Dezvoltare si planificare urbana

Tema 1 - Oraşul viitorului

Consecinţele urbanizării spontane:

◘ polarizarea excesivă – în jurul marilor oraşe – a forţelor de producţie, a
populaţiei, a resurselor şi energiei, care conduce la „sufocarea” activităţii şi
vieţii normale a indivizilor;
◘ supraocuparea solului, până la saturaţie, în zonele centrale, făcându-se
risipă de el în zonele periferice;
◘ perturbaţii profunde care au loc între compartimentrele funcţionale ale
oraşului, defectuos amplasate, extinse şi interferate;
◘ neutilizarea sau utilizarea improprie a terenurilor agricole.

Cu toate ca toţi cunoaştem înţelesul aproximativ al termenului ,,oraş”

si multi specialisti din diferit domenii, de la sociologi la arheologi, de la
geografi la economisti, istorici, demografi, urbanisti, au încercat sa dezvolte
acest concept, definirea sa exacta si univoca este destul de dificila.
Pentru sociologi, orasul este o asezare umana relativ întinsa, densa si
permanenta, alcatuita din indivizi eterogeni din punct de vedere social.
Pentru economisti , orasul este un spatiu economic în care se
concentreaza pe o suprafata relativ mica numeroase activitati si deci fluxuri
de capital, de bunuri, de forta de munca, servicii etc.
Pentru geografi, orasul este o concentrare într-un anumit spatiu
construit de locuitori care desfasoara activitati fundamentale din sectorul
secundar si tertiar.
O alta directie de definire a orasului este cea de convenienta agreata
atât de demografi cât si de cercetatori din domeniul administratiei publice si
se bazeaza , de obicei, pe o clasificare a numarului populatiei. Dar numarul
populatiei nu se exprima în mod necesar si direct în functie de structura,
forma si functia orasului, ci variaza de la o cultura la alta si de la o epoca la
alta. În realitate orasul, mai mult decât numarul de locuitori, este caracterizat
de numeroase functii care se reflecta în diferentele, uneori nete, dintre
diferite cartiere: comerciale, industriale, culturale, birocratice, rezidentiale
etc.

În concluzie,
 Orasul este o forma complexa de asezare umana, cu un numar mare de
locuitori, având dimensiuni variabile si multiple dotari edilitare, de obicei cu
functie politico-administrativa, industriala, comerciala si culturala;
constructiile sunt grupate în ansambluri arhitectonice si organizate în zone
cu utilitati definite (industriale, comerciale, administrative, de locuinte etc);
se dezvolta relatii si comunitati bine organizate, cu functii multiple si
complexe exercitate de o populatie care traieste in cea mai mare parte din
activitati mai putin agricole; exercita o mare influenta economica si
organizatorica asupra zonei înconjuratoare.
Orasul, oricum l-am defini, prezinta întotdeauna un raport strâns de
interdependenta, de schimburi reciproce cu teritoriul inconjurator spre care
transmite efectul propriilor sale activitati si de la care primeste impulsuri si
solicitari.
În raport cu activitatile de baza pe care le desfasoara, orasele se pot
clasifica în:
a.) orase specializate, in care predomina populatia ocupata într-un anumit
sector de activitate:
- industriale – Sochaux ( Franta – sediul uzinelor Peugeot ), Torino (Italia –
oras monoindustrial datorita predominarii industriei automobilistice în raport
cu toate celelalte sectoare productive), Kiruna (Suedia), Tubarao (Brazilia),
Lupeni (România);
- de servicii, individualizându-se mai ales orase turistice (Cannes in Franta,
Mecca în Arabia Saudita, Miami in SUA, Venetia in Italia, Predeal în
România); orase financiar-bancare (Frankfurt, Hong Kong), culturale
(orasele universitare Oxford si Cambridge in Marea Britanie, Uppsala in
Suedia);
- agricole, foarte numeroase în tarile în curs de dezvoltare si înca numeroase
în tarile fost comuniste;
- orase cu functii politico- administrative, remarcându-se orasele construite
special pentru a îndeplini functia de capitala: Washington (SUA), Canberra
(Australia), Moscova (Rusia).
b.) orase cu functii multiple: majoritatea oraselor din tarile dezvoltate,
precum si unele centre urbane din toate tarile în curs de dezvoltare, respectiv
toate marile orase ale lumii: New York, Tokyo, Paris, Londra, Cairo, Rio de
Janeiro, Beijing.
În perioada actuala, în care raportul de interdependenta între oras si
teritoriul înconjurator devine tot mai dinamic si complex, tind sa se formeze
asa numitele sisteme urbane sau conurbatii, reprezentând ansambluri
constituite din orase care se dezvolta independent, sunt apropiate spatial, îsi
pastreaza personalitatea, ramânând distincte si au de rezolvat probleme
comune: alimentarea cu apa, cu energie electrica, amenajarea si protectia
mediului înconjurator. Cazul cel mai simplu de conurbatii este cel al oraselor
gemene, ca de exemplu Saint Paul si Minneapolis din SUA, de o parte si de
alta a fluviului Mississippi, Ludwigshafen si Mannheim din Germania,
situate de o parte si de alta a Rhinului, Messina si Reggio di Calabria din
Italia, de o parte si de alta a strâmtorii Messina.
În prezenta formelor particulare accentuate de dezvoltare socio-
economica si de specializare a productiei, sistemele urbane pot forma asa
numitele zone metropolitane, arii sau sisteme metropolitane sau mai
simplu, metropole. Metropolele sunt orase mari, atât ca populatie (peste 1
milion de locuitori) cât si ca întindere, cu o mare influenta în teritoriu,
jucând de regula rolul de capitale regionale si nationale. Din aceasta
categorie fac parte aproape toate marile orase ale lumii (Londra, Rio de
Janeiro, Moscova). Metropolele au functii complexe, fiind în egala masura
mari centre economico-financiare, culturale si politico-administrative. Au în
jurul lor câteva sau mai multe orase-satelit, centre urbane mici sau mijlocii
cu profil specializat (de obicei orase care îndeplinesc functia de cazare a
populatiei din marile orase catre care graviteaza, fara a-si crea o baza
economica proprie) sau cu un profil complex, dar care întretin relatii intense
de cooperare cu marele orase.
Metropolele se numesc monocentrice atunci când se extind în jurul
unui centru unic, care desfasoara o functie centripeta la nivel local si
national si unde dezvoltarea industriala se datoreaza marilor industrii de
baza, iar sistemul de relatii urmeaza itinerarii radiale.
Metropolele policentrice sunt caracterizate prin prezenta unui centru
principal care stabileste cu alte centre mai mici sau mai putin dinamice
împartierea sarcinilor privind serviciile si infrastructura, precum si
dezvoltarea activitatilor productive si economice în general.
Megalopolisul constituie stadiul de gigantism al conurbatiilor,
teritoriu organizat într-o imensa conurbatie policentrica.
Cresterea urbana va fi însotita de sporirea urbanizarii. Aproximativ
65% din populatia lumii va fi urbana pâna in anul 2025. Problemele de
mediu datorate urbanizarii devin din ce în ce mai importante.
Dezvoltarea oraselor si în special a megaoraselor ridica mari probleme
de sanatate locuitorilor. În timp ce procesul de urbanizare a ajuns la jumatate
în tarile dezvoltate, orasele din tarile în curs de dezvoltare sunt în crestere
accentuata. În cadrul acestor regiuni traiesc milioane de oameni în
megaorase. Orasele sunt elemente la nivel social, economic dar si sisteme de
mediu deopotriva vulnerabile si fragile. De asemenea ele reprezinta un mod
eficient de folosinta a spatiului si ofera oportunitati pentru productie si
interactiune sociala; ele consuma cantitati semnificative de resurse, cu mult
peste consumul populatiei rurale de acelasi calibru.
Exista totusi grave îndoieli în privinta viitoarelor orase si a sustinerii
lor in termeni economici si cum vor putea ele genera si distribui suficienta
bunastare si ajutor locuitorilor la standarde de viata acceptabile în viitor. O
societate a viitorului, un oras al viitorului, poate fi imaginat ca o conurbatie
care ofera facilitati economice, educationale, rezidentiale, sociale, culturale
etc, dar poate contine si zone dintre cele mai putin prospere, asociate cu o
gama larga de probleme sociale.
O viziune asupra orasului viitorului este una în care toti cetatenii se
pot bucura de conditii bune de viata, oportunitati bune de educatie , munca,
convietuire si sanatate.

