Principiile managementului organizaţiei militare evidențiază

existenta unor relaţii şi cerinte specifice conducerii în domeniul militar, în

sensul că pe lângă cele universal valabile apar o serie de principii
specifice domeniului analizat. Acestea au un caracter mult mai imperativ
decât în alte organizaţii, efectele neaplicării pot conduce până la pierderea
de vieți omeneşti pe câmpul de bătălie.
a) Principiul unității de comandă constă în faptul că orice
structură militară, ca şi oricare membru al organizaţiei se subordonează
nemijlocit, integral şi fără echivoc doar unui singur comandant (şer). Totodată,
acest principiu se concretizează în faptul că orice activitate ori actiune
militară în care este angajată o subunitate, unitate sau un
comandament se desfăşoară potrivit unei singure concepții (decizii)
şi unui plan unic.
U
1

Principiul unității comenzii este impus de cerinţa obiectivă ce

derivă din unitatea acţiunilor, în care fiecare componentă a structurii trebuie
să acționeze într-un anume mod, în raporturi de complementaritate cu
celelalte, pe baza unei singure decizii. Principiul unității de comandă
respinge, totodată, conducerea discretionară. Pe nimeni şi niciodată nu
va convinge sau motiva formularea: „Faci aşa, că aşa vreau eu!“.
Dimpotrivă, unitatea de comandă îl obligă pe comandant să nu lase nimic
la întâmplare, aportul şi decizia sa fiind prezente în exercitarea tuturor
funcțiilor conducerii.
b) Principiul centralizării conducerii este foarte apropiat de
cel al unităţii de comandă. Deşi unii analişti tind a le da semnificații
identice, ele se deosebesc.
Potrivit majorității analiştilor ,,centralizarea constă, în
genere, in concentrarea autorității decizionale într-un număr redus de
centre“.
In timp ce principiul unității de comandă ne indică
subordonarea fiecărui membru unui singur comandant (şef) şi
condiționarea acțiunii de un plan şi o comandă (misiune) unică, principiul
centralizării deciziei reclamă următoarele înţelesuri:
- Decizia privind angajarea într-o acțiune comună a mai multor
structuri subordonate şi limitele acţiunilor acestora se ia de
comandantul structurii ierarhice integratoare. în sens general, o
decizie a comandantului unei structuri militare se află în raport de
directă determinare cu decizia comandantului imediat superior.
Orice decizie a unui comandant nu poate depăşi limitele
autorității, competenţei şi responsabilității sale. Cu alte cuvinte,
chiar şi în relație cu structura pe care o conduce, un
comandant nu poate decide în numele superiorului său. La fel de
 dăunătoare ar fi şi încălcarea dreptului de a decide al
comandantului, prin impunerea deciziei comandantului superior, fără ca
situația să
impună o asemenea măsură.
Totuşi, centralizarea conducerii nu exclude manifestarea
libertăţii de actiune şi iniţiativei comandanților subordonaţi. În acest sens,
Alvin Toffler afirma că „mulți consideră că toate războaiele vor fi
controlate de Pentagon însuşi [...]. Totuşi, în Războiul din Golf s-a
înregistrat exact opusul. Comandanților de pe teren li s-a acordat o mare
autonomie. Sediul central îl sprijinea pe comandantul de pe teren, dar
nu-l micro administra"28,
Problematica centralizării şi descentralizării îi preocupă
atât pe teoreticienii militari, cât şi pe cei care se află efectiv la
comanda structurilor militare. Unii autori sunt de părere că mai potrivit se
pare a analiza – ca principiu – stabilirea unui raport just între
centralizare şi descentralizare, ținând seama de
caracteristicile, avantajele şi dezavantajele fiecăreia, precum şi
de relatiile dintre ele, generate de necesitatea asigurării unei
independente sporite pe timpul ducerii acţiunilor de luptă, pentru
fiecare eşalon"29.
Pentru exemplificare, redăm mai jos aspectele ce definesc
avantajele şi dezavantajele centralizării şi descentralizării conducerii,
aşa cum sunt ele percepute de generalul maior dr. Grigore Ciuruşniuc, una
dintre personalitățile militare ce au avut un aport deosebit la scientizarea
actului de conducere militară (tabelul nr. 2.1.).
 c) Principiul structurii ierarhice a conducerii este impus de
amploarea, dinamismul şi complexitatea managementului organizaţiei
militare în timp de pace, cât mai ales în situaţii de criză şi război.
Aceste caracteristici ale managementului organizației militare fac
imposibilă prezenţa şi intervenția conducerii sale de vârf, în acelaşi
timp, în toate locurile şi în toate momentele, pentru a rezolva toate
problemele pe care viața de zi cu zi şi situația concretă le ridică 0.
CENTRALLIZARE
Tabelul nr. 2.1. Avantajele şi dezavantajele centralizării şi
descentralizării conducerii
(după Grigore Ciuruşniuc) Avantaje
Dezavantaje

