl delimitează
 acul se introduce perpendicular imediat deasupra coastei inferioare care
delimitează spaţiul intercostal şi în acest fel se evită lezarea pachetului vasculo-
nervos intercostal (situat înapoia marginii inferioare a coastei superioare); pe
parcursul introducerii acului se menţine presiunea negativă în seringă prin
tracţionarea pistonului
 când vârful acului intră în cavitatea pleurală, lichidul pleural începe să treacă în
seringă
 se continuă aspirarea până la umplerea seringii
 se retrage acul şi se aplică un pansament.

IDR LA TUBERCULINĂ (PPD)

Definiție: introducerea în stratul dermic, a unei cantităţi mici de tuberculină.

Testarea este folositã numai pentru diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate
face diferenţa între prezenţa infecţiei latente şi prezenţa bolii tuberculoase active.

Scop:
- explorator.

Locul de elecţie: - faţa anterioară a antebrațului, 1/3 mijlocie;

Materiale necesare:
- soluția medicamentoasă,;
- PPD standardizatã în concentratie de 20 UI / ml (2 UI / 0,1 ml);
- seringă 1 ml;
- două ace;
- tampon cu alcool sanitar;
- tăviță renală;
- mănuși de unică folosință.

Pregătirea psihică: informarea pacientului asupra tehnicii şi obținerea

consimţământului.
Pregătirea fizică:
- poziţia bolnavului: decubit dorsal, șezând şi descoperirea antebrațului.
Tehnica:
- se spală mâinile şi se îmbracă mănușile;
- se aspiră soluția din fiolă şi se scot bulele de aer, se schimbă acul;
- se dezinfectează suprafața, se lasă să se evapore alcoolul;
- se întinde pielea cu degetele de la mâna stângă;
- se introduce în derm bizoul acului (în sus);
- se injectează 0,1 ml pe faţa anterioară a antebrațului, apare o papulă albăcu aspect
de “coajă de portocală”;
- se retrage brusc acul, nu se tamponează.

Incidente şi accidente:
- nu apare papula;
- s-a injectat subcutanat;
- revărsarea soluției.

Interpretarea rezultatelor:
-Identificarea marginilor laterale ale induratiei prin palpare, eventual prin trecerea
unui pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoarã
- Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al
induraţieI şi exprimarea în mm
- reacţia negativă - dacă la locul inoculării culoarea şi aspectul pielii sunt
nemodificate;
- reacţie pozitivă - la locul inoculării diametrul induraţiei depăşeşte 5-6mm.