Orasele au diferiti constituenti - cei ce muncesc in respectivele orase,

cei ce traiesc si cei ce viziteaza acele locuri. Luând în considerare diferitele
si desele confruntari ale nevoilor acestor probleme constituie provocari
majore pentru proiectantii oraselor viitorului.
Orasul viitorului este un oras bazat pe cunoastere, un oras în care
fiecare dintre caracteristicile care coexista în cadrul lui este dublata de o
baza de informatii (IOSCP) care transmite in timp real informatii catre
rezidentii orasului, catre cei care muncesc în oras si cei care viziteaza orasul
si care îi va ajuta cu informatii pentru deciziile lor zilnice.

1. Orasul viitorului trebuie sa fie un ,,oras educat”. Punctele forte

ale unui ,,oras educat” ar trebui sa fie:
- infrastructura (avantaje prescolare, calitate deosebita a procesului de
învatamânt în toate scolile, oportunitati educationale de o mare diversitate si
introducerea intensa a tehnologiilor ce ofera oportunitati educationale);
- cetatenii (sa aiba un cult de a învata, sa fie creativi, sa constituie o forta de
munca deosebit de calificata);
- afacerile (sa se stabileasca legaturi strânse între educatie si afaceri, sa se
ofere oportunitati de slujbe bune);
- cultura (sa existe multe librarii si arhive publice, numeroase institutii
culturale, sa se stabileaca legaturi strânse între institutiile educationale si
cele culturale).

2. Orasul viitorului trebuie sa fie un ,,oras rezidential”, sa se poata

trai la fel de bine precum se poate munci. Avantajele orasului rezidential
sunt:
- slujbe în imediata vecinatate si mai multe oportunitati de a se petrece
timpul liber;
- multe mijoace de transport;
- forta de munca diversa si amestec social;
- comunitati culturale mixte;
- înnoire a populatiei, prin imigratie catre oras si prin schimbari
demografice.

3. Orasul viitorului va fi un “oras inteligent”, un oras al

informatiei, in care retelele de telecomunicatii au un rol esential
Telecomunicatiile solicitate de persoane private, de institutii sau comunitati
pot fi:
_ comunicatii între persoane prin telefon, e-mail, multimedia, video-telefon;
– tranzactii bancare (home - banking);
– comert electronic (home- shopping);
– servicii medicale la distanta (telemedicine);
– munca la domiciliu (teleworking);
– video-conferinta;
– tele-educatie, servicii de retransmitere a informatiilor;
– securitate asigurata prin supravegherea la distanta, diferite forme de
alarme;
- servicii si informatii pentru petrecerea timpului liber: TV, radio, VOD
(Video-on- Demand).C
– monitorizarea mediului: aer, paduri, apa;
– raspândirea informatiilor civice prin TV, radio, internet.

4. Un oras trebuie sa poata satisface nevoile locuitorilor, muncitorilor

si vizitatorilor, chiar si atunci când nevoile unui grup nu coincide cu ale
altuia. Orasul viitorului trebuie sa aiba servicii si posibilitati ce vor putea
face fata cererii mari, facând viata în oras placuta.
Dotarile ,,orasului confortabil” sunt:
-magazine deschise non-stop, mai ales cu produse esentiale;
– mare diversitate de marfuri si servicii;
– magazine locale;
– dotari speciale: scoli, spitale, medici, dentisti;
– parcari pentru localnici si oaspeti;
– strazi sigure;
– linii de transport între zonele rezidentiale si nerezidentiale;
- spatii publice adecvate.

5. Orasul viitorului va fi un oras dinamic.

Orasul este o suprafata dens populata, iar locuitorii acestuia se afla într-o
continua schimbare, într-o permanenta miscare. Schimbarea si miscarea sunt
conditii esentiale pentru buna functionare a orasului viitorului.
Punctele forte ale unui ,,oras în miscare”sunt:
_ varietatea mijloacelor de transport;
_ reînnoirea infrastructurilor (sosele, cai ferate, cai aeriene, etc);
_ legaturi bune de transport în regiune, cu alte orase si internationale;
_ populatie aflata într-o continua miscare;
_ accesibilitate în cartiere, în cladiri si la informatii pentru pietoni, vizitatori,
invalizi, masini.
În prezent, în multe orase informatiile despre transport sunt disponibile de
obicei prin internet sau la cabinele de informare.

6. Nu in ultimul rand, orasul viitorului va fi un oras civic, în care

locuitorii, oamenii de afaceri, guvernantii si alte organizatii vor lucra
împreuna – nu doar în ceea ce priveste furnizarea serviciilor sau în derularea
afacerilor lor de zi cu zi, ci si la conducerea orasului, ei interactionând unii
cu altii.
Punctele forte ale orasului civic sunt:
_ niveluri ridicate de implicare publica;
_ consultari asupra schimbarii si conducerii;
_ autoritati responsabile;
_ gama larga si deschisa de raspândire a informatiei;
_ niveluri avansate ale dezbaterilor publice;
_ îmbunatatirea participarii în procesul democratic;
_ mai multi reprezentanti ai autoritatilor cu specializari multiple;
_ diversitatea opiniilor publice si a industiilor.

Întrebarile care trebuie puse si problemele care trebuie rezolvate într-

un oras al viitorului sunt:
_ Ce servicii sunt necesare pentru populatie?
_ Care este balanta optima între oferta publica si cea privata de servicii si
facilitati?
_ Cum si când ar trebui sa intervina sectorul public pentru a oferi sau a
schimba varietatea
serviciilor sau pentru a crea un mediu ce va atrage localnicii, oaspetii si
ofertele de angajare si ce indicatori vor presupune astfel de interventii?
_ Care ar fi distanta optima dintre diferitele facilitati (de exemlu, un magazin
local la o distanta de X metri si un supermarket amplasat la Y metri);
_ Cum s-ar putea obtine echilibrul dintre confortul unora (de exemplu un
centru de fast food) si disconfortul altora (mult zgomot si gunoi)?
_ Servicii locale/sociale: planificare pentru populatie;
_ Spatii pentru masini private versus încurajarea transportului în comun;
_ Înlaturarea criminalitatii, creând un mediu sigur;
_ Tehnologie care sa poata sustine prevenirea criminalitatii – monitorizare
versus respectarea dreptului de intimitate;
_ Planificarea si mentinerea locurilor publice pentru diverse utilizari.
 Tema 2 – Functiile urbane

Principalele funcţii urbane. Fără a respecta o anumită ordine, vom

încerca prezentarea succintă a principalelor funcţii urbane, oferind şi câteva
exemple pentru fiecare dintre acestea.
a) Funcţia militară. Aceasta îşi menţine locul în geografia urbană, doar
ca una din primele funcţii urbane, astăzi fiind practic mai greu
identificată (unele oraşe din antichitate sau medievale cu o astfel de
funcţie au pierdut-o în totalitate – Koln, Besancon, Verdun,
Edinburgh). Cu toate acestea, unele dintre oraşele de astăzi înglobează
o asemenea funcţie, fără a fi dominantă: Vladivostok, Toulon,
Portsmouth.

b) Funcţia comercială. Practic, nu se poate concepe existenţa unui oraş

fără a exercita funcţii comerciale. Există oraşe care s-au născut din
necesităţi comerciale, apărând ca târguri, unde ţăranii provenind din
arii geografice cu agriculturi complementare făceau schimb de
produse. Funcţia comercială s-a dezvoltat şi în porturi unde mărfurile
erau aduse de peste mări.