- reduce inițiativa şi favorizează

inerția, - presupune un număr redus de
ceea ce poate determina o
anumită centre decizionale;
lipsă de preocupare pentru
eficienţă; - conferă procesului de conducere un
- măreşte numărul de probleme ce
caracter unitar, determinând reactii
trebuie rezolvate la niveluri
ierarhice coordonate ale întregului sistem;
superioare; de aici încărcarea mare -
diminuează riscul unor decizii la
a cadrelor de conducere, cu efecte
niveluri ierarhice inferioare, care, prin
negative asupra reacţiei rapide a
 conținutul şi implicaţiile lor, ar putea
sistemului la schimbările produse in
afecta negativ întregul sistem;
interiorul sau în exteriorul său; -
asigură o informare unitară şi
- conduce la creşterea duratei
cuprinderea tuturor componentelor
ciclului informațional-decizional, iar
sistemului, fapt ce favorizează
în anumite condiții favorizează
organizarea actiunilor acestora şi
circulația intensă a documentelor
la cooperarea dintre ele.
niveluri ierarhice mari.
DESCENTRALIZARE
Avantaj
e
Dezavantaje - permite
luarea deciziei aproape de 1 - poate genera tendințe nejustificate locul
şi momentul acțiunii;
şi centrifuge la nivelurile
ierarhice - asigură operativitate şi realism; inferioare; - dezvoltă simțul de
responsabilitate -- in unele împrejurări, favorizează pentru propriile
decizii;
apariția a două persoane sau -
încurajează inițiativa şi stimulează | compartimente care conduc
aceeaşi spiritul de emulație;
activitate – una la nivelul superior -
degajează comandanții de sarcinile ierarhic şi alta la nivelul de
 execuție, pentru realizarea cărora există condiții operațional;
favorabile la niveluri ierarhice inferioare; - prezintă riscul unor decizii la
- asigură posibilităţi sporite de
niveluri inferioare, care pot
afecta adaptare la schimbarea condiţiilor; ansamblul unităţii şi
îndeplinirea - permite raționalizarea fluxurilor sarcinilor generale;
informaţionale şi combaterea
- poate duce la amânarea
luării birocratismului;
deciziilor, din cauza
responsabilității - reduce durata ciclului informațional- sporite a fiecărui
nivel ierarhic. . decizional.

Realitatea şi nevoia exprimării sistemice de la întreg la

parte şi invers, cât şi pe orizontală au impus ierarhizarea pe niveluri a
conducerii, prin delegarea succesivă, în linie ierarhică, a autorităţii, unor
competenţe şi responsabilități. Astfel, au fost create organe (comandamente) de
conducere strategică, operativă şi tactică, pentru a acoperi întreaga arie a
conducerii.
în temeiul aceluiaşi principiu, însăşi organizarea
interioară a comandamentelor este ierarhizată pe componente de decizie,
de asistare a deciziei şi de execuţie a sarcinilor fiecărui compartiment, ce
derivă din imperativele functiunilor organizației militare şi din exercitarea
functiilor managementului. Componentele de bază (personal, informații,
operații, logistică, comunicații şi informatică militară) au corespondentul lor
pe linie ierarhică (supraordonat şi subordonat), cât şi la nivel orizontal,
cu care intră în raporturi extrem de puternice, în exerciţiul conducerii.
 d) Principiul sinergiei, inovării şi iniţiativei cere ca
managementul organizaţiei militare să se axeze pe convergența
eforturilor în vederea atingerii performantelor conducerii, ca parte a
performantelor organizaţiei în ansamblul ei, în sensul potențării simplei
însumări a contribuției fiecăreia dintre compartimentele, activitățile şi
acţiunile subsumate. Realizarea sinergiei este influenţată de climatul
organizațional creat, de existenţa unei comunicări deschise spre şi dinspre
toate orizonturile, de eficienta sistemului informational etc.
De asemenea acest principiu solicită stimularea şi promovarea warii si
initiativei, fără de care nu putem vorbi de sinergie. Deşi aceste două veritabile valori
sunt puternic interdependente, ele sunt tratate.
P
OL