Forma embrionară cea mai veche a reprezentat-o burgul sau târgul

local. Acesta a atins apogeul la mijlocul sec.XIX în Europa de Vest şi
în prima jumătate a sec.XX în cea de Est. În general, oraşul târg era
caracterizat ca o localitate cu întreruperi de activitate, cunoscând o
puternică animaţie în ziua târgului. În România, ca şi în alte ţări care
au cunoscut regimul totalitar, după prăbuşirea acestuia s-a remarcat o
revitalizare a funcţiei de târg, pe care unele localităţi o deţinuseră
anterior.

O altă formă de activitate care a generat apariţia de noi oraşe a fost

aceea centrată pe agenţiile comerciale (factorii, accentul pe ultima
silabă). Acestea au apărut la contactul dintre o societate primitivă şi
una evoluată. Spre exemplu, laponii făceau sute de kilometri pentru a-
şi schimba pieile de reni, la fel şi eschimoşii din Canada nordică.
c) Funcţia de transport. Strâns conectată sau chiar dependentă de
comerţ, iar mai târziu de alte activităţi economice s-a dezvoltat funcţia
de transport. Pe tipuri de transport putem identifica oraşe care au
apărut ca urmare a rolului pe care l-au avut în reţelele de transport
rutier, feroviar, fluviatil sau maritim.
 - transporturile rutiere, prin frecvenţa locurilor de popas au
favorizat apariţia de oraşe. Se ştie că în secolul XIX drumurile erau
foarte animate de cursele regulate, rapide şi poştalioane, care aveau
nevoie de locuri de popas, mai ales înainte de a trece prin zone
dificile (Insbruck, înainte de trecerea prin pasul Bremer).
Numeroase oraşe s-au dezvoltat, mai ales în arii cu medii
restrictive, ca locuri de popas pentru caravane: Lulan, în bazinul
Tarimului, Alep în Orientul Apropiat, Tombouctou şi Biskra la
marginile Saharei;

- transporturile feroviare, atât prin locurile de oprire, cât şi prin

nodurile feroviare au determinat apariţia de noi oraşe.
Locomotivele cu abur făceau popasuri pentru alimentare cu apă din
200 în 200 de kilometri, apărând centre feroviare şi puncte de
bifurcaţie a căilor ferate. Vidal de la Blache afirma că în SUA şi
Canada, maoritatea oraşelor din interior au fost mai întâi gări.
Transiberianul a generat la rândul său centre urbane importante,
care au fost iniţial locuri de alimentare a locomotivelor cu apă (Ufa
Celeabinsk, Novosibirsk ş.a..m.d. La acestea se pot adăuga gările
de frontieră, care au generat oraşe dublete;

- Transporturile fluviale au fost la originea unor centre urbane, mai

ales în punctele în care a fost necesară transbordarea mărfurilor de
pe un fluviu important pe un afluent şi invers. Ca exemple, oraşele
Lyon, apărut la confluenţa Saone cu Rhone, şi Strasbourg a ill cu
Rhin;

- Transporturile maritime au demonstrat valoarea ţărmurilor în

apariţia a numeroase centre urbane. Unele dintre oraşe s-au
dezvoltat ca escale pentru transportul maritim la mare distanţă
(dakar, Capetown), altele ca centre de export pentru anumite
produse: cărbune (Cardif), lemn (Libreville) sau cafea (Santos);

d) Functia industrială. S-a constatat că oraşele cu funcţii industriale,

chiar dacă activităţile lor generează concentrări de activităţi şi de
populaţie, sunt mult mai instabile decât cele cu funcţii comerciale.
Aceasta întrucât oraşele cu astfel de funcţii se sprijină pe două
elemente principale: resurse şi piaţă de desfacere, foarte fluctuante la
presiunile concurenţei. In raport cu acestea oraşele comerciale se
 bazează pe o arie regională conservatoare în ce priveşte dependenţa de
centrul furnizor de servicii sau produse de folosinţă îndelungată.

După tipul de activităţi se disting oraşe cu funcţii miniere şi oraşe cu

funcţii industriale propriu-zise. Evident că primul subtip este forţat
introdus în această categorie, deoarece activitatea de minierit este una
ce aparţine sectorului primar şi nu secundar. Dar întrucât această
abordare s-a încetăţenit astfel, atunci o respectăm şi noi, distingând:

- oraşe miniere, dezvoltate iniţial pe baza activităţilor de minierit şi

abia ulterior diversificându-şi funcţiile. Procesul de concentrare
urbană este rapid, întrucât exploatarea minereurilor, a resurselor
subslului în general, implică apariţia a numeroase elemente
conexe: construcţii de ocuinţe, artere de circulaţie, dotări edilitare,
social-culturale etc. Când se epuizează resursele este posibil să
asistăm chiar la dispariţia acestor oraşe. Astfel, California, după ce
în prima fază a fost asaltată de căutătorii de aur, care au fondat
haotic oraşe, a ajuns ulterior un cimitir rban. Abia ulterior viaţa
urbană a fost reluată pe alte baze.

După tipul de resurse, care au avut un rol decisiv în dezvoltarea urbană

sau îl manifestă şi astăzi se remarcă unele exemple: oraşe petroliere
(petroleum City, Baku, Tulsa, Hassi-Messaoud), oreşe apărute în arii de
exploatare a zacămintelor de gaze (Lacq – Franţa), oraşe cu exploatări de
minereuri (Kiruna, Duluth, Schefferville, oraşele din Katanga), oraşe
carbonifere (cele din nordul Franţei, Donbas, Kuzbas, Silezia superioară,
Pennsylvania).

e) Funcţia culturală este carateristică atât oraşelor mari unde nu

lipseşte, dar şi unor oraşe mici, care oferă servicii culturale distincte.
În această ultimă categorie apar oraşe specializate, precum cele
universitare (Bologna, Cambridge, Oxford, Upsala, Gotingen,
Heidelberg, Tsukuba, Pisa, Aachen ş.a.m.d.), centrele literare şi
artistice (Giessen - Germania), oreşele muzeu (Lubeck, Sevilla,
Veneţia), oraşe ale festivalelor şi congreselor (Salzburg, Cannes, San
Remo);

f) Funcţia politico-administrativă este deţinută de toate capitalele de

stat, de oraşele cu funcţii regionale sau locale, de diverse oraşe care
deţin servicii cu rol în administraţia teritorială.
g) Funcţia de rezidenţă temporară se regăseşte în cazul unor oraşe
specializate în diferite tipuri de servicii cu caracter mai mult sau mai
puţin sezonier. Aici snt incluse oraşele sanatoriu (Davos, Berck),
oraşele de vilegiatură şi turism (ca cele de pe valea Loirei sau valea
Prahovei), oraşele staţiuni maritime (Brighton, Arcachon, Miami, cele
de pe coasta de Azur), oraşele turismului de munte (Innsbruck,
Lillehamer, Garmsch-Partenkirchen, Chamonix), oraşele staţiuni
balneare, oraşele de pensionari (Nisa).
 Tema 3

Componentele dezvoltării locale

Principiile dezvoltarii locale

Dezvoltarea locală reprezintă procesul de dezvoltare, în principal

economică, într-o anumită regiune sau unitate administrativ-teritorială, care
determină o creştere a calităţii vieţii la nivel local. Dezvoltare locală are ca
obiectiv prosperitatea economică şi bunăstarea socială prin crearea unui mediu
favorabil pentru afaceri, concomitent cu integrarea în comunitate a grupurilor
vulnerabile, folosirea resurselor endogene, dezvoltarea sectorului privat.

Dezvoltarea locală presupune existenţa unui cadru normativ-procedural, a

unui parteneriat local, a unei strategii de dezvoltare locală şi a unor resurse.

Cadrul
legal

Rezultate Parteneri
at
Resurse

Obiective,
strategie de
dezvoltare Resurse
 a.Cadrul legal
Dezvoltarea unui teritoriu presupune existenţa unui cadru legal, care o
poate încuraja sau stopa prin gradul de autonomie conferit actorilor locali sau
prin gradul de implicare al nivelului statal. Cadrul legal, apanaj al nivelului
central, are în vedere reglementări în domeniile:
- protecţia mediului;
- dezvoltare socială;
- economie şi piaţa;
- guvernare, instituţii;
- amenajarea teritoriului;
- educaţie şi formare;
- ştiinţă şi cercetare;

b.Parteneriat pentru dezvoltare

Parteneriatul poate fi definit ca un acord între două sau mai multe
organisme, cu scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra
dezvoltării locale şi asupra pieţei locale a forţei de muncă.
Aceste organisme pot fi reprezentante ale sectorului public (nivelul local –
primar, consiliul local, nivelul teritorial – prefect, servicii publice deconcentrate,
nivelul central – Guvernul, ministerele cu atribuţii în domenii precum economie,
protecţie socială etc.), sectorului privat (oameni de afaceri, întreprinzători,
fonduri de capital de risc, instituţii pentru atragere de investiţii, organizaţii
patronale, asociaţii locale, regionale ale întreprinzătorilor, centre şi incubatoare
de afaceri, parcuri tehnologice, consultanţi particulari etc.) şi societăţii civile
(ONG-uri, mass-media, reprezentanţi ai bisericii, sindicate, personalităţi
reprezentative ale comunităţii).
Dezvoltarea parteneriatelor ca şi componentă a dezvoltării locale, presupune:
- dezvoltarea unor mecanisme participative de consultare a cetăţenilor pentru
realizarea proiectelor importante ale administraţiei locale;
-asigurarea transparenţei la nivel de obiective generale şi specifice ale fiecarei
entităţi publice.
c.Obiectivele şi strategia dezvoltării
Obiectivele dezvoltării locale pot fi formulate de către partenerii locali şi
regionali care sunt interesaţi în rezolvarea problemelor proprii ariilor lor de
acţiune şi sunt organizaţi în parteneriat al dezvoltării locale.
Obiectivele dezvoltării trebuie sa fie SMART:
-să fie specifice comunităţii;
-să fie măsurabile, în sensul că presupun existenţa unor indicatori calitati
şi cantitativi de măsurare;
 -să fie adaptabile, adică să ţină cont de schimbările de mediu intern şi
extern comunităţii;
-să fie realiste în sensul formulării lor pe baza analizei potenţialului local;
-să fie temporale, definite în timp.
Strategia de dezvoltare locală reprezintă un demers complex, rezultat al
colaborării dintre actorii dezvoltării, ce presupune un efort amplu de formulare a
obiectivelor, identificare a căilor strategice de atingere a acestora în acord cu
resursele ce pot fi antrenate.

d.Resurse pentru dezvoltare

Aplicarea strategiei de dezvoltare presupune existenţa unor resurse:
financiare, umane, materiale, informaţionale. Dezvoltarea trebuie să pornească
de la resursele endogene şi să aibă în prim plan resursa umană şi potenţialul
creativ al acesteia. Statul şi autorităţile locale sunt responsabili pentru crearea
mecanismelor de dezvoltare a resurselor proprii colectivităţilor locale.

e.Rezultate ale dezvoltării

Orice demers ce vizează dezvoltarea locală presupune etape de evaluare,
ale căror rezultate sunt puncte de plecare pentru etapele următoare. Evaluarea se
poate realize de către fiecare actor implicat în procesele de dezvoltare, dar un rol
important trebuie să fie atribuit comunităţii, cetăţenilor.

Dezvoltarea urbană trebuie să ţină seamă de o serie de principii, cum ar fi:

Principiul legalitaţii
Legalitatea reprezintă un principiu fundamental care stă la baza fenomenului
administrativ şi căruia i se subordonează acţiunea administraţiei publice.
Aceasta trebuie să se întemeieze pe lege, care reprezintă o bază de referinţă în
aprecierea acesteia. Legalitatea este sinonimă cu regularitatea juridică şi
presupune că acţiunea administraţiei să ţină seama de două elemente: obligaţia
de conformare faţă de lege şi obligaţia de iniţiativă pentru a asigura aplicarea
legii. În materie de planificare urbană legalitatea presupune respectarea cadrului
normativ cu privire la amenajarea teritoriului, rpotecţia mediului etc., în vederea
asigurării unei dezvoltări armonioase.
Principiul descentralizării
Descentralizarea teritorială se distinge de descentralizarea numită
tehnică sau descentralizarea prin servicii (diferenţierea se fundamentează
pe distincţia colectivitate teritorială / stabiliment public). Numeroşi autori
privesc descentralizarea prin servicii ca o tehnică de gestiune
administrativă apropiată de deconcentrare sau ca un procedeu de gestiune
a serviciilor publice deosebit de descentralizare sau deconcentrare. Această
opoziţie nu este întotdeauna determinantă în materie de descentralizare.
Descentralizarea răspunde unui spaţiu geografic determinat, care
înglobează de fapt toţi administraţii care se găsesc aici şi permite
colectivităţilor locale să realizeze activităţi diferite, încredinţate prin lege
pentru a administra interesele populaţiilor din aceste circumscripţii.
Definim descentralizarea ca fiind acel sistem potrivit căruia administrarea
intereselor locale, comunale, orăşeneşti sau judeţene se realizează de către
autorităţi liber alese de către cetăţenii colectivităţii respective. Având la
dispoziţie, mijloace financiare proprii şi beneficiind de putere autonomă de
decizie, acest sistem răspunde ideii de libertate.
Autonomia locală este o formă de exprimare a principiului descentralizării
administrative. Aceasta este asociată cu stabilirea unui statut distinct al
colectivităţilor locale, al autorităţilor acestora, în raport cu administraţia de stat
şi cu autorităţile care exercită funcţiile acestuia în unităţile administrativ-
teritoriale.
Acest principiu este legat de colectivităţile locale care, în “Carta Europeană:
Exerciţiul autonom al puterii locale”, adoptată de Consiliul Europei la
15.10.1985, sunt definite, ţinându-se cont de reglementările naţionale, ca fiind
colectivităţi locale de bază (comune, districte, departamente), dar şi colectivităţi
regionale, în măsura în care statele părţi la aceasta convenţie nu recurg la
rezervele pe care Carta le permite.
Prin art. 4 din "Carta Europeană: Exerciţiul autonom al puterii locale”, se
instituie principiul subsidiarităţii, stipulându-se că aceste colectivităţi locale
dispun, în cadrul legii, de întreaga competenţă de a lua iniţiativa pentru orice
chestiune care nu este exclusă din domeniul competenţelor lor sau care nu este
atribuită unei alte autorităţi, că exerciţiul puterii publice trebuie, de o manieră
generală, să revină acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de cetăţeni şi că
puterile, competenţele, încredinţate colectivităţilor locale trebuie să fie în mod
normal depline şi întregi.
Aşadar, subsidiaritatea presupune ca accentul, greutatea, în luarea deciziilor
de interes public, să coboare cât mai spre nivelul de bază, să nu mai constituie
un monopol sau o regulă pentru administraţia de stat.
De aceea, regula în materie de competenţă pentru satisfacerea interesului
public trebuie să o constituie autorităţile locale autonome la nivelul de bază
(comuna şi oraşul), care sunt cele mai apropiate de nevoile cetăţenilor şi sunt
alese de aceştia, iar excepţiile trebuie să le reprezinte autorităţile administraţiei
publice autonome de la nivelul intermediar şi autorităţile administraţiei de stat.
 Potrivit art.3 din "Carta Europeană: Exerciţiul autonom al puterii locale”,
prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor
administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în
nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor
publice.
Problema autonomiei locale se pune numai în statele unitare sau în statele
din componenţa unei federaţii. În toate cazurile, autonomia locală relevă gradul
de independenţa a colectivităţilor locale în raport cu statul din care fac parte. Ca
atare, autonomia locală nu poate fi confundată cu organizarea raportului dintre
statul federal şi componentele acestuia. În statele federale, relaţiile dintre statul
federal şi componentele acestuia exclud orice putere a autorităţilor federale
asupra colectivităţilor locale din statele componente, controlul se manifesta
numai la nivelul statelor, fiind excluse imixtiunile acestora în problemele
colectivităţilor locale care dispun de autorităţi proprii ce se află sub controlul
exclusiv al autorităţilor statului din care fac parte.
Principiul dezvoltării durabile
Acest principiu a fost proclamat în cadrul “Declaraţiei de la Rio” (pct.3),
semnată de majoritatea statelor lumii, printre care şi România, în cadrul
Conferinţei ONU pentru protecţia mediului şi dezvoltare din iunie 1992.
Conform principiului 3 al Declaraţiei privind mediul înconjurător şi
dezvoltarea, “dreptul la dezvoltare trebuie realizat astfel încât să satisfacă
echitabil nevoile privind dezvoltarea şi mediul înconjurător ale generaţiilor
prezente şi viitoare”.
Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea între două
aspiraţii umane: necesitatea continuării dezvoltării economice şi sociale, dar şi
protecţia şi îmbunătăţirea stării mediului, ca singura cale pentru bunăstarea atât a
generaţiilor prezente, cât şi a celor viitoare.
Conform prevederilor stabilite în cadrul Conferinţei de la Rio, fiecare
autoritate locală are obligaţia de a elabora propria strategie locală de dezvoltare
durabilă.
Agenda 21 Locală este procesul prin care autorităţile locale lucrează în
parteneriat cu toate sectoarele comunităţii locale, punând accentul pe
participarea comunităţii şi pe democraţia locală lărgită, oferind o modalitate de
integrare a problemelor sociale, economice şi de mediu. Ea trebui să conducă la
definirea de obiective, politici şi acţiuni la nivel local.