adesea, ca două principii de sine stătătoare. De aceea, sinergia, inovarea

şi iniţiativa trebuie privite şi analizate in relatie intrinsecă, având in vedere
ţinta supremă a organizaţiei: eficienta.
e) Suprematia obiectivelor este un principiu comun
managementului tuturor domeniilor de activitate. El este, însă, cu atât mai
important pentru domeniul militar, cu cât finalitatea specifică a multora
dintre activităţile şi acţiunile de pregătire, în timp de pace şi de ducere a
luptei, în timp de război, este legată de utilizarea violentei armate şi de
consecintele pe care aceasta le poate avea, în special asupra ființei
umane şi societății.
Convergența eforturilor tuturor fortelor, indiferent de natura
şi specializarea acestora (combatante, de sprijin, de protecție,
logistice), precum şi supunerea conştientă a comportamentului
personalului structurilor militare voinţei şi deciziei comandantului, vizând
 realizarea obiectivelor, sunt impuse de specificitatea acţiunilor militare,
precum şi de conştientizarea consecinţelor, adesea foarte grave, pe care le
poate atrage nerealizarea a ceea ce s-a stabilit prin plan, mai ales în cazul
conflictelor armate: acţiuni cauzatoare de moarte asupra personalului
adversarului.
Majoritatea specialiştilor militari subliniază că valoarea actului
de conducere este pusă, cu pregnanță, în evidență de realizarea obiectivului
unic, adică victoria prin actiunile coordonate ale unor elemente cu
posibilități diferite şi prin întrebuințarea unor forme şi
procedee foarte diverse"31.
f) Principiul corespondenţei dintre autoritatea şi responsabilitatea
managerilor militari evidențiază modul în care sunt formulate şi aplicate
normele şi exigențele cu privire la exercitarea formală şi informală a
puterii, în raport cu răspunderea ce le revine pentru conducerea eficientă a
structurilor militare.
în exercitarea prerogativelor ce-i revin, comandantul îşi
manifestă autoritatea prin deciziile şi ordinele pe care le formulează şi prin
care îşi asigură subordonarea voinței subordonaţilor, în virtutea poziției
şi drepturilor cu care a fost învestit oficial. Pe de altă parte,
intensitatea percepției autorităţii şi a supunerii autentice şi deliberate a
propriului comportament al subordonaţilor voinței comandantului sunt în
raporturi direct proportionale cu competența acestuia, rezultat al
pregătirii stiințifice, profesionalismului, calităților şi experienței în
conducere,
Firesc este, deci, ca între autoritate şi responsabilitate
plus competenţă să existe un echilibru perfect. In general, în
regulamentele militare şi standardele de promovare a cadrelor militare
există norme relevante ce răspund acestei cerințe.
g) Promovarea spiritului de echipă este, pentru managementul
modern, unul dintre cele mai reprezentative principii.
Toate structurile militare au în organigrama proprie elemente de
conducere de tip echipă managerială formată dintr-o componentă
decizională unipersonală, reprezentată prin comandantii ori şefii acestora şi
şefii compartimentelor ce compun subsistemul decizional al
comandamentului.
Potrivit lui Henri Fayol, în lucrarea Administration industrielle et
générale, echipa managerială este un organism „destinat să vină in ajutor
şefului în îndeplinirea misiunii sale personale". Acestei acceptiuni trebuie să i
se asocieze viziunea actuală, potrivit căreia;
introducerea în conducere a unor forme de lucru în echipă nu
echivalează cu o conducere colectivă, ci reprezintă modalitatea
eficientă de a sprijini activitatea conducătorului sau lipsa timpului
necesar pentru a rezolva el însuşi problemele mereu mai complexe;
- activitatea echipelor este planificată şi organizată de conducător,
care poate sau nu să urmeze sfaturile şi propunerile acestora. Dincolo de
aspectele de ordin funcțional ce impun lucrul în echipă ca modalitate de a
realiza un management capabil să răspundă solicitărilor şi ritmurilor lumii
moderne, acesta se dovedeşte util cel puțin din perspectiva adevărului că
întotdeauna „mai multe minți bune fac mai mult decât o minte
exceptională“. Prin urmare, cu cât climatul organizational va fi mai deschis
colaborării şi găsirii în comun a cât mai multor alternative viabile, cu cât în
judecarea şi alegerea celei mai avantajoase solutii de Tăspuns la complexele
probleme manageriale va exista mai multă disponibilitate asociativă, mai
 puține orgolii nejustificate şi o angajare tofală pentru traducerea acesteia în
fapt, cu atât performanțele organizaţiei vor fi din ce în ce mai bune.
h) Principiul promovării criteriilor de performantă în conducere are la
bază necesitatea existenței unui sistem de criterii, ce cuprinde
standardele potrivit cărora se evaluează valoarea cunostintelor profesionale,
manageriale, a calităților şi abilităţilor de conducere şi, mai ales, a
prestatiei în funcții de comandă şi stat major pe diferite trepte ierarhice.
STANAG-urile (standarde de execuție şi evaluare) constituie i un
instrumentar util pentru managementul activităţilor militare, rezultatele
acestora folosindu-se pentru constituirea bazei de selecție,
pregătirea şi promovarea militarilor în funcții de conducere.
Important şi etic este ca, în întreg ansamblul de activităţi de
evaluare şi promovare, locul central să nu-l ocupe testele de cunostinte si
aptitudini, acestea trebuie să fie completate de cunoaşterea profundă a
subordonaților, din perspectiva modului în care aplică în practică
cunostintele teoretice şi de potențialul acestora cu privire la calitătile lor
manageriale în conducerea structurilor militare.