Principiul parteneriatului
Parteneriatul ar putea fi definit ca ,,un acord între două sau mai multe
organisme, cu scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării
locale şi asupra pieţei locale a forţei de muncă”.
 În cadrul parteneriatului local este importantă relaţia de asociere care se
stabileşte între diferiţi actori ai dezvoltării locale. Fiecare dintre aceşti actori
trebuie să cunoască foarte bine care le sunt atribuţiile, contribuţiile şi modul de
patricipare la parteneriat.
Un aspect deosebit de important în ceea ce priveşte succesul parteneriatului
public/privat, îl constituie reprezentativitatea celor două componente. Astfel,
cele două părţi care dialoghează şi pun în comun experienţă, inovaţie, resurse
materiale, umane şi financiare, trebuie să aibă girul organizaţiilor din care
provin, pentru a putea să soluţioneze problemele colectivităţilor locale. Aşadar,
vorbim despre caracterul deschis al parteneriatului dintre cele două sectoare
(public/privat).
Aşa cum am arătat anterior, ceea ce cu siguranţă putem afirma în legătură cu
actorii acestor parteneriate este coeziunea şi colaborarea dintre ei. Chiar dacă
este vorba despre entităţi extrem de diferite, elementul comun tuturor
participanţilor este realizarea cu succes a proiectului în lucru.
 Tema 4

Responsabilităţi în materie de dezvoltare şi planificare urbană în România

Atribuţiile administraţiei publice centrale

Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel naţional este
coordonată de Guvern, care stabileşte, în raport cu conţinutul Programului de
guvernare, programe prioritare, linii directoare şi politici sectoriale.
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei este organul specializat
al Guvernului în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, pe care îl
conduce, exercitând şi controlul statului privind aplicarea prevederilor cuprinse
în documentaţiile specifice, având în această calitate următoarele atribuţii:
a) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului naţional;
b) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului regional, care
fundamentează planurile de dezvoltare regională;
c) elaborarea Regulamentului general de urbanism;
d) avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de
amenajare a teritoriului şi de urbanism;
e) colaborarea cu ministerele, precum şi cu celelalte organe ale administraţiei
publice centrale, pentru fundamentarea, din punct de vedere al amenajării
teritoriului şi al urbanismului, a programelor strategice sectoriale;
f) colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regională, consiliile judeţene şi
consiliile locale, precum şi urmărirea modului în care se aplică programele
guvernamentale şi liniile directoare în domeniul amenajării teritoriului şi al
urbanismului la nivel regional, judeţean şi local;
g) avizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, potrivit
competenţelor stabilite prin legislaţie.
In îndeplinirea atribuţiilor sale Ministerul utilizează informaţii de sinteză la
nivel naţional din toate domeniile de activitate economică şi socială.
Celelalte ministere şi organe ale administraşiei publice centrale sunt
obligate sa furnizeze acestuia, la cerere, informatiile necesare pentru
desfăşurarea activităţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei poate solicita autorităţilor
administraţiei publice locale să elaboreze sau să modifice o documentaţie de
urbanism sau de amenajare a teritoriului, în vederea aprofundării, detalierii sau
aplicării unor prevederi cuprinse în programele strategice sectoriale ale
Guvernului, precum şi pentru respectarea intereselor generale ale statului.
 Atribuţiile administraţiei publice locale

Consiliul judeţean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi

de urbanism la nivel judeţean. In cadrul aparatului propriu al consiliului
judeţean, municipal sau orăşenesc şi în cel al Consiliului General al
Municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează, potrivit legii, structuri
specializate în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, conduse de
arhitectul-şef al judeţului, al municipiului sau al oraşului, respectiv de arhitectul-
şef al municipiului Bucureşti.

Funcţia de arhitect-şef va fi ocupată, în condiţiile legii, de un funcţionar

public având de regulă formaţia de arhitect sau urbanist licenţiat al
învăţământului superior de lungă durată.
În comune atribuţiile arhitectului-şef vor fi îndeplinite de către un
funcţionar public din aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atribuţii
în domeniu şi pregătit în acest sens.
În scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea durabilă
locală şi judeţeană, pe lângă fiecare consiliu judeţean, primărie municipală şi
orăşenească, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti, se poate înfiinţa
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism, organism
consultativ cu atribuţii de avizare, expertiză tehnică şi consultanţă.
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism este formată
din specialişti din domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi din
reprezentanţi ai instituţiilor tehnice, economice, sociale şi de protecţie a
mediului cu care administraţia publică locală colaborează pentru desfăşurarea
activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Componenţa nominală şi modul de funcţionare ale Comisiei tehnice de
amenajare a teritoriului şi de urbanism sunt aprobate de consiliul judeţean,
consiliul local municipal, orăşenesc, respectiv de Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, după caz, la propunerea preşedintelui consiliului
judeţean, primarului, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti,
pe baza recomandărilor asociaţiilor profesionale din domeniul amenajării
teritoriului, urbanismului, construcţiilor, ale instituţiilor de învăţământ superior
şi ale arhitectului-şef.
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism avizează din
punct de vedere tehnic documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism,
precum şi studiile de fundamentare sau cercetările prealabile.
Avizele date de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism
se supun deliberării şi aprobării consiliului judeţean, consiliului local, respectiv
Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.
 La şedinţele de avizare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi
de urbanism nu pot participa la luarea deciziei membrii care au calitatea de autor
al documentaţiilor - proiectelor, supuse avizării.
Documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului se semnează de
profesionişti calificaţi în domeniu prin licenţă sau studii postuniversitare de
specialitate acreditate conform legii, precum şi de alţi profesionişti cu drept de
semnătură.
Dreptul de semnătură pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi
de urbanism se stabileşte pe bază de regulament elaborat de Ministerul
Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în colaborare cu Asociaţia
Profesională a Urbaniştilor din România, precum şi cu alte organizaţii
profesionale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului.
Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură, precum şi
Regulamentul referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului urbaniştilor se
aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Specialiştii calificaţi în domeniul amenajării teritoriului şi al
urbanismului, care dobândesc dreptul de semnătură, se înscriu în Registrul
urbaniştilor.
Consiliul judeţean stabileşte orientările generale privind amenajarea
teritoriului şi organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor, pe baza
planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism. În acest scop coordonează
activitatea consiliilor locale şi le acordă asistenţă tehnică de specialitate.
Consiliul judeţean asigură preluarea prevederilor cuprinse în planurile de
amenajare a teritoriului naţional, regional şi zonal în cadrul documentaţiilor de
amenajare a teritoriului şi de urbanism pentru teritoriile administrative ale
localităţilor din judeţ, asigură elaborarea Planului de amenajare a teritoriului
judeţean, a planurilor zonale de amenajare a teritoriului care sunt de interes
judeţean şi le aprobă conform prevederilor legii.
În activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism consiliile judeţene
sunt sprijinite de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei,
precum şi de alte ministere şi organe ale administraţiei publice centrale.
Consiliul judeţean poate solicita consiliilor locale să elaboreze sau să
actualizeze o documentaţie de amenajare a teritoriului sau de urbanism, în
vederea asigurării aplicării unor prevederi cuprinse în programele de dezvoltare
a judeţului; solicitarea se transmite consiliului local, însoţită de expunerea
motivelor care au stat la baza hotărârii consiliului judeţean şi de termenul fixat
pentru elaborarea sau modificarea documentaţiei.
În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al
urbanismului consiliul judeţean utilizează informaţii de sinteză la nivelul
judeţului din toate domeniile de activitate economico-socială.
 Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt
obligate să furnizeze cu titlu gratuit autorităţilor publice judeţene şi locale
informaţii din domeniile lor de activitate pentru teritoriul judeţului respectiv, iar
consiliile locale sunt obligate să furnizeze informaţii referitoare la dezvoltarea
economico-socială şi urbanistică a localităţilor.
Consiliul local coordonează şi răspunde de întreaga activitate de
urbanism desfăşurată pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale şi asigură
respectarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi
de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a
localităţilor componente ale comunei sau oraşului.
Consiliul local cooperează cu consiliul judeţean şi este sprijinit de acesta
în activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Consiliul local cooperează în procesul de întocmire a programului de
dezvoltare urbanistică a localităţilor şi cu instituţii, agenţi economici, organisme
şi organizaţii neguvernamentale de interes naţional, judeţean sau local.
În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al
urbanismului consiliul local utilizează informaţii din toate domeniile de
activitate economico-socială.
Serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe
centrale, agenţii economici, organismele şi organizaţiile neguvernamentale care
îşi desfăşoară activitatea la nivel local au obligaţia să furnizeze cu titlu gratuit
informaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii de amenajare a
teritoriului şi de urbanism la nivel local.

Participarea cetăţenilor la activităţile de amenajare a teritoriului şi de

urbanism
Comunicarea cu cetăţenii într-o democraţie cu tradiţie este un proces
gradat, care presupune parcurgerea anumitor etape. Aceste etape se
suprapun peste cele două niveluri de comunicare, ca parte a unui model
ideal de implicare a cetăţenilor.
Primul nivel este informarea, care presupune eforturi atât din partea
cetăţenilor, cât şi din partea administraţiei. Administraţia publică este datoare să
emită informaţii către cetăţeni privind activitatea şi planurile sale pentru ca
aceştia să poată înţelege direcţiile prioritare ale politicii administrative.
Informarea populaţiei este activitatea prin care se fac publice:
a) obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea
teritoriului şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor;
b) intenţiile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale
privind elaborarea unor documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism,
precum şi scopul pentru care acestea sunt elaborate;
 c) conţinutul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de
urbanism care urmează să fie supuse aprobării, conform legii.
Există diferite modalităţi de împărtăşire a informaţiilor publicului, iar
România a făcut progrese considerabile în acest domeniu. Doar pentru o trecere
în revistă, iată câteva modalităţi de bază de împărtăşire a informaţiei publicului
larg şi care includ:
 Ziare
 Întâlniri publice

 Buletine oficiale

 Conferinţe

 Publicaţii tipărite

 Programe şi anunţuri TV şi radio

 Web site-uri
 Informaţii stradale
 Compartimente de Relaţii cu Publicul

Majoritatea administraţiilor sunt familiarizate cu toate aceste modalităţi de

diseminare a informaţiilor, şi multe dintre ele le folosesc în mod obişnuit.

Al doilea nivel se referă la consultarea cetăţenilor, aceasta fiind acţiunea

autorităţilor pentru identificarea necesităţilor cetăţenilor, pentru evaluarea
priorităţilor unor acţiuni sau colectarea de idei şi sugestii privind o anumită
problemă.
Consultarea populaţiei este procesul prin care aceasta îşi exprimă
opţiunile şi opiniile privind prevederile programelor de amenajare a teritoriului
şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, precum şi cele cuprinse în
documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în cadrul procesului
de elaborare şi aprobare a acestora, şi se realizează prin publicarea procedurii de
desfăşurare a consultării şi desfăşurarea anchetei publice.

Patru lucruri stau la baza comunicării cu cetăţenii. Acestea sunt:

 Administraţie care este deschisă să implice cetăţenii în activitatea

complexă a procesului de guvernare;

 Transferul continuu de informaţii de la administraţie la cetăţeni;

 Modalităţi eficiente prin care administraţia culege informaţii de la

cetăţeni.
 Cetăţeni informaţi care înţelegând problemele îşi onorează obligaţia de a

participa ca parteneri egali în activităţile administraţiei.

Comunicarea cu cetăţenii reprezintă combinaţia acestor elemente -
informaţie, comunicare şi implicare în relaţia care se stabileşte între
administraţie şi cetăţeni – astfel încât activităţile administraţiei sunt dezvoltate şi
susţinute în aşa fel încât să corespundă cât mai mult posibil nevoilor şi
dorinţelor cetăţenilor.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură organizarea şi
desfăşurarea procesului de participare a populaţiei în cadrul activităţilor de
amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Informarea şi consultarea populaţiei se desfăşoară diferenţiat, în funcţie de
amploarea şi de importanţa documentaţiei de amenajare a teritoriului sau de
urbanism, potrivit procedurilor stabilite de Ministerul Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei.
 Tema 5

DOCUMENTAŢII DE URBANISM

1. Planul urbanistic general -PUG- rol, obiective, continut

Este documentatia care stabileste obiectivele,actiunilor si
masurilor de dezvoltare pentru o localitate existenta sau viitoare pe o
perioada determinata,pe baza analizei multicriteriale a situatiei
existente ;acesta orienteza a plicarea unor politici,in scopul amenejarii
teritoriului localitatii. Cuprinde o documentatie complexa si se intocmeste
pentru intregul teritoriu intravilan al localitatii in corelare cu teritoriul
administrativ al acesteia si reglementeaza utilizarea terenurilor si conditiilor
de ocupare a acestora cu constructii,inclusiv infrastructuri,amenajari si
plantatii,constituindu-se in suportul pentru realizarea programului de
dezvoltare a localitatilor. Acestei documentatii i se asociaza regulamentul de
urbanism al localitatii respective.
Planul urbanistic general si regulamentul aferent , constituie
documentatiile pe baza carora se elibereaza certificatele de urbanism si
autorizatiile de constructie in teritoriul localitatii respective.
Continutul planului urbanistic general
Prezinta strategia,prioritatile si reglementarile de urbanism aplicate in
utilizarea terenurilor si constructiilor in cadrul localitatii.
Sub raportul continutului, planul se refera la :
a) delimitarea intravilanului,respectiv a zonelor construite sau
destinate constructiilor ;
b) impartirea teritoriului localitatii in zone functionale si
organizarea relatiilor dintre acestea,in functie de folosinta principala si de
natura activitatilor dominante ;
c) volumul si structura potentialului normal,resurselor de
munca,repartitia si structura populatiei in cadrul localitatii ;
d) repartizarea activitatilor pe ramuri si profile,posibilitatile de
dezvoltare ;
e) stabilirea traseelor si a datelor caracteristice ale circulatiei care
urmeaza sa se conserve,sa se modifice sau sa se creeze (tipul de transport in
comun,caile pietonale, piete,etc.)
 f) stabilirea reglementarilor specifice localitatii si a zonelor
functionale,pentru amplasarea si destinatia constructorilor,precum si regimul
de inaltime si a indicilor de control privind modul de ocupare si utilizare a
terenului ;
g) evidentierea formei de proprietete asupra terenurilor,fixarea
amplasamentelor razervate obiectivelor de utilitate publica si a altor
lucrari,si instalatii de interes general ;
h) delimitarea zonelor,siturilor si obiectivelor protejate sau de pus
in valoare din motive de ordin istoric,arhitectural,urbanistic,artistic sau
peisagistic si sa stabileasca masurile ce se impun ;
i) delimitarea zonelor cu interdictie definitiva sau temporara de
construire ;
j) delimiterea zonelor sau subzonelor ce pot fi reabilitate ;
k) dezvoltarea sistemului de retele tehnico-edilitare,in corelatie cu
necesitatile rezultate din asigurarea amplasamentelor pentru obiectivele
specifice ;
l) reabilitarea,protectia si conservarea mediului,identificarea si
eliminarea surselor de poluare,epurarea apelor,eliminarea deseurilor,masuri
de protectie a mediului,apei si solului .
Continutul PUG va fi adaptat la conditiile specifice localitatii
Documentatia PUG va cuprinde atit o serie de piese scrise cit si
piese desenate.
Piese scrise
Memoriul de sinteza va cuprinde tratarea principalelor probleme
rezultate din memoriile generale, pe baza analizei evolutiei localitatii si a
situatiei existente, cu evidentierea disfunctionalitatilor, optiunilor si
masurilor ce se impun.
Memoriul general va cuprinde tratarea in detaliu a detaliu a
fiecarui capitol din cele prezentate mai sus. Capitolele vor trata sub aspect
cantitativ si calitativ :
 situatia existenta cu evolutia disfunctionalitatilor
 evolutia posibila si prioritati
 masurile propuse cu explicitarea reglementarilor
 obiective de utilitate publica
 In functie de marimea localitatii, de complexitatea si specificul
diferitelor functiuni, analiza va fi mai mult sau mai putin detaliata, bazindu-
se atunci cind este necesar, pe rezultatele unor studii si cercetari de
specialitate.
Piese desenate
Piesele desenate obligatorii vor fi planuri la scari mari si vor fi
elaborate in 2 stadii de analiza :
 situatia existenta si disfunctionalitati cu determinarea
prioritatilor rezultate
 reglementari cu stabilirea obiectivelor de utilitate publica
Reglementari
Grupeaza plansele esentiale ale P.U.G., care urmaresc in
principal :
 reglementarea destinatiei tuturor terenurilor din localitate sub forma
zonificarii functionale
 stabilirea din punct de vedere urbanistic a regimului juridic al tuturor
terenurilor din localitate printr-un sistem de reglementari adecvate
 stabilirea prin elemente tehnice specifice a regimului de construire
pentru terenurile localitatii.
Din necesitati operationale , rezultate din marimea si
complexitatea localitatii, teritoriul acesteia poate fi impartit in unitati
teritoriale de referinta ( UTR) care se delimiteaza si se numeroteaza pe
plansele desenate. UTR sint delimitate de strazile existente si/sau de parcele
cadastrale.
Delimitarea UTR va coincide pe cit posibil cu perimetrele pentru
care s-au elaborat sau se vor elabora planuri urbanistice zonale.
Pentru caracterizarea modului de utilizare a terenului se vor
stabili valorile pentru urmatorii indici de control :
a. Procentul de ocupare a terenului (POT) , care exprima
raportul dintre suprafata ocupata la sol de cladiri si suprafata terenului
considerat
b. Coeficientul de utilizare a terenului (CUT) care exprima
raportul dintre suma suprafetelor desfasurate ale tuturor cladirilor si
suprafata terenului considerat
 Valorile acestor indici se stabilesc pentru etapa de perspectiva prin
limitele minime sau maxime in functie de destinatia cladirilor, regimul de
inaltime existent si propus, relieful terenului si alti factori de influenta.
In aceeasi plansa se reprezinta terenurile cu interedictii de
construire, temporare sau definitive astfel :
-interdictii temporare pentru zonele care necesita studii si cercetari
suplimentare sau planuri de urbanism privind parcelari, revitalizari, renovari
sau restructurari urbane pentru zonele expuse unor riscuri naturale sau
tehnologice sau in care se impune restabilirea echilibrului ecologic etc.
Odata cu stabilirea interdictiei se va preciza durata acesteia in functie de
lucrarile ce urmeaza a fi efectuate.
-interdictii definitive pentru zonele naturale protejate, cu riscuri
naturale si tehnologice grave si pentru alte zone instituite prin lege.
Una din plansele anexate va cuprinde obiectivelel de utilitate
publica.
Plansa exprima conditiile si posibilitatile de realizare a
obiectivelor de utilitate publica si de asigurare a terenurilor necesare
acestora.
Aceasta plansa contine elemente de recunoastere a situatiei
existente , privind forma proprietatilor ca si reglementari si servituti privind
amplasarea obiectivelor de utilitate publica.
Sint de utilitate publica lucrarile privind :
 Prospectiunile si exploatarile geologice, caile de
comunicatie
 Alinierea si largirea strazilor
 Sistemele de alimentare cu energie electrica si
telecomunicatii, alimentare cu gaze, termoficare, a limentare cu apa,
canalizare
 Indiguri si regularizari de riuri
 Sisteme de irigatii si lucrari pentru gospodarirea apelor
 Cladirile si terenurile necesare obiectivelor sociale si de
administratie publica etc.
Terenurile destinate lucrarilor de utilitate publica pot
apartine domeniului public, domeniului privat al statului sau al unitatilor
administrativ –teritoriale , sau pot fi proprietatea privata definite conform
Legii 18/1991, a Fondului Funciar. Modul de realizare a obiectivelor de
utilitate publica pe alte terenuri decit cele apartind domeniului public si
privat al statului si unitatilor administrativ – teritoriale se stabileste prin lege.
Pe aceasta plansa vor fi figurate urmatoarele categorii de terenuri :
1. Domeniul public
 Terenuri apartinind domeniului public de interes national
 Terenuri apartinind domeniului public de interes local
2. Domeniul privat
 Terenuri apartinind domeniului privat al statului
 Terenuri apartinind domeniului privat al judetelor , minicipiilor,
oraselor sau comunelor
 Terenuri ce sepot concesiona conform legii
 Terenuri ce urmeazaaa a fi trecute in domeniul public, din
proprietatea privata a unor persoane fizice sau juridice
In plansa se vor marca obiectivele de utilitate publica ( cladiri si amenajari
existente si propuse) pentru a caror realizare sint necesare modificari in
regimul juridic al terenurilor.

2. Planul urbanistic zonal –PUZ- rol, obiective, continut

Este documentatia care se refera la o zona dintr-o localitate actuala

sau viitoare,prin care se analizeaza situatia existenta si se precizeaza toate
elementele urbanistice necesare eliberarii certificatelor de urbanism si
autorizatiilor de construire.prevederile din planul urbanistic general sau,in
lipsa acestuia,cele din planul de amenajare a teritoriului municipal,orasenesc
sau comunal,privitoare la zona in cauza,se cuprind in P.U.Z. Elaborarea
P.U.Z. poate fi determinata de intentia realizarii unui obiectiv sau unui
ansamblu de obiective care determina o influenta deosebita din punct de
vedere urbanistic,intr-o zona mai extinsa,care nu se suprapune neaparat cu
zonele si subzonele stabilite prin Planul urbanistic general.
Elaborarea PUZ poate fi determinata de intentia rtealizarii unui
obiectiv sau a unui ansamblu de obiective ce determina o influenta deosebita
din punct de vedere urbanistic intr-o zona mai extinsa, care nu se suprapune
neaparat cu zonele si subzonele stabilite prin planul urbanistic general.
Perioada de valabilitate a PUZ se stabileste odata cu aprobarea
acestuia.

Continutul P.U.Z.
Continutul PUZ apofundeaza prevederile Planului urbanistic general
pentru zona studiata,cu elemente suplimentare,necesare ralizarii constructiei
si amenajarilor solicitate.
In continutul documentatiei se vor trata urmatoarele categorii de probleme
principale :
 stabilirea modului de organizare arhitectural-urbanistica a
zonei si a categoriilor de interventii necesare,in corelare cu tema Planului
urbanistic zonal
 stabilirea aliniamentelor constructiilor si a indicilor privind
utilizarea terenurilor,POT ( procentul de ocupare a terenului),CUT (
coeficientul de utilizare a terenului ) si stabilirea altor reprezentari
considerate utile ;
 completarea stradala si stabilirea profilelor caracteristice ale
elementelor acestuia;
 rezervarea terenurilor necesare amenajarii intersectiilor de
strazi si noduri de circulatie,si a suprafetelor aferente parcajelor si garajelor
corespunzatoare functiunii zonei;
 precizarea solutiilor de echipere tehnico-edilitara prevazute
pentru zona studiata si a modurilor de racordare la retelele magistrale ale
localitatii;
 detalierea categoriilor de investitii permise in cadrul
zonelor protejate si a spatiilor limitrofe acestora ;
 detalierea formei de proprietate asupra terenurilor si
conditiilor de asigurare a terenurilor necesare pentru obiectivele de utilitate
publica.

Piese scrise
Memoriul general cuprinde justificarea detalierii zonei
studiate,incadrarea acesteia in Planul urbanistic general,situatia
existenta,prioritatile rezultate.ca si reglementarile stabilite cu privire la
categoriile de probleme enuntate in continut. Memoriul va cuprinde si
prezentarea variantelor studiate potrivit temei,care au condus la stabilirea
solutiei. Modul de utilizare a terenului in limitele studiate va fi evidentiat
intr-un bilant comparativ,intocmit pentru situatia existenta si pentru cea
propusa a se realiza pe baza reglementarilor.
Piese desenate
Piesele desenate vor fi planuri topografice la scara 1 : 2.000 si 1 :
1.000 si vor fi elaborate in doua stadii de analiza :
a. situatie existenta si disfunctionalitati constatate, cu determinarea
prioritatilor rezultate ;
b. reglementari, cu stabilirea obiectivelor de utilitate publica.

3. Planul urbanistic de detaliu –PUD- rol, obiective, continut

Este documentatia prin care se stabilesc conditii de amplasare si

executare pe un anumit teren a uneia sau a mai multor constructii cu
destinatie precizata ,cu respectarea prevederilor celorlalte documentatii de
urbanism si amenajare a teritoriului si a conditiilor particulare generate de
teren,de vecinatatea acestuia si cerintele functionale. In functie de
complexitatea obiectivelor de investitie,de caracteristicile vacinatatilor,de
gradul de detaliere a Planului urbanistic general sau zonal,sau situatia lipsei
acestuia,administratia publica locala poate initia sau solicita prin certificatul
de urbanism elaborarea Planului urbanistic de detaliu. Planul urbanistic de
detaliu poate fi elaborat si la initiativa unui investitor in vederea obtinerii
certificatului de urbanism.
Continutul P.U.D.
Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementari rezultate din
conceptia generala de urbanism si arhitectura cu privire la amplasarea si
incadrarea in sit a constructiilor si amenajarilor exterioare aferente.
In cadrul P.U.D.se includ date referitoare la
demisionarea,functionalitatea si aspectul arhitectural al constructiilor
prevazute,precum si la determinarea marimii limitelor zonei studiate,ce stau
la baza intocmirii documentatiilor pentru obtinerea autorizatiilor de
construire. Continutul documentatiei este structurat in mod similar cu cel al
Planului urbanistic general.
Piese scrise
Memoriul cuprinde justificarea detalierii zonei studiate, incadrarea
acesteia in Planul urbanistic general sau zonal, iar in lipsa acestora in
localitate sau in teritoriu. Se va trata situatia existenta a cladirilor si
amenajarilor din teritoriul studiat, precum si reglementarile si servitutiile
stabilite.
In memoriu se vor face referiri la conditiile geotehnice ale
terenurilor, la caile de comunicatie si amenajare de teren, la echipamentele si
retelele necesare de apa, canalizare,electrice,termice, gaze, telefonice,
televiziune etc., la protectia mediului construit si natural, la probleme de
peisagistica etc.
Modul de utilizare a terenului, cuprins in limitele studiate, va fi
evidentiat intr-un bilant comparativ, intocmit pentru situatia existenta si
pentru cea propusa a se realiza.
Piese desenate
Piesele desenate vor fi urmatoarele :
Pentru situatia existenta se prezinta pe planul topografic situatia
regimului juridic , economic si tehnic al terenului si constructiilor. Plansa va
cuprinde eventual si desfasurari ale fronturilor construite caracteristice,
sectiuni prin teren si cladir etc., in scopul explicitarii premiselor urbanistice.
Reglementari
Vor cuprinde delimitarea stricta a suprafetelor destinate constructiilor si
amenajarilor exterioare aferente, destinatia si capacitatea constructiilor,
functionalitatea ansamblului, pozitia fata de domeniul public, regimul tehnic
si juridic rezultat.
Echiparea tehnoco-edilitara
Se vor evidentia : asigurarea utilitatilor, recordurile si bransamentele la
retelele publice, retelele din incinta, masurile de protectie a mediuluii de
protectie sanitara, de prevenire si stingere a incendiilor etc.
Anexe
Se vor prezenta avizele si acordurile prealabile prevazute conform
prevederilor legale, cit si cele suplimentare solicitate prin certificatul de
urbanism, referitoare la realizarea obiectivului.In cazul amplasamentelor
situate in zone protejate, se vor preciza prescriptiile corespunzatoare din
regulamentul acestora si modul de respectare a conditiilor stabilite prin
avizul emis de organismele de specialitate, potrivit legii.